Curs 6

FENOMENE DE TRANSPORT
 Planul cursului

Consideratii generale privind fenomenele de transport.

Difuzia moleculara, Legile lui Fick.
Rolul fenomenului de difuzie în lumea vie, difuzia prin membrana
celulară.
Transportul căldurii prin conductie, convectie si radiatie.
Transportul căldurii în organism.
 I. Fenomene de transport
I.1 Consideratii generale privind fenomenele de
transport
¾ Fenomenele de transport sunt acele fenomene care descriu
transportul ordonat de substanta, impuls sau energie dintr-o
regiune in alta a unui mediu neomogen (ex. curgere lichidelor
si difuzia <-> transport de masa, vascozitatea <-> transport de
impuls, conductia termica <-> transport de energie)
¾ Fenomenele de transport actioneaza in sensul anularii
neomogenitatilor, tinzand sa aduca sistemul intr-o stare de
echilibru.
¾ Atingerea stării de echilibru se realizează în mod spontan,
fără consum de energie din exterior.
¾Fenomenele de transport sunt descrise cu ajutorul unor marimi fizice
care caracterizeaza cantitatea de substanta, energie, etc, ce traverseaza o
anumita suprafata imaginara iar ecuatia de transport are forma:

∂Φ
+ ∇f (t , x, Φ, ∇Φ ) = g (t , x, Φ ) (1)
∂t

unde: Φ reprezinta marimea fizica care descrie fenomenul de transport,

f reprezinta fluxul,
g este sursa care generaza fenomenul de transport

¾ Toate fenomenele de transport exprima o lege (un principiu) de

conservare.

¾Fenomenele de transport au un rol fundamental in organismele vii, fiind

indispensabile functionarii acestora.

¾Fenomenele de transport prezente in organismele vii difera, prin

complexitatea proceselor implicate, de fenomenele de transport fizice
simple.
 I.2 Difuzia moleculara, Legile lui Fick
Def.: Difuzia reprezintă un fenomen de transport manifestat printr-un
transfer de substanta (atomi, molecule) sub influenţa unor neuniformitati de
concentratie sau densitate.
•Difuzia are loc din regiunea cu concentratie mai mare spre regiunea cu
concentratie mai mica.
•Procesul de difuzie se realizeaza prin intermediul mecanismului de agitatie
termica.
•Intensitatea cu care se produce fenomenul de difuzie depinde de starea de
agregare a sistemului. Spre exemplu, la lichide fenomenul se produce cu o
intensitate mai mica decât la gaze, datorită forţelor intermoleculare mai mari şi a
agitatiei termice mai mici decat în cazul gazelor.
regiunea de gradient de concentratie • Fluxul de substanta si
c c-Δc
concentratie mare gradientul de
concentratie au sens
opus

Fig. 1 Fenomenul de
difuzie intr-un sistem cu
flux de substanta regiunea de o concentratie
Δx concentratie mica neuniforma
 Def.:
Fluxul de substanţă reprezintă cantitatea de substanţă care traversează unitatea
de suprafaţă în unitatea de timp:

Δm
J= (2)

SΔt
Fluxul de substanţă transportată este proporţional cu diferenţa de concentraţie
de-a lungul direcţiei după care are loc.
Δc
J = −D (3) (prima lege a lui Fick)
Δx
D=coeficient de difuzie, [D]SI=1 m2/s

Δm Δc
= −D (4)
ΔtS Δx
Legea I-a a lui Fick:
Cantitatea de substanta care traverseaza unitatea de suprafata in unitate de timp
este proportionala cu gradientul de concentratie.
 Coeficientul de difuzie este numeric egal cu cantitatea de substanţă
difuzată în unitatea de timp printr-o suprafaţă unitară sub acţiunea unui gradient
de concentraţie egal cu unitatea.

Coeficientul de difuzie depinde de:

¾natura substanţei, a mediului
¾frecarea internă
¾temperatură.

Dependenţa coeficientului de difuzie de mărimea particulelor:

In cazul sistemelor coloidale cu particule de formă sferică, este dată de relaţia lui
Einstein :
kT
D= (5)
6πηr
¾Viteza de difufuzie a moleculelor scade odată cu creşterea dimensiunilor lor,
este proporţională cu temperatura şi invers proporţională cu vâscozitatea.
¾Ex.: Acest lucru explică din ce motiv difuzia într-un gel sau solid este mult
mai înceată decât într-un fluid.

• Obs.: Legea I-a lui Fick este valabila doar in cazul in care distributia spatiala a
concentratiei nu se modifica in timp, adica in cazul difuziei stationare.
 • In cazul in care difuzia este nestationare, concentratia se modifica in timp iar
transportul de substanta va avea tendinta de a uniformiza solutia.

S
J(x) J(x+Δx) •Consideram un element
de volum ΔV=Δx•S.

Fig. 2 Difuzia •Calculam variatia in timp

nestationara a concentratiei in acest
Δx element de volum.
x

0 x x+Δx
ƒ Din relatia de conservare a masei de substanta din volumul ΔV obtinem:

Δc 1 ( J ( x) ⋅ S ⋅ Δt − J ( x + Δx) ⋅ S ⋅ Δt ) J ( x) − J ( x + Δx) ΔJ
= = =− (6)
Δt Δt SΔx Δx Δx
ƒ Exprimam fluxul de substanta cu ajutorul primei legi a lui Fick si apot trecem la
limita (Δx->0, Δt-0;):

∂c ∂J ∂ ∂c ∂ 2c
=− = (D ) = D 2 (7)
(legea a II-a a lui Fick)
∂t ∂x ∂x ∂x ∂x
 Obs.:
Transportul de substanta generat de gradientul de concentratie duce la
modificarea in timp a concentratiei si la uniformizarea solutiei.
Legea II-a a lui Fick:
Variatia in timp a concentratiei intr-o regiune data a solutiei este proportionala
cu variatia in spatiu a gradientului de concentratie, factorul de proportionalitate
fiind coeficientul de difuzie.

I.2.1 Rolul fenomenului de difuzie în lumea vie

Difuzia gazelor se manifestă în cazul fenomenului de respiraţie în
schimbul de gaze la nivelul celulelor etc.
Schimbul de gaze cu mediul exterior se realizează în trei faze:
¾Prima fază → a respiraţiei externe, reprezintă schimbul de gaze
respiratorii între organism şi mediul extern prin intermediul unor
structuri adecvate. Această respiraţie externă cuprinde procese
fizico-chimice şi mecanisme de ventilaţie respiratorie.
¾ Faza a doua → este reprezentată de transportul gazelor prin mediul
intern şi de schimbul de gaze dintre celule şi mediul intern.
¾Faza a treia → a respiraţiei interne, intracelulare, care permite
obţinerea de energie în cadrul celulelor, prin degradarea catabolică a
substanţelor organice.
 I.2.2 Difuzia prin membrana celulară
Membrana este un strat (o pelicula) de grosime mica care
desparte doua medii cu caracteristici fizico-chimice diferite.
Tipuri de membrane:
-membrane permeabile (care permit trecerea componentelor unei
solutii in mod egal sau inegal permeabile care prezinta valori
diferite ale coeficientului de difuzie pentru componentele unei
solutii),
- membrane selectiv permeabile (care permit trecerea doar a unor
componente a unei solutii),
- membrane selectiv permeabile (care permit trecerea doar a
solventului, ex. in cazul osmozei),
- ireciproc permeabile (care permit trecerea solutului doar intr-un
singur sens).
• Membrana celulara este o structura supramoleculara aflata la periferia celulei,
separand mediul celular de cel interstitial (de asemenea separa si organitele
celulare de citoplasma)
• Membrana celulara este o membrana semipermeabila si selectiva.
• Transportul de substanta prin membrana celulara este determinat de
permeabilitatea selectiva a acesteia.
¾ Transportul prin membrana celulara poate fi clasificat in functie de anumiti
factori.
a) Consumul energetic:
- transport pasiv (are loc fara consum de energie metabolica in sensul
gradientului de concentratie sau presiune, ex. difuzia simpla, difuzia facilitata
si difuzia prin canale sau pori),
- transport activ (are loc cu consum de energie metabolica prin intermediul
ATP, este realizat de proteine transportoare cu o mare specificitate iar ceea ce
il face diferit de difuzia facilitata este consumul de energie, realizandu-se in
sens invers gradientului de concentratie).
b) Marimea moleculei transportate:
- transport de ioni (molecule mici),
-transport de macromolecule.
 Difuzia simpla prin membrana celulara
Consideram o membrana permeabila care separă doua medii de
concentraţii diferite,
Consideram ca schimburile prin membrana decurgând în condiţiile stării
staţionare.
membrana

¾Δx = grosimea membranei

celulare
¾Ce = concentraţia soluţiei
extracelulare
cE
cI ¾Ci = concentraţia soluţiei
intracelulare
Δx
Fig. 3 Difuzia printr-o membrana celulara

Conform primei legi a lui Fick:

Δm c − cE c − cI D
J= = −D I =D E = (c E − c I ) = P (c E − c I ) = PΔC (7)
SΔt Δx Δx Δx

P = coeficientul de permeabilitate al membranei

Factorii care determină coeficientul de permeabilitate al
membranei celulare:
a) Coeficientul de partiţie, α → raportul dintre solubilitatea unei
substanţe în grăsimi (sau solvenţii lor) şi solubilitatea ei în apă.
¾ Compuşi nepolari → substanţe ai căror electroni sunt
repartizaţi uniform. Au o solubilitate mare în grăsimi şi
scăzută în apă (α mare). Se numesc compuşi liofili şi
traversează foarte uşor membranele.
¾ Compuşi polari neionici → au o distribuţie neuniformă a
electronilor, având grupări electropozitive şi
electronegative. Coeficientul de partiţie este moderat, deci
traversează mai uşor membrana.
¾ Compuşi ionici → substanţe care disociază în ioni pozitivi
şi negativi (electroliţi). Ionii rezultaţi formează un strat de
hidratare în jurul lor, în acest fel mişcându-se independent
în soluţie. Sunt solubili în apă şi aproape insolubili în
grăsimi.
b) Dimensiunea particulei difuzante – cu creşterea dimensiunii
moleculelor scade coeficientul de permeabilitate. (moleculele de apă
trec foarte uşor, cele de uree tred uşor, cele de glucoză foarte greu, iar
proteinele deloc).
• În cazul ionilor, dimensiunea lor la trecerea prin membrană depinde de gradul de
hidratare şi de sarcina electrică.
¾Gradul de hidratare:
Ionii cu Z mic au mai puţine straturi electronice, deci pătura
de hidratare mai groasă (ex. Li+), deci dimensiuni mai mari şi
permeabilitate mică . Cei cu Z mare au pătură electronică mai mare,
deci pătură de hidratare mai mică, deci dimensiuni reduse (ex. K+)
şi permeabilitate mare;
¾Sarcina electrică:
Ionii bivalenţi şi trivalenţi atrag mai multe molecule de apă
rezultând un grad de hidratare mai mare, ceea ce înseamnă o
permeabilitate redusă. În plus, membranele celulelor vii sunt
polarizate, deci ionii se vor mişca uşor în sensul gradientului
electric şi greu în sens invers;
¾pH-ul mediului:
Influenţează disocierea şi hidratarea electroliţilor, prin
aceasta influenţând permeabilitatea membranei.
I.3 Transportul căldurii prin conductie, convectie si
radiatie

I.3.1 Transportul căldurii prin conductie

Fenomenul de transport al căldurii se numeste conductibilitate termica.

Conductibilitatea termica este determinata de existenta unui gradient

de temperatura.

Consideram un sistem neuniform încalzit, adică exista o diferenta de

temperatura între diferite puncte ale sale.
=> In sistem apare un flux de caldura (JQ) pana in momentul in care se
ajunge la echilibru termic (se egalează temperaturile).

Mecanismul de transmitere → energia cinetică a moleculelor fiind mai

mare la capătul mai cald duce la o ciocnire mare a moleculelor şi
energia calorică se transmite din aproape în aproape la capătul opus.
 S Fig. 8 Transportul de caldura printr-
T1 un material conductor de suprafata
T2
S si grosime Δx
flux de caldura
(T2>T1)

Δx
DEF.:
Fluxul de căldură (JQ) reprezintă cantitatea de căldură ΔQ ce trece prin
unitatea de arie S în unitatea de timp.

ΔQ
JQ = (8)
S ⋅ Δt
Fluxul de căldură depinde de gradientul de temperatură şi de natura
substanţei. (Legea lui Fourier)

ΔQ ΔT
JQ = = −λ (9)
SΔt Δx
 ΔQ ΔT
q= = −λS (10)
Δt Δx
•Cantitatea de caldura transportata in unitatea de timp depinde de aria
sectiunii transversale prin care are loc transportul de caldura,
graientul de temperatura si natura substantei.

λ → coeficient de conductibilitate termică, [λ]SI=1 W/m·K.

Δx
R= (11)
λ⋅S
R=rezistenta termica a mediului, [R]SI=1 K/W

ΔQ ΔT (12)
q= =−
Δt R
 Obs.:
¾ Conductia termica in cazul metalelor se realizeaza
preponderent prin intermediul electronilor de conductie.
¾ In cazul nemetalelor conductia termica se realizeaza prin
intermediul fononilor.
¾Conductibilitatea termică a cristalelor depinde de direcţie
deoarece sunt sisteme anizotrope;
¾Conductibilitatea termică a lichidelor este mai mică decât a
solidelor, iar a gazelor este mai mică decât cea a lichidelor;
¾Conductibilitatea termică şi cea electrică cresc atunci când
temperatura scade.
I.3.2 Transportul căldurii prin convecţie
(curenţi)
Are loc prin intermediul unui fluid (lichid sau gaz) care vine în
contact cu un material solid compact aflat la altă temperatură.
In cazul procesului de convectie schimbul de caldura are loc mai
lent decat in cazul procesului de conductie.
Ex.: icalzirea unei camere in timpul iernii se face in cea mai mare
parte prin convectie. Cu toate ca este un izolator, aerul poate
transporta cu usurinta energia termica prin intermediul curentilor
care se formeaza intr-o incapere in care exista o sursa de caldura (ex.
un radator).
Dacă solidul cu care vine în contact masa de aer este la o
temperatură mai scăzută decât a acestuia, atunci aerul cald cedează
peretelui o parte din energie şi se va răci. Devenind prin răcire mai
dens, aerul va „cădea”, urmând să fie înlocuit de o cantitate de aer
mai cald din incintă.
În acest fel se realizează o deplasare continuă de aer în jurul peretelui
şi totodată se realizează un transfer de căldură de la aerul cald la
peretele rece.
Prin încălzire, la locul de contact cu o sursă caldă, fluidul îşi
modifică densitatea şi ca urmare se formează curenţi ascendenţi.
Legea de propagare a caldurii prin convectie este data de relatia:

q = h ⋅ S ⋅ ΔT (13) (legea lui Newton)

h=coeficientul de convectie ([h]SI= 1 W/m2·K),

S=aria suprafetei de contact
ΔT=diferenta de temperatura dintre suprafata de contact si mediul exterior.
 I.3.3 Transportul căldurii prin radiaţie
Spre deosebire de conducţie şi convecţie, la transportul căldurii
prin radiaţie nu este necesar un mediu material pentru a transporta
energia.
Energia calorică se transmite prin unde electromagnetice cu
lungime de undă mai mare decât a luminii de culoare roşie din spectrul
vizibil (λ>λroşu), care sunt purtătoare cu căldură. Ele se numesc radiaţii
infraroşii.
Corpurile care permit trecerea radiaţiilor infraroşii se numesc
diatermane iar cele care nu permit trecerea lor se numesc atermane.
Când un corp metalic atinge o temperatură de 500 oC el se
înroşeşte şi devine luminos. Odată cu creşterea în continuare a
temperaturii culoarea lui variază spre alb.
Căldura pe care o primeşte corpul prin încălzire se transformă în
energie radiantă.
Energia radiantă emisă în unitatea de timp se numeşte putere
emiţătoare a corpului (putere radianta).
Un corp care absoarbe toate radiaţiile care cad asupra lui se
numeşte corp negru. Atunci când un corp negru este încălzit, el emite
toate radiaţiile posibile. Corpul negru este definit ca emitor şi totodată
absorbant perfect de radiaţie.
Puterea radianta a corpului negru este data de relatia:

ΔQ
q= =σ ⋅ S ⋅T 4 (14) (Legea lui Stefan-Boltzman)
Δt
σ=5.669·10-8 W/m2·K2 (constanta lui Stefan-Boltzman)

Pentru un corp real puterea radianta se exprima astfel:

q = e ⋅σ ⋅ S ⋅T 4 (15)

e=emisivitatea corpului

e=1 pentru un corp negru,

e=0.97 pentru organismul uman
e=0.02 pentru o suprafata de aluminiu slefuita.
 I.3.4 Transportul căldurii în organism

• Organismul uman produce căldură care se transmite din centrul corpului

spre suprafaţă, iar de aici spre mediul exterior.
• Cantitatea de căldură şi temperatura din interiorul organismului diferă de
la un organ la altul. Căldura este transportată din locurile cu temperatura
mai ridicată spre cele cu temperatura mai scăzută prin conducţie şi
convecţie.
• Conductibilitatea termică a ţesuturilor este redusă, mai ales a celor
groase, astfel încât rolul principal în transportul căldurii îl constituie
sângele.
• Transmiterea căldurii prin intermediul sângelui este favorizată şi de
căldura lui specifică mare, fiind aproximativ egală cu cea a apei
(1 cal/g·grad sau 4185 J/kg·grad).
• Transportul căldurii din interiorul organismului cu temperatura Ti spre
suprafaţa lui cu temperatura TS este dat de relaţia:
Q1 = C1(Ti – TS) (16)
C1 este capacitatea calorică a organismului în transferul căldurii din
interior spre suprafaţă.
• Transportul căldurii de la suprafaţa corpului cu temperatura TS în mediul
exterior cu temperatura Te este dat de o relaţie similară:

Q2 = C2(TS – Te) (17)

C2 este capacitatea calorică a organismului în transportul căldurii de la

suprafaţa lui în mediul ambiant.

• În regim staţionar: Q1 = Q2, adică:

C1(Ti-TS) = C2(TS-Te) (18)

C1 Ts − Te
= (19)
C 2 Ti − Ts
C1/C2 = indice termic al circulatiei
•Transmisia căldurii spre exterior se realizează prin conducţie,
convecţie, radiere şi evaporarea apei prin transpiraţie.

•Transmiterea căldurii prin conducţie, convecţie şi radiere

reprezintă aproximativ 70 – 80 % din totalul căldurii transmise
mediului exterior, iar prin evaporare se cedează 20 – 30 % din
aceasta.

•În condiţii de efort fizic pierderea de căldură prin evaporare

este de 60–70 % din totalul căldurii. În cazul muncilor fizice
grele corpul poate pierde 4 –12 l apă prin evaporare, ceea ce
reprezintă o cedare considerabilă de căldură.

•Din cauza aderării unui strat de aer de circa 4 – 8 mm la

suprafaţa pielii, numit strat marginal, corpul se va opune
cedării căldurii prin curenţii de convecţie şi conducţie.
Grosimea acestui strat scade atunci când corpul este în
mişcare.
 Termografia
Termografia este o metoda care vizualizeaza temperatura unei
suprafete (surse) prin inregistrarea emisiei de radiatii infrarosii.
¾ Radiatiile sunt
Fig. 8
detectate in mod
electronic si imaginea
termografica reflecta
prin intermediul culorilor
temperatura suprafetei
sursei.
In medicina termografia sau imageria termica poate fi folosita ca
metoda de diagnostic imagistic noninvaziv.

¾Aceasta metoda are o acuratete

comparabila cu a altor metode de
diagnostic imagistic.

¾Imageria termica exploreaza termogeneza

in conditii normale sau de boala.
Fig. 9
 Intrebari test grila:
1) Difuzia:
Difuzia:
‰Este determinata de un gadient de concentratie.
concentratie.
‰Are tendinta de a reduce gradientul de concentratie.
concentratie.
‰Difuzia este un proces spontan.
spontan.
‰Difuzia determina cresterea entropiei intr-
intr-un sistem termodinamic.
termodinamic.

2) Care din urmatoarele afirmatii sunt corecte:

corecte:
‰Coeficientul de difuzie depinde de temperatura sistemului.
sistemului.
‰Coeficientul de difuzie nu depinde de vascozitatea sistemului.
sistemului.
‰Coeficientul de difuzie depinde de forma moleculelor.
moleculelor.
‰Viteza de difuzie a moleculelor este independenta de dimensiunile acestora.
acestora.

3) Care din urmatoarele afirmatii sunt corecte:

corecte:
‰Existenta unui gradient de temperatura determina aparitia unui flux de caldura.
caldura.
‰Transferul de caldura se face de la regiunea cu o temperatura mai mare la cea cu o temperatura mai mica.
‰Fluxul de caldura este proportional cu gradientul de concentratie.
concentratie.
‰Fluxul de caldura nu depinde de natura substantei.
substantei.

4) Care din urmatoarele afirmatii sunt corecte:

corecte:
‰Conductibilitatea termica a gazelor este mai mare decat a lichidelor.
lichidelor.
‰Transportul caldurii in organism se face si prin convectie.
convectie.
‰Sangele are o capacitate calorica mica.
‰Energia calorica poate fi transmisa si prin intermediul radiatiilor electromagnetice.
electromagnetice.
5) Bifaţi răspunsurile corecte:
‰ Coeficientul de difuzie depinde de temperatura sistemului.
‰ Coeficientul de difuzie nu depinde de vascozitatea sistemului.
‰ Coeficientul de difuzie depinde de forma moleculelor.
‰ Viteza de difuzie a moleculelor este independentă de dimensiunile acestora.
‰ Viteza de difuzie a moleculelor creşte odată cu dimensiunea acestora.

6) Difuzia:
‰ Este un proces ireversibil.
‰ Are tendinţa de a modifica gradientul de concentraţie.
‰ Difuzia este un proces spontan.
‰ Difuzia este un proces reversibil.
‰ Difuzia determină creşterea entropiei într-un sistem termodinamic.

7) Bifaţi răspunsurile corecte:

‰ Existenţa unui gradient de concentratie determină apariţia unui flux de căldură.
‰ Transferul spontan de căldură se face de la regiunea cu temperatură mai mare la cea cu temperatura mai mică.
‰ Fluxul de căldură este proporţional cu gradientul de concentratie.
‰ Fluxul de căldură nu depinde de natura substanţei.
‰ Transportul căldurii prin conducţie este mediat de mişcarea de agitaţie termică.

Probleme

1) Calcualti raza unei molecule proteice daca coeficientul de difuzie al acesteia intr-o soltie de glucoza
este D=6.39*10-7 cm2/s la temperatura T=289 K. Molecual proteica este de forma sferica si coeficientul
de vascozitate al solutiei este η=1.227*10-3 Pa*s

2) O fereastra din sticla are aria de 2 m2 si grosimea de 0.4 cm. Conductibilitatea termica a sticlei este
λ=2·10-3 cal/s·cm·oC iar diferenta de temperatura intre cele doua fete este δt=25 oC. Care este pierderea
de caldura prin aceasta fereastra in decurs de o ora.