Spatiul Periurban

Conceptul de spatiu periurban

- Fenomenul periurban este generalizat avand caracteristici diferite in functie de marimea orasului
polarizator si de intensitatea relatiilor cu acesta.
- El nu poate fi privit singular deoarece impreuna cu alte elemente ale spatiului urban un sistem
socio-spatial complex
- Periurbanul este un spatiu particular greu de definit, este o unitate taxonomica fundamentala in
geografia urbana, fiind o etapa intermediara in transformarea progresiva a lumii rurale sub
influenta urbanului. (conceptul a aparut undeva in anii 40’ descriind spatiul mutatiilo, al
navetistilor, disociind spatiul de rezidenta de cel de munca)
- Periurbanul nu este un loc exclusiv de locuit,fiind caracterizat si de o economie accentuata.
- Ca si etimologie – periurbanul = in jurul orasului
- Este spatiul cel mai dinamic, nascut la interferenta ruralului cu urbanul. (avand legaturi complexe
cu mediul urban – este un spatiu preorasenesc)

Functiile si organizarea spatiului periurban

Organizarea si amenajarea pariurbanului presupune o serie de masuri vizand :

1.Crearea sistemului recreativ al orasului

-descoperirea spatiilor verzi se datoreaza dezvoltarii insuficiente a sistemului reacreativ in oras si datorita
solicitarii unor astfel de spatii in vecinatatea orasului, in conditiile cresterii populatiei urbane.

-Terenurile din apropierea perimetrului urban care se caracterizează prin prezenţa unor peisaje naturale
deosebite, trebuie să fie destinate activităţilor recreative (pentru un cerc cât mai larg de participanţi),
pentru folosirea publică permanentă sau temporară în scop recreativ, fără a greva productivitatea agricolă
sau forestieră

-Cele mai reprezentative şi importante spaţii verzi recreative prezente în periurban – pădurile-parc şi de
agrement – necesită permanent lucrări de organizare şi amenajare, de extindere în teritoriu, pentru a spori
capacitatea acestora de a-şi exercita, în condiţii optime, funcţiile sociale

În vederea organizării în plan orizontal pădurile-parc se compartimentează în 2–3 zone:

– de odihnă pasivă;( rezervata cu precadere plimbarilor in aer liber, cu diferite pct de atractie –
poieni, alei poteci, restaurante, gradini zoo – reprezentand o zona linistita situata la distante mai
mari fata de caile de comunicatie si mijl de transport)

– de odihnă activă; ( incl terenuri de sport,plaje,vetre pt foc, poieni pt jocuri – situatain imediata
apropiere a mijl de transport la marginea masivelor impadurite)

– mixtă. ( imbina spatiile de odihna active cu cele pasive)

Pădurile de agrement au suprafeţe mai mari decât pădurile-parc şi sunt situate, de cele mai multe ori, în
exteriorul acestora, în teritoriul periurban. Ele sunt amenajate mult mai suma, dispunând – în special – de
poteci şi drumuri, care orientează fluxurile de vizitatori spre obiectivele turistice existente în interior.
Spaţii verzi recreative în zona periurbană a Bucureştiului

Pentru oraşul Bucureşti suprafaţa pădurilor-parc şi a pădurilor de agrement necesare la 1.000 locuitori -
este de 30 ha, iar distanţele la care se pot situa acestea în funcţie de mărimea oraşului sunt de până la 35
km pentru pădurile-parc şi 35–50 km pentru pădurile de agrement

Pădurile-parc, situate în zona periurbană interioară a oraşului (0–35 km) sunt dotate cu drumuri de
acces, cu poteci, parcaje auto, restaurante, bufete. În zona periurbană a Bucureştiului Pădurea Băneasa şi
Snagov sunt încadrate în categoria pădurilor-parc.

Pădurile de agrement sunt acele păduri situate de obicei în zona periurbană exterioară (30–50 km),
sau chiar în cea interioară, care prezintă un interes deosebit din punct de vedere turistic sau ştiinţific;
peisajele naturale valoroase sau punctele de perspectivă care atrag excursioniştii sunt amenajate sumar,
pentru nevoile sociale ale populaţiei: drumuri de acces, locuri de adăpost, poieni.

 Păduri intens solicitate: Băneasa, Snagov-parc, Pustnicul, Cernica, Mogoşoaia, Andronache,

 Buda, Adunaţi-Copăceni, Sineşti, Fundu-Lacului, Socola, Bogdana.

 Pădurile moderat solicitate: Zăvoaiele Argeşului, Moara Vlăsiei, Moţoc, Săftica, Căldăruşani,
 Afumaţi Pantelimon Parc.

  Păduri slab solicitate: Comana, Călugăreni, Crucea, Padina, Islaz, Gulia, Lucianca.

 Păduri nesolicitate decât sporadic: majoritatea trupurilor mici de pădure situate în câmpie, cu
valoarea mică de recreere şi cu drumuri de acces necorespunzătoare.

La o distanţă de 13 km est de centrul Bucureştiului întâlnim Pădurea Cernica, cea mai mare pădure
din apropierea Capitalei care, împreună cu pădurile din vecinătatea sa, constituie una dintre cele mai
importante şi mai solicitate zone de agrement pentru bucureşteni. Deşi reprezintă un spaţiu recreativ şi
turistic de mare importanţă pentru locuitorii Capitalei, această pădure nu a fost amenajată la adevăratul
său potenţial.

2.Organizarea spatiului agricol si zonarea productiei agricole in periurban

Oraşul (prin numărul mare al locuitorilor care prezintă tendinţe evidente de creştere, dar şi prin
dezvoltarea industriei alimentare) se constituie în mare consumator de produse agroalimentare,
influenţând puternic structura producţiei agricole din zona rurală învecinată.

Dacă oraşele mici reuşesc să-şi asigure produsele agricole necesare consumului de pe teritoriul
administrativ propriu, prin autogospodărire şi autoaprovizionare, oraşele mari îşi acoperă necesarul de
consum din zona periurbană şi mai rar din alte zone agricole mai îndepărtate.

Agricultura periurbană, considerată şi o agricultură speculativă, se individualizează printr-o serie

de caracteristici proprii:

– este legată de existenţa pieţei urbane din imediata vecinătate;

– produsele obţinute sunt sau pot fi livrate în stare foarte proaspătă spre vânzare;

– preţul produselor nu este grevat de mari cheltuieli de transport, datorită distanţelor relativ mici;

– autoconsumul nu reprezintă decât o foarte mică parte a producţiei;

 – asolamentele care se succed pe aceeaşi parcelă, bine organizate, pot asigura chiar 3–4 producţii
anuale şi permit livrarea, în fiecare sezon, a legumelor foarte căutate, cele care se vor vinde şi cel
mai scump etc.

Deşi este un tip de agricultură intensivă, unităţile de exploatare (grădina de zarzavat) sunt mici,
adesea sub 1 ha, tehnicile utilizate pentru a realiza producţii intensive sunt perfecţionate; se realizează un
mediu aproape artificial, cu sol fabricat, îmbogăţit cu îngrăşăminte naturale şi îngrăşăminte speciale.
Umiditatea se reglează prin stropire, iar munca se face manual, uneori cu utilaje de dimensiuni reduse,
aproape fără ajutorul forţei animale sau forţei motrice.

– o primă centură, cea mai apropiată de oraş, este consacrată culturilor de zarzavat, legume, dar şi
producţiei păsărilor de curte

– a doua „coroană” (zonă) se specializează pe creşterea animalelor de lapte şi carne,

– a treia centură este „dedicată” în general culturii pomilor şi arbuştilor fructiferi, ce alimentează oraşul
cu fructe proaspete tot timpul anului.

Culturile specializate din zonele periurbane ale marilor oraşe prezintă o mare fragilitate, deoarece
sunt victime ale viitoarelor extinderi ale teritoriilor urbane. Extinderea zonei rezidenţiale vizează
exploataţiile agricole din periurban, acestea sunt ameninţate de „mareea” caselor şi uzinelor care le
încercuiesc, le copleşesc şi apoi le împing mereu mai departe. Anual suprafeţe importante de teren agricol
din spaţiul periurban dispar în beneficiul imobilelor noi, a marilor complexe comerciale, caselor
particulare, a noilor autostrăzi sau drumuri etc.

3. Functia comerciala si organizarea “Comertului periferic”

Funcţia comercială contribuie la crearea unui specific al spaţiului periurban actual. „Comerţul
periferic”, cum este el definit de specialiştii francezi, a devenit o realitate din ce în ce mai prezentă în
periurban, fiind susţinut de centre comerciale de dimensiuni mari („supermarket”)

-pana in 1989 activitatile comerciale erau sustinute de catre spatiile urbane.

În realitate, cerinţele comerciale de gros din periurban reprezintă sateliţii reţelei comerciale din oraşe,
cea mai mare parte a produselor acestor spaţii comerciale periurbane fiind destinată comerţului en detail
al oraşelor. (de exemplu, în cazul zonei periurbane a Bucureştiului: Prisma, Doraly, Massa, Niro, Champ
Invest etc.).

4.Organizarea retelei de asezari - navetistii

5.Organizarea transportului periurban

Căile de comunicaţii constituie o componentă esenţială a spaţiului periurban (şi urban). Ele facilitează
buna funcţionare a ansamblului urban-periurban.

Prin reţeaua căilor de comunicaţie se asigură transportul de mărfuri şi călători nu numai într-un timp
foarte scurt, dar şi în cele mai bune condiţii.
 În vederea desfăşurării, în condiţii corespunzătoare, a „mobilităţii” populaţiei, resurselor şi produselor
finite trebuie să se acorde o atenţie deosebită şi cât mai urgentă refacerii şi întreţinerii drumurilor
modernizate degradate, precum şi modernizării traseelor de mare solicitare şi de trafic intens din
periurban.

Organizarea reţelei de transport este considerată o condiţie principală a funcţionalităţii întregului

sistem spaţiu urban – spaţiu periurban. Dezvoltarea transporturilor auto prezintă importanţă mai ales
pentru transportul călătorilor; asigură o parte din deplasările pentru muncă sau diferite probleme sociale;
deplasările de plăcere în zilele de week-end; transportul mărfurilor perisabile, ce necesită viteză mare de
livrare sau necesită eliminarea transbordărilor.

Pentru preluarea traficului de tranzit prin marile oraşe ale României este necesară construirea unor
inele de circulaţie în jurul oraşului, în spaţiul periurban („centuri” rutiere),