UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE BIOLOGIE
SPECIALIZAREA BIOCHIMIE

ANTICORPII

Coordonator științific:
Prof. univ. dr. habil. Marius Ștefan

Student:
Crăescu Teodora – Ruxandra

1
1. Strctura Imunoglobulinelor

Imunoglobulinele sunt întâlnite ca fiind organizate în cinci clase principale,

care în serul sangvin uman sunt denumite IgG, IgM, IgA, IgD și IgE, clase care
diferă una de cealaltă prin proprietăți precum: mărime, funcție, lungimea lanțurilor
de aminoacizi etc.
Antigenele din clasa IgG și IgM au fost cel mai intens studiate, cea mai mare
atenție fiind îndreptată asupra structurii. Cele mai multe clase de imunoglobuline
au aceeași structură, fiind astfel formate din lanțuri grele și lanțuri ușoare de
aminoacizi legate între ele prin intermediul legaturilor disulfidice. Chiar și în cazul
altor specii, toate clasele de antigene sunt caracterizate de prezența acelorași lanțuri
ușoare. În cazul oamenilor însă, au fost descoperite două tipuri serologice noi de
lanțuri ușoare numite α și λ. În urma studiilor pe șoareci și iepuri s-a descoperit că
și aceste mamifere prezintă aceste lanțuri la nivel serologic. Antigenele din diferite
clase prezintă specificitate serologică diferită, aceasta fiind o proprietate a
lanțurilor grele de aminoacizi din structura lor.

Figura 1 Figura 2
http://www.biologynoteshelp.com/structure-and-functions/
http://www.biologyexams4u.com/2012/11/different-types-of-immunoglobulins-
igg.html#.WRh0czG6zIU

2
2. Proprietăți biologice ale anticorpilor

Proprietăți citofilice

Rolurile antcorpilor în organism sunt variate. În afară de abilitatea de a

reacționa cu antigenele, o proprietate majoră a imunoglobulinelor este de a recționa
cu celulele. În cazul în care celule normale splenice de iepure sunt expuse
anticorpilor dezvoltați îm potriva HSA (Human Serum Albumin), unii dintre aceșt
anticorpi anti-HSA pot fi absorbiți de către celulele splenice. Astfel, în urma
acestor evenimente, acești anticorpi au fost caracterizați ca fiind citofili și au fost
detectați prin expunerea celulelor la antigen radioactiv. Reacția a fost una
specifică, având rezultate majore în special la temperatura de 0o C decât la cea de
37oC. Anticorpii citofilici au reprezentat astfel numai o fracțiune din întreaga
imunoglobulină IgG.
Numai anumite celule au fost acoperite de anticorp, acestea fiind identificate
ca macrofage. Limfocitele sau leucocitele polimorfonucleare nu au fost afectate.
Utilizând celule roșii sensibilizate u anticorp IgG anti Rh0 s-a demonstrat că
monocitele și macrofagele hepatice și splenice umane prezintă receptor pentru IgG.
Acest receptor nu este prezent însă la nivelul limfocitelor sau în cazul limfocitelor
stimulate in-vitro. Acest receptor poate fi similar sau identic cu cel de la nivelul
macrofagelor pentru globuline citofilice.

Opsonizarea

Opsonizarea anticorpilor reprezintă prin care un organism patogen este

ingerat și apoi eliminat, procese realizate de către fagocite, în limba greacă
cuvântul „opson” făcând trimitere la „partea savuroasă a unei mese”.
3
Se consideră că principala proprietate a anticorpilor este de a favoriza fagocitoza
antigenelor de către macrofage, proces cunoscut sub numele de opsonizare. Este
cunoscut faptul că rolul de anticorpi citofilici în organismele de experiență
(șoareci) este reprezentat de macroglobuline, în timp ce anticorpii opsonizați sunt
reprezentați de către imunoglobulinele IgG.
Diferite studii au evidențiat abilitatea IgM și IgG în opsonizarea diferitelor
preparate (șoareci, capră etc.). S-a estimat ca un anumit număr de anticorpi este
necesar pentru inițierea și stimularea procesului de opsonizare la Salmonella
adelaide de către macrofagele izolate din șoareci din zona peritoneală.
S-a demonstrat că anticorpii IgG sunt mai eficienți ca anticorpii IgM, în contrast cu
acest lucru fiind evidențiat faptul că fragmentele IgG diminuează procesul de
opsonizare.

Figura 3
Dinamica procesului de opsonizare
http://classconnection.s3.amazonaws.com/913/flashcards/683913/png/4131715580
4855.png

4
 Localizarea foliculară a antigenelor

Un exemplu important unde reacția dintre antigen și anticorp ar putea avea

efecte majore este reprezentat de localizarea antigenelor la nivelul foliculilor
țesuturilor lifoide. Localizarea foliculară a antigenelor poate fi exprimată ca un
mecanism dezvoltat pentru distribuirea materialului antigenic în porțiuni precise
ale organelor limfoide, fenomene cu rol în inducerea și menținerea imunității.

Anticorpi asociați limfocitelor

Prezența anticorpilor de pe suprafața limfocitelor ar putea de asemenea

influența soarta antigenelor injectate. Este consemnat faptul că limfocitele prezintă
pe suprafața lor anticorpi, nefiind însă clarificat modul în care acești anticorpi au
fost adsorbiți de către limfocite. În legătură cu acest subiect mai multe concluzii
au fost evidențiate:
 Sorkin (1964) a sugerat că anticorpii citofilicipot fi adsorbiți de către
limfocite.
 Uhr (1965) a raportat că limfocitele ar putea fi sintetizate în mod pasiv prin
intermediul unui complex anticorp-antigen.
 Unanue (1968) a arătat că macrofagele și limfocitele nu prezintă antigene
comune pe suprafața lor.
În 1968, Merler și Janeway au studiat proprietățile anticorpilor izolați din limfocite
umane neconcluzionând dacă acestea reprezintă anticorpi cu caracter citofilic. În
urma dar și în ciuda studiilor nu s-a demonstrat că anticorpii sunt adsorbiți pe
suprafața limfocitelor, existând însă o evidență clară a prezenței imunoglobulinelor
pe suprafața limfocielor recoltate de la animale imunizate.

5
3. Influența anticorpilor în răspunsul imun

Combinarea antigenului cu anticorpul corespunzător reprezintă principalul

factor care ar putea influența într-o proporție majoră soarta antigenului injectat.
Prin numeroase studii s-a comparat abilitatea animalelor „fără microbi” și a
animalelor convenționale de a crea un răspuns în cazul unei mari varietăți de
antigene, începând de la bacterii la diverse tipuri de proteine solubile. În fiecare
caz animalele neinjectate cu microbi au fost capabile de crearea unui răspuns imun
în cazul unui stimul antigenic. Timp de mai mulți ani a fost cunoscut faptul că
amestecul unui antigen cu un exces de anticorpi poate inhiba răspunsul
anticorpilor. Diverse studii au concluzionat că, în cazul administrării pasive a unui
anumit anticorp este posibil ca acest anticorp sintetizat în timpul răspunsului imun,
să se comporte asemeni unui mecanism de tip feed-back.
Adiția anticorpilor la anumite sisteme a permis o examinare mai amănunțită
a rolului anticorpilor respectivi. Importanța primară este reprezentată de faptul că
efectul anticorpilor în inhbarea răspunsului primar față de un antigen este specific,
indicând astfel că cel mai probabil, pasul principal și cel mai important în legătură
cu afectul supresiv este reacția anticorpului cu antigenul.
Anticorpii de ambele feluri, atât IgM cât și IgG pot intensifica procesul de
fagocitoză, însă prezența anticorpilor naturali sau a opsoninelor (anticorpi specifici
care se combină chimic cu microbii, făcându-i susceptibili la fagocitoză) nu este
neapărat necesară pentru ca antigenii să inducă producerea de anticorpi.
În contrast cu aceste descoperiri, a fost demonstrat că anticorpii administrați pasiv
inhibă formarea unui răspuns imun primar. Efectul principal al anticorpilor este
acela de a capta și elimina componenții antigenici prezenți în sistem.
Imunoglobulina G pare a fi mai eficace în inhibarea răspunsului imun în

6
comparație cu IgM, lucru demonstrate mai ales datorită faptului că aceasta din
urmă este capabilă de sporirea răspunsului imun.

7
Cuprins

1. Structura Imunoglobulinelor......................................................... 2
2. Proprietăți Biologice ale Anticorpilor........................................... 3
 Proprietăți Citofilice............................................................ 3
 Opsonizarea......................................................................... 3
 Localizarea Foliculară a Antigenelor.................................. 5
 Anticorpi asociați Limfocitelor........................................... 5
3. Influența Anticorpilor în Răspunsul Imun..................................... 6
Bibliografie......................................................................................... 9

8
Bibliografie

1. Nossal G. J. V., Ada G. L. (1971), Antigens, Lymphoid Cells, and the

Immune Response, Cap. 3, Pag. 32-45.
2. Bianco C., Dukor P., Nussenzweig V. (1971), Morphological and
Functional Aspects of Immunity, Vol. 12, Pag. 251-256.

9
Cuprins

4. Structura Imunoglobulinelor
5. Proprietăți Biologice ale Anticorpilor
 Proprietăți Citofilice
 Opsonizarea
 Localizarea Foliculară a Antigenelor
 Anticorpi asociați Limfocitelor
6. Influența Anticorpilor în Răspunsul Imun

10