Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Educarea Și Reeducarea Psihomotorie
Educarea Și Reeducarea Psihomotorie
Corpul, prin structură, prin modul în care se manifestă, prin realitatea pe care o
prezintă, prin posibilitățile sale de exprimare, prin capacitatea de acumulare și de redare a
experienței, prin trăirile sale, scoate la lumină adevărata sa existență. Corpul se prezintă sub
toate aspectele sale, bune și rele. Acesta nu poate ascunde realitatea, prin el fiind exprimate
bucuriile și supărările, veridicitatea și visele, împlinirile și eșecurile, armonia și tulburarea.
Corpul este implicat efectiv în viața mentală, în sensul că pune în valoare procesele cognitive.
Forma corectă prin care se manifestă aceste procese este reprezentată de către limbajul
trupului. De asemenea, corpul există și se manifestă în spațiu și timp, evoluția unui copil fiind
scoasă în evidență prin nivelul în care reușește să-și armonizeze acțiunile, în stricta
concordanță cu dimensiunile spațiale și temporale. Având clar stabilită imaginea propriului
corp, copilul poate executa mișcări și gesturi în spațiu, fapt ce îi oferă condiții pentru a accede
și la timp. În momentul în care copilul se adaptează la spațiu și execută mișcările și gesturile
în concordanță cu reperele spațiale, va fi capabil să se adapteze și la dimensiunile temporale,
concretizate prin reținerea noțiunilor de durată și ritm.
În condițiile în care copilul nu poate aprecia spațiul, prin intermediul corpului sau al privirii,
v-a întâmpina mari dificultăți în a se încadra în dimensiunile temporale.
Familia este nucleul social elementar ce apare prin căsătorie, fiind formată dintr-un
soț, o soție și descendenții acestora. Familia este cel mai important mediu de educare și de
transmitere a culturii. În cadrul familiei învățăm să ne comportăm și totodată
semnificația/sensul comportamentului respectiv.
Atașamentul părinți-copil.
Imediat după naștere părintele se simte brusc atașat de copil. Pentru a se realiza o
legătură precoce între părinți și copil se recomandă ca și tatăl să asiste la naștere, in acest fel
tatăl se va simți mai angajat în îngrijirea copilului.
Copilul - oglinda părinților.
Relația părinte-copil se regăsește în tipurile comportamentale ale copilului, astfel :
copiii care cresc in familii echilibrate se remarcă prin încrederea pe care o au
în propriile forțe, fiind fericiți si foarte prietenoși.
copilul părinților indiferenți se "remarcă" prin apariția sentimentului de
inferioritate deoarece aceștia sunt neglijați și li se refuza cele mai elementare
drepturi.
copilul hiperprotejat este anxios și nu își asumă responsabilitatea faptelor
comise.
Părinții prea exigenți riscă obținerea unor efecte contrarii celor dorite, copiii
lor devenind modești, supuși și incapabili să se apere.
Atașamentul copilului.
Este o componentă a vieții de familie, care poate fi definită ca o relație emoțională
existentă între două persoane. Cu timpul atașamentul față de părinte se consolidează, astfel că
este posibilă trecerea la etapa de explorare.
Un alt rol important în evoluția și comportamentul unei persoane îl are grupul din
care face parte, cu care se joacă, cu care comunică, se antrenează sau clasa în care
învață.Ilustrativ în acest sens este următorul citat redactat de către Neculau Adrian „grupul
satisface unele dorințe pe care logica socială nu le permite".
A. Etapele acțiunii educative:
1.Educația generala
a) Organizarea dinamică a persoanei
I. Prima etapa: diferențierea acțiunilor. Constă în educația în spațiul plan (educarea mersului,
cursa, salt); educația în spațiul vertical (educarea privirii), coordonare senzorio-motorie și
ideomotrică (adaptarea efortului la scop, la distanța, căutarea preciziei).
II. A doua etapa: coordonarea acțiunilor. Organizarea de exerciții simple și deplasare în spațiu
în diverse modalități; asocierea de exerciții în spațiul orizontal cu exerciții în spațiul vertical;
organizarea spațiului vertical în relațiile cu alți copii.
III. A treia etapa: asocierea diferitelor acțiuni (salturi si probe de echilibru); împingere;
frânare; situații problemă de rezolvat cu alții.
b) Organizarea spațiului
I. Prima etapa: copilul înaintea spațiului.
Orientarea în spațiu (noțiuni de dreapta și stânga; organizarea spațiului personal; interiorizarea
noțiunilor dreapta-stânga; organizarea obiectelor în raport cu sine, orientarea în raport cu
obiectele); relațiile în spațiu (noțiunea de suprafață, distanța, interval); reprezentarea (de
transcriere grafică, trasee, organizare în spațiul grafic, etc.)
II. A doua etapă: copilul în spațiu.
Cele trei faze precedente sunt exploatate pentru a favoriza automatismele dreapta-stânga;
schimbul de orientare; orientarea in raport cu alții; asocierea spațio-temporală.
III. A treia etapa: copilul și alții în spațiu.
În această etapă spațiul devine în acțiune în care copilul trebuie să țină cont unul de altul
pentru a coordona și a opune acțiunile sale cu ale altor copii.
Copilul folosește deci, bagajul achiziționat mai la început și îl raportează la cel al celorlalți
pentru a rezolva diferitele probleme ivite.
c) Organizarea timpului
I. Prima etapă: noțiuni elementare. Noțiunea de rapiditate, de durată, de cadență regulară și
semnificația sa, noțiunea de succesiune și semnificația sa.
II. A doua etapă: relațiile în timp. Asocierea spațiu-timp; succesiunea temporală; reprezentare.
III. A treia etapă: adaptarea la datele temporale. Asocierea spațio-temporală (adaptarea la
cadența și viteza în relație cu exercițiile de organizare dinamică a folosirii de sine); realizarea
de structuri temporale complexe; reprezentarea.
2. Educația diferențiată
a) Grafomotricitatea
I. Prima etapă: organizarea in spațiu.
Induce obișnuințe motorii corecte; independența brațului și a mâinii în funcție de grafism;
grafisme continue (scriere ritmată) pe foi și pe tablă; educație paralelă a mâinii (independența
degetelor, folosirea corectă a instrumentelor grafice, etc.).
II. A doua etapă: coordonare, precizie și viteza în scris. Uniunea ritmului cu grafismul permite
printre altele posibilitatea de pauză, accelerarea cadenței; deci viteza de scriere.
b) Organizarea spațio-temporală (organizarea perceptivă în funcție de lectură și cel ce
dictează).
Învățarea lecturii și a celui ce dictează este legată de un anumit număr de factori:
a. condiții generale (vârsta mentala, dorința de a citi, limbajul);
b. posibilitatea de folosire și păstrare a atenției în situații determinate (capacitatea legată de
evoluția schemei corporale);
c. capacități particulare: capacitatea de a vizualiza și transcrie de la stânga la dreapta;
capacitatea de organizare a relațiilor în spațiu și timp.
I. Prima etapa: organizarea capacității preliminare de citit - dictare. Organizarea stânga-
dreapta (exerciții de distribuire; de distribuire de materiale diferite de la stânga la dreapta);
succesiune și structurare spațială; succesiune și structurare temporală și simbolizare.
II. A doua etapă: articularea și reversibilitatea gândului. Afirmarea organizării stânga-dreapta
a succesiunilor temporo-spațiale, trecerea de la planul spațial la cel temporar și invers
(reversibilitatea gândului).
c) Organizarea relațiilor logice
Jocul este mijlocul prin care copilul câștigă anumite deprinderi fizice, cognitive și
sociale. Prin intermediul jocului copilul își satisface nevoia de activitate, de acționare asupra
obiectelor și de transpunere în diferite situații. Practic, copilul descoperă lumea prin
intermediul jocului. De asemenea putem considera că jocul este pentru copil ceea ce munca
este pentru adult. În timpul jocului copilul inventează și repetă anumite mișcări fapt ce v-a
contribui la dezvoltarea treptată a gândirii, memoriei și creativității.
Jocul implică două aspecte de bază: fizic şi relaţional.
Aspectul fizic vizează formarea abilităţilor de apucare şi de manevrare, care, prin
repetare şi prin angrenare a segmentelor corporale, conduc la formarea deprinderilor motrice.
Aspectul relaţional capătă consistenţă în momentul în care copilul vine în contact cu
un alt copil sau cu un adult. Jocul, sub raportul conţinutului, vizează două aspecte de bază:
jocuri cu caracter educativ şi jocuri cu caracter reeducativ.
Clasificarea jocurilor:
1. Jocuri senzorio-motorii (caracteristic primilor ani de viață)
- este vorba de jocuri simple în care copilul este atras de formă, culoare și sunet.
2. Jocul elaborat (reprezintă o provocare de natură cognitivă pentru copil, fiind o etapă
superioară ce stimulează copilul să desfășoare activități complexe)
3. Jocuri sportive (caracteristice perioadei școlare, când apar preocupări pentru rezultat și
competiție)
Conținutul și organizarea jocului
Jocul implică două aspecte de bază: fizic și relațional. Aspectul fizic vizează
formarea/dezvoltarea abilităților care conduc în final la formarea deprinderilor motrice.
Aspectul relațional se realizează în momentul în care copilul intră în contact cu alt copil sau
cu un adult.
Sub raportul conținutului avem jocuri cu caracter educativ si reeducativ:
a) Jocul cu caracter educativ constituie forma de activitate a copilului mic, a preşcolarului şi
şcolarului. În aceste condiţii, sistemul de organizare este individual şi în grup, fapt ce
prilejuieşte copiilor multe emoţii, bucurii şi satisfacţii.
Jocul este forma de activitate care solicită eforturi comune, contribuind, în mare măsură, la
formarea deprinderilor şi la dezvoltarea calităţilor motrice.
Jocurile cu caracter educativ vor fi concepute şi conduse de aşa manieră încât tema să
reprezinte, pe lângă mijlocul de stimulare şi de menţinere a interesului copilului, şi
modalitatea de realizare a principalului scop, care să-l conducă la formarea deprinderilor
motrice de bază şi aplicative.
b) Jocul cu caracter reeducativ prezintă particularităţi care îl diferenţiază de cel cu caracter
educativ, cum ar fi: conţinutul este stabilit de către copil în funcţie de trebuinţele şi de
dificultăţile sale; acţiunile se desfăşoară individual; sistemul de mijloace este mult mai
restrâns; se combină acţiunile motrice cu verbalizarea fiecărei mişcări pe care o execută
copilul; terapeutul se poate implica în acţiunile de joc pentru a susţine, orienta şi asigura
desfăşurarea jocului; regulile de joc, la început, sunt stabilite de către copil. Pe parcurs,
terapeutul introduce reguli care se constituie în componente ale procesului de reeducare.