SPITALUL

Conf. dr. Olga-Odetta Duma

Obiective educaţionale
După studierea acestui capitol, studenţii vor fi capabili să:
descrie principalele tipuri de spitale din România;
înţeleagă organizarea serviciilor medicale spitaliceşti şi finanţarea spitalelor pe bază de
grupuri de diagnostice similare în ţara noastră;
analizeze şi să interpreteze indicatorii de utilizare a serviciilor spitaliceşti.

Definiţie
Spitalul este o instituţie medicală care oferă îngrijiri medicale pe termen scurt sau lung, în
condiţii de internare, îngrijiri care constau din investigaţii, diagnostic, tratamente şi servicii de
reabilitare pentru persoanele bolnave sau suspecte de boală şi pentru femeile care urmează să nască.
Serviciile medicale spitaliceşti care pot fi acordate în sistemul de asigurări sociale de
sănătate din România sunt:
 consultaţii;
 investigaţii;
 stabilirea diagnosticului;
 tratament medical, chirurgical şi/sau fizical recuperator;
 îngrijire, medicamente şi materiale sanitare;
 cazare şi masă.

Clasificarea spitalelor
1. Din punct de vedere teritorial, spitalele se clasifică în :
a) spitale regionale;
b) spitale judeţene;
c) spitale locale (municipale, orăşeneşti, comunale)
2. Din punct de vedere al specificului patologiei, spitalele se clasifică în :
a) spitale generale;
b) spitale de urgenţă;
c) spitale de specialitate;
d) spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice.
3. Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele se
clasifică în :
a) spitale clinice;
b) institute şi centre medicale.
4. Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii
a) spitale publice, organizate ca instituţii publice Spitalele publice se înfiinţează şi,
respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii Publice,
cu avizul consiliului local, respectiv judeţean, după caz
b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat
c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private.

Spitalul judeţean este spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structură

complexă de specialităţi medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgenţe, care asigură
urgenţele medico-chirurgicale şi acordă asistenţa medicală de specialitate, inclusiv pentru
cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale.
spitale judeţene clinice; sunt spitalele care au în structură secţii clinice universitare care
asigură asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică şi de
educaţie medicală continuă.
spitale judeţene de urgenţă; sunt spitalele care dispun de o structură organizatorică
 complexă de specialităţi, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat. În
structura organizatorică a acestui tip de unitate sanitară funcţionează în mod obligatoriu unitatea
de primire a urgenţelor.
Spitalul local este spitalul general care acordă asistenţă medicală în teritoriul unde
funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comună.
Spitalul de specialitate este spitalul care asigură asistenţă medicală într-o specialitate în
conexiune cu alte specialităţi.
a) spitale de specialitate clinice.
b) spitale de specialitate clinice de urgenţă.
c) spitale de specialitate.
Spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice, este spitalul în care durata de spitalizare este
prelungită datorită specificului patologiei.
Institutele şi centrele medicale clinice sunt unităţi de asistenţă medicală de specialitate în
care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, de îndrumare şi
coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continuă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o clasificare a spitalelor generale în trei mari

categorii:

Fig. 1. Ierarhizarea spitalelor

Ca o adaptare la necesitatea de a limita costurile, au apărut mai multe forme de spitalizare:
1. integrală
- continuă prin care se asigură asistenţa medicală preventivă, curativă, de recuperare şi
paliativă pe toată durata necesară rezolvării complete a cazului respectiv;
- săptămânală, de luni până vineri;
2. parţială
- spitalizare de o zi;
- spitalizarea de zi utilizată când pacientul poate părăsi spitalul după efectuarea investigaţiilor
şi a tratamentului şi revine în familie seara, pe durata a mai multor zile; această formă
reprezintă o alternativă la spitalizarea continuă pentru pacienţii care nu necesită
supraveghere medicală pe un interval mai mare de 12 ore, asigurând şi un grad sporit de
confort afectiv pacientului..

Mecanismele de finanţare a spitalelor

 Plata de serviciu
 Plata pe zi de spitalizare (spitale boli cronice)
 Grupurile de diagnostice (DRG)

DRG
Noul mecanism de finanţare numit şi plata pe caz se bazează pe performanţele spitalului
(numărul şi complexitatea cazurilor tratate), unitatea de calcul fiind costul unui caz (diagnostic)
tratat. Clasificarea pacienţilor se face în funcţie de diagnosticul principal, efectuarea de intervenţii
chirurgicale, diagnosticul secundar, vârstă, sex şi situaţia la externare.
Pentru fiecare caz tratat spitalul suportă anumite riscuri, şi anume dacă pentru serviciile
furnizate costul depăşeşte plata fixă pentru diagnosticul respectiv, atunci spitalul trebuie să suporte
costurile efectuate în exces, iar atunci când costurile reale se situează sub plata bazată pe
diagnostic, spitalul păstrează diferenţa.
Efectele introducerii metodei DRG sunt:
 scăderea duratei medii de spitalizare;
 obţinerea unei finanţări mai bune pentru spitalele terţiare;
 o mai bună monitorizare a felului cum sunt cheltuite resursele;
 creşterea posibilă a numărului de internări pentru a beneficia de o finanţare mai mare.
După clasificarea pacienţilor în DRG şi stabilirea de tarife pentru fiecare grupă de
diagnostice, se realizează alocarea bugetului destinat asistenţei spitaliceşti, plecând de la numărul şi
tipul pacienţilor externaţi (case-mix-ul fiecărui spital sau tipurile de pacienţi trataţi în funcţie de
diagnostic şi gravitate) şi lista de tarife pentru fiecare DRG.
Complexitatea cazurilor sau indicele de case-mix este un număr care exprimă resursele
necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi.
Indicele de case-mix pentru un anumit an, se calculează pentru fiecare spital, pe baza numărului şi a
tipurilor de cazuri raportate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie din anul precedent.
În funcţie de indicele de complexitate a cazurilor (ICM – indice de case-mix), spitalul primeşte
un buget mai mare sau mai mic în concordanţă cu pacienţii trataţi.
Cu cât nivelul ierarhic al spitalului este mai ridicat, cu atât ICM este mai mare (Institutul de
Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G.I.M. Georgescu" Iaşi - ICM=2,2494; Spitalul Orăşenesc Hârlău -
ICM=0,6613).

Evaluarea si acreditarea spitalelor în România

Obligativitatea obținerii acreditării este conditie pentru a putea incheia contract cu casele de
asigurări de sănătate. Există o relație de condiționalitate între dreptul unităților sanitare de a
deconta serviciile către populație din fonduri publice (CNASS, MS) doar dacă sunt acreditate sau
măcar înscrise în procesul de acreditare. Unităţile sanitare mai intai sunt evaluate, apoi acreditate.
Calitatea în sănătate a fost un concept ce s-a aplicat initial doar spitalelor din România, fiind
evaluate și acreditate numai unități sanitare cu paturi. Evaluarea spitalelor a inceput în România în
2011.
Autoritatea Națională de Management al Calității (ANMCS) înființată in 2015 stabileste
standardele şi evaluează serviciile de sănătate (inclusiv spitalele), in vederea acreditarii. Scopul
ANMCS constă în asigurarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a
siguranţei pacientului, prin elaborarea standardelor, evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea
unităţilor sanitare.
În primul ciclu de acreditare (2011-2016) au fost evaluate în vederea acreditării 433 de
spitale, nivelurile de acreditare posibile fiind: neacreditate, acreditate cu încredere medie, acreditate
cu încredere ridicată. În al doilea ciclu de acreditare (2017-2021) s-au inscris pentru evaluare 660
spitale, din care 282 private.
Din 2012 la nivelul unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății s-a
înființat structura de management al calității serviciilor medicale, sub forma de birou de
management al calității pentru spitalele care au <300 de paturi și ca serviciu de management al
calității pentru spitalele cu >300 paturi (Ordinul nr. 975/2012 privind organizarea structurii de
management al calității serviciilor medicale în cadrul unităților sanitare cu paturi din rețeaua
Ministerului Sănătății și a autorităților administrației publice locale).
Aceste structuri coordonează și implementează programul de acreditare, coordonează și
implementează procesul de îmbunătățire continuă a calității serviciilor.
 Măsurarea performanţelor spitalelor
Principalii indicatori de evaluare a performanţelor spitalelor sunt:
Durata medie de spitalizare(DMS-zile) se obţine raportând numărul total de zile de
spitalizare la numărul de persoane internate, sau la numărul de externaţi plus decesele survenite.
Zile de spitalizare
Durată medie de spitalizare 
Internări (externări  decese)
Rulajul per pat reprezintă numărul de pacienţi care au ocupat un pat, pe durata unui an.
Sectiile de psihiatrie au un rulaj mic (DMS este mare, aprox. trei saptamani), in timp ce la ATI
rulajul este mare (DMS mica, aprox. doua zile).

Internări (externări  decese)

Rulaj pe pat 
Număr de paturi
Utilizarea patului arată cate zile dintr-un an este ocupat un pat. Practic, pentru fiecare pat
numărul total de zile de spitalizare nu poate depăşi 365, decât în situaţia în care stau doi pacienţi
într-un pat (valoarea optimă trebuie să fie de 280 – 300 zile pe an).
Nr. de zile spitalizare
Utilizarea paturilor 
Nr. de paturi

Rata sau gradul de utilizare/ocupare (%) se calculează ca număr de zile de spitalizare

efective într-un an calendaristic raportat la produsul dintre numărul de paturi şi cele 365 de zile
dintr-un an (nr zile spitalizare posibile) x100 (optim 70-80%).
Zile de spitalizare
Rată de ocupare  100
365 x Număr paturi