ROLUL ŞI FUNCŢIILE EVALUĂRII

Evaluarea este un ansamblu de acţiuni grupate în jurul a trei procese de

bază: controlul (verificarea), analiza cantitativă (măsurarea) şi analiza calitativă
(aprecierea valorică).
În management, ea dă posibilitatea urmăririi realizării (cât, cum, gradul de
adecvare).
Rolul evaluării în dezvoltarea educaţiei, unii autori (S,Iosifescu,2000,p.49-
50) o definesc prin procedurile aplicabile proceselor de educaţie educabililor,
educatorilor, instituţiilor de educaţie şi sistemului şcolar în ansamblul lui în
vederea :
- stabilirii raportului între performanţele obţinute şi cele intenţionate;
- corectării rezultatelor în sensul dorit.
Evaluarea didactică este un procedeu psihopedagogic complex de stabilire
a valorii unor procese, comportamente, performanţe, prin raportarea acestora la
un set de criterii prestabilite, cu valoare de ,,etalon”. În funcţie de aplicabilitate,
la nivelul activităţii instructive-educative, evaluarea este concepută sub forma
următoarelor ipostaze:
- evaluarea randamentului şcolar al elevilor;
- evaluarea activităţii didactice a profesorilor;
- evaluarea programelor educaţionale;
- evaluarea instituţilor de învăţământ;
- şi evaluarea sistemului de învăţământ.
Dintre cele trei componente ale spiralei educaţiei, predare-învăţare-
evaluare, cea din urmă este considerată “un subiect sensibil în orice sistem de
învăţământ” deoarece efectele acţiunilor evaluative se fac simţite nu numai în
interiorul sistemului educaţional, ci şi in afara lui, respectiv în plan cultural, social
şi chiar politic.
 Pe de altă parte, între instruire-învaţare-evaluare există o relaţie de
intercondiţionare reciprocă, fiecare dintre ele realizându-se prin raportare la
celelalte. Nu este corect să evaluăm ce nu s-a predat, respective, învăţat, dar nici
nu are sens să se predea, respective, învăţa ceea ce nu se evaluează.
Încercând o definire a evaluării în sensul ei larg, se poate spune că
evaluarea este o activitate care are în vedere toate acele procese şi produse ce
reflectă atât natura cât si nivelul performanţelor atinse de elevi în învăţare;
evidenţiază gradul de concordanţă a rezultatelor învăţării cu obiectivele
educaţionale propuse; oferă informaţiile necesare adoptării deciziilor
educaţionale optime.
Evaluarea îşi dovedeşte necesitatea din cel puţin trei perspective: a cadrului
didactic responsabil de formarea elevilor, a elevului şi a societăţii ca beneficiară
a “produselor” sistemului educaţional.
Din perspectivele profesorului, evaluarea se impune ca o necesitate
deoarece prin intermediul ei cadrul didactic obţine informaţii privind calitatea
prestaţiei sale didactice şi are posibilitatea de a adopta măsuri care să eficientizeze
stilul de învăţământ pe care-l promovează.
Din perspective elevului, evaluarea exercită un impact considerabil în mai
multe planuri. Astfel, ea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a acestuia
ajutându-l să-şi formeze un stil de învăţare; oferă posibilitatea cunoaşterii
gradului de îndeplinire a sarcinilor şcolare contribuind la formarea unei imagini
de sine cât mai corecte; determină efecte pozitive în planul însuşirii temeinice a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor prin repetarea, sistematizarea pe care
le prilejuieşte; produce efecte în planul relaţionării elevului cu ceilalţi membrii ai
grupului şcolar din care face parte; influenţează dezvoltarea psihică a elevilor în
multiple planuri ale personalităţii lor.
Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca
mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecţionare, ce presupune o
strategie globală a formării. Operaţia de evaluare nu este o etapă supraadăugată
ori suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act integrat activităţii
pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeţei secvenţelor
educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de fixare, delimitare
şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.
ALAIN KERLAND considera ca evaluarea se face pornind de la
urmatoarele întrebări cheie:
- Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcţiile acesteia)?
- În raport cu ce (care este sistemul de referinţă, care sunt criteriile evaluării)?
- Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
- Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluţii)?
- Cu ajutorul căror instrumente şi prin ce proceduri se face evaluarea?
Răspunzând la aceste întrebari cadrul didactic desfaşoară o activitate de
proiectare ca în cazul activităţii de predare-învăţare. În vederea realizării unei
proiectări eficiente a evaluării este bine să se aibă în vedere câteva mutaţii de
accent, având drept consecintă redimensionarea şi regândirea strategiilor
evaluative, potrivit unor noi exigenţe:
- Extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea rezultatelor –
obiectivul tradiţional – la evaluarea procesului, a strategiei care a condus la
anumite rezultate; evaluarea nu numai a elevilor, ci şi a conţinutului, a metodelor,
a obiectivelor, a situaţiei de învăţare, a evaluării;
- Luarea în calcul şi a altor indicatori, alţii decât achiziţiile cognitive, precum
conduita, personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori;
- Diversificarea tehnicilor de evaluare şi creşterea gradului de adecvare a acestora
la situaţii didactice concrete (extinderea folosirii testului docimologic, a lucrărilor
cu caracter de sinteză);
- Necesitatea întăririi şi sancţionării cât mai operative a rezultatelor evaluării;
scurtarea feedback-ului, a drumului de la diagnosticare la ameliorare, inclusiv
prin integrarea eforturilor şi a exploatării dispoziţiilor psihice ale elevilor;
- Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă
a celor negative;
- Transformarea elevului într-un partener autentic al profesorului în evaluare prin
autoevaluare, interevaluare şi evaluare continuă.
Din cele enumerate mai sus se poate desprinde cu uşurinţă concluzia că
evaluarea joacă în procesul de învăţământ un rol informativ, dar mai ales
formativ, că nu se poate realiza instruire şi educare fără evaluare, fără
autoevaluare. Prin noile metode de evaluare (referatul, investigaţia, proiectul,
portofoliul, observarea sistematică a comportamentului şi activităţii elevului,
autoevaluarea) se urmăreşte diversificarea controlului activităţii şcolare având ca
finalitate formarea unor competenţe şi capacităţi operaţionale în mai multe
domenii. Evaluarea trebuie să stimuleze elevii pentru a-şi ameliora rezultatele, să
evidenţieze progresul şi nu incapacitatea lor de a realiza anumite cerinţe şcolare.
Finalitatea evaluării trebuie să ofere o oglindă a nivelului de pregătire a elevului
de-a lungul unei perioade de şcolaritate.

Evaluarea, componentă esenţială a procesului de învăţământ, îndeplineste funcţii

variate care sunt determinate după criterii psihologice, pedagogice, docimologice
şi sociologice.
Funcţia de control se realizează prin calificativele obţinite de elevi în
diferite momente ale şcolarităţii. Controlul efectuat prin intermediul
calificativelor şcolare pune în evidenţă ritmul notării, corelaţia dintre calitatea
lecţiilor şi pregătirea elevilor, calitatea programelor şi manualelor şcolare.
Funcţia educativă influenţează personalitatea elevului. Calificativele
şcolare devin criterii de apreciere şi acordarea unor roluri în cadrul colectivului.
Formarea capacităţii de apreciere şi autoapreciere la elevi reprezintă un alt aspect
al funcţiei colective a evaluării.
Funcţia didactică are un rol deosebit în perfecţionarea continuă a muncii
profesorului şi a celui ce învaţă. Profesorulorul este obligat să stabilească legături
între rezultatele obţinute şi metodele de învăţământ folosite selectând şi
promovând acele tehnici didactice care asigură o evaluare superioară. Cel ce
învaţă are de profitat de pe urma tehnicilor de evaluare a progresului şcolar în
sensul că reţine şi concretizează elementele cu rol de întărire, de confirmare a
procedeelor de învăţare eficientă.
Funcţia socială are în vedere informarea societăţii asupra rezultatelor
instrucţiei şi educaţiei privind calităţile pe care trebuie să le aibă tânăra generaţie
la încadrarea în muncă.
Funcţia de clasificare şi selectare a evaluării intervine în ierarhizarea
elevilor în cadrul clasei din care fac parte, în promovarea lor în clasele următoare,
în clasificarea şi admiterea candidaţilor la concursuri şi olimpiade.
Funcţia de diagnosticare şi de optimizare a procesului de predare –
învăţare ne arată ce ştiu elevii în raport cu cerinţele programei şcolare, se
apreciază valorea formativă a metodelor folosite de învăţător cu scopul de a
organiza şi optimiza procesul de predare – învăţare.
Funcţia formativ – educativă. Răspunzând la întrebări sau rezolvând
probleme, elevii învaţă să construiască judecăţi, să gândească în mod ştiinţific şi
creator, să demonstreze şi să aplice cunoştinţele în activitatea practică. Precizarea
obiectivelor urmărite prin verificarea şi notarea elevilor, evaluarea pe tot
parcursul anului şcolar, înlăturarea subiectivităţii, folosirea unor criterii ştiinţifice
de notare şi pregătire docimologică a învăţătorilorsunt principii ce trebuie
respectate pentru realizarea funcţiilor evaluării şcolare.
Funcţia de întărire şi stimulare a învăţării, are în vedere confirmarea de
către învăţător a performanţelor obţinute de elevi în procesul învăţării şi
cunoaşterii de către aceştia a progresului şcolar cu efect de învăţare şi stimulare
datorită bucuriei şi satisfacţiei unei munci împlinite.
Evaluarea îndeplineşte şi o funcţie orientativă, în sensul că oferă
informaţie care serveşte drept ghid în adoptarea, în perspectivă, a unei strategii
metodice în elaborarea unor noi ipoteze despre modul cum urmează să fie munca.
 Îndeplinind o funcţie diagnostică, prognostică şi de selecţie, aprecierea
şcolară dă valoare stimulativă şi orientativă pentru elev în măsura în care este
înţeleasă şi acceptată, în măsura în care îl îndeamnă pe elev spre meditaţie.
Precizarea obiectivelor urmărite prin verificarea şi aprecierea elevilor,
evaluarea randamentului pe tot parcursul anului şcolar, înlăturarea subiectivităţii,
folosirea unor criterii ştiinţifice de pregătire docimologică a învăţătorilor sunt
principii ce trebuie respectate pentru realizarea funcţiilor evaluării şcolare.
Evaluarea este o dimensiune esentiala a procesului curricular , ea reprezinta
o practica ce poate fi continuu imbunatatita si diversificata. Metodele
complementare de evaluare sunt doar o alternativa la metodele traditionale si sunt
menite sa imbunatateasca practica evaluativa. Ele accentueaza acea dimensiune
a actiunii evaluative care ofera copiilor variate posibilitati de a demonstra ceea ce
stiu dar, mai ales , ceea ce pot sa faca cu ceea ce stiu.
MOTO:
,,Adevărata geneză nu se află la început ci la sfârşit, şi ea începe să se
petreacă doar dacă societatea şi existenţa umană devin în mod radical, adică se
schimbă din temelii. Rădăcina istoriei este însă omul care munceşte, creează....’’
(Lucian Blaga)
BIBLIOGRAFIE:
1. Neacsu, I.,Stoica, A., Reforma sistemului de evaluare si de examinare,
Bucuresti, Editura Aramis, 1996.
2. Oprea, Crenguta, Lacramioara, Pedagogie. Alternative metodologice
interactive . Editura Universitatii, Bucuresti, 2003.
3. Radu, I.,T., Evaluarea in procesul didactic, Bucuresti, Editura didactica si
Pedagogica, 2000.
4.Tomsa, Gheorghe, Psihopedagogie prescolara si scolara, Editura „Coresi”,
Bucuresti, 2005.
5. Constantin Cucoş – Pedagogie, editura Polirom, 2006
6. Cristian Stan – Teoria evaluării didactice, curs, 2003-2004
7. Gheorghe Tomşa – Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, 2005
8. Manolescu, M. – „Evaluarea şcolară – un contract pedagogic”, Editura D.
Bolintineanu, Bucureşti, 2002.