Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chişinău 2019
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………...…3
2
INTRODUCERE
Relația dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CtEDO) a fost unul dintre subiectele cele mai cercetate în domeniul dreptului european. În
această lumină de idei, este de menționat că proiectul de acord privind aderarea Uniunii Europene
(UE) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu era compatibil cu tratatele UE, fapt
ce a atras multă atenție - dacă nu șoc - și a ridicat noi întrebări cu privire la interacțiunile dintre cele
două instanțe supranaționale europene.
Scopul acestei cercetări științifice este de a face un pas înapoi și de a examina trecutul,
prezentul și viitorul posibil al relațiilor dintre CEJ și CEDO. Prezenta lucrare, rezumă conexiunile
istorice complexe și în evoluție între cele mai înalte instanțe ale UE și CEDO în ordinele legale,
luând în considerație și efectele actuale celor menționate supra iar, pe această bază, încearcă să
sugereze modalități prin care CEJ și CEDO pot găsi în continuare modalități de a coexista într-o
stare de concurență virtuoasă
Interacțiunea dintre CEJ și CEDO a evoluat de-a lungul timpului, trecând prin faze de
separare, confruntare și bună înțelegere. În timp ce în 2013, instituțiile UE și CEDO au ajuns la un
acord privind aderarea UE la CEDO, care ar fi redefinit relațiile dintre cele două instanțe
supranaționale europene, în 2014, CEJ a găsit proiectul de acord de aderare drept incompatibil cu
legislația UE. Multă literatură a evaluat deja hotărârea CEJ 1. Această lucrare științifică doar
conturează presupunerea că practica judiciară va trebui să continue modelarea interacțiunii dintre
CEJ și CEDO, remarcând ce scenarii posibile se deschid pentru relațiile viitoare dintre cele două
instanțe supranaționale europene.
În acest scop, se distinge atât posibilitatea unei abordări continue de angajare între CEJ și
CEDO, cât și riscurile asociate unei noi confruntări. Ca alternativă, cele două instanțe pot găsi în
continuare modalități de a coexista cu efecte pozitive pentru protecția drepturilor fundamentale în
Europa.
În ultimii ani, Moldova a înregistrat progrese în procesul de cooperare cu Uniunea
Europeană. Implementarea cu succes a obligaţiilor contractuale curente şi activităţile viitoare
necesită cunoştinţe profunde în domeniul dreptului UE. Integrarea în UE presupune capacitatea
administraţiei publice dar şi a justiţiei în material aplicării legislației UE. Prin urmare, procesul de
1
Compare Steve Peers, ‘The EU’s Accession to the ECHR: the Dream Becomes a Nightmare’ (2015) 16 German Law
Journal, 213 (strongly criticizing the Opinion of the CJEU) with Daniel Halberstam, ‘“It’s the Autonomy, Stupid!” A
Modest Defense of Opinion 2/13 on the EU Accession to the ECHR, and the Way Forward’ (2015) 16 German Law
Journal, 105, accesibil pe https://openaccess.leidenuniv.nl/bitstream/handle/1887/47125/YearbookofEuropeanLaw-
2016-Fabbrini-Larik.pdf?sequence=1
3
integrare europeană implică în mod imperativ pregătirea din timp a specialiştilor, folosindu-se
experienţa celorlalte state membre, precum şi propria experienţă legată de aderarea la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. Deşi Moldova este parte la Convenţie din 1998, abia în ultimii ani
actorii publici dar și societatea civilă au devenit conştienți de importanţa acestui instrument
supranaţional de protecţie şi consecinţele care decurg din actul de aderare.
Adesea numită informal ”CEDO” sau ”Curtea de la Strasbourg”, a fost creată pentru
sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale
Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției
Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Sistemul
de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența
statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile.
Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu
care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor
părți la convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului („Curtea”), cu sediul la Strasbourg (Franţa), în structura
sa prezentă, a fost înfiinţată prin Protocolul nr. 11, la data 1 noiembrie 1998. Acest amendament a
6
A se vedea, de exemplu, Rinau, Hotărârea din 11 iulie 2008 a Curţii Europene de Justiţie, Cauza C-195/08 PPU.
6
conferit Convenţiei un caracter judiciar deplin, instituindu-se în mod efectiv o curte de justiţie.
Dispoziţiile ce guvernează structura şi procedura Curţii se regăsesc în Secţiunea II a Convenţiei (art.
19-51) şi în capitolele I-V (articolele 2-30) ale Regulamentului de procedură al Curţii, al cărui titlu
oficial este „Regulamentul Curţii”. Curtea este alcătuită dintr-un număr de judecători egal cu cel al
părţilor la Convenţie (în prezent, patruzeci şi şapte, dintre care şaptesprezece sunt femei). Categoria
potențialilor reclamanți este imensă: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari
și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în
vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc.
Hotărârile Curții au dus la un număr impresionant de schimbări în legislațiile naționale și, printre
altele, au deschis drumul către: rejudecarea celor condamnați în urma unui proces inechitabil,
restituirea imobilelor expropriate către proprietari sau plata unor indemnizații adecvate, acordarea
unor permise de rezidență către persoanele amenințate cu deportarea sau eliminarea discriminărilor
dintre cetățenii germani și cei străini în ceea ce privește alocațiile familiale.
8
care proteja drepturile procesuale în materie de combatere a terorismului. Într-unul dintre cele mai
spinoase domenii, având în vedere că seriozitatea situației internaționale tinde să atenueze
sensibilitatea față de drepturile suspectului de terorism și produce o tendință mai puternică către
cererea de securitate, mai degrabă decât spre cea pentru libertate și justiție ”.
Având în vedere atenția din ce în ce mai mare pentru protecția drepturilor fundamentale atât în
dreptul primar al UE, cât și în jurisprudența CEJ, este posibil să se explice de ce, în 2005, CEDO a
decis să facă un pas înapoi cu respectarea doctrinei lui Matthews8. În așteptarea procesului politic
pentru realizarea aderării formale a UE la CEDO, în cazul Bosfor, și-a rezervat singur puterea de a
revizui indirect legalitatea actelor UE prin revizuirea statelor care implementează măsuri numai în
cazuri specifice și cvasi-ipotetice. Cazul Bosfor a vizat o controversă din anii 1990 asupra căreia
CEJ a avut deja șansa să se pronunțe. Reclamantul, companie aeriană turcă care avea închiriat un
avion iugoslav, s-a plâns că dreptul său de proprietate a fost limitat în mod nejustificat de decizia
autorităților irlandeze de a impune aeronava în punerea în aplicare a unui regulament CE care, la
rândul său, a făcut effect, fiind adoptată o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU pentru a opri
războiul în (fosta) Iugoslavie.
În decizia sa, CEDO a recunoscut că ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului ”nu a
fost rezultatul unui abuz de apreciere de către autoritățile irlandeze, în conformitate cu dreptul
comunitar sau irlandez, ci a reprezentat mai degrabă conformitatea de către statul irlandez a
dispozițiilor sale legale, obligații care decurg din dreptul comunitar ”. La fel ca în Matthews și în
alte decizii anterioare, CEDO sa considerat competentă să se pronunțe în această privință,
argumentând că, dacă ”CEDO nu interzice, pe de o parte, părților contractante să transfere suveran
puterea către o organizație internațională (inclusiv una supranațională) pentru a continua cooperarea
în anumite domenii de activitate ”, pe de altă parte de asemenea, a fost acceptat faptul că o parte
contractantă este responsabilă în temeiul articolului 1 CEDO pentru toate actele și omisiunile
organelor sale, indiferent dacă fapta sau omisiunea în cauză au fost consecința dreptului intern sau a
necesității respectării obligațiilor legale internaționale”. Cu toate acestea, în concilierea acestor două
poziții opuse și în decizia ”măsurii în care acțiunea unui stat poate fi justificată prin respectarea
obligațiilor care decurg din calitatea sa de membru al unei organizații internaționale”, CEDO a
avansat o nouă abordare, orientată către accentuarea autosuficienței sistemului UE pentru protecția
drepturilor fundamentale, mai degrabă decât rolul supravegherii externe exercitat de organele
CEDO. Potrivit CtEDO, de fapt, ”acțiunile statului întreprinse în conformitate cu astfel de obligații
8
A se vedea cauza ”Bosphorus” (2006) 2 European Constitutional Law Review, 442, 452; Sionaidh Douglas-Scott,
‘Case Note: Bosphorus’ (2006) 43 CML Rev, 243, 249.
9
legale sunt justificate atât timp cât organizația relevantă este considerată pentru a proteja drepturile
fundamentale, atât în ceea ce privește garanțiile de fond oferite, cât și mecanismele de control a
respectării lor, într-o manieră care poate fi considerată cel puțin echivalentă cu cea pentru care
prevede convenția”.
Relația dintre Curtea Europeană de Justiție (CEJ) și Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(CtEDO) este o problemă în dreptul Uniunii și în dreptul drepturilor omului. CEJ reglementează
dreptul Uniunii Europene (UE), în timp ce CEDO reglementează Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), care acoperă cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Cazurile nu pot fi
introduse de CEDO împotriva Uniunii Europene, dar Curtea a decis că statele nu pot scăpa de
obligațiile lor în materie de drepturi ale omului spunând că puneau în aplicare legislația UE.
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis să nu fie legată de hotărârile Curții Europene a
Drepturilor Omului. CEJ acordă Convenției Europene pentru Drepturile Omului „o semnificație
specială” ca „principiu orientativ” în jurisprudența sa. 9 Curtea Europeană de Justiție folosește un set
de principii generale ale dreptului pentru a ghida procesul decizional. Un astfel de principiu este
respectarea drepturilor fundamentale, văzută la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul de instituire a
Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht): ”Uniunea respectă drepturile fundamentale,
garantate de Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertățile
Fundamentale semnate la Roma la 4 noiembrie 1950 și care rezultă din tradițiile constituționale
comune statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.” În acest cadru, Curtea
Europeană de Justiție folosește toate tratatele pe care statele membre ale Uniunea Europeană a
semnat sau a participat la instrumente interpretative pentru conținutul și domeniul de aplicare al
„drepturilor fundamentale”, deținând în același timp Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca
document cu „semnificație specială” .
După cum se vede la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul de la Maastricht, citat mai sus,
Uniunea Europeană este obligată să respecte principiile drepturilor fundamentale. Aceasta înseamnă
că instituțiile Uniunii Europene nu trebuie să încalce drepturile omului, așa cum sunt definite de
legislația Uniunii Europene, și, de asemenea, că statele membre ale Uniunii Europene nu trebuie să
9
Anthony Arnull, The European Union and Its Court of Justice 339-40 (2006)
10
încalce principiile drepturilor omului ale Uniunii Europene atunci când pun în aplicare legislația
Uniunii sau acționează în conformitate cu legea Uniunii Europene. Această obligație este pe lângă
obligațiile preexistente ale statelor membre de a urma hotărârile Curții Europene a Drepturilor
Omului în tot ceea ce fac.
În practică, aceasta înseamnă că Curtea de Justiție țese principiile Convenției în tot ceea ce
țin de raționamentul său. De exemplu, în cazul Baumbast, Curtea a reținut că atunci când un copil
are un drept de ședere într-un stat membru în conformitate cu dreptul Uniunii, acest lucru înseamnă,
de asemenea, că părinții săi ar trebui să aibă, de asemenea, un drept de ședere pe baza principiului
respectarea vieții de familie prevăzută la articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.10
Protocolul nr. 14 al CEDO a intrat în vigoare la 1 iunie 2010. Acesta permite Uniunii
Europene să adere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tratatul UE de la Lisabona, în
vigoare de la 1 decembrie 2009, impune UE să adere la convenția prevăzută la articolul 6 din
Tratatul consolidat privind Uniunea Europeană: „Uniunea aderă la Convenția europeană pentru
protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. O astfel de aderare nu afectează
competențele Uniunii definite în tratate.” Astfel, UE ar fi supusă legislației sale în domeniul
drepturilor omului și monitorizării externe, așa cum sunt în prezent statele sale membre. În plus, se
propune ca UE să adere ca membru al Consiliului Europei acum, după ce a obținut o singură
personalitate juridică în Tratatul de la Lisabona.
La 5 aprilie 2013, negociatorii din Uniunea Europeană și Consiliul Europei au finalizat un
proiect de acord pentru aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca pași
următori, este necesar ca Curtea Europeană de Justiție să ofere un aviz, ulterior ca statele membre
ale UE să ofere un sprijin unanim, că Parlamentul European oferă sprijin de majoritate de două
treimi și că acordul este ratificat de parlamentele Consiliului din statele membre ale Europei.
La 18 decembrie 2014, Curtea de Justiție a emis un aviz negativ cu privire la aderarea
Uniunii Europene la CEDO, deoarece ar da un organism extern puterea de a revizui aplicarea
dreptului UE, punând astfel stoparea aderării. După acest impas, unii senatori italieni au prezentat o
nouă propunere, bazată pe fuziunea parțială a celor două instanțe. 11
10
Baumbast and R v Secretary of State for the Home Department [2002] ECR I-7091
11
Giampiero Buonomo, Sanzioni ed elusioni, in Mondoperaio, marzo 2015, disponibil pe
https://en.wikipedia.org/wiki/Relationship_between_the_European_Court_of_Justice_and_European_Court_of_Human_
Rights
11
IV. IMPORTANŢA JURISPRUDENŢEI CEDO ȘI CEJ ÎN MATERIA PROTECŢIEI
DREPTURILOR OMULUI
12
CJCE, 29/69, Stauder -v- Stadt Ulm - Sozialamt, hotărârea din 12.11.1969, ECR 1969, p. 419.
12
respectare este asigurată de către aceasta. De asemenea, CJCE a arătat că protejarea acestor drepturi,
care se inspiră din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, trebuie asigurată în cadrul
structurii şi obiectivelor Comunităţii.
Curtea a subliniat, de asemenea, în hotărârea menţionată şi, ulterior, în cauza Nold, că
drepturile fundamentale fac parte integrantă din principiile generale ale dreptului, a căror respectare
o asigură; protejând aceste drepturi, Curtea este obligată să se inspire din tradiţiile constituţionale
comune statelor membre, astfel încât nu pot fi admise în Comunitate măsuri incompatibile cu
drepturile fundamentale recunoscute de constituţiile acestor state; că instrumentele internaţionale
privind protecţia drepturilor omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat, pot furniza,
de asemenea, indicaţii de care ar trebui să se ţină seama în cadrul dreptului comunitar. Această
concepţie a fost ulterior recunoscută de către Declaraţia comună a Parlamentului European, a
Consiliului şi a Comisiei, din 5 aprilie 1977, care, după ce a amintit jurisprudenţa Curţii, s-a referit,
pe de o parte, la drepturile garantate de constituţiile statelor membre şi, pe de altă parte, la Convenţia
Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950
(JO 1977, C 103, p. 1) (pct. 15). O cauză recentă – Kadi 13 - subliniază rolul drepturilor omului în UE
şi în relaţiile internaţionale ale UE „[...] obligaţiile impuse printr-un acord internaţional nu pot aduce
atingere principiilor constituţionale ale Tratatului CE, printre care figurează principiul potrivit căruia
toate actele comunitare trebuie să respecte drepturile fundamentale, această respectare reprezentând
o condiţie a legalităţii lor pe care Curtea are sarcina de a o controla în cadrul sistemului complet de
căi de atac stabilit prin acest tratat”.
V. CONCLUZII
Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene au
delimitat domenii diferite ale protecţiei drepturilor omului, pe cale jurisprudenţială, prin
interpretarea şi aplicarea principiilor dreptului (de ex. principiul proporţionalităţii). CEDO a fost
pusă în situaţia de a se pronunţa cu privire la legislaţia comunitară în timp ce instanţele comunitare
au făcut referiri la Convenţie, aplicând-o sau interpretând-o într-un mod propriu. Multe domenii,
concepte şi chiar fapte au fost interpretate de către cele două Curţi în mod diferit. De asemenea,
CJCE a luat în considerare principiile CEDO când a analizat valabilitatea actelor comunitare, de
exemplu anularea unei directive17 în cauza Irlanda / Parlamentul şi Consiliul (acţiunea a fost
respinsă).
13
În hotărârea din 3 septembrie 2008 în cauzele conexate C-402/05 P şi C-415/05 P, Kadi şi Al Barakaat -v- Consiliul şi
Comisia - în continuare, „Kadi”
13
Existența a două instanțe supranaționale care se ocupă de protecția drepturilor fundamentale
în Europa a fost criticată ca fiind prea complexă în mai multe rânduri. Pentru mințile juridice
încadrate în arhitectura juridică unitară a statului, pluralismul jurisdicțiilor supranaționale și
instanțele judecătorești nu poate fi decât obiectul confuziei. Și totuși, la fel ca pe piață, existența
mai multor producători și produse este o condiție prealabilă pentru îmbunătățirea calității, în
domeniul drepturilor fundamentale în Europa. Deși metafora pieței poate fi necorespunzătoare
în contextul drepturilor omului, ceea ce doresc să sugerez este că interacțiunea dintre CEJ și CEDO
se poate exercita efectiv asupra protecției drepturilor fundamentale, creând o cursă virtuoasă în topul
protecției drepturilor fundamentale - o dezvoltare care este cu siguranță în interesul drepturilor
omului. Cu alte cuvinte, credem că chiar și în urma opiniei imperativului că există spațiu pentru ca
CEJ și CEDO să coexiste fără ciocniri, în schimb pentru a spori și a promova protecția drepturilor
fundamentale în Europa. Un exemplu emblematic în acest sens este oferit de cazul controlului
judiciar al sancțiunilor ONU vizate. După cum am explicat în profunzime în alte părți, CEJ și CEDO
au fost invitați să se pronunțe asupra legalității măsurilor de combatere a terorismului împotriva
persoanelor, adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, care a obligat statele membre sau
instituțiile UE să înghețe fondurile sau restricționează libertatea de mișcare, a persoanelor suspectate
de a fi implicate în finanțarea terorismului. Printr-o serie de hotărâri ulterioare, atât CEJ, cât și
CtEDO și-au intensificat revizuirea regimului ONU de combatere a terorismului, introducând în
sistem de garanții a unor procese echitabile. În mod esențial, CEJ și CEDO au tras din exemplul
celuilalt și s-au împins simultan să adopte abordări ale drepturilor omului și mai extinse. De fapt,
tocmai concurența dintre CEJ și CEDO și dorința lor de a funcționa ca instanța principală pentru
drepturile omului din Europa, le-a permis să exercite controlul judiciar al sancțiunilor ONU și să
împiedice protecția drepturilor fundamentale ale suspecților teroristi chiar și împotriva presiunilor
continue de sacrificare a libertăților civile, imperativelor de securitate națională.
În ultimii ani, Moldova a înregistrat progrese în procesul de cooperare cu Uniunea
Europeană. Implementarea cu succes a obligaţiilor contractuale curente şi activităţile viitoare
necesită cunoştinţe profunde în domeniul dreptului UE. Integrarea în UE presupune capacitatea
administraţiei publice dar şi a justiţiei de a aplica legislația UE. Prin urmare, procesul de integrare
europeană implică în mod imperativ pregătirea din timp a specialiştilor, folosindu-se experienţa
celorlate state membre, precum şi propria experienţă legată de aderarea la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului. Deşi Moldova este parte la Convenţie din 1998, abia în ultimii ani actorii
14
publici dar și societatea civilă au devenit conştienți de importanţa acestui instrument supranaţional
de protecţie şi consecinţele care decurg din actul de aderare.
BIBLIOGRAFIE
Literatură jurdică:
1. Miriam Aziz, The Impact of European Rights on National Legal Cultures, Hart Publishing,
Oxford şi Portland, Oregon, 2004
2. Olivier Dubos, Les juridictions nationales, juges communautaire, Paris, Dalloz, 2001
3. Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, Comentarii, jurisprudenţă,
doctrină, Ed. Hamangiu, 2009
Site-uri web :
1. Instituţionale
Comisia europeană, www.ec.europa.eu/index_ro.htm
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,
http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_cje.htm - prezentare
http://curia.europa.eu/fr/content/juris/index.htm
2. Documentare și informații
http://www.ena.lu/mce.cfm (http://www.enafree.lu/fr/)
Istoricul Comunităţilor www.ier.ro
Institutul European din România www.cjce.ro www.eulaw.ro
http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_cje.htm
prezentare http://curia.europa.eu/fr/content/juris/index.htm
15