Prof.

Ileana Constantinescu MD, PhD

Imunologie
Institutul Clinic Fundeni

ileana.constantinescu@imunogenetica.ro
www.imunogenetica.ro

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 1

Curs 1: Definirea aspectelor generale ale răspunsului imun

• Imunologie
• Imunitatea innascuta
• Imunitatea dobândită
• Selecție clonală
• Imunitatea umorală și celulară
• Migrarea limfocitelor în țesuturile limfoide
• Centre germinale
• Celulele dendritice foliculare
• Sistemul imunitar la nivelul mucoaselor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 2
 Imunologia
Imunologia: aceasta ramura a stiintei biomedicale se ocupa cu studierea raspunsului
organismului la antigene, recunoasterea self si nonself, precum si toate aspectele
fenomenelor imunitare de natura biologica (in vivo), serologica (in vitro) si fizico-chimice.
Imunologia inseamna studierea structurii si functiei sistemului imunitar (imunologie
fundamentala); imunizare, transplant de organe si celule, transfuzii si imunopatologie
(imunologie clinica); testarea in laborator a imunitatii celulare si umorale (imunologie de
laborator) si utilizarea de reactii antigen-anticorp in alte teste de laborator (serologie si
imunochimie)

Memorie imunologica
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 3
• Sistemul imun innascut si cel de adaptare ne
protejeaza de agenți potențial infecțiosi
(virusuri, bacterii, etc.), care au obținut acces la
corpul nostru prin piele sau mucoase. Astfel de
sisteme au evoluat pentru a ne proteja nu
numai de agentii intracelulari (virusuri, unii
paraziti mai mici, unele bacterii) și extracelulari
(cele mai multe bacterii, paraziti mari); agenți
patogeni și alergeni (păr de animale, polen,
produse chimice), dar si de noi înșine, în ceea
ce priveste potentialul de crestere necontrolat
al unor malignitat si boli autoimune.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 4
 IMUNITATEA INNASCUTA
• Imunitatea innascuta este un răspuns celular și
umoral nespectific care actioneaza ca o prima linie
de apărare împotriva agenților patogeni. Patogenii
extracelulari sunt luati imediat și degradati de
catre neutrofile și fagocitele mononucleare.
Paraziți mari sunt omorati de eozinofile.
Limfocitele natural killer (NK) ucid unele tumori și
celule infectate viral. Mediatorii solubili
preexistenti ai imunității înnăscute sunt anticorpi
naturali și componente ale complementului, care
se pot atasa, de asemenea, pe membranele
celulare ale multor agenți patogeni.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 5
 Sistemele înnăscute și adaptative
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 6
Imunitatea innascuta include, de asemenea, o componentă celulară. Distrugerea
patogenului în fagolizozom. - Receptorii de recunoaștere a pattern-ului - PRR

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 7

• Principalele caracteristici și componente ale imunității înnăscute apar în răspunsul inflamator. Dacă un organism
intră în corp prin ruperea barierelor de la nivelul pielii si mucoaselor ce căptușesc suprafețele corpului, vine în
contact cu fagocitele (neutrofile, eozinofile, monocite / macrofage) și / sau cu celule natural killer (NK), precum și
cu sistemul complementului.
• Complementul este format din peste 20 de proteine, toate care interacționează în cascadă pentru a atrage
celulele fagocitare (chemotaxie), invelisul bacteriilor (opsonine) astfel încât celulele fagocitare le recunoasc și
apoi le inghit, și să interacționeze cu anticorpii pentru a liza membrana celulară a organismului invadator.
• Astfel, principalii mediatori ai imunității înnăscute sunt enzime lizozomale și interferoni, precum și a altor
citokine, proteine ale complementului și proteine de fază acută (CRP MBL).
• Trebuie remarcat faptul că apărarea innascuta a gazdei se găseste în toate organismele multicelulare, dintre care
majoritatea nu au un sistem imun adaptativ. Cu toate acestea, în organismele multicelulare cu un sistem adaptiv,
multi dintre mediatorii imunității înnăscute pot recruta celulele imune adaptative.
• În scopul de a gestiona anumiti agenții patogeni, organisme multicelulare au dezvoltat în mare măsură un grup
de celule circulante cu receptori foarte specifici pentru fragmente de peptide imunogene atât pentru patogeni
intracelulari cat și extracelulari. Când acești receptori sunt activati, celulele pot secreta diversi mediatori solubili
care ataca direct patogenul (anticorpi, granule perforin etc.) sau de a stimula alte celule (citokine).
• Celulele prezentatoare de antgen (APC), fie in proces sau peptide antigenice deja prelucrate prezente la
suprafata receptorii de imunoglobulină pe celulele B si receptorii de tip imunoglobulină de celule T. În timp ce
imunoglobulina de suprafață de pe celulele B poate răspunde direct la o piesă imunogena (epitop) a unui agent
patogen, în scopul de a se dezvolta in celulele plasmatice mature, au nevoie de obicei de ajutor sub formă de
citokine din celulele T.
• Prin urmare, celulele T sunt esențiale pentru un răspuns imun adaptatv. Celulele T helper (Th), nu ofera ajutor
numai celulelor B pentru a deveni celule plasmatice, ci ele pot ajuta, de asemenea, la dezvoltarea celulelor
citotoxice T la fel ca in cresterea activitatii macrofagelor. Cu toate acestea, spre deosebire de celulele B,
receptorii de pe suprafața celulelor T pot doar recunoaste epitopii antigenici prelucrati care le sunt prezentati ca
MHC de suprafață. Capacitatea celulelor T de a vedea antgenul strain cuplat numai cu MHC se numeste
restricte MHC si este o masura Curs de siguranta critica
1: Imunologie, Prof.pentru sistemul imunitar adaptativ pentru a elimina numai
Ileana Constantinescu 8
agentii patogeni, si nu celulele normale.
Interacțiunile dintre sistemul imun innascut si cel adaptativ
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 9
Celulele Th centrale ale răspunsului imun adaptativ
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 10
• Celulele T si B se dezvolta cu receptorii lor
adecvati pentru epitopul unui antigen și fără a
vedea acest antigen înainte, o dată
confruntate cu acest antigen vor genera un
raspuns imun complet, si ulterior își vor aminti
de aceasta primă întâlnire.
• Prin urmare, atunci când aceste celule T si B cu
memorie reintalnesc același antigen,
răspunsul lor este mult mai rapid și mai
puternic.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 11

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 12
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 13
 Activarea celulelor fagocitare prin legarea de receptori Pattern Recognition (PRRS). Legarea PRRS la patogeni asociaza modele
moleculare (PAMPs) asupra celulelor microbiene, stimulează fagocite să devină activate, crescând dimensiunea lor, activitatea
fagocitară, producerea de substanțe antimicrobiene și producția de citokine și chemokine pentru a atrage și activa alte
componente ale sistemului imunitar.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 14

Celulele Natural killer(NK). Celulele (A) NK folosesc o varietate de receptori pentru a identifica celulele țintă spre a fi
omorate. Acestea includ receptori Fc, receptorii complementului și receptori care evaluează moleculele MHC I
prezente pe celulele țintă.
  In plus, celulele NK pot influența dezvoltarea celulelor T în inițierea răspunsurilor imune adaptative.
  Celulele (B) NK utilizeaza receptori de activare killer (KAR) să recunoască celulele. Odata angajat, KAR activeaza
celula NK pentru a ucide ținta. Receptori inhibitori Killer (KIR) "examineaza" obiectivul de niveluri suficiente de
molecule "independențe" MHC I. În cazul în care KIR sunt implicate suficient, programul de ucidere este încheiat. Dacă
nu, uciderea din celulele țintă.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 15
 SELECTIA CLONALA

• Când antigenul se leagă la oricare

imunoglobulină de suprafață de pe celulele B
sau receptorul său specific de pe celulele T,
acestor celule le este indusa o proliferare rapida.
Prin urmare, antigenul selectat si clona specifica
generata se leagă și răspunde fata de el.
• Acest process se numeste selectie clonala si este
o parte extrem de importanta in raspunsul imun
adaptativ.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 16

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 17
 IMUNITATEA CELULARA SI UMORALA
• Imunitatea umorala este mediata de antcorpii secretat
de celulele B differentate - celule plasmatce. Imunitatea
mediata celular implica celulele T care recunosc antigenul
intr-o maniera MHC-limitata si fie secreta cytokine (Th
cells) fie devin celule citotoxice (Tc cells) care omoara
celulele infectate viral sau celulele anormale ale gazdei.
• Ar trebui să se înțeleagă faptul că, în multe cazuri, un
răspuns umoral normal nu va continua dacă nu este
acompaniat de un raspuns al celulelor Th; aceasta se
datorează faptului că celulele Th secreta variate citokine
care sunt necesare pentru maturarea completa a celulelor
B și schimbarea clasei de anticorpi.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 18

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 19
Prezentare generală a procesului implică in imunitatea mediata celular
și imunitatea mediată de anticorpi
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 20
Inducerea de imunitate mediată celular și anticorpi împotriva unei infecții virale
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 21
 MIGRAREA LIMFOCITELOR IN TESUTURILE LIMFOIDE
• Migrația limfocitelor în țesuturile limfoide implică o familie de molecule de adeziune numite selectine,
integrine și membre ale superfamiliei imunoglobulinelor
• Both naive and memory lymphocytes continue to recirculate between blood and secondary lymphoid
tissue. However, once activated, memory cells tend to recirculate back to the tissue where they were
activated. Lymphocytes respond to chemotactic signals from inflamed tissues or secondary lymphoid
organs initially via surface glycoproteins called selectins. E-selectin (ELAM-1) on endothelial cells binds L-
selectin (LAM-1) on lymphocytes, causing a loose associaton or tethering. Firm adhesion is mediated by
lymphocyte integrin proteins such as VLA-4 or LFA-1 interacting with their respective ligand VCAM or ICAM
(member of the immunoglobin superfamily) on the surface of endothelial cells.
• Atât limfocitele native cat și cele cu memorie sunt recirculate între sânge și țesuturile limfoid secundare
continuu. Cu toate acestea, odată activate, celulele cu memorie au tendinta de a recircula înapoi la țesutul
unde au fost activate. Limfocitele răspund la semnalele chemotactice din țesuturi inflamate sau organe
limfoide secundare inițial prin glicoproteine de suprafata numite selectine. E-selectina (ELAM-1) de pe
celulele endoteliale leagă L-selectina (-LAM 1) pe limfocite, provocând o asociere libera sau legata.
Adeziunea este mediata de proteine de integrare a limfocitelor cum sunt VLA-4 sau LFA-1 care
interactioneaza cu liganzii respectivi VCAM sau ICAM (membru al superfamiliei de imunoglobuline) de pe
suprafata celulelor epiteliale
• Aceasta actiune de adeziune provoaca o activare a limfocitelor pentru a creste exprimarea integrinelor,
consolidand astfel aderenta. Celula endoteliala conduce apoi limfocitele spre lamina bazala in acelasi timp
cu procesul de down-regulating al expresiei ICAM. Migrarea limfocitelor intre celulele epiteliale dintr-un
organ sau tesut sufera procesul de up-regulating in ceea ce priveste productia de proteinaze.
• Odata ce un limfocit nativ este activat, afiseaza o densitate diferita de molecule de adeziune specifice
pentru tesutul in care a fost initial activat, permitandu-i astfel sa se intoarca in mod repetat la acel tesut.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 22
 CENTRE GERMINALE
• Centrele germinale (GCs) se dezvolta in foliculii primari ai ganglionilor limfatici si splinei in timpul raspunsului
imun dat de celulele T. GCs sunt locurile de expansiune clonala a centroblastilor si a hipermutatiilor somatice date
de regiunea VH , selectie de inalta afinitate a centrocitelor producatoare de anticorpi, eeliminarea centrocitelor cu
afinitate scazuta, productia de anticorpi de clasa izotip Th1- si Th2- si eventuala generare a plasmoblastilor sau a
celulelor cu memorie.
• Celulele B din ganglionii limfatici si splina intalnesc Ag in zonele bogate in celule T din parocortex si mantaua
limfoida periarteriala (PALS). Ag sunt prezentati acestora de catre celulele dendritice (DCS), care exprima un nivel
ridicat al complexului major de histocompatibilitate clasa II (MHC), adeziune si molecule co-stimulatoare. Dupa
activare, in termen de 2 zile, acesti blasti B produc afinitate scazuta pentru Ig fara mutatii, fiind capabili sa
formeze complexe Ag-Ig pe celulele dendritice foliculare din cadrul foliculilor primari. Multe dintre aceste celule
mor in termen de 10 pana la 12 zile. In medie, trei blasti B colonizeaza fiecare folicul primar si sunt numiti apoi
centroblasti. Centroblastii care se gasesc in baza sau zona intunecata a foliculului, regleaza (prin proces de down-
regutation) Ig de suprafata si sufera o faza de expansiune clonala, impartindu-se la fiecare 6-7 ore. In timpul
proliferarii, activeaza un locus specific mecanismului de hipermutatie, care introduce mutatii punctiforme
aleatoare in genele lor din regiunea VH a Ig.
• Centrocitele sunt descendenti ai unor centroblasti care migreaza apical in zona bazala, unde sufera un proces de
mutatie a suprafetei somatice a Ig prin procedeu de up-regulation (receptori). Aici, reactioneaza cu celulele
dendritice foliculare (FDC), care pot contine Ag neprelucrati sub forma de complexe imune de suprafata timp de
luni de zile. Centrocitele care exprima mutatii somatice ale receptorilor Ig de suprafata cu afinitate inalta pentru
legarea FDC de Ag prin proces de up-regulation si exprimarea bcl-2 (este opusa selectiei de limfocite). Aceste
centrocite interactioneaza cu celule Th2 si pot deveni fie plasmoblasti, fie celule B cu memorie, in functie de
semnalele co-stimulatoarepe care le primesc de la FDC si celulele Th1 sau Th2. Cu toate acestea, ele au, de
asemenea, o tendinta mare de a recicla inapoi in centroblasti pentru a se prolifera si matura in continuare cu
afinitate crescuta. Centrocitele cu afinitate scazuta a receptorilor pentru FDC-Ag reglate de bcl-2 mor prin
apoptoza. Astfel, exista reglajul fin extins al centrocitelor inainte de a li se permite sa produca anticorpi pentru a fi
exportati.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 23

 Centrii germinali (GC)

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 24

• Genele de activare a recombinarii RAG1 si RAG2, care conduc rearanjarea genomica V(D)J
sunt, de asemenea, induse pentru a fi reexprimate in centrocite preapoptotic in zona bazala
luminoasa. Aceasta inductie a unui stadiu imatur in GC centrocitelor pot fi necesare pentru
editarea receptorilor lantului usor receptor in efortul de a salva aceste celule.
• Aceasta editare a genelor VL, impreuna cu apoptoza reglata de bcl-2, ofera un mecanism
suplimentar pentru indepartarea eventualelor celulelor autoreactive producatoare de
anticorpi. Astfel, in GC, exista o oportunitate sa apara rearanjarea V(D)J secundara , in scopul
reglarii specificitatii.
• Odata ce centrocitele cu Ig de mare afinitate pentru suprafata si inalta expresie a bcl2 au
trecut de mediul discriminator al zonei bazale, migreaza in zona apicala. Aici clasele de Ac
comuta si se matureaza in plasmoblasti sau apar celule cu memorie. Plasmoblastii migreaza in
cordoanele medulare ale nodulilor limfatici si pulpa rosie a splinei, unde se diferentiaza in
celule plasmatice terminale mature si secreta Ac in circulatie.
• Unele celule B activate sau plasmoblasti pot parasi organe limfoide secundare, intorcandu-se
in circulatie si reaparand in maduva osoasa si intestin. Celulele B cu memorie se gasesc in
zonele limitrofe GC (mantii foliculare) o zona marginala a splinei.
• Proliferarea initiala a centroblastilor conduce la primele focare foliculare in termen de 2 zile,
iar dezvoltarea unei zone complete de intuneric si lumina GC dureaza 14 zile. Dezvoltarea GC
necesita formarea de cluster intre LFA-1 pe celulele B si ICAM-1 pe FDC precum VLA-4 pe
celulele B activate si VCAP pe FDC.
• In plus, IL-4,-5,-10 trebuie sa se obtina de la celulele Th1 sau Th2, pentru schimbarea clasei
de anticorpi si dezvoltarea completa a centrocitelor in plasmoblasti sau celule cu memorie.
GC in splina si ganglionii limfatici are un maxim la 2 saptamani si incepe sa scada dupa 3
saptamani; cu toate acestea, GC ramane constitutiv in intestin.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 25

 CELULE DENDRITICE FOLICULARE
• FDC au procese lungi și receptorii Fc, C, TNF, precum și ICAM-1, VCAM-1, dar nu si
MHC-II. Ele conțin complexe Ag-Ab pe suprafața lor de luni până la ani.
• Centrocitele care continuă să mențină niveluri ridicate ale expresiei bcl-2 pot primi
complexe membranare imune (iccozomi) din FDC și induc expresia moleculelor de
suprafata ale celulei T reactive cum ar fi B7.2. Această interacțiune rezultata
determina dacă există diferențiere într-un centrocit GC matur sau reciclarea
centroblastului. Cu toate acestea, formarea de clustere FDC are o dependenta
critica fata de TNFa și LT-, deoarece aceste citokine sunt necesare pentru formarea
de cluster FDC și în consecință, foliculi secundari care indică că au TNF-R1s.
• Faptul că FDC poate conține Ag pentru perioade prelungite de timp este motivul
pentru care nu avem nevoie să fim frecvent imunizați cu anumite antigene,
deoarece FDC poate oferi un depozit continuu de Ag chiar și fără un GC existent.
Acesta a fost recent recunoscut ca virusul imunodeficienței umane, pentru a
disparea din sange, poate fi sechestrată pe brațele dendritice ale FDC pentru un
număr de ani. În cele din urmă, FDC nu mai poate ține virusul sub control, virusul
este eliberat în sânge periferic, iar pacientul intră etapele letale de SIDA.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 26

 MUCOASA SISTEMULUI IMUNITAR (MSI)
• Mucoasa sistemului imunitar (MSI) este formata din țesuturile limfoide și direct în interiorul epiteliului
respirator, genitourinar și tractului gastrointestnal, precum si in sistemul ductal de salivare, lacrimale și
glandele mamare. Suprafața mucoaselor este de peste 100 de ori mai mare decât cea a pielii și MIS conține
până la 75% din toate celulele B ale corpului. Produsul principal al MIS este IgA.
• În tractul gastro-intestinal, antigenul solubil este preluat de vilozități epiteliu și antigene de particule sunt luate
în principal în porțiunea ileala a intestinului subțire, prin celulele speciale de pe suprafata microfaldurilor (M).
Celulele M internalizeaza Ag și il transporta la baza macrofagelor pe lamina propria, unde le prelucrează și le
prezinta la colectii de celule limfoide care fac patch-uri Peyer ileale (PP) din jur.
• PP conțin foliculi, similari cu ganglionii limfatici și splina, cu venule endoteliale înalte și colecții importante de
celule T între. Blastii T și B activati aici merg la cel mai apropiat nod limfatic mezenteric pentru maturar,
schimbarea clasei lantului alfa H, sau formarea de lanț J sau ștergere. Ei intră apoi in canalul toracic și fluxul
sanguin, intorcandu-se înapoi la aceleași site-uri sau mucoase. Astfel, chiar dacă o mare parte din procesarea și
reactivitatea la antigen are loc în ileon, protecția prin IgA are loc la mai multe suprafețe mucosae.
• IgA seric este monomeric și reprezintă doar 11% din toate imunoglobulinele din ser. Secretia IgA reprezintă
peste 95% din toate Ig găsite în secrețiile și este în primul rând dimeric cu două unități monomerice unite
covalent printr-un lanț J. IgA dimeric se leaga la un receptor de imunoglobulină polimeric (pIGR) pe suprafața
bazală a celulelor epiteliale ale mucoasei. Acest complex de IgA pIGR este endocitozat și transportat apical
(luminal) la suprafata celulei epiteliale.
• În timpul acestui proces de transport, o mică bucată de pIGR este scindata cu componenta rămasa numita
componenta secretorie. Astfel, IgA este secretata ca dimer IgA legat la o componentă secretorie.
• Secreta de IgA nu actvează sistemul complement, dar unele invelisurile bacteriene și virusuri (polio,
Coxsackie, Rota, și herpes), prevenind astfel aderarea lor la mucoasele ce căptușesc epiteliul. De asemenea,
unele virusuri în epiteliul de suprafață pot fi neutralizate prin pIGR-internalizate IgA. Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul că imunizarea orală cu Ag solubil nu generează întotdeauna un răspuns imun și poate genera în
schimb lipsa unui raspuns.
27
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu
 Circuitul Ag si celulelor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 28
Curs 2: Originea, destnația și structura celulelor și țesuturilor sistemului
imunitar
• Maduva osoasa
• Celule stem
• Eritropoieza
• Granulocitopoieza
• Eozinofile
• Bazofile
• Neutrofile
• Limfopoieza
• Celulele Natural Killer
• Monocite
• Celule dendritice
• Timus
• Noduli limfatici
• Splina
• Tesut limfoid asociat musoaselor (MALT)
• Circulare si Recirculare
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 29
 MADUVA OSOASA
• Maduva osoasa reprezinta aproape 5% din
greutatea totala a corpului si este responsabila
de procesul de formare al sangelui la adulti
(hematopoieza)
• De asemenea, ofera un micromediu necesar
pentru maturarea limfocitelor B si formarea de
celule pre-T (limfopoieza)

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 30

 CELULE STEM
• Toate aceste celule provin din celule stem hematopoietice
pluripotente nediferentiate (PHSC), care pot fi gasite in
embrionul de mamifer, in ficat si apoi in splina.
• Celulele stem (SC) sunt pluripotente CD34+ si reprezinta mai
putin de 0,1% din toate celulele din maduva adulta. Celulele
stem au limitat capacitatea proliferativa si prezinta potential
de diferentiere in toate celulele mieloide (eritrocite,
granulocite, monocite si trombocite) sau tesutului limfatic
(celulele T si B). Cand celulele stem se divid, cele doua
celule fiice (DCS) pot continua sa fie ca celuelele stem sau sa
aleaga oricare alta cale de diferentiere.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 31

Celulele sistemului imunitar - hematopoieză
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 32
Celulele și factorii de creștere în hematopoieză
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 33
• Daca o celula fiica (DC) se desfasoara in calea diferentierii,
aceasta devine o colonie multipotenta de unitati - splina(CFU-
S) sau colonii formatoare de unitati –limfoid (CFU-Ly) celule
precursoare si apoi o celula de maturizare precursoare
unipotenta de maturizare progresiva pentru oricare din
celulele mature din sangele periferic. Celula precursor pierde
treptat capacitatea de auto-reinnoire si apoi de a se divide
aproape ca un fenotip matur.
• Celulele stem nu depind numai de un micromediu specific
pentru maturarea lor, ele depind si de numerosi factori de
crestere glicoproteici care actioneaza in diferite stadii pentru a
controla tipul de celule, precum si viteza de formare
acelulelor. Unii dintre acesti factori de crestere cum ar fi
factorul de celule stem (SCF) si interleukina (IL)-7 sunt
secretate de celulele stromale, dar cele mai multe sunt
produse in alta parte si transportate la nivelul maduvei prin
fluxul sangvin (endocrin). Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 34
 ERITROPOIEZA
• Eritropoieza apare atunci cand o celula CFU-S da nastere la unitati
de rupere a stantarii eritrocitelor (BFU-E) si apoi la unitati
formatoare de colonii eritrocitare (CFU-E) toate sub influenta
eritropoietinei (EPO) din cortexul renal ca si IL-3 si factorul de
stimulare al coloniilor de granulocite-macrofage (GM-CSF).
• CFU-E formeaza precursori ai eritrocitelor, proeritroblast. In conditii
normale, in fiecare zi sunt produse 2,5x10 11 eritrocite.
Proeritroblast -> eritroblast bazofil -> eritroblast policromatofilic ->
eritroblast ortocromatofilic -> reticulocit -> eritrocit este
succesiunea evenimentelor din procesul de maturare. In timpul
acestei secvente, nucleul este condensat si apoi se pierde iar celula
ajunge la 6-7 microni.
• Aceste evenimente de maturare au loc in jurul macrofagelor, care
fagociteaza nucleele extrudate, asigurand si unii factori de crestere.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 35

 GRANULOCITOPOIEZA
• Granulocitopoieza reprezinta producerea a trei
tipuri de granulocite (neutrofile, eozinofile,
bazofile) de catre CFU-S. Celulele mature sunt
denumite dupa colorarea granulelor lor
specifice. Toate provin de la UFC-S (splina) ->
CFU-Eo, -BASO sau CFU-NM- + CFU-N ->
mieloblaste -> promielocite -> mielocite ->
metamielocite -> celule mature.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 36

 Eozinofilele
• Eozinofilele necesita in procesul de maturare
GM-CSF, IL-3 si IL-5. Ele reprezinta 2-4% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin o serie de factori, inclusiv
histaminaza, fosfataza acida si proteine majore
de baza. Ele sunt importante in distrugerea
parazitilor, fagocitarea complexelor antigen-
anticorp si combaterea nivelurilor histaminice
in timpul reactiilor alergice.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 37
 Bazofilele
• Bazofilele necesita in procesul lor de maturare
GM-CSF, IL-3 si IL-4. Ele reprezinta <1% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin histamina, heparina si
factori chemotactici pentru eozinofile si
neutrofile.
• Ele sunt asemanatoare cu celulele mastocitare
care participa la reactiile de hipersensibilizare
mediate de IgE.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 38

 Neutrofilele
• In procesul de maturare, neutrofilele necesita GM-CSF, IL-
3 si de factor stimulator de colonii granulocitare (G-CSF).
Spre deosebire de eozinofile si bazofile, CFU-S da nastere
la o celula CFU-NM, care, in functie de nivelul de
granulocite si de factorul de stimulare al coloniilor de
macrofage din mediul inconjurator, se pot diferentia intr-o
celula CFU-Neut sau CFU-M. 60%-70% din totalul celulelor
albe sunt neutrofile.
• Granulele lor specifice contin fosfataza alcalina, lizozim,
lactoferina, fagocite si colagenaza de tip IV. Acestea sunt
cele mai timpurii celule fagocitare care apar intr-o infectie
bacteriana si sunt un element constitutiv proeminent.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 39

 LIMFOPOIEZA
• Limfopoieza reprezinta abilitatea CFU-Ly de a forma CFU-LyB sau
CFU-LyT in maduva osoasa.
• Celulele CFU-LyB se dezvolta in prezenta IL-7 si IL-3 in celulele B cu
IgM din maduva imunocompetentilor.
• Maturarea in continuare a acestor celule are loc in centre
germinale de tesut limfoid secundar. Celulele CFU-Ly T devin celule
pre-T, care parasesc maduva osoasa si gasesc drumul spre zona
subcapsulara a cortexului timusului in cazul in care prolifereaza si
se matureaza adanc in cortexul timusului intr-una din celulele
CD3+4+ sauCD3+8+.
• Astfel, maduva osoasa si timusul sunt considerate tesuturi limfoide
primare, iar ganglionii limfatici, splina, tesutul limfoid asociat
intestinului si altele, sunt considerate tesuturi limfoide secundare.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 40

 CELULELE NATURAL KILLER
• Celulele Natural killer (NK) dezvolta, de
asemenea, in maduva si apoi se gasesc in sangele
periferic, sinusoide hepatice si sinusoidele
splenice, dar nu in conductul limfatic toracic.
• Celulele NK apar devreme in infectii bacteriene,
pot secreta interferon-y si pot ucide spontan
unele celule infectate viral si unele celule
tumorale.
• Ele raspund la IL-2 si se dezvolta independent de
timus.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 41

 MONOCITELE
• Monocitele se dezvolta din celulele progenitoare CFU-M sub influenta
GM-CSF, IL-3 si G-CSF. Ele reprezinta 3%-8% din leucocitele din
sangele periferic.
• Monocitele au numeroase granule azurofile (lizozomi) in citoplasma
lor si pot lasa usor circulatia a da nastere la macrofage in aproape
fiecare organ. Astfel, ei sunt sursa sistemului fagocitar mononuclear
din intreg corpul.
• Ele sunt chiar mai fagocitate decat neutrofilele sau eozinofilele, de
aceea pot degrada bacterii mai mari in cadrul fagozomilor prin
formarea de peroxid de hidrogen, acid hipocloros si superoxid.
• Ele pot, de asemenea, fuziona pentru a forma un corp strain cu celule
gigante, ca raspuns la o incarcare antigenica mare. Macrofagele
exprima clasa II a complexului major de histocompatibilitate si pot
functiona ca procesator de antigene si prezentator de celule. Ele
secreta citokine proinflamatorii IL-1, IL-6 si factorul de necroza
tumorala (TNF) asupra activarii.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 42
 CELULELE DENDRITICE
• Celulele dendritice sunt celule din maduva osoasa
derivate, specializate pentru prezentarea de
antigeni fie CD4+ sau CD8+, celule T, in scopul de a
initia un raspuns imun primar.
• Aceste celule par a fi generate din celule CD34+ si
necesita GM-CSF, TNF-α si posibil si TGF-β pentru
maturarea completa. Celulele dendritice se gasesc
in toate tesuturile limfoide unde au nume specifice.
Datorita functiei lor sunt extrem de eficiente in
prezentarea antigenului, ajungand sa fie numite
„adjuvantul naturii”.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 43
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 44
 TIMUSUL
• Timusul este un organ limfoid primar necesar in generarea
celulelor imunocompetente CD3+4+ si CD3+8+ necesare in
raspunsul imun adaptativ.
• Stroma timusului este compusa din celule epiteliale care provin
din a treia punga embrionara a emrionului. Parenchimul este
alcatuit din timocite care sunt fie pozitive, fie negative selectate
pentru maturare (<1%) sau sterse prin apoptoza (>99%).
• Cea mai mare parte a eliminarii celulelor are loc in cortex, cu
medulara care contine in principal celule mature.
• Dupa SLG+ celule B, celule pre-T, monocite, celule NK si celule
dendritice s-au dezvoltat in maduva si CD3+4+ si CD3+8+.
Celulele s-au maturizat in timus, parasesc aceste organe limfoide
primare si migreaza periferic in tesuturi limfoide secundare:
ganglioni limfatici splina si mucoasele asociate tesutului limfoid.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 45
 NODULI LIMFATICI
• Ganglionii limfatici (LN) sunt structuri incapsulate
care sunt plasate strategic pe tot corpul pentru a
primi antigenele de filtrare si celule de la fluidul
interstitial periferic si limfatic. Toate LNS in cele
din urma dreneaza in sistemul de conducte
toracice si inapoi in sangele periferic.
• Exista aproximativ 550 de noduli limfatici
reniformi in corp care au diametre cuprinse intre
1-10mm. Hilurile lor contin sange si vase
limfatice.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 46

 Structura nodulului limfatic
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 47
• Astfel, LN au doua tiraje, limfa si sange, care permit
patrunderea in stroma a colagenului de dimensiuni mare
tipul III si tipul I. Colagenul de tip III este aranjat astfel incat
sa formeze sinusuri limfatice ce sustin un parenchim
format din celule imunocompetente T si B, precum si
macrofage si alte celule prezentatoare de antigen. Aceste
celule sunt localizate in:
• CORTEXUL SUPERFICIAL: contine foliculi primari si
secundari cu centri germinativi ce contin zone luminoase si
zone intunecate;
• CORTEXUL DE PROFUNZIME: contine venule postcapilare
endoteliale;
• MEDULARA: cu cordoane medulare.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 48
• Limfa intra intr-un LN la suprafata sa si numeroase orificii aferente
ale capsulei de colagen de tip I si se goleste in sinusul subcapsular.
Apoi patrunde prin cortex in sinusurile medulare de unde paraseste
hilul prin limfaticele aferente.
• Artera hilului dreneaza spre maduva spinarii si cortexul profund, dar
apoi se varsa intr-o retea capilara pe fiecare parte a foliculilor
corticalei superficiale. Aceste capilare se scurg in reteaua de venule
post-capilare (PCV), cu un endoteliu cuboidal in cortexul profund.
Trec prin maduva spinarii si parasesc nodulii sub forma de vene
hilare. In venulele post-capilare (PCV) din profunzimea cortexului
circula celule T si B care adera la endoteliul PCV si migreaza intre
celule prin intermediul nodulului (diapedeza)
• Cele mai multe celule B migreaza superficial in foliculi, cu cele mai
multe celule T ramase in cortexul profund. Pot ramane in LN pentru
o perioada nedeterminata sau sa intre intr-un sinus limfatic si sa iasa
prin intermediul unui limfatic eferent. Vom dezvolta in continuare
structura LN in timpul unui raspuns imun.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 49
 SPLINA
• Splina este un organ încapsulat cu tesut limfoid
numit pulpa albă (WP), care poate răspunde la
antigenele transmise prin sange înconjurate de
pulpă roșie (RP). Mai multe limfocite circula prin
ea in fiecare zi decat prin oricare alt organ limfoid
secundar.
• Similar cu LN, splina are o stroma de tip III și I
(capsulă și trabecular) colagen care sprijină
parenchimul WP și un sistem sinusoidal sangvin
cu legaturi hemopoetice și țesut limfoid numit RP
separate una de alta printr-o zonă marginală.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 50

Structura de splină centrul de culoare albă, cu teaca limfoida periarteriolare (PALS)

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 51

• Partea Pulpei Albe (WP) din jurul unei arteriole centrale este numita teaca
limfoida periarteriolara (PALS) si contine in principal celule T. Astfel, este
analog cu cortexul profund al LN. Intre periferia WP si zona marginala este
un sinus marginal umplut cu sange, care primeste ramuri capilare din
arteriola centrala. Celulele T si B parasesc circulatia splenica si migreaza la
PALS sau foliculi.
• Zona marginala contine macrophage si unele celule B cu memorie. Aceasta,
alaturi de functia sinusului, ca puncte de intrare a celulelor B si T in WP
este similara cu venulele endoteliale inalte ale LN, dar sinusul marginal are
endoteliu scazut. Celulele B si T pot migra din WP intr-un cordon RP prin
canalele de legatura (BCS), in zona marginala.
• Pulpa rosie (RP) contine sinusoide de sange cu macrofage asociate si
cordoane de celule. Unele cordoane RP contin granulocite, dar altele se
conecteaza cu foliculii WP si contin celule plasmatice. Macrofagele
sinusoidale distrug trombocitele vechi si eritrocitele. Arteriolele centrale se
golesc direct in cordoanele RP sau sinusuri si apoi in venele trabeculare.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 52

 TESUTUL LIMFOID ASOCIAT MUCOASELOR (MALT)
• Mucoasa epiteliala, lamina propria si submucoasa tracturilor
gastrointestinal, respirator, genito-urinar, contin celule solitare, agregate
in noduli secundari care pot deveni incapsulati. Toate acestea sunt
numite generic tesut limfoid asociat mucoasei (MALT).
• In timp ce partea cea mai mare de tesut limfoid difuzat si agregat
(MALT) este responsabila de producerea de IgA, cele mai multe limfocite
intraepiteliale (IEL) sunt celule T CD8+ αβ(60%) sau γδ (40%). Se pare ca
celulele γδ pot reactiona la hsp65 bacterian. Captuseala epiteliala pe
placile Peyer (PP) contine antigen specializat in transportul celulelor M,
care transporta antigen luminal sub antigenul limfocitelor reactive.
• De asemenea, trebuie realizat ca, multe din celulele activate in MALT
raman sau se intorc in MALT. Astfel, celulele stimulate in PP sau
amigdale intra in ganglionii limfatici mezenterici sau cervicali pentru
maturare pe mai departe.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 53

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 54
 TESUT LIMFOID ASOCIAT MUCOASEI (MALT)
ORGAN LOCALIZARE EPITELIU
Tonsile Palatine Orofaringe Scuamos stratificat
Faringiene Nasofaringe Pseudostratificat
ciliat columnar
Lingual Parte distala a limbii Scuamos stratificat
Patch-uri Peyer Ileon Simplu columnar cu
celule M (microfold)
Apendice Colon Simplu columnar
Tesut limfoid asociat Bronhii Respirator
bronhiilor-
plaman(BALT)
Genitourinar Ureter, Vezica Tranzitional

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 55

 CIRCULATIA SI RECIRCULATIA

Atat celulele T cat si B circula si recircula continuu, sange-> limfa-

> sange. Aproximativ 1-2% circula la fiecare ora. Cu toate acestea,
celulele NK se gasesc numai in sange, splina si ficat.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 56

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 57
 Cursul 3: Antgenul

• Definitie
• Imunogenitate
• Specificitate
• Determinanti antigenici
• Superantigenii
• Structura si functie
• Imunizare
• Vaccinare
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 58
 Definitie
• Antgen: substanta care poate declansa un raspuns imun si care poate reactona in mod specific
cu antcorpii corespunzatori sau receptorii celulelor T. Un antgen poate contne factori
determinant.
• Determinant antigenic sau epitop: portiune a unui antigen care marcheaza contactul cu un
anumit anticorp sau receptor de celule T.
• O proteina poate avea determinanti secventiali si/sau conformationali.
• Derivatie antigenica: modificare minora in suprafata a unui microorganism patogenic.
• Ex. Dderivatia antigenica a virusului Influenza tip A este rezultatul mutatiilor in genele
hemoglobulin si/sau neuraminidaza.
• Variantele antigenice apar prin selecția de mutanți, care sunt mai puțin sensibili la neutralizare
prin anticorpii dominanti în gazda infectata.
• Schimbul antigenic: schimbare majora brusca intr-un antigen de suprafata a unui organism
• Infectia virala tip A: marile variante antigenice sunt numite subtipuri de variatie antigenica.
• Păcat antigenic original: tendința de a reacționa la imunizare prin producerea de anticorpi la un
determinant pe antigen stimulator care seamănă cu un determinant de pe antigenul întâlnit
anterior. Anticorpii care reacționează încrucișat cu antigenul original sunt produsi preferențial.
Termenul a fost folosit prima pentru a descrie răspunsul la reinfectare cu gripa când gazda a
prezentat un raspuns imun secundar la tulpina de gripa a unei infecții anterioare. În intervalul
dintre infecții, virusul gripal a suferit o schimbare de antigen.
• Autoantgen: un antgen care, in ciuda unui tesut consttuen normal este tnta unui raspuns
imun mediat umoral sau celular, ca in bolile autoimune. Mai este numit si antgen de sine.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 59

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 60
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 61
• Un antigen se leaga la un anticorp specific pentru a furniza un mecanism prin care antigenul
ANTIGEN: Un antgen este o molecula care se leaga de o proteina structurala specifica numita antcorp.

este recunoscut si inactivat. In acest mod, un antigen cu un anticorp specific, astfel incat
 
 

complexul se poate atasa la celulele imune specializate care fie internalizeaza complexul sa
o distruga fie elibereaza mediatori biologici, cum ar fi histamina care induce un raspuns
alergic/inflamator.
• Procesul de legare a antigenului la forme de anticorpi specifici reprezinta baza unui test
numit ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) care poate fi utilizat pentru a masura
cantitatea de antigen intr-un fluid biologic.
• Dupa cum se observa intr-o proba de fluid biologic cum este serul sangvin, acesta este
plasat intr-o celula solida care a fost acoperita cu un anticorp care recunoaste in mod
specific o anumita parte a unor antigene gasite in sange. Acest antigen se leaga la
anticorpul de acoperire si este detectata prin adaugarea unui alt anticorp care recunoaste in
mod specific o alta parte specifica a antigenului care este legat la anticorpul de acoperire.
• Aceasta detectie de anticorp este legată de o enzima care reacționează în mod specific cu
un substrat care este apoi adăugată la amestecul de reacție pentru a se obține o soluție
colorată. Intensitatea culorii a soluției indică cantitatea de antigen din proba de fluid (mai
închisă culoarea, mai mare cantitatea de antigen prezent în probă testată). Astfel, legarea
unui antigen la un anticorp specific asigură medicului un mijloc pentru a măsura
concentrația de un antigen specific în fluidele biologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 62

 Schema testului ELISA

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 63

 Imunogeni, haptene si tolerogeni
• Exista trei tipuri de antigeni: imunogeni, haptene si
tolerogeni.
• Imunogenii sunt molecule care pot, prin ele însele, atât sa
stimuleze un răspuns imun cat și, la rândul său, să fie o țintă a
unui răspuns imun ulterioare expunerii la același imunogen
ducand în general la răspunsurile secundare sporite de către
sistemul imunitar adaptativ.
• Haptene sunt molecule mici, care, prin ele însele pot stimula
răspunsuri imune și servesc ca ținte ale acestor răspunsuri.
• Spre deosebire de imunogeni, expunerea ulterioară a
sistemului imun la aceeași tolerogen duce la diminuarea
răspunsului împotriva ei.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 64

 CONJUGAREA HAPTENEI – APLICATIE CLINICA

• Cuplarea hapteneI la o proteină purtător (carrier) îmbunătățește

imunogenitatea haptenei. Această abordare este folosită cu succes pentru a
prepara vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B.
• Ca urmare, meningita din cauza Haemophilus B, care a fost cea mai frecventa
cauza de meningita la copii, a fost practic eliminată.

• Specificitate: Capacitatea anticorpilor sau limfocitelor de a alege

între diferiti liganzi.
- Antigenemia – prezenta antigenelor in sange.
- Antigenemic – prezentand antigenemie.
- Antigenic – are proprietatile unui antigen
- Antigenicitate – proprietatea de a fi capabil de a induce un raspuns imun
specific sau gradul in care o substanta este capabila sa stimuleze un raspuns
imun. Numit de asemenea imunogenitate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 65

 SUPERANTIGENII

• Superantigenii sunt anumite glicoproteine virale și bacteriene care

se leaga antigene TCR și MHC clasa II în afara șanțului convențional
pentru peptide antigenice de legare, ceea ce duce la activarea
nespecifică a mai multor clone de celule T.
• În timp ce o singur peptidă antigenica poate fi recunoscuta de către
un număr mic de clone de celule T, o categorie aparte de antigene,
cunoscut sub numele de superantigene, au capacitatea de a stimula
mai multe clone de celule T. Superantigenele, care au fost
identificate până în prezent ca glicoproteine virale și bacteriene,
sunt super-stimulatori de celule T, deoarece acestea sunt capabile
să se lege la un număr mare de receptori de celule T - secvențe Vβ,
precum și la moleculele MHC clasa II in afara peptidei canelure.
Legarea superantigenilor la regiuni relativ non polimorfe de
molecule MHC și TCR promovează adeziunea celulelor T la celule
prezentatoare de antigen, indiferent de specificitate TCR. Astfel de
legare incrucisata a TCR cu moleculele MHC conduce la activarea
multor clone de celule T, în special celule CD4 +.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 66

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 67
Molecule antgenice. Microbii invazivi exprima mai multe molecule antigenice care pot fi
identificate individual de diferiți receptori de antigen (imunoglobuline).
Prin urmare, răspunsul anticorpilor împotriva unui microb poate consta din mai multe
imunoglobuline diferite recunoașterea diferitelor anumite site-uri pe microb. O moleculă
singura poate consta chiar din piese mici, care sunt recunoscute în mod specific de către
diferite imunoglobuline.
Cea mai mică entitate în parte, care poate fi detectat de un receptor este denumit un
epitop.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 68
Imunogenitatea. Antigenele care sunt mai complexe în structura tind sa aiba site-uri mai
multe de legare și exprima o varietate mai mare de diferiti epitopi.
  Antigenii care pot fi recunoscuti de cea mai mare gama de receptori disponibili pe celule T și
B și anticorpi, vor stimula, în general, cele mai puternice răspunsurile imune generale (care au
mai mare imunogenitate).
Antigenicitate: capacitatea unui antigen de a: 1. induce un răspuns imun
                                                                   2. se combina cu anticorpi specifici și / sau
receptori celulari. 69
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Immunogene, haptene și tolerogene. Imunogenele și tolerogenele, prin ele însele, pot
atat stimula cat si servi ca ținte ale răspunsului imun. Haptenele nu poate stimula
răspunsurile pe cont propriu, dar pot servi ca ținte ale răspunsurilor generate dacă
haptena este atașata la un imunogen. Re-expunerea la immunogene și haptene
genereaza, de obicei, răspunsuri sporite. Re-expunerea la tolerogene duce de obicei la
răspunsuri diminuate.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 70
 IMUNOGEN: Un imunogen este un antigen care activeaza celulele imune pentru a genera un raspuns 
imun impotriva lui insusi. Un imunogen este un antigen dar un antigen nu este neaparat un imunogen.

• Prin ea însăși, penicilina este un antigen care se poate lega de un anticorp

specific, dar nu este imunogenă; nu poate activa celulele imune pentru  a
declanșa un răspuns imun pentru a produce acești anticorpi specifici. 
• Pentru a fi imunogena, penicilina trebuie să devină mai întâi o moleculă
reactivă chimic, cum ar fi acidul penicilloic, care este capabil de a se atașa
covalent cu o proteină vehicul endogen, cum ar fi albumina serică sau alte
proteine membranare de suprafață celulară. In acest mod, molecula de acid
penicilloic-proteina devine un imunogen care este capabil să activeze
limfocitele T și B pentru a obtine producerea de anticorpi de către celulele B,
care sunt capabile să se lege în mod specific la penicilină, antigenul.
• Trebuie subliniat faptul că termenii  de  antigen  și imunogen sunt adesea
folositi alternativ în cele mai multe manuale și articole, o înțelegere a diferenței
conceptuale dintre cei doi termeni este esențială pentru înțelegerea
mecanismului prin care răspunsuri imune sunt generate împotriva antigenilor.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 71

HAPTENA: O haptena este o molecula organica de dimensiuni mici care nu este imunogena de
la sine

• Pentru a studia specificitatea de legare a antigenului de molecule de

anticorpi, cercetătorii au sintetizat molecule organice mici ale căror structuri
pot fi modificate în mod specific la anumite site-uri.
• De exemplu, inele de benzen, fie cu grupari nitrozo sau arsonate cu diferite
poziții ale inelului posedă numai un loc pentru legarea unui anticorp și sunt
denumite haptene. Folosind o haptenă cuplată la un anumit purtător de
proteină imunogenă, un anticorp specific poate fi produs care se leaga fie
puternic la care haptena specifice singura, și nu la haptene conexe, sau se
leagă puternic la haptena specifica, și slab la haptene aferente.
• Aceste efecte oferă o bază mecanica pentru capacitatea unui anticorp de a
lega alte molecule care se aseamănă îndeaproape cu o anumită structură
antigenică (reacție încrucișată).
• Alte exemple de haptene includ acizi nucleici, fosfolipide, și molecule mici cu
greutate moleculară, cum ar fi penicilina.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 72

Conjugat de acid peniciloic-proteina
Grupe de acid Penicilloic pot fi ușor conjugat la proteine. Conjugarea are loc de obicei la
grupările amino ale lizinei.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 73
• În afara laboratorului, haptenele prezintă un risc grav pentru sănătatea
oamenilor. Acest risc a crescut dramatic în ultimii ani, de când oamenii
sunt expuși la un număr tot mai mare de haptene în mediul lor.
• Atunci când aceste haptene obțin intrarea în gazdă, ele pot forma complexe
cu proteine gazda pentru a crea molecule imunogenice haptena-proteina. In
acest mod, o haptenă de mediu, cum ar fi nichelul, poate ini ția complex cu
proteine gazdă și provoacă producerea inițială de anticorpi împotriva
haptenei. Cu toate acestea, după re-expunerea la nichel, pot avea loc două
reacții separate.
• O reacție este de protecție și implică producerea de anticorpi care se leaga
de haptena și il scot din circulație. Cealaltă reac ția este patologică și
implică legarea antigenului la anticorp specific IgE care este ata șat la
celulele mastocitare, precipitarea eliberarii de histamină și o reac ție
alergică.
• Astfel, haptenele sunt antigene mici nonimmunogenice care pot fi făcute în
imunogene care pot provoca reactii imune fie clinice fie patologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 74

 Antcorpul recunoaste un epitop specific pe o
molecula (ex. Acid peniciloic) atasat unei
proteine

Afinitatea de legare a anticorpului

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 75
• Alți factori care determină gradul de imunogenitate al antigenului include: calea de administrare a
antigenului, doza de antigen, frecvența de administrare a antigenului si utilizarea adjuvantilor. De exemplu,
particulele precum bacteri și viruși, sunt mai imunogene când sunt administrate intravenos. In contrast,
antigenele solubile, cum ar fi proteinele, acizii nucleici și carbohidra ți, sunt mai imunogene când sunt
administrate subcutanat.
• De asemenea, antigenele administrate oral (parenteral) pot provoca răspunsuri imune in intestin care permit
producerea de anticorpi ce ne protejează de traversarea mucoasei intestinale a antigenului și patrunderea sa
in compartimentele interne ale corpului.
• Cu toate acestea, administrarea parenterala de antigene poate induce, de asemenea, o stare de toleran ță la
antigenul respectiv în cazul în care ar patrunde pentru a doua oară in organism printr-o altă cale în doze
adecvate. Acest din urmă fenomen poate fi legat de constatarea că doze foarte mici sau foarte mari de
antigen, nu sunt în măsură să declanșeze un răspuns imun puternic și pot induce o stare de fapt de raspuns
imun nonresponsiveness / toleranță în gazdă.
• In contrast, doze intermediare de antigen provoaca răspunsuri imune puternice care să ofere protec ție
gazdei împotriva antigenului.
• Frecvența administrarii antigenului, determină de asemenea mărimea răspunsului imun care este generat
impotriva unui antigen. Cele mai multe antigene au nevoie de mai multe administrari pentru a atinge
imunogenitatea optimă.

• De ex. o administrare primară a antigenului determină un răspuns imun primar de o anumita magnitudine.
O a doua administrare a antigenului determină un răspuns secundar care este de o magnitudine mai mare
comparativ cu răspunsul primar. O a treia administrare a antigenului provoacă un raspuns imunitar și mai
mare și, în final, imunogenitatea antigenelor solubile poate fi crescuta atunci când sunt administrate în
asociere cu compușii cunoscuți ca adjuvanți.
• Adjuvanții, cum ar fi mycrobacterii ucise sau Bordetella pertussis, contribuie la sporirea răspunsul imun
care este generat de un anumit antigen
• Mecanismele responsabile de acțiunea adjuvan ților nu sunt bine în țelese în prezent, dar probabil implica
activarea celulelor prezentatoare de antigen, cum ar fi macrofagele, pentru captarea eficienta a antigenului
și prelucrarea lui pentru prezentarea peptidelor imunogene degradate celulelor T.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 76

 FACTORI CARE DETERMINA POTENTIALUL IMUNOGEN AL UNUI
ANTIGEN
 

• Gradul de instrainare: gradul de satisfacere al unei molecule este diferit de

moleculele care se gasesc in mod normal in organism;
• Distanta in relatile filogenetce: celulele soarecelui sunt imunogene la
oameni;
• Accesibilitatea unui epitop antigenic de recunoastere a celulelor imunitare;
epitopii in cadrul unei structuri sunt slab imunogeni.
• Calea de administrare a antgenului: iv. pentru antigene particulate,
subcutanat pentru antigene solubile;
• Doza de antgen: doze foarte mari sau mici pot induce o stare de lipsa a
reactiei.
• Frecventa de administrare a antgenului: mai multe administrari de antigen
face antigenul mai imunogen;
• Adjuvant: cresterea imunogenitatii unui antigen solubil

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 77

 REZUMAT
• Sistemul imunitar trebuie să fie capabil să distingă singur ceea ce aparține
organismului –de ceea ce este nonself. Celulele Nonself pot intra in organism din
exterior sau pot reprezenta o modificare ireversibila în interiorul organismului (de
exemplu, transformarea unei celule sanatoase in celula maligna).
• Sistemul imunitar uman este complex
• Sistemul imunitar este compus din mai multe organe, tipuri de celule, si molecule
care trebuie să lucreze împreună.
• Protecția împotriva infecției inițială este asigurată de barierele mecanice (cum ar fi
pielea și mucoasele) și prin bariere chimice (cum ar fi moleculele microcidale
secretate de unele celule ale pielii), care pot bara destul de eficient intrarea
microbilor în organism.
• Noi folosim două sisteme imunitare pentru a combate invazia de organisme
infecțioase. Unul este un sistem antic de auto-apărare, sistemul imunitar înnăscut
(uneori numit sistemul imunitar "nespecific"). Cealalalt este sistemul imun
adaptativ specific prin antigene (numit sistemul imunitar "specific").
• Folosind o varietate de receptori de suprafață, celulele pot interactiona nu numai
cu mediul lor, dar și cu celulele și moleculele cu care vin în contact.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 78

• Un antigen este o structură ce poate fi recunoscută și legată de receptorii specifici limfocitelor
T sau B. Antigenii pot fi proteine, carbohidrați, lipide, sau combinații cum ar fi glicoproteine
sau glicolipide.
• Un antigen poate provoca reacții diferite la fiecare persoana.
• Cea mai mica parte identificabilă a unei molecule antigenice care pot fi recunoscuta de către
un receptor de celule T sau B se numește un epitop sau determinant.
• Immunogenii sunt molecule antigenice care pot stimula un răspuns imun sau pot fi la rândul
lor o țintă a unui răspuns imun. Expunerile ulterioare obțin, de obicei, răspunsuri sporite
împotriva imunogenului specific.
• Haptenele sunt molecule mici, care nu pot stimula singure un răspuns imun, dar pot fi
recunoscute de sistemul imunitar în cazul in care apare legat de o moleculă imunogenă.
• Telerogenii sunt molecule care, la fel ca imunogenii pot stimula răspunsuri imune și servesc ca
ținte ale acestora, dar expunerile ulterioare duc la un răspuns redus al telerogenilor specifici.
• Procesul prin care suprafata receptorilor transfera informatii în citoplasmă și de multe ori la
nucleul este cunoscut sub numele de transducție a semnalului. Acest proces implică o serie
de etape care activează seturi succesive de enzime ce pot modifica moleculele de substrat
pentru a deveni biologic active.
• Răspunsul imun adaptativ este inițial întâmplător și rezultat al celulelor T și B, care (1)
identifică nonself în mod corespunzător, (2) sunt potențial reactive sau (3) care vor
finefunctionale in organism (în cazul limfocitelor T).

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 79

 PREVENIREA INFECTIEI: VACCINAREA

• Oamenii cunosc vaccinurile si efectele acestora de sute

de ani
• Vaccinarea este o inoculare de microbi nevirulenti sau
inactivati, ca mijloc de inducere a imunității specifice.
Cei care au supraviețuit bolii, cum ar fi ciuma, variola,
precum și a altor boli epidemice au fost folositi pentru
boli asemanatoare dezvoltate iar de catre alti oameni
care puteau muri. Nu numai că supraviețuirea lor a fost
o binecuvântare pentru ceilalti supraviețuitori, dar, de
asemenea, au dat societatii un set de indivizi capabili sa
ajute pe alții și de a efectua activități critice în fața
epidemiilor ulterioare.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 80
 Istoria vaccinarii
•Vechii egipteni și chinezi au experimentat forme de vaccinare pentru a încerca să se
protejeze împotriva bolilor, cum ar fi variola, prin expunerea persoanelor la pulberi formate
din crustele si escarele persoanelor infectate. persoanele astfel tratate au suferit forme
usoare de boala sau aceasta a lipsit cu desavarsire, acele persoane dezvoltand protectie.
•În 1794, Edward Jenner a demonstrat că inocularea intenționat cu cowpox (o boală ușoară la
om cauzate de o formă de vaccina, un virus care infecteaza in mod normal bovine) conferă
protecție împotriva variolei, a unei boli umane cu potential letal cauzata de o formă
relevanta, dar mai virulent de vaccina. La acea vreme, desigur, nu a existat nici o cunoaștere a
rolului microbilor în a provoca astfel de boli. Jenner numit vaccinare procedura sa, iar
cuvântul mai târziu a fost adaptat pentru a numi organismul viral identificat a fi fi agentul
cauzator. Mai târziu, descoperirea lui Robert Koch a rolului microbilor specifici în boli
specifice a stimulat activitatea în domeniu. Louis Pasteur a avansat știința de vaccinare către
dezvoltarea de vaccinuri eficiente impotriva bolilor epidemice la animale domestice și în cele
din urmă a efectuat o demonstrație dramatică a unui vaccin antirabic care a salvat viața unui
băiat mușcat de un câine turbat. Din acel moment, vaccinarea a revoluționat sănătatea
umană și animală. Vaccinarile de rutina ale copilariei au eliminat o mare parte din afectiunile
invalidante, mutilante si chiar fatale date de afectiuni aparent banale cum ar fi rujeola,
difteria, și poliomielitei.
•Variola, o boala care a ucis mii de oameni, la rândul său, a fost practic eliminata, iar virusul
variolei exista acum doar în câteva laboratoare protejate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 81

 APLICATII CLINICE ALE VARIOLEI
• Variola este o boală foarte contagioasă care se raspandeste de la o persoana la
alta, de multe ori prin picaturi de saliva din gura persoanei afectate. Primele
simptome sunt similare cu cele ale gripei si includ febra mare, dureri de cap,
oboseală, dureri musculare și vărsături. In aproximativ 2 - 3 zile de la debutul
simptomelor, apare o erupție cutanată. Eruptia este văzuta inițial pe fata si
orofaringe, apoi se răspândește la nivelul brațelor, picioarelor și trunchi.
• Rata de mortalitate este de aproximativ 30%, moartea apar de obicei cu a doua
săptămână de boală. Tratamentul pentru variola este, în principal de susținere,
pentru că nu există nici un tratament eficient cunoscut. Vaccinarea în decurs de 4
zile de expunere la variola poate preveni consecințe fatale și poate reduce
severitatea bolii.
• Thomas Jefferson, într-o scrisoare la 1806 catre Edward Jenner, a scris că:
"Națiunile viitoare vor ști numai din istorie că scarboasa variola și prin tine a
fost extirpata". Din cauza unui program de succes de vaccinare la nivel mondial,
nici un caz de variola, nu a fost raportată din 1977. În Statele Unite, vaccinarea de
rutina a copiilor pentru variola s-a încheiat în 1972. Există, totuși, preocuparea
curent cu privire la utilizarea potențială a variolei ca arma biologica.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 82

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 83
• Impactul benefic al vaccinării a fost raspandit atât de mult incat ne
confruntăm acum cu situația în care mulți oameni nu mai recunosc
pericolele care au fost. Un număr tot mai mare de părinți nu reușesc să
recunoască nevoia de a vaccina copii, iar unele persoane susțin eliminarea
vaccinărilor pentru că ei cred ca acestea sunt responsabile pentru multe
alte afectiuni avand ca argument efectele adverse destul de rare. Ca
urmare, există pericolul ca un bazin de indivizi neprotejati sa poata fi
creat, care ar putea fi din nou supusi principalelor boli infecțioase.
• Probabil că nu este necesar ca fiecare individ dintr-o populație sa fie
vaccinat. Atât timp cât o populație suficient de mare este vaccinata,
șansele ca un agent infecțios "sa gaseasca" o persoană neprotejata devin
foarte mici, iar populația în ansamblu rămâne în esență rezistenta. Acest
concept se numeste imunitate de turma. Riscul inerent este apare în
cazul în care un organism infecțios infectează un număr semnificativ de
persoane neprotejate, infecția se poate răspândi rapid între ei, iar
mutațiile care decurg neprevăzute de vaccin ar putea pune în pericol
persoanele vaccinate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 84

 Caracteristcile esențiale ale vaccinurilor
• Pentru ca vaccinările sa fie eficiente în protejarea populatiilor
destinate, mai multe caracteristici trebuiesc indeplinite
• Vaccinul trebuie să asigure o protecție eficientă împotriva agentului
patogen din care este derivat fără pericol semnificativ de a cauza de
fapt boala sau efecte secundare severe.
• Protecția oferită de vaccin trebuie să fie eficienta pe o perioadă
lungă de timp.
• Vaccinul trebuie să stimuleze dezvoltarea acestor răspunsuri imune
care sunt cele mai eficiente împotriva patogenului respectiv
(răspunsuri ale celulelor T protectoare).
• Acesta trebuie să stimuleze producerea de anticorpi neutralizanți,
pentru a minimiza reinfectarea.
• Trebuie să fie suficient de stabil pentru depozitare, transport și
utilizare.
• Vaccinurile sa fie economice pentru a putea fi folosite pe scara
larga.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 85

 Tipuri de vaccinuri
• Vaccinurile pot fi preparate din organisme patogene într-o varietate de moduri.
• Vaccinurile vii sunt cele care includ organismele capabile de infecții normale și replicare. Aceste vaccinuri nu sunt utilizate
împotriva agenților patogeni care cauzează boli grave.
• Vaccinurile atenuate sunt cele în care organismele incluse sunt vii, dar capacitatea lor de a reproduce și a provoca o boala a fost
deteriorat prin tratament cu căldură, substanțe chimice, sau prin alte mijloace. Aceste vaccinuri provoca numai forme subclinice
sau usoare ale bolii în cel mai rău.
• Vaccinuri ucise include organisme care au fost ucise prin tratamentul cu agenți fizici sau chimici și pot include toxine inactivat
(toxoizi). Acestia ar trebui să fie incapabili de replicare sau infecție, dar încă în măsură să provoace răspunsuri imune.
• Extractele sunt vaccinuri compuse din materiale derivate din materiale izolate din organisme perturbat și lizate. Aceste vaccinuri
ar fi cele mai potrivite pentru protecția împotriva bolilor în care organismele sunt atât de virulente ca nici vaccinurile ucise nu
sunt folosite, din cauza riscului pe care câteva organisme pot supraviețui tratamentului menit să  le omoare.
• Tehnici moderne de biologie moleculară au permis unor forme suplimentare de vaccinuri să se dezvolte.
• Vaccinurile recombinante sunt cele în care organismele au fost proiectate în laborator prin eliminarea anumitor gene critice
pentru capacitatea lor de a provoca de fapt boala (gena care codifică o toxină critica) sau sa   reproduca complet. Aceste
organisme sunt de obicei capabile să infecteze celulele gazda si sa prolifereze, dar nu pot induce boala si nici nu se asociaza cu ea.
• Vaccinurile ADN sunt acelea în care materialul genetic al organismului este injectat în gazdă. ADN-ul a fost, de obicei, modificat
pentru a elimina unele gene care sunt critice pentru care provoaca boala, ci ii include pe cei ale căror produse vor stimula
răspunsuri imune. Intenția este ca celulele gazdă sa aleaga ADN-ul, sa-l incorporeze și si sa exprime produsele de gene de la
agentul patogen. Stimulul antigenic rămâne intact mai mult timp dupa ce vaccinul este eliminat prin diferite metode rapide din
gazda și stimularea sistemului imunitar se oprește.
• În general, vaccinurile vii genereza răspunsurile imune cele mai eficiente, iar vaccinuri atenuate mai puțin, urmate de vaccinuri
ucise și extracte. În mod paradoxal, vaccinul mai sigur ar putea fi mai puțin eficient. Traind, replicarea organismele poate sintetiza
și exprima molecule care sunt extrem de stimulatoare pentru sistemul imunitar, dar aceste molecule pot fi absente din vaccinuri
care conțin organisme doar ucise sau atenuate. Potențialul vaccinurilor poate fi crescut prin administrarea de adjuvanti modificati.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 86

 Adjuvanti

• Adjuvanții sunt substanțe sau amestecuri care sunt date împreună cu

vaccinuri pentru a spori eficacitatea vaccinării.
• Adjuvanții prelungesc perioada de timp în care un vaccin persistă pentru a
stimula răspunsurile imune și / sau  atragerea celulelelor fagocitare la locul
de aplicare și stimulează activarea lor, astfel încât prezentarea   antigenelor
limfocitelor este crescuta. Adjuvanții sunt amestecuri de componente
bacteriene suspendate în mediu sonic cum ar fi uleiul să încetinească și să
prelungească dispersarea lor în țesuturi.
• Materialul bacterian provoacă o inflamație ușoară, atrage fagocitele și alte
celule la un loc. Unele componente ale vaccinului pot servi ca adjuvanți. In
vaccinul DTP (difterie-tetanuspertussisa), componenta pertussis (de la
Bordetella pertussis, agentul cauzator de tuse convulsivăa) este un adjuvant
eficient. Alti adjuvanți includ alum si BCG (Bacillus Calmette Guerina).
• Acesta din urmă nu este folosit pentru vaccinarile omului în Statele Unite și
în alte țări, deoarece foloseste materiale derivate din Mycobacterium și
poate provoca indicații fals-pozitive la persoanele testat pentru tuberculoză.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 87

 Dificultat in dezvoltarea vaccinurilor
• Dezvoltarea de vaccinuri eficiente nu este neapărat una simplă. Deși principalele boli
infecțioase periculoase sunt acum prevenite sau reduse la minimum prin vaccinarea de
rutină, multe altele, cum ar fi malaria, schistosomioza si SIDA încă nu au vaccinuri eficiente.
Adesea dificultatea de a elabora un vaccin este legată de caracteristicile organismului
infecțios. Așa cum am menționat mai devreme, capacitatea celulelor de a se adaposti în
anumite tipuri de celule gazdă de efectele anticorpilor. Dacă gazda nu este generatoare de
răspunsuri celulare suficient de eficiente, clearance-ul agentului patogen este dificil. Și, așa
cum am descris mai devreme, anumiți agenți patogeni, cum ar fi Plasmodium intra in
eritrocite care nu exprima molecule MHC clasa 1 sau 2 și sunt în mod esențial invizibile
pentru celulele T.
• In multe cazuri, însă, dificultatea constă în capacitatea agentului patogen de a-si schimba
antigenele astfel incat raspunsul imun sa devina ineficient. Cel mai bun exemplu este HIV.
Sistemul imunitar poate genera raspunsuri puternice împotriva anumitor structuri de pe
suprafata virale si pentru că virusul se transforma foarte rapid in timpul replicării, sunt
generate un număr mare de noi structuri de suprafață care sunt necunoscute pentru
sistemul imunitar.
• Acesti mutanti sunt liberi să continue replicarea in timp ce sistemul imunitar încearcă să
ajungă din urmă. Din păcate, dacă și când o face, noi generații de noi mutanți au fost deja
dezvoltate, iar răspunsul imun ramane depasit.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 88

 Bibliografie recomandata
• Abbas AK, Lichtman AH. General properties of immune responses. In Cellular
and molecular immunology, 5th ed. Philadephia: WB Saunders Co., 2003.
• Berzofsky JA, Berkower IJ. Immunogenicity and antigen structure. In Paul WE,
ed. Fundamental immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott Williams &
Wilkins, 2003.
• Chaplin DD. Overview of the immune response. J Allergy Clin Immunol 2003;
111 :S442.
• Janeway CA, Jr. Evolution of the immune system. In Janeway CA Jr, Travers P,
Walport M, Shlomchik P, eds. Immunobiol-ogy: The immune system in health
and disease, 6th ed. Philadephia: Garland Publishing, 2004:665-682.
• Paul WE. The immune system: An introduction. In Paul WE, ed. Fundamental
immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins, 2003.

89
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
- Rodey Glenn E : HLA beyond tears. Introduction to human histocompatibility,
second
edition, De Novo,Inc.Durango,CO, 2000.
-  Tsongalis Gregory J, Coleman William B :Molecular Diagnostics a training and
study
guide, AACC Press,2002.
- Battler Alexander, Leor Jonathan, Eds, Stem Cell and Gene-Based Therapy,
Frontiers in
Regenerative Medicine,Springer - Verlag London Limited.
- Wood Peter : Understanding Immunology, second edition, 2006.
- Cant Andrew J, Galloway Angela, Jackson Graham :Practical Hematopoietic
Stem Cell
Transplantation, Blackwell Publishing Ltd. 2007
- Forsythe John L.R :Transplantation, Fourth Edition, Saunders Elsevier, 2009.
- Ileana Constantinescu : Imunologia transplantului, Editura Universitara "Carol
Davila", Bucuresti, 2009.
- Jorde Lynn B,Carey John C, Bamshad Michael J: Medical Genetics, Mosby
Elsevier,2010

Curs 3: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 90