1

SUPORT DE CURS
PEDIATRIE SI
PUERICULTURA-
NURSING
 2

Curs 1
Noțiuni introductive. Definiția noțiunilor de puericultura și
pediatrie

Puericultura și pediatria sunt domenii de activitate ale medicinii care au ca

obiect comun de preocupare copilul de la naştere până la adolescenţă (16,17ani)
 puericultura: se ocupă de copilul sănătos şi anume de ansamblul
mijloacelor care asigură o dezvoltare psiho-motorie normală şi ocrotirea
sănătăţii prin măsuri profilactice.
-cuvântul puericultură provine din lb. latină puer=copil, cultură=creștere
-în sfera puericulturii intră:
 puericultura antenatală (prenatală): se ocupă cu dezvoltarea
intrauterină normală a produsului de concepţie până la naştere
 dezvoltare postnatală: îngrijirea corporală, alimentaţie normală,
asigurarea bunei dezvoltări psihice, igiena mediului copilului, stabilirea
criteriilor de apreciere a dezvoltării normale
 pediatrie: este aceea ramura a medicinei care se ocupă cu descrierea
diagnosticului şi tratamentului bolilor copilului de la naştere până la
adolescenţă
-cuvantul pediatrie provine din lb. greaca pais, paidos=copil, tria=tratament
-copilaria se împarte pe perioade bine delimitate ţinând seama de particularităţile
de dezvoltare şi patologia specifică fiecărei vârste
-se deosebesc:
 perioada neonatală sau de nou-născut (0-28 zile)
 perioada de sugar (1lună-1an)
 perioada de antepreşcolar sau copil mic (1-3 ani)
 perioada de preşcolar (3-7ani)
 perioada de şcolar (7-16 ani)
 adolescenţa

 morbiditatea infantilă =totalitatea îmbolnăvirilor în decursul unei

anumite perioade
-perioadele de copilărie amintite mai sus au un specific al morbidităţii:
-în perioada de nou-născut: se intalnesc mai ales boli legate de actul
nașterii
-la sugari: predomina bolile aparatului respirator în sezonul rece si ale
aparatului digestiv în sezonul cald
-la antepreșcolar: bolile infecto-contagioase
-la preșcolari: bolile infecto-contagioase + intoxicații, accidente de
locuințe, apar si boli ale aparatului respirator
 3

-la școlari: incep sa apara reumatism articular acut, glomerulo-nefrita,

accidente de circulație, de joaca, de sport, psihice, boli ale aparatului urinar,
hepatice, bolile sângelui
 mortalitatea infantila: intr-o anumită perioada dată este reprezentat de
nr. de decese între 0-1an raportat la 1000 de născuți vii din aceea perioadă
-cauzele mortalitații infantile sunt in principal:
-la nou-nascuți -traumatisme obsterticale
-la sugari -infecția cailor respiratorii, a aparatului digestiv
-la antepreșcolari si școlari -pneumonii grave, boli infecto-contegioase,
unele boli de sînge
-la școlari-complicatii ale bolilor infecto-contagioase, accidente rutiere,
boli maligne (cancere)
Masurile de ingrijire prenatala:
-se refera la o succesiune de acțiuni care au drept scop să asigure
desfăsurarea normala a sarcinii si sa diminueze riscurile unor viitoare tulburări;
această operațiune se numeste planing familiar:
 consultație genetică prenupțială: se alcătuiește arborele genealogic al
viitorilor soți
 consultația genetică la începutul sarcinii este indicată în anumite condiții,
ea stabilind dacă prin riscurile pentru viitorul copil nu este indicată
intreruperea sarcinii
 protejarea gravidei de eforturi fizice
 consultația periodica a gravidei
 protejarea gravidei de eforturi psihice
 corectarea deficiențelor si carențelor nutriționale a viitoarei mame
 profilaxia prenatală a rahitismului
 gravidele cu boli vechi cronice vor fi examinate periodic si într-un ritm
mai frecvent la cabinete de specialitate
 orice medicament administrat pentru o afecțiune intercurentă trebuie bine
gândit daca nu cumva prezintă un pericol pentru produsul de concepție
 în timpul sarcinii este interzis examenul radiologic

Îngrijirea nou-născutului la termen normoponderal:

 dezobstruarea căilor aeriene superioare de mucozitați cu o sondă Nelaton
nr. 10-12
 secționarea cordonului ombilical intre 2 pense
 se curăța nou-născutul de lichid amniotic cu ajutorul unor comprese sterile
muiate în ser fiziologic calduț
 se pune nou-născutul pe masa de înfășat si se ligaturează bontul ombilical
cu 3-4 cm de la nivelul pielii cu ața sterilă, se aplică deasupra comprese
sterile înmuiate cu alcool 70 º si se pansează cu o fașa circulară
 se apreciază scorul Apgar după urmatoarele criterii:
 4

-culoarea tegumentelor: -roz-2 puncte

-cianoză la extremitați-1 punct
-cianoză generalizată sau paloare-0 puncte
-respirații: -normale, regulate-2 puncte
-neregulate-1 punct
-absența mișcarilor respiratorii-0 puncte
-tonus: -mișcari ale tegumentelor-2 puncte
-mișcari limitate-1 punct
-absența mișcarilor-0 puncte
-reflexe: -țipat, strănut-2 puncte
-simpla grimasă-1 punct
-absența oricarei reacții-0 puncte
-activitatea cardiacă: -bătai cardiace regulate peste 100/minut-2 puncte
-aritmie sau bradicardie sub 100/minut-1 punct
-absența bătăilor cardiace-0 puncte
-prin însumarea tuturor pct. reiese că un nou-născut sănatos are scorul Apgar 10
-sub 8 are semnificație patologică

Incidentele fiziologice din perioada de adaptare a nou-născutului:

 involuția cordonului ombilical constă din mumificarea treptată a bontului
care se detașează singur si cade in 7-10 zile
 icterul fiziologic al nou-născutului- apare dupa 24 h, orice icter care apare
înainte de 24 h este patologic; starea generală a nou-născutului este buna,
urina și scaunele sunt de culoare normală
 scăderea fiziologică in greutate- din cauza aportului scăzut de lichide și
calorii și a eliminării meconiului nou-născutul scade in primele zile
pierzănd 5-10% din greutatea de la naștere, din ziua 4-5 incepe sa crească
ajungănd la greutatea initiala in a-8-a zi de la naștere
 criza genitală- constă din aparitia la fetițe a unei secreții vulvare
serosangvinolente si la baieți din tumefierea testicolelor, la ambele sexe se
produce ginecomastie
 descuamarea fiziologică a nou-născutului- o descuamare fină, furfuracee
care are loc în prima saptămână după naștere si care nu prezintă
semnificație patologică
 febra tranzitorie a nou-născutului- este o ascensiune termică de 1-3 zile
nedepăsind 38ºC

Ingrijirea ulterioara a nou-născutului:

a) Asigurarea condiţiilor de microclimat din salonul de nou-născuţi:
— temperatura - 22°C;
— umiditatea — 60-70%;
— luminozitate adecvată;
— oxigenare adecvată;
 5

— absenţa curenţilor de aer.

b) Asigurarea de lenjerie sterilă şi încălzită pentru pătuţ.
c) Urmărirea şi notarea apariţiei meconiului şi a primei micţiuni.
d) Poziţionarea nou-născutului în decubit lateral sau dorsal, schimbându-i-se
poziţia la 2-3 ore.
e) Măsurarea pulsului, respiraţiei, temperaturii şi notarea în foaia de
temperatură, obligatoriu de două ori/zi (sau ori de câte ori este necesar).
f) Cântărirea zilnică şi notarea greutăţii în foaia de observaţie.
g) Notarea zilnică în FO a scaunelor, micţiunilor şi a eventualelor vărsături.
h) Schimbarea zilnică (sau ori de câte ori este necesar) a pansamentului
bontului ombilical.
i) Observarea zilnică a plăgii ombilicale, aspectului pansamentului,
eventualelor hemoragii, secreţii
j) Anunţarea de urgenţă a medicului dacă apar neconformităţi.
k) Schimbarea scutecului după fiecare emisie de materii fecale sau de urină,
efectuând toaleta regiunii perineale de fiecare dată.
1) Efectuarea, înainte de externarea din maternitate, a vaccinării
antihepatitice B în primele 24 ore de la naştere
m) Efectuarea vaccinării BCG după vârsta de 4 zile (se vor vaccina toţi nou-
născuţii cu greutate de peste 2500 g în absenţa unor infecţii acute febrile sau
afecţiuni dermatologice).
n) Profilaxia rahitismului prin administrarea vitaminei D începând cu a
şaptea zi de viaţă, doza recomandată fiind în medie de 500 UI zilnic pe cale
orală sau 200 000 UI într-o singură administrare între a şaptea şi a zecea zi de
viaţă, prin injecţie.
o) Urmărirea incidentelor fiziologice: involuţia bontului ombilical, icterul
fiziologic, scăderea fiziologică în greutate, criza genitală, descuamaţia
fiziologică, febra tranzitorie.
Se recomandă:
- extinderea sistemului rooming-in în maternitate (nou-născutul trebuie să
stea în aceeaşi încăpere cu mama) pentru a se realiza legătura afectivă
mamă — copil şi pentru însuşirea unor deprinderi corecte de îngrijire şi
alimentaţie.

Alimentatia nou-născutului sănatos:

-se începe precoce de la 3 h dupa naștere, la 6-12 h se incepe alimentația lactată
progresivă
-alimentația naturală: nou-născutul va fi pus la sân din 3 in 3 h alternativ cu
pauze de noapte intre 24 si 6 dimineața, durata unui supt va fi maximum de 15-
20 minute, exista și concepția alimentației la cerere
-alimențatia artificială: consta din utilizarea diferitelor preparate din lapte
folosite atunci cand mama nu dispune de lapte, cantitatea necesară se calculează
 6

in felul urmator:in primele 10 zile după formula L=(Z-1) x70 sau 80 Z-ziua de
viață
-după 10 zile nou-născutul va primi 180-200 ml lapte/kg corp/24h
-preparate folosite: lapte de vaca diluat cu ½ in mucilagiu de orez 2% cu zahar;
preparate de lapte praf
-alimentația mixtă: se introduce in cazul în care mama nu dispune de suficient
lapte matern, dovada se face prin proba suptului, cântarirea nou-născutului și
după supt
- în alimentația artificială biberoanele și tetinele vor fi bine sterilizate
Reguli generale orientative:
- faţă de sugarul alimentat cu lapte uman, sugarului alimentat artificial i se vor
adaugă în calculul raţiei: 10 kcal/kgc/zi la raţia calorică şi 10 ml/kgc/zi la raţia
hidrică; suplimentarea calorică şi hidrică este necesară deoarece valoarea
nutritivă a laptelui praf utilizat nu este egală cu a laptelui matern.
Pentru a preveni apariţia obezităţii infantile se recomandă, dacă este posibil şi
curbă de creştere se menţine pe canalul de creştere specific vârstei şi sexului să
nu se depăşească 700-800 ml lapte /24 h, indiferent de vârsta şi greutatea
sugarului în primul an de viaţă.
- se va respecta necesarul de lichide/kgc/zi, fără a depăşi 1000 ml/zi, indiferent
de vârstă şi greutatea sugarului în primul an de viaţă;
- se vor respecta concentraţiile laptelui praf în funcţie de vârstă sugarului; -
pentru a evita supraalimentaţia cu consecinţele sale: colici abdominale,
regurgitaţii, vărsături, agitaţie psiho-motorie, constipaţie sau diaree, se
recomandă respectarea unui număr de mese pe zi, cantitatea pe masă şi
intervalul orientativ dintre mese
- dacă sugarul tolerează cantitatea de lapte recomandată şi este clinic sănătos iar
formula de lapte utilizată este adaptată vârstei nu este necesară o suplimentare
medicamentoasă cu vitamine, doar vitamina D pentru maturizarea osoasă şi
dentară şi profilaxia rahitismului.

GAVAJUL-alimentația prin sonda

Definiție: introducerea unei sonde în stomac, nazo sau orofaringian, pentru a

permite alimentația gastrică directă.
Pentru toţi copiii cu V.G. < 33 săptămâni alimentaţia se va face prin gavaj,
trecerea la alimentaţia cu biberonul începându-se de la 33 - 34 VG, pentru că la
această vârstă putem vorbi de o bună coordonare între mecanismele de
deglutiţie, supt şi respiraţie.
Prematurii cu VG de 29-32 SG, vor primi în prima zi nutriţie parenterală şi
dacă starea clinica permite se va iniţia nutriţia enterală. Dacă acest lucru nu este
posibil se va continua alimentaţia parenterală până când statusul clinic este
favorabil, în general după 2-3 zile.
 7

Modalităţi de gavaj
1. Continuu
2. Intermitent

GAVAJUL GASTRIC CONTINUU

Gavajul gastric continuu, cunoscut în literatura de specialitate şi ca
gastrocliza, reprezintă administrarea cu ajutorul unei pompe a întregii cantităţi
de lapte pentru 24 ore, distribuită în 4-8 seringi.
Gavajul gastric continuu se instituie la nou-născuţii cu grad mare de
prematuritate, datorită volumului gastric limitat. Ritmul este constant (0,5- 1
ml/h pentru prematurul cu greutate
Este indicat în:
a) intoleranţă la gavajul gastric intermitent
b) SDR severa
c) reflux gastroesofagian
d) reziduu gastric persistent.

Tehnica:
- cuplajul între seringă şi sonda gastrică se face cu un tub de perfuzie ce trebuie
schimbat la 8-12 ore
- reziduu gastric se verifică la 3-4 ore. Atenție: poate creşte riscul de aspirație
pulmonară dacă verificarea poziției sondei nu se face periodic!

GAVAJUL INTERMITENT
Se recomandă 8-10 prânzuri pe zi, individualizat în funcție de: greutate, vârsta
de gestație, starea clinică.
Modalităţi de administrare
- cădere liberă (cea mai indicată metodă)
- seringa cu lapte adaptată la sonda gastrica se poziționează mai sus decât
nivelul nou-născutului, ceea ce duce la o bună evacuare gastrică
- împingerea cantităţii de lapte cu pistonul
Prânzul va dura între 30-45 minute (atât cât durează un supt normal)

TEHNICA GAVAJULUI
1. măsurarea şi marcarea distanţei ureche - nas - baza sternului + 1 cm
2. flexia lejeră a capului şi introducerea sondei ușor, fără forțare
3. controlarea poziționării corecte a sondei prin prezenţa de lichid gastric la
aspirație
4. fixarea sondei la nivelul nasului (gurii), pentru menținerea unei bune
poziționări şi pentru a evita eventualele tracțiuni

Numărul de mese este adaptat în funcție de gradul de prematuritate:

 8

a. 12-10 mese/zi – prematuritate grad

b. 10-8 mese/zi - prematuritate gr. III- II
c. 8- 10 mese/zi - prematuritate gr. I

Monitorizarea toleranței digestive

Monitorizarea semnelor de intoleranţă digestivă este obligatorie, unele semne
putând fi complicaţii minore şi pot răspunde la modificarea îngrijirilor altele pot
fi semne majore şi necesită tratament medical.
Reziduul gastric
Măsurarea reziduului gastric înainte de fiecare prânz este obligatorie. Un
reziduu de 2 ml//Kgc se consideră normal şi se reintroduce în stomac. Un
reziduu de 25% din masa anterioară poate fi semn de intoleranţă digestivă şi
poate necesita scăderea cantităţii de lapte Dacă reziduul gastric = volumul
calculat pentru o masă, nu se va administra o nouă cantitate de lapte. Prezenţa de
bilă sau sânge în aspiratul gastric impune investigaţii amănunţite sau luarea în
considerarea a enterocolitei ulcero-necrotice.
Vărsăturile
 Cauze:
 Distensie exagerată a stomacului
 Reflux gastroesofagian
 Iritaţie gastrică de unele medicamente administrate per os
 Infecţii
 Obstrucţii
 Supraalimentare
Distensia abdominală
Palparea anselor intestinale poate fi un semn de evacuare gastrică leneşă, ileus,
constipaţie, aerocolie. Dacă distensia abdominală este persistentă poate fi semn
clinic de obstrucţie sau infecţie şi necesită investigaţii suplimentare.
Semne de gravitate
 Reziduu gastric bilios
 Sânge în scaun sau aspiratul gastric
 Abdomen destins dur
 Eritem al peretelui abdominal.
 Distensie abdominala > 2 cm faţă de prânzul anterior
 Reziduu gastric verde
 Scăderea zgomotelor intestinale
 Prezenţa de sânge în scaun
Se recomandă întreruperea alimentaţiei până la stabilirea etiologiei

Complicaţii si accidente apnee sau/şi bradicardie reflex vagal prin iritaţia

cu sonda cale falsă: introducerea sondei în trahee aspiraţia pulmonară 139
 9

hipoxie ,distensie abdominală enterocolita ulceronecrotica leziuni ale aripilor

nazale sau ale nărilor perforaţia esofagului sau faringelui
Alimentația prin gavaj este înlocuită cu alimentația orală, gradat:
Dacă există coordonare supt-deglutiție
Dacă prematurul nu prezintă modificări ale aspectului tegumentului (paloare,
cianoză) sau oboseală în cursul alimentării.
Dacă prematurul primește şi reţine întreaga rație alimentară
Punerea la sân se va face progresiv, prin tatonare, în general la greutăţi variabile
(2200- 2500 grame). Scopul nutriţiei corecte a prematurului este de a asigura o
dezvoltare optimă, atât staturoponderală, cât şi neurologică. Nu există o reţetă
universal valabilă pentru alimentarea nou-născutului prematur, aceasta
realizându-se în funcţie de VG, GN şi patologie

Curs 2
Principalele semne si simptome la copil

Dispneea=dispneea este o tulburare a respiraţiei caracterizată prin modificarea

ritmului şi intensităţii mişcărilor respiratorii, fiind resimţită de bolnav ca o jenă,
greutate respiratorie.

La copii, dispneea se manifestă diferit în funcţie de vârstă:

-la nou-născuţi şi sugari se manifestă prin: retracţie toracică, retracţie
epigastrică, depresie jugulară şi bătăi ale aripilor nazale;
-la copiii mai mari se manifestă prin folosirea musculaturii respiratorii accesorii,
tahipnee, ortopnee, senzaţia „lipsei de aer“, „disconfort respirator
Cauze
In funcţie de evoluţie, dispneea poate fi acută şi cronică
Dispneea cronică, care are drept cauze:
cauze pulmonare: astmul bronşic
cauze mediastinale: adenopatia mediastinală,
cauze cardiace: malformaţii cardiace cu insuficienţă cardiaca;
alte cauze: vegetaţii adenoide, amigdalita cronică hipertrofică, anemia
cronică
Clinic, dispneea poate fi:
 polipnee (hipexpnee) este dispneea caracterizată prin accelerarea ritmului
respirator;
 tahipneea este o respiraţie rapidă şi superficială puţin eficace;
 bradipneea constă într-o diminuare a ritmului respirator
Respiraţie neregulată este de trei tipuri:
 10

respiraţia Cheyne-Stokes este alternanţa de polipnee neregulată cu apnee

ce durează 10-30 de secunde; apare în hipertensiunea intracraniană,
hemoragii cerebrale, tumori;
respiraţia Biot — se manifestă prin mişcări respiratorii întrerupte
periodic de apnee cu durată de 5-30 de secunde; este întâlnită în
meningite, septicemii, stări de agonie;
respiraţia Kussmaul este o respiraţie în patru timpi, profundă,
zgomotoasă.
Apneea
Apneea este oprirea temporară a respiraţiei.
Formele de apnee la copil sunt apneea în somn şi apneea la prematur.
Apneea în somn
Este o întrerupere temporară a respiraţiei în timpul somnului. Ea se
produce prin relaxarea musculaturii gâtului şi a limbii, fapt ce duce la blocarea
pe moment a căilor respiratorii
Efecte: trezire parţială, sforăit, oboseală,putere de concentrare slabă în timpul
zilei,apariţia diabetului, a hipertensiunii arteriale
Apneea la prematur
Este „o oprire a respiraţiei de mai mult de 10-15 secunde, deseori asociată
cu bradicardie, cianoză sau amândouă“.
Etiologie
 Prematuritatea.
 Infecţiile.
 Hemoragia intracraniană, convulsiile neo-natale
 Insuficienţa cardiacă, edemul pulmonar.
 Cianoză
 Definiţie: cianoza este coloraţia albastră cu nuanţă cenuşie sau violacee a
pielii şi mucoaselor fără extravazare sangvină.
Clasificare
 Cianoza centrală apare în:insuficienţa cardiacă ,obstrucţie de căi
respiratorii ,astm bronşic ,bronşiolită pneumonie
pleurezie,meningită,septicemie ,sindromul de detresă respiratorie.
 Cianoza periferică apare în: poliglobulie;hipotermie;insuficienţă cardiacă.
în cianoza centrală, pielea este caldă. Tegumentele şi limba sunt de culoare
albastră.
In cianoza periferică, pielea este rece, iar limba rămâne roşie.
 Cianoza acută se instalează brusc în obstrucţii ale căilor aeriene
superioare, edem pulmonar acut, embolia pulmonară, pneumotoraxul.
 Cianoza cronică se instalează lent la bolnavii cu suferinţe cronice
pulmonare cum ar fi astmul bronşic, bronşitele cronice, bronşiectezii,
emfizem, scleroze pulmonare, TBC
Paloarea persistentă
 11

Paloarea este aspectul mai deschis al pielii şi al mucoaselor decât de

obicei.
Cauza este diminuarea cantităţii de sânge care circulă în capilarele pielii,
din cauza scăderii tensiunii, reducerii debitului sangvin sau îngustării
vaselor, legate de frig, emoţii sau de o obstrucţie.
Cea mai frecventă cauză este însă anemia.
In diferite boli, paloareâ poate căpăta nuanţe particulare care adesea
reprezintă un senin patognomonic în stabilirea diagnosticului.
Exemple în anemia Biermer (lipsa vit B 12) şi în cancer pielea capătă o
paloare cu nuanţă gălbuie (pai);în cloroză — galben-verzuie;în anemia
apărută brusc după o hemoragie, paloarea este extremă, inclusiv a
conjunctivelor;în anemia din mieloza acută este o paloare extremă a
buzelor;
Paloarea poate apărea şi în alte afecţiuni:
în bolile de rinichi ce evoluează cu edeme;
în cardiopatiile decompensate — pielea este palidă, edemaţiată şi rece;
în endocardita bacteriana subacută paloarea este asociată cu cianoză
„culoarea cafelei cu lapte“;
în mixedem pielea este palidă, încreţită, cu epiderma îngroşată şi
netransparentă;
Persistenţa pliului cutanat
în mod normal, pielea copilului este elastică. Elasticitatea tegumentelor
este normală dacă pliul cutanat revine la forma iniţială imediat după
formare.
Revenirea lentă sau nerevenirea la forma iniţială a pliului cutanat se
denumeşte prin „persistenţa pliului cutanat“ şi este semn de deshidratare.

Mătăniile costale
Mătăniile costale sunt proeminenţele cartilajelor costale la nivelul
joncţiunii condrocostale. Se întâlnesc în rahitismul carenţial al sugarului
şi copilului mic.
Craniotabesul
Craniotabesul este un semn precoce al rahitismului carenţial, ce apare
după vârsta de 3-4 luni şi reprezintă înmuierea oaselor parietale şi a osului
occipital.
Se evidenţiază prin presarea digitală a osului, care se „înfundă“, conferind
senzaţia de „minge de ping-pong“.
Genu valgum/varum

Picioare în „X“ (genu valgum)

Acest semn devine vizibil când copilul începe să meargă.Este un semn
foarte frecvent, o fetiţă din două având picioarele în X la vârsta de 4 ani.
 12

Această deformare apare spre vârsta de 2 ani, se accentuează până la 4

ani, iar la vârsta de 5 ani se remite de la sine.
Cel mai frecvent, genu valgum este simetric.

Cauze: laxitatea ligamentelor genunchiului la copilul mic, rahitismul,

traumatisme,fracturi sau tulburări de creştere osoasă.
Dacă după vârsta de 5 ani deformaxea persistă şi copilul are dificultăţi la
mers, distanţa între glezne depăşeşte 10 cm, tratamentul chirurgical
devine necesar.
Picioarele în „O“ (în paranteze sau genu varum)
Şi acest semn se observă atunci când copilul începe să meargă. Cauza cea
mai frecventă este rahitismul.
Dacă persistă după tratamentul rahitismului, se recomandă intervenţie
chirurgicală la vârsta de 10-12 ani.
Cifoza
Cifoza este o deviaţie în plan sagital a coloanei vertebrale toracale, ce
determină exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale.
Cifozele pot fi:suple, aşa-zisele atitudini cifotice care se pot corecta şi
hipercorecta voluntar prin contracţia musculaturii;fixe (rigide) care nu se
mai pot corecta prin redresarea voluntară sau mobilizarea pasivă.
Cauze favorizante ale atitudinilor cifotice sunt:
debilitatea generală;
poziţiile vicioase (în bancă, la locul de muncă);
miopia poate favoriza atitudinile cifotice
traumatisme
greutatea corporală mare care produce o turtire a corpurilor vertebrale în
partea anterioară;
morbul Pott –localizarea vertebrala a TBC ce produce cifoză prin
distrugerea unei vertebre şi înclinarea trunchiului înainte.
Scolioza
Scolioza este deviaţia coloanei vertebrale în plan frontal, cu rotări ale
corpurilor vertebrale de partea convexă, rotări care antrenează şi coastele.
Ea produce asimetrii ale umerilor şi omoplaţilor.
Scoliozele pot fi:
cu o singură curbură, scolioza în forma literei C;
cu 2 sau 3 curburi, scolioza în forma literei S.
Scoliozele patologice sunt determinate de afecţiuni ca:
-rahitism;
-traumatisme ale corpului vertebral;
-poliomielită;
-reumatism.
Semnul Chwostek
 13

Semnul Chwostek constă în spasmul muşchilior orbiculari ai buzelor la

percuţia uşoară, cu un deget, la jumătatea distanţei dintre conductul
auditiv extern şi comisura bucală, realizându-se, pentru o fracţiune de
secundă, aspectul unui „bot“ ţuguiat.
Edemul
Edemul reprezintă creşterea volumului lichidului interstiţial, localizată sau
generalizată, cu acumulare de sodiu şi apă subcutanat.
Cauze
Exclusiv locale: edem inflamator, alergic.
Generale: edem cardiac, renal, limfatic.
Aspecte generale ale edemului
Tegumentele regiunii edemaţiate sunt întinse, lucioase, în special în
stadiul de constituire. Aprecierea culorii tegumentului este importantă.
Astfel, edemul renal este alb, cel cardiac şi cel venos cianotic, cel
inflamator sau alergic roşu.
Temperatura locală este crescută în edemul inflamator, normală în cel
renal, scăzută în cel cardiac.
Tipuri de edeme
Edemul cardiac
Caracteristici:
-apare întâi vesperal;
-are localizare retromaleolară şi pretibială;
-este cianotic (cianoză de stază) şi rece prin încetinirea circulaţiei
sangvine şi reducerea debitului cardiac;
- este obligatoriu precedat (şi însoţit) de dispnee evidentă;
-apare în insuficienţa cardiacă
Edemul renal
Caracteristici:
-interesează predominant faţa şi în special pleoapele;
-este alb, moale, pufos
-temperatura tegumentelor este normală;
-are frecvent tendinţă la generalizare.
Edemul carenţial-nutriţional, de foame, caşectic
Caracteristici:
-este un edem generalizat, moale, pufos, lăsând uşor godeu;
-se localizează preferenţial la nivelul membrelor inferioare, dar şi la faţă;
-are drept cauză carenţele alimentare
Edemul hepatic
Caracteristici:
-este un edem alb, pufos;
-este localizat în special la nivelul membrelor inferioare;
-se produce prin hipoalbuminemie
Eritemul fesier
 14

Eritemul fesier este o inflamaţie a tegumentului fesier, ce apare la copiii

sub 3 ani.
Eritemul fesier se manifestă prin:
-eritemul tegumentului care a intrat în contact cu scutecul;
vezicule;
-uneori extindere dincolo de zona acoperită de scutec

Disfagia

Disfagia reprezintă dificultatea de a înghiţi, care se manifestă ca o

senzaţie de încetinire sau oprire a bolului alimentar pe traiectul esofagian.
Cauzele disfagiei la copil:
-miastenia gravis;
-afecţiuni acute laringiene;
-miopatie;
Tusea şi expectoraţia
Tusea este un act reflex sau voluntar determinat de excitanţi fizici,
chimici, inflamatori, care are ca rezultat expulzarea violentă şi sonoră a
aerului intrapulmonar şi a eventualelor secreţii patologice sau a corpilor
străini din arborele traheo bronşic.
Tusea începe cu o inspiraţie profunda, urmată de o expiraţie profundă şi
explozivă
Tipuri
-Tuse uscată iritantă: uscăciunea nocturnă a faringelui, vegetaţii adenoide,
debutul infecțiilor respiratorii.
- Tuse uscată, iritantă, progresivă: procese inflamatorii ale faringelui, laringe,
traheea, bronhiile.
- Tuse productivă, cu expectorație (la copii mari): infecție a căilor aeriene,
bronșită, pneumonie. 105
- Tuse cu debut nocturn, lătrătoare: laringita subglotică, laringo-traheită.
- Tuse periodică, sufocantă, uscată, mai târziu productivă: corp străin.
- Tuse paroxistică, chinuitoare, sufocantă, cu eliminare de mucus alb la culoare:
tusea convulsivă, câteodată infecţii cu adenovirus.
- Tuse cu afonie marcată: difterie.
- Tuse „metalică”, tuse sonoră: cauze psihice, traheită
- Tuse sacadată, dureroasă, reţinută: pleurezie uscată.
- Tuse slabă, uscată, pertussoidă: pneumonie interstiţială, mucoviscidoza.
- Tuse slabă, uscată, cu eliminare de mucus aerat: edem pulmonar, stază în
circulaţie.
- Tuse paroxistică, uscată, cu eliminare de mucus: bronşite obstructive, astm
bronşic.
- Tuse chinuitoare, uscată, cu eliminare de spută purulentă: bronşiectazia.
 15

- Tuse cu caracter bitonal: corp străin, compresie traheală, compresiune

bronşică.
- Tuse cu conţinut de sânge: sfera ORL, stomatologie, traumatisme ale limbii,
corpi străini, abces pulmonar, cavernă, hemangiom, anomalii arterio-venoase

Stridor – obstrucţia căilor aeriene superioare, caracterizat printr-un sunet

aspru produs de turbulența fluxului de aer, care traversează un segment cu
obstrucţie parţială.
Cauze: Laringita acută, laringotraheită - Laringita alergică (pseudocrupul) -
Edemul laringean (angioedemul) - Epiglotită - Aspiraţie de corpi străini in căile
aeriene superioare - Malformaţii laringiene - Mase supraglotice - Hipertrofia
vegetaţiilor adenoide, abcese, tumori cu localizare periglotică

Suflul sistolic
Suflul sistolic este un zgomot anormal, perceput la auscultaţia inimii.
Suflul sistolic nu este o afecţiune, ci un semn clinic evidenţiat prin
auscultaţia cordului.
Suflul sistolic poate fi prezent de la naştere sau poate apărea pe parcursul
vieţii odată cu debutul unei boli cardiace dobândite.
La copiii, depistarea unui suflu sistolic nu reprezintă obligatoriu un semn
de boală cardiacă.
Alte semne si simptome
-vene jugulare turgescente
-tahicardie,epistaxis
-hipotensiune/hipertensiune arteriala
-malabsorbtie,convulsii,petesii(pete hemoragice)
-diaree etc,varsaturi,deshidratare,dureri abdominale etc.

Curs 3
MONITORIZAREA FUNCȚIILOR VITALE

Monitorizarea semnelor vitale reprezintă o parte importantă a menținerii

stării de sănătate a nou-născuților şi sugarilor şi este extrem de importantă
pentru detectarea cât mai precoce a agravării statusului clinic. Monitorul de
funcții vitale poate înregistra parametrii vitali ai ratei respiratorii, a ritmului
cardiac, a tensiunii arteriale si a temperaturii, iar atunci când apar modificării in
parametrii vitali normali, acesta va detecta și atenționa personalul medical.
Funcțiile vitale includ:
- Respirația
- Pulsul
 16

- Tensiunea arteriala
- Temperatura
Monitorizarea acestora sunt necesare ca indicatori ai stării de sănătate sau de
boală, în special în următoarele condiții:
- când intervine o schimbare în starea de sănătate
- înainte si după proceduri invazive de diagnostic
- înainte si după intervenții chirurgicale
- înainte si după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului
respirator si cardiovascular
- pacientul admis in terapie intensivă
- pe perioada transportului

Tipul respirației
Nou-născut:
 - respirație abdominală - respirație pe cale nazală în cazul în care căile aeriene
nu sunt permeabile - ritm adesea neregulat
Sugar:
 - progresiv respiraţia devine toraco-abdominală - după vârsta de 6 luni poate
respira pe cale orală
După vârsta de 2 ani:
 - respirație identică cu a adultului

Metoda optimă de măsurare a presiunii arteriale ar trebui să fie simplă, non-

invazivă, nedureroasă şi să ofere măsurători continue dar până în prezent o astfel
de metodă nu a fost obţinută
Monitorizarea temperaturii:
Continuu - nou născutul prematur sub 1.500 grame
- nou născutul la termen cu temperatură centrală sub 34°C, până la
normalizarea ei
- asfixie severă la naştere
- şoc septic
- hemoragie meningocerebrală
Discontinuu (intermitentă) - la fiecare oră până la stabilizarea temperaturii
centrale în primele 24 de ore - din 4 în 4 ore, din ziua 2-3 - la 4 ore, din ziua 4-7
- după ziua a 8-a, la 12 ore

Supravegherea scaunului la sugar şi copilul mic

• In primele zile după naştere nou născutul elimină un scaun de culoare
verde-brun închis – meconiu - care prezintă produsul secreţiilor
glandelor intestinale, amestecate cu bila şi celule descuamate din timpul
vieţii intrauterine
• Numărul scaunelor în 24 ore este de 3-4 pâna la 6 luni
 17

• Scaunele patologice prezintă modificări de consistenţă, cantitate,

compoziţie şi culoare
• pe lângă numărul scaunelor se va nota şi aspectul scaunelor
• scaun normal I
• scaun semiconsistent /
• scaun apos –
• grunjos Z
• mucos X
• scaun cu sânge S, se notează cu pix culoare roşie
• suma scaunelor în nr.mare ce s-au produs şi au fost notate pe o foaie
separată /24 h, va fi trecută în foaia de temperatură la rubrica scaune
corespunzator aspectului de exemplu 12X adică 12 scaune mucoase/24 h
• semnele ce pot însoşi eliminarea scaunului dureri abdominale, tenesme
vor fi comunicate medicului

Controlul diurezei

• se va recolta urina/24 h, folosindu-se o tehnică cât mai puţin traumatică

• se va insista asupra spălării şi dezinfecţiei zonei genito-urinare
• se vor folosi recipiente special pentru recoltarea urinei

• nu se va recolta urina prin sondaj deoarece tehnica pretează la infecţii

• se vor acorda îngrijiri necesare tegumentelor iritate din cauza aplicării
pungilor pentru colectarea urinei

OBSERVAREA CLINICĂ GENERALĂ A COPILULUI BOLNAV

Se observă:
• faciesul
• poziţia în pat
• comportamentul
• starea de igienă
• integritatea
• culoarea
• umiditatea
• elasticitatea
• prezenţa erupţiilor

Se va percepe prezenţa principalelor grupuri ganglionare

Observă conformaţia toracelui, prezenţa simptomelor funcţionale
• respiratorii - durere, dispnee, tuse
• expectoraţie – ritmul respirator
Recunoaşterea simptomelor de îmbolnăvire
 18

Se urmăreşte prezenţa simptomelor cardiace – dispnee la efort, palpitaţii, durere,

cianoza
Măsoară pulsul şi tensiunea arterială la indicaţia medicului
Recunoaşte complicaţiile afecţiunilor cardiace
Observă apariţia simptomelor de insuficienţă cardiacă – cianoză, agitaţie,
dispnee, tuse, vene jugulare turgescente
Apreciază evoluţia simptomelor amintite în raport cu medicaţia şi alimentaţia
Recunoaşterea unei afecţiuni a tubului digestiv 
Observă zona abdominală – dimensiunea abdominală, participarea la
mişcările respiratorii
Prezenţa simptomelor funcţionale digestive – vărsături, diaree, constipaţie
Apreciază tensiunea fontanelei la sugar, scăderea în greutate, persistenţa
pliului cutanat, faţa tristă cu ochi înfundaţi în orbite, uneori febra

Curs 4
Nou-născutul prematur - particularităţi anatomice şi
funcţionale

Se consideră a fi prematuri toţi nou-născuţii cu vârsta de gestaţie sub 37

săptămâni şi cu o greutate corespunzătoare vârstei de gestaţie: Gn = sub 2 500 g
şi T == sub 47 cm.
Vârsta gestaţională a nou-născutului se stabileşte după următoarele criterii:
 criterii temporale:
 data ultimei menstruaţii;
 data primelor mişcări fetale;
 criterii neurologice;
 criterii morfologice.
Pe baza greutăţii de la naştere, prematuritatea se clasifică în următoarele
grade:
 prematuritate de grad 1: Gn = 2 500-2 000 g;
 prematuritate de grad 2: Gn = 2 000-1 500 g;
 prematuritate de grad 3: Gn = 1 500-1 000 g;
 prematuritate de grad 4: Gn = sub 1 000 g.
Cauzele care determină prematuritatea sunt multiple şi adeseori asociate.
-
Cauze favorizante:
 cauze economico-sociale:
 condiţii de viaţă necorespunzătoare;
 stare economică deficitară;
 neligimitate;
 lipsa controlului gravidelor;
 lipsa de cultură şi de educaţie sanitară;
 19

 eforturi fizice prelungite;

 surmenaj, activitate profesională în condiţii necorespunzătoare;
 carenţe alimentare;
 cauze medicale;
 cauze mecanice:
 contracţii uterine violente prin frig, durere etc.;
 ruperea precoce a membranelor;
 placenta praevia;
 cauze infecţioase:
 lues;
 tuberculoză;
 malarie;
 hepatite;
 gripă;
 boli eruptive;
 intoxicaţii cronice cu tutun, alcool;
 alte cauze:
 vârsta mamei (prea mică sau prea mare);
 talia mică a părinţilor (mai ales a mamei);
 numărul sarcinilor;
 factori ereditari.
a) Cauze determinante:
— sunt acelea care determină în mod obişnuit naşterea, numai că ele
acţionează înainte de termen.
Pericolele prematuritaţii
Prematurul prezintă o serie de deficienţe, ce îi pot influenţa evoluţia,
dezvoltarea şi chiar viaţa, şi care trebuie bine cunoscute şi bine urmărite.
Aceste riscuri sunt:
— riscul hemoragie, din cauza fragilităţii vasculare crescute şi scăderii
concentraţiei factorilor de coagulare:cea mai de temut hemoragie este
hemoragia meningo-cerebrală;
— riscul infecţios, datorat scăderii concentraţiei de anticorpi materni:infecţii
grave, de multe ori latente şi greu de stăpânit;
— riscul de a face edeme: este datorat hipoproteinemiei;
— riscul de a face icter nuclear: se datorează hipoproteinemiei şi imaturităţii
hepatice;
— riscul de convulsii: se datorează hipoglicemiei şi carenţelor în vitamina D
şi Ca;
— riscul de tulburări respiratorii: datorat hipoglicemiei şi imaturităţii centrilor
nervoşi ai respiraţiei;
— riscul de hipotermie prin termolabilitatea dată de tulburările termoreglării
 20

Curs 5
Investigatii specicifice in pediatrie

Cuprind totalitatea procedeelor care furnizează informații asupra funcționalitații

diferitelor organe/sisteme ale organismului (starea de sănatate) evolutia unei
stări patologice
Se efectuează profilactic (periodic/la intrarea în colectivitate) la solicitarea
medicului de familie/a medicului specialist in caz de suspiciune/confirmare a
unei afectiuni în conditii de spitalizare pentru o stare patologică
Analize de sânge (hematologie, chimie, imunologie, hormonologie)
Analize bacteriologice (culturi secreții normale/ patologice) Investigații
imagistice (ecografii, radiografii, tomografii, RMN, scintigrafii) Aspirat de
maduva hematopoietica ECG EEG Teste functionale (respiratorii, renale,
gastrointestinale)
Analizele de sânge
Se interpretează in funcție de: valorile normale stabilite statistic in funcție
de vârsta, sex Context clinic/epidemiologic. Pe toate recipientele se lipeste
eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere.
Recoltarea probei de sange se face prin venopuncție la nivelul venei
antecubitale folosindu-se recipiente speciale cu/fara anticoagulant La copilul
mic, recoltarea probei de sange se poate face si prin puncție in deget/lobul
urechii.
Recoltarea probei de sânge pentru hemocultura trebuie facuta inainte de
inițierea tratamentului cu antibiotice (risc ca germenii sa nu crească)
Majoritatea analizelor de sânge nu necesită pregatiri speciale in ceea ce
priveste regimul alimentar, putând fi efectuate independent de orarul meselor.
Unele analize necesită perioadă de inaniție/dietă; Interdicție in consumul unor
substanțe (alcool, medicamente); Interdicție in efectuarea unui efort fizic intens
înainte.
Copii necesită o pregatire speciala în vederea recoltarii probelor de sange
pentru reducerea stresului. pentru a diminua starea de frica, trebuie explicate
importanța actului medical si evitată impresia că actul medical este o pedeapsă
Se pot iniția jocuri cu păpuși în care copilul vede concret actul
medical/efectueaza el manevrele prezentă parintelui în momentul recoltarii poate
a diminua uneori senzația de frică, nu se reprima plansul la sugari/copii mici e
necesară imobilizarea.
 21

RECOLTAREA HEMOCULTURII

Definiţie: Hemocultura = analiză bacteriologică care permite identificarea

prezenţei anormale a microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele
pacientului, realizată prin însămânțarea pe un mediu de cultură.

Scop:explorator: identificarea germenilor patogeni atunci când se

suspectează: o septicemie sau o bacteriemie;efectuarea antibiogramei.

Indicații:
 Sindrom infecţios sever (stare septică);
 Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
 Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
 Şoc septic;
 Frison.
Materiale necesare pentru 2 hemoculturi:
- 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat
pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologie;
Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat
după frison) sau la interval de 15 minute, ori conform indicaţiei medicului (o oră
interval).
-mănuşi sterile, garou, holder,două ace duble,mască;
-antiseptice: Betadină, Cloramină (pentru pacienţii alergici la iod),alcool iodat;
- două seringi de 20 ml pentru recoltarea sângelui venos;
-5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru transferul sângelui recoltat în
flacoanele cu medii de cultură);
-tampoane și comprese sterile pentru aseptizarea tegumentului şi dezinfecţia
dopurilor flacoanelor cu medii de cultură);
- recoltarea sângelui venos pentru hemocultură se poate face şi în sistem închis,
cu dispozitive speciale de tip vacutainer,flacoane de hemocultură cu medii
 22

aerobe şi anaerobe tip BACTEC. Tehnica BACTEC permite detecţia

macroscopică a dezvoltării agenţilor patogeni;ac dublu,holder.

Pregătirea pacientului:
- psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea
se poate repeta,obţineţi consimţământul informat.
- fizică:poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit
deoarece poate prezenta frisoane.
-spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun,dezinfectaţi cu alcool iodat,
betadină.
Execuția tehnicii:
-participă două asistente medicale,una servește materialele necesare și preia
probele prelevate, iar cealaltă le recoltează;
-spălarea și dezinfectarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
-aseptizarea tegumentelor cu betadină, în vederea puncţiei venoase;
- se alege vena cea mai turgescentă. Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin
puncţie venoasă - vezi puncția venoasa;
-aseptizarea locului de puncţie la sfârşitul manevrei şi hemostază locală, prin
compresiunea locului de puncţie venoasă 3-5 min;
-introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu
respectarea atentă a următoarelor etape:
-schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei
biologice (previne contaminarea);
-dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de
introducerea celor 10 ml sânge venos în flacon (previne contaminarea);
-rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei.

Îngrijirea pacientului:
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă;
- Acoperiţi pacientul pentru că are frisoane;
- Observați faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului.
Reorganizarea locului conform PU.
 23

Pregătirea produsului pentru laborator:

- se etichetează eprubetele;
- se completează fişa pentru laborator cu: datele generale ale bolnavului,
diagnosticul medical prezumptiv, sediul puncţiei venoase, temperatura
pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat anterior cu antibiotice
(medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta
medicală care a efectuat recoltarea probelor;
- se transportă imediat produsul la laborator.
De reținut:
-Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos
care trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu =
1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură);
-Recoltarea se face în condiţii stricte de asepsie şi antisepsie. Recoltarea se face
la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
- Hemoculturile recoltate în momente diferite înlătură riscul rezultatelor fals
pozitive;
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de
ore de la evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă
(înainte de iniţierea antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică").

RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI

Definiţie:hemoleucograma este o analiză hematologică a sângelui prin

care se determină: hemoglobina(Hb),hematocritul(Ht),elementele figurate şi
formula leucocitară.
Scop:explorator.
Materiale necesare:
-pentru puncţia venoasă şivacutainer/eprubetă cu EDTA;
-pentru puncția capilară.
Pregătirea pacientului:
-psihică: -consimţământ informat.
-fizică: -recoltare în condiţii “a jeune”, în poziţie comodă.
 24

Tehnica:
-se spală mâinile, se îmbracă mănușile;
-prin puncţie venoasă se recoltează 2 ml sânge pe cristale de EDTA 1%, în
vacutainerul cu capac mov cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului; imediat
se agită proba pentru omogenizare(inversare uşoară a tubului de cca. 10 ori).
Recomandare: proba să fie analizată în primele 6 ore de la recoltare.
-prin puncţie capilară, înţepând cu ac steril/lanţetă perpendicular pe starturile
cutanate ale pulpei degetului inelar sau mediu, lobul urechii, faţaplantară a
haluceluişi călcâi la copil(se foloseşte a 2-a picătură de sânge, după ce prima a
fost ştearsă cu tampon uscat sau hârtie de filtru); picătura de sânge va fi
prelevată pe o lamă de sticlă.
Reorganizarea locului conform P.U.
Incidente şi accidente: apariția hematomului.
Hemoleucograma cuprinde:
- Hemoglobina:Valori normale:bărbați = 15 ± 2 g%; femei = 13 ± 2 g%.
- Hematocrit: ( = hemoglobina X 3)Valori normale:bărbați = 46±6%;
femei = 41 ±5%.
-Constante eritrocitare:
Valori normale:HEM = 25 - 33 ug. (Hb. eritrocitară medie);
CHEM = 32-37 g% (concentraţiaeritrocitară medie);
VEM = 83-97 cm3 (volum eritrocitar mediu).
-Eritrocite (globule roșii):Valori normale:bărbați = 4,5 - 5,5 mil./mm3;
femei = 4,2 -4,8 mil./mm3.
-Leucocite (globule albe): Valori normale:4200-8000/mm3 din care:
- polimorfonucleareneutrofile nesegmentate : 0-5%;
- polimorfonucleareneutrofile segmentate: 45-70%;
- limfocite : 20-40 %;
- eozinofile: 1 -3%;
- bazofile : 0-1%;
- monocite : 4-8%.
- Reticulocite: Valori normale: 10-15%.
- Trombocite : Valori normale: - 150.000 – 400.000/ mm3
Numarul de eritrocite (RBC)
test de baza pentru evaluarea eritropoiezei (în detectarea si monitorizarea
anemiei si policitemiei Eritrocitele v cele mai numeroase celule din sange,
anucleate, in forma de disc biconcav cele mai specializate celule ale
organismului (principala funcție constă în transportul 02 de la plămân la țesuturi
 25

si transferul CO2 de la țesuturi la plămân prin intermediul hemoglobinei

conținute)
Hematocritul (Ht)
măsoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite și volumul sanguin
total. În general, modificarile Ht sunt concordante cu numărul de eritrocite, dar
în talasemie Ht scade in timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut
(hematiile microcitare ocupa un volum mai mic) Hct 60% determină
coagularea spontană a sângelui
Hemoglobina (Hb)
componentul principal al eritrocitelor care asigură transportul O2 si CO2.
Reprezintă unul dintre sistemele-tampon ale lichidului extracelular. Forme de
Hb prezente in mod normal in circulație deoxihemoglobina (HHb),
oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) și methemoglobina
(metHb)
Scaderea Hb sub nivelul normal pentru varsta și sex determină apariția
anemiei La nou-născut numarul de eritrocite este mai mare decât la adult și
scade continuu în primele luni, Hb poate ajunge pana la 9 g/dL în săptămânile
11–12 de viața (anemie fiziologică). La prematuri scăderea apare mai precoce și
este mai mare. Valorile de la adult sunt atinse în jurul vârstei de 14 ani
Hb<5g/dL determină insuficiență cardiacă uneori letală
Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a
hemoconcentrației

RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie: examen bacteriologic care constă din prelevarea de secreții de
la nivelul cavității faringiene.
Scop:-explorator:depistarea germenilor patogeni de la nivel faringian.
Materiale necesare:
-de protecţie (mască,mănuși);
-sterile: spatulă linguală,eprubetă cu porttampon faringian, ser fiziologic;
-nesterile: tăviţă renală.
Pregătirea pacientului:
-psihică:se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul.
-fizică:se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă,să nu ia antiseptice pentru gât, să
nu-și instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe
dinţi, în dimineaţa recoltării.

Execuția tehnicii:
 26

-asistentul medical spală mâinile şi îmbracă mănuşile;

- își pune masca de protecţie;
-invită pacientul să se așeze pe scaun, să deschidă larg gura și să încline capul pe
spate;
-va efectua presiune pe limbă cu ajutorul unei spatule apoi va examina gura și
gâtul;
-cu tamponul faringian steril se va preleva prin rotire o mostră de secreții de la
nivelul părții posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul
oricărei zone inflamate a cavității bucale;
-etichetează eprubeta în care s-a făcut recoltarea și transportă produsul la
laborator evitând suprainfectarea;
-se spală pe mâini cu apă şi săpun.
Reorganizarea locului conform P.U.
Se notează în foaia de observaţie.
De reținut:
-timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore.
Incidente:
-îmbibarea tamponului cu salivă,atingerea dinților (se recoltează din nou
pr)

Curs 6

TESTAREA CUTANATÃ TUBERCULINICÃ

Constă în injectarea intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine

purificate = purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de
hipersensibilitate întârziatã ce constã în acumularea localã de celule
mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic
printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii. Este folositã numai pentru
diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa
infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la
nivel internaţional.
Indicații
- copii contacti din focarele de tuberculoza
 27

- Copii simptomatici la care se ridica suspiciunea de TB

- Infectații HIV
- Colectivitațile de copii preșcolari, la intrarea in colectivitate si cu ocazia
apariției unui focar de TB in această colectivitate
- In scopul estimarii riscului anual de infecție (studii epidemiologice)

Contraindicații
- de principiu nu există contraindicații. Totuși se recomandă amânarea efectuării
testării in caz de stari febrile, boli eruptive in fază acută.
A. TEHNICÃ
- Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subțire
(5/10) şi scurt (1 cm)
- PPD standardizatã în concentrație de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
- Injectarea trebuie fãcutã pe faţa anterioarã a antebraţului, la unirea 1/3
superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici
- Dezinfecţia pielii în zona respectivã cu alcool sanitar
- Injectarea strict intradermicã de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml
- Injectarea corectã este urmatã de apariția unei papule albe. în coajã de
portocalã.; lipsa papulei indicã injectarea subcutanatã şi impune reluarea
manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
B. CITIRE
- La 72 de ore de la injectare
- Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin
trecerea unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
- Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul
indurației!!
C. INTERPRETARE
La organismele infectate, sensibilizate, testul produce reacții
- Locale: eritem, edem, infiltrație tegumentară, denivelare cutanată, rar
flictene si necroză
- Generale: febră, hipotensiune sau colaps vascular- excepțional
- De focar: manifstari inflamatorii la nivelul unor leziuni tuberculoase
anterioare – foarte rar
În populatiile vaccinate BCG testarea tuberculinicã este dificil de interpretat.
 28

1. În funcţie de diametrul reacţiei:

2. Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul
este de infecţie tuberculoasã
prezentã
- Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul
este de infecţie tuberculoasã
absentã
- Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare
de progresie spre
boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament
imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)
3. În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):
- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una
pozitivã (10 mm); este
diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10
mm faţã de testarea
anterioarã; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara
Palmer:
- tip I – indurație fermă, lemnoasă la palpare sau/si flictene, necroză
- tip II - indurație renitenta, elastică
- tip III – indurație depresibilă
- tip IV – usoară impastare a tegumentului la nivelul reacției, sesizabilă la
palpare superficială

VACCINAREA BCG

Profilaxia tuberculozei se realizează ,ca si în alte boli infecțioase ,prin

întarirea rezistenței specifice a organismului cu ajutorul vaccinarii
antituberculoase ,în tuberculoză nu dispunem de un vaccin cu valoare
imunizanta absolută .Protecția conferită de vaccinarea BCG se situează între
50-80% ,beneficiul principal fiind legat de posibilitatea evitării transformării
infecției în boală si a formelor diseminative și meningeale de tuberculoză ,în
special la copii .
OMS recomandă folosirea BCG la nou-născut sau cât mai curand posibil
dupa naștere.Aceasta este politica obligatorie în țările în care tuberculoza are
 29

o prevalența mare și unde meningita tuberculoasa este frecventă .Nu se

recomandă revaccinarile .
În țara noastră ,în condițiile epidemiologice actuale ,se menține ca
măsură profilactică în cadrul Programului Național de Imunizari
,obligativitatea vaccinarii BCG corecte a minimum 95% dintre nou-
născuți ,măsură prevăzută de altfel și în Progamul Național de Control al
tuberculozei .Vaccinarea BCG pe cale intradermică ,cu vaccin liofilizat
,reprezintă o metoda superioară ,prin simplitatea tehnicii ,securitatea dozei
aplicate ,posibilitatea controlului reacției vaccinale și eficiența superioară.
La noi in țara se foloseste o tulpină preparată în Romania ,BCG-
IC72,adică tulpina pusă la punct în 1972 de Institutul Cancacuzino ,obținută
prin treceri succesive pe medii SAUTON.
În momentul folosirii, pulberea de vaccin se suspendă in 2 ml de solvent
special (SAUTON) asfel încat 1 ml suspensie conține 1mg bacili,iar la 0,1
ml cat este doza vaccinală ,avem ,0,1 mg bacili,teoretic aproximativ 200 000
corpi bacilari. Vaccinul se pastrază la adapost de lumină ,la temperatura de +
4 grade C ( frigider) si se utilizează numai în limitele de valabilitate înscrise
pe fiecare fiolă.
Pentru prepararea suspensiei de vaccin se procedeaza astfel
- Se ia fiola de vaccin si cea de solvent
- Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctură de iod si se pilește usor
- Se deschide fiola de solvent
- Se trece la deschiderea fiolei de vaccin dupa ce îi infăsurăm gâtul în foița
de material plastic ce se găsește în ambalaj;deschiderea se face lent pentru
a evita risipirea conținutului prin pătrunderea bruscă a aerului (ele fiind
condiționate în vid)
- Cu seringa de 5 ml la care am atasat acul pentru injecția intradermică se
aspiră 2ml solvent și se trec în fiola de vaccin
- Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare.Suspensia
astfel obținută contine 0,10 mg bacili/ 0,1 ml și se utilizează cat mai
curând ( dupa cel mult o ora ) fiind tot timpul protejată de lumina directă
și de căldură.

Tehnica vaccinarii
 30

Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringă de 1 ml si un ac

intradermic cu bizou scurt .Acul se atașează seringii dupa ce s-a aspirat
suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
- Se eliberează brațul stang
- Se dezinfectează cu alcool fața posterioară a treimii medii a brațului stâng
- După evaporarea alcoolului ,cu mana stângă prindem brațul respectiv
întinzând tegumentul treimii medii a acestuia între police și medius ,iar cu
mâna dreaptă se introduce strict intradermic acul ( cât mai
superficial),apoi injectam 0,1 ml vaccin ; la locul injectarii se realizează o
papula cu diametrul de 6-7 mm,albicioasa ,ischemica , cu aspect in
„coajă de portocală”
- Se retrage acul ;am realizat vaccinarea.
Reacția locală vaccinală se formează in 2-4 saptamani sub forma unui
nodul rosu –violaceu; nodulul se poate ulcera , formându-se o crustă care
se elimină. La locul vaccinarii ramane o cicatrice denivelată față de
tegumentele din jur , la început de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu
diametrul de 5-6 mm și care constituie locul vaccinarii .Reacțiile
vaccinale dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare
ineficienta.
Nu se aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale .
Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare se instalează alergia
vaccinală.
Complicațiile vaccinarii BCG
- Sunt rare si benigne
- Rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație
( fenomenul Koch la alergici)
- Altele sunt reacții de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii și de 10-20
mm la ulcerații – sau abcese locale cu evoluție îndelungată ,ca urmare a
introducerii unei suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei
injectari subcutanate.
- Excepțional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm ,cu evoluție
spre abcedare.
Nu se administreaza chimioterapie antituberuloasa ,ci numai tratament local (
chiuretarea abcesului și aplicarea locala de rifampicina).
Contraindicațiile vaccinarii BCG
- IDR pozitiv
 31

- SIDA
- Boli febrile convalescența dupa boli infecțioase
- 6 luni dupa hepatita virala
- Tuberculoză activa
- Afecțiuni dermatologice acute
- Greutate < 25oo gr la naștere
- Imunodeficiente congenitale
- Leucemii,limfoame,boli maligne

PROFILAXIA TETANOSULUI

Definiţie. Profilaxia tetanosului reprezintă imunizarea pasivă temporară

cu ser antitetanic, antitoxinic sau imunoglobuline antitetanice umane, asociată
vaccinării antitetanice.
Scop: profilactic.
Indicaţii: plăgi recente (în primele 6 ore de la producere) şi plăgi vechi,la
copii.
Observaţii: profilaxia tetanosului în cazul plăgilor cu risc tetanigen
crescut (contaminate cu particule de pământ, praf) se asociază cu antibioterapie -
bacilul tetanic este sensibil la penicilină, precedat de curăţarea chirurgicală şi
aseptizarea plăgii.
Loc de elecţie: faţa externă a braţului şi faţa externă a coapsei (1/3
mijlocie).
Materiale necesare:
- materialele necesare la injecţia intramusculară;
-soluţia de injectat se alege în funcţie de starea de imunitate a pacientului, la
recomandarea medicului;
-fiole cu: vaccin tetanic absorbit (VTA), vaccin diftero-tetanic pt. adult sau ser
antitetanic.
Administrarea vaccinului:
V.T.A. se administrează pe cale strict intramusculară, în regiunea
deltoidiană la adulțişi pe faţa antero-externă a coapsei la copii. 
Imunizarea antitetanică se practică indiferent de vârstă şi constă în
vaccinarea primară şi revaccinare.
Pregătirea psihică: -se explică necesitatea intervenţiei şi reacţiile locale
care apar după injectare (durere, eritem).
 32

Pregătirea fizică: - se aşează în poziție comodă.

Execuţia tehnicii: aceeaşi ca la injecţia intramusculară.
Vaccinarea primară: se face conform programului stabilit de M.S. prin
administrarea a două doze V.T.A. a câte 0,5 ml fiecare, la interval de patru
săptămâni, urmate de a treia doză de 0,5 ml V.T.A. la 6-12 luni
(rapel). Imunizarea obținută persistă 5-10 ani. 
Revaccinărilese efectuează cu 0,5 ml V.T.A., daca s-a depășit intervalul
de 5-10 ani de la vaccinare.
În cazul în care la persoanele sigur vaccinate survin plăgi bănuite a fi
tetanigene, imunitatea poate fi reactivată dacă se inoculează o doză de 0,5 ml
V.T.A. şi nu au trecut mai mult de 5 ani de la vaccinare sau 10 ani de la
vaccinarea de rapel.
-frecvent se folosește seroprofilaxia antitetanică în doză unică de ser antitetanic
între 3000 -20000 UI,stabilită de medic în funcţie de vârstă şi riscul tetanigen cu
remanenţă 5 ani.
Contraindicații:
Vaccinarea sistematică se amâna în caz de boli infecțioase acute, febrile;
-nu există contraindicații pentru vaccinarea de urgenţă, în caz de rănire. 
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate respectând P.U.
Notarea tehnicii în foaia de observaţie

Administrarea medicaţiei prin aerosoli – nebulizarea

Definitie. Transformarea unei substanţe/soluţii medicamentoase, cu ajutorul

unui aparat de aerosoli ataşat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalaţi cu
ajutorul unei măşti faciale
Obiectivele nebulizării
 Indepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronsită cronică, emfizem, alte
afectiuni pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant)
 Fluidizarea secreţiilor şi vîscozitătilor pentru uşurarea expectoraţiei
 Administrarea de medicamente care se absorb mai bine la nivelul cailor
aeriene si isi exercita actiunea el nivel local pulmonar sau extrapulmonar.
Medicamente disponibile pentru administrarea sub forma de aerosoli
nebulizaţi
- bronhodilatatoare de tip beta-2 agonişti cu acţiune scurtă pentru tratarea
crizelor: fenoterol, terbutalină, salbutamol
- bronhodilatatoare de tip anticholinergice
- corticosteroizi inhalatori pentru combaterea inflamaţiei bronşice: fluticasone,
budesonide, beclometazonă
 33

- expectorante: ambroxol, acetilcisteină

Pregătirea pacientului
1. Pregatirea psihica
Terapia cu aerosoli nu se va începe fără o pregatire prealabilă a pacientului
în legatură cu necesitatea procedurii ,in ce constă aceasta ,utilizarea corectă a
dispozitivelor, mânuirea , curăţirea/dezinfecţia lor , eventualele efecte secundare
după administrare . Se obţine ,astfel acordul pacientului în vederea cooperării
2. Pregătirea fizică
Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu
vorbească pe durata acesteia.
Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respiraţii adânci ,
regulate prin masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicaţia ajunge în
bronhii,bronhiole şi nu în orofaringe.
Pregatirea materialelor
- Nebulizator/sursă de oxigen
- Soluţia de nebulizat
- Ser fiziologic 0,09 %
- Mască facială
- Seringă sterilă,ace sterile
- Mănuşi de unică folosinţă
- Ambalaj de polietilenă
- Recipient de colectarea deşeurilor

Efectuarea procedurii

1. Pregătirea şi asamblarea echipamentului

2. Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă – sezândă,de obicei
3. Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
4. Se introduce soluţia în nebulizator
5. Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentr un
efect maxim
6. Normal soluţia se administrează în 10 minute şi se explică acest
lucru pacientului( uneori se adaugă 1-2 ml ser fiziologic)
7. Rămâneţi cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată.
8. Spălaţi şi uscaţi masca de aerosoli, tubulatura şi piesa bucală/masca
facială
9. Introduceţi echipamentul într-un ambalaj de polietilenă până la
administrarea următoare.
10. Notarea procedurii,monitorizarea efectelor secundare şi raportarea lor
imediată
11. Spălarea pe mâini a personalului de asistenţă
 34

12. Menţinerea unui mediu sigur; nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar
trebuie menţinute standarde de curăţenie şi dezinfecţie
13. Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură,
echipamentul pentru pacienţi trebuie menţinut curat şi uscat când nu este
folosit – într-un ambalaj de polietilenă - şi va fi schimbat la 24 ore când nu
este folosit.

Evaluarea procedurii
- Rezultate aşteptate – pacientul se simte bine ,criza de insuficienţă repiratorie
se remite
- Rezultate nedorite- pacientul acuză tahicardie ,căldură, durere în piept- se
întrerupe procedura şi se va anunţa medicul
Îngrijiri după procedură
Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă
după tratament.
Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacţii
adverse

Curs 7

Programul de vaccinare

Programele de vaccinare sunt iniţiate pentru prevenirea infectării

populaţiei cu germeni care determină apariţia unor boli foarte grave
transmisibile.
Există vaccinuri care sunt obligatorii pe plan internaţional şi care se fac
pentru prevenirea unor boli extrem de grave (unele însoţite de deces sau
invaliditate), iar pe viitor se speră la eradicarea anumitor boli, aşa cum s-a
întâmplat cu variola.
Fiecare stat îşi stabileşte programul de vaccinare în funcţie de
epidemiologie şi capacitatea de finanţare. în România sunt asigurate nouă tipuri
de vaccinuri, ele sunt efectuate prin campanii naţionale de vaccinare

Se fac vaccinuri pentru prevenirea următoarelor boli:

 Tuberculoza - numărul persoanelor infectate cu tuberculoză este în
continuă creştere, chiar dacă există tratament şi majoritatea beneficiaza
de medicaţie şi tratament gratuit.
 Hepatita B - în 1990 studiile statistice au constatat că mai mult de
80% din populaţia României era purtătoare de Virus de Hepatită B,
este o bolaâ gravă cu complicaţii grave şi cu potenţial cancerigen
crescut.
 Difteria - boală mortală pentru copilul mic, poate fi eficient prevenită
 35

prin vaccinare.
 Tetanosul - este mortal în caz de infecţie la un copii mic, este
important să menţionăm că nu există imunitate naturală la această
boala astfel că ea necesită vaccinare întreaga viaţă.
 Tusea convulsivă - este o boală extrem de contagioasă cu evoluţie
foarte gravă atât la adulţi cât şi la copii, dar pentru sugarii mai mici de
şase luni ea este extrem de dramatică şi chiar mortală.
 Poliomielita - este o boală extrem de gravă, de cele mai multe ori
mortală, iar în cazurile când se reuşeşte supravieţuirea copilului el va
fi pentru restul vieţii paralizat. Există trei viruşi de Poliomielită (A ,B,
C), toţi se găsesc în vaccin.
 Rujeola - sau Pojarul - este o boală a copilăriei, de cele mai multe ori
este uşoară şi nu necesită tratament, este însoţită de erupţie cutanată şi
febră. Complicaţiile bolii sunt extrem de grave şi cel mai des apar la
copiii cu teren alergic, imunitate scăzută sau cu boli metabolice şi sunt
reprezentate de otite, sinuzite, bronhopneumonii, abcese pulmonare,
afecţiuni ale splinei şi ficatului, boli de sânge (scăderea trombocitelor,
adică a globulelor ce răspund de coagulare, care poate să ducă la
sângerâri excesive, copiii pot sângera uşor), decesele cauzate de
rujeolâ sunt destul de rare, dar trebuie luate în considerare.
 Rubeola - sau Pojârelul - boală eruptivă însoţită de febră care apare
mai frecvent în timpul copilăriei, dar nu este exclusă şi îmbolnăvirea
adulţilor (erupţia ei este mică, catifelată însoţită de inflamarea
(creşterea) ganglionilor din regiunea cervicală posterioară-occipitală).
De cele mai multe ori trece fără complicaţii, dar este extrem de gravă
la femeia gravidă. Indiferent de perioada sarcinii în care a intervenit
boala riscurile sunt foarte mari, pot să apară avorturi spontane,
malformaţii, sau moartea intrauterină a copilului. Cele mai grave
malformaţii apar dacă infecţia a survenit în primul trimestru de sarcină
(malformaţii la ochi, creier, inimă) şi ele sunt definitive, copiii născuţi
din astfel de sarcini sunt handicapaţi.
 Oreionul - sau parotidita epidemică, este o boală benignă a copilăriei,
dar poate infecta şi adulţii. Ea afectează glandele salivare, pancreasul,
glandele sexuale (testiculii şi ovarele). Complicaţiile oreionului sunt
meningita, encefalita (inflamaţia creierului şi/sau a membranei care-l
protejează), se poate vindeca sau lasă sechelele; orhita (afecţiune a
testiculilor, care uneori duce la sterilitate sexuală, adică nu mai poate
face copii); pancreatită; surzenie.