Activitate 2.3.a.

Practici stereotipe la Muzică și mișcare/ Joc și mișcare

Ştim că de foarte multe ori copiii nu ştiu să se joace, nu respectă regulile unui joc, nu apreciază
echipa, nu respectă adversarul, nu ştiu să piardă (unii fac chiar crize de isterie, plâng, unii de supărare nu
mai vor să se joace, se trântesc pe jos, etc). De aceea ei trebuie să înţeleagă că la joc, ca şi în viaţă de
cele mai multe ori, unul sau unii câştigă, iar altul sau alţii pierd. Învățătorul trebuie să se joace alături de
elevi , nu doar să le explice și sa le demonstreze . Prin participarea la joc, această activitate capătă
importanţă ȋn faţa copiilor, este „ luată ȋn serios” şi, ȋn acelaşi timp, sunt rupte barierele şi rigiditatea
relaţiei adult-copil, cadru didactic- elev.

Cadrul didactic va fi liber să-şi aleagă activităţile de învăţare şi, dacă va fi cazul, să le modifice, să le
modeleze cum va dori, cum va crede că e mai bine pentru buna reuşită a activităţii, poate chiar să
aceepte unele jocuri prpuse de elevi.

Aş aminti cu plăcere că am văzut în sugestiile metodologice amintirea unor jocuri cu care am crescut
şi noi sau părinţii elevilor noştri: Şoarecele şi pisica, Leapşa, Şotronul, Ursul doarme, Uliul şi porumbeii,
Batistuţa şi multe altele.