Lucrare de Licenta Monica 1 1

INTRODUCERE
Chisturile ovariene reprezintă o patologie frecventă la femeie în timpul perioadei de

activitate genitală. Deşi mult timp chisturile ovariene gigante erau abordate prin laparotomie,
actualmente, abordul laparoscopic tinde să devină “gold standard” în tratamentul chisturilor
de ovar indiferent de dimensiunile acestora.
Tratamentul minim invaziv al chisturilor ovariene de dimensiuni mari poate fi dificil
punând probleme atât de tehnică chirurgicală datorită mărimii, precum şi existenţei riscului de
malignitate.
Avantajele acestui abord sunt bine cunoscute: analgezie postoperatorie redusă,
sângerare minimă, incidenţă redusă a aderenţelor postoperatorii, rezultat cosmetic superior,
spitalizare de scurtă durată, recuperare rapidă, costuri scăzute, reinserţie socio-profesională
rapidă.
2
MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Am fost îndrumată în alegerea acestei profesii de o nestăvilită sete de cunoaştere, de
dinamism intelectual, de receptivitate la tot ceea ce este nou şi benefic în activitatea cu
pacienţii, de multă perseverenţă şi respect faţă de profesie.
Am ales să efectuez această lucrare deoarece am observat numărul mare de chisturi
ovariene la femei de vârstă fertilă. Am fost impresionată de dorinţa lor de a avea un copil. Am
ajutat şi eu, prin mica mea contribuţie la îngrijire, tratament şi educaţie sanitară.
Prin studierea acestor cazuri am ajuns la o înţelegere şi cunoaştere a fiinţei umane şi a
modului în care se pot iniţia şi întreţine relaţii interpersonale cooperante bazate pe respect
între membrii echipei de îngrijire şi cel îngrijit.
3
PARTEA
GENERALĂ
4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
I.1. Definiţie
Chisturile ovariene reprezintă o afecţiune frecventă a femeilor de vârstă fertilă şi sunt
formaţiuni pline cu lichid delimitate de o capsulă proprie. Multe femei au chisturi ovariene la
un moment dat în timpul vieţii şi majoritatea sunt de mici dimensiuni.
Chistul ovarian este asemănător unui sac rotund cu pereţi subţiri, plin cu lichid
limpede, care se dezvoltă în ovar ca parte a procesului normal de producere de ovule. La
suprafaţa ovarului, chistul ovarian seamănă cu o umflătură. Când un chist ovarian nu
eliberează ovule, continuă să crească, devenind mai mare decât cel funcţional.
Chistul ovarian
Un chist ovarian mărit se poate răsuci, se poate rupe sau poate sângera şi devine foarte
dureros. Totuşi, majoritatea chisturilor funcţionale dispar de la sine în câteva luni şi sunt
inofensive. Un chist ovarian funcţional se poate forma şi după ce ovulul a fost eliberat. În
acest caz, chistul ovarian se închide singur şi se umple cu lichid. Acesta se numeşte chist
luteal. Chisturile ovariene funcţionale sunt cauza cea mai obişnuită pentru mărirea volumului
ovarelor în perioada fertilă.
Chistul ovarian este o formaţiune asemănătoare unei pungi cu conţinut lichid, situată
în interiorul sau pe suprafaţa ovarelor. Chistul ovarian poate creşte, în mod obişnuit, până la
5-6 cm şi persistă în mod fiziologic între 5-14 zile. Chisturile ovariene sunt prezente la
numeroase femei într-un moment al vieţii.
¹ http://ginecologie/informatii-medicale/-chistul-ovarian
5
Majoritatea chisturilor nu provoacă probleme de sănătate şi dispar fără tratament în
câteva luni.
Însă, atunci când se rup, chisturile ovariene produc simptome grave care pot pune
viaţa în pericol. Cea mai bună metodă de a proteja sănătatea este efectuarea de examinări
clinice şi imagistice pelvine/pelviene cu regularitate. Este de asemenea importantă
cunoaşterea simptomelor şi a tipurilor de chisturi ovariene care pot semnala o problemă gravă
de sănătate.
I.2. Clasificare
Sunt două tipuri principale:
Chisturi funcţionale (tipul cel mai frecvent) – apar ca urmare a funcţionării normale a
ovarului formându-se ca parte a ciclului menstrual, cel mai frecvent se remit spontan.
Chisturi patologice: pot fi benigne, sau maligne (cancer).
Chisturile ovariene pot fi clasificate în:
 funcţionale (în cadrul unui ciclu menstrual normal)
 sau non-funcţionale.
Chisturi ovariene funcţionale
Chisturile ovariene funcţionale iau naştere prin creşterea unui folicul. Există trei tipuri
de chisturi ovariene funcţionale:
Chist folicular este cel mai frecvent. La jumătatea ciclului menstrual, glanda pituitară
secretă hormonul luteinizant (LH), care stimulează eliberarea ovulului de către folicul. În mod
normal, foliculul se rupe, iar ovulul este eliberat şi este captat de trompele uterine, unde
aşteaptă să fie fertilizat.
Chistul folicular începe să se formeze atunci când secreţia de LH nu se produce.
Rezultatul este un folicul care nu se rupe şi nu elibereaza ovulul. În schimb, el continuă să
crească şi se transformă într-un chist. Chisturile foliculare sunt inofensive, rareori cauzează
durere şi dispar adesea de la sine în decursul a doua sau trei cicluri menstruale.
Chist luteal sau corp luteal atunci când glanda pituitară secretă LH iar ovulul este
expulzat, foliculul rupt produce cantităţi mari de estrogen şi progesteron pentru a pregăti
organismul pentru o eventuală sarcină. Foliculul poartă acum denumirea de corp luteal sau
corp galben. Uneori însă, în interiorul acestuia se acumulează lichid, iar corpul luteal se
măreşte şi devine chist. Deşi acest chist dispare de la sine în 5-14 zile în cazul în care nu apare
sarcina, el poate ajunge până la 10 cm în diametru, se poate torsiona (răsuci) sau sângera,
cauzând durere pelvinâ sau abdominală.
6
2 http://ginecologie/informatii-medicale/-chistul-ovarian
Chist tecal se formează în interiorul membranei tecale a celulelor ce învelesc ocitele
în procesul de dezvoltare. Sub influenţa HCG (gonadotropina corionică umană) în exces,
celulele tecale pot prolifera şi deveni chistice, de regulă în ambele ovare.
Chisturi ovariene non-funcţionale
 Chist ovarian hemoragic
 Ovar polichistic în cadrul sindromului ovarului polichistic.
 Chist dermoid – acest tip de chist poate conţine fire de păr, piele şi dinţi deoarece se
dezvoltă din celulele care formează embrionul uman. Sunt rareori canceroşi, dar pot creşte
foarte mult, cauzând torsiunea ovarului.
 Chist endometriozic – este rezultatul unei endometrioze, o afecţiune în care celulele
mucoasei uterine (endometru) se întâlnesc în afara uterului. O parte a acestui ţesut se poate
fixa pe un ovar, formând chisturi.
 Chistadenom – seros sau mucinos - acest tip de chist se poate dezvolta din ţesutul
ovarian şi poate conţine un lichid limpede, apos sau cu material solid. Ele se pot mări,
ajungând până la 30 cm în diametru şi pot cauza torsiunea ovarului.
 Tumori chistice borderline.
I.3. Etiologie
Atunci când un folicul ovarian ajunge la maturitate se află în marginea ovarului, iar
sub influenţa hormonilor din perioada ovulaţiei se rupe şi elimină ovulul. Uneori se întâmplă
ca foliculul să nu se rupă, rămânând astfel ca un mic chist. De asemenea corpul galben
(foliculul după eliminarea ovulului) se poate închista şi el. Corpul luteal este de fapt ceea ce
rămâne din folicul după ce a eliminat ovulul. Uneori se întâmplă ca orificiul pe unde a fost
eliminat ovulul să se închidă foarte repede şi astfel corpul luteal devine chist.
Aceste chisturi ovariene nu impun măsuri de tratament, pot să dispară de la sine şi în cele mai
multe cazuri sunt asimptomatice.
Chisturile funcţionale:
Chisturile foliculare: sunt cele mai frecvente. Ovulul, celula sexuală feminină se
dezvoltă la nivelul ovarului într-o structură numită folicul. Folicului conţine un lichid ce
protejează ovulul şi care este eliminat în momentul ovulaţiei (eliberării ovului din foliculul).
7
3 http://ginecologie/informatii-medicale/-chistul-ovarian
Dacă nu se produce ruptura folicului şi eliberarea ovulului, foliculul creşte în
dimensiuni şi se umple cu lichid – chist folicular. De cele mai multe ori dispare fără
tratament în câteva săptămâni.
Chisturile luteinice: sunt mai rare, şi se dezvoltă în tesutul restant în urma ovulaţiei
(corp galben sau corpus luteum). Frecvent se remit spontan în câteva luni dar uneori se pot
rupe ducând la sângerare internă şi durere bruscă.
Chisturile patologice:
Chistul dermoid – poate conţine o varietate de tesuturi ca păr, ţesut epitelial, dinţi, etc.
Necesită intervenţie chirurgicală.
Chistul dermoid
Chistadenomul – se dezvoltă din ţesutul ce acoperă exteriorul ovarului. Sunt de mai
multe tipuri putând avea conţinut lichidian sau mucinos. Pot ajunge la dimensiuni gigante. Nu
au în mod obişnuit caracter malign dar necesită intervenţie chirurgicală.
Endometriomul – Sunt chiste care se formează din ţesut endometrial (ţesutul ce
căptuşeşte interiorul uterului) şi care invadează ovarul. Răspund la modificările hormonale
lunare din cadrul ciclului menstrual, chistul umplându-se cu sânge. Conţinutul are un aspect
ciocolatiu. În cadrul endometriozei pot fi prezente mai multe endometrioame. Frecvent
asimptomatice pot fi durereoase în timpul menstruaţie sau în timpul contactului sexual.
Sindromul ovarelor polichistice – Femeile la care ovulaţia nu se produce în mod
regulat pot prezenta chiste multiple. Ovarele sunt adesea mărite de volum cu multe chisturi
situate sub o capsulă ovariană îngroşată. Sunt mulţi factori care duc la apariţia acestui
sindrom, chisturile ovariene fiind doar un aspect al acestei afecţiuni.
La femeile sub 30 de ani, chistul dermoid este cel mai frecvent tip de chist patologic
iar la cele peste 40 de ani, chistadenoamele sunt cele mai frecvente tipuri de chisturi
patologice.
4 Florin Stamatian: Obstetrică şi Ginecologie, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2003, pagina 600
8
² http://www.imed.ro/chirurgie/Chist dermoid.htm
I.4. Noţiuni de anatomopatologie

Chisturile ovariene se formează la suprafaţa ovarelor. Ovarele sunt organe pereche,
având dimensiunea şi forma unei migdale, localizate de fiecare parte a uterului. La nivelul
ovarelor se formează şi se dezvoltă ovulele, care sunt eliberate în cicluri lunare, pe toată
perioada reproductivă a femeii.
În fiecare lună, un ovul se formează într-o structură aflată în interiorul ovarului,
numită folicul. Conţinutul lichidian al foliculului are rolul de a proteja ovulul. Acesta se
maturizează şi este expulzat prin ruperea foliculului. Uneori însă, foliculul nu eliberează
ovulul sau nu se micşorează după expulzarea ovulului, ci continuă să crească pe măsură ce se
umple cu lichid. Astfel se formează un chist ovarian.
Orice folicul ovarian mai mare de aproximativ 2 cm este denumit „chist ovarian”.
I.5. Noţiuni de fiziopatologie
Mecanism fiziopatologic
Majoritatea chisturilor ovariene funcţionale sunt asimptomatice şi dispar fără
tratament în una sau două luni sau după unul sau două cicluri menstruale periodice (normale).
Unele chisturi se măresc în diametru până la 10.2 cm (4 in) înainte să se micşoreze şi să se
rupă. Ruptura unui chist funcţional cauzează disconfort şi durere temporară.
Chistul ovarian funcţional nu cauzează cancer ovarian.
În orice caz trebuie să se excludă alte cauze de chist ovarian sau chisturi măriţi de
volum ale ovarului înainte de a se pune diagnosticul de chist ovarian funcţional. Acest lucru
poate însemna reexaminări la fiecare 6 - 8 săptămâni, ecografie pelvină sau posibil o
procedură laparoscopică pentru o examinare mai îndeaproape a chistului şi a ovarului.
Chisturi ovariene postmenopauză.
După menopauză creşte riscul de apariţie a cancerului ovarian. Din acest motiv toate
creşterile ovariene post menopauză trebuie să fie examinate pentru a evidenţia semne de
cancer. Uneori se recomandă extirparea ovarelor când apare un chist pe ovar post menopauză.
În unele cazuri, unele chisturile ovariene post menopauză, numite chisturi uniloculare, care au
pereţi subţiri şi un singur compartiment, foarte rar pot degenera în cancer.
9
CAPITOLUL II
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A OVARULUI
II.1.ANATOMIA OVARULUI
Aparatul genital feminin este format:
 dintr-o parte externă - vulva ;
 un grup de organe interne localizate în pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe
(salpinge) şi ovarele;
 glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.
Ovarele sunt organe pereche cu formă ovalară, având o lungime de aproximativ 3 cm, o
lăţime de aproximativ 1,5 cm, o grosime de 1 cm şi o greutate de aproximativ 4 grame.
Ovarele
Ovarele sunt localizate intraperitoneal, pe peretele lateral al cavităţii pelviene.
Ovarul este o glandă mixtă exocrina şi endocrină, prezentând dublă activitate : de
formare a foliculilor maturi şi determinarea ovulaţiei şi de secreţie internă a ovarului.
Suprafaţa ovarelor este acoperită de epiteliu pavimentos/cubic unistratificat numit
epiteliu germinativ ovarian. Sub acesta este un strat de ţesut conjunctiv dens numit tunica
albuginee (care determină culoarea albicioasă a ovarelor). Sub albuginee se află corticala
ovariană care este alcatuită preponderent din foliculi ovarieni. Medulara este porţiunea
centrala a ovarului şi e alcatuită dintr-o matrice de ţesut conjunctiv lax bogată vascular.
Ovarul prezintă două feţe (laterală şi mediană), două margini (anterioară şi posterioară)
şi două extremităţi (tubară şi uterină). Acesta este un organ mobil menţinut în poziţie prin:
 ligamentul suspensor al ovarului;
 ligamentul propriu al ovarului (utero-ovarian);
10
 ligamentul tuboovarian (infundibulo-ovarian);
 mezovarul.
Rapoarte anatomice:
Faţa laterală are raport cu peretele excavaţiei pelvine la nivelul fosei ovariene.
La nulipare fosa ovariană Krause este o depresiune a peritoneului parietal cu următoarea
delimitare:
 anterior: ligament larg al uterului;
 posterior: vase iliace interne şi uter;
 superior: vase iliace externe;
 inferior: artera uterină.
La multipare fosa ovariană Claudius de sub fosa ovariană corespunzătoare nuliparelor cu
următoarea delimitare:
 anterior: artera uterină şi ureterul;
 posterior: faţa anterioară a sacrului;
 inferior: muşchi piriform.
Faţa medială e acoperită de tuba uterină şi mezosalpinge, vine în raport cu ansele ileale şi
colonul sigmoid (pe stânga).
Marginea anterioară dă inserite mezovarului şi prezintă hilul ovarului.
Marginea posterioară vine în raport cu ansele ileale şi colon sigmoid (pe stânga).
Extremitatea tubară e în apropierea vaselor iliace externe şi la acest nivel se înseră
ligamentul suspensor al ovarului.
Extremitatea uterină dă inserţie ligamentului propriu al ovarului.
Ovarul este acoperit la suprafaţă de un epiteliu simplu – epiteliul ovarian. Sub acest
epiteliu se găseşte un înveliş conjunctiv – albugineea ovarului. Sub albuginee se află ţesutul
propriu, parenchimul glandular, cu două zone: medulară şi corticală.
Zona corticală este localizată la periferia ovarului. În această zonă se află foliculii
ovarieni, aflaţi în diferite faze de evoluţie.
Foliculul ovarian este unitatea morfologică şi funcţională a ovarului. El se poate
prezenta în diferite faze de evoluţie. Stadiul iniţial de dezvoltare este cel de folicul primordial.
El este alcătuit dintr-o celulă centrală, ovocitul de ordinul I (din care se va forma
ovulul, celula sexuală feminină), iar în jurul lui din nişte celule epiteliale, numite celule
foliculare.
La naştere există între 40.000 şi 400.000 de foliculi primordiali. Dar, în timp, ei
degenerează, astfel încât în perioada cuprinsă între pubertate şi menopauză (în aproximativ 30
11
de ani) ajung la maturitate doar 300-400, câte unul în fiecare lună. Folicul primordial suferă o
serie de transformări în evoluţia sa. Astfel, ovocitul de ordinul I se divide printr-o diviziune
reducţională (meioză), numărul cromozomilor în cele două celule rezultate fiind înjumătăţit
(23 de cromozomi). Din el se formează ovocitul de ordinul II şi primul globul polar.
Foliculul devine treptat un folicul matur, având lichid folicular, ce conţine hormoni
estrogeni. Foliculul matur se apropie de suprafaţa ovarului şi expulzează lichidul folicular şi
ovocitul de ordinul II, fenomen numit ovulaţie, care se produce la mijlocul
ciclului menstrual. Partea restantă din folicul se transformă în corpul galben, care secretă
progesteron. După ovulaţie, ovocitul de ordinul II se divide printr-o diviziune ecuaţională
(mitoză) în ovul şi al doilea globul polar. Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben în
câteva zile (11-12 zile) involuează, transformându-se în corpul galben catamenial (menstrual).
Dacă ovulul este fecundat, corpul galben se dezvoltă, transformându-se în corpul galben de
sarcină, secretând o cantitate mare de progesteron, absolut necesar pentru evoluţia sarcinii. El
ajunge la un diametru de 2-3 cm, rămânând în stare de funcţionare 5-6 luni. În a doua parte a
sarcinii el involuează şi se transformă în corpul alb, corpus albicans.
Zona medulară este situată la mijlocul ovarului şi conţine vase sanguine, vase
limfatice, fibre nervoase vegetative şi ţesut conjunctiv. Ea este înconjurată de zona corticală,
fiind alcătuită dintr-un ţesut conjunctiv fibros şi un număr redus de celule endocrine. Rolul
zonei medulare este de susţinere şi nutriţie a ovarului, precum şi de secreţie hormonală.
Vascularizaţia ovarului este asigurată de artera ovariană, ramură a aortei
abdominale, şi de artera uterină, printr-o ramură ovariană.
Venele formează iniţial o reţea care se reuneşte în plexul pampiniform. Din el se
formează vena ovariană dreaptă, care se varsă în vena cavă inferioară, şi vena ovariană stângă,
care se varsă în vena renală stângă. O parte din sângele venos al ovarului ajunge în vena
uterină.
Inervaţia ovarului este reprezentată de nervii ovarului, care provin din plexul
ovarian. Acesta, la rândul lui, provine din plexul renal şi plexul aortic.
II.2. FIZIOLOGIA OVARULUI
Viaţa genitală a femeii se află sub dependenţa multiplilor factori hormonali şi
parahormonali, activitatea normală a aparatului genital feminin presupunând integritatea
anatomică şi funcţională a sistemului nervos central şi a sistemului endocrin.
Pentru o bună funcţionalitate a acestuia este necesară şi o integritate anatomică şi
funcţionala a sa, modificările anatomo-patologice sau fiziopatologice dând patologia specifică
a aparatului genital feminin.
12
5
Voiculescu I.C & Petriciu I.C, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, p. 163
În desfăşurarea normală a funcţiilor fundamentale ale aparatului genital (funcţia
menstruală, sexuală şi de reproducere), participă componente ale sistemului nervos central.
Reglarea neuroendocrină presupune acţiunea unui complex de factori care se
desfăşoară în interrelaţie, condiţionare reciprocă, coordonare şi armonie asupra unor structuri
specializate filo şi ontogenetic cum sunt: cortexul, hipotalamusul hipofizar, ovarul, glandele
mamare etc.
Conexat cu acestea, sistemul cortico-diencefalic, formaţiunea reticulată mezencefalică
şi complexul hipotalamo-hipofizar realizeză integrarea funcţiei aparatului genital în
funcţionarea unitară a organismului şi la viaţa de relaţie, cu mediul înconjurător.
Hipotalamusul reprezintă organul central de coordonare a activităţii endocrine.
Ovarul - are o dublă funcţie :
 exocrină - de producere a gametului feminin / ovulul, care prin ovulaţie este eliminat
în exterior,
 endocrină - de producere a hormonilor sexuali ovarieni care trec în sânge. Ambele
funcţii sunt legate de foliculul ovarian care conţine ovulul, iar peretele conţine celule cu
proprietăti glandulare endocrine.
Hormonii ovarieni sunt:
 Hormoni estrogeni.
 Progesteron.
 Hormoni androgeni.
 Peptide secretate de ovar
Hormonii estrogeni
 estradiolul este principalul hormon estrogen secretat de ovar. Secreţia acestuia are
două vârfuri: preovulator şi la jumătatea fazei luteale.
Majoritatea estradiolului circulant este în formă legată (98%) iar 2% este în formă liberă.
Principala metabolizare a estrogenilor se realizează la nivel hepatic de unde rezultă
glucuronizi şi sulfaţi care vor fi ulterior excretaţi în urină şi bila.
Efecte:
 asupra organelor genitale feminine: stimulează proliferarea şi contractilitatea
musculaturii uterine, stimulează creşterea foliculilor ovarieni, cresc fluxul sanguin uterin,
stimulează proliferarea ductelor galactofore la nivel mamar.
13
 asupra sistemului nervos: estrogenii sunt implicaţi în dezvoltarea comportamentului
sexual feminin după perioada pubertăţii. Fenotipul feminin: laringe mai slab dezvoltat şi voce
cu tonuri mai înalte, pilozitate corporală redusă, umeri înguşti şi şolduri mai largi.
 asupra sistemului osos: stimulează creşterea osoasă prin inhibarea activităţii
osteoclastelor.
 efect antiaterogen.
 scad secreţia de FSH.
 efect anabolizant proteic.
 cresc vascularizaţia tegumentelor.
Progesteronul
Este secretat de corpul galben şi de placentă în prima parte a gestaţiei şi în cantităţi
reduse şi de corticosuprarenalăa şi testicul.
Circulă minoritar în formă liberă (2%) şi majoritar (98%) în formă legată, din aceasta
80% de albumină şi 18% de globulină fixatoare de hormoni corticosteroizi (CGB).
Efecte:
 asupra uterului: induce activitatea secretorie a endometrului pregătit estrogenic, scade
excitabilitatea musculaturii netede uterine, reduce frecvenţa şi intensitatea contracţiilor
uterine.
 asupra mucoasei vaginale: stimulează proliferarea epiteliului şi infiltrarea cu leucocite
 asupra glandelor mamare: induce dezvoltarea alveolelor, lobuli mamari şi
transformarea alveolelor în celule secretorii.
 efecte slab catabolice prin creşterea eliminării de azot la nivel renal
 determină natriureza şi diureza prin mecansim de blocare a acţiunii aldosteronului.
Hormonii androgeni
Sunt reprezentaţi de: androstendion, dihidrotestosteron şi sunt secretaţi de celulele
stromale ovariene în cantităţi reduse.
Peptide secretate de ovar
 relaxina
 inhibina este secretată de celulele foliculare ovariene în evoluţie. Aceasta inhibă
secreţia de FSH, prin acţiune asupra adenohipofizei.
 activina este secretată de celulele foliculare ovariene. Aceasta stimulează secreţia de
FSH
 ocitocina.
14
Reglarea secreţiei ovariene în perioada de maturitate sexuală se realizează prin
intermediul hormonilor gonadotropi hipofizari: FSH (hormonul foliculo-stimulant) şi LH
(hormon luteinizant).
La rândul ei, secreţia hormonilor hipofizari este controlată de GnRH eliberat de
hipotalamus, un hormon a cărei secreţie este pulsatil-intermitentă: frecevenţa pulsurilor este
crescută de estrogeni, adrenalina şi noradrenalina şi scăzută de progesteron, testosteron,
enkefaline.
Axul hipotalamo-hipofizo-ovarian:
 preovulator: în primele 11-12 zile ale ciclului, nivelul plasmatic crescut de estrogeni
are efect de feedback pozitiv către hipofiză şi hipotalamus, stimulând secreţia de LH care va
induce ovulaţia.
 postovulator: corpul galben secretă cantităţi mari de progesteron, estrogeni şi inhibină
care prin intermediul unui mecanism de feedback negativ reduc secreţia de FSH şi LH.
Reglarea secreţiei ovariene :
La pubertate:
 de la 8 -9 ani începe să crească secreţia hipofizară de hormoni gonadotropi, atingând
un vârf la instalarea pubertăţii, în jurul vârstei de 12-14 ani. Acum apar ca urmare a creşterii
secreţiei de estrogeni, dezvoltarea sânilor (telarha), apariţia părului pubian şi ca urmare a
secreţiei crescute de hormoni androgeni cortico-suprarenalieni apare părul axilar (pubarha).
În sarcină
 corpul galben nu se mai atrofiază, se dezvoltă secretând cantităţi mari de estrogeni şi
progesteron. Se inhibă ovulaţia deci nu mai apare ciclul menstrual.
 după aproximativ trei luni de sarcină intervine placenta care secretă la rândul ei
estrogeni, progesteron, somatomamotropina corionică umană (HCS) şi hormonul gonadotrop
(similar cu LH) gonadotropina corionica umană (HCG).
 estrogenii dezvoltă glandele mamare şi măresc uterul
 progesteronul scade contractilitatea uterului gravid, pregăteşte sânul pentru lactaţie.
 HCG împiedică involuţia corpului galben şi îl stimulează să secrete cantităţi mari de
progesteron şi estrogeni.
 HCS stimulează anabolismul proteic şi scade folosirea glucozei pentru organism,
lăsând cantităţi ridicate pentru făt.
La menopauza
 înainte de instalarea menopauzei ciclul ovarian începe să fie neregulat, perioada
care poate dura câteva luni sau chiar ani de zile.
15
 menopauza apare între vârstele 45 - 55 ani în mod fiziologic.
 odată instalată menopauza, ovarele devin mici iar nivelurile de hormoni estrogeni
şi androgeni plasmatici sunt reduse.
Patologia ovarului
Hipofuncţia ovariană care are efecte cum ar fi: involuţia organelor sexuale, atrofierea
glandelor mamare, reducerea pilozităţii pubiene şi chiar amenoree.
Aceasta poate fi:
 primară: având ca etiologie cauze genetice precum deficienţe enzimatice sau boli
autoimune,
 secundară provocată de hiposecreţia de GnRH.
Hiperfuncţia ovariană are manifestări diferite în funcţie de perioada în care apare:
 înaintea pubertăţii: grăbirea apariţiei pubertăţii, apariţia precoce a menarhei, a
ovulaţiei şi a caracterelor sexuale secundare.
 după pubertate apare de cele mai multe ori din cauza unei tumori secretante de
estrogeni.
Hiperfunctia ovariana poate fi:
 primară, provocată de tumori maligne ovariene
Hipersecreţia de androgeni apare cel mai frecvent la adulţi şi este caracterizată de
apariţia masculinizării.
 secundară provocată de o hipersecreţie de GnRH sau FSH şi LH
16
7
Voiculescu I.C & Petriciu I.C, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, pag.277
CAPITOLUL III
CHISTURILE OVARIENE FUNCŢIONALE
III.1. Definiţie
Chisturile ovariene funcţionale apar cu o frecvenţă extrem de crescută în rândul
femeilor, fiind rezultatul unei mici modificări a procesului de producere şi eliberare a
ovulului, ca urmare a răspunsului greşit la impulsurile de la nivelul hipotalamusului.
Chistul ovarian funcţional este anodin şi nu dezvoltă forme canceroase.

Chistul ovarian funcţional se dezvoltă în ovar şi intră în procesul natural de ovulaţie.
Are aspectul unui sac de dimensiuni mici (1-2 cm) cu pereţi subţiri şi este plin cu un lichid
limpede. În momentul în care chistul ovarian (chistul folicular) nu eliberează ovule, continuă
să crească, ajungând la dimensiuni mai mari decât cel funcţional.
Chistul ovarian este de fapt un folicul ovarian disfuncţional ca urmare a reacţiei
necorespunzatoare la impulsurile date de hipotalamus şi hipofiză.
Chisturile ovariene funcţionale sunt cauzele normale ale măririi ovarelor în perioada
de ovulaţie şi pot apărea şi după eliberarea ovulului (acestea se închid şi se umplu cu lichid).
Cele din urmă, se numesc chisturi ovariene luteale şi cauza apariţiei acestora este
nedizolvarea completă a resturilor ovulelor foliculare (foliculul este cavitatea în care se
dezvoltă ovulul).
17
III.2. Cauzele apariţiei chistului ovarian funcţional
Chistul ovarian funcţional este efectul unor mici modificări în procesul de producere şi
de eliberare a ovulului. Acesta poate apărea la fiecare ciclu menstrual, dar dispare de la sine
după finalizarea acestuia sau în decurs de două luni.
Un ovar conţine de obicei mai bine de 150 000 de ovule, însă în perioada fertilă, unul
singur se maturizează. Aşadar, chisturile ovariene sunt funcţionale atâta timp cât nu sunt mai
mult de două concomitent, şi atâta timp cât dispar de la sine într-un interval foarte scurt.
Chistul ovarian luteal apare îndeosebi în timpul tratamentelor cu clomiphene citrate
(utilizate pentru contracararea infertilităţii), însă dispar odată cu încetarea tratamentului.
III.3. Simptomele chistului ovarian funcţional
Chistul ovarian de obicei este asimptomatic, fiind depistat în timpul examinărilor
ginecologice de rutină. Însă atunci când simptomele îşi fac simţită prezenţa, se manifestă prin
dureri pelvine cauzate fie de deformarea (răsucirea) chistului ovarian mărit, fie de ruperea
acestuia, întârzieri ale menstruaţiei sau chiar amenoree. Alte simptome sunt febra, greaţa şi
vărsăturile, dureri în timpul micţiunii sau chiar sângerări vaginale.
18
III.4 Diagnosticul chistului ovarian funcţional
Metodele de diagnosticare a chistului ovarian funcţional corespund cu cele utilizate în
investigaţiile ginecologice de rutină. Acestea includ anamneza (istoricul afecţiunilor, a
simptomelor, a ciclurilor menstruale), examenul pelvin.
Dacă se va descoperi un chist ovarian în urma unei consultaţii de rutină, atunci se va
apela la ecografia transvaginală pentru a putea stabili tipul chistului.
Este necesară şi o perioadă expectativă, pentru că un chist ovarian funcţional trebuie
să dispară de la sine după maxim două menstruaţii. Dacă se vor stabili modificări ale
volumului acestuia în decurs de 6-7 săptămâni, atunci cu siguranţă este vorba de un chist
ovarian malign.
III.5. Tratamentul chistului ovarian funcţional
Tratamentul chistului ovarian funcţional se indică numai de medicul ginecolog după
un diagnostic documentat. Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical.
19
Chisturile ovariene funcţionale sunt, în majoritatea cazurilor, asimptomatice şi
anodine, şi nu necesită tratament. Însă atunci când este cazul, simptomele pot fi tratate
prin fitoterapie.
Pentru prevenirea apariţiei altor chisturi ovariene, se recomandă tratamentul cu pilule
contraceptive pe bază de hormoni care inhibă ovulaţia.
III.5.1. Tratamentul iniţial
Ţinând cont că în mod normal chistul ovarian funcţional dispare fără tratament de-a
lungul a 1 - 2 menstre, se recomandă o perioadă de urmărire fără tratament (expectativă)
pentru a se observa evoluţia sa.
Se recomandă o examinare pelvină după 1 - 2 luni pentru a se observa dacă şi-a
schimbat dimensiunea.
Dacă chistul ovarian nu se ameliorează după 1 - 2 menstruaţii, se recomandă mai
multe teste pentru a se depista alte cauze ale măririi ovarine. Tratamentul la domiciliu poate
ameliora simptomele în acest timp cu căldură locală sau antialgice (calmează durerea).
Tratamentul durerii se realizează prin:
 Antialgice (acetaminofen/paracetamol)
 Antiinflamatoarele nesteroide (Ibuprofen) acţionează de obicei eficient când sunt
administrate precoce, la apariţia primelor simptome dureroase.
 Aplicarea locală (în zona ovarelor) de comprese calde, sticlă cu apă încălzită, baie
caldă – pot ajuta la relaxarea musculară locală, ameliorarea durerilor, spasmelor,
disconfortului şi la stimularea circulaţiei sanguine ovariene.
 Limitarea/evitarea activităţilor obositoare şi stresante poate reduce riscul apariţiei
rupturii sau torsionarii chisturilor.
Tratamentul variază în funcţie de vârstă, aspectul şi mărimea chistului, în unele cazuri se
indică doar examenul ecografic periodic, asa cum este cazul chistelor funcţionale mici (2-
5cm) la femeile în premenopauză, majoritatea acestor chisturi remiţându-se spontan.
În cazul unui chist funcţional de mari dimensiuni însoţit de simptomatologie se poate
prescrie un tratament anticonceptional.
Femeile cu chisturi ovariene ce au trecut de menopauză sunt monitorizate ecografic şi
prin determinarea CA125 din sânge. Conduita depinde de mărimea chistului, aspectul
ecografic şi evoluţia acestuia. Riscul de apariţie a unui cancer este mic în cazul chisturilor
mici unilaterale, mai mult de jumătate din aceste chisturi remiţându-se în 3 luni.
III.5.2. Tratament ambulator (la domiciliu)
20
Tratamentul la domiciliu ajută la scăderea disconfortului produs de chistul ovarian.
Se recomandă golirea vezicii urinare la fiecare senzaţie de micţiune.
Se evita constipaţia. Constipaţia nu cauzează sau tratează chistul ovarian dar poate
preveni disconfortul pelvin.
Medicaţia pentru controlul durerii constă în:
 Acetaminofen cum sunt Tylenol sau Panadol
 Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
 Ibuprofen
 Naproxen
 Ketoprofen
 Aspirina.
III.5.3.Tratamentul de întreţinere
Chistul ovarian funcţional care durează de-a lungul a 2 - 3 cicluri menstruale, are un
aspect anormal la ecografie, sau cauzează simptome necesită tratament medical sau
chirurgical.
Se recomandă tratament cu anticoncepţionale timp de câteva luni pentru a se observa
dacă simptomele se ameliorează sau dispar.
Dacă simptomele severe persistă în ciuda tratamentului anticoncepţional, se pot folosi
agonişti ai eliberării de gonadotropine (GnRH-agonişti) pentru a se scădea producerea de
hormoni care stimulează secreţia de ovule (deci nu este vorba despre un chist funcţional).
Aceştia scad şi productia de estrogeni şi progesteroni până la un nivel de menopauză.
Tratamentul cu agonişti de GnRH are efecte secundare semnificative şi de aceea se
administrează doar câteva luni.
Extirparea chirurgicală a chistului (chistectomie) printr-o incizie mică (laparoscopie)
se foloseşte dacă un chist ovarian funcţional dureros nu dispare cu tratament medicamentos.
Dacă la ecografie chistul are un aspect anormal sau dacă există şi alţi factori de risc
pentru cancerul ovarian, se recomandă intervenţia chirurgicală printr-o incizie mai largă
(laparotomie) în locul laparoscopiei.
Tratamentul chisturilor ovariene depinde foarte mult de vârsta pacientei, tipul de chist,
dimensiunile acestuia precum şi de simptome. Pentru chisturile simple de dimensiuni reduse
la femeile tinere se poate adopta o atitudine de expectativă cu reevaluare ecografică ulterioară
la un anumit interval de timp ( 1 lună).
21
Intervenţia chirurgicală poate fi necesară pentru a elimina chisturi mari, chisturi
dermoide ( care se operează întodeauna indiferent de dimensiuni) sau pentru a se asigura ca
nu este prezenta o formă de cancer ovarian.
Pot fi făcute teste de sânge alături de ecografie transvaginală sau abdominală pentru a
determina dacă tratamentul chirurgical este necesar. Tratamentul chirurgical se poate face
laparoscopic ( minim invaziv) sau clasic – printr-o incizie longitudinală sau transversală la
nivelul abdomenului inferior.
Femeile în postmenopauză necesită examen ecografic periodic timp de 4 luni după ce
chisturile s-au remis.
III.5.4. Tratamentul laparoscopic: (tratament minim invaziv).
Laparoscopia este o intervenţie minim invazivă în care instrumentele chirurgicale
sunt introduse în abdomen, destins în prealabil prin insuflaţie de CO2, prin 3 sau uneori 4
incizii de aproximativ 1 cm.
Intervenţia este vizualizată pe un ecran pe care sunt afişate imaginile capturate de
laparoscop. Inciziile sunt suturate cu fir resorbabil, intervenţia durând aproximativ 30 de
minute în funcţie de mărimea şi tipul chistului.
În tratamentul chirurgical al chistelor ovariene cu caracter benign se foloseşte abordul
laparoscopic ( 3 mici incizii la nivelul abdomenului sub 1 cm) şi constă în îndepărtarea
chistului cu prezervarea ovarului şi a fertilităţii – chistectomie.
După scoaterea chistului acesta este trimis pentru analiza microscopică pentru a stabili
natura benignă sau malignă a acestuia şi în funcţie de acest rezultat se stabileşte dacă este
nevoie de o intervenţie chirurgicală mai extinsă.
Avantajele laparoscopiei:
 recuperare postoperatorie rapidă: beneficiul major al laparoscopiei este că pacienta se
poate externa în aceeaşi zi după operaţie şi recuperarea completă se face într-o săptămână
când pacienta se poate întoarce la serviciu;
22
 dureri după operaţie mult reduse: faţă de abordul clasic, pacienta se poate mobiliza în
aceeaşi zi postoperator cu dureri minime;
 avantajele estetice: cicatricile postoperatorii sunt mici (de ordinul milimetrilor) cu
rezultate estetice foarte bune;
III.5.5.Tratamentul chirurgical clasic al chisturilor ovariene :
Atunci când se suspicionează existenţa unui cancer ovarian şi ar fi nevoie de tratament
chirurgical oncologic este indicat abordul clasic ( incizie abdominală ) care permite extinderea
intervenţiei chirurgiale.
Laparotomie probabilitatea că un chist ovarian să fie malign este mare se preferă
intervenţia deschisă. În acest caz se practică o incizie transversală a peretelui abdominal în
regiunea pubică. Chistul este extirpat şi se trimite la laborator pentru a verifica dacă este
malign. Perete abdominal secţionat este suturat în straturi anatomice.
Necesită internare pentru mai multe zile.
Dacă chistul se dovedeşte a fi malign în cadrul intervenţiei se vor înlătura ambele
ovare, uterul, marele epiplon şi anumiţi nodului limfatici.
Tratamentul chirurgical se instituie în cazul chisturilor de dimensiuni mari, cu aspect
anormal la ecografie, care continuă să crească sau nu dispar după 2 sau 3 cicluri menstruale.
Chisturile care provoacă durere sau alte simptome sunt extirpate (chistectomie). În alte cazuri,
se îndepărtează ovarul afectat, lăsându-l pe celălalt intact (ovariectomie unilaterală).
Ambele proceduri permit menţinerea fertilităţii la femeile de vârstă reproductivă.
Menţinerea unui ovar prezintă avantajul de a avea o sursă de producţie de estrogen.
23
Dacă creşterile ovariene sunt canceroase, medicul va recomanda o histerectomie cu
anexectomie totală (ablaţia uterului şi a ambelor anexe). După menopauză, riscul ca un chist
ovarian sa fie canceros creşte. Prin urmare, unii medicii recomandă extirparea tuturor
chisturilor care apar post menopauză.
Studii recente arată că folosirea contraceptivelor orale combinate (COC) nu vindecă un
chist ovarian deja constituit, deşi mulţi medici ginecologi îl recomandă.
Efectul COC este acelaşi cu al preparatelor placebo în aceste situaţii. Toţi cercetătorii
sunt de acord, însă în ceea ce priveşte efectul de prevenţie a apariţiei chisturilor ovariene în
cazul folosirii regulate a contraceptivelor.
Urmărirea ecografică periodică (6 - 8 săptămâni), este o alternativă aplicabilă pentru
pacientele în premenopauză, fără factori de risc, cu dimensiuni reduse şi caracter ecografic
neîngrijorator. Se constată că de cele mai multe ori formaţiunile chistice dispar de la sine în
intervalul de supraveghere.
În postmenopauză formaţiunile chistice mai mari de 5cm persistente sau suspecte se
indică a fi operate. La această categorie de paciente se recomandă şi determinarea CA 125.
III.6.Prevenirea chistului ovarian funcţional
Apariţia chisturilor ovariene sunt în strânsă legătură cu ovulaţia. Astfel că prevenirea
apariţiei acestora se realizează prin blocarea ovulaţiei fie prin tratamente hormonale, fie prin
sarcină şi alăptare.
III.7. Complicaţii
Un chist ovarian de dimensiuni mari poate cauza disconfort abdominal, apăsând pe
organele învecinate.
Torsiunea este cea mai frecventă complicaţie şi se traduce printr-o durere bruscă şi
violentă. Este vorba despre o urgenţă medicală ce necesită o intervenţie chirurgicală, deoarece
nici un medicament analgezic nu poate reduce durerea. La examenul ecografic, se confirmă
prezenţa unui chist ovarian, uneori însoţit de hemoragie.
Torsiunea de ovar în jurul propriului pedicul poate produce:
 obstruarea drenajului venos al ovarului;
 congestia ovarului;
 creşterea în volum a ovarului;
 îngroşarea capsulei ovariene;
 infarct ovarian.
Hemoragia şi ruptura unui chist se află uneori la originea unui şoc (imposibilitatea
organelor de a asigura funcţia principală). Cel mai adesea, este vorba de un chist de corp
24
luteal. Aceştia apar în general după tratamentul pentru stimularea ovulaţiei (tratament cu
gonadotrofine) şi la începutul sarcinii.
O altă complicaţie care poate surveni este chistul ovarian hemoragic. Acesta apare
când un vas de sânge din peretele chistului ovarian se rupe, inundându-l cu sânge.
Simptomul dominant al acestei complicaţii este durerea abdominală puternică. Aceasta
este localizată pe una dintre părţile laterale ale abdomenului (în zona ovarului care are chistul
hemoragic).
Un alt simptom şi o complicaţie apărută în urma sângerării unui chist
este anemia împreună cu semnele şi simptomatologia specifică.
În cazul chisturilor hemoragice cel mai adesea se prescriu narcotice, calmante sau alte
măsuri care ajută la stimularea circulaţiei sanguine: prosoape calde, sticle cu apă caldă sau
pachete de gheaţă aplicate local.
Intervenţia chirurgicală este ultimul resort la care apelează medicii pentru a trata
această afecţiune. Se foloseşte laparoscopia pentru a îndepărta chistul problematic.
Ruptura chistului ovarian cu sângerare intraperitoneală şi risc vital datorita
volumului crescut al ovarului acesta se poate torsiona în jurul axului său vascular, fără
intervenţia chirurgicală în timp util, torsiunea are drept consecinţă pierderea ovarului.
Ruptura unui chist ovarian este o condiţie care nu trebuie neglijată de femei. Este greu
de recunoscut în urma unei simptomatologii, pentru că în multe cazuri acesta poate fi la fel de
asimptomatic precum un chist ovarian normal.
Primul simptom care poate apărea este durerea resimţită în zona abdomenului inferior,
ca şi în celelalte cazuri. Această durere persistă nu numai în timpul menstruaţiei, ci şi în afara
ei.
Mai pot apărea:
 senzaţii de greaţă;
 vărsături;
 febră;
 hemoragie intraperitoneală (aceasta poate conduce şi la deces).
Unele femei prezintă chisturi ovariene mai puţin obişnuite care nu produc simptome şi
sunt descoperite în timpul unei examinări pelvine.
Chistul folicular apare prin lipsa ruperii foliculului matur, având dimensiuni de
aproximativ 5-6 cm. Pereţii chistului sunt subţiri, cu conţinut serocitrin, astfel lipsa corpului
galben duce la scăderea secreţiei de progesteron. Chistul folicular asimptomatic poate fi
depistat întâmplător ecografic, iar uneori se asociază cu amenoree, retenţie hidrică,
25
mastodinie. Rareori se poate rupe. Fumatul se asociază frecvent cu riscul de producere a
chisturilor, în timp ce consumul de contraceptive orale scade şansele de apariţie a acestora.
Cauzele chistului folicular
Cauza principală a chistului ovarian folicular este sistemul endocrin, ceea duce la
creșterea producției de estrogen de către ovare și dezvoltarea anovulației a ciclului menstrual.
Factori care contribuie sunt formarea de chisturi ovariene:
 stresul;
 sarcina;
 avortul;
 utilizarea necontrolată a contraceptivelor orale;
 boli cu transmitere prin contact sexual;
 boli ale sistemului endocrin.
Simptomele chistului ovarian follicular :
De obicei, chistul folicular dezvoltă simptome clinice. La mai multe paciente, aceste
simptome nu sunt specifice, care de multe ori trec neobservate. Manifestările caracteristice ale
chisturi ovariene includ:
 dereglarea menstruației (întârzieri sau, dimpotrivă, înainte de venirea menstruației);
 apariția sângerării intermenstruale (în cazuri rare);
 dureri în abdomen, mai rău înainte de debutul menstruaţiei.
Diagnostic
Diagnosticul acestei boli într-un stadiu incipient de dezvoltare este foarte dificilă,
deoarece nu există semne clinice de boală sau sunt foarte slabe. În cele mai multe cazuri,
chistul folicular este găsit întâmplător în timpul unei inspecții de rutină la ginecolog sau o
ecografie pelvina.
Diagnosticul de chist ovarien se bazează pe o istorie atentă, examenul ginecologic a
femeilor și a altor metode de cercetare. Palparea peretelui abdominal anterior de un ginecolog
calificat poate găsi chistul ca o formațiune mică, cu pereți netezi.
Ultrasonografia organelor de reproducere stabileşte cu mai multă acuratețe prezența
unui chist ovarian, calculează mărimea şi severitatea procesului patologic .
Metoda cea mai eficientă și precisă a diagnosticului de chist ovarien este laparoscopia.
Marele avantaj al laparoscopiei este că poate îndepărta chirurgical chistul în timpul inspecției.
Tratament
Chistul folicular de dimensiuni mici (nu mai mare de 5 cm în diametru), se rezolvă de
obicei, în mod independent, fără utilizarea oricăror agenți farmacologici. Femeile care au fost
26
diagnosticate cu un chist ar trebui să fie sub supravegherea unui medic ginecolog timp de 3-4
luni de la formarea de resorbție.
În cazul în care chistul folicular reapare sau creşte în dimensiune, pacientei i se prescriu
contraceptivele orale combinate. De obicei, acest tratament este recomandat pacientelor
tinere, care nu au dat încă naștere.
Chistul corpului galben se formează dintr-un corp galben menstrual/gestaţional, cu
dimensiuni între 3-5 cm, iar lichidul intrachistic este brun ciocolatiu. Clinic este destul de
zgomotos fiind caracterizat de sindromul Halban tradus prin hemoragie, durere abdominală,
amenoree şi eliminarea de lambouri de mucoasă uterină. Evoluţia spre ruptură poate genera
hemoperitoneu, necesitând intervenţie chirurgicală.
Corpul galben (luteal) care se dezvolta după ovulaţie este o structură care în absenţa
sarcinii involuează fiind invadată de ţesut hialin cu formarea corpului albicans. În timpul
sarcinii corpul galben prezintă structură chistică şi creşte suficient de mult pentru a putea fi
palpat la examinarea pelvină bimanuală.
Uneori, după ovulaţie, din cauze încă incomplet elucidate, dar probabil datorită unor
perturbări vasculare sau limfatice se poate dezvolta un chist luteal, apare o hemoragie
intrachistică masivă cu un cheag voluminos a cărui resorbţie determină formarea unei cavităţi
cu conţinut lichidian.
Chisturile de corp galben măsoară frecvent între 3 şi 5 cm. şi excepţional pot deveni
voluminoase 9 cm. Sunt uniloculare şi au un conţinut lichidian de culoare roşu-brun, brun-
ciocolatiu şi chiar brun-gudron. Pereţii conţin celule granuloase luteinizate, iar la exterior,
celule tecale luteinizate.
Chisturile de corp galben pot fi mute clinic, dar frecvent se asociază cu amenoree,
dureri abdominale şi metroragii. Se pot face confuzii cu sarcina ectopică datorită decelării la
examenul clinic a unei formaţiunii tumorale în una din zonele anexiale dar mai ales în cazul
rupturii acestor chisturi cu apariţia hemoperitoneului care impune laparotomia.
Tratamentul constă în administrarea de preparate hormonale cu efect frenator
hipofizar. Laparatomia este justificată doar în cazul în care chisturile luteale s-au complicat.
Puncţia vaginală pentru evacuarea chisturilor funcţionale este contraindicată.
Chistul hemoragic
Un alt fel de chist ovarian funcțional este chistul hemoragic. Acesta ia naștere tot din
foliculul dezvoltat în prima parte a ciclului menstrual, însă cavitatea nu este plină cu lichid, ci
cu sânge şi cheaguri sangvine. În urma unui viciu de ovulație cavitatea foliculului se umple cu
sânge, astfel apare chistul hemoragic.
27
Acesta are de cele mai multe ori dimensiuni de până la 5 - 6 cm, având un aspect
ecografic diferit față de chistul folicular. Acest tip de chist se manifestă de multe ori prin
apariția unei dureri persistente la nivel pelvin, care va rămâne până la dispariția formațiunii.
Chistul hemoragic face ca menstruația să întârzie, însă nu cu mult (2-3 săptămâni). După
resorbția lui apare menstruația, iar durerile dispar la rândul lor. Complicația majoră a chistului
hemoragic este ruptura, care poate duce la hemoragie internă. De aceea în cazul unui chist
hemoragic se contraindică activitatea sexuală şi efortul fizic intens. Intervenția chirurgicală nu
are loc decât în cazul torsiunii sau rupturii acestui tip de chist.
Una dintre cele mai periculoase complicații ale chistului funcțional este torsiunea. Cu cât
chistul este mai voluminos, cu atât mai mare riscul de torsiune. Prin torsiune chistul nu mai
primește sânge, astfel începe să se necrozeze, punând în pericol chiar viața pacientei.
Torsiunea este întotdeauna însoțită de durere atroce. Cu cât se intervine mai rapid chirurgical,
cu atât mai mari șansele de a salva ovarul şi trompa uterină.
Chistul ovarian hemoragic (rupture chistului luteal)
În fiecare lună, la nivelul ovarelor unei femei ce nu se află în menopauză, se dezvoltă

un folicul ovarian, din care, aproximativ la jumătatea ciclului menstrual, se produce ovulaţia.
Din acest folicul ovarian matur se dezvoltă corpul galben ce prezintă un rol deosebit de
important în primele săptămâni de sarcină. Ruptura corpului galben (chistului luteal)
reprezintă un fenomen foarte frecvent, simptomatologia variind de la mimarea unui abdomen
acut chirurgical (ce necesită intervenţia chirurgicală de urgenţă) până la lipsa completă a
simptomatologiei (cel mai frecvent).
Sângerarea din momentul “ruperii” chistului variază, astfel putându-se ajunge chiar şi
la şocul hemoragic atunci când pacienta se prezintă prea tarziu la spital sau sursa de sângerare
este mare.
28
Simptomatologie
De cele mai multe ori pacientele se prezintă la medic din cauza prezenţei unei dureri
apărute brusc în urma unui efort fizic sau a actului sexual, durere apărută de obicei în a doua
jumătate a ciclului menstrual.
Alte cauze de prezentare la specialist pot fi:
 sângerare vaginală anormală
 alterarea stării generale
 apariţia unei lipotimii sau chiar a sincopei (datorată hemoragiei intraperitoneale)
 şocul hemoragic
 prezenţa greţurilor şi a vărsăturilor (semne de iritaţie peritoneală)
 apariţia unei dureri la nivelul unuia dintre umeri (durere iradiată – semn de hemoragie
intraperitoneala).
La examenul clinic se poate decela apariţia hipotensiunii (mai ales în ortostatism), a
tahicardiei (primul semn clinic al şocului hemoragic), a febrei; la examenul ginecologic se
observă de multe ori apariţia unei mase anexiale dureroase la palpare şi iritaţia peritoneala
(“ţipătul Douglas-ului”).
Diagnostic
Diagnosticul este facil la pacientele ce se prezinta cu tabloul complet al hemoragiei
intraperitoneale apărute în contextul clinic.
Analizele de laborator:
 testul de sarcină este obligatoriu – pentru a exclude sarcina, fie intrauterină, fie
extrauterină;
 hemoleucograma completă şi coagulograma – pentru a evalua şi monitoriza gravitatea
hemoragiei intraperitoneale;
 determinarea grupului de sânge şi a Rh-ului – în vederea eventualei transfuzii
sangvine;
 culturile de la nivel cervical şi urinar – la paciente ce se prezintă cu dureri mari în
etajul abdominal inferior
 sumarul de urină – pentru excluderea litiazei renale
Dintre mijloacele imagistice, cel mai important este examenul ecografic (atât cel
abdominal – pentru aprecierea sângerării, cât şi cel transvaginal); poate evidenţia prezenţa
unei tumori anexiale şi exclude alte cauze ale hemoragiei intraperitoneale.
29
Un rol important în diagnostic şi tratament îl are laparoscopia (laparotomia este rezervată
cazurilor extreme – paciente în şoc hemoragic).
Tratament
De cele mai multe ori simpla supraveghere clinică şi ecografică este suficientă, dublată
de un tratament simptomatic (antialgic şi antiinflamator) – la paciente stabile hemodinamic ce
se prezinta cu dureri uşoare în etajul abdominal inferior; acest lucru se face de cele mai multe
ori în ambulatoriu (nu necesită internare).
În cazurile în care starea generală este alterată supravegherea intraspitalicească este
obligatorie cu monitorizarea constantelor biologice. Intervenţia chirurgicală se efectuează la
pacientele ce prezintă sângerare activă şi semne ale şocului hemoragic.
Chisturile luteinice multiple sunt extrem de rare, apar prin stimularea ovariană cu
gonadotrofina endogena/exogenă. Se întâlnesc în mola hidatiformă, coriocarcinom,
sarcina complicată cu eclampsie, diabet zaharat, sindrom de hiperstimulare ovariană,
izoimunizare Rh.
Sunt în general bilaterale mari (până la 30 cm), tabloul clinic este dominat de boala de
fond si regresează spontan. Tratamentul medicamentos se face cu estroprogestative sau
progestative, tratamentul este indicat în caz de complicatii, diametrul este mai mare de 8 cm,
chist persistent mai mult de 3 luni la tratament.
Sindromul ovarelor polichistice este caracterizat de amenoree / spaniomenoree (4-5
menstruaţii pe an), infertilitate, sterilitate, anovulaţii hirsutism, prezenţa sau absenţa
menstruaţei. Tratamentul este complex şi trebuie strict individualizat, se recomandă inducerea
ovulaţei, combaterea hirsutismului, scăderea în greutate, corectarea rezistenţei la insulină.
III.8. Investigaţii praclinice
III.8.1. Examen de laborator
Un chist ovarian poate fi identificat în timpul unui examen pelvin, în cadrul căruia
medicul palpează anexele şi în principal ovarele. Dacă este descoperit un chist ovarian,
medicul va recomanda examene complementare pentru a determina tipul, mărimea şi
compoziţia chistului. Aceste informaţii permit luarea unei decizii în ceea ce priveşte
necesitatea unei intervenţii chirurgicale.
Măsurarea CA 125 (Cancer antigen 125) - nivelul proteinei CA 125 are valori
ridicate la femeile cu cancer ovarian. Dacă este identificat un chist ovarian parţial solid, iar
pacienta prezintă riscuri de cancer ovarian, medicul poate recomanda măsurarea nivelului de
CA 125 din sânge pentru a stabili dacă chistul este malign. Valorile ridicate ale proteinei CA
30
125 din sânge pot indica şi alte afecţiuni necanceroase precum endometrioza, fibromul uterin
şi boala inflamatorie pelvină.
III.8.2. Examen de radiologie
Pentru a identifica tipul de chist ovarian, sunt folosite următoarele proceduri:
 Ecografia – se poate realiza pe calea abdominală sau vaginală (ecografie
transvaginală) si utilizeaza ultrasunetele, permitand vizualizarea uterului si ovarelor.
Ecografia permite confirmarea prezenţei unui chist, precum şi determinarea precisă a poziţiei,
volumului şi compoziţiei sale (dacă este solid, plin cu lichid sau mixt).
Ecografia este de preferinţă transvaginală şi poate diferenţia formaţiuni benigne (chist

ovarian simplu, chist hemoragic sau endometriotic) şi formaţiuni suspecte pentru neoplazie.
11
Nicolae Ionescu - Breviar de Obstetrică şi Ginecologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1972, pag.150
5 https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-trebuie-sa-stii-despre-ecografie
31
Ecografia transvaginală
Alături de examenul ecografic în evaluarea pacientei şi încadrarea ei într-o grupă de risc
înalt sunt importanţi şi factori precum: vârsta – pacientele în postmenopauză, istoric familial
sau personal de cancer de ovar sau de sân, sindromul Lynch etc.
32
Rezultat ecografie
 Ultrasonografia
 CT scan
 Laparoscopia – folosind un instrument subţire, prevăzut cu o sursă luminoasă
(laparoscop) şi inserat în abdomen printr-o mică incizie, medicul poate vizualiza ovarele şi
chiar extirpa chistul (chistectomie).
12
Nicolae Ionescu - Breviar de Obstetrică şi Ginecologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1972, pag.150
6,7 https://sanatate.bzi.ro/ce-este-ecografia-transvaginală-şi-rezultate
III.9. Evoluţia
Evoluția unui chist ovarian este extrem de variabilă. Atunci când este mărit se poate
răsuci cu necroza acestuia, se poate rupe sau poate sângera, devenind foarte dureros. Cu cât
este mai mare cu atât este mai probabil ca el să producă simptome. Chistul dermoid in cazuri
rare si din cauze necunoscute poate devine malign (canceros).
Chistul ovarian apare de regulă secundar evoluţiei anormale a unor foliculi galbeni
(precursori ai ovulelelor) ce suferă o transformare aberantă din punct de vedere structural.
Totodata s-a demonstrat că această formaţiune poate să apară şi în urma nevoii organismului
uman de a izola conţinutul chistului faţă de restul organismului uman din diverse
considerente.
Din punct de vedere evolutiv, ovarul prezintă mai multe stadii de dezvoltare pe
parcursul vieţii femeii, suferind diverse modificări în funcţie de perioada traversată: copilărie,
pubertate, adolescenţă, menopauză. În oricare din aceste perioade este bine ca femeia să ştie şi
să recunoască principalele semne şi simptome ce caracterizează patologia ce implică ovarele.
Chisturile ovariene sunt clasificate în literatura de specialitate de către specialişti ca
făcând parte din categoria formaţiunilor tumorilor deoarece evoluţia lor au la baza mecanisme
de multiplicare celulară aberantă specifice patologiei ce caracterizează formaţiunile tumorale.
În cazul chistului ovarian, acesta începe să se manifeste clinic la nivelul unui ovar sau
chiar la nivelul ambelor ovare bilateral, poate fi unic sau multiplu, poate fi situat pe suprafaţa
ovarului sau în interiorul ţesutului ce alcătuieşte ovarul.
III.10. Prognostic
Prognosticul chisturilor ovariene variază în funcţie de vârsta pacientei. Majoritatea
chisturilor foliculare se rezolvă de la sine. La femeile în post-menopauză cu chisturi ovariene
există riscul transformării maligne.
33
Deşi nu există o metodă de a preveni chisturile ovariene, examenele ginecologice
frecvente sunt un mod de a observa toate modificările ovarelor şi diagnosticate cât mai
curând.
În plus, femeile trebuie să fie atente la modificările ciclului menstrual, inclusiv la
simptomele neobişnuite ce însoţesc menstruaţia şi care persistă timp de mai multe cicluri
menstruale.
PARTEA
PERSONALĂ
34
Cazul nr. 1
Nume şi prenume: V .I.

Domiciliu: Brăila.
Data naşterii: 22.05.1988.
Sex: feminin.
Starea civilă: căsătorită.
Naţionalitatea: română.
Data internării: 10.04.2017
Identitate socială: agent imobiliar.
Religie: creştin ortodox.
Situaţia administrativă: CNAS.
Descrierea pacientului: Î = 1.74 m; G = 67 kg.
Istoricul socio-cultural:
Bolnava V.I. se îmbracă modest şi este agent imobiliar are o atitudine optimistă,
datorită susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, găteşte. Locuieşte cu
soţul într-un apartament cu 3 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian drept .
35
Motivele internării: metroragie, dismenoree, durere în fosa iliacă dreaptă, conspitaţie,
anxietate, inapetenţă, insomnie.
Anamneza:
Antecedente heredo-colaterale: fără importanţă.
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: menarhă la 14 ani, ciclu regulat 28-30 zile
flux moderat.
Condiţii de viaţă: bune.
Comportament: Bolnava V.I. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
necesită tratament.
Istoricul îngrijirii:
Pacienta V.I. de 27 de ani, se prezintă la Spitalul Judetean de Urgenta Corp D secţia
Obstetrică Ginecologie, pentru metroragie, dismenoree, polakiurie, durere în fosa iliacă
dreaptă , constipaţie. În urma examenului ecografic se stabileşte diagnosticul de chist ovarian
drept.
Obiceiuri de viaţă şi de muncă. Pacienta este afectată deoarece nu-şi poate desfăşura
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav.
Examen clinic general

Stare generală: Î: 1.74m; G: 67 Kg; T = 36,7°C.
Stare de nutriţie: diminuată.
Stare de conştiinţă: păstrată.
Tegumente şi mucoase: palide.
Facies: anxios
Fanere: îngrijite.
Ţesut conjunctiv adipos – normal reprezentat.
Sistem muscular – normal reprezentat.
Aparat respirator
- torace normal conformat cu mişcǎri simetrice bilaterale;
- sonaritate pulmonarǎ normalǎ;
- murmur vezicular normal transmis la peretele toracic (prezent pe ambele arii
pulmonare).
Aparat cardio – vascular
- aria relativǎ a malitǎţii cardiace în limite normale;
- zgomote cardiace ritmice bine delimitate;
36
- artere periferice pulsatile;
- A.V. – 100 bǎtǎi /minut;
- T.A. – 100/70 mmHg.
Aparat digestiv
- abdomen normal reprezentat;
- ficat splină în limite normale;
- tranzit intestinal normal.
Aparat uro – genital - metroragii
Diureza: normală.
Tranzit intestinal: normal.
SNC - bolnavul orientat temporo – spaţial;
RMF - normale
ROT – normale, egale bilateral;
EKG - cord în limite normale.
Ecografie abdominală chist folicular ovar drept.
Radiografie pulmonară: Fără leziuni pleuro-pulmonare active. Cord de dimensiuni
normale, hiluri pulmonare cu arii de protecţie normală.
Pacienta în vârstă de 29 ani s-a internat pe secţia Ginecologie cu dureri în fosa iliacă
dreaptă, metroragii, dismenoree, polakiurie, tahipnee, tahicardie, anxietate, inapetenţă,
insomnie.
În urma tratamentului cu Metenamin 500 mg, Algocalmin, Dulcolax Yasmin ( 21 zile)
şi a repausului la pat simptomatologia se remite, evoluţia este favorabilă şi se decide
externarea.
Se externează cu recomandările: să evite pe cât posibil stresul, efortul, să evite
oboseala, stările conflictuale, să respecte regimul alimentar, să continue tratamentul la
domiciliu, să efectueze control ginecologic periodic.
Se externează cu următoarele recomandări:
- evitarea efortului fizic;
- evitarea frigului
37
Cazul nr. 2
Nume şi prenume: M .N.

Domiciliu: Brăila.
Sex: feminin.
Starea civilă: necăsătorită
Identitate socială: studentă
Bolnava M.N.. se îmbracă adecvat vârstei şi este studentă are o atitudine optimistă,
datorită susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, plimbări cu prietenii.
Locuieşte cu familia într-un apartament cu 2 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian drept.
38
Motivele internării: metroragie, dismenoree, durere în fosa iliacă dreaptă, balonare,
anxietate, insomnie, nelinişte, inapetenţă, polakiurie, postură inadecvată.
Anamneza:
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: menarhă la 15 ani, cicluri regulate 28-30
zile flux moderat.
Comportament: Bolnava M.N.. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
Pacienta M.N. se internează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila Corp D secţia
Obstetrică – Ginecologie I pentru metroragie, durere în fosa iliacă dreaptă, balonare,
anxietate, insomnie, nelinişte, inapetenţă, polakiurie.
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav. În urma examenului ecografic se
stabileşte diagnosticul de chist ovarian drept.
Stare generală: Î: 1.65 m; G: 56 Kg;, T = 35,7°C.
Facies: anxios
Fanere: îngrijite.
Aparat respirator
pulmonare).
- zgomote cardiace ritmice bine bǎtute;
39
- T.A. – 10/70 mmHg.
Aparat digestiv
Diureza: normală.
RMF - normale
Ecografie abdominală chist folicular ovar drept.
Epicriza :
dreaptă, metroragii, dismenoree, polakiurie, balonare, inapetenţă, insomnie.
În urma tratamentului cu Metenamin 500 mg, Algocalmin, Dulcolax, Indometacin
supozitoare, Karissa ( 21 zile) şi a repausului la pat simptomatologia se remite, evoluţia este
favorabilă şi se decide externarea.
- frigului.
40
Cazul nr. 3
Nume şi prenume: L.A.

Domiciliu: Brăila.
Sex: feminin.
Starea civilă: căsătorită.
Identitate socială: casnică
Bolnava L.A.. se îmbracă modest şi este casnică are o atitudine optimistă, datorită
susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, găteşte. Locuieşte cu soţul
într-un apartament cu 2 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian stâng.
41
Motivele internării: metroragie, polakiurie, durere în fosa iliacă stângă, insomnie, anxietate,
inapetenţă, poziţie inadecvată.
Anamneza:
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: menarhă la 13 ani, cicluri regulate 28-30
zile flux moderat.
Comportament: Bolnava L.A. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
Pacienta L.A. se internează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila Corp D secţia
Obstetrică – Ginecologie I cu metroragie, polakiurie, dureer în fosa iliacă stângă, insomnie,
anxietate, inapetenţă, poziţie, inadecavtă. În urma examenului ecografic se stabileşte
diagnosticul de chist ovarian stâng.
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav.
Stare generală: Î: 1. 68 m; G: 75 Kg; T = 35,7°C.
Facies: anxios
Fanere: îngrijite.
Aparat respirator
pulmonare).
- zgomote cardiace ritmice bine definite;
42
- T.A. – 110/70 mmHg.
Aparat digestiv
Diureza: normală.
RMF - normale
Ecografie abdominală chist folicular ovar stâng.
Epicriza :
stângă metroragii, dismenoree, polakiurie, anxietate, inapetenţă, insomnie.
În urma tratamentului cu Metenamin 500 mg, Algocalmin, Dulcolax, Indometacin
supozitoare, Logest ( 21 zile) şi a repausului la pat simptomatologia se remite, evoluţia este
favorabilă şi se decide externarea.
- repaus sexual 28 zile;
43
DATE STATISTICE
I.1. MOTIVAŢIA, ALEGERII TEMEI

Am ales să efectuez această lucrare deoarece am observat numărul mare de chisturi
ovariene la femei de vârstă fertilă. Am fost impresionată de dorinţa lor de a avea un copil.
I.2. IPOTEZA DE LUCRU

Găsirea unui tratament adecvat pentru combaterea chisturilor ovariene funcţionale
I.3. SCOPUL CERCETĂRII

Această lucrare îşi propune să verifice ipoteza de lucru şi să demonstreze că, prin
administrarea unui tratament corespunzător pacientele să poată duce un stil de viaţă
corespunzător.
I.4. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Acumularea unui bagaj de cunoştinţe teoretice şi practice cât mai complexe privitoare la:
 Noţiuni de semiologie şi evaluare ginecologică
44
 Utilizarea practică individualizată (pentru fiecare pacient) a cunoştinţelor acumulate
prin :
- evaluarea pacienţilor
- stabilirea obiectivelor
Am realizat un studiu retrospectiv clinico-statistic pe un număr de 250 de paciente care s-au

prezentat la obstetrică ginecologie cu diagnosticul de chist ovarian funcţional în perioada
martie – iunie 2017 .
Parametrii de studiu au fost: vârsta, chisturile ovariene, mediul de provenienţă, nivelul
socio-economic familial, manifestările paraclinice, anticonceptionale folosite, tratament
efectuat pe perioada internării, perioada de spitalizare.
140
120 115
100
15
80 20
30
60 55 40
50
40
40
30
20
10
0
femei
Graficul 1 . În funcţie de vârstă
45
În perioada martie – iunie 2017 în spital şi ambulatoriu se observă prezenţa mai multor
femei în vârstă de 50 de ani (62%). Explicaţia acestei incidenţe crescute sunt cazurile de
femei care sunt la menopauză.
chist functional
tecal
16%
folicular
luteal
luteal tecal
folicular
24%
60%
Graficul 2 .În funcţie de etiologia chistului
Se observă o creştere a etiologie chistului folicular ( 60%) faţă de chistului luteal de
46
( 24%) şi chistul tecal ( 16%). Incidenţa estemai mare la persoanele în vârstă decât cele mai
tinere.
urban
40%
urban
rural
rural
60%
Graficul 3 În funcţie de mediul de provenienţă
Se observă că cei mai multe paciente sunt din mediul rural, ( 60%) o posibilă incidenţă
poate fi lipsa de medic ginecolog şi distanţa până la spital. De asemenea se observă că femeile
din mediul urban apelează mult mai des la serviciile medicale ambulatorii în funcţie de
simptomatologia adecvată.
47
80
75
70
60
50
studii superioare
40
40 medii
fara studii
30
30
25 25
20
15 15 15
10
10
0
chist folicular chist luteal chist tecal
Graficul 4 Nivel socio-economic
Explicaţia unei incidenţe crescute a prezenţei pacientelor cu studii medii (50%) faţă
de 30% fără studii şi 20% studii superioare este lipsa unor surse de informare adecvate despre
simptomatologia ginecologică faţă de cele cu studii superioare care se informează de
simptomatologia ginecologică înainte de prezentarea la spital.
48
manifestari
tulburari digestive 25
tulburari urinare 35
manifestari
tulburari menstruatie 75
durere pelvina 115
0 20 40 60 80 100 120 140
Graficul 5 Manifestări clinice
Explicaţia unei incidenţe crescute a manifestărilor clinice dureri pelvine (75%) faţă de
50% tulburări menstruale, 25% tulburări urinare şi 20 % tulburări digestive datorită
simptomatologiei ginecologice diferite la fiecare pacientă.
49
20%
domiciliu
intretinere
chirurgical
20% 60%
Graficul 6 Tratament
Explicaţia unei incidenţe crescute a tratamentului la domiciliu faţă (60%) faţă de 20%
întreţinere, 20% tratament chirurgical datorită medicilor ginecologi care acordă tratament la
domiciliu înaintea recomandării tratamentului chirurgical.
50
150
160
140
120
100 torsiune
hemoragie
80 ruperea chistului
50 50
60
40
20
0
complicatii
Graficul 7 Complicaţiile chistului
Un chist ovarian funcţional este, în general, inofensiv. El nu prezintă nici un fel de

simptome şi dispare în timp fără nici un fel de tratament.
Acesta este descoperit, de obicei, doar în timpul examenului ginecologic de rutină.
51
CONCLUZII
Scopul acestei lucrări a fost efectuarea unui studiu cât mai amănunţit iar parametrii de
studiu au fost: vârsta, chisturile ovariene funcţionale, mediul de provenienţă, nivelul socio-
economic familial, manifestările paraclinice, complicaţii, tratament efectuat pe perioada
internării, perioada de spitalizare
Pacientele provin din mediul rural (60%).
Incidența cea mai mare de femeile cu vârsta de 50 de ani (60%).
Cele mai frecvente complicaţii au fost torsiunea 30%.
Cele mai frecvente manifestări clinice au fost durere pelvină (31%).
Chisturile ovariene funcţionale sunt de obicei inofensive, nu produc simptome şi
dispar fără tratament. Chisturile ovariene sunt descoperite de obicei în timpul unei examinări
pelvine de rutină.
Cu cât chistul ovarian este mai mare cu aâat este mai probabil ca el să producă
simptome.
Chistul ovarian funcţional apare cu o frecvenţă extrem de crescută în rândul femeilor,
fiind rezultatul unei mici modificări a procesului de producere şi eliberare a ovulului, ca
urmare a răspunsului greşit la impulsurile de la nivelul hipotalamusului. Chistul
ovarian funcţional este anodin şi nu dezvoltă forme canceroase.
52
ANEXE
Sănătatea femeii are o importanţă deosebită pentru îndeplinirea rolului său social.
Educaţia pentru sănătate începe de la vârste foarte tinere şi trebuie adaptată fiecarei etape
fiziologice din viaţa femeii.
Factorii care cresc riscul de apariţie a chistului ovarian sunt:
 istoric de chist ovarian
 administrarea în mod curent de clomiphene citrate, cum sunt clomidul şi serophenul,
pentru a produce ovulaţia
 folosirea de implanturi de levonorgestrel sistem norplast ca anticoncepţionale.Dacă se
folosesc aceste implanturi se recomandă prezentarea la medic şi scoaterea implantului
 sterilizarea tubară (legarea trompelor) poate creşte riscul de chist ovarian funcţional.
Se recomandă prezentarea urgentă la medic în următoarele situaţii:
 durere pelvină severă apărută brusc, însoţită de greaţă şi vărsături
 sângerare vaginală abundentă
 lipotimie bruscă sau slăbiciune
 ameţeală bruscă însoţită de disconfort abdominal care durează mai mult de 4 ore.
Majoriatea chisturilor ovariene funcţionale sunt inofensive, asimptomatice şi dispar fără
tratament. Chistul ovarian funcţional nu poate fi prevenit dacă există ovulaţie. Tot ceea ce sca
de frecvenţa ovulaţiei, scade riscul de producere a chistului ovarian.
Anticoncepţionalele, sarcina, alăptarea la sân în primele 6 luni previn ovulaţia.
Asistenta medicală care își desfașoară activitatea in Secția de Ginecologiee are rol în
supravegherea și îngrijirea pacientelor în stare post operatorie.
Îngrijirea și urmărirea post operatorie a pacientei începe imediat ce pacienta ajunge în
pat după intervenția chirurgicală.
Asistenta medicală are grijă ca pacienta să beneficieze de îngrijiri speciale, respectând
următoarele obiective:
Asigurarea poziţiei:
 relaxarea musculaturii abdominale, care îi favorizează diminuarea durerii pentru ca
pacienta să se simtă comodă trebuie să fie așezată în decubic dorsal cu genunchii flectați.
Asigurarea lenjeriei curate:
 se asigură patul cu lenjerie curată: mușama și aleză, care vor fi schimbate ori de câte
ori este nevoie.
53
Monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative:
 se măsoară tensiunea arterială, temperatura și pulsul dimineața și seara, se notează
valorile măsurate în foaia de observație.
Reechilibrarea hidroelectrolitică:
 se administrează la indicația medicului soluție perfuzabila Glucoza 10% tamponată cu
insulină și ser fiziologic.
Calmarea durerii postoperatorii:
 intensitatea durerii postoperatorii urmează o curbă ascendentă în noaptea ce urmează
operația și de aceea la indicația medicului se administrează analgezice,
 se sfatuiește pacienta să-și comprime plaga ori de câte ori tușește sau strănută, sau își
schimbă poziția în pat.
Asigurarea alimentației:
 reluarea alimentației se face precoce, chiar din prima zi se oferă pacientei lichide în
cantități mici
 în ziua 1 pacienta bea 300 ml de ceai amar cu înghițituri mici
 în ziua 2 postoperator îi este permis să bea compot și ceai 500 ml
 începând cu ziua 3 pacienta poate să mănânce supa strecurată și lichide puțin îndulcite
 în ziua 4 postoperator, dupa apariția flatulenţei pacienta poate manca piure de cartofi
și brânză de vaci în cantitați moderate.
Ingrijirea și igiena plagii operatorii:
 orice intervenție chirurgicală se încheie cu sutura plăgii operate
 scoaterea firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al vindecării, care permite
externarea pacientei
 respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie constituie succesul vindecării rapide și
fără complicații a plăgii
 pentru toaleta plăgii se folosesc tampoane de tifon, pansamente și pense sterile
 se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii dinspre plagă înspre înafară cu mișcări
circulare cu un tampon de tifon îmbibat în apă oxigenată
 se curață plaga cu ser fiziologic și iod
 se acoperă plaga cu pansament steril și se fixează cu leucoplast
 la indicația medicului se administrează antibiotice
 în ziua a 4-a și a 5-a postoperator se indică scoaterea firelor.
Prevenirea și combaterea complicațiilor:
 complicațiile trombo-embolice se previn prin mobilizare precoce
54
 prevenirea infecției plăgii ca urmare a unei igiene riguroase și dezinfectarea plăgii
printr-o asepsie perfectă, cu pansamente și instrumente sterile.
Injecţia intramusculară
Generalităţi.
- calea intramusculară este aleasă atunci când densitatea medicamentului este
mai mare;
- când întârzierea resorbţiei provoacă modificarea compoziţiei soluţiilor
medicamentoase sau când prin stagnarea soluţiei prin ţesuturi ar provoca iritaţia lor;
- resorbţia soluţiilor injectate începe imediat deoarece ţesutul muscular este
foarte bine vascularizat de o bogată reţea de vase limfatice fiind lipsit de trunchiuri importante
nervoase care ar putea fi lezate;
- intramuscular pot fi introduse şi soluţii uleioase sau soluţii înglobate în
substanţe speciale;
- dintre toate injecţiile are cel mai mare risc de infecţie - abces post-injectabil ;
- din această cauză atenţie la cantitatea maximă de introdus a substanţei
medicamentoase (fără urmări, 5 ml).
Loc de elecţie :
- regiunea superoexternă fesieră deasupra marelui trohanter;
- muşchii externi sau anteriori ai coapsei în treimea mijlocie fără rotirea
exterioară a membrului inferior - se produc leziuni vasculare ;
- sugarii au musculatura dezvoltată mai mult în regiunea coapsei decât în cea
fesieră fiind de preferat această zonă pentru efectuarea injecţiilor;
55
- faţa externă a braţului în muşchiul deltoid fără rotirea braţului deoarece se pot
produce leziuni de vase sanguine şi nervi.
Efectuarea injecţiei:
- injecţia intramusculară poate fi efectuată pacientului aflat în decubit ventral,
lateral, poziţie şezând;
- injecţia efectuată la pacientul aflat în ortostatism, prezintă riscuri mari,
deoarece musculatura regiunii fesiere nu este complet relaxată în această poziţie, iar în caz de
şoc, lipotimii, colaps cu pierdere de echilibru şi cădere acul se poate rupe, injecţia nu poate fi
efectuată, iar pacientul suferă traumatisme cu consecinţe grave.
Poziţia decubit lateral:

- pacientul se va afla cu capul în partea stângă faţă de cel care efectuează
injecţia.
Poziţia şezând:
- injecţia se execută în toată regiunea fesieră de deasupra punctului de sprijin;
- după poziţionarea pacientului degresăm şi dezinfectăm locul de elecţie timp de
1 minut dinspre centru în afară;
- fixăm regiunea aleasă cu policele, indexul sau medianul mâinii stângi şi cu o
mişcare rapidă introducem acul perpendicular pe piele aproximativ 4-7 cm (seringa încărcată
cu soluţie medicamentoasă, se află în mâna dreaptă la nevoie putem fixa degetul mic pe
ambou - ac) pentru a ajunge în muşchi;
- schiţăm o uşoară mişcare de aspirare pentru a poziţia acului (în cazul soluţiilor
colorate;
- detaşăm seringa de ac; ex: preparate de ficat) şi introducem lent soluţia prin
apăsarea pistonului: cu policele mâinii drepte, indexul şi medianul fiind fixate la aripioarele
seringii;
- după injectarea totală a substanţei medicamentoase, retragem brusc acul pe
DIRECŢIA DE INTRODUCERE, dezinfectăm locul înţepăturii cu un tampon îmbibat cu o
soluţie dezinfectantă, iar pentru a activa circulaţia şi favoriza închiderea canalului format de
lumenul acului precum şi resorbţia soluţiei masăm zona respectivă, pacientul va sta în repaus
5-10 minute;
- resorbţia începe imediat şi în 5-10 minute soluţia pătrunde în circulaţie cu
excepţia celor uleioase.
56
Complicaţii posibile:
- durere vie = atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale; scoatem acul şi
efectuăm injecţia în altă regiune;
- paralizia parţială sau totală a nervului sciatic = injectarea în/lângă nerv a unor
substanţe medicamentoase ca de exemplu: săruri de chinină, bismut, sulfamide ;
- hematom = puncţionarea cu acul într-un vas sanguin, sângele refulează în
seringă; scoatem acul şi injectăm în altă parte ;
- embolie = introducerea de soluţii uleioase sau în suspensie într-un vas sanguin
datorită lipsei de verificare prin aspiraţie; se poate produce decesul pacientului;
- ruperea acului - tehnică incorectă, extracţia se poate executa numai chirurgical
(în cazul pacienţilor agitaţi vor colabora 2 cadre medicale pentru injectare);
- abces = deficienţe grave de sterilizare şi în tehnica de lucru;
- transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale = prin refolosirea
acelor şi seringilor;
- iritaţie periostală = injectarea substanţei medicamentoase aproape de os; acul
trebuie retras în muşchi deoarece a fost introdus prea adânc şi lângă os.
Injecţia intravenoasă
Generalităţi:
- calea intravenoasă este aleasă atunci când trebuie să obţinem efectul rapid al
soluţiilor medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucţii tisulare;
- injecţia intravenoasă constă în introducerea soluţiilor cristaline, izotonice sau
hipertonice în circulaţia venoasă.
Loc de elecţie:
57
- pentru administrarea anumitor medicamente al căror efect trebuie obţinut rapid
ca şi pentru corectarea unei hipovolemii, anemii, abordul venos capătă o importanţă deosebită
în cadrul diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de către asistenta medicală sau medic iar
cel central numai de către medic;
- alegerea tipului de abord venos şi a locului de elecţie depinde de:
- starea clinică a pacientului şi criteriul de urgenţă în administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat şi efectul scontat ;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului în efectuarea puncţiei venoase examinăm atent ambele
braţe ale pacientului pentru a observa calitatea şi starea anatomică a venelor.
Pregatirea puncţiei
Pregatirea materialelor:
- materiale de protecţie (musama, aleză);
- materiale pentru dezinfecţia locului punctiei;
- Ac, seringi sterile, garou sau bandă esmarch;
- Medicamente de injectat;
- Manuşi;
- Tăviţă renala.
Pregatirea pacientului:
- psihic - se informeaza pacientelu cu privire la scopul punctiei;
- fizic - pentru puncţia la venele braţului sau antrebraţului, se aşează pacientul
într-o poziţie confortabilă atât pentru el cât şi pentru asistentă şi acesta este DD sau şezând;
- se aşează baraţul pacientului pe perniţă în abducţie şi extensie maximă.
Tehnica de lucru:
- mă spăl pe mâini cu apă curentă şi săpun;
- mă dezinfectez pe mâini cu alcool medicinal, eventual ;
- aplic mănuşi sterile (dacă există);
- montez seringa în condiţii de asepţie corectă;
- după verificarea fiolei, încarc seringa cu substanţă;
- medicamentoasă de injectat, apoi elimin bulele de aer, obligatoriu pentru
exclude riscul unei embolii gazoase;
- dezinfectez pielea cotului cu tamponul alcoolizat, apoi aleg şi palpez vena;
58
- aplic garoul pentru evidenţierea venei;
- dezinfectez din nou zona şi cu indicele sau pelicele de la mâna stângă fixez
vena ce urmează să fie puncţionată;
- cu acul îndreptat cu secţiunea bizeului în sus, montat la seringă în unghi ascuţit
faţă de planul regiunii, străbat pielea, apoi înaintez puţin aproape paralel cu tegumentul, pe
deasupra venei, după care voi puncţiona vena;
- după pătrunderea acului în venă, aspir uşor pentru a verifica poziţia acului;
- înlătur garoul şi injectez substanţa lent sau rapid, în funcţie de specificitatea
acesteia şi de prescripţia medicului;
- scot acul printr-o mişcare sigură, evitând riscul lezării venei şi ţesutului;
- acopăr locul puncţionat cu tamponul alcoolizat, care se va menţine un timp
necesar opririi sângerării (2-3 min).
Reorganizarea la locul de muncă:
- arunc la coş deşeurile (fiole golite, acoperitorile seringilor şi acelor);
- pun seringa şi acele în locul special amenajat pentru colectarea acestora în
vederea distrugerii lor;
- mă spăl pe mâini cu apă curentă şi săpun.
Complicaţii posibile:
- durere - la înţeparea pielii, avem grijă ca pacientul să nu mişte braţul ;
- embolie gazoasă - introducerea de aer în cantitate mare duce ia decesul
pacientului;
- hematom şi revărsări sanguine prin străpungerea venei sau retragerea acului
- menţinând staza venoasă datorită garoului nedesfăcut;
- interzis a se puncţiona vena din nou după formarea hematomului;
- vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;
- tumefierea bruscă a ţesutului perivenos şi paravenos - revărsarea substanţei în
afara venei; pot rezulta necroze în regiunea injectării;
- flebalgia - injectarea rapidă sau efectul iritativ al soluţiei injectate asupra
endovenei; se manifestă prin durere vie;
- valuri de căldură şi senzaţia de uscăciune în faringe - soluţii injectabile ca Ca,
Mg, vor fi introduse foarte lent;
- tensiunea pe cale reflexă - injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase;
59
- ameţeli, lipotimie, colaps - întrerupem imediat injectarea şi se anunţă
medicul;
- embolie gazoasă - injectare de soluţie uleioasă => decesul pacientului.
Administrarea medicamentelor pe cale orală

Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
Scop
Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive;
- protejează mucoasa gastrointestinală;
- înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică, în cazul lipsei acestora;
- dezinfectează tubul digestive.
- efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei
digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate
(antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
Contraindicaţii
Administrarea medicamentelor pe cale orală:
- medicamentul este inactivat de secreţiile digestive;
- medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
- pacientul refuză medicamentele;
- se impune o acţiune promptă a medicamentelor;
- medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
- se impune evitarea circulaţiei portale.
60
Forme de prezentare a medicamentelor.
- lichide - soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii
(cunoştinţe din farmacologie);
- solide - pulberi, tablete, drageuri, granule, mucilagii.
Pregătirea administrării medicamentelor.
- pacienta: este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea
medicamentului respectiv şi a eventualelor efecte secundare, i se dă în poziţie şezând, dacă
starea lui permite .
- materiale: lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă;
apă, ceai, lapte.
Administrarea medicamentelor:
Lichidele:
- siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii;
- se măsoară doza unică cu paharul, ceaşca de cafea;
- mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa;
- tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare.
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca atare,
apoi pacientul bea apă, ceai.
Solidele:
61
- tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare.
Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă;
- pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate - se înmoaie înainte
caseta în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită;
- pulberile nedivizate - se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit;
- granulele se măsoară cu linguriţa;
-unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii
(ex. purgativele saline).
Reorganizarea.
- instrumentele folosite;
- se dezinfectează.
De evitat:
- manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor;
- amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri sau sub altă formă cu
cărbune medicinal care absoarbe şi medicamentele reducând din acţiunea lor;
- administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii sub vârsta de 2 ani.
folosirea aceloraşi pahare, linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi.
Recoltarea sângelui venos cu trusa vacutainer
Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie şi prezintă o tehnică
simplă, sigură, menţinând însă precauţii generale ca:
- spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun, dezinfectarea lor;
- echipament de protecţie: mănuşi, mască, halat, şorţ, ochelari etc.;
- evitarea expunerii la contaminare cu agenţi infecţioşi;
- menţinerea securităţii personalului medical.
62
În funcţie de codul de culoare al dopului prezentăm tuburile Vacutainer:
- roşu - Vacutainer pentru chimie clinică ;
- verde - Vacutainer cu litiu heparină pentru analize biochimice;
- galben - Vacutainer S.S.T.TM pentru chimie clinică;
- mov - Vacutainer E.T.A. - K3 pentru analize hematologice;
- albastru - Vacutainer pentru determinări de coagulare ;
- negru - Seditainer pentru determinări V.S.H. .
Etapele prelevării:
- recoltarea sângelui prin puncţie venoasă pentru investigaţii de laborator se
practică dimineaţa pe nemâncate, în timpul frisoanelor sau la indicaţia medicului indiferent de
oră;
- pregătirea psihică şi instalarea pacientului pentru recoltare ;
- verificarea şi completarea datelor privind probele sanguine de recoltat
indicate de medic;
- alegerea şi pregătirea materialului pentru puncţia venoasă;
- alegerea locului pentru efectuarea puncţiei venoase;
- aplicarea garoului;
- dezinfectarea locului de elecţie;
- efectuarea puncţiei venoase;
- efectuarea recoltării ;
- aplicarea pansamentului adeziv;
- reorganizarea mediului ( eliminarea materialelor utilizate);
63
- transmiterea tuburilor la laborator.
Pregătirea materialelor.
materiale necesare:
- holder;
- ac în carcasa sa protectoare; verificăm integritatea benzii de siguranţă şi
valabilitatea termenului de utilizare ;
- garou elastic;
- soluţie dezinfectantă;
- tampoane de vată, comprese sterile, pansament adeziv;
- tuburi Vacutainer pentru analizele indicate de medic.
- ordinea prelevării în tuburi este:
- flacoane pentru hemocultură;
- tuburi fără aditivi;
- tuburi pentru determinări de coagulare - citrat Na, DIATUBE-H;
- tuburi cu aditivi = E.D.T.A., heparină, trombină.
montare holder - ac:
- ţinem acul cu ambele mâini;
- efectuăm o mişcare de răsucire dintr-o parte spre cealaltă având loc astfel
ruperea benzii de siguranţă;
- îndepărtăm carcasa protectoare de culoare albă;
- se înşurubează capătul liber al acului în holder.
ATENŢIE: este interzis să scoatem carcasa colorată de pe celălalt cap al acului.
Puncţia venoasă:
- în timpul lucrului ne poziţionăm vis-à-vis de pacient ;
- alegem locul puncţiei şi îl dezinfectăm, interzis a palpa vena după dezinfectare ;
- menţinem braţul pacientului înclinat în jos cu pumnul strâns ;
- întindem pielea pentru imobilizarea venei şi facilitarea penetrării acului prin
cuprinderea extremelor în mâna stângă în aşa fel ca policele să fie situat la 4-5 cm sub locul
puncţiei exercitând mişcarea de tracţiune şi compresiune în jos asupra ţesuturilor vecine ;
- holderul trebuie să formeze cu braţul pacientului un unghi de 15°;
- detaşăm carcasa colorată a acului;
- introducem acul în venă cel puţin 1 cm.
64
Efectuarea recoltării în tuburi:
- introducem tubul în holder apucând aripioarele laterale ale holderului cu
indexul şi mediusul, iar cu policele împingem tubul;
- presiunea de împingere se efectuează numai asupra holderului nu şi asupra
acului aflat în venă;
- capătul căptuşit al acului înşurubat în holder străpunge diafragma gumată a
capacului tubului Vacutainer , iar sângele va fi aspirat în tub;
- când sângele nu mai curge în tub acesta va fi scos din holder printr-o uşoară
împingere a policelui asupra aripioarelor;
- holderul este menţinut stabil;
- în timpul recoltării cu un nou tub, tubul deja umplut nu se agită puternic
deoarece provoacă hemolizarea probei, pur şi simplu îl răsturnăm de câteva ori pentru a se
amesteca sângele cu aditivul din tub;
- dacă se recoltează din canula venoasă sau cateter montat pacientului primii
mililitri de sânge îi aruncăm deoarece rezultatul analizelor poate fi modificat de reziduurile
soluţiilor injectate sau perfuzabile;
- calea venoasă o curăţăm după recoltare prin injectare a 10-20 ml de NaCl 0,9
;
- acul utilizat, carcasele sunt puse în recipientul pentru deşeuri;
- în cazul în care holderul este contaminat din greşeală va fi aruncat;
- este interzis să punem carcasa protectoare cu mâna pe acul deja utilizat - risc
de contaminare prin înţepare;
- după recoltare comprimăm locul puncţiei 3-5 minute cu un tampon steril
îmbibat în soluţie antiseptică (atenţie la soluţiile antiseptice care provoacă senzaţie de arsură),
iar la pacienţii cu tratament anticoagulant sau antiagregante plachetare durata compresiei
trebuie mărită şi aplicăm pansament adeziv.
Complicaţii posibile.
- sunt aceleaşi ca şi la injecţia intravenoasă;
- dacă sângele nu este aspirat în tub controlăm ca acesta să fie corect împins în
holder;
- dacă sângele nu curge, nu am puncţionat corect vena şi îl împingem sau îl
retragem fără a-l scoate din venă;
- atât timp cât acul se găseşte sub piele tubul este vidat iar sângele va fi aspirat
imediat ce am puncţionat corect vena.
65
Notă:
- în cazul puncţiei venoase cu ajutorul unui ac steril ataşat la seringa sterilă,
materialele necesare, pregătirea pacientului, tehnica de lucru, este aceeaşi ca pentru injecţia
intravenoasă aspirând sângele prin retragerea lentă a pistonului până la extragerea cantităţii
necesare.
Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite
complicaţii:
Tipul respiraţei.
- Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
- Ritmul şi frecvenţa.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar.
- Foaie de observaţie.
- Creion sau pix de culoare verde.
Pregatirea pacientului :
- psihică - se informează pacientul cu privire la tehnica pe care o facem.
- fizică - se explică pacientului ce urmează să-i facem.
- să nu facă efort fizic cu cel puţin 10-15 min înainte.
Intervenţiile asistentei
Aşezăm pacientul în decubit dorsal (pe spate) şi nu-i explicăm tehnica ce
urmează s-o efectuăm.
Plasăm mâna cu faţa palmară pe torace şi numărăm inspiraţiile timp de un
minut: ritmul, aplitudinea. Se notează cu pix verde. Cum se notează pe foaia de temperatură:
valoarea este înscrisă pe fiecare linie orizontală
Măsurarea pulsului
Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi
amplitudine. Locurile unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate
fi comprimată pe un plan osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar.
- Creion sau pix cu mină roşie.
66
Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului:
- pregătirea pshihică a pacientului: anunţăm pacientul despre manevra pe care o să o
facem;
- asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute;
- se spală pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu
cea anterioară cu o linie pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului.
Măsurarea tensiunii arteriale
Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie
asupra inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- Tensiunea arterială sistolică (cea maximă).
- Tensiunea arterială diastolică ( cea minimă).
67
Materiale necesare:
- Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cel cu mercur, cel cu manometru,
oscilometru PACHON.
- Stetoscop biaurecular.
- Tampon de vată.
- Alcool.
- Creion sau pix cu mină roşie.
- Metodă de determinare:
- Palpatorie şi auscultatorie.
- Intervenţiile asistentei pentru metoda ascultatorie.
Pregatirea psihică a pacientului.

- Asigurarea repaosului psihic şi fizic timp de 15 minute.
- Spălarea pe mâini.
- Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat
şi întins (în extensie).
- Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manşetei.
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
- Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsative.
- Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până
când se percepe primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale
maxime.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a
fi consemnată.
68
- Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului. În
momentul în care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.
- Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de
culoare roşie. Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de
mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte
documente medicale se înregistrează cifric.
- Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana de alcool.
Pentru metoda palpatorie:
- Determinarea se face prin palparea arterei radiale.
- Nu se foloseşte stetoscopul.
- Etapele sunt identice, urmărim pulsul.
- Dezavantajul: obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului
periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
De reţinut:
- manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului;
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea;
- măsurarea va fi precedată de linistire a pacientului;
- în caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul
pacientului;
- se pot face măsurători comparative la ambele braţe.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice serologice
Sângele fiind partea circulantă cea mai importantă a mediului intern al organismului,
constituie produsul biologic care prin componentele lui este analizat pentru a obţine informaţii
asupra stării organismului.
Sângele se recoltează pentru examinări biochimice, hematologice, serologice,
microbiologice sau parazitologice.
Recoltarea se face prin înţepare (la adult – pulpa degetului sau lobul
urechii; la copii – fata plantara a halucelui sau calcaiului). Procedeul de recoltare este stabilit
în funcţie de analizele ce urmeaza să se efectueze. Pentru majoritatea recoltărilor de sânge
este necesar ca bolnavul să fie „a jeune” adică pe nemâncate (nu a ingerat nici un aliment
lichid sau solid timp de 12 ore). În practică se recomandă bolnavului să nu mai mănânce
nimic de la cină până când se face recoltarea.
69
Recoltarea sângelui capilar prin înţepare pentru examene hematologice:
Examenele hematologice sunt: hemoleucograma (HLG), dozarea hemoglobinei,
determinarea timpului de sângerare şi coagulare (DS şi DC) şi examen parazitologic.
Materiale necesare: o tava medicală curată pe care vom aşeza o sticlă cu alcool
sanitar de 90°, o cutie cu ace sterile, o cutie cu tampoane de vată, pipete Potain pentru
numărarea elementelor figurate, lame de sticlă degresate şi lamele degresate (pentru frotiuri).
Etape de execuţie
1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- se aleg şi se transportă materialele pregătite în apropierea bolnavului;
2. pregătirea fizica şi psihică a bolnavului:
- se explică bolnavului necesitatea şi esenţa efectuării tehnicii;
- bolnavul va sta în poziţie şezândă cu mâna sprijinită;
3. efectuarea tehnicii:
- se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon îmbibat în alcool de
90°;
- se evită congestionarea prin frecarea puternică şi prelungită;
- se aşteaptă evaporarea completă a alcoolului;
-cu un ac steril se înţeapă cu o mişcare bruscă pielea pulpei degetului, în partea
laterală a extremităţii, perpendicular cu straturile cutanate;
- cu un tampon uscat, se şterge prima picătură apărută;
- se lasă să se formeze a doua picătură din care se recoltează cu lama sau cu pipeta
Potain;
- se şterge cu un tampon îmbibat în alcool;
4. efectuarea unui frotiu de sânge:
- la extremitatea lamei curata şi degresată se recoltează o picătură de sânge (având un
diametru de 3-4 mm) într-un unghi de 45 de grade cu lama;
- se aşează o lamelă având marginile bine şlefuite;
- dupa ce picătura de sânge s-a întins prin capilaritate, lamela se impinge către partea
liberă a lamei, păstrând mereu aceiaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o
fracţioneze;
- se agită uşor lama pentru uscare;
5. transportul probelor la laborator:
- dupa ce au fost etichetate, probele se transportă imediat la laborator;
Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice:
70
Examenele hematologice sunt: viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) şi
hematocritul.Sângele venos se recoltează prin puncţie venoasă cu substanţe anticoagulante.
Sedimentarea reprezintă aşezarea progresivă a elementelor figurate spre
fundul eprubetei din sângele ne-coagulabil lăsat în repaus. Este un fenomen fizic.
VSH reprezintă rapiditatea cu care se produce aşezarea hematiilor.
Se ştie că: factorii inflamaţiei provoacă accelerarea căderii hematiilor.
Materiale necesare: seringa de 2 ml sterilă prevăzută cu ace sterile, soluţie sterilă de
citrat de sodiu 3,8 %, stativ şi eprubete şi celelalte materiale necesare pentru puncţia venoasă.
Etape de execuţie
1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- se pregătesc materialele necesare pe o tavă medicală sterilă care se transportă în
apropierea bolnavului;
2. pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea şi esenţa efectuării tehnicii;
- cu 24 h înainte, bolnavul este instruit să nu mănânce şi să păstreze şi un repaus
fizic;
3. efectuarea tehnicii:
- spălare pe mâini cu apă şi săpun;
- îmbrăcarea mănuşilor sterile de unică folosinţă;
- se montează seringa şi se aspiră în seringa 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%
(anticoagulant);
- se aşează seringa pe o compresă sterilă şi aceasta aşezată pe o tavă medicală sterilă;
- garoul se aplică strict pentru puncţia venoasă;
- daca vena este turgescentă, nu se mai aplică garoul;
- după puncţionarea venei, se aspiră sânge în seringă pentru a avea un volum de 2ml
(adică 1,6 ml sânge);
- se retrage acul şi se aplică un tampon steril îmbibat în alcool;
- se scurge amestecul sânge citrat în eprubetă şi se agită lent;
- se aşează eprubeta în stativ şi în continuare se procedează ca pentru puncţia
venoasă;
Observaţii
1. recoltarea sângelui pentru VSH se face numai cu seringa de 2 ml şi cu citrat de
sodiu 3,8 %;
71
2. Seringa, acul şi eprubeta trebuie să fie
perfect uscate ştiind că apa produce hemoliza
3. pentru determinarea hematocritului se recoltează 1-2 ml de sânge care se amestecă
cu 2 picături de heparină (anticoagulant).
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:
- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind „a jeune”.
Se recoltează 2-5 ml de sânge fără anticoagulant, pentru determinarea:
- ureei;
- acidului uric;
- creatininei;
- bilirubinei;
- colesterolului;
- lipidelor;
- testelor de disproteinemie (10 ml de sânge);
- fosfatazei;
- transaminazelor;
- amilazei pentru electroforeză;
- fosforului;
- calciului;
- sideremiei;
- rezervei alcaline;
- ionogramei (SNaKCl).
72
Se recoltează 2ml sânge cu 4 mg fluorura de sodiu pentru determinarea glicemiei şi a
fibrinogenului.
Substantele anticoagulante folosite, sunt: citratul de sodiu, fluorura de sodiu, oxalatul
de potasiu, E.D.T.A. (etilendiaminotetraacetat), heparina şi hirudina (pentru heparină şi
hirudina 6-10 unităţi la 1 ml de sânge).
Recoltarea sângelui pentru examene serologice:
Examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul
bolnavilor. Aceste examinări se utilizează în diagnosticarea bolilor infecţioase (tifosul
exantematic, febra tifoidă, sifilisul, etc.).
Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă direct în eprubetă (fără seringă) într-
o cantitate de 5-10 ml de sânge. După coagulare, se desprinde cheagul de pe peretele
eprubetei şi după 30 min se decantează serul într-o eprubetă, direct sau prin aspirare cu o
pipeta Pasteur sterila. Serul nehemolizat are culoare gălbuie iar cel hemolizat are culoarea roz.
73
BIBLIOGRAFIE
1. Angelescu Nicolae, Tratat de patologie chirurgicală, Editura medicală, Bucureşti,
2001
2. Florin Stamatian, Obstetrică şi Ginecologie, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2003
3. Titircă Lucreţia, Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2003
4. Titircă Lucreţia, Ghid de nursing, Editura viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1998
5. Virgiliu Ancăr, Crângu Ionescu, Ginecologie, Editura Naţională Bucureşti, 2000
6. Voiculescu I.C & Petriciu I.C, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală,
Bucureşti, 1971.
7. http://www.corpul-uman.com/2011/02/aparatul-reproducător-feminin-organele-
genitale-interne-anatomie.html
8. http://www.calivitavelcu.ro/aparatul-genital-feminin.html
74

Lucrare de Licenta Monica 1 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licenta Monica 1 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Chisturile ovariene reprezintă o patologie frecventă la femeie în timpul perioadei de

Am fost îndrumată în alegerea acestei profesii de o nestăvilită sete de cunoaştere, de

dinamism intelectual, de receptivitate la tot ceea ce este nou şi benefic în activitatea cu

pacienţii, de multă perseverenţă şi respect faţă de profesie.

Am ales să efectuez această lucrare deoarece am observat numărul mare de chisturi

Prin studierea acestor cazuri am ajuns la o înţelegere şi cunoaştere a fiinţei umane şi a

între membrii echipei de îngrijire şi cel îngrijit.

I.4. Noţiuni de anatomopatologie

Chistul ovarian funcţional este anodin şi nu dezvoltă forme canceroase.

În fiecare lună, la nivelul ovarelor unei femei ce nu se află în menopauză, se dezvoltă

Ecografia este de preferinţă transvaginală şi poate diferenţia formaţiuni benigne (chist

Nume şi prenume: V .I.

Examen clinic general

Nume şi prenume: M .N.

Nume şi prenume: L.A.

I.1. MOTIVAŢIA, ALEGERII TEMEI

I.2. IPOTEZA DE LUCRU

I.3. SCOPUL CERCETĂRII

I.4. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Am realizat un studiu retrospectiv clinico-statistic pe un număr de 250 de paciente care s-au

Graficul 1 . În funcţie de vârstă

Graficul 2 .În funcţie de etiologia chistului

Se observă o creştere a etiologie chistului folicular ( 60%) faţă de chistului luteal de

Graficul 3 În funcţie de mediul de provenienţă

Graficul 4 Nivel socio-economic

durere pelvina 115

0 20 40 60 80 100 120 140

Graficul 5 Manifestări clinice

Graficul 7 Complicaţiile chistului

Un chist ovarian funcţional este, în general, inofensiv. El nu prezintă nici un fel de

Poziţia decubit lateral:

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Pregatirea psihică a pacientului.

1. Angelescu Nicolae, Tratat de patologie chirurgicală, Editura medicală, Bucureşti,

2. Florin Stamatian, Obstetrică şi Ginecologie, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2003

3. Titircă Lucreţia, Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2003

4. Titircă Lucreţia, Ghid de nursing, Editura viaţa Medicală Românească, Bucureşti,

5. Virgiliu Ancăr, Crângu Ionescu, Ginecologie, Editura Naţională Bucureşti, 2000

S-ar putea să vă placă și