Chist Ovarian Corect PDF

CAPITOLUL 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Definiţie
Un chist ovarian este orice colecţie de lichid, înconjurat de un perete foarte subţire,
în interiorul unui ovar. Orice folicul ovarian care este mai mare decât aproximativ doi
centimetri este numit un chist ovarian. Aceste chisturi variază în dimensiune fiind cât un bob
de mazăre până la mărimea unei portocale.
Chistul ovarian este o leziune distrofică datorată unei stimulări excesivă cu hormoni
hipofizari cât şi a unor tulburări vasculare.
Chistul ovarian este o colecţie de lichid şi semi-lichid de ovar şi reprezintă o
funcţionare anormală a ovarului. Chistul ovarian este destul de des întâlnit, mai ales la femeile
care au un ciclu menstrual ovulatoriu.
Fig. 1. Chistul ovarian1
Un chist ovarian mărit se poate răsuci, se poate rupe sau poate sângera şi devine
foarte dureros. Totuşi, majoritatea chisturilor funcţionale dispar de la sine în câteva luni şi
sunt inofensive.
Un chist ovarian funcţional se poate forma şi după ce ovulul a fost eliberat. În acest
caz, chistul ovarian se închide singur şi se umple cu lichid. Acesta se numeşte chist luteal.
Chisturile ovariene funcţionale sunt cauza cea mai obişnuită pentru mărirea
volumului ovarelor în perioada fertilă.2
Chistul ovarian este o formaţiune asemănătoare unei pungi cu conţinut lichid,
situată în interiorul sau pe suprafaţa ovarelor. Chistul ovarian poate creşte, în mod obişnuit,
1
http://www.emedonline.ro/
2
http://www.i-medic.ro/boli/chisturile-ovariene
1
până la 5-6 cm şi persistă în mod fiziologic între 5-14 zile. Chisturile ovariene sunt prezente la
numeroase femei într-un moment al vieţii.
Majoritatea chisturilor nu provoacă probleme de sănătate şi dispar fără tratament în
câteva luni.
Însă, atunci când se rup, chisturile ovariene produc simptome grave care pot pune
viaţa în pericol. Cea mai bună metodă de a proteja sănătatea este efectuarea de examinări
clinice şi imagistice pelvine/pelviene cu regularitate. Este de asemenea importantă
cunoaşterea simptomelor şi a tipurilor de chisturi ovariene care pot semnala o problemă gravă
de sănătate.
1.2. Clasificare
Sunt două tipuri principale:
Chisturi funcţionale (tipul cel mai frecvent) – apar ca urmare a funcţionării normale
a ovarului formându-se ca parte a ciclului menstrual, cel mai frecvent se remit spontan.
Chisturi patologice: ce pot fie benigne, fie maligne (cancer).
Chisturile ovariene pot fi clasificate în:
- funcţionale (în cadrul unui ciclu menstrual normal)
- sau non-funcţionale.
Chistul funcţional (fiziologic). Cel mai comun tip de chist ovarian este chistul
funcţional, de asemenea numit chist fiziologic. Fiziologic înseamnă non-patogenic. El se
dezvoltă din ţesuturile care se schimbă în timpul procesului de ovulaţie. Ovarele produc în
mod normal în fiecare lună structuri chistice numite foliculi.
În mod tipic aceştia se transformă la loc în ţesut ovarian normal după ovulaţie. Dar
uneori apare o eroare şi chistul plin cu lichid stagnează pentru un timp. Chisturile funcţionale
se împart în două categorii: - chisturi foliculare
- chisturi ale corpului luteal.3
Chist folicular este cel mai frecvent. Glanda pituitară din creier trimite un mesaj
foliculilor care conţin ovulul, crescând hormonul luteinizant (LH). Acesta se numeşte “pick-ul
de LH”. În mod normal oul este eliberat din foliculi şi îşi iîncepe călătoria în jos în trompa
uterină, unde poate fi fertilizat de un spermatozoid.
Dacă pick-ul LH nu apare, foliculul nu se sparge şi nu eliberează oul. În schimb,
creşte până devine un chist. Aceste chisturi produc rareori durere şi sunt de obicei inofensive
şi pot dispărea în două sau trei cicluri menstruale.
3
http://www.emedonline.ro/
2
Chist luteal sau corp luteal atunci când glanda pituitară secretă LH iar ovulul este
expulzat, foliculul rupt produce cantităţi mari de estrogen şi progesteron pentru a pregăti
organismul pentru o eventuală sarcină. Foliculul poartă acum denumirea de corp luteal sau
corp galben. Uneori însă, în interiorul acestuia se acumulează lichid, iar corpul luteal se
măreşte şi devine chist. Deşi acest chist dispare de la sine în 5-14 zile în cazul în care nu apare
sarcina, el poate ajunge până la 10 cm în diametru, se poate torsiona (răsuci) sau sângera,
cauzând durere pelvinâ sau abdominală.
Dar uneori, după ce ovulul este eliberat, corpul luteal se închide prematur şi ţesutul
se acumulează în interior, determinând mărirea corpului luteal.
Acest tip de chist dispare de obicei după două-trei săptămâni. Rareori, un chist de
corp luteal poate creşte până la 7-10 cm în diametru şi poate sângera în interior, sau torsiona
ovarul, cauzând astfel dureri abdominale sau pelviene.
Chist tecal se formează în interiorul membranei tecale a celulelor ce învelesc ocitele
în procesul de dezvoltare. Sub influenţa HCG (gonadotropina corionică umană) în exces,
celulele tecale pot prolifera şi deveni chistice, de regulă în ambele ovare.
Chisturi ovariene non-funcţionale
- Chist ovarian hemoragic
- Ovar polichistic în cadrul sindromului ovarului polichistic. Femeile care nu au
ovulaţie în mod regulat pot să dezvolte chisturi multiple. Ovarele sunt deseori mărite şi conţin
multe celule aglomerate sub un înveliş exterior îngroşat. Există mulţi factori care determină o
femeie să nu aibă ovulaţie şi să dezvolte ovar polichistic. Sindromul ovarului polichistic este
o afecţiune complexă care implică multe disfuncţii hormonale şi ale sistemului de organe.
Chisturile ovariene multiple sunt doar o faţetă a acestei disfuncţii.
- Chist dermoid – un chist dermoid este în principal grăime dar poate conţne un
amestec de diferite ţesuturi, păr, dinţi,etc. Acestea sunt deseori mici şi în mod obişnuit nu
determină manifestări. Foarte rar, ele devin mari şi se sparg, determinând sângerări în
abdomen, ceea ce constituie o urgenţă medicală.
- Chist endometriozic – acestea sunt chisturi care se formează când ţesutul
endometrial (acel tip de ţesut care se află în interiorul uterului) invadează ovarul. Este
controlat de schimbările hormonale lunare care determină chistul să se umple cu sânge.
Sângele din interiorul său este închis la culoare, maro-roşcat. Endometrioame multiple se
găsesc în afecţiunea numită “endometrioza”. Deşi asimptomatice deseori, endometrioamele
pot fi dureroase, în special în timpul ciclului sau în timpul actului sexual, iar cea mai
redutabilă complicaţie este cea care determină sterilitate.
3
- Chistadenom – seros sau mucinos – sunt chisturi care se dezvoltă din celulele de la
suprafaţa ovarului. Acestea sunt de obicei benigne. Ocazional, pot creşte destul de mari şi pot
deranja organele abdominale cauzând dureri.
- Tumori chistice borderline.
1.3. Etiologie
Atunci când un folicul ovarian ajunge la maturitate se află în marginea ovarului, iar
sub influenţa hormonilor din perioada ovulaţiei se rupe şi elimină ovulul. Uneori se întâmplă
ca foliculul să nu se rupă, rămânând astfel ca un mic chist. De asemenea corpul galben
(foliculul după eliminarea ovulului) se poate închista şi el. Corpul luteal este de fapt ceea ce
rămâne din folicul după ce a eliminat ovulul. Uneori se întâmplă ca orificiul pe unde a fost
eliminat ovulul să se închidă foarte repede şi astfel corpul luteal devine chist.
Aceste chisturi ovariene nu impun măsuri de tratament, pot să dispară de la sine şi în
cele mai multe cazuri sunt asimptomatice.
În mod normal în ovare se formează în fiecare lună nişte foliculi asemănatori
chisturilor care eliberează ovulul în perioada ovulatorie. Uneori aceşti foliculi continuă să se
dezvolte foarte mult, devenind chisturi functionale.
Printre factorii care cresc riscul de apariţie a chistului ovarian functional se numară:
- istoric de chist ovarian funcţional
- administrarea în mod curent de clomiphene citrate (Clomidul, Serophenul) pentru
infertilitate; aceste chisturi dispar după ce tratamentul se încheie
- folosirea de implanturi de levonorgestrel (sistem Norplast) ca anticoncepţionale
- sterilizarea tubară prin legarea trompelor
Chistul ovarian funcţional este efectul unor mici modificări în procesul de producere
şi de eliberare a ovulului. Acesta poate apărea la fiecare ciclu menstrual, dar dispare de la sine
după finalizarea acestuia sau în decurs de două luni.
Un ovar conţine de obicei mai bine de 150 000 de ovule, însă în perioada fertilă, unul
singur se maturizează. Aşadar, chisturile ovariene sunt funcţionale atâta timp cât nu sunt mai
mult de două concomitent, şi atâta timp cât dispar de la sine într-un interval foarte scurt.
Chistul ovarian luteal apare îndeosebi în timpul tratamentelor cu clomiphene citrate
(utilizate pentru contracararea infertilităţii), însă dispar odată cu încetarea tratamentului.
1.4. Epidemiologie
Din punct de vedere al incidentei lor în rândul populaţiei de sex feminin, formaţiunile
tumorale chistice de natură malignă nu depăşesc 30 % din totalul formaţiunilor chistice.
4
CAPITOLUL 2
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
2.1. Noţiuni de anatomie

Aparatul genital feminin este format:
- dintr-o parte externă - vulva;
- un grup de organe interne localizate în pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe
(salpinge) şi ovarele;
- glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.
Ovarele, organe pereche, reprezintă glandele sexuale feminine. Aceastea sunt situate
în cavitatea retroperitoneală, pe peretele lateral al acesteia, într-o depresiune denumită fosa
ovariană. Mai exact, ovarele sunt poziţionate de o parte şi de alta a uterului şi legate de
extremitatea laterală a tubei uterine. Ele au formă ovoidală şi greutate de 6-8 g.
Dimensiunile sale sunt de 3-4 cm lungime, 2 cm lăţime şi 1 cm grosime, dar aceastea pot
varia în funcţie de diferite condiţii.
Fig. 2. Ovarele4
Ovarele sunt localizate intraperitoneal, pe peretele lateral al cavităţii pelviene.

Ovarul este o glandă mixtă: exocrina şi endocrină, prezentând dublă activitate: de
formare a foliculilor maturi şi determinarea ovulaţiei şi de secreţie internă a ovarului.
Suprafaţa ovarelor este acoperită de epiteliu pavimentos/ cubic unistratificat numit
epiteliu germinativ ovarian. Sub acesta este un strat de ţesut conjunctiv dens numit tunica
albuginee (care determină culoarea albicioasă a ovarelor). Sub albuginee se află corticala
ovariană care este alcatuită preponderent din foliculi ovarieni. Medulara este porţiunea
centrala a ovarului şi e alcatuită dintr-o matrice de ţesut conjunctiv lax bogată vascular.
4
http://anatomie.romedic.ro/ovarele
5
Ovarul prezintă două feţe (laterală şi mediană) şi două margini (anterioară şi
posterioară) şi două extremităţi (tubară şi uterină). Acesta este un organ mobil menţinut în
poziţie prin: - ligamentul suspensor al ovarului;
- ligamentul propriu al ovarului (utero-ovarian);
- ligamentul tuboovarian (infundibulo-ovarian);
- mezovarul.
Aspectul exterior al ovarelor diferă în funcţie de activitatea acestora. Înainte de
pubertate acestea sunt aproximativ netede. După începerea procesului de ovulaţie, suprafaţa
acestora devine neregulată şi prezintă cicatrici. Acest lucru se produce din cauza foliculilor
ovarieni şi al ruperii acestora în fiecare lună. Culoarea gonadelor feminine este alb-roşiatică.
La suprafaţă, ovarele sunt acoperite de un epiteliu pavimentos, denumit epiteliu
germinativ ovarian. De asemenea, prin intermediul mai multor ligamente, acestea sunt legate
de organele şi structurile din jur. Cele două glande nu sunt, spre deosebire de restul organelor
pelvine, acoperite de peritoneu. Acest fapt le face sa fie singurele organe cu adevărat
intraperitoneale. Din cauza acestei structuri se produce o legătură între cavitatea
intraperitoneală şi exteriorul, pornind de la gonadele feminine, până la organele genitale
externe.
Rapoarte anatomice
Faţa laterală are raport cu peretele excavaţiei pelvine la nivelul fosei ovariene. La
nulipare: fosa ovariană Krause este o depresiune a peritoneului parietal cu următoarea
delimitare: - anterior: ligament larg al uterului;
- posterior: vase iliace interne şi uter;
- superior: vase iliace externe;
- inferior: artera uterină.
La multipare fosa ovariană Claudius de sub fosa ovariană corespunzătoare
nuliparelor. Are următoarea delimitare:
- anterior: artera uterină şi ureterul;
- posterior: faţa anterioară a sacrului;
- inferior: muşchi piriform.
Faţa medială e acoperită de tuba uterină şi mezosalpinge, vine în raport cu ansele
ileale şi solonul sigmoid (pe stânga).
Marginea anterioară dă inserite mezovarului şi prezintă hilul ovarului.
Marginea posterioară vine în raport cu ansele ileale şi colon sigmoid (pe stânga).
Extremitatea tubară e în apropierea vaselor iliace externe şi la acest nivel se înseră
ligamentul suspensor al ovarului.
6
Extremitatea uterină dă inserţie ligamentului propriu al ovarului.
Ovarele prezintă 2 margini (anterioară şi posterioară), 2 feţe (medială şi laterală) şi 2
extremităţi (laterală şi medială)
Marginea anterioară este acoperită de o plică numită mezoovar, de la care pornesc
două ligamente numite suspensoare. Aceste structuri sunt pătrunse de vase ovariene care vor
intra în gonadă prin intermediul unui orificiu numit hil. Marginea posterioară este liberă şi in
raport cu segmente ale tubului digestiv, vase iliace interne şi uretere.
Faţa medială este situată în vecinătatea extremităţii laterale a trompei uterine, având
raport şi cu mezosalpingele, o porţiune superioară din ligamentul larg al uterului. Faţa laterală
se află în raport cu peretele lateral al pelvisului şi cu foseta ovariană. Pentru această fosă
denumirea şi delimitarea variază de la nulipare la multipare. La nulipare, aceasta ia denumirea
de Krause. În cazul multiparelor, aceasta se numeşte Claudius şi este situată mai jos decât
precedenta.
La nivelul extremităţii laterale sau tubare se inseră cele două ligamente suspensoare
al ovarului, iar la extremitatea medială sau uterină se găseşte ligamentul prorpriu al ovarului.
Sub epiteliul germinativ ovarian se află un ţesut conjunctiv denumit albugineea
ovarului, ce le oferă culoarea albicioasa a acestora. Apoi se găseşte o structură numită
corticala ovarului, bine dezvoltată şi cu mai multe formaţiuni. Aceasta prezintă foliculii
ovarieni în diferite stadii de dezvoltare, corpii galbeni şi corpii albi. Cel mai profund se află
medulara ovarului, complet înconjurată de corticală, cu excepţia hilului. Aceasta, formată din
ţesut conjunctiv lax, conţine elemente vasculare, nervoase şi limfatice.
Arterial, ovarele sunt irigate de către artera ovariană care provine din aorta
abdominală. De asemenea, o ramură ovariană din artera uterină participă şi ea la
vascularizaţia acestor glande şi se anstomozează cu precedenta. Venos, acestea sunt drenate
de către o venă ovariană dreaptă şi o venă ovariană stângă. Cea dreaptă se varsă în vena cavă
inferioară, iar cea stângă se deschide în vena renală stângă. Pe lângă acestea, mai participa şi o
venă tubară internă care se va vărsa în arterele iliace interne. Limfa se drenează la nivelul mai
multor ganglioni din regiunea lombară şi iliacă.
Inervaţia ovarelor este vegetativă şi este realizată de nervi ce provin din două plexuri:
plex uterin şi plex ovarian. Primul, uterin, provine din plexul hipogastric inferior, iar cel
ovarian din plexul aortico-abdominal.5
5
Voiculescu I.C & Petriciu I.C, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti, 2001
7
2.2. Noţiuni de fiziologie
Ovarul - are o dublă funcţie:
- exocrină - de producere a gametului feminin / ovulul, care prin ovulaţie este
eliminat în exterior,
- endocrină - de producere a hormonilor sexuali ovarieni care trec în sânge. Ambele
funcţii sunt legate de foliculul ovarian care conţine ovulul, iar peretele conţine celule cu
proprietăţi glandulare endocrine.
Hormonii ovarieni sunt:
- Hormoni estrogeni.
- Progesteron.
- Hormoni androgeni.
- Peptide secretate de ovar
Hormonii estrogeni
- estradiolul este principalul hormon estrogen secretat de ovar. Secreţia acestuia are
două vârfuri: preovulator şi la jumătatea fazei luteale.
Majoritatea estradiolului circulant este în formă legată (98%) iar 2% este în formă liberă.
Principala metabolizare a estrogenilor se realizează la nivel hepatic de unde rezultă
glucuronizi şi sulfaţi care vor fi ulterior excretaţi în urină şi bila.
Efecte:
- asupra organelor genitale feminine: stimulează proliferarea şi contractilitatea
musculaturii uterine, stimulează creşterea foliculilor ovarieni, cresc fluxul sanguin uterin,
stimulează proliferarea ductelor galactoforela nivel mamar.
- asupra sistemului nervos: estrogenii sunt implicaţi în dezvoltarea comportamentului
sexual feminin după perioada pubertăţii. Fenotipul feminin: laringe mai slab dezvoltat şi voce
cu tonuri mai înalte, pilozitate corporală redusă, umeri înguşti şi şolduri mai largi.
- asupra sistemului osos: stimulează creşterea osoasă prin inhibarea activităţii
osteoclastelor.
- efect antiaterogen.
- scad secreţia de FSH.
- efect anabolizant proteic.
- Cresc vascularizaţia tegumentelor.6
Progesteronul
Este secretat de corpul galben şi de placentă în prima parte a gestaţiei şi în cantităţi
reduse şi de corticosuprarenalăa şi testicul.
6
8
Circulă minoritar în formă liberă (2%) şi majoritar (98%) în formă legată, din aceasta
80% de albumină şi 18% de globulină fizatoare de hormoni corticosteroizi (CGB).
Efecte:
- asupra uterului: induce activitatea secretorie a endometrului pregătit estrogenic,
scade excitabilitatea musculaturii netede uterine, reduce frecvenţa îi intensitatea contracţiilor
uterine.
- asupra mucoasei vaginale: stimulează proliferarea epiteliului şi infiltrarea cu
leucocite
- asupra glandelor mamare: induce dezvoltarea alveolelor, lobuli mamari şi
transformarea alveolelor în celule secretorii.
- efecte slab catabolice prin creşterea eliminării de azot la nivel renal
- determină natriureza şi diureza prin mecansim de blocare a acţiunii aldosteronului.
Hormonii androgeni
Sunt reprezentaţi de: androstendion, dihidrotestosteron şi sunt secretaţi de celulele
stromale ovariene în cantităţi reduse.
Peptide secretate de ovar
- relaxina
- inhibina este secretată de celulele foliculare ovariene în evoluţie. Aceasta inhibă
secreţia de FSH, prin acţiune asupra adenohipofizei.
- activina este secretată de celulele foliculare ovariene. Aceasta stimulează secreţia
de FSH
- ocitocina.
Reglarea secreţiei ovariene în perioada de maturitate sexuală se realizează prin
intermediul hormonilor gonadotropi hipofizari: FSH (hormonul foliculo-stimulant) şi LH
(hormon luteinizant).
La rândul ei, secreţia hormonilor hipofizari este controlată de GnRH eliberat de
hipotalamus, un hormon a cărei secreţie este pulsatil-intermitentă: frecevenţa pulsurilor este
crescută de estrogeni, adrenalina şi noradrenalina şi scăzută de progesteron, testosteron,
enkefaline.
Axul hipotalamo-hipofizo-ovarian:
- preovulator: în primele 11-12 zile ale ciclului, nivelul plasmatic crescut de
estrogeni are efect de feedback pozitiv către hipofiză şi hipotalamus, stimulând secreţia de LH
care va induce ovulaţia.
9
- postovulator: corpul galben secretă cantităţi mari de progesteron, estrogeni şi
inhibină care prin intermediul unui mecanism de feedback negativ reduc secreţia de FSH şi
LH.
Viaţa genitală a femeii se află sub dependenţa multiplilor factori hormonali şi
parahormonali, activitatea normală a aparatului genital feminin presupunând integritatea
anatomică şi funcţională a sistemului nervos central şi a sistemului endocrin.
Pentru o bună funcţionalitate a acestuia este necesară şi o integritate anatomică şi
funcţională a sa, modificările anatomo-patologice sau fiziopatologice dând patologia specifică
a aparatului genital feminin.
În desfăşurarea normală a funcţiilor fundamentale ale aparatului genital (funcţia
menstruală, sexuală şi de reproducere), participă componente ale sistemului nervos central.
Reglarea neuroendocrină presupune acţiunea unui complex de factori care se
desfăşoară în interrelaţie, condiţionare reciprocă, coordonare şi armonie asupra unor structuri
specializate filo si ontogenetic cum sunt: cortexul, hipotalamusul hipofizar, ovarul, glandele
mamare etc.
Conexat cu acestea, sistemul cortico-diencefalic, formaţiunea reticulată
mezencefalică şi complexul hipotalamo-hipofizar realizeză integrarea funcţiei aparatului
genital în funcţionarea unitară a organismului şi la viaţa de relaţie, cu mediul înconjurător.
Hipotalamusul reprezintă organul central de coordonare a activităţii endocrine.
Reglarea secreţiei ovariene
La pubertate:
- de la 8 -9 ani începe să crească secreţia hipofizară de hormoni gonadotropi,
atingând un vârf la instalarea pubertăţii, în jurul vârstei de 12-14 ani. Acum apar ca urmare a
creşterii secreţiei de estrogeni, dezvoltarea sânilor (telarha), apariţia părului pubian şi ca
urmare a secreţiei crescute de hormoni androgeni cortico-suprarenalieni apare părul axilar
(pubarha).
În sarcină
- corpul galben nu se mai atrofiază, se dezvoltă secretând cantităţi mari de estrogeni
şi progesteron. Se inhibă ovulaţia deci nu mai apare ciclul menstrual.
- după aproximativ trei luni de sarcină intervine placenta care secretă la rândul ei
estrogeni, progesteron, somatomamotropina corionică umană (HCS) şi hormonul gonadotrop
(similar cu LH): gonadotropina corionica umană (HCG).
- estrogenii dezvoltă glandele mamare şi măresc uterul
- progesteronul scade contractilitatea uterului gravid, pregăteşte sânul pentru lactaţie
10
- HCG împiedică involuţia corpului galben şi îl stimulează să secrete cantităţi mari
de progesteron şi estrogeni.
- HCS stimulează anabolismul proteic şi scade folosirea glucozei pentru organism,
lăsând cantităţi ridicate pentru făt.
La menopauza
- înainte de instalarea menopauzei ciclul ovarian începe să fie neregulat, perioada
care poate dura câteva luni sau chiar ani de zile.
- menopauza apare între vârstele 45 - 55 ani în mod fiziologic.
- odată instalată menopauza, ovarele devin mici iar nivelurile de hormoni estrogeni şi
androgeni plasmatici sunt reduse.
Patologie ovarului
Hipofuncţia ovariană care are efecte cum ar fi: involuţia organelor sexuale,
atrofierea glandelor mamare, reducerea pilozităţii pubiene şi chiar amenoree. Aceasta poate fi:
- primară: având ca etiologie cauze genetice precum deficienţe enzimatice sau boli
autoimune,
- secundară provocată de hiposecreţia de GnRH.
Hiperfuncţia ovariană are manifestări diferite în funcţie de perioada în care apare:
- înaintea pubertăţii: grăbirea apariţiei pubertăţii, apariţia precoce a menarhei, a
ovulaţiei şi a caracterelor sexuale secundare.
- după pubertate apare de cele mai multe ori din cauza unei tumori secretante de
estrogeni.
Hiperfunctia ovariana poate fi:
- primară, provocată de tumori maligne ovariene
- secundară provocată de o hipersecreţie de GnRH sau FSH şi LH
Hipersecreţia de androgeni apare cel mai frecvent la adulţi şi este caracterizată de
apariţia masculinizării.7
7
11
CAPITOLUL 3
NOŢIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ŞI FIZIOPATOLOGIE
3.1. Noţiuni de anatomopatologie

Chisturile ovariene se formează la suprafaţa ovarelor. Ovarele sunt organe pereche,
având dimensiunea şi forma unei migdale, localizate de fiecare parte a uterului. La nivelul
ovarelor se formează şi se dezvoltă ovulele, care sunt eliberate în cicluri lunare, pe toată
perioada reproductivă a femeii.
În fiecare lună, un ovul se formează într-o structură aflată în interiorul ovarului,
numită folicul. Conţinutul lichidian al foliculului are rolul de a proteja ovulul. Acesta se
maturizează şi este expulzat prin ruperea foliculului. Uneori însă, foliculul nu eliberează
ovulul sau nu se micşorează după expulzarea ovulului, ci continuă să crească pe măsură ce se
umple cu lichid. Astfel se formează un chist ovarian.
Orice folicul ovarian mai mare de aproximativ 2 cm este denumit „chist ovarian”.
3.2. Noţiuni de fiziopatologie

Mecanism fiziopatologic
Majoritatea chisturilor ovariene funcţionale sunt asimptomatice şi dispar fără
tratament în una sau două luni sau după unul sau două cicluri menstruale periodice (normale).
Unele chisturi se măresc în diametru până la 10.2 cm (4 in) înainte să se micşoreze şi să se
rupă. Ruptura unui chist funcţional cauzează disconfort şi durere temporară.
Chistul ovarian funcţional nu cauzează cancer ovarian.
În orice caz trebuie să se excludă alte cauze de chist ovarian sau chisturi măriţi de
volum ale ovarului înainte de a se pune diagnosticul de chist ovarian funcţional. Acest lucru
poate însemna reexaminări la fiecare 6 - 8 săptămâni, ecografie pelvină sau posibil o
procedură laparoscopică pentru o examinare mai îndeaproape a chistului şi a ovarului.
Chisturi ovariene postmenopauză.
După menopauză creşte riscul de apariţie a cancerului ovarian. Din acest motiv toate
creşterile ovariene post menopauză trebuie să fie examinate pentru a evidenţia semne de
cancer. Uneori se recomandă extirparea ovarelor când apare un chist pe ovar post menopauză.
În unele cazuri, unele chisturile ovariene post menopauză, numite chisturi uniloculare, care au
pereţi subţiri şi un singur compartiment, foarte rar pot degenera în cancer.8
8
Nicolae Ionescu, Breviar de Obstetrică şi Ginecologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1972
12
CAPITOLUL 4
SIMPTOMATOLOGIE
Chisturile ovariene reprezintă o problemă ginecologică care poate crea disconfort.

Cele mai multe chisturi ovariene sunt inofensive şi nu sunt observate niciodată şi dispar fără
tratament. Când un chist se manifestă cu simptome, dureri de burtă sau pelviene, este de
departe cel mai comun. Durerea poate fi cauzată de spargerea chistului, creştere rapidă şi
întindere, sângerare în interiorului chistului sau torsionarea (răsucirea) chistului în jurul sursei
de alimentare cu sânge.
Totuşi acestea pot cauza manifestări cum ar fi:
- Dureri pelviene – o durere constantă sau intermitentă care poate radia în partea
inferioară a spatelui sau în şolduri
- Durere pelviană puţin înaintea începerii ciclului sau chiar înainte să se termine
acesta
- Ameţeala, stări de vomă sau tensiune în sâni similare celor care se simt în timpul
gravidităţii
- Senzatie de prea plin sau greutate în abdomen
- Presiune în zona rectală sau vezica urinară – dificultăţi în golirea totală a vezicii
urinare
- Dureri acute sau continui în zona inferioară abdomenului, de obicei la mijlocul
perioadei menstruale
- Întârzierea ciclului
- Sângerări vaginale subite
Unele chisturi funcţionale ovariene se pot răsuci sau rupe şi sângera. Manifestările
includ:
- Durere acută bruscă, deseori însoţite de greaţă şi vomă (semn posibil al unui chist
torsionat)
- Durere acută imediat după un act sexual (posibil semn al unui chist spart)
- durere acută cu caracter de colică (vine şi trece ) în partea de jos a abdomenului,
însoţită de febră şi vomă. Aceste semne şi simptome sau semnele şi simptomele de şoc cum ar
fi pielea acoperită de o transpiraţie rece, ameţeală şi slăbiciunea – indică o urgenţă şi trebuie
să se prezinte imediat la un medic.9
9
13
Chisturile pot fi descoperite şi din întâmplare. Un chist creează disconfort sau poate
fi descoperit la un examen de rutină.
Durerea poate fi cauzată de spargerea chistului, creştere rapidă şi întindere, sângerare
în interiorului chistului sau răsucirea chistului.
Printre cele mai comune manifestări se numără durerile pelviene, cu puţin timp
înainte de începerea menstruaţiei sau chiar înainte de terminarea acesteia, ameţeală, tensiunea
simţită la nivelul sânilor, senzaţia de plin sau de greutate în abdomen.
Fig. 3. Chist ovar10
De cele mai multe ori, femeile nu prezintă semne. Sau, atunci când simptomele sunt
prezente, ele sunt similare cu cele ale altor afecţiuni, precum endometrioza, pelvină, sarcina
extrauterină şi cancerul ovarian.
Chiar şi apendicita şi diverticulita colonică pot determina simptome asemănătoare
celor produse de ruperea/torsionarea unui chist ovarian. În unele cazuri tabloul clinic are
aspect asimptomatic, cu dereglări ale duratei ciclului menstrual (apariţia şi instalarea
episoadelor de amenoree, dureri şi sensibilitate crescută la nivelul sânilor, creşterea în
greutate secundar retenţiei hidrice. Pacienta trebuie să se îngrijoreze şi să apeleze de urgenţă
la un serviciu medical în momentul în care sesizează unul dintre aceste aspectele clinice , mai
ales dacă aceste semne şi simptome sunt însoţite de prezenţa durerii în etajul abdominal
inferior. Chiar şi în lipsa tabloului clinic specific, pacienta în cazul în care acuză durere
violentă în etajul abdominal inferior trebuie să solicite ajutorul medical de urgenţă deoarece
durerea poate fi secundară torsiunii ovarului secundar greutăţii chistului.
10
http://anatomie.romedic.ro/chisturi ovariene
14
CAPITOLUL 5
INVESTIGAŢII CLINICE
Examen de laborator
Un chist ovarian poate fi identificat în timpul unui examen pelvin, în cadrul căruia
medicul palpează anexele şi în principal ovarele. Examinarea de către medic cuprinde :
- anamneza amănunţită despre istoricul simptomelor şi ciclurilor menstruale, istoric
familial.
- un examen ginecologic, şi recoltare de frotiu Pap, secreţie vaginală, cultură din col,
pentru evitarea suprapunerii vreunei infecţii
- ecografie transvaginală
Examinarea pelvină este un examen fizic complet al organelor pelvine feminine,
efectuat de către un medic. Examinarea pelvină ajută medicul să evalueze dimensiunea şi
poziţia vaginului, uterului, cervixului, trompelor uterine şi ovarelor.
Controlul medical – o simplă palpare a ovarelor, în timpul examenului pelvin, din
partea ginecologului poate semnala prezenţa unui astfel de chist.
Măsurarea CA 125 (Cancer antigen 125) - nivelul proteinei CA 125 are valori
ridicate la femeile cu cancer ovarian. Dacă este identificat un chist ovarian parţial solid, iar
pacienta prezintă riscuri de cancer ovarian, medicul poate recomanda măsurarea nivelului de
CA 125 din sânge pentru a stabili dacă chistul este malign. Valorile ridicate ale proteinei CA
125 din sânge pot indica şi alte afecţiuni necanceroase precum endometrioza, fibromul uterin
şi boala inflamatorie pelvină.
Examen de radiologie
Pentru a identifica tipul de chist ovarian, sunt folosite următoarele proceduri:
Ecografia abdominală este o metodă imagistică larg folosită în practica medicală,
contribuind alături de anamneză, examenul clinic şi analize la stabilirea diagnosticului de
către medicul curant.
Fig. 4. Ecografia abdominală11
11
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-trebuie-sa-stii-despre-ecografie
15
Cu foarte puţine excepţii, ecografia nu pune diagnosticul, lucru care trebuie ştiut de
pacienţii care se prezintă la clinici medicale din proprie iniţiativă şi solicită efectuarea unei
ecografii.
Ecografia endovaginală – aparatul cu ultrasunete are un transductor, un fel de
“mouse” care este plimbat pe piele pentru a transmite ultrasunetele şi a primi ecoul, special
conceput pentru a fi introdus uşor în vagin. De multe ori, dacă la ecografia abdominală s-au
văzut chisturi ovariene sau anomalii ale uterului, se recomandă ecografie endovaginală pentru
a ajunge la un diagnostic precis.12
Fig. 5. Ecografia endovaginală13
Chisturile au aspectul ecografic al unor saculeţi plini cu lichid. Frecvent se constată

că aceste chisturi au caracter benign şi rareori se întâmplă ca acestea să aibă conţinut de
consistenţă solidă. Aspectul ecografic al ovarelor este foarte important atunci când se
suspectează prezenta unor formaţiuni chistice ovariene.
După depaşirea vârstei de 40 de ani, chisturile ovariene prezente sunt asociate cu un
risc mai crescut de a se transforma în formaţiuni de natură tumorală decât la vârste mai tinere.
Deşi riscul de a dezvolta chisturi maligne este crescut, chiar şi după vârsta de 40 de ani,
majoritatea chhisturilor sunt declarate benigne.
Testul de sarcina. Rezultatul pozitiv obţinut la testul de sarcină poate să indice că
formaţiunea prezenta este de fapt un chist de corp luteal care creşte în volum pe măsura ce
foliculul se umple cu conţinut lichid.
Laparoscopia. Laparascopia se realizează cu ajutorul unui laparoscop. Laparoscopul
reprezintă un instrument subţire, care se poate introduce cu uşurinţă intraabdominal la nivelul
unei incizii de mici dimensiuni. Medicul are în acest mod posibilitatea de a vizualiza ovarele
şi de a înlătura chisturile ovariene.
12
13
https://sanatate.bzi.ro/ce-este-ecografia-endovaginală
16
CAPITOLUL 6
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
6.1. Evoluţie
Majoritatea chisturilor ovariene sunt inofensive, nu produc simptome şi, mai mult,
dispar fără a fi nevoie de un tratament, În cazul în care perioadele de ciclu menstrual au
devenit dureroase, neregulate, au apărut dureri în timpul actului sexual, se recomandă
consultul de specialitate.
Evoluția unui chist ovarian este extrem de variabilă. Atunci când este mărit se poate
răsuci cu necroza acestuia, se poate rupe sau poate sângera, devenind foarte dureros. Cu cât
este mai mare cu atât este mai probabil ca el să producă simptome. Chistul dermoid in cazuri
rare si din cauze necunoscute poate devine malign (canceros).
Din punct de vedere evolutiv, ovarul prezintă mai multe stadii de dezvoltare pe
parcursul vieţii femeii, suferind diverse modificări în funcţie de perioada traversată: copilărie,
pubertate, adolescenţă, menopauză. În oricare din aceste perioade este bine ca femeia să ştie şi
să recunoască principalele semne şi simptome ce caracterizează patologia ce implică ovarele.
Chisturile ovariene sunt clasificate în literatura de specialitate de către specialişti ca
făcând parte din categoria formaţiunilor tumorilor deoarece evoluţia lor au la baza mecanisme
de multiplicare celulară aberantă specifice patologiei ce caracterizează formaţiunile tumorale.
În cazul chistului ovarian, acesta începe să se manifeste clinic la nivelul unui ovar
sau chiar la nivelul ambelor ovare bilateral, poate fi unic sau multiplu, poate fi situat pe
suprafaţa ovarului sau în interiorul ţesutului ce alcătuieşte ovarul.
6.2. Prognostic
Prognosticul chisturilor ovariene variază în funcţie de vârsta pacientei. Majoritatea
chisturilor foliculare se rezolvă de la sine. La femeile în post-menopauză cu chisturi ovariene
există riscul transformării maligne.
Deşi nu există o metodă de a preveni chisturile ovariene, examenele ginecologice
frecvente sunt un mod de a observa toate modificările ovarelor şi diagnosticate cât mai
curând.
În plus, femeile trebuie să fie atente la modificările ciclului menstrual, inclusiv la
simptomele neobişnuite ce însoţesc menstruaţia şi care persistă timp de mai multe cicluri
menstruale.14
14
17
CAPITOLUL 7
TRATAMENT ŞI COMPLICAŢII
7.1. Tratament
În marea majoritate a cazurilor, chisturile ovariene sunt funcţionale şi cu caracter
beningn, nu determină manifestarea de simptome şi se remit fără a fi nevoie de instituirea
unui tratament. Atunci când tratamentul are caracter de necesitate, obiectivele acestuia vor
consta in:
- Tratarea simptomelor de durere sau de presiune pelvină.
- Prevenirea apariţiei altor chisturi prin prevenirea desfăşurării procesului ovulator.
Tratamentul cu anticoncepţionale previne ovulaţia.
Tratamentul iniţial
În condiţii normale, chisturile ovariene funcţionale se remit fără tratament în decurs
de 1 - 2 cicluri menstruale, astfel că se recomandă ca evoluţia acestora să fie supravegheată o
perioadă de timp.
Examinarea pelvină este indicată după 1 - 2 luni de la examinarea iniţială, cu scopul
de a verifica dacă dimensiunile chistului s-au modificat. Dacă volumul acestuia nu se reduce
după două cicluri menstruale, este recomandată efectuarea mai multor investigaţii necesare
depistării altor factori determinanţi ai formaţiunilor ovariene.
Tratamentul durerii se realizează prin:
- Antialgice (acetaminofen/paracetamol)
- Antiinflamatoarele nesteroide (Ibuprofen) acţionează de obicei eficient când sunt
administrate precoce, la apariţia primelor simptome dureroase.
- Aplicarea locală (în zona ovarelor) de comprese calde, sticlă cu apă încălzită, baie
caldă – pot ajuta la relaxarea musculară locală, ameliorarea durerilor, spasmelor,
disconfortului şi la stimularea circulaţiei sanguine ovariene.
- Limitarea/evitarea activităţilor obositoare şi stresante poate reduce riscul apariţiei
rupturii sau torsionarii chisturilor.
Tratamentul variază în funcţie de vârstă, aspectul şi mărimea chistului, în unele cazuri se
indică doar examenul ecografic periodic, asa cum este cazul chistelor funcţionale mici (2-
5cm) la femeile în premenopauză, majoritatea acestor chisturi remiţându-se spontan.
În cazul unui chist funcţional de mari dimensiuni însoţit de simptomatologie se poate
prescrie un tratament anticonceptional.15
15
18
Femeile cu chisturi ovariene ce au trecut de menopauză sunt monitorizate ecografic
şi prin determinarea CA125 din sânge. Conduita depinde de mărimea chistului, aspectul
ecografic şi evoluţia acestuia. Riscul de apariţie a unui cancer este mic în cazul chisturilor
mici unilaterale, mai mult de jumătate din aceste chisturi remiţându-se în 3 luni.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Tratamentul în regim ambulator se rezumă la ameliorarea simptomatologiei
manifestate prin aplicarea de comprese calde la nivelul abdomenului inferior sau prin
administrarea medicaţiei antialgice.
Tratamentul în regim ambulator determină un volum redus de stres şi contribuie la
diminuarea disconfortului determinat de prezenţa chistului ovarian. Menţinerea căldurii la
acest nivel prin aplicarea de sticle cu apă încălzită sau băi calde determină relaxarea
musculaturii şi reducerea crampelor dureroase. Tensiunea musculară şi starea anxioasă pot fi
atenuate prin consumul de ceaiuri de zmeură, mentă sau mure.
Este recomandat ca la fiecare senzaţie de micţiune să se golească vezica urinară şi să
se evite stările de contipaţie. Constipaţia nu produce sau influenţează în vreun fel chisturile
ovariene, însă determină o senzaţie de disconfort la nivel pelvin. Ţinerea senzaţiei dureroase
sub control se poate realiza prin administrarea medicamentelor precum Tylenol, Panadol sau
antiinflamatoare nesteroidiene dintre cele care urmează:16
- Iburofen
- Ketoprofen
- Naproxen
- Aspirina
Fig. 7. Tipuri de medicamente17
16
Nicolae Ionescu - Breviar de Obstetrică şi Ginecologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1972
17
http://www.medicamente.md/mo/product
19
Tratamentul de întreţinere
Chisturile ovariene funcţionale care se menţin pe perioada a 2 - 3 cicluri menstruale
şi au un aspect ecografic normal sau determină simptome, indică necesitatea
instituirii tratamentului sau supunerea unei intervenţii chirurgicale. În acest caz se începe
administrarea anticoncepţionalelor care se va prelungi pe parcursul a câteva luni.
În acest timp pacienta se ţine sub observaţie pentru a observa dacă simptomatologia
se remite sau chisturile dispar. În condiţiile în care senzaţia dureroasă este severă şi
persistentă, se poate încerca terapia cu agonişti de eliberare ai gonadotropinelor sau GnRH -
agonişti.
Aceştia au funcţia de a scădea secreţia de hormoni cu rol în stimularea secreţiei de
ovule valabili pentru chisturile nefuncţionale. Agoniştii de eliberare ai gonadotropinelor reduc
şi valoarea estrogenului şi a progesteronului până la valoarea înregistrată în perioada
menopauzei. Administrarea acestora se realizează doar pe durata a câteva luni din cauza
efectelor secundare severe înregistrate.
Îndepărtarea chirurgicală a formaţiunii chistice este cunoscută sub denumirea de
chistectomie. Chistectomia se realizează laparoscopic în cazul în care un chist ovarian dureros
cu caracter funcţional este persistent şi nu se remite în urma tratamentului medicamentos. În
cazul în care aspectul ecografic al chistului este anormal sau în cazul în care există şi alţi
factori de risc în ceea ce priveşte cancerul ovarian, este recomandată supunerea pacientei unei
intrervenţii chirurgicale prin laparatomie.
Fig. 9. Laparatomie18
18
http://www.umm.edu/health/medical/laparoscopia-pelvică
20
Dacă la ecografie chistul are un aspect anormal sau dacă există şi alţi factori de risc
pentru cancerul ovarian, se recomandă intervenţia chirurgicală printr-o incizie mai largă
(laparotomie) în locul laparoscopiei.
Tratamentul chisturilor ovariene depinde foarte mult de vârsta pacientei, tipul de
chist, dimensiunile acestuia precum şi de simptome. Pentru chisturile simple de dimensiuni
reduse la femeile tinere se poate adopta o atitudine de expectativă cu reevaluare ecografică
ulterioară la un anumit interval de timp ( 1 lună).
Intervenţia chirurgicală poate fi necesară pentru a elimina chisturi mari, chisturi
dermoide (care se operează întodeauna indiferent de dimensiuni) sau pentru a se asigura ca nu
este prezenta o formă de cancer ovarian.
Pot fi făcute teste de sânge alături de ecografie transvaginală sau abdominală pentru a
determina dacă tratamentul chirurgical este necesar. Tratamentul chirurgical se poate face
laparoscopic (minim invaziv) sau clasic – printr-o incizie longitudinală sau transversală la
nivelul abdomenului inferior.
Femeile în postmenopauză necesită examen ecografic periodic pentru 4 luni după ce
chisturile s-au remis.
Tratamentul chirurgical clasic al chisturilor ovariene
Intervenţia chirurgicală poate fi efectuată cu rol diagnostic de evidenţiere a
chisturilor ovariene şi pentru avaluarea dimensiunilor ovarelor în condiţiile predispoziţiei la
cancer ovarian. Intervenţia chirurgicală nu determină scăderea în volum a formaţiunilor
chistice decât în situaţ extirpării ovarelor.
Tratamentul chirurgical este indicat în situaţiile următoare:
- Unul dintre ovare s-a torsionat sau s-a rupt.
- Un chist ovarian s-a torsionat sau s-a rupt.
- Manifestarea de dureri severe şi hemoragii.
- Chisturile ovariene au dimensiuni mai mari de 7,6 cm şi au tendinţa de a
exercita compresie asupra altor organe din cavitatea abdominală.
- Chistul ovarian nu s-a resorbit după o perioadă de timp de 2 - 3 luni de expectativa
fără tratament, în special dacă în acest interval de timp s-au desfăşurat unul sau două
cicluri menstruale normale.
Obiectivele tratamentului pe cale chirurgicală sunt următoarele:
- Confirmarea unui diagnostic de chist ovarian.
- Excluderea unui diagnostic de cancer ovarian.
- Extirparea chisturilor ovariene care provoacă durere.
21
- Scăderea presiunii exercitate de chisturile ovariene cu dimensiuni mai mari de 7,6
cm asupra vezicii urinare sau a altor organe din cavitatea pelvină.
Terapia pe cale chirurgicală în cazul chisturilor ovariene sau a creşterilor de volum a
ovarelor este realizată pe la nivelul unei incizii mici, laparoscopice, sau a unei incizii mai mari
cunoscute ca laparatomie.
Tratamentul laparoscopic:(tratament minim invaziv).
Laparoscopie este o intervenţie minim invazivă în care instrumentele chirurgicale
sunt introduse în abdomen, destins în prealabil prin insuflaţie de CO2, prin 3 sau uneori 4
incizii de aproximativ 1 cm.
Intervenţia este vizualizată pe un ecran pe care sunt afişate imaginile capturate de
laparoscop. Inciziile sunt suturate cu fir resorbabil, intervenţia durând aproximativ 30 de
minute în funcţie de mărimea şi tipul chistului.
În tratamentul chirurgical al chistelor ovariene cu caracter benign se foloseşte
abordul laparoscopic (3 mici incizii la nivelul abdomenului sub 1 cm) şi constă în
îndepărtarea chistului cu prezervarea ovarului şi a fertilităţii – chistectomie.
După scoaterea chistului acesta este trimis pentru analiza microscopică pentru a
stabili natura benignă sau malignă a acestuia şi în funcţie de acest rezultat se stabileşte dacă
este nevoie de o intervenţie chirurgicală mai extinsă.
Avantajele laparoscopiei:
- recuperare postoperatorie rapidă: beneficiul major al laparoscopiei este că pacienta
se poate externa în aceeaşi zi după operaţie şi recuperarea completa se face într-o săptămână
când pacienta se poate întoarce la serviciu;
- dureri după operaţie mult reduse: faţă de abordul classic, pacienta se poate mobiliza
în aceeaşi zi postoperator cu dureri minime;
- avantajele estetice: cicatricile postoperatorii sunt mici (de ordinul milimetrilor) cu
rezultate estetice foarte bune;
Laparoscopia contribuie la confirmarea diagnosticului de formaţiune chistică
ovariană la femeile tinere. Chisturile ovariene cu caracter persistent, dureroase şi de
dimensiuni mari, care nu sunt asociate cu semne de cancer ovarian, se pot extirpa
laparoscopic, fără afectarea structurii ovariene.
Laparatomia este indicată atunci când chistul ovarian capătă dimensiuni foarte
mari, atunci când se suspectează un cancer ovarian în desfăşurare sau atunci când apar şi alte
afecţiuni ale organelor din cavitatea pelvină sau abdominală.
La instalarea menopauzei, durerile provocate de prezenţa chisturilor ovariene se
remit deoarece sunt foarte rare cazurile în care chisturile funcţionale au caracter persistent
22
până la atingerea vârstei menopauzei. Până la instalarea menopauzei, simptomatologia poate
fi ameliorată cu ajutorul medicaţiei, însă unele femei preferă asumarea riscurilor intervenţiei
chirurgicale care determină scăderea calităţii vieţii.
În cazul în care se ia în calcul efectuarea unei intervenţii chirurgicale, se va analiza
care este opţiunea optimă în cazul respectiv şi anume metoda laparoscopică sau laparatomia.
Tratamentul chirurgical nu are rol preventiv în ceea ce priveşte formarea noilor chisturi decât
în condiţiile extirpării ovarului în întregime.
7.2. Complicaţii
Un chist ovarian de dimensiuni mari poate cauza disconfort abdominal, apăsând pe
organele învecinate.
Torsiunea este cea mai frecventă complicaţie şi se traduce printr-o durere bruscă şi
violentă. Este vorba despre o urgenţă medicală ce necesită o intervenţie chirurgicală, deoarece
nici un medicament analgezic nu poate reduce durerea. La examenul ecografic, se confirmă
prezenţa unui chist ovarian, uneori însoţit de hemoragie.
Torsiunea de ovar în jurul propriului pedicul poate produce:
- obstruarea drenajului venos al ovarului;
- congestia ovarului;
- creşterea în volum a ovarului;
- îngroşarea capsulei ovariene;
- infarct ovarian.
Hemoragia şi ruptura unui chist se află uneori la originea unui şoc (imposibilitatea
organelor de a asigura funcţia principală). Cel mai adesea, este vorba de un chist de corp
luteal. Aceştia apar în general după tratamentul pentru stimularea ovulaţiei (tratament cu
gonadotrofine) şi la începutul sarcinii.
O altă complicaţie care poate surveni este chistul ovarian hemoragic. Acesta apare
când un vas de sânge din peretele chistului ovarian se rupe, inundându-l cu sânge.
Simptomul dominant al acestei complicaţii este durerea abdominală puternică.
Aceasta este localizată pe una dintre părţile laterale ale abdomenului (în zona ovarului care
are chistul hemoragic).
Un alt simptom şi o complicaţie apărută în urma sângerării unui chist
este anemia împreună cu semnele şi simptomatologia specifică.
În cazul chisturilor hemoragice cel mai adesea se prescriu narcotice, calmante sau
alte măsuri care ajută la stimularea circulaţiei sanguine: prosoape calde, sticle cu apă caldă
sau pachete de gheaţă aplicate local.
23
Intervenţia chirurgicală este ultimul resort la care apelează medicii pentru a trata
această afecţiune. Se foloseşte laparoscopia pentru a îndepărta chistul problematic.
Ruptura chistului ovarian cu sângerare intraperitoneală şi risc vital datorita
volumului crescut al ovarului acesta se poate torsiona în jurul axului său vascular, fără
intervenţia chirurgicală în timp util, torsiunea are drept consecinţă pierderea ovarului.
Ruptura unui chist ovarian este o condiţie care nu trebuie neglijată de femei. Este
greu de recunoscut în urma unei simptomatologii, pentru că în multe cazuri acesta poate fi la
fel de asimptomatic precum un chist ovarian normal.
Primul simptom care poate apărea este durerea resimţită în zona abdomenului
inferior, ca şi în celelalte cazuri. Această durere persistă nu numai în timpul menstruaţiei, ci şi
în afara ei. Mai pot apărea:
- senzatii de greaţă;
- vărsături;
- febră;
- hemoragie intraperitoneală (aceasta poate conduce şi la deces).
Unele femei prezintă chisturi ovariene mai puţin obişnuite care nu produc simptome
şi sunt descoperite în timpul unei examinări pelvine.
Chisturile ovariene care se dezvoltă post menopauză pot fi maligne (canceroase).
Din acest motiv, examenele ginecologice sau şi examene imagistice trebuie efectuate în mod
periodic.
Infecţia
Infecţiile pot surveni în urma apariţiei oricăror complicaţii ale chisturile şi reprezintă
un pericol pentru sănătatea femeii. Nedepistată sau prost diagnosticată aceasta poate costa
viaţa unei persoane în urma apariţiei septicemiei. Primele simptome ale unei infecţii sunt:
- febra;
- stare generală alterată;
- frisoane;
- dureri pelvine.19
19
24
CAPITOLUL 8
PREZENTAREA CAZURILOR
Cazul nr. 1
Nume şi prenume: A.I.

Domiciliu: Brăila.
Data naşterii: 22.12.1989.
Sex: feminin.
Starea civilă: căsătorită.
Naţionalitatea: română.
Data internării: 15.04.2018
Identitate socială: lucrător comercial
Religie: creştin ortodox.
Situaţia administrativă: CNAS.
Descrierea pacientului: Î = 1.74 m; G = 67 kg.
Istoricul socio-cultural:
Bolnava A.I. se îmbracă modest şi este agent imobiliar are o atitudine optimistă,
datorită susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, găteşte. Locuieşte cu
soţul într-un apartament cu 3 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian drept
Motivele internării: metroragie, dismeronee, durere în fosa iliacă dreaptă, conspitaţie,
anxietate, inapetenţă, insomnie.
Anamneza:
Antecedente hedero-colaterale: fără importanţă.
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: meharnă la 14 ani, ciclu regulat 28-30 zile
flux moderat.
Condiţii de viaţă: bune.
Comportament: Bolnava A.I. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
necesită tratament.
Istoricul îngrijirii:
Pacienta A.I. de 28 de ani, se prezintă la secţia Obstetrică Ginecologie, pentru metroragie,
dismenoree, polakiurie, durere în fosa iliacă dreaptă, constipaţie. În urma examenului
ecografic se stabileşte diagnosticul de ovar chistic drept.
25
Obiceiuri de viaţă şi de muncă. Pacienta este afectată deoarece nu-şi poate desfăşura
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav.
Examen clinic general
Stare generală: Î: 1.74m; G: 67 Kg; T = 36,7°C.
Stare de nutriţie: diminuată.
Stare de conştiinţă: păstrată.
Tegumente şi mucoase: palide.
Facias: anxios
Fanere: îngrijite.
Ţesut conjunctiv adipos – normal reprezentat.
Sistem muscular – normal reprezentat.
Aparat respirator
- torace normal conformat cu mişcǎri simetrice bilaterale;
- sonaritate pulmonarǎ normalǎ;
- murmur vezicular normal transmis la peretele toracic (prezent pe ambele arii pulmonare).
Aparat cardio – vascular
- aria relativǎ a malitǎţii cardiace în limite normale;
- zgomote cardiace ritmice bine bǎtute;
- artere periferice pulsatile;
- A.V. – 100 bǎtǎi/minut;
- T.A. – 100/70 mmHg.
Aparat digestiv
- abdomen normal reprezentat;
- ficat splină în limite normale;
- tranzit intestinal normal.
Aparat uro – genital - metroragii
Diureza: normală.
Tranzit intestinal: normal.
SNC - bolnavul orientat temporo – spaţial;
RMF - normale
ROT – normale, egale bilateral;
26
Examene de laborator
Analize Valori reale Unitate de măsură Valori normale
Hemoglobina 12 g/dl 12.0-15.0
Hematocrit 39,9 % 36.0-46.0
Leucocite 6,1 10/µL 4.0-10.0
VSH 8 mm 0.0-20.0
Uree 27 Mg/6 15-45
Creatinină 0,77 Mg/6 05-1.1
Glicemie 103 Mg/6 76-110
TGO 28 u/l 1-40
TGP 21 u/l 1-37
Colesterol 219 Mg/dl >200
Trombocite 27 10/µL 150-450
Trigliceride 130 Mg/dl 40-150
EKG - cord în limite normale.

Ecografie abdominală chist folicular ovar drept.
Radiografie pulmonară: Fără leziuni pleuro-pulmonare active. Cord de dimensiuni normale,
hiluri pulmonare cu arii de protecţie normală
Tratament
Calea de
Medicament Clasa Doza
administrare
Metenamin 500 mg antiseptic urinar 2 cp/zi p.o.
Algocalmin 500 mg analgezic 2 f/zi i.m.
Aspirină 500 mg antiinflamator 1 tb/zi p.o.
Indometacin antiinflamator 2 sup/zi (rectal) intrarectal
Dulcolax 10 mg laxativ 2 tb/zi po
Propanolol 40 mg antiaritmic 2 tb/zi po

Diazepam 10 mg sedativ 1 tb/zi p.o
Yasmin ( 21 zile) contraceptiv 1 tb/zi p.o
Ser fiziologic 500ml Soluţii hidrice 500 ml pev
Glucoză 5-10%* Soluţii hidrice 500 ml pev
27
NaCl 5.8%,*
electroliţi 500 ml pev
KCl 7.4%)
Ringer 500ml electroliţi 500 ml pev
Culeregea datelor
Date obiective Date subiective
- dureri în fosa iliacă dreaptă - insomnii
- metroragie - anxietate
- ameţeli - slăbiciune
- conspitaţie - irascibilitate
- TA 110/60mmHg
- R 24 r/min ( tahipnee)
- P 90 b/min. ( tahicardie)
- G - 65kg ;.
Plan de îngrijire
Dx. 1. Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice datorită mediului spitalicesc
manifestat prinrisc de complicaţii, tahicardie, tahipnee, facis crispat.
Obiectiv: Prevenirea complicaţiilor pe durata spitalizării.
Intervenţii:
- se primeşte pacienta în salon în secţia de Ginecologie şi se asigură condiţii de confort: pat cu
sisteme auxiliare de schimbare în decubite, de protecţie, sistem aspiraţie la perete şi sursă de
oxigen;
- se asigură condiţii de mediu adecvate pentru a evita pericolele: t°=18-20°C, aer umidificat,
salon aerisit şi iluminat.
- se măsoară funcţiile vitale (T,R,P, t°,diureză) şi se notează în foaia de temperatură ;
- se recoltează sânge pentru grup sangvin şi Rh.
Evaluare
Ziua 1: Pacienta a reuşit să se integreze în mediul spitalicesc.
Ziua 2: Comunic pacientei despre investigaţiile care i se vor face.
Ziua 3: Administrarea tratamentelor a redus intensitatea durerilor.
Ziua 4: După efectuarea analgezicelor pacienta nu mai prezintă durere.
Ziua 5: Pacienta comunică cu echipa medicală.
28
Dx. 2 Eliminare urinară insuficientă cantitativ şi calitativ, tulburare menstruală datorită bolii
manifestată prin metroragie , dismenoree, polakiurie,constipaţie.
Obiectiv: Pacienta să prezinte eliminări urinare adecvate din punct de vedere cantitativ şi
calitativ, să nu mai prezinte metroragii.
Intervenţii:
- asigur pacientei repaus la pat în decubit dorsal cu genunchii flectaţi ;
- asigur un mediu de protecţie psihică adecvat stării de boală a pacientei prin înlăturarea
exitanţilor psihici.
- asigur condiţii de mediu adecvate
- observarea menstruaţiei intervale scurte între menstre, flux prelungir 7-8 zile.
- efectuez spălături vaginale cu soluţii antispetice( după ce s-a recoltat secreţie vaginală pentru
examen bacteorologic şi citologic)
Evaluare
Ziua 1: Pacienta ascultă sfaturile echipei medicale.
Ziua 2: După 2 zile pacienta nu mai prezintă metroragie.
Ziua 3: Fluxul menstrual a fost reglat.
Ziua 4: Pacienta se află sub supraveghere şi a înţeles ce trebuie făcut pentru a se evita
complicaţiile.
Ziua 5: Pacienta are eliminări în limite normale.
Dx. 3. Alimentaţie inadecvată prin deficitdatorită bolii manifestată prin inapetenţă, ingestie de
alimente şi lichide ce nu satisfac nevoile organismului.
Obiectiv: Pacienta să fie echilibrată hidroelectro-litic şi nutriţional.
Intervenţii:
- se alimentează prin perfuzie (introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură, a soluţiei
medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică) pacienta în condiţii de perfectă
asepsie,prin branulă, la indicaţia medicului.
- se folosesc substanţe care să aibă valoare calorică crescută, să fie utilizate direct de ţesut, să
nu aibă proprietăţi antigenice să nu fie iritante sau necrozante pentru ţesuturi, iar rata de flux
să fie de 60 pic/min.
Evaluare
Ziua 1: Pacienta se alimentează raţional din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Ziua 2: După 2 zile pacienta este echilibrată din punct de vedere alimentar.
Ziua 3: Pacienta participă la discuţii cu echipa medicală.
Ziua 4: Se creează condiţii de ambient normale.
29
Dx. 4. Dificultatea de a se odihni datorită bolii manifestată prin somn agitat, ore de odihnă
insuficiente, insomnii.
Obiectiv: Promovarea unei odihne şi a unui somn suficient după nevoie preoperator.
Intervenţii:
- se asigură pacientei condiţii adecvate de odihnă ;
- se asigură pacientei un salon curat, aerisit;
- se asigură pacientei o temperatură a mediului ambient adecvată de 18° - 20°C ;
-asigurarea confortului psihic prin discuţii cu soţul atunci când este necesar
Evaluare
Ziua 1: Pacienta beneficiază de somn corespunzator cantitativ şi calitativ
Ziua 2: Pacienta să beneficieze de confort fizic şi psihic.
Ziua 5: Pacienta prezintă un somn normal calitativ şi cantitativ.
Dx. 5. Postură neadecvată datorită bolii manifestată prin poziţie antalgică, irascibilitate,
dispoziţie depresivă
Obiectiv: Pacienta să nu mai prezinte tahicardie .
Intervenţii:
- aplic tehnici de favorizare a circulaţiei, exerciţii active, pasive, masaje.
- asigur o poziţie antalgică.
- observ, măsor şi notez în FO pulsul.
Evaluare
Ziua 1: Pacienta comunică cu personalul medical.
Ziua 2: După 2 zile pacienta nu mai prezintă tahicardie P- 78 b/min..
Ziua 3: Pacienta cooperează cu echipa medicală şi familie.
Ziua 4: Pacienta îşi poate menţine o postură normală.
Dx. 6. Cunoştinţe insuficiente despre boală datorită lipsei de informare manifestată prin
dezinteres în acumulare de cunoştinţe.
Obiectiv: Pacienta să aibe cunoştinţe despre boală şi mijloace de investigare .
30
Intervenţii:
- explorez nivelul de cunoştinţe al pacientei, privind boala, modul de manifestare, măsurile
preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de recuperare.
- indentific manifestările de dependenţă sursele lor de dificultate, interacţiunilo lor cu alte
nevoi
- stimulez dorinţa de cunoaştere
- informez pacienta asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea.
- verific dacă pacienta a înţeles corect mesajul transmis şi dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe.
Evaluare
Ziua 1: Pacienta a acumulat noi cunoştinţe despre boală.
Ziua 2: Pacienta şi-a însuşit cunoştinţe despre boală
Ziua 3: Pacienta demonstrează că a înţeles informaţiile oferite.
Ziua 4: Pacienta se bazează pe cunoştinţele acumulate.
Ziua 5: Pacienta demostrează că şi-a însuşit cunoştinţe suficiente în legătură cu boala sa, cât
şi cu planul de recuperare.
Epicriza
Pacienta în vârstă de 29 ani s-a internat pe secţia Ginecologie cu dureri în fosa iliacă
dreaptă, metroragii, dismenoree, polakiurie, tahipnee, tahicardie, anxietate, inapetenţă,
insomnie.
În urma tratamentului şi a repausului la pat simptomatologia se remite, evoluţia este
favorabilă şi se decide externarea.
Se externează cu recomandările: să evite pe cât posibil stresul, efortul, să evite
oboseala, stările conflictuale, să respecte regimul alimentar, să continue tratamentul la
domiciliu, să efectueze control ginecologic periodic.
Se externează cu următoarele recomandări:
- evitarea efortului fizic;
- evitarea frigului.
31
Cazul nr. 2
Nume şi prenume: M.N.

Domiciliu: Brăila.
Sex: feminin.
Starea civilă: necăsătorită
Identitate socială: studentă
Bolnava M.N.. se îmbracă adecvat vârstei şi este studentă are o atitudine optimistă,
datorită susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, plimbări cu prietenii.
Locuieşte cu familia într-un apartament cu 2 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian drept.
Motivele internării: metroragie, dismenoree, durere în fosa iliacă dreaptă, balonare,
anxietate, insomnie, nelinişte, inapetenţă, polakiurie, postură inadecvată.
Anamneza:
flux moderat.
Comportament: Bolnava M.N.. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
Pacienta M.N. se internează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila Corp D secţia
Obstetrică – Ginecologie I pentru metroragie, durere în fosa iliacă dreaptă, balonare,
anxietate, insomnie, nelinişte, inapetenţă, polakiurie.
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav. În urma examenului ecografic se
stabileşte diagnosticul de chist ovarian drept.
32
Stare generală: Î: 1.65 m; G: Kg; 56, T = 35,7°C.
Facias: anxios
Fanere: îngrijite.
Aparat respirator
- A.V. – 67 bǎtǎi /minut;
- T.A. – 10/70 mmHg.
Aparat digestiv
Diureza: normală.
RMF - normale
33
Hematocrit 39,9 % 36.0-46.0
Leucocite 6,1 10/µL 4.0-10.0
VSH 8 mm 0.0-20.0
Uree 27 Mg/6 15-45
TGO 28 u/l 1-40
TGP 21 u/l 1-37

Ecografie abdominală chist folicular ovar drept.
Radiografie pulmonară: Fără leziuni pleuro-pulmonare active. Cord de dimensiuni
normale, hiluri pulmonare cu arii de protecţie normală
Tratament
Calea de
administrare
Metenamin 500 mg antiseptic urinar 2 cp/zi p.o.
Aspirină 500 mg antiinflamator 1 tb/zi p.o.
Indometacin antiinflamator 2 sup/zi (rectal) intrarectal
Karissa ( 21 zile) contraceptiv 1 tb/zi p.o
Ser fiziologic 500 mg Soluţii hidrice 500 ml pev
Glucoză 5-10% Soluţii hidrice 500 ml pev
34
NaCl 5.8%,
KCl 7.4%)
Ringer 500 ml electroliţi 500 ml pev
Culeregea datelor
- dureri în fosa iliacă dreaptă - insomnii
- polakiurie - irascibilitate
- inapetenţă - postură inadecvată
- TA 110/60mmHg
- R 19 r/min
- P 67 b/min.
- G - 56 kg ;.
Plan de îngrijire
Dx. 1. Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice datorită mediul spitalicesc
manifestată prin risc de complicaţii, tahicardie, tahipnee, facis crispat.
Intervenţii:
oxigen ;
- se asigură condiţii de mediu adecvate pentru a evita pericolele: t°=18-20°C, aer umidificat,
- se măsoară funcţiile vitale (T,R,P, t°,diureză) şi se notează în foaia de temperatură ;
Evaluare
35
Dx. 2. Eliminare urinară insuficientă cantitativ şi calitativ, tulburare menstruală datorită
chistului ovarian manifestată prin metroragie , dismenoree, polakiurie,constipaţie.
Intervenţii:
exitanţilor psihici.
Evaluare
complicaţiile.
Dx. 3. Alimentaţie inadecvată prin deficit calitativ şi cantitativ datorită bolii manifestată prin
inapetenţă, ingestie de alimente şi lichide ce nu satisfac nevoile organismului.
Intervenţii:
Evaluare
36
Dx. 4. Dificultatea de a se odihni cantitativ şi calitativ datorită bolii manifestată prin somn
agitat, ore de odihnă insuficiente, insomnii.
Intervenţii:
- asigurarea confortului psihic prin discuţii cu soţul atunci când este necesar
Evaluare
Obiectiv: Pacienta să prezinte o postură adecvată.
Intervenţii:
- instalez pacienta în pat respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului.
- folosesc utilajele auxiliare şi de confort pentru menţinerea poziţiei anatomice.
- schimb poziţia pacientei la interval de 2 ore.
- verific pielea în regiunile cu proeminenţe osoase odată cu schimbarea poziţiei.
- masez punctele de presiune la fiecare schimbare de poziţie.
- asigur igiena tegumentelor a lenjeriei de pat şi corp.
Evaluare
Ziua 2: După 24 de ore pacienta prezintă o poziţie adecvată.
37
Dx. 6. Cunoştinţe insuficiente despre boală datorită lipsei de informare manifestată prin
dezinteres în acumulare de cunoştinţe.
Intervenţii:
nevoi
Evaluare
Ziua 2: Pacienta şi-a însuşit cunoştinţe despre boală
Epicriza
dreaptă, metroragii, dismenoree, polakiurie, balonare, inapetenţă, insomnie.
Se externează cu recomandările: să evite pe cât posibil stresul, efortul, să evite
oboseala, stările conflictuale, să respecte regimul alimentar, să continue tratamentul la
domiciliu, să efectueze control ginecologic periodic.
- frigului.
38
Cazul nr. 3
Nume şi prenume: R.A.

Domiciliu: Brăila.
Sex: feminin.
Starea civilă: căsătorită.
Identitate socială: casnică
Bolnava R.A. se îmbracă modest şi este casnică are o atitudine optimistă, datorită
susţinerii familiei. În timpului liber, citeşte, priveşte la televizor, găteşte. Locuieşte cu soţul
într-un apartament cu 2 camere frumos mobilat.
Diagnosticul medical: Chist ovarian stâng.
Motivele internării: metroragie, polakiurie, durere în fosa iliacă stângă, insomnie, anxietate,
inapetenţă, poziţie inadecvată.
Anamneza:
flux moderat.
Comportament: Bolnava R.A. s-a adaptat foarte greu la postura actuală de pacient care
Pacienta L.A. se internează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila Corp D secţia
Obstetrică – Ginecologie I cu metroragie, polakiurie, dureer în fosa iliacă stângă, insomnie,
anxietate, inapetenţă, poziţie, inadecavtă. În urma examenului ecografic se stabileşte
diagnosticul de ovar chistic stâng.
activitatăţile zilnice adaptându-se greu la postura de bolnav.
39
Stare generală: Î: 1. 68 m; G: 75 Kg; T = 35,7°C.
Facias: anxios
Fanere: îngrijite.
Aparat respirator
- A.V. – 78 bǎtǎi/minut;
- T.A. – 110/70 mmHg.
Aparat digestiv
Diureza: normală.
RMF - normale
40
Hematocrit 39,9 % 36.0-46.0
Leucocite 6,1 10/µL 4.0-10.0
VSH 8 mm 0.0-20.0
Uree 27 Mg/6 15-45
TGO 28 u/l 1-40
TGP 21 u/l 1-37

Ecografie abdominală chist folicular ovar stâng.
Radiografie pulmonară: Fără leziuni pleuro-pulmonare active. Cord de dimensiuni normale,
hiluri pulmonare cu arii de protecţie normală
Tratament
Calea de
administrare
Metenamin 500 mg Antiseptic urinar 2 cp/zi p.o.
Indometacin 10 mg antiinflamator 2 sup/zi (rectal) intrarectal

Logest ( 21 zile) contraceptiv 1 tb/zi p.o
Ser fiziologic 500 mg Soluţii hidrice 500 ml pev
Glucoză 5-10%* Soluţii hidrice 500 ml pev
NaCl 5.8%,*
KCl 7.4%)
Ringer 500 ml electroliţi 500 ml pev
41
Culeregea datelor
- dureri în fosa iliacă stângă - insomnii
- polakiurie - irascibilitate
- inapetenţă - postură inadecvată
- TA 120/60mmHg
- R 19 r/min
- P 67 b/min.
- G - 65 kg ;.
Plan de îngrijire
Dx. 1. Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice datorită mediul spitalicesc
manifestat prin risc de complicaţii, tahicardie, tahipnee, facis crispat.
Intervenţii:
oxigen;
- se asigură condiţii de mediu adecvate pentru a evita pericolele: T°=18-20°C, aer umidificat,
- se măsoară funcţiile vitale (T,R,P,T°,diureză) şi se notează în foaia de temperatură ;
Evaluare
Dx. 2. Eliminare urinară insuficientă cantitativ şi calitativ, tulburare menstruală datorită bolii
manifestată prin metroragie , dismenoree, polakiurie,constipaţie.
42
Intervenţii:
excitanţilor psihici.
Evaluare
complicaţiile.
Dx. 3. Alimentaţie inadecvată prin deficit calitativ şi cantitativ datorită bolii manifestată prin
inapetenţă, ingestie de alimente şi lichide ce nu satisfac nevoile organismului.
Intervenţii:
Evaluare
43
Dx. 4. Dificultatea de a se odihni datorită bolii manifestată prin somn agitat, ore de odihnă
insuficiente, insomnii.
Intervenţii:
-asigurarea confortului psihic prin discuţii cu soţul atunci când este necesar
Evaluare
Obiectiv: Pacienta să prezinte o postură adecvată.
Intervenţii:
- instalez pacienta în pat respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului.
- folosesc utilajele auxiliare şi de confort pentru menţinerea poziţiei anatomice.
- schimb poziţia pacientei la interval de 2 ore.
- verific pielea în regiunile cu proeminenţe osoase odată cu schimbarea poziţiei.
- masez punctele de presiune la fiecare schimbare de poziţie.
- asigur igiena tegumentelor a lenjeriei de pat şi corp.
Evaluare
Ziua 2: După 24 de ore pacienta prezintă o poziţie adecvată.
44
Dx. 6. Cunoştinţe insuficiente despre boală şi evoluţia ei datorită lipsei de informare
manifestată prin dezinteres în acumulare de cunoştinţe.
Intervenţii:
nevoi
Evaluare
Ziua 2 Pacienta şi-a însuşit cunoştinţe despre boală
Epicriza
stângă metroragii, dismenoree, polakiurie, anxietate, inapetenţă, insomnie.
Se externează cu recomandările: să evite pe cât posibil stresul, efortul, să evite oboseala,
stările conflictuale, să respecte regimul alimentar, să continue tratamentul la domiciliu, să
efectueze control ginecologic periodic.
- repaus sexual 28 zile;
45
ANEXE
Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientelor cu chist ovarian

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientei cu chist ovarian este structurat pe asi-
gurarea condiţiilor de spitalizare (salon încălzit, evitarea frigului şi a umezelii, asigurarea
repausului la pat, educaţia sanitară făcută pacientei, de a renunţa la obiceiurile nesănătoase, de
a sta în repaus până la dispariţia durerilor, supravegherea pacientei în ceea ce priveşte
respectarea odihnei, administrarea tratamentului indicat de medic.
Sănătatea femeii are o importanţă deosebită pentru îndeplinirea rolului său social.
Educaţia pentru sănătate începe de la vârste foarte tinere şi trebuie adaptată fiecarei etape
fiziologice din viaţa femeii.
Factorii care cresc riscul de apariţie a chistului ovarian sunt:
- istoric de chist ovarian
- administrarea în mod curent de clomiphene citrate, cum sunt clomidul şi serophenul,
pentru a produce ovulaţia
- folosirea de implanturi de levonorgestrel sistem norplast ca anticoncepţionale. Dacă se
folosesc aceste implanturi se recomandă prezentarea la medic şi scoaterea implantului
- sterilizarea tubară (legarea trompelor) poate creşte riscul de chist ovarian funcţional.
Se recomandă prezentarea urgentă la medic în următoarele situaţii:
- durere pelvină severă apărută brusc, însoţită de greaţă şi vărsături
- sângerare vaginală abundentă
- lipotimie bruscă sau slăbiciune
- ameţeală bruscă însoţită de disconfort abdominal care durează mai mult de 4 ore.
Majoriatea chisturilor ovariene funcţionale sunt inofensive, asimptomatice şi dispar fără
tratament. Chistul ovarian funcţional nu poate fi prevenit dacă există ovulaţie. Tot ceea ce sca
de frecvenţa ovulaţiei, scade riscul de producere a chistului ovarian.
Anticoncepţionalele, sarcina, alăptarea la sân în primele 6 luni previn ovulaţia. Ovulaţia
încetează complet la menopauză.
Injecţia intramusculară
Generalităţi.
- calea intramusculară este aleasă atunci când densitatea medicamentului este mai mare;
- când întârzierea resorbţiei provoacă modificarea compoziţiei soluţiilor medicamentoase sau
când prin stagnarea soluţiei prin ţesuturi ar provoca iritaţia lor;
46
- resorbţia soluţiilor injectate începe imediat deoarece ţesutul muscular este foarte bine
vascularizat de o bogată reţea de vase limfatice fiind lipsit de trunchiuri importante nervoase
care ar putea fi lezate;
- intramuscular pot fi introduse şi soluţii uleioase sau soluţii înglobate în substanţe speciale;
- dintre toate injecţiile are cel mai mare risc de infecţie - abces post-injectabil ;
- din această cauză atenţie la cantitatea maximă de introdus a substanţei medicamentoase (fără
urmări, 5 ml).
Loc de elecţie :
- regiunea superoexternă fesieră deasupra marelui trohanter;
- muşchii externi sau anteriori ai coapsei în treimea mijlocie fără rotirea exterioară a
membrului inferior - se produc leziuni vasculare ;
- sugarii au musculatura dezvoltată mai mult în regiunea coapsei decât în cea fesieră fiind de
preferat această zonă pentru efectuarea injecţiilor;
- faţa externă a braţului în muşchiul deltoid fără rotirea braţului deoarece se pot produce
leziuni de vase sanguine şi nervi.
Efectuarea injecţiei:
- injecţia intramusculară poate fi efectuată pacientului aflat în decubit ventral, lateral, poziţie
şezând;
- injecţia efectuată la pacientul aflat în ortostatism, prezintă riscuri mari, deoarece
musculatura regiunii fesiere nu este complet relaxată în această poziţie, iar în caz de şoc,
lipotimii, colaps cu pierdere de echilibru şi cădere acul se poate rupe, injecţia nu poate fi
efectuată, iar pacientul suferă traumatisme cu consecinţe grave.
Poziţia decubit lateral:
- pacientul se va afla cu capul în partea stângă faţă de cel care efectuează injecţia.
Poziţia şezând:
- injecţia se execută în toată regiunea fesieră de deasupra punctului de sprijin;
- după poziţionarea pacientului degresăm şi dezinfectăm locul de elecţie timp de 1 minut
dinspre centru în afară;
- fixăm regiunea aleasă cu policele, indexul sau medianul mâinii stângi şi cu o mişcare rapidă
introducem acul perpendicular pe piele aproximativ 4-7 cm (seringa încărcată cu soluţie
medicamentoasă, se află în mâna dreaptă la nevoie putem fixa degetul mic pe ambou - ac)
pentru a ajunge în muşchi;
- schiţăm o uşoară mişcare de aspirare pentru a poziţia acului (în cazul soluţiilor colorate;
- detaşăm seringa de ac; ex: preparate de ficat) şi introducem lent soluţia prin apăsarea
pistonului: cu policele mâinii drepte, indexul şi medianul fiind fixate la aripioarele seringii;
47
- după injectarea totală a substanţei medicamentoase, retragem brusc acul pe DIRECŢIA DE
INTRODUCERE, dezinfectăm locul înţepăturii cu un tampon îmbibat cu o soluţie
dezinfectantă, iar pentru a activa circulaţia şi favoriza închiderea canalului format de lumenul
acului precum şi resorbţia soluţiei masăm zona respectivă, pacientul va sta în repaus 5-10
minute;
- resorbţia începe imediat şi în 5-10 minute soluţia pătrunde în circulaţie cu excepţia celor
uleioase.
Complicaţii posibile:
- durere vie = atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale; scoatem acul şi efectuăm injecţia
în altă regiune;
- paralizia parţială sau totală a nervului sciatic = injectarea în/lângă nerv a unor substanţe
medicamentoase ca de exemplu: săruri de chinină, bismut, sulfamide ;
- hematom = puncţionarea cu acul într-un vas sanguin, sângele refulează în seringă; scoatem
acul şi injectăm în altă parte ;
- embolie = introducerea de soluţii uleioase sau în suspensie într-un vas sanguin datorită lipsei
de verificare prin aspiraţie; se poate produce decesul pacientului;
- ruperea acului - tehnică incorectă, extracţia se poate executa numai chirurgical (în cazul
pacienţilor agitaţi vor colabora 2 cadre medicale pentru injectare);
- abces = deficienţe grave de sterilizare şi în tehnica de lucru;
- transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale = prin refolosirea acelor şi
seringilor;
- iritaţie periostală = injectarea substanţei medicamentoase aproape de os; acul trebuie retras
în muşchi deoarece a fost introdus prea adânc şi lângă os.
Injecţia intravenoasă
Generalităţi:
- calea intravenoasă este aleasă atunci când trebuie să obţinem efectul rapid al soluţiilor
medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucţii tisulare;
- injecţia intravenoasă constă în introducerea soluţiilor cristaline, izotonice sau hipertonice în
circulaţia venoasă.
Loc de elecţie:
- pentru administrarea anumitor medicamente al căror efect trebuie obţinut rapid ca şi pentru
corectarea unei hipovolemii, anemii, abordul venos capătă o importanţă deosebită în cadrul
diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
48
- abordul venos periferic este realizat de către asistenta medicală sau medic iar cel central
numai de către medic;
- alegerea tipului de abord venos şi a locului de elecţie depinde de:
- starea clinică a pacientului şi criteriul de urgenţă în administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat şi efectul scontat ;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului în efectuarea puncţiei venoase examinăm atent ambele braţe ale
pacientului pentru a observa calitatea şi starea anatomică a venelor.
Pregatirea puncţiei
Pregatirea materialelor:
- materiale de protecţie (musama, aleză);
- materiale pentru dezinfecţia locului punctiei;
- Ac, seringi sterile, garou sau bandă esmarch;
- Medicamente de injectat;
- Manuşi;
- Tăviţă renala.
Pregatirea pacientului:
- psihic - se informeaza pacientelu cu privire la scopul punctiei;
- fizic - pentru puncţia la venele braţului sau antrebraţului, se aşează pacientul într-o poziţie
confortabilă atât pentru el cât şi pentru asistentă şi acesta este DD sau şezând;
- se aşează baraţul pacientului pe perniţă în abducţie şi extensie maximă.
Tehnica de lucru:
- mă spăl pe mâini cu apă curentă şi săpun;
- mă dezinfectez pe mâini cu alcool medicinal, eventual ;
- aplic mănuşi sterile (dacă există);
- montez seringa în condiţii de asepţie corectă;
- după verificarea fiolei, încarc seringa cu substanţă;
- medicamentoasă de injectat, apoi elimin bulele de aer, obligatoriu pentru exclude riscul unei
embolii gazoase;
- dezinfectez pielea cotului cu tamponul alcoolizat, apoi aleg şi palpez vena;
- aplic garoul pentru evidenţierea venei;
- dezinfectez din nou zona şi cu indicele sau pelicele de la mâna stângă fixez vena ce urmează
să fie puncţionată;
49
- cu acul îndreptat cu secţiunea bizeului în sus, montat la seringă în unghi ascuţit faţă de
planul regiunii, străbat pielea, apoi înaintez puţin aproape paralel cu tegumentul, pe deasupra
venei, după care voi puncţiona vena;
- după pătrunderea acului în venă, aspir uşor pentru a verifica poziţia acului;
- înlătur garoul şi injectez substanţa lent sau rapid, în funcţie de specificitatea acesteia şi de
prescripţia medicului;
- scot acul printr-o mişcare sigură, evitând riscul lezării venei şi ţesutului;
- acopăr locul puncţionat cu tamponul alcoolizat, care se va menţine un timp necesar opririi
sângerării (2-3 min).
Reorganizarea la locul de muncă:
- arunc la coş deşeurile (fiole golite, acoperitorile seringilor şi acelor);
- pun seringa şi acele în locul special amenajat pentru colectarea acestora în vederea
distrugerii lor;
- mă spăl pe mâini cu apă curentă şi săpun.
Complicaţii posibile:
- durere - la înţeparea pielii, avem grijă ca pacientul să nu mişte braţul ;
- embolie gazoasă - introducerea de aer în cantitate mare duce ia decesul pacientului;
- hematom şi revărsări sanguine prin străpungerea venei sau retragerea acului
- menţinând staza venoasă datorită garoului nedesfăcut;
- interzis a se puncţiona vena din nou după formarea hematomului;
- vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;
- tumefierea bruscă a ţesutului perivenos şi paravenos - revărsarea substanţei în afara venei;
pot rezulta necroze în regiunea injectării;
- flebalgia - injectarea rapidă sau efectul iritativ al soluţiei injectate asupra endovenei; se
manifestă prin durere vie;
- valuri de căldură şi senzaţia de uscăciune în faringe - soluţii injectabile ca Ca, Mg, vor fi
introduse foarte lent;
- tensiunea pe cale reflexă - injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase;
- ameţeli, lipotimie, colaps - întrerupem imediat injectarea şi se anunţă medicul;
- embolie gazoasă - injectare de soluţie uleioasă => decesul pacientului.
Administrarea medicamentelor pe cale orală

Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
50
Scop
Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive;
- protejează mucoasa gastrointestinală;
- înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică, în cazul lipsei acestora;
- dezinfectează tubul digestive.
- efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive, pătrund în
sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare,
cardiotonice, sedative).
Contraindicaţii
Administrarea medicamentelor pe cale orală:
- medicamentul este inactivat de secreţiile digestive;
- medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
- pacientul refuză medicamentele;
- se impune o acţiune promptă a medicamentelor;
- medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
- se impune evitarea circulaţiei portale.
Forme de prezentare a medicamentelor.
- lichide - soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii (cunoştinţe din
farmacologie);
- solide - pulberi, tablete, drageuri, granule, mucilagii.
Pregătirea administrării medicamentelor.
- pacienta: este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea medicamentului
respectiv şi a eventualelor efecte secundare, i se dă în poziţie şezând, dacă starea lui permite .
- materiale: lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă; apă, ceai, lapte.
Administrarea medicamentelor:
Lichidele:
- siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii;
- se măsoară doza unică cu paharul, ceaşca de cafea;
- mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa;
- tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare.
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca atare, apoi
pacientul bea apă, ceai.
51
Solidele:
- tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare. Tabletele care se
resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă;
- pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate - se înmoaie înainte caseta în apă şi
se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită;
- pulberile nedivizate - se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit;
- granulele se măsoară cu linguriţa;
-unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii (ex.
purgativele saline).
Reorganizarea.
- instrumentele folosite;
- se dezinfectează.
De evitat:
- manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor;
- amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri sau sub altă formă cu cărbune
medicinal care absoarbe şi medicamentele reducând din acţiunea lor;
- administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii sub vârsta de 2 ani. folosirea aceloraşi
pahare, linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi.
Recoltarea sângelui venos cu trusa vacutainer

Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie şi prezintă o tehnică
simplă, sigură, menţinând însă precauţii generale ca:
- spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun, dezinfectarea lor;
- echipament de protecţie: mănuşi, mască, halat, şorţ, ochelari etc.;
- evitarea expunerii la contaminare cu agenţi infecţioşi;
- menţinerea securităţii personalului medical.
În funcţie de codul de culoare al dopului prezentăm tuburile Vacutainer:
- roşu - Vacutainer pentru chimie clinică ;
- verde - Vacutainer cu litiu heparină pentru analize biochimice;
- galben - Vacutainer S.S.T.TM pentru chimie clinică;
- mov - Vacutainer E.T.A. - K3 pentru analize hematologice;
- albastru - Vacutainer pentru determinări de coagulare ;
- negru - Seditainer pentru determinări V.S.H. .
52
Etapele prelevării:
- recoltarea sângelui prin puncţie venoasă pentru investigaţii de laborator se practică
dimineaţa pe nemâncate, în timpul frisoanelor sau la indicaţia medicului indiferent de oră;
- pregătirea psihică şi instalarea pacientului pentru recoltare ;
- verificarea şi completarea datelor privind probele sanguine de recoltat indicate de medic;
- alegerea şi pregătirea materialului pentru puncţia venoasă;
- alegerea locului pentru efectuarea puncţiei venoase;
- aplicarea garoului;
- dezinfectarea locului de elecţie;
- efectuarea puncţiei venoase;
- efectuarea recoltării;
- aplicarea pansamentului adeziv;
- reorganizarea mediului ( eliminarea materialelor utilizate);
- transmiterea tuburilor la laborator.
Pregătirea materialelor.
materiale necesare:
- holder;
- ac în carcasa sa protectoare; verificăm integritatea benzii de siguranţă şi valabilitatea
termenului de utilizare ;
- garou elastic;
- soluţie dezinfectantă;
- tampoane de vată, comprese sterile, pansament adeziv;
- tuburi Vacutainer pentru analizele indicate de medic.
- ordinea prelevării în tuburi este:
- flacoane pentru hemocultură;
- tuburi fără aditivi;
- tuburi pentru determinări de coagulare - citrat Na, DIATUBE-H;
- tuburi cu aditivi = E.D.T.A., heparină, trombină.
montare holder - ac:
- ţinem acul cu ambele mâini;
- efectuăm o mişcare de răsucire dintr-o parte spre cealaltă având loc astfel ruperea benzii de
siguranţă;
- îndepărtăm carcasa protectoare de culoare albă;
- se înşurubează capătul liber al acului în holder.
ATENŢIE: este interzis să scoatem carcasa colorată de pe celălalt cap al acului.
53
Puncţia venoasă:
- în timpul lucrului ne poziţionăm vis-à-vis de pacient ;
- alegem locul puncţiei şi îl dezinfectăm, interzis a palpa vena după dezinfectare ;
- menţinem braţul pacientului înclinat în jos cu pumnul strâns ;
- întindem pielea pentru imobilizarea venei şi facilitarea penetrării acului prin cuprinderea
extremelor în mâna stângă în aşa fel ca policele să fie situat la 4-5 cm sub locul puncţiei
exercitând mişcarea de tracţiune şi compresiune în jos asupra ţesuturilor vecine ;
- holderul trebuie să formeze cu braţul pacientului un unghi de 15°;
- detaşăm carcasa colorată a acului;
- introducem acul în venă cel puţin 1 cm.
Efectuarea recoltării în tuburi:
- introducem tubul în holder apucând aripioarele laterale ale holderului cu indexul şi
mediusul, iar cu policele împingem tubul;
- presiunea de împingere se efectuează numai asupra holderului nu şi asupra acului aflat în
venă;
- capătul căptuşit al acului înşurubat în holder străpunge diafragma gumată a capacului
tubului Vacutainer , iar sângele va fi aspirat în tub;
- când sângele nu mai curge în tub acesta va fi scos din holder printr-o uşoară împingere a
policelui asupra aripioarelor;
- holderul este menţinut stabil;
- în timpul recoltării cu un nou tub, tubul deja umplut nu se agită puternic deoarece provoacă
hemolizarea probei, pur şi simplu îl răsturnăm de câteva ori pentru a se amesteca sângele cu
aditivul din tub;
- dacă se recoltează din canula venoasă sau cateter montat pacientului primii mililitri de sânge
îi aruncăm deoarece rezultatul analizelor poate fi modificat de reziduurile soluţiilor injectate
sau perfuzabile;
- calea venoasă o curăţăm după recoltare prin injectare a 10-20 ml de NaCl 0,9 ;
- acul utilizat, carcasele sunt puse în recipientul pentru deşeuri;
- în cazul în care holderul este contaminat din greşeală va fi aruncat;
- este interzis să punem carcasa protectoare cu mâna pe acul deja utilizat - risc de
contaminare prin înţepare;
- după recoltare comprimăm locul puncţiei 3-5 minute cu un tampon steril îmbibat în soluţie
antiseptică (atenţie la soluţiile antiseptice care provoacă senzaţie de arsură), iar la pacienţii cu
tratament anticoagulant sau antiagregante plachetare durata compresiei trebuie mărită şi
aplicăm pansament adeziv.
54
Complicaţii posibile.
- sunt aceleaşi ca şi la injecţia intravenoasă;
- dacă sângele nu este aspirat în tub controlăm ca acesta să fie corect împins în holder;
- dacă sângele nu curge, nu am puncţionat corect vena şi îl împingem sau îl retragem fără a-l
scoate din venă;
- atât timp cât acul se găseşte sub piele tubul este vidat iar sângele va fi aspirat imediat ce am
puncţionat corect vena.
Notă:
- în cazul puncţiei venoase cu ajutorul unui ac steril ataşat la seringa sterilă, materialele
necesare, pregătirea pacientului, tehnica de lucru, este aceeaşi ca pentru injecţia intravenoasă
aspirând sângele prin retragerea lentă a pistonului până la extragerea cantităţii necesare.
Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite complicaţii:
Tipul respiraţei.
- Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
- Ritmul şi frecvenţa.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar.
- Foaie de observaţie.
- Creion sau pix de culoare verde.
Pregatirea pacientului :
- psihică - se informează pacientul cu privire la tehnica pe care o facem.
- fizică - se explică pacientului ce urmează să-i facem.
- să nu facă efort fizic cu cel puţin 10-15 min înainte.
Intervenţiile asistentei
Aşezăm pacientul în decubit dorsal (pe spate) şi nu-i explicăm tehnica ce urmează s-o
efectuăm.
Plasăm mâna cu faţa palmară pe torace şi numărăm inspiraţiile timp de un minut: ritmul,
aplitudinea. Se notează cu pix verde. Cum se notează pe foaia de temperatură: valoarea este
înscrisă pe fiecare linie orizontală
55
Măsurarea pulsului
Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi amplitudine.
Locurile unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată
pe un plan osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar.
- Creion sau pix cu mină roşie.
Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului:
- pregătirea pshihică a pacientului: anunţăm pacientul despre manevra pe care o să o facem;
- asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute;
- se spală pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare
linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea
anterioară cu o linie pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului.
Măsurarea tensiunii arteriale

Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie asupra
inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- Tensiunea arterială sistolică (cea maximă).
- Tensiunea arterială diastolică ( cea minimă).
Materiale necesare:
- Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cel cu mercur, cel cu manometru, oscilometru
PACHON.
- Stetoscop biaurecular.
- Tampon de vată.
- Alcool.
- Creion sau pix cu mină roşie.
- Metodă de determinare:
- Palpatorie şi auscultatorie.
56
- Intervenţiile asistentei pentru metoda ascultatorie.
Pregatirea psihică a pacientului.
- Asigurarea repaosului psihic şi fizic timp de 15 minute.
- Spălarea pe mâini.
- Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în
extensie).
- Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei.
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
- Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsative.
- Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se percepe
primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a fi consemnată.
- Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului. În momentul în
care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.
- Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie.
Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de mercur. Se unesc
liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte documente
medicale se înregistrează cifric.
- Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana de alcool.
Pentru metoda palpatorie:
- Determinarea se face prin palparea arterei radiale.
- Nu se foloseşte stetoscopul.
- Etapele sunt identice, urmărim pulsul.
- Dezavantajul: obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic
fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
De reţinut:
- manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului;
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea;
- măsurarea va fi precedată de linistire a pacientului;
- în caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul pacientului;
- se pot face măsurători comparative la ambele braţe.
57
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice serologice
Sângele fiind partea circulantă cea mai importantă a mediului intern al organismului,
constituie produsul biologic care prin componentele lui este analizat pentru a obţine informaţii
asupra stării organismului.
Sângele se recoltează pentru examinări biochimice, hematologice, serologice,
microbiologice sau parazitologice.
Recoltarea se face prin înţepare (la adult – pulpa degetului sau lobul urechii; la
copii – fata plantara a halucelui sau calcaiului). Procedeul de recoltare este stabilit în funcţie
de analizele ce urmeaza să se efectueze. Pentru majoritatea recoltărilor de sânge este necesar
ca bolnavul să fie „a jeune” adică pe nemâncate (nu a ingerat nici un aliment lichid sau solid
timp de 12 ore). În practică se recomandă bolnavului să nu mai mănânce nimic de la cină până
când se face recoltarea.
Recoltarea sângelui capilar prin înţepare pentru examene hematologice:

Examenele hematologice sunt: hemoleucograma (HLG), dozarea hemoglobinei,
determinarea timpului de sângerare şi coagulare (DS şi DC) şi examen parazitologic.
Materiale necesare: o tava medicală curată pe care vom aşeza o sticlă cu alcool sanitar
de 90°, o cutie cu ace sterile, o cutie cu tampoane de vată, pipete Potain pentru numărarea
elementelor figurate, lame de sticlă degresate şi lamele degresate (pentru frotiuri).
Etape de execuţie
1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- se aleg şi se transportă materialele pregătite în apropierea bolnavului;
2. pregătirea fizica şi psihică a bolnavului:
- se explică bolnavului necesitatea şi esenţa efectuării tehnicii;
- bolnavul va sta în poziţie şezândă cu mâna sprijinită;
3. efectuarea tehnicii:
- se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon îmbibat în alcool de 90°;
- se evită congestionarea prin frecarea puternică şi prelungită;
- se aşteaptă evaporarea completă a alcoolului;
-cu un ac steril se înţeapă cu o mişcare bruscă pielea pulpei degetului, în partea laterală a
extremităţii, perpendicular cu straturile cutanate;
- cu un tampon uscat, se şterge prima picătură apărută;
- se lasă să se formeze a doua picătură din care se recoltează cu lama sau cu pipeta Potain;
- se şterge cu un tampon îmbibat în alcool;
4. efectuarea unui frotiu de sânge:
58
- la extremitatea lamei curata şi degresată se recoltează o picătură de sânge (având un
diametru de 3-4 mm) într-un unghi de 45 de grade cu lama;
- se aşează o lamelă având marginile bine şlefuite;
- dupa ce picătura de sânge s-a întins prin capilaritate, lamela se impinge către partea liberă a
lamei, păstrând mereu aceiaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o fracţioneze;
- se agită uşor lama pentru uscare;
5. transportul probelor la laborator:
- dupa ce au fost etichetate, probele se transportă imediat la laborator;
Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice:

Examenele hematologice sunt: viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) şi
hematocritul. Sângele venos se recoltează prin puncţie venoasă cu substanţe anticoagulante.
Sedimentarea reprezintă aşezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul
eprubetei din sângele ne-coagulabil lăsat în repaus. Este un fenomen fizic.
VSH reprezintă rapiditatea cu care se produce aşezarea hematiilor.
Se ştie că: factorii inflamaţiei provoacă accelerarea căderii hematiilor.
Materiale necesare: seringa de 2 ml sterilă prevăzută cu ace sterile, soluţie sterilă de
citrat de sodiu 3,8 %, stativ şi eprubete şi celelalte materiale necesare pentru puncţia venoasă.
Etape de execuţie
1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- se pregătesc materialele necesare pe o tavă medicală sterilă care se transportă în apropierea
bolnavului;
2. pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea şi esenţa efectuării tehnicii;
- cu 24 h înainte, bolnavul este instruit să nu mănânce şi să păstreze şi un repaus fizic;
3. efectuarea tehnicii:
- spălare pe mâini cu apă şi săpun;
- îmbrăcarea mănuşilor sterile de unică folosinţă;
- se montează seringa şi se aspiră în seringa 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% (anticoagulant);
- se aşează seringa pe o compresă sterilă şi aceasta aşezată pe o tavă medicală sterilă;
- garoul se aplică strict pentru puncţia venoasă;
- daca vena este turgescentă, nu se mai aplică garoul;
- după puncţionarea venei, se aspiră sânge în seringă pentru a avea un volum de 2ml (adică
1,6 ml sânge);
- se retrage acul şi se aplică un tampon steril îmbibat în alcool;
59
- se scurge amestecul sânge citrat în eprubetă şi se agită lent;
- se aşează eprubeta în stativ şi în continuare se procedează ca pentru puncţia venoasă;
Observaţii
1. recoltarea sângelui pentru VSH se face numai cu seringa de 2 ml şi cu citrat de sodiu 3,8 %;
2. Seringa, acul şi eprubeta trebuie să fie perfect uscate ştiind că apa produce hemoliza
3. pentru determinarea hematocritului se recoltează 1-2 ml de sânge care se amestecă cu 2
picături de heparină (anticoagulant).
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:

- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind „a jeune”.
Se recoltează 2-5 ml de sânge fără anticoagulant, pentru determinarea:
- ureei;
- acidului uric;
- creatininei;
- bilirubinei;
- colesterolului;
- lipidelor;
- testelor de disproteinemie (10 ml de sânge);
- fosfatazei;
- transaminazelor;
- amilazei pentru electroforeză;
- fosforului;
- calciului;
- sideremiei;
- rezervei alcaline;
- ionogramei (SNaKCl).
Se recoltează 2ml sânge cu 4 mg fluorura de sodiu pentru determinarea glicemiei şi a
fibrinogenului.
Substantele anticoagulante folosite, sunt: citratul de sodiu, fluorura de sodiu, oxalatul de
potasiu, E.D.T.A. (etilendiaminotetraacetat), heparina şi hirudina (pentru heparină şi hirudina
6-10 unităţi la 1 ml de sânge).
60
Recoltarea sângelui pentru examene serologice
Examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul
bolnavilor. Aceste examinări se utilizează în diagnosticarea bolilor infecţioase (tifosul
exantematic, febra tifoidă, sifilisul, etc.).
Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă direct în eprubetă (fără seringă) într-
o cantitate de 5-10 ml de sânge. După coagulare, se desprinde cheagul de pe peretele
eprubetei şi după 30 min se decantează serul într-o eprubetă, direct sau prin aspirare cu o
pipeta Pasteur sterila. Serul nehemolizat are culoare gălbuie iar cel hemolizat are culoarea roz.
61
CONCLUZII
Chisturile ovariene reprezintă o afecţiune frecventă a femeilor de vârstă fertilă şi sunt

formaţiuni pline cu lichid delimitate de o capsulă proprie. Multe femei au chisturi ovariene la
un moment dat în timpul vieţii şi majoritatea sunt de mici dimensiuni.
Chistul ovarian este asemănător unui sac rotund cu pereţi subţiri, plin cu lichid
limpede, care se dezvoltă în ovar ca parte a procesului normal de producere de ovule. La
suprafaţa ovarului, chistul ovarian seamănă cu o umflătură. Când un chist ovarian nu
eliberează ovule, continuă să crească, devenind mai mare decât cel funcţional.
Chisturile ovariene reprezintă o problemă ginecologică care poate crea disconfort.
Durerile de burtă, durerile pelviene, sângerările vaginale sunt doar câteva din simptomele
întâlnite la chisturile ovariene. Chisturile ovariene, afecţiune întâlnită frecvent în rândul
femeilor tinere, sunt mici formaţiuni care apar pe ovare.
Cele mai multe chisturi ovariene deranjează prea puţin sau deloc şi sunt inofensive.
Se întâmplă să dispară, fără tratament, în câteva luni. Este important de ştiut că majoritatea
chisturilor ovariene nu sunt semne ale cancerului. Totuşi, unele chisturi benigne necesită
tratament pentru că nu dispar de la sine şi, în unele cazuri, destul de rare, chisturile pot fi
canceroase.
Chisturile pot fi descoperite şi din întâmplare. Un chist creează disconfort sau poate
fi descoperit la un examen de rutină.
62
BIBLIOGRAFIE
1. Angelescu Nicolae, Tratat de patologie chirurgicală, Editura medicală, Bucureşti, 2001

2. Florin Stamatian, Obstetrică şi Ginecologie, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2003
3. Titircă Lucreţia, Ghid de nursing, Editura viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998
4. Titircă Lucreţia, Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2003
5. Virgiliu Ancăr, Crângu Ionescu, Ginecologie, Editura Naţională Bucureşti, 2000
6. Voiculescu I.C & Petriciu I.C, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti,
1971.
7. http://www.corpul-uman.com/2011/02/aparatul-reproducător-feminin-organele-genitale-
interne-anatomie.html
8. http://www.calivitavelcu.ro/aparatul-genital-feminin.html
63
CUPRINS
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ......................................................................... 1

1.1. Definiţie...................................................................................................................... 1
1.2. Clasificare .................................................................................................................. 2
1.3. Etiologie ..................................................................................................................... 4
1.4. Epidemiologie ............................................................................................................ 4
CAPITOLUL 2. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ................................................ 5
2.1. Noţiuni de anatomie ................................................................................................... 5
2.2. Noţiuni de fiziologie .................................................................................................. 8
CAPITOLUL 3. NOŢIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ŞI FIZIOPATOLOGIE .............. 12
3.1. Noţiuni de anatomopatologie ................................................................................... 12
3.2. Noţiuni de fiziopatologie.......................................................................................... 12
CAPITOLUL 4. SIMPTOMATOLOGIE ................................................................................ 13
CAPITOLUL 5. INVESTIGAŢII CLINICE ............................................................................ 15
CAPITOLUL 6. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC..................................................................... 17
6.1. Evoluţie .................................................................................................................... 17
6.2. Prognostic................................................................................................................. 17
CAPITOLUL 7. TRATAMENT ŞI COMPLICAŢII ............................................................... 18
7.1. Tratament ................................................................................................................. 18
7.2. Complicaţii ............................................................................................................... 23
CAPITOLUL 8. PREZENTAREA CAZURILOR ................................................................... 25
Cazul nr. 1 ....................................................................................................................... 25
Cazul nr. 2 ....................................................................................................................... 32
Cazul nr. 3 ....................................................................................................................... 39
ANEXE..................................................................................................................................... 46
CONCLUZII............................................................................................................................. 62
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 63
64

Chist Ovarian Corect PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chist Ovarian Corect PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 1

Fig. 1. Chistul ovarian1

2.1. Noţiuni de anatomie

Ovarele sunt localizate intraperitoneal, pe peretele lateral al cavităţii pelviene.

3.1. Noţiuni de anatomopatologie

3.2. Noţiuni de fiziopatologie

Chisturile ovariene reprezintă o problemă ginecologică care poate crea disconfort.

Fig. 3. Chist ovar10

Fig. 4. Ecografia abdominală11

Fig. 5. Ecografia endovaginală13

Chisturile au aspectul ecografic al unor saculeţi plini cu lichid. Frecvent se constată

Fig. 7. Tipuri de medicamente17

Nume şi prenume: A.I.

EKG - cord în limite normale.

Propanolol 40 mg antiaritmic 2 tb/zi po

Nume şi prenume: M.N.

EKG - cord în limite normale.

Nume şi prenume: R.A.

EKG - cord în limite normale.

Algocalmin 500 mg analgezic 2 f/zi i.m.

Indometacin 10 mg antiinflamator 2 sup/zi (rectal) intrarectal

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientelor cu chist ovarian

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Recoltarea sângelui venos cu trusa vacutainer

Observarea şi măsurarea respiraţiei

Măsurarea tensiunii arteriale

Recoltarea sângelui capilar prin înţepare pentru examene hematologice:

Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice:

Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:

Chisturile ovariene reprezintă o afecţiune frecventă a femeilor de vârstă fertilă şi sunt

1. Angelescu Nicolae, Tratat de patologie chirurgicală, Editura medicală, Bucureşti, 2001

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ......................................................................... 1

S-ar putea să vă placă și