,,Metoda Montessori’’

– O alternativă educaţională –

"Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur."

(Maria Montessori)

1
 Date biografice:

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 la Chiravalle,în provincia

Ancona din nord-estul Italiei,fiind singura fiica a unei familii catolice burgheze. A murit
în 1952 în Nordwijk aan Zee, în Olanda. Încă din timpul şcolii Maria a demonstrat un
spirit critic şi independent foarte dezvoltat.În ciuda interdicţiilor impuse de
societate,Maria Montessori decide să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină din Roma,
devenind prima femeie medic din Italia.
Activând în cadrul Clinicii Universitare de Psihiatrie din Roma, a vizitat un
numar mare de stabilimente periorativ numite “azile de idioti” .Acolo a descoperit ceva
că i-a stârnit imediat interesul pedagogi. A fost condusă într-o încăpere, în care se găseau
copii cu deficienţe psihice grave.Mobilierul din acea sală era format numai din paturi,
copii nefiind angrenaţi în nici o a activitate care să le stimuleze evoluţia. În următorii ani
a pus bazele Legii nationale pentru educarea copiilor cu deficiente psihice , o şcoală
medel în cadrul căreia au fost formate şi cadre didactice specializate.Aici a avut şi
posibilitatea să dezvolte materialele concepute de Seguin ( Edouard Segiun- 1812-1880
elevul Mariei Montessori.Acesta creează o serie de materiale care contribuie la
dezvoltarea motrică şi senzorială a copiilor,concepute în aşa manieră încât să implice
autocontrolul.Maria Montessori a început să lucreze cu acestea şi prin rezultatele obţinute
să cantrazică ipoteza conform căreia copii cu deficienţe psihice nu pot învăţa.), creând
noi materiale didactice.Elevii Mariei Montessori au trecut cu succes examenele de
stat,unii obţinând rezultate mai bune decât copiii consideraţi “normali”.
În anul 1907 s-a născut prima “Casa de copii” (Casa dei bambini).Un prim principiu de
care s-a ţinut cont, încă de la început, a fost ca acestor copii să li se permită mişcarea
liberă şi nestingherită în spaţiul clasei.În scurt timp gradiniţa din San Lorenzo a devenit
renumită, ea atrăgând zilnic foarte multi vizitatori.Cu timpul au apărut mai multe
grădiniţe , nu numai în Roma, ci şi în alte localităţi.
În 1909 s-a organizat primul curs de formare a pedagogilor şi Maria Montessori a scris
prima carte “Il Mondo” , carte tradusă în 20 de limbi.Devenind o metodă cumoscută în

2
toată lumea, Maria Montessori a renunţat la activităţile private şi s-a dedicat în totalitate
acestei pedagogii ţinând cursuri în întreaga lume.
Datorită activităţii sale Maria Montessori a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru
Pace în 1949, 1950,1951.A continuat să lucreze şi să ţină cursuri în Asia şi în Europa
până la sfârşitul vieţii,până în 1950.

Ce este metoda Montessori?

La începutul anilor 1900, dr. Maria Montessori a elaborat aceasta metodă

educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor.
Având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie, ea a dezvoltat
ideea că fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind
doar un “vas gol” care aşteaptă să fie
umplut. Astfel a luat fiinţa o metodă de
auto-educaţie şi dezvoltare care se bucură
de recunoaştere în toată lumea.

,,...copilul este constructorul

spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea
dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului.Trebuie
să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este
arta celor ce aspiră să slujească spiritul’’
(Maria Montessori - ,,Descoperirea copilului’’)
Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă
într-un mediu non competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe
individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajaţi să muncească
independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri
mai mici.Atunci când mediul răspunde tuturor trebuinţelor copiilor, aceştia devin,fără
vreo manipulare din partea adultului,sanatos fizic,împlinit intelectual şi psihologic,foarte
bine educat, emanand bucurie şi bunătate unul faţă de altul. Grupa Montessori e formata
din copii cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani, 3 - 6 ani (Casa dei Bambini), 6 – 9 ani şi 9 –

3
12 ani. Copiii învaţă astfel atât de la educatori, dar şi independent, sau unii de la alţii.

Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte

stilul personal de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorii acţionează ca un ghid
care le încurajează şi le facilitează acţiunile.

Recompensele extrinseci sunt evitate, de aceea Maria Motessori a privit

recompensele extrinseci, cum ar fi steluţele aurite sau notele, ca fiind de natură să
deranjeze şi să intrerupă concentrarea unui copil. Perioadele susţinute de intensă
concentrare sunt esenţiale în educaţia Montessori. Recompensele în acest sistem ar trebui
să fie doar cele interne şi să provină din multumirea copilului care a reusit să duca la bun
sfârşit o activitate.Un principiu esenţial al educaţiei Montessori este că educatorul trebuie
să fie în permanenţă atent la ce face copilul şi nu invers.Educatorul este, desigur, o parte
foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit şi ordonat, în care
copilul să poată să inveţe. Educatorul şi copiii împart tot spaţiul dintre ei. Nu există o arie
destinată educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi. Educatorii
Montessori sunt pregatiţi profesional pentru această metodă şi utilizează materiale
Montessori special create. Aceste materiale nu numai că stimulează simţurile şi
imaginaţia , dar sunt şi auto-corectoare, permiţând copilului să evolueze în ritmul lui şi să
înveţe din propriile lui greşeli.Materialele speciale şi modul în care acestea îi sunt
prezentate invită şi lasă copilului să aleagă numai acele activităţi care îi incită interesul
personal. Sub îndrumarea educatorului, copiii dintr-o clasa Montessori acumulează
cunoştinţe făcând propriile lor descoperiri. Sunt astfel încurajate concentrarea, motivaţia,
autodisciplina şi dragostea pentru învăţatură. Mediul unei gradinite Montessori unifică

4
funcţiile sociale, psihologice, fizice şi academice care îi sunt necesare unui copil pentru a
dezvolta o atitudine pozitiva faţă de şcoală: încredere în sine, simţul ordinii, curiozitate şi
concentrare, iniţiativă şi perseverenţă, abilitatea de a lua decizii, şi simţul responsabilităţii
faţă de alţi membrii ai clasei, şcolii şi comunităţii. Această fundaţie solidă îi va permite
copilului educat într-un mediu Montessori să beneficieze de ea pe tot parcursul educaţiei
şcolare ,dar şi mai departe în viaţă.

Educaţia Montessori vs Educaţia tradiţională

O comparaţie între cele doua metodele:

Tipul experienţei de învăţare şi Tipul experienţei de învăţare şi

metodele învăţămantului metodele învatamantului Montessori
tradiţional
- Educatoarea este centrul atenţiei, - Educatoarea are un rol
al clasei şi al activităţii. nonintervenţionist în clasa.

- Educatoarea este cea care impune - Mediul şi metoda încurajează

disciplina. autodisciplina.

- Predarea se face cu întreaga - Predarea este, în principal, individuală.

clasă.
- Grupele sunt alcatuite din copii de
- Grupele se formează cu copii de vârste diferite (de la 3 la 6 ani).
aceeaşi vârstă.
- Lucrul în grup îi încurajează pe copii să
- Toate cunoştinţele sunt date de înveţe singuri şi să se ajute reciproc.
către educatoare.
- Copilul îşi alege singur activitatea.
- Copilul are un orar fix al
- Copilul descoperă singur conceptele cu
activităţilor.
ajutorul materialelor auto-corective.
-În procesul de conceptualizare,

5
copilul este dirijat de educatoare. - Copilul lucrează atât timp cât doreşte la
proiectul pe care îl alege singur.
- Copilul are un timp de lucru
stabilit de educatoare. - Copilul învata în ritmul său propriu.

- Ritmul instruirii este fixat de - Materialul îl ajută pe copil să-şi

grupă şi de orar. descopere greselile.

- Educatoarea corectează greşelile - Copilul îşi consolidează învatarea prin

prin repetari, pedepse şi repetiţie şi prin stările pozitive.
recompense.
- În clasă există materiale care se
- Consolidarea învăţării se face din adresează tuturor simţurilor şi ajută la o
exterior. învăţare totală.

- Exista foarte puţine materiale - Copilul poate lucra acolo unde doreşte,
pentru dezvoltarea senzorială. se deplasează prin clasă şi vorbeste cu
cine doreste, fără a perturba activitatea
- Copilul are scaunul/locul sau
altora; poate alege să lucreze şi în grup.
propriu: I se cere să stea linistit, să
asculte şi să participe în timpul - Se organizeaza un program Montessori
lecţiilor cu toată grupa. de participare a părinţilor la procesul de
educaţie.
- Implicarea părinţilor este redusă
şi voluntară.  

Principiile pedagogiei Montessori

Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învațate direct , nemediat.
Încurajarea copiilor de a lua mereu decizii proprii pe care să le respecte.
 Demnitatea

6
 Demnitatea fiecărui om este de
neatins. Stima reciprocă se bazează pe
aprecierea egalităṭii oamenilor indiferent
de diferenṭele individuale, cunoṣtinṭe,
capacităṭi sau poziṭie socială. Premisa unei
relaṭii bune este respectul care se reflectă
în modul de a vorbi, de a acṭiona, în
dispoziṭia de a discuta ṣi de a arata
înṭelegere pentru sentimentele celuilalt.
 Respect ṣi respectul de sine
Fiecare persoană se străduieṣte sa arate respect celuilalt ṣi propriei persoane.
Respectul de sine presupune a nu fi forṭat a se supune cuiva ṣi a putea sta în spatele
propriei păreri, fără a se lăsa implicat in conflicte de putere cu alṭii.
Respectul faṭă de celalalt înseamnă a nu se folosi de persoane sau mai tinere, a nu
pedepsi pe alṭii pentru a nu accepta propriile viziuni sau păreri. Fiecare se străduieṣte să
acṭioneze cu respect, chiar si atunci cand celălalt nu o face.

 Libertate ṣi responsabilitate

7
 Ṣcoala dă profesorilor ṣi
elevilor libertate în măsura în care
aceasta poate fi dusả cu
responsabilitate. Cine participă la
luarea deciziilor trebuie sa poarte ṣi
responsabilitatea acestora. Cine accepta regulile ṣi le respectă poate avea pretenṭia asupra
acestei libertăṭi.

 Relaṭii interpersonale

Toṭi, atât elevii cât ṣi pedagogii se străduiesc să creeze un climat prietenos,

respectuos ṣi de întrajutorare. Fiecare încearcả să îl trateze pe celălalt aṣa cum
îṣi doreṣte sa fie tratat el însuṣi si sa ajute acolo unde ajutorul este cerut.

 Invăṭarea
“Ajută-mă să fac singur”, propoziṭie rostită de un copil din prima grădiniṭă
deschisă de Maria Montessori, ce a devenit mai apoi o teză de bază a pedagogiei
Montessori, este un principiu de care ṭinem cont în mod special în ṣcoala noastră. Fiecare
este răspunzător pentru invăṭarea sa. Pedagogii îṣi asumă rolul de îndrumător ṣi oferă
ajutor acolo unde este necesar. Invăṭarea se poate realiza doar prin propria minte, prin
prorpiile mâini ṣi propria inimă.
 Despre succes
Fiecare individ este răspunzător de bunul mers al ṣcolii ṣi al procesului de
învăṭământ. Fiecare copil și fiecare pedagog se străduieṣte să se comporte în aṣa fel încât
să contribuie în mod constructiv la procesul educativ ṣi să facă în aṣa fel încât pauzele să
fie recreative.
 Conflictul
Violenṭa nu este o soluṭie. Ne străduim să aplanăm conflicte într-un mod cât mai
corect fără a apela la violenṭă. Cine critică, trebuie sa fie conṣtient de ce doreṣte să
imbunătăṭească cu critica sa. Atunci aceasta devine constructivă ṣi de folos. Acel ce
critică trebuie să o facă în aṣa fel încât să nu rănească pe alṭii.
 Serviciul ỉn folosul comunităṭii

8
 Fiecare preia sarcini pentru comunitate. In timpul unei zile petrecute la ṣcoală
sunt de îndeplinit sarcini mai mari sau mai mici, care fac ca timpul petrecut aici de către
fiecare dintre noi sa fie unul plăcut. Este corect ca fiecare să participe la aceste acṭiuni.

 Colaborare
Ṣcoala are nevoie de încrederea ṣi colaborarea părinṭilor, a pedagogilor ṣi a
elevilor. Discuṭii deschise ṣi o colaborare strânsă în cadrul ṣcolii este indispensabilă
pentru a crea condiṭii optime pentru învăṭare.
 Mediul pregatit / spaṭii
Ne creem mediul în aṣa fel încât să ne simṭim bine în el. In fiecare clasă se caută
soluṭii pentru a stimula învăṭarea. Fiecare dintre noi contribuie la păstrarea ṣi îngrijirea
mediului intern ṣi extern în care se desfăṣoară activitatea.

Concepte
 Libertatea pentru învăṭare auto-dirijată
Metoda Montessori respectă libertatea individuală a copilului de a alege propriile
activităṭi, libertate care ṭine atât de copil cât ṣi de mediu (de exemplu unele materiale,
chiar ṣi lucrarea lui, o poate alege numai dacă este disponibilă).
 Planul de dezvoltare
Procesul de dezvoltare naturală a copiilor se produce pe mai multe planuri
distincte, fiecare având propriile sale condiṭii ṣi perioade de vârstă.
- planul I (0-6 ani) presupune formarea personalităṭii ṣi învăṭării prin intermediul
simṭurilor fizice;
- planul al II-lea (6-12 ani) presupune învăṭarea prin raṭionamente abstracte cu
ajutorul imaginaṭiei ṣi al relaṭiilor cu ceilalṭi;
- planul al III-lea (12-18 ani) reprezintă perioada adolescenṭei cu schimbările
semnificative biologice ṣi de pubertate;
- planul al IV-lea (de la 18 ani ỉn sus) reprezintă planul în care se finalizează toate
procesele de maturizare.
 Gruparea pe mai multe vârste

9
 Copii sunt grupaṭi în cadrul grupelor pe mai multe vârste, ocazie cu care învaṭă
unii de la alṭii, titul într-un mod spontan.
 Pregatirea mediului
Materialele de învăṭare pentru copii trebuie sa fie organizate în funcṭie de
subiecte, gradul de dificultate ṣi complexitate; trebuie aṣezate pe rafturi deschise
pentru a putea fi utilizate, dar ṣi într-un mod cât mai atractiv ṣi estetic pentru ai atrage pe
copii.

 Observarea ṣi predarea
Profesorul este cel care îi urmăreṣte pe copii, aceṣtia fiind implicaṭi într-o
activitate la alegere. Profesorul va nota, iar toate observaṭiile vor indica dacă copilul este
pregatit pentru trecerea de la o etapă, provocare pentru el.
 Atenṭia
Specifică pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 ṣi 6 ani, la această vârstă ei sunt
foarte atenṭi ṣi incorporează experienṭele din mediul lor, învaṭă fără efort, într-un mod
spontan.

Răspândirea operei Mariei Montessori în diferite ţări

Îndată după apariţia primei ediţii a operei fundamentale Il metodo della

pedagogia scientific applicator all’educazione infantile nelle Case dei Bambini (1909) ,
această lucrare a fost tradusă în foarte multe limbi. Până la apariţia celei de-a doua lucrări

10
fundamentale L’autoeducazione nelle scoule elementari, adică până în 1916, ea fusese
tradusă şi publicată în limbile : engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, catalană,
poloneză, română, olandeză, japoneză şi chineză. Au urmat apoi traduceri şi în alte limbi.
L’autoeducazione nelle scoule elementari a fost şi ea tradusă în mai multe limbi, printre
care şi în limba română. Tot astfel şi celelalte lucrări, pe măsură ce au apărut în limba
italiană sau în alte limbi în ediţii prime (engleza, franceza, romana etc.).
Şcolile montessoriene s-au înmulţit încă din 1907, mai întâi la Roma, apoi în
restul Italiei şi peste hotare, până în cele mai îndepărtate ţări din Europa, America, Asia,
Africa, Australia. În deceniul al patrulea, când mişcarea pedagogică montessoriană a
ajuns la apogeul său, înainte de a regresa în timpul celui de-al doilea război mondial,
cărţile ei au mai fost traduse şi în alte limbi în afară de cele amintite mai sus, ca de pildă,
în limba portugheză, maghiară, cehă şi în unele dintre numeroasele (peste 60) limbi din
India, iar şcolile s-au extins până în Islanda, Tibet, Congo, Nigeria, Uganda şi Kenia.
Unele ţări, ca Italia, Olanda, Ungaria, Panama şi Australia, şi-au modificat legile
şcolare, pentru a le adapta acestei metode.
Diferite ţări au înfiinţat şcoli guvernamentale şi municipale care au funcţionat
după metoda Montessori.
În mai multe ţări s-au constituit asociaţii montessoriene. Una dintre primele a
fost întemeiată în America. În deceniul al patrulea existau asociaţii Montessori naţionale
în : Italia, Anglia, Austria, Germania, Ungaria, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, România,
Bulgaria, SUA, India, Siam, Columbia, Java şi în Noua Zeelandă.
Numeroase reviste montessoriene au fost publicate în Italia(Revista Montessori),
în Germania (Montessori-Blatter der AMI) în Spania (Montessori), în Franta (La nouvelle
education), în Elvetia (L’ecole Nouvelle) etc.
Unele municipalităţi au clădit şcoli după planuri arhitecturale date de autoare,
cum a fost “Şcoala municipală” din Amsterdam sau „Montessoriheim-Haus der Kinder”
din Viena.
Marea majoritate a şcolilor montessoriene erau însă pentru preşcolari. În unele
ţări, ca Italia, Germania, Anglia, Olanda, Peru, Bolivia, Ecuador, Venezuela şi Chile,
funcţionau şcoli după metoda Montessori şi în clasele elementare. În gimnazii şi licee,
metoda s-a aplicat mai întâi în Olanda.

11
 Spre sfârşitul deceniului al cincilea şi în timpul războiului, mişcarea
montessoriană s-a restrâns, în majoritatea ţărilor, în general, din cauza interzicerii
activităţii montessoriene de către guvernele fasciste.
Din 1939 până în 1949, mişcarea montessoriană s-a desfăşurat în toată amploarea
ei numai în India, unde activa autoarea însăşi, ajutată de fiul ei, Mario M. Montessori, şi
de elevul ei A.M. Joosten, doi dintre cei mai apropiaţi şi permanenţi colaboratori ai săi.
După eliberarea tuturor ţărilor de sub jugul armatelor hitleriste mişcarea montessoriana a
fost reluata în mai toate ţările. Vechile asociaţii montessoriene şi-au reluat activitatea, iar
altele noi s-au înfiinţat în diferite ţări. În Germania, spre exemplu, după 1945 s-au
înfiinţat trei, la Frankfurt, Koln şi Berlin. În SUA, de asemenea, existau mai multe
asociaţii, cercuri etc. montessoriene, unele afiliate la “Asociaţia Internaţională
Montessori”, cu sediul la Amsterdam, iar altele independente, ca “American Montessori
Society” cu sediul la New York, care reeditează lucrările Mariei Montessori şi publică un
periodic anual cu mai multe numere.
Dintre revistele montessoriene mai importante care apar astăzi, menţionăm “AMI-
Communications”-Amsterdam, “Vita dell’infazia”-Roma,”Around The Child”-
Calcutta(India).
Şcolile montessoriene pentru preşcolari funcţionează în toate ţările amintite; în
unele, mai ales în India, Olanda şi America, funcţionează şi şcoli elementare. Licee
montessoriene există în Franţa, Germania şi în Olanda(cinci, dintre care mai importante
la Amsterdam, Rotterdam şi Utrecht). Liceul montessorian de la Rotterdam îşi desfăşoară
activitatea într-o clădire construită după arhitectura montessoriană.
Congrese, seminarii, simpozioane Montessori, naţionale şi internaţionale, se ţin
aproape în fiecare an, în diferite ţări, fiind organizate fie de asociaţiile naţionale
respective, fie de către Asociaţia Internaţională Montessori, începând cu cel de-al optulea
Congres Internaţional (primul după eliberarea Italiei), de la San Remo, în 1939. Ultimul
Simpozion Internaţional Montessori s-a ţinut în 1972, la Palo Alto, în California.

12
 Mişcarea montessoriană în România

Intenţia Mariei Montessori, manifestată în mai multe rânduri, cum reiese din
corespondenţa sa, de a organiza în deceniul al patrulea un curs despre metoda Montessori
în România nu a putut să fie îndeplinită din mai multe motive, dar mai ales din cauza
vremurilor tulburi care au dus la agresiunea imperialismului german. Nici “cursuri
paralele” cu cele ţinute de ea anual în diferite ţări nu au putut fi organizate în ţara noastră,
aşa cum dorea şi cum reiese din aceeaşi corespondenţă. În schimb, principalele sale
lucrări, apărute până în preajma celui de-al doilea război mondial, au fost traduse în limba
română; au apărut diferite scrieri despre opera ei, au fost întemeiate şcoli montessoriene
în diferite oraşe ale ţării noastre; cadre didactice-educatoare, învăţători, profesori
secundari şi universitari-au luat parte la congresele internaţionale Montessori; a existat şi
o Asociaţie Montessori în România, sub preşedinţia profesorului, filosofului şi
psihologului român Constantin Rădulescu-Motru, precum şi sub preşedinţia de onoare a
diplomatului român de renume mondial Nicolae Titulescu.
Primele traduceri ale lucrărilor sale au fost făcute de institutorul Constantin V.
Butureanu. Mai întâi metoda pedagogiei ştiinţifice aplicată la educaţia copiilor mici a fost
publicată în 1914, iar apoi o alta carte fundamentală a Mariei Montessori,
“Autoeducaţiunea în şcoalele elementare”, continuarea volumului Metoda pedagogiei
ştiinţifice aplicată în educaţia copiilor în casele de Bambini, apărut în 1922. În acelaşi
an, a publicat lucrarea Pedagogia Medicala. Rezumatul lecţiilor predate la Roma la
Şcoala normală ortofrenică, în 1900, urmat de un carnet pentru studiu individual al
copilului.
Un alt propagandist zelos al operei Mariei Montessori a fost Izabela Sadoveanu,
profesoară de pedagogie, directoare de şcoală normală şi inspectoare şcolară, luptătoare
pentru drepturile femeii, pentru modernizarea şcolii. Aceasta a publicat studiile Metoda
Montessori şi Materialul didactic Montessori, în 1915, în Vol. III al Buletinului

13
Muzeului Pedagogic şi separat, cu 14 ilustraţii, în 1916, cu aceleaşi titluri, la “Atelierul
de arte grafice” C. Stetea, Bucureşti. Ea a aplicat metoda Montessori în grădiniţe de copii,
în clasele elementare, în Şcoala de adăpost pentru copiii de ceferişti din cartierul Steaua,
în “Casa Copilului” din cartierul Grand din Bucureşti; a înfiinţat o şcoală Montessori
pentru puericultură (Bucuresti, 1925), a experimentat metoda în grădiniţe de copii de pe
lângă “Oficiul Naţional de Educaţie Fizică” etc.; a ţinut cursuri de specializare pentru
educatoare etc. şi a contribuit mult la difuzarea ideilor şi a metodei Montessori la noi.
Un adept entuziast al acestei metode a fost şi Apostol Culea, pedagog, învăţător şi
activist fecund în domeniul răspândirii culturii în mase.
În 1919 a apărut un studiu al educatoarei Julia C. Lascaraki, în care este
prezentată metoda Montessori în comparaţie cu metoda Froebel.
Cu privire la aplicarea metodei Montessori au mai scris Gh.Hopu, Ion Blăgăilă şi
Daniil Popescu s.a.
Între 1930 şi 1940, în ţara noastră, ca şi în alte ţări, a existat o adevărată “mişcare
montessoriană”. Mulţi reprezentanţi ai învăţământului preşcolar, elementar, liceal şi
universitar au luat parte, aşa cum s-a mai arătat, la cursurile internaţionale ale Mariei
Montessori, la congresele internaţionale organizate de Asociaţia Internaţională
Montessori, la diferitele iniţiative montessoriene pe plan internaţional în favoarea
copilului, a apărării drepturilor lui şi la campania montessoriană pentru pace. Elevii
direcţi ai Mariei Montessori, unii absolvenţi ai unor şcoli normale Montessori din Italia,
Elveţia, Germania, Austria, Anglia etc., precum şi adepţi ai săi sau membri ai corpului
didactic din învăţământul preşcolar şi elementar, profesori de filosofie şi pedagogie din
învăţământul mediu sau universitar, care au aderat la curentele noi în pedagogia
contemporană, au scris studii şi articole, au ţinut conferinţe şi cursuri despre metoda
Montessori, iar unii chiar au aplicat metoda sa, înfiinţând şcoli Montessori în diferite
oraşe ale ţării.
În 1931 , Maria Montessori a numit un delegat al său personal spre a coordona
activitatea montessoriană în ţara noastră . Cu prilejul primului Congres al educatoarelor
din România (Bucureşti, 1933) şi după acest congres s-au publicat diferite lucrări în care
se prezenta metoda Montessori în comparaţie cu metodele mai vechi sau mai noi, studii şi
articole, mai ales în revista “Copilul” a Asociaţiei educatoarelor din România (apărută

14
între 1933-1944), în “Şcoala şi familia de mâine” apărută între 1928 şi 1939 a lui Marin
Biciulescu, unul dintre promotorii pasionaţi ai curentelor noi în pedagogie, în “Revista de
filosofie”, în “Revista generală a învăţământului” etc.
Prima şcoală Montessori cu titlul experimental, sub îndrumarea Mariei
Montessori şi sub conducerea lui I. R Pogoneanu şi I. S. Firu, a luat fiinţă pe lângă
Seminarul pedagogic universitar Titu Maiorescu din Bucureşti, având ca educatoare pe
Elena Rusceac, absolventă a cursurilor Mariei Montessori de la Roma 1931. Metoda a
fost experimentată cu copii între 2 ani şi jumătate şi 6 ani. Şcoala a funcţionat un singur
an şcolar (1934-1935), având mobilier şi material didactic complet, după normele
metodei Montessori. Unele greutăţi financiare au împiedicat experimentarea şi cu copii
de vârstă şcolară.
Odată cu persecuţiile exercitate de regimul fascist împotriva Mariei Montessori,
activitatea montessoriană a fost interzisă în Italia, Germania şi în alte ţări fasciste. În
România mişcarea montessoriană a slăbit îndeosebi în timpul celui de-al doilea război
mondial. După eliberare, unele şcoli montessoriene de la noi şi-au reluat activitatea.
Remarcam activitatea deosebită a Şcolii Montessori a “Apărării patriotice”, care pregătea
educatoare şi activiste în domeniul asistenţei sociale.
Din iniţiativa UNESCO, în 1970, centenarul naşterii Mariei Montessori s-a
sărbătorit în toate ţările. În ţara noastră s-a organizat un simpozion Montessori la
Bucureşti (3 decembrie 1970), la care au ţinut cuvântări şi au făcut comunicări prof.
George Văideanu, prof. Al. Fara, Bruno Atturia, prof. N. Dima, prof. Stanciu Stoian,
prof. Stefan Barsanescu, prof. Ion Vlad, prof. Maria Taiban, prof. Florica Niculescu, prof.
Elena Moldovan, prof. Victoria Petrescu, prof. Lenormanda Benari. Cu acest prilej, au
apărut diferite articole despre Maria Montessori şi despre opera sa, în diferite reviste,
dintre care le remarcam pe cele din revista “Colocvii despre şcoală şi familie”, din
“Revista de pedagogie” şi din revistele Centrului de informare şi documentare în ştiinţele
sociale şi politice.
Toate cele de mai sus şi-au adus o contribuţie la cunoaşterea în ţara noastră a
operei teoretice şi practice a Mariei Montessori, care şi-a dedicat întreaga viaţa
problemelor legate de o cât mai corespunzătoare educare a copiilor şi tineretului, în
vederea formării lor ca personalităţi depline, active şi creatoare.

15
 Mediul pregatit, pedagogul si materialele Montessori

Pentru a-și putea desfasura activitatea didactică zilnică, pedagogul Montessori și

elevii săi au nevoie de un mediu foarte bine organizat și structurat care să le permită să
acționeze independent. În acest mediu se pot organiza activități multiple și variate, iar
posibilitatea de mișcare este foarte mare.
Pentru a întruni condițiile unui mediu educativ, acesta îndeplinește urmatoarele
criterii:
 Manevrabilitatea – mobilierul
școlar trebuie să fie pe masura
copilului și să raspundă la nevoile
acestuia de a lucra rațional.
Măsuțele, de diferite forme să nu se
clatine și să fie foarte ușoare încat să
poată fi transportate de 2 copii de 4
ani; scaunele mici, ușoare și
adaptate la proporțiile corpului
copilului astfel încat să poată da
posibilitatea copilului de a alege poziția comodă, putându-se astfel adapta, în loc
să stea nemișcat; acesta fiind un semn extern de libertate și totodată de educație.
 Structurarea pe arii curriculare – în pedagogia Montessori există 5 arii
curriculare, materialele didactice fiind grupate în 5 zone distincte:
 Deprinderi de viață practică – stabilește baza pentru toate celelalte lucruri
de realizat în clasă. Această arie curriculară a fost concepută pentru a-i
învața pe copii deprinderile de viață zilnică. Învațarea pe exemple concrete
din viața reală a unor activități favorizează dezvoltarea independenței, a
încrederii în sine, a deprinderii de a pastra ordinea la locul de muncă și de

16
 odihnă, coordonarea și concentrarea. În cadrul acestei arii curriculare exista
4 grupe distincte de exerciții:
1. îngrijirea personală
2. îngrijirea
mediului
înconjurator
3. dezvoltarea
relațiilor
sociale
4. jocul tăcerii
–
coordonarea
și armonia
mișcării corporale.
Deprinderile zilnice de viață practică urmaresc formarea unui individ independent
și autonom. Sunt activități care, prin mișcări repetitive, duc la o rafinare a coordonării, la
autodisciplină, precum și la o capacitate crescută de concentrare.
 Dezvoltare senzorială – această zonă a curriculumului Montessori conține
materiale specifice care sa-i ajute ce copii în rafinarea experiențelor de
observare,ascultarea sunetelor, de atingere, de rafinarea gustului și a
mirosului. Cu ajutorul exercițiilor senzoriale copilul poate să distingă, să
ordoneze, să clasifice si să descrie impresii senzoriale legate de lungime,
înalțime, temperatură, greutate, culoare, miros.
Exercițiile senzoriale și de manipulare sunt nu numai un ajutor pentru dezvoltarea
și maturizarea organelor de simț, dar și un punct de pornire pentru creșterea potențialului
intelectual al copilului. Aceste exerciții reprezintă provocări semnificative care îi
fascinează pe copii. Aceștia învață mai ușor matematica – senzo-matematica, structura
limbii – senzo-gramatica, notiunile de știință.
Exercițiile senzoriale dau sens percepțiilor și dezvoltă gândirea copiilor (analiza,
sinteza, clasificarea, generalizarea). Sprijinirea copiilor pentru a compara și calasifica

17
reprezintă puncte importante în stimularea senzorială și intelectuală. Mintea trebuie să
judece, să compare, să clasifice și să tragă concluzii.
Experiența cu materialele senzoriale reprezintă pentru copii primul pas în
înțelegerea conceptelor abstracte învatate.
 Matematica – a fost privită de Maria Moontessori ca fiind un proces
mental natural care începe de la un nivel concret și progresează catre un
nivel abstract, fiecare copil având spirit matematic înnăscut.
 Limbă și comunicare – este o abordare integrată care combină fonetica și
noțiunile de
vocabular cu
noțiunile de
gramatică și de
studiere a textului
literar. În domeniul
lingvistic, există o
mare varietate de
material de lectură,
de pregatire, de
analiză fonetică, de
întelegere a sensurilor cuvintelor, material pentru dezvoltarea capacităților
de receptare a mesajului oral și scris. Dezvoltarea limbajului este o
preocupare a întregii pedagogii Montessori. În cadrul acestei metode,
scrisul precede lectura textului, fază sensiblă pentru scris, aparând la varsta
de 4 – 5 ani.
 Educația cosmică – include notiuni de istorie, geografie, botanică,
zoologie, chimie, fizică, astronomie, geologie, antropologie, muzică, artă
plastică, educație civică, sport. Se bazează pe studierea a două componente
– evoluția naturii și evoluția omului și a culturii.
Prin educația cosmică, Maria Montessori dorea să transmită copiilor o viziune
clară asupra întregului univers, ca o unitate dinamică în care totul se afla în
interdependență. Acest tot unitar este prezentat prin două dimensiuni:

18
 - dimensiunea verticală – formarea universului, a pamantului, apariția
vieții, a oamenilor;
- dimensiunea orizontală – relațiile din cadrul universului.
 Esteticul – mediul este atragator, armonios, materialele didactice să invite la
activitate. Materialele sunt aranjate atragator și aerisit pe rafturi, pentru a permite
observarea fiecaruia în parte.
 Păstrarea ordinei și curațeniei – fiecare obiect are un loc stabil unde poate fi
găsit în permanentă, în bună stare de funcționare.
Materialele didactice Montessori sunt aranjate pe arii curriculare în ordinea
didactică a folosirii lor, fiind expuse în mod îmbietor pe rafturi joase și deschise, astfel
încat copiii să aibă acces la ele, fără a fi nevoie de ajutorul unui adult.
Materialele Montessori au ca scop atragerea interesului copilului și acumularea
cunoștințelor prin utilizarea repetată. Acestea au fost create ca raspuns la nevoile
individuale de dezvoltare ale copilului:
- sunt secvenționate cu atenție pentru a demonstra copilului fiecare etapă în parte și
pentru a-i da posibilitatea să simtă succesul sau eroarea;
- apelează la simțurile copilului, trecerea de la concret la abstract realizându-se
progresiv;
- facilitează eliminarea dificultăților determinate de conceptul traditional “trebuie
învatat”
- furnizează un control al erorilor;
- accentuează realitatea.
Fiecare material dintr-o clasă Montessori izolează o anumită calitate și există doar
într-un singur exemplar. În acest fel, conceptul pe care copilul urmează să-l descopere
este izolat de celelalte.
Materialele didactice Montessori sunt autocorective. Cand o piesă nu se potrivește
sau rămâne nefolosită, copilul percepe cu ușurință eroarea. Nu este nevoie de intervenția
adultului pentru a o corecta. Copilul este capabil să rezolve singur problemele,
construindu-și independent, gândirea analitică și satisfacția care derivă din această
realizare adecvată.

19
 Libertatea presupusa de acestă metodă este structurată pe baza anumitor reguli
cadru. Fiecare material pus la dispoziția copilului va fi utilizat numai pentru activitatea
destinată. Copilul ia materialul dintr-un loc indicat și-l pune în același loc după utilizare.
Pe masură ce explorarea continuă, materialele se interrelaționează și se
construiesc unul în funcție de altul. Utilizarea lor corectă este de natură să promoveze o
mai bună întelegere a unui concept.
“Obiectele din jurul copilului trebuie să fie solide și atractive, iar casa copiilor
trebuie să fie placută și atractivă sub toate aspectele… Se poate spune că există o relație
matematică între frumusețea mediului înconjurator și activitatea copilului; el poate
depune, în activitatea de descoperire, un efort de voință mult mai mare daca se află într-
un așezământ grandios decât dacă s-ar afla într-unul urât”.

Pedagogul Montessori și copilul

În cadrul metodei sale, Maria Montessori a conceput un rol cu totul nou pentru
pedagogul din școala Montessori.
În pedagogia Montessori, rolul pedagogului este:
- de a “observa” copiii și de “a pregăti mediul” favorabil pentru autoformare, pe
baza observațiilor făcute;

20
 - de a crea situații de învățare și nu de a preda direct, fiind mai mult un ghid decat
un lider.
Pedagogul Montessori:
- este parte integrata a mediului pregătit;
- nu are poziție centrală în desfasurarea procesului de educație;
- direcționează activitatea;
- stimulează interesul copiilor;
- instruiește nevoile și interesele acestora;
- nu intervine niciodată atunci cand un copil este concentrat;
- intervine numai dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, nu poate să se
descurce singur, nu știe ce să facă sau îi deranjează pe ceilalți colegi;
- are competențe dobandite prin studii de spacialitate pentru a preda în acest sistem
de învătământ;
- are cunoștințe de bază pentru a putea preda, respectând principiile pedagogice,
disciplinile din ariile curriculare Montessori.
Pedagogul Montessori nu pedepsește niciodată copiii, dar nici nu le oferă
recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea
provenită din mulțumirea de sine, din fapul că a realizat un lucru bun și corect, bazandu-
se pe propriile lui puteri.
Copilul nu este corectat atunci cand greșește. Se consideră că înca nu a ajuns să
stăpânească suficient conceptul învățat, materialul va fi strans și reluat cu alt prilej, după
o lecție individuală sau perioadă de timp. Daca în timp copilul repetă aceeași greșeală,
pedagogul îi oferă oportunități de învățare, optimizată prin colaborări cu alți colegi mai
mari și prin lucrul cu alte materiale care să-l ajute să înțeleagă conceptele prezentate.
Copilul nu este format de pedagog, se formează singur.
Copiii prosperă atunci cand li se oferă libertate într-un mediu propice nevoilor lor.
Dacă după o perioadă de intense concentrate și dupa lucrul cu materialele, copiii dau
dovadă de vitalitate și mulțumire de sine, scopul este realizat.
Copiii sunt liberi să-și aleagă singuri activitățile și locul de desfășurare al
acestora.

21
 Lecția dupa metoda
Montessori
Lecția este un apel la atenție.
Daca un obiect corespunde dorințelor
intime ale copilului și reprezintă ceva care
să-l satisfacă, atunci îl antrenează într-o
activitate prelungită. O alta caracteristică
a lecției este simplitatea, educatorul nu
trebuie să se piarda în vorbe goale , vorbele puține la număr trebuie sa fie simple în cel
mai înalt grad și să reprezinte exact adevărul. A treia caracteristică a lecției este
obiectivitatea , ceea ce înseamnă că personalitatea educatorului dispare, ramânând în
lumina numai obiectul asupra caruia vreau să se concentreze atentia copilului.

Tehnica lecțiilor:
Prima perioada: inițierea lecțiilor
1. Trezirea atenției: educatoarea oferă copilului obiectul cu un interes viu, cautând
să-i atragă atenția.
2. Izolarea obiectului: atenția copilului trebuie să fie izolată de tot ce este străin de
obiectul lecției. Educatoarea va avea grijă să pregatească o masută de pe care să
inlature toate lucrurile inutile și să pună pe ea numai materialul pe care vrea sa îl
prezinte.
3. Executarea cu exactitate: ajutorul pe care educatoarea trebuie să îl dea copilului
constă în a prezenta copilului materialul pentru a-i arăta cum se folosește,
efectuând ea însăși, o data sau de două ori exercițiul.
4. Impiedicarea utilizării greșite a materialului: în cazul în care materialul este
folosit în asa fel încat nu servește dezvoltării intelectuale a copilului. Educatoarea
este obligată să oprească exercițiul.
5. Repetarea activitații utile: dacă un copil aduce modificări care dovedesc un efort
de inteligență folositoare pentru dezvoltare lui în modalitatea de folosire a

22
 materialului indicată de educatoare, aceasta va lasa copilul să facă incercări și
experiențe proprii fară a-i întrerupe activitatea și fară a corecta micile erori.
6. Incheierea în ordine a exercițiilor: după încheierea activitații cu un material,
copilul trebuie să-l ducă la locul său, în asa fel încat toate lucrurile să fie puse iar
în ordine desăvârșită.

Perioada a doua: lecția în trei timpi

Primul timp: asocierea percepției senzoriale cu numele
Educatoarea va pronunța întâi substantivele și adjectivele necesare, fară să adauge
altceva, cu voce tare și pronunțate răspicat, încât diferitele sunete să fie percepute de
copil distinct si clar.
Lecțiile de denumire constau în provocarea asocierii numelui cu obiectul sau cu
idea abstractă pe care o reprezintă acel nume. Obiectul și numele trebuie să impresioneze
constiința copilului, de aceea este necesar să nu se pronunțe nici un alt cuvânt în afară de
numele respective.
Al doilea timp: recunoasterea obiectului care corespunde numelui
Educatoarea trebuie să verifice dacă numele a fost asociat corect cu obiectul în
conștiința copilului. Pentru aceasta se va lasa timpul necesar între lecție și verificare,
păstrându-se tăcerea câteva clipe. Apoi se va intreba copilul, încet și pronunțând cu mare
claritate numai substantivul sau adjectivul învatat (ex. “Ce este neted?”). Copilul va arăta
obiectul iar educatoarea va sti că asocierea s-a realizat.Repetând de mai multe ori
întrebarea, educatoarea repetă cuvantul, care pâna la urmă va fi memorat.
Daca educatoarea constată ca copilul nu este atent și raspunde greșit fară nici un
efort de a se corecta, atunci, în loc să-l îndrepte sau să insiste, va trebui să intrerupă lecția
pentru a o reâncepe într-un alt moment, în altă zi.
Timpul al treilea: amintirea cuvântului care corespunde obiectului
Este o verificare rapidă a lecției, educatoarea întrebând copilul “Cum este
aceasta?” – iar daca copilul este apt să raspundă, el va spune cuvântul care trebuie: “Este
neted”.

23
 Evaluarea
Nu există note sau alte forme
de recompensă sau pedeapsă, nici
deschise, nici subtile.
Evaluarea se face prin
portofolii, observarea de catre cadrul didactic și prin fișe de progres. Proba dacă sistemul
funcționează constă în realizările și comportamentul copiilor, satisfacția, maturitatea,
bucuria, dragostea de a învața și nivelul ridicat al activitații.
Feed-back-ul și analiza calitativă a performanțelor unui copil sunt furnizate
prin:
- observarea atentă a fiecarui copil în parte pentru a sesiza evoluția sa în
diferitele domenii, a fazei sensibile în care tocmai se afla în vedere creării unui
mediu adecvat din care să îsi poata extrage informația necesară satisfacerii
nevoii de cunoastere.
- completarea fiselor zilnice de progres, sub forma unei liste de competențe,
activitați și puncte critice .
- o sinteză semestrială asupra realizărilor copilului sub forma unei narațiuni.
- întilniri semestriale individuale în care se oferă familiei fiecarui copil în parte
un feed-back asupra evoluției copilului și se gasesc soluții comune pentru
îmbunatațirea unor punte slabe. La dorința parinților sau recomandarea
pedagogilor, la această întilnire poate participa și copilul.
- absența catalogului, a notelor sau a oricarei forme de recompensă materiale
sunt specifice pedagogiei Montessori.

Rezultatele asteptate ale metodei Montessori

Copiii își formează caracterul, formarea caracterului fiind la fel de importantă ca
și formarea academică :

24
 - învată să aibă grijă de ei înșiși, de ambianța din clasă, să aibă grijă unul de
celălalt, să fie toleranți și să se accepte reciproc, vorbește politicos, sunt
respectuoși și gata oricând să acorde ajutor, să desfășoare activitați sociale în
comunitate;
- învață să gatească, să pastreze curat și să curățe spațiul de lucru, construiesc,
lucrează în gradină;
- învata mersul gratios.
Copii își dezvoltă o atitudine pozitivă față de scoală și de învatare și un
comportament social acceptabil:
- curiozitatea statornică și concentrare;
- inițiativa și perseverenta;
- încrederea în sine;
- abilitatea de a lua decizii;
- simșul responsabilității fată de alți membrii ai clasei, școlii și comunității;
- deprinderii de autocontrol și autodisciplină.
Atunci când mediul răspunde tuturor trebuințelor copiilor, aceștia devin, fără vreo
manipulare din partea adultului, sănătoși fizic, împliniți intelectual și ăsihologic, foarte
bine educați emanând bucurie și bunătate unul fată de altul.
Această fundație solidă îi va permite copilului educat într-un mediu Montessori să
beneficieze de ea pe tot parcursul educației școlare, pe tot parcursul vieții.
Metoda Montessori este o metodă universală, iar atunci când este practicată corect
are potentialul de a ghida omenirea spre pace, a carei exersare începe cu fiecare individ.

25
Bibliografie:

 Maria Montessori, “Descoperirea copilului”, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1977
 Site-uri internet
http://www.parinti.com/SistemuldeinvatamantMontessori-articol-210.html
http://www.gradinitamontessori.ro/metoda-montessori/mariamontessori/
http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-conceptia.htm

26