.

Asamblarea, rodarea şi încercarea motoarelor

După recondiţionarea elementelor componente, se face
asamblarea motorului, operaţie care cuprinde două faze:
1. asamblarea ansamblurilor şi
subansamblurilor elementelor
componente ale motorului;
Schema asamblării motorului
este redată în figura de mai jos: 2. asamblarea componentelor mari.

Figura 42
Schema
asamblării
motorului

73
  la staţionar;
Asamblarea se poate face:
 pe linii de asamblare în flux.

Asamblarea lastaţionarpresupunecămotorul seaflăpe un suport

fix deasamblare, la care sunt aduse toate elementele componente.
Asamblarea pe linii de asamblare în fluxpresupune deplasarea
motoruluiîn poziţii succesive pe linii de asamblare, el fiind plasat pe un
cărucior sau un transportor.

Procesul de asamblare normală a motorului cuprinde operaţiile:

 aşezarea motorului pe suportul de asamblare (fix, mobil);
 montarea cămăşilor de cilindru (dacă sunt de tipul amovibil);
 montarea arborelui cotit în lagărele paliere;
 montarea bielelor, pistoanelor, bolţurilor, segmenţilor (ambielajul);
 montarea arborelui cu came şi a tacheţilor;
 montarea pinioanelor de distribuţie;

74
Procesul de asamblare normală a motorului – continuare:

 punerea la punct a distribuţiei – fixarea la semn a roţilor dinţate;

 montarea capacului distribuţiei;
 montarea pompei de ulei;
 montarea băii de ulei;
 asamblarea chiulasei cu ghidurile supapelor, arcurile, siguranţele,
rampa culbutorilor, culbutorii, prezoanele;
 montarea supapelor şi a tijelor împingătoare;
 montarea galeriilor de admisie şi de evacuare;
 reglarea jocului termic;
 montarea capacului culbutorilor;
 montarea elementelor auxiliare: ruptor–distribuitorul, pompa de
alimentare, pompa de injecţie, carburatorul, filtrele de ulei şi de
combustibil, electromotorul de pornire, generatorul de curent;
 montarea volantului şi a ambreiajului.
75
Documentaţia tehnologică de asamblare oferă detalii cu privire la:

 etapele de asamblare a diverselor

elemente componente ale motorului;
 utilajele şi SDV– urile folosite la asamblare;
 verificările şi reglajele care se efectuează după fiecare
etapă de asamblare;
 momentele de strângere prescrise.

Respectarea acestei tehnologii conduce ladesfăşurarea

fluentăaprocesului de asamblare, dând rezultate optime în ceea ce
priveşte
funcţionarea motorului.

76
 În timpul procesului de asamblare se fac anumite verificări şi reglaje:

 verificarea înălţimii cămăşii de cilindru faţă de blocul motor efectuată

după introducerea cămăşii în bloc;
 strângerea şuruburilor paliere şi a capacelor de bielă;
 reglarea jocului distribuţiei;
 strângerea şuruburilor galeriei de admisie şi de evacuare şi a şuruburilor
chiulasei;
 reglarea jocului termic;
 reglarea pompei de injecţie.

De asemenea, în cadrul procesului de asamblare a motorului trebuie

respectatmomentul de strângere prescris pentru anumite elemente: lagărele
paliere şi manetoane, chiulasă, volant, galeriile de admisie şi evacuare. Pentru
mărirea productivităţii, la asamblare se folosesc dispozitive speciale pentru
înşurubat prevăzute cu unul sau mai multe capete de lucru, care funcţionează pe
diverse principii: pneumatic, hidraulic, etc.
Dupăasamblareurmeazărodajulşiîncercarea motorului.
77
 Rodajul motorului este penultima etapă din cadrul procesului tehnologic
de recondiţionare a motorului, în care se urmăreşte realizarea următoarelor
transformări ale îmbinărilor mobile:

 îmbunătăţirea calităţilor suprafeţelor în contact, prin reducerea rugozităţii,

deci obţinerea unor suprafeţe foarte lucioase care reduc frecările;
 realizarea abaterilor de formă şi de poziţie ale pieselor, ceea ce implică
mărirea ariei de contact la frecare a acestora;
 îmbunătăţirea jocurilor funcţionale ale cuplelor şi mărirea eficacităţii ungerii
lor.
Rodajul seefectueazăîncondiţiibine stabilite,dupăreguli
specificefiecăruitipde motor în parte, astfel încât să se asigure pieselor în
contact calităţi care să conducă la o bună funcţionare ulterioară a motorului.
A. obişnuit;
B. chimic;
Rodajul poate fi:
C. electric;
D. automatizat.

78
A.Rodajul obişnuit se efectuează în condiţii normale, cu uleiuri speciale de rodaj,
dar neaditivate. Uleiurile de rodaj trebuie să fie mai fluide decât cele folosite în
exploatare, să asigure o ungere intensă şi răcirea pieselor în frecare şi înlăturarea
din zona de frecare a produselor de uzare rezultate.

B.Rodajul chimic se efectuează cu uleiuri speciale de rodaj, aditivate.

Aditivii folosiţi trebuie sa aibă proprietăţile următoare:
- să fie solubili în ulei;
- să nu modifice proprietăţile uleiului;
- să nu reacţioneze cu metalul cu care vin în contact la temperatura
ambiantă şi ridicată;
- să fie stabili din punct de vedere chimic la temperaturi ridicate.
Aditivii din uleiul de rodaj măresc capacitatea de reducere a frecării, având bune
proprietăţi antifricţiune, iar unii aditivi difuzează în stratul superficial al pieselor
metalice cu care vin în contact, oferind bune proprietăţi antifricţiune acestui strat în
timpul funcţionării ulterioare a motorului.
Aditivii folosiţi sunt: sulful, lecitinele, grafitul coloidal, MoS2 (bisulfura de
molibden).

79
 Sulful folosit ca aditiv împiedică formarea punţilor de sudură, reducând
pericolul de gripaj; în timpul rodajului, sulful difuzează în stratul superficial al
pieselor metalice.

 Lecitinele (obţinute din plante sau ca subproduse ale procesului de

fabricare a medicamentelor) duc la obţinerea unor suprafeţe de calitate bună
în timpul rodajului, reducând şi durata procesului de rodaj.

 Grafitul coloidal aderă la suprafeţele în contact, oferind bune proprietăţi

antifricţiune.

 Bisulfura de molibden (MoS2) reduce frecările mult, contribuind la

reducerea uzurii şi a duratei rodajului.

 Rodajul chimic asigură o reducere importantă a timpului de rodaj pentru

motorul reparat, oferind bune calităţi ale suprafeţelor pieselor în frecare.

80
C. Rodajul electric constă în legarea pieselor supuse rodării la polii unui generator
de curent, realizând astfel tasarea neregularităţilor profilului pe principiul
eroziunii electrice, deci obţinerea unor suprafeţe cu precizie ridicată, într-un
timp de rodaj redus.

D. Rodajul automatizat se efectuează pe standuri speciale la care diversele etape

de rodare a materialelor sunt comandate de instalaţii automate; în acest mod
se înlătură influenţa subiectivă a operatorului, obţinând un proces de rodare
stabil care va asigura în final parametrii optimi pentru funcţionarea ulterioară a
motorului.

81
În timpul rodajului trebuiesc respectate următoarele condiţiile:

 ungerea să se facă cu un ulei cât mai fluid (de rodaj);

 ungerea să fie foarte abundentă, practicând uneori procedeul ca ea să
se facă dintr-un rezervor special şi nu din baia de ulei a motorului,
asigurând astfel înlăturarea mai eficientă a produselor abrazive rezultate
din procesul de uzare al suprafeţelor aflate în contact;
 răcirea sa fie foarte intensă, în circuit deschis (nu cu recirculare), astfel
încât să se asigure preluarea căldurii intense dezvoltate la începutul
rodajului şi temperatura optimă de funcţionare a motorului pe întreaga
perioadă a rodajului;
 rodajul să se facă cu sarcină progresivă, deci, cu creşterea treptată a
turaţiei şi încărcării motorului.
A. la rece;
Rodajul se poate face: B. la cald, în gol;
C. la cald, în sarcină.
82
A. Rodajul la rece se face prin antrenarea motorului de rodat de către
electromotorul standului, mai întâi cu bujiile (injectoarele) scoase, şi
apoi cu ele montate.

B. Rodajul la cald, în gol, se face cu funcţionarea motorului la turaţii din ce

în ce mai mari, fără a fi supus sarcinilor.

C. Rodajul la cald, în sarcină, se efectuează asemănător cu cel la cald în

gol, cu deosebirea că, în acest caz, se face încărcarea progresivă a
motorului până la 60...70 % din puterea nominală.

 Durata rodajului este în funcţie de gradul de precizie al motorului şi de

calităţile suprafeţelor prelucrate ale acestuia. Există cicluri de rodaj pentru
fiecare tip de motor. Motoarele de autoturisme, care au precizie ridicată, au un
timp de rodaj mai mic decât motoarele de autocamioane.

83
  Rodajul în sarcină se face cu ajutorul unor frâne de diferite tipuri montate pe
standul de rodaj, cu ajutorul cărora se poate modifica progresiv sarcina
motorului aflat în rodaj.
Frânele pot fi: - eoliene;
- mecanice;
- electrice;
- hidraulice.

 Frânele eoliene sunt mecanisme cu palete care asigură frânarea datorită

rezistenţei aerodinamice opuse la frecarea paletelor cu aerul (figura 43, a).
Sunt destul de zgomotoase, în prezent fiind folosite foarte rar.

Figura 43
Frâna eoliană (a)
şi frâna mecanică (b)

a) b)
84
 Frânele mecanice sunt frâne cu ferodou, care nu oferă o precizie ridicată
referitor la gradul de încărcare al motorului, datorită uzării ferodoului în timp
(figura 43, b). În prezent, aceste frâne sunt folosite doar la încercarea
electromotorului de pornire reparat.

 Frânele electrice pot fi:

a) Frâna de curent continuu (dinamul de echilibrare) – este o maşină de
curent continuu folosită în regim de motor pentru rodajul la rece şi ca
generator în timpul rodajului la cald. Dezavantaj: energia pierdută în
timpul folosirii ca generator nu se recuperează.
b) Frâna de curent alternativ – este o maşină de curent alternativ conectată la
reţeaua de curent trifazic. Ea funcţionează ca motor în timpul rodajului la
rece şi ca generator în timpul rodajului la cald, debitând energie în reţea, în
timpul funcţionării ca generator.
c) Frâna electrică cu curenţi turbionari – este constituită dintr-un disc folosit ca
rotor şi nişte înfăşurări care produc curenţi turbionari, frânarea discului
realizând astfel sarcina de încărcare a motorului.
Această frână necesită apă pentru răcire.

85
 Frânele hidraulice (figura 44) sunt cele mai utilizate, deoarece sunt ieftine.
Dezavantajele acestui tip de frână sunt legate de faptul că energia debitată nu
este reversibilă, ea disipându–se sub formă de căldură în apă şi, în plus,
necesită un volum mare de apă pentru răcire;

1-motorul electric de acţionare 10

a standului;
6 apa
2-transmisia cu curele; 8 9 11
3-cuplaj elastic; 1 2 3 4 3 5
4-reductor de turaţie; G 12
5-discul frânei;
6-racord de alimentare cu apă;
7-robinet de evacuare a apei;
8-carcasa frânei;
apa
9-sistemul de pârghii;
10-cadran indicator al forţei de 7
frânare-încărcare (F);
11-contragreutate plasată la Figura 44
distanţa L (braţul forţei); Frâna hidraulică
12-motorul de încercat.

86
Încercarea motorului se efectuează pe stand după rodaj, urmărindu-se
aflarea următorilor parametri:
- turaţia de putere maximă;
- consumul specific de combustibil;

- consumul de ulei;
- temperatura apei;
- presiunea uleiului.

Turaţia se citeşte la turometrul standului.

Presiunea şi temperatura se determină cu ajutorul sondelor specifice.

PM
Pentru determinarea celorlalţi
parametri, se folosesc relaţiile: Mn Fln
P  716,2  716,2  k  F  n [CP]

87
 Fn
Dacă L=0,7162 m, atunci k=1/1000 şi rezultă: P  1000 [CP]

Fn
Dacă L=0,9554 m, atunci k=1/1000 şi rezultă: P  1000 [kW]

Consumul orar de combustibil Ch se determină kg

C  G3600
prin cântărirea cantităţii G de combustibil h  
consumat în timpul încercării, cu relaţia: t  1000  h 

Consumul specific de combustibil

ce se determină cu relaţia:

Consumul de ulei de determimă

prin cântărire sau măsurare cu
joja de ulei.
C  g 
ce 
h
1000  
P kW  h