Persoana juridică

-subiect colectiv de drept-

Moto:
„Ca instituţie de drept, persoana juridică este un instrument pus în slujba
persoanei fizice, care exprimă aspiraţiile colective ce corespund firii omului ca fiinţă
socială, nevoii sale de a comunica şi de a stabili relaţii cu semenii săi. Aşa privită,
persoana juridică este un act de creaţie, asociativ, o construcţie juridică strict necesară
în starea actuală a vieţii juridice, fiind întâlnită în toate ramurile dreptului.”
G.Boroi
2
 CUPRINS
Introducere........................................................................................................................................6

I. Statutul persoanei juridice.............................................................................................................8

I.1.Conceptul de persoană juridică.............................................................................................8

I.2. Elementele constitutive ale persoanei juridice în reglementarea vechiului Cod civil.........9
I.3. Clasificarea persoanelor juridice........................................................................................13
II. Înfiinţarea persoanei juridice.....................................................................................................15

II.1. Noţiunea şi rolul statului în înfiinţarea persoanei juridice................................................15

II.2. Conţinutul modurile de înfiinţare a persoanei juridice potrivit decretului 31/1954.........16
II.3. Înregistrarea persoanei juridice.........................................................................................19
III. Identificarea persoanei juridice................................................................................................21

III.1. Natura juridică. Ocrotirea mijloacelor de identificare.....................................................21

III.2. Reglementarea şi clasificarea mijloacelor de identificare a persoanei juridice...............22
III.3. Atributele de identificare a persoanei juridice.................................................................22
IV. Reorganizarea persoanei juridice în lumina noului Cod civil..................................................28

IV.1. Efectele reorganizării persoanei juridice.........................................................................28

IV.2. Transformarea persoanei juridice....................................................................................30
IV.3. Autonomia transformării persoanei juridice...................................................................30
IV.4. Încetarea existentei persoanei juridice............................................................................32
IV.4.1. Dizolvarea persoanei juridice..................................................................34
IV.4.2. Lichidarea................................................................................................37
V. Particularităţi ale capacităţii persoanei juridice.........................................................................38

V.1. Capacitate civilă a subiectelor de drept civil.....................................................................38

V.2. Capacitatea civilă a persoanei juridice.............................................................................40
V.3. Comparaţie între capacitatea civilă a persoanei fizice şi cea a persoanei juridice...........42
V.3.1. Asemănări.................................................................................................42
V.3.2. Deosebiri între capacitatea de folosinţă a persoanei juridice şi capacitatea de
folosinţă a persoanei fizice.....................................................................................................43
V.3.3. Deosebiri între capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice şi capacitatea de
exerciţiu a persoanei fizice.....................................................................................................44
VI. Sinteză de practică judiciară.....................................................................................................46

Concluzii.........................................................................................................................................56

Bibliografie.....................................................................................................................................59

3
4
 Introducere

Pornim în realizarea demersului nostru privind persoana juridică, analizată ca subiect de drept
civil circumscrisă instituției persoanei, de la constatarea că deși insituția persoanei aparține tradițional
dreptului civil, ea îşi extinde sfera aplicabilității dincolo de granițele acestei ramuri de drept. Ca subiect
de drept, persoana apare în raporturile juridice aparținând tuturor ramurilor de drept public sau de drept
privat. Dreptul civil a fost și rămâne sediul unor reglementări comune ale persoanei, urmând ca în
fiecare ramură distinctă de drept, instituția să poarte amprenta specificului relațiilor sociale ce
dobândesc forța și forma impuse de normele juridice aparţinând unei ramuri de drept anume.
Rezultă de aici, importanța și nevoia unei analize atente și minuțioase a modului în care noul Cod
civil insistă asupra aspectelor multiple, variate ridicate de statul juridic al persoanei, prin comparație cu
reglementările anterioare în această materie şi cu cele adoptate la nivel unional european.
Dacă ne referim la reglementările anterioare intrării în vigoare a noul Cod civil trebuie să ne
oprim, în primul rând, la vechiul Cod civil cu observația că acesta oferea o reglementare fragmentară și
incompletă a instituției persoanei. În redactarea sa inițială vechiul Cod civil conţinea unele dispoziții
privind mai mult persoana fizică în Cartea I – „Despre persoane”. Persoana juridică forma obiect al
unor reglementări sumare, sporadice (cum ar fi cele privind contractul de societate). O explicație ar
proveni din faptul că în Codul civil fracez (ce a avut ca sursă primară de inspira ție pentru Codul civil
de la 1864 persoana juridică era incidental amintită, neglijată chiar.1
A fost necesară, de aceea, elaborarea unei legislații care să detalieze aspectele ce conturează
statutul juridic al persoanei (analizată ca individ sau ca subiect colectiv de drept). Așa a apărut
legislația anului 1954 privitoare la persoanele fizice și juridice. Reglementările amintite au reluat spre
aprofundare și extindere problematica schițată în cartea I a Codului civil de la 1864 sistematizată într-
un cod al familiei (adoptat prin legea nr. 4/4.01.1954) și Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice
și persoanele juridice (30.ian.1954). Cele două acte normative au fost puse în aplicare prin Decretul
32/1954 (31.ian.1954).
Prin prisma obiectivelor propuse ne vom opri în mod special asupra persoanei juridice, cu
precizarea că sediul comun al reglementării acestui subiect de drept îl constituia în reglementarea
anterioară art.25 și urm. din Decretul 31/1954 (mai exact, cap.II privind persoana juridică). Dispozițiile
acestui decret au fost, apoi, detaliate, aprofundate, în numeroase acte normative, cu caracter special față
de reglementarea de drept comun (cu caracter general) la care ne-am referit mai sus. Amintim, spre
exemplificare: Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat R.A și SC, Legea
31/1990 privind S.C (republicată), Legea nr.36/1991 privins societățile agricole și alte forme de
asociere în agricultură, Legea 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor (cu
modificările și completările ulterioare), Legea 312/2004 privind statutul BN a României (cu
modificările ulterioare).
În noul Cod civil sediul reglementării persoanei juridice se află în Cartea I „despre persoane”,
Titlul IV intitulat „persoana juridică” la care trebuie să adăugăm reglementările comune celor două
categorii de presoane din partea introductivă intitulată „Dispoziții generale”. Art.25 noul Cod civil
anunță două categorii de persoane: persoane fizice și persoane juridice, cu sublinierea că omul privit
individual sau oamenii organizați în subiecte colective de drept sunt singurele entități ce pot avea
calitatea de subiect de drept civil.
Pentru prima oară în legislația românească, persoana juridică primește o definiție legală în art.25
al.3, care o consideră orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de
1
Amintim că în prezent dreptul francez reglemetează o paletă largă de persoane denumite în terminologia juridică franceză
”persoane morale„.
5
drepturi și obligații civile. Este o definiție cu un grad sporit de generalitate pentru că nu trimite la
elementele constitutive ale acestui subiect de drept așa cum trimite doctrina de specialitate.
Pe lângă unele riscuri ale formulărilor de maximă generalitate, definiția menționată prezintă
avantajul că are o plajă largă de acoperire a entităților ce pot fi considerate persoane juridice „unele
chiar inexistente și neprevăzute la momentul redactării textului2”
Desigur, noul Cod civil face unele precizări și cu privire la elementele constitutive ale persoanei
juridice dar într-un text distinct și anume art.187 potrivit căruia ”orice persoană juridică trebuie să aibă
o organizare de sinestătătoare și un patrimoniu afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în
acord cu interesul general„. După cum se poate constata noul Cod civil a păstrat ca elemente
constitutive legale: organizarea de sine stătătoare, patrimoniul propriu și scopul licit și moral propuse
de doctrina și practica dreptului civil.
Cu întrunirea celor trei elemente entitățile vizate dobândesc statutul de subiect de drept civil,
astfel spus, capacitate civilă. Este condiția fundamentală pentru ca o persoană să participe la viața
juridică. Fără a defini capacitatea juridică art.28 din noul Cod civil precizează într-o formulare generală
că aceasta este recunoscută atât persoanelor fizice cât și juridice, cu distinctiile ce se impun pentru
capacitatea civila a persoanei juridice si cea a persoanei fizice.In privinta capacitatii civile a persoanei
juridice trebuie mentionata modificarea viziunii legiuitorului roman asupra principiului specialitatii
capacitatii de folosinta a persoanei juridice care se mai aplica strict doar in privinta persoanelor juridice
fara scop lucrativ.Cele cu scop lucrativ ( societatile comerciale, agricole, corporatiste) pot dobandi
orice drepturi si asuma obligatii cu exceptia celor care prin natura lor sau potrivit legii, nu pot sa
apartina decat persoanei fizice.
Cu precizarile facute mai sus, ne vom opri pe larg asupra celor mai importante aspecte privind
aceasta forma asociativa de viata ce produce efecte juridice incontestabile pentru viata omului privit
individual sau organizat in micro sau macro colectivitate.

2
Gh. Buta, Persoana juridică în noul Cod civil. Aspecte comparative, Codul civil, adoptat prin legea numărul 287/2009 în
Rev. „Săptămâna Financiară”, colecția Lex Dex 2012 pg.37
6
 I. Statutul persoanei juridice

I.1.Conceptul de persoană juridică

Investigarea legislatiei,doctrinei si jurisprudentei de drept civil au permis constatea cu privire la

participanţii la raporturile juridice civile se admite în unanimitate că există două categorii de subiecte
de drept civil: persoană fizică şi persoana juridică. Noţiunea de drept subiectiv şi de persoană în
inţelesul juridic al termenului, nu este ,,un adevăr de ordine naturală”, ci un concept juridic (nomen
intellectuale), care corespunde unei realităţi sociale, existenţa unui subiect individual sau colectiv de
drept.
Raporurile juridice sunt raporturi sociale care se stabilesc numai intre oameni. Oamenii pot să
acţioneze reuniţi în colectivităţi, grupuri structurale, deci nu numai izolaţi, ca indivizi. În doctrină au
fost formulate mai multe definiţii pentru subiectul colectiv de drept civil deoarece nu există o definiţie
legală a persoanei juridice, până la adoptarea noului Cod civil.
Sunt relevante, în acest sens, afirmaţiile autorului E. Lupan care defineşte persoană juridică ca
fiind ,,o colectivitate umană formată direct din persoana fizică sau din asocierea altor persoane juridice,
în condiţiile stabilite de lege, care participă în nume propriu la raporturi juridice, ca subiect de drept
distinct, având o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu distinct, afectat realizării unui scop
determinat în accord cu interesul obştesc”3.
Într-o altă opinie, ,,persoana juridică este un subiect colectiv de drept civil. Spre deosebire de
persoana fizică-omul privit individual-persoana juridică-subiect de drept care participă de sine stătător
la raporturile juridice, având răspundere civilă proprie-este un colectiv de oameni având structură
organizatorică bine determinată, dispunâd de independenţă patrimonială şi care urmăreşte realizarea
unui scop în accord cu interesele obşteşti”4 .
Sintetizând cele de mai sus, persoana juridică poate să fie definită ca subiect de drept civil care
desemnează o grupare de oameni care întrunește condiţiile stabilite de lege fiind titular de drepturi
subiective şi obligaţii civile.
În literatura de specialitate anterioară anilor 1948-1950 era folosită expresia ,,persoană morală” în
locul expresiei utilizată astăzi de ,,persoană juridică”. Noţiunea de ,,persoană juridică” chiar dacă a fost
utilizată mai întai în dreptul privat, a fost utilizată şi în alte ramuri ale dreptului: administrativ,
procesual, internaţional.
Remarcăm deci că personalitatea juridică permite participarea nu numai la raporturi juridice
civile, ci şi la raporturi juridice de altă natură, conferind colectivitaţii (sau persoanei fizice) nu numai
calitatea de subiect de drept civil, ci şi de subiect în dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul
financiar.5 În alte ramuri ale ştiinţei dreptului, entităţile juridice, care pentru dreptul civil sunt persoane
juridice, sunt desemnate prin alte expresii, precum: organe de stat, agenţi economici, partide politice,
fundaţii, asociaţii etc.
Trebuie să menţionăm faptul că denumirea de ,,persoană juridică” este expres utilizată în lege.
Noţiunea ,,persoană juridică”era prevazută în Decretul 31/1954, care a fost sediul principal al materiei
și care face referire la persoanele fizice şi juridice (art.2 si art.25-53) 6, utilizând chiar şi în titlu aceasta
noţiune şi în Legea nr.105/1992, privind raporturile de drept internațional privat care, de asemenea,
precizează că priveşte ,,persoanele juridice” (asociaţiuni si fundaţiuni) şi care are Capitolul III afectat
3
E. Lupan - Drept Civil. Teoria Generala., Edit. Dacia, Cluj Napoca,1992, p.207; Elena Iftime Actul juridic civil, Edit.
Institutul European, Iaşi 2014, p.29.pg. 38
4
C. Stătescu - Drept Civil.Persoana fizică. Persoana juridică. Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1970, p365.
5
E. Lupan - op.cit.p.122;
6
Gh.Beleiu-Drept civil român, 2001, p,423-424;G.Boroi-Drept civil,2002, p.386, E.Lupan - op.cit.pg.35;
7
persoanei juridice.
După 1990 au fost adoptate acte normative speciale pentru numeroase categorii speciale de
persoane juridice, astfel că aceste au fost supuse regimului special astfel consacrat (specialia
generalibus derogant). Pentru persoanele juridice de drept privat făra scop lucrativ reglementarea
generală este dată de Ordonanţa nr.26/2000, care arată că ,,persoanele fizice şi persoanele juridice care
urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivitaţi ori, după caz,
în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii”(art.1) și că ,,actele juridice de
constituire a asociaţiilor si fundaţiilor, încheiate în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt guvernate de
legea civilă” (art.3).
În conluzie, persoana juridică este un colectiv de oameni care întrunind condiţiile prevăzute de
lege este titular de drepturi şi obligaţii civile, având o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu
propriu afectat realizării unui scop în acord cu interesele obştesti, dobândeşte potrivit legii, calitatea de
subiect distinct de drept7.
Persoanele juridice constituie marea majoritate a subiectelor colective de drept şi frecvenţa lor ca
subiecte de drept este incomparabil mai mare decât frecvenţa ca subiecte de drept a celorlalte colective
de drept (exemplu: subiectele colective de drept –Statul; organele statului –Parlementul este subiect de
drept constituţional, organele locale sau centrale ca subiecte de drept în relaţiile administrative).
Din această succintă prezentare, putem să afirmăm ca statul este cea mai veche persoană
juridică,care avea patrimoniul său-ager publicus (aerarium) primea moşteniri şi avea debitori.
Și noul Cod civil vorbește despre două categorii de persoane și anume: persoana fizică și
persoana juridică. În Cartea I „Despre persoane” sunt prevăzute unele dispoziții cu caracter general,
comune celor două categorii de persoane denumite „subiecte de drept civil”. Art.25 al.1 prevede expres
și limitativ că subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și juridice, ceea ce presupune că „nici o
altă ființă, în afara omului, după cum nici o formă de inteligență artificială și nici o formă de organizare
care nu întrunește condițiile cerute de lege nu poate dobândi calitatea de subiect de drept civil”.8
Cât privește persoana juridică, pentru prima oară în legislația românească, aceasta primește o
definiție legală în art.25 al. 3, care o consideră „orice formă de organizare care, întrunind condițiile
cerute de lege este titulară de drepturi și obligații civile”. Este o definiție cu un mare grad de
generalitate, având posibilitatea să acopere o plajă largă de entități care pot dobândi capacitate juridică
și statut de persoană juridică. Definiția menționată nu face referiri la elementele constitutive ale
persoanei juridice, acestea fiind expres și limitativ enumerate în art.187 din Noul Cod civil. Sunt
aceleași elemente consacrate de doctrina juridică: o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu
și un scop propriu (licit și moral).

I.2. Elementele constitutive ale persoanei juridice în reglementarea vechiului Cod civil

Vechiul Cod civil conținea doar dispoziții de principiu privind persoana juridică, reglementarea
specială, detaliată fiind oferită de Decretul 31/1954 privind persoana fizică și juridică.
Potrivit art. 26 lit.e din Decretul nr. 31/1954, sunt în condiţiile legii persoanei juridice, ,,orice
organizaţie (...) care are o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui
anume scop în acord cu interesul obştesc”. Din parcurgerea acestui text, reiese că trei sunt elementele
constitutive definitorii ale persoanei juridice, respectiv:
a) o organizare de sine stătătoare, care să exprime unitatea acestui colectiv, detaşat de
individualitatea fiecărui membru al lui, cu o funcţionalitate organizatorică bine stabilită prin: structura
internă, organele de conducere, modul de înfiinţare şi modul de încetare;

7
Decretul nr.31/1954-art.26 lit. E, preluat de art. 25 din noul Cod civil.
8
Gh. Buta, Persoana juridică în noul Cod civil. Aspecte comparative, în Săpt. Financiară, vol.1, 2012, pg.36
8
 b) un patrimoniu propriu, care să fie distinct de alte patrimonii atât ale persoanelor juridice, cât şi
ale persoanelor fizice membre ale colectivului alcătuitor, fiind indiferentă natura drepturilor
patrimoniale în temeiul cărora sunt stăpânite bunurile aflate în patrimoniu: drept de proprietate, drept
de administraţie directă, drept real de folosinţa, etc. Important este că patrimoniul distinct să-i dea
posibilitatea persoanei juridice să participe în nume propriu la raporturile juridice şi să-şi angajeze
răspunderea proprie;
c) un anumit scop propriu în acord cu interesele publice, care explică utilitatea şi raţiunea
existenţei persoanei juridice, precum şi necesitatea satisfacerii intereselor personale în acord cu cele
publice. De altfel, scopul creării persoanei juridice este avut în vedere şi la dimensionarea capacităţii de
folosinţă.
Aceste elemente constitutive se caracterizează prin generalitate, legalitate, cumulativitate,
exclusivitate şi diversitate.
Generalitatea lor constă în aceea că ele sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice.
Legalitatea, presupune determinarea lor strictă numai prin voinţa legii, neexistând nici
posibilitatea ignorării şi nici a adăugirii altor elemente constitutive.
Cumulative sunt cele trei elemente constitutive în înţelesul că, pentru existenţa calitaţii de
persoana juridică, un colectiv de oameni trebuie să le intrunesca pe toate, în lipsa unui element dintre
ele, neexistând calitatea de persoană juridică Deci existenţa persoanei juridice este condiţionată de
întrunirea tuturor celor trei elemente.
Exclusivitatea explică împrejurarea că elementele constitutive sunt atât necesare, cât şi suficiente.
Diversitatea se referă la conţinutul variat al celor trei elemente, care pot comporta multiple
particularităţi, de la o persoană juridică la alta, de la o categorie la alta de persoane juridice.
Cele trei elemente constitutive-organizare proprie, patrimoniu propriu, scop propriu-au o
configuraţie diferită în cazul unei regii autonome, o altă configuraţie în cazul unei instituţii de stat şi o
alta in cazul unei societaţii comerciale9.
Cum arătam, în cele ce au precedat, noul Cod civil enumeră cele trei elemente în art.187 identic
cu reglemenetarea anterioară din art.26 lit.e al Decretului nr.31/1954. Ceea ce trebuie adăugat însă este
faptul că prevederile noului Cod civil privind regimul juridic general aplicabil acestor elemente
guvernează toate persoanele juridice, deci inclusiv cele înfiinţate la data intrării sale în vigoare.
Excepţie fac situaţiile în care prin dispoziţii speciale se prevede altfel.

Conţinutul elementelor constitutive ale persoanei juridice

Analiza conţinutului elementelor constitutive ale persoanei juridice impune urmăatoarele
consideraţii, specifice fiecăruia.
Organizarea de sine stătătoare.
Prin organizarea de sine stătătoare ori organizarea proprie se înţelege acel element al persoanei
juridice care constă în alcătuirea sa ca un tot unitar.
Două aspecte foarte importante le vom reţine cu privire la organizarea proprie a persoanei
juridice: a) compartimentarea pe activităţi; b) desemnarea persoanei sau a persoanelor care o vor
reprezenta.
Pentru ca un colectiv de oameni să poată fi privit şi să poată acţiona ca un unic subiect de drept,
manifestându-se în viaţa juridică ca o entitate distinctă de suma membrilor care o compun şi de fiecare
dintre ei în parte, este necesar ca acest colectiv să aibă o anumită structură organizatorică internă, care
să asigure constituirea şi funcţionarea unui (sau unor) organ(e) de conducere prin mijlocirea cărora
voinţa juridică a colectivului să se poată exprima şi manifesta distinct de voinţa fiecăreia dintre
persoanele fizice care alcătuiesc colectivul. Existenţa unei asemenea structuri organizatorice, care să
asigure existenţa şi funcţionarea autonomă a entităţii colective, implică, de asemenea, determinarea
elementelor de identificare a entităţii, ca atare: denumire, sediu, naţionalitate, durată, precum şi
determinarea modalităţilor de funcţionare, de reorganizare, de dizolvare şi lichidare.
9

9
 Organizarea de sine stătătoare presupune existenţa unei structuri interne bine conturate, constand
în desemnarea unor organe proprii de conducere, stabilirea atribuţiilor şi delimitarea competenţelor lor
funcţionale precum şi precizarea persoanei ori a persoanelor care vor reprezenta persoana juridică în
raporturile sale cu terţii. Tocmai această organizare îi conferă persoanei juridice posibilitatea de a
acţiona ca un tot coerent. Astfel art. 15 din Legea nr. 15/1990 prevede că ,,activitatea curenta a regiei
autonome este condusă de un director general sau un director numit de consiliul de administraţie cu
avizul ministerului de resort, sau, dupa caz, al conducatorului administraţiei locale”, în vreme ce art. 12
lit. h, din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole prevede că statutul societăţii trebuie să cuprindă
printre altele, menţiuni referitoare la regulile privind desemnarea, componenţa şi funcţionarea
organelor sale de conducere, compeţentele, îndatoririle şi responsabilitaţile acestor organe.
Şi Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, republicată în Monitorul Of.nr.1066/2004, în art.9
prevede că actele constitutive ,,contractul de societate şi statutul se încheie în formă autentică, şi pe
cele care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii”.
De asemeni, art. 7 lit. e, din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, prevede obligativitatea
menţiunilor referitoare la organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere şi de revocare,
durata mandatelor şi atribuţiile lor.
Astăzi diversitatea structurilor organizatorice este şi mai accentuată; practic, fiecare persoană
juridică îşi poate determina –în limitele stabilite de legislaţia în vigoare- structura organizatorică
proprie, adecvată scopului urmărit şi mijloacelor de realizare a acestuia, nemaiexistând ,,norme unitare”
de structură, dictate de stat din raţiuni de ,,economii” la fondul de salarii, ci structuri funcţionale,
eficiente şi flexibile, adaptate,,din mers” nevoilor şi posibilităţilor concrete. De regulă, actele normative
care reglementează o categorie sau alta de persoane juridice determină doar un minim de organe
indispensabile pentru funcţionarea persoanei respective10.
Patrimoniul propriu distinct
Patrimoniul11 distinct este acel element constitutiv care constă în totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu caracter patrimonial al caror titulara este persoana juridică. Ca orice patrimoniu,
patrimoniul persoanei juridice are două componente: una activă şi alta pasivă; în vreme ce prima
cuprinde toate drepturile reale sau de creanţă, cea de a doua însumează toate obligaţiunile patrimoniale,
indiferent de izvorul lor, delictual sau contractual.
Pe lângă prevederile generale, de principiu, cuprinse în art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954,
referiri la patrimoniul persoanei juridice se fac şi în alte acte normative. Menţionam sub titlu de
exemplu:
 art. 4 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 precizează că prin actul de înfiinţare al regiei autonome se
va stabili şi patrimoniul său, pe lângă obiectul de activitate, denumirea şi sediul principal;
 art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale stabileşte că în contractul
societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă este obligatorie inserarea menţiunilor referitoare la
capitalul social subscris şi vărsat cu menţiunea aportului fiecărui asociat etc.;
 art. 7 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate face referire la nivelul cotizaţiilor şi la modul
lor de încasare, la constituirea şi lichidarea patrimoniului.
Pentru a putea participa în nume propriu şi cu răspundere proprie la circuitul civil, la viaţa
juridică în general, entitatea colectivă ce se vrea a fi persoană juridică, trebuie să dispună de un
10
Noul Cod civil conţine o reglementare cu caracter general privind elementul în discuţie, menţionând în art. 187,
organizarea de sine stătătoare.
11
În legătură cu acest element de structură al persoanei juridice se impun unele clarificări conceptuale. Patrimoniul este un
atribut al personalităţii juridice pentru că nu există persoană care să nu aibă un patrimoniu. De aceea, patrimoniul, în
integralitatea sa, nu poate fi înstrăinat în timpul existenţei unei persoane, putându-se transmite doar „cu cauză de moarte
(mortis causa) în cazul persoanei fizice sau în caz de reorganizare sau încetare a activităţii persoanei juridice. În componenţa
patrimoniului intră exclusiv drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic, drepturile nepatrimoniale nefăcând parte din
această universalitate juridică. Noul Cod civil face distincţie clară între „universalitatea de drept”, ce ţine de esenţa
patrimoniului şi universalitatea de fapt pe care o reglementează separat. Pentru alte detalii, a se vedea E. Iftime, Dreptul de
proprietate, Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2013, p.10.
10
patrimoniu propriu–alcătuit din totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor sale cu valoare
economică, evaluabile în bani- iar acest patrimoniu trebuie să fie distinct atât de patrimoniul oricărei
alte persoane juridice, cât şi de patrimoniul fiecărei dintre persoanele fizice care alcătuiesc entitatea
colectivă în discuţie.
Patrimoniul persoanei juridice trebuie să nu fie numai distinct, dar şi autonom, independent faţă
de orice alt patrimoniu; nu este posibil sau admisibil ca un membru al colectivului de oameni ce
alcătuiesc persoana juridică să răspundă cu patrimoniul său propriu pentru obligaţiile asumate de acea
persoană, nici ca acea persoană juridică să răspundă cu patrimoniul ei de obligaţiile asumate de vreuna
din persoanele fizice care o alcătuiesc.
În acest sens, de pildă art. 36 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 prevede că ,,pe durata
societăţii, creditorii unuia dintre asociaţi pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din
beneficii cuvenite asociatului după bilanţul social, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar
cuveni prin lichidare”, ei neputând urmări – pentru realizarea creanţei lor – bunuri sau drepturi
aparţinând societăţii ca atare, ci doar bunuri sau drepturi care aparţin propriului lor debitor sau care i se
cuvin acestuia, fie ca urmare a împărţirii beneficiilor nete anuale, fie ca urmare a partajării activului net
rămas în caz de lichidare a societăţii.
Noul Cod civil nu definește în mod expres patrimoniul, dar ca și în Codul civil de la 1864
(art.1718) îl definește în mod indirect12. În art.2324 al.1 prevede că „Cel care este obligat personal
răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare”. Ca elemente de noutate ale
noului Cod civil mai menționăm art.214 privind repararea patrimoniilor și art.222 privind
„independenţa patrimonială”.
Un scop determinat şi licit
Existenţa şi urmărirea realizării unui asemenea scop constituie însăşi raţiunea de a fi a persoanei
juridice; tocmai existenţa unui scop comun şi interesul atingerii lui constituie motivul care justifică
alcătuirea grupului şi funcţionarea lui ca entitate colectivă, organizarea lui de sine stătătoare şi
constituirea unui patrimoniu afectat realizării acestui scop.
Scopul persoanei juridice poate fi unul economic, patrimonial, cum este obţinerea unui profit, dar
el poate fi şi unul nepatrimonial, vizând satisfacerea unor interese fără caracter economic evaluabil în
bani, aşa cum este în cazul unor asociaţii caritabile, a uniunilor de creatori, a asociaţiilor profesionale
sau sportive, a sindicatelor, a fundaţiilor, etc.
Scopul persoanei juridice trebuie să fie bine determinat şi precizat în actul de constituire sau în
statut, pentru că persoanele juridice nu au de regulă o capacitate civilă de folosinţă generală (aşa cum
au persoanele fizice), ci dispun doar de o capacitate specială, limitată la încheierea acelor acte juridice
care corespund scopului fiecărei asemenea persoane. Aprecierea este valabilă pentru persoanele juridice
fără scop lucrativ, care nu pot dobândi decât acele drepturi şi nu-şi pot asuma decât acele obligaţii
necesare realizării scopului stabilit prin lege sau prin actele constitutive. Persoanele juridice cu scop
lucrativ pot avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii
nu pot aparţine decât persoanei fizice. Se poate constata modificarea viziunii noului Cod civil asupra
specialităţii capacităţii de folosinţă ce avea un caracter imperativ în vechea reglementare (art. 34 din
Decretul 31/1954). Aşa fiind, nu vor mai fi lovite de nulitate absolută decât actele juridice care nu sunt
făcute în vederea realizării scopului statutar al persoanei juridice fără scop lucrativ. Aceeaşi sancţiune
va lovi actele juridice încheiate de orice persoană juridică, ce vizează drepturi şi obligaţii ce pot
aparţine numai persoanei fizice (prin natura lor sau în puterea legii).
Scopul persoanei juridice trebuie să corespundă cerinţelor legale; nici o persoană juridică legal
înfiinţată nu va putea avea un scop care să contravină prevederilor legale. De aceea, dacă din actul
constitutiv al unei persoane juridice rezultă că în obiectul de activitate sunt cuprinse activităţi de
reprezentare, de exemplu, a agenţilor economici în faţa instanţelor de judecată întocmirea de acte
constitutive de modificare şi de dizolvare-lichidare a agenţilor economici şi înregistrarea acestora la
12
În art. 31, afectat patrimoniului, în general, noul Cod civil părevede că „orice persoană fizică sau juridică este titulară a
unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.”
11
organele competente şi activităţi de consulting cu acordarea de asistenţă juridică în probleme referitoare
la organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale, asociaţii convenind să desfăşoare - printre altele-
asistenţă juridică, scopul persoanei juridice nu poate fi considerat corespunzător cerinţelor legii.
Obiectul de activitate, care nu este altceva decat scopul persoanei juridice materializat, indică
însăşi raţiunea de a fi a acesteia. Pentru a fi valabil, scopul trebuie să fie determinat şi să fie în
concordanţa cu interesul obştesc, general. Textul art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954 se refera la un
scop “în acord cu interesele obşteşti”, ceea ce implică raportarea sa la interesele generale ale societăţii
care nu pot accepta existenţa unor persoane juridice care acţionează în virtutea unor scopuri ilicite, să
nu contravină legilor şi normelor generale de convieţuire socială. Condiţia scopului determinat şi licit
rezultă şi din alte prevederi legislative, din care selectăm cu titlu de exemplu:
 art. 4 alin.1 din Legea nr. 15/1990 stabileşte că prin actul de înfiinţare a regiei autonome se vor
stabili obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal;
 art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole prevede ca în statutul societăţii se
va face obligatoriu menţiunea obiectului de activitate, enumerarea activităţilor ce constituie obiectul
societăţii şi delimitarea sa teritorială.
Condiția unui scop propriu licit și moral este expres prevăzut și în Noul Cod civil, art.187. În
conformitate cu art.188 care se referă la calitatea de persoană juridică „sunt persoane juridice atât
entitățile prevăzute de lege, cât și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de
lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art.187”. În doctrina juridică se
apreciază că pot fi utilizate ca elemente ajutătoare în stabilirea calității de persoana juridică, respectiv
în identificarea celor trei elemente constitutive, prevederile legale privind: competențele, condițiile de
înregistrare și de autorizare , obiectul de activitate etc.

I.3. Clasificarea persoanelor juridice

Clasificarea persoanelor juridice, în funcţie de anumite criterii stabilite, este o preocupare a

ştiinţei dreptului civil şi nu a legiuitorului. Astfel se explică faptul că nu au existat clasificări generale
prevazute de legislaţie persoanelor juridice.
Clasificarea persoanelor poate fi de grade diferite, în funcţie de sfera persoanelor juridice avute în
vedere la clasificare, clasificari generale sau clasificări speciale. Aceste clasificări au importanţă atât
teoretica cât şi practică.
Textul art. 26 din Decretul nr. 31/1954 deşi ieşit din vigoare, cuprindea o desuetă trecere în
revistă a categoriilor de persoane juridice existentă la data adoptării lui; unele nu mai există
(organizaţiile socialiste de stat şi gospodăriile agricole colective), altele şi-au schimbat complet
organizarea şi scopul (organele locale ale administraţiei de stat), altele constituie creaţii legislative de
dată recentă (regiile autonome sau societăţile comerciale cu capital de stat).
Categorii de persoane juridice
În literatura de specialitate au fost propuse mai multe criterii de clasificare a persoanelor juridice.
Este vorba de reglementarea anterioară al cărei cadru general era fixat, cum arătam, prin Decretul
31/1954. Analizând aceste reglementări putem constata că nu existau criterii legale de clasificare a
persoanelor juridice, doctrina juridică fâcând aceste clasificări după unele criterii implicit sau explicit
precizate. Noul Cod civil face asemenea clasificări după criterii bine definite. Vom urmări aceste
criterii prin comparație cu criteriile doctrinei și practicii anterioare.
După forma dreptului de proprietate care este sursa formării patrimoniului, distingem
următoarele categorii de persoane juridice: (consacrate de doctrina și practica juridică):
 persoane juridice de stat; din aceasta categorie fac parte statul, organele sale şi ale celor trei
puteri separate (legislativă, executivă şi judecatorească), instituţiile de stat, unităţile administrative-
12
teritoriale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
 persoane juridice private sau particulare, cum sunt societăţile comerciale şi cele agricole cu
capital privat, cultele religioase, fundaţiile şi academiile, asociaţiile de proprietari sau locatari;
 persoanele juridice cooperatiste ori obşteşti, din care fac parte societăţile cooperatiste şi
organizaţiile obşteşti (partide politice si sindicate);
 persoane juridice mixte, cum sunt societăţile comerciale mixte, înfiinţate prin participarea de
asociaţi romani şi straini potrivit Legii nr. 35/1991 cu privire la regimul investiţiilor străine în Romania.
După naţionalitatea lor, persoanele juridice pot fi:
 persoane juridice române;
 persoane juridice străine;
După sediul lor distingem:
 persoane juridice cu sediul în Romania;
 persoane juridice cu sediul în străinătate.
După natura scopului lor, persoanele juridice pot fi:
 persoane juridice cu scop patrimonial sau lucrativ (care prin activitatea lor urmaresc obţinerea
unui profit patrimonial):
 persoane juridice cu scop nepatrimonial sau ,,non profit”.
După corelaţia dintre ele, persoanele juridice mai pot fi:
 principale sau anexe
În funcţie de regimul juridic aplicabil ele pot fi persoane juridice:
 de drept public şi persoane juridice de drept privat.
Clasificarea persoanelor juridice prezintă interes practic în privinţa regimului lor patrimonial, al
organizării şi reorganizării, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea legii în funcţie de capacitatea
juridică.
Clasificarea persoanei juridice in reglementarea Noului Cod Civil
Noul Cod civil conține dispoziții în baza cărora putem vorbi de o clasificare legală a persoanelor
juridice.
a) O primă clasificare este cea reținută de art.189 Noul Cod civil care se referă la două categorii
de persoane juridice grupate după regimul juridic aplicabil: persoane juridice de drept public și
persoane juridice de drept privat. Persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber, într-una din
formele prevăzute de lege iar art.191 prevede că persoanele juridice de drept public se înființează prin
lege. Dintre acestea din urmă menționăm: Statul, Parlamentul României, Administrația Prezidențială,
Președintele României, Guvernul României, Misiunile diplomatice și consulare, Curtea
Constituțională, BNR, Unitățile Administrativ-teritoriale, Instituția Prefectului, Consiliul Superior al
Magistraturii, Curțile de apel, tribunalele.
b) După criteriul naționalității Noul Cod civil distinge două categorii de persoane juridice:
persoane juridice române și persoane juridice străine. Criteriul naționalității unei persoane juridice are
în vedere locul unde aceasta își are sediul principal, respectiv dacă sediul principal este într-o altă țară
decât în România. Acest criteriu poate atrage diferența de regim fiscal și pe planul capacităților juridice
, în general, al celei civile, în special.13
13
De exemplu persoanele juridice străine pot dobândi terenuri în România numai în condițiile prevăzute de Legea 312/2005
privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățeni străini și apatrizi, precum și de către
persoanele juridice străine. După aderarea României la UE, cetăţenii unui stat membru apatrizi cu domiciliul într-un
asemenea stat sau cu domiciliul în România, precum şi persoanele juridice străine constituite în conformitate cu legislaţia
naţională a unui stat membru al Uniunii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii prevăzute
de lege pentru cetăţenii romîni şi pentru persoanele juridice române. Aşa fiind, în privinţa dobândirii dreptului de proprietate
asupra terenurilor în România, cetăţenii străini, apatrizi şi persoanele juridice străine sunt asimilate cu cetăţenii români şi
persoanele juridice române. Asimilarea nu operează automat pentru că legea impune anumite termene la împlinirea cărora
se poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor (excepţie fac fermierii). Pentru mai multe detalii, a se vedea, C.
Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.126-
13
 c) După natura scopurilor distingem: persoane juridice cu scop lucrativ și persoane juridice fără
scop lucrative. Este un criteriu întâlnit și în doctrina anterioară, preluat de Noul Cod civil în art.206
al.2. Clasificarea persoanelor juridice după acest criteriu prezintă importanță sub aspectul regimului
juridic aplicabil, înființării, bunurilor ce alcătuiesc patrimonial precum și sub aspect fiscal. De
exemplu, principiul specialității capacității de folosință-cu caracter general în vechea reglementare se
aplică, sub imperiul noii reglementări, numai persoanelor juridice fără scop lucrativ.
d) După modul de înființare, noul Cod civil distinge trei categorii de persoane: persoane
constituite prin actul de înființare al organului competent, persoane juridice constituite prin actul de
înființare al celor care le constituie si persoane juridice constituite în orice alt mod prevăzut de lege.
Asupra acestor criterii vom insista în secțiunea afectată înființării persoanei juridice.
e) După durata acestora, la care face referire art.195 Noul Cod civil, distingem: persoane juridice
înființate pe durată nedeterminată și pe durată determinată.14

128
14
Facem mențiunea că, de regulă, ”persoana juridică se înființează pe durata nedeterminată, dacă prin actul de constituire
sau statut nu se prevede altfel (art.195 noul Cod civil).
14
II. Înfiinţarea persoanei juridice

II.1. Noţiunea şi rolul statului în înfiinţarea persoanei juridice

Prin expresia ,,înfiinţarea persoanei juridice”se înţelege naşterea, crearea unui subiect colectiv de
drept civil, în condiţiile legii şi are două înţelesuri: într-un prim sens, se desemnează actul prin care
legea recunoaşte efectul creator de persoana juridică; în al doilea sens, se desemnează ansamblul
operaţiunilor juridice de îndeplinirea cărora legea condiţionează crearea persoanei juridice.
Datorită varietăţii şi diversităţii persoanelor juridice modurile de înfiinţare sunt şi ele
diferite.Astfel, în afara câtorva categorii de asemenea persoane care se înfiinţează prin acte de
dispoziţie, marea majoritate a celorlalte se înfiinţează prin mijloace cu caracter asociativ, convenţional
sau voliţional, alături de actul de constituire un rol important revenind şi statului, prin organele sale, în
modalităţi diferite.15 El dictează normele juridice care stabilesc condiţiile şi procedura înfiinţării
acestora, înfiinţează unele categorii de persoane juridice, cum ar fi organele se stat, care sunt persoane
juridice, agenţi economici de stat şi instituţii de stat.
Rolul statului la înfiinţarea persoanelor juridice se reflectă prin operaţiuni de reglementere, de
verificare a îndeplinirii condiţiilor legale, de confirmare, de recunoastere. Uneori statul autorizează în
prealabil înfiinţarea unor asemenea persoane şi, în multe cazuri, înscrie sau înregistrează -uneori cu
caracter constitutiv- înfiinţarea persoanelor juridice respective.
Deşi foarte sumară şi generală, enumerarea modurilor de înfiinţare, a persoanelor juridice făcută
de art. 28 din Decretul nr. 31/1954 corespundea în mare parte necesităţilor teoretice ale timpului în care
s-a aplicat acest articol.
Aşadar, potrivit textului menţionat, persoana juridica putea lua fiinţă:
a) prin actul de dispoziţie al organului competent de stat;
b) prin actul de înfiinţare al celor ce o constituie, recunoscut de organul competent să verifice
întrunirea cerinţelor legii pentru ca persoana juridică să poată lua fiinţă;
c) prin actul de înfiinţare al celor ce o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent
să aprecieze oportunitatea înfiinţarii ei:
d) printr-un alt mod reglementat de lege16.
Din conţinutul acestui text, putem aprecia că prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege
operaţiunea juridică a cărei consecinţă este naşterea unui subiect de drept colectiv în condiţiile legii.
Operaţiunea juridică poate presupune fie un singur act juridic, căruia legea îi recunoaşte efectul creator,
fie o suită de acte juridice cărora legea le recunoaşte aceeaşi valoare.
Noul Cod civil conține prevederi generale care constituie dreptul comun în materia înființării
persoanelor juridice, fapt care rezultă din chiar conținutul textului art.194 lit.c ce prevede că persoana
juridică se poate înființa și în orice alt mod prevăzut de lege, deci de o lege specială, cu prevederi
derogatorii de la dreptul comun. Se înțelege că dreptul comun în această materie îl reprezintă art.194
al.1 lit.a și b care se referă la modurile de înființare a persoanelor juridice.
Art. 194 al.1 lit.a prevede ca mod de înființare „actul organului competent în cazul autorităților și
instituțiilor publice, al unităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ-teritoriale precum
și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile adiminstrativ-
teritoriale”17.
Art.194 al.1 lit.b prevede ca mod de înființare actul celor care o constituie, autorizat în condițiile
legii.
Trebuie observat că ambele moduri, la care ne-am referit mai sus au ca suport un „act de

15
Gh.Beleiu op cit. 1998, p.395.
16
Decretul nr.31/1954 art.28.
17
În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este
persoană juridică.
15
înființare” prin care Noul Cod civil înțelege „actul de constituire a persoanei juridice și după caz,
statutul acesteia”18 (altfel spus, documentele constitutive ale persoanei juridice).

II.2. Conţinutul modurilor de înfiinţare a persoanei juridice potrivit decretului 31/1954

a) Înfiinţarea prin act de dispoziţie al organului de stat competent

În acest prim mod de înfiinţare a persoanelor juridice, prevăzut de Decretul 31/1954 rolul
principal a fost rezervat statului. Chiar şi după anul 1990, înfiinţarea principalelor categorii de persoane
juridice de stat a rămas tot în competenţa sa. Domeniul de aplicare a acestui mod de înfiinţare îl
constituie persoanele juridice de stat, aparţinând celor trei puteri separate după cum urmează:
 Organele puterii legislative, Camera Deputatilor şi Senatul Romaniei alese potrivit Legii nr.
68/199119;
 Organele puterii executive, Preşedintele Romaniei ales potrivit Legii nr.69/1992 20, Guvernul
României constituit potrivit Legii nr. 37/1990, consiliile locale constituite potrivit Legii nr. 69/1991 21
privind administraţia locala şi ministerele ce funcţionează în conformitate cu Legea nr. 6/1990 privind
reorganizarea ministerelor.
 Organele puterii judecătoreşti constituite în conformitate cu Legea nr.92/1992, etc.
Prin act de dispoziţie, în sensul art. 28 lit. a din Decr. nr. 31/1954 care are ca efect crearea de noi
persoane juridice, ,,se înţelege actul individual al unui organ de stat competent, prin care se dispune
înfiinţarea unui astfel de subiect de drept nou“. Astfel de acte sunt: legea (individuală) adoptată de
Parlamentul României; hotărârea (individuală) a Guvernului Român; hotărârea (individuală) a
consiliului judeţean sau local.
Domeniul de aplicare al acestui mod de înfiinţare, în concepţia legii generale în materie a fost
rezervat înfiinţării persoanei juridice de stat, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29 din acest act
normativ. Domeniul de aplicare rămâne ca atare şi după Revoluţia din decembrie 1989, dar, sfera lui se
va reduce proporţional cu creşterea numărului persoanelor juridice private şi, respectiv cu înaintarea
procesului privatizării.
Prin act de dispoziţie al unui organ de stat competent iau fiinţă următoarele categorii de persoane
juridice de drept privat:
 societăţile comerciale cu capital integral de stat, provenite din transformarea fostelor unităţi
economice de stat (altele decât cele care se organizează ca regii autonome).
Societatea pe acţiuni este o formă a societăţii comerciale, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor.
Societatea cu răspundere limitată este acea formă a societăţii comerciale, ale cărei obligaţii sunt
garantate cu patrimoniul social, asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.
În art. 17 din Legea nr. 15/1990 se prevede ca: ,,Unităţile economice de interes republican se
organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia
organului administraţiei locale de stat”.
În practică, înfiinţarea unor asemenea societăţi comerciale s-a realizat, în prima etapă de tranziţie,
prin transformarea unităţilor economice de stat, pe baza actelor de dispoziţie ale organelor de stat
arătate mai sus. Acest mod de înfiinţare a societăţilor comerciale cu capital exclusiv de stat este, deci,
caracteristic primei etape de transformare a fostelor unităţi economice de stat, potrivit cerinţelor
18
A se vedea art.194 al.2 din Noul Cod civil
19
Legea nr. 68/1991 / privind registrul agricol, în vigoare de la 28.11.1991 până la 07.04.1992, fiind înlocuit(ă) de
Ordonanţa nr. 1/1992
20
Legii nr.69/1992 – Pentru alegerea Parlamentului şi a Presedintelui Romaniei
21
Legea nr. 69/1991- privind administrația publică locală În vigoare de la 28.11.1991 până la 23.05.2001, fiind abrogat(ă) și
înlocuit(ă) de Legea nr. 215/2001
16
economiei de piaţă.
Conform art. 18 alin.1 din aceeaşi lege, în baza actului de înfiinţare, ,,societatea comercială se
înscrie în registrul Camerei de comerţ şi industrie, iar actul de înfiinţare se publică în Monitorul Oficial
al României”.
Înfiinţarea societăţilor comerciale cu capital integral de stat prin transformarea vechilor unităţi
economice de stat se realizează pe baza unei inventarieri şi evaluări a patrimoniului acestor unităţi.
În ce priveşte dobândirea personalităţii juridice, apelăm la regulile cunoscute din teoria persoanei
juridice, după care acest moment coincide cu cel al emiterii actului de dispoziţie, care este data
publicării în publicaţiile oficiale (Monitorul Oficial, etc.) sau, eventual cu un alt moment stabilit în
însuşi actul de dispoziţie.
Astfel, în art. 1 din H.G.R. nr. 1040/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în
comerţul exterior se prevede că “începând cu data prezentei hotărâri, se înfiinţează societăţile
comerciale pe acţiuni, ca persoane juridice…” etc.
În legătură cu momentul dobândirii personalităţii juridice de către societăţile comerciale cu
capital exclusiv de stat trebuie să avem în vedere că prevederile exprese ale art. 33 din Decr. nr.
31/1954 au rămas în vigoare. Ori, după aceste reglementări, persoanele juridice supuse înregistrării au
capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii- adică dobândirea personalităţii juridice- de la data
înregistrării lor, înmatricularea având caracter constitutiv.
Totodată, după cum rezultă din prevederile art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 26/1990 privind
registrul comerţului, “societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată sunt supuse înregistrării
prin înmatriculare“. În astfel de condiţii legislative, s-ar putea ajunge la concluzia că şi în cazul
societăţilor comerciale cu capital exclusiv de stat, momentul dobândirii personalităţii juridice coincide
cu cel al înmatriculării. Această concluzie pare a fi confirmată şi de textele cuprinse în statutele
societăţilor comerciale cu capital exclusiv de stat, aprobate de guvern.
Astfel, amintim Statutul unor societăţi comerciale pe acţiuni organizate în domeniul distribuţiei şi
comercializării produselor petroliere la intern şi export, aprobat prin H.G.R. nr. 115/1991 privind
organizarea unor unităţi economice de stat în domeniul amintit, care în art. 4 prevede că “durata
societăţilor este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la Camera de Comerţ şi Industrie ” sau cu
alte cuvinte de la data înregistrării în registrul comerţului.
 unele fundaţii, care au patrimoniul constituit din bunuri sau valori aflate în proprietatea
statului, se înfiinţează, de asemenea, prin act de dispoziţie.
De exemplu Fundaţia Culturală Română a fost înfiinţată prin H.G.R. nr. 351/1990, Fundaţiile
pentru Tineret, au fost înfiinţate pe patrimoniul fostelor organizaţii locale U.T.C., prin Decretul Lege
nr.150/1990, ,,Fundaţia Centrul Român pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii” înfiinţată prin H.G.R. nr.
405/1993. Aceste fundaţii sunt persoane juridice de utilitate publică, apolitice, neguvernamentale şi fără
scop lucrativ.

b) Constituirea persoanelor juridice prin ,,actul de înfiinţare recunoscut”.

Acest mod de constituire a avut în vedere la data adoptării Decretului nr.31/1954, art.28 lit.b,
organizaţiile cooperatiste şi unitaţile lor anexe. Această idee reiese din art.30 din Decret, potrivit
căruia ,,organizaţiile cooperatiste precum şi instituţiile şi intreprinderile anexe, create de acestea, sunt
persoane juridice prin recunoaşterea înfiinţării lor de către organe şi în condiţiile prevăzute de lege”.
În legislaţia adoptată după 1989 au existat mai multe legi şi acte normative care priveau
organizarea şi funcţionarea organizaţiilor cooperatiste, care au fost însă abrogate de Legea nr.1/2005.
Acesta lege priveşte organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, prin intermediul căreia înfiinţarea acestor
categorii de persoane juridice din domeniul cooperaţiei, trec sub regimul înfiinţării ,,prin actul de
înfiinţare autorizat. De aici rezultă ca acest mod de înfiinţare recunoscut prevăzut cu caracter general de
art.28 lit.b din Decretul nr. 31/1954 nu mai este aplicabil”. De aceea noul Cod civil nu-l mai
menționează printre modurile de constituire al persoanei juridice.
Pentru ca o persoană juridică cooperatistă să se înfiinţeze trebuie să adopte următoarele acte:
17
  actul de constituire, adoptat de adunarea generală, conferinţă sau congres, după caz;
 statutul organizaţiei; aceste două acte alcătuiesc ceea ce se numeşte generic ,,actul de înfiinţare”
 actul recunoaşterii în vederea înfiinţarii prin care se verifică principiul de legalitate (nu
oportunitatea) a actului de înfiinţare.
Ca înfiinţarea persoanei juridice să fie completă mai trebuie parcurşi următorii paşi:
 înregistrarea la organul de stat prevazut de lege (la organul fiscal)
 înmatricularea la Registrul Comerţului22 conform legii 26/1990 privind registrul comerţului şi
H.G.nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea
funcţionării comercianţilor.

c) Constituirea persoanelor juridice prin ,,actul de înfiinţare autorizat”

Naşterea persoanei juridice potrivit acestei modalităţi viza potrivit art. 31 din Decretul nr.
31/1954 prevedea că ,,Organizaţiile obşteşti ca sindicatele, uniunile de scriitori, artişti sau compozitori,
asociaţiile cu scop nepatrimonial precum şi instituţiile sau intreprinderile anexe create de acestea sunt
persoane după autorizarea de către Agenţia Naţionala de Dezvoltare (Legea nr. 35/1991), înfiinţarea
partidelor politice este autorizată de Tribunalul Municipiului Bucureşti supusă contestaţiei la Curtea de
Apel Bucureşti în termen de 5 zile de la comunicare23.
În prezent ,,autorizarea înfiinţării persoanelor juridice” este reglementată de mai multe acte
normative, şi presupune:
 actul de înfiinţare sau actul constitutiv care de regulă este ,,contract de societate” sau ,,contract
de asociere”, încheiat în forma autentică notarială24.
 Statutul societăţii, asociaţiei (de regulă în forma autentică); împreună aceste două acte
alcătuiesc ,,actul de înfiinţare”
 Autorizarea este actul dat de justiţie, fie de un organ al puterii executive.
În noul Cod civil, acest mod de înființare își are sediul reglementării în art.194 al.1 lit.b.

d) Înfiinţarea persoanelor juridice ,,printr-un alt mod reglementat de lege”

Domeniul de aplicare a dispoziţiunilor art. 28 lit.d din Decretul nr. 31/1954 este rezervat
situaţiilor în care legea specială reglementează un mod diferit de înfiinţare pentru anumite persoane
juridice. Este cazul misiunilor diplomatice şi oficiile consulare înfiinţate potrivit Legii nr. 37/1991 prin
decret al Preşedintelui României la propunerea Guvernului.
Acestui text i s-au dat interpretari diferite, în doctrină, avându-se în vedere şi reglementarile
aparute ulterior Decretului nr.31/1954; în raport cu legislaţia în vigoare la un moment dat, s-a apreciat
sfera de aplicare a acestei dispoziţii.
De lege lata, sunt supuse, între altele, înfiinţării ,,printr-un alt mod reglementat de lege”
următoarele categorii de persoane juridice:
 statul român; acesta este declarat, direct de către lege ca având calitatea de persoană juridică
(art.25 în Decretul nr.31/1954), desigur, înfiinţarea unui stat este supusă normelor de drept
constituţional, nu normelor de drept civil;
- misiunile diplomatice şi oficiile consulare, potrivit ,,articolului unic” al Legii nr.37/1191:
,,înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se fac prin
decret al Preşedintelui României, la propunerea Guvernului”, astfel încât acest mod poate fi numit:
înfiinţarea ,,prin actul şefului statului roman la propunerea guvernului ţării”. Există deci două acte
juridice succesive: propunerea guvernului şi decretul prezidenţial25.
Și noul Cod civil lasă posibilitatea înființării persoanelor juridice „ prin orice alt mod prevăzut de

22
Gh.Beleiu op.cit.p.463-464
23
Legea nr. 27/1996 a partidelor politice art. 19
24
Legile nr.31/1990 si nr.36/1991;
25
Gh.Beleiu –op.cit.p.467.
18
lege”, așa cum prevede art.194 al.1 lit.c

II.3. Înregistrarea persoanei juridice

Regimul de drept comun al persoanelor juridice este schițat prin art.192 noul Cod civil care
prevede că persoanele juridice legal înființate se supun dispozițiilor aplicabile categoriei din care fac
parte, precum și celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel. Este o concretizare
a principiului potrivit căruia diferitele categorii de persoane juridice sunt supuse, în primul rând
reglementărilor speciale și numai în caz de insuficiență a acestora se apelează la reglementările cu
caracter general, de drept comun, al Codului civil. Persoana juridică participă la raporturile juridice de
drept civil ca subiect de drept civil, independent, de sine stătător. În unele situații dobândirea capacității
civile depinde de înregistrarea persoanei juridice, alteori, înregistrarea este cerută pentru opozabilitatea
față de terți a acesteia. Este motivul pentru care legislația civilă a avut în vedere înregistrarea persoanei
juridice, operațiune ce se impune având caracter constitutiv sau este cerută pentru opozabilitate.
Comparând reglementările anterioare cu cele prevăzute de noul Cod civil putem constata că Decretul
31/1954 prin art.32 prevede că „persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, ceea ce
înseamnă că înregistrarea era o operațiune independentă de înscriere”. Noul Cod civil reglementează
doar înregistrarea pe care o și califică în art.200 al.2 ca fiind, înscrierea, înmatricularea sau, după caz,
orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juridice
sau al luării în evidență a persoanelor juridice legal înființate, după caz. Al.1 al art.200 prevede că
„persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această
înregistrare”. Așa cum este formulat articolul amintit lasă să se înțeleagă că există și persoane juridice
nesupuse înregistrării pentru că legile aplicabile lor nu impun această condiție.
Atunci când înregistrarea este prevăzută de lege (cu caracter constitutiv sau numai pentru
opozabilitate) ea cuprinde printre alte formalități de publicitate și înscrierea, încât și în concepția
noului Cod civil nu mai apare ca o operațiune echivalentă cu înregistrarea.

19
III. Identificarea persoanei juridice

Identificarea persoanei juridice este individualizarea subiectului colectiv de drept civil în cadrul
raporturilor civile în care este participant în nume propriu26 (ca subiect distinct).
Ca subiect colectiv de drept civil, persoana juridică trebuie să se identifice prin anumite elemente
(atribute) individuale cerute de lege. Unele atribute de identificare a persoanei juridice sunt expres
cerute de lege, încă de la înfiinţarea persoanei juridice, iar altele care nu sunt prevazute de lege, au un
rol important la individualizarea persoanei juridice. Și unele și altele au, în principiu, fizionomia
juridică a unor drepturi nepatrimoniale deși uneori pot prezenta și o dimensiune patrimonială. Marca
sau firma pot prezenta și însușirile unor drepturi patrimoniale27
Importanţa juridică a identificării persoanei juridice rezultă din necesitatea individualizării
acestui subiect de drept. Această necesitate este atât de ordin general, în sensul că interesează întreaga
societate, din perspectiva securităţii circuitului civil, cât şi de ordin individual, în sensul ca fiecare
persoana juridică are nevoie de autoidentificare în raporturile civile la care participă.
Daca analizăm sensul expresiei ,,identificarea persoanei juridice” vom vedea că are cel puţin
două înţelesuri:
 prin identificarea persoanei juridice putem să înţelegem instituţia corespunzătoare, adică
totalitatea normelor care reglementează mijloacele de individualizare a subiectului colectiv de drept
civil;
 şi în al doilea rând prin ,,identificarea persoanei juridice” se înţeleg mijloacele de identificare:
denumire, sediu, naţionalitate, marca, emblema.

III.1. Natura juridică. Ocrotirea mijloacelor de identificare.

Pentru dreptul civil, mijloacele de identificare a persoanei juridice, ca natură juridică, sunt
drepturi subiective personale, nepatrimoniale. Protecţia atributelor de indentificare a persoanei juridice
se realizează pe mai multe căi: cale civilă, cale penală, administrativă, comercială, etc.
În vechea reglementare ocrotirea mijloacelor de identificare se asigura potrivit dispoziţiilor art.
54-55 din Decretul nr. 31/1954 ,,persoana care a suferit o atingere în dreptul său ... la denumire sau în
orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei
care aduce atingere drepturilor mai sus arătate”.
Totodată, cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige
pe autorul faptei săvârşite fară drept să îndeplinească orice măsuri necesare de către instanță, spre a
ajunge la restabilirea dreptului atins”.
Protectia penală a atributelor de identificare a persoanei juridice era asigurată de reglementările
conţinute în Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. Art.5 prevedea faptele ilegale
comise de comercianţi ce constituie infracţiune ,,constituie infracţiune de concurenţă neloială şi se
pedepseşte cu închisoarea de la o luna la doi ani sau cu amendă de 20.000 lei la 100.000 lei: a)
întrebuinţarea unei firme, unei embleme, a unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a
produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant”.

26
Gh.Beleiu, op.cit., p566; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Edit. Hamangiu, Bucureşri, 2010, p.438
27
Art.45 din Legea 26/1990 prevede că denumirea unei societăți comerciale (firmă) nu poate fi înstrăinată separat de fondul
de comerț la care este întrebuințată, ceea ce înseamnă că împreună cu acesta are caracter patrimonial.
20
III.2. Reglementarea şi clasificarea mijloacelor de identificare a persoanei juridice

Decretul nr. 31/1954, prin art. 38 şi art. 39 stabileşte modul în care persoana juridică îşi stabileşte
denumirea şi sediul.
Legea nr. 15/199028, Legea nr. 31 /1990, Legea nr. 26/1990, Legea nr. 36/1991 art.11,12 si 14,
Legea nr. 58/1998, Legea nr. 27/1998 si Legea partidelor politice nr.14/2003 reglementează
obligativitatea stabilirii la înfiinţare, a denumirii sediului şi a altor atribute specifice de identificare
pentru: regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat; societăţi comerciale cu capital privat;
comercianţi; societăţi bancare şi partide politice.
Clasificarea mijloacelor de identificare a persoanelor juridice se face după domeniul lor de
aplicare, distingând între mijloace de identificare generale (denumire, sediu, naţionalitate, cont bancar)
şi mijloace de identificare speciale (cod fiscal, firma, marca, telefon, fax).

III.3. Atributele de identificare a persoanei juridice

Ca atribute de identificare a persoanei juridice putem enumera: denumirea, sediul, naţionalitatea,

firma, marca, contul bancar, capitalul social, codul fiscal, codul unic de înregistrare, telefon , fax, telex.
Atributele de identificare a persoanei, în literatura de specialiate, sunt clasificate astefel: generale
(denumirea, naţionalitatea, contul bancar) şi atribute specifice (marca, emblema). Ele mai pot fi
clasificate şi după un alt criteriu, cel al obligativităţii: atribute obligatorii (denumire, sediu,
naţionalitate) şi atribute facultative (marca, telefon , fax).

a. Denumirea persoanei juridice

Denumirea persoanei juridice este mijlocul de identificare a subiectului colectiv de drept civil
reprezentat de cuvântul sau de grupul de cuvinte cu acest înţeles, în condiţiile legii.
Necesitatea individualizării subiectelor de drepturi în cadrul circuitului juridic se manifestă
întotdeauna cu aceeaşi forţă, adică fără deosebire după cum subiectele sunt persoane fizice sau aparţin
categoriei persoanelor juridice.
Elementul juridic de individualizare - chipul în care se individualizează personalitatea este, prin
excelenţă, numele, în ceea ce priveste persoanele fizice iar, corespunzatoare lui - prin finalitate si
functiune - se afla denumirea persoanelor juridice, care serveste pentru desemnarea lor.
Obligaţia persoanelor juridice de a purta o denumire era expres prevazută de art. 38 din Decretul
nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice.
O asemenea obligaţie nu putea avea decât caracter general şi imperativ; nici o excepţie nu era
consacrată, nici o derogare nu era îngăduită de lege.
Noul Cod civil dezvoltă problematica identificării persoanei juridce. Dacă în vechea reglementare
erau consacrate două elemente de identificare a persoanei juridice: denumirea și sediul, noul Cod civil
atribuie un spațiu mult mai larg, adăugând la denumire și sediu și alte elemente de identificare,
precum: naționalitatea persoanei juridice, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau într-un alt
registru public, codul unic de înregirare și alte elemente cerute de lege. De asemenea, în privința
principalelor elemente de identificare: denumirea și sediul sunt reglementate unele elemente de detaliu
precum schimbarea29 și dovada denumirii și sediului30, unele mențiuni obligatorii impuse de lege31.
28
Legea nr. 15/1990 art.4, alin.1,, prin actul de infiintare a regiei autonome, de vor stabili obiectul sau de activitate,
patrimoniul, denumirea si sediul principal’’
29
Art. 228 noul Cod civil
30
Art. 229 noul Cod civil
31
Art. 231 noul Cod civil
21
Persoana juridică este obligată să menţioneze pe toate documentele pe care se sprijină existenţa şi
activitatea ei, toate atributele de identificare specifice formei sale de organizare, dintre care nu pot să
lipsească sub nici o formă denumirea şi sediul. Dacă lipsa menţiunilor obligatorii cauzează terţilor
prejudicii, persoana juridică este răspunzătoare, fiind obligată la repararea acestora

Stabilirea denumirii
Decretul nr. 31/1954 a prevăzut, prin art. 38, că denumirea persoanei juridice trebuie să fie
stabilită ,,prin actul care a înfiinţat-o sau prin statut”.
În cadrul reglementării Decretului nr.31/1954, stabilirea denumirii varia după categoria
persoanelor juridice la care se referea denumirea.
Facultatea stabilirii ,,prin statut” - în opozitie cu modul de stabilire prin însuşi actul de înfiinţare a
persoanei juridice - nu putea exista decât în cazul persoanelor juridice a căror constituire presupune
manifestarea de voinţă, în acest sens, a asociaţilor, adică a acelor persoane fizice sau juridice care
urmează să alcătuiască, în calitate de membri, realitatea socială a subiectului colectiv.
Denumirea fiind un atribut al personalităţii, stabilirea ei îşi produce efecte de la data când
persoana juridică dobândeşte capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.
Datorită aceluiaşi caracter - de atribut al personalităţii - dreptul la denumire se stinge de îndată ce
persoana juridică încetează să mai existe, cu o singură excepţie şi anume, a cazului în care
personalitatea juridică încetează prin dizolvare, caz în care activitatea persoanei juridice continuă o
perioadă, sub aceeaşi denumire, în scopul şi în măsura necesară lichidării bunurilor.

Publicitatea denumirii
Potrivit Decretului nr. 31/1954 art.38, denumirea persoanei juridice se trece în registru, o dată cu
înregistrarea sau înscrierea persoanei la care se referă şi această masură constituie un mijloc de
publicitate prin care denumirea este adusă la cunoştiinţa obsteaşcă.

Natura juridică a denumirii

Persoana juridică are, netăgăduit, dreptul la denumirea stabilită în condiţiile legii. Decretul nr.
31/1954 art.38 nu foloseşte calificarea de ,,drept” cu privire la denumire - atunci când reglementează
acest atribut al personalitătii juridice - astfel cum se face, în mod expres, atunci când se referă la dreptul
la nume al persoanei fizice 32.
O asemenea calificare este consacrată însă, în cuprinsul dispoziţiilor decretului care instituie
ocrotirea drepturilor personale-nepatrimoniale. Printre aceste drepturi, legea, (art. 54 al Decretului nr.
31/1954) enumera, în chip distinct, dreptul la denumire.
Din reglementarea dispoziţiilor legale rezultă, aşadar, că denumirea constituie obiectul unui drept
subiectiv, al unui drept personal nepatrimonial, aparţinând persoanei juridice. Ceea ce caracterizează
însă acest drept, spre deosebire de alte drepturi subiective, este faptul că persoana juridică nu are
facultatea de a exercita ori nu dreptul la denumire, ci ea are obligaţia, impusă de lege, să-l exercite. De
altfel, în general, drepturile persoanelor juridice presupun obligaţia, pentru ele de a le exercita.
Persoana juridică ,,va purta”, astfel cum prevede categoric textul art. 38 din decretul amintit, denumirea
ce i-a fost atribuită. Şi întrucât dreptul la denumire constituie un atribut al personalitatii, el nu este
susceptibil de a se stinge prin prescripţia extinctivă.
Dreptul la denumire, care, în legislaţia noastră constituie numai un atribut de identificare - fără
caracter patrimonial - nu este în circuitul civil, el nu se poate transmite prin act juridic. În temeiul
acestui drept, persoana juridică poate cere rectificarea erorilor eventuale strecurate în registre, cu
prilejul înregistrării ori înscrierii denumirii stabilite.
Dreptul la denumire presupune, de asemenea, facultatea de a se opune ca o persoană juridică -
sau poate chiar o persoana fizică - să poarte, în mod nelegitim, aceeaşi vocabulă, denumire sau, în cazul
persoanelor fizice, ca nume de familie. Uzurparea denumirii, adică purtarea ei fară drept de către o altă
32
A se vedea Decretul nr. 31/1954 art. 12.
22
persoană, constituie premisa necesară ,,atingerii” la care se referea art. 54 al Decretului nr. 31/1954,
atunci când îndrituia pe cel care a suferit-o să ceară instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptelor
vătămătoare.
Totodata, astfel cum arată textul articolului citat, persoana juridică vătămată în dreptul său la
denumire va putea cere instanţei să îndeplinească acele măsuri care vor fi socotite necesare de către
instanţă pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins, cum ar fi, de pildă, publicarea hotărârii
judecătoreşti respective sau retragerea din comerţ a produselor care poartă denumirea ilicită.
Executarea hotărârilor judecătoreşti, pronunţate în această materie, este asigurată prin amenda pe
care instanţa judecătorească poate să o aplice, în favoarea statului, împotriva celui care nu îndeplineşte,
în termenul stabilit prin hotărâre, faptele prin care să restabilească situaţia anterioara atingerii dreptului.

Schimbarea denumirii
Schimbarea denumirii va fi trecută în registru, în cazul persoanelor juridice supuse formalităţii
înregistrării sau înscrierii. Dispoziţiile art. 38 al Decretului nr. 31/1954 nu prevedeau, expres, obligaţia
îndeplinirii acestei formalităţi decât cu prilejul stabilirii denumirii, aplicarea acestei dispozitii se
impune însă cu necesitate - pentru identitate de motive - şi în cazurile în care denumirea este ulterior
schimbată.
Cu privire la acest atribut de identificare noul Cod civil prin art.226 intitulat „Denumirea
persoanei juridice” prevede că persoana juridică poartă denumirea stabilită în condițiile legii prin actul
de constituire sau statut (al.1). Al.2 al aceluiași articol adaugă că odată cu înregistrarea ei se va trece în
registrul public denumirea ei și celelalte atribute de identificare.
Așa cum rezultă din reglementările privind denumirea 33, aceasta este un atribut de care depinde
dobândirea personalității juridice atât a persoanei juridice înființate cât și a celor constituite în baza
autorizării primite în condițiile legii.
În cazul persoanelor juridice ce au ca fundament actul de înființare al organului competent, lipsa
denumirii atrage nulitatea absolută a respectivului subiect colectiv de drept, așa cum prevede art.196
al.1 din noul Cod civil lit.e. Și persoanele juridice constituite prin actul de înființare a celor care le
constituie (autorizată în condițiile legii) trebuie să cuprindă denumirea sub sancțiunea nulității
absolute.34
În legătură cu denumirea noul Cod civil aduce unele elemente de detaliu cu privire la schimbarea
denumirii și a dovezii acesteia. În raporturile cu terții, dovada denumirii persoanei juridice se face cu
mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență. Cât privește schimbarea denumirii
persoanei juridice, aceasta este admisă numai în condițiile prevăzute de lege și cu îndeplinirea formelor
de publicitate sau de evidență. În lipsa mențiunilor privind denumirea și eventual schimbarea acesteia,
operează inopozabilitatea lor față de alte persoane.

Sediul persoanei juridice

Sediul persoanei juridice este mijlocul de identificare constând în indicarea unui anumit loc
stabilit, a unui spațiu geografic în condiţiile legii, cu această semnificaţie.
Printre elementele de individualizare ale persoanei juridice se numară şi sediul ei, care este
chemat să îndeplinească funcţii juridice corespunzătoare, în general, celor care sunt proprii domiciliului
persoanei fizice. De aceea, textele legale care se referă la domiciliu persoanei fizice sunt, deopotrivă,
aplicabile şi persoanelor juridice, sediul fiind considerat, din acest punct de vedere, domiciliul lor,

33
Unele persoane juridice au denumiri specifice cum ar fi societăţile cunoscute în privința cărora atributul poartă denumirea
de firmă. Art.30 al.1 din Legea 26/1990 prevede că „firma este numele sau după caz denumirea sub care un comerciant î și
exercită comerțul și sub care semnează”. Legea menționată reglementează detaliat conținutul firmei pentru fiecare tip de
societate (art.30-42) și partidele politice prezintă unele particularități în privința denumirii în sensul că au o denumire
integrală, o enumire prescurtată și un semn propriu care să le diferențieze între ele.
34
În cazul fundațiilor și asociațiilor, de exemplu, sancțiunea nulității absolute este prevăzută în art.6 al.2 lit.e și al 3. lit.a
precum și a art.16 al. 2 lit.c și al.3 lit.a din Ordonanța nr.26/2000
23
bineînţeles, cu excepţia acelor dispoziţii normative care privesc raporturi juridice proprii numai
persoanei fizice şi care sunt incompatibile cu natura persoanelor juridice, cum ar fi, de pildă,
dispoziţiile care reglementează locul deschiderii succesiunii sau cele care vorbesc de reşedinţă.
Regula dreptului comun o constituie aplicarea dispoziţiilor privitoare la domiciliul ambelor
categorii de persoane, atât celor fizice cât şi celor juridice. Astfel, în tăcerea legii şi a convenţiei
parţilor, domiciliul este cel care determină locul plăţii (executării) obligaţiilor35.
În general, aceleaşi funcţii care reclamă reglementarea domiciliului persoanei fizice impun,
deopotriva, ca orice persoană juridica să aibă un sediu, loc în care ea să poată fi considerată,
întotdeauna, prezentă din punct de vedere al raporturilor juridice, locul în care legea prezumă că
persoana juridică îşi are o aşezare care să îngăduie căutarea şi aflarea ei în cadrul circuitului civil sau
pentru exercitarea acţiunii de supraveghere, de către organele competente, cu privire la legalitatea
activităţii desfăşurate.
Spre deosebire însă de domiciliul persoanei fizice, legea nu defineşte noţiunea sediului; legea se
multumeşte să prevadă numai modul în care sediul se stabileşte (art. 39 din Decretul nr. 31/1954,
preluat de art.227 al.1 noul Cod civil).
a) Stabilirea sediului
Legea prevede că ,,sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului care a înfiinţat-o sau
statutului”36. În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu
caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. În cazul acesta
sunt aplicabile dispoziţiile legale privind domiciliul ales, care presupune unele menţiuni exprese în
acest sens (art 227 al.2, coroborat cu art.97 din noul Cid civil).
b) Schimbarea sediului
Sediul are caracter permanent în sensul că îşi produce efectele cât timp are fiinţă persoana
juridică cu privire la care a fost stabilit. În caz că se impune, persoana juridică poate să îşi schimbe
sediul (ca şi denumirea dealtfel) în aceleaşi condiţii impuse pentru constituirea persoanei juridice
(art.228 noul Cod civil)
c) Sediul ,,secundar”
Dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 art. 39 se refereau la ,,sediul persoanei juridice”, fără nici o
altă distincţie, ceea ce înseamnă că, în dreptul nostru, principiul unicităţii sediului este consacrat în
privinţa persoanelor juridice tot astfel cum acelaşi principiu este consfinţit în ceea ce priveşte
domiciliul persoanelor fizice.
Unicitatea domiciliului şi a sediului constituie o regulă de drept firească dat fiind că, prin analiza
naturii lor juridice, ele se înfăţişează ca atribute de identificare a personalităţii; ori, este, neîndoielnic,
de esenţa unor asemenea atribute, ca aceeaşi persoană să fie identificată printr-un singur domiciliu sau
sediu.
Dar principiul unicităţii domiciliului nu este de natură să înlăture posibilitatea reşedinţelor
multiple ale aceleiaşi persoane fizice, reşedinţte care determină anumite efecte de drept, cu caracter
restrâns, în măsura în care le reclamă necesitătile vieţii juridice. Tot astfel, în cadrul persoanelor
juridice, aceleaşi necesităţi impun ca unele efecte de drept, cu caracter procedural, să nu fie
determinate, întotdeauna, numai de locul în care se afla sediul, propriu-zis, al persoanei juridice, este
vorba de stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată ori a locului de citare a părţilor.
Codul de procedură civilă prevede, în aceasta privinţă, că cererea împotriva unei persoane
juridice ,,de drept privat” se poate face nu numai la ,,instanţa sediului ei principal”, ci şi la ,,instanţa
locului unde ea are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate, în acel loc sau care
izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau prin fapte săvârşite de acesta” 37, citarea ,,la sediul

35
A se vedea art. 1104 Cod civil din 1864
36
Decretul nr. 31/1954 art. 39 și art.227 al.1 noul Cod civil
37
Cod de procedura civila art. 7. Dispoziţiile acestui articol apar cu uşoare modificări în noul Cod de procedură civilă.
Art.109 prevede că „cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la
instanţa locului unde îşi are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate la
24
principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei”38.
Noul Cod civil prevede în mod expres că, în funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică
poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi
punctele de lucru.
d) Domiciliul ales.
Alegerea de domiciliu constituie o derogare convenţională de la efectele juridice ale sediului în
ce priveşte determinarea competenţei judecătoreşti, iar, uneori, deopotrivă, şi o împuternicire dată unei
alte persoane de a primi actele procedurale39.
Alegerea de domiciliu poate fi săvârşită nu numai de persoanele fizice, ci şi de către cele juridice.
Astfel, în cazurile în care alegerea de domiciliu este impusă de lege cu caracter obligatoriu (art. 1781
Cod civil) dispoziţiile care reglementează o asemenea îndatorire, nu prevăd nici o excepţie cu privire la
persoanele juridice. Noul Cod civil se referă la domiciliul ales în art 97.
Alături de denumire și sediu, în categoria atributelor obligatorii putem identifica persoana
juridică. Noul Cod civil reglementează naționalitatea care exprimă apartenența acesteia la un anumit
stat și evident la sistemul de drept al acelui stat. Sediul acestui atribut de identificare se află în art.225
noul Cod civil, care sub titlul „naționalitatea persoanei juridice”, reglementează naționalitatea ca
atribut de identificare a persoanei juridice române. Articolul menționat precizează că „sunt de
naționalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau
statutului, este stabilit în România”. Rezultă, că toate celelalte persoane juridice care nu au sediul în
România, indiferent de locul unde-și au sediul sunt calificate, în raport de legislația română, persoane
juridice străine (chiar dacă fondatorii sau acționarii sunt cetățeni români sau persoane juridice de
naționalitate română). Rezultă că naţionalitatea unei persoane juridice este dată de locul unde-şi are
stabilit sediul. Mutarea sediului în altă ţară produce efecte şi în privinţa naţionalităţii persoanei juridice.

b.Alte atribute de identificare

Aceste „alte atribute de identificare” sunt menționate în noul Cod civil în art.230 care prevede că
în funcție de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea și alte atribute
distinctive cum sun: numărul de înregistrare în Registrul Comerțului sau într-un alt registru public,
codul unic de înregistrare și alte elemente de identificare, în condițiile legii.
Contul bancar
Contul bancar este mijlocul de identificare general, aplicabil tuturor persoanelor juridice prin
intermediul unui simbol cifric al sucursalei băncii unde aceasta are deschis, pe bază de contract, contul
bancar. El are o importanţă practică deosebită din punct de vedere financiar, fiindcă este mijlocul prin
care se efectuează operaţiunile monetare ale persoanei juridice.
Codul fiscal
Codul fiscal este un mijloc de identificare având rolul de a individualiza persoana juridică în
raporturile financiare şi în raporturile privind evidenţa statistică.
Acest atribut este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a
parţilor de impozite si taxe, dar şi-a restrâns câmpul de acţiune odată cu introducerea codului unic de
înregistrare a agenţilor economici reglementat prin O.G. nr.76/2001.
Codul unic de înregistrare a comercianților a fost introdus ca mijloc de individualizare a
acestora în raporturile cu orice persoană juridică și este utilizat de toate sistemele informatice care
prelucrează date privind comercianții și ale comercianților în raporturile cu terții, inclusiv cu
autoritățile și instituțiile publice. Din momentul depunerii de către comerciant a cererii tip de
înregistrare, datele din cererea de înregistrare se transmit de către oficiile Registrului Comerțului de pe
lângă Tribunale, pe cale electronică Ministerului Finanțelor Publice pentru atribuirea codului unic de
acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta”.
38
Cod de procedura civilă, reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I, pct.30 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 art.87 pct.2
39
Cod de procedură civilă art.93, preluat de art. 107 noul Cod de procedură civilă
25
înregistrare. Certificatul de înregistrare al comerciantului include și codul unic de înregistrare.
Firma - în ceea ce priveşte persoana juridică este un mijloc de identificare specific
comercianţilor (în sensul dat noţiunii de dreptul comercial). Este echivalentul denumirii reglementate
atât de Decretul 31/1954 cât și de noul Cod civil.
Art.30 alin.1 din Legea registrului comerţului defineşte firma ca fiind ,,numele, sau, dupa caz,
denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează”.
Marca de calitate
Marca este mijlocul de identificare al persoanei juridice prin care aceasta îşi individualizează
produsele, lucrările şi serviciile, în raport cu cele identice sau asemănătoare ale altor participanţi la
circuitul civil. Este un semn distinctiv care devine atribut de identificare a persoanei juridice prin natura
obiectului activității sale, concretizat în produse, lucrări, servicii. Funcțiile mărcii constau în
individualizarea acestor produse, lucrări și servicii și garantarea calității definitive și constante a
acestora.
Telefon, telex, fax, e-mail
Telefonul, telexul, faxul sunt mijloace folosite pentru o mai bună identificare a persoanei juridice
prin simboluri numerice, ce se înscriu, de regulă, în actele juridice pe care aceasta le încheie şi pe
imprimatele pe care le foloseşte.
Emblema
Este semnul sau denumirea menită să facă deosebirea între un comerciant și altul de același gen,
dar ea va putea fi folosită numai dacă este însoțită, în mod vizibil, de firma comerciantului (art. 30 și
43 din Legea nr. 26/1990).

26
IV. Reorganizarea persoanei juridice în lumina noului Cod civil

Spre deosebire de reglementările anterioare din care lipsea o definiție a reorganizării persoanei
juridice, noul Cod civil consacră un articol special noțiunii de reorganizare a persoanei juridice prin
care înțelege „operațiune juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice şi care
are ca efecte înființarea, modificarea ori încetarea acestora”.
De asemenea, modurile de reorganizare a persoanei juridice sunt separat reglementate în Cap. V
al Cărții I intitulat „Reorganizarea persoanei juridice”. Art. 233 al.1 din noul Cod civil enumeră
modurile de reorganizare, respective: fuziunea, divizare și transformarea. Același articol, prin al.2
precizează că „reorganizarea se face cu respectarea condițiilor prevăzute pentru dobândirea
personalității juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune
altfel”. Observăm o mai bună sistematizare a cauzelor de reorganizare în noul Cod civil (ca și a celor
de încetare de altfel). Fuziunea și divizarea nu mai sunt tratate ca moduri de încetare a persoanei
juridice, ci ca moduri de reorganizare (deși ele au și efect extinctiv40 al statutului de persoană juridică).
Cât privește fuziunea, aceasta se face „prin absorbția unei persoane juridice de către o altă
persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică
nouă ”(altfel spus fuziunea se poate face prin absorbție sau comasare, art.234 din noul Cod civil).
Divizarea poate fi totală sau parțială. Cea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu al
unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se
înființează prin divizare. Divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei
persoane juridice, care continuă să existe și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe
persoane juridice care există sau care se înființează în acest mod.
Cel de al treilea mod de reorganizare a persoanei juridice este transformarea persoanei juridice
care intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică își încetează existența,
concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.

IV.1. Efectele reorganizării persoanei juridice

Efectele reorganizării persoanei juridice trebuie analizate atât la modul general, ce acoperă toate
cele trei moduri de reorganizare cât și la modul special. De aceea vorbim de efectul creator, extinctiv
dar și translativ al modurilor amintite.
Prin efectul creator al reorganizării înţelegem înfiinţarea persoanei juridice ca urmare a
operaţiunii reorganizării. Fuziunea produce întotdeauna efect creator, dacă îmbracă forma comasării.
Absorbţia nu produce niciodată efect creator. Divizarea totală sau parţială poate produce efectul
creator. Prin efectul extinctiv al reorganizării înţelegem încetarea fiinţei persoanei juridice. Comasarea
produce întotdeauna efect extinctiv. Divizarea totală produce întotdeauna încetarea persoanei juridice.
Divizarea parţială nu produce niciodată efect extinctiv.
Noul Cod civil face mențiunea expresă că numai divizarea totală atrage încetarea persoanei
juridice (art.244 din noul Cod civil)

Efectul translativ
În ceea ce priveşte comasarea operează o transmisiune universală, adică se transmit totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor. Prin absorbţie persoana juridică dobândeşte drepturile şi e ţinută de

40
Precizăm că în privința divizării noul Cod civil prin art.244 prevede expres că aceasta trebuie să fie totală pentru a atrage
încetarea persoanei juridice, mențiune ce lipsea din vechea reglementare (art.40 din Decretul 31/1954)
27
obligaţiile persoanei juridice absorbite. În cazul divizării operează o transmisune cu titlul universal.
Art.237 din noul Cod civil referindu-se la efectele divizării precizează că „patrimoniul persoanei care a
încetat a avea ființă prin divizare se împarte în mod egal între persoana juridică dobânditoare, dacă prin
actul de desființare nu s-a stabilit o altă proporție”.
Unele precizări se impun în legătură cu întinderea răspunderii persoanei juridice dobânditoare. În
caz de comasare indiferent dacă e vorba de absorbţie sau de fuziune, persoana juridică dobânditoare,
preluând o universalitate răspunde de toate obligaţiile asumate indiferent de raportul existent între activ
şi pasiv. În caz de divizare totală sau parţială principiul e acela al răspunderii proporţionale. În noul
Cod civil principiul răspunderii proporționale își află consacrarea legală în art.238 al.1 și 2, potrivit
căruia în cazul divizării fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde pentru obligațiile
legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral. Pentru celelalte
obligații ale răspunderii juridice divizate, persoanele juridice dobânditoare răspund proporțional cu
valoarea drepurilor dobândite sau păstrate, socotite după scăderea obligațiilor principale.
Este important de precizat și care este soarta contractelor încheiate de persoana juridică supusă
reorganizării prin divizare. Cum este și firesc, acestea nu își încetează efectele care se transferă asupra
persoanei juridice dobânditoare a patrimoniului. Excepție fac situațiile în care părțile au prevăzut altfel,
sau când menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate.
Așa fiind, în caz de comasare, contractele se transmit ca elemente ale patrimoniului supus
transmisiunii universale. În cazul divizării se aplică principiul transmiterii contractului nefracţionar.
Prin excepţie, când natura contractului permite, poate avea loc o transmitere fracţionată a contractului.

Data producerii efectelor reorganizării

Pentru persoanele juridice supuse înregistrării efectele reorganizării se produc atât între părţi, cât
şi faţă de terţi de la data înregistrării.
Pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării, efectele reorganizării atât între părţi, cât şi faţă
de terţi, se produc numai de la data aprobării de către organele competente a documentelor întocmite în
acest scop(inventar, bilanţ contabil, evidenţe, etc.).
Pentru societăţile comerciale, art. 243 din L31/1990 cu modificările ulterioare dispune că
fuziunea sau divizarea unei societăţi comerciale are loc la data înmatriculării în registrul comerţului în
cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, iar în celelalte cazuri la data înscrierii în registrul
comerţului, a menţiunii referitoare la majorarea capitalului social al societăţii absorbante.
Dispozițiile prevăzute mai sus sunt în cea mai mare măsură preluate de noul Cod civil, care
menține distincția dintre persoanele juridice supuse înregistrării și persoanele juridice nesupuse
înregistrării. Cu privire la persoanele juridice supuse înregistrării, art.242 al.1 din Noul Cod civil
prevede că „transmiterea drepturilor și obligațiilor se realizează atât între părți cât și față de terți,
numai prin înregistrarea operațiunii și de la data acesteia”. În cazul celorlalte persoane juridice
nesupuse înregistrării, art.242 al.2 prevede că „transmiterea drepturilor și obligațiilor se realizează atât
între părți și față de terți, numai pe data aprobării de către organele competente a documentelor
întocmite în acest scop”41
O reglementare interesantă (ca element de noutate) este cea privind imobilele care fac obiectul
transmisiunii drepturilor și obligațiilor. Cu privire la acestea se aplică regulile de drept comun în
materie potrivit căreia dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin
înscrierea în Cartea funciară, care se face pe baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică
sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situații însoțit, dacă
este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou înființate (art.242 al.3 din noul Cod
civil).

41
Art. 242 al.2 din noul Cod civil face o enumerare a acestor documente după cum urmează: inventar, bilan ț contabil
întocmit în vederea predării-primirii, evidența și repartizarea tuturor contractelor în curs de executare, a oricăror altor acte
prevăzute de lege.
28
IV.2. Transformarea persoanei juridice

Cum arătam, în cele ce au precedat, în reglementarea anterioară, în art.40 din decretul nr.31/1954
prevedea modurile de încetare a persoanei juridice-reorganizare (comasare şi divizare), dizolvare şi un
alt mod de încetare special, denumit în doctrină transformarea persoanei juridice.
,,Transformarea persoanei juridice este operaţiunea juridică intervenită în cazurile şi condiţiile
special reglementate de lege, prin care o persoană juridică îşi încetează fiinţa juridică concomitent cu
înfiinţarea, în locul ei, a altei persoane juridice”42. Este o definiție a doctrinei juridice valabilă și în
prezent întrucât Noul Cod civil conține unele dispoziții privind transformarea persoanei juridice fără a
defini această modalitate de neorganizare a ei. Definiția poate fi dedusă din conținutul art. 211al.1 Noul
Cod civil care precizează că „transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege,
atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea în locul ei a unei alte
persoane juridice”.
Trasăturile definitorii, esenţiale ale transformării persoanei juridice sunt:
 are un domeniu restrâns de aplicaţie, nu este un mod general de încetare a subiectului colectiv
de drept civil, ci unul special, limitat la anumite specii de persoane juridice;
 are obligatoriu un dublu efect juridic: încetarea persoanei juridice este consecutivă cu naşterea,
în locul ei, a altei persoane juridice, însemnând ca ea este bivalentă, reprezintă şi încetarea şi
înfiinţarea.

IV.3. Autonomia transformării persoanei juridice

În doctrina juridică se subliniază că transformarea persoanei juidice este o noţiune distinctă, deci
autonomă, faţă de noţiunea de organizare şi de dizolvare a persoanei, şi nu se confundă cu aceste
noţiuni cu toate că există asemanăre. Asemănarea între transformare şi reorganizare, dizolvare, este că
toate primesc calificarea de ,, moduri de încetare a subiectului colectiv de drept civil”.
Deosebirile care există între transformare şi reorganizare sunt:
a) ca domeniu de aplicare – transformarea persoanei juridice are un câmp restrâns de acţiune, se
aplică în cazuri speciale prevăzute de lege, iar reorganizarea are o aplicaţie generală;
b) transformarea produce întotdeauna aceleaşi efecte juridice (încetarea persoanei juridice este
însoţită de crearea altei persoane juridice), pe când reorganizarea produce fie efecte de înfiinţare, fie de
încetare sau uneori alternative;
c) întotdeauna în cazul transformării se produce o transmisiune universală, pe când în cazul
reorganizării, transmisiunea poate fi universală (în cazul comasării) ori cu titlu universal (în cazul
divizării).
Deosebirea cea mai importantă dintre cele două moduri de încetare a persoanei juridice constă în
faptul că, în timp ce transformarea are drept efect încetarea persoanei juridice şi înfiinţarea alteia noi,
dizolvarea are drept efect încetarea persoanei juridice, care trece obligatoriu prin lichidare.

IV.2.2. Cazurile de transformare a persoanei juridice

În randurile ce vor urma vom încerca să evidenţiem câteva dintre cazurile de transformare a
persoanei juridice reglementare de anumite legi.
Cazul reglementat de Legea nr.15/1990. Conform art.1, alin.1 ,,unităţile economice de stat,
indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi functionează, în
conformitatea cu dispoziţiile prezentei legi, sub forma de regii autonome sau societăţi comerciale”.
42
Gh.Beleiu, op.cit., p 558
29
 Cazul reglementat de Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.30/1997 privind reorganizarea
regiilor autonome, cu modificarile ulterioare, confirmă acesta tendinţă legislativă, inaugurată prin
Legea nr.15/1990, consacrând noţiunea de ,,transformare” a unor persoane juridice. Potrivit art.3 alin.2
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.207/1997
,,societăţile comerciale rezultate în urma reorganizării regiilor autonome preiau drepturi şi obligaţii ale
regiilor autonome din transformarea sau divizarea carora au rezultat, în limitele şi în condiţiile stabilite
prin actele administrative individuale de reorganizare”. Din acest context reiese căci termenul
,,reorganizare” este utilizat cu două sensuri: a)operaţiunea care implica cel puţin două persoane
juridice, art.3.alin.2 referindu-se expresis verbis, la divizarea regiilor autonome şi b) tranformarea unei
regii autonome şi societăţi comerciale cu capital integral de stat sau aparţânand autorităţii administraţiei
publice locale care a dispus înfiinţarea ei.
Cazul reglementat de art.290 din Legea nr.31/1990, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.31/1997. Potrivit art.290: ,,înterprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucartiv, persoane
juridice, înfiinţate pe baza Decretului lege nr.54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative, îşi vor continua activitatea, dacă în termen de nouă luni de la
intrarea în vigoare a prezentei legi se vor reorganiza într-una din formele de societate prevăzute de
legea de faţă. Societatile comerciale constituite prin reorganizare potrivit.alin.1 sunt succesoare de
drept ale întreprinderilor mici sau asociaţiilor cu scop lucrativ din care provin”. În acest articol ar fi
potrivit termenul de ,,transformare”, nu de ,,reorganizare”.
Cazurile reglementate de Legea 58/1991. În primul caz, cel prevazut de art.2 se dispune ,,
prevederile prezentei legi se aplică societaţilor comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată
constituite conform dispoziţiilor Capitolului III al Legii nr.15/990, precum şi societăţile comerciale cu
acţionar unic statul român, în condiţiile Legii nr.31/1990, denumite în continuare societăţi comerciale,
şi regii autonome ce se vor transforma, prin hotărâri ale Guvernului, în societăţi comerciale” 43.
Observăm că în contextul legii a fost folosit în mod expres termenul de ,,transformare”.

IV.2.3. Efectele transformării

Efectele juridice produse de transformare sunt: încetarea unei persoane juridice şi înfiinţarea , în
locul ei, a altei persoane juridice cu un alt statut faţă de cealaltă care a încetat.44.
Atunci când are loc transformarea unei persoane juridice, noua persoană juridică este succesoarea
universală a vechii persoane juridice, însă trebuie precizat faptul că drepturile şi obligaţiile civile
dobândite ori preluate au, în multe privinţe un regim juridic diferit.
Din perspectiva modului în care se produc aceste efecte juridice trebuie precizat că în principiu,
ele presupun acte individuale, adoptate de cei în drept.
În concepția Noul Cod civil transormarea rămâne un mod de reorganizare cu particularitățile pe
care le-am subliniat mai sus.

43
Legea nr.58/1991 a fost aabrogata prin O.U.G. nr.88/1997
44
Pentru detalii a se vedea H.G. nr.451/1991 pub.în M.Of. nr.156/1991, „privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe
acţiuni prin reorganizarea unor asociaţii economice de stat şi cooperatiste din agricultură”.
30
V.4. Încetarea existentei persoanei juridice.

Sediul reglementarilor anterioare adoptarii Noului Cod Civil

Legea civilă anterioară adoptării noul Cod civil reglementează modurile de încetare a persoanei
juridice, dar nu defineşte ce înseamnă ,,încetarea persoanei juridice”. Prin încetarea persoanei juridice
se înţelege sfarşitul calităţii de subiect colectiv de drept civil45.
În doctrină se apreciază că încetarea persoanei juridice înseamnă „moartea juridică” a subiectului
colectiv de drept, fiindcă indică sfârşitul existenţei acesteia.
Dacă ne referim la Decetul 31/1954, aceasta prevedea că ,,Persoana juridică încetează de a mai
avea fiinţă prin comasare, divizare sau dizolvare”46.
În baza acestui decret modurile de încetare a persoanei juridice erau, în baza vechii reglementări:
 comasarea (prin absorbţtie sau fuziune);
 divizarea totala;
 dizolvarea.(urmata de lichidare);
 transformarea persoanei juridice.
Datorită faptului că despre comasare şi divizare am vorbit în spațiul rezervat ,,Reorganizării
persoanei juridice” în această secțiune vom trata celelalte moduri de încetare a persoanei juridice
dizolvarea şi transformarea persoanei juridice. Atunci când vom vorbi despre dizolvarea persoanei
juridice va trebui să tratăm şi aspectele despre lichidarea persoanei juridice.
Așa cum am arătat, în cele ce au precedat, prin fuziune se înţelege absorbirea unei persoane
juridice de către o altă persoană juridică sau contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
persoană juridică nouă.
Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între mai multe
persoane juridice care există sau care iau astfel fiinţă (art.41 din Decretul nr. 31/1954).
Noul Cod civil reușește o mai bună sistematizare și clasificare a modurilor de încetare a
persoanei juridice. Acest fapt este demonstrat de faptul că în privința duratei persoanei juridice art.195
din noul Cod civil face mențiunea expresă, că, de regulă, persoana juridică se înființează pe durată
nedeterminată și numai în mod excepțional legea sau actul de constituire poate să prevadă înființarea
unei persoane juridice pe durată determinată. În privința acestora din urmă momentul încetării poate fi
ușor identificat, el fiind menționat în documentele constitutive ale acestui subiect colectiv de drept.
Problema care se ridică, nu fără destul de multe dificultăți este aceea a momentului în care
încetează ca subiect de drept persoanele juridice înființate pe durată nedeterminată, moment neprecizat
anterior, dar care va interveni la un moment dat în funcție de împrejurări precum: voința fondatorului,
asociaților sau a organului competent, realizarea sau dimpotrivă imposibilitatea realizării scopului,
indentificare unor cauze de nulitate a documentelor constitutive ale persoanei juridice. Noul Cod civil
nu oferă o definiție încetării persoanei juridice, de aceea supraviețuiește definiția formulată de doctrina
juridică, potrivit căreia „prin încetarea persoanei juridice se înțelege sfârșitul calității de subiect
colectiv de drept respectiv încetarea capacității juridice și, implicit, încetarea activității pe care o
desfășoară”.
Art.244 din noul Cod civil enumeră ca moduri de încetare a persoanei juridice: constatarea ori
declararea nulității, fuziunea (prin comasare sau absorbție), divizarea totală, transformarea, dizolvarea
sau desființarea, ori alt mod prevăzut de lege sau de actul constitutiv.
Observăm, că față de modurile de încetare reglementate de vechea legislație, noul Cod civil
menționează unele moduri noi precum: nulitatea (absolută sau relativă) precum și desființarea. De
45
Gh.Beleiu, op. cit, p.468
46
Decretul nr 31/1954-art.40
31
asemenea, în privința divizării se face mențiunea expresă că aceasta trebuie să fie totală pentru ca
persoana juridică să înceteze.
Nulitatea, ca sancțiune ce intervine în cazul în care documentele de înființare a unei persoane
juridice nu întrunesc condițiile legale, era aparentă și sub imperiul vechii reglementări, noul Cod civil
dându-i o reglementare expresă în art.244. Iar cât privește desființarea persoanei juridice aceasta își
găsește aplicabilitatea doar în cazul acelor persoane care au fost înființate prin actul de înființare a
organului competent47 și care nu sunt supuse dizolvării (așa cum precizează art.250 referitor la
„desființarea unor persoane juridice”). Vom insista ceva mai mult asupra acestui mod de încetare a
persoanei juridice întrucât reprezintă un element de noutate adus de noul Cod civil în conturarea
regimului juridic al persoanei juridice. Este o sancțiune care se bazează pe fondul comun al nulității
analizat în cadrul teorii actului juridic civil dar mai ales pe instituția nulității societății comerciale
reglementată de Legea nr.31/199048.
Fără a defini nulitatea art.196 plasat în Cap.II al Cărții I Despre persoane, tratează cauzele de
nulitate a persoanei juridice, clar exprimate în art.196 și ele se referă la nulitatea unei entități juridice și
nu unui act juridic, cu unele consecințe ce decurg de aici, derogatorii de la regimul nulității de drept
comun. Articolul menţionat prevede expres că „nulitatea persoanei juridice poate fi constatată sau,
după caz, declarată de instanţa judecătorească...”. Sunt anunţate, aşadar, cele două forme ale nulităţii:
absolută şi relativă.
În funcție de gravitatea consecințelor împrejurării care atrage sancțiunea nulității pot fi
identificate cauzele de nulitate absolută sau relativă.
Nulitatea absolută a persoanei juridice intervine atunci când:
- lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situațiile anume
prevăzute de lege;
- obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice și bunelor moravuri;
- lipsește autorizația administrativă necesară pentru înființarea acesteia;
- actul de înființare nu prevede denumirea sediului sau obiectul de activitate;
- actul de înființare nu prevede aporturilor fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social
subscris și vărsat;
- s-au încalcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social subscris și
vărsat.
Menționăm că împrejurările în care intervine nulitatea absolută sunt expres și limitativ prevăzute
de art.196 al.2 din noul Cod civil49. De aceea printr-o interpretare „per a contrario” putem desluși
cazurile de intervenție a nulității relative, adică cele reglementate de art 196 al.1 lit.b, h și i. În baza
acestor reglementări, nulitatea relativă intervine când toți factorii sau asociații au fost, potrivit legii,
incapabili, la data înființării persoanei juridice; când nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau
asociați prevăzut de lege; când au fost nesocotite alte dispoziții legale imperative prevăzute sub
sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice.
Ca și în dreptul comun50 invocarea nulității absolute este imprescriptibilă, pe când nulitatea
relativă a persoanei juridice poate fi invocată numai în termenul de prescripție prevăzut de lege. Dacă
în dreptul comun invocarea nulității relative poate fi făcută în termenul general de prescripție de 3 ani,
în cazul de față termenul este unul special, prevăzut de art.197 și anume un an de la data înregistrării
sau înființării acesteia.
Tot ca o dispoziție derogatorie de la dreptul comun51 trebuie amintită și posibilitatea acoperirii
47
Înființarea acestor persoane juridice are loc în condițiile art.194 al.1 lit.a noul Cod civil
48
Cu mici modificări instituția nulității din dreptul comercial art 56-59 din legea 31/1990 a fost preluată de către noul Cod
civil, devenind astfel o reglementare de drept comun aplicabilă oricărei persoane juridice.
49
Potrivit acestui articol „Nerespectarea dispoziţiilor alin.1, lit a, c-g, se sancţionează cu nulitatea absolută”
50
Pentru detalii privind nulitatea actului juridic civil, a se vedea, E. Iftime, Actul juridic civil, Edit Institutului European,
Iaşi, 2014, p.149 şi urm.
51
În dreptul comun doar nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare.
32
prin confirmare a nulității indiferent de felul ei. Deci, atât nulitatea relativă cât și cea absolută sunt
remediabile, dacă până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată au fost înlăturate
cauzele de nulitate.
Unele precizări se impun și în legătură cu efectele nulității din dreptul comun sau din domeniul
pe care-l analizăm. Cum este cunoscut, în dreptul comun, sancțiunea nulității operează cu efect
retroactiv, indiferent de felul acesteia. Părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii operațiunii
juridice pe baza principiului „restitutio in integrum”.
În privința nulității persoanei juridice principiul retroactivității nu este funcțional. De la data la
care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității a devenit definitivă, persoana
juridică încetează fără efect retroactiv. Ea intră în lichidare, de aceea prin hotărâre se numesc și
lichidatorii. Totodată hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității se comunică din
oficiu pentru a fi notată în toate registrele publice în care respectiva persoană a fost înregistrată sau
menționată.
Dar lipsa efectului retroactiv ar putea prejudicia terții care au încheiat acte juridice cu persoana
juridică lovită de nulitate. De aceea, pentru protejarea terților de bună credință art.199 al.1 din noul
Cod civil prevede expres că nulitatea „nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei
juridice de către organele de administrație direct sau prin reprezentare”. Nici persoana juridică și nici
fondatorii sau asociații nu pot opune terților nulitatea acesteia, înafară de cazul în care se dovedește că
aceştia cunoșteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului.52
Dintre modurile de încetare a persoanei juridice impune unele aprofundări dizolvarea și
transformarea acestora, la care ne vom referi în cele ce urmează.

V.3. Dizolvarea persoanei juridice

Atât vechea cât și noua legislație civilă reglementează dizolvarea persoanei juridice fără a o
defini. A revenit de aceea doctrinei juridice sarcina formulării acestei definiţii. Amintim spre
exemplificare definiţiile formulate de doctrină în sensul că dizolvarea este ,,un mod tipic de încetare a
persoanei juridice, punând capăt definitiv acestei persoane”53 sau este ,,acel mod de încetare a persoanei
juridice aplicabil în cazurile prevazute de lege şi presupunând lichidarea”54.
Doctrinar, ea a fost definită ca fiind acel mod de încetare a persoanei juridice aplicabil în cazurile
prevazute de lege care presupun subsecvent şi lichidarea. Cauzele dizolvării persoanelor juridice sunt
enunţate atât de Decretul nr.31/1954 în art. 45, dar mai ales de legislaţia specială ulterioară anului
1990. Art. 45 din Decretul nr. 31/1954 precizează că organizaţiile cooperatiste şi orice organizaţii
obşteşti se dizolvă dacă:
a) termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
b) scopul a fost realizat ori nu mai poate fi împlinit;
c) scopul pe care îl umăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit
contrare legii ori regulilor de convieţuire socială sau urmăresc alt scop decât cel declarat;
d) numărul membrilor a scăzut sub limita stabilită de lege, actul de înfiinţare sau statut.
Potrivit alin.final al art.45: ,,organizaţiile cooperatiste şi orice organizaţii obşteşti se pot dizolva,
de asemenea, în condiţiile prevăzute în art.44, care se vor aplica prin asemănare”55.
În afară de aceste cauze, prin legi speciale au mai fost prevăzute şi alte cauze care în linii
generale reiau pe langă elemente specifice, cauzele generale precizate de textul sus citat. În urmatoarele

52
Art.199 noul Cod civil
53
C.Statescu, Drept civil, 1970, p.458
54
Gh.Beleiu ,op. cit, p.533.
55
Art. 44 se refera la dizolvarea prin hotararea adunarii generale a persoanei juridice
33
rânduri vom reda câteva dintre acestea.
Legea nr. 31/1990 , privind societăţile comerciale, potrivit art.227, precizează cazuri comune care
au ca efect dizolvarea societăţii
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii 56;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
Pe langa cazurile comune de dizolvare vom aminti şi câteva cazuri speciale de dizolvare a
societăţilor comerciale. Ele se regăsesc în art.228,229 şi 237 alin 1şi 2 din legea sus amintită.
Art. 228 în alin.1 spune că societatea pe acţiuni se dizolvă:
a) în cazul şi în conditţiile prevăzute de art.158 57;
b) când capitalul social se reduce sub minimul legal;
c) cand numărul acţionarilor scade sub minimul legal.
Menţionăm că procedura dizolvării societăţilor comerciale este urmată de lichidarea judiciară
prevazută de Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului şi care se
aplica acelor comercianţi, persoane fizice şi societăti comerciale care nu mai pot face faţă datoriilor lor
comerciale.
Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole stabileşte în art. 64 că societatea agricolă se
dizolvă:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost constituită;
b) la constatarea imposibilităţii de a realiza obiectul societăţii;
c) la terminarea activităţii;
d) prin retragerea asociaţilor dacă numarul celor rămaşi este mai mic decât cel prevazut în statut
şi prezenta lege;
e) prin hotărârea asociaţilor;
f) dacă societatea face operaţiuni contra legii sau obiectului stabilit prin statut.
Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în art.82 alin.1 enumeră cazurile
în care societatea cooperativă se dizolvă:
a) împlinirea termenului pentru care a fost constituită dacă nu s-a hotărât continuarea activităţii
de către adunarea generală;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia;
c) hotărârea adunării generale;
d) falimentul societătii cooperative;
e) scăderea numarului nmembrilor cooperatori sub minimul legal;
f) reducerea capitalului social sub minimul legal;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii cooperative.
Cauzele de dizolvare sunt clasificate, în literatura de specialitate în funcţie de mai multe criterii:
1) cel al modului cum operează;
2) cel al naturii ori caracterului cauzei de dizolvare;
3) cel al vocatiei cauzelor de dizolvare.

1.Dupa modul cum operează cauzele se împart în două categorii:

a) cauze în care dizolvarea operează de drept (împlinirea termenului, imposibilitatea de realizare
a scopului, scaderea numărului membrilor sub limita legală etc.)
56
Mai multe detalii cu privire la instituţia nulităţii a se vedea art.56 din Legea nr.31/1990, republicată.
57
A se vedea art 158 din Legea 31/1990, republicată.
34
 b) cauze care produc dizolvarea numai dacă există un act al organului competent, deci al
adunării generale al persoanei juridice, al instanţei judecătoreşti, al puterii executive;

2.În funcţie de natura ori caracterul lor, cauzele poti fi:

a) cauze de dizolvare voluntară, exprimând voinţa membrilor persoanei juridice;
b) cauze de dizolvare forţată ori silită, împotriva voinţei membrilor persoanei juridice, datorită
nerespectării legii.

3. În funcţie de vocaţia lor cauzele de dizolvare sunt:

a) cauze generale, aplicabile oricarei persoane juridice;
b) cauze speciale, aplicabile numai anumitor persoane juridice (retragerea autorizaţiei pentru
persoanele juridice autorizate, moartea, incapacitatea, retragerea ori falimentul unui asociat, conform
legii nr.31/1990, republicată).58
Fără a defini dizolvarea, ca un mod de încetare a persoanei juridice, noul Cod civil îi oferă un
spațiu de reglementare în art.245 și 246 cu distincţiile ce se impun între dizolvarea persoanelor de drept
public și dizolvarea persoanelor de drept privat.
Art.246 din noul Cod civil prevede că „dizolvarea persoanelor juridice de drept public are loc
numai în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege”. Aceasta întrucât, așa cum prevede art.191 al.1
din noul Cod civil „persoanele juridice de drept public se înființează prin lege”, deci este firesc să fie
desființate prin aceeași procedură. Numai în mod excepțional, în cazuri anume prevăzute de lege,
persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale autorităților adminstrației publice
centrale sau locale, ori prin alte moduri prevăzute de lege. Și în cazurile acestea de excepție apreciem
că organele care le-au înființat vor putea să le și desființeze.
Dimpotrivă, persoanele juridice de drept privat se pot constitui în mod liber, în una din formele
prevăzute de lege, iar atunci când este cazul se pot dizolva pentru motivele enumerate anume pentru
ele, de art.245 noul Cod civil și anume:
- dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit. Este un mod de dizolvare operant în
cazul persoanelor juridice constituite pe durată determinată. În cazul arătat, dizolvarea operează de
drept, fără a fi necesară îndeplinirea unor formalități. Excepție face situația în care fondatorul, asociații
sau organul competent hotărăsc înainte de împlinirea termenului stabilit, prelungirea existenței
persoanei juridice. Nu operează de drept dizolvarea nici dacă există o clauză de prelungire tacită;
- dacă scopul a fost realizat (ceea ce înseamnă că misiunea a fost îndeplinită) sau din anumite
motive nu mai poate fi realizat. Asemenea motive pot fi subiective ori obiective și ele paralizează
scopul care este un element constitutiv al persoanei juridice;
- dacă scopul urmărit sau mijloacele de realizare au devenit contrare legii sau ordinii publice
sau dacă se urmărește alt scop decât cel declarat;
- dacă organele competente ale persoanelor juridice hotărăsc dizolvarea persoanei juridice. Este
un caz de dizolvare voluntară introdus ca elemnt de noutate prin Noul Cod civil, bazat pe principiul
simetriei potrivit căreia cei ce au constituit prin voința proprie o persoană juridică pot să o și dizolve.
Este operant în cazul asociațiilor fundațiilor, sindicatelor, societăților comerciale;
- dacă în actul de constituire sau statut cei care au constituit persoana juridică au prevăzut un alt
mod de dizolvare sau dacă prin lege este admis un asemenea mod.

V.4. Lichidarea

Potrivit dispoziţiilor art.51 din Decretul nr.31/1954, prin efectul dizolvării, persoana juridică intra
58
Petrică Truşcă, op.cit, p.496;
35
în lichidare. Dizolvarea înseamna că nu are loc imediat, încetarea persoanei juridice pentru că ea este
urmată de lichidare, astfel se prelungeşte existenţa personalităţii juridice.
Lichidarea este ,,efectul direct şi obligatoriu al dizolvarii care constă în operaţunile juridice de
realizare a activului şi plată a pasivului subiectului colectiv de drept civil”59.
Deci putem spune că lichidarea este mijlocul juridic de încetare propriu-zisă a persoanei juridice
intrata în dizolvare.
Scopul operaţiunilor de lichidare rezultat din dispoziţiile art.51 Decretul nr.31/1954 este acela al
realizării activului (încasarea tuturor creanţelor ce se cuvin din raporturile cu alte subiecte de drept
civil) şi al plăţii pasivului (achitarea obligaţiilor persoanei juridice, a datoriilor pe care le are persoana
juridică faţa de alte subiecte de drept civil).
Operatiunea de lichidare, în cazul dizolvării voluntare, se efectuează de către organele persoanei
juridice sau de către persoanele desemnate de aceste organe. În cazul dizolvării silite, persoanele
împuternicite cu operaţiunile de lichidare vor fi desemnate special de către organele care au dispus
dizolvarea. În ambele cazuri mandatul consilului director înceteaza odata cu numirea lichidatorilor,
care pot fi persoane juridice sau persoane fizice, autorizate în condiţiile legii.
Lichidatorii trebuie să facă inventarul persoanei juridice intrată în lichidare şi vor încheia un
bilanţ pentru ca să constate situaţia activului şi pasivului persoanei juridice. Lichidatorii trebuie să ţina
un registru cu toate operaţiunile lichidarii în ordinea datei acestora si îşi vor îndeplini mandatul sub
controlul cenzorilor. Ei sunt obligaţi să continue operaţiunile juridice în curs, să încaseze creanţele, să
plătească creditorii şi în cazul în care numerarul este insuficient pentru a acoperi creditele vor începe să
vândă prin licitaţie bunuri pentru a obţine numerarul necesar.
După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligaţi să depună în termen de două luni, registrul
jurnal şi un memorandum, declarând operaţiunile de lichidare la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al
judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul persoana juridică şi vor îndeplini
procedurile pentru publicarea lichidării şi radierea persoanei juridice din registru.
Persoana juridică spusă dizolvării încetează odată, şi pe data ultimului act de lichidare, dupa caz:
 pe data înregistrării dizolvării, la organul competent, dacă legea prevede această formalitate;
 pe data înscrierii dizolvării şi lichidării, în registrul prevăzut de lege (legea nr.31/1990 şi
36/1991)
 pe data radierii persoanei juridice din registrul persoanelor juridice, potrivit O.G. nr.26/2000, la
această dată încetează fiinţa subiectului de drept civil-persoana juridică, capacitatea sa de drept civil-
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Noul Cod civil conține, de asemenea, dispoziții precise privind lichidarea, ca efect al dizolvării
persoanei juridice. Art.248 al.1 noul Cod civil prevede, în acest sens, ca „prin efectul dizolvării
persoanei juridice intră în lichidarea în vederea valorificării activului și a plății pasivului”. Același
articol prin al.2 adaugă că „persoana juridică își păstrează capacitatea civilă pentru operațiunile
necesare lichidării,până la finalizarea acestuia”. Noul Cod civil mai face mențiunea că dacă încetarea
persoanei juridice are loc prin fuziune, transformarea sau divizarea totală procedentă lichidării nu se
justifica.
Mai trebuie adăugat că noul Cod civil, prin art.249 este minuțios reglementată problema
destinației bunurilor rămase după lichidarea cu distincția ce se impune între împrejurarea în care părțile
au stabilit prin actul de constiuire sau statut destinația bunurilor sau nu au făcut asemenea mențiuni.

59
Gh.Beleiu -op.cit, p556.
36
 Studiu de caz
Regimul juridic al societatii comerciale cu raspundere limitata, ilustrata de SC ALTIUM SERV
SRL, cu sediul in comuna Marginea, judetul Suceava

Intrucat am ales ca studiu de caz o societate comerciala cu raspundere limitata, consideram

necesare unele detalii prealabile cu privire la aceasta.
Privita in general, societatea comerciala isi justifica existent prin ratiuni de ordin economic dar
si social.Evolutia societatii omeneste ,multiplicarea nevoilor de viata ale omului a pus in lumina faptul
ca acoperirea aceasta nu se poate realiza numai printr-o activitate individuala, oricat de mari ar fi
resursele materiale si financiare sau de marca ale intreprinzatorului.De aceea a aparut si s-a dezvoltat
ideea cooperarii intre mai multi intreprinzatori in vederea realizarii unor asemenea activitati, care in
mod necesar presupun o dimensiune juridica.Pe planul dreptului acesta idee si-a gasit expresia in
conceptual de societate comerciala.Ca institutie juridical societatea comerciala este,,o asociere legala
intre doua sau mai multe personae, cu punerea in comun a unor resurse in vederea desfasurarii unei
activitati economice si impartirea beneficiilor rezultate.”1
Pentru a-si indeplini rolul sau economic si social,societatea comerciala a fost conceputa ca un
organism autonom caruia legea i-a conferit personalitate juridica, avand o organizare de sine statatoare
si un patrimoniu afectat unui scop care sa fie in accord cu interesul obstesc.
Se afirma, cu justificat temei ca in prezent(ca si in trecut dealtfel) sunt principalii actori ai
dreptului commercial si ai vietii economice.Ele reprezinta cel mai vizibil si mai energic instrument
juridic de concentrare si dirijare a energiilor umane si a mijloacelor materiale si financiare spre
realizarea unor scopuri sociale si in egala masura, pentru satisfacerea unor interese particulare ale
intreprinzatorului.
Prin prisma obiectivelor urmarite vom insista in cele ce urmeaza asupra unei societati comerciale
cu raspundere limitata ALTIUM SERV SRL.De aceea consideram utila mentionarea trasaturilor
esentiale ale acestei forme societare care este un hibrid ce imbina trasaturile societatii de personae cu
cele ale societatii de capital .Responsabilitatea asociatilor este limitata la valoarea aporturilor la
capitalul social.
Acest tip de societate se bazeaza pe increderea asociatilor ( la fel ca societatile in nume
colectiv), de aceea numarul asociatilor este limitat iar partile sociale nu sunt liber accesibile.Este
motivul pentru care apreciaza ca,,societatea cu raspundere limitata este o societate in nume colectiv in
care raspunderea membrilor sai este limitata la aportul acestora.
Societatea comerciala pe care o invocam in ilustrarea celor afirmate, este cu asociat unic , ceea
ce reclama punctarea unor trasaturi particulare ale acesteia.Sub aspect conceptual , o societate cu
asociat unic, pare un non sens, pentru ca termenul in sine sugereaza reunirea a cel putin doi parteneri de
afaceri , daca nu mai multi.Sintagma,,asociat unic”, anuleaza ideea de contract cu desavarsire,,atunci
cand ne gasim in prezenta unei singure personae incorporate in societatea comerciala.”.
Desi de reguala generala, societatea trebuie sa aiba cel putin doi asociati2 ,in puterea traditiei,
legea permite in cazuri exceptioanle ca o societate cu raspundere limitata sa fie cunoscuta prin actul de
vointa al unei singure personae.Asa fiind, ca document constitutive se intocmeste doar un statut.
Persoana juridical pe care realizam studiul de caz este o asemenea societate comerciala avand ca
asociat unic pe B.M iar ca elemente constitutive:o organizare de sine statatoare si un patrimoniu afectat
unui scop licit si moral3.

Note de subsol:
1 –T.R.Popescu,Dreptul comertului international,Edit.Didactica si Pedagogica,Bucuresti 2014, pg.80.In acelasi sens a se vedea si I.Macovei ,
Dreptul comertului international, Editura Juniea Iasi 1980 pg 66

37
 2- D.Ciobanu, Societatile comerciale cu asociat unic in Dreptul nr 9/1993 pg 15
3- Mentionam ca la data constituirii sale aceasta persoana juridica s-a regasit in toate dispozitiile legale privind infiintarea unei scocietati
comerciale cu asociat unic.

4.1 Denumirea solicitantului şi date de identificare ale acestuia

Societatea cu răspundere limitată SC ALTIUM SERV SRL s-a înființat în anul 1997 cu
respectarea conform actului constitutiv, societatea înființată este persoană juridică română care își
desfășoară activitatea, în scop lucrativ, în conformitate cu legile României, pe o durată
nedeterminată.Sediul societăţii este în Comuna Marginea,Nr,644, Judetul Suceava/România.
Schimbarea sediului societăţii în alt loc din România se va putea face pe baza hotărârii
asociatului unic.
Societatea are un capital social subscris şi vărsat în întregime de către asociatul unic în valoare de
1.027.640 lei, care se divide în 102.764 părţi sociale a 10 lei RON fiecare.
Societatea are ca obiectiv principal punerea la dispoziția clienților de calitatea cea mai bună a
produselor şi serviciilor la un preț avantajos.

4.2 Scurt istoric al solicitantului

S.C. ALTIUM SERV S.R.L. a luat fiinţă la începutul anului 1997, când administratorul societăţii
a remarcat un segment neacoperit al pieţei locale din Comuna Marginea, judeţul Suceava, comună cu
peste 10.000 locuitori, şi anume: inexistenţa unui atelier de vulcanizare. Odată deschis atelierul,
afacerea a crescut şi firma a remarcat un alt potenţial al pieţei locale iar după un an a inaugurat în
centrul comunei primul atelier de tinichigerie auto care avea şi magazin propriu de vopsele.
Parcul auto din Marginea şi din comunele vecine cunoscând o evoluţie numerică continuă dar în
acelaşi timp şi o înoire, utilizatorii de autoturisme s-au văzut nevoiţi să apeleze la service-uri auto din
Suceava, la 50 km distanţă, pentru a beneficia de reparaţii profesionale la nivelul cerinţelor noilor
tehnologii. Profitând de acest trend, ALTIUM îşi extinde afacerea inaugurând în anul 2000 în clădirea
proprie şi atelierul de mecanică auto, alături de spălătorie şi magazin de piese din import.
Mai departe afacerea a continuat să crească, să atragă şi să fidelizeze noi clienţi prin serviciile de
calitate prestate şi prin respectarea termenelor de execuţie cerute de clienţi. ALTIUM a continuat să
investească în dotarea cu utilaje şi echipamente performante iar în 2008 a achiziţionat o nouă cabină de
vopsit pentru secţia de tinichigerie. Toate investiţiile au fost realizate din resurse proprii fără credite
bancare.
 Obiecte de activitate ale solicitantului (pentru care solicitantul are certificate constatatoare
de la Oficiul Registrului Comertului in sensul ca desfasoara respectivele activitati)

Obiectul principal de activitate Cod CAEN Rev 2

Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 4520

Obiectul secundar de activitate

Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule 4531

38
 Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru 4532
autovehicule

 Principalele mijloace fixe aflate in patrimoniul solicitantului sunt: resurse funciare,*

constructii, utilaje,echipamente şi mijloace de transport.

4.3. Descrierea proiectului

 Denumirea investiţiei: Modernizare şi extindere service auto

Societatea comercială SC ALTIUM SERV SRL plătitoare de TVA semnează un contract de
finanţare nerambursabilă (posaderare) în luna Mai 2009, al cărui obiectiv este ,Modernizare şi
extindere service auto”.Durata de execuţie a prezentului contract este de maxim 24 luni, pentru
proiectele de investiţii care include achiziţii simple de utilaje, instalaţii, echipamente şi dotări noi, de
mijloace de transport specializate, precum şi a altor mijloace de transport care nu sunt achiziţionate prin
leasing financiar.Durata de valabilitate a contractului reprezintă durata de execuţie a contractului de
finanţare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi facută de către Autoritatea
Contractantă.
 Descrierea activitatii propuse prin proiect (activitate non-agricola/activitatea
meştegugărească/servicii pentru populaţia rurala).
Se va descrie ce se doreste să se realizeze prin proiect, respectiv, crearea de noi capacitati de
productie/servicii etc. Se va preciza capacitatea existenta (daca e cazul) si capacitatea propusa a se
realiza la finalizarea investitiei.
Proiectul propune îmbunătăţirea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către
microîntreprinderea ALTIUM SERV SRL din comuna Marginea judeţul Suceava şi satele limitrofe
acesteia în domeniul întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
Activităţile pe care firma le desfăşoară în prezent formează portofoliul de servicii al firmei
constituit din patru linii de servicii după cum se observă în figura de mai jos (mai puţin cele marcate
îngroşat) care s-au adăugat dupa implementarea proiectului.
Activităţile propuse prin proiect au fost activităţile existente, (portofoliul prezent de servicii) care
s-au modernizat ca urmare a implementării proiectului, la care s-a adăugat activitatea intervenţii la
structura de rezistenţă a caroseriei din linia „tinichigerie” şi o nouă linii de servicii: “electrică” care
include reparaţii la sistemul electric şi diagnoză computerizată, marcate îngroşat în figura următoare:

39
Linie de
servicii

Spălătorie Servicii pt Servicii pt Servicii pt Servicii pt

autoturisme microbuze camioane autospeciale

Vulcanizare Echilibrare
Reparare Îndreptare Montare

anvelope roţi jante demontare

ELECTRICĂ
REPARAŢII SISTEM DIAGNOZĂ

ELECTRIC COMPUTERIZATĂ

Mecanică Sistem Sistem Sistem Suspen- Sistem de Sistem de

propulsie alimentare transmisie sie direcţie frânare

Tinichigerie
Elemente Sudură Pregătire Vopsitorie Cosmetică STRUCTURĂ

caroserie vopsire auto REZISTENŢĂ CAROSERIE

 
Schema 5.1. Portofoliul de servicii al SC ALTIUM SERV SRL după implementarea proiectului

Firma noastră realizează reparaţii mecanice în special pentru autoturismele produse în străinătate
dar şi pentru autoturismele de producţie autohtonă (Dacia, Daewoo).
Operaţiunile de reparaţii şi întreţinere sunt realizate de personal specializat şi cu experienţă în
domeniu. Dotările tehnice actuale permit realizarea de intervenţii la sistemele de propulsie, de
alimentare, de transmisie, de suspensie, de direcţie şi de frânare. Se realizează de asemenea înlocuirea
şi/sau repararea anvelopelor pentru autoturisme, atât ca urmare a uzurii acestora cât şi la schimbările de
sezon. Aceste reparaţii se realizează prin utilizarea de piese de schimb la comandă asigurate de către
furnizori recunoscuţi din ţară.
Această diversificare a portofoliului de servicii s-a datorat noilor utilaje şi echipamente
achiziţionate prin implementarea proiectului si crearea de noi capacităţi de prestări servicii prin
dezvoltarea microîntreprinderii Altium Serv SRL.

40
41
 Concluzii
La capătul unui studiu atent și minuțios realizat asupra persoanelor juridice, ca o categorie
specială de subiecte colective de drept putem formula următoarele concluzii.
Formarea și evoluția raporturilor juridice civile implică nu numai persoane fizice, membrii ai
societății ca entități de sine-stătătoare ci și subiecte colective de drept, fie că au sau nu și calitatea de
persoane juridice. Avem în vedere statul care apare ca subiect de drept în mod direct și în nume propriu
în raporturile de drept internațional public sau în raporturile de drept constituțional. În raporturile de
drept civil el se manifestă ca subiect de drept prin intermediul Ministerului Finanțelor și prin organelle
financiare teritoriale. Distincte de stat trebuie amintite ca subiecte colective de drept (în nume propriu)
organelle de stat, mai ales în relațiile de putere sau de autoritate ca instituție a puterii legislative,
executive și judecătorești.
Dar atât statul cât și organelle de stat, în raporturile de drept civil, în anumite situații îmbracă
trăsăturile unei persoane juridice. Așa cum se poate desprinde, din cele ce au precedat, persoanele
juridice sunt subiecte distincte în raporturile de drept civil (sau de drept comercial). Instituția ca atare
aparține dreptului civil și ea presupune întrunirea unor condiții speciale de organizare, conducere,
patrimoniu, scop, răspundere etc., ce nu acoperă toată participarea colectivă la constituirea raporturilor
juridice.
Facem această subliniere pentru a atrage atenția că este incorectă alinierea subiectelor de drept
civil fie la categoria ”persoane fizice„ fie la cea ”persoane juridice„.
În categoria ”persoane juridice„ include, în primul rând statul sau organele statului, dar nu în
ipostaza invocată mai sus (adică de subiecte în raporurile legate de realizarea competenței lor) ci în
situații specifice dreptului civil, cum ar fi raporturile contractuale încheiate de un organ administrativ-
teritorial sau o instanță judecătorească în vederea aprovizionării cu anumite bunuri sau amenajării unor
spații.
Au, de asemenea, personalitate juridică unitățile administrative-teritoriale (județul, municipiu,
orașul și comuna) în măsura în care exercită drepturi și îndeplinesc obligații, în cadrul competenții
legale.
Instituțiile de stat sunt abordate, prin prisma calității colective de drept, atât într-un sens larg, cât
și în sens restrâns. În sens larg, se apreciază că noțiunea ar acoperi, toate acele unități care desfășoară
una sau alta din formele fundamentale ale activității de stat, cu carcater neeconomic (finanțarea fiind,
de regulă, de la bugetul de stat). Este o interpretare care ar viza și organele puterii legislative,
executive, judecătorești. Dominant în literatură și practică este însă sensul restrâns al noțiunii de
instituție de stat care desemnează o activitate social-culturală cu carcater neeconomic finanțată din
bugetul statului (școlile, teatrul, cinematograful, unități sanitare, activități sportive). Așa private ele
întrunesc elementele constitutive și trăsăturile unei persoane juridice. Sensul larg, menționat mai sus, ar
crea unele confuzii, cel puțin în privința organelor de stat, care având în vedere competența lor nu ar
putea fi calificate, în același timp și instituții și organe.
Sunt persoane juridice organizațiile cu caracter economic (nestatal) – cooperatiste, cu
transformările pe care le-au suportat în ultimii 25 de ani. Este vorba de cooperația meșteșugărească, de
consum și de credit, bazate pe punerea în comun de către membrii lor, pe baza liberului consimțământ,
a activității și mijloacelor de producție în scopul obținerii unor avantaje economice și a satisfacerii
intereselor acestora.
Au calitatea de persoane juridice organizațiile nestatale, cu caracter nepatrimonial care sunt
constituite și funcționează pe baza legii, urmărind o finalitate politică, socială, culturală ori religioasă.
Amintim, spre exemplificare : organizațiile de tineret, sindicatele, asociații, uniuni de creație, etc..
În sfârșit, întrunesc elementele și trăsăturile unei persoane juridice subiectele colective atipice
cum ar fi: fundațiile, barourile de avocați, etc.. Raportate la paleta largă de persoane juridice
reglementate în dreptul civil românesc, am analizat aspectele multiple, variate ce țin de organizarea și
42
funcționarea subiectelor de drept ce au format obiect de investigare și dezbatere a prezentei lucrări.
Desigur, am recurs la reglementările în vigoare, la dezbaterile din literature de specialitate și soluțiile
pronunțate în practica judiciară. Prin comparație am făcut succinte referiri și la reglementările Noului
Cod civil, urmând ca după ce pe baza lui se va cristaliza practic o consistență, să adaptez lucrarea la
noile realități ale vieții juridice din acest domeniu.
Dacă ne referim la reglementările anterioare intrării în vigoare a Noul Cod civil trebuie să ne
oprim, în primul rând, la vechiul Cod civil cu observația că acesta oferea o reglementare fragmentară și
incompletă a instituției persoanei. În redactarea sa inițială vechiul Cod civil conținea unele dispoziții
privind mai mult persoana fizică în Cartea I- ”Despre persoane„. Persoana juridică forma obiect al unor
reglementări sumare, sporadice (cum ar fi cele privind contractul de societate). O explicație ar proveni
din faptul că în Codul civil fracez (ce a avut ca sursă primară de inspirație pentru Codul civil de la 1864
persoana juridică era incidental amintită, neglijată chiar.60
A fost necesară, de aceea, elaborarea unei legislații care să detalieze aspectele ce conturează
statutul juridic al persoanei (analizată ca individ sau ca subiect colectiv de drept). Așa a apărut
legislația anului 1954 privitoare la persoanele fizice și juridice. Reglementările amintite au reluat spre
aprofundare și extindere problematica schițată în cartea I a Codului civil de la 1864 sistematizată într-
un cod al familieri (adoptat prin legea nr. 4/4.01.1954) și Decretul31/1954 privitor la persoanele fizice
și persoanele juridice (30.ian.1954). Cele două acte normative au fost puse în aplicare prin Decretul
32/1954 (31.ian.1954).
Prin prisma obiectivelor propuse ne-am oprit în mod special asupra persoanei juridice, cu
precizarea că sediul comun al reglementării acestui subiect de drept îl constituie în reglementarea
anterioară art.25 și urm. din Decretul 31/1954 (mai exact, cap.II privind persoana juridică). Dispozițiile
acestui decret au fost, apoi, detaliate, aprofundate, în numeroase acte normative, cu caracter special față
de reglementarea de drept comun (cu caracter general) la care ne-am referit mai sus. Amintim, spre
exemplificare: Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat R.A și SC, Legea
31/1990 privind S.C (republicată), Legea nr.36/1991 privins societățile agricole și alte forme de
asociere în agricultură, Legea 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor (cu
modificările și completările ulterioare), Legea 312/2004 privind statutul BN a României (cu
modificările ulterioare).
Cat priveste Noul Cod Civil trebuie remarcate eforturile de sistematizare si completare a
informatiei legislative privind persoanele juridice.In numeroase puncte ale problematicii juridice a
persoanei morale au fost aduse clarificari, remedii si elemente de noutate.Amintim dintre acestea:
definirea conceptului de persoana juridica, modurile de infiintare, reorganizarea persoanei juridice,
transformarea acesteia.

60
Amintim că în prezent dreptul francez reglemetează o paletă largă de persoane denumite în terminologia juridică franceză
”persoane morale„.
43
 Bibliografie

1. Băran Nicolae, Introducere în drept civil, suport de curs pentru învăţământ la distanţă;
2. Beleiu Gh., Drept Civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed.Universul
Juridic, Bucureşti, 2003;
3. Boroi Gabriel, Drept civil. Teoria generală, Ed.All Educaţional, 1997;
4. Calmuschi Otilia; Beleiu Gh., Drept civil roman.Persoanele, Bucureşti, 1992;
5. Cantacuzino Matei B., Elementele dreptului civil, Ed.All Educational;1998;
6. Conf.univ.dr. Dimitriu Raluca, Drept civil, ww w.ase.ro/biblioteca/carte ;
7. Dogaru Ioan; Cercel Sevastian, Drept civil.Persoanele, Ed.C.H. Beck, Bucureşti 2007;
8. Gionea Vasile, Curs de drept civil –Propietatea şi alte drepturi reale.Teoria generală a
obligaţiilor.Contracte speciale, Ed.Scaiul, Bucureşti, 1996;
9. Hamangiu,C.; Rosetti-Balanescu, I.; Baicoianu, Al.– Tratat de drept civil român, Ed
Naţionala, Bucureşti, 1928;
10. Iftimie Elena, Introducere în teoria şi practica Dreptului, Ed. Universităţii Suceava; 2003;
11. Iftimie Elena, Introducere în studiul dreptului civil, Ed. Universităţii Suceava, 2003;
12. Lazăr Carmen, Introducere în teoria generală a dreptului,
http://www.onlinebioterra.evonet.ro/Biblioteca;
13. Lupaşcu Dan, Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti în materie
comercială 1990-1998;
14. Rauschi Ştefan; Popa Gh.; Rauschi Ştefania, Drept Civil-Teoria generala, Persoana fizică,
persoana juridică, Ed.Junimea, Iaşi, 2000;
15. Truscă Petrică, Drept civil-Introducere în drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică;
Ed.Universul Juridic;Bucuresti 2005;
16. Turianu Corneliu, Curs de drept civil, Ed.Universitară, Bucureşti, 2005;
17. Turianu Corneliu; Stancu Gheorghe, Curs de drept civil, Ed. Universitară, Bucureşti,
2006;
18. Ţical George, Elemente de drept civil, Bucureşti, 2006;

44