Impactul noilor tehnologii informaţionale in educaţie

Chişinău, 2003

Moldova Digital Development Foundation

Fundaţia pentru Dezvoltare Digitală din Moldova

Cuprins

Capitolul 1. Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale în

educaţie

1.1. Modele de organizare a dezvoltării profesionale a profesorilor

1.2. Curriculum-cadru TIC în educarea profesorilor

1.3. Recomandări UNESCO: TIC în pregătirea profesorilor

Capitolul 2. Informatizarea învăţămîntului preuniversitar

2.1. Organizarea procesului de studii

Capitolul 3. Aspectele psihologice ale implementării tehnicii de calcul în educaţie

3.1. Preliminarii

3.2. Prefigurări vizavi de conceptul “informatizarea învăţământului”

3.3. Restructurarea psihologică a activităţii umane în cadrul sistemului “Om-

calculator” (aspect sociogenetic)

3.4. Influenţa calculatorului asupra sferei cognitive şi a personalităţii copilului

(aspect ontogenetic)

3.5. Experienţa mediului de instruire Logo

3.6. Modalităţi de utilizare a calculatorului în cadrul sistemului educaţional

3.7. Exigenţe psihologice faţă de sistemele computaţionale

3.8. Problema impactului negativ al informatizării asupra personalităţii şi

societăţii. Dificultăţi de implementare a mec în educaţie

3.9. Concluzii
Bibliografie

Capitolul 1. Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale în

educaţie

1.1. Modele de organizare a dezvoltării profesionale a profesorilor

Introducere

Sistemele educaţionale din lumea întreagă sunt supuse unei cerinţe imperioase de
amodifica curriculumul şi a implementa tehnologiile informaţionale şi
comunicaţionale (TIC) pentru a asigura elevii şi studenţii cu cunoştinţe şi
deprinderi necesare în secolul XXI. În ultimele decenii tehnologiile informaţionale
şi comunicaţionale au revoluţionat modul în care oamenii muncesc şi comunică
între ei. Transformări profunde au avut loc în industrie, agricultură, medicină,
comerţ şi alte domenii. TIC au tendinţa de a transforma şi natura sistemului de
învăţămînt, rolul profesorilor şi studenţilor/elevilor în procesul de predare-invăţare.

Pentru a beneficia de posibilităţile pe care le oferă TIC în îmbunătăţirea procesului

de predare-invăţare trebuie să fie respectate următoarele condiţii:

• Profesorii şi studenţii/elevii trebuie să aibă acces la tehnologiile informaţionale şi

la Internet în auditorii, şcoli şi instituţii de învăţămînt.

• Resurse digitale de conţinut trebuie să fie disponibile atît pentru profesori precum
şi pentru studenţi/elevi.

• Profesorii trebuie să posede competenţe şi deprinderi adecvate pentru utilizarea

instrumentelor şi conţinutului digital.

Conform cercetărilor efectuate de UNESCO şi publicate în raportul ”Profesorii şi

instruirea într-o lume în schimbare” [1], generaţia tînară intră într-o lume care
suferă schimbări în toate sferele de activitate: ştiinţifică, tehnologică, politică,
economică, socială şi culturală. Societatea secolului XXI este denumită societate
bazată pe cunoştinţe. O societate bazată pe cunoştinţe este una în care [2]:

• Baza de cunoştinţe mondială se dublează la fiecare 2-3 ani.

• 7000 articole ştiinţifice şi tehnice sunt publicate în fiecare zi.

• Absolvenţii şcolilor medii din ţările industrializate sunt expuşi unui volum de
informaţii mai mare decît bunicii lor pe perioada întregii vieţi.

• Se presupune că în următoarele trei decenii vor fi tot atîtea schimbări cîte au fost
în perioada ultimelor trei secole.
Economia globală bazată pe tehnologii noi de asemenea este o provocare pentru
toate ţările, deoarece economiile naţionale devin tot mai internaţionalizate, cu un
flux continuu de informaţii, tehnologii, produse, capital şi forţă de muncă, ce
migrează din ţară în ţară. Noul mediu economic creează o competiţie globală pentru
bunuri, servicii şi competenţe. Toate aceste schimbări produc modificări esenţiale
în structura economică, politică şi socială a multor ţări de pe glob. În ţările
industrializate are loc trecerea de la economia bazată pe industrie la economia
bazată pe tehnologii informaţionale. Această trecere necesită noi cunoştinţe şi
deprinderi ale forţei de muncă. TIC a modificat natura muncii şi tipul de deprinderi.
Au fost create noi tipuri de locuri de muncă care nu au existat mai înainte, iar altele
au dispărut sau au fost modificate esenţial. Un studiu efectuat în Canada arată, că în
companiile bazate pe tehnologii doar 10% din forţă de muncă revine muncitorilor
de calificaţie joasă [2]. Aceste tendinţe impun sistemului de învăţămînt cerinţe de
pregătire a unui contingent, ce posedă cunoştinţe şi deprinderi competitive într-un
mediu dinamic de schimbare tehnologică continuă şi de creştere accelerată a
producerii volumului de cunoştinţe.

Multe ţări întreprind o serie de eforturi pentru a efectua schimbări în procesul de

predare/invăţare spre a pregăti studenţii/elevii pentru o societate bazată pe
informaţii şi tehnologie. În raportul UNESCO [1] este specificat că TIC afectează
conceptele de predare şi învăţare prin modul, în care profesorii şi studenţii au acces
la cunoştinţe, şi poate transforma procesul de predare şi învăţare. TIC asigură un şir
de instrumente şi metode care pot facilita trecerea de la un mediu de învăţare
centrat pe profesor şi pe manuale la un mediu colaborativ, interactiv, care este
centrat pe procesul de învăţare a studentului. Pentru a beneficia de aceste
oportunităţi, instituţiile de învăţămînt trebuie să implementeze şi să utilizeze noile
tehnologii în procesul de predare/invăţare, precum şi să adopte un concept diferit de
cel tradiţional de predare/invăţare. Se are în vedere crearea unui mediu de învăţare,
în care studenţii/elevii sunt implicaţi şi motivaţi şi îşi asumă propria
responsabilitate pentru studiile făcute şi cunoştinţele însuşite. Există o părere larg
răspîndită, că experienţa de studiere utilizată în multe şcoli nu condiţionează
pregătirea în mod adecvat a studenţilor pentru viitor. Mulţi profesori, oameni de
afaceri şi lideri din sectorul public cred că orientarea spre strategia de învăţare în
îmbinare cu utilizarea noilor tehnologii informaţionale poate avea un rol significant
în aducerea sistemelor de învăţămînt în concordanţă cu necesităţile societăţii
informaţionale bazate pe cunoştinţe.

Modele ale procesului de învăţare

Modelul tradiţional al procesului de învăţare îşi are originea în secolele precedente

şi a fost foarte eficient în pregătirea unui număr mare de individuali cu deprinderi
necesare pentru diferite posturi de muncă în industrie şi agricultură. Inovaţia
secolului XX cu 20 – 30 studenţi în auditorii a fost implementată împreună cu
conceptul de instruire standardă pentru fiecare. Modelul tradiţional mai este
denumit model centrat pe profesor. Profesorul este un expert, depozit şi distribuitor
de cunoştinţe pentru studenţi. Acest model are următoarele particularităţi [3] :

• Procesul de învăţare este considerat anevoios, complicat şi uneori plicticos.

• Învăţarea se bazează pe modelul de deficienţe ale studentului. În procesul de

învăţare trebuie identificate deficienţele şi punctele slabe ale studentului. În
dependenţă de rezultat studentul este clasificat că absolveşte sau pică.

• Învăţarea este un proces de transfer şi de recepţionare a informaţiei. Studenţii

reproduc cunoştinţele în loc să producă cunoştinţe proprii. Ei recepţionează pasiv
informaţiile, le depozitează şi apoi le reproduc. Arsenalul de metode al profesorului
se bazează pe prelegeri, citirea manualelor, exerciţii practice, care fac studenţii să
fie consumatori pasivi ai informaţiei, dar nu dezvoltă gîndirea lor critică.

• Învăţarea este un proces individual/solitar. Marea majoritate a timpului studenţii

învaţă de sine stătător, rezolvă probleme/exerciţii sau scriu rezumate.

• Învăţarea este facilitată prin divizarea conţinutului în entităţi (discipline de studiu)

izolate.

• Învăţarea este un proces liniar. Foarte des manualul sau profesorul asigură o cale
liniară într-o consecutivitate de discipline standarde. Problemele din viaţa reală
doar rareori pot fi soluţionate într-un asemenea model.

Modificări ale conceptelor asupra procesul de învăţare

În ultimele trei decenii cercetările în domeniul procesului de învăţare al oamenilor

au dus la formularea unor noi concepte. Spre deosebire de modelul tradiţional de
predare/invăţare noua paradigmă a procesului de predare/invăţare se bazează pe
următoarele afirmaţii: [4,5]

• Învăţarea este un proces natural. Starea naturală a creierului este de a învaţă, însă
nu fiecare învaţă în acelaşi mod. Există diferite stiluri de a învaţă, de care trebuie să
se ţină cont în crearea mediilor de învăţare.

• Învăţarea este un proces social. Precum a fost menţionat în lucrarea [6] studenţii
învaţă mai bine atunci cînd colaborează cu colegii, părinţii, profesorii, cînd sunt
antrenaţi în soluţionarea unor probleme interesante, reale.

• Învăţarea este un proces activ şi nu unul pasiv. În multe domenii de activitate

oamenii sunt puşi în faţa creării/producerii cunoştinţelor şi nu a reproducerii
cunoştinţelor. Pentru ca studenţii să devină competitivi ei trebuie să fie implicaţi
activ în procesul de învăţare, în soluţionarea unor probleme din viaţă, în scrierea
unor rapoarte şi rezumate originale, în participarea la proiecte ştiinţifice de
cercetare, dialogînd cu alţii pe marginea temelor de interes. Curriculumul
tradiţional cere de la studenţi/elevi să rememoreze şi să descrie ceea ce alţii au
produs şi elaborat. Producerea cunoştinţelor trebuie să se bazeze pe cunoştinţele
precedente, dar numai reproducerea cunoştinţelor, fără o corelaţie cu producerea
cunoştinţelor, este o activitate pasivă care nu implică, nu stimulează şi nu
motivează studenţii.

• Învăţarea poate fi atît liniară cît şi non-liniară. Teoria cunoaşterii interpretează

învăţarea ca o reorganizare a structurilor cognitive. Mintea poate funcţiona ca un
procesor ce prelucrează o cantitate de informaţie într-un interval de timp în mod
secvenţial. Dar mintea acţionează de asemenea şi ca un procesor paralel, care poate
acumula şi procesa simultan mai multe tipuri de informaţie diferită. Studenţii învaţă
combinînd şi aranjînd colecţia de structuri cognitive, multe dintre care se suprapun
sau sunt intercorelate printr-o reţea complexă de asociaţii. Există mai multe căi prin
care studenţii pot acumula şi procesa informaţia şi să o integreze în structurile lor
cognitive.

• Învăţarea este integrativă şi contextualizată. Informaţiile pot fi prezentate

studenţilor, dar pentru a le întelege studenţii trebuie să le treacă prin mintea lor.
Studenţii trebuie să descopere corelaţiile, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să o
facă fără nici un ajutor. Rolul profesorului este de a-i ajută prin diferite căi de a
face conexiuni şi de a integra diferite porţii de cunoştinţe.

• Învăţarea este bazată pe interesul, cultura şi aptitudinile studentului. Spre

deosebire de conceptul de instruire care este bazat pe standarde, noua paradigmă
pune în valoare diversitatea şi diferenţele individuale ale studenţilor.

• Învăţarea este evaluată prin îndeplinirea diferitor sarcini, producerea unor

rezultate şi soluţionarea problemelor reale efectuate individual sau şi în grup. În
concepţia tradiţională procesul de învăţare se bazează pe profesor, care este figura
centrală, efectuează partea principală a lucrului intelectual, pe cînd studenţii
recepţionează pasiv informaţiile oferite. Asta nu înseamnă că metoda tradiţionala
de predare nu are valoare. Prin prelegeri profesorul transmite foarte multă
informaţie studenţilor, iar metodele de evaluare sunt o strategie bună pentru
verificarea memorizării conţinutului. Însă această concepţie nu este cea mai
efectivă cale de a ajuta studenţii să dezvolte şi să utilizeze deprinderi cognitive de
soluţionare a problemelor din lumea reală.

Trecerea de la predare la învăţare

Tehnologiile noi creează schimbări în toate domeniile societăţii, inclusiv în modul

în care studenţii trebuie să înveţe pentru a se integra şi activa în economia
mondială. Studenţii trebuie să înveţe cum să navigheze prin cantitatea enormă de
informaţii, să analizeze şi să ia decizii, să stăpînească noi domenii de cunoştinţe
într-o societate tehnologică în permanentă dezvoltare. Va trebui ca ei să înveţe să
devină studenţi toata viaţa, să colaboreze cu alţii în realizarea unor sarcini
complexe şi să utilizeze efectiv diferite sisteme de reprezentare şi comunicare a
cunoştinţelor altora. O trecere de la instruirea, în care profesorul este în centru, la
instruirea în care studentul este în centrul procesului de învăţare este necesară
pentru a da posibilitate studenţilor să acumuleze cunoştinţe noi şi deprinderi cerute
de condiţiile secolului XXI.

Schimbarea accentelor de la predare la învăţare poate crea medii de învăţare mai

interactive şi mai motivante atît pentru profesori cît şi pentru studenţi. Acest mediu
nou implică de asemenea o schimbare în rolurile pe care le au profesorii şi
studenţii. Rolul profesorului se modifică din transmiţător de cunoştinţe la cel al
facilitatorului învăţării, al ghidului de cunoştinţe, al colaboratorului studentului în
procesul de învăţare. Noul rol nu diminuează importanţa profesorului, dar necesită
noi cunoştinţe şi deprinderi. Studenţii vor avea mai mări responsabilităţi pentru
studiile proprii, întrucît ei vor descoperi, găsi, sintetiza şi împărtăşi cunoştinţele lor
cu alţi colegi. Tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale pun la dispoziţie
instrumente adecvate în sprijinul trecerii la învăţarea centrată pe student şi la
modificarea rolului profesorilor şi studenţilor în procesul didactic [7].

Necesitatea implementării TIC în pregătirea profesională a profesorilor

În multe ţări în curs de dezvoltare TIC se află în stagiul incipient de implementare

în industrie, comerţ, societate. Este important de a dezvoltă strategii de dezvoltare a
sistemului de învăţămînt şi de dezvoltare profesională a profesorilor, care să
implice TIC nu numai ca disciplină de studiu, ci şi ca instrument ce penetrează
întregul proces didactic ca mod de îmbunătăţire a lui.

Societatea pentru tehnologii informaţionale şi dezvoltare a profesorilor (the Society

for Information and Teacher Education – SITE [8]) a identificat principiile de bază
de dezvoltare profesională a profesorilor în utilizarea efectivă a TIC [9]. Aceste
principii sunt:

• Tehnologia trebuie implementată integral în programul de pregătire a profesorilor.

Pe tot parcursul studiilor studenţii trebuie să înveţe despre şi cu utilizarea
tehnologiilor informaţionale şi cum să le implementeze atunci cînd vor preda ei
însăşi. Limitarea utilizării tehnologiilor informaţionale la un singur curs nu va face
ca studenţii să devină profesori, ce utilizează tehnologiile în întreaga lor activitate.
Studenţii – viitori pedagogi – trebuie să înveţe despre un spectru larg de tehnologii
educaţionale pe întreaga durată de pregătire profesională, începînd cu cursurile
introductive şi fundamentale şi terminînd cu cursurile speciale de metodică a
predării.

• Tehnologiile trebuie implementate în context. Cursurile utilizate în pregătirea

pedagogilor – sistemele de operare, procesoarele de texte, foile de calcul, bazele de
date – nu sunt suficiente. Ele oferă un nivel minim de cunoştinţe necesare în
utilizarea TIC. Pentru dezvoltarea profesională este necesar de a-i învaţă pe viitorii
pedagogi să utilizeze tehnologiile informaţionale în sprijinul şi facilitarea
procesului de învăţare. Acest lucru trebuie făcut în context. Viitorii pedagogi
trebuie să înveţe diferite utilizări ale tehnologiilor, ele fiind integrate în propriul
proces de studiere şi în lucrările de curs. Ei trebuie să vadă cum profesorii lor
modelează utilizări inovative ale tehnologiei; ei trebuie să le utilizeze în procesul de
învăţare proprie; ei trebuie să exploreze utilizări creative atunci cînd vor învaţă pe
alţii.

• Studenţii trebuie să experimenteze diferite medii inovative de învăţare, în care

sunt integrate tehnologiile informaţionale pe tot parcursul programului de studii.
Tehnologiile pot fi utilizate pentru a susţine formele tradiţionale de învăţare sau
pentru a transforma strategia de învăţare. O prezentare PowerPoint, de exemplu,
poate diversifica o prelegere tradiţională, dar ea nu transformă modelul de învăţare.
Pe de altă parte, utilizarea simulărilor multimedia pentru a explica teme ce prezintă
dificultăţi prin explicări doar verbale, poate fi un exemplu de transformare a
procesului de învăţare. Programul de studii al viitorilor pedagogi trebuie să includă
ambele tipuri de utilizare a tehnologiilor, însă o utilizare efectivă a TIC în procesul
de învăţămînt constituie un suport în strategiile inovative şi creative de
predare/invăţare. Curriculumul pentru pregătirea pedagogilor trebuie modificat
astfel ca să includă ca obiective şi conţinut principiile menţionate. Gradul de
implementare a acestor principii depinde de nivelul actual de utilizare a
tehnologiilor în procesul de învăţămînt, de resursele disponibile, şi anume de
resursele materiale şi cele umane cu gradul lor de competenţă.

Etape de pregătire profesională a pedagogilor

Modelele de dezvoltare profesională depind de context şi cultura societăţii.

Dezvoltarea profesională care include TIC în predare/invăţare este un proces
continuu în stabilire şi nu poate fi interpretat ca un act unitar de instruire. Profesorii
trebuie să-şi împrospăteze în mod permanent cunoştinţele şi deprinderile pe măsură
ce curriculumul şcolar şi tehnologiile se modifică. Acest proces are loc atît de
sinestătător, precum şi în mod organizat în şcoli, centre de instruire profesională şi
universităţi.

În multe ţări viitorii profesorii sunt pregătiţi în instituţii de învăţămînt înainte ca ei

să înceapă să predea în şcoli şi licee. Acest stagiu poarta denumirea de instruire
pre-service a profesorilor. Atunci cînd devin profesori ei au posibilitate să-şi
perfecţioneze cunoştinţele la un anume interval, care poate să fie de 1 - 3 - 5 ani în
dependenţă de ţară. Acest stagiu poartă denumirea de inducţie. Cercetările arată că
circa 30% din profesorii tineri pleacă din sistemul de învăţămînt în acest răstimp
[2]. Unii profesori nu pot să participe la cursurile organizate şi trebuie să înveţe în
paralel cu predarea în şcoală, adică îşi perfecţionează cunoştinţele la locul de lucru.

Instruirea profesorilor este un proces continuu de învăţare pe durata vieţii. Stagiul

final, denumit instruire in-service a profesorilor, constă din cursuri de dezvoltare
profesională. Există unele modele de instruire a profesorilor, în cadrul cărora
dezvoltarea profesionalăare loc simultan pentru diferite tipuri de profesori. De
exemplu, stagiul de instruire pre-service este combinat cu stagiul in-service. Un
profesor ce predă deja poate să lucreze împreună cu un student, viitor pedagog,
asupra unui proiect inovaţional. Astfel se îmbogăţeşte potenţialul de cercetare al
profesorului in-service, iar studentul pre-service de asemenea învaţă lucruri noi
necesare predării viitoare.

O altă modalitate de dezvoltare profesională este participarea la diferite comunităţi

sau asociaţii profesionale. TIC favorizează accesul la discuţiile din cadrul acestor
asociaţii, oferind posibilităţi de comunicare între colegi de breaslă din diferite
regiuni şi colţuri ale lumii. Dezvoltarea profesională a celor implicaţi în instruirea
profesorilor este de asemenea esenţială. Ei trebuie să modeleze şi să pregătească
subiecte şi materiale care să demonstreze utilizarea efectivă a tehnologiilor în
procesul didactic, astfel ca să pregătească o nouă generaţie de profesori, care să
utilizeze şi să propage această tehnologie în continuare. Apare întrebarea, cine
poate fi profesor al viitorilor sau actualilor profesori? Cu TIC, studenţii deseori
devin profesori, utilizînd metoda de învăţare/colaborare colegială sau
instruire(mentoring) reciprocă. Profesorul poate facilita învăţarea, inversînd rolurile
de predare/invăţare, studenţii avînd rolul de experţi care modelează procesul de
învăţare. TIC oferă posibilităţi relevante în acest sens stimulînd motivarea,
antrenarea şi autoevaluarea studenţilor. Profesorii trebuie încurajaţi să adopte
asemenea strategie pentru a nu se simţi că sunt învăţaţi de studenţii lor. Rolul
profesorului devine unul de manager şi facilitator, el poate invita experţi din altă
parte pentru a comunica cu studenţii şi a-i învaţă şi învaţă şi el împreună cu ei.

Dezvoltarea profesională trebuie extinsă şi asupra celor care lucrează împreună cu

profesorul sau influenţează lucrul lui: directori de şcoli, membri ai organizaţiilor
regionale sau naţionale, responsabili pentru elaborarea curriculumului şi pentru
dezvoltarea profesională. Ei trebuie să împărtăşească aceeaşi viziune asupra rolului
TIC în procesul de învăţămînt. Profesorii întîmpină dificultăţi în implementarea
TIC în procesul de învăţămînt, dacă nu au suportul şi încurajarea colegilor,
directorilor de şcoli, instanţelor superioare, părinţilor. Pentru a asigura succesul
implementării TIC, toţi cei menţionaţi necesită să fie informaţi şi să fie înrolaţi în
cursurile de dezvoltare profesională împreună cu profesorii.

Instruirea profesorilor în utilizarea TIC

Cea mai evidentă tehnică de dezvoltare profesională pentru profesori constă în

efectuarea cursurilor, care să le ofere cunoştinţe de bază şi deprinderi de utilizare a
calculatoarelor. Astfel de cursuri elaborate de experţi în domeniu şi organizate la
universităţi, centre regionale sau naţionale sunt o practică comună pentru multe ţări.
Dar un asemenea model nu are efectul scontat, dacă profesorii nu sunt ajutaţi în
continuare şi nu continuă să-şi perfecţioneze cunoştinţele şi să le utilizeze în
practică. De asemenea cursurile de utilizare a unui soft aplicativ sunt greu de
implementat, dacă nu sunt integrate în procesul didactic. Experienţa demonstrează
că cursurile de utilizare a TIC nu îmbunătăţesc procesul de învăţămînt, dacă
accentul se pune doar pe TIC. Accentul trebuie pus pe ceea ce TIC poate face
pentru procesul de învăţămînt.

Un alt model este de a efectua cursuri la locul de lucru, adică în şcoli, cu susţinerea
şi participarea directorilor de şcoli, luîndu-se în consideraţie necesităţile individuale
ale profesorilor. Acest model a fost utilizat în Marea Britanie şi Statele Unite ale
Americii [2]. Experţii au lucrat împreună cu profesorii în şcoli, în contextul lor
obişnuit, au observat cum pot fi implementate şi integrate TIC în curriculum. Într-
un proiect de la Universitatea din Virginia experţii au implicat în proiect profesori
pre-service cerînd de la ei să găsească utilizări inovative ale TIC, şi în acelaşi timp
să efectueze cursuri de utilizare a TIC pentru profesorii in-service din aceleaşi
şcoli. Ambele modele, deşi efective, necesită multe resurse şi nu pot fi aplicate
oriunde. În ultimul deceniu multe ţări care au implementat TIC în învăţămînt nu s-
au grăbit să includă TIC şi în educarea profesorilor. Relativ recent agenţiile
naţionale au înţeles cît de important este să includă TIC în pregătirea iniţială a
profesorilor. Persoanele tinere sunt mai receptive la utilizarea calculatoarelor, mai
adaptive şi nu şi-au format modele de predare, care sunt mai dificil de schimbat. De
aceea universităţile trebuie să ofere programe adecvate de utilizare a TIC, în special
pentru facultăţile ce pregătesc pedagogi [8].

Un alt model, care încurajează colaborarea dintre programul de pregătire a

profesorilor şi comunitate, constă în organizarea unor centre de calculatoare pentru
utilizatorii interesaţi în calculatoare şi învăţămînt. Acest model a fost utilizat în
Rusia şi funcţionează bine acolo, unde resursele hardware sunt limitate. Trebuie să
se ţină cont, însă, că accentul trebuie pus pe utilizarea centrelor pentru procesul de
învăţămînt, şi nu pentru jocuri sau alte ţeluri. Este o practică mondială de
colaborare între profesori şi studenţi în cadrul acestor centre, cînd ei învaţă reciproc
unii de la alţii. Părinţii şi alţi membri ai comunităţii pot avea rolul de învăţători,
tutori, studenţi şi întreaga comunitate poate beneficia din punct de vedere economic
prin îmbunătăţirea deprinderilor de utilizare a TIC ale membrilor ei.

Instruirea profesorilor prin intermediul TIC

Tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale pot oferi un suport efectiv de

dezvoltare profesională a profesorilor cum să utilizeze TIC [9,10]. Exemplele ce
urmează ilustrează cazuri concrete în acest sens. Proiectul Drik din Bangladeş a
avut ca obiectiv educaţia ecologică şi ca acţiune complementară a fost procurat şi
instalat în comunitate un calculator cu conexiune Internet. Utilizarea acestui
calculator, însoţită de o instruire colegială reciprocă, a rezultat în dezvoltarea
considerabilă a deprinderilor TIC a tinerilor din regiune şi şcoala a devenit un
centru de servicii TIC. Deşi învăţătorii nu au fost iniţiatorii acestui proiect, ei au
învăţat ulterior cum să incorporeze TIC în curriculum şi în activităţile de
administrare a şcolii.
MirandaNet este un proiect în care profesorii utilizează TIC pentru a învaţă unii de
la alţii şi a stabili noi comunităţi conectate prin Internet [11]. MirandaNet a fost
iniţiat în Marea Britanie şi a fost preluat în Republica Cehia, Chile şi China.

Un alt exemplu de dezvoltare profesională a profesorilor in-service este relevant

pentru ţările în tranziţie. Proiectul european MATEN [12] constă în oferirea de
expertiză în cadrul unui centru din Ucraina profesorilor de engleză, care vor să
efectueze cursuri prin Internet. Entuziasmul unui procent mic de profesori de pe
vastul teritoriu al fostei Uniuni Sovietice a rezultat în dezvoltarea deprinderilor de
utilizare a TIC a unui contingent important de profesori. Situaţia poate să se
îmbunătăţească pe măsură ce condiţiile tehnologice se îmbunătăţesc şi resursele
curriculare se îmbogăţesc datorită granturilor din ţările Europei şi din SUA, în
special pentru profesorii de engleză.

1.2. Curriculum-cadru TIC în educarea profesorilor

În planificarea implementării Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în

programul de pregătire a profesorilor trebuie să se ţină cont de cîţiva factori foarte
importanţi în asigurarea succesului. Reprezentanţi ai proiectelor internaţionale au
alcătuit un curriculum-cadru pentru a ajuta elaboratorii de cursuri, educatorii
profesorilor, alţi profesionali care sunt responsabili de dezvoltarea implementării
TIC în educarea profesorilor [2]. Acest curriculum-cadru constă din patru clasteri
de competenţe care sunt în corelaţie cu patru teme, care vin în susţinerea acestor
clasteri de competenţe. Exemple de dezvoltare şi aplicare a conceptului de
curriculum-cadru în şapte ţări din Europa sunt descrise la
adresa [http://telematics.ex.ac.uk], iar pe site-ul [http://www.pt3.org] sunt publicate
materiale despre cîteva proiecte în domeniu din SUA.

Cele patru teme sunt: contextul şi cultura, conducerea şi viziunea, învăţarea

durabilă (pe toată durata vieţii), planificarea şi managementul schimbărilor. Prin
context şi cultură se subînţelege cultura comunităţii/ţării şi alţi factori de context ce
trebuie avuţi în vedere la implementarea TIC în curriculumul de pregătire a
profesorilor. Conducerea şi viziunea sunt esenţiale în planificarea şi implementarea
tehnologiilor în educarea profesorilor şi necesită sprijin şi înţelegere din partea
administraţiei instituţiilor respective. Învăţarea durabilă înseamnă că învăţarea nu
se termină odată cu absolvirea instituţiei de învăţămînt. Este important ca profesorii
şi facultăţile de pregătire a profesorilor să modeleze conceptul de învăţare durabilă
ca un factor-cheie şi ca o condiţie continuă de implementare a TIC în educarea
profesorilor. Planificarea şi managementul schimbărilor semnifică o planificare
serioasă şi un management efectiv al schimbărilor, proces accelerat de însăşi
evoluarea tehnologiei.

Aceste teme trebuie interpretate ca un tot întreg, ca părţi care se influenţează şi

depind una de alta şi ajută profesorii să dezvolte competenţe TIC de bază.
Competenţele TIC sunt organizate în patru categorii: pedagogie, colaborare prin
reţea, probleme sociale şi probleme tehnice.

Pedagogia se focusează pe practicile de predare/invăţare şi pe cunoaşterea

curriculumului şi cere ca profesorii să dezvolte aplicaţii de utilizare efectivă a TIC
în cadrul disciplinelor lor. Profesorii trec prin cîteva etape la implementarea TIC în
procesul didactic. Iniţial ei substituie unele elemente din practica pedagogică cu
utilizări TIC. De exemplu, o prelegere este înlocuită sau complementată cu o
prezentare electronică, studenţii înlocuiesc rapoartele scrise de mînă cu rapoarte
scrise într-un procesor de texte, ş.a. Adaptarea TIC de către profesori trebuie să
conducă la modificări în practicile pedagogice. Pe măsură ce practicile pedagogice
de utilizare a TIC se dezvoltă devine posibil de a transforma procesul didactic,
orientîndu-l spre medii de învăţare centrate pe student. Tendinţa generală de
dezvoltare a competenţelor pedagogice de utilizare a TIC în sprijinul învăţării,
predării şi dezvoltării curriculumului, aprecierii şi evaluării învăţării constă în aceea
ca profesorii:

• să demonstreze că înţeleg oportunităţile şi implicaţiile de utilizare a TIC în

predare/invăţare în contextul curriculumului;

• să planifice, să implementeze şi să facă faţă procesului de predare/invăţare în

medii de învăţare deschise şi flexibile;

• să aprecieze şi să evalueze predarea/invăţarea în medii de învăţare deschise şi

flexibile.

Colaborarea în reţea. TIC furnizează noi instrumente de colaborare, ce se extind în

afara auditoriilor şi claselor de studii. Profesorul devine facilitator al colaborării şi
conector între comunităţile locale şi globale. Extinderea comunităţii studioase în
afara claselor de studii necesită respect faţă de diversitate, faţă de culturi diferite,
faţă de accesul echitabil la resursele electronice. Este evident, că studenţii învaţă
prin activităţi de colaborare ce reflectă diverse culturi în proiecte autentice, ce
servesc societatea. Dezvoltarea competenţelor de colaborare în reţea a profesorilor
este esenţială în implementarea TIC. Ca rezultat, profesorii trebuie:

• să înţeleagă implicaţiile critice ale reţelelor de învăţare şi colaborare în şi între

comunităţi şi ţări;

• să participe efectiv în mediile de învăţare deschise şi flexibile în calitate de

student şi învăţător;

• să creeze sau să dezvolte reţele de învăţare care să aducă valoare adăugată

procesului de învăţare şi societăţi (în plan local sau global);
• să lărgească accesul şi să asigure oportunităţi de învăţare tuturor membrilor
comunităţii, inclusiv celor cu necesităţi speciale.

Probleme sociale şi de sănătate. Accesul la TIC impune responsabilităţi pentru

fiecare.

Codul legal şi moral trebuie să includă respectarea proprietăţii intelectuale asupra

informaţiei accesibile liber în reţea. Respectul faţă de drepturile de autor poate fi
modelat şi educat în clasele de studii atît pentru studenţi, cît şi pentru elevi,
începînd de la vîrste fragede. Problemele de sănătate legate de TIC de asemenea
trebuie să fie discutate şi rezolvate. De exemplu, utilizarea de durată a TIC
(monitoare, tastaturi) necesită suport special pentru mîini şi spinare. Societatea
Internaţionala pentru Tehnologii în Educaţie (ISTE) a elaborat standarde şi ghiduri
ce ţin de subiectele sociale, etice, legale de utilizare a TIC. Aceste materiale pot fi
găsite la adresa [http://cnets.iste.org]. Profesorii trebuie să înţeleagă implicaţiile
sociale condiţionate de utilizarea TIC şi:

• să aplice codul legal şi moral în practică, inclusiv drepturile de autor;

• să reflecte şi să discute impactul noilor tehnologii asupra societăţii, în plan local şi

global;

• să planifice şi să promoveze utilizarea TIC, luînd în consideraţie problemele de

sănătate (locul de lucru, lumina, sursele de electricitate).

Probleme tehnice. Problemele tehnice de implementare a TIC în curriculum includ

competenţele tehnice de creare a infrastructurii tehnice şi de suport tehnic pentru
tehnologii. Este evident, că profesorul trebuie să posede competenţe tehnice, dar pe
perioada lungă ele pierd din importanţă, deoarece utilizarea tehnologiilor trebuie să
devină parte integrantă a procesului didactic. În multe cazuri, însă, lipsa de
competenţe tehnologice, de infrastructură şi de suport tehnic poate crea bariere şi
rezultă în diminuarea utilizării TIC în curriculum. Accesul la tehnologii al
studenţilor şi profesorilor nu este suficient, este important de asemenea tipul şi
nivelul de acces. TIC va îmbunătăţi foarte puţin procesul didactic, dacă profesorii şi
studenţii vor utiliza TIC doar din cînd în cînd. În special profesorii trebuie să aibă
posibilitatea să utilizeze TIC în mod permanent, de aceea înzestrarea profesorilor
cu calculatoare portabile este o strategie importantă în asigurarea succesului de
dezvoltare profesională a profesorilor. Profesorii pot utiliza calculatoarele portabile
în procesul didactic în şcoli, precum şi pentru alte activităţi profesionale în afara
instituţiei de învăţămînt.

Profesorii, care posedă competenţe profesionale de utilizate a TIC şi care au acces

relevant la TIC, îşi îmbunătăţesc continuu deprinderile şi abilităţile de
implementare a TIC în educaţie. În mod special ei sunt capabili:
• să utilizeze şi să selecteze resurse TIC relevante dîntr-un diapazon larg de resurse
şi să dezvolte competenţele profesionale proprii şi ale altora;

• să dorească să-şi perfecţioneze deprinderile şi cunoştinţele pe măsură ce TIC

evoluează.

Obiective de implementare şi indicatori de performantă

Temele şi competenţele descrise în compartimentul precedent reprezintă un set

complex de componente, de care trebuie să se ţină cont la planificarea şi
implementarea TIC în programele de dezvoltare profesională a profesorilor. În
consecinţă, asociaţii profesionale, ţări, state, universităţi colaborează în cadrul
competenţelor lor legale pentru a stabili standarde şi ghiduri TIC, în care sunt
descrise cunoştinţele, abilităţile şi deprinderile de care trebuie să dea dovadă viitorii
profesori la absolvirea programelor de studiu. Standardele acceptate prezintă
ghiduri pentru universităţi, atunci cînd ele adoptă planuri proprii de implementare a
TIC în programele de studiu, precum şi unităţi consecvente de măsură şi comparare
între programele de studiu din diferite instituţii. Elaborarea unei concepţii asupra
utilizării TIC în educaţie precede de obicei elaborarea standardelor. Un exemplu
ilustrativ în acest sens este planul pentru implementarea tehnologiilor
informaţionale în educaţie elaborat de guvernul din Singapore [13]. Obiectivele
acestui plan sunt următoarele:

• de a instrui fiecare profesor să utilizeze efectiv tehnologiile informaţionale în

predare;

• de a înzestra profesorii cu deprinderi de bază în predare cu utilizarea TIC;

• de a implică instituţiile de învăţămînt superior şi partenerii din industrie în şcoli.

Strategiile de integrare a TIC în învăţămînt includ următoarele. La etapa iniţială

este organizat un curs scurt în cadrul căruia este împărtăşită experienţa de utilizare
a TIC în predarea pre-service. Acest curs pune accentul pe aplicarea deprinderilor
TIC în atingerea obiectivelor pedagogice şi nu pe predarea deprinderilor TIC în
mod izolat. Apoi se oferă cursuri avansate facultative pentru studenţii care vor să-şi
dezvolte deprinderi TIC avansate. Componentele TIC sunt integrate în toate
disciplinele, astfel ca matematica, studii sociale, engleza ş.a. şi studenţii au un rol
de model pentru predarea/invăţarea integrată cu TIC. Sunt elaborate cursuri în
cadrul cărora studenţii au posibilitatea de a produce materiale didactice bazate pe
utilizarea TIC şi de a discuta şi împărtăşi rezultatele cursului cu alţi colegi.

Indicatori de performanţă standardă

În unele ţări au fost elaborate documente speciale, în care sunt specificate

standardele (cunoştinţele şi deprinderile necesare), de care trebuie să se ţină cont la
implementarea TIC în pregătirea profesională a profesorilor. În această secţiune vor
fi descrise modelele adoptate în Europa, SUA şi alte ţări.

Europa

Multe ţări din Europa au recomandări oficiale, ce se referă la deprinderile TIC

pentru profesorii actuali şi viitori. Reţeaua informaţională în educaţie, Eurydice
[14], publică anual ”Indicatori de bază de incorporare a TIC în Sistemele
Educaţionale Europene”. În conformitate cu acest raport, unele ţări afirmă doar că
predarea cu utilizarea TIC este obligatorie, fără a specifica ce deprinderi trebuie
dezvoltate şi ce conţinut să fie inclus. În majoritatea ţărilor europene se acordă
atenţie atît dezvoltării deprinderilor personale ale profesorilor în cunoaşterea TIC,
precum şi implementării TIC în practica de predare/învăţare. Utilizările
recomandate mai frecvent în şcolile secundare sunt aplicaţiile de procesare de text
şi de date. În Franţa, Olanda şi Marea Britanie conţinutul este determinat în
anumită măsură de standarde obligatorii. În Marea Britanie există un curriculum
detaliat pentru utilizarea TIC în predarea subiectelor speciale. Ţările care adoptă
standardele pentru prima dată pot să le implementeze în etape. Astfel s-a procedat
în Marea Britanie [15]. Standardele au fost impuse la început în mod simplificat
pentru profesorii pre-service. La finele cursului studenţii trebuiau să fie capabili să
selecteze şi să utilizeze în mod adecvat un anume echipament şi resurse pentru a le
promova în procesul didactic. Studenţii – viitori pedagogi – trebuie să posede o
bază suficientă pentru dezvoltarea ulterioară, ei trebuie să fie pregătiţi:

• să utilizeze o serie de aplicaţii soft şi dispozitive TIC, relevante pentru

specializarea lor;

• să facă o analiza critică a relevanţei aplicaţiilor soft şi a dispozitivelor TIC pentru

disciplinele specifice intereselor lor şi să aprecieze valoarea lor potenţială pentru
utilizarea în procesul didactic;

• să utilizeze în mod constructiv TIC în predare şi să pregătească şi să

implementeze scheme de incorporare adecvată a TIC în procesul de învăţămînt;

• să evalueze modurile prin care utilizarea TIC schimbă natura predării/învăţării.

Cu cîţiva ani mai tîrziu guvernul Marii Britanii a elaborat standarde detaliate pentru
pregătirea profesorilor pre-service şi mai apoi şi o strategie naţională de instruire a
tuturor profesorilor în utilizarea didactică a TIC. Curriculumul detaliat are
următoarele rezultate pentru profesori. Profesorii trebuie să ştie:

• cînd şi cum să utilizeze TIC în predarea disciplinelor lor;

• cum pot fi utilizate TIC la planificarea şi pregătirea lecţiilor, la alegerea şi

organizarea resurselor TIC;
• cum să aprecieze lucrul elevilor, atunci cînd au fost utilizate TIC;

• cum pot fi utilizate TIC pentru a fi la curent cu şi a difuza experienţele şi

practicile avansate şi a reduce birocraţia.

Curriculumul are două secţiuni cu 18 competenţe, fiecare competenţă avînd pîna la

8 afirmaţii. Curriculumul este accesibil on-line la adresa [15]. A fost creat un şir de
organizaţii de training, multe dintre care prezintă un parteneriat privat - public.

Un alt model a fost adoptat în Scandinavia. La început a fost elaborat un test

standard, cunoscut sub numele de Licenţă Europeană de Cunoaştere a
Computerului ( European Computer Driving License – ECDL) [16]. Acest test este
folosit pentru multe profesii şi studenţi. Mai recent o licenţă similară de utilizare a
TIC în procesul didactic a fost elaborată pentru profesorii din şcolile din
Danemarca. Licenţa include mai multe module, pentru obţinerea cărora profesorii
studiază în grupuri mici, de preferinţă împreună cu profesori din aceeaşi şcoală,
lucrînd după un plan coerent sub conducerea unui tutore (de la distanţă).

SUA

Societatea Internaţionala pentru Tehnologii în Educaţie (ISTE) a elaborat un set de

standarde menite să fie punct de reper pentru programele academice. Aceste
standarde sunt utilizate pe larg în cîteva ţări şi sunt Standarde Naţionale pentru
Tehnologii în Educaţie (Naţional Educaţional Technology Standards – NETS) în
Statele Unite ale Americii. ISTE a stabilit criterii şi standarde pentru studenţi/elevi
şi profesori, precum şi pentru administratori din sistemul de învăţămînt [17].
Standardele ISTE descriu ce trebuie să facă un profesor pentru a demonstra că este
un utilizator competent al TIC şi poate să faciliteze studierea competentă a
tehnologiei de către studenţii lor. Este făcută o clasificare a standardelor în şase
compartimente:

I. Concepte şi Operaţii de Bază în TIC; Profesorii demonstrează:

• cunoştinţe introductive, deprinderi şi înţelegerea conceptelor referitoare la TIC;

• însuşirea continuă a cunoştinţelor despre tehnologie, fiind la curent cu inovaţiile

în domeniu.

II. Planificarea şi Proiectarea Mediilor şi Experienţelor de Învăţare; Profesorii:

• schiţează oportunităţi relevante de învăţare cu aplicarea strategiilor de instruire, ce

implică tehnologiile informaţionale pentru a satisface diferite necesităţi ale
studenţilor;

• aplică cercetările făcute asupra predării/instruirii cu TIC la planificarea mediilor

de învăţare;
• Identifică şi localizează resurse tehnologice şi le evaluează, dacă sunt relevante şi
corespund necesităţilor lor;

• planifică managementul resurselor tehnologice în contextul activităţilor didactice;

• planifică strategii pentru a dirija instruirea studenţilor într-un mediu tehnologic

intensiv.

III. Predare, Învăţare şi Curriculum. Profesorii:

• facilitează experienţele bazate pe tehnologii intensive, ce se referă la standardele

de conţinut;

• utilizează tehnologiile pentru a implementa strategii centrate pe procesul de

învăţare a studenţilor, ce se referă la diferite necesităţi ale studenţilor;

• aplică tehnologiile pentru a dezvoltă deprinderile şi creativitatea studenţilor;

• dirijează activităţile de instruire a studenţilor într-un mediu tehnologic intensiv.

IV. Apreciere şi Evaluare. Profesorii:

• aplică tehnologiile în evaluarea cunoştinţelor studenţilor la diferite discipline de

studii, utilizînd o varietate de tehnici de apreciere;

• utilizează resursele tehnologice pentru a colecta şi analiza datele, interpreta

rezultatele, a comunica constatările în scopul de a îmbunătăţi practica didactică şi a
maximiza instruirea studenţilor;

• aplică metode multiple de evaluare pentru a determina utilizări adecvate ale

resurselor tehnologice pentru procesul de învăţare, comunicare şi productivitate a
studenţilor.

V. Productivitate şi Practica Profesională. Profesorii:

• utilizează resursele tehnologice în scopul dezvoltării profesionale şi învăţării

durabile;

• evaluează în mod continuu şi reflectă asupra practicii profesionale pentru a lua

decizii referitoare la utilizarea tehnologiilor în scopul îmbunătăţirii învăţării
studenţilor;

• aplică tehnologiile pentru a mări productivitatea.

VI. Subiecte Sociale, Etice, Legale şi Umane. Profesorii:

• modelează şi predau subiecte de etică şi de legislaţie, ce se referă la utilizarea
tehnologiilor;

• aplică resursele tehnologice pentru a înzestra studenţii cu diverse deprinderi,

cunoştinţe, caracteristici;

• identifică şi utilizează resursele tehnologice, care susţin diversitatea;

• promovează utilizarea sigură şi sănătoasă a resurselor tehnologice;

• facilitează accesul echitabil la resursele tehnologice pentru toţi studenţii.

Standardele stabilite de ISTE pot fi utilizate atît de instituţiile de învăţămînt, care

vor să omplementeze un program special în TIC de pregătire a profesorilor, precum
şi de instituţiile, care au deja un astfel de program, dar vor să-l revadă şi să-l
modernizeze. Infuzia rapidă a tehnologiilor în instituţiile de învăţămînt necesită o
noua generaţie de lideri, care să utilizeze noile instrumente pentru a mări
productivitatea muncii proprii şi în activităţile de luare a deciziilor şi care înţeleg
importanţa integrării tehnologiilor în procesul didactic. Capacitatea de a fi lider este
deseori cel mai important factor în integrarea cu succes a TIC în curriculum şi
practica didactică. Cercetările au arătat, că dacă abilitatea de lider efectiv lipseşte,
schimbări în procesul de predare/invăţare şi utilizare efectivă a tehnologiilor nu au
loc. Pentru a încuraja profesorii să se pregătească să fie lideri în TIC, Comitetul de
Acreditare şi Standarde Profesionale al ISTE a elaborat standarde de acreditare
pentru programele de pregătire a profesorilor în specializarea în TIC. Aceste
standarde au fost adoptate de către Consiliul Naţional pentru Acreditare a Pregătirii
Profesorilor (National Council for Accreditation of Teacher Education – NCATE)
şi sunt în prezent utilizate în evaluarea programelor de pregătire a profesorilor
pentru acreditare.

Din limita de spaţiu voi cita doar unele standarde din nivelul de bază [18].

Profesorii vor aplica PC şi tehnologiile asociate pentru a:

• explora, evalua şi utiliza resursele PC/TIC, incluzînd programe, soft educaţional

şi documentaţia respectivă;

• descrie principiile instrucţionale curente, practicile de evaluare potrivite

referitoare la utilizarea PC şi resurselor TIC în curriculum;

• proiecta, oferi şi evalua activităţi, ce integrează PC şi TIC într-o varietate de

strategii de învăţare pentru studenţi.

Profesorii vor:
• utiliza particularităţile avansate ale programelor de redactare de texte şi de grafică
pentru a elabora produse profesionale;

• utiliza foi de calcul pentru a analiza şi reprezenta grafic datele numerice;

• proiecta şi manipula baze de date şi genera rapoarte;

• identifica, selecta şi integra imagini video şi digitale de diferite formate în

prezentări, publicaţii şi/sau alte produse;

• aplica dispozitive electronice speciale (calculatoare grafice, translatoare de limbi,

tezaure electronice) în domenii respective.

Profesorii vor:

• accesa resursele globale pentru a găsi, distribui şi utiliza informaţia;

• utiliza poşta electronică, browserele Web pentru comunicare, cercetări şi instruire;

• utiliza programe de căutare automată a informaţiei pentru a identifica şi indexa

informaţia dorită.

Aceeaşi organizaţie ISTE a elaborat standarde naţionale pentru instruire în

domeniul TIC pentru studenţi/elevi. În documentele respective este scris: "toţi
studenţii trebuie să aibă posibilitatea de dezvoltare a deprinderilor de utilizare a
tehnologiilor informaţionale în: procesul de studii, activitatea personală, procesul
de luare a deciziilor, viaţa cotidiană. Deprinderile menţionate reprezintă obiective
esenţiale, realiste şi tangibile pentru învăţarea durabilă şi cetăţenie productivă” Voi
cita unii indicatori de performantă pentru elevi la diferit nivel.

Clasa 2, K-12. La absolvire studenţii trebuie:

• să utilizeze echipamentul periferic (mouse, tastatura, monitor, printer) pentru a

opera un calculator.

• să utilizeze o varietate de medii (audio, video etc.) şi resurse tehnologice pentru

activităţi de învăţare dirijata şi independentă.

• să discute despre tehnologii utilizînd terminologie adecvată.

• să utilizeze resurse multimedia relevante (cărţi interactive, soft educaţional,

enciclopedii multimedia elementare) pentru învăţare.

• să lucreze în colaborare cu colegii, membrii familiei şi alţii la utilizarea TIC.

• să demonstreze atitudine socială şi etică pozitivă la utilizarea TIC, să fie
responsabili în utilizarea TIC.

• să creeze produse multimedia relevante cu ajutorul profesorului sau a colegilor.

• să utilizeze resursele TIC pentru soluţionarea problemelor, comunicare şi

ilustrarea gîndurilor, ideilor şi relatărilor.

• să capete informaţie şi să comunice cu alţii prin intermediul telecomunicaţiilor şi

cu ajutorul colegilor, profesorilor.

Clasa 8, K-12. La absolvire studenţii trebuie:

• să aplice strategii de identificare şi soluţionare a problemelor de hard şi soft ce

apar la utilizarea de zi cu zi a PC.

• să demonstreze cunoaşterea schimbărilor curente în TIC şi efectul pe care le au

aceste schimbări asupra societăţii şi a locului de muncă.

• să manifeste atitudini legale şi etice la utilizarea TIC şi să discute consecinţele

utilizării eronate.

• să utilizeze instrumente specifice, soft şi simulaţii pentru învăţare şi cercetare.

• să proiecteze, să elaboreze, să publice şi să prezinte produse (pagini Web, video-

audio pelicule) cu utilizarea resurselor tehnologice, ce demonstrează concepte din
curriculum în auditoriu şi în exterior.

• să colaboreze cu colegi, experţi la utilizarea telecomunicaţiilor şi a instrumentelor

colaborative pentru a investiga probleme, informaţia şi teme legate de curriculum şi
să elaboreze soluţii sau produse pentru utilizatori din interiorul şi exteriorul
auditoriului.

• să selecteze şi să utilizeze instrumente şi resurse tehnologice relevante pentru

soluţionarea unor probleme şi sarcini diverse.

• să demonstreze înţelegerea conceptelor ce ţin de hard, soft şi conectivitate şi a

aplicaţiilor practice la învăţare şi soluţionarea problemelor.

• să cerceteze şi să evalueze acurateţea, relevanţa şi importanţa surselor electronice

de informaţie pentru lumea reală.

Clasa 12, K-12. La absolvire studenţii trebuie:

• să identifice capacităţile şi limitele resurselor tehnologice contemporane şi să
evalueze potenţialul acestor sisteme la soluţionarea problemelor personale, la
învăţarea durabilă şi necesităţile locului de muncă.

• să facă o alegere competentă între sisteme tehnologice, resurse şi servicii.

• să analizeze avantajele şi dezavantajele utilizării tehnologiilor la locul de muncă

şi în societate în întregime.

• să utilizeze tehnologia pentru dirijarea şi comunicarea informaţiei

personale/profesionale (finanţe, orare, adrese, cumpărări, corespondenţă).

• să evalueze opţiunile bazate pe tehnologie, ce se referă la învăţămîntul la distanţă

şi la învăţămîntul durabil.

• să utilizeze în mod obişnuit şi eficient resursele de informaţie on-line pentru

necesităţi de colaborare, cercetare, comunicare etc.

• să selecteze şi să aplice instrumente tehnologice pentru cercetare, analiza

informaţiei, soluţionarea problemelor, luarea deciziilor.

• să investigheze şi să aplice sisteme-expert, agenţi inteligenţi şi simulaţii în situaţii

din lumea reală.

• să colaboreze cu colegii, experţii pentru a contribui la bazele de cunoştinţe, la

modele şi alte lucrări creative, utilizînd tehnologiile pentru a compila, sintetiza,
produce şi raspîndi informaţia.

Aceste standarde pot servi ca exemple, pentru a vedea tipurile de indicatori, după
care poate fi efectuată modificarea curriculumului şi evaluarea cunoştinţelor. Prin
analogie cu modelul elaborat de ISTE este necesară o clasificare a standardelor
conform obiectivelor, ce trebuie atinse pentru elevi la diferit nivel, precum şi pentru
studenţi de la diferite facultăţi şi ani de studiu. Trebuie stabiliţi indicatori pentru
cunoştinţe de bază şi indicatori de performantă avansată în domeniul TIC. În
conformitate cu standardele şi indicatorii stabiliţi trebuie modificat conţinutul
cursurilor predate şi organizate cursuri de pregătire sau perfecţionare pentru
profesori. De asemenea trebuie făcută o distincţie dintre profesorii, care predau
cursuri cu utilizarea TIC şi cei care utilizează TIC pentru cercetare şi uz personal.

În dependenţă reciprocă de standardele şi indicatorii stabiliţi este echipamentul şi

softul necesar pentru realizarea obiectivelor. În ţările dezvoltate echipamentul şi
softul este procurat în conformitate cu obiectivele curriculumului. Sunt formate
diferite comitete naţionale, care sunt preocupate de cercetarea şi stabilirea
cunoştinţelor necesare pentru secolul XXI, investigarea condiţiilor existente şi
formularea unui ghid sau îndrumar pentru alcătuirea planului tehnologic
(Technology Planning Guide) de implementare a TIC în curriculum [19- 21].
Universităţile din Moldova de obicei au o altă practică; mai întîi procură
echipament, apoi îl integrează în curriculum pe măsura posibilităţilor, a
cunoştinţelor şi entuziasmului profesorilor. Această practică este dictată într-o
anumită măsură de condiţiile financiare existente şi de tradiţie sau modul existent
de soluţionare a problemelor de implementare a tehnologiilor informaţionale în
curriculum. Schimbarea acestei practici depinde şi de competenţa profesorilor şi a
factorilor de decizie, implicaţi în acest proces. Pîna cînd profesorii nu vor fi
conştienţi de posibilităţile, pe care le oferă tehnologiile informaţionale şi nu vor
avea acces la TIC pentru a experimenta, problema de implementare a TIC în
curriculum nu va putea fi soluţionată adecvat. Este necesar ca profesorii:

• să aibă o atitudine pozitivă faţă de TIC;

• să înţeleagă potenţialul educaţional al TIC;

• să utilizeze eficace TIC pentru procesul de studii;

• să poată evalua utilitatea TIC;

• să fie capabili să asigure diferenţiere şi progres.

Astfel de scopuri stau şi în faţa profesorilor din alte ţări. De exemplu guvernul
Marii Britanii a stabilit că pîna în anul 1999 toţi lectorii tineri calificaţi să
corespundă în mod obligatoriu standardelor TIC, elaborate de Agenţia pentru
Pregătirea Profesorilor, iar profesorii, ce activează deja, să fie competenţi să
utilizeze TIC în curriculum pîna în anul 2002 [22].

Problemele enumerate pot fi soluţionate în două moduri: 1) prin organizarea de

cursuri speciale de pregătire a profesorilor în vederea utilizării TIC în curriculum;
2) prin asigurarea condiţiilor (acces la echipament, soft şi literatura adecvată) ca
profesorii să studieze de sine stătător posibilităţile TIC. Universitatea de Stat din
Moldova a organizat în repetate rînduri cursuri pentru lectori în vederea studierii
softului generic (sisteme de operare, procesoare de texte, foi de calcul), precum şi a
serviciilor oferite de reţeaua globală Internet (poşta electronică, transferul fîşierelor
de la alte calculatoare din reţea, accesarea informaţiei prin WWW) [23].Aceste
cursuri prezintă un suport de bază minim pentru ca lectorii, care le-au audiat, să
înceapă să utilizeze TIC în predarea cursurilor pentru studenţi. Accentul trebuie pus
nu pe studierea bazelor de operare a tehnologiei (adică a diferitor pachete soft în
sine), ci pe utilizarea tehnologiei în procesul didactic în vederea îmbogăţirii
conţinutului instruirii şi metodelor de învăţare. În acest sens utilizarea TIC trece
prin două faze distincte:

Prima fază. PC este utilizat pentru a face ceea ce mai înainte a fost făcut cu alte
mijloace. Prin intermediul PC problema respectivă poate fi rezolvată mai repede şi
mai exact. Acestea pot fi numite utilizări de prim ordin.
Faza a două. Utilizarea TIC duce la schimbări semnificative a rezultatelor, care
sunt departe de cele ce ar putea fi obţinute fără utilizarea TIC. Acestea sunt numite
utilizări de ordinul doi. De exemplu, utilizarea unui PC pentru a scrie un simplu
text este o utilizare de prim ordin. Utilizarea tuturor posibilităţilor unui redactor de
texte (machetarea, includerea desenelor şi graficelor, verificarea ortografiei etc.)
pentru a produce un document este o utilizare de ordinul doi. Includerea unui grafic
simplu într-un document este utilizare de prim ordin. Utilizarea unui PC pentru a
crea/redacta fotografii, sunete, imagini video este utilizare de ordinul doi.
Trimiterea mesajelor prin intermediul poştei electronice este o utilizare de prim
ordin. Utilizarea resurselor World Wide Web - WWW şi a sistemelor de
comunicare în grup este utilizare de ordinul doi. Enciclopediile electronice pe CD-
ROM-uri sunt utilizări de ordinul prim. Bibliotecile Globale bazate pe WWW sunt
utilizări de ordinul doi. Pe măsura implementării TIC în procesul didactic se va
schimba rolul corpului administrativ şi a celui academic. În literatura despre
impactul tehnologiilor informaţionale asupra învăţămîntului există mai multe păreri
despre modificarea rolului lectorilor, păreri, ce au în fond acelaşi substrat, dar
diferite nuanţe de exprimare [24,25]. Se consideră că utilizarea tot mai largă a
resurselor Internet va duce la o trecere de la modelul de instruire la cel de învăţare;
că se va modifică balanţa relaţiei dintre profesor şi învăţăcel; că va fi necesară o
deplasare de la focusarea rolului pedagogilor de transmiţători de cunoştinţe la
implicarea lor în cercetarea şi analizarea cerinţelor pieţei de muncă, proiectarea şi
evaluarea curriculumului. Se subliniază de asemenea necesitatea pregătirii unor
specialişti cu studii de bază în biblioteconomie, care să ajute corpului academic să
dirijeze resursele de informaţie existente şi să le ofere sfaturi cum să le utilizeze în
predare, să producă materiale care să informeze utilizatorii despre resursele
electronice.

Profesorii trebuie să posede cunoştinţe pedagogice adînci pentru ca să integreze şi

să dirijeze TIC în crearea resurselor şi facilitarea procesului didactic. În lucrarea
[26] se afirmă că "...tehnologia nu este o panacee. Accentul trebuie pus pe
interpretarea rolului profesorilor, pe metodele de învăţare şi interacţiunea dintre
acestea şi tehnologie pentru a reconceptualiza rolul lor ".

Într-un mediu nou educaţional cu utilizarea resurselor reţelelor globale profesorul

nu mai este o sursă primară şi unică de cunoştinţe, ci o persoana care posedă
cunoştinţe despre resursele existente. Multiple şi diverse "deprinderi de bază" sunt
necesare pentru corpul academic: procesare de texte şi grafică; de sunete şi video;
prezentări; programare etc. Instituţiile de învăţămînt superior, ca de altfel şi de alt
nivel din Moldova, nu dispun de un asemenea set de standarde, bine definite şi
clasificate (şi care trebuie revăzute pe măsura evoluării TIC). Elaborarea lor este
stringentă pentru a avea un reper în elaborarea curriculumului şi indici de evaluare
a cunoştinţelor. Drept model pot servi standardele elaborate de ISTE.

Dezvoltarea curriculumului
Primul pas în determinarea curriculumului TIC pentru programul de pregătire a
studenţilor în universităţi (viitori pedagogi) constă în examinarea standardelor TIC
şi stabilirea performanţelor la care trebuie să ajungă elevii şi profesorii. Prin
utilizarea curentă a tehnologiilor în procesul de învăţare, studenţii trebuie să-şi
dezvolte deprinderi adecvate. Persoana-cheie, care trebuie să vină în ajutorul
studenţilor este profesorul. El este responsabil de stabilirea unui mediu adecvat în
sălile de studii şi în pregătirea oportunităţilor de învăţare, care facilitează şi
stimulează accesul studenţilor la tehnologii în scopul de a învăţa, comunica şi
dezvolta cunoştinţele. Prin urmare, este crucial ca toţi profesorii să fie pregătiţi să
asigure studenţii lor cu asemenea oportunităţi.

Şcolile, instituţiile de învăţămînt – reale sau virtuale - trebuie să aibă profesori, care
să fie dotaţi cu resurse tehnologice şi care pot să predea în mod efectiv conţinutul
subiectelor de studiu cu implementarea conceptelor şi deprinderilor tehnologice.
Profesorii trebuie să-şi pregătească studenţii să aplice strategii de soluţionare a
problemelor şi să utilizeze instrumente adecvate pentru învăţare, calculare,
colaborare şi comunicare. În tabelul ce urmează sunt enumerate caracteristicile
mediilor tradiţionale de învăţare în comparaţie cu mediile noi de învăţare conform
standardelor ISTE pentru studenţii cu profil pedagogic [2].

Incorporarea strategiilor noi de învăţare

Mediu tradiţional de învăţare Mediu nou de învăţare

Instruire centrată pe profesor
Lucru în izolare
Transmiterea informaţiei
Învăţare pasivă
Învăţare bazată pe cunoştinţe şi
fapte
Răspuns reactiv
Context izolat, artificial
Instruire centrată pe student
Lucru în colaborare
Schimbul de informaţii
Învăţare activa/exploratorie bazată pe cercetare
Gîndire critică şi luare de decizii bazată pe cunoştinţă de
cauză
Acţiune proactivă/planificată
Context autentic, din lumea reală

Instrumentele şi resursele TIC pot contribui esenţial la stabilirea acestor medii noi
de învăţare. Competenţele TIC trebuie să fie integrate în conţinutul curricular şi
pedagogic, pregătind viitorii pedagogi ca să creeze noi medii de învăţămînt.
Profesorii ce pregătesc pedagogi trebuie în consecinţă să modeleze utilizarea
acestor noi medii de învăţare în propriile universităţi şi auditorii. Curriculumul
pentru profesori de obicei conţine strategii de prezentare a subiectelor şi metode
pedagogice; el însă poate să încline spre integrarea instrumentelor tehnologice care
să îmbunătăţească procesul de învăţămînt. Prin urmare, elaboratorii curriculumului
de programe de pregătire a profesorilor trebuie să fie precauţi în identificarea căilor
adecvate de aplicare a TIC în întregul program analitic destinat profesorilor pre-
service.
Strategii de dezvoltare a profesorilor

Voi enumera pe scurt cîteva strategii de perfecţionare a corpului academic în

vederea implementării tehnologiilor informaţionale în curriculum, strategii
practicate în ţările avansate tehnologic (de exemplu, în Universităţile din Australia).
Unele din activităţile de acest gen au loc în mod tradiţional, adică sub formă de
seminare, lucrări practice, ajutor colegial. O amploare tot mai mare o capătă
activităţile cu implicarea mijloacelor de telecomunicaţii [27].

• Liste de discuţii prin poşta electronică. Există numeroase liste cu tematică diversă,
ce ţin de utilizarea tehnologiilor informaţionale, metode pedagogice, schimb de
opinii, de experienţă.

• Seminare de tip workshop, ce au loc în clase echipate cu PC, participanţii fiind

antrenaţi în activităţi practice cu scop bine determinat.

• Suport on-line. Această metodă devine tot mai populară. Sunt anumite adrese
WWW, care oferă consultanţă directă, interactivă (on-line) referitoare la integrarea
TIC în curriculum.

• Expoziţii. Multe instituţii organizează expoziţii, la care sunt expuse şi discutate

produsele educaţionale soft şi rezultatele corpului didactic.

• Consultanţă din partea unor experţi. Unele instituţii alocă resurse pentru experţi
locali, care să ajute colegilor profesori în implementarea TIC.

• Suport colegial. Profesori entuziaşti, care au experienţă în utilizarea TIC ajută

colegilor.

• Conferinţe locale cu tematică specifică în domeniu.

• Articole de specialitate.

• Perfecţionări auto-dirijate. Se are în vedere studierea de sinestătătoare.

• Suport pentru proiecte. Seminare organizate pentru a informa profesorii despre

sursele de finanţare şi procedeele de scriere a proiectelor.

Unele dintre aceste strategii se aplică într-o măsură sau alta la universităţile din
Moldova, altele nu sunt practicate de loc. Voi descrie pe scurt în secţiunile ce
urmează unele din aceste strategii, şi anume cele cu implicarea resurselor Internet,
cu indicarea surselor respective de informaţie pentru documentarea mai profundă a
celor interesaţi. Reţelele globale oferă posibilitatea de a accesa, selecta, evalua şi
utiliza informaţie de natură diferită, inclusiv şi informaţie referitoare la utilizarea
TIC. În plus, utilizatorii reţelelor capătă şi îşi perfecţionează deprinderile de
utilizare a tehnologiilor informaţionale. Informaţia din Internet este de ultimă oră,
poate fi accesată în orice timp, din orice loc, de oricine dispune de echipament
adecvat.

Predarea/instruirea efectivă prin intermediul tehnologiilor informaţionale are la

bază cîteva concepte pedagogice:

1. Tehnologia este un mijloc, un instrument, nu un scop final. Scopul final este

reuşita mai bună a studenţilor: prin cunoştinţe, deprinderi, abilităţi, pe care le
demonstrează.

2. Tehnologia asigură metode de studiere/învăţare colaborativă: profesori - studenţi,

studenţi - studenţi, profesori - profesori, cu utilizarea datelor şi resurselor diferitor
instituţii, state, naţiuni.

Profesorii trebuie să fie pregătiţi (să-şi facă temele de acasă). Cu cît mai multe
opţiuni, resurse, exemple şi instrumente ei posedă, cu atît mai efective vor fi
lecţiile, seminarele, orele de laborator. În acelaşi timp studenţii pot deja să
cunoască cu mult mai mult, de aceea profesorii trebuie să fie pregătiţi să înveţe de
la ei şi împreună cu ei.

1.3. Recomandări UNESCO: TIC în pregătirea profesorilor

Etape ale predării şi învăţării

UNESCO are ca obiectiv asigurarea condiţiilor ca toate ţările, dezvoltate sau în

curs de dezvoltare, să aibă acces la practicile cele mai performante pentru a pregăti
generaţia tînără să joace un rol important în societatea modernă şi să contribuie la
dezvoltarea unei naţiuni competitive. Deoarece TIC au o însemnătate fundamentală
în atingerea acestui obiectiv, UNESCO a publicat o serie de cărţi în domeniu:
Informatics for Secondary Education: A Curriculum for Schools (1994) [28]
(Informatica pentru învăţămîntul secundar: Curriculum pentru şcoli); ICT
Curriculum for Primary School Teachers (2000) (Curriculum TIC pentru
învaţători). Evoluţia rapidă a TIC a necesitat publicarea unei noi cărţi: A
Curriculum for Schools and Programme of teacher development (Curriculum
pentru şcoli şi programul de dezvoltare a profesorilor), 2002 [29]. Textul ce
urmează prezintă unele concepte expuse în această carte. Cartea are două teme
principale: curriculumul TIC pentru instituţiile preuniversitare şi programul de
dezvoltare profesională a profesorilor, astfel ca ei să fie capabili să implementeze
curriculumul specificat.

Condiţiile şi resursele diferă mult de la ţară la ţară, ceea ce îşi va pune amprenta
asupra implementării curriculumului TIC şi a modului cum vor face faţă acestor
schimbări sistemele educaţionale. Curriculumul elaborat de UNESCO are menirea
să ajute Ministerele Educaţiei să dezvolte o politică consecventa în domeniu.
Diferite realizări ale curriculumului, fiecare din ele fiind influenţate de factorii
culturali, instituţionali, de dezvoltare a societăţii pot fi elaborate pe baza
curriculumului UNESCO. Şcolile şi ţările vor fi capabile să-şi alcătuiască propriul
curriculum într-un proces în care se vor lua în consideraţie necesităţile specifice,
restricţiile condiţionate de resurse şi alte circumstanţe locale.

Studiile efectuate în domeniul TIC în ţările dezvoltate şi în cele în curs de

dezvoltare au identificat patru modele prin care trec sistemele educaţionale în
adoptarea şi utilizarea TIC. Aceste modele, denumite iniţiere, aplicare, infuzare,
transformare prezintă etape într-un proces continuu.

Modelul de iniţiere

La etapele iniţiale de implementare a TIC şcolile demonstrează caracteristici ale

acestui model. Ele încep să cumpere sau au ca donaţii echipament hard şi soft.
Învăţătorii şi administratorii încep să exploreze care sunt posibilităţile şi
consecinţele de utilizare a TIC în managementul şcolii şi în curriculum. La această
etapă şcolile se bazează pe metodele tradiţionale de instruire, care sunt centrate pe
competenţele profesorului.

Modelul de aplicare

Şcolile, care au înţeles care este contribuţia TIC în procesul de învăţare sunt
exemple de şcoli, care utilizează acest model. Administratorii şi profesorii
utilizează TIC pentru lucrări de management şi în curriculum la diferite discipline,
aplicînd diferite programe soft.

Modelul de infuzare

Modelul de infuzare implică integrarea TIC în întreg curriculumul şi este aplicat în

acele şcoli care folosesc în mod curent tehnologiile informaţionale în laboratoare,
auditorii şi birourile administrative. Profesorii explorează noi căi prin care TIC
schimbă productivitatea şi practica profesională. Curriculumul începe să combine
teme specifice disciplinelor aparte cu soluţionarea problemelor din lumea reală.

Modelul de transformare

Şcolile care utilizează TIC pentru a renova modul cum funcţionează organizarea
şcolii într-un mod creator se află la această etapă. TIC devin o parte integrantă în
practica profesională şi în sporirea productivităţii. Curriculumul se focusează pe
modelul centrat pe student/elev şi integrează temele din disciplinele de studiu în
aplicaţii din lumea reală. Şcolile devin centre de învăţămînt pentru comunităţile lor.

Etape ale predării şi învăţării

Studii asupra predării şi învăţării în şcolile din lumea întreaga au identificat patru
etape în modul în care profesorii şi studenţii învaţă despre TIC şi obţin deprinderi
de utilizare a TIC.

Descoperirea instrumentelor TIC

La prima etapă profesorii şi studenţii descoperă instrumentele TIC, funcţiile lor

generale şi posibilele utilizări. Accentul se pune pe deprinderile de bază şi
lichidarea analfabetismului TIC. Această etapă este legată de modelul de iniţiere în
dezvoltarea TIC.

Învăţarea utilizării instrumentelor TIC

După etapa de descoperire a instrumentelor TIC urmează etapa de studiere cum pot
fi utilizate instrumentele TIC şi profesorii încep să le utilizeze la diferite discipline.
Această etapă implică utilizarea aplicaţiilor generale sau specifice TIC şi este legată
de modelul de aplicare TIC.

Înţelegerea pentru ce şi cînd se utilizează instrumentele TIC

La această etapă profesorii înţeleg pentru ce şi cînd se utilizează tehnologiile TIC

pentru a atinge anumite scopuri, de exemplu în realizarea unui proiect. Ei devin
capabili să-şi dea seama unde, cînd şi pentru ce TIC sunt utile şi pot alege
instrumentele relevante în soluţionarea problemelor reale. Această etapă este
corelata cu etapele de integrare şi transformare în dezvoltarea TIC.

Specializarea în utilizarea instrumentelor TIC

Etapa a patra implică specializarea în utilizarea instrumentelor TIC. Asemenea

procese au loc atunci cînd se fac cercetări ştiinţifice cu implicarea TIC. Studenţii
studiază TIC pentru a deveni specialişti. Studiile se referă mai degrabă la instruirea
profesională sau vocaţională şi nu la cea generală şi diferă de etapele precedente.

Dezvoltarea profesională a profesorilor

UNESCO propune un model, care este esenţial în planificarea dezvoltării

profesionale a profesorilor. Modelul se bazează pe cele patru modele prin care trec
sistemele educaţionale în adoptarea şi utilizarea TIC: iniţiere, aplicare, infuzare,
transformare.

Deprinderi TIC şi cunoştinţe iniţiale

La această etapă de dezvoltare accentul se pune pe funcţiile şi utilizările tehnice ale

TIC şi pe necesitatea de cunoaştere a impactului pe care îl au sistemele tehnologiei
informaţionale în întregime. Profesorii utilizează calculatoarele pentru uzul
personal, de exemplu procesoare de text, localizează informaţii pe unităţi CD-ROM
sau în Internet, comunică cu prietenii şi colegii prin email. Pe scurt, profesorii
lichidează propriul analfabetism TIC şi învaţă cum să utilizeze TIC pentru o serie
de necesităţi de ordin personal şi profesional. Profesorii trebuie să fie instruiţi cum
să utilizeze o serie de instrumente şi aplicaţii şi să conştientizeze oportunităţile de
aplicare a TIC în predare pe viitor.

Aplicarea TIC în disciplinele de predare

Profesorii utilizează TIC în scopuri profesionale, îmbunătăţind modul de predare al

temelor din disciplinele pe care le predau prin utilizarea a unei serii de aplicaţii
TIC. La această etapă profesorii integrează TIC în predarea diferitor subiecte, încep
să schimbe metodologia de predare, utilizează TIC în instruirea şi dezvoltarea
profesională. Profesorii capătă încredere şi devin mai versaţi în utilizarea unui şir
de instrumente TIC generice sau speciale care pot fi utile în predare. Oportunitatea
de a aplica TIC în predare deseori este limitată doar de lipsa de acces la facilităţile
şi resursele TIC, din care cauză tehnologiile informaţionale nu sunt integrate în
totalitate în toate lecţiile pentru toţi studenţii/elevii.

Infuzarea TIC pentru îmbunătăţirea învăţării şi managementul învăţării

La această etapă TIC infuzează toate aspectele vieţii profesionale ale profesorilor
astfel că are loc îmbunătăţirea procesului de învăţare a studenţilor şi al
managementului procesului didactic. La această etapă se manifestă şi trebuie
susţinuţi şi ajutaţi acei profesori care sunt activi şi creativi şi care sunt capabili să
stimuleze şi să dirijeze învăţarea studenţilor prin integrarea unui şir de stiluri de
învăţare preferate şi utilizări TIC în atingerea acestor obiective. Modelul de
infuzare deseori implică profesori care integrează lejer diferite cunoştinţe şi
deprinderi din alte discipline într-un curriculum bazat pe proiecte. Profesorii
integrează pe deplin TIC în toate aspectele vieţii lor profesionale pentru a
îmbunătăţi procesul propriu de învăţare şi procesul de învăţare al studenţilor. Ei
utilizează TIC nu numai pentru a dirija procesul de învăţare al studenţilor, dar şi
pentru propria perfecţionare. Devine foarte natural ca profesorii să colaboreze cu
alţi colegi în soluţionarea problemelor comune şi în împărtăşirea experienţei
didactice acumulate.

Transformarea predării prin TIC

La această etapă de dezvoltare profesorii şi toate cadrele didactice consideră TIC ca

o parte integrantă a vieţii cotidiene a şcolii, fără de care nu-şi pot închipui procesul
didactic. Ei încep să caute noi metode de predare şi instruire. Are loc trecerea de la
modelul centrat pe profesor la modelul centrat pe student/elev şi cunoştinţe.
Profesorii împreună cu învăţăceii lor sunt angajaţi într-un proces continuu de
modificare a metodologiei menite să satisfacă obiectivele individuale de
studiere/învăţare.
Dezvoltări TIC la nivelul şcolilor

Dezvoltările tehnologiilor şi metodele prin care tehnologiile sunt implementate într-

un sistem prezintă un proces dinamic. Fiecare şcoală trebuie să funcţioneze în
contextul propriului sistem pentru a alege din variate oportunităţi ceea ce i se
potriveşte conform situaţiei şi culturii. Chiar în cadrul unei şcoli în diferite
departamente sau la discipline de studiu pot fi utilizate diferite modele. Modelele
sunt ierarhice, avînd modelul de iniţiere ca punct de start şi modelul de
transformare ca un scop spre care mulţi tind ca viitor al educaţiei.

Iniţiere

Modelul de iniţiere se referă la şcolile care sunt la etapa începătoare de dezvoltare

TIC. Aceste şcoli încep să cumpere echipament şi soft sau au echipament donat.
Profesorii şi administratorii abea încep să exploreze posibilităţile şi consecinţele de
implementare a TIC în managementul şcolii şi în curriculum. Şcoala încă se
bazează pe practicile tradiţionale, centrate pe profesor, în procesul didactic. De
exemplu, profesorii predau materialul şi furnizează informaţii, în timp ce elevii
ascultă, fac notiţe, şi sunt evaluaţi pentru conţinutul, pe care l-au însuşit în urma
predării. Organizarea şcolii prevede perioade discrete de timp pentru fiecare
disciplină de studiu. Elevii au acces la tehnologii doar prin entuziasmul şi
bunăvoinţa unor profesori. Curriculumul bazat pe acumularea deprinderilor de bază
şi pe conştientizarea utilităţii TIC ajută profesorii să treacă la modelul următor.

Aplicare

Acest model se referă la şcolile, care au înţeles care este contribuţia TIC în
învăţare. În această fază, administratorii şi profesorii utilizează TIC pentru sarcini
curente. Profesorii încă domină mediul de învăţare. De exemplu, instruirea poate fi
suplimentată cu TIC aşa ca prezentări electronice şi texte-rezumate ale lecţiilor sub
formă de text cules într-un procesor de texte. Studenţii ascultă expunerea
materialului şi adaugă notiţe pe textul primit. Accesul elevilor la tehnologii are loc
într-o clasă de calculatoare sau într-un laborator. TIC este predat ca subiect aparte.
Organizarea şcolii prevede perioade de timp discrete pentru fiecare disciplină de
studiu şi o anumită flexibilitate de combinare a subiectelor şi a perioadelor de timp.
Pentru a trece la faza următoare, şcoala trebuie să implementeze curriculumul bazat
pe TIC, cu implementarea TIC în diferite discipline de studiu şi cu utilizarea
diferitor instrumente şi aplicaţii soft.

Infuzare

Modelul de infuzare se referă la şcolile care au o serie de tehnologii informaţionale

în laboratoare, auditorii, birouri administrative. Profesorii explorează noi căi prin
care TIC schimbă productivitatea personală şi practica profesională. Curriculumul
începe să combine diferite discipline de studiu pentru a reflecta şi soluţiona
probleme din viaţa reală. De exemplu, conţinutul provine din mai multe resurse,
incluzînd resursele locale şi globale prin accesarea Web-ului. Accesul elevilor la
tehnologie le permite să aleagă proiecte şi instrumente TIC care stimulează
procesul de învăţare şi demonstrează competenţele lor din diferite discipline de
studiu. Administrarea şcolii asigură flexibilitatea de combinare a subiectelor, adică
a disciplinelor de studiu, şi a intervalelor de timp, cînd aceste subiecte sunt studiate.
Elevii au mai multe opţiuni referitoare la stilurile şi căile de învăţare. Ei îşi asumă
mai multă responsabilitate pentru studiile şi evaluările proprii. TIC sunt studiate de
elevi selecţi ca disciplină de studiu la un nivel profesional. Pentru a trece la faza
următoare, şcolile selectează un curriculum TIC care permite modelul bazat pe
proiecte. Aceste şcoli încep să implice comunitatea în mediul de învăţare ca
furnizori de resurse.

Transformare

Acest model se referă la şcolile care au utilizat în mod creativ tehnologiile pentru a
regîndi şi reînnoi organizarea şcolii. TIC devin o parte integrantă, deşi invizibilă, a
vieţii cotidiene a corpului didactic. Curriculumul este acum mai mult orientat spre
modelul centrat pe student/elev şi pe integrarea disciplinelor de studiu în aplicaţii
din lumea reală. De exemplu, elevii pot colabora cu liderii comunităţii în
soluţionarea problemelor locale, analizînd, căutînd informaţiirelevante în Internet şi
prezentînd rapoarte. Accesul elevilor la tehnologii este nelimitat. Ei îşi asumă mai
multă responsabilitate pentru studiile proprii. TIC sunt studiate ca o disciplină
aparte la un nivel aplicativ. Şcoala devine centru de studii pentru comunitate.

Caracteristici ale şcolilor legate de implementări TIC

Pe lîngă modelele de dezvoltare TIC descrise există şcoli cu diferite caracteristici şi

care au directori ce au stiluri diferite de conducere. În documentele UNESCO se
face o clasificare a acestor caracteristici.

Viziune

Viziunea se referă la aspiraţiile şi scopurile individualilor din şcoli şi a sistemului

şcolar ca un tot întreg. Pe măsură ce şcolile se dezvoltă declaraţia misiunii lor
trebuie să fie clara şi să constituie o bază în luarea deciziilor. Declaraţiile de
misiune trebuie să ajute membrilor comunităţii studioase să vadă aspiraţiile şcolii
de viitor.

Filozofia şi pedagogia învăţării

Prin filozofia şi pedagogia învăţării se subînţeleg modul de interacţiune profesor –

elev şi felul în care se face managementul şcolii. Aceste filosofii vor determina
modul prin care TIC vor fi implementate în şcoală. Şcoala, unde profesorul este
considerat furnizorul principal de conţinut, adoptă o filozofie centrată pe profesor.
Profesorul controlează de asemenea şi utilizarea TIC în şcoală. Filozofia centrată pe
elev, prin contrast, descrie un mediu de învăţare, unde conţinutul provine din
diferite resurse şi unde elevii participă la alegerea şi îndeplinirea proiectelor.
Instrumentele TIC sunt selectate în conformitate cu necesităţile proiectului.
Modelele pedagogice în care se încadrează aceste filosofii poarta denumirea de
instructivism şi relativ, prin contrast, constructivism.

Politici şi planuri de dezvoltare

Politicile şi planurile de dezvoltare includ modalităţile prin care viziunea şcolii şi

filozofiile de predare vor fi înfăptuite în viaţă. Definirea obiectivelor şi scopurilor
sunt etape detaliate ale planului. Sunt definite apoi politicile, este alocat bugetul,
sunt determinate facilităţile şi rolurile, sarcinile sunt delegate, este elaborat un plan
de evaluare a implementării TIC.

Facilităţi şi resurse

Mediul de învăţare în care sunt implementate TIC necesită anumite facilităţi şi

resurse. Facilităţile includ infrastructura de bază: spaţiul alocat, instalarea reţelei
electrice, iluminării, instalaţiilor pentru aer condiţionat, accesului Internet. Deciziile
de includere sau lipsa unui design ergonomic şi alegerea mobilierului au impact nu
numai în utilizarea TIC, ci şi asupra sănătăţii utilizatorilor. Resursele includ diferite
tipuri de dispozitive tehnologice, computere, echipament video, precum şi
instrumente specializate, de exemplu, microscoape digitale. Alte resurse includ
diferite tipuri de soft, precum şi instrumente tradiţionale: cărţi, pelicule video şi
audio.

Înţelegerea curriculumului

Înţelegerea curriculumului afectează procesul de progres al implementării TIC în

curriculum în următoarele etape de dezvoltare. Prima etapă este conştientizarea. Pe
parcursul acestei etape elevii devin conştienţi de tehnologia care este disponibilă şi
cum poate fi utilizată. Apoi elevii învaţă şi capătă deprinderi de bază, încep să
aplice diferite instrumente TIC în lucrările şi proiectele lor. La etapa a treia elevii
devin mai capabili şi încrezători în utilizarea TIC, ei încep să integreze şi să
suprapună atît disciplinele de studiu, precum şi instrumentele. Ultima etapă constă
în utilizarea aplicativă a TIC. Studenţii sunt capabili şi dotaţi cu tot ceea ce este
necesar pentru a analiza şi găsi soluţii pentru probleme din viaţa concretă, reală.

Dezvoltarea profesională a corpului didactic

Implementarea curriculumului pentru studenţi trebuie să fie făcută în paralel cu

dezvoltarea profesională a corpului academic din şcoală. Productivitatea personală
şi practica profesională este îmbogăţită de utilizarea TIC. Profesorii trec prin
aceleaşi etape ca şi elevii. Mai întîi este etapa de conştientizare, apoi profesorii
capătă deprinderi de bază şi încep să utilizeze instrumentele TIC pentru lucrul
ordinar şi diferite proiecte. La etapa a treia, pe măsură ce profesorii capătă
încredere şi experienţă în utilizarea TIC, ei încep să integreze şi să suprapună
diferite discipline de studiu şi instrumente TIC. La ultima etapă are loc o schimbare
în practica profesională. TIC este implementat în sistemul şcolar, există tendinţa de
trecere de la deprinderi discrete la practica reflectivă şi dezvoltare profesională
integrată. Alocaţiile bugetare şi asigurarea timpului liber pentru dezvoltarea
profesională a profesorilor au un impact important asupra capacităţii sistemului de
învăţămînt de a implementa cu succes TIC.

Implicarea comunităţii

Comunitatea include părinţii, familiile, oamenii de afaceri, agenţiile

guvernamentale şi neguvernamentale, fundaţiile private, organizaţiile sociale şi
profesionale, precum şi alte instituţii de învăţămînt. Implicarea comunităţii poate fi
în formă de donaţii de echipament şi resurse materiale sau de resurse umane, care
asigură asistenţa tehnică sau training. Dacă comunitatea contribuie la dezvoltarea
şcolii, şcoala poate întoarce înzecit valori comunităţii în mai multe moduri. De
exemplu, şcoala poate oferi acces membrilor comunităţii în clasele cu calculatoare
sau elevii pot să înveţe părinţii deprinderi de utilizare a TIC. TIC oferă oportunităţi
pentru şcoală şi elevii săi de interacţiune cu comunităţile locale sau globale. Ca
exemple pot servi elaborarea web-siturilor pentru organizaţiile din comunitate sau
participarea la proiecte comune împreună cu alte şcoli.

Evaluare

Prin evaluare se subînţelege evaluarea elevilor precum şi evaluarea sistemului

şcolar în totalitate, ambele aspecte fiind strîns legate între ele. O îmbunătăţire a
unuia atrage după sine îmbunătăţirea celuilalt aspect şi viceversa. Metodele de
evaluare a elevilor reflectă pedagogia de învăţare adoptată şi înţelegerea TIC în
curriculum. De exemplu, la etapele de iniţiere şi aplicare, evaluarea se face prin
teste scrise pe hîrtie, pe cînd la etapele de infuzare şi transformare portofolii bazate
pe proiecte trebuie să fie luate în consideraţie. Fiecare componentă a sistemului
şcolar trebuie evaluată pentru a determina impactul TIC asupra procesului didactic.
Evaluarea trebuie să permită sistemului să determine dacă rezultatele obţinute
corespund obiectivelor şi apoi să se facă corecţiile necesare. Alocaţiile de buget,
politicile, procedurile de implementare TIC trebuie să corespundă viziunii,
filozofiei de predare şi modelului curriculumului.

Matricea de dezvoltare în şcoli

În documentul UNESCO [29] a fost elaborat un tabel-matrice menit să ajute

şcolilor să determine etapa la care se află în implementarea TIC în curriculum. Pe
orizontală sunt cele patru modele de dezvoltare TIC, iar pe verticală – opt
caracteristici ale şcolilor referitoare la implementarea TIC. Datele matricei sunt
reprezentate în tabelul ce urmează.

Modelul de iniţiere

În coloana a doua din tabel sunt enumeraţi indicatorii celor 8 caracteristici ai

şcolilor aflate la etapa de iniţiere în implementarea TIC. Aceşti indicatori sunt
descrişi pe scurt în cele ce urmează.

Viziune

Viziunea şcolilor despre utilizarea TIC în procesul de studii începe să se

cristalizeze. Utilizarea calculatoarelor este în responsabilitatea unui individual sau a
unui mic grup şi se bazează pe cunoştinţele şi expertiza lor. Viziunea este una
pragmatică de acces la resursele şi expertiza existentă.

Filozofia şi pedagogia învăţării

Un profesor ca individual este responsabil de lecţiile, la care se dezvoltă

deprinderile de utilizare a TIC. Aceste lecţii sunt discrete, adică au loc din cînd în
cînd. Pedagogia profesorului entuziast este limitată de modul de organizare a şcolii
şi de orarul fix al lecţiilor.

Planuri şi politici de dezvoltare

Dezvoltarea TIC în şcoală este separată de planul general de dezvoltare a şcolii, de

politicile referitoare la curriculum, personal, dezvoltare profesională, finanţe,
comunitate, predare, învăţare şi evaluare. Profesorii şi elevii descoperă pentru ei
oportunităţile de utilizare a calculatoarelor şi a softului.

Facilităţi şi resurse

Facilităţile şi resursele TIC constau din cîteva calculatoare şi imprimante izolate, ce

se află în birouri şi în una – cîteva clase. Conţinutul disponibil este foarte limitat şi
se reduce la cîteva aplicaţii soft şi jocuri pentru copii. Conţinutul este determinat de
necesităţile unor profesori.

Înţelegerea curriculumului

Scopul predării TIC este de a lichida analfabetismul TIC. Curriculumul este

structurat pentru a instrui elevii în utilizarea aplicaţiilor generice disponibile.
Curriculumul este elaborat şi îndeplinit de profesori în mod individual.

Dezvoltarea profesională a corpului didactic

Dezvoltarea profesională este axată pe necesitatea de a învaţă cum să opereze un
număr limitat de aplicaţii soft. Individuali aparte din corpul didactic vor identifica
necesităţile lor de training, care în fond sunt necesităţi de training tehnic. Planul de
dezvoltare TIC va fi separat de alte tipuri de dezvoltare profesională. Dezvoltarea
profesională TIC este parţial finanţată de şcoală şi profesori.

Comunitatea

Implicarea comunităţii este binevenită, deşi este o activitate neplanificată. Pot fi

unele contribuţii din partea comunităţii pentru activităţile şcolii.

Evaluarea

Strategiile de evaluare reflectă resursele limitate de echipament şi financiare.

Testarea se face în mod tradiţional cu hîrtia şi stilourile. Evaluarea este în
responsabilitatea profesorilor individuali. Evaluarea TIC este independentă de alte
evaluări a elevilor sau a şcolii.

Modelul de aplicare

Indicatorii pentru cele opt caracteristici ale şcolilor ce se află la etapa de aplicare
TIC sunt enumerate în coloana a treia din tabel.

Viziune

Specialistul TIC din şcoală este responsabil de fiecare declaraţie despre viziunea
utilizării TIC în şcoală. Accent se pune pe studierea TIC şi dezvoltarea resurselor şi
facilităţilor şcolii.

Filozofia şi pedagogia învăţării

Modelul didactic bazat pe profesor este focusat pe dezvoltarea şi transmiterea

deprinderilor TIC şi pe cunoştinţele factuale. Pedagogia specialistului TIC din
şcoală este forţa motrice a predării şi utilizării TIC în cadrul unei discipline
speciale, separate de alte subiecte de studii.

Planuri şi politici de dezvoltare

Responsabilitatea pentru dezvoltarea planurilor şi politicilor TIC aparţine

specialistului TIC din şcoală. Accentul se pune pe achiziţionarea echipamentului şi
resurselor, iar planurile şi politicile centralizează accesul la resursele TIC.
Finanţarea este făcută pentru a cumpăra echipament şi soft destinat unei părţi din
curriculumul şcolii. Planul şcolii caută să sporească eficienţa şi eficacitatea
instruirii şi administrării.

Facilităţi şi resurse
Specialistul TIC al şcolii dirijează toate resursele TIC disponibile, astfel ca
laboratoare cu calculatoare şi calculatoarele izolate din birouri şi clase, precum şi
accesul la ele. Există un număr limitat de echipament periferic. Aplicaţiile soft sunt
utilizate un contextul de predare elaborat de profesori individuali. Resursele
Internet şi WWW sunt utilizate într-un mod definit de profesor cu selectarea şi
accesul anumitor resurse, menite să îmbunătăţească rezultatele predării.

Înţelegerea curriculumului

Instruirea TIC va crea oportunităţi pentru elevi ca să aplice deprinderile TIC de

bază în studierea exemplelor elaborate de profesori într-un anumit context specific.

Dezvoltarea profesională a corpului didactic

Instruirea profesorilor se va axa pe utilizarea aplicaţiilor soft şi a resurselor

necesare în procesul didactic. Instruirea se va concentra pe managementul TIC,
subliniind dezvoltarea deprinderilor TIC individuale. Instruirea trebuie să se facă
după principiul “exact la timp” pentru un subiect de predare anume sau trebuie să
coincidă cu achiziţionarea unei aplicaţii soft. Instruirea utilizării resurselor Internet
va identifica resursele de informaţie, necesare în curriculumul existent.

Comunitate

Specialistul TIC din şcoală va căuta donaţii şi granturi pentru a dezvolta resursele şi
facilităţile TIC. Se va încerca de a utiliza deprinderile TIC ale părinţilor şi ale
membrilor comunităţii în realizarea curriculumului.

Evaluare

Profesorii constată nivelul la care elevii cunosc TIC şi capacităţile lor de a aplica
cunoştinţele obţinute TIC şi la alte discipline de studiu. Profesori individuali
împărtăşesc rezultatele obţinute de elevi cu alţi profesori, ce predau alte discipline
de studiu. Evaluările oferă oportunităţi pentru profesori de corectare a
curriculumului. Strategiile de evaluare sunt în responsabilitatea profesorilor de la
fiecare disciplină de studiu.

Modelul de infuzare

Indicatorii pentru cele opt caracteristici ale şcolilor ce se află la etapa de infuzare
TIC sunt enumerate în coloana patru din tabel.

Viziune

Viziunea şcolii în dezvoltarea TIC este elaborată şi împărtăşita de specialiştii în

materie care încearcă să sporească nivelul reuşitei elevilor, explorînd noi metode de
îmbunătăţire a procesului didactic şi a managementului procesului didactic.
Viziunea aparţine corpului didactic, elevilor, precum şi comunităţilor locale şi
globale.

Filozofia şi pedagogia învăţării

Modelul centrat pe elev, complementat de posibilitatea elevilor de a alege stilurile

preferate de învăţare şi mediile de învăţare, tinde să domine. Elevii pot să
colaboreze cu alţi colegi, extinzînd şi integrînd studierea pe mai multe discipline de
studiu, şi utilizînd un şir de resurse găsite de ei însuşi. Sunt acceptate utilizări TIC
pentru a investiga şi explora noi modele şi paradigme de învăţare.

Planuri şi politici de dezvoltare

Disciplinele de studiu infuzează TIC în planurile lor în cadrul planurilor şi

politicilor integre de dezvoltare ale şcolii. Procesele de planificare încurajează
modelele colaborative de învăţare şi de management al învăţării ale corpului
didactic şi elevilor. Finanţarea TIC este integrată şi bazată pe ciclul bugetar anual.
Resursele financiare acoperă toate aspectele TIC, incluzînd şi dezvoltarea
profesională a corpului didactic.

Facilităţi şi resurse

Şcoala este conectată într-o reţea locală Intranet şi la reţeaua globală Internet.
Profesorilor şi elevilor li se asigură acces la resurse multimedia şi alte resurse
necesare învăţării indiferent dacă sunt în şcoală sau în afara ei. Laboratoarele cu
calculatoare şi clasele cu calculatoare sunt în număr suficient pentru a asigura
accesul nelimitat la TIC al profesorilor şi elevilor la orice obiect de studiu.
Conţinutul soft este evaluat cu grijă pentru a fi siguri că corespunde necesităţilor
curriculumului. Tot corpul didactic participă la identificarea resurselor de învăţare
şi soft necesare. O serie bogată de dispozitive, incluzînd echipament pentru video-
conferinţe este achiziţionat şi integrat în curriculum.

Înţelegerea curriculumului

Curriculumul permite elevilor să utilizeze deprinderile TIC în soluţionarea

problemelor din viaţa reală prin intermediul lucrului în proiecte. În asemenea mod
elevii demonstrează ceea ce auînvăţat pe parcursul studiilor. Curriculumul tinde să
utilizeze contexte reale pentru învăţare pe baza resurselor din şcoală şi din afara ei.
TIC este utilizat ca un tutore în atingerea scopurilor procesului didactic. Profesorii
revăd în permanenţă curriculumul pentru a-l menţine în pas cu dezvoltările TIC.

Dezvoltarea profesională a corpului didactic

Accentul este pus pe dezvoltarea profesională a profesorilor în obiectele lor de

predare şi pe dezvoltarea capacităţilor lor de aplicare a TIC într-o serie de contexte.
Dezvoltarea profesională este efectuată în afara şcolii şi este complementată de
training in-service în cadrul şcolii în scopul de a dezvolta competenţele
colaborative, cross-curriculare de utilizare a TIC. Programul şcolii de dezvoltare
profesională a profesorilor a evoluat pentru a satisface noile oportunităţi şi
necesităţile în continuă schimbare.

Comunitatea

Corpul didactic şi elevii sunt pregătiţi să utilizeze ofertele comunităţii locale şi celei
globale în ce priveşte ajutorul suplimentar, ce se referă în mod special la Internet şi
sistemul de videoconferinţe. Şcoala are un program constant de atragere a
donaţiilor şi granturilor pentru a dezvolta în continuare resursele TIC şi
curriculumul şcolii.

Evaluare

Evaluarea studenţilor nu se limitează la discipline de studii aparte. Studenţii sunt

responsabili pentru menţinerea portofoliului personal al lucrului lor, care
demonstrează rezultatele lor pentru unul sau mai mulţi ani. Se utilizează facilităţi şi
resurse TIC pentru a completa înregistrările reuşitei făcute pe hîrtie. Rezultatele
evaluării sunt puse la dispoziţia celor responsabili de planificarea curriculumului şi
de alocările bugetare.

Modelul de transformare

Indicatorii pentru cele opt caracteristici ale şcolilor ce se află la etapa de

transformare TIC sunt enumeraţi în ultima coloană din tabel.

Viziune

Şcoala este un lider pentru comunitatea studioasă, asigurînd acces inovativ şi

creativ, precum şi oportunităţi pentru învăţare şi managementul învăţării,
maximizînd totodată TIC în realizările şcolii de azi şi de mîine. Şcoala se vede pe
sine în centrul reţelei, asigurînd condiţii fizice pentru învăţare, precum şi spaţiu
pentru studiile făcute prin intermediul Web, accesibil la orice timp, de oriunde, de
către corpul didactic şi de elevi.

Filozofia şi pedagogia învăţării

Accentul se pune pe procesul de învăţare al tuturor elevilor, sub toate aspectele,

subliniindu-se în mod special dezvoltarea gîndirii critice şi a capacităţilor de a lua
decizii în mod bine argumentat. Fiecare student este responsabil de procesul
propriu de învăţare. Învăţarea este experimentală, se experimentează diferite
modele şi stiluri de învăţare în permanenţă, pentru a satisface cerinţele didactice ale
elevilor. Se presupune că TIC sunt utilizate pentru a investiga şi explora noile
modele şi paradigme de învăţare.
Planuri şi politici de dezvoltare

Şcoala şi comunitatea studioasă utilizează TIC pentru a regîndi în mod creativ şi a

renova mediul de învăţare a elevilor şi a corpului didactic, precum şi a proceselor
de planificare şi luare a deciziilor. Planurile includ elementul esenţial al schimbării
şi al renovării, şi caută să asigure un curriculum diferenţiat şi individualizat pentru
toţi elevii, în scopul de a îmbunătăţi reuşita. Finanţarea TIC este la fel de
importantă ca şi finanţarea utilităţilor de bază, de exemplu apa şi energia electrică.

Facilităţi şi resurse

Sistemul de învăţare şi infrastructura TIC asigură accesul la contexte şi medii de

învăţare inovative. Facilităţile şi resursele sunt menite să asigure o continuă
modificare şi dezvoltare a modelelor de învăţare, a managementului procesului
didactic, a tehnologiei.

Înţelegerea curriculumului

Curriculumul include ca elemente de bază înţelegerea necesităţilor fiecărui elev.

Deprinderile TIC ale elevilor sunt dezvoltate în cadrul unui curriculum
individualizat. Curriculumul utilizează ca materie de curs lumea reală şi virtuală,
contexte în timp real, sisteme de modelare. Elevii sunt implicaţi în soluţionarea
problemelor reale.

Dezvoltarea profesională a corpului didactic

Accentul se pune pe învăţare şi managementul învăţării, cu instruire TIC specială,

atunci cînd este necesar. Dezvoltarea profesorilor este autodirijată şi determinată de
o viziune şi un plan personal bine fondat, care este în concordanţă cu viziunea
şcolii şi cu necesităţile elevilor. Profesorii acceptă rolul lor de învăţăcei, învătînd
împreună cu elevii lor. Profesorii sunt angajaţi în dezvoltarea profesională ca într-
un proces continuu, conştientizat în mod critic.

Comunitate

Comunitatea este un partener nemijlocit al şcolii, fiind implicătă în mod activ în

toate aspectele procesului didactic şi asigurînd contexte din lumea reală prin care
are loc învăţarea. La rîndul sau şcoala prezintă o resursă de învăţare pentru întreaga
comunitate, oferind acces la mediile de învăţare locale şi globale. Şcoala este în
aceeaşi măsură parte a comunităţii, precum comunitatea este parte integrantă a
şcolii: hotarele sunt invizibile pentru un observator extern.

Evaluare

Elevii sunt responsabili de evaluarea lor continuă. Ei îşi planifică un plan şi un

curriculum individual, care să se potrivească cu stilul lor preferat de învăţare.
Evaluările sunt făcute atît de studenţi, cît şi de profesori. Elevii deţin un portofoliu
al rezultatelor lor. Rezultatele elevilor şi stilurile lor preferate de învăţare determină
curriculumul şcolii. Evaluările elevilor şi ale corpului didactic determină
managementul învăţării.

Bibliografie

1. Teachers and Teaching în a Changing World. UNESCO, 1998.

http://www.unesco.org/education/information/wer/PDFeng/wholewer98.PDF

2. Information and communication technologies în teacher education. A planning

guide.

UNESCO, 2002. http://unesdoc.unesco.org

3. Tradiţional Teaching Strategies. http://www.umdnj.edu/meg/tradiţional.htm.

4. Focus on Student-Centered Learning.

http://www.ncrel.org/tplan/handbook/foc.htm.

5. Cole and Wertsch. Beyond the individual-social Antimony în discussions of

Piaget and Vygotsky. http://massey.ac.nz/alock/virtual/colevyg.htm.

6. Jean Piaget Society. http://www.piaget.org/.

7. Computer Support for Collaborative Learning (CSCL) theories.

http://www.edb.utexas.edu/csclstudent/Dhsiao/theories.html.

8. International Society for Technology in Education. http://www.iste.org.

9. Society for Information Technology and Teacher Education, basic principles,

2002.

http://www.aace.org/site/.

10. Teacher Education Through Distance Learning: Technology-Curriculum-Cost-

Evaluation. UNESCO, 2001. http://unesdoc.unesco.org.

11. The MirandaNet Community. http://www.mirandanet.ac.uk.

12. Multimedia Applications for Telematic Educational Networks (MATEN). 2002.

http://telematics.ex.ac.uk/MATEN/.
13. Jung.I. Singapore: Pre-service teacher training în technology use.

http://www.techknowlogia.org. february, 2002.

14. Eurydice, the information network on Education în Europe. Basic indicators of

the

incorporation of ICT into European education systems:Facts and figures. 200/01

Annual report. http://www.eurydice.org/documents/TicBl/en/IBTIC_EN.pdf.

15. Teacher Training Agency. The use of ICT in subject teaching – Expected
outcomes of the

New Opportunities Fund ICT training initiative for teachers in England.

http://www.canteach.gov.uk/info/ict/index.htm.

16. European Computer Driving License Foundation. http://www.ecdl.com.

17. National Standards for Technology în Teacher Preparation.

http://www.iste.org/Standards/NCATE/.

18. ISTE/NCATE Standards for Educational Technology Programs.

http://cnets.iste.org/ncate/index.html.

19. Mary L. McNabb, Conducting a Needs Assessment.

http://www.ncrel.org/tandl/plan2.htm .

20. Assessing the Impact of Technology. http://ncrtec.org/pe/index.html.

21. Robertr Clark. Investing in Learning with Information & Communication

Technology.

http://www.elec.gla.ac.uk/TILT/cbtalk/cbtalk.html.

22. ICT advices for teachers. http://www.ictadvice.org.uk .

23. Roza Dumbraveanu. Use of Computers at the State University of Moldova.

CALISCE’98

Proceeedings, Goteborg, 1998.

24. H.Maurer. Th.Dietinger. How Modern www Systems Support Teaching and
Learning. Graz

University of Technology, Austria.

25. C. Hert. A learning Organization Perspective on Training. Internet research,
v.5, 1994.

26. T. Bates. The Future of Learning. Turkiye Second International Distance

Education Symposium, Ankara, 1998.

27. Online Collaborative Learning in Higher Education Home Page.

http://musgrave.cqu.edu.au/clp/

28. Informatics for Secondary Education: A Curriculum for Schools. 1994.

http://wwwedu.ge.ch/cptic/prospective/projets/unesco/1994/en/welcome.html.

29. A Curriculum for Schools and Programme of Teacher Development.

http://www.unesco.org/education/index.shtml.

30. Allen L.Wyatt. Succes cu Internet. All Educational S.A. 430p.

31. R. Dumbraveanu, S. Caisîn. Teaching Internet to the University Staff: Internet

Support of Students’ Learning. Proceedings RILW, Romania, 1998.

32. Eddy n. Forte, Maria Wentland Forte, Erik Duval. Knowledge Pools for
Computer Based and Telematics Supported Classical, Open and Distance
Education. http://diwww.epl.ch/w3leao/indexeng.html.

33. Alfred Bork. The Future of Computers and Learning. Technological Horizons
in Education, v.24, N 11, 1997.

34. Constructivism vs. Instructivism. http://www.ed.sc.edu/caw/webbarton.htm.

35. Cheryl Meredith Lowry. Supporting and Facilitating Self-Directed Learning.

http://www.ntlf.com/html/lib/bib/89dig.htm.

36. S.Holzer. From Constructivism ... to Active Learning.

http://www.succeed.ufl.edu/innovators/innovator_2/innovator002.html.

Capitolul 2. Informatizarea învăţămîntului preuniversitar

2.1. Organizarea procesului de studii

Procesul instructiv-educativ la informatică în şcolile din Republica Moldova este

organizat în conformitate cu Planul de învăţământ pentru învăţământul primar,
gimnazial, mediu-general şi liceal, a scrisorilor metodice, publicate în “Organizarea
procesului educaţional în învăţământul preşcolar, primar gimnazial şi liceal”.

Informatica se predă în instituţiile preuniversitare de învăţământ începând cu clasa

a VII, conform planului de învăţământ:

în clasa a VII – 0,5 ore;

în clasa a VIII – 1 oră;

în clasa a IX – 1 oră;

în clasa a X – 1 oră în şcolile medii şi 2 ore în licee;

în clasa a XI – 2 ore;

în clasa a XII – 2 ore,

urmărind drept obiectiv:

− pregătirea psihologică şi practică a elevilor pentru utilizarea calculatorului prin

activităţi specifice vârstei;

− formarea deprinderilor practice de lucru cu calculatorul;

− studierea informaticii ca ştiinţă care include elemente de algoritmizare, modelare,

programare, logică, noţiuni de acumulare, păstrare şi prelucrare a informaţiei;

− studierea sistemului de calcul ca instrument (editoare de text, editoare grafice şi

de sunet, tabele de calcul, sisteme de gestiune a bazelor de date, etc.);

− studierea sistemului de calcul ca obiect (bazele logice şi aritmetice ale tehnicii de

calcul, structura şi funcţionarea calculatorului, dispozitivelor periferice, reţelelor de
calculatoare);

− formarea gândirii algoritmice.

Curriculum-ul disciplinar la informatică în clasele VII-IX prevede studierea

informaticii ca ştiinţă interdisciplinară şi include compartimentele:

− Cadru conceptual;

− Obiective generale ale disciplinei;

− Obiectivele de referinţă pe clase;

− Conţinuturi;

− Activităţi de învăţare;

− Sugestii metodologice şi de evaluare;

− Bibliografie.

Ca şi la celelalte discipline şcolare Curriculum-ul dat se axează pe formarea de

capacităţi şi de atitudini în baza cunoştinţelor. Utilizatorii Curriculum-ului sunt
chemaţi să se orienteze în activitatea lor la obiectivele generale ale disciplinei şi
celei de referinţă.

Curriculumul se adresează autorilor de manuale şi de materiale didactice,

profesorilor. Curriculumul presupune elaborarea manualelor de alternativă,
aplicarea metodelor activ-participative şi evaluarea performanţelor şcolare în baza
obiectivelor. Informatica participă la formarea şi dezvoltarea generală a
personalităţii, accentul instruirii la informatică fiind pus pe dezvoltarea gândirii
logice şi algoritmice (structurate). Activitatea persoanei într-un mediu ce devine
informatizat este posibilă numai având cunoştinţe şi deprinderi de comunicare cu
calculatorul, fapt ce se exprimă prin noţiunea de cultură informaţională.

Informatica ca ştiinţă dictează necesitatea unei pregătiri generale a persoanelor care

ulterior vor utiliza calculatorul, reţelele de calculatoare şi sistemele informaţionale.
Cunoştinţele din domeniul informaticii au un caracter universal şi se aplică, practic,
în toate domeniile activităţii umane. Ca disciplină şcolară informatica are ca scop
principal formarea şi dezvoltarea gândirii algoritmice a elevului.

Studierea informaticii se bazează pe următoarele principii:

− îmbinarea proceselor de predare-învăţare a cunoştinţelor teoretice cu activităţile

practice la calculatoarele personale;

− respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în dezvoltarea gândirii

algoritmice;

− interdisciplinaritate;

− echilibrul încărcăturii informaţionale;

− continuitate între clase şi cicluri;

− diferenţierea predării-învăţării;

Studiul informaticii în învăţământul preuniversitar vizează:

− pregătirea psihologică şi practică a elevilor pentru utilizarea calculatorului prin
activităţi specifice vârstei;

− formarea deprinderilor practice de lucru cu calculatorul;

− studierea informaticii ca ştiinţă care include elemente de algoritmizare, modelare,

programare, logică, noţiuni de acumulare, păstrare şi prelucrare a informaţiei.

− studierea sistemului de calcul ca instrument (editoare de text, editoare grafice şi

de sunet, tabele de calcul, sisteme de gestiune a bazelor de date, etc.);

− studierea sistemului de calcul ca obiect (bazele logice şi aritmetice ale tehnicii de

calcul, structura şi funcţionarea calculatorului, dispozitivelor periferice, reţelelor de
calculatoare);

− formarea gândirii algoritmice.

Obiective generale la informatică

Cunoştinţe. Elevul va cunoaşte:

− unităţile de măsură a informaţiei;

− metodele de acumulare, reprezentare, păstrare şi prelucrare a informaţiei cu

ajutorul calculatorului;

− conceptul de sistem informatic, principiile de clasificare a sistemelor informatice;

− arhitectura şi principiul de funcţionare a calculatorului, a reţelelor de

calculatoare;

− evoluţia tehnicii de calcul;

− specificul de comunicare a omului cu calculatorul (noţiunile de executant,

algoritm, formele de reprezentare şi proprietăţile algoritmului);

− tipurile şi structurile de date, realizarea operaţiilor pe calculator;

− instrucţiunile unui limbaj de programare de nivel înalt;

− etapele de rezolvare a problemelor pe calculator;

− specificul soluţiilor analitice şi a soluţiilor de simulare în rezolvarea problemelor

lacalculator;
− posibilităţile şi domeniile de aplicare a editoarelor grafice, muzicale, de texte, a
sistemelor informatice, a sistemelor de gestiune a bazelor de date, a tabelelor
electronice;

− sistemele multimedia.

Capacităţi. Elevul va fi capabil să:

− înţeleagă la nivel cotidian noţiunile de informaţie, sistem informatic, suport de

informaţie, rolul informaţiei în societate;

− selecteze echipamentele şi programele necesare pentru soluţionarea problemelor

propuse;

− actualizeze şi să prelucreze informaţia stocată în baze de date, tabele de calcul,

fişiere text, fişiere audio, fişiere grafice;

− departajeze problema în subprobleme şi să utilizeze algoritmi deja elaboraţi ca

subalgoritmi;

− înţeleagă legăturile între modul de rezolvare a problemei şi repertoriul de

instrucţiuni ale executantului;

− înţeleagă noţiunile de mărime, constantă, variabilă;

− elaboreze programe pentru rezolvarea problemelor din domeniul matematicii,

fizicii, chimiei, prelucrării textelor şi a imaginilor;

− testeze şi să depaneze programele elaborate;

− construiască modelul, să elaboreze algoritmul şi programul respectiv destinat

soluţionării problemelor propuse;

− analizeze rezultatele obţinute în urma rezolvării problemei pe calculator;

− selecteze şi să adapteze algoritmi existenţi pentru rezolvarea unor probleme noi;

− utilizeze programele aplicative şi educaţionale la rezolvarea problemelor curente;

− depisteze erorile de programare;

− asigure colectarea, înregistrarea, organizarea, prelucrarea, analiza, reprezentarea

şi interpretarea datelor.

− evaluarea volumului de informaţie de pe suportul concret de informaţie;

− înţelegerea principiilor de funcţionare a calculatorului, a echipamentelor
periferice;

− înţelegerea noţiunii de sistem informatic;

− însuşirea caracteristicilor principale ale sistemelor de gestiune a bazelor de date, a

tabelelor de calcul;

− înţelegerea esenţei algoritmului principal şi a subalgoritmului, a modului de

interacţiune a algoritmului principal şi a subaloritmilor;

− înţelegerea noţiunilor de mărime, constantă, variabilă;

− însuşirea metodelor de cercetare şi cunoaştere cu ajutorul calculatorului;

− formularea corectă a problemei ce va fi rezolvată la calculator;

− însuşirea metodelor standard de rezolvare a problemelor şi aplicarea lor în situaţii

nestandard;

− utilizarea programelor aplicative şi educaţionale la rezolvarea problemelor

curente.

Atitudini. Elevul îşi va forma/va performa:

− perceperea adecvată a rolului şi locului calculatorului, a influenţei lui asupra

dezvoltării societăţii;

− tactica comportamentală adecvată în baza înţelegerii influenţei revoluţiei

informaţionale asupra omului;

− interpretarea corectă a rezultatelor furnizate de calculator şi utilizarea adecvată a

limbajelor speciale în procesul comunicării cu el;

− capacităţi de acomodare la specificul echipamentelor şi programelor de

calculator;

− responsabilităţi vizând utilizarea resurselor informaţionale comune;

− responsabilităţi vizând utilizarea tehnicii de calcul în scopul difuzării

informaţiilor de interes personal sau public.

Capitolul 3. Aspectele psihologice ale implementării tehnicii de calcul în

educaţie

3.1. Preliminarii
Dacă într-un trecut nu prea depărtat despre computere în şcoală se discuta doar ca
despre un obiect de studiu, făcându-se referinţe la viitor: “elevii trebuie să cunoască
informatica, le va prinde bine în viaţă”, astăzi maşinile electronice de calcul au
devenit o realitate, atât în şcoli, cât şi în alte sfere ale vieţii sociale. În prezent nu se
mai discută problema dacă trebuie sau nu studiată informatica, are sau nu şcoala
nevoie de computere. Procesul educaţional în integritateasa este greu de conceput
în prezent fără maşinile electronice de calcul. În legătură cu aceasta procesului de
cunoaştere, cercetărilor ştiinţifice li se impun noi probleme, legate de tendinţele
generale de implementare a tehnologiilor informaţionale în educaţie. Care sunt
posibilităţile de informatizare a sistemului educaţional în Moldova? În ce condiţii
vor fi utilizate eficient maşinile de care dispune deja şcoala? Care sunt condiţiile de
funcţionare optimă a sistemului “om-calculator”. Care sunt factorii facilitatori
pentru implementarea în masă a tehnologiilor informaţionale, şi ce impedimente
există în procesul de informatizare a educaţiei? Care sunt tendinţele mondiale în
acest domeniu şi în ce constă specificul de manifestare a lor în Moldova? Acestea
sunt doar o parte din problemele informatizării care trebuie soluţionate în timpul cel
mai apropiat, pentru ca cetăţenii Moldovei să poată beneficia din plin de una din
cele mai mari realizări ale ştiinţei şi tehnicii secolului XX.

Lucrarea prezentă este consacrată aspectelor psihologice ale informatizării.

Obiectivul general este analiza şi evidenţierea fundamentelor psihosociale ale
informatizării educaţiei, a impactului informatizării asupra dezvoltării personalităţii
elevului şi elaborarea unor recomandări referitoare la extinderea procesului de
informatizare în învăţământ.

Lucrarea include două compartimente. În primul compartiment vom realiza

anumite clarificări preliminare asupra conceptului “informatizare a educaţiei”, vom
evidenţia liniile de influenţă a calculatorului asupra dezvoltării psihice a copiilor şi
vom structura în baza studierii experienţei mondiale modalităţile de utilizare a
calculatorului în sistemul educaţional. Nu se vor trece cu vederea nici problemele
care apar în legătură cu dezvoltarea tehnicii electronice de calcul şi, în particular,
informatizarea învăţământului.

Al doilea compartiment va fi consacrat posibilităţilor de optimizare a procesului

educaţional, asistat de calculator. Pe baza unor studii experimentale efectuate cu
elevi din liceu şi cadre didactice se va analiza nivelul de pregătire psihologică şi
profesională a participanţilor procesului educaţional pentru extinderea
informatizării învăţământului. Paralel se va analiza influenţa calculatorului asupra
dezvoltării sferei cognitive a personalităţii în condiţiile actuale în Republica
Moldova. Vom elabora concluziile respective, care vor fi utile pentru elaborarea
unei politici de informatizare a educaţiei.

3.2. Prefigurări vizavi de conceptul “informatizarea învăţământului”

În ce raport se află noţiunile “informatica” şi informatizarea a educaţiei?

În legătură cu raportul “calculator-educaţie” în literatura de specialitate se operează
cu noţiunile “informatica” şi “informatizare a învăţămîntului”. Se vorbeşte despre
studierea calculatorului (calculatorul ca obiect de studiu ) şi utilizarea calculatorului
ca mijloc sau instrument al educaţiei. Cunoaşterea informaticii ca disciplină şcolară
ocupă un loc aparte în informatizarea curriculum-ului, dar nu o acoperă în
întregime. Informatica ca obiect de studiu are anumite obiective relaţionate la
nivelul şcolar (preşcolar, primar, gimnazial, liceal). În raport cu ea, implementarea
noilor tehnologii informaţionale sau informatizarea este mai degrabă o politică
educaţională, care se referă la întreg sistemul educaţional. Vis-à-vis de studierea
calculatorului se utilizează două noţiuni diferite: informatică–disciplină de “profil”
şi “informatica pentru utilizatori/alfabetizare informatică şi computerială”.

În cazul al doilea se are în vedere formarea unor abilităţi generale de utilizare a

calculatorului. Cercetarea informaticii ca disciplină şcolară prevede achiziţionarea
cunoştinţelor fundamentale în domeniul informaticii, abilităţi elementare pentru
utilizarea computerului, priceperi de elaborare a programelor simple, reprezentări
generale despre domeniile de aplicare şi posibilităţile MEC şi despre consecinţele
sociale ale informatizării (8). Studierea calculatorului în şcoală presupune
soluţionarea următoarelor obiective:

• elaborarea curriculum-ului la informatică;

• aprobarea curriculum-ului;

• elaborarea metodologiei predării-învăţării-evaluării;

• asigurarea tehnică;

• pregătirea profesorilor de informatică.

Prin informatizarea învăţămîntului se înţelege pătrunderea tehnologiilor

informaţionale în sistemul educaţional, în toate componentele acestui sistem. În
calitate de sinonim în limba română se mai utilizează instruirea asistată de
calculator (1)

De menţionat că informatizarea nu este doar o metodă nouă, care se înscrie în

sistemul metodologic actual. Procesul informatizării învăţământului reflectă de fapt
o cultură nouă, el “valorifică principiile de modelare şi analiză cibernetică a
activităţii de instruire în contextul noilor tehnologii informaţionale şi comunicative,
caracteristice societăţii de tip postindustrial”(1,

p.196). Informatizarea învăţămîntului trebuie delimitată de instruirea programată,

de la care a început practic informatizarea sistemului educaţional, dar care nu
epuizează esenţa acestui proces. Implementarea noilor tehnologii educaţionale pune
la dispoziţie potenţialuri formative considerabile prin informatizarea procesului de
predare-învăţare-evaluare, dar şi prin informatizarea gestionării, documentării,
interogării, stimularea cogniţiei, interacţiunii dintre participanţi.

În condiţiile actuale instruirea asistată de calculator valorifică operaţii didactice

integrate la nivelul unei acţiuni de dirijare euristică şi individualizată a activităţii de
predare-învăţare-evaluare (5,1988):

• organizarea informaţiei prevăzute de curriculum într-o formă sincronică cu

capacităţile fiecărui elev.

• provocarea cognitivă a elevilor prin întrebări, probleme, modelarea situaţiilor de

problemă.

• dobândirea independentă a informaţiei cu ajutorul calculatorului pentru rezolvarea

sarcinilor didactice atât de elev, cât şi de profesor.

• dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor, utilizând programele speciale de

autoreglare pentru calculator.

• posibilitatea de sistematizare a unor cicluri de lecţii, capitole, module de studii,

părţi sau discipline în întregime.

• stimularea gândirii şi a creativităţii elevului.

Modalităţi de utilizare a calculatorului în clasă au fost descrise de mai mulţi

autori(2, 5, 8, 7). Instruirea programată nu se referă doar la activitatea didactică a
profesorului şi elevului, ea organizează acţiunea de învăţare a elevului pe baza
principiilor cibernetice: transmiterea şi receptarea informaţiei prin mecanisme
specifice de programare şi de comandă; prelucrarea şi stocarea informaţiei prin
organizarea specifică a materialului transmis şi difuzat în doze şi relaţii de
consolidare; autoreglarea raporturilor dintre efectele şi cauzele informaţiei prin
feed-back; asigurarea concordanţei între programarea externă şi condiţiile interne
de asimilare a informaţiei.

Instruirea programată se aplică în trei variante:

• liniară –care constă în informare –exercitare- evaluare;

• ramificată –care prevede, spre deosebire de cea liniară, şi consolidarea negativă;

• combinată - cuprinde elemente din cele două;

Informatizarea învăţământului nu este numai o nouă cale de instruire a elevului; ea

presupune restructurarea sistemului la toate nivelurile, treptele şi disciplinele
preşcolare, şcolare şi universitare. Destinaţia ei nu constă doar în “uşurarea” muncii
elevului sau a profesorului, ci înrestructurarea activităţii umane în condiţiile unei
noi culturi, numite de S. Papert “cultura computerelor”. Caracteristicile actuale ale
acestei culturi sunt: tehnologiile principial noi de informare şi comunicare,
serviciile informaţionale în toate sferele activităţii umane, dezvoltarea sistemelor
informaţionale integrabile şi la nivel individual, în “aşa electronică”. Constatăm
deci aria extinsă a noţiunii “informatizarea educaţiei ” la toate etapele procesului şi
în toate elementele sistemului educaţional. În opinia noastră informatizarea
învăţămîntului este un dezirat al timpurilor, impus atât de necesităţile elevului –
viitor cetăţean, cît şi de problemele metodologice ale educaţiei, care pot fi
soluţionate doar prin implementare MEC.

3.3. Restructurarea psihologică a activităţii umane în cadrul sistemului “Om-

calculator” (aspect sociogenetic)

Una din particularităţile de funcţionare a sistemului “om-calculator” este informaţia

imediată, pe care o obţine subiectul despre rezultatul acţiunilor sale. Atât în
psihologie cît şi în cibernetică e cunoscut principiu legăturii inverse, formulat în
cadrul ştiinţelor antropologice de P. K. Anohin şi N. A. Viner. Posibilitatea feed-
back-ului imediat amplifică dezvoltarea activităţii, prin perfecţionarea rapidă a
acţiunilor. Structura şi conţinutul activităţii umane depind pe de o parte de
trebuinţele personalităţii (factor subiectiv) pe de altă parte de mijloacele de muncă
elaborate în societate. Activitatea desfăşurată în vederea satisfacerii interesului
cognitiv a oamenilor din secolul XVIII, de exemplu, care dispuneau doar de cărţi,
obiecte cotidiene, propriul spirit de observare şi zvonuri, diferă mult de activitatea
oamenilor contemporani, care au la îndemână mijloace de comunicare şi păstrare a
informaţiei diverse, inclusiv computerul. Importanţa mijloacelor sau uneltelor de
muncă este extrem de mare; ele devin la un moment dat surse de progres nu numai
pentru baza materială a societăţii, ci şi pentru psihicul uman. Teoria istorico-
culturală a dezvoltării psihice, populară în cercurile ştiinţifice de pe întreg glob
pământesc, demonstrează că dezvoltarea psihicului uman în sociogeneză (din
momentul apariţiei omului până în zilele noastre) a avut loc datorită dezvoltării
uneltelor activităţii. Analiza mai profundă a interacţiunii “utilizator – calculator”
relevă schimbări calitative esenţiale în activitatea umană ca consecinţe ale apariţiei
şi perfecţionării maşinilor electronice de calcul. Doar în cazul că tratăm simplist
psihicul uman, considerându-l un mecanism de prelucrare a informaţiei, putem
presupune, că schimbările în activitatea umană legate de tehnica de calcul se reduc
la creşterea volumului şi vitezei de prelucrare a informaţiei.

De pe poziţiile teoriei istorico-culturale, uneltele de muncă transformă calitativ

activitatea umană. O. K. Tihomirov, psiholog recunoscut ca specialist în domeniul
psihologiei computerizării, menţionează, că în momentul apariţiei motoarelor
maşinile serveau omului ca unelte în cazurile când se cerea o cantitate mare de
energie fizică; la etapa apariţiei calculatoarelor maşinile devin unelte de muncă
intelectuală ale omului, “organe ale creierului”. Ce menţionează în legătură cu
aceasta, că va interveni o etapă nouă în dezvoltarea proceselor psihice cognitive ale
omului (19). Una dintre cele mai vizibile particularităţi ale activităţii umane în
sistemul “om-calculator” este schimbarea modului ei de reglare. În cadrul
interacţiunii vizate omul primeşte imediat informaţia inversă despre rezultatele
acţiunilor sale. MEC pot pune la dispoziţie şi informaţia despre anumite aspecte ale
activităţii umane, care nu sunt accesibile unui observator din afară, cum ar fi, de
exemplu, frecvenţa biocurenţilor creierului, tensiunea arterială, cantitatea de oxigen
utilizată într-o unitate de timp, etc.

Analiza activităţii de gândire în cadrul sistemului “om-calculator” realizată de O.

K. Tihomirov (19) demonstrează că consecinţele interacţiunii cu computerul nu se
limitează la eliberarea omului de activităţile mecanice, formalizate. Apare un nou
aspect al activităţii de gândire, orientat spre formalizarea problemelor, şi
construirea algoritmilor. În aceeaşi situaţie şi utilizatorul care nu cunoaşte
procedura de soluţionare a problemei, manifestă o formă nouă de activitate. În
activitatea intelectuală componentele formalizate pe care le realizează maşina sunt
substituite de alte elemente cum sunt acţiunile de pregătire, orientare şi control. În
interacţiunea omului cu maşina primul joacă roluri diferite în dependenţă de scopul
în care utilizează maşina. În cazurile când omul învaţă, în calitate de lider apare
maşina, care de fapt conduce dialogul dintre elev şi profesor. Atunci când persoana
cere soluţii pentru o problemă, lucrează cu texte, ea devine figura centrală în
simbioza “om -MEC”.

Într-un sens mai larg calculatorul rămâne în calitate de unealtă a activităţii

pedagogice şi în cazurile programelor instructive, deoarece lider până la urmă este
pedagogul. Interesant este faptul, că programele instructive relevă posibilitatea
omului de-a deveni obiectul influenţeisistemei computerizate, nu numai subiectul
ei. Aceleaşi momente pot fi evidenţiate şi în activitatea administrativă, în cazurile
când se elaborează decizii împreună cu calculatorul şi persoana execută deciziile,
prescrise de calculator (14).

O formă deosebită de activitate a calculatorului este trecerea de la interacţiunea

unui individ cu o maşină la interacţiunea unui grup de oameni cu un sistem de
MEC. Specificul acestei interacţiuni constă în participarea intelectului colectiv,
care nu este suma intelectelor individuale şi accelerarea schimbului de informaţie
necesară pentru soluţionarea problemei. În cazul interacţiunii “om -MEC”,
menţionează D. Likloider, există un câmp comun integrator – cunoştinţele,
informaţia. Vis-a-vis de cunoştinţe, trebuie să menţionăm că apariţia unei
posibilităţi principial noi de păstrare informaţiei cum sunt calculatoarele, schimbă
radical activitatea intelectuală a omului, plasând în structura ei ponderea de pe
activitatea mnemică pe cea creativă.

Constatăm deci că apariţia şi perfecţionarea calculatorului ca unealtă a activităţii

umane nu substituie activitatea intelectuală a omului, nu o completează, ci o
restructurează, conducând-o astfel la o nouă etapă de dezvoltare istorică.
Cercetările psihologice demonstrează, că rezolvarea unei probleme intelectuale
complicate este un proces funcţional, în care se schimbă mereu cu locul intuiţia cu
construcţiile logice exacte, gândirea algoritmică cu imaginaţia etc. În interacţiunea
cu maşina omul se ocupă tot mai puţin de analize algoritmice sau construcţii logice
exacte şi ,ca urmare, se dezvoltă elementul intuitiv al gândirii, capacitatea de
generare a ipotezelor.

Afară de descărcarea activităţii umane de componentele de rutină O. K. Tihomirov

evidenţiază următoarele tendinţe de retransformare a activităţii umane:

1. Vizualizarea – posibilitatea de a mobiliza resursele gândirii imaginative şi în

situaţiile când se operează cu semne.

2. Accelerarea procesului de exteriorizare a ideii, materializarea ei în scheme sau

desene.

3. Accelerarea şi amplificarea variantelor şablon de reformulare a problemei

(variante propuse de calculator).

4. Extinderea posibilităţilor de efectuare a acţiunilor de probă şi cercetare, care pot

fi efectuate de maşină.

5. Posibilitatea de a reveni operativ la etapele intermediare ale activităţii .

6. Posibilitatea de examinare concomitentă a unui obiect din diferite puncte de

vedere, compararea mai multor variante de transformare a acestui obiect.

În rezultatul computerizării se schimbă nu doar structura activităţii cognitive a

personalităţii. Au loc transformări în domeniul comunicării şi a relaţiilor
interpersonale, se modifică procesele de elaborare a deciziilor şi manifestarea unor
calităţi ale personalităţii ca responsabilitatea şi creativitatea (14).

Cercetările psihologice demonstrează că calculatorul ca amplificator al intelectului

uman este o posibilitate în raport cu realitatea. Posibilitatea contrară – “reductor” al
intelectului nu se exclude automat. În situaţia când utilizarea tehnicii de calcul este
rău organizată reducerea intelectului devine realitate. Mai mult, intelectul uman
este divers, el se poate caracteriza prin înţelepciune şi prin prostie, prin urmare se
amplifică şi una, şi alta.

În condiţii experimentale s-a determinat, că computerul poate influenţa pozitiv sau

negativ

procesul de elaborare a deciziilor, reducând responsabilitatea subiectului şi

punându-l la

dispoziţie informaţie cu un anumit conţinut.

3.4. Influenţa calculatorului asupra sferei cognitive şi a personalităţii copilului
(aspect ontogenetic)

Influenţa MEC asupra dezvoltării intelectuale se manifestă şi în aspect ontogenetic,

pe parcursul dezvoltării psihice individuale. Din punct de vedere al ontogenezei
dezvoltarea psihică este un proces de achiziţionare a experienţei sociale. Analizând
prin această prismă, rolul MEC, constatăm următoarele: se schimbă forma de
păstrare a unei bune părţi din experienţa socială; procesul de achiziţionare prin
interacţiunea dintre elev şi profesor obţine încă un component: calculatorul; are loc
reducerea informaţiei formalizate în volumul total de informaţie spre însuşire.

Influenţa computerului asupra dezvoltării psihice a copilului poate fi analizată din

punctul de vedere al conţinutului general şi specific, implicat în dezvoltarea
intelectuală şi în sfera personalităţii copilului. Achiziţionarea modalităţilor de
interacţiune cu computerul e determinată de aspectul dinamic al proceselor psihice
şi de gradul lor de maturizare şi structurare. În condiţiile de computerizare a
activităţii de joc cele mai importante schimbări au loc în sfera cognitivă a copilului.
Aceste schimbări reflectă, în esenţă, legităţile de însuşire a computerului ca mijloc
al activităţii. Activitatea cu calculatorul duce la echilibrarea dinamicii dezvoltării
proceselor psihice (percepţia, gândirea imaginativă, verbală, logică) în baza
principiului de complementaritate.

Computerul este un obiect complicat pentru activitatea de cunoaştere a copilului; ce

înaintează exigenţe susţinute sferei cognitive. Concomitent el pune la dispoziţia
copilului posibilităţi de recunoaştere, care lipsesc în condiţiile tradiţionale, din
cauza unor abilităţi neformate încă (preşcolarul, de exemplu, nu poate elabora
imaginea grafică a unor raporturi).

În interacţiune cu computerul copilul trebuie să cunoască şi să realizeze modalităţi

generalizate ale acţiunilor cu obiectele în cadrul gândirii intuitiv-practice sau în
terminologia lui J. Piajet, a intelectului senso-motor şi a gândirii preoperaţionale.
Începând cu vârsta de trei ani computerul creează o varietate mare de transformare
a elementelor de joc, a modalităţilor de includere a lor în joc, contribuind astfel la
formarea modalităţilor de acţionare cu obiectele. La vârsta preşcolară superioară,
odată cu apariţia şi dezvoltarea jocului pe subiect cu roluri, pentru ca interacţiunea
cu computerul să devină joc, e necesară restructurarea modalităţilor de acţiune cu
obiectele, steriotipizate deja. Dar realizarea potenţialului dezvoltativ al interacţiunii
cu computerul depinde de condiţiile interne ale subiectului, în special de interesul şi
activismul lui cognitiv. Copiii, pur şi simplu, curioşi însuşesc acţiunile foarte
simple de tipul “apasă pe buton” şi foarte repede se plictisesc.

Aceste constatări induc două lucruri: abordarea individuală a copiilor în procesul

însuşirii computerului şi dirijarea acestui proces într-un mod special de adult. Un
alt moment în însuşirea computerului este cooperarea cu un adult sau un alt copil
care cunoaşte mai bine procedeele de joc cu computerul. Necesitatea de cooperare e
legată în mod direct de dezvoltarea activismului cognitiv. Copiii nemotivaţi
abandonează jocul, în timp ce apelul la ajutorul adultului sau a altui copil relevă
tendinţa de păstrare şi continuare a jocului. Copilul urmăreşte acţiunile adultului,
încearcă să participe; în momentul când consideră că a însuşit acţiunea, refuză
ajutorul. Interacţiunea copiilor cu computerul se caracterizează prin emotivitate
înaltă, fapt care stimulează nu numai dezvoltarea intelectuală, ci şi structurile
afective şi motivaţionale. De menţionat sentimentul viu de mirare în momentul
răspunsului corect sau obţinerii rezultatului scontat. Astfel interacţiunea copilului
cu computerul cere ca premisă un anumit nivel de dezvoltare a activismului
cognitiv, iar pe de altă parte constituie o sursă puternică de dezvoltare a acestui
activism, dar şi a altor sentimente şi calităţi plăcerea de-a cunoaşte, satisfacerea
realizării, obţinerii unui rezultat, perseverenţa care –l ajută să continue activitatea în
cazul dificultăţilor şi a factorilor distractivi.

Generalizând vom evidenţia aspectele psihicului, care se supun unei schimbări mai
profunde în interacţiunea, “copil-calculator”.

1. Accelerarea tempoului de dezvoltare intelectuală şi de formare a activismului

cognitiv. Copiii mai mici (5 ani) însuşesc tot atât de repede computerul ca şi cei de
6-7 ani; dat fiind faptul că în al doilea caz s-au format anumite acţiuni stereotip,
care cer restructurare în activitatea cu computerul.

2. Devin mai puţin pronunţate diferenţele dintre dezvoltarea proceselor psihice –

perceperea, memoria, gândirea, operaţiile şi felurile lor.

3. Influenţa asupra sferei afective, motivaţionale şi volitive a copilului, are caracter

complex, care se manifestă în operarea concomitentă cu culoarea, sunetul, mişcarea
obiectului şi tempoul apariţiei stimulenţilor, fapt ce intensifică formarea structurilor
reglatoare ale personalităţii şi dezvoltă activitatea de comunicare.

4. Utilizarea raţională a modalităţilor de prezentare a obiectelor cu care operează

copilul creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea creativităţii, capacităţilor
generale şi speciale.

Vom remarca însă că aceste posibilităţi nu se realizează în cazul când interacţiunea

cu computerul are caracter spontan, nu este organizată şi dirijată de adult.

3.5. Experienţa mediului de instruire Logo

În cadrul unui proiect de cercetare în SUA, statul Masacusets a fost deschisă o

şcoală de informatică neobişnuită. Copiii, de obicei, de dezvoltare medie, iar unii
dintre ei, cu probleme specifice, învăţau toate disciplinele şcolare cu ajutorul
calculatorului.
Coordonatorul acestui proiect, S. Papert a descris experienţa mediului de instruire
LOGO într-o lucrare numită “Revoluţia în conştiinţă: copii, computere şi idei
productive”, dorind să consemneze principiile absolut diferite pe care se baza
procesul pedagogic în şcoala sa. În opinia lui S. Papert tehnica electronică poate
schimba radical gândirea umană, nu numai în aspect tehnic, dar şi conceptual, până
şi în cazul, când persoanele nu interacţionează cu ea. În acest ca influenţă se
datorează instaurării culturii computerelor. Cultura computerelor poate depăşi una
dintre barierele “şizofrenice”, conform autorului, ale epocii noastre: separarea
ştiinţelor naturale, de cele matematice, (fobia matematică caracteristică societăţii
moderne, după S. Papert) şi autocunoaşterea separată atât de primele cât şi de
ultimele. Din punctul de vedere al lui S. Papert pedagogul trebuie să se bazeze pe
antropologism – orientare filozofică, care consideră “omul” categorie centrală în
înţelegerea lumii şi pe baza acesteia defineşte alte noţiuni, cum ar fi societatea şi
gândirea. De pe poziţia antropologismului pedagogul îşi va clarifica care elemente
ale culturii influenţează dezvoltarea intelectuală, ce tendinţe pot fi urmărite în
culturile stabilite. Doar în acest mod poate fi efectuată intervenţia conştientă.
Analizând societatea modernă prin prisma tezelor expuse, S. Papert menţionează,
că oamenii care au sau utilizează calculatoarele le vor include în comunicarea sa cu
copiii, prin urmare se formează elementele culturii, necesare copiilor pentru a–şi
construi singuri intelectul cu ajutorul MEC.

Concepţia lui Seymour Papert despre interacţiunea copiilor cu calculatorul şi

consecinţele ei psihice se bazează în mare măsură pe teoria genetică a inteligenţei,
elaborată de J. Piajet. Una din ideile sale S. Papert care produc conform expresiei
autorului, revoluţie în conştiinţă, este rolul nou al copilului în diada “copil-
calculator”. În programele tradiţionale computerul programează copilul,
pronunţându-i un anumit algoritm de însuşire a programei şcolare, exerciţii pentru
formarea abilităţilor, informaţia necesară, sau legătura inversă. În experimentul lui
S. Papert copilul programează calculatorul, învaţă calculatorul să gândească,
cunoscând astfel propriul mod de gândire. S. Papert porneşte de la ideea lui J. Piajet
despre formarea structurilor intelectuale de către subiect, dar demonstrează că
pentru construcţia lor copilul utilizează materiale din mediul înconjurător.

Consecutivitatea stadiilor, evidenţiate de J. Piajet se explică, conform lui S. Papert

nu atât prin vârsta copiilor, cât prin materialele puse la dispoziţie copiilor de
cultură. Computerul, de exemplu, permite a concretiza gândirea formală; datorită
acestei posibilităţi pot fi reduse diferenţele de vârstă care despart gândirea concretă
(6 ani) de cea formală (12 ani). Mediul intelectual propriu culturii moderne nu
poate propune personalităţii în dezvoltare posibilităţi suficiente pentru a face
accesibilă cunoaşterea propriului mod de gândire. Calculatoarele şi modalităţile
speciale de interacţiune cu ele (copilul în ipostază de programator) au schimbat
situaţia. Programarea acţiunilor broaştei ţestoase (S. Papert) impune conştientizarea
propriilor acţiuni şi idei. Calculatorul propune copilului modelul intuitiv al
propriului proces de gândire, ajutându-l să reflecteze asupra lui.
Înţelegerea esenţei acestui proces permite copiilor să programeze lucruri mai
complicate, şi prin urmare să pătrundă mai profund în tainele propriului proces de
gândire. Acelaşi tablou intuitiv permite copilului să înţeleagă şi diferenţa dintre
gândirea mecanică a calculatorului şi alte stiluri de gândire, “nemecanice”, şi să
aleagă stilul specific omului. Analizând procesul de cunoaştere a copilului cu
ajutorul calculatorului, S. Papert evidenţiază posibilităţile de dezvoltare a intuiţiei.
Ideile apărute pe baza intuiţiei, fiind expuse în programe, devin accesibile pentru
analiză şi apreciere; acelaşi proces de programare permite restructurarea lor,
corecţia, coordonarea cu cunoştinţele formale.

Ideile care stau la baza mediului educaţional LOGO sunt următoarele:

1. Calculatoarele trebuie să fie construite astfel încât învăţarea comunicării cu el să

se asemene cu învăţarea limbii materne de către copil, sau a limbii franceze, de
exemplu, de cei ce locuiesc în Franţa.

2. Învăţarea comunicării cu astfel de computere va schimba şi alte forme de

învăţare, făcându-le nu numai utile pentru intelect, dar şi plăcute.

3. Copilul este arhitect, care construieşte singur intelectul său; el este capabil să
înveţe din momentul naşterii şi însuşeşte un volum colosal de cunoştinţe înainte de
a veni la şcoală, spontan, uşor şi cu bucurie. Numai din cauza unor bariere
culturale, “învăţare din proces plăcut, liber, de cercetare a lumii în copilăria fragedă
se transformă într-o activitate de rob, complicată de îndoieli şi de limitări acceptate
cu bună ştiinţă”(16).

4. Atitudinea afectivă este tot atât de importantă pentru învăţare ca şi capacităţile

intelectuale. Interesul, dragostea, admiraţia fac învăţarea uşoară şi eficientă. Sfera
afectivă e în legătură strânsă cu cea cognitivă.

5. Înţelegerea genetică a învăţării: structurile intelectuale cresc una din alta;

individul poate învăţa ceea ce corespunde cu modelele de care dispune deja.

6. Toţi copiii în condiţii anumite pot deveni programatori, ceea ce le permite să se

dezvolte accelerat din punct de vedere cognitiv. Toţi copiii au capacităţi, care pot fi
valorificate în interacţiune.

7. Una din aceste “anumite condiţii” este accesibilitatea calculatorului:

comunicarea cu el trebuie să fie mai liberă şi mai frecventă.

8. Copiii trebuie să vadă sensul celor învăţate, ei soluţionează probleme personale,

pornind de la capacităţile de care dispun, şi însuşesc în acest fel lucruri care la
prima vedere par complicate, plictisitoare, sau fără sens (matematica, gramatica).

Atitudinea faţă de greşeli

Lucrând cu calculatorul, elaborând programe copiii greşesc. Un lucru important
este când copiii se învaţă să găsească greşeala din programă şi s-o corecteze.
Procesul este legat cu “tema de greşeli”. În cazul programei copiii se învaţă să nu se
teamă de greşeli, să le perceapă ca paşi normali spre soluţia corectă. Din acest
punct de vedere este interesantă analiza comportamentului copiilor în situaţia când
au elaborat o programă, o controlează şi ea nu lucrează. Copilul mai degrabă o va
şterge din memoria maşinii. Unora le trece pofta să mai facă această programă.
Alţii manifestă insistenţă, dar încep de fiecare dată de la început, căutând să creeze
o programă perfectă din prima dată.

Atitudinea tradiţională faţă de greşeli –“rău”- îl face pe copil să se bucure de

posibilitatea de a şterge totul, ca să nu vadă profesorul că a greşit. Strategia
perfecţionării programelor presupune o altă orientare. Greşeala trebuie cercetată. În
acest caz copilul învaţă din greşeală.

Relaţiile profesor – elev

În sistemele educaţionale tradiţionale deşi se declară ideea relaţiilor de colaborare

între profesor şi elev, nu este loc pentru realizarea ei. Profesorul mai mult se
preface când propune elevului să facă ceva împreună; el nu este sincer, iar elevii
foarte bine percep lucrurile. În procesul de programare apar mereu situaţii când
într-adevăr profesorul nu cunoaşte soluţia. În acest caz elevul şi profesorul sunt
implicaţi într-o situaţie reală de colaborare, când cercetează, descoperă împreună
calea de rezolvare a unei idei. În astfel de situaţii elevul învaţă de la profesor nu
numai ce spune acesta, dar şi se face el. S. Papert remarcă ca printre altele copilul
învaţă de la profesor să se ocupe de problemă până la clarificarea ei deplină.

Mediul de instruire LOGO este de fapt un mediu de viaţă, unde maturii şi copiii
învaţă împreună. Torentul de idei nu are doar o direcţie; de la profesor la elev.
Elevii deseori îi uimesc pe profesori aici prin descoperirile sale. Activitatea în
comun stimulează comunicare între copiii, ei discută despre procesul de creaţie.

3.6. Modalităţi de utilizare a calculatorului în cadrul sistemului educaţional

Pe cale empirică s-au stabilit modalităţi variate de utilizare a calculatorului în

procesul educaţional. Practicienii, fără a aştepta recomandări psihologo-
pedagogice, au propus programe de instruire pentru diverse grupuri de copii,
începând de la vârsta preşcolară şi până la nivelul universitar, au propus moduri de
implementare în managementul şcolar şi în procesul de perfecţionare a cadrelor
didactice.

Una din cele mai productive direcţii, care răspunde necesităţilor educaţiei moderne
este individualizarea instruirii. Implementarea calculatorului permite să se lucreze
individual cu fiecare elev, activitate complicată şi practic imposibilă fără maşinile
electronice de calcul. Se indică necesitatea de elaborare a sarcinilor didactice
adecvate, expunerea lor într-o formă accesibilă elevului. În această ordine de idei
am menţiona că autorilor le scapă un moment foarte important pe care se bazează în
fond instruirea individualizată: cunoaşterea particularităţilor individuale ale
elevilor, care poate fi aprofundată şi apreciată în cazul calculatorului.

Informaţia despre elev s-ar baza nu doar pe rezultatele testării periodice sau
observabile fragmentate ale profesorului, dar şi pe monitorizarea procesului de
achiziţionare a competenţelor şi atitudinilor, efectuată cu ajutorul calculatorului.

Din aceeaşi direcţie, dar cu specific pronunţat face parte ajutorul copiilor cu
handicap fizic sau mintal care poate fi acordat cu calculatorul. Copiii cu reţinere în
dezvoltare, instabilitate emoţională, defecte fizice au nevoie de forme speciale de
influenţă pedagogică. În acest sens calculatorul devine soluţie a unei probleme
sociale, care nu avea rezolvare până în epoca MEC. Obiectivele informatizării
învăţământului special sunt: asigurarea canalului de comunicare a copilului cu
lumea externă. Într-un anumit sens, copiii cu handicap, invalizii au nevoie de
comunicare mai intensă cu ambianţa sa. Aplicarea calculatorului schimbă radical
calitatea şi volumul de informaţie, operată în interacţiunea socială.

Un alt obiectiv este valorificarea cu ajutorul calculatorului capacităţilor fizice sau

psihice de care dispune copilul cu nevoi speciale. Un moment special este
posibilitatea de introducere şi obţinere a informaţiei, care trebuie să se bazeze nu
doar pe organele sănătoase, dar să permită dezvoltarea şi menţinerea unor funcţii o
perioadă cît mai îndelungată. În această direcţie calculatoarele pun la dispoziţie
moduri variate de activare a maşinilor care se bazează pe diferite aspecte ale
structurii senzomotore umane. E suficient să spunem că informaţia poate fi
introdusă până şi pe cale vizuală, cu ajutorul detectoarelor de mişcare a ochiului.

Important este să menţionăm, ca în majoritatea cazurilor consecinţele unui defect

motor senzorial sau mintal sunt amplificate de factori psihologici, cum ar fi
disperarea, lipsa încrederii în sine, agresivitatea orientată în interior sau exterior,
cauzate pe de o parte de eforturile exagerate pentru realizarea unor lucruri simple,
de lipsa succesului în învăţare, pe de altă parte de atitudinea ambianţilor. Doar
conştientizarea faptului, că calculatorul face accesibile jocuri, cunoştinţe, abilităţi,
forme de comunicare, o doză de independenţă, influenţează pozitiv încrederea în
sine, confortul psihologic absolut necesar pentru succesul în activitate.

R. Williams şi C. Maclean remarcă, că calculatoarele mai au o semnificaţie pentru

copiii cu nevoi speciale. Tehnica electronică este pentru ei unul din cele mai
accesibile domenii ale activităţii umane. Există perspective de a-şi realiza
activitatea profesională. Deci interacţiunea cu calculatorul extinde posibilităţile de
integrare socială a copiilor cu nevoi speciale. Sunt însă probleme în ceea ce priveşte
pregătirea specialiştilor în aspect tehnic, dar mai ales în aspect psihologo-
pedagogic. Particularităţile psihologice ale activităţii de învăţare a copiilor nu sunt
încă bine cunoscute, nu se cunoaşte exact ce trebuie să înveţe ei, cât şi cum.
Experienţa utilizării computerului în instruirea copiilor cu retard mintal scoate în
lumină două moduri de abordare a problemei: modul tradiţional şi instruirea prin
dialog (7). Primul constă în exercitarea la infinit a unor acţiuni simple şi în acest
caz calculatorul diferă de profesor doar printr-o mai mare răbdare. Instruirea prin
dialog presupune cercetarea independentă a mediului obiectual şi însuşirea lui.
Comunicând permanent cu calculatorul, iar prin intermediul lui şi cu alţi oameni,
copiii îşi îmbogăţesc propria experienţă, revin într-o stare emoţională pozitivă, nu
se simt izolaţi, sau inferior altor oameni, ceea ce contribuie la obţinerea succesului
în activitatea de învăţare. O altă direcţie de utilizare a calculatoarelor în educaţie
este valorificarea posibilităţilor lor în calitate de mijloc tehnic de instruire.
Calculatorul poate înlocui la etapa actuală toate mijloacele tehnice de instruire
cunoscute, prezentând în acelaşi timp posibilităţi mult mai largi decât aparatele
teleradio, aparate de protecţie etc. MEC pot fi utilizate pentru calculele mai
complicate la lecţiile de matematică, pentru analiza landşaftului la geografie,
elaborarea proiectelor la modelare, pictură, sculptură, brodare etc. Prioritatea
calculatorului este ca modelele elaborate sau prezentate, materiale instructive,
fenomenele pot fi demonstrate şi analizate din aspectul dinamic, ca proces, ce
corespunde realităţii şi formează reprezentări adecvate despre obiectul studiat.

E greu să supraapreciezi rolul calculatorului în procesul de evaluare a rezultatelor

şcolare. Importanţa evaluării ca moment al activităţii pedagogice nu se reduce la
aprecierea performanţelor elevului, ea are importanţă pentru perfecţionarea
curriculumului, a cadrului didactic şi dezvoltarea elevului. Doar prin
implementarea MEC se poate realiza acel ideal al evaluării, dorit astăzi de
participanţii procesului educaţional şi de societate. Asigurarea obiectivitătii
evaluării, a validităţii şi fidelităţii rezultatelor, evaluarea continuă, formarea
capacităţii de autoevaluare, excluderea momentelor criminale din acest proces,
feed-back promt – dezirate care par irealizabile, pot fi atinse, utilizând calculatorul
ca mijloc de evaluare, monitorizare şi înregistrare a rezultatelor şcolare. Este inutil
să se explice în cadrul acestei lucrări, cât timp economiseşte profesorul şi cât
câştigă elevii din evaluarea cu ajutorul calculatorului. E destul să amintim de
necesitatea comentării notei, pe care profesorul nu reuşeşte să-o facă din cauza
numărului mare de elevi şi a timpului redus. Nu se mai discută despre evaluarea
prin fişele şcolare (fără note), sau studierea rezultatelor în aspect dinamic, momente
necesare, dar imposibile din cauza numărului mare de elevi, a deficitului de timp şi
a resurselor umane.

În procesul educaţional pot fi aplicate jocurile cu computerul şi modelarea

imitativă. În legătură cu această direcţie de utilizare a computerului unii pedagogi
manifestă neîncredere şi scepticism, căci consideră jocurile timp pierdut. Într-
adevăr, utilizarea jocurilor (nu numai cu calculatorul!) în instruire e rezonabilă doar
în cazul când se contează pe un rezultat pedagogic: stimularea gândirii, a
creativităţii, crearea sau menţinerea motivaţiei pozitive de învăţare, stimularea
cooperării, exercitarea unor abilităţi, modelarea sarcinii de cercetare, încurajare,
captarea atenţiei, organizarea şi dirijarea activităţii de învăţare.
Autorii nu neagă posibilitatea de utilizare incorectă a jocurilor la computer în
procesul didactic. Problema este a-i ajuta profesorului să aleagă şi să aplice corect,
valorificând potenţialul dezvoltativ şi excluzând efectele negative. Pentru
programele cu jocuri se recomandă să fie însoţite de documentaţia completă, care ar
descrie procedeele de lucru cu ele, materialele suplimentare necesare, etapa de
pregătire pentru aplicare şi rezultatele scontate. Numai aşa jocurile la computer şi
modelarea imitativă ar deveni un instrument metodologic valoros, încetând să fie
clasificate ca pierdere de timp.

Credem că reprezentările despre calculator ca sursă informaţie este cea mai

răspândită în societatea noastră. Mai puţin este utilizat în această calitate în şcolile
republicii. Williams şi Maclean descriu mai multe aspecte ale utilizării
calculatorului ca sursă de informaţie în procesul educaţional: păstrarea informaţiei;
transmiterea şi recepţionarea informaţiei, operarea cu informaţia, restructurarea
formei de prezentare a datelor, generarea voluntară a datelor. Pregătirea pentru
utilizarea calculatorului include în mod obligatoriu pe lângă aspectele psihologo-
pedagogice şi pregătirea etică şi juridică. Calculatorul dispune de posibilităţi
deosebite pentru organizarea activităţii extraşcolare ale elevilor. În cluburi, cercuri
pe interese, în sălile de clasă în afara lecţiilor elevii ar putea să aibă acces la
maşinile libere pentru a lucra asupra propriilor proiecte. În aceste situaţii de
interacţiune liberă cu computerul, elevii cunosc mai bine funcţiile şi proprietăţile
lui; Williams şi Maclean recomandă soluţionarea problemelor aplicative, utile
şcolii. Astfel vor fi realizate activităţi interesante, atrăgătoare, dar şi cu semnificaţie
socială. Participarea copiilor de vârstă diferită, participarea profesorului ca partener
dezvoltă abilităţile de comunicare şi colaborare.

În calitate de mijloc metodic nou computerul poate fi utilizat pentru elaborarea şi

păstrarea bazelor de date despre elevi, evidenţa frecvenţei, reuşitei, baze de date
despre părinţi, despre disciplinele şcolare, curriculumuri etc. Calculatorul poate fi
utilizat pe larg de specialiştii şcolii – psiholog, defectolog, - pentru diagnosticarea
diferitor funcţii, elaborarea programei de dezvoltare şi corecţie, în activitatea
administraţiei şcolii. Utilizarea programelor “redactor de text” se face atât în clasă,
în scopuri didactice, cât şi în procesul de dirijare a procesului educaţional.

Paralel cu descrierea modalităţilor de utilizare a calculatoarelor în procesul

educaţional se menţionează permanent necesitatea de pregătire psihologo-
pedagogice şi tehnică a cadrului didactic şi de asigurarea psihologo-pedagogică a
procesului de informatizare. Cu calculatorul se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu toate
celelalte “minuni”- produse ale creierului uman – disocierea atomului, modelarea
genetică, ş. a. Ca şi ele calculatorul poate fi utilizat pentru progresul societăţii,
pentru dezvoltarea şi autorealizarea personalităţii, dar şi în scopuri meschine, ca
duşman al omenirii. Vizavi de educaţie: totul depinde de cadrul didactic, care
implementează calculatorul în activitatea sa pedagogică.

3.7. Exigenţe psihologice faţă de sistemele computaţionale

Analiza experienţei de informatizare prin prisma psihologiei dezvoltării şi educaţiei
a permis formularea unor concluzii care pot deveni baza psihologică pentru
elaborarea sistemelor educaţionale electronice. În acest proces un loc important îi
aparţine teoriei conform căreia activitatea psihică a omului se constituie în
activitate. Dezvoltarea psihică în activitate este mediată de mijloacele de muncă,
schimbarea cărora provoacă restructurări în procesele cognitive ale personalităţii.

Alt moment esenţial îl constituie interacţiunea socială, în care se pun la dispoziţia

copilului mijloacele de activitate şi moduri de manipulare cu ele. Esenţa
concluziilor elaborate este următoarea (18):

1. Sistemele educaţionale electronice trebuie să fie elaborate special pentru

activitatea de învăţare şi să permită soluţionarea problemelor organizaţionale şi
dezvoltarea tuturor componentelor activităţii respective.

2. Aceste sisteme vor fi elaborate pe baza analizei conţinuturilor educaţionale.

Conţinuturi diferite, concomitent caracterul funcţional al sistemului ar putea
satisface necesităţile mai multor discipline de învăţământ.

3. Fiecare sistem de instruire, bazat pe MEC se creează pentru însuşirea unui sistem
de noţiuni, reprezentat prin anumite acţiuni şi operaţii ale subiectului. asigura o
analiză independentă a conţinutului obiectului din partea elevului.

4. Integritatea sistemului de noţiuni e asigurată de integritatea şi legăturile interne

ale acestor acţiuni şi operaţii. Astfel activitatea elevului se bazează pe parcurgerea
traseului de la însuşirea operaţiilor şi acţiunilor iniţiale, primare la însuşirea
sistemului integral, complex. În acest caz sistemul electronic deschide posibilităţile
sale elevului, iar însuşirea de către copii a acestei scheme este de fapt şi însuşirea
conţinutului noţiunilor.

Sistemele MEC transmit în primul rând aspectul operaţional al noţiunilor. Prin

urmare, în momentul creării lor este necesară separarea aspectului operaţional de
cel al modelării. Aspectele separate vor fi reprezentate în aceeaşi măsură, dar rolul
primordial îi va aparţine celui operaţional, care ar asigura o analiză independentă a
conţinutului obiectului din partea elevului. Sistemele MEC educaţionale trebuie să
îmbine calităţile modelelor dinamice şi semiotice. Utilizarea lor se va realiza pe
baza principiului activ-operaţional. Elevii nu se vor adapta la sistem, ei vor opera
cu ea, vor executa retransformări şi operaţii, îşi vor analiza şi aprecia propriile
acţiuni din punct de vedere a obiectivelor înaintate.

Sistemul de educaţie cu utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne nu este

“profesor”, sistemul nu decide în organizarea activităţii de învăţare. Sistemul se
înscrie organic în metodologia şi tehnologia învăţării. Fiecare sistem concret
reprezintă un mijloc de organizare a activităţii comune a profesorului cu elevii, a
elevilor între ei şi asigură forme diverse de interacţiune cum ar fi:
- distribuirea acţiunilor şi operaţiilor în structura soluţionării problemelor între
participanţi diferiţi; cooperarea lor;

- analiza şi aprecierea reciprocă a elevilor pe parcursul soluţionării unui sistem de

probleme într-o anumită consecutivitate;

- modelarea în comun a unor scheme de transformare a obiectului, propuse de

maturi, înţelegerea şi prezentarea de către un elev a modulului de soluţionare a
problemei propus de colegul său.

Formele de interacţiune enumerate, permit, conform autorului, utilizarea

calculatorului pentru formarea activităţii de învăţare în cheia dialogului colectiv.
Deci profesorul va putea proiecta situaţiile de învăţare ca modele dinamice de
dezvoltare a comunităţilor de copiii şi maturi. În consecinţă profesorul va avea
posibilitatea să dirijeze procesul de interiorizare –transformarea proceselor
interpsihice desfăşurate în procese intrapsihice. Formele de modelare în comun cu
ajutorul MEC vor contribui la formarea unei atitudini reflexive, conştientă faţă de
realitatea studiată.

Sistemele educaţionale de MEC trebuie să i-a în consideraţie particularităţile

psihologice de vârstă ale elevilor. În perioada de vârstă diferite activitatea de
învăţare are trăsături specifice, prin urmare sânt necesare şi forme specifice de
instruire, posibil de la jocuri în vârsta preşcolară până la activitatea de cercetare şi
de creaţie în perioada adolescenţei.

Crearea sistemelor educaţionale de MEC se cere a fi însoţită de studierea profundă

a posibilităţilor de aplicare în situaţii diferite. Studiile efectuate vor servi ca bază
pentru implementarea lor în sistemul educaţional. Exigenţele formulate nu pretind a
fi o teorie integră despre dimensiunile psihologice ale computerizării, ele reflectă
doar unele aspecte ale acestei probleme.

Pentru retransformarea procesului educaţional prin informatizare sunt necesare

cercetări, care ar permite să stabilim cu exactitate ştiinţifică importanţa
calculatorului pentru sfera valorică a personalităţii, autoconştiinţa, interacţiunea cu
profesorul şi alte persoane, etc.

3.8. Problema impactului negativ al informatizării asupra personalităţii şi

societăţii. Dificultăţi de implementare a MEC în educaţie.

Mai mulţi cercetători în domeniu pe lângă analiza experienţei pozitive de

informatizare a societăţii evidenţiază şi impactul ei negativ (8, 7 etc.). O. K.
Tihomirov menţionează că calculatorul poate amplifica la fel de bine atât
înţelepciunea cât şi prostia umană. Consecinţele negative evidenţiate pot fi divizate
în două grupuri: consecinţe negative reale şi consecinţe negative ipotetice.
Le vom analiza în primul rând pe cele reale.

Criminalitatea computaţională este un fenomen relativ nou, apărut ca consecinţă a

dezvoltării tehnicii electronice (12). Sunt răspândite furturile electronice, spionajul
electronic industrial. Se înregistrează tendinţa de creştere a criminalităţii
computaţionale. La moment cea mai eficientă cale de luptă cu ea este selectarea
cadrelor cu moralitate înaltă, cointeresate personal în dezvoltarea întreprinderii
sale.

Conform cercetătorilor americani, jocurile computerizate prezintă pericol pentru

sănătatea psihică a omului – prin apariţia unei pasiuni exagerate faţă de
“universurile computaţionale”. Pierderea controlului asupra maşinilor (12). Cu cât
sunt mai complicate calculatoarele, cu atât mai complicat este controlul asupra lor.
Tehnica computaţională se dezvoltă accelerat, apar programe complicate, la
elaborarea cărora participă specialişti diferiţi. În rezultat nimeni nu este capabil să
aprecieze programa în întregime. Pe de altă parte calculatoarele dirijează multe
sisteme economice, financiare, militare. Problema nesoluţionată a controlului
asupra MEC produce anxietate în plan social-psihologic. Există un număr mai mare
de consecinţe negative există în stare ipotetică. Se presupune că comunicarea prin
calculator va “dezumaniza” comunitatea, oamenii vor deveni mai izolaţi, mai
singuri. Comunicarea vie va fi înlocuită cu interacţiunea cu calculatorul.
Informatizarea societăţii, şi a educaţiei în particular, va contribui la înrăutăţirea
situaţiei materiale a grupurilor sociale neasigurate material, va progresa procesul de
pauperizare a acestor grupuri. Calculatoarele por influenţa negativ sănătatea psihică
a populaţiei, analogic cu televiziunea. Conţinutul calculatorului se poate schimba
după dorinţa utilizatorului, iar interacţiunea cu el poate avea loc în formă de dialog,
implicând în acţiune utilizatorul, izolându-l astfel de lumea reală, de alte persoane
şi atrăgându-l într-o lume inexistentă. Calculatorul poate influenţa negativ gândirea
umană, reducând-o la schema gândirii mecanice, utilizată în tehnica electronică,
sau poate amplifica greşelile umane.

Asemănările cu caracter extern dintre computer şi om (calculatorul vorbeşte,

gândeşte, acţionează) poate duce la iluzia identităţii oamenilor şi a maşinilor, ideea
care în consecinţă ar deregla imaginea de sine a personalităţii. Se presupune că pot
fi încercări de creare a unei societăţi dirijate, spionare totală. Există pericolul de
acordare a încrederii exagerate în informaţia prezentată de calculator şi, prin
urmare, probabilitatea înaltă de-a elabora decizii inadecvate.

Dificultăţile şi obstacolele în implementarea tehnologiilor informaţionale sunt de

natură diferită. E. Noveanu evidenţiază:

1. Dificultăţi administrative din care fac parte: absenţa politicilor de implementare;

lipsa suportului didactic, restricţiilor bugetare. Remarcăm că R. Williams şi C.
Maclean, specialişti englezi în informatizarea învăţământului analizând dificultăţile
implementării tehnicilor de calcul în educaţie, menţionează că asigurarea cu
programe calitative, pregătirea cadrelor, schimbările în planul de învăţământ,
întreţinerea maşinilor, necesitatea spaţiului suplimentar – toate cer resurse
financiare, care trebuie obţinute de la alte articole bugetare, fapt ce provoacă
protestul.

2. Dificultăţi tehnice: insuficienţa şi incompatibilitatea materialelor, penuria şi

calitatea proastă a softurilor, probleme lingvistice, electricitatea, lipsa unui personal
specializat.

3. Dificultăţi pedagogice: absenţa unor obiective clare, cercetare şi evaluare

insuficientă, formarea educatorilor şi rezistenţa la schimbare. Vom remarca că R.
Williams şi C. Maclean consideră că cele mai complicate probleme ţin de
elaborarea materialelor didactice şi a pregătirii cadrelor. La rândul nostru
presupunem că pregătirea materialelor şi a cadrelor e legată de cercetările în
domeniul pedagogiei şi psihologiei care lipsesc şi de faptul că nu sunt valorificate
rezultatele cercetărilor efectuate deja.

De fapt în clasificarea lui E. Noveanu sunt prezente şi anumite dificultăţi de ordin

psihologic: în special ultima – rezistenţa la schimbare. R. Williams şi C. Maclean
(7) diferenţiază în legătură cu computerizarea probleme care stau în faţa şcolii şi
probleme ale serviciului educaţional. Ultimele se manifestă la nivel naţional şi
regional şi constau în determinarea surselor de asigurare tehnică, în căutarea
resurselor financiare. Ele poartă caracter provizoriu şi se soluţionează în intervale
de timp relativ scurte. În opinia autorilor, mai complicate sunt problemele cu
caracter psihologic, care apar în şcoală odată cu tehnologiile informaţionale. Doar
educaţia este un proces continuu de influenţă asupra elevilor, care sunt în primul
rând copii.

Obstacolele psihologice ale computerizării se manifestă nu numai vis-à-vis de

personalitatea elevilor, ea ţine şi de psihologia părinţilor şi cea a profesorilor.
Cercetarea surselor psihologice şi pedagogice permit a evidenţia factorii psihologici
ce împiedică informatizarea învăţământului:

- Atitudinea omului faţă de nou (rezistenţa la schimbare). Oamenii sunt dispuşi să

perceapă sceptic lucrurile noi, cu cât omul are o vârstă mai înaintată, cu atât mai
mult preferă să trăiască într-o lume a obiectelor cunoscute, lucru confirmat de
cercetări speciale în domeniul psihologiei speciale.

- Bariera psihologică a potenţialului utilizator faţă de ideea computerizării, legată

de necesitatea eforturilor susţinute pentru însuşirea abilităţilor de lucru cu aceste
măsuri complicate (8). Bariera psihologică demonstrează că la nivel individual nu
este formată necesitatea şi semnificaţia computerizării. Prin urmare sunt necesare
măsuri, care ar influenţa mentalitatea potenţialului utilizator.
- Lipsa cunoştinţelor şi abilităţilor de utilizare a computerului ca mijloc al activităţii
pedagogice, care e legat de altfel de volumul redus al cercetărilor psihologo-
pedagogice în domeniu. Literatura de specialitate este consacrată mai mult
perfecţionării maşinilor şi programării; surse cu caracter psihologic şi pedagogic
sunt puţine şi nu se referă la toate aspectele computerizării.

- Incompatibilitatea politicilor educaţionale cu particularităţile psihologice de vârstă

ale copilului. Este stabilit deja că copiii mai mici acceptă şi însuşesc mai uşor
parteneriatului cu calculatorul. Totuşi în majoritatea ţărilor în educaţia preşcolară şi
mica şcolaritate calculatorul nu se studiază ca disciplină şcolară şi nici nu ocupă un
loc prea important printre mijloacele de instruire.

- Elaborarea softului educaţional pe baza strategiilor tradiţionale de învăţare. ”În

literatura dedicată zonei de intersecţie” computer-învăţare este unanim acceptată
teza conform căreia pătrunderea noilor tehnologii informaţionale în acest domeniu
va restructura atât modul de a gândi strategiile învăţării, cât şi practicile ce vor
rezulta. Acelaşi autor în alt context menţionează schimbarea interacţiunii “elev-
profesor” în urma informatizării. Totuşi practicile descrise arată că nu sunt create
programe educaţionale care ar depăşi metodologia tradiţională, fapt care nu
stimulează utilizatorul.

MEC sunt percepute ca pericol social-psihologic pentru mai multe categorii de

persoane. Informatica pretinde la partea sa de finanţe, la loc în planurile de
învăţământ şi la timp în orar. Profesorii de la alte discipline trebuie să cedeze din
orele lor, fapt care provoacă atitudine negativă faţă de disciplina nouă. În cazul
informatizării acestor discipline se implică barierele psihologice descrise mai sus.
Dificultăţile evidenţiate fac necesară desfăşurarea cercetărilor psihologice şi
sociologice pentru elaborarea unei politici acceptabile de informatizare a educaţiei.

3.9. Concluzii

1. Analiza surselor ştiinţifice şi a experienţei de utilizare a calculatorului în

domeniul educaţiei denotă profunzimea problemei informatizării. În esenţă
informatizarea nu se limitează la o metodă nouă pedagogică, care s-ar înscrie în
sistemul metodelor tradiţionale. Prin rolul lor social, desemnat în conceptul “cultura
calculatoarelor” informatizarea educaţiei semnifică retransformarea sistemului
integral de educaţie, nu numai ca formă de organizare, ci şi ca conţinut.

2. Interacţiunea cu calculatorul induce restructurarea componentelor psihologice ale

activităţii umane. Fiind un instrument al activităţii intelectuale, calculatorul
influenţează în direcţia amplificării potenţialului creativ, extinde limitele
cunoaşterii, accelerează trecerea de la nivelul ei senzorial la cel abstract şi invers,
restructurează memoria umană şi stimulează dezvoltarea unui tip special de gândire
- construirea algoritmilor, sau transformarea ideilor neformalizate în structuri
formalizate.
3. Influenţa psihologică a interacţiunii cu calculatorul se manifestă în domeniul
personalităţii. Sunt înregistrate fapte care demonstrează impactul asupra imaginii
propriului “Eu”, asupra responsabilităţii şi creativităţii ca structuri esenţiale ale
personalităţii; asupra sferei afective şi volitive ale personalităţii.

4. MEC de rând cu orice altă descoperire ştiinţifică, pot avea urmări sociale atât
pozitive, cât şi negative. Analiza consecinţelor negative evidenţiate în literatura de
specialitate relevă legătura lor cu natura umană mai mult şi mai puţin cu specificul
tehnic al calculatoarelor.

5. O trecere în revistă a blocajelor informatizării, a dificultăţilor şi obstacolelor în

calea acestui proces demonstrează, că ele ţin în primul rând de aspectele teoretice şi
metodologice ale problemei. De exemplu, se afirmă că programarea influenţează
gândirea copilului pentru că ea este prototipul multor sarcini cognitive şi stimulează
capacităţile respective la subiecţi. Această afirmaţie are nevoie de confirmare
experimentală, pentru că transferul anumitor abilităţi şi cunoştinţe constituie de fapt
o sarcină deosebită pentru subiect (Rubţov). Nici oamenii maturi nu percep uneori
uzomorfismul problemelor. Mai mult, capacitatea de soluţionare a problemelor într-
un domeniu necesită cunoştinţe specifice. Aceeaşi situaţie se constată şi în cazul
interesului faţă de jocul la calculator, a rolului educatorului, a influenţei asupra
autoconştiinţei. Necesitatea implementării tehnologiilor educaţionale în educaţie nu
cere demonstraţie; dar nu se poate avansa în această direcţie fără cercetări
fundamentale în domeniul psihologiei dezvoltării, sociale, a computerizării şi în
ştiinţele educaţiei.

6. Însă o concluzie care poate fi trasă din materialele studiate este necesitatea
pregătirii cadrelor didactice pentru realizarea educaţiei în condiţiile unei culturi a
calculatoarelor. Nu ne referim doar la pregătirea lor tehnică, care poate fi realizată
relativ uşor. Problema constă în schimbarea reprezentărilor despre educaţie,
înţelegerea tendinţelor de retransformare a acestui proces şi acceptarea lor. Un
lucru simplu în instruirea cu ajutorul calculatorului: fiecare profesor trebuie să-şi
vadă disciplina sa într-o altă structură, să elaboreze un sistem nou de legături
interne. Nu este uşor, aşa cum nu e uşor să vezi într-o altă lumină relaţia cu elevul,
procesul de instruire şi alte aspecte ale educaţiei. Practic, e necesar un sistem nou
de pregătire la specialitate şi o nouă pedagogie. Sigur, se cer eforturi umane,
resurse intelectuale şi financiare, dar fără cadre bine pregătite societatea riscă “ să
culeagă” doar consecinţele negative ale informatizării.

În încheiere menţionăm că importanţa şi complexitatea procesului de informatizare

a educaţiei necesită atenţie la nivel de stat. Este oportună elaborarea unei concepţii
de implementare a tehnologiilor informaţionale în educaţie care ar reflecta toate
aspectele acestui proces, direcţiile lui şi ar propune modalităţi de valorificare
eficientă a resurselor, de care dispune deja Moldova la momentul actual.

Bibliografie
1. Cristea Sorin, Dicţionar de pedagogie, Chişinău-Bucureşti, 2000

2. Noveanu E., Noveanu D., Impactul noilor tehnologii informaţionale asupra

strategiilor instruirii, în “Tehnologii educaţionale moderne”, Chişinău, 1994, p. 21-
26.

3. Noveanu E. Pregătirea psiho-pedagogică a cadrelor didactice: implicaţii ale

informatizării învăţământului. în “Tehnologii educaţionale moderne”, V. II,
Chişinău, 1994.

4. Psihologia socială experimentală, Iaşi, Polirom, 1998.

5. Vaideanu G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Bucureşti, 1988.

6. Веловина И., Психологические последствия компьютеризации детскои

игры/ Информатиса и образование, 1991, стр. 3,4

7. Вильямс Р., Маклин К., Компьютеры в школе, Москва, Прогрес, 1988.

8. Гершунский Б. С. Компьютеризация в сфере образования: проблемы,

перспективы., Москва, Педагогика, 1987

9. Джозеф В. “Возможности вычислительных машин и человеческий разум”

Москва, 1982

10. Деятельность младших школьников в компьютерной игровой учебной

среды, Информатика и образование, № 6, 1990

11. Ершов А. . Компьютеризация школы и математическое оброзование,

Информатика и оброзование, №5-6, 1992

12. Зуев А. Компьютер и общество Москва, 1990

13. Зайдельман Я. Н. Три кита школьной информатики, Информатика и

образование, № 3-4, 1993

14. Корнилова Т. В., Тихомиров О. К., Принятие интелектуальных решений в

диалоге с компьютером, Москва, МГУ, 1990, 190 стр.

15. Компьютеры в обучении: Шведский путь, Информатика и оброзование, №

1, 1992

16. Нейперт С., Переворот в сознании: дети, компьютеры и плодотворные

идеи, Москва, Педагогика, 1989
17. Психологические проблемы автоматизациии научно-исследовательских
работ, Москва "Наука", 1987

18. Рубцов В. В. Компьютер в школе (опыт, проблемы и перспективы)

вступительная статья в книге, Компьютеры в школе, Москва, 1988

19. Тихомиров О. К. Психология компьютеризации, Киев, 1988