UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

Studiu de caz

La diciplina: Achiziții
Tema: Studiul privind luarea deciziilor privind sursele de aprovizionare

A verificat: Boris Corețchi

Conf. univ., dr.
A efectuat: Colosov Elisaveta
Gr.MK171

Chișinău 2020

1
 Cuprins
Introducere……………………………………………………………………….3

Capitolul I: Strategia de aprovizionare a unei firme

1.1Organizarea internă a compartimentului de aprovizionare.................................4

1.2Conţinutul planului şi al programelor de aprovizionare
a unităţilor economice.........................................................................................5
1.3Structura materială a planului şi programelor de aprovizionare.........................6
1.4Evaluarea și selectarea furnizorilor.....................................................................7

Capitolul II: Analiza subsistemului de aprovizionare la Nestle LLC Rusia……..9

Concluzie................................................................................................................11

Bibliografie.............................................................................................................12

2
 Introducere

Actualitatea și importanța temei: Activitatea de aprovizionare identifica nevoile

întreprinderii, găsește furnizori, negociază cu aceștia, emite (lanseaza) comenzi către furnizori și
asigură sosirea lor în întreprindere. În acest sens, managerul care raspunde de aprovizionare,
trebuie să țina o evidență a furnizorilor posibili pentru fiecare materie primă și a rezultatelor
obținute prin colaborarea cu aceștia. Întreprinderea mică sau mijlocie beneficiară trebuie să
coordoneze nevoile sale cu procesele de producție ale furnizorilor, inclusiv să controleze dacă
furnizorii respectă clauzele contractelor încheiate (cantitate, calitate, termene de livrare, etc.)
Desfășurarea normală a proceselor de aprovizionare necesită organizarea, în cadrul structurii
manageriale a firmei, a unui compartiment de specialitate (sau desemnarea macar a unei
persoane) care să răspundă de aprovizionarea tuturor materiilor prime si materialelor. Aceasta nu
exclude posibilitatea colaborării acestei persoane cu angajații care lucrează în subunitățile
consumatoare de materii prime sau în alte compartimente.
Pornind de la strategia folosită în domeniul cumpărării de resurse materiale, de la politica
adoptată în domeniul gestiunii stocurilor, de la programele de aprovizionare elaborate, o atenţie
specială trebuie acordată stabilirii momentelor de comandă-aprovizionare, ordonarea finală a
acestora va fi şi în funcţie de sursele de furnizare selectate. De altfel, considerăm că eşalonarea
realizării unei activităţi sau alteia specifice managementului aprovizionării nu presupune o
delimitare strictă, ci o rezolvare corelată, reiterată prin adaptările care se impun în funcţie de
noile elemente care apar în planul intern al întreprinderii sau în mediul socio-economic în care
funcţionează. Aşadar, eventualele determinări şi precizări anterioare trebuie reaşezate în etape
ulterioare, pentru a se asigura racordarea în aval şi în amonte şi a se ţine seama de condiţionările
şi intercondiţionările specifice procesului de aprovizionare, în general.

Scopul lucrării cercetate: prezentarea importanței procesului de aprovizionare pentru o

entitate economica și analiza procesului de luarea a deciziilor de aprovizionare.

Obiectivele:
• Prezentarea strategiilor de aprovizionare;
• Evaluarea și selectarea furnizorilor
• Analiza procesului de aprovizionare in cadrul unei entități
• Prezentarea structurii planului de aprovizionare

3
 Capitolul I: Strategia de aprovizionare a unei firme
1.1 Organizarea internă a compartimentului de aprovizionare

Derularea normală a proceselor de aprovizionare necesită organizarea, în cadrul structurii

manageriale a unităţilor industriale, a unui compartiment de specialitate constituit sub formă de
divizie, direcţie, departament, serviciu, birou, în funcţie de volumul şi profilul de activitate,
forma de organizare şi mărimea firmei (corporaţie, concern, companie, trust, regie autonomă,
societate comercială pe acţiuni sau cu răspundere limitată ş.a.). Acestui compartiment, în funcţie
de natura activităţilor care îi sunt specifice, trebuie să i se asigure o organizare internă raţională.
Organizarea structurală proprie influenţează direct funcţionalitatea "subsistemului
aprovizionare materială"; o organizare eficientă trebuie să aibă în vedere:
− identificarea principalelor funcţii ale subsistemului;
− definirea criteriilor pe baza cărora se va contura organizarea structurală;
− precizarea rolului subsistemului în cadrul organizării structurale de ansamblu a între-
prinderii;
− stabilirea gradului de centralizare-descentralizare (de delegare a autorităţii şi responsa-
bilităţilor pe niveluri ierarhice);
− definirea precisă a funcţiilor, ca element esenţial al unei structuri organizatorice eficiente
ş.a.

Organizarea structurală trebuie să prezinte mare mobilitate pentru adaptarea din mers la
noile condiţii care apar atît în sistemul intern al întreprinderilor, cît şi în mediul
socio-economic în care aceasta acţionează. Sistemele concrete de organizare structurală a
compartimentelor de asigurare materială din întreprinderile de producţie sunt variate. În
acest sens, experienţa practică, generalizată la nivelul teoriei de specialitate, evidenţiază
următoarele modalităţi: "sistemul pe grupe de activităţi distincte" şi "sistemul pe grupe de
aprovizionare-depozitare- control utilizare resurse materiale".
Modalităţile concrete de organizare a compartimentului de aprovizionare
materială se diferenţiază prin modul cum se repartizează şi se prevede realizarea
sarcinilor stabilite. În toate cazurile, compartimentul, în ansamblul său, răspunde de
derularea procesului în modul cel mai economic, echilibrînd factorii contradictorii pentru
a obţine cel mai bun rezultat final. Prin organizarea internă se stabilesc, de fapt, domeniile de
acţiune, atribuţiile şi sarcinile compartimentului de aprovizionare, de la iniţierea
activităţilor de la realizat şi pînă la finalizarea lor.
Sistemul pe grupe de activităţi distincte constă în departajarea procesului de
aprovizionare pe principalele activităţi componente în funcţie de natura, gradul de
complexitate sau de omogenitate a acestora. Sistemul, cunoscut şi sub denumirea de
"funcţional", asigură o delimitare selectivă a activităţilor de prognozare-planificare-
programare a aprovizionării, de cele privind prospectarea, negocierea, contractarea,
realizarea aprovizionării, de urmărire, control, analiză şi evaluare a acestuia, de depozitare-
păstrare a resurselor materiale asigurate, de urmărire a modului de folosire a acestora pe
destinaţii de consum. Aşadar, sistemul presupune identificarea, delimitarea şi gruparea
activităţilor după criteriile amintite şi constituirea de subcolective (grupe) distincte care să le
realizeze calificat şi operativ.
Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare a resurselor
materiale are în vedere constituirea de grupe de materiale în cadrul compartimentului în a
căror atribuţie intră realizarea procesului de aprovizionare în întregul său după o concepţie
unitară. Ca urmare, fiecare grupă răspunde de asigurarea structurii materiale pentru care se
formează de la fundamentarea necesităţilor, contractarea resurselor şi până la aducerea,
gestionarea şi controlul utilizării acestora, inclusiv analiza-evaluarea procesului de asigurare
materială în ansamblul său şi pe fazele component.

4
 1.2 Conţinutul planului şi al programelor de aprovizionare a unităţilor economice

Prin planul de aprovizionare se conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi

cu echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită perioadă de timp, de
regulă un an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în
aprovizionarea materială au, de această dată, un caracter de previziune, de evoluţie probabilă.
Acestea reprezintă baza orientativă pentru delimitarea cadrului în care conducerea unităţii
economice îşi organizează întreaga activitate de aprovizionare.
În definirea conţinutului planului şi programelor de aprovizionare materială se au în vedere
obiectivele strategice specifice acestui domeniu de activitate, ca şi modalităţile de acţiune care
asigură îndeplinirea lor.
Obiectivul de bază al strategiei în aprovizionare este: acoperirea (asigurarea) completă şi
complexă a cererilor de consum ale întreprinderii, cu resurse materiale de calitate, ritmic şi la
timp, în condiţiile unei stricte corelaţii a momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele
la care se manifestă consumul lor, asigurate de la furnizori care practică preţuri de vînzare
avantajoase, prezintă grad ridicat de certitudine în livrări, care antrenează pentru achiziţie,
transport şi stocare un cost minim".
Acestui obiectiv de bază i se asociază o serie de obiective derivate între care reţinem:
− formarea unor stocuri minim - necesare, care asigură o viteză accelerată a mijloacelor
circulante aferente;
− menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime estimate;
− protecţia şi conservarea raţională a resurselor materiale pe timpul depozitării-stocării;
− asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea materială pe un orizont lung
de timp.

Îndeplinirea unor asemenea obiective necesită punerea în valoare a următoarelor modalităţi de

acţiune:
• elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare fundamentate pe bază de
documentaţie tehnică şi economică de execuţie a produselor, lucrărilor şi prestaţiilor;
• prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai avantajoase
condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora;
• pregătirea judicioasă, în amănunt, a acţiunilor de negociere în scopul obţinerii unor
preţuri avantajoase la achiziţia resurselor materiale şi echipamentelor tehnice, a
rabaturilor comerciale, a bonificaţiilor;
• preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă pe bază de
contracte comerciale, a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori, încheiate pe un
orizont cât mai lung de timp - aspect care asigură stabilitate în timp în aprovizionarea
materială;
• utilizarea unor modele economico-matematice exigente în dimensionarea stocurilor, a
unor metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul
dinamicii stocurilor;
• asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor materiale pe timpul
stocării;
• folosirea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional simplu,
operativ, cu sferă extinsă de cuprindere, informatizat ş.a.

Pe această bază strategică se trece la elaborarea planului şi programelor de aprovizionare

materială a întreprinderilor. Conţinutul final al planului de aprovizionare trebuie să evidenţieze o
situaţie reală, judicios dimensionată în ceea ce priveşte volumul necesarului de consum, care se
va corela ulterior cu strategia generală conturată de conducerea asigurării materiale în raport cu
tendinţele şi mutaţiile ce se înregistrează pe piaţa internă şi internaţională de materii prime. Ca

5
urmare, strategia în aprovizionare se va afla continuu sub influenţa modificărilor de ordin tehnic,
tehnologic şi organizatoric care au loc în unităţile economice, a celor legate de volumul şi
structura activităţilor specifice acestora, a rezultatelor cercetării ştiinţifice care contribuie la
îmbunătăţirea structurii materiale necesare, la extinderea folosirii de înlocuitori, a materialelor
refolosibile, la reducerea consumurilor specifice de resurse materiale şi energetice şi, nu în
ultimul rând, a mutaţiilor de pe piaţa de furnizare.
Toate aceste elemente prezentate mai sus evidenţiază faptul că, prin strategia în aprovizionare,
se urmăreşte ca permanent să se asigure o "strictă" corelare între necesităţile de consum ale
unităţilor economice cu potenţialul, pe structură, de resurse materiale care poate fi asigurat;
aceasta în scopul îndeplinirii "obiectivelor" de ansamblu ale activităţii unităţilor economice.

1.3 Structura materială a planului şi programelor de aprovizionare a unităţilor economice

Desfăşurarea, la parametrii proiectaţi, a activităţii unităţilor economice presupune asigurarea

în condiţii economice, în timp util, ritmic, în cantităţile, calitatea şi sortimentaţia prevăzute, a
tuturor resurselor materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum, şi în
primul rând pentru producţia de bază. Aceasta se realizează prin elaborarea, încă înaintea
perioadei de gestiune la care se referă, a unei strategii, a unui plan şi a unor programe de
aprovizionare judicioase. Prin planul şi programele de aprovizionare se nominalizează, de fapt,
cererile de resurse materiale ale întreprinderii pe o anumită perioadă (de regulă, de până la un
an), pe categorii de resurse (materii prime şi materiale diverse, echipamente tehnice, piese de
schimb, diferite repere etc.), nivelul acestora şi sursele de acoperire. Datele şi informaţiile
respective sunt "estimate" fie în funcţie de elementele certe cunoscute, fie în funcţie de
previziunile referitoare la activitatea unităţii economice; datele certe sunt evaluate pe baza
comenzilor ferme de producţie şi a contractelor economice încheiate şi prin care se creează un
anumit "grad de certitudine" în asigurarea bazei materiale necesare.

Prin conţinut, planul şi programele de aprovizionare răspund, într-o formă sintetică sau
analitică, la întrebările specifice subsistemului de asigurare materială:
− ce anume trebuie comandat şi asigurat pentru perioada de gestiune?
− în ce cantitate urmează a fi aprovizionată resursa materială pentru orizontul de timp avut
în vedere (an, semestru, trimestru)?
− din ce surse (interne-proprii sau de la terţi) şi în ce proporţie se prevede acoperirea
necesităţilor?

Resursele materiale necesare unei unităţi economice se diferenţiază după mai multe "criterii",
astfel:
• după importanţa pentru activitatea economică a întreprinderii: vitale, de importanţă mare,
medie, mică;
• după aria (sfera) consumului: materiale de uz general (utilizabile pe o paletă extinsă de
destinaţii şi de un număr mare de consumatori) şi materiale specifice (consumabile pe o
singură destinaţie de unul sau un număr restrîns de utilizatori);
• după destinaţia de folosire-consum: materiale destinate producţiei de bază, care defineşte
profilul unităţii economice, şi materiale pentru activitatea auxiliară sau de servire
(respectiv pentru: efectuarea de lucrări de revizii tehnice şi de reparaţii; confecţionarea de
ambalaje; asigurarea condiţiilor normale de muncă; asigurarea funcţionalităţii normale a
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor; desfăşurarea producţiei de SDV-uri şi a activităţii de
întreţinere şi recondiţionare a acestora ş.a.). Din acelaşi punct de vedere, combustibilul şi
energia electrică se individualizează pe: consum în scopuri tehnologice, ca forţă motrice,
pentru încălzit, pentru iluminat, după caz şi tip de resursă;

6
 • după natura resursei se desprind: materiale metalurgice feroase şi neferoase, materiale şi
produse plate din lemn, materiale şi produse chimice, combustibili şi lubrifianţi,
materiale textile ş.a.;
• după sursa de provenienţă: resurse materiale din ţară (indigene) şi din import (pe relaţii:
vest, est ş.a.);
• după forma de aprovizionare: resurse materiale care se asigură direct de la producători, şi
cele de la unităţi en gros specializate în comercializarea de produse;
• după forma şi stadiul tehnic de prezentare (prelucrare): resurse materiale aflate în fazele
primare de prelucrare şi respectiv cu un grad avansat sau definitiv de prelucrare (aşa cum
sunt piesele, reperele, subansamblele care se aprovizionează pentru a fi încorporate în
produsul ce se fabrică);
• după efortul financiar antrenat la cumpărare şi stocare: foarte mare, mare, mediu, redus;
• după gradul de certitudine (sau de risc) în asigurarea de pe piaţă: mare, mediu, mic sau
necritice, critice;
• după posibilităţile de substituire: nesubstituibile, parţial sau integral substituibile ş.a.

Cunoaşterea unor asemenea diferenţieri ale resurselor materiale este necesară pentru a se
realiza rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii, atenţia şi gradul de exigenţă
care trebuie manifestate în procesul aprovizionării şi gestionării lor, strategia care trebuie
conturată în procesul asigurării materiilor prime şi materialelor, sistemele şi tipurile de gestiune
cele mai eficiente ş.a. Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire
foarte diferite, sugerează că procesului de aprovizionare, pe fazele lui - planificare, programare,
organizare, derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză, evaluare - îi este specific un volum
amplu de muncă. Ca urmare, desfăşurarea acestuia cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu
cerinţele de consum din unitatea economică, necesită un "sistem informaţional" simplu,
cuprinzător, aşezat pe baze informatice.

1.4 Evaluarea și selectarea furnizorilor

Sursele de informare privind furnizorii potenţiali sunt:

− reputaţia furnizorului ;
− performanţele anterioare obţinute prin colaborarea firmei cu anumiţi furnizori;
− certificarea calităţii produselor fabricate de furnizorii potenţiali efectuată de organismele
abilitate în acest sens;
− cataloage si publicaţii de comerţ;
− servicii de informare în domeniul aprovizionării oferite de firme specializate în prestarea
acestui tip de serviciu;
− reprezentanţi ai furnizorilor care oferă informaţii privind sursele de aprovizionare
existente ;
− vizitarea tîrgurilor si expoziţiilor care oferă posibilitatea firmei cumpărătoare să compare
materii prime similare oferite de către diferiţi furnizori;
− comunicarea cu alte firme cumpărătoare poate duce la identificarea unor furnizori noi.

Criteriile care pot fi folosite pentru selectarea furnizorilor:

• Calitatea oferită
• Cantitatea care poate fi cumpărată de la fiecare furnizor
• Livrarea la timp
• Preţul

- Prețul fix care rămâne nemodificat o anumită perioadă de timp si se recomandă a fi folosit
în condițiile unei economii stabile;

7
 - Prețul renegociabil fiind avantajos pentru cumpărător în situația creșterii ofertei de materii
prime, dar poate avea influențe negative în situația inversă
- Prețul indexat este cel mai avantajos atît pentru furnizor, cît și pentru cumpărător

Furnizorii pot să ofere anumite reduceri de preţ (discounturit care se concretizează sub
următoarele forme:
− reducere de preţ pentru cantitate, care se poate aplica pentru întreaga cantitate de
materii prime care depăseste o limită minimă stabilită de furnizor;
− reducere de preţ progresivă, care se aplică succesiv pentru diferite niveluri ale
cantităţii de materii prime cumpărate suplimentar;
− reducere de preţ pentru plata rapidă sau anticipată a cantităţii de materii prime livrate.
Practica a dovedit faptul că, activitatea de aprovizionare este mult mai eficientă dacă firma
reuseste să găsească mai mulţi furnizori pentru aceeași materie primă, principalele argumente
fiind:
• crește siguranţa aprovizionării și calitatea materiilor prime, cu influenţe favorabile asupra
desfăsurării procesului de producţie sau de servire;
• oferirea de către furnizori a unor servicii importante asociate cu livrările efectuate;
• eliminarea dependenţei faţă de un singur furnizor, care ar putea genera o stare de
"automulţumire a furnizorului", cu consecinţe negative asupra calităţii oferite.

Alegerea unui furnizor nou de la care firma consumatoare să se aprovizioneze este determinată
de următorii factori:
− Schimbările rapide ale tehnologiei creează continuu nevoia pentru furnizori noi de
materii prime;
− Lărgirea schimburilor internaţionale si globalizarea;
− Insuficienţa unor materii prime determină firmele consumatoare să caute în permanenţă
furnizori noi.

8
 Capitolul II: Analiza subsistemului de aprovizionare la Nestle LLC Rusia

Nestle LLC este cea mai mare companie din lume - producător de produse alimentare și
băuturi, expert în domeniul alimentației corespunzătoare și al unui stil de viață sănătos.
Credo de la Nestle este de a îmbunătăți viața oferind consumatorilor doar produse de înaltă
calitate.
Relațiile Nestle cu Rusia au o istorie lungă. Compania și-a livrat produsele în Rusia la
sfârșitul secolului XIX, cînd comerciantul din Sankt Petersburg, Alexander Wenzel, a semnat un
contract exclusiv cu Henry Nestle pentru furnizarea de produse lactate pe teritoriul Imperiului
Rus. Peste 570 de milioane de ruble au fost investite în dezvoltarea fabricii. Astfel, în 2010,
emisiile atmosferice au scăzut cu 8%, consumul de gaz a fost redus cu 10%, iar producția de ape
uzate a fost redusă cu 23%. În 2011, a avut loc punerea în funcțiune a unei centrale noi, care a
permis reducerea consumului de gaze și energie electrică cu 30%, respectiv cu 20%. Investiția
totală în Nestle LLC din 1995 s-a ridicat la aproximativ 220 de milioane de dolari SUA.
Astăzi, Nestle este lider pe piața rusă a cafelei, cacao, a pieței de mîncare pentru copii și cereal,
deține, de asemenea, o poziție de lider pe piața de ciocolată ambalată, înghețată și alimente
pentru animale de companie. Succesul pe termen lung al Nestle pe piața rusă a fost obținut din
cauza mai multor factori. În primul rînd, Nestlé și-a consolidat poziția și și-a extins prezența în
țară prin investiții în producția locală și infrastructura industrială, promovarea activă a mărcilor,
precum și extinderea continuă și dezvoltarea unei rețele de vînzări naționale.
Compania Nestle asigură respectarea unor standarde etice ridicate în toate diviziile sale,
respectînd cu strictețe „Principiile activităților” care reglementează activitatea de afaceri și
relațiile companiei din întreaga lume în domeniul intereselor sale.

Principalii furnizori ai Nestle sunt:

1) „Gardens Priorelya” OJSC (angajat în producerea fructelor și fructelor agricole);
2) LLC FBM-HOLDING (angajat în furnizarea apei potabile din lacul Baikal);
3) LLC Elans (este producător de produse lactate)
Pentru a sprijini producția, compania aplică conceptul de logistică / sistemul ERP, care este
considerat un instrument eficient pentru planificarea și implementarea obiectivelor strategice ale
companiei în logistică, marketing, fabricație, finanțe.

Organizația are un sistem de depozite extins, folosește doar depozite mari regionale sau
naționale, situate în special în imediata apropiere a producătorilor. Obiectivul principal al
depozitului este acumularea unei game echilibrate de produse pentru a satisface cererea
consumatorilor. Distribuția este o parte integrantă a sistemului logistic al companiei, oferind cea
mai eficientă organizare a distribuției produselor. Distribuția acoperă întregul lanț al sistemului
de distribuție: marketing, transport, depozitare etc. Furnizorii, ale căror servicii le folosește
compania, oferă diviziilor de producție componente, produse semifinite, piese de schimb, materii
prime, materiale, forță de muncă, combustibil și energie, diverse tipuri de servicii necesare
pentru organizarea producției și distribuției de produse.
Logistica organizației este îmbunătățită prin interconectarea strînsă, cooperarea cu partenerii în
relațiile economice, furnizorii, firmele angro etc. Pentru aceasta, compania folosește tehnologia
logistică și software SCM - „Supply Chain Management”. Dezvoltarea atentă a operațiunilor de
logistică, atragerea de personal calificat și formarea lor ulterioară asigură implementarea de
înaltă calitate a tuturor operațiunilor, contribuind la creșterea profitului și la creșterea
competitivității companiei.
Compania folosește mai multe sisteme informaționale: EME și Opal (sisteme de contabilitate
pentru depozite și producții), care sunt utilizate în fiecare depozit și producție. Aceste programe
sunt combinate cu sistemul contabil de operare NEZUM (dezvoltat de Nestlé), care servește la
coordonarea furnizării, producției și distribuției. De exemplu, sistemul de coordonare a lanțurilor
de aprovizionare constă în împărțirea fluxurilor fizice în perioade independente de transport și

9
depozitare, pregătirea informațiilor despre faza și starea fluxului în timp real. Datorită
modernizării periodice a acestor sisteme, Compania este capabilă să îmbunătățească constant
gestionarea proceselor logistice constant complicate și să crească eficiența afacerii.

Un flux de intrare intangibil este un flux de servicii generate de sistemul logistic în ansamblul
său sau de subsistemul său pentru a satisface consumatorii externi și interni.
Descrierea fluxului de intrare intangibil

număr Numele serviciului achiziționat Cost total (mii de ruble) Natura achiziționării de bunuri
p/p

1 transport 300,000 După cum este necesar

2 bancar 400000 Serviciul anual

3 Închiriere de spații 1800000 Serviciul anual

4 Servicii de securitate 300,000 Serviciul anual

5 Servicii de locuință 500,000 Serviciul anual

6 Servicii de asigurare 200,000 După cum este necesar

7 Internet și telefon 100000 Serviciul anual

8 Service de reparații 2000000 După cum este necesar

TOTAL 5600000

Tabelul prezintă nomenclatura serviciilor achiziționate în organizație în termeni valorici,

prezintă, de asemenea, caracteristicile serviciilor achiziționate sub aspecte precum natura
achizițiilor. Costul total al fluxului de intrare necorporală este de 5600000 de ruble. Principala
natură a achiziției de bunuri este serviciul anual.
Fluxul de intrare intangibil către Nestle LLC răspunde nevoilor companiei, partenerilor și
clienților săi, este reprezentat de un set de servicii de care are nevoie compania: închiriere de
spații, transport de produse, servicii bancare, securitate, asigurări și servicii juridice, servicii de
reparație și garanție, precum și utilizarea internetului și a telefonului .
Nestle Russia LLC cooperează cu mulți furnizori. Livrările de materiale și alte bunuri și
materiale sunt realizate destul de des și într-o gamă largă, necesitînd tehnologii moderne și de
înaltă calitate a acestor produse de la producători - furnizori.
Pentru funcționarea cea mai eficientă a departamentului de aprovizionare a Nestle Russia LLC,
este necesară elaborarea documentațiilor de reglementare și metodologie pentru procesul de
achiziții care să contribuie la îmbunătățirea acestui proces. Aceste documente pot include:
· Metodologia selectării unui furnizor;
· Instrucțiuni sau recomandări despre cum să completați specificațiile nevoii achiziționate;
· Tehnologia de negociere.

10
 Concluzie

Aprovizionarea, componenta a funcțiunii comerciale a intreprinderii, asigura echilibrul

între necesitătile și disponibilul de resurse materiale, element esențial in orice întreprindere mică
și mijlocie. Obiectivul activității de aprovizionare se refera la procurarea tuturor materiilor prime
și a materialelor necesare în cantitatea si calitatea cerută, la un preț corespunzător si la momentul
potrivit.
Din materialele atît teoretice cît și practice analizare mai sus putem observa ca procesul de
aprovizionare este unul de o importanță majora pentru activitatea unei entități, fiind pîrghia care
pune în mișcare continuintatea procesului de producție. Orice greșeală parvenită din partea
departamentului de aprovizionare sau a furnizorului poate crea o ruptură de stoc ce ca urmare va
stopa procesul de producție și compania va suferi pierderi iar furnizorul sau persoana
responsabila din cadrul entității iși vor pierde din încrederea companiei.
Cel mai important aspect, pentru directorii departamentelor de achiziții, responsabili cu
obținerea de materii prime și servicii pentru companie, este reducerea costurilor și gestionarea
riscului lanțului de aprovizionare. Nu este astfel surprinzătoare presiunea de a face acest lucru cu
costuri cît mai mici. Principalele responsabilități ale acestui tip de angajați includ crearea
procedurilor legate de achiziții, cunoașterea pieței furnizorilor de produse și servicii, stabilirea de
contacte cu furnizorii, negocierea și încheierea contractelor și evaluarea furnizorilor.
În baza informației colectate putem afirma ca procesul de aprovizioare are urmatoarele etape:
• identificarea si stabilirea volumului și structurii materiale necesare desfasurarii activității
de ansamblu a unității economice și în primul rînd a celei productive;
• fundamentarea tehnico-economica a planului si programelor de aprovizionare materiala si
energetica a unitatii;
• dimensionarea pe criterii economice a stocurilor de resurse materiale pentru comanda si
aprovizionare;
• alegerea furnizorilor a caror oferta prezintă cele mai avantajoase condiții economice și
asigură certitudinea livrarilor conform contractelor;
• urmărirea și controlul derulării contractelor comerciale de aprovizionare;
• analiza periodică a stadiului asigurării bazei materiale a societății;
• organizarea rațională a sistemului de alimentare, cu materii prime si materiale, a
sectoarelor de producție din unitate, în stricta concordanta cu programele de fabricație;
• selectarea și angajarea personalului de specialitate în structura profesională specifică ș.a.

11
Bibliografie

1. Gh. Băşanu, M. Pricop “Managementul aprovizionării şi desfacerii” ediţia a treia,

Editura Economică, Bucureşti, 2004.
2. Gh. Băşanu, M. Pricop „Managementul aprovizionării organizaţiei” în „Abordări
moderne în managementul şi economia organizaţiei” – vol.2, Editura Economică, 2003.
3. Gh. Băşanu, M. Pricop “Decizii de gestiune a stocurilor” în „ Sistemul decizional al
organizaţiei”, Editura Economică, 1998.
4. https://usem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul_I/Man
agementul_aprovizionarii.PDF
5. https://revolution.allbest.ru/economy/00415622_0.html

12