UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI” BACĂU

FACULTATEA DE INGINERIE
SPECIALIZAREA: INGINERIE BIOCHIMICĂ

PROIECT LA DISCIPLINA
" BIOREACTOARE"

Coordonator: Studentă:
Prof.dr.ing. NISTOR ILEANA DENISA Marin Carmen Ioana
Ş.L.drd.ing. URSU ALINA-VIOLETA Semigrupa 1141B

BACĂU
2010

1
 UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI” BACĂU
FACULTATEA DE INGINERIE
SPECIALIZAREA: INGINERIE BIOCHIMICĂ

TEMA PROIECTULUI
" OBŢINEREA INDUSTRIALĂ A ACIDULUI
GLUTAMIC"

Coordonator: Studentă:
Prof.dr.ing. NISTOR ILEANA DENISA Marin Carmen Ioana
Ş.L.drd.ing. URSU ALINA-VIOLETA Semigrupa 1141B

BACĂU
2010

2
Cuprins

CAPITOLUL 1 – DESCRIEREA PRODUSULUI FINIT......................5

1.1. Acidul glutamic- Generalităţi............................................................................5
1.2. Rolul îndeplinit în organism..............................................................................6
1.3. Surse de acid glutamic.....................................................................................11
1.4. Efectele secundare ale consumului acidului glutamic...................................13
CAPITOLUL 2 – CARACTERISTICILE PRODUSULUI FINIT.......13
2.1. Proprietăţile fizice.............................................................................................13
2.2. Proprietăţile chimice........................................................................................14
CAPITOLUL 3 – BIOSINTEZA ACIDULUI GLUTAMIC..................15
3.1. Clasificarea bacteriilor producătoare de acidglutamic...................................15
3.2. Metabolismul glucidelor..................................................................................17
3.3. Rolul biotinei în biosinteza acidului glutamic................................................18
3.4. Reglarea biosintezei acidului glutamic............................................................20
CAPITOLUL 4 –TEHNOLOGIA OBŢINERII ACIDULUI
GLUTAMIC.............................................................................................21
4.1. Bioprocesul de obţinere a acidului glutamic...................................................21
4.2. Alte metode de obţinere....................................................................................22
4.3. Schema tehnologică de obţinere a acidului glutamic.....................................23
4.4. Descrierea schemei tehnologice de obţinere a acidului glutamic..................26
4.4.1. Pregătirea mediului de cultură şi selecţionarea microorganismelor......26
4.4.2. Sterilizarea mediului de cultură...............................................................27
4.4.3.Răcirea mediului de cultură şi inocularea................................................28
4.4.4. Multiplicarea bacteriilor sau fermentaţia................................................28
4.4.5. Filtrarea biomasei.....................................................................................31
4.4.6. Concentrarea soluţiei................................................................................31
4.4.7. Cristalizarea soluţiei..................................................................................31
4.4.8.Filtrarea cristalelor de acid........................................................................31
4.4.9. Dizolvarea cristalelor şi refiltrarea acestora............................................31
4.4.10. Recristalizarea, filtarea şi spălarea noilor cristale de acid....................32
4.4.11. Uscarea şi ambalarea..............................................................................32
CAPITOLUL 5 – BILANŢUL DE MATERILE....................................33
5.1. Faza de ambalare a produsului finit: pulberea pură de acid glutamic..........33
5.2. Faza de uscare..................................................................................................34
5.3.Faza de spălare..................................................................................................34
5.4. Faza de centrifugare secundară......................................................................36
5.5. Faza de cristalizare avansată...........................................................................37
5.6. Faza de filtrare.................................................................................................37
5.7. Faza de dizolvare..............................................................................................38
5.8. Faza centrifugare primară...............................................................................39
5.9. Faza de cristalizare...........................................................................................40
5.10. Faza de concentrare.......................................................................................40
5.11. Faza de filtrare...............................................................................................41
5.12. Faza de multiplicare a bacteriilor..................................................................42
5.13. Faza de inoculare...........................................................................................42
5.14. Faza de răcire a mediului de cultură.............................................................43
5.15. Faza de sterilizare a mediului de cultură......................................................43
5.16. Faza de preparare a mediului de cultură......................................................44

3
 Bilanţul global de materiale................................................................................45
CAPITOLUL 6 – BILANŢUL TERMIC LA OBŢINEREA ACIDUL
GLUTAMIC.............................................................................................47
6.1. Bilanţul termic pentru operaţia de răcire a mediului de cultură proaspăt
sterilizat....................................................................................................................47
6.2. Bilanţul termic pentru operaţia de multiplicare a bacteriilor.........................47
6.3. Bilanţul termic pentru operaţia de cristalizare...............................................48
6.4. Bilanţul termic pentru operaţia de dizolvare...................................................49
6.5. Bilanţul termic pentru operaţia de cristalizare avansată................................50
CAPITOLUL 7 –DIMENSIONAREA BIOREACTORULUI DE
FERMENTARE......................................................................................51
CONCLUZII............................................................................................53
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................54

4
 CAPITOLUL 1 – DESCRIEREA PRODUSULUI FINIT

1.1. Acidul glutamic- Generalităţi

Amino-acizii sunt combinaţii organice care conţin în moleculă una sau mai
multe grupări amino şi carboxilice. Aminoacizii sunt folosiţi de catre organism pentru
obţinerea proteinelor.
Acidul glutamic (abreviat Glu sau E) este un alfa monoaminoacid dicarboxilic
alifatic, neesenţial (deoarecepoate fi sintetizat şi da către organism). Este codificat de
codonii GAA/GAG din lanţul peptidic. Are un pH de 4,1.

5
 L-aminoacizii pot fi obţinuţi, industrial, din hidrolizate proteice (ex. L-cisteină
din hidrolizat de păr), dar în urma unor procese laborioase şi poluante; sinteza chimică
e o altă cale de producere a aminoacizilor, dar în formă racemică (rezultă ambele
forme D,L).
În prezent, majoritatea aminoacizilor se produc prin biosinteză cu ajutorul
bacteriilor sau al enzimelor, cu avantajul obţinerii selective numai a izomerului
asimilabil de către organismul uman: L-aminoacid.
Acidul glutamic a fost descoperit şi identificat pentru prima dată în gluten de
dr. Karl Ritthausen (Germania, 1866). În 1883 Schultze şi Bosshard i-au descris
proprietăţile, după ce l-au separat din sucul de sfeclă.
Profesorul Kikunae Ikeda (1864-1936) a întreprins încă din 1907 cercetări
privind corelaţia între conţinutul în acid glutamic natural al unor produse alimentare
japoneze şi gustul specific al acestora. Reuşeste să identifice prezenţa unui conţinut de
peste 1% glutamat în unele tipuri de combu (condiment utilizat în Japonia).
Concomitent vizează aspectele practice, înregistrându-şi descoperirea ca patent
industrial (14805 din 1907).
Ikeda fundamentează trei aspecte: conţinutul natural de acid glutamic din
alimente, determinarea unui gust specific (numit de el umami- după cuvântul japonez
gustos sau delicios) şi stabilirea compusului glutamic cel mai solubil în apă, respectiv
cel mai stabil, anume glutamatul de sodiu.
În 1917, la iniţiativa sa, firma Ajinomoto Co. Inc. condusă de Saburosuke
Suzuki asimilează şi pune la punct până în 1920 o producţie industrială de glutamat de
sodiu de biosinteză obţinut prin fermentarea melasei, separat şi purificat. Până în
prezent, această companie încă mai produce o treime din cele 1,5 milioane tone ale
producţiei mondiale de MSG (glutamat monosodic). În anii 1920 deţinea însă
monopolul absolut al acestui produs, care s-a răspândit în perioada interbelică în toată
Asia şi a devenit un ingredient de bază al preparatelor culinare japoneze şi chinezeşti.
După cel de-al doilea război mondial MSG este tot mai mult utilizat şi în
SUA, ca urmare a răspândirii restaurantelor chinezeşti, afluxului de populaţie asiatică
pe coasta de est şi deprinderilor alimentare ale militarilor americani care şi-au efectuat
serviciul în Extremul Orient.
Începută cu acidul L-glutamic, biosinteza microbiană de Corynebacterium
glutamicum a realizat, cu mutanţi ai acestei bacterii, alţi aminoacizi importanţi, ca L-
lizină şi L-treonină.

6
 În prezent, utilizând tehnica RMN cu 13C, s-a reuşit descifrarea căilor
metabolice ale biosintezei bacteriene, cunoscând, astfel, punctele cheie asupra cărora
s-ar interveni prin recombinare genetică, supraexprimând genele relevante (inginerie
metabolică).
Dezvoltarea în ultimii ani a metodelor de secvenţiere completă a genomului
bacterian a permis cunoaşterea genomului Corynebacterium glutamicum.

1.2. Rolul îndeplinit în organism

Acidul glutamic (glutamat) este un aminoacid folosit de organism pentru a

construi proteine. Glutamatul este cel mai frecvent excitator (neurotransmiţător) în
sistemul nervos central. Are rol în metabolismul celular şi este potenţiator de gust.

1.Neurotransmiţător
Creierul foloseşte drept combustibil glucoza. Hipoglicemia (scăderea cantităţii
de glucoză din sânge) duce la utilizarea aminoacizilor ca substraturi energetice
alternative. Exită peste o suta de aminoacizi cerebrali, dintre care doar trei:
glutamatul, acidul γ-aminobutiric (GABA) şi glicina întrunesc criteriile necesare
pentru a fi consideraţi neurotransmiţători. Glutamatul este principalul
neurotransmiţător excitator, prevalent la mamifere, în timp ce GABA şi glicina sunt
neurotransmiţătorii inhibitori.
Acidul glutamic are capacitatea de a colecta excesul de amoniac din
organism, care poate inhiba activitatea cerebrală, convertindu-l în glutamină. Dat fiind
faptul că glutamina produce o sporire considerabilă a nivelului de acid glutamic, un
deficit al acesteia poate determina carenţa celui de-al dolilea.
Acidul glutamic este un transmiţător excitator major de la nivelul creierului.
Aproape toate celulele cerebrale au receptori care îi răspund.
Ca neurotransmiţător, glutamatul este sintetizat în mitocondria neuronului
presinaptic cu ajutorul glutaminazei mitocondriale din glutamină. După sinteză, este
stocat în vezicule sinaptice, pentru a fi eliberat în sinapsă în timpul neurotransmisiei.
Acţiunea sinaptică a glutamatului este oprită prin recaptare, cu ajutorul pompelor
transportoare de glutamat, care se gasesc atât presinaptic pe neuron, cât şi pe glia

7
vecină. În glie, glutamatul este convertit în glutamină şi la nevoie, neuronul va prelua
glutamina de aici si o va reconverti în glutamat.
Există patru tipuri de receptori pentru glutamat. Ei răspund şi controlează
canalele cationice cu conductanţă mare, care sunt permeabile la Ca2+, Na+ şi K+. În
cazul depolarizării cu 20-30mV, din aceste canale ies ioni de Mg2+ şi alţi ioni,
permiţând intrarea în celulă a Na+ şi Ca2+. Aceste canale funcţionează eficient numai
în prezenta glicinei. Când concentraţia de glicină este redusă, abilitatea glutamatului
de a deschide canalele respective creşte. Majoritatea neuronilor care secretă glutamat
se găsesc la nivelul cortexului cerebral şi în hipocampus.
Cantitatea excesivă de glutamat este toxică pentru neuroni, prin influxul mare
de Ca2+ intracelular. Neurotoxicitatea glutamatului se realizează în două faze, sub
influenţa acumulării sale la nivel extracelular. Hipoxia, hipoglicemia, ischemia (lipsa
aportului de sânge), convulsiile prelungite şi traumatismele cerebrale determină
creşterea glutamatului extra-neuronal. Aceste situaţii provoacă într-o primă fază
umflarea şi distensia neuronilor, însotite de creşterea influxului de Na+, urmată în a
doua fază de intrarea şi acumularea excesivă de Ca2+. Alterările membranare şi
mitocondriale, produse de acumularea de Na+ şi Ca2+, provoacă fenomene de
depolarizare prelungită şi dereglări metabolice multiple intracelulare, ca urmare a
activitatii enzimelor dependente de Ca2+, de tipul fosfolipazei A. Excesul de radicali
liberi şi de derivaţi ai acidului arahidonic rezultaţi produce o excito-toxicitate care
este ireversibilă la nivelul principalelor ultrastructuri neuronale.
Bariera hemato encefalică (BHE), care controlează tipul de molecule ce intră
în creier, nu permite trecerea glutamatului. Din acest motiv creierul îşi fabrică
propriul său glutamat.
Glutamina este cel mai abundent aminoacid din organism. Este un
diaminoaminoacid monocarboxilic (Gln sau Q) condiţionat-esenţial, care a fost izolat
pentru prima dată în 1883 şi sintetizat abia în 1933. Ea poate fi produsă de
metabolism, însă în cazuri speciale: stres fizic şi psihic, atacuri asupra sistemului
imunitar, malnutriţie, sinteza glutaminei este inhibată, fiind nevoie de un aport extern.
Glutamina este prezentă în fiecare celulă a organismului uman. În cantitatea
cea mai mare se află în muşchi, sânge, lichiul cefalo-rahidian, plămâni şi în tractul
digestiv.
Este precursorul acidului glutamic care, la rândul său, este precursorul acidului
γ-aminobutiric (GABA-neurotransmiţător).

8
 De asemenea, L-glutamina este aminoacidul liber care se află în cea mai mare
cantitate în sânge şi în celulele musculare. În structura sa există două grupari aminice
(cu azot) dintre care una se eliberează uşor şi astfel este principalul „cărăus” al
azotului în celule. Se cunoaşte faptul că 35 % din azotul care accede în celula
musculară este transportat de glutamină. Azotul, odată  ajuns în celulă, va fi utilizat în
procesele de sinteză şi creştere.
Concentraţia intramusculară a glutaminei   scade   accentuat după
antrenamente extenuante ca urmare a intensificării proceselor catabolice. De
asemenea, administrarea glutaminei va creşte depozitele de glicogen muscular şi va
contracara efectele neplăcute ale acumulării acidului lactic, în urma activităţilor fizice.
Celulele intestinului subţire, celulele renale şi cele ale sistemului imunitar sunt
mari consumatoare de glutamină, pe care o folosesc ca substrat energetic. Pe lângă
faptul că are un rol important în dezvoltarea inteligenţei (ridicând chiar şi coeficientul
de inteligentă al copiilor retardaţi), glutamina s-a dovedit utilă şi în tratamentul
împotriva alcoolismului. Totodată, s-a descoperit că are rol în vindecarea ulcerelor şi
atenuarea oboselii, putând trata depresiile. În ultimul timp a fost folosită cu rezultate
bune în tratamentul unor boli ca senilitatea şi schizofrenia.

2. Potenţiator de aromă
Acidul glutamic este un potenţiator de aromă (glutamatul monosodic MSG,
sarea acidului glutamic), obţinut prin biosinteză din materii prime vegetale sau
animale.
În ultimele decenii s-au desfăşurat la nivel mondial nenumărate discuţii în
contradictoriu cu privire la efectele consumului de MSG , adăugat ca aditiv in diverse
alimente. S-a afirmat că acest adaos, devenit aproape universal mai ales în conservele
de carne şi peşte, sosuri, dressinguri, în unele condimente complexe ( tip Vegeta,
Delikat etc.), are drept scop să atenueze şi să mascheze gustul natural şi adesea mai
puţin savuros al unor preparate. Aceeiaşi acuzaţie s-a adus patronilor de restaurante cu
profil asiatic care funcţionează pretutindeni în lume, bănuiţi că exagerează în folosirea
MSG.

9
 Încă de la începutul secolului trecut (1907-1908), profesorul Ikeda a emis
ideea că ansamblul de compuşi glutamici, în cantitate mai mare sau mai mică,
imprimă şi conferă un gust specific distinct alimentelor în care se află.
Treptat s-a confirmat că acesta este un gust distinct, la fel de relevant precum
sunt celelalte patru gusturi de bază, dulce, sărat, amar şi acru, fiind considerat în
prezent al cincilea gust de bază.
Este totuşi un gust relativ greu de definit, mulţi caracterizându-l prin
calificativele bogat, plin, corpolent, consistent, asociat cu aroma de carne, intensiv,
într-un cuvânt-delicios (umami).
Ikeda a făcut o paralelă între sare, care este produsul specific pentru gustul
sărat şi glutamatul de sodiu- produsul specific pentru gustul delicios. În prezent s-a
stabilit că doar configuraţia L a acidului glutamic liber determină proprietăţile legate
de gust.
Mai recent, în urma unor studii aprofundate privind fiziologia şi biochimia
intimă a formării gusturilor de bază în cavitatea bucală, continuată prin reflectarea lor
la nivel cerebral, s-a confirmat că gustul umami, alături celelalte gusturi de bază, are
proprii receptori specifici.
Cercetătorii Nirupa Chaudhari and Stephen Roper de la Universitatea din Miami
(1997) şi-au bazat cercetările lor asupra receptorului umami pe un cunoscut receptor
proteic din creier: mGluR4 - special pentru glutamat, care joacă un rol important ca
neuro-transmiţător. Într-adevăr, au reuşit să găsească o proteină foarte asemănătoare
pe limbă, cu singura diferenţă că este mult mai puţin senzitivă decât cea din creier. Ei
au numit receptorul “taste-mGluR4”. Marea sensibilitate a acestui receptor neural
este explicabilă, deoarece concentraţia glutamatului în sistemul nervos este mult mai
redusă decât în cavitatea bucală, atunci când consumăm un produs specific mai bogat
în glutamaţi.
În Food Reviews International, din 2002, alţi doi oameni de ştiinţă din SUA, dr.
Ch. S. Zuker şi dr. N. J. P. Ryba, au abordat de câţiva ani un studiu mai general, de
identificare a receptorilor celulari care permit recunoaşterea gustului la fiinţele
umane. Zuker a stabilit că aceşti receptori pot fi deschişi (pot opera) pe baza anumitor
coduri sau chei, fiecare corespunzătoare unui anumit gust. Împreună, cei doi au
identificat receptorii pentru gusturile dulce şi amar. În continuare, au identificat şi un
receptor numit T1 R1+3 considerat că este deschis de gustul aminoacizilor.

10
 Gustul amar ne permite să recunoaştem eventuale substanţe toxice. Gustul prea
acru ne pune în gardă asupra consumului de fructe încă nemature, necoapte. Gustul
sărat ne ajută să recunoaştem prezenţa cationilor de Na+, care prezintă o mare
importanţă pentru organism. Gustul dulce este în mod evident asociat cu senzaţia de
plăcere şi cu secreţia de endorfine în creier, situaţie care apare şi atunci când
consumăm alimente cu gust “delicios”. Ambele clase de substanţe, glucidele solubile
şi aminoacizii sunt deosebit de importante pentru metabolism. Bernd Lindemann, un
cercetător de la Universitatea Saarland din Germania consideră că gustul umami
caracteristic aminoacizilor ne călăuzeşte spre proteine, care nu au un gust propriu.
E621 - Glutamat monosodic, fabricat din melasă (care este obţinută din zahăr)
prin fermentaţie, este sarea de sodiu a acidului glutamic. Mai poate fi întâlnit sub
denumirile: glutamat de sodiu, monosodium glutamate, natrium glutaminat.
Glutamatul se foloseşte cel mai mult în alimentele fabricate artificial şi în
semipreparate gen: supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, îngheţată, budinci.
Rolul lui este de a da impresia creierului că acel aliment este foarte gustos.
Glutamatul este interzis în Australia, însă este tolerat în Statele Unite. Majoritatea
persoanelor sunt sensibile la glutamat invocând simptome ca greaţă, dureri de cap,
ameţeli, palpitaţii, slăbiciune şi oboseală. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea
generică de “simptomul mâncării chinezeşti”.
Folosirea sa pe scară largă în industria alimentară a aprins mari discuţii în
rândul medicilor, deoarece acesta suprastimulează activitatea celulei nervoase.
Aditivi:
 Acidul glutamic E620;
 Glutamatul monosodic E621;
 Glutamatu monopotasic E622;
 Glutamatul dicalcic E623;
 Glutamatul monoamonic E624;
 Glutamatul dimagnezic E625.

3. Rol în metabolismul celular

Acidul glutamic poate avea efecte protectoare asupra muşchiului cardiac la
persoanele cu boli de inimă. Preparatele injectabile intravenoase de acid glutamic (ca
glutamat monosodic), s-au dovedit a creşte toleranţa şi exercitarea funcţiei cardiace la
persoanele cu angină pectorală stabilă.

11
 1.3. Surse de acid glutamic

În condiţii normale, oamenii sunt în măsură să îndeplinească cerinţele

organismului pentru acid glutamic fie din hrană sau prin sinteza din molecule
precursoare. Din cantitatea totală de glutamat ingerată, metabolizată şi circulată în
organism, doar circa 4% este eliminată.
Conţinutul de acid glutamic din alimente, alături de conţinutul în cisteină şi
glicină, au un important rol în mecanismul de apărare a corpului, prin producerea
glutationului cu proprietăţi antioxidante. La mamifere se constată creşterea cantităţii
de glutamat din laptele mamar de circa 10 ori, de la rozătoare şi ierbivore la primate
(cimpanzeu şi om). Din cei 20 de aminoacizi identificaţi în laptele uman, acidul
glutamic este cel mai important (peste 20%).
Consumul zilnic de acid glutamic provenit din alimentele proteice variază
între 10-20g, din care 1g glutamat liber. În schimb, în corpul uman se produc 48-50g
de glutamat pe zi. Corpul omenesc conţine în medie 1800g de glutamat în proteinele
care îl compun, între care circa 10g sunt în stare liberă. O cantitate de aproximativ
16g este eliminată zilnic.
Studiile actuale au identificat un conţinut specific în glutamaţi la numeroase
alimente de provenienţă naturală, precum şi la produsele prelucrate.
Un produs contemporan, este sosul de soia - un condiment de bază al
Extremului Orient, numit shoyu în Japonia şi jiang yong în China. El se obţine din
următoarele componente de bază: soia, grâu, apă şi sare. Un sos de soia conţine circa
0,8% glutamat natural, format prin autoliza proteinelor din soia şi din celelalte
ingrediente adăugate, accentuată odată cu trecerea timpului. Sarea şi condimentele,
microflora formată şi contactul cu oxigenul accentuează închiderea la culoare,
determinând creşterea conţinutului în aminoacizi, între care predomină acidul L-
glutamic.
În gastronomia mondială sunt cunoscute şi alte sosuri, mai puţin răspândite în
prezent, cu un conţinut la fel de important de glutamat natural, Oyster sauce (0,9%
glutamat), sosul de peşte Nam pra (0,95%), sosul de anchois-Anchovy sauce (0,63%)
şi extractele de carne tip Bovril (0,5%). Se cunosc de asemenea anumite tipuri de
brânză (Parmezan, Emmental, Camembert etc.) cu un conţinut de circa 0,6-1,2%

12
glutamat. Pe măsura maturării acestui tip de brânzeturi, conţinutul lor în glutamat
creşte.
Dintre produsele proaspete, boabele verzi şi proaspete de mazăre conţin circa
0,2% glutamat ; ciupercile (mai ales Lentinus edodes, shitake) ; sparanghelul şi
tomatele circa 0,14% glutamat, iar anumite tipuri de porumb ( zaharat) circa 0,13%.
La tomate, conţinutul în glutamat sporeşte pe măsura maturării, fiind maxim la
fructele supramaturate. Prin deshidratare, la ciupercile parfumate Lentinus sporeşte
cantitatea de glutamat natural la valori supraunitare.
Printre produsele de origine animală, doar carnea de peşte conţine 0,14%
glutamat natural. Carnea de pasăre are 0,044%, carnea de vită 0,033%, iar carnea de
porc conţine doar 0,023% glutamat natural. La preparatele din carne, de exemplu la
şuncă, acest coţinut sporeşte odata cu durata de conservare specifică.
Glutamatul se întâlneşte şi în alimente naturale. Cele mai mari concentraţii de
glutamat se găsesc în drojdie, ciuperci, roşii, brânzeturi şi extracte vegetale. De aceea,
unele semipreparate pot conţine valori periculos de mari de glutamat fără a fi
“aditivate” cu E 621. El este întâlnit în mod natural în corpul uman şi este responsabil,
alături de alţi nerotransmiţători (ca acidul aspartic), de funcţionarea corectă a
sistemului nervos.

1.4. Efectele secundare ale consumului acidului glutamic

Consumul acidului glutamic ca supliment este, în general, lipsit de efecte

secundare pentru marea majoritate a oamenilor. Cu toate acestea, persoanele cu
afecţiuni renale sau hepatice, ce nu pot consuma o cantitate mare de aminoacizi, nu
trebuie să utilizeze suplimente de acest gen fără un consult de specialitate în
prealabil. Stimulează apetitul. Este neurotoxic şi nerecomandat persoanelor sensibile
şi copiilor. Poate declanşa maladiile Huntington, Alzheimer şi Parkinson.
Efectele consumului în exces: poate provoca ameţeli, greaţă, dureri de cap,
palpitaţii.

CAPITOLUL 2 – CARACTERISTICILE PRODUSULUI FINIT

13
 2.1. Proprietăţile fizice

Formula moleculară: C5H9NO4 ;

Masa molară: 147.13 g mol−1 ;
Densitatea: 1.4601 (20 ºC);
Punctul de topire: 199 ºC;
Solubilitatea: Acidul glutamic este solubil în apă;
Se prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină, cu gust acru şi fără
miros,avand următoarea structură chimică:

Acidul glutamic, ca toţi aminoacizii, este o substanţă amfoteră, care dizolvată

în apă poate forma anioni şi cationi, alături de ionii H + şi OH- eliberaţi simultan.
Având grupări aminice şi carboxilice, formează ioni bipolari prin neutralizare internă,
iarpunctul izoelectric este la pH 3,2.
Solubilitatea acidului glutamic creşte odată cu deplasarea ph-ului în mediu
acid saumediu bazic. În mediu acid este solubil în apă sub formă de clorhidrat, iar în
mediu bazic sub formă de sare.

2.2. Proprietăţile chimice

Reactanţi Produşi de reacţie Enzime

Glutamina + H2O → Glu + NH3 GLS, GLS2
NAcGlu + H2O → Glu + Acetat necunoscut

Acid α-cetoglutaric + NADPH + NH4+ → Glu + NADP+ + H2O GLUD1, GLUD2

14
Acid α-cetoglutaric + α-amino acid → Glu + α-oxo-acid Transaminaza

Acid N-formimino-L-glutamic + FH4 → Glu + 5-formimino-FH4 FTCD

Tabel 1. Proprietăţile chimice ale acidului glutamic

UNDE:
NAcGlu – acid N-acetil glutamic (C7N11NO5);
Acetat – sarea acidului acetic ([CH3COO]−);
Acid α-cetoglutaric – COOH-C-CH2-CH2-COOH;
Acid N-formimino-L-glutamic – (C6H10N2O4);
FH4 – acidul folic (C19H19N7O6);
GLS, GLS2 – glutaminaze;
GLUD1, GLUD2 – glutamat dehidrogenaze;

CAPITOLUL 3 – BIOSINTEZA ACIDULUI GLUTAMIC

Până în anul 1950 L-aminoacizii s-au obţinut prin izolarea din produsele
naturale. Ulterior s-au pus la punct metode chimice de sinteză, utilizate în scopuri
experimentale sau pentru producţie restrânsă.
Descoperirea microorganismului producător de acid L-glutamic, Micrococcus
glutamicus (denumit ulterior Corynebacterium glutamicum), a impulsionat cercetările
în vederea stabilirii unor metode comerciale pentru producerea aminoacizilor naturali.

3.1. Clasificarea bacteriilor producătoare de acidglutamic

Au existat confuzii considerabile privind clasificarea bacteriilor producătoare

de acid glutamic, din cauza multitudinii denumirilor date speciilor, ca:
 Micrococcus glutamicus;
 Brevibacterium flavum;

15
 Brevibacterium lactofermentum;
 Brevibacterium divaricatum;
 Brevibacterium amoniogenes;
 Brevibacterium thiogenitalis;
 Microbacterium amoniophilum;
 Corynebacterium lilium;
 Corynebacterium callunae;
 Corynebacterium herculis;
 Corynebacterium melassecola.
Toate microorganismele enumerate produc acid glutamic cu un randament de
30-50% din glucoza consumată.
Chemotaxonomia reprezintă un instrument important pentru clasificarea şi
identificarea microorganismelor producătoarede acidglutamic. Denumirea de
Micrococcus glutamicus, la care este prezent acidul mezodiaminopimelic în peretele
celular, a fost schimbată în Corynebacterium. Tulpinile de Corynebacterium au fost
incluse în 13 grupuri şi definite drept Corynebacterium sensum stricto, şi anume cele
care conţin în peretele celular acid mezodiaminopimelic, arabinoză, galactoză, acid
micotic (22-38 atomi de carbon în lanţ), MK-8 sau MK-9 ca menakinonă majoră. Au
raportul molar de guanină + citozină în ADN de 51-59%.

Genul Micrococcus
Cuprinde coci cu dimensiuni de 0,3-3,5 μm, caracterizaţi prin capacitatea de a
apărea în frotiuri sub forma unor grupări caracteristice în tetradă sau sarcina, uneori
asemănător stafilococilor.
-germeni aerobi, catalazo-pozitivi;
-au o largă răspândire în natură (sol, aer, apă, pielea omului şi animalelor);
-se cultivă pe medii uzuale de cultură, agar cu sânge;
-pe mediile solide formează colonii de dimensiuni variabile, netede, rotunde, lucioase,
opace, cel mai adesea pigmentate în gri-galben, până la galben crem sau roz;
-micrococii au următorul comportament: coagulază negativ, sensibilitate la
bacitracină şi rezistenţă la furazolidon.

Genul Corynebacterium
- bacterii mici pleomorfe, Gram pozitive;

16
- bacili fini, forme cocoide sau chiar filamente, în care se pot observa granule
metacromatice;
- dispunerea în grupări caracteristice de “palisadă“sau grupări diplo în V, L sau “litere
chinezeşti;
- se împart în 3 grupe:
 corinebacterii patogene pentru om şi animal;
 corinebacterii patogene pentru plante;
 corinebacterii nepatogene cu capacitate mare de sinteză a
aminoacizilor;
- speciile mai importante:
 Corynebacterium diphteriae : produce difteria copiilor;
 Corynebacterium pyogenes : produce piobaciloza la animale;
 Corynebacterium pseudotuberculosis (C. ovis) : produce limfadenita
cazeoasă a oilor şi caprelor;
 Corynebacterium equi : produce bronhopneumonia enzootică a
mânjilor;
 Corynebacterium renale : produce pielonefrita taurinelor;
 Corynebacterium glutamicus: producerea de acid glutamic;
- mai cuprinde numeroase specii nepatogene, comensale ale pielii şi mucoaselor.

Micrococcus glutamicus are următoarele caracteristici:

- bacteriile din această specie sunt în formă de bacili scurţi, cocoidali, dispuşi
câte 3-7 în lanţuri;
- sunt bacterii Gram-pozitive, nesporulate, imobile şi aerobe;
- formează colonii galbene liniare, cu excepţia speciei Corynebacterium
melassecola care prezintă coloraţie roz;
- au un procent molar de guanină + citozină în ADN de 53-55%;
- au nevoie de biotină ca factor esenţial de creştere la 300C;
- forma celulelor în mediu este variabilă, fiind în funcţie de compoziţia
mediului de cultură (concentraţia biotinei şi sursei de carbon), aeraţie etc.
Sursele de carbon, frecvent utilizate, sunt : glucoza, zaharoza, acidul acetic şi
etanolul.

17
 3.2. Metabolismul glucidelor

Bacteriile producătoare de acid L-glutamic au de obicei formă de bastonaşe si

tind spre o formă de V în timpul diviziunii. Dacă tulpinile sunt cultivate pe un mediu
bogat, nu se observă un pleomorfism accentuat. Alungirea, creşterea şi ramificarea
areloc frecvent când bacteria este cultivată în mediu cu concentraţie mică de biotină şi
in prezenţa unui antibiotic.
Corynebacterium glutamicum asimilează glucoza, fructoza, zaharoza, maltoza
şi riboza.
Din studiile efectuate pe acest microorganism s-a stabilit că degradarea
glucozei la piruvat poate avea loc atât pe calea Embden Meyerhof Parnas (EMP), cât
şi prin şunţul hexozomonofosfaţilor (HMP).
În cazul HMP au fost evidenţiate două enzime cheie ale şunţului şi anume :
glucozo 6-fosfat dehidrogenaza şi 6-fosfogluconat dehidrogenaza, ambele dependente
de NADP. Tulpina biosintetizează concentraţii ridicate de acid L-glutamic din
glucoză sau D-riboză, ceea ce demonstrează căaceastă cale este operativă.
Enzimele căii EMP au fost identificate la Brevibacterium flavum şi anume:
hexokinaza, gliceraldehid-3-fosfat dehidrogenaza, triozofosfat izomeraza, fosfo-
gliceratkinaza,enolaza, fosfogliceromutaza şi piruvatkinaza.
În condiţiile de aerare predomină şunţul HMP, favorizând acumularea
glutamatului. În condiţiile anaerobe predomină calea EMP, ceea ce duce la
acumularea acidului lactic. De aceea, echilibrul dintre condiţiile aerobe şi cele
anaerobe esteunul dintre factorii importanţi care controlează producţia glutamatului.
În ceea ce priveşte calea de biosinteză care porneşte dela compuşii C 3 ai
ciclului acizilor tricarboxilici (TCA), studii folosind carbonul marcat radioactiv, au
demonstrat pentru Corynebacterium glutamicum că 13CO2 afost fixat în poziţia C1 a
glutamatului, în prezenţa piruvatului şi a enzimei malice NADP specifice care
participă la fixarea CO2.
Fosfoenolpiruvat carbixilaza (PEP) are rol cheie în intrarea compuşilor C 3 în
ciclul TCA. PEP-carboxilaza este supusă inhibiţiei feed-back severe prin acid
aspartic, dar este activată de fructozo-1,6-difosfat sau acetil CoA. Inhibiţia este
înlăturată de acetil CoA.

18
 3.3. Rolul biotinei în biosinteza acidului glutamic

Alt factor careinfluenţează biosinteza glutamatului este conţinutul de biotină

din mediu. Astfel, la un conţinut maxim de biotină, glutamatul sintetizat nu este
excretat în mediu şi se acumulează intracelular. Prezenţa unei concentraţii ridicate de
glutamat din celulă inhibă direct sau indirect citrat sintaza, conducând la o creştere
intracelulară a aspartatului. Ca urmare este inhibată PEP-carboxilaza, se acumulează
piruvatul, care va fi convertit la lactat sau succinat. Aceşti acizi organici au o prezenţă
tranzitorie în timpul fermentaţiei. În final, acizii sunt degradaţi la CO 2 şî H2O în ciclul
TCA sau glioxilat.
La un conţinut scăzut sau la deficienţă de biotină din mediu este activat şunţul
HMP, care favorizează formarea glutamatului prin aceea că furnizează NADPH 2
necesar sintezei acestuia din α-cetoglutarat.
Se pare că biotina acţionează indirect asupra procesului de biosinteză,
influenţândpermeabilitatea membranei plasmatice în cursul excreţiei glutamatului în
mediu.
S-a observat că acidul glutamic se poate acumula şi într-un mediu bogat în
biotină, dacă se adaugă penicilină sau derivaţi ai acizilor graşi saturaţi cu C 16-C18, în
cursul fazei exponenţiale de creştere.
După cum se ştie, biotina catalizează indirect biosinteza acizilor graşi
nesaturaţi prin aceea că intră în gruparea prostetică a acetil CoA-carboxilazei, enzimă
care participă la sinteza componentelor fosfolipidice din membrana plasmatică.
Pornind de la această observaţie, cecetătorii japonezi au obţinut mutante auxotrofe
dependente de acidul oleic de la Brevibacterium thiogenitalis, cu care au reuşit să
obţină acumularea acidului glutamic din mediu, independent de concentraţia de
biotină.
Cercetările cu aceste mutante au elucidat rolul biotinei în mecanismul
permeabilităţii celulare la bacteriile glutamice.
Astfel, biotina influenţează raportul dintre acizii graşi saturţi şi nesaturaţi din
membrana plasmatică, raport de care depinde permeabilitatea membranei şi, deci,
posibilitatea eliminării glutamatului în mediu. Dacă acest raport este mai mare de 1
(când acizii graşi saturţi sunt în cantitate mai mare), are loc eliminarea gluatamatului

19
intarcelular concomitent cu acumularea acestuia în mediu. Această situaţie are loc în
cazul unor cantităţi suboptimale de biotină.
Rezultatele obţinute explică şi constatările cu privire la acumularea
glutamatului independent de concentraţia de biotină din mediu, în cazul folosirii
derivaţilor acizilor graşi saturaţi. Aceştia modifică echilibrul dintre acizii graşi saturaţi
şi cei nesaturaţi şi, respectiv a fosfolipidelordin membrana plasmatică, prin faptul că
inhibă activitatea acetil CoA-carboxilazei. Ca urmarea raportul va fi mai mic decât 1.
Adăugarea penicilinei în faza lag de creştere inhibă sinteza peretelui celular, iar
membrana celulară va fi supusă variaţiilor de presiune osmotică, ceea ce are drpt
rezultat modificarea permeabilităţii acesteia, deci posibilitatea acumulării
extracelulare a glutamatului.

3.4. Reglarea biosintezei acidului glutamic

Biosinteza acidului glutamic a fost studiată în fermantaţie cu o tulpină de

Brevibacterium flavum, care trebuie să întrunească următoarele caracteristici pentru
exprimarea întregului potenţial productiv:
- tulpinile producătoare trebuie să aibă o activitate scăzută sau să fie lipsite de
α-cetoglutarat dehidrogenază, pentru ca acidul α-cetoglutaric sintetizat să nu poată fi
transformat în acid succinic, ci să fie aminat la glutamat de către glutamat-
dehidrogenază. Prin aceasta, însă, are loc o inhibiţie a ciclului TCA la nivelul α-
cetoglutarat, succinat. Oxalacetatul necesar desfăşurării biosintezei va fi procurat
printr-o reacţie anaplerotică, care poate fi cel mai frecvent carboxilarea piruvatului
sau glioxilatului. Au fost evidenţiate şi celelalte enzime implicate în ciclul TCA.
Astfel, izocitrat-dehidrogenaza necesită dreptcofactor NADP, iar NADPH + H+
format reacţionează cu glutamat-dehidrogenaza pentru a forma glutamatul. Acetatul
este încorporat în acetil CoA de către acetatkinază şi fosfacetil transferază, dar nu s-a

20
observat formarea directă a acetil CoA din acetat cu acetil-CoA-sintetază. Mutantele
care nu asimilează acetatul nu prezintă unele dintre enzimele de mai sus sau izocitrat-
liaza. Acetil CoA formată din acetat este metabolizată prin ciclul glioxilat. Izocitrat-
liaza şi malat-sintetaza, enzime cheie în ciclul glioxilatului, sunt prezente atât la
Corynebacterium glutamicum cât şi la Brevibacterium flavum. Sinteza acestor enzime
este stimultă pe medii conţinând acetat. Inhibiţia izocitrat-dehidrogenazei are loc în
prezenţa concentrată a oxalacetatului şi glioxilatului. Acest fapt joacă un rol important
în trecerea TCA în ciclul glioxilat;
- tulpinile producătoare trebuie să posede o L-glutamat-dehidrogenază
insensibilă la inhibiţia feed-back manifestată de L-glutamat sau să fie inhibată numai
de concentraţii mari ale acestuia;
- tulpinile producătoare trebuie să aibă permeabilitatea membranei plasmatice
alterată, pentru a permite eliminarea în mediu a acidului L-glutamic. Aceasta se
realizeză prin folosirea unei concentraţii suboptimale de biotină.
Cantitatea de biotină se ajustează, în funcţie de concentraţia sursei de carbon
din mediu, astfel:
 1,5-2,0 μg/l, pentru 5% zaharoză (sau alt glucid);
 2,0-3,0 μg/l, pentru 10% zaharoză (sau alt glucid);
 4,0-8,0 μg/l, pentru 15% zaharoză (sau alt glucid);
 7,0-10,0 μg/l, pentru 20% zaharoză (sau alt glucid).
Independent de concentarţia de biotină din mediu, acumularea acidului L-
glutamic se poate obţine prin adaos de penicilină sau derivaţi ai acizilor graşi saturaţi,
sau prin folosirea mutantelor auxotrofe de acid oleic.

CAPITOLUL 4 –TEHNOLOGIA OBŢINERII ACIDULUI

GLUTAMIC

4.1. Bioprocesul de obţinere a acidului glutamic

pH-ul se ajusteazăla 6,8-7 şi apoi mediul steril se inoculează cu o cultură de

10-15 ore într-un raport de 5-10%. În cursul desfăşurării procesului, temperaturase va
menţine la 310C, cu o bună aerare. pH-ul se menţine între 6,0-7,5 cu NH 4OH, care se

21
adaugă continuu, în scopul orientării echilibrului în favoarea aminării reductive a
acidului α-cetoglutaric.
Înaceste condiţii procesul decurge în două faze. În primă fază (8-12 h) are loc
multiplicarea microorganismului, iar în cea de-a doua fază are loc acumularea
acidului L-glutamic, procesul fiind încheiat în 30-35 h.
La o concentraţie de 100 g/l sursă de carbon se obţin 50-60 g/l acid L-
glutamic.
Aeraţia bună reprezintă un factor foarte important în desfăşurarea procesului
cu randament de transformare ridicat.
Producerea de glutamat pe bază de etanol ca sursă de carbon s-a realizat cu
specii de Brevibacterium, obţinându-se randamente de 60 g/l glutamat. Tulpinile care
folosesc etanolul necesită biotină în mod similar cu tulpinile carefolosesc glucidele ca
sursă de carbon.

4.2. Alte metode de obţinere

Producerea de glutamat pe bazăde n-parafine se poate realiza cu o tulpină auxotrofă

de glicerol, Corynebacterium alkanolyticum, obţinându-se 40 g/l glutamat.
În România s-a pus la punct un procedeu de biosintezăa glutamatului. Prin
lucrări de mutageneză cu radiaţii γ, folosind ca tulpină parentală Brevibacterium
lactofermentum, s-a obţinut o mutantă, care produce pe un mediu standardizat, 60-
70g/l glutamat, în condiţii de aeraţie puternică:
 glucoză 10-12%;
 extract de porumb 0,3%;
 uree 2-3%;
 fosfaţi mono- şi bipotasic câte 0,1 respectiv 0,15%;
 sulfat de Mg 0,05%;
 apă 84,5-87,55%.
Timpul de fermentaţie este de 30-36 h.

22
 Ureea este o sare solubilã în apă ce conţine circa 46% azot din s.u., utilizându-
se sub formă de soluţie, prin diluare cu apă în cantitate de 10-12 litri la 1 kg de
substanţă.
Sulfatul de magneziu (MgSO4 · 7H2O), se utilizează ca sursă de magneziu
la multiplicarea drojdiei. Produsul pulbere trebuie să conţinã 16,3% MgO şi să nu
conţină arsen mai mult de 0,0005%.
Extractul de porumb obţinut prin concentrarea apelor de înmuiere ale
porumbului şi obţinerea de amidon poate fi o sursă de microelemente şi vitamine din
grupul B. În extract se află aminoacizi cu rol de biostimulatori şi vitamine, dintre care
biotina este prezentã în cantităţi apreciabile (150÷200 mg/100 g).

4.3. Schema tehnologică de obţinere a acidului glutamic

MEDIU DE CULTURĂ CAPTURAREA ACIDULUI

GLUTAMIC

STERILIZAREA MEDIULUI
DE CULTURĂ
SEPARAREA ACIDULUI
GLUTAMIC

23
 BIOPROCES PURIFICAREA ACIDULUI
GLUTAMIC

SELECŢIONAREA
MICROORGANISMELOR
CONDIŢIONAREA ACIDULUI
GLUTAMIC

AMBALAREA

24
 Glucoză Extract deporumb Uree Fosfaţi Sulfaţi Apă

Amestecare

Mdeiu de cultură

Sterilizarea mediului
de cultură

Răcirea mediului de
cultură

Aer Inocul Inocularea mediului

de cultură
H2SO4

Sterilizare aer Aer steril Multiplicarea bacteriilor Cărbune activ

Filtrare biomasă Biomasă celulară

Concentrare Apă

Substanţă
tensioactivă Cristalizare HCl

Centrifugare primară Soluţie impură 1

Apă
NaOH Dizolvare Cărbune activ

25
 Filtrare Reziduu

Cristalizare avansată

Centrifugare secundară Soluţie impură 2

Apă Spălare

Uscare Apă evaporată

Ambalare

Acid glutamic,
pulbere pură

26
 4.4. Descrierea schemei tehnologice de obţinere a acidului glutamic

4.4.1. Pregătirea mediului de cultură şi selecţionarea microorganismelor

Mediu de cultură standardizat, special pentru sinteza acidului glutamic, format din :
 glucoză 10-12%;
 extract de porumb 0,3% ca substanţă uscată;
 uree 2-3%;
 fosfat mono- şi bipotasic câte 0,1 respectiv 0,15%;
 sulfat de Mg 0,05%;
 apă 84,5-87,55%.
Un mediu de cultură = amestec de substane care asigură toate componentele
necesare pentru metabolismul celulei, si anume:
 surse de carbon;
 azot;
 substanţe minerale;
 factori de creştere;
 la o concentraţie a substantelor dizolvate corespunzatoare presiunii osmotice
celulare;
 cu valori de pH optime cresterii şi multiplicarii microoranismelor de cultivat.
Mediile se folosesc pentru izolarea, multiplicarea si conservarea
microorganismelor sau pentru obţinerea prin cultivare a produselor de biosinteză
microbiană. Mediile pot fi procurate de la firme producătoare sau pot fi preparate în
laborator.
Cultura microorganismelor este utilizată pentru a creşte numărul de celule
care se doreşte a fi studiate. Microorganismele sunt adăugate în mediul de cultură
care conţine nutrienţi pentru creştere.
Cultura este incubată una sau mai multe zile, la temperatura optimă a fiecărui
organism. În multe cazuri microorganismele sunt crescute pe plăci cu agar.
Microorganismele se multiplică formând colonii. O colonie creşte în locul în care o
singură celulă a fost innoculată. O colonie este ca o clonă. Ea poate fi pură dacă nu
exista în jurul ei alte tipuri de microorganisme în colonii care o pot contamina.

27
 Mediile de cultură selective sunt medii definite sau complexe, cu o compoziţie
chimică bine definită, care permit dezvoltarea unui număr restrâns de microorganisme
sau chiar a unei specii. Aceste medii conţin pe lângă substanţe nutritive şi inhibitori ai
altor microorganisme însotitoare din microbiota din care se face izolarea culturii care
se doreşte a fi selecţionată.
Mediul de cultură, pentru producerea industrială a acidului L-glutamic, trebuie
să conţină:
- o sursă de carbon reprezentată de obicei de glucoză;
- o sursă de azot reprezentată de săruri de amoniu, uree;
- extract de porumb, hidrolizat de soia;
- săruri de Ca, K, Mg, ale anionilor SO42- şi PO43-;
- metalele: Fe, Zn, Mn, Co, trebuie să fie sub formă de urme;
- biotină.
În prezent, în locul glucozei tehnice se foloseşte melasa ca sursă de carbon sau
un amestec deglucoză şi zaharoză, care dau rezultate mai bune decât glucoza pură.
Aceasta se datorează prezenţei în melasă a acizilor organici.
Pentru sinteza acidului L-glutamic se vor utiliza bacterii aparţinând genului
Brevibacterium lactofermentum.

4.4.2. Sterilizarea mediului de cultură

Procesele de creştere a biomasei microbiene impun, în marea lor majoritate,

absenţa totală a sporilor de microorganisme străine, provenite din apă, aer sau materii
prime, care s-ar putea dezvolta în faza de fermentaţie, infectând cultura unică a
microorganismului util. Această cerinţă tehnologică se poate realiza prin sterilizare şi,
mai rar, prin pasteurizare.
Sterilizarea este, prin urmare, procesul prin care are loc distrugerea sau
îndepărtarea microorganismelor patogene sau apatogene (atât a formelor vegetative,
cât şi a sporilor) din substanţe, preparate, spaţii închise, obiecte etc.
Sterilizarea termică prezintă, însă, şi o serie de inconveniente, generate, în
special, de reacţiile secundare de degradare care au loc în timpul procesului de
sterilizare:
- denaturarea proteinelor şi inactivarea lor;

28
 - denaturarea vitaminelor şi a unor factori de creştere;
- supraîncălziri care iniţiază reacţii de oxidare a fenolilor şi a acidului
ascorbic, de polimerizare a aldehidelor nesaturate, de caramelizare a hidraţilor de
carbon şi brunificare a mediului.
De asemenea, în timpul sterilizării termice, se produc reacţii de condensare a
grupărilor aldehidice, din zaharuri reducătoare, cu grupările aminice libere, din
aminoacizi sau proteine, cu formare de produşi asemănători bazelor Schiff (reacţia
Maillard), produşi toxici pentru majoritatea microorganismelor. Pentru a fi evitată
apariţia acestor compuşi, este recomandată sterilizarea separată a hidraţilor de carbon
şi a compuşilor cu azot.
Sterilizarea mediului de cultură se realizează la cald, la o temperatură de
aproximativ 900C. Pe durata sterilizării pH-ul mediului se menţinela o valoare
cuprinsă între 6,8-7.

4.4.3.Răcirea mediului de cultură şi inocularea

După sterilizare mediul de cultură este supus răcirii în vederea inoculării cu

bacteriile producătoare de acid glutamic. Răcirea mediului se face până la temperatura
de 29-310C, temperatura optimă la care are loc şi însămânţarea.
Procesul de inoculare are loc în inoculator, durata acestui proces fiind de 10-
15h. Mediul de cultură se inoculează într-un raport de 5-10% inocul fată de cantitatea
mediului.
În cursul desfăşurării procesului, temperatura se menţine la 30 0C, cu o bună
aerare, iar ph-ul se menţine între 6,0-7,5 cu NH4OH.

4.4.4. Multiplicarea bacteriilor sau fermentaţia

Bioreactorul pentru producerea acidului glutamic este de tipul, acelaşi cu
inoculatorul.
Fermentaţia are loc în două etape: în prima etapă are loc multiplicarea
microorganismului şi durează între 18 şi 24 ore, în inoculator; iar în cea dea doua
etapă are loc acumularea acidului L-glutamic şi are loc în intermediar. Durata fazei
finale este de 12-16 ore, procesul fiind încheiat în 30-40 ore.

29
 În ambele faze fermentaţia se consideră terminată atunci când conţinutul de
zahăr este consumat până la aproximativ 0,8-0,9% din valoarea iniţială. pH-ul se
menţine constant la valoarea de 7,5-8,5, iar temperatura trebuie să fie de 29-310C.
Aeraţia bună reprezintă un factor foarte important în desfăşurarea procesului
cu randament de transformare ridicat. Debitul de aer steril administrat este de
aproximativ 1 litru aer/litru mediu de cultură/minut, sub o intensă agitare.
Procesele industriale de fermentaţie sunt, aproape în totalitate, procese aerobe
şi, în marea lor majoritate, aseptice. Necesarul orar de aer steril variază între 60 şi 120
m3 aer/m3 mediu de cultură. În sterilizarea acestor debite mari de aer apar dificultăţi
generate, pe de o parte, de varietatea microorganismelor prezente (viruşi, bacterii,
spori bacterieni, fungi), iar pe de altă parte, de rezistenţa lor la temperaturi uscate.
Filtrele-lumânare –sistem pentru filtrarea aerului
Carcasa filtrelor poate să includă unul sau mai multe elemente de filtrare
(filtre-lumânare). Filtrarea se realizează fie printr-o membrană, fie prin trei straturi de
fibre înfăşurate în jurul unei ţevi poroase. Avantajele acestor filtre sunt reprezentate
de suprafaţa ridicată de filtrare, posibilitatea sterilizării unor debite mari de aer într-un
timp scurt, durată lungă de funcţionare, întreţinere simplă şi schimbare rapidă a
elementelor de filtrare (10 -12 minute).

Figura 1. Filtru lumânare pentru sterilizarea aerului

1 – carcasă; 2 – membrană; 3 – ventil aerisire; 4 – garnituri de etanşare

30
 Sterilizarea acestor filtre se face cu abur direct, iar condensul este îndepărtat
prin suflare cu aer steril. Experienţa practică a confirmat durata mare de funcţionare a
filtrelor-lumânare, care pot suferi 200 de sterilizări termice în timp de 3,5 - 4 ani.
Schema de principiu a liniei de purificare şi sterilizare a aerului prin filtrare pe
material fibros este redată în figura 2.
Conform acestei scheme, aerul, separat de impurităţi în filtrul (1), trece prin
compresorul (2), unde este comprimat adiabatic la 3 - 3,5 at, temperatura crescând
la 150 - 160°C. După răcire în (3), aerul este introdus în separatoral de picături (4),
filtrul principal cu material fibros (5) (prima treaptă de sterilizare), filtrul individual
cu material fibros (a doua treaptă de sterilizare), după care pătrunde în fermentator.

Figura 2. Schema de purificare şi sterilizare a aerului

Răcirea aerului în răcitorul (3) se face până la apariţia condensului, iar,

după separarea lui, aerul saturat se preîncălzeşte cu aer fierbinte până când
temperatura de ieşire din filtrul individual (6) depăşeşte cu cel puţin 12°C
temperatura punctului de rouă. Stabilirea parametrilor de funcţionare ai instalaţiei
de sterilizare se face numai în funcţie de parametrii termodinamici ai aerului.

Bioprocesul are un randament de 60-70 g acid glutamic/litru mediu de cultură

inoculat.
După terminarea fermentaţiei, biomasa se acidulează cu acid sulfuric la pH 6,5
şi se adaugă cărbune activ (pentru coagularea biomasei) şi un adjuvant (pentru
mărirea vitezei de filtare). Se încălzeşte amestecul la o temperatură de 70-750C, timp
de o oră. În tot timpul încălzirii este necesar ca pH-ul să fie mai mic de 7, pentru a se
evita degradarea acidului glutamic. După terminarea coagulării, biomasa se răceşte la
50-550C.

31
 4.4.5. Filtrarea biomasei

Amestecul obţinut în urma fermentării trebuie filtrat pentru recuperarea

produsului important- acidul glutamic şi îndepărtarea biomasei.
Filtrarea se realizează pe filtru de presă. Lichidul filtrat treceintr-un rezervor în
vederea acumulării, iar când cantitatea de lichid este suficietă, trece într-un alt
rezervor prevăzut cu agitare.

4.4.6. Concentrarea soluţiei

Lichidul filtrat ajunge în evaporator, unde se concentrează, în vedereaeliminării apei,

sub vid. Temperatura la care are loc procesul este de 50-55 0C, iar pH-ul se menţine la
valoarea de 6,5. Procesul este terminat când se atinge o densitate a mediului de cultură
de 1,20 g/cm3, în urma acestuia rezultă o soluţie concentrată de acid glutamic. Apa
evaporată este preluată de un condensator şi răcită.

4.4.7. Cristalizarea soluţiei

Soluţia concentrată ajunge în cristalizator, unde se acidulează cu HCl, până la

punctul izoelectric al acidului glutamic şi se adaugă o substanţă tensioactivă care
favorizează cristalizarea. Apoi soluţia se răceşte lent la 10-120C.

4.4.8.Filtrarea cristalelor de acid

Masa cristalină obţinută se filtrează pe centrifugă şi se îndepărtează soluţia

impură. În urma cristalizării şi filtrării acidul glutamic, sub formă de cristale, nu are
puritatea necesară utilizării în scop farmaceutic sau alimentar. De aceea cristalele
obţinute sunt supuse unor noi metode de purificare.

4.4.9. Dizolvarea cristalelor şi refiltrarea acestora

Cristalele obţinute se dizolvă în apă, se adaugă o soluţie de NaOH până la pH

de 6,5 şi cărbune activ. Soluţia se încălzeşte ulerior la 700C. Masa cristalină purificată
se filtrează pe filtru de presă. Soluţia purificată rezultată se trimite în cristalizator.

32
 4.4.10. Recristalizarea, filtarea şi spălarea noilor cristale de acid

Soluţia purificată este acidulată până la pH de 3,2 (punctul izoelectric al acidul

glutamic) şi se răceşte la 10-120C timp de 24 h.
Cristalele de acid L-glutamic pur se separă prin centrifugare şi se spală cu apă
rece, pentr îndepărtarea totală a ionilor de Cl-.

4.4.11. Uscarea şi ambalarea

Crsitalele pure de acid gluamic, fiind ude, trebuiesc uscate foarte bine, apa trebuia
îndepărtată în totalitate. Uscarea se poate face în uscător dulap sau uscător în pat
fluidizat. Temperatura aerului la intrarea în uscător este cuprinsă între 100 şi1050C.

33
 CAPITOLUL 5 – BILANŢUL DE MATERILE

5.1. Faza de ambalare a produsului finit: pulberea pură de acid

glutamic

Cristale de acid glutamic pure şi

uscate

Ambalare P16 = 0,02%

Acid glutamic ambalat

CAg pure,uscate = Ag ambalat + P16

Unde:
CAg pure,uscate = Masa de cristale de acid glutamic, pure şi uscate;
Ag ambalat = Masa de produs finit, Ag ambalat = 500 kg/şarjă;
P16 = Pierderile la ambalare, P16 = 0,02%;
CAg pure, uscate   1  0,0002   Ag ambalat

0,9998  CAg pure, uscate  Ag ambalat

Ag ambalat
 CAg pure, uscate 
0,9998

CAg pure,uscate = 500,1 kg/şarjă

5.2. Faza de uscare

34
 Cristale de acid glutamic pure şi
umede

Uscare Apă evaporată

Cristale de acid glutamic pure şi

uscate

CAg pure,umede = CAg pure,uscate + Apev (rel 1.)

Unde:
CAg pure,umede = Masa de cristale de acid glutamic, pure şi umede;
CAg pure,uscate = Masa de cristale de acid glutamic, pure şi uscate;
Apev = Masa de apă evaporată, Apev include şi pierderile de uscare.

5.3.Faza de spălare
.

Cristale de acid glutamic pure

nespălate

Spălare
Apă rece1 Apă rece2

Cristale de acid glutamic pure şi

umede

CAg pure,nespălate + Ar1 = CAg pure,umede + Ar2 (rel 2.)

Unde:

35
CAg pure,nespălate = Masa de cristale de acid glutamic, pure, nespălate;
CAg pure,umede = Masa de cristale de acid glutamic, pure şi umede;
Ar1 = Masa de apă rece utilizată la spălarea cristalelor;
Ar2 = Masa de apă rece rămasă după spălare;

Cantitatea de apă de spălare reprezintă jumătate din cantitatea cristalelor

introduse în proces. Apa absorbită de cristalele de acid este de 12,5% din apa utilizată
la spălare (Ar1) şi este egală cu cantitatea de apă evaporată în procesul de uscare.

CAg pure, nespalate

Ar1 =
2
Apev = 12,5% din Ar1  Apev = 0,125· Ar1
Ar2 = 87,5% din Ar1  Ar2 = 0,875· Ar1
CAg pure, nespalate CAg pure, nespalate
 CAg pure, nespalate   0,875   CAg pure, umede
2 2

Din (rel 1.) şi (rel 2.):

CAg pure,umede = 1,0625· CAg pure,nespălate
CAg pure,umede = 500,1 +0,0625· CAg pure,nespălate

1,0625· CAg pure,nespălate = 500,1 +0,0625· CAg pure,nespălate

 CAg pure,nespălate =500,1 kg/şarjă

CAg pure,umede = 531,3563 kg/şarjă

Ar1 = 250,05 kg/şarjă

Ar2 = 218,7938 kg/şarjă
Apev = 31,2562 kg/şarjă

5.4. Faza de centrifugare secundară

36
 Cristale de acid glutamic pure în
soluţie

Centrifugare Soluţie impură 2

secundară

Cristale de acid glutamic pure

nespălate

CAg pure, în soluţie = CAg pure, nespălate + Simp2

Unde:
CAg pure, în soluţie = Masa soluţiei impure ce conţine cristale de acid glutamic, pure;
CAg pure,nespălate = Masa de cristale de acid glutamic, pure, nespălate;
Simp2 = Masa soluţiei impure2, ce rezultă în urma separării şi reprezintă 10% din
soluţia supusă centrifugării secundare;
Pierderile (0,5%) le putem considera ca eliminate odată cu soluţia impură.

Simp2 = 0,1· CAg pure, în soluţie + 0,005· CAg pure, în soluţie

Simp2 = 0,105· CAg pure, în soluţie
0,895· CAg pure, în soluţie= CAg pure, nespălate
C Ag pure, nespalate
 CAg pure, în soluţie=
0,895

 CAg pure, în soluţie= 558,7709 kg/şarjă

Simp2 = 58,6709 kg/şarjă

5.5. Faza de cristalizare avansată

37
 Soluţie purificată

Cristalizare
avnsată P12 = 0,7%

Cristale de acid glutamic pure în

soluţie

Sp = CAg pure, în soluţie + P10

Unde:
Sp = Masa soluţiei purificate, ce va fi supusă cristalizării avansate;
CAg pure, în soluţie = Masa soluţiei impure ce conţine cristale de acid glutamic, pure;
P12 = Pierderile rezultate la cristalizare, P12 = 0,7%;
Sp·(1-0,007)= CAg pure, în soluţie
0,993·Sp = CAg pure, în soluţie
C Ag pure , in solutie
 Sp 
0,993

 Sp = 562,7097 kg/şarjă

5.6. Faza de filtrare

Soluţie cristalină dizolvată

Filtrare Reziduu = 3%

Soluţie purificată

Scd = Sp +R
Unde:
Scd = Masa de soluţiecristalină dizolvată;

38
Sp = Masa soluţiei purificate, ce va fi supusă cristalizării avansate;
R = Masa de reziduu eliminată la filtrare;
Pierderile sunt incluse în masa reziduului,fiind eliminate odată cu acesta.

Scd  (1  0,03)  Sp
0,97  Scd  Sp
Sp
 Scd 
0,97

 Scd = 580,1131 kg/şarjă

5.7. Faza de dizolvare

Soluţie cristalină filtrată

Apă Dizolvare P10 = 0,02%

Soluţie cristalină dizolvată

Scf +Ap = Scd + P10

Unde:
Scf = Masa de soluţie cristalină filtrată;
Scd = Masa de soluţie cristalină dizolvată;
P10 = Pierderile rezultate la dizolvarea cristalelor, P10 = 0,02%;
Ap = Masa de apă utilizată la dizolvare, Ap = 10% din amestecul introdus la
dizolvare ;
0,9998  (Scf  Ap)  Scd
Scd
 Scf  Ap 
0,9998

Scf + Ap = 580,2292 kg/şarjă

Ap = 58,0229 kg/şarjă

39
Scf = 522,2063 kg/şarjă

5.8. Faza centrifugare primară

Cristale de acid glutamic nepure

în soluţie

Centrifugare primară Soluţie impură 1

Soluţie cristalină filtrată

CAg nepure, în soluţie = Scf + Simp1

Unde:
CAg nepure, în soluţie = Masa soluţiei impure ce conţine cristale de acid glutamic, nepure;
Scf = Masa de soluţie cristalină filtrată;
Simp1 = Masa soluţiei impure2, ce rezultă în urma centrifugării secundare şi reprezintă
10% din soluţia supusă centrifugării;
Pierderile (0,5%) le putem considera ca eliminate odată cu soluţia impură.

Simp1 = 0,1· CAg nepure, în soluţie + 0,005· CAg nepure, în soluţie

Simp1 = 0,105· CAg nepure, în soluţie
0,895· CAg nepure, în soluţie = Scf
Scf
 CAg nepure, în soluţie =
0,895

 CAg nepure, în soluţie= 583,4707 kg/şarjă

Simp1 = 61,2644 kg/şarjă
5.9. Faza de cristalizare

Soluţie concentrată

Cristalizare P8 = 0,7%

40
 Cristale de acid glutamic nepure
în soluţie

Sc = CAg nepure, în soluţie + P8

Unde:
Sc = Masa soluţiei concentrate, ce va fi supusă cristalizării;
CAg nepure, în soluţie = Masa soluţiei impure ce conţine cristale de acid glutamic, nepure;
P8 = Pierderile rezultate la cristalizare, P8 = 0,7%;
Sc·(1-0,007)= CAg nepure, în soluţie
0,993·Sc = CAg nepure, în soluţie
C Ag nepure , in solutie
 Sc 
0,993

 Sc = 587,5838 kg/şarjă

5.10. Faza de concentrare

Soluţie filtrată

Concentrare Apă evaporată

Soluţie concentrată

Sf = Sc + Apev
Unde:
Sf = Masa soluţiei filtrate, ce va fi supusă concentrării;
Sc = Masa soluţiei concentrate, ce va fi supusă cristalizării;
Apev = Masa de apă eliminată prin concentrarea soluţiei;
Apev reprezintă 15,5% din Sf  Apev = 0,155 ·Sf
Sc
 Sf 
0,845· Sf = Sc 0,845  Sf = 695,3654 kg/şarjă

41
 5.11. Faza de filtrare

Mediu de cultură multiplicat

Filtrare biomasă
Biomasă celulară

Soluţie filtrată

Mcm = Bmc + Sf
Unde:
Mcm = Masa mediului de cultură multiplicat;
Bmc = Masa de biomasă eliminată, Bmc reprezintă 10% din Mcm;
Sf = Masa soluţiei filtrate, ce va fi supusă concentrării;

Sf
 Mcm 
0,9·Mcm = Sf 0,9  Mcm = 772,6282 kg/şarjă

5.12. Faza de multiplicare a bacteriilor

Mediu de cultură inoculat

Multiplicare

Mediu de cultură multiplicat

42
Mci = Mcm
Unde:
Mci = Masa mediului de cultură inoculat;
Mcm = Masa mediului de cultură multiplicat;
 Mci = 772,6282 kg/şarjă

5.13. Faza de inoculare

Mediu de cultură răcit

Inocul Inoculare

Mediu de cultură inoculat

Mcr +I = Mci

Unde:
Mcr = Masa mediului de cultură răcit;
I = Masa de inocul, I = 5% din Mcr;
Mci = Masa mediului de cultură inoculat;
Mcr + 0,05· Mcr = Mci
Mci = 1,05· Mcr  Mcr = 735,8364 kg/şarjă

5.14. Faza de răcire a mediului de cultură

Mediu de cultură steril

Răcire P3 = 0,01%

43
 Mediu de cultură răcit

Mcs =Mcr + P3

Unde:
Mcs = Masa mediului de cultură steril;
Mcr = Masa mediului de cultură răcit;
P3 = Pierderile rezultate la răcire, P3 = 0,01%;

Mcr
 Mcs 
0,9999· Mcs = Mcr 0,9999  Mcs = 735,9099 kg/şarjă

5.15. Faza de sterilizare a mediului de cultură

Mediu de cultură

Sterilizare P2 = 0,02%

Mediu de cultură steril

Mc =Mcs + P2

Unde:
Mc = Masa mediului de cultură proaspăt preparat;
Mcs = Masa mediului de cultură steril;
P2 = Pierderile rezultate la sterilizare, P2 = 0,02%;

Mcs
 Mc 
0,9998· Mc = Mcs 0,9998  Mc = 736,0571 kg/şarjă

5.16. Faza de preparare a mediului de cultură

Glucoză Extract de porumb Uree Fosfaţi Sulfaţi Apă

44
 Amestecare

Mediu de cultură

Glucoză = 12%  Glucoză = 88,3268 kg

Extract de porumb = 0,3%  Extract de porumb =2,2082 kg
Uree = 3%  Uree = 22,0817 kg
Fosfaţi = 0,15%  Fosfaţi = 1,1041 kg
Sulfaţi = 0,05%  Sulfaţi = 0,3680 kg
Apă = 84,5%  621,9683 kg

Bilanţul global de materiale

Materiale intrate Materiale ieşite

Nr. Denumire material U.M. Cantitat Nr. Denumire material U.M. Cantitate
Crt. e Crt.
1 Cristale de acid kg/şarjă 500,1 1 Acid glutamic kg/şarjă 500
glutamic pure şi ambalat
uscate Pierderi 16 kg/şarjă 0.1

45
Total kg/şarjă 500,1 Total kg/şarjă 500,1
2 Cristale de acid kg/şarjă 531,3563 2 Cristale de acid kg/şarjă 500,1
glutamic pure şi glutamic pure şi
umede uscate
Apă evaporată kg/şarjă 31,2562
Total kg/şarjă 531,3563 Total kg/şarjă 531,3563
3 Cristale de acid kg/şarjă 500,1 3 Cristale de acid kg/şarjă 531,3563
glutamic pure glutamic pure şi
nespălate umede
Apă rece 1 kg/şarjă 250,05 Apă rece 2 kg/şarjă 218,7938
Total kg/şarjă 750,15 Total kg/şarjă 750,15
Cristale de acid kg/şarjă 558,7709 4 Cristale de acid kg/şarjă 500,1
glutamic pure în glutamic pure
soluţie nespălate
Soluţie impură 2 kg/şarjă 58,6709
Total kg/şarjă 558,7709 Total kg/şarjă 558,7709

5 Soluţie purificată kg/şarjă 562,7097 5 Cristale de acid kg/şarjă 558,7709

glutamic pure în
soluţie
Pierderi 12 kg/şarjă 3,9388
Total kg/şarjă 562,7097 Total kg/şarjă 562,7097
6 Soluţie cristalină kg/şarjă 580,1131 6 Soluţie purificată kg/şarjă
dizolvată Reziduu kg/şarjă

Total kg/şarjă 580,1131 Total kg/şarjă 580,1131

7 Soluţie cristalină kg/şarjă 522,2063 7 Soluţie cristalină kg/şarjă 580,1131
filtrată dizolvată
Apă kg/şarjă 58,0229 Pierderi 10 kg/şarjă 0,1161
Total kg/şarjă 580,2292 Total kg/şarjă 580,2292
Cristale de acid kg/şarjă 583,4707 8 Soluţie cristalină kg/şarjă 522,2063
glutamic nepure în filtrată
soluţie Soluţie impură 1 kg/şarjă 61,2644

Total kg/şarjă 583,4707 Total kg/şarjă 583,4707

Soluţie concentrată kg/şarjă 587,5838 9 Cristale de acid kg/şarjă 583,4707
glutamic nepure în
soluţie
Pierderi 8 kg/şarjă 4,1131
Total kg/şarjă 587,5838 Total kg/şarjă 587,5838
10 Soluţie filtrată kg/şarjă 695,3654 10 Soluţie concentrată kg/şarjă 587,5838
Apă evaporată kg/şarjă 107,7816
Total kg/şarjă 695,3654 Total kg/şarjă 695,3654
11 Mediu de cultură kg/şarjă 772,6282 11 Soluţie filtrată kg/şarjă 695,3654
multiplicat Biomasă celulară kg/şarjă 77,2628

46
Total kg/şarjă 772,6282 Total kg/şarjă 772,6282
12 Mediu de cultură kg/şarjă 772,6282 12 Mediu de cultură kg/şarjă 772,6282
inoculat multiplicat
Total kg/şarjă 772,6282 Total kg/şarjă 772,6282
Mediu de cultură kg/şarjă 735,8364 13 Mediu de cultură kg/şarjă 772,6282
răcit inoculat
Inocul kg/şarjă 36,7918
Total kg/şarjă 772,6282 Total kg/şarjă 772,6282
Mediu de cultură kg/şarjă 735,9099 14 Mediu de cultură kg/şarjă 735,8364
steril răcit
Pierderi 3 kg/şarjă 0,0735
Total kg/şarjă 735,9099 Total kg/şarjă 735,9099
Mediu de cultură kg/şarjă 736,0571 15 Mediu de cultură kg/şarjă 735,9099
steril
Pierderi 3 kg/şarjă 0,1472
Total 736,0571 Total kg/şarjă 736,0571
Glucoză kg/şarjă 88,3268 16 Mediu de cultură kg/şarjă 736,0571
Extract de porumb kg/şarjă 2,2082
Uree kg/şarjă 22,0817
Fosfaţi kg/şarjă 1,1041
Sulfaţi kg/şarjă 0,3680
Apă kg/şarjă 621,9683

Total kg/şarjă 736,0571 Total kg/şarjă 736,0571

Total kg/şarjă 10455,76 Total kg/şarjă 10455,76

CAPITOLUL 6 – BILANŢUL TERMIC LA OBŢINEREA

ACIDUL GLUTAMIC

6.1. Bilanţul termic pentru operaţia de răcire a mediului de cultură

proaspăt sterilizat

900C Răcirea 200C

mediului de
cultură
47
 800C 300C

Mcs  Cp Mcs  ΔT Mcs  mag  Cp ag  ΔT ag

90 - 30
ΔT Mcs   30 0 C  303,15K
2
Cp Mcs  3217,35 J/kg  K

80 - 20
ΔT ag   30 0 C  303,15K
2
Cp ag  4179 J/kg  K

Mcs  Cp Mcs  ΔT Mcs 735,9099  3217,35  303,15

m ag    566,566 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 4179  303,15

6.2. Bilanţul termic pentru operaţia de multiplicare a bacteriilor

300C 850C
Multiplicare
400C 750C

Mci  Cp Mci  ΔT Mci  mag  Cp ag  ΔT ag

75 - 30
ΔT Mci   22,5 0 C  295,65K
2
Cp Mci  3217,35 J/kg  K

85 - 40
ΔT ag   22,50 C  295,65K
2
Cp ag  1880,75 J/kg  K

Mci  Cp Mci  ΔT Mci 772,6282 3217,35  295,65

m ag    1321,7149 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 1880,75  295,65

750C 450C
Multiplicare

48
 650C 550C

Mci  Cp Mci  ΔT Mci  mag  Cp ag  ΔT ag

75 - 55
ΔT Mci   10 0 C  283,15K
2
Cp Mci  3217,35 J/kg  K

65 - 45
ΔT ag   10 0 C  283,15K
2
Cp ag  1868 J/kg  K

Mci  Cp Mci  ΔT Mci 772,6282 3217,35  283,15

m ag    1330,7363 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 1868  283,15

6.3. Bilanţul termic pentru operaţia de cristalizare

550C 20C
Cristalizare
450C 120C

Sc  Cp Sc  ΔT Sc  mag  Cp ag  ΔT ag
55 - 12
ΔT Sc   21,5 0 C  294,65K
2
Cp Sc  4082,5 J/kg  K

45 - 2
ΔT ag   21,5 0 C  294,65K
2
Cp ag  4181,55 J/kg  K

Sc  Cp Sc  ΔT Sc 587,5838  4082,5  294,65

m ag    573,66 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 4181,55  294,65

6.4. Bilanţul termic pentru operaţia de dizolvare

49
 120C 800C
Dizolvare
220C 700C

Scf  Cp Scf  ΔT Scf  mag  Cp ag  ΔT ag

70 - 12
ΔT Scf   29 0 C  302,15K
2
Cp Scf  3875,7 J/kg  K

80 - 22
ΔT ag   29 0 C  302,15K
2
Cp ag  4179,3 J/kg  K

Scf  Cp Scf  ΔT Scf 522,2063  3875,7  302,15

m ag    484,27 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 4179,3  302,15

6.5. Bilanţul termic pentru operaţia de cristalizare avansată

700C 20C
Cristalizare
avansată
600C 120C

Sp  Cp Sp  ΔT Sp  mag  Cp ag  ΔT ag
70 - 12
ΔT Sp   29 0 C  302,15K
2
Cp Sp  3986,3 J/kg  K

60 - 2
ΔT ag   29 0 C  302,15K
2
Cp ag  4179,3 J/kg  K

50
 Sp  Cp Sp  ΔT Sp 562,7097  3986,3  302,15
m ag    536,72 kg/şarjă
Cp ag  ΔT ag 4179,3  302,15

CAPITOLUL 7 –DIMENSIONAREA BIOREACTORULUI DE

FERMENTARE

Bioreactorul de fermentare pentru obţinerea acidului glutamic

51
 Bioreactorul de fermentare are formă cilindrică, fiind confecţionat din oţel
inoxidabil;

1- Vasul
reactorului; 2- Manta; 3- Izolaţie termică exterioară; 4- Placă protectoare; 5- Duză
pentru introducerea inoculului; 6- Senzori de temperatură, de pH, pentru măsurarea
nivelului de oxigen; 7- Agitator; 8- Sistem de dispersare aer în mediu; 9- ; 10-
Reductor de turaţie; 11- Motor; 12- Duză de recoltare; 13- conectare manta; 14-
Supapă cu racord de abur; 15- Geam pentru observare; 16- Racord pentru agent
antispumant şi corector de pH; 17- Alimentare aer steril; 18- Capac detaşabil; 19-
Duză alimentare mediu de cultură; 20- Evacuare aer; 21-Senzor pentru spumă ; 22-
Paletă pentru spargerea spumei ; 23- Geam pentru observare luminat;

CALCUL

ρ  1528,8 kg/m 3
Mci 30 o C

Mci = 772,6282 kg/şarjă

 V Mci = 0,505 m3

Unde:
ρ
Mci 30 o C Densitatea mediului de cultură inoculat la 300C;

52
Mci = Masa mediului de cultură inoculat;
V Mci = Volumul mediului de cultură inoculat;

φ = Gradul de umplere al bioreactorului, φ = 0,85;

Vt = Volumul total al bioreactorului;

 Vt = ·H

Vt =V Mci/φ
 Vt = 0,5941 m3

Raport între dimensiuni :

H
2
D

3,14  D  D  2  D 3
 Vt = m
4

 D = 0,72 m
H = 1.5 m

CONCLUZII

În mod simplificat, am putea conceptualiza funcţionarea creierului ca

reflectând o balanţă între aminoacizii excitatori şi cei inhibitori. Există peste o sută de
aminoacizi cerebrali, dintre care doar trei, glutamatul, acidul gabaaminobutiric
(GABA) şi glicina întrunesc criteriile necesare pentru a fi consideraţi
neurotransmiţători.
Glutamatul, cel despre care vorbim in aceasta lucrare, este principalul
neurotransmiţător excitator, prevalent la mamifere, în timp ce GABA şi glicina sunt
neurotransmiţătorii inhibitori. Neurotransmisia glutamatergică afectează fiecare

53
neuron. Acest aminoacid este implicat în transmisia sinaptică rapidă dar induce şi
schimbări neuronale pe termen lung intervenind în plasticitate şi alte funcţii cognitive
superioare, dă mari tulburări psihopatologice în cantitati mai mici decât normalul şi
este neurotoxic în cantităţi excesive.
Aminoacizii se pot sintetiza pe mai multe căi:
 sinteză chimică: procedeul este unul nu prea de dorit, deoarece în urma
acestuia rezultă un amestec racemic de L- şi D-aminoacizi, iar separarea
izomerilor ridică multe probleme tehnologice, ce au ca efect
scumpireaprodusului sintetizat;
 extracţie din preparatele enzimatice;
 biosinteză: cel mai economic procedeu de obţinere şi tototdată cel mai bine
dezvoltat din punct de vedere tehnologic
În acest proiect am prezentat întreg procesul de obţinere al acidului L-
glutamic: schema tehnologică şi dezvoltarea ei. Produsul finit obţinut: pulbere
cristalină, albă de aminoacid ce serveşte ulterior altor procese din industria
famaceutică sau alimentară.

BIBLIOGRAFIE

Banu, C. – Manualul inginerului de industrie alimentară, vol I, Ed Tehnică,

Bucureşti, 1998
Banu, C., Moraru C. – Biochimia produselor alimentare, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1972
Dabija Adriana – Tehnologii şi utilaje în industria alimentară fermentativă, Ed,
Gh. D. Pasat, Maria Turtoiu – Bioreactore, Ed PRINTECH, Bucureşti, 1998
Gh. D. Pasat, Maria Turtoiu – Bioreactore II, Ed PRINTECH, Bucureşti, 1999
C. Feofanovici Pavlov – Procese şi aparate în ingineria chimică, Ed Tehnică,
Bucureşti, 1981

54
Macovei, M.V. – Calcule de operaţii şi utilaje pentru procesarea termică şi
biochimică în biotehnologie, Editura Alma Mater, Galaţi, 2001
Macovei, M.V. – Culegere de caracteristici termofizice pentru biotehnologie şi
industria alimentară. Tabele şi diagrame, Editura Alma Mater, Galaţi, 2000
Jurcoane Ştefana –Tratat de biotehnologii, vol I, Editura Tehnică, Bucureşti 2005

55