Seminar 5 – Istoria EFS

Sistemele de educatie fizica şi creatorii lor

În Suedia, cel care a continuat, la un nivel superior eforturile lui

Nachetegall, edificand unul dinte cele mai complete sisteme de educatie fizica a
fost elevul său Per Henring Ling (1776-1839).
Ling s-a nascut în Suedia, la Ljunga în 1776, într-o familie suedeza
traditionala. A avut o copilarie aspra si o tinerete aventuroasa, în care a calatorit
mult atat în Suedia, cat si în alte tari europene: Franta, Germania, Danemarca. A
început o cariera militara, pe care a abandonat-o în favoarea marii lui pasiuni:
literatura si în special poezia. Se stie despre el ca a a facut studii universitare la
Lund si Upsala, dar nu se stie cu exactitate ce anume a studiat, nici daca a
finalizat aceste studii. Perioada dintre anii 1799 si 1804 si-o petrece la
Copenhaga, unde dupa ce începe sa practice scrima si se vindeca astfel de un
început de paralizie al bratului drept, frecventeaza asiduu institutul lui
Nachtegall. Dar, nu s-a multumit cu simpla practicare a exercitiilor fizice
preluate din lucrarile lui Gutsmuths si Vieth, ci a început sa studieze la modul cel
mai serios acest domeniu, în paralel cu studiile de literatura, filozofie si istorie pe
care le urma la Universitatea din Copenhaga.
Cei cinci ani petrecuti în capitala Danemarcei au fost esentiali pentru
formarea lui ca viitor om de cultura, pentru ambele domenii în care s-a remarcat:
literatura si educatia fizica. Sub influenta curentului neeoumanist, care era în
voga în acei ani, a devenit adeptul dezvoltarii armonioase a omului dupa idealul
conceptiei elene. Acest ideal îl va transfera ca scop si gimnasticii suedeze, pe
care a creat-o mai tarziu, îmbogatindu-l în acelasi timp cu idealurile vechilor
popoare scandinave.
Întors în Suedia în anul 1804, si-a început activitatea în domeniul
educatiei fizice ca profesor de scrima la Universitatea din Lund. Dupa exemplul
maestrului sau danez Nachtegall, în paralel cu aceasta activitate a înfiintat si
cursuri de gimanstica, scrima si limbi moderne pentru studenti. Lectiile cu
studentii care-i frecventeaza cursurile îi releva lipsa unei fundamentari stiintificea
în predarea exercitiilor fizice. Pentru a compensa aceasta lacuna, Ling începe sa
studieze cu multa seriozitate anatomia, fiziologia si biomecanica.
 Cunostintele din acest acest domeniu se adauga la conceptiile sale deja
formate sub influenta lucrarilor studiate pana atunci din operele lui Rousseau,
Pestalozzi, Gutsmuths, Vieth si lectiile practice efectuate dupa metodele lui
Nachtegall. Pe masura ce cunostintele teoretice se acumulau, Ling le aplica în
lectiile sale. Astfel, a început sa se contureze sistemul sau propriu de educatie
fizica, cunoscut ca gimnastica suedeza.
În anul 1811, stimulat de realizarile sale care i-au adus aprecieri si elogii, a
încercat înfiintarea unui institut model de educatie fizica la Stockholm. Desi
proiectul sau nu s-a bucurat de sprijinul autoritatilor, nu se descurajat. Perseverent
si ambitios, în anul 1813, Ling ajunge sa fie numit profesor de scrima la
Academia regala din Karlsburg. Un an mai tarziu, îsi realizeaza visul, fiind
autorizat sa înfiinteze si sa conduca Institutul Regal de Gimnastica din Stockhlom.
Animat de un patriotism profund, Ling a dorit prin întreaga sa activitate sa
contribuie la regenerarea morala si fizica a poporului sau, sa redea suedezilor
vigoarea, sanatatea si încrederea în sine, iar educatia fizica era în conceptia sa cel
mai potrivit mijloc de realizarea a acestor scopuri. În ciuda unei sanatati destul de
precare, si-a desfasurat cu multa daruire activitatea pana la sfarsitul vietii. A avut
bucuria, ca înainte de a stinge din viata la 63 de ani, munca sa-i fie recunscuta si
prin alegerea sa ca membru al Academiei Suedeze.
Desi era bine fundamentat stiintific si a fost experimentat în mod practic pe
durata a multi ani, sistemul sau nu a fost publicat in timpul vietii sale, ci la un an
dupa moartea sa, în 1840 într-o lucrare cu titlul "Principii generale ale
gimnasticii". Forma si continutul definitiv al operei sale a fost realizata dupa
cîtiva ani de catre fiul sau, Hjalmar Ling, care a avut misiunea de a sistematiza
gimnastica pedagogica suedeza, reusind sa redea într-o forma completa întreaga
conceptie caracteristica lui P.H.Ling.
Lucrarea poarta denumirea "Fundamentele generale ale gimnasticii" si este
formata din sase parti:
 prima parte se refera la legile organismului omenesc;
 a doua parte se ocupa de principiile fundamentale ale Pedagogiei;
 partile a treia, a patra si a cincea au ca obiect principiile gimnasticii
militare, medicale si estetice;
 partea a sasea contine cunostinte despre elementele si mijloacele
gimnasticii.
 Principiile generale ale sistemului suedez se refereau mai ales la modul în
care erau alese exercitiile fizice. Cel mai important era principiul dezvoltarii
armonioase, care preciza ca exercitiile trebuie alese în asa fel încat sa dezvolte
armonios toate segmentele si grupele musculare ale corpului, iar exersarea sa fie
simetrica. Apoi, este necesar ca exercitiile sa foloseasca miscari naturale si sa fie
verificate în practica ca avand o contributie reala asupra dezvoltarii normale sau
corectarii unor deficiente. Principiul gradarii exercitiilor, semnifica respectarea
intrarii progresive în efort, a trecerii treptate de la un exercitiu usor la unul mai
greu, de la unul mai simplu la altul complex, evitandu-se accidentele si aparitia
prea devreme a oboselii. În fine, principiul preciziei miscarilor se referea la
stabilirea modului de desfasurare, de la început pîna la terminarea exercitiului,
toate miscarile din gimnastica suedeza fiind formate din trei parti distincte: pozitia
initiala, miscarea propriu-zisa si atitudinea finala.
Principalele subdiviziuni ale gimnasticii suedeze erau:
Gimnastica pedagogica sau educativa, avea ca scop pastrarea sanatatii,
dezvoltarea normala a organismului si a unor calitati de morale. Se adresa tuturor
persoanelor indiferent de vîrsta, sex sau ocupatie si se compunea din:
 exercitii de ordine si mers;
 exercitii de gimnastica propriu-zise, împartite la randul lor în trei categorii:
o       miscari pregatitoare;
o       miscari fundamentale (pentru muschii dorsali, abdominali si
laterali); exercitii de respiratie; exercitii de echilibru; extensia
coloanei vertebrale; exercitii de suspensie si sarituri)
o       miscari de aplicatie, cu si fara arme;
o       jocurile, apreciate pentru contributia lor la dezvoltarea fizica,
intelectuala si morala, contestate pentru ca puteau genera conflicte.
Gimnastica militara se baza pe gimnastica pedagogica cuprinzand pe
langa celelalte exercitii practicarea scrimei si a tirului, precum si folosirea unor
arme în scopul dezvoltarii capacitatii de lupta si a învingerii adversarului.
Gimnastica medicala si ortopedica bazata tot pe gimanastica pedagogica,
avea ca scop combaterea unui mare numar de afectiuni printre care cel musculare,
ale articulatiilor, organelor abdominale, circulatorii sau ale aparatului respirator,
deviatii ale coloanei vertebrale, etc. Era completatata prin masaj, pentru care se
indicau urmatoarele manevre: netezirile, frictiunile, framantatul si tapotamentul.
 Gimnastica estetica, era recomandata pentru dezvoltarea proportionala a
corpului si formarea unei tinute corecte, fiind completata cu miscari de dans.
În conceptia lui Ling, exercitiile erau sistematizate pe criteriul utilitatii lor.
Pentru fiecare miscare se stabilea dinainte nivelul efortului. La început se
executau exercitii simple si accesibile care sa permita exersarea analitica, urmand
apoi ca ele sa fie combinate, gradul de dificultate si complexitate crescand
progresiv. Exercitiile fizice din sistemul suedez se adresau fara restrictie si
persoanelor de sex feminin.
Ca tehnica, exercitiile puteau fi executate liber sau la aparate si cu diferite
obiecte. Dintre acestea erau considerate indispensabile: bancile, scarile fixe, calul
de gimnastica si lada, bastoanele, corzile etc.
Sistemul de gimnastica pe care l-a edificat Ling, continuat si dezvoltat de
urmasii sai, a starnit multe comentarii si aprecieri la vremea aparitiei sale si în
deceniile urmatoare. Fara discutie, acest sistem s-a remarcat prin caracterul sau
stiintific si mai ales prin atentia acordata influentarii deliberate a marilor functiuni
ale organismului si în special a respiratiei. Gimnastica suedeza a fost conceputa în
asa fel încat sa fie accesibila oricarei persoane, indiferent de sex, varsta sau
pregatire anterioara, caracteristica care i-a conferit un rol social si caracterul de
gimnastica "universala".
Criticile care au fost aduse gimnasticii suedeze, mai ales de catre francezi si
germani au vizat caracterul ei adesea artificial, creat de folosirea unor exercitii
fragmentate, rigide si uneori statice care descurajau orice impuls de creativitate
din partea executantilor si la limitau acestora bucuria miscarii libere.
În ciuda numeroaselor critici sistemul suedez a contribuit la fundamentarea
stiintifica a domeniului educatiei fizice, iar prin caracteristicile sale a determinat
promovarea practicarii motivate si constiente a exercitiului fizic de un numar
foarte mare de persoane din Suedia si din alte tari europene care l-au preluat
întroducandu-l si în sistemul scolar.