Curs Management Conflicte

Conf. univ. dr. ing.
Liviu NICHIFOREL
MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU
Suport curs
NOTA AUTORULUI
Suportul de curs reprezintă o sinteză a noțiunilor prezentate studenților de la Facultatea de
Silvicultură.
Suportul de cursul folosește largi pasaje din sursele prezentate ca bibliografie selectivă.
Distribuirea acestui material în afara grupului de studenți este interzisă.
A nu se cita pasaje din acest curs sub numele autorului.
-2020-
2 Suport de curs: Managementul conflictelor de mediu
Cuprins
Nota autorului .................................................................................................................................... 1
Introducere ........................................................................................................................................ 3
Teme de discuție ................................................................................................................................ 4
Unitatea de învățare 1: Introducere în problematica conflictelor de mediu .................................... 5
1.1. Gestionarea resurselor naturale – domeniu permanent de conflict .................................. 5
1.2. Gestionarea durabilă – soluție sau miraj ............................................................................. 6
1.3. Cauze și efecte generale ale problemelor de mediu ........................................................... 7
1.4. Factori declanșatori ai conflictelor de mediu ....................................................................... 11
Unitatea de învățare 2. Conflicte date de modul de gestionare a pădurilor................................... 12
2.1. Noua dimensiune socială a managementului forestier ........................................................ 12
2.2. Defrișări și tăieri ilegale ......................................................................................................... 13
2.3. Dimensiunea conservativă a gestionării pădurilor ............................................................... 15
2.4. Rolul pădurilor în schimbări climatice și perspectivele bio-economice ............................... 16
2.5. Provocări naționale pentru managementul conflictelor legate de păduri ........................... 18
Unitatea de învățare 3: Definirea conflictelor și a surselor de conflict ........................................... 19
3.1. Ce este conflictul? ................................................................................................................. 19
3.2. Conflictele – din perspectiva morală .................................................................................... 20
3.3. Conflictele ca formă de progres ............................................................................................ 21
3.4. Care sunt elementele ascunse ale unui conflict? ................................................................. 21
3.5. Tipologii comportamentale în relația cu natura ................................................................... 25
Unitatea de învățare 4. Metode de soluționare a conflictelor ........................................................ 28
4.1. Identificarea grupurilor interesate ( a actorilor) ............................................................... 28
4.2. Modul general de rezolvare a conflictului ......................................................................... 30
4.3. Rezolvarea conflictului prin metode alternative ............................................................... 31

INTRODUCERE
Scopul cursului
Cursul urmărește să asigure competențele necesare referitoare la dezvoltarea capacității de a
reflecta asupra diferitelor abordări în gestionarea relațiilor dintre om și mediul înconjurător și a
atitudinilor de prevenire și gestionare a conflictelor.
Deși cursul oferă o structurare a informației pentru a înțelege contextul mai larg de analiză a
conflictelor de mediu, el se axează pe analiza conflictelor de mediu rezultate din gestionarea
resurselor forestiere.
Obiective generale
Obiectivele generale ale cursului constau în:
▌ Analiza componentelor conflictelor interpersonale și dintre grupuri și dezvoltarea capacității
de înțelegere a surselor de conflict și de adresare a acestora;
▌ Identificarea diferitelor abordări de utilizare și gestionare a resursele naturale - și a
dimensiunilor economice, ecologice, sociale și politice ale conflictelor de mediu;
▌ Dezvoltarea capacităților de identificare a grupurilor interesate și afectate de gestionarea
resurselor forestiere și a intereselor acestora;
▌ Introducerea tehnicilor de soluționare a conflictelor de mediu şi a metodelor alternative de
soluționare a conflictelor (tehnici de mediere, facilitare, evaluare etc)
Evaluarea cunoștințelor
Evaluarea cunoștințelor se va face prin două metode:
- Susținerea referatului de analiză a unui studiu de caz privind un conflict de mediu, conform
structurii de referat introdusă separat (50% din ponderea în nota finală). Referatul constituie
condiție obligatorie de susținere a colocviului la disciplina Managementul conflictelor de
mediu.
- Discutarea colocvială a temelor prezentate pentru fiecare unitate de învățare (50% din
ponderea în nota finală)
TEME DE DISCUȚIE
UI 1: INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CONFLICTELOR DE MEDIU

1. Explicați interacțiunile dintre om și mediu și consecințele și punctele conflictuale majore.
2. Explicați noțiunea de sustenabilitate/gestionare durabilă.
3. Prezentați punctele conflictuale privind modul de implementare a viziunii de dezvoltare durabilă.
Folosind exemple din filmul Home (Acasă) de Yann Arthus-Bertrand, 2009:
4. Explicați impactul creșterii exponențiale a populației asupra mediului.
5. Explicați impactul sărăciei asupra mediului.
6. Explicați de ce urbanizarea este o sursă de conflicte de mediu.
7. Explicați și exemplificați noțiunea de globalizare și impactul asupra mediului.
8. Explicați beneficiile și problemele legate de revoluția agrară.
9. Identificați cauze și efecte ale poluării aerului.
10. Explicați cauzele și efectele schimbărilor climatice.
UI 2: CONFLICTE DATE DE MODUL DE GESTIONARE A PĂDURILOR

11. Argumentați modificarea cerințelor societății față de gestionarea pădurilor.
12. Identificați cauze ale defrișărilor și despăduririlor la nivel global.
13. Explicați afirmația din film: se taie păduri pentru carne.
14. Explicați care sunt conflictele potențiale date de conservarea pădurilor.
15. Explicați rolul pădurilor în schimbările climatice.
16. Evidențiați posibile conflicte date de utilizarea lemnului în contextul bio-economiei.
UI 3: DEFINIREA CONFLICTELOR ȘI A SURSELOR DE CONFLICT

17. Explicați noțiunea de conflict și clasificați tipurile de conflict.
18. Care sunt elementele ascunse (personale) generatoare de conflicte?
19. Care este rolul emoțiilor, percepțiilor și valorilor în situații conflictuale?
20. Explicați noțiunea de conformism.
21. Explicați viziunile asupra naturii și rolul lor în poziționarea conflictuală.
22. Care sunt tipologiile comportamentale și care este rolul lor în conflicte.
UI4: METODE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR

23. Caracterizați modul de identificare al actorilor după gradul lor de implicare în conflict.
24. Explicați modalitățile generale posibile de adresare a conflictelor.
25. Caracterizați cele 4 finalități în rezolvarea conflictelor dintre două părți.
26. Explicați diferențele dintre metodele de rezolvare a conflictelor prin apel la o a treia parte.
27. Definiți și explicați procesul de negociere.
28. Exemplificați aspectele de evitat și de aplicat în procesul de negociere.
29. Identificați cauze și soluții de mediere a conflictelor.
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1: INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CONFLICTELOR DE MEDIU
1.1. Gestionarea resurselor naturale – domeniu permanent de conflict
Conflictele date de utilizarea resurselor naturale și în mod specific al celor forestiere sunt comune
peste tot în lume, modul de manifestare a acestora putând lua diferite forme, de la manifestări
violente și conflicte armate, la dezbateri privind rolul pădurilor în societate.
Problemele de mediu sunt dintre cele mai solicitante domenii de conflict din lumea modernă,
existând nenumărate controverse legate de modul în care societatea relaționează cu mediul
înconjurător, folosind resursele naturale în scopul dezvoltării economice și contribuind la poluarea
planetei.
Conflictele de mediu își au originea în relația dintre om și natură, natura este atât locul în care
deversăm reziduurile de pe urma stilului nostru de viață, cât și locul din care extragem
resursele vitale.
Pentru satisfacerea nevoilor personale sau sociale, oamenii au nevoie de resurse care devin
nelimitate. Unele dintre acestea sunt neregenerabile (petrolul, cărbunele, minereurile etc.) altele se
pot regenera (apa, pădurea etc.). Consumarea excesivă a resurselor, datorită procesului accentuat
de industrializare, are consecințe dramatice asupra mediului înconjurător. Schimbările climatice
globale sunt datorate în mare parte creșterii emisiilor de CO2, sursa principală a acestora fiind fabricile
poluante, traficul rutier sau aerian etc. Nevoia de dezvoltare a unor țări cu păduri tropicale (vezi țările
din bazinul Amazonian sau cele din Africa Centrală) a dus la despădurirea pădurilor tropicale într-un
ritm accentuat. Acest lucru este corelat și
Figura 1: Interacțiuni între resursele de mediu, sociale și economice
cu faptul că un număr foarte mare de
specii își pierd habitatul natural și dispar.
Există o interdependență dintre om și
natură de care avem adesea tendință să
abuzăm. Uităm că mediul este în egală
măsura o resursă comună, dar și spațiu
comun de dezvoltare.
Creșterea accentuată a cerințelor

societății duce pe de o parte la
accentuarea modului de folosire a
resurselor naturale, iar pe de altă parte, la
atitudini din ce în ce mai crescute de
recunoaștere a limitelor până la care se
poate continua cu folosirea accentuată a
acestora. Acest lucru se concretizează
printr-un efort crescut, vizibil în special în societățile dezvoltate, de implicare a societății în
dezbaterile privind modul de folosire a resurselor naturale.
1.2. Gestionarea durabilă – soluție sau miraj
Principalul efort politic de conștientizare a problemelor date de gestionarea resurselor naturale a fost
recunoașterea internațională, începând cu 1989, a conceptului de gestionare durabilă, viziune care
inițial a plecat de la principiul asigurării echității între generații:, definită ca:
Viziunea de a avea o dezvoltare care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a

compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a își satisface propriile nevoi (Bruntland, 1987)
De la această definiție, conceptul a evoluat în două direcții principale:

▌ s-a consacrat viziunea unei perspective globale de adresare a problemelor de mediu, dar cu
soluții aplicate local;
▌ s-a implementat ideea de responsabilizare a consumatorului ca partea a unui model
sustenabil de trai și implicit a sustenabilității lanțului de producție care, de cele mai multe ori,
are o dimensiune globală.
Cu toate acestea, asigurarea echității inter-regionale prin creșterea nivelului de bunăstare la nivel
global, ridică o serie de puncte conflictuale privind modul de implementare a viziunii de dezvoltare
durabilă:
▌ Cum răspundem cerințelor de dezvoltare a țărilor sărace economic, dar cu o mare bogăție
naturală, inclusiv forestieră?
▌ În ce măsură țările dezvoltate, își pot asuma o responsabilitate pentru modul extensiv de
utilizare în trecut a resurselor naturale care a dus la actualul lor nivel de dezvoltare?
▌ În ce măsură creșterea consumului, în special pe seama unor false nevoi, și globalizarea
producției, duce la externalizarea problemelor către regiunile pentru care dezvoltarea
economică este o necesitate?
▌ Paradoxul local-global: dezvoltarea durabilă este caracterizată de principiul “Gândește global,
acționează local!”. Aceasta înseamnă că dezvoltarea durabilă este un obiectiv global, însă cel
mai bun mod de a-l atinge este să acționăm la nivelul comunităților, răspunzând în mod precis
nevoilor acestora, ceea ce va conduce la bunăstarea globală.
Conflictele de mediu sunt în general complexe și puternic polarizate. Administrația (inclusiv

autoritatea care se ocupă de silvicultură) tinde să se concentreze pe reguli, roluri și responsabilități,
iar publicul reacționând la conflicte din perspective și circumstanțe variate, în funcție de sistemul de
valori la care se raportează, de percepția pe care o are asupra problemei și de emoțiile create de
informațiile pe care le accesează.
Este posibilă o rezolvare a conflictelor de mediu? Evident că răspunsul la întrebare depinde de scara
la care se dorește rezolvarea acestor conflicte, problemele de mediu cu caracter global necesitând
procese îndelungate de negociere pentru găsirea unor soluții.
1.3. Cauze și efecte generale ale problemelor de mediu
Cauzele problemelor de mediu sunt principial de natură socială, fiind datorate creșterii populației, a
migrării acesteia către centre urbane și a creșterii cerințelor populației față de resursele existente,
care au dus la industrializare, la revoluție agrară și la globalizare.
Figura 2: Legături cauze – efect în abordarea generală a problemelor de mediu
Deși fiecare din elementele care urmează a fi discutate sunt prevăzute ca soluții la probleme de
natură socială, ele sunt urmate de consecințe directe sau indirecte asupra unor probleme de mediu:
epuizarea resurselor ne-regenerabile și degradarea celor regenerabile, poluare, pierderi de
biodiversitate, schimbări climatice, defrișări și despăduriri (figura 2).
Creșterea exponențială a populației exercită o presiune asupra resurselor limitate ale Pământului.
Creșterea accentuată a populației este o consecință benefică a rezultatelor evoluției societății

care au ridicat constant nivelul de trai pentru o parte importantă a populației, cu îmbunătățiri
semnificative la nivelul sănătății și igienei, prezente în țările dezvoltate. Cu toate aceste,
creșterea populației reprezintă o presiune constantă pe resursele naturale existente.
Ritmul exponențial de creștere a populației este relevat de evoluția istorică a acesteia (figura 3) cifrele
din ultimele două secole arătând că, la 1830 s-a atins primul miliard de locuitori, valoare care s-a
dublat în următoarea sută de ani, ajungând ca în 1940 să avem 2 miliarde de locuitori.
Din acel moment ritmul de creștere a populație a fost mai

accentuat, atingând următoarele cifre: 1960- 3 miliarde, Figura 3: Folosind unele site-uri interactive
1980- 4,5 miliarde, 1990- 5,5 miliarde și 2000- peste 6 puteți să aveți o imagine bazată pe informații
statistice care să vă dea impactul în timp real
miliarde. Actualmente, aproximativ 90 de milioane de
al creșterii populației (de exemplu.
persoane se adaugă anual populației globului. https://www.worldometers.info/world-
population/)
Figura 4: Analiza creșterii populației și predicțiile în raport de diferite scenarii de evoluție a relației populație-mediu
(raportul Evaluarea Milenară a Ecosistemelor, 2005)
Sărăcia, respectiv nevoile pentru resursele de bază sunt cauze importante ale relațiilor sociale create
de sistemul global de utilizare a resurselor.
Deși, tendința PIB-ului în țările în curs de dezvoltare indică un progres în reducerea sărăciei, de fapt,
mediile ascund existența unor sub-grupuri mari a căror situație a rămas la fel sau chiar se
deteriorează. Diferențele de venit atât între țările bogate și sărace, cât și în cadrul acestora s-au mărit
în aceeași perioadă. Astăzi, există aproximativ 1,2 miliarde de oameni care trăiesc cu mai puțin de
1$/zi și 2,8 miliarde de oameni care trăiesc cu mai puțin de 2/zi (UNDP, 2001). Mulți dintre acești
oameni nu trăiesc într-o economie susținută de tranzacții de bani transparente și pe piețe
recunoscute. Aceste statistici au multe slăbiciuni, dar sunt cele mai bune estimări disponibile despre
dimensiunile globale ale sărăciei și ale „săracilor” (figura 5).
Jumătate din săracii lumii trăiesc însă în țări bogate în resurse, ca de exemplu în Nigeria țara cu
importante resurse de petrol, respectiv în multe țări din zonele tropicale în care se regăsesc cele mai
importante resurse de biodiversitate. În aceste zone, sărăcia ridică o problemă importantă de
păstrare a unor resurse naturale, în contextul în care guvernele țărilor respective doresc creșterea
bunăstării sociale prin acces la resursele existente la nivel național.
Figura 5: Procentul din populaţie care trăieşte sub 2 dolari/zi (UNDP, 2001)
De ce să salvez lumea, când oamenii mei au stomacul gol, în condițiile în care țările dezvoltate
au ajuns acolo folosind extensiv resursele naturale pe care le-au avut la dispoziție? Acest gen
de întrebare retorică revine în orice discuție privind stabilirea unor reglementări
internaționale care adreseazăe problemele globale de mediu, fiind ridicate de țările în curs
de dezvoltare care urmăresc mirajul dezvoltării economice pe baza resurselor naturale
disponibile.
Urbanizarea. Aproape 60% din populația lumii trăiește în zona urbană, comparativ cu numai 5% în
urmă cu doar un secol. Mulți oameni se mută în orașe din zonele rurale, în căutarea unor oportunități
de angajare mai bune și a accesului la servicii, cum ar fi asistența medicală și educația. Cu toate
acestea, o concentrare mai mare a persoanelor dintr-o regiune poate provoca o lipsă de resurse
importante, cum ar fi alimentele și apa.
Urbanizarea creează probleme de mediu directe care țin de:

- consumul de spațiu cu impact asupra ecosistemului prin defrișări, desecări, eroziuni,
modificări ale raportului între populație și habitat;
- efectele poluante ale marilor orașe care se referă la problema deșeurilor urbane, poluarea şi
degradarea spațiilor verzi, modificări în climat, influențe asupra faunei etc.;
Consecințele indirecte țin de faptul că populația din zonele urbane trebuie să consume ceea ce se
produce preponderent pe scară industrială, cu impact direct asupra industrializării producție de
bunuri și a unei agriculturi la scară industrială.
Revoluția industrială și cea agrară a devenit astfel o soluție cu două tăișuri. Ambele procese au la
bază faptul că se manifestă prin procesul de înlocuire în producție a muncii manuale cu cea a
mașinilor. Industrializarea excesivă are însă consecințe directe asupra modului de folosire a
resurselor naturale și asupra gradului de poluare, fiind cauzatoare de importante probleme de mediu
și de sănătate.
Globalizarea a devenit astfel un proces definitoriu al relațiilor din ultimii 30 de ani, prin care statele
au devenit mai interconectate prin migrarea bunurilor prin import și export, a capitalului prin
investiții străine, în țări în curs de dezvoltare, și a forței de muncă.
Globalizarea a atras o serie de efecte benefice, în special prin ridicarea nivelului de trai dintr-o serie
de regiuni, dar este, de asemenea, direct legată de importante consecințe asupra mediului, plecând
de la folosirea accentuată a unor resurse naturale în zonele sărace până la poluarea excesivă dată de
transportul mărfurilor pe mii de kilometrii.
Folosind fișă de analiză a informațiilor prezentate în filmul Home (Acasă) de Yann Arthus-
Bertrand, 2009, http://filmedocumentare.com/acasa-home/, identificați:
A. Cauze ale problemelor de mediu
Identificare cauze Exemple și date din film
Sărăcia
Urbanizarea
Revoluția agrară
Industrializarea
Globalizarea
B. Identificarea problemelor de mediu
Identificare probleme de mediu Exemple și date din film
Consumul resurselor naturale
Schimbări climatice globale
Poluarea
Despăduriri
Pierderi de biodiversitate
1.4. Factori declanșatori ai conflictelor de mediu
Conflictele de mediu sunt, în primul rând, semnale ale schimbărilor care apar la nivelul societății,
indiferent de domeniul în care se manifestă: politic, administrativ, tehnologic, utilizarea terenurilor
ori în relațiile dintre diferite grupuri de interese (Ioja et al, 2015). Ele sunt declanșate de inerția
societății tradiționale, frica față de consecințele negative ale unor proiecte noi, impactul negativ
asupra societății asociat unor activități, atingerea intereselor unor grupuri ori persoane sau
schimbările de mediu actuale.
După Ioja (2015), utilizarea terenurilor, expansiunea urbană, crearea unor vecinătăți mixte,
promovarea ori funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului, inclusiv dezvoltarea
proiectelor de producere a energiei regenerabile, implementarea unor măsuri de conservare a
biodiversității (declararea
de arii naturale protejate),
mutațiile pentru accesarea
resurselor, modificările
legislative, divergențele
culturale, poziția
diferitelor grupuri de
interese, sunt principalele
domenii de manifestare a
schimbărilor ce pot
declanșa conflicte de
mediu (figura 6).
Figura 6: Factori declanșatori ai conflictelor de mediu (Sursa: Ioja et al, 2015)
Multe din conflictele de mediu sunt generate de interesul de soluționarea unor altor conflicte de
mediu. De exemplu, dezvoltarea unor proiecte energetice verzi, ca urmare a cererii tot mai mari
pentru energia regenerabilă au determinat schimbări importante, ce se constituie în declanșator al
conflictelor de mediu. Creșterea numărului de echipamente pentru producerea energiei eoliene
(turbine eoliene), solare (panouri solare fotovoltaice), hidroenergiei (microhidrocentrale) și a
biomasei (centralele pe baza de biomasă) generează conflicte din cauza extinderii spațiale destul de
vaste și a problemelor de mediu asociate. Turbinele eoliene pun probleme legate de estetică, zgomot,
afectarea biodiversității și a calității apei subterane. Panourile solare fotovoltaice situate la sol sunt
controversate din cauza impactului estetic, afectării habitatelor unor specii, dar și reducerii spațiului
și productivității agricole. Microhidrocentralele, substitutele hidrocentralelor clasice de mari
dimensiuni au generat o serie de conflicte de mediu la o scară mai mică, din cauza modificării
regimului de scurgere al apei sau afectării habitatelor și rutelor de migrație ale unor specii acvatice.
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. CONFLICTE DATE DE MODUL DE GESTIONARE A PĂDURILOR

Gestionarea pădurilor prezintă un interes deosebit la nivel internațional, european și național ținând
cont de multitudinea de bunuri și servicii pe care acestea le oferă. În afară de serviciile de
aprovizionare (produsele lemnoase și ne-lemnoase utilizate în consum), ecosistemele forestiere
oferă servicii suport (ca de exemplu cele de formare a solului), servicii de reglare (reprezentate prin
funcțiile de protecție a apelor, a solului, a factorilor climatici etc) și servicii culturale (de recreere,
spirituale și educaționale).
Problemele specifice managementului resurselor forestiere au, așadar, un impact relevant în

majoritatea conflictelor globale de mediu, dar și în numeroaselor probleme locale sau regionale.
Principalele puncte conflictuale, legate de gestionare resurselor forestiere la nivel global țin de:
- Schimbarea concepțiilor privind serviciile oferite de pădure;
- Defrișări, în special, prin conversia terenurilor forestiere în terenuri cu alte destinații;
- Măsurile necesare pentru conservarea biodiversității;
- Rolul pădurilor în contextul schimbărilor climatice;
- Rolul pădurilor în noua abordare bio-economică.
2.1. Noua dimensiune socială a managementului forestier
Rezultatele unui studiu realizat la nivelul UE în 2009 (ECORYS, 2009), privind percepția publicului față
de managementul pădurilor, a arătat că publicul larg este îngrijorat de starea pădurilor europene,
deoarece principalele temeri sunt legate de rata despăduririlor. Cu toate acestea, datele statistice
arată că gestionarea pădurilor la nivel european a devenit mai responsabilă prin creșterea
suprafețelor împădurite, prin creșterea și interconectarea ariilor naturale protejate și prin
instrumente politice diversificate de asigurare a unui management durabil. Percepția publicului este
însă diferită. Pentru publicul larg, protecția mediului și a peisajului a devenit principalul criteriu de
a judeca modul de gestionare a pădurilor (Schmithüsen, 2007). Practicile tradiționale de gestionare
a pădurilor și, în mod special, aplicarea de tăieri rase creează puternice reacții sociale.
Pentru societatea contemporană europeană, pădurile sunt percepute ca un spațiu public de care
societatea trebuie să beneficieze gratuit sau cu costuri minime, ca urmare a unei cereri crescute a
populației urbane de evadare în natură. Divergențele pot apărea în ceea ce privește rolul pădurilor
în aprovizionarea societății cu produse lemnoase și ne-lemnoase și nivelul la care se evaluează
dezideratul de sustenabilitate, local, național, european sau global.
Modul în care silvicultorii văd pădurea și arborii din ea, diferă substanțial de modul în care
societate percepe valorile ecosistemice pe care aceasta le furnizează (figura 7)
Figura 7: Zona Borșa la 25 de ani după despăduririle abuzive. Pentru ochiul fotografului acesta este un peisaj mirific de
toamnă, pentru ochiul ecologistului este o expresie a diversității compoziționale, iar pentru ochiul silvicultorului este o
pădure degradată care necesită investiții în lucrări de îngrijire
Comunicarea cu publicul larg, dincolo de prezentarea unor acțiuni de împădurire, devine un element
cheie al managementului forestier. Acest lucru presupune inclusiv pregătirea specialiștilor silvici, prin
cursuri de comunicare și de gestionare a conflictelor de mediu, pentru a face față provocărilor tot
mai insistente venite din partea societății civile (Lupuleasa și Popa, 2018). Stabilirea unei politici
eficiente de comunicare cu publicul larg trebuie să plece de la identificarea percepțiilor societății
privind așteptările pe care aceasta le are de la managementul forestier.
2.2. Defrișări și tăieri ilegale
Defrișarea a devenit un subiect important pe agenda publică globală în anii ’80, fiind asociată cu
dispariția pădurilor tropicale (Arts et al., 2010). Dacă inițial defrișarea era pusă pe seama modului de
utilizare a terenului de către populația locală, în anii ’90 atenția s-a mutat asupra firmelor de
exploatare și a conexiunilor lor cu piețele internaționale (Cline-Cole, 2007).
Discursul privind defrișările în pădurile tropicale a dus la creșterea importantă a rolului ONG-urilor
de mediu, în identificarea și adresarea problemelor de mediu asociate sectorului forestier, și în
intrarea lor ca un actor important în formularea politicilor internaționale și naționale și a standardelor
voluntare de pe piața lemnului.
În paralel cu abordarea publică a problemelor cauzate de defrișarea pădurilor tropicale, în Europa

Centrală și de Est a apărut discursul privind declinului pădurilor, cunoscut ca și “Moartea Pădurilor”
(Barbu, 1991). Acest discurs a fost parte din dezbatere privind efectele pe care ploile acide, produse
de industrie și trafic, le au asupra proceselor fiziologice ale arborilor. Discursul a avut un rol important
în stabilirea unor politici anti-poluare.
Defrișarea reprezintă “acțiunea de înlăturare completă a vegetației forestiere, fără a fi

urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și/sau a destinației terenului”
(Legea 46, 2008), în timp ce despădurirea presupune doar o fază temporară de tăiere și
regenerare a pădurilor. Legislația românească nu permite defrișarea unor suprafețe de
pădure, adică schimbarea modului de folosință a terenurilor, regenerarea tuturor
pădurilor despădurite incluse în fond forestier, fiind o obligație legală.
În acest sens, studiul lansat de Greenpeace privind dispariția celor 3 hectare de pădure pe
oră în România are importante lacune metodologice și de transmitere a informației reale
(Palaghianu și Nichiforel, 2015). Studiul a luat în evaluare o suprafață de 8,17 milioane de
hectare de păduri, în condițiile în care existau date clare din Inventarul Forestier Național
că suprafața de pădure din România este de 6,9 milioane de hectare. Studiul a constatat
că în perioada 2000-2010 a “dispărut pădurea” de pe 0,28 milioane hectare fără a face o
diferențiere între suprafețele definite ca pădure și cele 1,2 milioane de hectare de alte
terenuri incluse în studiu. Echipa Greenpeace nu a considerat relevant să mediatizeze
informația potrivit căreia, conform propriilor identificări, suprafața acoperită de pădure
în Romania ar fi mai mare cu 1,2 milioane hectare față de cifrele IFN.
Există însă studii științifice relevante efectuate pe imagini satelitare care arată că
despăduririle din ultimii 20 de ani din România au avut un impact important în modificările
structurale ale ecosistemelor forestiere (Griffiths et al., 2012; Kuemmerle et al., 2009), în
modificarea modului de exercitare a funcțiilor în zonele protejate (Knorn et al., 2012) și în
pierderi de valoare economică (Scriban et al., 2016).
Cauzele defrișărilor la nivel global: Un studiu recent publicat în revista Science, bazat pe imagini
satelitare de înaltă rezoluție (Curtis et al., 2018), a arătat că, la nivel global, pentru perioada 2001-
2015 (figura 8):
▌ defrișările au reprezentat 53% din dispariția vegetației forestiere, astfel:
 27% au fost cauzate date de schimbarea destinație terenurilor pentru producția de bunuri
de consum (ulei de palmier, soia, creșterea intensivă a animalelor, extracția de minerale);
 24% de schimbarea în terenuri agricole de subzistență;
 0,6% de urbanizare.
▌ despăduririle au reprezentat 47%, din care:
 26% ca urmare a aplicării de tăieri silvice;
 23% ca urmare a incendiilor de pădure.
Deși majoritatea corporațiilor care utilizează în producție ulei de palmier, soia sau carne declară că
producția lor nu are un impact în defrișarea pădurilor, studiul demonstrează că aproximativ 5
milioane de hectare de pădure sunt defrișate anual pentru producția de bunuri de larg consum,
altele decât cele din lemn. Între principalele cauze ale defrișărilor la nivel global sunt, astfel,
elemente din consumul zilnic care nu au legătură cu lemnul, cum ar fi consumul de carne, de soia sau
de utilizare a produselor cosmetice pe bază de ulei de palmier. Problema poate fi adresată printr-un
comportament responsabil al consumatorului. Un comportament civic față de mediu presupune ca
îngrijorarea față de modul de gestionare al pădurilor să fie asumată la nivel global.
Figura 8: Cauze ale modificării vegetației forestiere în perioada 2015 comparativ cu 2001. Schimbarea
destinație terenurilor pentru producția de bunuri de consum este principala cauza a defrișărilor, fiind specifică
țărilor din America Latină și Asia de Sud-Est (Commodity driven deforestation). În Africa, principala cauză a
defrișărilor este schimbarea folosinței către agricultură de subzistență (Shifting agriculture). În Europa nu se
poate vorbi de defrișări, ci doar de despăduri în contextul tăierilor programate conform conceptului de
gestionare durabilă a pădurilor (Forestry). De remarcat, este importanța mare a despăduririlor legate de
incendii de teren (Wildfire), cu preponderență în Rusia și America de Nord.
2.3. Dimensiunea conservativă a gestionării pădurilor
Discursul privind conservarea pădurilor a intrat mai puternic pe agenda politică începând cu 1980
(Singer, 2008), fiind legat de necesitatea extinderii rețelei de parcuri naționale și de legiferarea
statutului de conservare al anumitor zone cu diversitate biologică ridicată. Inevitabil, s-a ajuns la
dezbateri aprinse privind obiectivele de protejat, argumentele oscilând între ideea de a proteja un
anumit element de biodiversitate sau a de a proteja procesul natural care a dus la prezența speciei
în acel areal. Această diferențiere însemna practic a alege între o protecție strictă bazată pe
excluderea activităților umane, inclusiv a extragerilor de lemn (abordarea prudentă) sau menținerea
status quo-ului ariei respective.
Rețeaua ariilor naturale protejate Natura 2000

implementată la nivelul UE este principalul
instrument de conservare a biodiversității și de
protejare a speciilor rare și a habitatelor naturale
de interes comunitar. Adaptarea măsurilor
silvotehnice la cerințele planurilor de
management ale ariilor protejate Natura 2000
reprezintă o nouă provocare pentru abordările
silvotehnice tradiționale.
Raporturile dintre cerințele de conservare și modul de gestionare anterior declarării siturilor Natura
2000 pot fi chiar conflictuale, așa cum se arată în tabelul 1. Tocmai de aceea, impunerea unor măsuri
speciale de conservare trebuie precedată de demersuri susținute de conștientizare a necesității
măsurilor de conservare.
Tabel 1: Conflicte posibile între obiectivele de conservare și urmărirea țelurilor de producție
Măsuri conservative propuse Argumente pentru măsurile Conflicte cu țelurile de producție
conservative
Menținerea proceselor naturale Folosirea proceselor naturale pentru Silvicultura văzută ca intervenție menită să
crearea habitatelor reprezentative din îmbunătățească structura arboretelor pentru a
punct de vedere al biodiversității sau atinge țelurile de producție
esteticii
Păstrarea tipului natural Criteriul principal pentru protecția Conflict considerabil cu silvicultura bazată pe
fundamental de pădure naturii și a pădurilor care prezintă grad cultura rășinoaselor;
de naturalețe Există însă și sinergii cu o producție ridicată de
masă lemnoasă
Menținerea lemnului mort Habitat pentru specii pe cale de Lemnul mort văzut ca potențială sursă de
dispariție, păstrarea gradului de dăunători și boli cu risc ridicat de infestare a
naturalețe a pădurilor, crearea unui arborilor sănătoși;
peisaj natural Pierderi de venit
Menținerea arborilor scorburoși, Habitat natural pentru specii și păstrarea Arborii de calitate inferioară considerați ca
rău conformați ca arbori de gradului de naturalețe arbori “dăunători” pentru arborii de calitate
biodiversitate superioară („arbori de viitor”)
Păstrarea unei diversități Biodiversitate și estetica peisajelor Speciile clasificate în raport de valoarea lor
compoziționale economică în specii „principale” și specii
„secundare”
Crearea unor structuri pluriene Stabilitate, biodiversitate și peisaj Aplicarea structurii pluriene limitată de
apropiat de pădurile naturale temperamentul speciilor și de posibilitate de
optimizare a recoltării masei lemnoase
2.4. Rolul pădurilor în schimbări climatice și perspectivele bio-economice
În ultima perioadă, două concepte tind să rebalanseze discursul privind necesitatea de utilizarea a
resurselor forestiere: discursul despre rolul pădurilor în contextul schimbărilor climatice și noua
strategie de promovare a bioeconomiei. Ambele discursuri au ca numitor comun faptul că pădurile

sunt o resursă regenerabilă capabilă să stocheze carbon pe termen mediu și lung.
Conform acestor noi perspective utilizarea lemnului este una dintre cele mai sigure și practice
modalități de reducere a nivelului de CO2 din atmosferă, prin capacitatea de sechestrarea a
carbonului în procesul de creștere (un metru cub de lemn stocând în medie o tonă de CO2), prelungită
apoi cu o perioadă poate la fel de lungă de stocare a CO2, în bunuri de folosință îndelungată, produse
din lemn (efectul de stocare). Inclusiv folosirea lemnului pentru energie, provenit din păduri cultivate
(efectul de substituire a combustibililor fosili) este considerată o alternativă mai bună comparativ cu
utilizarea resurselor fosile neregenerabile și poluante. Practic, în același timp, lemnul are calitatea de
a fi o resursă regenerabilă, dar și una reutilizabilă și reciclabilă, toate aceste ipostaze fiind elemente
cheie ale economiei circulare, în consonanță cu noua paradigmă – bioeconomia.
Cercetarea și dezvoltarea unor tehnologii și produse noi, cum ar fi bio-plasticul, pot oferi noi valori
de utilizarea a lemnului și extinderea pe piețe care nu erau tradițional reprezentative pentru
produsele lemnoase. Se urmărește, de asemenea, crearea unei logistici și a unor lanțuri de
aprovizionare pentru o utilizare în cascadă a biomasei și a fluxurilor de deșeuri. Utilizarea “în cascadă”
a lemnului presupune, din perspectivă climatică, ca lemnul să fie utilizat și reutilizat cât mai mult
posibil în produse de lungă durată și doar la final să fie consumat pentru producerea de energie.
Pe de altă parte, accentuarea utilizării biocombustibililor poate crea o problemă pentru aplicarea
unor sisteme silvotehnice care să urmărească producerea lemnului de mare calitate. Experiența de
până acum a arătat că producerea de biocombustibil a constituit și o importantă cauză de defrișare
în scopul plantării de plante energetice (rapiță etc).
Practic, deși sprijinul politic pentru dezvoltarea unei economii „bio” este important, strategiile
forestiere trebuie să rezolve aceleași dileme:
▌ Care să fie raportul dintre utilizarea industrială a lemnului în produse de lungă durată și
utilizarea lemnului în producerea de energie, ca substitut pentru resursele
neregenerabile?
▌ Care să fie raportul dintre utilizarea terenurilor în scop productiv și conservarea
biodiversității?
Educarea consumatorului în direcția utilizării unei resurse regenerabile trebuie să preocupe, în egală
măsură, atât guvernele, cât și ONG-urile de mediu, astfel ca întreaga societate să înțeleagă, spre
exemplu, că produsele de lemn din producție locală sunt o alternativă de consum mult mai
responsabilă față de mediu comparativ cu produsele lemnoase importate din zone mai puțin
productive (Palaghianu și Nichiforel, 2016).
2.5. Provocări naționale pentru managementul conflictelor legate de păduri
Următorul text este scris în 2009, ca introducere la primul curs de Managementul conflictelor de
mediu; am preferat să păstrez textul inițial pentru a vă lăsa să judecați dacă argumentele mai sunt
actuale sau nu:
Prin lege, educației și cultură corpul silvic are datoria de a păstra integritatea pădurilor și de a oferi
societății bunurile și serviciile aferente funcțiilor atribuite pădurilor pe care le gestionează.
Dragostea față de pădure și respectul față de uniforma de silvicultor se regăsesc în modul în care
regimul silvic este promovat și aplicat.
În ciuda profesionalismului dovedit prin numeroasele realizări, silvicultorii au început să piardă din
respectul cu care erau priviți în trecut (Lawrence, 2009). Acest lucru este o consecință a
numeroaselor conflicte care apar în procesul de gestionare a pădurilor. Transformările care au
apărut în cazul formelor de proprietate asupra terenurile forestiere au fost însoțite de frecvente
cazuri de despăduriri. Este de menționat că din pădurile restituite către persoane fizice, prin legea
18/1991 mai mult de jumătate au fost tăiate ras sau brăcuite. În aceeași măsură, conform părerii
numeroaselor Organizații Non-Guvernamentale de Mediu (ONG), tăierile ilegale în pădurile
proprietatea statului au luat, de asemenea, o amploare deloc de neglijat. Imaginile unor terenuri
forestiere brăcuite sau despădurite s-au implementat în conștiința publică și au fost puse pe seama
modului în care silvicultorii au gestionat problema pădurilor particulare sau de stat. Inundațiile
catastrofale din ultimii ani au fost prezentate ca fiind consecința modului în care pădurile țării sunt
gestionate. Nu de puține ori silvicultorii au fost percepuți ca blocând procesul de implementare a
legilor privind restituirea dreptului de proprietate în interesul menținerii unei poziții privilegiate în
societate.
Încercarea de a asigura paza pădurilor duce la situații conflictuale extrem de grave care nu de puține
ori s-au soldat cu victime omenești de ambele părți. Celebrele ieșiri „la iarbă verde” pun silvicultorul
în poziția de a gestiona situații delicate menite să protejeze pădurea de incendiile cauzate de focurile
aprinse în apropierea coronamentului arborelui sau să limiteze cantitățile de deșeuri aruncate cu
bună știință în pădure. Toate aceste aspecte sunt de natură să afecteze imaginea corpului
profesional silvic în percepția societății civile.
Această scurtă trecere în revistă a conflictelor pe care inginerul silvic trebuie să le "managerieze” are
drept scop sensibilizarea cursanților privind necesitatea dobândirii unor tehnici specifice de
rezolvare a conflictelor, activități necesare pentru creșterea respectului publicului larg față de
valorile pădurii și față de profesiunea de silvicultor.
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3: DEFINIREA CONFLICTELOR ȘI A SURSELOR DE CONFLICT
3.1. Ce este conflictul?
Care ar fi cuvintele care vă trec prin minte atunci când trebuie să definiți noțiunea de conflict? În
aplicațiile practice realizate cuvintele scrise de studenți diferențiază de regulă între două direcții:
▌ Forme de manifestare a conflictelor – care pot fi ierarhizate în raport de gradul lor de
manifestare de la dispute, dezbateri, argumentare, confruntare, opoziție, ceartă, bătaie,
violențe, război;
▌ Cauze de apariție a conflictelor – neînțelegeri, dezacord, divergențe, interese diferite.
Conflictele sunt o opoziție, dezacord, divergență între două sau mai multe părți, bazată pe
incompatibilitatea scopurilor, intereselor, intențiilor și valorilor părților oponente
Așadar, se poate vorbi de un conflict doar dacă există cel puțin două părți care își dispută accesul la
resurse sau un trai mai bun, la putere, la o poziție ierarhică superioară sau la o poziție socială, iar
pentru obținerea acestora fac apel la drepturi, reguli sau la valori morale. În raport de părțile
implicate în conflict acestea pot fi:
Conflictele intra-personale – au un rol important în poziționarea fiecărui individ în raport de o

anumită problemă. Modul în care ne poziționăm în relația cu ceilalți pleacă și de la anumite „dileme”
interioare pe care trebuie să le rezolvăm. De multe ori, conflictele intra-personale au însă manifestări
care inhibă comportamentul nostru în raport cu o altă persoană. Dintre cele mai relevante conflicte
intra-personale amintim:
- Frustrarea este o stare accentuată de dezamăgire a unui individ care nu-și poate atinge un
scop considerându-se blocat de o barieră externă. Frustrarea se manifestă deseori prin
agresivitate, verbală sau fizică, retragerea din conflict, fixația pe o anumită temă repetată cu
încăpățânare.
- Dileme de scop apar atunci când trebuie să facem alegeri între diferite alternative sau dileme
de rol – atunci când nu știm cum să ne comportăm într-un mediu nou cu care nu suntem
familiarizați.
- Culpabilitatea este atunci când ne simțim răspunzători pentru acțiunile noastre sau ale
persoanelor apropiate, iar anxietatea este caracterizată printr-o stare permanentă de
neliniște
- Complexele de inferioritate sau de superioritate reprezintă formarea unei imagini de sine
sub-apreciativa sau supra-apreciativă.
Conflicte inter-personale – atunci când au loc între doi sau mai mulți indivizi. În funcție de modul de
manifestare, un conflict inter-personal poate fi: potențial (neînțelegeri care pot fi rezolvate printr-o
discuție de clarificare), latent (dezacorduri fără miză) sau manifestat (confruntări, ceartă, violențe –
date de scopuri, interese, valori diferite).
Atunci când conflictele se raportează la un grup de indivizi, acestea pot fi:

- Conflicte între grupuri, cu valori, idealuri, interese diferite (de exemplu, proprietari privați de
pădure vs. activiști de mediu etc.);
- Conflicte în interiorul grupului, date de cele mai multe ori de divergențe privind modul de a
ajunge la interesul comun al grupului (de exemplu, conflicte între silvicultori privind
reglementări necesare, conflicte între ecologiști privind rolul pădurilor în schimbările
climatice etc.).
În raport de nivelul la care se manifestă, un conflict de mediu poate avea un impact:

- Internațional – de exemplu, problema defrișărilor de păduri (prin schimbarea destinației
terenurilor) și producere de bunuri de consum (soia, ulei de palmier, creștere animale etc.).
- Național – de exemplu, problema gestionării ariilor naturale protejate, problema tăierilor
ilegale, problema retrocedării fondului forestier, problema gestionării efectivelor de urs,
problema asigurării lemnului de foc, a competiției dintre firmele multinaționale și cele
naționale etc.;
- Local – de exemplu, conflicte mediatizate de exploatări din parcuri naționale, suspiciuni de
tăieri ilegale, prejudicii de exploatare, activități de vânătoare, culegere ciuperci, ieșiri la iarbă
verde etc.
3.2. Conflictele – din perspectiva morală
Teoria conflictelor este o teorie opusă teoriei consensului care urmărește acceptarea comună a unor
valori, onoare, dreptate. Tocmai de aceea, structurarea religioasă a societății și morala au fost găsite
ca forme de inhibare a conflictelor.
Machiavelli (1469- 1527): în cartea cu titlul Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar
mai ales cu cinism, a susținut că în politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea
scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere
etc., de unde și principiul "scopul scuză mijloacele".
În limbajul comun, cuvântul machiavelic se aplică însă acelor persoane, acțiuni sau sisteme din care,
deși morala și scrupulele sunt excluse, în schimb sunt prezente ingeniozitatea, dibăcia, calculul
premeditat și o țintă foarte precisă.
Filozoful englez Thomas Hobbes (1588 - 1679), în cartea Leviathan, folosește sintagma “homo homini
lupus” pentru a descrie egoismul care domină natura umană (omul pentru om este lup): ”Când doi
sau mai mulți oameni au același scop, aceștia devin dușmani și fiecare caută să-l distrugă pe celălalt;
ei nu găsesc o plăcere nici în a se întovărăși, că fiecare așteaptă ca celălalt să-l prețuiască la fel de
mult cum se prețuiește el însuși, iar disprețul sau lipsa de apreciere apare drept motiv de conflict.”
În absența unei forme de organizare omul trebuie să-și asigure supraviețuirea în mod singur, Hobbes
propunând un contract social prin care omul să-și cedeze drepturile (pe care le are în starea naturală)
pentru a putea fi condus (prin autoritatea statului).
3.3. Conflictele ca formă de progres
Conflictul, la modul general, reprezintă un aspect intrinsec și inevitabil al schimbării sociale, este o
expresie a intereselor eterogene, valorilor și credințelor care apar împotriva inerentelor constrângeri
și se manifestă ca formațiuni noi, generate de schimbările sociale.
Conflictul este un proces natural comun în toate societățile, cu dinamica predictibilă și supus regulilor
constructive. Indiferent de domeniul în care se manifestă, de părțile implicate sau de intensitatea cu
care se manifestă, conflictul poate fi abordat constructiv, pot fi stabilite acorduri și pot fi formulate
soluții care să reziste în timp.
Dialogul reprezintă un element de bază în trecerea de la rezolvarea la transformarea

conflictului, un nou stadiu ce trece dincolo de rezolvare.
Conflictul poate avea următoarele componente pozitive:

▌ pot diminua tensiunile acumulate, ajutând la stabilizarea și integrarea membrilor;
▌ rezolvarea lor presupune discuții si eliminarea neînțelegerilor dintre grupuri;
▌ permit grupurilor să-și exprime părerile și doleanțele, dându-le șansa de reajustare –
apariţia schimbărilor;
▌ conflictele inter-grupuri vor reprezenta o sursă de motivare în căutarea unei schimbări –
inovarea;
▌ conflictele inter-grupuri pot sugera o identitate a grupului.
3.4. Care sunt elementele ascunse ale unui conflict?
Conflictele sunt expresia unui cumul de ingrediente care se combină în diferite proporții și care
evoluează din stare latentă către starea manifestată.
Dinamica conflictelor a fost comparată

de multe ori cu un aisberg: ne dă de
înțeles că doar o mică parte a
conflictelor este vizibilă la suprafață, iar
restul sub apă, părțile invizibile – sunt
cele care determină dimensiunea și
comportamentul aisbergului. Modelul
“aisbergului” este folosit de multe ori
pentru a arăta că doar o parte din cele
ce se întâmplă în cadrul unui conflict și
din dinamica conflictului este accesibilă
în mod direct. Celelalte părți ale acestei
dinamici trebuie mai mult ghicite. Figura 9: Ingredientele conflictului
3.4.1. Nevoile generează conflicte în utilizarea resurselor
Satisfacerea nevoilor personale reprezintă izvorul, motivația și scopul ultim al activității umane.
Nevoile oamenilor au două caracteristici: sunt

variate şi, prin modul în care se combină între ele
Nevoile
spirituale de-a lungul timpului și sunt imposibil de
satisfăcut în totalitate.
Nevoia de
auto-realizare
Cea mai bună reprezentare a lor este însușită de
Autorespectul şi respectul
piramida lui Maslow (figura 10). De-a lungul vieţii
celorlalţi orice om tinde să-şi construiască această
piramidă în funcţie de ceea ce îi oferă societatea
Nevoia de a aparţine unui grup social
şi în funcţie de ceea ce îşi oferă el însuşi, sieşi prin
Nevoia de securitate motivaţiile pe care şi le creează sau cărora le
(familie, un loc de muncă, pensie, diverse asigurări)
răspunde.
Nevoile biologice, primare
(respiraţie, hrană, apă, adăpost, somn, sex...) Figura 10: Piramida lui Maslow de ierarhizare a nevoilor
Conflictele de mediu pot apărea ca urmare a unor situații de deficit al resurselor referitor la
nevoile exprimate, caz în care actorii intră în competiție pentru acces la resursele respective.
Conflictele apar când ignorăm nevoile celorlalți (inclusiv ale societății ca întreg) pentru a ne
satisface nevoile noastre.
Nevoile umane, prin modul de structurare, sunt cauza conflictelor dintre oameni, dintre oameni şi
societate sau dintre grupurile sociale. Totodată ele permit stabilirea priorităților în ceea ce privește
diversele aspecte ale politicilor de mediu (economia resurselor de apă, combaterea eroziunii solului,
combaterea poluării aerului etc.), întrucât nevoile situate pe al doilea nivel al piramidei sunt
satisfăcute de bunurile și serviciile publice.
Evoluția societății umane a dus la o schimbare a percepțiilor privind nevoile resimțite de oameni de
pe urma resurselor forestiere:
- Societățile sărace, rurale cu societăți agrare pădurea este esențială pentru asigurarea traiului
zilnic: hrană, sursă de medicamente, lemn de foc, protecție împotriva catastrofelor naturale;
- Societățile în curs de industrializare văd în pădure în principal sursa de lemn;
- Societățile bogate pun mare preț pe multiplele bunuri sau servicii oferite de pădure (servicii
de recreare, sanogene etc.);
- Pădurea este de asemenea o sursă spirituală și de securitate.

3.4.2. Valori și convingeri morale
Conflictele în care sunt implicate valorile și conflictele morale sunt profunde și greu de tratat.
Valoarea este ceea ce prețuiește individul prin urmare, constituie un vector care îl susține energetic
și îi orientează conduita și sentimentele : familia, cultura, convingerile religioase, politice şi morale și
mai ales banul, acestea pot fi o valoare a cuiva. Valorile sunt credințele noastre despre ceea ce este
important , ceea ce deosebește binele de rău și ce principii trebuie să ne guverneze viața.
Numeroase conflicte apar când oamenii au valori incompatibile cu cei din jur sau când valorile nu
sunt clare. Când le sunt atacate valorile, oamenii reacționează dur pentru că se simt contestați
personal, le este indirect lezată stima de sine . De asemenea, oamenii fac foarte greu compromisuri
atunci când în joc sunt valorile lor , întrucât simt că se compromit pe ei înșiși și propria lor integritate.
▌ Conflict pe valori morale privind comportamentele sociale pot fi, de exemplu: Dacă îi văd pe
ceilalți din jur că încalcă regulile, mă lasă conștiința să le încalc și eu? Dacă toată lumea ia mită,
e normal să iau și eu?
▌ Conflict pe valori morale privind o problemele de mediu pot fi, de exemplu: Este tăierea
pădurilor o crimă sau un mod de gestionare? Este vânătoarea un sport sau o cruzime?
3.4.3. Emoții, dispoziții, sentimente în situații conflictuale
În conflictele inter-personale, majoritatea oamenilor lasă sentimentele și emoțiile să dețină o

influență majoră asupra modului în care se implică în situații conflictuale. Conflictele, de asemenea,
apar și pentru că oamenii ignoră sentimentele și emoțiile celorlalți sau chiar se bazează pe stârnirea
unor stări emotive, pentru a domina într-un conflict.
Felul în care ne implicăm într-un conflict vine deseori cu o puternică nevoie de a exprima în exterior,
încărcătura emoțională. Uneori prin cuvinte, dar și prin tonalitatea vocii, gesturi diferite, posturi
corporale sau grimase faciale. Alteori emoțiile transpar în felul în care organismul nostru funcționează
(ne înroșim, ni se usucă gura, crește ritmul respirației și al bătăilor inimii, ni se "taie genunchii", etc.).
Când vine vorba despre sentimente, atunci e bine de știut că, aceste sunt trăiri afective complexe –
care evoluează din emoții prin repetare și cristalizare și tocmai din acest motiv uneori poartă aceleași
nume (ură, iubire). Asta face să ne declarăm, uneori mai mult prin vorbe decât prin fapte ca “iubitori
de natură” sau să ne manifestăm “ura” față de cei care nu împărtășesc aceleași valori.
Se poate intui că în conflicte participă tot felul de emoții, fie ele pozitive sau negative (Stoica-
Constantin, 2004):
▌ Emoțiile negative (neîncrederea, furia, tema, rușinea, etc.), mai ales dacă sunt necunoscute,
neascultate, nevalidate de cealaltă baricadă (ceea ce poate provoca ofensă), pot duce la
blocaje în împăcare chiar dacă problema are rezolvare, partea adversă refuzând continuu
orice propunere. Tot trăirile negative resimțite de una dintre părți pot duce la conflicte
interminabile atunci când aceasta simte că îi sunt atacate valorile (identitatea, principiile) sau
dacă omului îi sunt atacate interesele imediate este posibil ca emoțiile negative să provoace
reacții foarte virulente.
▌ Trăirile emoționale pozitive, în schimb, influențează conflictele în sensul rezolvării lor mai
facile, mai rapide. Buna dispoziție implică lipsa agresivității ceea ce duce la atitudini
cooperante între părți. Pozitivitatea mai implică ingeniozitate, respect, disponibilitate
crescută către obținerea acordului și dorința de rezolvare rapidă.
Multe din emoții, sentimente și percepții ale realității pot fi induse însă de presă și de folosirea
platformelor de socializare. Presa de știri reprezintă „principalul sistem de interpretare a
evenimentelor” folosit de societatea modernă. Modul în care presa alege să prezinte anumite
subiecte influențează modul în care publicul, actorii locali și organismele interesate la nivel național
și internațional percep aceste probleme și, ulterior acționează asupra lor (Gandiwa et al., 2014). În
plus, trebuie avut în vedere faptul că interesul media nu este mereu similar cu cel al populației sau al
autorităților publice (Soroka, 2002).
Furnizarea distorsionată sau rea voită a informației (fake news) are drept scop manipularea emoțiilor
și sentimentelor sociale și activarea lor pentru susținerea unei anumite cauze. Se taie în România 3
hectare de pădure pe oră? Trenurile cu bușteni sunt din țară sau din import? Aceste întrebări sunt
false probleme induse prin manipularea și distorsionarea unor informații.
În exemplu din fotografia de mai jos (figura 11), s-a creat un val de emoție prin prezentarea imaginii
din stânga, în care un elefant purta pe trompă un pui de leu. Inițial s-a dorit a fi o glumă de 1 Aprilie,
dar a fost preluată imediat pe rețelele de socializare ca un adevăr având o mare rată de distribuire.
După cum se observă din analiza imaginilor, poza este de fapt constituită din trei imagini distincte,
fără legătură.
Figura 11: Exemplu de manipulare a emoțiilor prin prezentarea unui fake-news. Sursa:
https://smhoaxslayer.com/how-emotions-close-our-eyes-and-fools-
us/?fbclid=IwAR2HlGnGS3WLRve9kEJ4DQrbsy37NLPvibAGGp2wVamhkPWcdV8snGJTpX0
Manipularea distorsionată informațiilor duce în aceeași măsură și la formarea unor prejudecăți, de

exemplu, opinii extreme cum că toți silvicii sunt necinstiți, doar proprietarii privați sunt vinovați de
situația actuală a pădurilor, toți hoții de pădure sunt de o anumită etnie, membrii ONG-urilor au
interese ascunse etc.
3.4.4. Conformism
Conformismul este gradul în care membrii unui grup își schimbă părerile, vederile și atitudinile pentru
a se integra în anumite grupuri; în același timp, un grup își poate influența opiniile membrilor în mod
inconștient sau prin presiuni sociale sau individuale.
Cel mai influent studiu asupra conformismului este cel întreprins de Solomon Asch E. (1951). Asch a
dat unor grupuri de studenți ceea ce părea a fi un test perceptiv: compararea lungimii unui segment
cu alte segmente. Studenții erau rugați să spună cu voce tare răspunsul considerat corect, dar doar
un student din fiecare grup era subiectul cercetării, pus penultimul în ordinea răspunsurilor. Ceilalți
erau instruiți să dea același răspuns greșit. Credeți că s-a luat “după turmă”? 37 din 50 subiecți s-au
conformat majorității cel puțin o dată.
Tendința de conformare la grup în cadrul societății actuale este atât de mare încât
persoanele inteligente și bine intenționate ajung să spună că albul este de fapt negru.
Care sunt cauzele conformismului:
• Oamenii doresc să fie plăcuți de către grup;
• Deoarece cred că cei din grup sunt mai bine pregătiţi;
• Presiunea grupului dată de opiniile greșite exprimate poate duce la modificarea şi

distorsionarea acelor păreri astfel încât ajungi să crezi ceea ce grupul îţi spune.
3.5. Tipologii comportamentale în relația cu natura
Majoritatea abordărilor privind rezolvarea conflictelor neglijează faptul că percepțiile și

comportamentele sociale derivă din perspectiva personală asupra realității și din trecutul socio-
cultural al actorilor implicați în conflict.
Tipologiile comportamentale culturale se structurează în raport de viziunea personală asupra lumii

reprezentând relația dintre oameni și mediu:
▌ viziunea antropocentristă, consideră Pământul drept furnizor de resurse ce pot fi exploatate
pentru bunăstarea umană;
▌ viziunea ecocentristă care consideră că oamenii sunt parte din natură și că umanitatea trebuie
să coabiteze cu celelalte elemente ale sistemului natural.
Thompson et al. (1990) au dezvoltat teoria culturală plecând de la identificarea a patru categorii de
viziuni asupra relației noastre cu natura corelate cu patru tipologii comportamentale:
Figura 12: Tipologii comportamentale exprimând viziunea despre natură. Imaginea din aplicație este a unui versant
despădurit prin doborâturile de vânt din 2002, în județul Suceava.
1. Natura persistentă se bazează pe percepția că natura are o mare capacitate de auto-reglare

care să-i permită reîntoarcerea la starea inițială. Acestui tip de viziune asupra naturii îi
corespunde o abordare individualistă, a celor care percep că pot să controleze procesele
naturale în interesul lor.
2. Natura efemeră este acea viziune a naturii care se bazează pe percepția că procesele
ecologice sunt foarte fragile și că orice perturbare a echilibrului natural este ireversibilă.
Viziunea este împărtășită de tipul comportamental egalitarian, care grupează persoanele ce
consideră ca toți trebuie să beneficiem în mod egal de beneficiile oferite de natură.
3. Natura tolerantă este o viziune asupra naturii prin care se consideră că natura poate să
tolereze perturbări în anumite limite. Este o viziune împărtășită de tipul comportamental
ierarhic care se bazează pe aplicarea unor reguli care să reglementeze relația cu natura.
4. Natura capricioasă este o perspectivă a celor care consideră că procesele naturale sunt ne-
predictibile și nu avem cum să știm cum vor răspunde la perturbări. Tipul comportamental
care împărtășește această viziune este cel fatalist format din persoane care nu se implică în
dezbaterile publice pentru că nu văd vreo perspectivă care să le schimbe soarta.
Fiecare tip comportamental exprimă preferința pentru de un anumit tip de gestionare a resurselor:
- Individualiștii preferă un management adaptiv, care să răspundă la probleme atunci când
acestea apar, argumentat în principal de interese de dezvoltare economică.
- Egalitarienii preferă un stil de management preventiv, prudent, bazat pe principiul precauție
în luarea deciziei.
- Ierarhiștii preferă un stil de management bazat pe comandă și control, care presupun crearea
unor reguli impuse și implementate de către toți.
- Fataliștii nu au o nicio preferință în ceea ce privește managementul și consideră că ceea ce se
întâmplă este “guvernat” de forțe pe care nu putem să le controlăm.
Încadrarea într-un anumit tip comportamental nu este însă caracteristică pentru toate acțiunile unei
persoane. Aceeași persoană poate avea comportamente diferite în raport de tipul de problemă, de
gradul de înțelegere a acesteia și de contextul socio-instituțional. De exemplu, aceeași persoană
poate avea:
- un comportament fatalist în problematica schimbărilor climatice („suntem prea mici să facem
ceva, natura face ce vrea ea...”);
- un comportament ierarhic în problema gestionării pădurilor (“dacă se aplică niște reguli clare,
pădurea este o resursă regenerabilă”);
- un comportament egalitarian în problema poluării urbane („sunt prea multe mașini și nu se
ia nici o măsură, o să ne îmbolnăvim cu toții”);
- un comportament individualist în problema reciclării deșeurilor („confortul meu este mai
important decât să nu cumpăr PET-uri și alte produse ambalate din plastic”).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. METODE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR
4.1. Identificarea grupurilor interesate ( a actorilor)
Prima acțiune necesară în soluționarea conflictelor este identificarea tuturor celor care au un interes
în rezolvarea sau perpetuarea conflictului.
Clasificarea actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu este dificilă datorită

eterogenității lor, a complexității conflictelor, varietății intereselor, regimurilor de proprietate și de
autoritate, care se juxtapun, formelor de administrare și management local, regional, național sau
internațional. O imagine a posibililor actori din sectorul forestier este prezentată în figura de mai jos:
Figura 13: Constelația grupurilor interesate și afectate de gestionarea pădurilor.
O altă clasificare a actorilor ține de apartenența lor la una din cele trei sfere de influență ale unui
proces decizional: statul, sectorul privat și societatea civilă (care include ONG-uri, grupurile
organizate de cetățeni, organizații comunale, autorități
tradiționale etc.). Acestea au roluri bine definite, care pot
fi rezumate simplificat, după cum urmează:
- statul creează mediul politic și legal, exprimat prin
reglementări și reguli;
- mediul privat urmărește oportunități de afaceri și
oferă locuri de muncă și salarii,
- societatea civilă ia atitudine contra derapajelor
politice și vine cu soluții alternative.
Pentru soluționarea unui conflict, clasificarea actorilor pleacă de la gradul lor de implicarea, în:
▌ Actori primari (grupuri de interese direct implicate care generează/inițiază conflictele de
mediu);
▌ Actori secundari (grupuri de interese indirect implicate);
▌ Actori terțiari (grupuri de interese neimplicate, dar indirect afectate).
Figura 14: Clasificarea după rol a actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu (Ioja, et al, 2015)
Actorii implicați direct în conflictul de mediu, ce includ părțile aflate în opoziție directă, se manifestă
ca atare, prin acțiuni care au consecințe materiale, de protest, de semnalare, de informare, de
atragere a atenției, de apelare la instanțele de judecată. Ele includ entitățile care prin acțiunile sau
pasivitatea lor creează percepția unui prejudiciu, precum și entitățile ce resimt prejudiciul și
acționează/reacționează în consecință.
Grupul actorilor care susțin și/sau reprezintă părțile implicate în conflictele de mediu este format
din persoane fizice sau juridice care se implică mai mult sau mai puțin în conflict, urmărind o
soluționare favorabilă părții reprezentate, deși nu sunt direct responsabili sau afectați. În această
categorie pot fi incluse diverse forme de asociere a persoanelor fizice, organizații non-
guvernamentale reprezentând interesul public, ce activează cu roluri diferite în cadrul mecanismelor
de soluționare a conflictelor de mediu.
Grupurile de reprezentare și susținere a intereselor la nivel politic și administrativ (lobby) (figura

14) sunt o prezență din ce în ce mai des întâlnită și acceptată. Grupurile de lobby sunt asociate cu
reprezentarea unor interese particulare pragmatice și cu capacitatea de a influența activitatea unor
decidenți publici semnificativi. Activitatea grupurilor de lobby este bine finanțată de susținătorii care
vor beneficia în mod direct de rezultatele presiunilor exercitate.
4.2. Modul general de rezolvare a conflictului
Rezolvarea conflictelor depinde, înainte de toate, de anumite opțiuni strategice ale managerilor ce
au la bază, la rândul lor, considerarea conflictului ca dăunător sau, dimpotrivă, ca util (între anumite
limite) dezvoltării organizaționale. Aceste opţiuni strategice, pot fi pozitive (urmărind soluționarea
conflictului – cele îngroșate) sau negative (urmărind perpetuarea conflictului):
Figura 15: Opțiuni strategice de soluționare a unui conflict
Evitarea sau neglijarea conflictului (cu speranța că se va rezolva de la sine) va duce, în cele
din urmă, la acutizarea lui. Orice situație conflictuală exprimă, trebuie abordată cu luciditate,
în mod constructiv, fără prejudecăți sau opinii partizane şi fără a considera diferențele de
opinie drept "atacuri la persoană" şi/sau la "autoritate".
Există patru modalități generale de rezolvare a unui conflict:

• "separarea" : părților aflate în conflict;
• "stăpânirea“: soluționarea conflictului în favoarea unei părți care este complet satisfăcută în
detrimentul celeilalte părți;
• "compromisul“: satisfacerea parțială a ambelor părți;
• "integrarea“: satisfacerea completă a ambelor părți (evident, soluția ideală).
Finalitatea rezolvării unui conflict poate genera mai multe situații:
(1) câștig – câștig (win-win), când actorii implicați în conflict

reușesc fiecare să-și atingă obiectivele (în general, prin negocieri
și dialog, în urma cărora ajung la stabilirea unui compromis).
(2) câștig – pierdere (win-loss) sau pierdere – câștig (loss-win)

reprezintă situația în care o parte a actorilor reușește să-și atingă
obiectivele, în timp ce cealaltă parte nu reușește, considerând
procesul de rezolvare a conflictului un eșec.
(3) pierdere – pierdere (loss-loss) este situația când nimeni nu

reușește să-și atingă obiectivele dorite.
4.3. Rezolvarea conflictului prin metode alternative
În general, rezolvarea conflictelor de mediu presupune două direcții de rezolvare:

▌ Procese formale sau litigii – apel la instanțele de judecată se referă în general la pârghiile
administrative și judiciare de rezolvare a disputelor bazate pe sistemul statului de drept în care
judecătorul dispune cine are dreptate și cine nu.
▌ Metodele alternative de rezolvare a conflictelor care se referă la orice procedură utilizată în locul
unui proces formal, urmărind fie rezolvarea conflictelor în stagiul inițial, fie rezolvarea rapidă a
conflictelor.
Rezolvarea conflictelor, prin metode alternative la acțiunea în instanță (medierea,
facilitarea, concilierea, arbitrajul), este o opțiune care devine tot mai populară pentru
adresarea conflictelor existente în întreaga lume.
Rezolvarea conflictelor prin metode alterative se realizează prin apel la „o a treia parte” care în raport
de gradul de implicare asistă la negocierea, medierea sau arbitrajul dintre părți, de exemplu:
• "medierea": cea de-a treia parte, are un rol consultativ şi menirea de a furniza recomandări care
nu sunt decât orientative pentru părţile în conflict;
• "arbitrajul“: cea de-a treia parte se informează asupra situaţiei conflictuale, audiază părţile şi ia
o decizie finală obligatorie pentru părţile care au acceptat arbitrajul.
Figura 16: Metode de soluționare alternative a conflictelor

Soluțiile alternative de rezolvare a conflictelor, sunt:

• Negocierea: procesul prin care părțile implicate în conflict discută opțiunile de rezolvare a
conflictului în mod direct fără a face apel la a treia parte.
• Concilierea: procesul prin care o a treia parte aduce împreună actorii din conflict fără a se
implica prea mult în soluționarea conflictului.
• Facilitarea: o a treia parte își utilizează competențele de comunicare pentru a intermedia
discuția dintre părțile implicate în conflict.
• Medierea: metoda prin care o a treia parte ajută actorii din conflict să identifice sursele
conflictului și să găsească soluțiile de rezolvare a conflictului.
• Evaluarea neutră: o a treia parte considerată neutră de ambele părți caută probe care să ajute
la rezolvarea conflictului.
• Arbitrajul: se aseamănă cu un proces doar că are un caracter arbitrar. În acest caz o a treia
parte judecă datele și oferă o soluție care trebuie să fie acceptată de părțile implicate în
conflict.
4.3.1. Negocierea – parte esențială a oricărui proces de soluționare a conflictelor
Negocierea este procedura care nu poate lipsi din arsenalul metodelor de rezolvare efectivă, dar şi
"onorabilă" a situaţiilor conflictuale. Nu credem că există vreo persoană care să nu fi participat la
procese de negociere, mai simple sau mai complexe, de importanţă majoră sau minoră, cu colegi,
şefi, subordonaţi, inspectori, familie ş.a., scopul principal urmărit fiind, de regulă, "stingerea" sau
prevenirea unor situaţii conflictuale.
Negocierea nu este, o procedură ad hoc, ci trebuie pregătită cu multă grijă, pentru că numai astfel
decizia sau soluţia rezultată va atinge optimalitatea de care pomeneam. Pregătirea negocierii vizează
trei "zone de majore de interes" care se cer clarificate:
- "NOI": stabilirea obiectivele proprii, stabilite cât mai precis şi mai realist, nu numai pe baza
constrângerilor imediate ci şi pe termen mediu; punctele tari şi slăbiciunile; minimul
acceptabil şi marja de acţiune, precum şi compromisul considerat ca optim; resursele,
argumentele şi mijloacele de presiune ce pot fi utilizate.
- "PARTENERUL": identificarea intereselor specifice; ce poate pierde sau câştiga; adevăratele
lui nevoi; punctele tari şi slăbiciunile; argumentele, resursele şi mijloacele de presiune de care
dispune.
- "PROCESUL": tacticile ce pot fi folosite şi "capcanele" de evitat; gestiunea timpului;
argumentele şi atitudinile utilizabile în construirea sinergiei.
Odată obţinut un acord şi luate nişte decizii comune, ele vor trebui aplicate ca atare, fără distorsiuni
sau "interpretări" suplimentare. De aceea, este imperios necesar ca paşii necesari aplicării deciziilor
comune să fie foarte clar şi concret stabiliţi.
În cadrul procesului de negociere, trebuie evitate, în primul rând, câteva erori comportamentale,
considerate "clasice":
- agresivitatea (agresiunea şi furia "întunecă" înţelegerea) şi personalizarea (legarea unei
situaţii conflictuale de o anumită persoană, considerarea diferenţelor de idei ca atacuri la
propria persoană şi, reciproc, atacarea persoanelor şi nu a ideilor pe care acestea le exprimă;
- neînţelegerea fenomenelor interculturale (acordarea unor semnificaţii greşite gesturilor sau
afirmaţiilor care ţin de un anumit specific cultural; de exemplu, în lumea orientală, trecerea
directă la problemă este considerată ca o impoliteţe, ceea ce nu se întâmplă în culturile de tip
occidental);
- uni-raţionalismul (a considera că există o raţionalitate unică, de regulă cea care susţine
propriile poziţii);
- neascultarea (a nu şti să asculţi, cu răbdare, înţelegere şi fără prejudecăţi, partenerii de
negociere).
Un bun negociator trebuie să respecte o serie de reguli procedurale, fără de care procesul de
negociere are puţine şanse de reuşită:
- să spună ceea ce crede, fără prejudecăţi referitoare la intenţiile partenerului;
- să exprime nevoile, interesele, chiar şi sentimentele personale, fără a scoate în evidenţă, de
fiecare dată, divergenţele de opinie;
- să abordeze punctele negociabile şi să le evite pe cele ne-negociabile;
- să se pună, permanent, "în pielea" partenerului;
- să fie capabil să reformuleze ideile exprimate, pentru a facilita descoperirea punctelor comune;
- să caute şi să găsească soluţii de câştig mutual.
Cu toate acestea, Lang (1991) a identificat cinci motive pentru care negocierile de mediu sunt diferite
de alte situați conflictuale:
▌ activitățile de lobby (pentru interese ecologice sau de afaceri) încearcă să influențeze
politicile, atât la nivel național, cât și interguvernamental;
▌ interesul și investigația social - media sunt mai mari în ceea ce privește mediul decât în alte
chestiuni, ceea ce creează un puternic flux de manipulare;
▌ dovezile științifice intră în competiție de multe ori cu interesele economice;
▌ foarte rar conflictele de mediu negociate sunt și finale, ci mai curând sunt redeschise atunci
când apar noi probe sau situațiile se schimbă;
▌ în general acordurile se nasc după procese de negociere graduale, care generează o serie de
decizii de-a lungul anilor.
4.3.2. Cauze și soluții de mediere a conflictelor
A. Conflicte cauzate de valori diferite:
Cauze:
– Criterii diferite de evaluare a ideilor și comportamentelor;
– Diferite puncte de vedere privind viața, ideologiile, religia.
Soluții de mediere:
– Evitarea definirii problemei în termeni ideologici;
– Admiterea că părerile pot fi pro sau contra;
– Căutarea unor scopuri comune.
Exemple
- Oprirea vânătorii la urs: este aceasta o soluție viabilă pentru gestionarea populației de urs?
Este vânătoarea o modalitatea de reglare a efectivelor optime de vânat?
B. Conflicte cauzate de relațiile inter-umane:
Cauze:
– Conflicte emoționale bazate pe stereotipuri și prejudecăți;
– Lipsa de comunicare;
– Comportamente negative.
– Controlul emoțiilor prin proceduri și reguli;
– Clarificarea percepțiilor și construirea unor percepții pozitive;
– Îmbunătățirea comunicării și blocarea comportamentelor negative.
Exemple:
– Campaniile bazate pe emoții și pe instigare la ură lansate de unele ONG-urile (vezi Blestemul
de bine, https://act.greenpeace.ro/blestemdebine/).
– Campaniile de discreditare a unor demersuri întemeiate de protejare a valorilor de
patrimoniu natural (câte păduri cu structuri primare avem?)
C. Conflicte cauzate de competiția pe resurse / o anumită poziție ierarhică
Cauze:
– Conflictele pot fi exprimarea unor interese economice sau de capital politic;
– În mod indirect se pot crea artificial conflicte care să avantajeze un anumit interes economic
sau politic.
Posibile soluții de mediere:

– Identificarea intereselor și nu a poziției ierarhice;
– Urmărirea unor obiective clare și a unor criterii de evaluare a intereselor;
– Adresarea nevoilor tuturor părților;
– Intermedierea unor “schimburi” de interese între părți.
Exemple:
– competiția între interesele investitorilor străini şi interesele întreprinzătorilor locali (conflictul
între eficiența și stabilitatea marilor firme vs. necesitatea de a susține firmele cu capital
românesc la nivel local).
D. Conflicte cauzate de inegalitatea puterii:
Cauze:
– Distribuția inegală a puterii, a dreptului de proprietate, distribuția resurselor.
– Schimbarea rolului subiecților (“pune-te în pielea lui”);
– Realocarea drepturilor de proprietate și a controlului asupra resurselor;
– Modificarea modalității de influență între părți (de exemplu, mai puțină obligativitate, mai
mult voluntariat).
Exemple:
– Protejarea integrală a unor păduri proprietate privată – societatea dorește protejarea
pădurilor, nimeni însă nu compensează restricțiile impuse proprietarilor privați).
E. Conflicte cauzate de lipsa adecvată a informației:
Cauze:
– Dezinformări, fake-news, manipulări, neștiință, interpretări diferite ale datelor;
– Diferite opinii privind importanța unor date;
– Ignorarea unor date certe datorită prejudecăților.
Posibile soluții de mediere:

– Realizarea unui compromis privind datele care sunt reale şi care contează;
– Acceptarea unui proces comun de colectare a datelor;
– Apelarea la un expert neutru pentru analiza datelor.
Exemple:
– conflictul legat de restituirea pădurilor Fondului Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei:
conflict generat de modul de interpretare a informației legat de faptul că fondul bisericesc a
fost proprietar (caz în care ar fi necesară retrocedarea) sau administrator (caz în care nu ar fi
necesară retrocedarea).
– conflictul legat de valorile cifrei de recoltă din Inventarul Forestier Național – sunt datele de
38 milioane de m3 acoperite statistic pentru a arăta volumul de lemn dispărut anual din
păduri.
4.3.3. Ce trebuie să evite un manager de conflicte
▌ Înțelegerea greșită a naturii conflictului și a actorilor implicați;

▌ Perceperea greșită a intereselor și reacțiilor actorilor implicați;
▌ Supraestimare sau subevaluarea resurselor existente;
▌ Problemele de coordonare cu membrii echipei;
▌ Utilizarea ineficientă a timpului de lucru.
Bibliografie selectivă
1. Bădilă, A., Ciucă, A., & Teodorescu, E. Medierea aplicată în domeniul protecţiei mediului.
https://alma-ro.ngo.ro/date/665ffb92c80b65842c4c15f52304a0df/studiu_mediere.pdf
2. Iosifescu, Ş. (2006). Negociere şi managementul conflictelor. Suport de curs.
3. Iojă, I. C., Niță, M., Vânău, G., Onose, D., Gavrilidis, A., & Hossu, A. (2015). Managementul
conflictelor de mediu. Editura Universității din București. București.
4. Nichiforel L., (2019). Management forestier: cu și fără guvern. Editura Performantica, Iasi.
5. Stoica-Constantin Ana (2004). Conflictul interpersonal – prevenire, rezolvare şi diminuarea
efectelor”, Ed. Polirom, Iași.
6. Tripon, C., Dodu, M., & Penciu, G. (2004). Managementul conflictelor şi tehnici de negociere.
Suport de curs. Cluj-Napoca: UBB.

Curs Management Conflicte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Management Conflicte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf. univ. dr. ing.

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU

Distribuirea acestui material în afara grupului de studenți este interzisă.

A nu se cita pasaje din acest curs sub numele autorului.

Teme de discuție ................................................................................................................................ 4

Unitatea de învățare 1: Introducere în problematica conflictelor de mediu .................................... 5

1.1. Gestionarea resurselor naturale – domeniu permanent de conflict .................................. 5

1.2. Gestionarea durabilă – soluție sau miraj ............................................................................. 6

1.3. Cauze și efecte generale ale problemelor de mediu ........................................................... 7

1.4. Factori declanșatori ai conflictelor de mediu ....................................................................... 11

Unitatea de învățare 2. Conflicte date de modul de gestionare a pădurilor................................... 12

2.1. Noua dimensiune socială a managementului forestier ........................................................ 12

2.2. Defrișări și tăieri ilegale ......................................................................................................... 13

2.3. Dimensiunea conservativă a gestionării pădurilor ............................................................... 15

2.4. Rolul pădurilor în schimbări climatice și perspectivele bio-economice ............................... 16

2.5. Provocări naționale pentru managementul conflictelor legate de păduri ........................... 18

Unitatea de învățare 3: Definirea conflictelor și a surselor de conflict ........................................... 19

3.1. Ce este conflictul? ................................................................................................................. 19

3.2. Conflictele – din perspectiva morală .................................................................................... 20

3.3. Conflictele ca formă de progres ............................................................................................ 21

3.4. Care sunt elementele ascunse ale unui conflict? ................................................................. 21

3.5. Tipologii comportamentale în relația cu natura ................................................................... 25

Unitatea de învățare 4. Metode de soluționare a conflictelor ........................................................ 28

4.1. Identificarea grupurilor interesate ( a actorilor) ............................................................... 28

4.2. Modul general de rezolvare a conflictului ......................................................................... 30

4.3. Rezolvarea conflictului prin metode alternative ............................................................... 31

UI 1: INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CONFLICTELOR DE MEDIU

UI 2: CONFLICTE DATE DE MODUL DE GESTIONARE A PĂDURILOR

UI 3: DEFINIREA CONFLICTELOR ȘI A SURSELOR DE CONFLICT

UI4: METODE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1: INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CONFLICTELOR DE MEDIU

1.1. Gestionarea resurselor naturale – domeniu permanent de conflict

Creșterea accentuată a cerințelor

1.2. Gestionarea durabilă – soluție sau miraj

Viziunea de a avea o dezvoltare care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a

De la această definiție, conceptul a evoluat în două direcții principale:

Conflictele de mediu sunt în general complexe și puternic polarizate. Administrația (inclusiv

1.3. Cauze și efecte generale ale problemelor de mediu

Figura 2: Legături cauze – efect în abordarea generală a problemelor de mediu

Creșterea accentuată a populației este o consecință benefică a rezultatelor evoluției societății

Din acel moment ritmul de creștere a populație a fost mai

Urbanizarea creează probleme de mediu directe care țin de:

A. Cauze ale problemelor de mediu

Identificare cauze Exemple și date din film

B. Identificarea problemelor de mediu

Identificare probleme de mediu Exemple și date din film

Consumul resurselor naturale

Schimbări climatice globale

1.4. Factori declanșatori ai conflictelor de mediu

Figura 6: Factori declanșatori ai conflictelor de mediu (Sursa: Ioja et al, 2015)

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. CONFLICTE DATE DE MODUL DE GESTIONARE A PĂDURILOR

Problemele specifice managementului resurselor forestiere au, așadar, un impact relevant în

2.1. Noua dimensiune socială a managementului forestier

2.2. Defrișări și tăieri ilegale

În paralel cu abordarea publică a problemelor cauzate de defrișarea pădurilor tropicale, în Europa

Defrișarea reprezintă “acțiunea de înlăturare completă a vegetației forestiere, fără a fi

2.3. Dimensiunea conservativă a gestionării pădurilor

Rețeaua ariilor naturale protejate Natura 2000

2.4. Rolul pădurilor în schimbări climatice și perspectivele bio-economice

strategie de promovare a bioeconomiei. Ambele discursuri au ca numitor comun faptul că pădurile

2.5. Provocări naționale pentru managementul conflictelor legate de păduri

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3: DEFINIREA CONFLICTELOR ȘI A SURSELOR DE CONFLICT

3.1. Ce este conflictul?