Sunteți pe pagina 1din 9

PROIECT DIDACTIC

ŞCOALA: Colegiul Naţional ,,Calistrat Hogaş”


LOCALITATEA: Piatra-Neamţ
PROFESOR: Mihaela-Cătălina Tărcăoanu
OBIECTUL: Limba şi literatura română
UNITATEA: Textul dramatic şi arta spectacolului
TIPUL LECŢIEI: Mixtă (Recapitulare şi predare)
SUBIECTUL LECŢIEI: Genul dramatic. Comedia. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale
CLASA: a X-a A (profil matematică-informatică, intensiv engleză)
DATA: 25 mai 2010

I. ÎNAINTE DE A ÎNCEPE LECŢIA:


Se aleg cele mai adecvate metode pentru evocarea (recapitularea), consolidarea şi
sistematizarea cunoştinţelor despre genul dramatic, comedie şi comic pentru a le putea aplica pe
opera literară O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, în vederea activizării elevilor, urmărindu-se
înlăturarea stării de plictiseală a acestora, având în vedere că se apropie sfârşitul anului şcolar.
Elevii au studiat comedia şi în clasa a VIII-a, iar în clasa a IX-a au studiat textul O noapte
furtunoasă. Se studiază noţiunile teoretice învăţate, analizele de text şi exerciţiile aplicative care au
fost efectuate şi că au fost suficiente şi bine sistematizate.

 MOTIVAŢIA:
Lecţia este foarte importantă întrucât este o lecţie de recapitulare, consolidare şi
sistematizare. De asemenea, comedia este inclusă în programa de bacalaureat, iar la proba scrisă, la
subiectul de tipul III, circa 10 subiecte oferite de Serviciul Naţional de Evaluare se pot ilustra cu
opera literară O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. De asemenea, lecţia este valoroasă şi pentru
decodarea mesajului trasmis prin comedie, pentru perfecţionarea continuă a capacităţii de
comunicare prin valorificarea noţiunilor de investigare a unui text literar. Înţelegerea actualităţii
comediei şi a umorului caragialesc, a relaţiei dintre realitate şi ficţiune reprezintă o modalitate prin
care cunoştinţele dobândite şi competenţele dezvoltate pot să-şi găsească o valorificare creativă.

 COMPETENŢE GENERALE
1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor, în
diferite situaţii de comunicare;

1
2. Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte
literare şi nonliterare;
3. Argumentarea scrisă şi orală a unor opinii în diverse situaţii de comunicare;

 COMPETENŢE SPECIFICE

1.4. Redactarea unor compoziţii despre textele studiate şi alcătuirea unor texte funcţionale sau a
unor proiecte;
2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice textului
dramatic;
2.4. Folosirea unor modalităţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textelor literare studiate;

 VALORI ŞI ATITUDINI
 Cultivarea interesului pentru lectură, a plăcerii de a citi şi a gustului estetic în domeniul
literaturii;
 Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate;
 Formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române;
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de
comunicare;

 COMPETENŢE DERIVATE:
 Definirea conceptului operaţional genul dramatic;
 Definirea conceptului operaţionale comedia şi aplicarea acestuia pe textul O scrisoare pierdută
de I. L. Caragiale;
 Definirea categoriei estetice a comicului;
 Identificarea elementelor de compoziţie a textului dramatic (act, scenă/tablou, replică, indicaţii
scenice) prin referire la comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale;
 Explicarea semnificaţiei titlului;
 Identificarea temei, a conflictului, a momentelor subiectului, a relaţiilor temporale şi spaţiale;
 Identificarea personajelor-tip din comedia O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
 Analizarea conflictului dramatic având în vedere şi modul în care se realizează tensiunea
dramatică în comedia O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
 Enumerarea tipurilor de comic (de caracter, de moravuri, de situaţie, de nume şi de limbaj) din
comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale

2
 CONDIŢII PREALABILE:
Elevii şi-au însuşit conceptele operaţionale specifice textului dramatic, deci au o bază
teoretică solidă, pe care o pot folosi cu succes pentru aplicaţii pe text, putând face analogii,
comparaţii etc. pe baza unor argumente logice, ştiinţifice; astfel, li se va dezvolta gândirea critică şi
creatoare.

 EVALUARE:
Observare sistematică a activităţii la clasă.
Eseul de 5 minute.

 STRATEGII DIDACTICE:
Metode şi procedee didactice: termenii-cheie iniţiali, brainstorming, ciorchinele,
conversaţia, problematizarea, metoda audio-vizuală, lucrul cu manualul, gândiţi – lucraţi în perechi
– comunicaţi, eseul de cinci minute etc.

 MANAGEMENTUL RESURSELOR ŞI AL TIMPULUI:


Timp de lucru: 50 de minute.
Materiale bibliografice:
 Alexandru Crişan, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu, Florentina Sămihăian, Rodica Zafiu
Limba şi literatura română, manual pentru clasa a X-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005;
 Ion Luca Caragiale, Teatru, Editura ERC PRESS, Bucureşti, 2009;
 Anne Ubersfeld, Termenii cheie ai analizei teatrului, Editura Institutul European, Iaşi, 1999;
 Jean Marc Defays, Comicul, Editura Institutul European, Iaşi, 1999, I.L. Caragiale, Teatru,
Editura Valeriu, Craiova, 1994;
 Ramona Gaman/ Lăcrămioara Mutoiu, Propedeutica şi pragmatica textului dramatic, Editura
Versus, Iaşi, 2006;
 C.D. – Societatea Culturală Noesis, Enciclopedia Virtuală I.L. Caragiale;

Materiale didactice:
 Jurnalele de lectură ale elevilor, manualele, caietele, tabla, creta, postituri etc.

II. DESFĂŞURAREA LECŢIEI PROPRIU-ZISE:


 EVOCAREA
Elevii sunt determinaţi să îşi amintească cunoştinţele despre Genul dramatic, Comedia, cu
ajutorul metodei termenii-cheie iniţiali, pe care profesorul îi scrie pe tablă. Elevii au avut atât

3
notiţele din clasa a IX-a, cât şi un material sintetic pregătit de profesor care a fost postat pe pagina
wiki a clasei http://hogasixa.wik.is şi trimis şi pe mail (anexa 1). Pentru evocarea propriu-zisă se
foloseşte metoda brainstorming. Elevii vor nota tot ceea cele vine în minte despre tema anunţată.
Pe măsură ce elevii prezintă rezolvările sarcinilor de lucru, profesorul face un ciorchine,
adăugând pe tablă elemente noi, legate de cei trei termeni-cheie iniţiali, realizând diverse
conexiuni între aceşti termeni prin trasarea unor linii

Genul dramatic

Comedia Comicul

Compoziţia De
situaţie

Cel mai De caracter


Acte complex gen
literar
Scen
ee Sincreti
c
Replica

Didascali
i

Elevii sunt încurajaţi să pună întrebări pentru a-şi clarifica anumite puncte slabe.

 REALIZAREA SENSULUI
Profesorul proiectează 5-7 minute din ecranizarea comediei şi se opreşte într-un moment
cheie. Elevii au avut de pregătit jurnalul de lectură pentru comedie (anexa 2) şi vor continua
prezentarea conţinutului piesei, identificând inclusiv momentele subiectului. Ulterior, folosind
metoda gândiţi – lucraţi în perechi – comunicaţi (sarcinile vor fi efectuate iniţial individual, apoi
în perechi, urmând ca apoi să se facă raportarea frontală), va trebui: să explice semnificaţiei titlului;
să identifice tipul de comedie în care se încadrează O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale; să
identifice tema; să analizeze tipurile de conflict şi tehnica de dezvoltare a acestuia, având în vedere
şi modul în care se realizează tensiunea dramatică; să analizeze scriptul textului dramatic (acte,

4
scene, replici, didascalii); să comenteze relaţiile temporale şi spaţiale; să identifice personajele-tip
din comedia O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; să enumere tipurile de comic (de caracter, de
moravuri, de situaţie, de nume şi de limbaj) din comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale;

 REFLECŢIA.
Înainte de terminarea orei, elevilor li se cere să scrie într-un eseu de 5 minute două lucruri:
un subiect care a fost consolidat şi sistematizat foarte bine şi să formuleze o întrebare în legătură cu
un subiect care nu le este foarte clar. Profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le-au terminat,
având astfel o imagine de ansamblu asupra subiectelor care sunt ştiute foarte bine şi cele care încă
mai pun probleme.

III. DUPĂ LECŢIE, ACASĂ

 EXTENSIA
Profesorul face recomandări bibliografice (vezi supra) şi anunţă tema pentru acasă:

Reprezentaţia teatrală nu poate fi privită ca o simplă „traducere” a operei dramatice în


limbajele scenice specifice artei spectacolului. În secolul al XX-lea, teatrul a avut tendinţa de a se
elibera tot mai mult de rigorile impuse de textul originar, arta spectacolului, precizându-şi în acest
fel statutul autonom.
Factorul decisiv în afirmarea acestei tendinţe a fost modificarea treptată a funcţiei
regizorului. Înainte de 1900, regizorul nu avea competenţe artistice proprii, rolul său mărginindu-
se, în principal, la îndrumarea jocului actorilor şi rezolvarea chestiunilor tehnice în pregătirea
spectacolului. În secolul al XX-lea, regizorul devine partener şi chiar concurent al dramaturgului.
Limitele libertăţii regizorale au devenit de atunci obiect de permanentă controversă.
Redactează un eseu în care să evidenţiezi argumente pro şi contra. Vei avea în vedre şi
afirmaţiile de mai jos: În realizarea spectacolului, regizorul trebuie să respecte: locul şi timpul în
care e situată acţiunea piesei, textul piesei (să nu omită, să nu adauge sau să modifice replicile
textului dramatic), indicaţiile scenice privitoare la decor, costume, jocul actorilor, semnificaţia
piesei etc.

5
ANEXA 1
GENUL DRAMATIC

 Este acel mod de construcţie literară care include totalitatea operelor literare scrise pentru a fi
interpretate/ jucate/ reprezentate pe scenă, în care dramaturgul îşi transmite sentimentele în
mod indirect cu ajutorul personajelor şi al acţiunii; dramaturgul îşi face simţită prezenţa în
mod direct în indicaţiile scenice şi de regie, delimitate grafic între paranteze;

TRĂSĂTURI
 Este cel mai complex gen literar, deoarece include în structura sa elemente epice (din dialogul şi
faptele personajelor se compune un fir epic, materializat prin faptele, întâmplările activate în
acţiune, verbalizat prin replicile eroilor, prin întâmplările evocate), lirice (prin încărcătura lirică
a monologurilor) şi dramatice (prin dialog, ca formă definitorie de exprimare, prin
disponibilitatea scenică);
 Fiind un gen reprezentabil scenic, transmite în mod integral mesajul artistic;
 Datorită faptului că prin reprezentarea artistică, operele dramatice înfăţişează specatorului cu o
mare forţă de sugestie imaginea vie şi amplă a vieţii, genul dramatic se defineşte ca un gen
complet de artă, cel mai apropiat de complexitatea vieţii;
 Necesită şi participarea altor factori ca: pictura, sculptura, muzica, coregrafia, pantomima etc.
ceea ce îl configurează ca un gen sincretic (presupune îmbinarea mai multor arte)

Speciile genului dramatic sunt:


a) comedia
b) tragedia
c) drama
d) farsa
e) melodrama
f) feeria
g) vodevilul

REMA OPEREI DRAMATICE


1. TITLUL OPEREI – cu alte elemente de paratextualitate: subtitlul, mottoul, dedicaţia
2. INVENTARUL PERSONAJELOR
3. TITLURILE SAU INDICIILE REMATICE (delimitează actele, tablourile sau cânturile)

6
4. ACTUL/ TABLOUL: principala subdiviziune a textului dramatic, alcătuit din scene; trecerea
de la un act la altul se face atunci când se schimbă decorul;
5. DIDASCALIILE – INDICAŢIILE SCENICE ŞI DE REGIE (gr. Didaskalia care însemna
învăţătură, caietele de consemnări date actorilor înaintea reprezentaţiei): indicaţiile
dramaturgului destinate actorilor sau regizorului în vederea realizării specatcolului, sau
cititorului pentru o imagine mai amplă asupra aspectelor legate de acţiune, personaje, decor
(„tot ceea ce în textul de teatru nu este rostit de actor”, Anne Ubersfeld, Termenii cheie ai
analizei teatrului)
 se pot referi la:
a) elemente de comunicare paraverbală: intonaţia, tonul, accentul, modulaţiile
vocii, debitul verbal
b) elemente de comunicare nonverbală:
 sistemul de gesteme (gestica)
 sistemul de mimeme (mimica)
 elemente de grimă (machiajul)
 elemente de indument (vestimentaţia)
 elemente cinetice (mişcarea scenică)
c) elemente de cisrcumscriere ambientală: cele care vizează decorul, efectele de
lumini, de sunet etc.
6. CONŢINUTUL ACTELOR (delimitat de cele mai multe ori pe scene)
7. SCENA: subdiviziune a actului, alcătuită din replici şi indicaţii scenice şi de regie; trecerea de
la o scenă la alta se face atunci când se schimbă gruparea personajelor;
 După rolul lor: principale sau secundare
 După modul de realizare: succesive, alternante, simultane

SCRIPTUL OPEREI DRAMATICE – textul unei opere conform teoreticienilor P. Pavis şi R.


Ingarden este alcătuit din:
1. DISCURSUL ACTORILOR/ DISCURS PROPRIU-ZIS
2. DISCURSUL AUTORULUI/ DISCURS DIDASCALIC (didascaliile şi toate elementele
de paratextualitate)

CONFLICTUL este un element de structură specific operei dramatice (apare totuşi şi în celelalte
genuri) şi presupune existenţa unor forţe opuse, aflate într-o relaţie ostilă, în cadrul unui sistem de
acţiuni şi reacţiuni;

7
 Existenţa unui obstacol între forţele opuse este urmată de o criză, de un dezechilibru, efectul
cionirii lor presupunând o tensiune interioară sau o acţiune ce reclamă o soluţie;
 „dezacord, dispută între două personaje, idei, sentimente, concepţii”;
 Factorul determinant în desfăşurarea acţiunii;
 Element anunţat prin intrigă şi rezolvat prin deznodământ.
Tipuri de conflict:
a) Manifest – exteriorizat, verbalizat, care se manifestă; poate fi: exterior (cel care presupune
o confruntare declarată, deschisă dintre două personaje, o contradicţie dintre personaj şi
mediu ostil) şi interior (cel care presupune măcinarea psihică a unui personaj între două
imperative, opţiuni, idei, tendinţe, sentimente, generând o dramă a dualităţii)
b) Latent - cel interiorizat, care stă să izbucnească, desemnează o tensiune interioară sau
exterioară, dar nemanifestată

SPECTACOLUL DRAMATIC – dimensiune a dramaturgiei care constă în reprezentarea scenică


în faţa unui public a textului dramatic; presupune concursul altor factori ca: regizor, scenograf,
actori, machior, coafez, scenarist, coregraf, stilist, recuziter, inginer de sunet etc.

COMEDIA:
 este specia genului dramatic, în versuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit şi
un rol moralizator.
Tipuri: de caracter, de moravuri, de situaţie etc.

COMICUL:
 este categoria estetică ce desemnează un fenomen ce provoacă râsul şi care nu periclitează
existenţa celor implicaţi, având la bază un contrast între frumos şi urât, între esenţă şi aparenţă,
între scop şi mijloace, între intenţie şi realizare, între vechi şi nou.

Tipuri de comic (Marian Popa, Comicologia):


a) comicul de situaţie
b) comicul de moravuri
c) comicul de caracter
d) comicul de limbaj
e) comicul de nume

8
ANEXA 2
THE STUDENT JURNAL HANDOUT
(JURNALUL DE LECTURĂ AL ELEVULUI)

O scrisoare pierdută, de I.L. CARAGIALE

1. O scrisoare pierdută, de I.L. CARAGIALE este o operă literară alcătuită din 4 acte.
Propune un titlu pentru fiecare act!

1. Scrie un rezumat de maximum 3 fraze pentru fiecare scenă!

2. Fiecare scenă privilegiază un anumit personaj/ eveniment.

a) Numeşte personajul/ evenimentul!

b) Alege un citat care crezi că îl reprezintă cel mai bine!

c) Într-un paragraf, descrie rolul personajului în opera literară/ rolul evenimentului


în opera literară – poate fi intriga, punctul culminant etc.

Notă!
Nu uita să notezi referinţele bibliografice: Numele autorului, Titlul operei literare,
(ediţie îngrijită de..., prefaţă de...) Editura, Locul apariţiei, Anul apariţiei.
Toate aceste elemente le găseşti pe foaia de titlu, nu de pe copertă!
Poţi adăuga fotografii cu scriitorul, fotografii cu actorii care au interpretat personajele
dacă după acea operă literară au fost făcute filme!
Poţi adăuga citate din critica literară!

S-ar putea să vă placă și