Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Dintre speciile literare ale genului epic, romanul este cea mai
amplă. Are un conflict puternic (atât exterior/social, cât și
interior/psihologic) cu o acțiune desfășurată pe mai multe planuri
narative și cu numeroase personaje. Orice roman constituie ,,creație de
oameni și de viață” conform lui Liviu Rebreanu.
Reprezentativă pentru creația sadoveniană este opera literară
,,Baltagul”, publicat în anul 1930. Descoperim un roman complex care
reunește mai multe tipuri ale acestei specii literare. Astfel, e considerat
un roman mitic, pentru că valorifică mitul mioritic legat de ancestrala
ocupație a românilor – oieritul. În plus, motto-ul cărții: ,,Stăpâne,
stăpâne. Mai cheamă și un câne” este preluat din balada populară
,,Miorița”. Devine și un roman realist, întrucât surprinde veridic fapte de
viață autentică. Reprezintă și un roman tradițional, deoarece înfățișează
monografic viața țăranilor munteni de la începutul secolului al XX-lea. E
apreciat drept un roman de dragoste, fiindcă eroina cărții, Vitoria,
pornește în căutarea soțului dispărut tocmai datorită profundei sale
iubiri față de el. Nu în ultimul rând, este un roman polițist, fiindcă
întreaga acțiune se bazează pe investigarea unei crime. Poate fi numit
și ,,Bildungsroman”, deoarece evidențiază formarea personalității lui
Gheorghiță care e nevoit să surmonteze vicisitudini majore și se va
maturiza brusc.
Recunoaștem o perspectivă narativă obiectivă. Acțiunea e relatată
la persoana a III-a de către un narator obiectiv, omniscient, omniprezent.
Modurile de expunere se îmbină. Astfel, prin narațiune e redată
acțiunea, iar prin descriere aflăm specificul locurilor și unele trăsături ale
personajelor. Dialogul dinamizează acțiunea și are rol în caracterizarea
personajelor.
Incipitul prezintă trăsăturile locuitorilor din zona de munte. Ei
erau oameni aprigi, dar și pătimași. Finalul este închis interpretărilor.
Eroina cărții e conștientă că se va întoarce acasă la ,,vechile rânduieli” și
va intra în ,,neagra văduvie”.
 Discursul narativ relevă trei secvențe epice prezentate în 16
capitole. Prima secvență înfățișează frământările Vitoriei Lipan în
așteptarea soțului și pregătirile ei pentru drum. Femeia era soția unui
țăran bogat din Măgura Tarcăului din Moldova. Bărbatul său, Nechifor
Lipan a plecat la Dorna să cumpere niște oi și nu s-a mai întors acasă.
Avea asupra sa mulți bani. Iată de ce femeia s-a gândit la ce e mai rău. A
anunțat autoritățile, dar văzând că ancheta lor întârzie, s-a hotărât să
pornească ea în căutarea lui Nechifor. Între timp s-a orientat după
semne premonitorii: 2 l-a visat pe Nechifor trecând călare cu spatele
peste o apă neagră. Portița dinspre uliță se bătea singură ca și cum
cineva nevăzut ar fi fost acolo.
Vitoria apelează la baba Maranda ca să-i ghicească cu privire la
soarta soțului. Bătrâna crede că bărbatul s-a oprit la o ,,femeie cu ochi
verzi”. Vitoria vrea să se primenească spiritual, de aceea apelează la un
preot și ține post negru 12 vineri. Pe Minodora , fiica ei, o duce la
mănăstire unde era stareță mătușa Vitoriei. Lui Gheorghiță îi pregătește
un baltag pe care îl duce la preot să îl sfințească. Fiului ei, lui Gheorghiță,
îi spune că trebuie să îl ia cu ea în călătorie. Mintea ei ,,o să lucreze, iar
brațul lui o să acționeze”. Îi spune acestuia ,,Gheorghiță, pentru tine de-
acum are să răsară soarele”. ,,De-acum pentru tine jucăriile au stat”,
,,Cată să te areți bărbat”.
Pornesc la drum călare pentru că așa puteau investiga. Dacă ar fi
călătorit cu trenul, nu ar fi aflat multe, fiindcă ,,în tren ești surd, olog și
mut”. Mama și fiul refac traseul parcurs de Nechifor. Se opresc la
diferite hanuri, întreabă din sat în sat, și femeia își dă seama că soțul ei a
dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui lor, Lupu, munteanca
descoperă într-o râpă, rămășițele lui Nechifor. Vitoria pleacă să anunțe
autoritățile și îl lasă pe Gheorghiță să aștepte păzind osemintele tatălui.
Dar băiatul este marcat de imaginea terifiantă a ceea ce a mai rămas din
tatăl său și alergă până la buza râpei unde plânge în hohote cu capul
rezemat de ,,grumazul calului”. Atunci își dă seama că este nevoit să se
maturizeze înainte de vreme și să devină in real sprijin pentru mama și
sora lui.
Vitoria organizează înmormântarea, stătea împietrită de durere
,,lângă coșciug”, dar când să coboare sicriul în groapă ,,s-a dărâmat în
genunchi de durere” și a strigat ,,Gheorghiță, de ce m-ai părăsit”.
,,Atunci prin toți cei de față a trecut un cutremur”. Punând cap la cap
toate informațiile, eroina cărții a dedus că ucigașii sunt Ilie Cuțui și
Calistrat Bogza. La parastas, ea gândește cu voce tare felul în care i-a fost
omorât soțul și așa vinovații reacționează. Sunt arestați și se restabilește
dreptatea.
Protagonista romanului întruchipează prototipul femeii tenace
(perseverente). E caracterizată direct printr-o mențiune a naratorului
referitoare la frumusețea ei fizică: ,,Nu mai era tânără, dar avea o
frumusețe neobișnuită în privire, ochii îi străluceau ca într-o ușoară
ceață, în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe”. Indirect este
caracterizată prin fapte, relația cu alte personaje și limbaj. Reprezintă o
femeie puternică, hotărâtă: ,,N-am să mai am hodină cum n-are pârâul
Tarcăului pân’ ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan.” Dovedește curaj și
luciditate, inteligență nativă și stăpânire de sine, deoarece pune cap la
cap toate informațiile și îi divulgă pe criminalii soțului său.
Este o femeie credincioasă și să respectă tradițiile, de exemplu: face
urări celor de la botez și de la nuntă și nu o lasă pe fiica ei Minodora să
poarte ,,coc, bluză și să joace valț”. Îi spune: ,,Nici eu, nici bunică-ta, n-
am știut de acestea și în legea noastră trebuie să trăiești și tu”. Apoi
veghează la îndeplinirea ritualului mortuar: priveghiul, drumul la
cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.
Soție iubitoare, Vitoria pornește în căutarea soțului care
reprezenta ,,dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”. Acceptă mai
bine o situație ,,in-extremis” decât să-și știe bărbatul în brațele altei
femei. La înmormântare își exprimă iubirea și durerea înainte de a fi
coborât sicriul în groapă. Atunci a spus ,,Gheorghiță, de ce m-ai
părăsit?”. ,,Cu așa glas, a strigat încât prin toți cei de față a trecut un
cutremur”.
Protagonista devine un personaj complex, realizat prin tehnica
basoreliefului și individualizat prin caracterizare tradițională: directă și
indirectă, dar și prin caracterizare realistă în funcție de mediul ei de
viață.
În concluzie, viziunea scriitorului asupra lumii prezentate este
realistă, dar și tradiționalistă pentru că romanul acesta devine o
monografie a satului românesc de la începutul secolului al XX lea.