Aerul – factor ce influențează sănătății și producției animalelor

1. Compoziție aerului atmosferic

Aerul este alcătuit dintr-un amestec de gaze, din vapori de apă, pulberri și microorganisme.
Aerul sau atmosfera, învelește globul pământescpână la o înălțime de cca 3000 km deasupra
solului. Partea cu atmosferă din atmosferă cu grosimea de 18 km deasupra solului se numește
troposferă și este cea mai importantă, din punct de vedere biologic. Din punct de vedere chimic,
aerul atmosferic este un amestec de gaze, azotul (78%) și oxigenul (21%).
Azotul (N) este un gaz inert, dar indispensabil vieții. El are rolul de a dilua oxigenul pur din
atmosferă. Oxigenul (O2) este componentul atmosferei cu cea maimare importanță pentru
organismele vegetale și animale. Pentru fiecare 1 kg de greutate corporală, animalele consumă
zilnic între 250-400 cm3 oxigen, iar în condiții de efort pentre 150 cm 3 . Dioxidul de carbon
(CO2) datorită concentrației reduse în care se regăsește în aerul atmosferic, nu este dăunător
pentru animale. Plantele folosesc dioxidul de carbon pentru a sintetiza țesuturi vegetale, în
prezența luminii și a clorofilei.
În afară de gaze, în atmosferă se mai găsesc vapori de apă, pulberi și microorganisme.
Pulberile din aer sunt particule organice sau anorganice, cu dimensiuni foarte reduse, care
plutesc în atmosferă. În adăposturile animalelor, pulberile sunt în majoritate de natură organică,
luând naștere în timpul curățirii adăpostului, cât și prin manipularea furajelor uscate. Pulberile
sunt dăunătoare. Pătrund adânc în căile respiratorii, provocând leziuni și irigații ale țesutului
pulmonar.
Microorganismele din aer sunt mai frecvente în fermele zootehnice. Razele ultraviolete,
uscăciunea și lipsa substanțelor nutritive, distrug în general microorganismele din aer. Germenii
patogeni din aer provin din căile respiratorii, din salivă, din dejecțiile animalelor, de pe suprafața
pielii.

2. Proprietățile fizice ale aerului

Cele mai importante însușiri fizice ale aerului, acre influențează starea de sănătate și
producția animalelor sunt temperature și umiditatea.
Temperatura este produsă de razele calorice ale soarelui și variază cu zona geografică,
relieful și anotimpul. Animalele domestice sunt homeoterme, au posibilitatea să își mențină
neschimbată temperature corporală, indifferent de temperature mediului înconjurător.
Se cunosc trei zone de temperatură:
a) Zona de neutralitate termică, în care animalele au posibilitatea de a-și regla singure
temperatura corpului;
b) Zona de confort termic, în care animalele dau producțiile cele mai mari și au o stare
de întreținere optimă;
c) Zona critică , situată deasupra și dedesubtul zonei termice neutre, în care animalele
nu își mai pot regla temperatura, se îmbolnăvesc și pot să moară.
Uniditatea aerului este determinată de vaporii de apă din atmosferă. În adăposturi, umiditatea
este întotdeauna mai ridicată decât în mediul exterior, datorită respirației și transpirației
animalelor. Umiditatea ridicată dăunează animalelor, mai ales când se asociază cu temperatura
foarte scăzută sau ridicată a aerului. Ea favorizează dezvoltarea mucegaiurilor și bacteriilor care
produc boli la animale. Pentru a menține o umiditate normală în adăposturi este necesar să se
asigure o bună ventilație și să se evite supraaglomerarea animalelor. Umiditatea aerului se
exprimă în trei feluri: umiditatea maximă, absolută și relativă.când umiditatea relativă depășește
75%, animalele se îmbolnăvesc și dau producții scăzute.

3. Compoziția aerului din adăposturi

În adăposturi, compoziție aerului este diferită de a atmosferei datorită prezenței animalelor.
Concentrația de azot și oxigen din aerul adăposturilor nu diferă mult față de cea a aerului
atmosferic. În adăposturile suprapopulate, cu ventilație insuficientă, cantitatea de azot rămâne
relativ constantă, dar concentrația oxigenului scade. Limita inferioară de oxigen admisă în
adăposturi este de 18%. Sub această concentrație, respirația devinegreoaie, tensiunea arterială
crește și apar convulsii. Reducerea cantității de oxigen la 10-11% determină asfixie, iar scăderea
concentrației sub 8% produce moartea animalului.
Dioxidul de carbon se află în cantități mai mari în aerul din adăposturi, față de aerul
atmosferic. El provine din expirația animalelor, din descompunerea dejecțiilor, din gazele
intestinale și din aerul atmosferic. Într-o oră, animalele mari elimină cca 150 litri, iar păsările 1,3
litri de CO2. Ca urmare a acestori degajări, în adăposturi se pot acumula cantități însemnate de
CO2. Acumularea este mai mare în zona podelei, întrucât acest gaz este mai greu decât aerul. În
condiții normale de exploatare, nu se produc intoxicații cu CO 2. Concentrația maximă admisă în
adăposturi este de 0,25% pentru păsări și 0,30 % pentru mamifere.

4. Gazele nocive din adăposturi și influența lor asupra animalelor

Amoniacul (NH3) este principalul gaz toxic din adăposturi. El se formează din
descompunerea substanțelor proteice conținute de dejecțiile animalelor. Cantitatea maximă
admisă de amoniac în adăposturi este de 0,02 mg/litru aer. Amoniacul este un gaz cu miros
înțepător, foarte solubil în apă. El este inspirat de animale odată cu aerul și se dizolvă în
secrețiile nazale și în salivă formând hidroxidul de amoniu. Această substanță are o acțiune
foarte iritantă asupra mucoaselor căilor respiratorii și asupra globului ocular. La început,
animalele reacționează prin tuse și lăcrimare, apoi are loc inflamarea mucoaselor, leziuni și
ulcerații.
Oxidul de carbon (CO) este un gaz foarte toxic. El ia naștere din arderea incompletă a
materialelor combustibile (cărbuni, petrol, benzină), în sobe fără coșuri de evacuare, sau prin
folosirea lămpilor de petrol. Oxidul de carbon inspirat ajunge în sânge, se combină cu
hemoglobina și împiedică astfeș oxigenarea sângelui. Limita maximă admisă de CO în
adăposturi este de 0,02 mg/litru aer.
Hidrogenul sulfat (H2S) este un gaz cu miros neplăcut, de ouă alterate, foarte toxic, care ia
naștere, ca și amoniacul, din descompunerea dejecțiilor. Acest gac are o acțiune iritantă locală
asupra mucoaselor și o acțiune generală asfixiantă. Concentrația maximă de H2S admisă în
adăposturi este de 0,15 mg/litru aer.
Pentru a preveni formarea unor cantități mari de gaze nocive în adăposturi trebuie să se
asigure colectarea și evacuarea regulată a fecalelor și urinei de pe podeaua adăpostului sau din
fosele și din canalele de sub podea.
 5. Radiațiile solare
Soarele trimite la suprafața solului trei tipuri de radiații.
Radiații infraroșii, cu efect caloric, care stimulează metabolismul și activitatea nervoasă a
organismului. Expunerea prelungită la radiații solare puternice are însă și efecte daunătoare. La
animalele cu pielea depigmentată (porci, oi tunse, etc.) se produc arsuri, iar la cai, insolații
datorită oaselor subțiri ale capului. Animalele trebuie protejate de razele puternice ale soarelui în
special vara, în timpul arșițelor. Ele trebuie ținute sub umbrare, șoproane, unde li se asigură apă
proaspătă la discreție. Pe timp foarte călduros, pășunatul se face numai dimineața și seara.
Radiațiile luminoase stimulează metabolismul și funcția de reproducție. Se cunosc însă și
efecte dăunătoare ale acestor radiații. Astfel, la animalele cu pielea depigmentată, care au
consumat anumite furaje ca hrișcă, trifoi, lupin și apoi au fost ținute afară la lumină, se produc
iritații ale pielii denumite fotodermatoze.
Radiații ultraviolete. Au o acțiune biologică foarte importantă, deși se produc în cantități
foarte mici. Ele distrug multe bacterii și virusuri producătoare de boli și întăresc rezistența
organismului. Ajută la sinteza vitaminei D în organismul animal. Astfel, sub acțiunea razelor
ultraviolete, ergosterolul din pielea animalelor se transformă în vitamina D activă. Aceasta are
rol de fixare a calciului în oase, prevenind astfel rahitismul.

6. Vremea și clima
Vremea sau timpul reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice din atmosferă
(temperatura, precipitațiile, vânturile, radiațiile solare), la un moment dat și într-un anumit loc.
Clima este determinată de evoluția pe o perioadă mai îndelungată a factorilor meteorologici
care alcătuiesc vremea, într-o zonă geografică mare.

7. Aclimatizarea animalelor.
Clima influențează puternic însușirile morfologice și de producție ale animalelor. La mutarea
animalelor în alte zone, unele se adaptează la noile condiții de climă, iar altele nu. Dacă noile
condiții de climă diferă mult de cele în care au trăit, animalele nu se pot adapta și suferă
modificări morfologice și fiziologice însemnate. La vârsta reproducției un număr tot mai mare de
animale rămân infecunde și nu mai pot avea urmași. Astfel se produce degenerarea și dispariția
rasei respective.
Aclimatizarea reprezintă adaptarea animalelor la un mediu nou de viață, cu condiții de climă
și de creștere diferite de cel de cel în care s-a format specia sau rasa respectivă.