Elaborarea metodică Nr.

1
( anul II, semestrul IV )

A elaborat studenta : Ursu Alexandra , S1906

Profesor : Bajurea Nicolae
Obiect : Tehnologia confecționării
protezelor mobilizabile

Tema : Edentația parțială întinsă. Indicații

la tratamentul protetic cu proteze parțiale
mobilizabile.
Întrebări de control :
1) Definiția.Edentația parțială întinsă
Edentația parțială întinsă este definită de afectarea integrității morfologice și
funcționale a arcadei dentare datorită pierderii funcției unui sau mai multor organe
dentare.
Edentația întinsă cuprinde breșe situare în zonele frontale sau laterale mărginite de
dinții restanți.
2) Clasificarea edentației parțiale după Kennedy
Eduard Kennedy (1923, New York) a elaborat o clasificare ce ţine cont de
topografia breşelor edentate şi care a rezistat în timp datorită simplităţii şi
caracterului ei practic. Autorul a redus numărul mare de forme clinice la numai 4
grupe pe care le-a denumit clase:
 Clasa I – cuprinde edentaţiile biterminale, spaţiile edentate se află pe
ambele hemiarcade fiind situate posterior în raport cu dinţii restanţi;
 Clasa a II-a – cuprinde edentaţiile uniterminale la care breşa este situată
pe o singură hemiarcadă şi delimitată numai anterior de dinţii restanţi;
 Clasa a III-a – cuprinde edentaţiile din regiunile laterale ale arcadei
mărginite atât anterior cât şi posterior de dinţii restanţi;
 Clasa a IV-a – breşa edentată este situată în regiunea anterioară de o
parte şi de alta a liniei mediane.

Fig. 5 Edentaţie clasa I Kennedy Fig. 6 Edentaţie clasa a II - a

Kennedy

Fig. 7 Edentaţie clasa a III - a Fig. 8 Edentaţie clasa a IV - a

Kennedy Kennedy

3) Indicații la tratamentul protetic cu proteze parțiale mobilizabile

- absența a 1-4 dinți din zona frontală a arcadelor dentare a unui sau a ambelor
maxilare
- absența a 1-2 dinți din zona laterală pe una sau ambele hemiarcade la un maxilar
sau la ambele
- edentaţii frontale extinse;
- incapacitatea dinţilor limitrofi breșei de a suporta presiunea masticatorie;
- adolescenţi în perioada de formare a sistemului stomatognat;
- resorbţie accentuată a apofizei alveolare;
- necesitatea utilizării protezelor provizorii.

4) Ce numim câmp protetic și caracteristica lui în dependență de

forma edentației
Câmpul protetic - totalitatea elementelor anatomice a cavității bucale ,care are
contact direct cu proteza dentară .

Elementele : dinţii restanţi,apofizele alveolare , crestele edentate , bolta palatină,

tuberozitatea maxilară, tuberculii piriformi, fibromucoasa.

Caracteristica:
- topografia: breșa poate fi situată în zona frontală, laterală sau mixt (frontolateral);
- poate fi una sau mai multe breșe;
- poate oferi suport dento-parodontal, muco-osos sau mixt;
- dinţii stâlpi au funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un număr
mai mare de dinţi restanţi asigură o mai bună stabilitate a protezei, dar este
importantă și repartizarea acestora: dinţii grupaţi oferă o mai mică stabilitate decât
dinţii repartizaţi în diferite locuri;
- suportul dento-parodontal depinde de rezistenţa dintelui: starea parodontului,
gradul de implantare a rădăcinii în alveolă, morfologia radiculară, raportul
dinterădăcină;
- importanţă mare o are poziţia de implantare a dintelui, care se poate modifica în
dependenţă de vârstă, structura apofizei alveolare, anomalii de poziţie primare,
contactele cu dinţii antagoniști, timpul ce s-a scurs de la extracţia dinţilor.

5) Caracteristica morfologiei coronare a dinților restanți

Dinţii restanţi asigură stabilitatea protezei pe câmpul protetic.
Dinţii stâlpi asigură ancorarea, menţinerea și stabilizarea protezei datorită
morfologiei coronare: suprafeţele vestibulară și orală sunt convexe în dublu sens:
vertical și orizontal.
În sens orizontal la trasarea ecuatorului protetic coroana are o zonă
supraecuatorială (cuprinsă între ecuatorul protetic și suprafaţa ocluzală) unde se
plasează elementele rigide ale croșetelor și o zonă subecuatorială (de la ecuator
protetic la colet) unde sunt plasate segmentele elastice ale croșetelor.
Zona supraecuatorială se opune mișcării de înfundare pe cîmpul protetic, zona
subecuatorială se opune tendinţei de desprindere de pe câmpul protetic.
De asemenea prezintă interes fosetele proximale în vederea amplasării pintenilor
ocluzali și ambrazurile incizale în vederea amplasării gheruţelor incizale.

6) Caracteristica suportului muco-osos

Suportul muco-osos este compus din fibromucoasă și suportul osos.
Fibromucoasa este aderentă la os, este formată din ţesut pavimentos pluristratificat
de tip malpighian cu o grosime și elasticitate variabilă în dependenţă de zonă.

Fibromucoasa poate fi grupată în 4 clase:

1. sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în
decursul masticaţiei și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
2. atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii –
influenţează nefavorabil actul de masticaţie;
3. groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
4. hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei

După Liund în dependenţă de gradul de rezilienţă a mucoasei la maxilă sunt

4 zone:
1. zona fibroasă periferică - coama apofizelor alveolare – rezilienţă scăzută;
2. zona fibroasă mediană – sutura intermaxilară – mucoasa subţire, aderentă,
sensibilă la presiuni;
3. zona rugilor palatine transverse – treimea anterioară a bolţii palatine – mucoasă
cu ţesut adipos subiacent – rezilienţă medie;
4. zona glandulară – treimea posterioară a bolţii palatine – grad mare de rezilienţă

Cu cât este mai mare grosimea stratului mucos și submucos cu atât este mai
mare presiunea pe care o pot suporta.
Suportul osos oferă sprijin favorabil sau nefavorabil în dependenţă de
dimensiunile și forma apofizei alveolare și a boltei palatine: poate fi atrofiat sau
hipertrofiat.
La maxilă apofizele alveolare sunt grupate în 4 clase:
1. înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără
exostoze;
2. medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
3. cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
4. cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total,
incongruente, suprafaţă mucozală redusă
Tuberozităţile maxilare pot fi:
-favorabile, retentive, cu versante paralele între ele;
-de valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru stabilizarea
protezei;
-valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea stabilităţii
protezei;
- care au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;
Bolta palatină poate fi:
-extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură intermaxilară
insensibilă – sprijin calitativ pentru proteză;
-valoare protetică medie suficient de largă dar cu sutura intermaxilară sensibilă;
-valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală – absenţa suprafeţelor orizontale și
prezenţa a două versante oblice inapte să asigure stabilizarea
La mandibulă apofizele alveolare pot fi cu valoare protetică bună, medie, scăzută,
negativă.
Tuberculii piriformi pot fi favorabili, mai puţin favorabili, cu valoare protetic,
scăzută și valoare negativă.
La aprecierea suportului osos se ia în consideraţie relieful și structura osoasă.

7) Varietăți de proteze mobilizabile

- acrilice totale
- acrilice parţiale cu placă
- scheletate cu carcas metallic
- scheletate cu carcas elastic (biodentaplast)
- elastic
- punţi mobilizabile

Surse bibliografice
1. „Protetică dentară–Chişinău 1993, I.Postolachi, G. Bîrsa, V.Guţuţui...”
2. „Tehnici de confecţionare a protezelor dentar –G.Bîrsa, I.Postolachi, Chişinău
1994.”

3. https://ro.scribd.com/document/211700598/1Edentatia-partiala-intinsa-
Aspectele-clinice-ale-campului-protetic-Indicatii-la-terapia-cu-proteze-partiale-
mobilizabile?
fbclid=IwAR2RJcG0lb1xCoXxIWmB_QtnYAjZAQ1gKAvlPFfFYQc8VDIHrnK
4UuXLZEA

4. https://fdocumente.com/document/99314172-edentatie-partiala-intinsa.html