DINU GEORGIANA ARGENTINA

ANUL II

Comentariu

I.L.Caragiale este astăzi autorul canonic al literaturii române cel  mai  prezent  în  discursul 

public  românesc,  fie  că  e  vorba  de spațiul  educațional,  de  cel  publicistic, 
de  cel  politic  sau,  pur  și simplu, de „geografia” difuză și complexă a spațiului virtual. Nu
de puține ori  recursul  la  Caragiale  și  la  formulele  sale  memorabile funcționează  ori  ca
o  metonimie  a spiritului  critic  autohton, ori  ca semnal subliminal al unei auto-
ironii identitare românești menite să submineze formele  „tari”  ale  reprezentărilor de  sine 
ale românilor.
Toate  aceste reflexe  socio-culturale actuale  ale folosirii emblemei „Caragiale”  n-ar 
fi  existat  dacă  în  cei  100  de  ani  de  la  moartea autorului  cultura  română  n-ar 
fi  decupat  în  spațiul  generat  de personalitatea  complexă 
a  omului,  jurnalistului  și  scriitorului Caragiale  o  abstracțiune fecundă 
care,  iată,  reușește  încă  să dialogheze peste veacuri cu tiparele de reprezentare ale imaginarulu
i socio-cultural românesc de azi.

Tucan, Dumitru. (2017). I. L. CARAGIALE ȘI IMAGINILE ALTERITĂȚII ÎN CULTURA

ROMÂNĂ DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA.

Este de la sine înţeles de ce Caragiale a rămas în memoria poporului românesc, indiferent dacă
este vorba de spaţiu educaţional, de cel publicistic, de cel politic sau de cel virtual. Putem foarte
bine observa, cum personalitatea şi munca lui s-a mulat pe toate aceste domenii, şi mai mult
decât atât, a dezvoltat o pasiune către toate acestea. După părerea mea, priceperea sa în scrierea
şi interpretarea lumii româneşti s-a observat cel mai bine în lucrările lui reprezentative, comediile
şi Momentele, unde se pun în scenă hibrizi omeneşti, produse ale unei evoluţii sociale
defectuoase, care în zilele noastre se poate traduce ca o evoluţie plină de personalitate. Emblema
„Caragiale”, după cum afirmă Dumitru Tucan, nu denotă nimic altceva decât faptul că scriitorul
Caragiale a vorbit pe limba românilor.