REFERAT

RELATII INTERNE SI INTERNATIONALE

MECANISMUL CURSULUI DE SCHIMB VALUTAR

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICA
DEPARTAMENTUL: INGINERIA SI MANAGEMENTUL SISTEMELOR TEHNOLOGICE DIN DR TR
SEVERIN
SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICA SI INDUSTRIALA – ANUL IV
STUDENT: RADULESCU CRISTINA DANIELA
PROFESOR: MARIETA STANCIU
 MECANISMUL CURSULUI DE SCHIMB VALUTAR

1.1

Cursul valutar: concept şi metode de cotare a valutelor

1.2
Tipologia cursurilor de schimb valutar. Factorii determinanţi ai evoluţiei cursului de schimb
valutar

1.3

Cursul valutar- factor determinant în tranzacţiile economice externe

1. Conceptul de curs de schimb

Cursul de schimb reprezintă raportul de schimb între două monede care se compară în cadrul
mecanismului cursului de schimb sau altfel definit este prețul unei monede exprimat în raport cu moneda
altei țări.
El constituie o variabilă economică deosebit de importantă, evoluția sa având influență asupra
dezvoltării economice, asupra nivelului prețurilor, a importului și exportului la nivel mondial, influențând nu
numai agenții economici, ci și persoanele fizice.
Pe plan internaţional (ISO 4217), simbolizarea monedelor naţionale se realizează printr-o denumire cu
3 litere (primele două semnifică ţara emitentă, iar a treia - denumirea monedei respective).

EXEMPLU: USD (United States Dollar – dolar american), JPY (Japan Yen – yen japonez), CHF
(Confederation Helvetique Franc – franc elveţian) etc.

Modalitatea de exprimare a cursului valutar este: 4,4012/104 EUR/RON (sau 1EUR = 4,4012/104
RON). EUR se numeşte monedă de bază (engl. base currency), iar RON monedă variabilă (engl.
variable/domestic currency).
Cotația valutară reprezintă prețul de cumpărare/de vânzare afișat de un intermediar pe piață pentru
moneda de bază.

 4,4012 EUR/RON reprezintă cursul la cumpărare (BID). El este privit prin prisma operatorilor pe
piaţa valutară (care acţionează în calitate de intermediari) şi este cursul la care aceştia cumpără
moneda de bază (EUR) contra monedei variabile (RON).
 4,4104 EUR/RON reprezintă cursul la vânzare (ASK), fiind cursul la care intermediarul pe piaţa
valutară vinde moneda de bază (EUR) contra monedei variabile (RON).

Diferenţa între cursul la cumpărare şi cel la vânzare (= 0,0092 = 92 puncte; PIPS = percentage in
points) se numeşte marjă (spread) şi reprezintă câştigul intermediarului - el cumpără la un curs mai scăzut
şi vinde apoi la un curs mai ridicat. Întotdeauna, cursul la cumpărare practicat de intermediar (bid) este mai
mic decât cursul la vânzare (ask) al acestuia. Un pip se determină ca 1/10.000 (excepție JPY pentru care 1
pip = 1/100).

SPREAD absolut  ASK - BID

ASK - BID
SPREAD relativ (%)  * 100
BID

Evoluția cursului de schimb se reflectă în aprecierea/deprecierea unei monede față de altă monedă cu
care se compară. Acest fenomen – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb flotante,
este determinat de modificarea cursului de schimb ca urmare a confruntării continue a cererii și ofertei de
valute de pe piață. În situația în care modificarea cursului de schimb are loc ca urmare a deciziei băncii
centrale prin care aceasta modifică paritatea cursului de schimb, termenul utilizat este de
valorizare/devalorizare – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb fixe.
S  S0 S
grad de apreciere/depreciere moneda de baza %  1  1 1
S0 S0
1 1

S S0 S
grad de apreciere/depreciere moneda cotata %  1  0 1
1 S1
S0
La două momente diferite, într-o cotație valutară aprecierea unei monede implică deprecierea celeilalte
monede, însă gradul de apreciere al uneia nu este egal cu gradul de depreciere al celeilalte.
În situația în care se dorește nu numai determinarea aprecierii/deprecierii unei monede față de o
singură altă monedă, ci și interpretarea evoluției internaționale (de ansamblu) a cursului unei anumite
monede față de un coș de valute, este necesar a se calcula un curs de schimb efectiv care ia în
considerare cursurile bilaterale și ponderea pe care diferitele valute din coș o dețin în comerțul internațional
al țării analizate.
 Pentru clienţii de pe piaţa valutară care adresează intermediarilor ordine de vânzare/cumpărare,
cursurile de schimb trebuie privite invers decât din punctul de vedere al intermediarilor. Ceea ce pentru
intermediar reprezintă curs la cumpărare, pentru client este curs la vânzare, iar cursul la vânzare al
intermediarului este curs la cumpărare pentru client.

Curs cump Intermediar Curs vanz

Curs vanz Client Curs cump

Piața valutară implică participarea următoarelor categorii de operatori:

- market maker  formatorii de piață care acționează în calitate de intermediari și afișează cotații
pentru diferite valute
- market taker  clienții (persoane fizice și juridice) care efectuează tranzacții de vânzare/cumpărare
de valute la cotațiile afișate
Un intermediar nu poate acționa în același timp ca market maker și ca market taker, ci doar la momente
diferite.

În practica internaţională se întâlnesc următoarele modalităţi de cotare:

 cotarea directă (incertă) prin care se determină numărul de unităţi de monedă naţională ce revine la o
unitate de monedă străină. Această cotaţie se exprimă prin raportul:

Moneda straina
N  1 Moneda straina  N  Moneda nationala
Moneda nationala

EXEMPLU: în România: 1 EUR = 4,4013/62 RON.

Modalitatea de cotare directă a monedelor naționale se întâlneşte în majoritatea ţărilor.

 cotarea indirectă (certă) prin care se determină numărul de unităţi de monedă străină ce revine la o
unitate de monedă naţionala. Această cotaţie se exprimă prin raportul:
Moneda nationala
M  1 Moneda nationala  M  Moneda straina
Moneda straina

EXEMPLU: în Anglia: 1 GBP = 1,6080/98 USD.

Modalitate de cotarea indirectă a monedelor naționale se întâlneşte în ţări precum Marea Britanie, ţările
Zonei Euro, Canada, Australia, Noua Zeelandă.

O valută poate fi monedă de bază în cadrul unei cotații și monedă cotantă în cadrul altei cotații.
Regulamentul valutar al României precizează faptul că moneda națională (leul) cotează direct față de
toate celelalte valute.

 cotarea încrucişată (cross-rate): două monede care îşi exprimă iniţial cursul printr-o a treia monedă
comună, îşi pot determina cursul între ele renunţându-se la moneda comună.
Pentru a determina acest curs, se utilizează următoarele relaţii de calcul:

 în cazul monedelor care cotează direct

 BID comuna/variabila
BID baza/variabila 
ASK comuna/baza
ASK comuna/variabila
ASK baza/variabila 
BID comuna/baza

EXEMPLU: 4,4062/91 EUR/RON şi 1,2660/82 EUR/USD → x USD/RON ?

BID USD/RON = BID EUR/RON / ASK EUR/USD ASK USD/RON = ASK EUR/RON / BID EUR/USD

= 4,4062 / 1,2682 = 3,4744 = 4,4091 / 1,2660 = 3,4827

 în cazul monedelor care cotează indirect

BIDbaza/variabila  BIDbaza/comuna * BID variabila/comuna

ASK baza/variabila  ASK baza/comuna * ASK comuna/variabila

EXEMPLU: 4,4062/91 EUR/RON şi 0,7885/99 USD/EUR → x USD/RON ?

BID USD/RON = BID USD/EUR * BID EUR/RON ASK USD/RON = ASK USD/EUR * ASK EUR/RON

= 4,4062 * 0,7885 = 3,4743 = 4,4091* 0,7899 = 3,4827

În funcţie de puterea de cumpărare, starea de convertibilitate a monedelor naţionale şi de

reglementările existente pe fiecare piaţă, există mai multe tipuri de cursuri:

 cursul oficial (central) este stabilit de autoritatea monetară fiind mai apropiat sau mai îndepărtat de
raportul valoric real dintre monedele care se compară.
Astfel, cursul oficial poate fi determinat de autoritatea monetară ca o medie ponderată a cursurilor de
revenire pentru principalele grupe de bunuri şi servicii ce fac obiectul schimburilor între ţările ale căror
monede se compară sau poate fi determinat ca un curs mediu interbancar calculat de banca centrală şi
utilizat în diverse operaţiuni de decontare internă, la evaluări, raportări statistice.

 cursul de piaţă (curs economic) reflectă condiţiile pieţei fiind determinat ca punct de echilibru între
cererea şi oferta de valută de pe piaţă la un moment dat. Este un curs liber, variabil şi care se poate
modifica de mai multe ori pe parcursul unei zile în principiu fără nici o limită a variaţiei de curs.

 cursul internaţional se stabileşte ca o medie a cursurilor practicate la un moment dat pe anumite pieţe
valutare având scop de informare şi nu de utilizare efectivă (exemplu: cursul reprezentativ utilizat de FMI în
raport cu țările membre).

 cursul tolerant (al “bursei negre”) este stabilit în afara reglementărilor legale, fiind întâlnit cu precădere în
țările cu restricții valutare sau monedă neconvertibilă.

EXEMPLU 1: determinarea cursului de schimb oficial

 Comerţul bilateral între Japonia şi SUA include următoarele produse:

Pro Preţ Japonia Preţ SUA Pondere

dus (JPY) (USD) (%)
A 24.813 250 10
B 23.912 300 30
C 39.474 400 20
D 13.760 100 30
E 53.647 350 10

Curs de schimb x/y   Curs de revenire ponderat produs "i"

Curs de revenire ponderat produs "i"  pondere produs"i" Curs de revenire produs "i"x/y

Pret produs "i" in moneda " y"

Curs de revenire produs "i"x/y 
Pret produs "i" in moneda " x"

Curs de revenire Curs de revenire ponderat

Produs
(USD/JPY) (USD/JPY)
A 99,252 9,9252
B 79,71 23,913
C 98,685 19,737
D 137,6 41,28
E 153,277 15,3277
CURS DE
110,18
SCHIMB USD/JPY

EXEMPLU 2: determinarea cursului de schimb oficial

Pentru stabilirea cursului oficial X/Y, băncile 1, 2, 3, 4 au comunicat băncii centrale volumul de tranzacţii
şi cursurile de derulare a acestora astfel:

Volum tranzacţii Curs

Banca
Cumpărare Vânzare Cumpărare Vânzare
1 58.400 61.300 3,2575 3,2685
2 84.200 90.300 3,2300 3,2480
3 110.000 93.000 3,1982 3,2113
4 165.800 211.400 3,2415 3,2710

 Q * CV i i
Curs de referinta  i 1
n

Q
i 1
i

(Q = volum de valută tranzacţionat CV = curs valutar)

Curs de referinta
58.400 * 3,2575  61.300 * 3,2685  ....  165.800 * 3,2415  211.400 * 3.2710

58.400  61.300  ...  165.800  211.400
 3,2425
EXEMPLU 3: determinarea cursului de piaţă

Ordinele adresate de clienţi unei bănci pentru tranzacţionare X contra Y au fost:

Ordine la cumpărare Ordine la vânzare

150.000 X la cursul pieţei
100.000 curs limită 1,3516 X/Y
90.000 curs limită 1,3510 X/Y
70.000 curs limită 1,3498 X/Y
100.000 curs limită 1,3456 X/Y
80.000 curs limită 1,3432 X/Y
200.000 X la cursul pieţei
90.000 curs limită 1,3416 X/Y
80.000 curs limită 1,3440 X/Y
100.000 curs limită 1,3456 X/Y
60.000 curs limită 1,3498 X/Y
110.000 curs limită 1,3510 X/Y

Determinarea cursului de piaţă presupune centralizarea ordinelor de cumpărare şi de vânzare,

cumularea lor şi determinarea punctului de echilibru între cerere şi ofertă.

Ordine la Ordine la
cumpărare CURS vânzare MINIM
Efectiv Cumulat Efectiv Cumulat
150.000 150.000 CP – cp. - 640.000 150.000
100.000 250.000 1,3516 - 640.000 250.000
90.000 340.000 1,3510 110.000 640.000 340.000
70.000 410.000 1,3498 60.000 530.000 410.000
100.000 510.000 1,3456 100.000 470.000 470.000
- 510.000 1,3440 80.000 370.000 370.000
80.000 590.000 1,3432 - 290.000 290.000
- 590.000 1,3416 90.000 290.000 290.000
- 590.000 CP – vz. 200.000 200.000 200.000
Volum maxim tranzactionat  470.000 X contra Y

Curs de piata  1,3456 X/Y

volum maxim tranzactionat
Coeficient de executie 
volum maxim cumulat

470.000
 la cumparare   79,66%
590.000
470.000
 la vanzare   73,44%
640.000

2. Factori de influenţă asupra cursului valutar

Factorii principali care influențează evoluția pe termen lung a cursului de schimb între monedele a două
țări sunt:
 - balanța comercială, care este măsura valorii nete a comerțului exterior într-o anumită perioadă de
timp;
- ratele relative ale inflației, prin faptul că acolo unde apare o inflație mai mare moneda națională
cunoaște o depreciere;
- ratele relative ale dobânzii, prin faptul că produc reorientarea fluxurilor financiare internaționale către
piețele care oferă o dobândă mai mare.

Factorii care influențează cursul de schimb pe termen scurt între monedele a două țări sunt determinați
în mare măsură de conjunctura pieței și includ:
- intervențiile băncilor centrale pe piața monetară, care pot avea un impact semnificativ asupra cursului
de schimb, dacă nu sunt anticipate de piață și sunt coordonate cu operațiunile băncilor centrale din alte țări;
- modificările de politică bugetară, care influențează fie investițiile străine, fie pe cele autohtone,
afectând astfel în mod direct balanța comercială;
- modificarea încrederii în sistemul politic, care poate avea un efect de durată dacă se consideră că
starea generată nu este temporară;
- tulburările sociale, care pot avea efecte negative de durată dacă nu sunt înlăturate cauzele;
- evenimentele neprevăzute referitoare la comerțul dintre cele două țări, care pot influența direct balanța
comercială.

Asupra cursului valutar îşi exercită influenţa o serie de factori care pot fi grupaţi în factori de natură
internă şi de natură externă. Astfel:
- factori interni (economici, monetar-financiari, psihologici, politici, militari)
- factori externi (în principal cererea şi oferta de valută)

 Factorii economici pot fi reprezentaţi de volumul şi structura producţiei, calitatea bunurilor şi serviciilor
produse în cadrul unei economii, tehnologiile utilizate, evoluţia productivităţii muncii, nivelul şi dinamica
preţurilor etc.
Orice factor economic îşi transmite influenţa asupra cursului valutar prin preţ. Dacă indicele general al
preţurilor şi tarifelor scade, aceasta înseamnă o creştere a puterii de cumpărare a monedei naţionale, ceea
ce se reflectă în creşterea raportului de schimb al monedei naţionale faţă de o altă monedă cu care se
compară, respectiv o influenţă favorabilă asupra cursului de schimb.
În caz contrar, creşterea indicelui general al preţurilor şi tarifelor va avea o influenţă nefavorabilă asupra
raportului de schimb, moneda naţională pierzând din puterea de cumpărare.
Nivelul preţurilor este corelat cu nivelul produsului intern brut - care generează oferta de bunuri şi
servicii într-o economie şi cu inflaţia. Se consideră că dacă într-o economie ritmul anual de creştere a
preţurilor este de 2-3%, urmarea este stimularea activităţii economice, ceea ce se va reflecta într-o
apreciere a monedei naţionale.

 Factorii monetar-financiari ce pot influenţa cursul valutar sunt reprezentaţi în principal de nivelul ratei
dobânzii, nivelul creditelor, masa monetară în circulaţie, situaţia finanţelor publice, situaţia balanţei
comerciale.
Aceşti factori trebuie priviţi sub două aspecte: ca rezultat direct al activităţii economico-financiare a ţării
respective dar şi ca posibilitate a băncii centrale de a modifica nivelul ratei dobânzii şi pe această bază
masa monetară în circulaţie cu efecte asupra modificării cursului de schimb al monedei naţionale.
Majorarea de către banca centrală a ratei dobânzii de referinţă determină creşterea ratei dobânzii la
băncile comerciale şi ca urmare scumpirea creditelor. Efectul va fi o scădere a cererii de credite şi
reducerea masei monetare în circulaţie.
Într-o economie care funcţionează normal, reducerea masei monetare în circulaţie, în condiţiile
menţinerii constante a ofertei de bunuri şi servicii, are ca efect scăderea preţurilor şi implicit o creştere a
puterii de cumpărare cu efecte favorabile asupra cursului de schimb al monedei naţionale.
Pentru ţările cu monedă convertibilă oficial, reducerea masei monetare pe piaţa internă se reflectă în
reducerea ofertei de monedă naţională pentru piaţa externă, iar dacă cererea externă pentru moneda
respectivă este relativ constantă, urmarea este că acea monedă devine mai scumpă, având loc o creştere
a cursului de schimb al monedei respective.
Factorii financiari au în vedere în principal situaţia bugetului de stat deoarece în cazul în care se
înregistrează un deficit bugetar, banca centrală va încerca acoperirea acestuia prin emisiune monetară.
Dacă această operaţiune nu este însoţită şi de creşterea corespunzătoare a ofertei de bunuri şi servicii,
urmarea va fi creşterea preţurilor cu efecte nefavorabile asupra cursului de schimb al monedei naţionale.
În cazul existenţei unei balanţe comerciale deficitare, autoritatea monetară va încerca procurarea
resurselor necesare acoperirii decalajului dintre importuri şi exporturi, urmarea fiind o creştere a cererii de
valută în condiţiile creşterii ofertei de monedă naţională, ceea ce va determina scăderea cursului de schimb
al monedei naţionale.

 Factorii psihologici influenţează direct cursul valutar pe pieţele unde funcţionează burse valutare şi
cursul de schimb se determină pe baza raportului cerere/ofertă. Simple informaţii sau păreri cu privire la
evoluţia cursului pe alte pieţe sau evoluţii ale preţurilor interne produc modificări imediate asupra cererii de
valută influenţând cursul de schimb al monedei naţionale.

 Factorii politici vizează încrederea în conducerea ţării, în capacitatea acesteia de a menţine echilibrul
economic, in(stabilitatea) politică concretizată în schimbări de guverne etc.
Toate aceste fenomene determină întărirea sau erodarea monedei naţionale, cu efecte favorabile sau
nefavorabile asupra cursului valutar.

 Factorii militari au în vedere faptul că ori de câte ori într-o economie se produc fenomene de această
natură (războaie, revoluţii etc.) activitatea economică este îndreptată către satisfacerea cu prioritate a
nevoilor cu caracter militar şi de aceea încrederea în capacitatea economiei naţionale de a produce bunuri
şi servicii de larg consum care să acopere masa monetară scade, ceea ce influenţează nefavorabil cursul
de schimb al monedei respective.

 Factori externi
Evoluţia unei anumite valute pe piaţa internaţională va influenţa cursul valutar al monedei naţionale
deoarece prin intermediul cursului valutar se preiau la nivelul unei economii naţionale influenţele provenite
din economiile cu care se compară moneda ţării respective.
Existenţa unor stări conflictuale poate determina întreruperea pentru o anumită perioadă a relaţiilor
comerciale dintre economia naţională şi o anumită zonă, ceea ce va produce dezechilibre la nivelul balanţei
comerciale cu urmări asupra evoluţiei cursului de schimb.
Existenţa unui embargou într-o zonă învecinată are ca efect reorientarea activităţii economice
internaţionale, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru economia naţională respectivă, decalaje
între încasările şi plăţile derulate la nivel internaţional şi astfel creşterea/scăderea cursului de schimb al
monedei naţionale.

3. Determinarea cursului valutar

În condiţiile sistemelor monetare bazate pe etalonul aur, determinarea cursului valutar era simplu de
realizat şi rezulta din raportarea conţinutului în aur al monedelor care se comparau.
Complexitatea etalonului monetar actual, puterea de cumpărare, face ca modelele practice de
determinare a cursului valutar să fie mult mai cuprinzătoare, având o determinare reală, bazată pe preţurile
bunurilor şi serviciilor practicate în ţările ale căror monede se compară.
Cursul de schimb apare ca medie aritmetică ponderată a cursurilor de revenire pentru bunuri şi servicii.
Se porneşte de la premisa potrivit căreia ţările cu monedă convertibilă oficial publică la intervale
regulate de timp indicele general al preţurilor şi tarifelor, dar şi preţurile medii practicate pentru acestea. Se
ia în considerare structura produsului intern brut din ţările ale căror monede se compară şi categoriile de
bunuri şi servicii care intră preponderent în structura schimbului reciproc între ţările ale căror monede intră
în mecanismul de determinare a cursului de schimb.
Determinarea acestui curs prezintă o importanţă deosebită deoarece el este considerat un curs central,
oficial. Nivelul său rămâne nemodificat atât timp cât indicele preţurilor nu se schimbă. Importanţa lui este
dată de compararea cu cursul pieţei, determinat ca raport între cererea şi oferta zilnică de valută şi care
oscilează în jurul cursului oficial. La un moment dat cursului central îi poate corespunde o multitudine de
cursuri de piaţă (economice).
În ţările cu monede neconvertibile, determinarea cursului de schimb se poate face prin legarea monedei
naţionale de cursul unei monede mai puternice.

4. Poziţia valutară

O bancă activă în tranzacţii internaţionale trebuie să deţină sume oarecum echilibrate din toate valutele
principale pentru a face faţă necesităţilor de plăţi internaţionale. De regulă, conturile deţinute la bănci
străine nu trebuie să fie supraalimentate (sumele respective pot fi supuse riscului valutar), dar nici
subalimentate (dacă apare un deficit de scurtă durată, costurile procurării sumelor necesare sunt ridicate).
Poziţia valutară deschisă a unei societăţi bancare într-o anumită monedă străină reprezintă diferenţa
dintre totalul creanţelor şi totalul angajamentelor băncii pe moneda străină respectivă. Astfel, se compară
activele şi pasivele deţinute de bancă pe fiecare valută şi se determină poziţia băncii pe valuta respectivă:
poziţie lungă sau poziţie scurtă.
O poziţie valutară deschisă este definită ca poziţie lungă (LONG) atunci când totalul creanţelor
depăşeşte totalul angajamentelor şi este definită drept poziţie scurtă (SHORT) atunci când totalul
angajamentelor depăşeşte totalul creanţelor.
Poziţiile valutare ale băncilor se schimbă continuu, din cauza operaţiunilor curente. Poziţia lungă dintr-o
anumită valută are corespondent întotdeauna o poziţie scurtă într-o altă valută.
Între poziţiile valutare înregistrate de o bancă şi modificarea cursului de schimb există o legătură ce
influenţează performanţele bancare. Astfel, o situaţie favorabilă se înregistrează atunci când poziţia lungă
creşte şi cea scurtă scade, iar situaţia nefavorabilă apare atunci când poziţia lungă scade şi cea scurtă
creşte. Ceea ce urmăreşte o bancă este corelarea pe cât de mult posibil a poziţiilor lungi şi scurte pe
diversele valute cu care lucrează deoarece astfel îşi poate minimiza expunerea la riscul valutar.

5. Riscul valutar

Reprezintă pierderea înregistrată de un participant la tranzacţiile economice internaţionale ca urmare a

unor fenomene economice, monetare şi valutare ce se pot produce în intervalul cuprins între momentul
încheierii contractului (To) şi momentul decontării (T1) şi care afectează cursul de schimb.
Gestionarea factorilor care influenţează riscul valutar se realizează cu ajutorul mai multor procedee şi
metode la nivelul economiilor naţionale (nivel macro), la nivelul instituţiilor bancare (nivel mezo) şi la nivelul
firmelor (nivel micro).

Factorii de bază care determină riscul valutar au în vedere:

 la nivel macro
- ritmul creşterii economice
- nivelul inflaţiei
- situaţia finanţelor publice
- situaţia balanţei comerciale şi de plăţi
- migrarea capitalului
- situaţia rezervei valutare
- datoria de stat (internă şi externă)
- schimbări în legislaţie
- evenimente politice

 la nivel micro
- fluctuaţiile ratei dobânzii
- situaţia economică a partenerului comercial
- nivelul dezvoltării pieţei valutare la vedere şi la termen
- nivelul modernizării decontărilor externe
- nivelul informării operative asupra evoluţiei cursului valutar
- factori subiectivi

Gestionarea acestor riscuri are în vedere adoptarea de măsuri care să limiteze sau să elimine
pierderea ce s-ar putea înregistra la nivelul partenerilor comerciali. Astfel, în practică se delimitează
metode (tehnici) contractuale şi metode (tehnici) extracontractuale de acoperire a riscului.

Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar

Constau în clauze ce se includ în contractele internaţionale şi care permit recuperarea parţială sau
integrală a pierderii determinată de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb. Includerea acestor clauze
echivalează cu recalcularea preţului contractual în situaţia în care fluctuaţia cursului valutar depăşeşte o
anumită marjă specificată în contract.
În cazul scăderii cursului valutar între momentul To (încheierea contractului) şi T1 (decontarea
contractuală) apare:
- risc pentru creditor (exportator) reprezentat de pierderea de valoare, ca diferenţă între nivelul real al
creanţei şi valoarea ce urmează a fi recuperată prin utilizarea viitoare a mijloacelor de plată încasate;
- avantaj pentru debitor (importator) care va trebui să facă un efort valoric mai mic pentru a procura
mijloacele de plată cu care să îşi achite datoria iniţială.
În cazul creşterii cursului valutar se înregistrează:
- risc pentru debitor (importator) deoarece acesta va avea nevoie de mijloace de plată suplimentare
pentru acoperirea datoriei de plată iniţială;
- avantaj pentru creditor (exportator) care va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea
semnelor băneşti de la data decontării.

Introducerea într-un contract internaţional a unei clauze de evitare a riscului se bazează pe previziunea
participanţilor cu privire la evoluţia cursului monedei de contract în perioada de derulare a contractului.
În practica internaţională se utilizează cu precădere următoarele tipuri de clauze valutare:
- clauza valutară simplă
- clauza coşului valutar simplu
- clauza coşului de valute ponderat
- clauza indexării sau rectificării preţului etc.

Clauzele contractuale presupun calcularea unui coeficient de corecţie (K %) care se compară cu marja
de variaţie a cursurilor (M%) stabilită prin contract. Dacă acest coeficient depăşeşte marja, are loc
recalcularea preţului contractual, astfel:

P1 = Po (1± K%)

P1 = preţul recalculat (la data decontării)

Po = preţul iniţial

Calcularea coeficientului de corecţie:

 în cazul clauzei valutare simple:

CV1
K%   100  100
CV0
CV1 = cursul valutar la data decontării
CV0 = cursul valutar iniţial (la data încheierii contractului)

 în cazul coşului valutar simplu (toate valutele componente au aceeaşi pondere la coşul valutar de
referinţă)

1 n CV1i
K%  ( 
n i 1 CV0i
) *100  100

n = număr valute participante la coşul valutar de referinţă

CV = cursul valutei de contract faţă de fiecare valută din coşul de referinţă, la data încheierii contractului
(0) şi la data decontării contractului (1)

 în cazul coşului valutar ponderat (ponderea valutelor la coşul valutar de referinţă este diferită)

n
CV1i
K %  ( p i * ) *100  100
i 1 CV0i

a, b,...., m = ponderea de participare a fiecărei valute la coşul valutar de referinţă

CV = cursul valutei de contract faţă de fiecare valută din coşul de referinţă, la data încheierii contractului
(0) şi la data decontării contractului (1)
  în cazul clauzei indexării

P1 = Po (1 ± %)n

% = diferenţa între rata dobânzii la data finalizării contractului şi rata dobânzii la data iniţierii
contractului
n = numărul de ani pentru care se derulează contractul

Această clauză se utilizează în cazul contractelor ce se derulează pe o perioadă de mai mulţi ani, pe
bază de credit şi care ţin cont de evoluţia ratei dobânzii.

Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului valutar

a) Tehnici extracontractuale interne

În cazul în care unul dintre parteneri nu poate apela la metodele contractuale (poziţia sa pe piaţă fiind
modestă), dar şi ca o completare a procedeelor contractuale, se poate face apel la metode neprevăzute în
contract:
 sincronizarea în timp a încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută: este posibilă pentru agenţii economici
care derulează concomitent atât operaţiuni de export, cât şi de import. Ei vor căuta să încheie contractele
în aceeaşi valută şi cu aproximativ aceeaşi scadenţă astfel încât riscul valutar să fie resimţit doar pentru
soldul operaţiunilor.
 alegerea monedei de contract: se poate face în funcţie de poziţia (forţa comercială) partenerilor în
cadrul negocierilor; exportatorul urmăreşte să impună ca monedă de contract o valută în curs de apreciere
(va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea semnelor băneşti de la data decontării), în
timp ce importatorul preferă o monedă în proces de depreciere (va trebui să facă un efort valoric mai mic
pentru a procura mijloacele de plată cu care să îşi achite datoria iniţială).
 amânarea sau devansarea plăţii datoriei de către importator: în cazul anticipării aprecierii monedei
de contract, importatorul va urmări urgentarea plăţii; în caz contrar, el va căuta întârzierea plăţii atât timp
cât îi permit clauzele acordurilor de plăţi (pentru a nu plăti penalizări de întârziere).
 derularea corectă şi conform graficului a relaţiei economice internaţionale: orice abatere în timp sau
de la cantitatea/calitatea şi preţul prevăzute în contract atrage întârzierea plăţii şi amplificarea efectelor
negative ale modificărilor de curs valutar.
b) Tehnici extracontractuale externe

Constau în principal în transmiterea riscului către o bancă comercială sau către un alt intermediar care
acceptă preluarea acestuia în anumite condiţii prevăzute într-un contract încheiat între cele două părţi. Cel
mai frecvent, în cazul în care contractele comerciale internaţionale se încheie fără alte clauze, se
procedează ulterior la încheierea unui contract de hedging valutar.
Hedgingul constă în operaţiunea la termen prin care se încheie cu o bancă comercială un contract de
vânzare sau de cumpărare a valutei, la un curs la termen predeterminat. Rezultatul acestei operaţiuni se
determină la data plăţii (la scadenţă) când se compară cursul la vedere al monedei de contract la data
respectivă cu cursul la termen prestabilit.

STUDENT,
RADULESCU CRISTINA DANIELA