Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Leucemie Licenta
Leucemie Licenta
Leucemie Licenta
MEDICAL GENERALIST
LUCRARE DE DIPLOMĂ
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU
LEUCEMIE
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL
CURSANT:
FOCSANI
2013
Cuprins
Argument
Capitolul I
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a sângelui
Sângele............................................................................................................7
Eritrocitele.......................................................................................................8
Granulocitele.................................................................................................10
Limfocitele şi plasmocitele...........................................................................11
Monocite şi macrofage..................................................................................12
Trombocite....................................................................................................12
Plasma sanguină............................................................................................13
Hemostaza.....................................................................................................14
Hemoliza.......................................................................................................15
Funcţiile sângelui..........................................................................................16
Capitolul II
Leucemia limfatică cronică...........................................................................16
Leucemia mieloidă cronică...........................................................................16
Capitolul III
Rolul asistentei medicale în pregătirea pacientului pentru investigaţii clinice
şi paraclinice
Rolul asistentului medical în efectuarea examenului clinic..........................23
Recoltarea de produse biologice....................................................................24
Puncţia osoasă...............................................................................................23
Măsurarea funcţiilor vitale............................................................................25
Capitolul IV
Acordarea îngrijirilor specifice bolnavului cu amputaţie de membru
inferior
Îngrijiri igienice...........................................................................................32
Îngrijiri dietetice..........................................................................................34
Îngrijiri terapeutice......................................................................................35
Îngrijiri profilactice.....................................................................................37
Capitolul V
Elaborarea planurilor de îngrijire
Cazul A..........................................................................................................38
Cazul B..........................................................................................................45
Cazul C..........................................................................................................52
Capitolul VI
Educaţia sanitară a pacientului cu leucemie cronică...............................58
Bibliografie
Argument
Sângele este ţesut lichid care irigă toate organele şi ţesuturile. Cantitatea de
sânge din organism este de 4 - 5 1, din care o parte este sângele circulant, iar restul de depozit,
care va fi aruncat în circulaţie la nevoie. Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate:
eritrocite, granulocite, limfocite, plasmocite, monocite şi trombocite.
Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea de
hematopoieză referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la formarea celulelor
sanguine mature. În trecut, s-au emis mai multe teorii în legătură cu acest proces de formare,
în funcţie de numărul celulelor precursoare: monofiletică, dualistă, pluralistă. Astăzi este
cunoscut faptul că celulele sanguine derivă din mezenchim. Pe aria vasculară a sacului vitelin
apar precoce insule de celule, dintre care cele periferice formează vasele sanguine, iar cele
centrale, celulele stem-hematopoietice. Iniţial, aceste celule migrează, de pe suprafaţa sacului
vitelin, în ficat, splină, măduvă şi timus, unde formează rezervoare secundare. Din luna a Ii-a
incepe faza hepatosplenică a hematopoiezei, iar din luna a V-a, faza medulară. Celulele au
două proprietăţi de bază: diferenţierea spre un tip celular sau altul şi autore-producerea, care
face ca rezervorul de celule stern să se menţină intact, deşi diferenţierea este continuă. Se pot
deosebi celule stern pluripotente (capabile să se diferenţieze) pentru toate sistemele celulare,
pluripotente pentru anumite sisteme celulare şi celule stern uni-potente, pentru un anumit
sistem celular. La ultimul nivel acţionează stimulii specifici (eritropoietina, granulopoietina,
trombopoietina), pentru diferenţiere in celule adulte.
Un rol important in hematopoieză îl are măduva osoasă (torace, vertebre,
craniu, pelvis). La adult măduva este rezervorul activ de celule stern pentru toate tipurile de
celule sanguine, atât pentru cele care se diferenţiază intramedular (eritrocite, granulocite,
trombocite şi monocite), cât şi pentru limfocite şi plasmocite, care se diferenţiază extrame-
dular. Acest fenomen se realizează prin migrarea celulelor stern, care persistă în tot timpul
vieţii adulte. Fiecare celulă îndeplineşte funcţii specifice: eritrocitele transportă gazele
respiratorii (O2 şi CO2), trombocitele iau parte la hemostază, granulocitele (neu-trofile,
eozinofile şi bazofile) şi macrofagele asigură fagocitoza, limfocitele şi plasmocitele produc
anticorpi şi formează sistemul imun. Fagocitoza şi imunitatea sunt mecanismele de bază prin
care organismul luptă împotriva a aceea ce este străin (non seif). Tradiţional, sub denumirea de
leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care îndeplinesc funcţia de apărare (granulocite,
monocite, limfocite, plasmocite). În drumul lor de la stadiul de stern spre cel adult, celulele
sanguine se diferenţiază, proliferează şi se maturează. Între distrugerea şi producerea celulelor
sanguine există un echilibru, care face ca numărul elementelor figurate din sange să fie
constant la individul normal.
Cercetarea hematopoiezei se face cu ajutorul mielogramei, splenogramei şi
adeno-gramei. În practică se foloseşte, mai ales, mielograma (prin puncţie sternală).
Mielograma sternală prezintă: hemocitoblaşti 1 - 2%; mieloblaşti 0,5%; promielocite 1 - 8%;
mielocite: neutrofile 5 -14%; eozinofile 0,3 - 3%; metamielocite: neutrofile 13 - 30%;
eozinofile 0 - 4%; bazofile 0-1%; normoblaşti 7 -32%; macroblaşti 1 - 8%; limfocite 3 -20%;
megacariocite 0 - 3%; celule reticulare 0 - 2%. Pe langă elementele figurate, sangele mai
conţine apă (90%), substanţe organice şi anorganice. După îndepărtarea elementelor figurate
din sânge (prin centrifugare) rămane plasma.
ERITROCITELE (hematii sau globule roşii)
În trecut erau considerate două sisteme celulare distincte. Astăzi se ştie că sunt
strâns inrudite, plasmocitele fiind ultima fază de specializare a unor limfocite. Plasmocitele,
limfocitele şi macrofagele alcătuiesc sistemul imunologic. Deşi limfocitopoieza la adult are
loc in splină şi ganglionii limfatici, rezervorul de celule stern se află tot in măduva osoasă.
Organele limfatice se impart in centrale (timusul şi bursa epitelială) şi periferice (ganglioni
limfatici, splină şi limfocitele circulante). Timusul, care joacă un rol capital în limfocitopoieza
în timpul vieţii embrionare, îşi menţine importanţa şi în timpul vieţii adulte. După locul unde
iau naştere, limfocitele se impart in limfocite T (timodependente), localizate în zonele
paracorticale din ganglionii limfaticişi pulpa albă splenică, cu rol în imunitatea celulară
(hipersensibilitatea întarziată, imunitatea de transplant, reacţia grefă contra gazdă) şi limfocite
B (bursodependente), localizate in centrii germinativi, care se transformă în plasmocite şi au
deci rol in imunitatea umorală (plasmocitele secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline).
Convenţional, etapele de dezvoltare in seria limfatică sunt: limfoblast,
prolimfocit, limfocit, mare, mijlociu şi mic, iar în seria plas-mocitară: plasmoblast,
proplasmocit, plasmocit. Sistemul imunologic, format din limfocite, plasmocite şi macrofage
apără organismul de agresiuni externe. Imunitatea este celulară mediată de limfocite şi
umorală mediată de plasmocite. Acestea din urmă secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline
(Ig.G, Ig.A, Ig.D, Ig.M, Ig.E). Pătrunderea in organism a unui antigen duce la incorporarea
acestuia de către macrofage. Antigenul prelucrat de către macrofag sensibilizează fie
plasmocitele, cu producere de imunoglobuline (imunitate umorală), fie limfocitele, cu
declanşarea reacţiilor de imunitate celulară.
Limfocitele circulante sunt in număr de 2 500/mm3. Creşterea limfocitelor
(limfo-citoză) se intalneşte în parotidita epidemică, varicelă, hepatita virală, tuşea convulsivă,
neoplasme, limfoleucoză. Scăderea imunoglobulinelor (deficit imun) apare in boala Hod-gkin,
sarcoidoză, mielomul multiplu, leucemia limfocitară cronică. Sistemul imunologic deţine
inventarul antigenic al ţesuturilor proprii. Dereglarea acestei funcţii duce la nerecunoaşterea
antigenelor proprii de către sistemul imunologic; astfel apar autoanticorpii (anemia hemolitică
autoimună, lupusul eritematos diseminat etc.).
MONOCITELE Şl MACROFAGELE
Etapele de dezvoltare in seria monocitară sunt: monoblast, promonocit, monocit
şi macrofag. Locul de formare este măduva osoasă prin celule sterm. Nu există rezervor de
monocite in măduvă. Durata de viaţă in sange este de 32 de ore. Monocitele sunt celule
imature, ele devenind mature in ţesuturi, unde poartă denumirea de macrofage. Deci,
monocitele şi macrofagele sunt stadii funcţionale ale aceluiaşi tip de celulă. Macrofagele
poartă diferite denumiri, după locul unde se găsesc: microglie, macrofag alveolar, splenic,
celulă Kupffer, melanofag, osteoclast etc. Durata lor de viaţă este de cateva luni. Monofagele
au trei funcţii importante: fagocitoza eritrocitelor lezate imunologic, componentă a sistemului
imunologic şi rol în apărarea impotriva tuberculozei, brucelozei etc. Monocitele se găsesc in
sange in număr de 400/mm3. Monocitoza se întalneşte in tuberculoză, bruceloză, febra tifoidă,
endocardita lentă, iar scăderea numărului în insuficienţele medulare. Macrofagele incărcate cu
lipide joacă rol activ in ateroscleroză, hipercolesterolemie, boala Gaucher, histiocitoza X.
TROMBOCITELE
PLASMA SANGUINĂ
După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos,
gălbui, numit plasmă reprezetând 55% din volumul sângelui. Proprietăţile plasmei sunt
similare cu ale sângelui, diferă doar valorile şi culoarea (plasma este incoloră). Plasma este un
lichid gălbui cu o constituţie extrem de complexă, conţinând un mare număr de ioni, substanţe
organice şi anorganice, în tranzit de la sau spre ţesuturi. Volumul plasmatic reprezintă cca 4 –
5% din greutatea corporală (41 ml/kg corp). Un adult de 70 kg va avea o cantitate de plasmă
de cca 3.000 – 3.500 ml. Plasma conţine 90% apă şi 10% reziduu uscat, constituit din
numeroase substanţe organice şi anorganice.
Substanţele organice reprezintă 9% din reziduul uscat şi sunt constituite din:
Proteinele plasmatice (8%) reprezintă constituientul principal al substanţelor
organice plasmatice şi sunt alcătuite dintr-un amestec foarte complex care include atât proteine
simple, cât şi proteine complexe de tipul glicoproteinelor şi al lipoproteinelor.
Substanţele organice neproteice sunt: ureea (0,20 – 0,30 mg%), acidul uric (5
mg%), creatina şi creatinina (0,8 – 2 mg%), amoniacul (40 – 70 μg%), aminoacizii şi
polipeptidele. Unele dintre aceste substanţe sunt produşi finali ai catabolismului proteic
(ureea, creatinina) sau nucleoproteic (acidul uric). Altele sunt substanţe de metabolism
intermediar, în tranzit sanguin (aminoacizii, polipeptidele etc.).
Alte substanţe organice plasmatice sunt reprezentate de: corpii cetonici (1,5 – 6
mg% ml), pigmenţii biliari (bilirubina indirectă sau prehepatică reprezentând 4/5 din totalul
bilirubinemiei), urobilinogenii (0 – 0,5 mg%).
Substanţele organice neazotate sunt reprezentate de diverşi produşi metabolici:
glucoză (100 mg%), acid lactic (10 – 20 mg%), acid piruvic (1 mg%), acid oxalic, acid
fumaric, lipidele plasmatice (în medie 700 mg% ml) alcătuite din: fosfolipide (35%) gliceride,
mai ales trigliceride (10 – 25%), colesterol liber (7,5%) şi esterificat (30,1%) şi acizii graşi
(2,5%) .
Substanţele anorganice. Reprezintă 1% din reziduul uscat al plasmei şi sunt
constituite din: cloruri, sulfaţi, fosfaţi de Na, K, Ca, Mg, Fe, Cu etc. Unele dintre ele se
găsesc în concentraţii mari (sodiu), altele în cantităţi extrem de reduse, ceea ce a făcut să fie
denumite oligoelemente (iodul, florul, zincul, cobaltul etc.). Cele mai multe substanţe
anorganice plasmatice se găsesc sub formă disociată în particule cu încărcătură electrică
pozitivă (cationi) sau negativă (anioni), concentraţia plasmatică a electroliţilor fiind 310 mEq/l
(suma anionilor fiind egală cu cea a cationilor).
HEMOLIZA
Hematiile conţin substanţe numite aglutinogene, iar plasma substanţe numite
agluti-nine, care sunt anticorpi naturali, denumiţi şi izoanticorpi. După repartiţia aglutinoge-
nelor şi aglutininelor se deosebesc patru grupe sanguine.
Cei din grupa 0 (I) se numesc donatori universali, iar cei din grupa AB (IV)
primitori universali. in afara acestor antigene se mai cunoaşte şi factorul Rhesus, antigen care
se găseşte la aproximativ 85% din oameni. Dacă nu se respectă grupele sanguine, in cursul
transfuziilor pot apărea accidente de hemoliză, uneori mortale. Accidente hemolitice mai pot
apărea şi la nou-născutul al cărui tată este Rh-pozitiv, şi mama Rh-negativă. Hemoliza este
însă şi un fenomen normal. Durata vieţii unei hematii fiind de 120 de zile, in fiecare zi se
distruge aproximativ o sutime din numărul total al eritrocitelor, eliberandu-se hemoglobina. in
stările patologice, hemoliză se exagerează. Cand hemoliză este brutală, apar anemii acute şi
tubulonefrite acute; cand este lentă, apar anemie şi icter: icter hemolitic sau anemie hemolitică.
FUNCŢIILE SÂNGELUI.
Funcţia circulatorie prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele
contribuie la menţinerea şi reglarea presiunii sanguine.
Funcţia respiratorie. Sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la
ţesuturi, asigurând aportul de oxigen necesar desfăşurării normale a proceselor energetice
tisulare. La nivel tisular, cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de carbon
rezultat din respiraţie şi transportarea sa către zona de eliminare alveolocapilară.
Funcţia excretorie se realizează prin faptul că sângele este principalul
transportor al cataboliţilor de la nivel tisular la nivel de organe excretoare.
Funcţia nutritivă. Sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între
ţesuturile şi organele de absorbţie a principiilor alimentare.
Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic. Una din condiţiile
fundamentale ale homeostaziei organismului – menţinerea echilibrului hidroelectrolitic între
cele trei compartimente ale mediului intern – se realizează cu intervenţia sângelui.
Funcţia de termoreglare. Menţinerea temperaturii constante a organismului
(homeotermia) reprezintă un element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi
randamentul reacţiilor metabolice.
Funcţia de apărare. Sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii
antigenice. Această funcţie se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi),
precum şi prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).
Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului. Sângele intervine,
prin proprietăţile sale fizicochimice şi prin substanţele active conţinute, în reglarea funcţiilor
circulatorii, digestive, excretorii, etc. Asigurarea unităţii organismului realizând o cale de
legătură directă între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele reprezintă, un mijloc de
asigurare a simultaneităţii de acţiune a organelor şi sistemelor, simultaneitate ce conţionează
adaptarea la condiţiile mediului ambiant.
Puncţia osoasa
Definitie : punctia osoasa reprezinta crearea unei comunicari intre mediul
extern si zona spongioasa a osului,strabatand stratul sau cortical,prin intermediul unui ac .
Scopul
- Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii
structurii compoziţiei măduvei, precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite
faze ale dezvoltării lor, în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente,
transfuzii de sânge intraosoase (când celelalte cai de administrare nu sunt posibile, din cauza
arsurilor, obezităţii, aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi , pentru recoltarea de
măduvă în vederea transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice
Materiale necesare:
- 2 ace de puncţie, care este format dintr-un troacar confecţionat din oţel foarte
rezistent, de lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi c-un vârf scurt dar foarte ascuţit.
Acu este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe
care se adaptează mandrenul, pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care
execută puncţia. Acul e prevăzut c-un disc apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a
împiedica pătrunderea acului dincolo de cavitatea medulară în compacta posterioară a
sternului.
- Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
- o sticlă de ceasornic.
- Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
- Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
- Manusi sterile
- Tifon steril pentru pansament , leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de
laborator(sau pe lângă acestea) se vor pregăti sol. medicamentoase care trebuie administrate.
Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă acoperita cu un câmp steril, în condiţiile de asepsie
perfectă ,întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
Pregătirea bolnavului
- Psihica se informeaza pacientul asupra necesităţii şi esenţei
intervenţiei ,obtinandu-se consimtamantul informat
- Fizica – se controleaza in preziua punctiei timpul de sangerare ,timp de
coagulare sit imp Quick.
pentru puncţia sternală bolnavul este asezat in decubit dorsal , cu
trunchiul uşor ridicat.
Decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati
pentru punctia in creasta iliaca
Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu
alcool şi badijonat cu tinctură de iod.
Locul punctiei – este de obicei la nivelul oaselor superficiale ,usor accesibile
- Sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului , sau la
înălţimea coastei a-IV sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de
linia mediană
- Spina iliaca posterosuperioara
- Creasta iliaca
- Maleolele tibiale
- calaneul
Tehnica punctiei:
- Puncţia se execută în sala de tratament
- se spala pe maini asistenta si medicul
- se dezbraca regiunea si se aseaza in pozitia corespunzatoare
- Se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu
câmpuri sterile
- Asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă
pentru anestezia ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul , se badijoneaza din nou
locul anesteziat şi după 15-20 min , necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa
puncţia
- Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
- Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
- Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi
apoi străpunge vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu
ajutorul presiunii exercitate asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.
- După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage
mandrenul din ac şi-l da în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
- Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru
aspiraţie şi pe care medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
- În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte
penibilă. După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva
osoasă necesară pentru examinări este de 0.5-1 ml .
- Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e
vâscoasă, cu multe sfacele de ţesut grăsos.
- Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie
exploratorie e continuată cu administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară,
se va pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie cu sol. respective, care se va racorda
la acul fixat în os. Pe cale intramedulară se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu
picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se
pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
- După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul
de puncţie. Locul puncţie se badijonează şi se aplică un plasture .
Ingrijirea ulterioara a pacientului
- se asigura repausul la pat si se supravegheaza starea generala si semnele
vitale
- se observa pansamentul daca se imbiba cu sange
Accidente posibile:
punctia alba -nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza
unei poziţii greşite a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu mandrenul steril).
Perforatie ale organelor interne – inima ,plamani; perforarea lamei
posterioare a sternului
Pneumotorax
- Tardive
Hematoame
Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
Tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din
acest motiv seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele
poate sa se coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de sânge se face prin
evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat(sticla de ceasornic cu convexitatea întoarsă
în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt
culese şi întinse pe lame degrasate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se
pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor executa
şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea elementelor
reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face însemnări pe medii de cultură.
Produsele recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu formularele de
recoltare completate.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- maduva contine cantitati normale de grasimi, tesut conjunctiv si fier. Numarul
de celule mature si
in crestere este normal.
- nu sunt semne ale unei infectii;
- nu se despisteaza celule canceroase (leucemie, limfom);
- celelule canceroase nu s-au raspandit in organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele maduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea putine celule iar tesutul medular nu are aspect
normal;
- maduva osoasa contine prea mult sau prea putin fier;
- se depisteaza semne ale infectiei;
- se depisteaza celule canceroase;
- maduva osoasa a fost inlocuita de tesut cicatrizant.
Măsurarea funcţiilor vitale
Funcţiile vitale includ: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura. Ele sunt
frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:
Să pregătească material şi instrumentar corespunzător şi în stare de funcţionare;
Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic (poziţie corespunzătoare şi în
acelaşi timp comodă);
Să pregătească psihic pacientul, explicându-i tehnica;
Să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale (linişte,
temperatură, umiditate corespunzătoare);
Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale în funcţie de vârstă;
Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise;
Să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea
pacientului;
Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.
Măsurarea şi notarea respiraţiei
Scop – evaluarea funcţiei respiratorii, aceasta fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Materiale necesare – ceas cu secundar, creion de culoare verde, foaia de temperatură.
Tehnica:
Se realizează prin inspecţie, aplicând o mână pe toracele pacientului
Se realizează numărarea respiraţiilor timp de un minut;
Respiraţia se măsoară în mod obiţnuit dimineaţa şi seara, la orele la care se
măsoara temperatura şi pulsul, dar se măsoară de câte ori este nevoie la indicaţia medicului.
Valori normale: 16-18 respiraţii pe minut (adult).
În respiraşie se vor urmări:
Simetria mişcărilor respiratorii;
Frecvenţa şi ritmul respirator;
Amplitudinea mişcărilor respiratorii;
Tipul respiraţiei.
Se consemnează valoarea obţinută şi celelalte caracteristici în foaia de temperatură cu
culoarea verde.
Notarea: se consemneză valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură
(fiecare linie orizontaşă a foii reprezintă 2 respiraţii). Se uneşte apoi valoarea perzentă cu cea
anterioară pentru obţinerea curbei.
Măsurarea şi notarea pulsului
Scop – evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion roşu, foaia de temperatură.
Elemente de apreciat: ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea, amplitudinea.
Tehnica:
Pulsul se poate măsura pe orice arteră accesibilă palparii şi care poate fi
comprimată pe un plan osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă;
Asigurarea repaosului fizic şi psihic 10-15 min;
Spălarea pe mâini;
Reperarea arterei;
Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor şi
numărarea pulsaţiilor timp de un minut.
Se notează valoarea obţinută în foaia de temperatură printr-un punct, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii şi apoi se uneşte valoarea prezentă cu cea
anterioară.
Valori normale ale pulsului la adult: 60-80 pulsaţii pe minut. La vârstnici – peste 60-
80 pulsaţii pe minut.
Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
Scop – evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă) şi tensiunea arterială
diastolică (minimă).
Materiale necesare:
Aparat pentru măsurarea T.A.
Stetoscop biauricular
Tampon de vată
Alcool
Creion roşu
Metode de determinare: palpatorie, ascultatorie.
Tehnica:
Se pregătesc materialele necesare (tensiometru, stetoscop, creion roşu etc.)
După un repaos de 15 minute, pacientului i se aplică manşeta pneumatică pe 1/3
a braţului, care va fi sprijinit şi în extensie.
Asistenta se spală pe mâini, îşi fixează stetoscopul cu olivele ăn urechi şi
membrana pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei, percepând zgomotele
pulsatile.
Se decomprimă progresiv manşeta, până când percepe primul zgomot ritmic
arterial, care este reţinut ca valoare, reprezentând T.A. maximă (sistolică).
Se continuă decomprimarea până în momentul dispariţiei ultimului zgomot a
cărui valoare este, de asemenea, reţinută, reprezentând T.A. minimă (diastolică).
Se reorganizează locul de muncă, se notează datele în foaia de temperatură cu
roşu.
Notarea: se notează pe F.T. valorile obţinute cu o linie orizontală, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii vertical şi se
haşurează spaţiul rezultat.
Valori normale: adult – 115/75 mm/Hg, 140/90 mm/Hg, vârstnic – peste 150/90
mm/Hg.
Măsurarea şi notarea diurezei
Obiective:
Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi
cunoaşterea volumului diurezei
Efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice) din cantitatea totală
de urină emisă.
Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism = bilanţul lichidian
(intrări-ieşiri).
Materiale necesare: vase cilindrice gradate, spălate şi clătite cu apă distilată, pentru a
nu modifica compoziţia urinei şi acoperite.
Diureza este măsurată cantitativ la anumite intervale, urmărindu-se şi caracteristicile
macroscopice; colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua următoare la
aceeaşi oră.
Diureza se măsoară în F.T. prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de
urină şi zilei respective. Spaţiul dintre două linii orizontale ale foii corespunde la 100 ml de
urină.
CAPITOLUL IV
Îngrijiri specifice bolii
Îngrijiri igienice
Confortul
Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare care să
le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică. Secţiile cu paturi, cu
ceea ce intra în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă un aspect plăcut. Salonul
bolnavilor, va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă cerinţele estetice şi de confort.
Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest.
Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii, dau posibilitatea
respectării cubajului indicat de normele de igienă (30-40 metri pătraţi pentru un bolnav).
Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după
tratamente, vizita medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul. Pentru confortul
olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut
obligatoriu să se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin
¼ din suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge agenţii patogeni, dar uneori
trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului. Lumina artificială
indirectă, difuză contribuie la starea de confort a bolnavilor.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează
continuu cu termometre de cameră, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o temperatură de
18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.
Linistea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi, pentru că
pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor terapeutic foarte
important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel obişnuit.
Toaleta bolnavului . Prin toaleta pacientului imobilizat la pat se indeparteaza de
pe suprafata pielii stratul cornos, descuamat si impregnat cu secretiile glandelor sebacee si
sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejectii si alte substante straine care adera
la piele. Indepartarea acestora deschide orificiile de excretie ale glandelor pielii, invioreaza
circulatia cutanata si a intregului organism, produce o hiperemie activa a pielii, favorizand
mobilizarea anticorpilor formati in celulele reticulo-endoteliale din tesutul celular subcutanat.
Toaleta linişteşte bolnavul, ii creeaza o senzatie placuta de confort. Pentru ca toaleta sa se
desfasoare in bune conditii se urmaresc cateva principii care trebuie respectate:
-se apreciaza starea generala a bolnavului pentru a evita o toaleta prea lunga,
obositoare.
-se verifica temperatura ambianta, pentru a evita racirea pacientului.
-se evita curentii de aer prin inchiderea usilor, ferestrelor.
-se izoleaza bolnavul prin paravan.
-se pregatesc in apropiere materialele necesare toaletei, schimbarii lenjeriei patului si a
bolnavului si pentru prevenirea escarelor.
Baia partiala la pat consta in spalarea intregului corp pe regiuni, descoperind progresiv numai
partea care se va spala dupa ce pacientul a fost dezbracat complet si acoperit cu un cearceaf si
cu o patura. Asistenta va avea grija ca temperatura in salon sa fie de cel putin 20 oC iar
temperatura apei de 37oC se va controla cu termometrul de baie sau cu cotul. Apa calda trebuie
sa fie din abundenta si se va schimba de cate ori este nevoie.
Toaleta se face respectand o anumita ordine si se va incepe intotdeauna cu fata, apoi gatul,
membrele superioare, partea anterioara a toracelui, abdomenul, partea posterioara a toracelui,
regiunea sacrala, coapsele, membrele inferioare, organele genitale si in sfarsit regiunea
perianala. Musamaua si aleza de protectie se muta infunctie de regiunea pe care o spalam iar la
sfarsit se face toaleta parului, toaleta partii bucale. Inainte de a incepe baia pe regiuni se vor
colecta date medicale cu privire la starea pacientului: puls, tensiune, respiratie, ce mobilizare i
se permite in ziua respectiva, daca se poate spala singur, pe care parte a corpului.
Scopul ingrijirilor este:
-prevenirea infectiilor, indepartarea secretiilor si a depozitelor naturale,
-mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii superioare,
-obtinerea unei stari de bine a pacientului, profilaxia cariilor dentare,
-evitarea leziunilor de grataj la pacientii cu prurit/agitati, prevenirea escarelor,
-pregatirea pacientilor pentru diferite interventii chirurgicale
-mentinerea unei stari de confort la pacientii imobilizati la pat,
-la pacientii inconstienti cu sonde vezicale/nazogastrice intretinerea si mentinerea
acestora.
Materialele necesare pentru toaleta pe regiuni sunt:
-musama, aleza, cearseafe, prosoape, tampoane tifon, comprese, manusi de baie,
manusi de cauciuc, tavita renala, recipient pentru apa, sapun, paravan, bazinete, plosca.
Igiena orala: în timpul administrarii chimioterapiei si mai ales in perioada de aplazie,
nu este recomandata folosirea periutei de dinti deoarece poate favoriza sangerarea gingivala si
facilita trecerea microbilor din flora normala a cavitatii bucale in circulatie, crescand riscul de
infectie sistemica. Se recomanda clatirea cavitatii bucale cu diferite solutii antiseptice indicate
de echipa medicala.
Stilul de viaţă - se recomandă repaus fizic şi psihic, reducerea efortului la o
muncă foarte uşoară şi analiza medicală a sângelui la perioade regulate de 2-4 săptămâni. De
asemenea, se vor face de 2 ori pe zi frecţionări ale coloanei vertebrale cu tictură de cimbru. În
cazurile avansate ale bolii, când bolnavul are astenie, se recomandă cure de aer la altitudine
medie şi helioterapie cu prudenţă (expunerea corpului la acţiunea razelor solare ultraviolete)
Îngrijiri dietetice
Dieta - respectarea unor reguli de alimentaţie şi administrarea de remedii
naturale sunt foarte importante pentru a ajuta pacientul pe perioada evoluţiei bolii.
- Regim cu puţine purine (compuşi organici ai acidului uric întâlniţi în alimente
în subproduse de carne, conserve, ficat, creier sau afumături). De asemenea, se va înlocui
zahărul din alimentaţie cu miere.
- Vitamine - se vor da foarte multe vitamine cu ajutorul sucurilor de fructe şi
legume, în special de sfeclă roşie, morcov şi ţelină.
- Lăptişorul de matcă - se va administra zilnic câte 1 g de lăptişor, în cure de
câte 20 zile, cu 7 zile pauză.
- Polenul de albine conţine o substanţă numită rutină care este un antitumoral
de excepţie. În plus polenul previne infecţiile şi asigură organismului o serie de vitamine şi
oligoelemente naturale necesare organismului. Se recomandă câte 20 g pe zi înainte de mese.
-Tinctura de propolis se va folosi pentru evitarea infecţiilor. Se iau câte 2
picături la fiecare 5 kg corp de 3 ori pe zi înainte de mesele principale. Picăturile se pun pe un
miez de pâine, se mestecă bine şi se înghit.
- Argila se va administra intern zilnic, câte 1 linguriţă dizolvată în 250 ml apă.
- În cazul în care se fac tratamente cu raze atunci este neapărat nevoie să se facă
în acest timp o cură de suc sau sirop de coacăz negru şi ceai de frunze de merişor.
- Frunzele de pătrunjel, în special cu ginseng, refac numărul de trombocite şi
contribuie la refacerea măduvei osoase şi la tonificarea întregului organism.
Hidratarea: pentru a proteja rinichiul de efectele toxice ale chimioterapiei si
pentru a evita afectarea si a altor organe prin eliberarea de metaboliti toxici ca urmare a
distructiei de celule tumorale sunt administrate pacientului cantitati mari de lichide.
Ceaiurile recomandate pacienţilor cu leucemie mieloidă cronică sunt cele de
afine, lemn dulce, năprasnic, rostopască, saschiu, sfeclă roşie, ţelină şi ţintaură. La acestea se
vor mai adăuga şi sucul de cătină şi uleiul de dovleac.
Îngrijiri terapeutice
ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI
Administrarea tratamentului in leucemii presupune o atentie deosebita prin
natura toxica a medicamentelor folosite.administrarea se face de regula prin perfuzie dar se
administrează şi oral.
PERFUZIA
Perfuzia - introducere pe cale parenterala (intravenoasa) , picatura cu picatura, a
solutiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionica si volemica a organismului.
Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct in vena, prin canule de
material plastic ce se introdud transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau
chirurgical, prin evidentierea venei in care se fixeaza o canula de plastic ce se mentine chiar
cateva saptamani (denudare venoasa).
Scop : hidratarea si mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor
la care se urmareste un efect prelungit; depurativ - diluand si favorizand excretia din organism
a produsilor toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentatie pe cale
parenterala.
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului.
I se aplica bolnavului necesitatea tehnicii.
Pregatirea materialelor necesare:
- tava medicala acoperita cu un camp steril;
- trusa pentru perfuzat solutii ambalata steril;
- solutii hidrante in sticle R.C.T. inchise cu dop de cauciuc si armatura metalica sau in pungi
originale de material plastic, riguros sterilizate si incalzite la temperatura corpului;
- garou de cauciuc;
- tavita renala;
- stativ prevazut cu bratari cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi Luer de 5 - 10 cm cu ace pentru injectii intravenoase si intramusculare
sterilizate;
- o perna musama;
- 1- 2 pense sterile;
- o pensa hemostatica;
- casoleta cu campuri sterile;
- casolete cu comprese sterile;
- substante dezinfectante;
- alcool;
- tinctura de iod;
- benzina iodata;
- romplast;
- foarfece;
- vata.
Se pregatesc instrumentele si materialele necesare. Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe
flacon, se desprinde sau se topeste la flacara parafina de pe suprafata dopului, care se
dezinfecteaza cu alcool. Se desface aparatul de perfuzie si se inchide prestubul. Se
indeparteaza teaca protectoare de pe trocar si se patrunde cu el prin dopul flaconului. Se
inchide cu pensa hemostatic, imediat sub ac tubul de aer, se indeparteaza teaca protectoare de
pe ac si se patrunde cu acesta in flacon, prin dopul de cauciuc, fara sa se atinga trocarul. Se
suspenda flaconul pe suport. Se fixeaza tubul de aer la baza flaconului cu o banda de romplast,
avand grija sa depaseasca nivelul solutiei sau al substantei medicamentoase. Se indeparteaza
pensa hemostatica, deschizand drumul aerului in flacon. Se indeparteaza teaca protectoare de
pe capatul portac al tubului, se ridica deasupra nivelului substantei medicamentoase din flacon
si se deschide usor prestubul, lasand sa curga lichidul in dispozitivul de perfuzie, fara ca
picuratorul sa se umple cu lichid. Se coboara progresiv portacul, pana cand tubul se umple cu
lichid, fiind eliminate complet bulele de aer. Se ridica picuratorul in pozitie verticala si se
inchide prestubul, aparatul ramanand atarnat pe stativ. Se aseaza bolnavul pe pat, in decubit
dorsal, cat mai comod, cu antebratul in extensie si pronatie. Se aseaza sub bratul ales o perna
tare, acoperita cu musama si camp steril.
Efectuarea perfuziei
Spalarea pe maini cu apa si sapun. Se examineaza calitatea sistarea venelor. Se aplica garoul
de cauciuc la nivelul bratului. Se dezinfecteaza plica cotului cu alcool. Se cere bolnavului sa
inchida pumnul si se efectueaza punctia venei alese. Se verifica pozitia acului in vena, se
indeparteaza garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac. Se deschide prestubul,
pentru a permite scurgerea lichidului in vena si se regleaza viteza de scurgere a lichidului de
perfuzat, cu ajutorul prestubului, in functie de necesitate. Se fixeaza cu leucoplast amboul
acului si portiunea tubului invecinat acestuia, de piele bolnavului Se supravegheaza permanent
starea bolnavului si functionarea aparatului. Daca este necesar se pregateste cel de-al II-lea
flacon cu substanta medicamentoasa, incalzindu-l la temperatura corpului. Înainte ca flaconul
sa se goleasca complet, se inchide prestubul pentru a impiedica patrunderea aerului in perfuzor
si se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon. Se deschide prestubul, pe4ntru a permite
lichidului sa curga; operatia de schimbare trebuia sa se petreaca cat mai repede, pentru a nu se
coagula sangele refulat din ac si se regleaza din nou viteza de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Inainte de golirea flaconului se inchide prestubul, se exercita o persiune asupra venei
punctionate cu un tampon imbibat in solutie dezinfectanta si printr-o miscare brusca, in
directia axului vasului, se extrage axul din vena. Se dezinfecteaza locul punctiei cu tinctura de
iod, se aplica un pansament steril si se fixeaza cu romplast.
Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
Se aseaza bolnavul confortabil in patul sau. Se administreaza bolnavului lichide caldute ( daca
este permis). Se supravegheaza bolnavul. Reorganizarea locului de munca. Se noteaza în foaia
de temperatura data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.
Accidente si incidente
- Hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut:
tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se intrerupe
complet, se injecteaza cardiotonice.
- Embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea
completa a flaconului si prin neutilizarea perfuziilor cu presiune si retinerea 2 - 3 cm de solutie
pentru control, in cazul in care s-ar produce un accident (intoleranta).
Nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si aparitia de frisoane
Îngrijiri profilactice
Nu se ştie cum s-ar putea preveni apariţia leucemiei. Mulţi dintre cei care au
această afecţiune nu au factori de risc. Un factor de risc este acel factor ce creşte şansa de a se
îmbolnăvi. Unii oameni expuşi la doze mari de radiaţii, expuşi la benzen, fumători sau cei ce
fac chimioterapie au riscul de a face leucemie. Asadar o viaţă cumpătată fară excese,
alimente cu E-uri .
CAPITOLUL V
Elaborarea planului de ingrijire la un pacient cu leucemie
cronică
CAZUL A
Interviu
NUME: E.R.
Sex:M
Varsta :45 ANI
Motivele internării:
inapetenta,
scadere in greutate,
stenie fizica si psihica,
Ap superficiala,
nxietate,
Hepatomegalie,
Diagnostic : LEUCEMIE LIMFATICA CRONICĂ
Antecedente
Heredo-colaterale: nesemnificative
Personale: in 2002 internat la Spitalul Militar cu otită seroasa; fost fumator cronic 20ani : 5-10
tigari/zi
Examen clinic:
3. A elimina - spitalizare
- constipaţie
4. A se mişca, a avea o bunǎ posturǎ - incapacitate de a se mica - durere
Deshidratare Pacientul să se hidrateze corespunzător Discut cu pacientul şi îi explic necesitatea Stare generală stabilă
administrării unei cantităţi reduse de de lichide
TA= 120/ 75
Administrez 3 l/zi
R= 18/min
P=75b/min
Greutate 44 kg
T= 36,6 grade C
Epicriza cazul A
Pacient în vîrstă de 45 de ani, se prezintă in cadrul clinicii pentru investigaţii. examenul clinic
general completat cu examenele de laborator( hlg, puncţie osoasă) confirmă diagnosticul de
Leucemie cronică. pe parcursul internării sa administrat tratament cu citostatice. recomandări
la externare:
- regim alimentar variat bogat în fructe şi legume
- efort fizic limitat
- revine la control peste o săptămînă
- METROTEXAT 1 cp/ zi
FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI
Numele E. Prenumele R.
Ziua
Zile de boalå
Temp
Resp.
T.A.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
D.
35 30 160 41O
3000
25 20 120 39O
2000
1000 15 10 80 37O
500 10 5 60 36O
0 0 0 40 35
Lichide ingerate
Scaune
Dietă
CAZUL B
CULEGEREA DATELOR
NUME: M.D.
Sex:M
Varsta :3 ANI
Motivele internării: inapetenta, febra, diaforeza nocturna, cefalee ,
DIAGNOSTIC : LEUCEMIE MIELOIDA CRONICA
Antecedente
Examen clinic:
Stare generală: febrilă 39 grade, talie 80 cm, greutate: 12 kg,
Stare de nutriţie: alterată
Stare de conştienţă: păstrată
Facies: în lună plină.
Tegumente: palide, uscate, fierbinţi, urme de godeu.
Mucoase: normal colorate.
Fanere: normal implantate.
Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezentat; edeme, godeu.
Sistem ganglionar: superficial, palpabil.
Sistem muscular: normoton, normotrof, normokinetic.
Sistem osteo-articular: aparent integru.
Aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice, sonoritate
pulmonară normală, mişcări ventilatorii fiziologice.
Aparat cardiovascular: AV=70/min, TA=130/80 mmHg, puls membre inferioare
perceptibile
Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu mişcările respiratorii, depresibil,
nedureros, spontan la palpare.
Tranzit intestinal: fiziologic.
Ficat, căi biliare, splină: în limite normale: ficat marit în volum splină palpabilă.
Aparat urogenital: loje renale nedureroase, manevra Giordani negativ bilateral,
diaforeză
Sistem nervos, endocrin, organe de simţ: orientare temporo-spaţială; fără semene
de iritaţie meningeană; OTS, ROT present bilateral simetric.
Tabel cu nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson
NEVOIA FUNDAMENTALĂ MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ SURSA DE DIFICULTATE
1. A respira şi a avea o bunǎ circulaţie - dispnee cu - anxietate
Alterarea starii de nutritie din cauza durerii Pacientul sa se alimenteze normal Se va stimula apetitul bolnavei prin alimente oferite Pacientul prezinta pofta de mincare se alimenteaza
manifestata prin inapetanta în cantitati mici si la intervale scurte de timp. corespunzator
Combat durerea cu analgezice:
- nurofen 1/3 cmp/zi
Monitorizez functiile vitale
Alterarea eliminarilor din cauza febrei manifestata Pacientul sa eliminari normale Monitorizez functiile vitale, Pacientul nu prezinta diaforeza in urma tratamentului
prin diaforeza aplicat
Asigur conditii de mediu.
Asigur lenjerie curata
Asigur o temperatura optima
Recoltez singe pentru analize
Administrez tratamentul recomandat de medic:
Vincristin-perfuzie/24h
Prednison-1cmp/zi
Allopurinol-1cmp/zi
Alterarea temperaturii corporale din cauza disfunctiei Pacientul sa prezinte temperatura corpului in Monitorizez functiile vitale. Pacientul prezinta stare subfebrila
celulare manifestata prin febra limite normale
Masor temperatura in fiecare ora
Administrez comprese reci pe frunte
Aerisesc salonul
Asigur lenjerie curata
Conduc pacientul la investigatii ekg, radiologie,
Disconfot fizic din cauza proliferarii celulare Pacientul sa nu prezinte cefalee Monitorizez functiile vitale. Pacient acuza dureri de cap si subcostale. Starea
anormale manifestata prin cefalee pacientului se imbunatateste in urmatoarele zile
Asigur conditii de mediu adecvate. Fara galagie,
temperatura normala 20 , lenjerie curata
Administrez la indicatia medicului:
Nurofen 1/3 cmp la nevoie.
Administrez medicatia recomandata de medic.
Supraveghez pacientul.
Epicriza cazul B
copil de sex masculin în vîrstă de 3 ani se internează in cadrul clinicii pentru investigaţii.
examenul clinic şi examenele de laborator confirmă diagnosticul de LEUCEMIE CRONICĂ
MIELOIDĂ. La externare se recomandă:
- revine la control peste 5 zile
- va evita frigul, umezeală
- va evita contactul cu persoane bolnave
- purinethol 1 cp / zi
FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI
Numele M. Prenumele D.
Ziua
Zile de boalå
Temp
Resp.
T.A.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
D.
35 30 160 41O
3000
25 20 120 39O
2000
1000 15 10 80 37O
500 10 5 60 36O
0 0 0 40 35
Lichide ingerate
Scaune
Dietă
Cazul C
CULEGEREA DATELOR
Copilul P.R. în vârstă de 8 luni prezintă în urmă cu 12 ore febră, inapetenta, scadere in
greutate, diaforeza, insomnie motiv pentru care se prezintă la Serviciul de Primire al Spitalului
de copii Sf. Maria unde se internează cu diagnosticul medical –leucemie mieloida cronica
Antecedente personale:
copil născut la 9 luni, cu greutatea de 3000 g, talia =50 cm, alimentat natural 3 luni,
apoi cu lapte vacă, în prezent alimentaţie diversificată.
a efectuat toate vaccinările conform vârstei.
Antecedente heredo-colaterale:
neagă
Antecedente alergologice:
Alterarea eliminarilor din cauza febrei manifastata Pacientul sa prezinte eliminari fiziologice Monitorizez functiile vitale Stare pacient imbunatatita
prin diaforaza
Hidratez pacientul
Asigur o temperatura optima in salon
Asigur lenjerie curata.
Recoltez singe si urina pentru analize
Administrez medicatia recomandata de medic:
-vincristin
-asparaginaza- perfuzabile/24h
Epicriza cazul C
copil de sex masculin în vîrstă de 3 luni se internează în cadrul clinicii pentru evaluare
clinico-biologică. Examenul clinic general relevă ganglioni superficiali măriţi în volum.
Biologic prezintă leucocitoză 15000/ mm, vsh- 20/h. Recomandări la externare:
- revine la control peste 5 zile
- mediu fără umezeală, curenţi, egrasie
- alimentaţie variată, bogată în fructe, legume
FOAIE DE TEMPERATURĂ
Numele P. Prenumele R.
Ziua
Zile de boalå
Temp
Resp.
T.A.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
D.
35 30 160 41O
3000
25 20 120 39O
2000
1000 15 10 80 37O
500 10 5 60 36O
0 0 0 40 35
Lichide ingerate
Scaune
Dietă
CAPITOLUL VI
Educaţia sanitară a bolnavului cu leucemie cronică
Boala canceroasă ( leucemiile) este indiscutabil una din marile probleme ale medicinii
moderne. Contrar prejudecăţilor care mai dăinuie în rândul populaţiei şi chiar în anumite
cercuri medicale, această boală este curabilă şi, în multe cazuri, chiar vindecabilă, Pronosticul
depinde de mai mulţi factori, dintre care cel mai important este prevenirea sau profilaxia,
urmat de diagnosticul precoce şi de tratamentul corespunzător, competent şi cu mijloace
clinice moderne.
Apariţia cancerului poate fi determinată de numeroşi factori endogeni şi de mediu. Să
amintim doar câţiva: poluarea aerului, apei şi solului, expunerea necontrolată la radiaţiile
solare, obiceiurile nesănătoase (fumatul, alcoolul, alimentaţia neadecvată),
În procesul de prevenire a cancerului un rol important îl are şi profilaxia secundară
(controalele periodice după o anumită vârstă: col uterin, sân, rect, prostată). Nu mai puţin
importantă este educaţia sanitară a populaţiei.
Al doilea element în această luptă este diagnosticul precoce. Tratamentul propriu-zis,
care şi el trebuie să fie instituit cât mai repede, trebuie să fie condus de specialişti în oncologie,
care să dispună de aparatură modernă, cu toată gama de iradieri şi medicaţie de ultimă oră.
Leucemiile sunt din ce in ce mai comune si un tratament concret nu exista de aceea cred
ca cel mai important este profilaxia. Din metodele de profilaxie cele mai cunoscute este o
alimentatie sanatoasa. Intr-o lume plina de chimicale acest lucru pare imposibil. Evitarea
alimentelor bogate in E-uri este poate cel mai usor de realizat.
Bibliografie