UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SECŢIA ECONOMIA COMERŢULUI, SERVICIILOR şi TURISMULUI

LUCRARE DE LICENŢĂ

ANALIZĂ DIAGNOSTIC
A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
ŞI A STRATEGIEI SALE DE CREŞTERE
LA S.C. D.R.I.M DANIEL S.R.L.

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PROF. UNIV. DR. RADU FLOREA

ABSOLVENT:

PITEŞTI
2008

1
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………pag 3
CAPITOLUL 1 - CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE
PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
1.1. DELIMITARI CONCEPTUALE………………………………..………...…pag 6
1.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII….pag 9

CAPITOLUL 2 – PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII LA S.C.

D.R.I.M. DANIEL S.R.L.
2.1. SCURT ISTORIC…………………………………………………………....pag 11
2.2.PROFILUL ŞI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ LA S.C. D.R.I.M. DANIEL
S.R.L…………………………………………………………………...…………pag 12
2.3. NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO –
FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007………………………….pag 14

CAPITOLUL 3 – ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.
3.1.MODELE DE CALCUL SI ANALIZA A INDICATORILOR PRIVIND
PRODUCTIVITATEA MUNCII…………………………………………………pag 21
3.2.ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN PERIOADA
2005-2007……………………………………………..………………………….pag 34
3.3.ANALIZA FACTORIALA A INDICATORILOR PRIVIND
PRODUCTIVITATEA MUNCII………………………………………………...pag 37

2
CAPITOLUL 4 – ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI SI MASURI PENTRU
CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII
FIRMEI………………………………………….………………………….……pag 42

CONCLUZII SI PROPUNERI……………………………...…………………pag 49

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..….pag 51

ANEXE…………………………………………………………………………...pag 52

3
 Introducere

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanţi indicatori sintetici ai
eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia
muncii cheltuite în procesul de producţie.
Creşterea productivităţii muncii constituie cel mai important factor de sporire a
volumului producţiei, de reducere a costurilor de producţie şi de creştere a rentabilităţii
şi competitivităţii produselor pe piaţa internă şi externă .
În acest sens, în condiţiile trecerii la economia de piaţa, în ţara noastră, un
obiectiv important îl constituie creşterea productivităţii muncii în industrie, agricultură,
construcţii, transporturi şi în celelalte ramuri ale economiei naţionale.
Principalele obiective ale analizei diagnostic a productivităţii muncii sunt:
a) analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii;
b) analiza efectelor economice ale modificării productivităţii muncii;
c) analiza diagnostic a productivităţii marginale a muncii;
d) analiza profitului pe un salariat;
e) analiza căilor de creştere a productivităţii muncii.
Întreprinderea, în sens fizic, este o unitate compusă din compartimente ce
îndeplinesc funcţii specifice (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control –
evaluare), iar în sens economic ea trebuie sa fie o entitate producătoare de profit.
Realizarea cu bune rezultate a activităţii întreprinderii presupune o organizare
corespunzătoare, în strânsă concordanţă cu cerinţele mediului ambiant. În acest scop, o
întreprindere trebuie să proiecteze şi să dezvolte o structură organizatorică proprie care
să fie caracterizată de o organizare armonioasă, flexibilă care să depindă de gradul de
cunoaştere al managerilor. Sfera de autoritate, compartimentele de muncă şi relaţiile

4
dintre persoane şi compartimentele de muncă trebuie să fie analizate cu multă atenţie
în activitatea cotidiană a managerilor.

CAPITOLUL 1

5
 CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA
DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

1.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică.

În general, productivitatea se defineşte ca raport între rezultatele unei activităţi
economice şi eforturile făcute în acest sens, prin ea înţelegându-se de fapt capacitatea
de a produce, randamentul sau eficienţa, raportul măsurabil între o producţie dată şi
ansamblul factorilor care au contribuit sau unul dintre aceşti factori. Putem afirma că
productivitatea muncii poate fi interpretată atât ca randament al combinării şi utilizării
factorilor de producţie ( caz în care exprimă producţia obţinută la unitatea de factori de
producţie), cât şi sub forma necesarului acestora ( caz în care reflectă cheltuielile cu
factorii de producţie pentru obţinerea unei unităţi de producţie).
În sens larg productivitatea, se mai poate definii ca raport între cantitatea de
resurse absorbite în cursul producerii ei, ea obţinându-se ca raport între rezultatele
obţinute (producţia) şi eforturile depuse pentru a le obţine (factorii de producţie
utilizaţi)
În conceptul de productivitate a muncii, care înseamnă „obţinerea mai multor
produse în aceeaşi unitate de timp”, analiza factorilor de natură economică şi socială au
o pondere tot atât de importantă ca şi a factorilor.
Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de: nivelul
climatului, gradul de cointeresare materială a factorului muncă, condiţiile naturale etc.
Elementul determinant în atenuarea tensiunii dintre resurse şi nevoi în sporirea
veniturilor şi a nivelului de viaţă îl reprezintă creşterea productivităţii în general, a
productivităţii muncii în special.
Creşterea productivităţii muncii se realizează nu prin cheltuirea unei cantităţi
mai mari de muncă, ci prin cheltuirea mai eficientă a acesteia. Unei creşteri

6
procentuale a productivităţii muncii trebuie să-i corespundă în mod logic, o micşorare
a cantităţii totale de muncă încorporată în produs, deci o scădere a valorii lui
Conceptul de productivitate a muncii, în sens economic, înseamnă capacitatea
muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp,
reflectând, în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă, sau
altfel spus, eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi
factorii de producţie.
Analiza este o metoda generală de studiere a fenomenelor şi proceselor din
natură şi societate. Noţiunea de analiză provine de la cuvântul grecesc „analysis” şi
presupune descompunerea unui obiect sau fenomen în părţile sale componente, în
elementele lui simple, în vederea cercetării lor amănunţite1.
Cu ajutorul analizei se adânceşte procesul cunoaşterii fenomenelor de la
singular la general, de la concret la abstract, de la aparenţă la esenţă, ceea ce permite
descoperirea legăturilor de cauzalitate, a factorilor de influenţă, precum şi a legităţilor
de formare şi desfăşurare a fenomenelor cercetate.
Prin îmbinarea analizei şi sintezei, pot fi studiate în mod complex fenomenele
din natură şi societate, ceea ce permite cunoaşterea legăturilor de cauzalitate dintre
fenomene, esenţa acestor fenomene, precum şi tendinţele care se manifestă în evoluţia
fenomenelor studiate.
În procesul cunoaşterii, analiza trebuie însoţită de sinteza. Noţiunea de sinteză
provine de la cuvântul grecesc „sinthesis”, care presupune reunirea părţilor sau
elementelor componente ale unui fenomen într-un tot unitar, pentru a cunoaşte
diversele lui forme şi manifestări concrete existente în realitate.
În analiza productivităţii muncii se pot folosi diferite surse interne ale
întreprinderii: programele de activitate, circulaţia mărfurilor, situaţia fondurilor fixe
sau circulante, cifra de afaceri etc.

1
F.RADU, D.CÎRCIUMARU, D.BONDOC „Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale” ,
Editura Scrisul Romănesc, Craiova 2006

7
 Factorul uman este cheia întregii activităţi şi a performanţelor obţinute de firmă.
Prin aceasta se explică de ce marile firme acorda atenţie sporită subiectului sau de ce
pentru unele state, politică de personal este una aparte.
Premiza utilizării resurselor materiale şi financiare în avantajul întreprinderii o
reprezintă asigurarea cu personalul necesar atât din punct de vedere cantitativ, cât si
calitativ. Potenţialul uman reprezintă o conexiune, o convergenţă de variabile interne,
externe sau mixte care unite, în diferite proporţii, şi alăturate performanţelor
întreprinderii vor crea persoane şi personalităţi cu rezultatele şi capacităţile lor.
În diagnosticarea gestiunii resurselor umane se foloseşte un sistem de indicatori
privind pe de o parte, asigurarea cu resurse umane, iar pe de alta parte, utilizarea
acestora.

1.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

8
 Mondializarea economiei, explozia noilor tehnologii ale informaţiei şi ale
comunicării, modificările structurale ale întreprinderilor şi reducerea timpului de
munca definesc noi exigenţe în termeni de competenţa individuală şi colectiva.2
Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, detectarea la
momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea
întreprinderii presupun diagnosticarea financiară.
Diagnosticarea financiară, şi nu numai, este extrem de importantă pentru a
stabili performanţele financiare ale firmei.
În ultimul deceniu s-au produs schimbări în cadrul mediului în care
întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. Suita de reforme, care se derulează în
economia şi societatea românească, bulversează structuri şi mentalităţi, atitudini şi
comportamente. Aceste reforme complexe vizează crearea centrului vital al economiei
de piaţa.3
Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică.
Productivitatea muncii se poate definii astfel: capacitatea muncii de a crea o
anumită cantitatea de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând, în ultimă
instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitatea de muncă. Sau altfel spus,
reprezintă eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi, şi consumaţi
factorii de producţie.
Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanţi indicatori sintetici ai
eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia
muncii cheltuite în procesul de producţie.
Productivitatea muncii face parte din categoria indicatorilor utilizării intensive a
potenţialului uman şi exprimă eficienţa cu care este utilizat personalul angajat de câtre
întreprindere.

2
Tumbar C., Varzaru M., „Management si gestiune pentru simulari decizionale”, Editura Universitaria, Craiova,
2005, pag. 7
3
Meghisan Ghe., Nistorescu T., „Bazele Marketingului”, Editura Economica, Bucuresti, 1998

9
 Asupra productivităţii muncii acţionează direct şi revoluţia managerială prin
care se urmăreşte perfecţionarea organizării şi conducerii activităţii economice,
folosirea mai intensă a timpului de muncă, a capacităţilor de producţie etc.
Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi
reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-
o unitate de timp, reflectând în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o
cantitate de muncă.
Creşterea productivităţii muncii este unul din conceptele de organizare a
afacerilor în economia de piaţă, pentru ca lupta suprema în aceasta lume prezentă este
acum sporirea vânzărilor.
Situarea întreprinderii într-un mediu financiar concurenţial pune problema
evaluării şanselor pe care le are, de a câştiga, de a rentabiliza activitatea şi de a se
ridica printr-o creştere a volumului vânzărilor.
Creşterea productivităţii muncii prezintă o importanţă deosebită în primul rând
pentru ca ne permite să ne găsim identitatea în cadrul sectorului sau a pieţei, ne permite
să identificăm mai bine gradul de dezvoltare al unei întreprinderi în funcţie de atenţia
acordată angajatului şi calificării sale.
De asemenea, ne permite sa facem şi aprecieri asupra principalilor indicatori de
eficienţă necesari pentru analiza societăţilor comerciale (anexa 1).

CAPITOLUL 2

10
 PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII
S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

2.1. SCURT ISTORIC

Societatea comercială D.R.I.M. Daniel S.R.L. se înfiinţează în anul 1991, în

oraşul Piteşti, judeţul Argeş ca societate de comerţ specializata in comerţul cu ridicata,
în special bunuri alimentare, adresându-se de la început unei anumite categorii de
clienţi.
Pe parcursul trecerii timpului, aceasta societate, graţie unor manageri talentaţi ţi
a unei politici comerciale oportune, va ocupa o poziţie tot mai importanta pe piaţa
argeşeana, în sensul în care ea devine distribuitor de marca pentru produsele alimentare
(în special dulciuri) în anul 1998
Încă din anul 1996, societatea îşi dezvolta o reţea proprie de distribuţie a
produselor în tot judeţul Argeş şi chiar parţial în afara judeţului, în judeţele Olt,
Dâmboviţa si Vâlcea.
În orice acţiune întreprinsă şi in afaceri, pe fondul unor urcuşuri si coborâşuri,
firma va fi nevoită să renunţe la unele colaborări cu unii producători (Alka Bucureşti)
pentru a încheia contracte de colaborare cu alţii (Elite România S.R.L., Rostar S.R.L.),
firme care îi conferă S.C. D.R.I.M. Daniel S.R.L. posibilitatea cuceririi de noi puncte
pe piaţa.

2.2. PROFILUL SI STRUCTURA ORGANIZATORICA A

S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

11
PREZENTAREA SERVICIILOR
- comerţ cu ridicata prin intermediul a mai multe puncte de lucru din
complexul Bowling din oraşul Piteşti;
- reţea de distribuţie a produselor cu destinaţie alimentara şi dulciuri în
zona judeţului Argeş;
- reţea de distribuţie a apei minerale Borsec şi a băuturilor răcoritoare;
- reţea de distribuţie a produselor tip bere (Ursus, Timişoreana şi
Stejarul) în tot judeţul.

PRODUSELE COMERCIALIZATE se adresează următoarelor categorii de clienţi:

- comercianţi cu ridicata;
- magazinele alimentare;
- magazine afiliate staţiilor PECO din judeţul Argeş;
- persoane fizice;
- hoteluri;
- restaurante;
- cafenele.

PRINCIPALII CONCURENŢI SUNT:

- S.C. Cris Cam Univers S.R.L.;
- S.C. Kitty Dangus S.R.L.;
- S.C. Euro Sori S.R.L.;
- S.C. DGM internaţional S.R.L.;
- S.C. Hermes S.R.L.;
- S.C. Rifco Trading S.R.L.;
- General Distribuţio S.R.L. Piteşti;
- S.C. Uno S.R.L.;
- S.C. Şapte din şapte S.R.L.;
- S.C. Quark S.R.L. Curtea de Argeş;

12
- S.C. Paloma S.R.L.
- S.C. Malmit S.R.L.
- S.C. Renta Câmpulung.

PIAŢA FIRMEI
Volumul ofertei – firma oferă o gama variata de produse din categoria dulciuri,
produse alimentare, adresându-se unor anumite categorii de clienţi în sensul în care un
produs de calitate superioară implică şi un preţ ridicat.
Numărul de clienţi - acesta poate fi exprimat atât sub aspectul clienţilor
potenţiali, cât şi nonconsumatorilor relativi şi absoluţi, în speranţa de încheiere a noi
colaborări şi de plasare a produselor în cat mai multe puncte rămănandă deschisă.
Cota de piaţa – cota de piaţa relativă reprezintă în procent de aproximativ 85%.

CĂI DE DEZVOLTARE A PIEŢEI FIRMEI

Creşterea intensivă – este posibilă prin intensificarea volumului de marfă
vânduta clienţilor; este vorba de produse deja consacrate, dar şi sortimente noi care pot
pătrunde în piaţa sub aceeaşi marcă a producătorilor colaboratori ai firmei.
Creşterea extensivă – este posibilă prin atragerea unui număr mai mare de
clienţi în sensul în care produsul poate fi prezent îi pe rafturile nonconsumatorilor
relativi sau absoluţi.

2.3.NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI

ECONOMICO – FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007

13
 Principali indicatori folosiţi în analiză pentru caracterizarea rezultatelor
economice ale firmei în perioada 2005-2007 sunt:
- cifra de afaceri (CA), calculată în preţuri de vânzare fără TVA: CA = Σqp
- număr mediu de salariaţi (Ns)
- cheltuieli aferente cifrei de afaceri: ChCA = Σqc
- valoarea activelor fixe sau imobilizate (Af);
- valoarea activelor circulante (Ac);
- mărimea capitalului propriu (Kp);
- mărimea datoriilor totale (Dt);
- profit brut (Pb);
- profit net (Pn);
- productivitatea anuală pe salariat (Va): Va = CA/Ms
- cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri (C/1000): C/1000 = Σqc / Σqp x 100
- eficienţa utilizării activelor fixe (EAf): EAf = CA / Af x 1000
- eficienţa utilizării activelor circulante (EAc): EAc = CA / Ac x 1000
- rata rentabilităţii economice (Re): Re = Pb / (Af +Ac) x 100
- rata rentabilităţii financiare (Rf): Rf = Pn / Kp x 100
- rata rentabilităţii comerciale sau a vânzărilor (Rv): Rv = Pb aferent CA / CA
în preturi de vânzare = (Σqp – Σqc) / Σqp x 100
- rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc): Rc = Pb aferent CA / cheltuieli
aferente CA = (Σqp – Σqc) / Σqc x 100
Nivelul acestora se prezintă în tabelul numărul 2.1. Trebuie să mai precizăm ca
modificările din tabel sunt calculate conform următoarelor relaţii:
- modificarea absolută (ΔR): ΔR = R1 – R0
- modificarea relativă (ΔR%): ΔR% =(ΔR / R0 )100 sau ΔR%=IR–100=(R1 –
- R0) 100.

14
 Tabel nr. 2.1
Denumirea UM Anul 2005 Anul 2006 Anul 2007
indicatorilor
Cifra de Afaceri mii lei 3063563 3263219 3513220
CA

Număr mediu de persoane 20 25 30

Salariaţi
NS
Cheltuieli aferente mii lei 2851781 2973535 3124290
cifrei de afaceri Ch
CA
Valoarea activelor mii lei 372218 543000 738893
fixe sau imobilizate
Af
Valoarea activelor mii lei 384614 555589 750675
circulante
Ac
Mărimea capitalului mii lei 496030 550835 625658
propriu Kp

Mărimea datoriilor mii lei 205656 522127 837709

totale
Dt
Profit brut Pb mii lei 247782 289684 352587

Profit net Pn mii lei 185836,5 217263 262790,5

Productivitatea lei/pers 153178,15 130528,76 117107,33

anuală pe salariat Wa

Cheltuieli la 1000 lei % 91,91 91,12 89,85

cifra de afaceri
C/1000

15
 Eficienţa utilizării % 8230,56 6009,61 4457,61
activelor fixe
Raf
Eficienţa utilizării % 7965,29 5873,44 4698,44
activelor circulante
Iac
Rata rentabilităţii % 32,73 26,36 20,68
economice
Re
Rata rentabilităţii % 37,46 39,44 41,74
financiare
f
Rata rentabilităţii % 8,088 8,877 9,536
comerciale sau a
vânzărilor
Ev
Rata rentabilităţii % 8,799 9,742 10,726
resurselor consumate
Rc

Situaţia modificărilor abosute şi relative intervenite în mărimea

Tabelul nr. 2.2

Denumirea Modificări absolute Modificări relative în
indicatorilor procente

2005/2006 2006/2007 2005/2006 2006/2007

Cifra de afaceri 199656 250001 6,51% 7,66%

CA
Număr mediu de 5 5 25% 20%
salariaţi
NS

16
 Cheltuieli 121754 150755 4,26% 5,06%
aferente cifrei de
afaceri ChCA
Valoarea 170782 195893 45,88% 36,07%
activelor fixe sau
imobilizate Af
Valoarea 170975 195086 44,45% 35,11%
activelor
circulante
Ac
Mărimea 54805 74805 11,048% 13,58%
capitalului
propriu
Kp
Mărimea 316471 351582 253,88% 60,04%
datoriilor totale
Dt
Profit brut 41902 62903 16,91% 21,71%
Pb
Profit net 31426,5 45527,5 16,91% 20,95%
Pn
Productivitatea -22649,39 -13421,43 -14,78% -10,28%
anuala pe salariat
Wa
Cheltuieli la -0,79 -0,48 -0,85% -1,39%
1000 lei cifra de
afaceri C/1000
Eficienta -2220,95 -1331,05 -26,98% -25,82%
utilizării
activelor fixe Eaf
Eficienţa -209185 -1083,15 -26,26% -20,01%
utilizării
activelor
circulante
Eac
Rata rentabilităţii -6,37 -3,31 -19,46% -21,54%
economice
Re
Rata rentabilităţii 1,98 2,3 5,28% 5,83%
financiare
Rf

17
Rata rentabilităţii 0,799 0,659 9,87% 7,425
comerciale sau a
vânzărilor Rv
Rata rentabilităţii 0,943 0,984 10,71% 10,10%
resurselor
consumate
Rc

În urma calculelor efectuate, se observă ca angajarea celor 5 salariaţi a condus

la o scădere a productivităţii muncii pe salariat. A început să scadă şi eficienta utilizării
activelor fixe datorita uzurii suferite de acestea şi a activelor circulante datorită faptului
ca acestea pot fi materii prime, semifabricate sau combustibili de o calitate mai slabă.
De asemenea, a început sa scadă si rata rentabilităţii economice; acest lucru este posibil
tot datorită faptului ca se înregistrează o uzura mai mare la mijloacele de transport mai
vechi, profitul rămănând totuşi constant pe parcursul celor doi ani. Un fapt îmbucurător
este totuşi scăderea cheltuielilor înregistrate la 1000 lei cifra de afaceri. În rest, toţi
indicatorii înregistrează creşteri importante, ceea ce denota faptul ca firma merge totuşi
bine.

18
3600000

3400000

3200000

3000000

2800000
CA
2005 3063563
2006 3263219
2007 3513220

400000

300000

200000
2005
100000 2006
2007
0
Pb
2005 247782
2006 289684
2007 352387

19
300000

200000

100000 2005
2006
0 2007
Pn
2005 185837
2006 217263
2007 262791

20
 CAPITOLUL 3

ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA

MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

3.1. . MODELE DE CALCUL ŞI ANALIZP A INDICATORILOR

a) Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii

Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii, trebuie sa se

studieze nivelul si dinamica acestui indicator.
In general, nivelul productivităţii muncii se determina fie ca raport intre
volumul producţiei si cantitatea de munca cheltuita pentru obţinerea lui, fie prin
raportarea timpului de munca cheltuit la volumul producţiei obţinute:
W = Q/T sau t = T/Q, in care:
W = productivitatea muncii
Q = volumul producţiei;
T = consumul total de timp de munca ;
T = consumul de timp de munca pe unitatea de produs.
Deci, nivelul productivităţii muncii exprima volumul de producţie obţinute intr-
o unitate de timp de munca sau timpul de munca cheltuit pe unitatea de produs, iar
creşterea productivităţii muncii presupune sporirea volumului producţiei cu aceleaşi
cheltuieli de munca sau reducerea consumului de munca pe unitatea de produs.
Intre nivelele celor doi indicatori ai productivităţii muncii exista un raport de
inversa proporţionalitate, care se reprezintă astfel: W = 1/t; t = 1/W.
In funcţie de sfera de cuprindere, productivitatea muncii imbrica doua forme:
productivitatea muncii sociale si productivitatea muncii individuale.

21
 Productivitatea muncii sociale exprima eficacitatea consumului total de munca
vie si materializata la nivelul întregii societăţi, in condiţiile sociale de producţie dintr-o
anumita perioada.
Productivitatea muncii individuale indica eficacitatea cu care este cheltuita forţa
de munca de câtre un muncitor sau un colectiv de lucrători dintr-o secţie, întreprindere
sau ramura, in condiţii specifice de înzestrare tehnica, calificare si intensitate normala a
muncii. Ea arata, de obicei, gradul de economisire al muncii vii si se măsoară prin
timpul de munca individual cheltuit pentru producerea unui anumit produs sau prin
cantitatea de produse obţinute de câtre un muncitor sau colectivul de munca al secţiei,
întreprinderii sau ramurii respective.
Metodele de calcul ale productivităţii muncii individuale depind, pe de o parte,
de modul de exprimare a volumului producţiei, iar, pe de alta parte, de modul de
exprimare a cheltuielilor de timp de munca.
In funcţie de modul de exprimare a volumului producţiei, productivitatea
muncii se poate calcula in unităţi naturale, convenţionale, de timp de munca si
valorice.
Exprimarea nivelului productivităţii muncii in unităţi naturale convenţionale, de
timp de munca si valorice, prezintă anumite avantaje si dezavantaje.
De aceea, pentru caracterizarea cat mai corecta a productivităţii muncii, se
recomanda îmbinarea acestor metode in funcţie de posibilităţile existente in fiecare
întreprindere.
Cea mai răspândita forma de exprimare a productivităţii muncii este cea
valorica, deoarece permite generalizarea nivelului si dinamicii productivităţii muncii,
precum si calcularea unor indicatori de eficienta derivaţi si efectuarea unor corelaţii
intre diversele laturi ale activităţii întreprinderilor.
Principalii indicatori ai volumului producţiei, utilizaţi in calculul productivităţii
muncii, pot fi:
- producţia exerciţiului;
- cifra de afaceri sau valoarea adăugata.

22
 Nivelul productivităţii muncii stabilit pe baza indicatorilor valorici ai producţiei
trebuie apreciat prin prisma avantajelor si deficientelor pe care le prezintă aceşti
indicatori.
In funcţie de unităţile de măsura ale timpului de munca, productivitatea muncii
poate fi orara, zilnica si anuala.
Pentru calcularea productivităţii muncii orare sau zilnice, timpul de munca se
exprima in ore-om si, respectiv zile-om, iar in cazul productivităţii anuale, ca unitate
de măsura a timpului de munca se foloseşte indicatorul numărul mediu de muncitori
sau de salariaţi.
Atunci când se ia in considerare timpul de munca, se face abstracţie de gradul
de complexitate a muncii diferitelor categorii de lucrători, de structura personalului si
de nivelul înzestrării tehnice a muncii.
În vederea eliminării acestor neajunsuri, timpul de munca se poate echivala in
unităţi de muncă simplă sau de complexitate medie.
Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii exprimata
valoric, se pot folosi următorii indicatori:
- productivitatea medie anuala;
- productivitatea medie zilnica;
- productivitatea medie orara.
Nivelul productivităţii muncii anuale se stabileşte prin raportarea producţiei
exerciţiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul mediu al salariaţilor
sau muncitorilor, adică:
Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm; in care:
Wa – productivitatea muncii anuale;
Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata;
Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori.
Productivitatea muncii anuale nu evidenţiază evidenta numărului de zile
nelucrate in timpul anului, iar pentru a înlătura acest neajuns, este necesar sa se
determine productivitatea zilnica.

23
 Nivelul productivităţii muncii zilnice se poate stabili fie prin raportarea
producţiei exrciţiului, cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul total de zile-
om lucrate, fie prin raportarea productivităţii muncii anuale la numărul mediu de zile
lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, adică:
Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz, in care:
Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii
sau de întregul personal;
Nz – numărul mediu de zile lucrate intr-un an de un muncitor sau o
persoana angajata.
Calculând astfel productivitatea muncii zilnice, se pot stabilii rezervele de
sporire a volumului producţiei si ă nivelului productivităţii muncii anuale pe seama
eliminării zilelor nelucrate. Întrucât nici productivitatea muncii zilnice nu surprinde
modul de folosire a timpului de lucru in cursul unei zile, este necesar sa se calculeze
nivelul productivităţii muncii orare, care pune in evidenta rezervele de sporire a
producţiei si a productivităţii muncii zilnice si anuale pe seama folosirii complete a
timpului de lucru in cursul unei zile de munca.
Productivitatea muncii orare se determina fie prin raportarea producţiei
exerciţiului, cifrei de afaceri sau valorii adăugate la numărul total de ore-om lucrate de
câtre toţi muncitorii sau întregul personal, prin raportarea productivităţii muncii anuale
la numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an sau
ca raport intre productivitatea muncii zilnice si numărul mediu de ore lucrate de un
muncitor sau o persoana angajata într- o zi, adică:
Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh; in care:
Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul
personal in perioada analizata;
Nha – numărul mediu de ore lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana
angajata;
Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-
o zi (durata medie a zilei de lucru).

24
 Din relaţiile de calcul ale productivităţii muncii anuale, zilnice si orare, rezulta
ca nivelul acestor indicatori este direct proporţional cu volumul producţiei obţinute si
invers proporţional cu timpul de munca cheltuit.
Dintre indicatorii productivităţii muncii prezentaţi, cel mai corect mod de
exprimare a eficientei utilizării forţei de munca îl reprezintă productivitatea muncii
orare, deoarece tine seama de timpul efectiv lucrat exprimat in ore-om.
După determinarea nivelului productivităţii anuale, zilnice sau orare, trebuie sa
se stabilească modificările absolute si procentuale intervenite in mărimea efectiva a
acestor indicatori in raport cu baza de comparaţie, astfel:
∆ W = W1 – W0:
∆ W% = ∆ W x 100 / Wo = (W1 – Wo) x 100 / Wo = W1 x 100 / Wo – 100 = Iw – 100,
in care:
∆ W – modificarea absoluta a productivitatii muncii;
∆ W% - modificarea relativa (procentuala) a productivităţii muncii;
Iw – indicele productivităţii muncii.
Cu ajutorul metodei substituirilor in lanţ se pot stabili influentele exercitate de
modificarea volumului producţiei si ă timpului de munca asupra nivelului si dinamicii
productivităţii muncii.
Intre indicii diferitelor forme de exprimare a productivităţii muncii exista
următoarea corelaţie: Iwa ≤ Iwz ≤ Iwh;
O asemenea corelaţie reflecta existenta unor rezerve pe linia utilizării timpului
de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numărului mediu de zile lucrate, fie la nivelul
duratei medii a zilei de lucru.
Pentru a scoate şi mai bine în evidenţă rezervele de creştere extensivă şi
intensivă a productivităţii muncii, este necesar să se studieze legăturile funcţionale de
forma proporţionalităţii directe existente între productivitatea muncii anuale, zilnice si
orare. Astfel, productivitatea muncii anuale depinde, în mod direct, de numărul mediu

25
de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajată, numărul de ore lucrate într-o zi
(durata medie a zilei de lucru) şi de nivelul productivităţii muncii orare.
Aceste legături se pot exprima astfel;
Wa = Nz x Wz; Wz = Nh x Wh; Wa = Nz x Nh x Wh.
Schema legăturilor de cauzalitate dintre aceşti factori se poate reprezenta astfel:
∆ Nz
∆ Wa
∆ Wz ∆ Nh
∆ Wh ∆ gi
∆ Whi

Stabilirea influenţelor factorilor cu acţiune directă şi indirectă prezentaţi în

aceasta schema factorială se poate face cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ, după
cum urmează:
1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate:
∆ Nz = (Nz1 – Nzo) Wzo
Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice:

∆ Wz = Nz1 (Wz1 – Wzo)
Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate într-o zi:

∆ Nh
= Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1
Wa
2.2. Influenţa productivităţii muncii orare:
∆ Wh
= Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who)
Wa
Pentru a caracteriza cât mai corect nivelul productivităţii muncii, trebuie să se
separe influenţa exercitată de modificările intervenite în structura producţiei. În acest
scop, este necesară recalcularea nivelului productivităţii muncii în funcţie de structura
efectiva a producţiei şi a productivităţii din baza de comparaţie. Astfel, dacă se
recalculează productivitatea muncii orare, aceasta va fi: Whr = ∑g1 x Who / 100; în
care:

26
 Whr - productivitatea muncii orare calculată în funcţie de greutatea specifică
efectiva a produselor şi de productivitatea prevăzută sau din perioada de baza pe
produse, exprimată în consum de timp la 1000 lei producţie sau pe unitatea de produs;
Who – Productivitatea muncii orare prevazută sau din perioada de baza pe
produse sau timpul consumat pe unitatea de produs exprimat în ore (t),unde: T = Th /
Q;
G – greutatea specifică efectivă a sortimentelor în totalul producţiei:
g = q / ∑q x 100 sau g = qp / ∑qp x100 sau g = qt / ∑qt x 100.
În mod asemanator, se poate recalcula productivitatea muncii orare, ţinând
seama de modificările intervenite pe secţii, ateliere sau locuri de muncă.
Prin înmulţirea productivităţii muncii orare recalculate cu durata medie
programată a zilei de lucru, se obţine productivitatea muncii zilnice, recalculată
astfel: Wzr = Nho x Whr.
Deasemenea se poate stabili productivitatea muncii anuale recalculate,
înmulţind productivitatea muncii zilnice recalculate cu numărul mediu de zile
programate a fi lucrate de un muncitor într-un an, astfel: War = Nzo x Wzr.
Cunoscând productivitatea medie anuala, zilnică şi orara recalculată, se poate
stabili influenţa modificării structurii producţiei şi a modificării propriu-zise a
productivităţii muncii asupra nivelului acestor indicatori, astfel:
1) ∆ g
= War - Wao
Wa

2) ∆ W
= Wa1 – War
Wa

∆ W
+ ∆ w
= ∆ Wa = ∆ Wa1 - ∆ Wao .
Wa Wa

Productivitatea muncii este legată nemijlocit de modul cum se desfăşoara

munca fiecărui individ sau colectiv. De aceea, o condiţie esenţiala a măsurării şi

27
analizei nivelului şi dinamicii productivităţii muncii este aprofundarea ei în timp şi
spaţiu, până la fiecare loc de muncă.
Analiza diagnostic a productivităţii muncii la nivelul întreprinderilor poate fi
efectuată cu ajutorul funcţiilor de regresie, cum ar fi, de exemplu, o funcţie liniară de
regresie multiplă de forma: W = a + b1 x 1 + b2 x 2 +.......+ b8 x 8 + λ , în care:
x1 – raportul dintre partea activă a capitalului fix şi numărul muncitorilor direct
productivi;
x2 – coeficientul de uzură ;
x3 – coeficienţi de fluctuaţie;
x4 – gradul mediu de îndeplinire a normelor;
x5 – salariu mediu;
x6 – coeficientul de folosirea timpului de lucru;
x7 – coeficientul de schimburi;
x8 – ponderea muncitorilor auxiliari în numărul total de muncitori direct
productivi;
λ - component aleator.
Influenţa fiecărui factor asupra modificării variabilei dependente
(productivitatea muncii) se poate face după mai multe procedee, printre care şi cu
ajutorul coeficienţilor de determinatie parţiali. Astfel coeficientul de determinaţie
parţial X1 se stabileşte dupa relaţia:
Dxy = {b[(Σyx1/n) – (yx1)]}/qy2.
În mod asemanator, se pot stabili coeficienţii de determinaţie şi pentru ceilalţi
factori (x2...xn ).

b) Analiza efectelor economice ale modificării productivitatii muncii

Modificarea productivităţii muncii se transmite în mod direct şi indirect asupra

eficienţei activităţii intreprinderilor, concretizată în diverşi indicatori, ca:

28
 - volumul producţiei;
- numărul de lucrători;
- eficienţa folosirii capitalului fix şi circulant;
- costul pe unitatea de produs;
- profitul.
Productivitatea muncii influenţează, în primul rând volumul producţiei. Având
în vedere modalităţile de exprimare a productivităţii muncii şi a timpului de muncă,
legăturile dintre volumul producţiei unei firme (exprimat prin producţia exerciţiului,
valoarea adaugată sau cifra de afaceri) prin urmatoarele modele de tip multiplicativ:
Q = Ns x Wa; Q = Ns x Nz x Wz; Q = Ns x Nz x Nh x Wh.
Schema factorilor cu influenţa directă şi indirectă prin care se explică
modificarea volumului producţiei unei firme se prezintă astfel:
∆ Ns
∆ Nz
∆Q
∆ Wa ∆ Nh
∆ Wz
∆ Wh ∆ gi
∆ Whi

Pentru a calcula influenţele factorilor cantitativi şi calitativi asupra modificării

volumului producţiei, se foloseşte metoda substituirilor în lanţ.
Influenţele factorilor care determină modilficări se stabilesc astfel:
a). Influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor:
ΔNm = (Nm1 – Nmo) Wao
Q

b). Influenţa modificării productivităţii muncii anuale:

ΔWa = Nm1 (Wa1 – Wao)
Q

Cei doi factori au o influenţa pozitivă asupra creşterii cifrei de afaceri,

contribuţia principală revenind productivităţii muncii anuale.

29
 Influenţa productivităţii muncii anuale se explică, la răndul său, prin
modificarea numărului mediu de zile lucrate de un munitor într-un an şi prin
modificarea productivităţii muncii zilnice, ale căror influenţe se stabilesc astfel:
a) Influenta modificării numărului mediu de zile lucrate într-un an:
ΔNz = Nm1 (Nz1 – Nzo) Wzo
Q

b) Influenţa modificării productivităţii muncii zilnice:

ΔWz = Nm1 Nz1 (Wz1 – Wzo)
Q

ΔWa = ΔNz + ΔWz

Q Q Q

Creşterea productivităţii muncii zilnice a avut un efect pozitiv asupra

productivităţii muncii anuale şi asupra cifrei de afaceri.
La rândul sau, influenţa productivităţii muncii zilnice este dependentă de numărul
mediu de ore lucrate de un muncitor într-o zi şi de productivitatea muncii orare.
Separarea influenţelor acestor factori se face astfel:
a) Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
ΔNh = Nm1 Nz1 (Nh1 – Nho)
Q

b) Influenţa modificării productivităţii orare:

ΔWh = Nn1 Nz1 Nh1 (Wh1 – Who)
ΔWh = ΔNh + ΔWh
Q Q Q

Deoarece nivelul productivităţii muncii anuale, zilnice şi orare este influenţat şi

de modificarea producţiei, în toate legăturile de dependenţă dintre volumul producţiei
şi productivităţii muncii va interveni ca factor de influenţa şi structura producţiei.
In cazul când volumul producţiei este privit ca o funcţie de dependenţă de
numărul mediu al muncitorilor şi de nivelul productivităţii muncii anuale (Q = Ns x
Wa), separarea influenţelor se va face astfel:
a). influenţa numărului mediu al muncitorilor: ΔNs = (Ns1 – Nso) Wao
Q

b). influenţa modificării structurii producţiei: Δq = Ns1(War – Wao)

Q

30
c). influenţa modificării propriu zise a productivităţii muncii:
ΔWa = Ns1 (Wa1 – Wao).
Q

In mod asemănător se procedează la stabilirea influenţelor factorilor şi în cazul

celorlalte relaţii funcţionale.
Corelaţia dintre volumul producţiei (y), productivitatea muncii pe o persoana
ocupată (x!) şi numărul mediu al personalului (x2) mai poate fi studiată şi cu ajutorul
unor funcţii de producţie de forma: Y = a + x1 b1 + x2 b2, iar contribuţia adusă de cei
doi factori la modificarea volumului producţiei poate fi evidenţiata cu ajutorul
coeficienţilor de determinatei parţiali.
Modificarea productivităţii muncii se transmite şi asupra necesarului de
muncitori, determinând economia sau depăşirea absoluta şi relativă a acestora.
Legătura dintre numărul de muncitori şi productivitatea muncii se mai poate exprima
astfel: Nm = Q / Wa.
Din aceasta relaţie se constata ca necesarul de muncitori este direct
proporţional cu volumul producţiei şi invers proporţional cu nivelul productivităţii
muncii. Influenţa modificării productivităţii muncii asupra modificării numărului de
muncitori se poate stabili astfel:
ΔWa = Q1 / Wa1 – Q1 / Wao = Nm1
N

Nmr – necesarul de muncitori recalculat în funcţie de productivitatea muncii

programata sau perioada de baza.
Creşterea sau scăderea productivităţii muncii determina reducerea sau
majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii productivităţii muncii se
determina reducerea sau majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii
productivităţii muncii, scăderea costului are loc atât pe seama reducerii cheltuielilor cu
munca vie pe unitatea de produs, cât şi pe seama reducerii cheltuielilor convenţional
constante pe unitatea de produs odată cu sporirea volumului producţiei.

31
 Legătura dintre productivitatea muncii şi costul pe unitatea de produs poate fi
ilustrată şi cu ajutorul indicatorului cheltuieli totale (Ct) sau cheltuieli fixe (Cf) la
1000 lei cifra de afceri, astfel:
ΔWa = (Cto; Cfo / Ns1 x Wa1) x 1000 – (Cto; Cfo / Ns1 x Wao) x 1000
C/1000

Modificarea productivităţii muncii se reflectă şi asupra cheltuielilor cu salariile

la 1000 lei cifra de afaceri:
ΔWa = Sao x 1000/Wa1 – Sao x 1000/Wao, unde:
Cs/1000

Sa – salariul mediu anual pe o persoana .

In mod asemănător, se poate stabili influenţa exercitată de modificarea nivelului
productivităţii muncii asupra eficientei (E) folosirii activelor fixe (Af) şi a activelor
circulante (Ac), adică:
ΔWa = Ns1 x Wa1 x 1000 / Af1, Ac1 – Ns1 x Wao x 1000 / Af1, Ac1
E

Corelaţia dintre diferenţa activelor fixe (y) şi nivelul productivităţii muncii (x)
se mai poate studia şi cu ajutorul funcţiei de regresie liniară de tipul y = a + bx.
Parametrii a şi b se stabilesc pe baza formulelor următoare:
A = (Σy Σx² - x Σyx) / {n Σx² - (Σx)²}, b = (n Σx – Σx Σy) / [n Σx² - (Σx)²].
Funcţia de regresie se poate folosi, îndeosebi, pentru optimizarea corelaţiei
dintre cei doi indicatori analizaţi.
De asemenea, sporirea productivităţii muncii duce la creşterea masei profitului
aferent cifrei de afaceri (Pb), atât pe seama sporului de producţie obţinuţi, cât şi prin
reducerea costului pe unitatea de produs. Aceasta influenta se poate exprima astfel:
ΔWa = ΔWa x Pbo / Cao .
Pb CA

Ţinând seama de influentele modificării productivităţii muncii asupra profitului, se

poate calcula si influenta modificării acesteia asupra ratelor de rentabilitate (R) ale
capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu (Kpr) şi ale capitalului permanent
sau angajat (Kper),
ΔWa =(ΔWa x 100) / Kt; Kpr; Kper.
R p

32
 Modificarea productivităţii muncii se reflecta şi asupra vitezei de rotaţie a
activelor circulante (Vz), exprimata prin durata în zile a unei rotaţii:
ΔWa (So T) / (Ns1Wa1) – (So T) / (Ns1 Wao), in care:
V

S – soldul mediu anual de active circulante;

T – durata în zile a perioadei analizate (360de zile)

33
 3.2. ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN
PERIOADA 2005-2007

Conducerea unităţii îşi orientează întreaga activitate pe baza planului de afaceri

şi va acţiona în vederea realizării obiectivelor propuse.
Conducerea societăţii se asigura cu competenţa de câtre:
- directorul general – inginer cu o vechime în activitate de peste 15 ani, este şi
preşedintele Consiliului de Administraţie;
- directorul economic – economist cu o vechime de peste 20 de ani, se ocupa
şi de contabilitatea firmei.
Administrarea societăţii se face de un director general ales de aceştia. Forţa de
muncă de care dispune societatea este diferita atât din punct de vedere al nivelului de
pregătire profesionala, cât şi prin vârsta şi sex. In perioada 2005 – 2007, în societate au
fost angajate 10 de persoane, iar în prezent exista 30 de persoane cu contract individual
de muncă.
Activitatea manageriala a societăţii s-a desfăşurat în condiţii dificile, datorită
perioadelor de reorganizare, iar în perioada 2006 – 2007 productivitatea muncii este
scăzută.

Specificare U.M. 2006 2007

Nr. de angajaţi NR. 25 30
Productivitatea muncii anuale Wa MII LEI 130528,76 117107,33
Productivitatea muncii zilnice Wz MII LEI 555,44 498,33
Productivitatea muncii orare MII LEI 69,43 62,29
Wh
Coeficientul de corelaţie intre COEF. 0,81 1
creşterea productivităţii muncii şi
salariu mediu

34
 In condiţiile unui nivel în scădere al productivităţii muncii, nivelul salariului
mediu s-a menţinut redus. Conducerea unităţii a acţionat în sensul menţinerii unor
corelaţii corespunzătoare între productivitatea muncii şi salariul mediu anual pe
angajat. Salariul mediu lunar brut a fost în anul 2007 de 1586 mii lei. Faţa de anul
2006, în anul 2007 numărul angajaţilor a crescut cu 25%, iar nivelul salariului brut s-a
menţinut scăzut în condiţiile productivităţii muncii scăzute şi a inflaţiei.

Structura angajaţilor societăţii

ANUL NR. FEMEI NR. BARBATI TOTAL
ANGAJATE ANGAJATI
2005 5 15 20
2006 7 18 25
2007 9 21 30

35
 Pe măsura extinderii activităţii, numărul angajaţilor va creşte corespunzător
necesitaţilor proceselor de comercializare a acesteia.
Managementul societăţii îşi propune în perspectiva să-şi diversifice activitatea
prin organizarea unor activitatea integrate pe produs şi face eforturi de fundamentare a
activităţii pe baze ştiinţifice.
In vederea dezvoltării complexe a activităţii se recomandă:
- angajarea unor persoane calificate cu studii superioare;
- accentul pe productivitatea muncii pe seama unor randamente ridicate;
- atenţie deosebita depozitarii produselor in vederea vânzării;
- motivarea muncii prin stabilirea unor salarii stimulative;
- imbunatatirea pregătirii profesionale a conducerii.

36
 3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A INDICATORILOR PRIVIND
PRODUCTIVITATEA MUNCII

Pe baza modelelor de calcul şi analiza a indicatorilor privind productivitatea

muncii prezentate în capitolul 1.3., s-au obţinut următoarele rezultate:
a). Productivităţii muncii anuale se poate calcula astfel:
Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm;
Wa = Nz x Wz
în care: Wa – productivitatea muncii anuale;
Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata;
Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori.
b). Productivitatea muncii zilnice se poate determina cu ajutorul relaţiilor :
Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz,
in care:
Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii sau de
întregul personal;
Nz – numarul mediu de zile lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana
angajată.

c). Productivitatea muncii orare se poate stabilii astfel :

Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh;
n care:
Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul personal
în perioada analizată;
Nha – numărul mediu de ore lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana
angajată;
Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata într-o zi
(durata medie a zilei de lucru).
Productivitatea muncii zilnice sau orare ∆W = W1 – W0:

37
Legăturile de cauzalitate între Wa, WZ şi Wh se prezintă astfel:

∆ Wa ∆ Nz

∆ Wz ∆ Nh

∆ Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ

1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate:
∆ Nz
= (Nz1 – Nzo) Wzo=
Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice:

∆ Wz
= Nz1 (Wz1 – Wzo)
Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate intr-o zi:

∆ Nh
= Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1
Wa
2.2. Influenţa productivităţii muncii orare:
∆ Wh
= Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who)
Wa

SpecificareU.M 2006 2007 Modificări absolute Modificări relative

2006 2007 2006 2007

Wa MII LEI 130528,76 117107,33 22649,39 -13421,43 14,78 -11,46

Wz MII LEI 555,44 498,33 37,96 -57,11 6,4 -11,46

38
Wh MII LEI 509,87 464,71 46,69 -45,16 8,41 - 9,71

Schema legăturile de cauzalitate între Q,Ns,Nz,Nh şi Wa,Wz,Wh se prezintă astfel:

∆ Ns
∆ Nz
∆Q
∆ Wa ∆ Nh
∆ Wz
∆ Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

1. influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor:
∆Nn = (Nm1-Nm0)Wa0=(25-20)153178,15=765890,75 mii lei
Q

2. influenţa modificării productivităţii anuale:

∆Wa =Nm1(Wa1-Wa0)= 25(250001-153178,15)=2420571,25 mii lei

Q

3. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate pe an:

∆Nz = Nm1(Nz1-Nz0)Wz0=220083,75 mii lei
Q

4. influenţa modificării productivităţii muncii zilnice:

∆Wz =Nm1 Nz1(Wz1-Wz0)=25x220(957,85-586,89)=2040280 mii lei
Q

∆Wa= ∆Nz + ∆Wz = (-220083,75)+ 2040289=1820196,25 mii lei

Q Q Q

5. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:

∆Nh =Nm1Nz1(Nh1-Nh0)Wh0=25x220(7,35-8)73,36= - 262262 mii
Q

6. influenţa modificarii productivităţii orare:

∆Wh =Nm1Nz1Nh1(Wh1-Wh0)=25x220x7,35(119,73-73,36)= 1874507,25 mii le
Q

39
∆Wh = ∆Nh + ∆Wh =-262262+1874507,25 =1612245,25 mii lei
Q Q Q

7. influenţa modificării numărului mediu al muncitorilor:

∆Ns =(Ns1 – Ns0 )Wa0 =(25-20)153178,15= 765890,75 mii lei
Q

8. influenţa modificarii structurii producţiei:

∆g = Ns1(War –Wa0 )=25(163188,15-153178,15)= 250250 mii lei
Q

9. influenţa modificării propriu – zise a productivităţii muncii:

∆Wa =Ns1 (Wa1- War)=25(250001- 163188,15)=2170321,25 mii lei
Q

10. modificarea nivelului productiv al muncii asupra eficientei folosirii activelor fixe şi
activelor circulante:
∆Wa = Ns1 ,217
E

11. sporirea productivităţii muncii implica creşterea masei profitului aferent cifrei de
afaceri:
∆Wa = 12736,82 mii lei
Pb

12. influentele modificării productivităţii muncii asupra funcţiilor de rentabilitate (R)

ale capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu – zis (Kpr) şi ale capitalului
permanent sau angajat (Kper):
∆Wa = 2,56
R

13.reflectarea productivităţii muncii asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante

exprimata în zile:
∆W0 = 1825 zile = fix 5 ani
Vz

d). 1. productivitatea marginala a muncii: Wm = 3,96

Coeficientul de elasticitate dintre indicatori: Ke = 0,0094
e). 1.introducerea progresului tehnic: Gm = 70,23 ; ∆IGm = 53
1. gradul de automatizare Gap = 88%
2. creşterea productivităţii muncii ∆W% = 24%
3. sporul de productivitate ca urmare a creşterii productivităţii muncii ∆W = 52,8
Q

4.economia de muncitori ENm = 9 muncitori

40
 In urma calculelor efectuate, se observa ca principalele rezerve de creştere a
productivităţii muncii anuale sunt: utilizarea completă a timpului de lucru; sporirea
permanenta a vânzărilor zilnice pe lucrător. Masurile de creştere a productivităţii
muncii anuale sunt legate de optimizarea activităţii, de o mai bună structurare şi
repartizare a personalului angajat, de creşterea desfacerilor de mărfuri pe total şi medii
pe un salariat. Măsurile de îmbunătăţire a productivităţii muncii constau în modificarea
acelor factori implicaţi direct, cum sunt: ponderea mijloacelor fixe active în totalul
mijloacelor fixe ale întreprinderii, gradul de înzestrare tehnica a personalului operativ,
eficienta utilizării mijloacelor fixe active, precum şi modificarea structurii mijloacelor
fixe, modificarea gradului de înzestrare tehnica a întreprinderii, modificarea
permanenta a mijloacelor fixe active în funcţie de vânzări la un leu.

41
 CAPITOLUL 4

ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI ŞI MĂSURI PENTRU CREŞTEREA

PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII FIRMEI

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de o serie de

factori naturali, biologici, tehnico-organizatorici, economici, social-politici,
psihologici etc. In economia tării noastre, în perioada de tranziţie, se pune
problema modernizării şi retehnologizării, stimulată de relaţiile de proprietate
privată şi de acţiunea legilor economice ale economiei de piaţa, creându-se
condiţii favorabile pentru creşterea productivităţii muncii, asigurând integrarea în
economia tărilor europene dezvoltate.
Căile principale de creştere a productivităţii muncii sunt: introducerea
progresului tehnic, ridicarea calificării forţei de muncă, introducerea unor metode
moderne de management, precum şi perfecţionarea stimulării materiale a
salariaţilor.
Pentru stabilirea corecta a căilor de creşterea productivităţii muncii, este necesar
să se tină seama de toţi factorii care acţionează asupra nivelului şi dinamicii
productivităţii muncii, precum şi de particularităţile procesului de producţie din fiecare
ramură şi întreprindere.
Introducerea progresului tehnic constituie principala cale de creştere a
productivităţii muncii, de eonomisire a muncii vii şi materializate în fiecare
întreprindere.
In cadrul analizei, se urmăreşte situaţia introducerii progresului tehnic sub
toate formele sale, precum şi a consecinţelor acestuia. In acest sens, trebuie să se
studieze situaţia mecanizării, automatizării şi cibernetizării producţiei, dotarea
întreprinderilor cu maşini unelte şi utilaje de înalt nivel tehnic, precum şi
introducerea procedeelor avansate.

42
 Situaţia mecanizării producţiei se analizează cu ajutorul gradului de
mecanizare, stabilit ca raport între volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor
efectuate mecanizat şi volumul total de activitate, adică:
Gm =(Qm x100) / Qt, în care:
Gm – gradul de mecanizare:
Qm – volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor efectuate mecanizat;
Qt – volumul total de activitate.
Prin stabilirea indicelui de mecanizare, se pot urmării modul de realizare a
prevederilor prin introducerea mecanizării şi evoluţia gradului de mecanizare în
dinamica astfel: Igm = (Gm1 x 100) / Gmo iar ΔIGm = Igm – 100.
In cazul în care un proces tehnologic există mai multe operaţii sau lucrări
care au un grad de mecanizare diferit, nivelul mecanizării se stabileşte atât pe
fiecare operaţie, cât şi pe întregul proces tehnologic.
Gradul mediu de mecanizare pe întregul proces tehnologic se determina prin
ponderea gradului de mecanizare pe operaţii cu greutate specifică a fiecărei
operaţii în volumul total de muncă cerut de procesul respectiv (g) sau cu timpul
de munca pe fiecare operaţie (t), adică: Gm =( Σm x g) / 100 sau Gm =( Σm x t) /
Σt.
Analiza trebuie să urmărească situaţia mecanizării atât la operaţiile de baza,
cât şi cele auxiliare, întrucât realizarea acestui proces în proporţii diferite
afectează negativ creşterea productivităţii pe ansamblu.
O forma superioara de introducere progresului tehnic o reprezintă
automatizarea. Situaţia automatizării proceselor de producţie se urmăreşte cu
ajutorul gradului de automatizare a producţiei şi a muncii, stabilit ca raport între
volumul producţiei obţinuta în mod automatizat (Qa) şi volumul total al
producţiei fabricate sau ca raport între numărul de muncitori care lucreze la liniile
automatizate (Na) şi numărul total al muncitorilor, adică: Gap = (Qa x 100) / Qt;
Gam =(Na x 100) / Nm, în care:
Gap – gradul de automatizare al producţiei:

43
 Gam – gradul de automatizare al muncii.
In mod asemănător, se poate stabili şi gradul de cibernetizare a producţiei,
prin raportarea producţiei obţinute prin asemenea procedee la volumul total al
producţiei fabricate .
Perfecţionarea proceselor tehnologice constituie o alta cale importanta de
introducere a progresului tehnic. De altfel, valorificarea cât mai deplina a
avantajelor pe care le oferă mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie
nu se poate realiza decât în condiţiile folosirii unor tehnologii moderne, bazate pe
cele mai noi cuceriri ale ştiinţei si tehnicii.
Introducerea progresului tehnic sub toate formele sale are consecinţe
pozitive asupra activităţii întreprinderilor, concretizata prin sporirea producţiei şi
a productivităţii muncii, reducerea timpului de muncă pe unitatea de produs şi a
necesarului relativ de muncitori, reducerea costurilor de producţie, ridicarea
rentabilităţii etc.
Efectul economic principal al măsurilor luate pe linia introducerii
progresului tehnic îl constituie economia de timp de munca pe unitatea de produs
(e) sau la 1000 lei cifra de afaceri şi pe total producţie (Et) care se stabileşte
astfel:
E = t1 – to Et = Σq1 t1 – Σq1 (t1 – to), in care:
To, t1 = timpul de munca pe unitatea de produs sau la 1000 de lei cifra de
afaceri, înainte si după introducerea progresului tehnic;
Q1 – producţia efectiv obţinuta după introducerea progresului tehnic.
In acest caz, creşterea pocentuala a productivităţii muncii se determina în
felul următor:
ΔW% = [(to /t1) – 1] x 100; sau ΔW% = [(Σq1 to / Σq1 t1) – 1] x 100 = [(Σto /
Σt1) – 1] x 100.
Creşterea productivităţii muncii poate fi determinata şi în cazul în care
aceasta este exprimata prin cantitatea de produse obţinute într-o unitate de timp,
după relaţia:

44
 ΔW% = [(W1 -Wo ) x 100] / Wo = [(W1 / Wo) – 1] x100,
in care:
Wo; W1 – productivitatea muncii înainte şi după introducerea progresului
tehnic.
Sporul total de producţie obţinut ca urmare a creşterii productivităţii muncii
în urma aplicării unor masuri pe linia progresului tehnic se calculează cu ajutorul
relaţiei:
ΔW = T1 (W1 – Wo), unde:
Q

T1 – timpul efectiv lucrat de la data aplicării măsurii respective.

Economia relativa de muncitori în urma creşterii productivităţii muncii se
determina ca diferenţa între numărul de muncitori necesar pentru
obţinerea unui anumit volum de producţie, după introducerea
progresului tehnic, şi necesarul de muncitori pentru realizarea aceleiaşi
producţii înainte de aplicarea măsurilor de progres tehnic. Relaţia de
calcul este următoarea: Enm =( Q1 / W1) – (Q1 / Wo) = Nm1 – Nmr,

Nmr, Nm1 – necesarul de muncitori înainte şi după introducerea

progresului tehnic.
Mărimea economiei relative de muncitori se mai poate stabili si prin
raportarea economiei totale de timp de munca (Et) la fondul de timp maxim
disponibil pe un muncitor (td), adică: Enm = Et / td, in care:
Gt – gradul înzestrării tehnice a muncii;
Eaf – eficienta capitalului fix.
De asemenea, se poate calcula efectul introducerii progresului tehnic
asupra reducerii costurilor de producţie şi asupra creşterii profitului, astfel:
ΔC = Σq1 (c1 – co); ΔP = Σq1 (pr1 – pro) = Σq1 (p1 – c1) – Σq1 (po – co),
in care:
C1; co – costul produselor înainte si după introducerea progresului tehnic;

45
 Pr1; pro – profitul pe produse după şi înainte de introducerea progresului
tehnic.
Promovarea metodelor moderne de management reprezintă o cale
importanta de sporire a producţiei şi a productivităţii muncii, chiar şi în condiţiile
în care tehnica şi nivelul înzestrării tehnice nu se modifica, ceea ce permite
economisirea de fonduri de investiţii.
Promovarea metodelor moderne de management cuprinde trei laturi
principale: perfecţionarea metodelor de conducere, perfecţionarea
managementului producţiei si perfecţionarea organizării muncii.
Perfecţionarea metodelor de conducere necesita introducerea metodelor
moderne de conducere si decizie, perfecţionarea sistemului informaţional,
imbunatatirea structurii organizatorice a întreprinderilor, delimitarea corecta a
competentelor şi răspunderilor etc. In cazul, analizei se pot urmării unele aspecte
legate de eficienta activităţii de conducere, cum ar fi: mărimea cheltuielilor de
conducere, modul de fundamentare a deciziilor, numărul nivelelor ierarhice şi
mărimea ponderii ierarhice, volumul lucrărilor efectuate, cantitatea, calitatea,
circuitul si costul informaţiilor etc.
Perfecţionarea managementului producţiei presupune: optimizarea
concentrării, specializării şi cooperării în producţie, imbunatatirea pregătirii,
programării, lansării şi urmăririi operative a producţiei, organizarea raţionala a
fluxului tehnologic şi amplasarea judicioasa a utilajelor, eliminarea locurilor
înguste, a întreruperilor şi golurilor de producţie, aprovizionarea ritmica a
producţiei întreprinderilor, secţiilor şi locurilor de muncă cu materii prime,
materiale, piese de schimb, dispozitive şi verificatoare, asigurarea documentaţiei
şi asistentei tehnice corespunzătoare, organizarea riguroasa a controlului calităţii
producţiei etc.
Aceste masuri au un rol important în creşterea productivităţii muncii,
deoarece permit organizarea producţiei de serie, introducerea mecanizării,

46
automatizării şi a tehnologiilor avansate, scurtarea ciclurilor de fabricaţie şi
folosirea raţionala a factorilor de producţie.
Perfecţionarea organizării muncii contribuie la creşterea producţiei şi
productivităţii muncii prin folosirea deplina şi eficienta a timpului de lucru, prin
eliminarea pierderilor de timp nejustificate, perfecţionarea sistemului de normarea
muncii, organizarea raţionala a locului de muncă şi asigurarea unor condiţii
optime de munca şi în conformitate cu principiile ergonomiei.
Cu ajutorul analizei, trebuie cercetate masurile iniţiale de conducere a
întreprinderii în domeniu organizării muncii şi reflectarea lor în nivelul
productivităţii muncii. O atenţie deosebita trebuie acordata modului de
fundamentare şi îndeplinire a normelor de muncă. Pentru analiza îndeplinirii
normelor de muncă, se foloseşte coeficientul mediu de îndeplinire a normelor de
munca. Acest indicator se poate calcula fie prin raportarea timpului total de
munca necesar pentru obţinerea volumului efectiv al producţiei, conform
normelor stabilite, la timpul total efectiv lucrat în acord, fie ca o medie aritmetica
ponderata pe grupe de muncitori care au îndeplinit normele de munca, în anumite
limite astfel:
Kn = (Tan / Tae) x 100; sau Kn = Σxf / Σf; in care:
Kn – coeficientul mediu de îndeplinire a normelor;
Tan – timpul total în acord conform normelor (in ore om)
Tae – timpul total efectiv lucrat in acord;
X – gradul mediu de îndeplinire a normelor pe intervale de grupare;
F – numărul de muncitori din fiecare clasa de îndeplinire a normelor.
Analiza îndeplinirii normelor de munca se poate face pe ansamblu
întreprinderii, pe secţii, pe locuri de munca si pe profesiuni, in vederea aprecierii
cat mai corecte a cauzelor care provoacă neîndeplinirea normelor de munca sau
depăşirea exagerata a acestora si care fac necesara revizuirea lor.
O alta cale importanta de sporire a productivităţii muncii o constituie
ridicarea calificării forţei de munca.

47
 In cadrul analizei, se studiază concordanta dintre nivelul tehnico-
organizatoricul producţiei cu nivelul de calificare şi folosire a forţei de muncă,
măsurile întreprinse pe linia ridicării calificării şi consecinţele acestora. De aceea
trebuie să se urmărească, în toate întreprinderile, ca sporirea productivităţii
muncii să nu se realizeze prin creşterea efortului fizic, ci, dimpotrivă, prin
reducerea lui. In aceasta direcţie, un rol deosebit îl au măsurile de promovare
larga a progresului tehnic, de perfecţionare a managementului producţiei şi a
muncii, şi de ridicare a calificării personalului.
Un rol însemnat în sporirea productivităţii muncii revine perfecţionării sau
motivării materiale a salariatilor.In aceasta direcţie, se urmăreşte îmbinarea
stimulării materiale pentru rezultatele obţinute în producţie cu răspunderea
materiala pentru daunele provocate in activitatea depusa, perfecţionarea formelor
şi metodelor de salarizare de premiere, de participare la profit etc.
In cadrul analizei, se pot studia efectele imbunatatirii sistemului de
salarizare si premiere asupra utilizării timpului de lucru şi a creşterii
productivităţii muncii, precum şi reflectarea lor asupra rezultatelor economico-
financiare ale fiecărei întreprinderi.

48
 CONCLUZII SI PROPUNERI

CONCLUZII
Se constata ca la S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L., activele curente ocupa
plata obligaţiunilor curente numai în anul 2005. întreprinderea asigura finanţarea
activelor prin intermediul surselor proprii. De asemenea, solvabilitatea financiara
este redusă, ponderea capitalului propriu în cifra de afaceri fiind redusă.
Rata de finanţare a activelor circulante are tendinţa de scădere ca urmare a
faptului ca resursele financiare au fost utilizate cu precădere în procurarea de
active fixe şi circulante. Aceeaşi influenta se regăseşte şi ăn cazul ratei capitalului
propriu faţa de activele fixe.
Gradul de îndatorare în cei doi ani are valoare subunitara, ceea ce
reprezintă faptul ca întreprinderea are independenta financiara.
Atât activele fixe, cât şi activele circulante, au fost utilizate în mod
eficient, determinând o evoluţie a cifrei de afaceri.
Activul total din cifra de afaceri este supraunitar, ceea ce arata rotaţia
activului în cifra de afaceri, cu tendinţa de scădere de la un an la celalalt an ca
urmare a creşterii activului total.
Viteza de rotaţie a stocurilor este bună, însa are tendinţa de scădere în anul
2007 faţa de 2006.
Marja de profit arata capacitatea firmei de a produce profit, mai ales in
anul 2005.
Societatea reflecta o rentabilitate financiarîa în creştere de la un an la altul,
2005 reprezentând 40%, fiind supraunitar ratei inflaţiei.
Rentabilitatea economica si rentabilitatea activelor totale este favorabila,
insa are o mica tendinţa de scădere de la un an la altul.

49
 Rentabilitatea generala are o tendinţa de creştere faţa de anii precedenţi,
reflectând rentabilitatea întreprinderii, în raport cu cheltuielile efectuate pentru
obţinerea acesteia.

PROPUNERI:
- prognozarea producţiilor medii;
- calcularea nivelului estimativ al resurselor consumate;
- calculul preturilor si costurilor estimative;
- calculul nivelului prognozat al cheltuielilor si veniturilor;
- calculul profitului previzibil;
- asolamentul culturilor de-a lungul anilor, in funcţie de cerinţele pieţei si
maximizarea profitului.

50
 BIBLIOGRAFIE

1. C. Draghici, Daniela Mihai – Curs de management al activităţii de

comerţ, turism şi servicii turistice, Editura Sitech, Craiova, 2007

2. F Meghişan – Strategii concurenţiale de Marketing, Editura

Universitaria, Craiova, 2007

3. Gheorghe Meghisan - Gestiune comercială (teorie şi practică),

Editura Universitaria, Craiova [2003]

4 Ovidiu Niculescu – Strategii manageriale de firmă, Editura

Economică, Bucureşti, 1998

5. Popescu. M., Popescu E. – Notiuni de Management Marketing,

Editura Universitatii din Sibiu, Pitesti, 2005

6. Radu Florea, Daniel Carciumaru, Daniela Bondoc – Analiza

economico – financiara a societatilor comerciale, editia a II-a, Ed. Scrisul
Romanesc, Craiova, 2006

7. Radu Florea – Analiză şi diagnostic economico+financiară. Ed.

Scrisul Romanesc, Craiova, 2007

8. C. Teleşpan – Cercetări de marketing (Studiul pieţei), Editura

Psihomedia, Sibiu, 2007

51
ANEXE

52
53