Sunteți pe pagina 1din 5

Top 5 condimente pentru carnea de pui, vită și porc

Te-ai întrebat vreodată ce fel de condimente ar fi indicat să folosești pentru carnea


de pui, porc sau vită? Te-ai plictisit de combinația clasică de sare și piper? Sau poate
că doar vrei să ieși din rutină și să testezi alte arome. Dacă te regăsești în situațiile
enunțate mai sus, acest ghid culinar o să îți fie de mare folos. Vei învăța cum să îți
condimentezi carnea favorită și ce tipuri de condimente se potrivesc cu aceasta.

Știu că sarea și piperul sunt văzute de către amatori ca fiind „clasice”, dar acestea
stau la baza oricărui fel de mâncare, nu numai pentru carne, iar dacă nu sunt
folosite corect, există posibilitatea să nu obții cea mai gustoasă versiune a
preparatului repectiv. Unele schimbări aparent nesemnificative pot face diferența
când vine vorba de savoare.
Așadar, în următoarele rânduri voi explica cum să condimentezi carnea cu SARE și
PIPER:
Folosiți sare grunjoasă în loc de sare de masă. Spre deosebire de sarea de masă
care este rafinată și iodata, sarea grunjoasă nu trece de obicei prin atâtea metode
de rafinare, păstrându-și o aromă mai curată. De asemenea, sarea grunjoasă e
formată din granule mai mari, iar asta îi oferă un mare avantaj față de sarea de
masă, prin conținutul redus de sodiu. O lingură (15 grame) de sare grunjoasă are
aproximativ aceeași cantitate de sodiu că o linguriță (5 grame) de sare de masă.
Bucătarii de renume folosesc sarea Kosher, dar nu este nevoie neapărat de acest
tip de sare. Orice sare grunjoasă neiodata va face diferența pentru început.
Piperul. Ai sau nu nevoie de piper? Nu există un răspuns universal valabil la această
întrebare, dar dacă îți plac micile furnicături pe limba și gustul ușor picant, atunci
piperul este o alegere bună pentru tine. Cel mai important lucru când folosești
piper este să utilizezi piper boabe proaspăt măcinat. Gustul este mult mai
accentuat spre deosebire de piperul măcinat la pliculeț. Încă un lucru important
este faptul că piperul se pune pe carne fie înainte de a fi feliată și gata de servire,
pentru o aromă mai intensă, fie în timp ce carnea se gătește, înainte să prindă
crustă, pentru a domoli puțin din intensitate.
În ceea ce privește modul de folosire al sării și piperului, carnea care urmează să
fie gătită, trebuie tapetată cu un șervețel de hârtie pentru a elimina orice exces de
apă (asta va ajuta la crearea unei cruste crocante; ca la restaurant). După aceasta,
putem condimenta carnea cu sarea grunjoasă pe toate părțile în mod egal. Dacă
există zone în care sarea este mai multă, o întindem cu degetele până când se
dispersează uniform. Ca idee, se folosește o linguriță de sare grunjoasă la
aproximativ 500 de grame de carne. Dacă gătim pui, curcan sau alte tipuri de carne
cu piele, o practică bună este să băgăm sarea, pe cât se poate, și pe sub piele. După
gătire, carnea se poate condimenta cu piper în funcție de preferințe și apoi se lasă
să se odihnească timp de câteva minute la temepratura camerei. Acest ultim pas
face ca toate aromele să se lege în timp ce carnea se răcește și devine perfectă
pentru servire.

Acum că ne-am clarificat noțiunile de sare și piper, putem vorbi și despre alte
condimente.
Cele mai potrivite condimente pentru carnea de vită:

Ceapă și usturoi. Când vorbesc de ceapă și usturoi, mă refer la pudra de


ceapă/usturoi. Acestea sunt arome ușor iuți și dau cărnii de vită o savoare aparte.
Un mare avantaj la aceste două condimente este faptul că pot fi procurate cu
ușurință și nu sunt scumpe.
Pudra de chilli. Este un condiment iute, dar nu atât de iute încât să acopere
savoarea cărnii de vită. Este condimentul perfect pentru iubitorii de mâncăruri
picante și cel mai potrivit condiment pentru a oferi un plus de căldură pe cerul gurii.
Atenție, pudra de chilli ≠ boia de ardei iute!
Cacao neagră. Poate suna surprinzător, dar cacaoa neagră oferă o aromă amăruie
și florală care se combină foarte bine cu carnea de vită. Nu folosiți cacao îndulcită
sau cu conținut redus de unt de cacao, deoarece carnea va prinde un gust dulceag
și aromele nu se vor combina atât de bine.
Oregano. Oferă o aromă mediteraneană puternică care avantajează foarte bine
carnea de vită. La oregano trebuie să fiți atenți să condimentați carnea după ce
aceasta este gătită, deoarece condimentul își pierde aroma foarte repede când este
expus la căldură.
Busuioc. Este perfect pentru vită datorită aromei sale ușor mentolate. Oferă cărnii
de vită o aromă proaspătă, completând gustul acesteia într-un mod subtil.
Cele mai potrivite condimente pentru carnea de pui:

Usturoi. Pentru carnea de pui, usturoiul poate fi folosit sub formă de pudră, tocat
sau chiar copt. Oferă o aromă unică, aproape de nelipsit și merge foarte bine în
combinație cu condimentele italiene.
Lămâie sau lime. Oferă o aromă proaspătă și acrișoară cărnii de pui. Lămâia sau
lime-ul poate fi stors peste carnea de pui înainte de servire, cât încă este fierbinte,
dar poate fi folosit și la marinare pentru fragezirea cărnii.
Boia de ardei dulce. Este condimentul pe care eu îl folosesc cel mai des când gătesc
carne de pui. Oferă o aromă subtilă și dulceagă care face diferența între un preparat
normal și unul delicios. Pentru un plus de aromă, folosiți boia de ardei afumată.
Pătrunjel. Asemenea busuiocului, oferă o aromă proaspătă cărnii de pui. Se
combină foarte bine cu lămâia sau cu condimentele italiene.
Rozmarin. Acest condiment tinde să aibe o aromă foarte puternică, așa că trebuie
folosit cu grijă, în cantități mici. Are un gust subtil de citrice, așadar merge foarte
bine în combinație cu lămâia.

Cele mai potrivite condimente pentru carnea de porc:

Usturoi. Bănuiesc că ați observat deja că usturoiul este primul condiment în fiecare
listă. Datorită aromei sale unice, usturoiul merge combinat aproape cu orice tip de
carne, inclusiv cu carnea de porc. Poate fi folosit atât măcinat cât și pudră.
Ghimbir. Oferă cărnii de porc o aromă ușor picantă și caldă. Este întâlint adesea în
bucătăria jamaicană. Este condimentul perfect pentru momentele în care nu știi cu
ce să condimentezi carnea și nu vei da greș.
Chimion. NU chimen (sunt adesea încurcate). Probabil nu multă lume s-ar gândi la
asta, dar chimionul și carnea de porc sunt combinația perfectă. Are o aromă subtilă
de nuci, combinată cu o oarecare dulceață picantă, ce merge perfect cu carnea de
porc.
Coriandru. Este un condiment popular pentru carnea de porc datorită tentei sale
calde și aromei de nucă. De asemenea, coriandrul are o aromă blândă de citrice
când este proaspăt și poate fi folosit în cantități mai mari.
Muștar pudră. Dacă vorbim de carne de porc la grătar, pudra de muștar este cea
mai bună alegere. Aroma subtilă de nuci este perfectă pentru acest tip de carne și
se combină și mai bine în momentul în care este gătită la grătar.

Spor la gătit!

Pentru mai multe articole urmarește site-ul julienne.ro.


Urmărește-ne pe Facebook și Instagram, dând click pe iconițele de mai jos:

S-ar putea să vă placă și