Sunteți pe pagina 1din 23

Cap II.

Şomajul – definiţie şi caracteristici

II.1 Definiţia conceptului de şomaj

Înainte de a face o sinteză a definiţiilor date şomajului în literatura de specialitate,


trebuie precizat că, la origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu aceea de "inactivitate".
Cuvântul "şomaj" din limba română provine din cuvântul francez "chomage". La rândul său,
acesta derivă din latinescul "caumare", fiind provenit de la cuvântul grec "cauma", care
înseamnă "căldură mare", din cauza căreia înceta orice activitate.
Şomajul este un concept de natură complexă, eterogenă, ce a generat vii controverse în
literatura economică. Dacă în legatură cu existenta şi manifestarea şomajului toţi specialiştii sunt de
acord, în definirea şi comensuarea acestuia există opinii diferite. Însă toate definiţiile au un element
comun şi anume ca şomajul reprezintă o stare negativă a economiei care afectează o parte a
populaţiei apte de muncă prin neasigurarea locurilor de muncă.
Şomajul este un fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care
constă în aceea că o parte dintre salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si
oferta de forţă de muncă; situaţia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilităţii de a găsi
un loc de muncă.
Şomerii sunt acele persoane din cadrul populaţiei active disponibile, care doresc să
lucreze şi caută un loc de muncă retribuit deoarece nu au un astfel de loc în mod curent. În rândul
şomerilor se cuprind persoanele ce şi-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut, precum şi noii
ofertanşi de forţă de muncă, ce nu găsesc unde să se angajeze.
În termenii pieţei, şomajul este un fenomen macroeconomic opus ocupării, reprezentând
un surplus relativ de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate,
impuse de piaţă.

A şoma înseamnă a nu lucra în mod oficial, adică lipsa, pentru o anumită perioadă de
timp, a unui loc de muncă, cu consemnarea acestui fapt în evidenţa instituţiei specializate în ţara
respectivă cu problemele muncii şi ocrotirii sociale.

II.2 Factori care influenteaza somajul.

De mulţi ani economiştii afirmă existenţa unei corelaţii negative între rata şomajului
pe de o parte şi rata şomajului din economie, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, nivele ridicate ale
şomajului sunt asociate cu nivele ridicate ale inflaţiei şi invers.
Relaţia dintre inflaţie şi şomaj este reprezentată grafic prin curba Philips, după numele
primului economist care a observat această legatură.
Analizând serii de date ale inflaţiei şi şomajului, economiştii au remarcat faptul că
legătura inversă, stabilă, între cei doi indicatori nu este întotdeauna valabilă. O interpretare
alternativă a aceloraşi date ar fi aceea că, în timp ce legătura între inflaţie şi şomaj există la un
anumit moment, poziţia curbelor este determinată şi de un număr de alţi factori.
Efectul net al acestor factori a fost deplasarea curbei Philips spre dreapta pentru
perioada cuprinsă între anii 1960-1980. În ultimii ani, curba se pare că s-ar fi deplasat din nou
spre sânga, după opiniile unor economişti americani.

Se poate vorbi, prin urmare, nu de "curba Philips", ci de o "familie de curbe", ca în


figura 2.

Rata naturală a şomajului 1este analizată din perspectiva legăturii şomajului cu inflaţia:
atunci când rata inflaţiei este stabilă, constantă se vorbeşte de rata naturală a şomajului, numită
şi NAIRU, ("Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment").
Cu ajutorul curbelor Philips pentru un anumit nivel al inflaţiei se poate determina
nivelul NAIRU, dar se pot elabora şi anumite politici macroeconomice.

1
Vezi A. Bacescu, M. Bacescu, „dicţionar de macroeconomie”, Ed. ALL, Bucuresti, 1993, pag. 116.
II.3 Cauze ale şomajului:

Apariţia şi accentuarea şomajului au o mulţime de cauze obiective, dar şi subiective.


Ritmul de creştere economica, în condiţiile unei productivităţi a muncii ridicate, nu mai
este capabil să creeze noi locuri de muncă, astfel încât să asigure o ocupare deplină. Pe piaţa
muncii, decalajul între cererea de muncă şi oferta de muncă este în defavoarea ultimei. Dezechilibre
de amploare se manifestă pe segmentul de piaţa al forţei de muncă tinere, care au drept cauză lipsa
nu numai de locuri de muncă, ci şi a unei pregătiri profesionale, în discordanţă cu structura cererii
pieţei muncii. Există şi cauze de ordin subiectiv, ce ţin de comportamentul reţinut al agentilor
economici de a angaja tineri fie din cauza lipsei lor de experienţa, fie că acestia nu se încadrează în
disciplina muncii.
În rândul tinerilor, şomajul apare şi ca urmare a tendinţei de a cauta locuri de muncă
platite cu un salariu mai mare, fapt ce întârzie integrarea lor activă.
Progresul tehnic, pe termen scurt, este generator de şomaj, într-o proporţie mai mare sau
mai mica, în functie de capacitatea financiara a ţarilor de a asimila noutaţile cercetării ştiinţifice. În
perioada postbelică, revoluţia ştiinţifică şi tehnica în domeniul producţiei şi serviciilor a accentuat
tendinţa de suprimare a unui important numar de locuri de muncă.
Pe termen lung, procesul tehnic generează noi nevoi, care sunt acoperite prin produse
rezultate din activităţi noi generatoare de locuri de muncă. Exemplul ţarilor dezvoltate confirmă
teza că introducerea progresului tehnic nu numai suprimă, dar şi crează locuri de muncă chiar dacă
rata şomajului a crescut şi ea.
Criza economică, caracterizată prin scăderi sau stagnări ale activităţii economice,
sporeşte numarul de şomeri, iar integrarea lor, în perioada de boom 2, poate fi la un nivel scăzut.
Absorbirea unui număr cât mai mare de şomeri depinde de posibilităţile reale ale fiecărei ţări de a
stimula agenţii economici în creşterea investiţiilor de capital, de capacitatea de utilizare eficientă a
pârghiilor economice în condiţii de criză.
În România, criza economică de lungă durată a generat un şomaj de mari proporţii cu
perspective reduse de reintegrare.

2
Denumire dată perioadei de avânt economic, caracterizată prin creşterea producţiei, a profiturilor, scăderea
şomajului etc.
Modificările de structură a ramurilor şi sectoarelor economice, sub impactul
diversificării cererii de bunuri, al crizei economice, conduc inevitabil pentru o perioada îndelungată
la reducerea cererilor de muncă.
În România, şomajul are la originea sa, partial, şi transformările de structură a economiei
naţionale, după criteriul de eficienţă, în vederea adaptării la mediul concurential.
Imigrarea – emigrarea influenţează asupra stării pieţei muncii. Imigrarea unei părţi a
populaţiei active în vederea angajării în diferite ţari va spori oferta de forţă muncă în cadrul
acestora. Emigrarea are un efect invers, de scădere a forţei de muncă în zona de origine.
Conjunctura economică şi politica internaţională nefavorabilă, datorită oscilaţiilor
ritmului creşterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargou influenţează
negativ asupra relaţiilor economice vizand importul – exportul, deteriorand activitaţile economice
în ţarile din zonă şi contribuind la şomaj. Embargoul impus României faţă de Irac şi Iugoslavia a
avut efecte negative asupra exportului, ceea ce a condus la retragerea activităţilor multor unităţi
economice. Pierderile se cifrează la zeci de miliarde de dolari.

II.4 Consecinţe ale şomajului:

Pe plan economic, se disting consecinţele negative ale şomajului la nivel naţional şi la


nivel de individ – familie.
 Pe plan naţional, excluderea unei parţi a forţei de muncă influenţează dinamica
mărimii PIB, în sensul că instruirea, calificarea celor aflaţi în şomaj au presupus cheltuieli din
partea individului şi societăţii, care nu vor fi recuperate în situaţia şomajului de lungă durată;
această forţă de muncă, ieşită din populaţia activă ocupată, nu contribuie la creşterea BIP;
societatea suportă costurile şomajului pe seama contribuţiei la fondul de şomaj, din partea agenţilor
economici, salariaţilor; existenţa unui şomaj de lungă durată mai ales în rândul tinerilor, poate
genera acte de violenţă, infracţiuni, poate accentua criminalitatea, cu impact asupra întregii
societăţi.

 La nivel de individ – familie, şomajul se repercutează negativ asupra venitului.


Indemnizaţia de şomaj este mai mică decât salariul. Prelungirea duratei şomajului
erodează şi economiile, dacă există. Se deteriorează calitatea forţei de muncă şi este mai greu de
găsit un loc de muncă.
Un rol aparte revine stării morale şi psihice, care afectează individul devenit şomer mai
mult decât latura economică. Apar complexe de neutilitate pentru societate şi familie. Starea de
şomaj poate afecta coeziunea şi armonia unei familii. Totodată, şomajul cronic şi de lungă durată,
care generează sărăcia unui grup important din populaţia activă, poate antrena conflicte sociale
profunde. Este de înţeles că „bulversarea vieţii sociale şi a celei de familie poate provoca o
adevarată criză de identitate”.
Multitudinea de efecte negative ale şomajului pentru societate şi individ justifică pe
deplin îngrijorarea guvernelor statelor lumii în faţa acestui flagel şi preocuparea pentru a gasi soluţii
de ocupare a forţei de muncă la un grad cât mai înalt.
Existenţa în România a unui şomaj cronic de lungă durată, ce a generat criza ocupării
forţei de muncă, impune cu necesitate o politică activă de ocupare, care să vizeze obiective la nivel
micro şi macroeconomic.

II.5 Tipologia somajului

Şomajul a devenit o problemă odată cu dezvoltarea industrială, respectiv începând


cu cea de a două jumătate a secolului al XVIII- lea, în perioadele de recesiune, când
întreprinderile industriale îşi micşorau producţiile şi, ca urmare, eliberau un număr important
de muncitori care deveneau şomeri.
La început, şomajul era considerat un fenomen trecător, conjunctural. Realitatea
din toate ţările a demonstrat că şomajul are un caracter permanent, astfel încât economiştii şi-au
îndreptat atenţia asupra lui încă din zorii economiei, ca ştiinţă. Conceptul de şomaj este, după cum
am constatat, oarecum ambiguu, din moment ce oricine ar dori să lucreze în schimbul unei sume
generoase de bani. Economiştii tind să rezolve această dilemă corelând dorinţa indivizilor de a
munci cu salariul mediu pe respectiva piaţă a muncii.
În teoria economică se disting două categorii de şomaj cu forme de manifestare
caracteristice, fiecare fiind determinată de cauze diferite: şomaj de dezechilibru şi şomaj de
echilibru3.
Şomajul de dezechilibru este determinat de discrepanţa care apare pe piaţa muncii între
cererea şi oferta agregată de muncă, datorită practicării unui salariu superior celui de echilibru.

Sub formă de grafic, şomajul de dezechilibru se prezintă astfel:

Fig. nr. 3

Oam

B
S1 A

SE E

Număr salariaţi

Observatii:
Oam – curba ofertei agregate de muncă;
Cam - curba cererii agregata de muncă;
SE – salariu de echilibru;
S1 – salariu practicat;

3
Eugen Prahoveanu, “Economie politica”, Editura Eficient, Bucuresti, 1997
Salariul de echilibru corespunde unei situaţii de echilibru care, pe piaţa liberă a muncii,
se creează atunci când cererea ţi oferta de muncă se egalizează. Când salariul practicat se află
deasupra celui de echilibru, oferta de muncă depăşeşte cererea, apărând un surplus, care pe piaţa
muncii înseamna şomaj. Datorită specificului pieţei muncii, rezistenţa salariaţilor la reducerea
salariilor, surplusul de muncă, în mod frecvent, nu determină reducerea salariului.

O delimitare a şomajului este aceea în şomaj voluntar şi şomaj involuntar. Şomajul


voluntar există atunci când munci torii refuză oportunităţile de a se angajaîn anumite slujbe, la
salariile existente pe piaţă. Şomajul involuntar există atunci când în economie sunt insuficiente
locuri de muncă, la salariile existente. Procentul şomerilor care sunt neangajaţi voluntar este
cunoscut, potrivit unor definiţii, ca fiind rata naturală a şomajului.4
Separarea şomajului în voluntar şi involuntar este una din controversele majore din
teoria economică. Economiştii keynesieni au afirmat că cea mai mare parte a şomajului din
timpul crizelor economice din anii 30' şi 80' s-au datorat deficitului cererii, fiind , deci, de
natură involuntară. Pe de altă parte, economiştii clasici ai teoriei aşteptărilor raţionale pleacă
de la premisa că piaţa muncii ajustează imediat creşterile şomajului, prin scăderea salariilor. Din
punctul lor de vedere, în anii 30' erau locuri de muncă suficiente, dar muncitorii au refuzat să
le ia. Tot şomajul din timpul crizelor economice era voluntar, menţinându-se la rata sa naturală.
Cel mai frecvent sistem de clasificare are la bază împărţirea şomajului pe cauze în
următoarele mari tipuri: şomaj fricţional, structural, în timp ce după raportul cerere-ofertă, de
identifică şomajul sezonier şi ciclic. S-a încercat şi o grupare a acestor tipuri de şomaj în funcţie
de caracterul lor voluntar sau involuntar: şomajul ciclic este considerat involuntar, în timp ce toate
celelalte tipuri sunt considerate şomaj voluntar.
În cele ce urmează, se va face o abordare a acestor tipuri de şomaj din punct de vedere
al funcţionării şi locului lor pe piaţa muncii.

În funcţie de natura şi cauzele şomajului

1. Şomaj conjunctural, generat de reducerea volumului activităţii economice a


întreprinderilor ca urmare a deteriorării conjuncturii economice interne şi/sau internaţionale, a
4
Anderton, Alain - Economics, Causeway Press Limited, Ormskirk, Lancs, 1991
variaţiilor conjuncturale ale cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, care provoacă o reducere a
necesarului de forţă de muncă.

2. Şomajul fricţional se circumscrie perioadei necesare în mod normal pentru a


găsi un alt loc de muncă. Este probabil cea mai răspândită formă de şomaj care poate apare
chiar şi în condiţia ocupării depline a forţei de muncă.

Şomajul fricţional apare deoarece piaţa muncii este inerent dinamică, datorită
imperfecţiunii fluxului de informaţii şi deoarece trebuie să treacă un timp până când şomerii şi
firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alţii.
Chiar dacă dimensiunea forţei de muncă ar fi constantă, în fiecare perioadă sunt noi
intrări pe piaţa muncii, în timp ce alţi angajaţi sau şomeri părăsesc forţa de muncă. Unii oameni
îşi vor părăsi locul de muncă în căutarea altuia, mai bun. Mai mult decât atât, fluctuaţiile
aleatoare ale cererii de bunuri şi servicii la nivelul firmelor determină unele firme să facă
concedieri de personal, în timp ce altele fac noi angajări. Deoarece informaţiile despre
caracteristicile celor care caută de lucru şi natura locurilor de muncă vacante nu pot fi
cunoscute instantaneu, este necesar să treacă un timp până la satisfacerea cererilor potenţialilor
patroni şi ale muncitorilor care caută de lucru. Prin urmare, chiar dacă la nivel agregat cererea şi
oferta de forţă de muncă sunt egale, şomajul fricţional există.
Presupunem că o piaţă a muncii este în echilibru în sensul că, la un salariu mediu,
cantitatea de muncă oferită egalează cantitatea de muncă cerută. Se vor nota cu D0 cererea de
muncă, S0 oferta de muncă, w0 salariul mediu pe piaţă şi E0 numărul de angajaţi.
Chiar şi pe o piaţă în echilibru, sau în situaţia de ocupare totală a forţei de muncă, va
exista întotdeauna un număr de şomeri care se află între două locuri de muncă, şi care alcătuiesc
şomajul fricţional.
Grafic, existenţa unei mase a şomerilor care apare chiar şi atunci când, la nivel agregat
piaţa muncii este în echilibru este argumentată prin figura 4

Fig. 4 Şomajul fricţional pe piaţa muncii


Nivelul şomajului fricţional într-o economie este determinat de fluxurile existente la
nivelul forţei de muncă şi de viteza cu care şomerii îşi găsesc de lucru. Această viteză depinde de
instituţiile economice existente şi de modul în care aceste instituţii acţionează pe piaţa muncii. De
exemplu, o creştere a alocaţiilor de şomaj va determina creşterea timpului necesar pentru ca
şomerii să-şi găsească de lucru.

3. Şomajul structural (şomaj de neadaptare) este consecinţa unui dezechilibru


între structurile ocupţional-profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forţei de muncă
şi ale cererii. Aceste neconcordanţe pot apare datorită: structurii sectoriale şi teritoriale a
economiei, progresului tehnologic, structurii sistemului educaţional etc.

În perioadele de restructurări esenţiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziţiei de
la economia centralizată la economia de piaţă, şomajul structural reprezintă principala formă de
şomaj.

Şomajul structural apare atunci când schimbări importante în cererea de muncă


determină o nepotrivire între calităţile şi competenţele profesionale ale muncitorilor, cerute
şi oferite pe piaţa muncii. Dacă salariile ar fi complet flexibile şi costurile mobilităţii geografice şi
ocupaţionale ar fi reduse, atunci acest tip de şomaj ar fi rapid eliminat de ajustările pieţei. În
practică, aceste condiţii nu sunt întotdeauna îndeplinite, iar şomajul structural poate apare ca
o problemă foarte serioasă.
Şomajul structural apare datorită schimbărilor esenţiale ale cererii de muncă, vis-a-vis de
salariile rigide şi costurile ridicate ale mobilităţii ocupaţionale şi geografice. Şomerii incluşi în
şomajul structural au o mai mică probabilitate de a trece de la statutul de şomer la cel de angajat.
Orice măsuri de politică socială îndreptate spre creşterea acestei probabilităţi, au drept scop
diminuarea şomajului structural. Exemple de asemenea politici sunt cele de subvenţionare a
instruirii şomerilor, de îmbunătăţire a informaţiilor despre condiţiile locurilor de muncă şi de
reducere a costurilor migrării interne.

Şomajul structural a fost atribuit, după cum s-a putut constata, diferenţelor dintre
cererea şi oferta de forţă de muncă în condiţiile costurilor ridicate de ajustare a ofertei la
necesităţile pieţei. Teorii economice dintre cele mai recente afirmă că cel puţin un segment al
şomajului poate fi atribuit comportamentului producătorilor de maximizare a profitului. Concret,
s-a demonstrat că şomajul structural poate apare şi dacă anumiţi producători plătesc salarii mai
mari decât salariul considerat eficient pentru a creşte.

În funcţie de raportul cerere-ofertă pe diverse pieţe şi de impactul acestora asupra


pieţei muncii, teoria economică a pus în evidenţă două forme de şomaj:

1. Şomajul
clasic, 56ca urmare a reţinerii întreprinzătorilor de a produce o
cantitate mai mare de bunuri şi servicii. Chiar dacă există cerere efectivă, întreprinzătorii nu
sunt interesaţi în lărgirea capacităţilor de producţie şi în angajarea de forţă suplimentară de
producţie deoarece firmele fie sunt în pierdere de competitivitate - ca urmare a costurilor de
producţie mai mari -,fie că nu-şi asumă noi riscuri; numit şi şomaj prin eficienţă a producţiei.

2. Şomajul
ciclic sau şomaj prin insuficienţa cererii, apare atunci când
cererea de bunuri şi servicii din toate sectoarele economiei (economia reală, sectorul menaje sau
restul lumii) este mai mică decât oferta. Consecinţa este o ofertă de forţă de muncă mai mare
decât cererea.
5
Aceasta denumire este data de J.M. Keynes in urma analizei somajului din anii 1920 – 1930.

6
Salais, R. - L 'emploi et le chomage, Enciclopedie Francaise, Editura Economica, Paris, 1990, pag. 23
Fig. nr. 5
Salarii
i
O

S1

S2

C1

C2

N2 N1 Numar salariaţi

Se observă că şomajul ciclic este reprezentat de diferenţa dintre N1 şi N2. Acest şomaj se
manifestă şi când salariul rămâne la S1, deoarece se mută punctul de echilibru.
Soluţia pentru combaterea acestui tip de şomaj constă în păstrarea la un nivel
corespunzator, respectiv ridicat, a cererii agregate, în special prin încurajarea cheltuielilor publice.
Şomajul ciclic are, de regulă, o durată egală cu durata recesiunii; experienţa arată ca
fluctuaţiile de producţie şi ocuparea au loc nu numai în cursul unui an, ci şi în perioade mai lungi,
conform unor cicluri mai mari sau mai mici. Gradul de ciclicitate la care este expusă o activitate
depinde de elasticitatea venitului pentru cererea produselor acelei activităţi.
Decalajul dintre cererea şi oferta globală, respectiv confirmarea cererii de mărfuri pe piaţa
fenomen care determină scăderea mărfurilor vândute şi punerea intreprinderilor în situaţia de a-şi
reduce producţia, reprezintă una din principalele cauze ale şomajului: Keynes a arătat că
insuficienţele cererii efective ca şi blocajele aparatului de producţie generează şomaj involuntar.
Şomajul involuntar a fost definit de Keynes astfel: ”şomajul involuntar există dacă, în cazul unei
creşteri uşoare în raport cu salariul nominal al preţurilor la bunurile pe care le consumă muncitorii,
atât oferta totală de mână de lucru dispusă să muncească la salariul nominal curent, cât şi cererea
totală de mână de lucru la acel salariu ar fi mai mare decât volumul ocupării” 7. Marele economist a

7
J.M.Keynes,”Teoria generala a folosirii maini de lucru, a dobanzilor si a banilor”Editura stiintifica, Bucuresti 1970
argumentat că pentru absorbţia şomajului este necesară creşterea cererii globale. Rolul principal în
combaterea şomajului a fost atribuit investiţiilor. Totodată, în stimularea cererii efective, el a
considerat că un rol important revine creşterii salariului în condiţiile sporirii corespunzatoare a
productivităţii muncii; aceasta asigură atât o creştere a consumului, cât şi a economiilor populaţiei.

Şomajul fricţional sau cel structural pot apare chiar dacă, la nivel agregat, cererea totală
de muncă egalează oferta. Şomajul ciclic este asociat cu fluctuaţiile în ciclul afacerilor şi apare
atunci când o scădere a cererii agregate pe piaţa bunurilor şi serviciilor determină o scădere a
cererii agregate de forţă de muncă, simultan cu inflexibilitatea salariilor reale. Acest tip de
şomaj este cunoscut în literatura economică şi sub numele de "şomaj keynesian ", după numele
celui care l-a identificat şi analizat.
O reacţie adecvată a guvernului la şomajul ciclic este să impună politici economice de
creştere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale, reducând taxele şi impozitele şi
crescând rata de creştere a ofertei de bani. Alte măsuri de politică economică se referă la
elaborarea unor programe concrete concentrate asupra şomajului, incluzând credite temporare
pentru dezvoltarea unor programe antişomaj de către firme private sau sectorul public.

3. Şomajul sezonier este similar celui ciclic, în sensul că este determinat de


fluctuaţiile cererii de forţă de muncă. În acest caz, fluctuaţiile cererii de muncă pot fi anticipate
şi urmează un model sistematic de-a lungul anului. De exemplu, cererea de muncă în
agricultură sau construcţii scade în lunile de iarnă.
Întrebarea care se pune şi în acest caz este de ce firmele reacţionează la variaţiile
sezoniere ale cererii de muncă prin disponibilizarea personalului şi nu prin reducerea salariului
sau timpului de lucru. De asemenea, se poate pune întrebarea de ce muncitorii acceptă locuri de
muncă în sectoare cu caracter sezonier. Răspunsul ar fi că pentru unii muncitori, existenţa
ajutorului de şomaj pe perioada cât nu lucrează şi posibilitatea de a fi reangajaţi ulterior
echivalează cu un concediu plătit. Pentru a atrage muncitorii în asemenea sectoare, firmele vor
trebui să plătească muncitorilor salarii mai mari, care să compenseze faptul că nu vor lucra o
perioadă de timp.
În funcţie de tipul decidentului (cel care hotărăşte desfacerea contractului de
muncă şi trimiterea în şomaj):

1. Şomaj voluntar, de sorginte clasică, apare atunci când o parte a forţei de muncă
nu acceptă să mai lucreze la nivelul salariului propus de întreprinzător. Decizia de a
intra în şomaj aparţine salariatului.
2. Şomaj involuntar apare în situaţia în care decizia de trimitere în şomaj aparţine
întreprinzătorului, fiind determinată de cauze care-şi au originea mai ales pe piaţa bunurilor
şi serviciilor: lipsa pieţelor de desfacere, insufucienţa cererii etc.

În economiile contemporane nu există forme pure de şomaj. Diferitele forme de


şomaj coexistă, se întrepătrund şi se susţin reciproc.

Rata naturală a şomajului corespunde funcţionării normale a pieţei muncii şi este


asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în orice ţară,
dacă depăseşte nivelul său natural.
Definirea ratei naturale a şomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări în
acest sens. În continuare vom face o succintă sinteză a definiţiilor date în teoria economică ratei
naturale a şomajului.
Unii economişti definesc rata naturală a şomajului ca fiind rata la care atât salariile
cât şi inflaţia sunt fie stabile, fie la nivele acceptabile. După alţi autori rata naturală a şomajului
este rata la care locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de şomeri, în timp ce o altă
definiţie afirmă că rata naturală a şomajului este nivelul şomajului la care orice creştere în
cererea agregată nu determină reducerea şomajului. Potrivit unei variante a acestei ultime definiţii
rata naturală a şomajului este rata la care toţi şomerii sunt voluntari, adică există doar şomaj ciclic
şi, eventual, sezonier. În cele din urmă, o recentă definiţie dată de James Tobin afirmă că rata
naturală este rata şomajului la care nivelul acestuia este neschimbat şi atât fluctuaţiile existente la
nivelul masei de şomeri cât şi durata şomajului sunt normale.
Toate aceste definiţii încearcă să sintetizeze într-un mod specific conceptul mai general
al "ocupării totale" a forţei de muncă.
Dacă presupunem că şomajul fricţional şi sezonier există chiar şi atunci când piaţa
forţei de muncă este în echilibru este evident că rata naturală a şomajului este afectată de
factori ca: mişcarea voluntară a angajaţilor, mişcările în şi în afara forţei de muncă, durata de
timp în care şomerii îşi găsesc slujbe acceptabile. Aceşti ultimi factori variază mult în cadrul
grupurilor demografice, astfel încât rata naturală a şomajului este puternic afectată de compoziţia
demografică a forţei de muncă.
Atunci când o economie este în echilibru pe termen lung, şomajul va fi la rata sa
naturală. Din moment ce rata naturală a şomajului este un concept teoretic, ea nu poate fi
direct observată, şi, prin urmare, trebuie estimată.
Economiştii au două modalităţi diferite pentru a estima rata naturală a şomajului: în
primul rând ei determină o ecuaţie prin care corelează şomajul agregat de rata inflaţiei.
Conceptual, rata naturală a şomajului este prezentă atunci când rata şomajului nu creşte şi nici nu
scade. Astfel, atunci când inflaţia este constantă, ecuaţia ce stabileşte legătura între rata inflaţiei
şi şomaj furnizează un estimator pentru rata naturală a şomajului.
A doua metodă de estimare a ratei naturale a şomajului se bazează pe datele istorice
legate de rata şomajului de-a lungul unor perioade mari de timp. Aceste date sunt diferite în
funcţie de grupurile demografice. Se estimează ratele şomajului pentru aceste grupuri
demografice şi apoi se agregă aceste estimări.
Câţiva economişti au folosit una sau mai multe metode pentru a estima rata naturală a
şomajului la diverse momente de timp. Una dintre cele mai cunoscute şi citate estimări este cea
a lui Robert Gordon de la Northwestern University 8. Estimările sale se încadrează între
limitele minime şi maxime ale altor estimări efectuate de alţi economişti. Pentru economia
S.U.A., rata naturală a şomajului estimată de Gordon a fost de 5,1% în anul 1955. În perioada
1960-1970, toţi cercetătorii sunt de acord că rata natutală a şomajului a crescut, ca urmare a
marelui influx de tineri în rândul forţei de muncă. Pânăîn anii 80' estimările ratei naturale au
ajuns de la 5% la 7%. Pe măsură ce generaţia "baby-boom" s-a maturizat şi creşterea forţei de
muncă a încetinit, în anii '80 rata naturală a şomajului şi-a diminuat ritmul de creştere.
Cercetătorii Douglas Staiger, J. Stork şi Mark Watson, care au făcut şi ei estimări ale
ratei naturale, afirmă că aceasta variază în anii, 90 în economia S.U.A. între 5,1% şi 7,7% cu un
interval de încredere de 95%. R. Gordon a demonstrat însă că rata naturală a şomajului variază în
limite mai reduse.

8
Gordon, Robert - Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview, 1990
Robert Eisner9 a analizat seriile inflaţiei şi şomajului de după 1960 şi a descoperit că
legătura între ş omaj şi inflaţie este asimetrică în următorul sens: ratele şomajului mai mici decât
rata naturală a şomajului (NAIRU) nu erau asociate cu inflaţia accelerată, în timp ce ratele
şomajului mai mari decât rata naturală a şomajului erau asociate cu inflaţia descrescătoare.
Aceste rezultate implică următoarea concluzie, aparent paradoxală: rata naturală a
şomajului poate fi şi un rezultat al măsurilor de politică economică şi nu numai o cauză a
acestora.
Economistul american N. Gregory Mankiw, profesor la Harvard University, defineşte
rata naturală a şomajului ca fiind rata medie a şomajului în jurul căreia se manifestă
fluctuaţiile economice10. El calculează acest indicator ca o medie a ratelor anuale ale şomajului pe
o perioadă de 10 ani anteriori şi 10 ani ulteriori momentului (anului) pentru care se face
analiza. Utilizând acest mod de calcul, el a determinat o rată naturală a şomajului pentru
economia americană cu valori între 4% şi 7%, pe o perioadă de 45 de ani între 1945-1990.
În fine, merită amintit modelul-flux de determinare a ratei şomajului elaborat de Robert
Taylor în 1979, citat de G.N. Mankiw. Acest model poate fi considerat o variantă restrânsă a
modelului - flux prezentat în capitolul anterior, întrucât ia în considerare ca factori determinanţi
ai ratei şomajului, numai două fluxuri: cel al şomerilor care îşi găsesc de lucru în fiecare lună şi
cel al angajaţilor care îşi pierd locul de muncăîn aceeaşi perioadă.

II.6 Politici economice privind şomajul

Politicile active constau în măsuri care să contribuie la (re) integrarea şomerilor în diferite
activităţi şi prevenirea şomajului ţn rândul celor ocupaţi.
Principalele acţiuni, măsuri de promovare a politicilor active sunt:
 organizarea de cursuri de calificare pentru cei care vin pe piaţa muncii fară o calificare
corespunzătoare şi recalificarea şomerilor în concordanţă cu structura profesională a locurilor de
muncă;
9
Eisner, Robert - A New view of the NAIRU, Department of Economics
Eisner, Robert - A University, 1996

10
Mankiw, Gregory N. - Macroeconomics, Worth Publishers, New York, 1992
 stimularea agenţilor economici, prin pârghii economico-financiare, în extinderea
activităţii economice.
 încurajarea investiţiilor, prin acordarea de facilităţi în vederea relansării şi creşterii
economice, a creării de noi locuri de muncă;
 acordarea de facilităţi intreprinderilor care angajează şomeri de lungă durată, precum şi
tineri
 încurajarea efectuării unor lucrări de utilitate publică, pe plan local şi naţional;
 dezvoltarea serviciilor publice în limite raţionale, a serviciilor industriale etc.;
 extinderea ocupării atipice: ocuparea pe timp de muncă parţial, ocuparea temporară,
munca la domiciliu, munca independentă şi alte forme de ocupare.

În vederea atenuării şomajului şi a consecinţelor lui sunt importante şi alte măsuri, acţiuni,
ca: acordarea de facilitaţi care să stimuleze mobilitatea forţei de muncă de la o zonă la alta, de la un
sector de activitate la altul; încurajarea şomerilor de a se lansa în activitaţi pe cont propriu;
dezvoltarea cercetării ştiinţifice, a sectoarelor de concepţie; racordarea învăţământului la tendinţele
ce se conturează în diviziunea muncii interne şi internaţionale, formarea şi specializarea tineretului
în domenii de perspectivă îndelungată, care să le ofere o mobilitate profesională ridicată;
dezvoltarea sau crearea de unitaţi în sectoare ce ţin de: producerea de instalaţii, utilaje de depoluare,
reciclarea materialelor şi materialelor utile, protecţia resurselor, gestionarea pădurilor, a deşeurilor,
depoluarea râurilor; introducerea de restricţii privind imigrarea şi trimiterea forţată a imigranţilor în
ţara de orgine; unele guverne acordă acestor persoane facilităţi băneşti pentru a le stimula să plece
fără intervenţie brutală din partea organelor administrative.

Politici pasive. Acestea se concretizează în măsuri şi acţiuni care să asigure şomerilor


involuntari un anumit venit pentru un trai decent sau de subzistenţă.
Venitul asigurat şomerului se numeşte indemnizaţie de şomaj sau în cazul tării noastre,
ajutor de şomaj. El se acordă pe o perioadă determinată de timp; nivelul indemnizaţiei reprezintă
un procent din salariul primit în ultima perioadă de muncă, de regulă în ultimele şase luni de
activitate.
Pot beneficia de indemnizaţie de şomaj şomerii aflaţi în una din urmatoarele situaţii:
- le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă temporară din
motive neimputabile lor;
- le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
- le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost
încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a
activităţii angajatorului;
- a expirat durata pentru care militarii au fost angajaţi pe baza de contract sau li s-a
desfăcut contractul din motive neimputabile lor;
- le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive
neimputabile lor;
- au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează,
din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi
cuvenit potrivit legii;
- au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au
redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă;
- le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în
perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;
- la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2
ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în condiţiile legii, nu a mai fost posibilă
reluarea activităţii din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
- reintegrarea în muncă, dispusă prin hotârăre judecătorească definitivă, nu mai este
posibilă la unitaţile la care au fost încadraţi în muncă anterior din cauza încetării definitive a
activităţii sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora;

Sunt asimilate şomerilor şi pot beneficia de indemnizaţie de şomaj urmatoarele persoane:


- absolvenţii instituţiilor de învătământ, în vârstă de minimum 16 ani, care, într-o
perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în munca potrivit pregătirii
profesionale;
- absolvenţii scolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani,
care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
- persoanele care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă şi
care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatra nu s-au putut încadra în muncă.

Politicile antişomaj reprezintă ansamblul măsurilor luate de societate şi agenţii


economici în vederea atenuării consecinţelor şomajului şi a diminuării sau chiar resorbirii acestuia.

Fiercare tip de şomaj este determinat de o serie de cauze, existând şi măsuri de atenuare a
acestuia.

a) Într-un prim grup de cauze sunt incluse: inegala concentrare a firmelor pe


teritoriu, cerinţele pieţei care fac ca unele industrii să nu aibă căutare, dificultăţile privind
schimbările de calificare, de domiciliu, cauze ce conduc la un şomaj structural.

Printre măsurile de atenuare a acestui tip de şomaj se numără:

- organizarea sistemului de instruire în direcţiile unei largi specializări, a unei reciclări a


şomerilor;
- ajutoare bănesti celor care acceptă să-şi schimbe domiciliul;
- asigurarea unui sistem informaţional performant privind locurile de muncă vacante.

b) Al doilea set de cauze cuprinde necunoaşterea situaţiei locurilor de muncă vacante,


nivelul îndestulator al ajutorului de şomaj, ceea ce duce la un şomaj fricţional.

O măsura de atenuare a şomajului fricţional este realizarea unui sistem flexibil de ajutor în
raport cu profesiile şi locurile de muncă vacante.

c) Un standard de viaţă ridicat, ca urmare a faptului că ajutorul de şomaj este


îndestulator pentru o primă perioadă de timp, sunt cauze care duc la un şomaj voluntar.

Măsurile ce se aplică în vederea atenuării acestui tip de şomaj sunt aceleaşi cu cele
aplicate pentru şomajul fricţional, adică realizarea unui sistem flexibil de şomaj.

d) De asemenea, timpul nefavorabil sau absenţa periodică a cererii pot determina un


şomaj sezonier.
În vederea diminuării acestui tip de şomaj se urmăreşte realizarea unui sistem flexibil de
ajutor de şomaj, cât şi asigurarea unui sistem informaţional performant privind locurile de muncă
vacante.

e) Un alt set de cauze include apariţia periodică a recesiunii în unele domenii de


activitate, cât şi dificultăţile în ceea ce priveşte recalificarea. Aceste cauze conduc la un şomaj
ciclic, şomaj ce poate fi atenuat prin creşterea cheltuielilor guvernamentale şi menţinerea constantă
a impozitelor.
f) Absenţa calificării este o cauză ce duce la apariţia şomajului ascuns, măsură de
atenuare fiind aceea de instruire şi reciclare a şomerilor.

Politicile economice menite să impulsioneze investiţiile interne, să mărească producţia şi


creşterea economică au ca implicaţii imediate în general utilizarea mai deplină a forţei de muncă.
Măsurile concrete în acest sens sunt:

 creşterea cheltuielilor guvernamentale;


 creşterea venitului net al gospodăriilor;
 acţiuni de promovare a vânzărilor cu efecte asupra creşterii cererii pe piaţa internă;
 devalorizarea monedei naţionale;
 politici protecţioniste (taxe vamale sporite pentru unele importuri).

În concluzie, putem afirma că:

a) dacă cresc cheltuielile guvernamentale, atunci cresc şi investiţiile, paralel cu creşterea


cererii de consum , ceea ce duce la scăderea ratei şomajului;
b) dacă scade rata dobânzii, aceasta duce la creşterea investiţiilor şi deci la o scădere a
ratei şomajului;
c) dacă se realizează o serie de facilităţi privind investiţiile, aceasta presupune creşterea
investiţiilor şi deci scăderea şomajului;
d) dacă se aplică politici protecţioniste, aceasta duce la creşterea preţului importului, ceea
ce înseamnă o scădere a importurilor şi scăderea ratei şomajului;
e) devalorizarea monedei naţionale duce la o creştere a exportului, ceea ce presupune o
creştere a investiţiilor în producţia de export şi deci la o scadere a ratei şomajului, deci la creşterea
investiţiilor în producţia de mărfuri substituibile şi deci la scăderea ratei şomajului.

II.7 Distribuţia şi frecvenţa şomajului

Din experienţa ţărilor cu economia de piaţa, care au evidenţe privind structura


şomajului, pe timp de zeci de ani, se pot face o serie de afirmaţii care exprimă adevăruri de
necontestat pentru orice economie de tip liber.
În primul rând şomajul este mai ridicat în rândul tinerilor şi mai mic în rândul adulţilor.
Aceste diferenţe sunt rezultatul diferenţei de comportament al celor tineri faţă de şomaj, în
comparaţie cu comportamentul celor mai în vârstă. De aceea asistăm şi la o diferenţiere a
cauzelor şi duratelor şomajului la aceste două categorii. Astfel, daca la vârstnici, cauza
principală a şomajului este pierderea locului de muncă, la tineri principala cauză este fie intrarea
pentru prima dată în rândul forţei de muncă, fie revenirea lor pe piata muncii după o perioadă
mai mare decât cea prevazută în legislaţia muncii, pentru a putea fi păstrati în rândul şomerilor.
De asemenea, durata şomajului diferă, în sensul că la vârstnici, deşi numărul şomerilor este mai
mic, durata şomajului este mai mare, pe când la tineri deşi numărul şomerilor este mai mare,
duratele şomajului sunt mai scurte. O mare parte din tinerii angajaţi urmează şi o şcoală, iar o
altă parte caută o slujbă sezonieră.
Perioadele de şomaj la tineri se termină de obicei printr-o angajare, sau reangajare, pe
când la vârstnici se termină de obicei prin retragerea din forţa de muncă. Aceasta nu înseamnă ca
la tineri durata şomajului este mai scurtă. Practica economică demonstrează că şomajul pe
termen scurt afectează şi pe tineri şi pe vârstnici, ponderea şomajului de durată la tineri fiind
chiar mai mare în ţările ce trec la economia de piaţă.
Există diferenţe sensibile în rata şomajului între femei şi bărbaţi. La femei rata
şomajului este mai mare deoarece la acestea probabilitatea întreruperii lucrului este mai mare, în
special din motive de maternitate.
De asemenea dacă în ţările cu rase distincte de oameni există diferenţe mari între ratele
şomajului, cum ar fi o rată mai mare la negri decât la albi, în ţările foste comuniste, rata
şomajului este mai mare în rândul ţiganilor decât în rândul populaţiei majoritare sau a celorlalte
naţionalităţi conlocuitoare, lucru datorat nivelului mai slab de pregătire al acestora şi inclinaţiei
lor spre muncile mai usoare. Deosebirile în rata şomajului atât la rase cât şi la naţionalitatea
amintită, se păstrează între tineri şi vârstnici, şi în interiorul lor şi între ele.
În general putem constata că pe măsura creşterii în vârstă, rata şomajului scade, dar
durata acesteia are tendinţa de creştere.
Frecvenţa şomajului 11
ne arata de cate ori în medie lucrătorii devin şomeri într-o
anumită perioadă de timp.
Această frecvenţă depinde în primul rând de ritmul în care lucrătorii intră în rândul
forţei de muncă. Astfel cu cât va fi mai rapid ritmul creşterii forţei de muncă, cu atât va fi mai
ridicată rata naturală a şomajului şi invers.
În al doilea rând frecvenţa şomajului depinde de diferenţierile în cererea de muncă a
diferitelor firme. Astfel, cu cât este mai mare această variaţie a cererii între firme, cu atât rata
naturală a şomajului va fi mai mare. Desigur ca variaţia cererii de muncă va depinde de variaţia
cererii agregate.
De aici putem deduce că în nici un caz , rata naturală a şomajului nu este atemporala,
dar nici nu este usor de determinat, deoarece este influenţată de o mulţime de factori. Astfel,
lucrătorii pot să-şi schimbe preferinţele de a rămâne şomeri sau de a-şi căuta sau aştepta o
slujba. Deasemenea se poate schimba structura forţei de muncă, precum şi structura pieţei
muncii. Se poate să avem de-a face şi cu o variabilitate a cererii pentru diferite firme, în funcţie
de rezultatele lor economice, de prestigiul lor, de modul cum plătesc acestea lucrătorii, etc.

11
Vezi „Macroeconomie intermediara”, Autori: Marius Bacescu, Angelica Bacescu-Carbunaru, pag 467-468.