poveşti cu zîne num ite Sm aranda.
Zaraza,
BUCUREŞTI:
Şi acum o melodie folk:
„Adu calul, Simioane"
La „A thénée Palace“, in lipsa form aţiei
Nicuşor Predescu, an g aja tă in străinăr
täte, form aţia de café-concert Gherasè
Puică se rem arcă prin pauzele îndelun­
gate şi prin m ediocritatea intervenţiilor.
L a restaurantul „D orobanţi“, prin va­
carm ul provocat de orchestra Tăsel G ra­
ben cea abia de poţi distinge scuzele os­
pătarului în legătură cu lipsa cu tărui sau
cutărui articol.
O orchestră de café-concert alcătuită
din buni profesionişti — toţi m em bri ai
orchestrei de muzică populară „Rapsodia
R om ână“ — este aceea condusă de T onii
A urel, saxofonistul şi clarinetistul — dar
ea cîntă foarte rar în acelaşi loc întruciţ
e... itinerantă, adică înlocuieşte în fiecare
seară la a lt restau ran t orchestrele care
au liber.
Surpriză la restau ran tu l „H avana“. So­
listul vocal Negăr Gheorghe „cîntă“ zgil-
ţîindu-se din toate încheieturile şi zîm-
bind cu toţi dinţii „Păsărică m ută-ti
cuibul şi te du“.
In tre tim p mai bea un pahar de rom
H avana la o m asă sau îşi săru tă „prietena“
aflată la altă masă, chiar în fata orches­
trei. C alitatea m uzicală : zero. Decenta 1
zero. Nota acordată responsabilului de re ­
sort la tru st : zero.
O altă surpriză la „Cişmigiu". Aici, o
orchestră, anonim ă, dezacordată şi dezor­
donată, atacă in diferite variante şi de n.
ori şlagărul m ult gustat „Prietenia". Unul
dintre soliştii vocali — şi ei anonim i —
anunţă cu em fază : Şi acum. pentru Dum­
neavoastră o melodie folk ! „Adu calul,
Sim ioane“ ! De atîta folk urechile noastre
ţiuie. In tr-u n tîrziu îl recunoaştem , cu
stupoare, la chitară pe cunoscutul muzician
pop şi critic Cornel Ionescu, altăd ată in ­
am ic declarat al restaurantelor.
De unde se vede că pînă şi firile
m ai tari se pot schimba in funcţie de con­
junctură.
A şadar, la patru restau ran te m ari din
centrul Bucureştiului, patru orchestre
..mici“, anodine, unele profesînd o „m u­
zică“ de-a dreptul poluantă.
NICOLAE SPIRESCU ■
Să uităm obiceiul
bancnotei vîrîte
în vioară!
.a d e v ă ra ţi.
Se zice că şi ei ne fac viaţa mai fru­
moasă. Ce viaţă o fi aia să te duci la
restaurant cu o prietenă, sau cu soţia dacă
e cazul, si să te trezeşti cu el in spate.
Mai in surdină, mai piţicato, îţi bagă in
urechi tot felul de idei : „Să m i-aduci la
V ăcăreşti / un pachet de M ărăşeşti I
Mamă. să văd eu că tu trăieşti (...)“
„A du-m i şi-un pachet de K ent / Să le-
arăt că sînt deştept“. Cum stătea deştept
tăciunea pream balată. si unde nu te aş­
te p tai ! In fine, după се-ti spune citeva
Nr. 40 (1 113) - 7 octombrie 1976
molul ăsta vin m ulţi oameni de prim pre­
Tanţa sau cu prin ţu l Bălălău. ii vezi că se
uită zîm bitor La tine. făcindu-H o tem enea
balcanică : Щ urează viaţă lungă pentru
franţuzoaica de lingă tine chiar dacă ori­
ginea ei e alta, şi n -ai ce să-i faci —
bagi m ina-n buzunar să-l potoleşti. N-a
devenit viaţa ta mai frum oasă, n-ai fost
in tim pul „concertului“ în centrul a te n ­
ţiei. nu cinta el num ai pentru tine şi pen­
tru doam na ? Şi, astfel, el. m esager al
frum oaselor cintece populare româneşl-,
isi schim bă locul de muncă, se duce ia
altă m asă reluindu-şi. recitalul „de-a
capo“. Acesta este tipul de lăutar parazit
aciuat mai ales pe la restaurantele fără
orchestră. Acolo unde există muzică, omul
nostru cîntă num ai in pauze cu acordul
tacit al colegilor de breaslă. In fond, cu
ce este un cîntăreţ de local mai prejos
decît o vedetă RTV ? La localul lui şi el
este o vedetă. Un afiş de carton îl şi a-
nunţă de la intrare, „aici concertează
m aestrul...“ Şi unii sînt chiar m aeştri, oa­
meni care-şi respectă m eseria aşa cum
au făcut-o Mia Braia. Ioana Radu, Gică
Petrescu. Nu prea-i răsfaţă televiziunea,
dar pot haşura şi ei o bucăţică din oraş
ca fiind a lor. Şi-apoi. care bucureştean,
dus sau nu la biserică, n -a auzit de Dona
Siminică, Mielu Chitaristu, Romică Ba­
zarea. Mişu Predescu sau Renato V alen­
tino ? Sus-num iţii n u -ţi vin la m asă decit
chemaţi şi mai ales o fac corect, în tim pul
program ului. Şi cîntă de toate, cu har. Ba.
uneori te-apucă rişul cind după un „Inel,
inel de a u r“ îi auzi interpretând preţioşi,
afectaţi, plini de im portanţă spirituală
„Palom a B ianca“. Cum adică, noi să nu
ne pricepem la din-astea ? S ă-i vedem
pe pletoşii ăia cu chitare, cum cîntă ei
„Adio, dragă Nelo“ ! Aşa e Mielu C hi­
taristu. complex...
Sau. poate nu-1 ştiţi pe T iti G iuleştea-
nu. ăla care. cu acordeonul lui ne declară
că a închis pină acum trei cîrcium i în
cartierul de baştină, ca fiind neenrespun-
zătoare. Una e „Valea Jep ilo r“ (este e-
videntă existenţa florii alpine în Giuleşti
— Sirbi), red ată ca spaţiu locuibil, alta
este crîşm a de la capătul tram vaiului
„Prelungirea G iuleşti“. vecina unei fam ilii
Cu 8 copii în posesia sa, iar a treia este
..Valea m ăru lu i“ la Piaţa G iuleşti. In
schimb, d atorită dezvoltării im petuoase a
construcţiilor noi de ap artam en te pentru
populaţie, tot în cartierul lui Titi s-au
deschis două restau ran te moderne : „Ul­
m ului“ si „M ehadia“ (ultim ul chiar în
coasta Cringaşilor). Ambele au o orches­
tră numai la vrem ea nunţilor, aşa că Titi
face n av eta „la seral“ în tre cele două re s­
taurante noi şi b ătrin u l „R apid“, fost
„Podul G ran t“, unde cunoscutul fotbalist
Zalupca nu intră niciodată, pentru că
acolo se pun la cale cele mai m ari d ă-
rim ări ale echipei ceferiste şi ale colec­
tivului de actori din T eatru l Giuleşti.
Aţi văzut vreodată un lău tar de-aproa-
pe. la lum ina zilei ? Dacă nu. îl puteţi
vedea, pe la ora prînzului în „bursă“.
Bursa neagră. De la Simplon. Aici se fac
şi se desfac tarafuri pentru nunţi, bote­
zuri, şi chiar pentru turnee in străinătate.
Aici se caută un ţam balagiu atestat A -l
pentru o n untă im portantă. Aidăm aşul se
bea la „B erlin“ sau la Capşa, după ora
prinzului. Şi ar mai fi vreo două secţii,
mai mici. locale a le „bursei“ : una la res­
tau ran tu l „Izvor“ şi a lta la braseria la Po­
dul G rant in zona sa griviţeană, foarte a-
proape de strada B arbu L ăutaru. Dar,
im portant pentru fream ătul acesta a rtis­
tic răm ine tot Sim plonul. El este babi-
ionul muzicii lău tăreşti din Capitală. Cine
sint aceşti oam eni pe care sub soarele
de dinaintea amiezii îi vezi : bine îm ­
brăcaţi. costum cadrilat, cămaşă albă de
nailon, cravată roşie, ghiuluri de au r pe
degete, d an tu ră aşişderea, păr negru Sat
violent cu b riantină şi piep tăn at cu piep-
tănul rar, făcut de casă ? S int lău tari de
toate soiurile, „urechişti“ talen taţi dar fără
studii (unul dintre ei s-a num it Fărâm iţă
Lam bru), liber-profesionişti, alţii — o a­
meni de serviciu, lăcătuşi, zidari, strungari
cu sta tu t de am atori ; mai sint şi Lăutari
intelectualizaţi cu sila. absolvenţi de şcoli
şi conservatoare, profesori de muzică, da!
eare nu s-au p rezentat la posturi, capel-
m aiştri ieşiţi la pensie, violonişti, ţam -
balagii. contrabasişti. toboşari. Şi pe mulţi
dintre aceştia ii găsim seara eintind la
cite ,un local ori în tr-u n sfîrşit de săp tă­
mână la o nuntă, fără a n e trece prin
minte că. de exem plu, tarafu l fraţilor
Gore a fost constituit in tre un profiterol
la Capşa şi un Bomwurşt la „B erlin“. Şi
toate acestea intim plîndu-se în tim p ce
noi intr-o zi de m iercuri căutam pe Calea
Victoriei stofă la m etraj sau broşura „Mă
coafez singură“.
Ştim că in ciuda acestor aspecte mai
m ult sau mai puţin plăcute, prin tre mu­
zicanţii C apitalei se găsesc destui artişti
Asta nu înseam nă însă că obiceiul de
curte veche al bancnotei virîte in tre stru ­
ne şi rep ertoriile îndoielnice, de mahala
prăfuită, trebuie să mai persiste în res­
taurantele noastre. O supraveghere mai
atentă din partea forurilor com petente a
acestor obiceiuri n -a r face decît să p u ri­
fice muzica din localurile Capitalei, păs-
trind nealterat. în tr-u n spaţiu de cultură
autentică, pitorescul muzicii lăutăreşti.
GEORGE STANCA ■
La Oglinzi neglijenţa
a distrus o şansă.
La Săcelu munca
a fructificat o tradiţie
„La 8 ianuarie 1889, consiliul comunal
al urbei Tg. Neamţ, ascultind cuprinsul
adresei nr. 91 a doctorului în chim ie P e­
tru Poni de la Laboratorul de analize chi­
mice din Iaşi, prin care se arată că apele
acestor izvoare (apele slatinei m ari de la
Oglinzi, n.n.) conţin mai m ulte m inerale
şi fac p arte din apele m inerale sodice şi
brom urate şi prin compoziţia lor se asea­
m ănă cu apele de la Reihenheld (Reichen-
chall — Bavaria), de la Ischl, de la G m un­
den, de la Hall etc., hotărăşte să-l roage
pe doctorul Poni să intervină la m inister
şi să stăruie ca terenul în cauză să fie
dat comunei. C orpurile legiuitoare aprobă
proiectul de lege privitor la cedarea te re ­
nului. apoi legea a fost prom ulgată încă
din 1890, dar pînă la a p ariţia legii, in 1892,
Direcţia generală a serviciului sanitar a
aprobat folosirea apelor de la Oglinzi cu
condiţia ca puţurile din care Se va scoate
apa să se ghizduiască, iar prim ăria să su­
pravegheze de aproape ca apa să nu se
ia pentru uzul casnic şi să nu se perm ită
luarea de apă din acele puţuri decit după
p rezentarea unui bilet din partea m edicu­
lui oraşului sau spitalului în care se va
ară ta num ele bolnavului, boala de care su­
feră şi cantitatea de apă necesară tăm ă­
duirii.
In anul 1893 apare şi un prospect al Băi­
lor de la Oglinzi in care se ara tă că S ta­
bilim entul este înzestrat cu m aşinării din
renum ita fabrică (specială pentru băi) Kol-
sen din Viena. în acelaşi prospect sînt spe­
cificate şi bolile ce se tratează la aceste
bai. reum atism , boli ginecologice, anem iile,
rahitism ul, exem ele cronice, boli nervoase
etc.“
Pînă în acest punct am reprodus citeva
fragm ente din m onografia spitalului din
Tirgu Neamţ, instituţie înfiinţată încă din
anul 1852. Şi nu numai că le-am reprodus,
• dar am avut şi şansa (ea să nu spun şi
plăcerea) ca datele respective să-m i fie co­
m entate de către profesorul pensionar Du­
m itru C onstantinescu, unul dintre autorii
monografiei, cu care am stat de vorbă în
grădina căsuţei sale, un fel de mic rai pe
păm înt.
„Profesor arheolog fiind, toată viata
mea am consacrat-o dezgropării bucăţică
cu bucăţică a Cetăţii Neam ţului. Pe lingă
asta am mai făcut şi eu cite ceva prin
acest Tirg al N eam ţului. Din docu­
m ente şi din ceea ce am cunos­
cut chiar eu,băile au pornit-o încă
de la început cu dreptul. Au avut şansa
unei bune publicităţi şi a unor ape deo­
sebit de valoroase. Nu mai vorbesc de­
spre frum useţea de nedescris a peisajului.
Conform proverbului că omul sfinţeşte
locul, a r mai fi de spus că băile s-au bucu­
ra t şi de nişte oameni întreprinzători. Ca
din păm înt au a p ăru t citeva vile, un res­
tau ran t cochet cu două fanfare, un servi­
ciu de birje care făceau legătura cu Tîr-
gul aflat la numai 3 kilom etri de Oglinzi.
Au ap ăru t grădinarii care îngrijeau de parc
şi alei, băieşiţeie şi băieşii, plus personalul
medical adecvat. P en tru tratam ent, exista
un ad ev ărat sistem de colectare şi depo­
zitare a apei. o sală a m aşinilor în care
apa era încălzită şi de unde era îm pinsă
spre cabinele cu cadă. Căzile erau podite
cu plăci de m arm ură albă, iar pereţii că­
zilor erau placaţi cu faianţă albastră şi
roză. Stabilim entul de tratam en t era, în
to talitatea sa, o construcţie m asivă, boltită,
ceva asem ănător cu stabilim entul de la
Ocnele Sibiului, sau precum cel de la H er-
culane. Dacă Oglinzile n -a r fi avut o soar­
tă vitregă, erau astăzi la fel de m ari şi
de cunoscute. Soarta lor vitregă a fost mai
întii şi întîi războiul, sau. m ai exact spus,
bătăliile de artilerie care s-au p u rta t exact
pe deasupra băilor. Pe iei — pe colo, obu­
zele de artilerie au lovit vilele, dar nu şi
stabilim entul. După război, din nu ştiu ce
cauze, a Început să se aştearnă paragina,
iar unii oameni, cu totul şi eu totul nesă­
buiţi, au început să fure diverse m ate­
riale. Mai ştiu că prin 1950 C.F.R.-ul a
v ru t să preia reconstrucţia băilor, dar a
pus o singură condiţie — folosirea băilor,
pe tim p de 10 ani, de către ceferişti. P ri­
m arul de atunci al oraşului, fără o per­
spectivă prea clară a situaţiei, a refuzat,
adică ar fi cedat băile, dar num ai pentru
cinci ani, ofertă pe care C.F.R.-ul a refu ­
zat-o. Acesta a fost, cred eu, mom entul
cel mai im portant al decăderii băilor de
la Oglinzi. D eteriorarea s-a pornit cu o
repeziciune uim itoare, astfel că în doar
cîţiva ani au dispărut vilele, parcă le-au
ras cu tractorul. S tabilim entul a fost com­
plet distrus, uriaşele bazine de depozitare
a apei s-au prăbuşit, cabinele au fost
smulse, puţurile s-au colm atat, iar parcul
s-a um plut de bălării. A mai răm as o sin­
gură vilă devenită cabană turistică. In
acest decor dezolant, trei ochiuri de apă
verde, un verde întunecat. Lingă ele, o
baltă, sau m ai bine zis o m laştină despre
al cărei nămol Mihai Savu, paznicul de
noapte al cabanei turistice, singura clădire
* răm asă in picioare, m i-a relatat : „La nâ-
jur. Unii se m înjesc cu el şi stau aşa de-t
usucă soarele. Alţii îl iau acasă-în .saci de
nailon şi. după cite m i-au spus, îşi alină,
durerile de reum atism . Unii vin cu butoaie
de lemn şi iau apa din puţuri. Apa asta,
foarte sărată, este folosită şi pentru m ura-'
tul castraveţilor. Ba unii o folosesc chiar
şi la gătitul m încării, dar apele astea ar
trebui să aibă altă folosinţă. E tare păcat
că apele zac nefolosite iar oamenii de prin
partea locului, bolnavi, se duc cine ştie
pe unde“.
Ре-atunci, cind băile de la Oglinzi, prin
nepriceperea şi dezinteresul unora, au fost
devastate cu o barbarie fără seam ăn. Mi­
hai Savu nu era decit un copilandru, aşa
că nu cunoştea am ănunte în această pri­
vinţă. Dealtfel, în contrast cu dezastrul
de la Oglinzi, m i-am propus să prezint
stare.a de fapt a băilor de la Săcelu de
lingă Tirgu Jiu. De ce ? Pentru că băile
de la Săcelu a r fi putut avea aceeaşi soar­
tă. Pină să ne explicăm, facem o mică
digresiune şi am intim cititorilor că revista
noastră a mai scris despre căderea şi even­
tuala renaştere a băilor de la G ighera şi
Ionele din judeţul Dolj. ba chiar şi despre
situaţia deloc roză a băilor de ia Ocnele
Sibiului. Din inform aţiile pe care le de­
ţinem. staţiuni de tipul Oglinzi au existat
şi mai există încă şi în alte locuri unde
evenim entele s-au petrecut întocmai ca şi
la Oglinzi şi unde nu s-a luat nici o m ă­
sură de refacere a acelor băi care astăzi,
cind m arile staţiuni sînt supraaglom erate,
ar putea fi de un real aju to r pentru num ă­
rul deloc in scădere de oameni bolnavi.
Precizînd că vom reveni cu am ănunte,
să ne reintoarcem la băile Săcelului, de­
spre care se presupune că a r fi fost folo­
site încă de pe tim pul rom anilor, fapt sus­
ţinut cu probe de către profesorul Vasile
Popescu. autorul unei monografii a băilor
şi a comunei. Dar despre trecutul băilor
de la Săcelu vorbesc m ult mai clar si mai
exact cele 7 vile construite acum 70—80
de ani, vile care. aşa cum se poate, şi se
poate tot mai greu. îşi fac datoria şi as­
tăzi.
La ora actuală, băile de la Săcelu. situate
în tr-u n splendid cadru natural, la poalele
Parîngului. dispun de 20 de izvoare de apă
m inerală. D intre acestea sînt folosite nu­
mai cinci surse pentru cură externă şi doar
unul pentru cea internă. Zestrea ar mai
fi com pletată şi de un izvor care tîşneşte
chiar din albia rîului BlahnRa. Deşi ne­
studiat în am ănunţim e, s-a constatat că
apele acestui izvor prin tam ponări şi com­
prese aplicate în jurul ochilor, înlătură
efectele conjunctivitei. Celelalte ape sînt
indicate pentru tratam entul reum atism elor
cronice degenerative, al afecţiunilor gine­
cologice şi ale sistem ului nervos periferic.
Ca şi apele de la Govora, sînt indicate şi
pentru afecţiunile aparatului respirator,
dar deocam dată lipsesc instalaţiile nece­
sare. In ceea ce priveşte zăcăm intul de
nămol sapropelic, acesta pare-se că, prac­
tic, este inepuizabil, ceea ce, trebuie să
o recunoaştem , reprezintă o im ensă bogă­
ţie. Apele, în general sulfuroase, brom u­
ra te şi iodurate, sînt dispuse în bazine care,
alim entate de surse diferite, au concentra­
ţii diferite, variind între 34 de gram e şi
8 gram e la litru. C ontinuînd cu prezenta­
rea băilor, să consem năm că in 1972 la
Săcelu, staţiune sezonieră pînă atunci, se
executau nişte îm pachetări cu nămol şi nu
exista altă dotare decit un ap arat de ul­
trascurte. In 1973 au fost construite cu
m ijloace locale o baie de lum ină şi o sală
de ultraviolete. M arele salt s-a produs în
1975 cind au fost introduse îm pachetările
cu parafină, curenţii diadinam ici. ioniză-
rile, galvanizările, ultrasunetele şi soluxul.
In acelaşi an, de la două cam ere afectate
consultaţiilor şi tratam entelor, medicul
Marcel Navolan s-a văzut dăruit cu alter
7 camere, ceea ce a sporit considerabil pu­
terea de m uncă a unui colectiv din care,
deocam dată, mai lipsesc doi medici de spe­
cialitate. S -a aju n s la 1 000 de procedee pe
zi şi cifra aceasta vorbeşte, credem noi,
de la sine despre ascensiunea vertiginoasă
a băilor de la Săcelu, băi folosite în spe­
cial de către pensionari şi ţărani coopera­
tori. Un am ănunt nu lipsit de im portanţă
a r fi acela că staţiunea şi-a creat un fel
de clientelă perm anentă, foarte m ulţi oa­
meni revenind pentru a treia şi a patra
oară la tratam ent. Singurul m are şi esen­
ţial inconvenient, lipsa de confort a vile­
lor care, de vechi ce sînt, scîrţîie din toate
încheieturile.
După cum se vede, realizări dem ne de
toată lauda şi planuri m ari Ia băile de la
Săcelu despre care spuneam că ar fi putut
avea aceeaşi soartă ca şi băile de la O-
glinzi. N-a fost aşa in prim ul rînd pentru
că băile Săcelului se află chiar în m ijlo­
cul comunei, nu ca Oglinzile care se aflau
la 3 kilom etri de Tirgu N eamţ, o distanţă
nu enorm ă, dar suficientă pentru devasta­
tori şi jefuitori, tn al doilea rînd, săcelenii
au luptat şi încă mai luptă pentru punerea
în valoare a bogăţiilor cu care i-a dăruit
natura. Dar. cum declaram şi în finalul
unui recent reportaj despre băile de la
Poiana Cîmplna, unde domnesc paragina
şi pustiul cel mai desăvîrşit, nu-i tim pul
să stabilim vinovaţii, nici să tragem doar
nişte concluzii, ci e tim pul să consemnăm
eventualele m ăsuri concrete. Ce a fost, a
fost, dar ce va fi de-acum încolo ?
VICTOR NIŢA ■
— Flacăra pagina 21