Moara cu noroc – Temă i viziune

Unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, Ioan Slavici, deschide
în proza noastră drumul analizei psihologice si sociale. Nuvela ”Moara cu noroc”
este publicată în 1881, în
volumul său de debut ”Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului
asupra lumii satului. astfel, întâlnim elemente specifice clasicismului,
romantismului si realismului,
ce conferă lucrării complesitate.
Inainte de toate, ”Moara cu noroc” este însă o nuvelă realist-psihologică.
definitorii pentru specie sunt construirea universului epic în jurul unui singur
fir narativ si cronotopul
bine determinat. Caracterul psihologic al nuvelei este dat de analiza minuioasă a
stărilor interioare ale protagonistului.
Un prim argument în favoarea realismului operei este surprinderea procesului de
dezumanizare al lui Ghită, care îi zdruncină tihna sufletească si îi încalcă
principiile morale în goana
sa după avere. de asemenea, naratorul urmărete alterarea relaiei dintre el si Ana,
transformarea treptată a iubirii în bănuială si teamă.
Un alt element realist este verosimilitatea faptelor si a personajelor, acestea
fiind surprinse în stil sobru,concis. De asemenea, de factură realistă sunt si
coordonatele
spaio-temporale, bine determinate, precum si perspectiva narativă heterodiegetică,
relatarea facandu se la persoana a 3 a.
Tema centrală a nuvelei ”Moara cu noroc” este, înainte de toate, cea a
degradării umane sub influena nefastă a banului. Aceasta se dezvoltă în relaie cu
tema romantică a destinului
implacabil. Iubirea si familia, prezente si ele, sunt aspecte adiacente ce joacă un
rol semnificativ în construcia protagonistului. Prăbuirea sa etică i socială este
anticipată de
jefuirea arendaului si de uciderea femeii în negru si a copilului. Lică Sămădăul
este seful porcarilor si al turmelor de porci in împrejurimi, cu care Ghiă se
întovărăseste în încercarea
sa de a se îmbogăi, chiar dacă prin mijloace necinstite. El înelege amploarea
relaiei cu dânsul abia în scena de la tribunal, când depune mărturie mincinoasă
pentru a l acoperi pe porcar,
lamentându se apoi Anei pentru păcatul săvârit, a cărei reacie este neiertătoare-
”sărmanilor copii, tatăl vostru este un ticălos”.
A două scenă ilustrativă pentru temă este întâlnită în finalul nuvelei, când
Ghiă pleacă de la han,împingând o cu bună stiină pe sotia sa în bratele Sămădăului.
Dezgustată de lasitatea
soului, Ana i se dăruiete lui Lică, întrucât el e ”om”, pe când Ghiă nu e decât
”muiere îmbrăcată în haine bărbăteti”. intorcanduse ulterior la moară, Ghiă o
înjunghie în inimă pentru a
o pedepsi pentru adulter.Deznodământul este tragic, însă are rol moralizator: vina
si degradarea sa treptată îi fac moartea iminentă.
Si tiltul reprezintă o antifrază, creând din partea lectorului un orizont fals
de asteptare. ”Moara cu noroc” este numele hanului asezat la răscruce de drumuri,
pentru care Ghiă si
familia sa renună la ”linitea colibei” lor. Aflai în căutarea norocului, însă
deturnati în lupta pentru înavuire, ei vor descoperi în schimb nefericire, zbucium,
însingurare, trădare
si moarte.
Universul narativ se construiete pe două planuri epice principale. Unul este cel
exterior, obiectiv, carevizează existena socială. Acesta este dinamizat de
conflicte exterioare,
precum cel economic, născut din dorina de câtig a lui Ghiă si a lui Lică, si din
interesele opuse ale acestora. In egală măsură, identificăm aici si un conflict
moral între viziunea
bătrânei, care preutiete valorile traditionale precum familia,cinstea, si cea a lui
Ghită si a Anei, care îsi doresc să prospere financiar. Planul cel mai important
rămâne, însă, cel
interior, care urmărete trăirile interioare si procesele de constiină ale
protagonistului si care surprinde conflictul intens între obsesia sa pentru bani si
dorina de a rămâne un om
cinstit. Incapabil de asi învinge propriile slăbiciuni si de a i se opune lui Lică,
acesta se dezumanizează treptat, fapt ce conduce la destinul său tragic.
Circularitatea romanului este susinută de relaia dintre incipit si final. Fixand
o serie de coordonate spaio-temporale bine determinate, incipitul are rol
anticipativ. Astfel, elemente
din descrierea cadrului,precum cele cinci cruci si faptul că hanul se afla la o
răscruce de drumuri sunt menite să anunte desfăsurarea ulterioară a evenimentelor
si evoluia personajelor.
Vorbele bătrânei din primul capitol intră în relaie cu finalul nuvelei, care se
termină tot cu vorbele dânsei, de data aceasta cu scop conclusiv si moralizator.
Coordonatele spaio-temporale sunt de Factură realistă, printre toponime
numărându se Fundureni, Ineu, Oradea, însă spaiul de desfăsurare al aciunii rămâne,
în esenă, satul ardeleam
din zona Aradului. Durata aciunii este de aproximativ un an, fiind marcată de
sărbători religioase. Astfel, evenimentele încep si se termină în prejma Pastelui,
sărbătoare a renasterii
si a iluminării. Remarcă asadar componenta simbolică a coordonatelor, textul
propunând, înainte de toate, un topos literar -moara, loc damnat aflat la răscruce
de drumuri -si un timp ce
redă viziunea profund religioasă a tăranului român.
Din punctul meu de vedere, privind nuvela în ansamblul ei, putem constata că
finalul acesteia ilustrează înmod concludent adevărul continut de teza morală care
stă la baza ei,
precum si viziunea realist moralizatoare a lui Slavici. Această viziune asupra
lumii nuvelei este pusă în lumină atât prin faptele relatate, cât si prin evoluția
protagonistului si a
relațiilor sale cu celelalte personaje.
In primul rând, prin dezumanizarea treptată a lui Ghiă, Slavici nu caută să
dezaprobe câstigul prin muncă cinstită, ca bază a bunăstării, ci
goana nebunească după un câstig obținut pe orice cale, cu orice preț,renunțând
chiar la ceea ce este omenesc și moral.
In al doilea rând, prin relaia antagonică cu Lică Sămădăul, autorul pune în
lumină firea slabă a omului, pe măsură ce Ghită devine pe parcursul romanului
epitomul lasitătii, precum si
influena nefastă pe care banul o poate avea asupra sa.
In concluzie, în ”Moara cu noroc”, socialul si eticul se prelungesc metafizic
pentru a contura viziunea realistă a lui Slavici despre lume, victoria finală
aparinând nu unui individ,
ci unor principii morale.