Referat

Tema:Moneda unică și
unificarea europeană
 Moneda unică europeană 
Prima viziune de a crea o monedă unică a fost concepută odată cu
declanșarea unei dintre cele mai mari crize din istoria umanității, Marea
Depresiune din 1929-1933. Criza provocată în interiorul SUA s-a extins
pe tot globul pământesc dintre care și pe continentul European. Una
dintre cele mai grave probleme revăzute în acea perioadă au fost
costurile exagerate aplicate prin schimbul valutar dintre țările europene
și legătura strânsă de indexare între monedele europene, lira sterlină și
dolarul american. Atunci s-a pus prima întrebare în scopul de a crea o
monedă unică, însă pe termen lung conceptul nu a fost dezvoltat.
În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc conferința de la
Bretton Woods unde 40 de țări au semnat revenirea monedelor la
etalonul de aur. Sistemul prevedea stabilirea cursului valutar al
dolarului SUA bazat pe prețul aurului. În acel an s-a hotărât etalonarea
la aur doar a dolarului SUA, iar celelalte monede erau indexate cu
dolarul SUA. Conferința de la Bretton Woods a avut un impact global
asupra economiei mondiale și a schimbat jocul economic, inclusiv pe
continentul european.
Odată cu prăbușirea sistemului de la Bretton Woods din 1971 și decizia
guvernului american de a liberaliza cursul de schimb valutar a fost creat
un val de instabilitate pe piețele de schimb care au repus în discuție
raportul de paritate între monedele europene. În anul 1972 cele 6 state
membre al UE au creat “șarpele în tunel” ceea ce reprezintă un
mecanism de fluctuare controlată a monedelor în interiorul unor marje
reduse de fluctuare față de dolarul american. Destabilizat de crizele
petroliere, de dolarul slab şi de divergenţele între politicile economice,
şarpele îşi pierde în mai puţin de 2 ani majoritatea membrilor,
reducându-se în final la o zonă a mărcii care reuneşte Germania,
Beneluxul şi Danemarca.
Soluționarea creării unei zone de stabilitate monetară revine în martie
1979 prin instruirea sistemului monetar european (SME) bazat pe
conceptul cursurilor de schimb fixe, dar ajustabile. Monedele tuturor
statelor membre, cu excepţia Marii Britanii, participă la mecanismul de
schimb. Principiul consta în cursurile de schimb valutar ce se bazau pe
cursurile-pivot stabilite în funcție de ECU („European Currency Unit”),
iar fluctuările monedelor nu trebuiau să depășească marja de 2.25%
față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală. Excepția acestui
mecanism era lira italiană căreia i se permitea o marjă de 6%. Odată cu
adoptarea programului pieţei unice în 1985, potențialul acestui sistem
nu putea fi exploatat pe deplin datorită costurilor relativ ridicate ale
tranzacțiilor de schimb valutar și de incertitudini privind fluctuarea
cursurilor de schimb.
În anul 1988 a fost prezentat raportul ce se referea la necesitatea unei
coordonări a politicilor economice mai eficiente și introducerea unor
norme care să reglementeze deficitele bugetare naţionale şi a înfiinţării
unei instituţii noi, în totalitate independente, căreia să îi fie încredinţată
politica monetară a Uniunii - BCE. În 1989 Consiliul European
convoacă o  conferinţă interguvernamentală pentru a identifica
modificările care trebuie aduse tratatului în vederea realizării Uniunii
Economice și Monetare. În final, tratatul prevedea instruirea Uniunii
Economice și Monetare în 3 etape ce urma spre adoptarea a tuturor
țărilor a monedei unice euro.
Apariția monedei unice europene
Moneda unică europeană și-a început existența pe 1 ianuarie
1999 după zeci de ani de efort și negocieri din partea țărilor membre
UE. Fostele monede naționale au fost rapid preluate de către euro și au
încetat să mai existe. Euro este una dintre cele mai importante valute
din lume, astfel utilizarea bancnotelor și monedelor euro s-a extins pe
tot globul pământesc. Euro este considerată a doua cea mai sigură
monedă din lume după dolarul american, și aceasta este utilizată de
către multe bănci centrale, printre care și de Banca Națională a
Moldovei ca monedă internațională de rezervă.
Crearea unei monede unice în Uniunea Europeană a generat o serie
de avantaje printre care sunt stabilitatea unei monede care deține o
rată scăzută a inflației și a dobânzii, nu este necesară convertirea
valutei în zona euro și cetățenii pot cu ușurință compara prețurile din
diferite țări ale zonei Euro. Utilizarea monedei unice stimulează
creșterea economiei, creează piețe financiare mai integrate, facilitează
comerțul internațional și creează un impact puternic pentru UE în
economia mondială.
Inițial euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de
operațiuni de plată unde nu se implicau bancnote sau monede. Pentru
plățile în numerar se utilizau monedele vechi pentru fiecare țară
individual. Pe 1 ianuarie 2002 euro a fost introdus pentru prima
dată publicului sub formă de bancnote și monede. Nu toate țările
membre ale UE nu au optat pentru aderarea la monedă. Pentru
introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să
parcurgă schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a
inflației mică, dobânzi bancare mici și statul trebuie să aibă capacitățile
economice necesare pentru a ține moneda sub control, odată cu
aderarea la aceasta. Două țări membre, Regatul Unit și Danemarca,
care aveau posibilitatea să introducă moneda au optat pentru clauza de
neparticipare prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică
europeană drept monedă oficială pe 1 ianuarie 1999, Grecia 2 ani mai
târziu după care Slovenia în 2007, Malta și Cipru în 2008, Slovacia în
2009 și Estonia în 2011. Grecia a fost țara care a aderat cu mici
“probleme” în anul 2001 care s-au dezvoltat până în ziua de azi și care
au generat o criză dificilă. Moneda unică europeană a fost adoptată de
către 17 state membre ale Uniunii Europene care împreună formează
zona euro. Introducerea monedei a fortificat relațiile dintre țările
membre și la moment circa 330 milioane de cetățeni europeni o
utilizează zi de zi. Următoarele țări care planifică sa adopte euro sunt
Letonia pe 1 ianuarie 2014 și Lituania pe 1 ianuarie 2015. Bulgaria,
Cehia și România la moment nu au o dată țintă pentru adoptarea
monedei unice europene.
Euro este utilizat și în afara Uniunii Europene, iar în ziua de azi numărul
țărilor care au valuta oficială euro a ajuns pragul de 23 de țări. Trei
state – Monaco, San Marino și Vaticanul au semnat acorduri cu UE
pentru a utiliza moneda și pentru a emite propriul numerar. Andorra a
fost a 4-a țară la număr care a creat un acord de a utiliza și emite
propriile monede în aprilie 2012 și respectiv pe 1 iulie 2013. Kosovo și
Muntenegru au adoptat oficial moneda euro însă acestea nu au semnat
nici un acord comun cu UE, de aceea aceste 2 state nu au dreptul de a
emite bancnote și monede euro.
Moneda unica europeană este coordonată de către Banca Centrală
Europeană. Sarcina principală a BCE este de a menține inflația sub
control la o medie de 2% anual. Vă recomandăm sa vizualizați
următorul video care explică într-un mod simplificat rolul Băncii
Centrale Europe în Zona Euro.

Deși zona Euro este destul de sensibilă, conform datelor statistice

oferită de către Consiliul UE cele 17 țări ale zonei Euro au suportat mai
bine criza economică din 2008 comparativ cu datele statistice pentru
toată Uniunea Europeană. La moment 5 țări din zona Euro au suferit și
suferă în continuare urmările crizei economice mondiale. Aceste țări
sunt numite în sfera internațională țările Gipsy. Cuvântul nu are nici o
legătură cu naționalitatea, situația economică sau un alt motiv
social/politic. În țările Gipsy intră Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și
Italia, adică țările care au avut nevoie de ajutor financiar pentru a
suporta consecințele crizei.
Noua serie de bancnote "Europa"
Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale din Eurosistem
au elaborat a doua serie de bancnote euro (seria “Europa”) cu scopul
de a amplifica sistemul de siguranță al bancnotelor și a de a spori
gradul de încredere al publicului în moneda euro. Lansarea seriei noi
de bancnote nu va fi introdusă la fel de rapid ca bancnotele din prima
serie din 2002 și acestea vor fi emise treptat în ordine crescătoare
începând cu bancnota de 5 euro care deja a fost pusă în circulație pe 2
mai 2013. La sfârșitul acestui an se preconizează că noile bancnote de
5 euro din Zona Euro vor depăși după număr bancnotele de 5 euro din
prima serie.
Capacitatea și durata de schimbare al vechilor bancnote cu cele noi din
seria “Europa” vor fi diferite, în dependență de țară și de velocitatea
numerarului în acea țară. Următoarea bancnotă care va fi pusă în
circulație va fi bancnota de 10 euro. Aceasta va fi introdusă în 2014, iar
pregătirile pentru emiterea acesteia sunt deja demarate. Datele de
emitere al celorlalte bancnote încă nu au fost expuse publicului.
Cantitatea de bancnote și monede euro
Numărul total de bancnote euro care erau în circulație în luna
septembrie 2013 ajunge la 15.640.564.600, iar valoarea acestor
bancnote tinde la 918.587.423 mii euro. După număr cele mai multe
bancnote prezente în circulație sunt cele de 50 de euro, însă cea mai
utilizată bancnotă este cea de 5 euro datorită valorii mici și al
accesibilității populației către aceasta bancnotă. Durata medie de viață
al unei bancnote de 5 euro este de aproximativ 13 luni. Cele mai multe
bancnote aflate în circulație sunt de 50 de euro cu 42%, 20 de euro cu
18.5% și de 10 euro cu 13%. În privința valorii bancnotelor cea mai
mare rată o deține bancnota de 50 de euro cu 35.8%, după care o
urmează bancnota de 500 de euro cu 31.4% și bancnota de 100 de
euro cu 19.3%. Vedeți în continuare graficul cu structura bancnotelor
după numărul acestora în luna septembrie 2013.
În luna septembrie 2013 conform datelor BCE se aflau în circulație
104.951.836.000 monede care împreună constituiau 23.985.218 mii
euro. Cele mai frecvente monede prezente în circulație pentru aceasta
perioadă era cea de 1 eurocent care constituia 26% din numărul total
al monedelor, după care urmează moneda de 2 eurocenți cu o cotă de
20.4% și moneda de 5 eurocenți cu 16.2%. Conform valorilor
monedelor cea mai mare cotă o deținea moneda de 2 euro cu o rată de
41.8%, după care urmează moneda de 1 euro cu 27% și moneda de 50
de cenți cu 11.3%. În continuare vedeți distribuția monedelor după
cantitate.

Viitorul monedei unice europene

Criza economică mondială a arătat care sunt neajunsurile și
dezavantajele monedei unice europene. Datorită utilizării a aceeași
monede, datorită ratelor de menținere a inflației și datorită incapacității
de a controla masa monetară din stat unele țări din zona euro sunt și
până în ziua de azi într-o criză profundă. Conceptul de a crea o
monedă unică comună este destul de nobil și eficient, însă acesta
blochează gestionarea instrumentelor macroeconomice de menținere al
inflației și al prețurilor.
Cu siguranță viitorul monedei euro nu este cert pentru că însuși ca
concept economia nu este deloc previzibilă. Viitorul monedei euro cu
siguranță va depinde de deciziile de lungă durată al BCE și al fiecărui
membru al zonei euro. Mulți specialiști consideră că moneda euro este
una dintre cele mai mari greșeli și bariere în stimularea și menținerea
creșterii economice din zona euro și deja au prezis o prăbușire fatală în
următorii 15-20 de ani.
Alți specialiști sunt mai optimiști și consideră că unele state din zona
euro nu au fost pregătite pentru a face față crizei din 2008, însă odată
cu revenirea și menținerea stabilității al acestor țări zona euro va
înregistra creșteri de lungă durată. Doar timpul ne va arată cât de
trainică este moneda unică europeană și eficiența sistemului unic
format pe continentul european.

Integrarea Europeana
Termenul de integrare europeană se referă la un proces de integrare a statelor
europene într-un ansamblu coerent politic, economic, juridic, cultural etc. 
Acest proces presupune adoptarea unor valori comune şi o conducere comună.
Integrarea europeană a debutat după al doilea război mondial, când Europa a
fost ruinată şi incapabilă de a face faţă marilor învingători (SUA şi URSS).
Singura soluţie pentru ieşirea din criza generată de război a fost integrarea.
Integrarea europeană a fost promovată de o serie de oameni politici vizionari:
Jean Monnet; Robert Schumann (prim ministru al Franţei); Konrad Adenauer
(cancelarul Republicii Federale Germane); Alcide de Gasperi (primul ministru
al Italiei); Paul Henri Spaak (primul ministru al Belgiei).
Primele încercări de unificare a statelor europene s-au concretizat în crearea
Consiliului Europei (1949). Acest organism este o organizaţie internaţională şi
interguvernamentală, care are ca scop instituirea democraţiei, a statului de
drept şi respectarea drepturilor omului. Menţionăm că această organizaţie este
independentă de Uniunea Europană şi nu face parte din structurile acesteia.
Punctul de plecare în integrarea europeană l-a constituit un parteneriat
comercial şi economic. Astfel, la 9 mai 1950 afost lansat Planul
Scumann, elaborat de Jean Monnet şi Robert Schumann, care prevedea
punerea în comun a industriilor de cărbune şi oţel. Pe baza acestui plan în 1951
s-a semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO), organizaţie, care şi-a început activitatea în
1952, fiind alcătuită din Franţa, Republica Federală Germană, Italia, Belgia,
Olanda şi Luxemburg. Acest organism avea o instituţie suprastatală, Înalta
Autoritate, care decidea în problemele legate de cărbune şi oţel din toate statele
membre.
Integrarea europeană a continuat cu ideea creării unei pieţe commune. În 1957
s-au semnat la Roma două tratate care prevedeau crearea Comunităţii
Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(CEEA).
Prin creareea CEE s-a înfiinţat o piaţă comună pentru produsele agricole şi
industriale ale statelor membre, precum şi o uniune vamală bazată pe cele 4
libertăţi fundamentale: libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi
capitalurilor.

Comunitatea Europeană s-a extins în a doua jumătate a secolului al XX-lea:

1973 Anglia, Irlanda şi Danemarca
1981 Grecia
1986 Spania şi Portugalia
1995 Austria, Finlanda şi Suedia
2004 Ungaria, Polonia, Cehia,Slovacia,Slovenia,
Lituania,Letonia,Estonia,Maltaşi Cipru
2007 România şiBulgaria
Cel mai important tratat semnat la nivel European a fost Tratatul de la
Maastricht (1992), care prevedea introducerea numelui de Uniune Europeană,
posibilitatea introducerii unei monede unice comune şi introducerea cetăţeniei
europene. Tratatul a introdus organizarea uniunii pe 3 piloni: Comunităţile
europene (CECO, CEE, CEEA); Politica externă şi de securitate comună
(PESC) şi Justiţie şi afaceri interne (JAI).
În1995 afost semnat semnat acordul de la Schengen, care prevedea eliminarea
treptată a controlului vamal la frontiere interne ale UE.
UE este compusă din 5 instituţii fundamentale:

1) Parlamentul European este singura instituţie a UE ai carei membrii sunt

aleşi de către cetăţenii statelor membre, o dată la cinci ani. Cea mai importantă
atribuţie a Parlamentului European este funcţia legistlativă, pe care o împarte
cu Consiliul. Parmamentul deţine şi funcţia bugetară stabilind bugetul UE, pe
baza recomandărilor făcute de Comisia Europeană. Parlamentul European
exercită un control politic asupra instituţiilor comunitare. Parlamentul are 732
de membri reuniţi în mai multe grupuri politice dintre care cele mai importante
sunt: Partidul Popular European (PPE) şi Partidul Socialiştilor Europeni (PSE).
Parlamentul European are 2 sedii:Strasbourg(Franţa) şi Bruxelles (Belgia).
2) Consiliul Uniunii Europene. Se mai numeşte şi Consiliul de Miniştri şi este
format din reprezentanţii statelor membre, având următoarele atribuţii:
adoptarea legislatiei UE alături de Parlament, coordonarea politicii economice
a statelor membre, încheierea acordurilor, elaboarea politicii externe şi de
securitate comună, coordonarea cooperării între tribunalele naţionale şi forţele
poliţieneşti în materie penală. Componenţa Consiliului variază în funcţie de
problemele abordate: miniştrii afacerilor externe se reunesc în Consiliul afaceri
generale, miniştrii economiei se reunesc în Ecofin etc.
3) Comisia Europeană- are sediu la Bruxelles, iar fiecare stat membru are
dreptul la un comisar. În present Comisia are 27 de membrii. Comisia are 4
funcţii principale: elaborează propunerile legistlative pe care le trimite
Parlamentului şi Consiliului; gestionează şi implementează politica şi bugetul
UE; aplică legislaţia UE alături de Curtea de justiţie; reprezintă UE la nivel
internaţional.
4) Curtea de justiţie. Are sediul la Luxemburg şi judecă litigiile între statele
membre, instituţii, societăţi comerciale şi persoane fizice, asigură respectarea
legilor europene. Fiecare stat membru este reprezentat de un judecator.
5) Curtea de conturi. Asigură verificarea activităţilor financiare ale UE.
Simbolurile UE sunt:
1) Drapelul European: 12 stele galbene dispuse în cerc pe un fond albastru.
2) Imnul UE: Oda bucuriei-un extras din simfonia a IX-lea de Ludwig van
Beethoven pe versuri de Friedrich Schiller. 
3) Ziua Europei: sărbătorită anual la 9 mai, când a fost lansat Planul
Schumann. 
4) Motto-ul UE: Unitate în diversitate.