,,Leoaica tânără, iubirea”

De Nichita Stănescu

R1. Neomodernismul este un curent ideologic,literar definit de

spiritul creator postbelic,caracterizat prin respingerea formelor grave
și prin redarea temelor grave într-o manieră ludică,de joc,ce ascunde
însă tragicul.
Apartenența poeziei la neomodernism poate fi probată și prin
analizarea titlului. Acesta este și el o ilustrare a viziunii poetice și a
temei dominate de sentimentul suprem. Astfel, observăm încă de la
început faptul că limbajul este unul surprinzător, specific
neomodernismului, iubirea fiind echivalată cu un animal de pradă care
năvălește asupra eului liric, reordonându-i lumea după legi
necunoscute.Transformarea unui element abstract – iubirea − într-un
element concret – leoaica – este un procedeu inovator de factură
neomodernistă, limbajul fiind astfel revoluționat și subordonat
sentimentului.
Viziunea neomodernistă a lui Stănescu provoacă cititorul la
descifrarea limbajului său metaforic și aparent ambiguu, jucându-se
mereu cu orizontul de așteptare al celui care devine martorul
transformării iubirii. Caracterul confesiv și implicarea afectivă a eului
liric sunt elemente specifice lirismului subiectiv și, deci,
neomodernismului, acestea fiind observabile la nivelul poeziei prin
intermediul formelor pronominale de persoana I: „mi”, „mă”, „m-“.
R2. Tema poeziei este iubirea ca factor transformator al
întregului univers. Pentru Stănescu, atât dragostea, cât și inspirația
artistică apar în manieră violentă și neașteptată în spațiul spiritual al
ființei, provocând schimbări ireversibile.
Discursul liric ia forma unui monolog,o confesiune în care se
trasează cele 4 etape ale îndrgostirii:pânda,atacul,schimbarea radicală
a percepției asupra realității și ipostaza eului îndrăgostit care nu se
mai recunoaște.Construită din 3 secvențe,poezia propune o viziune
inedită asupra sentimentului înălțător,iubirea.Eul poetic se aștepta la o
altfel de întălnire(,,Mă pândise-n încordare/mai demult”).Efectul este
devastator întrucât leoaica atacă partea cea mai vulnerabilă a
corpului,fața.Epitetul ,,(colți) albi” este sugestia purității
sentimentului de iubire.Odata întălnit,nu mai exista șansa de
recuperare.Verbele la mai mult ca perfect(,,pândise”),perfect
compus(,,a sărit” ; ,,a înfipt” ; ,,a mușcat”)susțin ireversibilitatea
transformărilor produse în ființa umană.Pânda presupune
așteptare ,,încordată”.
Cea de-a doua strofă este o sugestie a momentului genezei.Universul
se renaste doar pentru eul indragostit(,,natura se facu un cerc,de-a
doua").Totul este într-o armonie perfecta iar eul indragostit
devine ,,oxis mundi".Perceptia asupra realității inconjuratoare se
schimba radical.Privirea și auzul se intesifica,totul devine o miscare
pe verticala(,,privirea-n sus tisni,/auzul o-ntalni tocmai lângă
ciocarlii").Dinamica transformarilor este potentata de valorificarea
perfectului simplu(,,tasni", ,,intalnii").Exuberanta ajunge sa atinga
cote maxime,ajunge la paroxism.Ciocarlia este pasarea care zboara cel
mai înălt.Curcubeul devine un simbol,ca simbol al armoniei
este ,,taiat" in doua,fiind o sugestie a cuplului de indragostiti
R3.Putem spune că un rol important în ceea ce privește
compoziția îl au elementele de versificație, acestea din urmă fiind
dovada că neomodernismul stănescian poate fi analizat nu doar
apelând la semnificațiile ascunse în cuvinte, ci și observând textul
poetic la nivel formal. Astfel, Stănescu, în aceeași manieră
neomodernistă, ignoră orice regulă în sfera elementelor de prozodie,
utilizând ritmul combinat, ingambamentul, măsura inegală, strofele
asimetrice (inegale) și rima aleatorie. Toate aceste elemente
subliniază caracterul confesiv al textului și facilitează transmiterea
mesajului și a emoției.
Între incipit și final există simetrie, element oferit de cele două
ipostaze ale iubirii (leoaica „arămie” și leoaica „tânără”). Acestea
simbolizează cele două perspective diferite ale eului poetic asupra
lumii, transmițând ideea transformării complete și definitive a
Universului. Ultimele două versuri („Încă-o vreme,/ și-ncă-o
vreme...”) sugerează ciclicitatea universală, precum și starea de
continuă schimbare a lumii.
Concluzionând, putem spune că atât tematica poeziei „Leoaică tânără,
iubirea”, cât și modul de percepere a lumii înconjurătoare de către eul
liric au la bază iubirea, un sentiment atotprezent în creația stănesciană
de debut.