Drept Comercial

lector univ. dr.
Dan Velicu
CURS DE DREPT COMERCIAL
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti
1
Introducere
Obiectivele cursului
- însuşirea şi înţelegerea normelor Dreptului comercial;

- reliefarea rolului cunoaşterii legislaţiei incidente;
- identificarea conceptelor, teoriilor şi instituţiilor specifice dreptului
comercial, înţelegerea şi asimilarea acestora;
- realizarea conexiunii între teorie şi practica de specialitate (cu
referire în mod special la jurisprudenţa instanțelor judecătorești).
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil să cunoască din

punct de vedere ştiinţific conţinutului normelor dreptului comercial și
instituţiile dreptului comercial, să înțeleagă jurisprudenţa referitoare la
aplicarea acestora și să își însuşească un mod de gândire logico-juridic
corect.
Cerinţe preliminare
Nu există discipline care trebuie studiate anterior în mod obligatoriu.
Discipline deservite
Drept civil.
2
Durata medie de studiu individual
Durata medie este de 2-3 ore de studiu individual.
Evaluarea
Nota obținută prin evaluarea finală – examen scris - are o pondere de 70% iar
formele de evaluare pe parcursul semestrului reprezintă 30%.
3
CUPRINS
Unitatea de învăţare 1 - Introducere în studiul dreptului comercial......................................................8
1.1. Obiectivele unită ţii de învă ţare 8
1.2. Competențe 8
1.3. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial 9
1.4. Autonomia dreptului comercial 13
1.5. Izvoarele dreptului comercial 14
1.6. Rezumat 17
1.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor 18
1.8. Bibliografie 18
Unitatea de învăţare 2 - Conceptul de fapte de comerţ. Comercianţi și profesioniști......................19
2.2. Competențe 19
2.3. Faptele de comerţ obiective 20
2.4. Faptele de comerţ subiective 21
2.5. Faptele de comerţ mixte 21
2.6. Noţiunea de comerciant. Noul cod civil și noțiunea de profesionist 22
2.7. Mijloacele de probă 23
2.8. Rezumat 25
Unitatea de învăţare 3 - Societăţile comerciale. Concepte fundamentale...........................................27
3.2. Competențe 27
3.3. Noţiunea şi elementele societă ţilor comerciale 28
3.4. Reguli comune aplicabile orică ror societă ţi comerciale 29
3.5. Clasificarea societă ţilor 30
3.6. Constituirea societă ţilor comerciale 30
4
3.7. Rezumat 36
3.9. Tema de control 37
Unitatea de învăţare 4. Organizarea și funcționarea unei societăți..............................................................38
4.2. Competențe 38
4.3. Adunarea generală a asociaţilor sau a acţionarilor 39
4.4. Administratorul. Noţiune şi atribuţii 46
4.5. Cenzorul. Noţiune şi atribuţii 48
4.6. Sistemul dualist de administrare 49
4.7. Rezumat 50
Unitatea de învăţare 5 – Modificarea societăților comerciale......................................................................... 52
5.2. Competențe 52
5.3. Principalele cazuri de modificare 53
5.4. Dizolvarea societă ților 57
5.5. Efectele dizolvă rii. Lichidarea 60
5.6. Fuziunea si divizarea societă ților 62
5.7. Rezumat 67
5.9. Tema de control 69
Unitatea de învăţare 6 – Obligaţiile. Noţiuni fundamentale.....................................................................70
6.2. Competențe 70
6.3. Reguli privind formarea obligațiilor 71
6.4. Reguli destinate raporturilor juridice ce implică profesionişti 73
6.5. Rezumat 75
6.6. Test de autoevaluare 75
6.7. Teme de control 76
5
Unitatea de învăţare 7 – Principalele contracte comerciale. Vânzarea................................................77
7.2. Competențe 77
7.3. Contractele comerciale 78
7.4. Vâ nzarea comercială 79
7.5.Obligaţiile principale ale vâ nză torului 81
7.6. Obligațiile principale ale cumpă ră torului 81
7.7. Transmiterea proprietă ții sau a dreptului vâ ndut 82
7.8. Rezumat 88
7.9.Test de autoevaluare a cunoştinţelor 89
7.10. Temă de control 90
Unitatea de învăţare 8 – Mandatul comercial şi comisionul........................................................................... 91
8.2. Competenţe conferite 91
8.3. Contractul de mandat 92
8.4. Contractul de comision 97
8.5. Contractul de consignație 98
8.6. Rezumat 100
8.7.Test de autoevaluare a cunoştinţelor 100
Unitatea de învăţare 9 – Contractul de agenție.............................................................................................. 102
9.2. Competențe 102
9.3. Consideraţii generale 103
9.4. Efectele juridice ale contractului 105
9.5. Alte reguli relevante 107
9.6. Rezumat 109
9.7. Test de evaluare a cunoştinţelor 110
9.8. Bibliografie. 111
Unitatea de învăţare 10 – Cambia, biletul la ordin şi cecul.......................................................................... 112
6
10.3. Cambia şi biletul la ordin. Noţiuni generale 113
10.4. Cecul. Noţiune şi mecanism 120
10.5. Rezumat 126
10.7. Bibliografie. 127
Unitatea de învăţare 11 – Insolvența................................................................................................................. 128
11.3. Deschiderea procedurii și efectele acesteia 129
11.4. Reorganizarea 134
11.5. Falimentul şi lichidarea activelor 135
11.6. Închiderea procedurii 136
11.7.Rezumat 137
7
UNITATEA DE ÎNVĂ Ţ ARE 1 - INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI
COMERCIAL
Cuprins
1.1. Obiective
1.2. Competențe
1.3. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial
1.4. Autonomia dreptului comercial. Raportul cu alte ramuri de drept
1.5. Izvoarele dreptului comercial
1.6. Rezumat
1.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor 1.8. Bibliografie
Conținut
Unitatea conține o prezentare succintă a evoluției dreptului comercial.
1.1. OBIECTIVELE UNITĂ Ţ II DE ÎNVĂ Ţ ARE

În urma parcurgerii acestei unită ți, studenții vor înțelege obiectul dreptului
comercial și evoluția sa, începâ nd din modernitate pâ nă în prezent, autonomia și vor
cunoaște tipologia izvoarelor sale.
1.2. COMPETENȚ E
După parcurgerea unităţii, veţi fi în măsură să răspundeţi la întrebările:
Cum a evoluat istoric dreptul comercial?
Ce fundamentează autonomia dreptului comercial?
Care sunt și cum se clasifică izvoarele dreptului comercial?
8
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
Premise
Dezvoltarea societății umane a presupus din cele mai îndepărtate timpuri dezvoltarea
schimburilor de bunuri şi servicii între membrii săi.
Comerțul se definește, de regulă, ca o activitate a cărei finalitate primordială este

schimbul şi circulația mărfurilor de la producători la consumatori.
Astfel, conform literaturii de specialitate, comerțul constă în operațiunile realizate în

intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării acestora în circulație până în
momentul ajungerii lor la consumatori, adică la utilizatorii finali.
1.3. NOŢ IUNEA, OBIECTUL Ş I DEFINIŢ IA DREPTULUI COMERCIAL
Se poate afirma că, în mod tradiţional, dreptul comercial este considerată acea ramură
a dreptului privat, cu caracter autonom, formată din normele juridice aplicabile
operațiunilor sau faptelor de comerț, precum şi celorlalte „raporturi juridice la care
participă comercianții în calitatea lor de profesioniști ai vieții comercialeˮ 1. Totuși, această
definiție nu este tocmai completă întrucât dreptul comercial acoperă și procedura
insolvenței precum și modul de organizare și funcționare al unei societăți comerciale.
Activitatea comercială, aşa cum se va arata subtitlul privind faptele de comerţ,

cuprinde întreaga activitate economică, începând cu producerea bunurilor până la
ajungerea lor la consumator, inclusiv executarea de servicii si prestarea de lucrări.
Identificarea obiectului dreptului comercial presupune delimitarea sferei sale de

aplicare.
Aceasta se realiza conform codului de comerţ – în prezent abrogat - în funcție fie de

elementul subiectiv (sistemul subiectiv), fie de elementul obiectiv (sistemul obiectiv).
În prima ipoteză, ce se lua în consideraţie, atenția se focaliza asupra persoanei; acest
1
Cărpenaru, op.cit., p.13.
9
ansamblu de norme juridice urma să se aplice numai operațiunilor efectuate de
profesioniști, în terminologia codului de comerț denumiţi comercianți. Prin urmare,
conform acestei concepţii, provenind din organizarea profesională a Evului Mediu,
fundamentată pe bresle, care şi-a lăsat influenţa mai ales în dreptul francez și german,
orice operațiune efectuată de un comerciant va fi considerată drept o operațiune
comercială.
În ceea de a doua ipoteză avută în consideraţie, aplicabilitatea dreptului comercial se

stabilea având în vedere natura operațiunii – comercialitatea acesteia. Potrivit acestui
sistem, care şi-a lăsat influenţa mai ales în dreptul francez modern şi în sistemele
influenţate la rândul lor de acesta în secolul XIX, normele juridice de drept comercial se
aplică actelor juridice, faptelor şi operațiunilor calificate de lege drept fapte de comerț,
fără să fie condiționate de calitatea (statutul) de comerciant a persoanei care le realiza.
Codul comercial român – în prezent parţial abrogat – avea la baza sistemul obiectiv
care era însa completat cu un element subiectiv, prin prevederile art. 4 ce prevedeau că vor
fi considerate fapte de comerț şi celelalte contracte şi obligațiuni ale unui comerciant dacă
nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuși actul.
Evoluția dreptului comercial în România
În spaţiul principatelor dunărene, activitatea comercială, la începuturile sale, s-a

desfășurat pe baza regulilor cutumiare locale - obiceiuri, practici juridice - dar și a unor
reguli aduse şi aplicate de negustorii străini cu care s-au stabilit spre sfârșitul secolului
XVIII relații comerciale. O reglementare scrisă în sfera comerțului este atestată, pentru
prima oară, prin apariţia Codul lui Andronache Donici în 1814, unde se evocau „daravelile
comerciale” şi „iconomicosul faliment”, concept ce îngloba procedura insolvenţei din
prezent. Principii de tip comercial se vor regăsi în Codul lui Caragea din 1817 (Muntenia)
si Codul Calimachi din 1818 (Moldova).
Regulamentele Organice elaborate în anii 1830-1831 au adus diferite reguli referitoare

la comerț, organizarea tribunalelor de comerț; astfel, în sfera jurisdicţiei, se menţiona că
pricinilor comerciale se vor judeca după „condica de comerț a Franței care se va traduce în
limba românească”.
Drept urmare, începând cu 1840, în Muntenia s-a aplicat o traducere a Codului de
10
comerţ al Franței, adoptat în 1807, în cadrul vastei opere de legiferare înfăptuită de
Napoleon I.
După Unirea Principatelor (1859) în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza,
reglementarea de origine franceză a fost extinsă în aplicare şi în Moldova, preluând
denumirea oficială de „Condica de comerț a Principatelor Unite Române”.
În 1887, a fost adoptat Codul de comerţ, ale cărui prevederi vizând comerţul terestru
au fost în vigoare până la data de 1 octombrie 2011, când a intrat în aplicare noul cod civil.
A avut ca model Codul de comerţ italian din 1882, fiind însă influențat şi de legislația
germană.
În 1938, a fost elaborat un nou Cod comercial numit şi Codul comercial Carol al II-
lea, care trebuia să intre în vigoare la 1 mai 1939. Datorită evenimentelor politice ale
vremii, interne si externe, dar și a unor inadvertențe Codul comercial Carol al II-lea nu a
mai intrat in vigoare, aplicându-se în continuare Codul comercial din 1887.
În perioada dintre 1948 şi 1989, Codul comercial nu s-a mai bucurat de aplicabilitate
în plan intern, relațiile economice desfășurându-se pe baza planurilor economice si
centralizării ministeriale. Totuşi, trebuie reţinut că în toate raporturile juridice comerciale
externe, la care participau entitățile economice românești, a continuat sa se aplice Codul
comercial român, pentru că în lipsa unei atari legislaţii s-ar fi aplicat legislaţia partenerului
străin.
Codului de comerţ român adoptat în 1887 şi valabil până la 1 octombrie 2011, era
împărțit în patru unităţi:
– Cartea I - Despre comerț în general care cuprindea 14 subtitluri:
I - Dispoziții generale;
II - Despre faptele de comerț;
III - Despre comercianți;
IV - Despre registrele comercianților;
V - Despre obligațiile comerciale in general;
VI - Despre vânzare;
11
VII - Despre raport;
VIII - Despre societăți si despre asociațiuni comerciale;
IX - Despre cambie si despre CEC;
X - Despre contul curent;
XI - Despre mandatul comercial si despre comision;
XII - Despre contractul de transport;
XIII - Despre contractul de asigurare;
XIV - Despre gaj.
– Cartea II - Despre comerțul maritim si despre navigație care cuprinde 9 subtitluri:
I - Despre vase si proprietarii lor;
II - Despre căpitan;
III - Despre înrolarea si salariile persoanelor echipajului;
IV - Despre contractul de închiriere,
V - Despre împrumutul maritim;
VI - Despre asigurare în contra riscurilor navigației;
VII - Despre avarii şi despre contribuție;
VIII - Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj);
IX - Despre creanțele privilegiate.
– Cartea III - Despre faliment, în prezent abrogată, ce cuprindea 8 subtitluri:
I - Despre declarația de faliment si despre efectele sale;
II - Despre administrarea falimentului;
III - Despre lichidarea pasivului;
12
IV - Despre lichidarea activului;
V - Despre repartiția intre creditori si despre închiderea falimentului;
VI - Despre încetarea si suspendarea falimentului;
VII - Dispoziții privitoare la falimentul societăților comerciale;
VIII - Despre infracțiuni penale in materie de faliment.
– Cartea IV - Despre exercițiul acțiunilor comerciale si despre durata lor cu 3

subtitluri:
I - Despre exercițiul acțiunilor comerciale;
II - Despre prescripție;
III - Dispoziții tranzitorii.
După anul 1989 au fost adoptate noi reglementări, prin care fostele entități socialiste
au fost transformate în societăți comerciale şi regii autonome (Legea nr. 15/1990). A fost
înființat Registrul comerțului prin Legea nr. 26/1990 si s-a adoptat o reglementare nouă
privind societățile comerciale – Legea nr. 31/1990, iar procedura insolvenţei a fost
reglementată prin Legea nr. 85/2006.
1.4. AUTONOMIA DREPTULUI COMERCIAL
Raportul cu alte ramuri de drept
În pofida intrării în vigoare a noului cod civil, care a abrogat dispoziţiile privind
comerţul terestru din cadrul codului de comerţ, şi implicit, distincţia dintre actul pur civil
şi cel comercial (faptul de comerţ în terminologia codului de comerţ) urmărind, cel puțin
declarativ, unificarea dreptului privat, în realitate dreptul comercial şi-a păstrat autonomia
cel puţin din două motive evidente:
01:35  pe de o parte, o întreagă legislaţie cu caracter derogatoriu faţă de dreptul civil

s-a dezvoltat în ultimele decenii (legea societăţilor comerciale, a registrului
comerţului, a insolvenţei etc.);
 pe de altă parte, distincţia şi, pe cale de consecinţă, reglementarea derogatorie

a unor raporturi juridice atunci când la ele participă profesionişti se păstrează
13
în continuare în noul cod civil.
Așadar, în mod sumar, raporturile dreptului comercial vor fi următoarele:
 cu dreptul civil. Dreptul civil reprezintă întotdeauna dreptul comun, adică un

ansamblu de norme juridice cu caracter universal. De altfel, art. 1 din Codul
de comerţ abrogat, impunea acest raport, prevăzând că în relațiile comerciale
se aplică legea specială iar atunci când aceasta nu are prevederi se va aplica
Codul civil.
 cu dreptul procesual civil. Similar cazului anterior, atunci când acțiunile au în

vedere un raport juridic comercial, dacă nu există proceduri sau reguli
speciale – spre ex. legislația registrului comerțului –, se vor aplica regulile
Codului de procedura civilă,
 cu dreptul comerțului internațional. Raporturilor comerciale cu element de

extraneitate le sunt aplicabile convențiile sau uzanțele internaționale. Dacă
acestea sunt insuficiente sau pur și simplu nu există astfel de reglementări, se
va aplica dreptul comercial al uneia dintre părți stabilit în funcție de
principiile dreptului internațional privat.
 cu dreptul penal. În diverse legi aflate în sfera dreptului comercial există

numeroase dispoziții, care incriminează încălcări a regulilor comerciale.
Totuși, acest aspect nu conduce la o considerarea dreptului penal ca o ramură
cu caracter complementar.
 cu dreptul financiar public. Activității comerciale îi sunt aplicabile numeroase

dispoziții aparţinând dreptului financiar public, in special in ce privește
veniturile cuvenite bugetului public naţional: impozitul pe profit, impozitul pe
dividende, TVA, accize, taxe vamale, înregistrarea fiscala etc. În acest caz
credem că dreptul comercial are un rol de interpretare a normelor de drept
fiscal.
 cu dreptul administrativ. Relația dreptului comercial cu dreptul administrativ

are în vedere, in primul rând, constituirea si înregistrarea comercianților, dar
si alte elemente privind activitatea lor ținând de avizarea desfășurării
activității – avize de la pompieri, politia sanitar-veterinara, protecția
consumatorului, sancționarea contravențiilor s.a. De asemenea, contractele
14
administrative au la bază concepte și termeni împrumutați din dreptul
comercial și civil.
1.5. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL
In funcție de modul de naștere al izvoarelor de drept acestea pot fi clasificate în modul

următor:
 Izvoarele normative
Izvoarele formale ale dreptului comercial pot fi:
– specifice dreptului comercial;
– comune cu alte ramuri de drept.
Constituția României ca lege fundamentală este izvor de drept inclusiv pentru dreptul
comercial.
Art. 135 din Constituție conține următoarele prevederi:
Economia României este economie de piața, bazata pe libera inițiativă şi concurenţă.
Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil

pentru valorificarea factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale in activitatea economica, financiara si valutara;
(…) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul național;
e) refacerea si ocrotirea mediului înconjurător, precum si menținerea echilibrului

ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții; aplicarea politicilor de

dezvoltare regionala in concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.
În prezent, legea nr.31 din 1990 în materia societăţilor comerciale şi legea nr. 85
15
din 2014 în materia insolvenţei constituie principalul izvor specific de drept
comercial.
Noțiunea de lege poate fi înțeleasă stricto sensu, adică numai legile adoptate de
Parlament si actele normative egale ca forța juridică (ordonanțe şi ordonanțe de urgență
ale Guvernului), sau lato sensu incluzând si celelalte reglementari emise de autoritățile
statului (hotărâri ale Guvernului, ordine, instrucțiuni ale miniștrilor, norme metodologice
s.a.).
Sunt astfel de legi: Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (completată și
modificata); Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului (completata si modificata);
Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciara si falimentul (abrogată în prezent);
Legea nr. 58/1934 asupra CEC-ului; Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei
neloiale; Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si funcționarea societăților
comerciale din domeniul asigurărilor, Legea nr. 136/1995 privind asigurările si
reasigurările in Romania; Legea concurentei nr. 21/1996 etc.
Reținem că noul Cod civil reprezintă principalul izvor de drept comun și se aplică în
lipsa unor prevederi ale unor legi speciale.
 Izvoarele interpretative (mediate)
Uzurile comerciale (obiceiul sau cutuma) sunt reguli provenite din practică comercială,
folosite vreme îndelungată şi percepute de operatorii comerciali ca fiind obligatorii.
Uzurile pot fi:
– locale (aplicabile la o anumită piață comercială, localitate, port sau regiune),
– speciale – țin de obiectul contractelor (ex.: comerțul cu cereale) sau al profesiunii

(agenții de bursă);
– generale – aplicabile întregului ansamblu de relații comerciale (ex.: dacă intr-un

contract nu s-au stipulat precizări cu privire la calitatea mărfii, aceasta va fi cea
locala si comerciala, potrivit uzanțelor de concurenta loială).
Uzurile pot fi consacrate legislativ și atunci ele nu mai sunt convenționale sau de
fapt, devenind uzuri normative. Uzurile convenționale primesc forță juridică prin
voința părților, în virtutea autonomiei de voință. Inițial, au un caracter spontan, apoi,
prin imitație sau reproducere sunt acceptate si de alți contractanți, dobândind un
16
caracter colectiv. În prezent, uzurile sunt consacrate sub forma clauzelor tip la care
părțile pot adăuga prevederi speciale.
Doctrina este un izvor mediat de drept. La fel şi în dreptul comercial unde este un
instrument important de interpretare si aplicare a legilor.
Practica judiciară (jurisprudența) este tot un izvor mediat, soluțiile instanțelor

contribuind la interpretarea legilor de către destinatarii lor.
Principiile dreptului comercial. Uneori sunt numite și principii generale ale dreptului
comercial. Principiile fundamentale ale dreptului sunt acele idei fundamentale ale
substanței tuturor normelor juridice.
Doctrina si jurisprudența au identificat şi promovat drept principii ale dreptului

comercial următoarele:
 în activitatea comercială, actele juridice sunt cu titlu oneros, fiecare parte

urmărind obținerea de profit;
 în activitatea comercială, întotdeauna banii sunt fructiferi (frugiferi). Obligaţia

de plată a unei sume de bani, ajunsă la scadenţă, în cazul obligațiilor
comerciale, produce dobânda fără a mai fi necesară punerea în întârziere a
debitorului; dispoziţiile art. 43 din fostul cod de comerţ prevedeau: „Datoriile
comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua în care
devin exigibile”.
1.6. REZUMAT
Dreptul comercial este o ramură a dreptului privat care reglementează raporturile

juridice generate de activitatea întreprinderilor cu caracter comercial;
17
Dreptul comercial are un caracter autonom față de celelalte ramuri de drept;
Dreptul comercial constituie un ansamblu de norme juridice care se regăsesc in

codul civil, codul de comerț şi alte legi speciale.
1.7. TEST DE AUTOEVALUARE A CUNOŞ TINŢ ELOR
1. Când s-a aplicat in spațiul românesc primul izvor modern de drept

comercial?
2. Care este principalul izvor de drept comercial?
3. Care este valoarea doctrinei?
4. Care este valoarea jurisprudenței comerciale?
5. Ce este dreptul comercial?
1. În Țara Româneasca din 1840.

2. Legea nr.31 din 1990 în materia societăţilor comerciale şi legea nr. 85 din 2014 în materia
insolvenţei.
3. Doctrina are rol interpretativ.
4. Are tot rol interpretativ întrucât nu este obligatorie pentru instanțe.
5. Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat, alcătuită din normele juridice aplicabile
operațiunilor comerciale - faptelor de comerț-, precum si celorlalte raporturi juridice la care iau
parte persoanele care au calitatea de comerciant.
1.8. BIBLIOGRAFIE
Cărpenaru, Stanciu, Tratat de drept comercial român, Universul juridic, Bucureşti,
2014, pp. 11-31.
Bibliografie suplimentară
Cristian, Gheorghe, Drept comercial român, CH Beck, Bucureşti, 2013.
18
UNITATEA DE ÎNVĂ Ţ ARE 2 - CONCEPTUL DE FAPTE DE COMERŢ .
COMERCIANŢI Ș I PROFESIONIȘTI
Cuprins
2.1. Obiective
2.2. Competențe
2.3. Faptele de comerţ obiective.
2.4. Faptele de comerţ subiective.
2.5. Faptele de comerţ mixte.
2.6. Noţiunea de comerciant. Noul cod civil și noțiunea de profesionist.
2.7. Mijloacele de probă.
2.8. Rezumat
Conținut
Unitatea conține prezentarea conceptelor de fapt de comerț precum și a mijloacelor de

probă.

În urma parcurgerii acestei unități, studenții vor înţelege conceptul de fapt de comerț,
comerciant și profesionist și vor cunoaşte criteriile de departajare și tipologia operatorilor
economici.
2.2. COMPETENȚ E
După parcurgerea unităţii veţi fi în măsură să răspundeţi la întrebările:
Ce sunt faptele de comerț?
Cum pot fi identificate și clasificate?
19
Care sunt mijloacele de probă?
Considerații preliminare
Pentru determinarea raporturilor care formează obiectul dreptului comercial, codul

comercial român din 1887 califica drept „fapte de comerț”, înainte de intrarea în
vigoare a noului cod civil, anumite acte juridice şi operațiuni.
Prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte de comerț erau, astfel, generate anumite
raporturi juridice, reglementate de dreptul comercial ca ansamblu de norme juridice.
2.3. FAPTELE DE COMERŢ OBIECTIVE
Anterior intrării în vigoare a noului cod civil, conform art.3 din codul de comerț, erau
considerate așadar drept fapte de comerţ:
1. Cumpărăturile de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie in natura, fie după ce se
vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpărarea spre a
se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând in comerţ;
2. Vânzările de produse, vânzările si închirierile de mărfuri, in natura sau lucrate, si
vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând in comerț, când
vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit
circulând în comerț;
4. Cumpărările si vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agenții şi oficii de afaceri;
8. Întreprinderile de construcții;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;
20
10. Întreprinderile de editura, librărie si obiecte de arta, când altul decât autorul sau
artistul vinde;
11. Operaţiunile de banca si schimb;
12. Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) in afaceri comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14. Cambiile si ordinele in producte sau mărfuri;
15. Construcția, cumpărarea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru
navigarea interioara si exterioara si tot ce privește la echiparea, armarea si aprovizionarea
unui vas.
16. Expedițiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate
contractele privitoare la comerțul de mare si la navigațiune;
17. Asigurările terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vieții;
18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigației;
19. Depozitele pentru cauza de comerț;
20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operațiunile asupra recipiselor
de depozit (warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
Toate aceste operațiuni aveau caracter comercial datorită conținutului
(substanței) lor și nu statutului persoanelor implicate. Din acest motiv, ele au fost
considerate fapte de comerț obiective.
01:00
2.4. FAPTELE DE COMERŢ SUBIECTIVE
În sens contrar, dincolo de faptele de comerț obiective, alte operațiuni, intrau sub
incidența (aplicarea) legii comerciale, dacă una dintre părți avea calitatea sau statutul
de comerciant iar comerciantul era persoana care săvârșea fapte de comerț în mod
constant, obținând prin această activitate mijloace de subzistență.
Astfel, prin raportarea, la persoana comerciantului se configura aplicarea unui criteriu
subiectiv.
Dacă o persoana care are statutul unui comerciant săvârșea anumite operațiuni acestea
vor fi considerate ab initio comerciale.
Codul de comerț afirma acest sens însă cu caracter subsidiar: se socotesc, afara, de
acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte si obligațiuni ale unui comerciant, daca nu
sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din însuși actul.
Cu alte cuvinte, se instituie o prezumție a caracterului comercial al unei operațiuni
săvârșită de o persoana cu statut de comerciant.
21
Ca orice prezumție obișnuită aceasta poate fi răsturnată demonstrând ca deși actul a
fost săvârșită de un comerciant operațiunea in sine nu este comercială.
2.5. FAPTELE DE COMERŢ MIXTE
Pe de alta parte, codul de comerț preciza ca nu poate fi considerata „ca fapt de comerț
cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația
comparatorului, ori a familiei sale, de asemenea revânzarea acestor lucruri si nici vânzarea
productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de
dânsul”.
Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului si asigurările

asupra vieții sunt fapte de comerț numai in ce privește pe asigurator.
Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comerț, in ce privește pe
necomercianți, afara numai daca ele n-au o cauza comercială.
Daca un act este comercial numai pentru una din părţi, toți contractanții sunt supuși,
încât privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a
comercianților si de cazurile in care legea ar dispune altfel.
2.6. NOŢIUNEA DE COMERCIANT. NOUL COD CIVIL Ș I NOȚ IUNEA DE

PROFESIONIST
Așa cum am anticipat codul de comerț considera comercianţi aceia care fac fapte de
comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, şi societățile comerciale.
Statul, județul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianți.
Orice persoana care intr-un chip accidental făcea o operațiune de comerț, nu putea fi
considerată drept comerciant, însă ea era supusă legilor şi jurisdicției comerciale pentru
toate contestațiunile ce se puteau ridica din aceasta operațiune.
În noul cod civil, a dispărut noțiunea de comerciant, aceasta fiind înlocuită cu una
mult mai generală, cea de PROFESIONIST (art.3).
Dispozițiile noului cod civil se vor aplica şi raporturilor dintre profesioniști, precum şi
raporturilor dintre aceștia şi orice alte subiecte de drept civil.
22
Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematica, de către una sau mai
multe persoane, a unei activități organizate ce consta în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop
lucrativ.
Efectele distincţiei
Unificarea regulilor în cadrul codului civil nu a condus dispariţia multor dintre

principiile raporturilor juridice de tip comercial.
Astfel, în situaţia în care normele înglobate în codul civil prevăd dispoziţii derogatorii
se utilizează noţiuni precum profesionist ori profesional pentru delimitarea exactă a
raportului juridic avut în vedere.
Spre exemplu, art.2010 prevede că mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a
fi cu titlu gratuit.
Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se
prezuma a fi cu titlu oneros.
Efectul constă în faptul că atunci când mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația
mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii,
uzanțelor ori, în lipsa, după valoarea serviciilor prestate.
2.7. MIJLOACELE DE PROBĂ
01:35 În prezent, conform noului cod de procedura civilă, dovada unui act juridic sau a
unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi,
făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele
materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de
lege (art.250).
Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau
fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare.
Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe
23
suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa
consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura
aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.
Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în
condiţiile prevăzute de lege.
Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o
autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu
autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se
referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la
conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului. Este, de asemenea, autentic orice alt
înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter.
Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent
de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor
anume prevăzute de lege.
Noul cod de procedură civilă prevede reguli speciale privind înscrisurile întocmite de
profesionişti:
 Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu
excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului
juridic.
 Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi
este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data
înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
Dacă acesta nu conţine nicio dată, aceasta poate fi stabilită în raporturile dintre
părţi cu orice mijloc de probă. (art. 277)
 Registrele profesioniştilor, întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale,
pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate
de activitatea lor profesională. Acestea, chiar neţinute cu respectarea dispoziţiilor
legale, fac dovadă contra celor care le-au ţinut. Cu toate acestea, partea care se
prevalează de ele nu poate scinda conţinutul lor.
În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului
registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunţe la această
probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o
24
credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.
De asemenea, contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori

încorporând condiţii generale tip, după caz, sunt considerate înscrisuri sub semnătură
privată, dacă legea nu prevede altfel.
Dacă legea nu dispune altfel, biletele, tichetele şi alte asemenea documente, utilizate
cu ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporează dreptul la anumite prestaţii,
au forţa probantă a înscrisurilor sub semnătură privată, chiar dacă nu sunt semnate.
Telexul, precum şi telegrama ale căror originale, depuse la oficiul poştal, au fost
semnate de expeditor, fac aceeaşi dovadă ca şi înscrisul sub semnătură privată.
2.8. REZUMAT
Actualul cod civil român în vigoare din 2011 acordă preferință sistemului
subiectiv, ceea ce înseamnă că atunci când legea stabilește reguli speciale pentru
profesioniști instanța trebuie mai întâi să stabilească dacă persoana în cauză poate fi
considerată drept profesionist;
Noțiunea de profesionist este mai largă decât cea de comerciant care avea în
vedere doar persoanele care aveau activitate strict comercială în sens curent;
Codul de comert afirma acest sens insa cu caracter subsidiar: se socotesc, afara,
de acestea, ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant,
daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.
1. Care erau criteriile pentru considerarea unei operațiuni ca fiind operațiune

comercială?
2. Ce presupune un fapt de comerț unilateral sau mixt?
3. Cum se numeşte cel care în mod constant, exploatează o întreprindere, potrivit
noului cod civil?
4. Care este singurul sistem păstrat de actualul cod pentru regulile speciale?
5. Cum se poate face dovada unui fapt?
25
1. Criteriul obiectiv si criteriul subiectiv.
2. Faptele de comerț unilaterale sau mixte erau guvernate de legea comercială pentru
ambele părți chiar daca pentru unele actul juridic are caracter civil.
3. Profesionist.
4. Sistemul subiectiv.
5. Prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din
proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele
materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace
prevăzute de lege.
2.10. BIBLIOGRAFIE

2014, pp. 38-113.
Cărpenaru, Stanciu; Piperea, Gheorghe; David, Sorin, Legea societăților: comentariu
pe articole, C.H. Beck, București, 2014.
26
UNITATEA DE ÎNVĂ ŢARE 3 - SOCIETĂ ŢILE COMERCIALE. CONCEPTE
FUNDAMENTALE
Cuprins
3.1. Obiective
3.2. Competențe
3.3. Noţiunea şi elementele societă ţilor comerciale
3.4. Reguli comune aplicabile orică ror societă ţi comerciale
3.5. Clasificarea elementelor comerciale
3.6. Constituirea societă ţilor comerciale
3.7. Rezumat
3.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor 3.9. Temă de control
3.10. Bibliografie
Conținut
Unitatea conține o succintă prezentare a modului de funcționare și organizare a
societăților comerciale.

În urma parcurgerii acestei unități, studenții vor înțelege modul de funcționare
și organizare al societăților comerciale.
3.2. COMPETENȚ E

Ce este o societate comercială?
27
Care sunt organele unei societăți comerciale?
Cum este organizată și funcționează adunarea asociaților?
Cum este organizat și funcționează organele de conducere curentă?
3.3. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE SOCIETĂ ŢILOR COMERCIALE
00:00 Faptele de comerţ pot fi săvârșite de comercianţi ca persoane fizice autorizate dar şi de
grupări de persoane, care se organizează pentru a putea realiza la nivel economic optim
diverse întreprinderi comerciale.
Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de

societate care beneficiază de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în
comun anumite bunuri pentru exercitarea de fapte de comerţ, în scopul realizării şi
împărţirii beneficiilor.
Care este finalitatea unei societăți comerciale?
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………….
Elementele specifice ale unei societăţi comerciale sunt următoarele:

 aportul, adică obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun de o valoare patrimonială,
 capitalul social şi patrimoniul societăţii;
28
 intenţia asociaţilor de a colabora.
Aporturile pot fi clasificate în funcţie de obiect:
 aportul în numerar, care are ca obiect o sumă de bani;

 aportul în natură care are ca obiect anumite bunuri (bunuri mobile, imobile,
corporale sau incorporale), inclusiv creanţe:
 aportul în industrie, adică în muncă permis numai asociaţilor în societatea în
nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi în societatea în comandită.
Capitalul social reprezintă expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţilor care

participă la constituirea societăţii.
Capitalul social are şi o semnificaţie juridică; el constituie gajul general al creditorilor
chirografari ai societăţii.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au
obligat să contribuie la constituirea societăţii.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în
patrimoniul societăţii.
Capitalul social este divizat în fracţiuni denumite diferit după forma juridică a
societăţii:
 părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii în
comandită simplă,
 părţi sociale în cazul societăţii cu răspundere limitată,
 acţiuni în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
3.4. REGULI COMUNE APLICABILE ORICĂ ROR SOCIETĂ ŢI COMERCIALE
Ca orice persoană juridică, societatea comercială nu are o existenţă organică şi deci

nicio voinţă naturală.
Drept urmare voinţa se manifestă prin organele sale.
Voinţa socială se formează în organul de deliberare care este adunarea generală a
asociaţilor respectiv a acţionarilor.
Voinţa socială este adusă la îndeplinire prin actele juridice ale organului executiv, de
29
gestiune, care este administratorul sau administratorii societăţii.
Controlul gestiunii administratorului se realizează de către asociaţi sau în anumite
cazuri de un organ specializat –cenzorii societăţii.
În cazul societăţii pe acţiuni care este forma cea mai evoluată, cea mai complexă,
există toate cele trei organe:
 adunarea generală a acţionarilor,
 administratorii şi în anumite cazuri consiliul de administraţie şi
 cenzorii societăţii.
3.5. CLASIFICAREA SOCIETĂ ŢILOR
În funcţie de întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi societăţile se clasifică în:
 societăţi în nume colectiv; răspunderea asociaţilor este nelimitată şi solidară

faţă de terţi.
 societăţi în comandită simplă; răspunderea asociaţilor comanditaţi este
nelimitată şi solidară faţă de terţi în timp ce răspunderea asociaţilor
comanditari este în limita capitalului social.
 societăţi pe acţiuni; răspunderea asociaţilor este în limita capitalului social.
 societăţi în comandită pe acţiuni răspunderea asociaţilor comanditaţi este
nelimitată şi solidară faţă de terţi în timp ce răspunderea asociaţilor
comanditari este în limita capitalului social.
 societăţi cu răspundere limitată; răspunderea asociaţilor este limitată la
capitalul social.
După natura sau prevalenţa elementului personal ori material societăţile se divid în:
 societăţi de persoane: societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă,
societăţi cu răspundere limitată;
 societăţi de capitaluri: societăţi pe acţiuni societăţi în comandită pe acţiuni.
3.6. CONSTITUIREA SOCIETĂ ŢILOR COMERCIALE
Societatea în nume colectiv sau in comandita simpla se constituie prin contract de

societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitata se
constituie prin contract de societate si statut.
30
Societatea cu răspundere limitata se poate constitui şi prin actul de voință al unei
singure persoane. In acest caz se întocmește numai statutul.
Contractul de societate si statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit
act constitutiv.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite,
de asemenea, act constitutiv. Denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cat
si contractul de societate si/sau statutul societății.
În cazurile in care contractul de societate si statutul constituie acte distincte, acesta din
urma va cuprinde datele de identificare a asociaților si clauze reglementând organizarea,
funcționarea si desfășurarea activității societății.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toți asociații sau, în
caz de subscripție publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este
obligatorie atunci când:
 printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren;
 se constituie o societate in nume colectiv sau in comandita simpla;
 societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.
Actul constitutiv dobândește data certa si prin depunerea la oficiul registrului
comerțului.
Semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in
constituirea societății sunt considerați fondatori.
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune,
delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum si pentru
instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finanțării actelor de terorism, cu
modificările si completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143-145 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevăzute de legea
nr.31/1990, cu modificările si completările ulterioare.
Actul constitutiv al societății in nume colectiv, in comandita simpla sau cu răspundere
limitata va cuprinde:
 datele de identificare a asociaților; la societatea in comandita simpla se vor
arata si asociații comanditați;
 forma, denumirea si sediul social;
 obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului si a activității
31
principale;
 capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, in numerar sau in
natura, valoarea aportului in natura si modul evaluării. La societățile cu
răspundere limitata se vor preciza numărul si valoarea nominala a părților
sociale, precum si numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru
aportul sau;
 asociații care reprezintă si administrează societatea sau administratorii
neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit si daca ei
urmează sa le exercite împreună sau separat;
 in cazul societăților cu răspundere limitată, daca sunt numiți cenzori sau
auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale
primului auditor financiar;
 partea fiecărui asociat la beneficii si la pierderi;
 sediile secundare - sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități
fără personalitate juridica -, atunci când se înființează o dată cu societatea, sau
condițiile pentru înființarea lor ulterioară, daca se are in vedere o atare
înființare;
 durata societății;
 modul de dizolvare si de lichidare a societății.
Actul constitutiv al societății pe acțiuni sau in comandita pe acțiuni va cuprinde:

 datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acțiuni vor fi
menționați si asociații comanditați;
 forma, denumirea si sediul social;
 obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului şi a activității
principale;
 capitalul social subscris si cel vărsat si, in cazul in care societatea are un
capital autorizat, cuantumul acestuia;
 natura si valoarea bunurilor constituite ca aport in natura, numărul de acțiuni
acordate pentru acestea si numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a
adus ca aport;
 numarul si valoarea nominala a acțiunilor, cu specificarea daca sunt
nominative sau la purtător;
 daca sunt mai multe categorii de acțiuni, numărul, valoarea nominala si
32
drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni;
 orice restricție cu privire la transferul de acțiuni;
 datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;
 puterile conferite administratorilor si, după caz, directorilor, respectiv
membrilor directoratului, si daca ei urmează sa le exercite împreuna sau
separat;
 datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
 clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea si controlul gestiunii
societății de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
administrație sau modul de stabilire a acestui număr;
 durata societății;
 modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor;
 sediile secundare - sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități
fără personalitate juridica -, atunci când se înființează o data cu societatea, sau
condițiile pentru înființarea lor ulterioara, daca se are in vedere o atare
înființare;
 orice avantaj special acordat, in momentul înființării societății sau pana in
momentul in care societatea este autorizata sa isi înceapă activitatea, oricărei
persoane care a participat la constituirea societății ori la tranzacții conducând
la acordarea autorizației in cauza, precum si identitatea beneficiarilor unor
astfel de avantaje;
 numărul acțiunilor comanditarilor in societatea in comandita pe acțiuni;
 cuantumul total sau cel puțin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
 modul de dizolvare si de lichidare a societății.
Datele de identificare prevăzute includ:

 pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal si, daca este
cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, locul si data
nașterii, domiciliul si cetățenia;
 pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naționalitatea, numărul de
înregistrare in registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii
naționale aplicabile.
Societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrala si simultana a capitalului
33
social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripție publica.
In cazul unei subscrieri integrale si simultane a capitalului social de către toți
semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de
30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsata:
-pentru acțiunile emise pentru un aport in numerar, in termen de 12 luni de la data
înmatriculării societății;
- pentru actiunile emise pentru un aport in natura, in termen de cel mult 2 ani de la data
inmatricularii.
Societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere
limitata sunt obligate sa verse integral la data constituirii capitalul social subscris.
Capitalul social al societatii pe acțiuni sau al societatii in comandita pe acțiuni nu poate
fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o data la 2 ani, valoarea
minima a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel incit acest cuantum sa
reprezinte echivalentul in lei al sumei de 25.000 euro.
Cu excepția cazului in care societatea este transformata intr-o societate de alta forma,
capitalul social al societăților prevăzute nu poate fi redus sub minimul legal decât daca
valoarea sa este adusa la un nivel cel puțin egal cu minimul legal prin adoptarea unei
hotărâri de majorare de capital in același timp cu hotararea de reducere a capitalului. In
cazul încălcării acestor dispoziții, orice persoana interesata se poate adresa instanței pentru
a cere dizolvarea societății. Societatea nu va fi dizolvata daca, pana la rămânerea
irevocabila a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea
minimului legal prevăzut de prezenta lege.
Numărul acționarilor in societatea pe acțiuni nu poate fi mai mic de 2. In cazul in care
societatea are mai puțin de 2 acționari pe o perioada mai lunga de 9 luni, orice persoana
interesata poate solicita instanței dizolvarea societății. Societatea nu va fi dizolvata daca,
pana la rămânerea irevocabila a hotărârii judecătorești de dizolvare, numărul minim de
acționari prevăzut de prezenta lege este reconstituit.
Capitalul social al unei societăți cu răspundere limitata nu poate fi mai mic de 200 lei
si se divide in părți sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.
Părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
In societatea cu răspundere limitata, numărul asociaților nu poate fi mai mare de 50.
In cazul in care, intr-o societate cu răspundere limitata, părțile sociale sunt ale unei
singure persoane, aceasta, in calitate de asociat unic, are drepturile si obligațiile ce revin,
potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților.
Daca asociatul unic este administrator, ii revin si obligatiile prevazute de lege pentru
34
aceasta calitate.
In societatea care se infiinteaza de catre un asociat unic, valoarea aportului in natura va
fi stabilita pe baza unei expertize de specialitate.
O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura
societate cu raspundere limitata.
O societate cu raspundere limitata nu poate avea ca asociat unic o alta societate cu
raspundere limitata, alcatuita dintr-o singura persoana.
In caz de incalcare a prevederilor statul, prin Ministerul Finantelor Publice, precum si
orice persoana interesata poate cere dizolvarea pe cale judecatoreasca a unei societati astfel
constituita.
Pe baza hotararii de dizolvare, lichidarea se va face in conditiile prevazute de prezenta
lege pentru societatile cu raspundere limitata.
Contractele intre societatea cu raspundere limitata si persoana fizica sau persoana
juridica, asociat unic al celei dintai, se incheie in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii
absolute.
Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate.
Aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt
admise la toate formele de societate si sunt varsate prin transferarea drepturilor
corespunzatoare si prin predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de
utilizare.
Aporturile in creante au regimul juridic al aporturilor in natura, nefiind admise la
societatile pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si nici la societatile in
comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata. Aporturile in creante sunt
liberate, potrivit art. 84.
Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea
capitalului social.
Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati se pot obliga la
prestatii in munca cu titlu de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau la
majorarea capitalului social. In schimbul acestui aport, asociatii au dreptul sa participe,
potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si a activului social, ramanand,
totodata, obligati sa participe la pierderi.
La autentificarea actului constitutiv in cazurile prevazute la art. 5 sau, dupa caz, la
darea de data certa a acestuia se va prezenta dovada eliberata de oficiul registrului
comertului privind disponibilitatea si rezervarea firmei si declaratia pe propria raspundere
35
privind detinerea calitatii de asociat unic intr-o singura societate cu raspundere limitata.
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, dupa caz, persoana care
da data certa va refuza operatiunile solicitate, daca din documentatia prezentata rezulta ca
nu sunt indeplinite conditiile prevazute.
La inmatricularea societatii comerciale si la schimbarea sediului social se va prezenta
la sediul oficiului registrului comertului:
- documentul care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu
social inregistrat la organul fiscal din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in
a carui circumscriptie se situeaza imobilul cu destinatie de sediu social;
- un certificat emis de organul fiscal care certifica faptul ca pentru imobilul cu
destinatie de sediu social nu a fost inregistrat un alt document ce atesta cedarea dreptului de
folosinta asupra aceluiasi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenta altor contracte
prin care s-a cedat dreptul de folosinta asupra aceluiasi imobil, dupa caz;
- in cazul in care din certificatul emis rezulta ca sunt deja inregistrate la organul fiscal
alte documente care atesta cedarea dreptului de folosinta asupra aceluiasi imobil cu
destinatie de sediu social, o declaratie pe propria raspundere in forma autentica privind
respectarea conditiilor referitoare la sediul social, prevazute.
- La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai daca imobilul, prin
structura lui şi suprafața sa utila, permite funcționarea mai multor societăți in încăperi
diferite sau in spatii distinct partajate. Numărul societăților comerciale ce funcționează intr-
un imobil nu poate depăși numărul de încăperi sau spatii distincte obținute prin partajare.
- Informațiile privind calitatea de asociat unic si îndeplinirea condițiilor privind sediul
social se înregistrează în registrul comerțului pe cheltuiala solicitantului.
3.7. REZUMAT
Societatea comercială este o persoană juridică al cărei obiect de activitate îl
constituie realizarea de activități (fapte comerciale);
Societăţile comerciale pot fi constituite sub mai multe forme în funcţie de

legăturile dintre asociaţi şi necesităţile economice;
Organele sociale sunt administratorii, adunarea generală şi cenzorii.
36
1. Cum se numeşte participarea fiecărui asociat la crearea capitalului social?
2. Cum se numesc fracţiunile în care se divide capitalul la SRL?
3. Daţi un exemplu de societate de capitaluri.
4. Daţi un exemplu de societate de persoane.
5. Cum răspund acţionarii faţă de terţi?
6. Cine gestionează societatea comercială
7. Cine controlează activitatea administratorului?
1. Aport.
2. Părţi sociale.
3. Societatea pe acţiuni.
4. Societatea în nume colectiv.
5. În limita capitalului subscris.
6. Administratorul sau administratorii
7. Asociaţii sau cenzorul.
3.9. TEMA DE CONTROL

Redactați un eseu care să cuprindă și o schemă din care să rezulte modul de
organizare și funcționare a unei societă ți pe acțiuni.
37
3.10. BIBLIOGRAFIE
2014, pp. 114-234.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA

UNEI SOCIETĂȚI
Cuprins
4.1. Obiective
4.2. Competențe
4.3. Adunarea generală a asociaţilor sau a acţionarilor
4.4. Administratorul. Noţiune şi atribuţii
4.5. Cenzorul. Noţiune şi atribuţii
4.6. Sistemul dualist de administrare
4.7. Rezumat
Conținut
În această unitate se vor prezenta modalitățile de organizare și funcționare a

societăților.

În urma parcurgerii acestei unități, studenții vor înțelege conceptul de organ
social, vor distinge între diversele organe sociale raportându-se la funcțiile și
responsabilitățile acestora.
4.2. COMPETENȚ E
Care sunt organele sociale ale unei societăți?
Ce sarcini și funcții are adunarea generală a asociaților?
Ce sarcini și funcții are administratorul?
38
4.3. ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAŢILOR SAU A ACŢIONARILOR
00:00
Întrucât societăţile comerciale sunt grupări de persoane care se organizează pentru a
putea realiza la nivel economic optim diverse întreprinderi comerciale acestea necesită
organe sociale prin care să se formeze şi să se exprime voinţa socială.
Prin urmare, orice societate comercială are o structură organizatorică ce presupune

trei organe sociale:
 adunarea generală prin care se formează voința socială;
 administratorul sau administratorii, persoanele împuternicite sa asigure gestiunea
curentă si să îndeplinească hotărârile adunării generale
 cenzorii, cei care controlează activitatea administratorilor.
Care sunt principalele organe sociale?
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………
Adunările generale sunt ordinare si extraordinare.

Când actul constitutiv nu dispune altfel, ele se vor tine la sediul societății şi in localul
ce se va indica in convocare.
Adunarea generala ordinara se întrunește cel puțin o data pe an, în cel mult 5 luni de
39
la încheierea exercițiului financiar.
In afara de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generala este
obligata:
- să discute, sa aprobe sau sa modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor
prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat si de consiliul de
supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, si sa fixeze dividendul;
- să aleagă si sa revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului
de supraveghere, si cenzorii;
- in cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să numească sau sa
demită auditorul financiar si sa fixeze durata minima a contractului de audit financiar;
- să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de
administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, si cenzorilor, daca nu a
fost stabilita prin actul constitutiv;
- să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a
directoratului;
- să stabilească bugetul de venituri si cheltuieli si, după caz, programul de activitate,
pe exercițiul financiar următor;
- să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale
societății.
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesara prezenta
acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot.
Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul
constitutiv poate prevedea cerințe mai ridicate de cvorum si majoritate.
Dacă adunarea generală ordinară nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condițiilor
prevăzute adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra
punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând
hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generala întrunită la a doua
convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai
ridicată.
Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de cate ori este necesar a se lua o
hotărâre pentru:
- schimbarea formei juridice a societății;
- mutarea sediului societății;
- schimbarea obiectului de activitate al societății;
- înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentante
40
sau alte asemenea unități fără personalitate juridica, daca prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;
- prelungirea duratei societății;
- majorarea capitalului social;
- reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
- fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
- dizolvarea anticipată a societății;
- conversia acțiunilor nominative in acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător in
acțiuni nominative;
- conversia acțiunilor dintr-o categorie in cealaltă;
- conversia unei categorii de obligațiuni in alta categorie sau in acțiuni;
- emisiunea de obligațiuni;
- oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotărâre pentru care este
ceruta aprobarea adunării generale extraordinare.
Exercițiul unora dintre atribuțiile prevăzute la art. 113 va putea fi delegat consiliului
de administrație, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării
generale extraordinare a acționarilor. Delegarea atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu
poate privi domeniul si activitatea principala a societății.
In cazul in care consiliul de administrație, respectiv directoratul, este mandatat să
îndeplinească măsura prevăzută la art. 113 lit. f), dispozițiile art. 220 1 se aplică deciziilor
consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, in mod corespunzător.
In cazul in care consiliul de administrație, respectiv directoratul este mandatat sa
îndeplinească masurile prevăzute de art. 113 lit. b) si c), dispozițiile art. 131 alin. 4 si 5,
ale art. 132, cu excepția alin. 6 si 7, precum si prevederile art. 133 se aplica deciziilor
consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, in mod corespunzător.
Societatea va fi reprezentata in instanța de către persoana desemnata de președintele
instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinata, pana ce
adunarea generala, convocata in acest scop, va alege o alta persoana.
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesara la prima
convocare prezenta acționarilor deținând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi
de vot, iar la convocările următoare, prezenta acționarilor reprezentând cel puțin o
cincime din numărul total de drepturi de vot.
Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sau
reprezentați. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societății, de
reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune,
41
divizare sau de dizolvare a societății se ia cu o majoritate de cel puțin doua treimi din
drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați.
In actul constitutiv se pot stipula cerințe de cvorum si de majoritate mai mari.
Hotărârea unei adunări generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la
o categorie de acțiuni nu produce efecte decât in urma aprobării acestei hotărâri de către
adunarea speciala a deținătorilor de acțiuni din acea categorie.
Dispozițiile prezentei secțiuni privind convocarea, cvorumul şi desfășurarea
adunărilor generale ale acționarilor se aplica şi adunărilor speciale.
Hotărârile inițiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale
corespunzătoare.
Adunarea generala este convocata de consiliul de administrație, respectiv de
directorat, ori de cate ori este necesar.
Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării in
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Convocarea se publica in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi in unul
dintre ziarele de larga răspândire din localitatea in care se afla sediul societății sau din cea
mai apropiata localitate.
Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută si numai
prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe
cale electronică, având incorporată, atașată sau logic asociata semnătura electronică
extinsă, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data tinerii adunării, la adresa
acționarului, inscrisă in registrul acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă
societății, daca nu i-a fost comunicata in scris de acționar.
Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunării, precum si ordinea de zi, cu
menționarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. In
cazul in care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor
consiliului de supraveghere, in convocare se va menționa ca lista cuprinzând informații cu
privire la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor
propuse pentru funcția de administrator se afla la dispoziția acționarilor, putând fi
consultata si completata de aceștia.
Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv,
convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.
Pentru societățile listate se aplica dispozițiile relevante din legislația specifica pieței
de capital.
Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulți
42
acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social.
Cererile se înaintează consiliului de administrație, respectiv directoratului, in cel mult
15 zile de la publicarea convocării, in vederea publicării si aducerii acestora la cunoștința
celorlalți acționari. In cazul in care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor,
respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, si acționarii doresc sa formuleze
propuneri de candidaturi, in cerere vor fi incluse informații cu privire la numele,
localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor propuse pentru funcțiile
respective.
Ordinea de zi completata cu punctele propuse de acționari, ulterior convocării,
trebuie publicata cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege si/sau de actul constitutiv
pentru convocarea adunării generale, cu cel puțin 10 zile înaintea adunării generale, la
data menționată in convocatorul inițial.
Consiliul de administrație, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea
generală, la cererea acționarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din
capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel si dacă
cererea cuprinde dispoziții ce intră in atribuțiile adunării.
Adunarea generala va fi convocata in termen de cel mult 30 de zile si se va întruni in
termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.
In cazul in care consiliul de administrație, respectiv directoratul, nu convoacă
adunarea generala, instanța de la sediul societății, cu citarea consiliului de administrație,
respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către
acționarii care au formulat cererea. Prin aceeași încheiere instanța aproba ordinea de zi,
stabilește data de referința prevăzută, data tinerii adunării generale si, dintre acționari,
persoana care o va prezida.
Acționarii exercita dreptul lor de vot in adunarea generala, proporțional cu numărul
acțiunilor pe care le poseda.
Acționarii reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu
se opune, să tină o adunare generala si să ia orice hotărâre de competenta adunării, fără
respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei.
In cazul societăţilor închise cu acțiuni nominative, prin actul constitutiv se poate
conveni tinerea adunărilor generale si prin corespondenta.
Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va stabili o data de referință pentru
acționarii îndreptățiți să fie înștiințați si sa voteze in cadrul adunării generale, data ce va
rămâne valabilă si in cazul in care adunarea generala este convocata din nou din cauza
neîntrunirii cvorumului. Data de referința astfel stabilita va fi ulterioara publicării
43
convocatorului si nu va depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generala este
convocata pentru prima oara.
Acționarii îndreptățiți sa încaseze dividende sau sa exercite orice alte drepturi sunt
cei înscriși in evidentele societății sau in cele furnizate de registrul independent privat al
acționarilor, corespunzătoare datei de referință.
Acționarii pot participa si vota in adunarea generala prin reprezentare, in baza unei
împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generala.
Acționarii care nu au capacitate de exercițiu, precum si persoanele juridice pot fi
reprezentați/reprezentate prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor
persoane împuternicire pentru respectiva adunare generala.
Acționarii care au calitatea de membri ai consiliului de administrație, directoratului
sau consiliului de supraveghere nu pot vota, in baza acțiunilor pe care le poseda, nici
personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau
administrația lor ar fi in discuție.
Persoanele respective pot vota însa situația financiara anuala, daca nu se poate forma
majoritatea prevăzuta de lege sau de actul constitutiv.
Acționarul care, intr-o anumita operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei
alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui sa se abțină de la
deliberările privind acea operațiune.
Acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse
societății, daca, fără votul sau, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
Dreptul de vot nu poate fi cedat.
Orice convenție prin care acționarul se obliga a exercita dreptul de vot in
conformitate cu instrucțiunile date sau propunerile formulate de societate sau de
persoanele cu atribuții de reprezentare este nula.
In ziua si la ora arătate in convocare, ședința adunării se va deschide de către
președintele consiliului de administrație, respectiv al directoratului, sau de către acela care
ii tine locul.
Adunarea generala va alege, dintre acționarii prezenți, 1 pana la 3 secretari, care vor
verifica lista de prezenta a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă
fiecare, procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului
acțiunilor depuse si îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege si de actul constitutiv
pentru tinerea adunării generale.
Adunarea generala va putea hotărî ca operațiunile prevăzute in alineatul precedent sa
44
fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societății.
Unul dintre secretari întocmește procesul-verbal al ședinței adunării generale.
Președintele va putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari
tehnici, care sa ia parte la executarea operațiunilor prevăzute la alineatele precedente.
După constatarea îndeplinirii cerințelor legale si a prevederilor actului constitutiv
pentru tinerea adunării generale, se intra in ordinea de zi.
Nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost
publicate in conformitate cu dispozițiile art. 117 si 117 1, cu excepția cazului in care toți
acționarii au fost prezenți sau reprezentați si niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a
contestat aceasta hotărâre.
Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis.
Votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de
administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea,
revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari si pentru luarea hotărârilor
referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control
ale societății.
La cerere, fiecare acționar va fi informat cu privire la rezultatele votului, pentru
hotărârile luate in cadrul adunării generale. Daca societatea deține o pagina de internet
proprie, rezultatele se vor publica si pe aceasta pagina, in termen de cel mult 15 zile de la
data adunării generale.
Hotărârile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv sunt
obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in
justiție, in termen de 15 zile de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea
a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au
votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al ședinței.
Când se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar
cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata.
Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot
ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.
Cererea se va soluționa in contradictoriu cu societatea, reprezentata prin consiliul de
administrație, respectiv prin directorat.
Hotărârea irevocabila de anulare va fi menționata in registrul comerțului si publicata
in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării, ea este opozabilă
45
tuturor acționarilor.
O data cu intentarea acțiunii in anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de
ordonanța președințiala, suspendarea executării hotărârii atacate.
Președintele, încuviințând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune.
Împotriva ordonanței de suspendare se poate face recurs in termen de 5 zile de la
pronunțare.
Acționarii care nu au votat in favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de
a se retrage din societate si de a solicita cumpărarea acțiunilor lor de către societate,
numai daca respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:
a) schimbarea obiectului principal de activitate;
b) mutarea sediului societății in străinătate;
c) schimbarea formei societății;
d) fuziunea sau divizarea societății.
Acționarii vor depune la sediul societății, alături de declarația scrisa de retragere,
acțiunile pe care le poseda sau, după caz, certificatele de acționar emise potrivit art. 97.
Prețul plătit de societate pentru acțiunile celui care exercita dreptul de retragere va fi
stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezulta din aplicarea a cel
puțin doua metode de evaluare recunoscute de legislația in vigoare la data evaluării.
Expertul este numit de judecătorul delegat in conformitate cu dispozițiile art. 38 şi 39, la
cererea consiliului de administrație, respectiv a directoratului.
4.4. ADMINISTRATORUL. NOŢIUNE ŞI ATRIBUŢII
Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a

obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.
Ei sunt obligați sa ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație si
la organele de conducere similare acestora.
Actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale – vânzări, schimb - pot
fi încheiate in temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz,
prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate in
conformitate cu prevederile prezentei legi si ale actului constitutiv al societății, nefiind
necesara o procura speciala si in forma autentica in acest scop, chiar daca actele de
dispoziție trebuie încheiate in forma autentica.
Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu il pot transmite decât
daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres.
46
In cazul încălcării prevederilor societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile
rezultate din operațiune.
Administratorul care, fără drept, isi substituie alta persoana răspunde solidar cu
aceasta pentru eventualele pagube produse societății.
Obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile
referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege.
Administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
- existenta reala a dividendelor plătite;
- existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparține şi creditorilor societății,
care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea
insolventei.
In orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente întrebuințate in
comerț, emanând de la o societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridica,
sediul social, numărul din registrul comerțului si codul unic de înregistrare. Sunt exceptate
bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele
prevăzute de legislația din domeniu.
Daca societatea pe acțiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, in
conformitate cu prevederile art. 153, documentele prevăzute vor conține si mențiunea
„societate administrată in sistem dualist”.
In documentele daca acestea provin de la o societate cu răspundere limitată, se va
menționa si capitalul social, iar daca ele provin de la o societate pe acțiuni sau in
comandita pe acțiuni, se vor menționa atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat.
In situația in care documentele sunt emise de o sucursală, acestea trebuie să
menționeze si oficiul registrului comerțului la care a fost înregistrata sucursala si numărul
ei de înregistrare.
Daca societatea deține o pagina de internet proprie, informațiile vor fi publicate si pe
pagina de internet a societății.
47
Indicați atribuțiile administratorului sau administratorilor
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
4.5. CENZORUL. NOŢIUNE ŞI ATRIBUŢII
Societatea pe acțiuni va avea 3 cenzori si un supleant, daca prin actul constitutiv nu

se prevede un număr mai mare. In toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie sa fie impar.
Cenzorii sunt aleși de adunarea generala a acționarilor. Durata mandatului lor este de
3 ani si pot fi realeși.
Cenzorii trebuie sa isi exercite personal mandatul.
Situațiile financiare ale societăților comerciale supuse obligației legale de auditare
vor fi auditate de catre auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice -, in
condițiile prevăzute de lege.
La societățile comerciale ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse, potrivit
legii, auditului financiar, adunarea generala ordinara a acționarilor va hotărî contractarea
auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.
Cenzorii pot fi acționari, cu excepția cenzorului expert contabil, care poate fi terț ce
exercita profesia individual ori in forme asociative.
Nu pot fi cenzori, iar daca au fost aleși, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau soții administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte funcții decât aceea de
cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate sau ai căror
angajatori sunt in raporturi contractuale sau se afla in concurenta cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisa funcția de membru al consiliului de
administrație, respectiv al consiliului de supraveghere si al directoratului, in temeiul art.
48
731;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de aceasta calitate, au
atribuții de control in cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice,
cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.
Cenzorii sunt remunerați cu o indemnizație fixa, determinata prin actul constitutiv
sau de adunarea generala care i-a numit.
Cenzorii sunt obligați sa supravegheze gestiunea societății, sa verifice daca situațiile
financiare sunt legal întocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt
ținute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor
stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situațiilor financiare.
Despre toate acestea, precum si asupra propunerilor pe care le vor considera necesare
cu privire la situațiile financiare si repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării
generale un raport amănunțit. Modalitatea si procedura de raportare a auditorilor interni se
stabilesc potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.
Adunarea generala poate aproba situațiile financiare anuale numai daca acestea sunt
însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Indicați atribuțiile cenzorului sau cenzorilor
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
4.6. SISTEMUL DUALIST DE ADMINISTRARE
Legea nr.31/1990 prevede şi un sistem de organizare alternativ care poate fi adoptat

doar în cadrul societăţilor pe acţiuni.
Astfel, conducerea societăţii revine în exclusivitate directoratului, care
îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii,
cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării
49
generale a acţionarilor.
Directoratul îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind
totdeauna impar.
Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care
atribuie totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de
supraveghere. Actul constitutiv poate prevedea că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea
generală ordinară a acţionarilor. Dacă revocarea lor survine fără justă cauză, membrii
directoratului sunt îndreptăţiţi la plata unor daune-interese.
Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie.
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a
acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea generală a
acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor acţionarilor
prezenţi.
Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.
Evident, în acest sistem NU EXISTĂ INSTITUŢIA CENZORULUI (-ILOR).
4.7. REZUMAT
Administratorul sau administratorii realizează gestiunea internă a

societății, încheie acte juridice cu terții și reprezintă societate în justiție
sau în fața diverselor autorități
Adunarea generală a asociaților sau acționarilor dezbate și eventual

aprobă exercițiul financiar și activitatea administratorului ori ia decizii
cu privire la modificarea sau transformarea societății;
Cenzorii au un rol de control; ei trebuie să vegheze asupra respectării

legalității de către administratori și să elaboreze rapoarte asupra
activității societății, rapoarte destinate informării asociaților sau
acționarilor.
50
1. Unde au loc adunările generale ale asociaţilor?
2. Cu ce majoritate se iau hotărârile?
3. Ce organ convoacă la societățile pe acțiuni adunarea generală?.
4. Poate fi cedat dreptul de vot?
5. Cum exercita acționarii dreptul de vot?
6. Cum sunt reglementate responsabilitățile administratorului?
7. Care este durata mandatului cenzorilor?
1. Cand actul constitutiv nu dispune altfel, ele se vor tine la sediul societatii sau in
localul ce se va indica in convocare.
2. Hotararile sunt luate cu majoritatea voturilor detinute de actionarii prezenti sau
reprezentati..
3. Adunarea generala este convocata de consiliul de administratie, respectiv de
directorat, ori de cate ori este necesar.
4. Nu.
5. Actionarii exercita dreptul lor de vot in adunarea generala, proportional cu
numarul actiunilor pe care le poseda.
6. Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile
referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege.
7. Durata mandatului lor este de 3 ani.
51
4.9. BIBLIOGRAFIE
2014, pp.114-234.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 – MODIFICAREA SOCIETĂȚILOR

COMERCIALE
Cuprins
Introducere
5.1. Obiectivele
5.2. Competențe
5.3. Principalele cazuri de modificare
5.4. Dizolvarea societăților
5.5. Efectele dizolvării. Lichidarea
5.6. Fuziunea si divizarea societăților
5.7. Rezumat
5.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
5.9. Tema de control
5.10. Bibliografie
Conținut
Această unitate prezintă principalele modalități sau forme sub care se poate
transforma o societate comercială.

În urma parcurgerii acestei unități studenții vor înțelege conceptul de
modificare a societăţii, vor cunoaşte modalităţile de modificare a societăţii și
efectele lor juridice.
52
5.2. COMPETENȚ E
Ce presupune modificarea unei societăți?
Care sunt formele sub care se manifestă?
Ce înțelegem prin dizolvare și lichidare?
5.3. PRINCIPALELE CAZURI DE MODIFICARE
00:00
În anumite condiţii, contextul economic poate determina necesitatea modificării
societăţii comerciale pentru a adapta structura persoanei juridice la condiţiile pieţei.
Asociaţii pot fi interesaţi în mărirea ori reducerea capitalului social, schimbarea

obiectului de activitate al societăţii sau forma societăţii, prelungirea duratei societăţii
etc.
Deoarece elementele, care reclamă schimbarea au fost stabilite prin actul constitutiv
al societăţii, modificare societăţii impune modificarea acestui act constitutiv.
Exemplificaţi ipoteze în care este necesară modificarea societăţii comerciale!
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
53
……………………….
………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….………………………………………………………………………………………………………
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale (AGA) ori a
Consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată sau prin hotărârea
instanței judecătorești, în condițiile art. 223 alin. (3) şi ale art. 226 alin. (2) din Legea
nr.31/1990.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie atunci
când are ca obiect:
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport in natura a unui teren;
- modificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau în
comandită simplă;
- majorarea capitalului social prin subscripție publică.
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii - respectiv directoratul
- vor depune la registrul comerțului actul modificator și textul complet al actului
constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate in temeiul hotărârii
judecătorului-delegat, cu excepția situațiilor stipulate la art. 223 alin. (3) și la art. 226
alin. (2), atunci când înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii irevocabile de
excludere sau de retragere.
Oficiul registrului comerțului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat
si o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia
Autonomă „Monitorul Oficial”, spre a fi publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea a IV-a, pe cheltuiala societății.
Schimbarea formei societății, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului
constitutiv al societății nu atrag crearea unei persoane juridice noi.
Creditorii particulari ai asociaților dintr-o societate în nume colectiv, în comandită
simpla sau cu răspundere limitată pot face opoziție, în condițiile art. 62, împotriva
hotărârii adunării asociaților de prelungire a duratei societății peste termenul fixat inițial,
54
dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.
În ipoteza în care opoziția este admisă, asociații urmează să decidă, în termen de o
lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, dacă înțeleg să renunțe la
prelungire sau să excludă din societate pe asociatul debitor al oponentului.
In acest din urma caz, drepturile cuvenite asociatului debitor vor fi calculate pe baza
ultimului bilanț contabil aprobat.
Reducerea sau majorarea capitalului social

1.Atunci când se înregistrează pierderi capitalul social va fi redus prin:
 micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale;
 reducerea valorii nominale a acțiunilor sau a părților sociale;
 dobândirea propriilor acțiuni, urmată de anularea lor.
Evident, capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată
de pierderi, prin:
 scutirea totală sau parțială a asociaților de vărsămintele datorate;
 restituirea către acționari a unei cote-părți din aporturi, proporțională cu
reducerea capitalului social și calculată egal pentru fiecare acțiune sau parte
socială
 alte procedee prevăzute de lege.
Arătaţi care sunt modalităţile de reducere ale capitalului social !
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………….
………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
55
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….……………………………………………………………………………………………………
Reducerea capitalului social nu are efect si nu se fac plați in beneficiul acționarilor

pana când creditorii nu vor fi obținut realizarea creanțelor lor ori garanții adecvate sau
pană la data la care instanța a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind
ca societatea a oferit creditorilor garanții adecvate sau ca, luându-se în considerare
activul societății, garanțiile nu sunt necesare, a respins cererea creditorilor ca
neîntemeiata, iar hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Evident, dacă societatea emite obligațiuni, nu se va putea proceda la reducerea
capitalului social prin restituiri făcute acționarilor din sumele rambursate in contul
acțiunilor, decât in proporție cu valoarea obligațiunilor rambursate.
2. În sens invers, capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau
prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în
numerar și/sau în natură.
De asemenea, acțiunile noi sunt liberate prin incorporarea rezervelor, cu excepția
rezervelor legale, a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor
creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.
Diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fără a
majora capitalul social.
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi
hotărâta numai cu votul tuturor acționarilor, mai puțin când este realizata prin
incorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
Când majorarea capitalului social se face prin aporturi în natura, adunarea generală
care a hotărât aceasta va propune judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor
experți pentru evaluarea acestor aporturi.
Aporturi în creanțe nu sunt admise.
Ulterior depunerii raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară ce va fi
din nou convocată, ținând cont de concluziile experților, poate decide majorarea
capitalului social.
56
→De reținut Hotărârea adunării generale va cuprinde descrierea aporturilor în
natură, numele persoanelor ce le efectuează și numărul acțiunilor ce se vor emite în
schimb.
Acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, in
primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le dețin.
Exercitarea dreptului de preferință se va putea realiza numai în termenului hotărât
de adunarea generală sau de consiliul de administrație, respectiv directorat, în condițiile
art. 2201 alin. (4), dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. Întotdeauna, termenul
acordat pentru exercitarea drepturilor de preferință nu poate fi mai mic de o lună de la
data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de
administrație/directoratului, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. După
expirarea acestui termen, acțiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului.
Dreptul de preferință al acționarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotărârea
adunării generale extraordinare a acționarilor.
Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va pune la dispoziție adunării
generale extraordinare a acționarilor un raport scris, prin care se precizează motivele
limitării sau ridicării dreptului de preferință. Acest raport va explica, de asemenea,
modul de determinare a valorii de emisiune a acțiunilor.
Hotărârea va fi luata în prezența acționarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul
social subscris, cu majoritatea voturilor acționarilor prezenți.
Hotărârea va fi depusa la oficiul registrului comerțului de către consiliul de
administrație, respectiv de către directorat, spre menționare in registrul comerțului si
publicare in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social produce efecte
numai in măsura in care este adusa la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării.
Când majorarea de capital propusă nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat
în cuantumul subscrierilor primite doar dacă condițiile de emisiune prevăd aceasta
posibilitate.
5.4. DIZOLVAREA SOCIETĂ Ț ILOR
Societatea se dizolva prin:

 trecerea timpului stabilit pentru durata societății;
 imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea
57
acestuia;
 declararea nulității societății;
 hotărârea adunării generale;
 hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice,
precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedica funcționarea
societății;
 falimentul societății;
 alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.
Societățile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin faliment,

incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, atunci când
datorita acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur.
O singură excepție o reprezintă cazul în care în actul constitutiv există clauza de
continuare cu moștenitorii sau dacă asociatul rămas hotărăște continuarea existenței
societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.
Arătaţi care sunt ipotezele principale ale dizolvării!
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………….
………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….……………………………………………………………………………………………………………
Prevederile precedente sunt aplicabile și societăților in comandită simplă sau in

comandita pe acțiuni, când acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau
comanditar.
58
In societățile in nume colectiv, daca un asociat decedează si dacă nu există o clauză
contrară, societatea trebuie sa plătească partea ce se cuvine moștenitorilor, după ultimul
bilanț contabil aprobat, în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului, dacă
asociații ramași nu sunt de acord să continue societatea cu moștenitorii care consimt la
aceasta.
In caz de dizolvare a societății prin hotărâre a asociaților, aceștia vor putea reveni,
cu majoritatea cerută pentru modificarea actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât
timp cat nu s-a făcut nici o repartiție din active.
Noua hotărâre se menționează in registrul comerțului, după care oficiul registrului
comerțului o va trimite Monitorului Oficial al României, spre publicare în Partea a IV-a,
pe cheltuiala societății.
Creditorii și orice parte interesată pot face opoziție la tribunal împotriva hotărârii.
Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are
loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri
prevăzute de lege.
Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai
pot întreprinde noi operațiuni. În caz contrar, aceștia sunt personal si solidar
răspunzători pentru acțiunile întreprinse.
Societatea își păstrează personalitatea juridica pentru operațiunile lichidării, până la
terminarea acesteia.
Dizolvarea societății anterior expirării termenului fixat pentru durata sa are efect
fata de terți doar după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
In societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau în cele cu răspundere
limitata, asociații pot hotărî, o data cu dizolvarea, cu cvorumul si majoritatea prevăzute
pentru modificarea actului constitutiv, si modul de lichidare a societății, atunci când sunt
de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societății si când asigura
stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii.
Prin votul unanim al asociaților se poate hotarî si asupra modului in care activele
ramase după plata creditorilor vor fi împărțite între asociați. In lipsa acordului unanim
privind împărțirea bunurilor, va fi urmata procedura lichidării.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ramase după plata
creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului.
Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de
proprietate asupra activelor distribuite, in baza căruia asociatul poate proceda la
59
înscrierea bunurilor imobile in cartea funciara.
La cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului National al
Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății in cazurile in
care:
 societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
 societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,
situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la
oficiul registrului comerțului;
 societatea si-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu
îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut
ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta;
 societatea nu si-a completat capitalul social, in condițiile legii.
Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se înregistrează în registrul
comerțului, se comunica direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a
municipiului București, si se publica in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe
cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva
societății.
Orice persoana interesata poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, in
termen de 30 de zile de la efectuarea publicității. Recurentul va depune o copie a
recursului la oficiul registrului comerțului in care este înregistrată societatea a cărei
dizolvare a fost pronunțată.
La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana
juridica intra in lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi.
Atunci când în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii
judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul
delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista
practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din
averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare
constituit în temeiul Legii insolvenței cu modificările si completările ulterioare.
Hotărârile judecătorești pronunțate se comunica lichidatorului numit, se publică pe
pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului si se afișează la sediul
oficiului registrului comerțului in care este înmatriculată societatea comerciala
dizolvată.
Încheierea de radiere se înregistrează in registrul comerțului, se comunică persoanei
juridice la sediul social, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si direcțiilor
60
generale ale finanțelor publice județene si a municipiului București, pe cale electronică,
si se afișează pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comerțului si la
sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își
are înregistrat sediul.
Bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului,
revin acționarilor.
5.5. EFECTELE DIZOLVĂ RII. LICHIDAREA
Pentru lichidarea si repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv

se prevăd norme in acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:
 până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii și directorii,
respectiv membrii directoratului, continuă să-și exercite atribuțiile, cu
excepția celor prevăzute la art. 233 din Legea nr.31/1990;
 actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau
sentința care ii tine locul, precum si orice act ulterior care ar aduce
schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse,
prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscrise
de îndata si publicate in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane
fizice sau reprezentanții permanenți - persoane fizice ale societății lichidatoare - trebuie
sa fie lichidatori autorizați, în condițiile legii.
Lichidatorii au aceeasi raspundere ca si administratorii, respectiv membrii
directoratului.
Lichidatorii sunt datori, indata dupa preluarea functiei, ca impreuna cu directorii si
administratorii, respectiv cu membrii directoratului societatii, sa faca un inventar si sa
incheie un bilant, care sa constate situatia exacta a activului si pasivului societatii, si sa
le semneze.
Lichidatorii sunt obligati sa primeasca si sa pastreze patrimoniul societatii, registrele
ce li s-au incredintat de administratori, respectiv de membrii directoratului, si actele
societatii. De asemenea, acestia vor tine un registru cu toate operatiunile lichidarii, in
ordinea datei lor.
Lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. In cazul societatilor
pe actiuni organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub
61
controlul consiliului de supraveghere.
In afara de puterile conferite de asociati, cu aceeasi majoritate ceruta pentru numirea
lor, lichidatorii vor putea:
- sa stea in judecata in numele societatii;
- sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la lichidare;
- sa vanda, prin licitatie publica, imobilele si orice avere mobiliara a societatii;
- sa faca tranzactii;
- sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.
- sa contracteze obligatii cambiale, sa faca imprumuturi neipotecare si sa
indeplineasca orice alte acte necesare.
Lichidatorii care intreprind noi operatiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului
lichidarii sunt raspunzatori personal si solidar de executarea lor.
Lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult un an de la data dizolvarii. Pentru
motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de cate 6 luni, dar
nu cu mai mult de 24 de luni cumulat.
Lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de
faliment a societatii.
Bunurile ramase din patrimoniul societatii radiate din registrul comertului revin
actionarilor, care raspund in limita valorii acestora pentru acoperirea creantelor, conform
prevederilor Codului de procedura civila.
5.6. FUZIUNEA SI DIVIZAREA SOCIETĂ Ț ILOR
Fuziunea este operatiunea prin care:

- una sau mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera
totalitatea patrimoniului lor unei alte societati in schimbul repartizarii catre actionarii
societatii sau societatilor absorbite de actiuni la societatea absorbanta si, eventual, al
unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel
repartizate; sau
- mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea
patrimoniului lor unei societati pe care o constituie, in schimbul repartizarii catre
actionarii lor de actiuni la societatea nou-constituita si, eventual, al unei plati in numerar
de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
Divizarea este operatiunea prin care:
62
- o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera mai multor
societati totalitatea patrimoniului sau, in schimbul repartizarii catre actionarii societatii
divizate de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de
maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate;
- o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera totalitatea
patrimoniului sau mai multor societati nou-constituite, in schimbul repartizarii catre
actionarii societatii divizate de actiuni la societatile nouconstituite si, eventual, al unei
plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
Divizarea poate avea loc si prin transferul simultan al patrimoniului societatii
divizate catre una sau mai multe societati existente si una sau mai multe societati nou-
constituite.
Fuziunea sau divizarea se poate face si intre societati de forme diferite.
Fuziunea sau divizarea poate fi efectuata chiar daca societatile dizolvate sunt in
lichidare, cu conditia ca acestea sa nu fi inceput inca distribuirea intre asociati a
activelor ce li s-ar cuveni in urma lichidarii.
Fuziunea sau divizarea se hotaraste de fiecare societate in parte, in conditiile
stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societatii.
Daca, prin fuziune sau divizare, se infiinteaza o noua societate, aceasta se constituie
in conditiile prevazute de prezenta lege pentru forma de societate convenita.
Administratorii societatilor care urmeaza a participa la fuziune sau la divizare vor
intocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde:
a) forma, denumirea si sediul social ale tuturor societatilor implicate in fuziune
sau divizare;
b) fundamentarea si conditiile fuziunii sau ale divizarii;
c) conditiile alocarii de actiuni la societatea absorbanta sau la societatile
beneficiare;
d) data de la care actiunile sau partile sociale prevazute la lit. c) dau detinatorilor
dreptul de a participa la beneficii si orice conditii speciale care afecteaza acest drept;
e) rata de schimb a actiunilor sau partilor sociale si cuantumul eventualelor plati
in numerar;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
g) drepturile conferite de catre societatea absorbanta sau beneficiara detinatorilor
de actiuni care confera drepturi speciale si celor care detin alte valori mobiliare in afara
de actiuni sau masurile propuse in privinta acestora;
h) orice avantaj special acordat expertilor la care se face referire la art. 243 3 si
63
membrilor organelor administrative sau de control ale societatilor implicate in fuziune
sau in divizare;
i) data situatiilor financiare ale societatilor participante, care au fost folosite
pentru a se stabili conditiile fuziunii sau ale divizarii;
j) data de la care tranzactiile societatii absorbite sau divizate sunt considerate din
punct de vedere contabil ca apartinand societatii absorbante sau uneia ori alteia dintre
societatile beneficiare;
k) in cazul divizarii:
- descrierea si repartizarea exacta a activelor si pasivelor care urmeaza a fi
transferate fiecareia dintre societatile beneficiare;
- repartizarea catre actionarii sau asociatii societatii divizate de actiuni, respectiv
parti sociale, la societatile beneficiare si criteriul pe baza caruia se face repartizarea.
Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentantii societatilor

participante, se depune la oficiul registrului comertului unde este inmatriculata fiecare
societate, insotit de o declaratie a societatii care inceteaza a exista in urma fuziunii sau
divizarii, despre modul cum a hotarat sa stinga pasivul sau.
Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecatorul delegat, se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in
extras, potrivit dispozitiei judecatorului delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de
zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale extraordinare urmeaza a hotari,
in temeiul art. 113 lit. h), asupra fuziunii/divizarii.
Oficiul National al Registrului Comertului va transmite Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala, in 3 zile de la depunerea proiectului de fuziune/divizare, un anunt
cu privire la depunerea proiectului. Conditiile de colaborare intre cele doua institutii
pentru punerea in aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi stabilite prin protocol.
Creditorii societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o
protectie adecvata a intereselor lor. Orice astfel de creditor care detine o creanta certa,
lichida si anterioara datei publicarii proiectului de fuziune sau de divizare, nescadenta la
data publicarii si care urmareste impiedicarea producerii unui prejudiciu prin
fuziune/divizare, poate face opozitie in vederea garantarii satisfacerii creantei sale, in
conditiile prezentului articol.
Opozitia se face in termen de 30 de zile de la data publicarii proiectului de fuziune
sau de divizare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul
64
registrului comertului, care, in termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona in
registru si o va inainta instantei judecatoresti competente. Hotararea pronuntata asupra
opozitiei este supusa numai recursului.
Formularea unei opozitii nu are ca efect suspendarea executarii fuziunii sau
divizarii si nu impiedica realizarea fuziunii sau divizarii.
In cazul in care, din examinarea situatiei financiare si operational-comerciale a
societatii debitoare/societatii succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare,
rezulta ca nu este necesara acordarea de garantii adecvate ori, dupa caz, de noi garantii
sau societatea debitoare ori, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile
societatii debitoare a facut dovada platii datoriilor sau partile au incheiat un acord pentru
plata datoriilor ori exista deja garantii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea
creantei, instanta respinge opozitia. De asemenea, instanta respinge opozitia si in cazul
in care este refuzata de catre creditor constituirea, in termenul stabilit de instanta prin
incheiere, a garantiilor.
Daca societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si
obligatiile societatii debitoare a facut in cursul procesului o oferta pentru constituirea
unor garantii sau privilegii apreciate de instanta ca fiind necesare si adecvate pentru
satisfacerea creantei creditorului, instanta va pronunta o incheiere prin care va acorda
partilor un termen pentru constituirea acelor garantii. Incheierea pronuntata de instanta
este supusa recursului odata cu fondul.
Daca societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si
obligatiile societatii debitoare nu ofera garantii ori privilegii adecvate pentru satisfacerea
creantei sau, chiar daca ofera garantii ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce ii sunt
imputabile, in termenul stabilit de instanta prin incheiere, instanta admite opozitia si
obliga societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si
obligatiile societatii debitoare la plata creantei de indata ori intr-un anumit termen
stabilit in functie de valoarea creantei si de pasivul societatii debitoare sau, dupa caz, al
societatii succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare. Hotararea de
admitere a opozitiei este executorie.
Opozitia formulata in temeiul prezentului articol se judeca de urgenta si cu
precadere.
Cu cel putin o luna inainte de data adunarii generale extraordinare care urmeaza sa
se pronunte asupra proiectului de fuziune sau de divizare, organele de conducere ale
societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare vor pune la dispozitia
65
actionarilor/asociatilor, la sediul societatii, urmatoarele documente:
a) proiectul de fuziune sau de divizare;
b) raportul intocmit de catre organele de conducere in conformitate cu art. 243 2;
c) situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune pentru ultimele 3 exercitii
financiare ale societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare;
d) situatiile financiare, intocmite nu mai devreme de prima zi a celei de-a treia
luni anterioare datei proiectului de fuziune sau de divizare, daca ultimele situatii
financiare anuale au fost intocmite pentru un exercitiu financiar incheiat cu mai mult de
6 luni inainte de aceasta data;
e) raportul cenzorilor sau, dupa caz, raportul auditorului financiar;
f) daca este cazul, raportul intocmit potrivit prevederilor art. 243 3;
g) evidenta contractelor cu valori depasind 10.000 lei fiecare si aflate in curs de
executare, precum si repartizarea lor in caz de divizare a societatii.
Administratorii societatii absorbite sau ai societatii care este divizata raspund civil
fata de actionarii sau asociatii acelei societati pentru neregularitatile comise in pregatirea
si realizarea fuziunii sau divizarii.
In cel mult 3 luni de la data publicarii proiectului de fuziune sau de divizare in

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, adunarea generala a fiecarei societati
participante va hotari asupra fuziunii sau divizarii, cu respectarea conditiilor privind
convocarea ei.
În cazul unei fuziuni prin înființarea unei noi societăți sau al unei divizări prin
înființarea unor noi societăți, proiectul de fuziune sau de divizare si, daca sunt continute
intr-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act constitutiv al noii/noilor
societati vor fi aprobate de catre adunarea generala a fiecareia dintre societatile care
urmeaza sa isi inceteze existenta.
Fuziunea sau divizarea produce următoarele efecte:
 în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, de la data
înmatriculării in registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele;
 in alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care
a aprobat operațiunea, cu excepția cazului in care, prin acordul părților, se
stipulează ca operațiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi însă
ulterioara încheierii exercițiului financiar curent al societății absorbante sau
66
societăților beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exercițiu
financiar încheiat al societății sau societăților ce își transfera patrimoniul.
Fuziunea sau divizarea are următoarele consecințe:
 transferul, atât in raporturile dintre societatea absorbita sau divizata si
societatea absorbanta/societatile beneficiare, cat si in raporturile cu tertii,
catre societatea absorbanta sau fiecare dintre societatile beneficiare al
tuturor activelor si pasivelor societatii absorbite/divizate; acest transfer va
fi efectuat in conformitate cu regulile de repartizare stabilite in proiectul de
fuziune/divizare;
 actionarii sau asociatii societatii absorbite sau divizate devin actionari,
respectiv asociati ai societatii absorbante, respectiv ai societatilor
beneficiare, in conformitate cu regulile de repartizare stabilite in proiectul
de fuziune/divizare;
 societatea absorbita sau divizata inceteaza sa existe.
Nicio actiune sau parte sociala la societatea absorbanta nu poate fi schimbata pentru
actiuni/parti sociale emise de societatea absorbita si care sunt detinute:
- de catre societatea absorbanta, direct sau prin intermediul unei persoane actionand
in nume propriu, dar in contul societatii; sau
- de catre societatea absorbita, direct sau prin intermediul unei persoane actionand
in nume propriu, dar in contul societății.
Nicio acțiune sau parte socială la una dintre societățile beneficiare nu poate fi
schimbată pentru acțiuni la societatea divizată, deținute:
 de către societatea beneficiara in cauza, direct sau prin intermediul unei
persoane acționând in nume propriu, dar pe seama societății; sau
 de către societatea divizata, direct sau prin intermediul unei persoane
acționând in nume propriu, dar pe seama societății.
Arătaţi care sunt consecinţele fuziunii sau divizării!
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………….
67
………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….
……………………………………………………………………………………………………………………………
….………………………………………………………………………………………………………
5.7. REZUMAT
Societatea comercială poate fi modificată în funcţie de necesităţile

economice;
Societăţile comerciale pot fuziona sau pot fi dizolvate;
În cazul dizolvării societăţii comerciale ea intră în lichidare.
1. Forma autentica a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie
atunci când are ca obiect majorarea capitalului social prin subscrierea ca
aport in natura a unui teren?
2. Cum poate fi redus capitalul social?
68
3. Enumerați câteva cazuri de dizolvare a societăţii.
4. Când produce efecte fuziunea in cazul constituirii uneia sau mai multor
societăți noi?
5. Enumeraţi câteva dintre atribuțiile lichidatorilor?
1. Da.
2. Capitalul social poate fi redus prin:
- micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale;
- reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
- dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor.
3. Trecerea timpului stabilit pentru durata societatii, imposibilitatea
realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia,
declararea nulitatii societatii, hotararea adunarii generale.
4. De la data inmatricularii in registrul comertului a noii societati sau
a ultimei dintre ele.
5. Sa stea in judecata in numele societatii;
- sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la
lichidare;
- sa vanda, prin licitatie publica, imobilele si orice avere mobiliara a
societatii;
- sa faca tranzactii;
69
- sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.
- sa contracteze obligatii cambiale, sa faca imprumuturi neipotecare si
sa indeplineasca orice alte acte necesare.
5.9. TEMA DE CONTROL

Redactați un eseu prin care sa precizați care sunt cauzele pentru care credeți
că societățile necesită operațiuni de fuziune, divizare sau majorare ori
micșorare de capital.
5.10. BIBLIOGRAFIE
2014, pp. 235-290.
Cărpenaru, Stanciu; Piperea, Gheorghe; David, Sorin, Legea societăților:
comentariu pe articole, C.H. Beck, București, 2014.
UNITATEA DE ÎNVĂ ŢARE 6 – OBLIGAŢIILE. NOŢIUNI

FUNDAMENTALE
Cuprins
Introducere
6.1. Obiective
6.2. Competențe
6.3. Reguli privind formarea obligațiilor
6.4. Reguli destinate raporturilor juridice ce implică profesionişti
6.5. Rezumat
6.6. Test de autoevaluare
6.7. Temă de control
70
6.8. Bibliografie
Conținut
Această unitate prezintă reguli generale care sunt aplicabile relațiilor care apar între
profesioniști sau între profesioniști și alte subiecte de drept.

În urma parcurgerii acestei unități studenții vor înțelege specificul formării
contractelor comerciale și al raporturilor obligaționale în dreptul comercial.
6.2. COMPETENȚ E
Studenții vor putea răspunde la următoarele întrebări:
Cum se încheie un contract la distanță?
Ce reguli speciale sunt impuse de noul cod civil când sunt implicați profesioniști?
Ce este impreviziunea și ce efecte juridice are?
6.3. Reguli privind formarea obligațiilor
00:00 Întrucât dreptul comercial este o ramură a dreptului privat, obligațiile se nasc
conform acelorași principii afirmate în dreptul civil.
Prin urmare, manifestarea de voință a părților este modalitatea prin care cel mai
adesea sunt generate obligații comerciale.
Orice persoana fizica sau juridica se poate manifesta liber, cu alte cuvinte își poate
manifesta liber voință de a se implica in raporturi juridice.
Libertatea contractuală presupune dreptul unei persoane de a încheia orice contract
cu orice partener si cu clauzele pe care părțile le convin conținutul obligațional al
contractului fiind limitat doar de ordinea publică şi bunele moravuri.
71
Exemplificaţi ipoteze în care considerați ca s-au încheiat contracte comerciale!
………………………………………………………………………………………………………………………………
.
………………………………………………………………………………………………………………………………
.
………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………….
………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………
.
………………………………………………………………………………………………………………………………
.
………………………………………………………………………………………………………………………………
.
………………………………………………………………………………………………………………………………
.………………………………………………………………………………………………………
Contractul se încheie, prin negocierea lui de către părţi, sau prin acceptarea fără
rezerve a unei oferte de a contracta.
Este suficient ca părţile să se pună de acord asupra elementelor esenţiale ale
contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori
încredinţează determinarea acestora unei alte persoane.
Dacă părţile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-
a fost încredinţată determinarea lor nu ia o decizie, instanţa va dispune, la cererea
oricăreia dintre părţi, completarea contractului, ţinând seama, după împrejurări, de natura
acestuia şi de intenţia părţilor.
În relaţiile comerciale întrucât de multe ori părţile se află în locuri diferite încheierea
contractului prin corespondenţă tinde să devină o regulă.
Astfel, în temeiul art. 1188 din noul cod civil o propunere constituie ofertă de a
contracta dacă aceasta conţine suficiente elemente pentru formarea contractului şi exprimă
72
intenţia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.
Oferta poate proveni de la persoana, care are iniţiativa încheierii contractului, care îi
determină conţinutul sau, după împrejurări, care propune ultimul element esenţial al
contractului.
Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o menţină un anumit

termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în
temeiul acordului părţilor, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al
conţinutului ofertei ori al uzanţelor.
Declaraţia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.
Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar.
Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod
neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, şi ajunge
în termen la autorul ofertei.
Tăcerea sau inacţiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când
aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din
uzanţe sau din alte împrejurări.
Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:
- cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;
- nu respectă forma cerută anume de ofertant;
- ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
Răspunsul destinatarului, poate fi considerat, după împrejurări, ca o contraofertă.
Acceptarea tardivă produce efecte numai dacă autorul ofertei îl înştiinţează de îndată
pe acceptant despre încheierea contractului.
Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din
motive neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl înştiinţează despre
aceasta de îndată.
Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori
concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea.
6.4. REGULI DESTINATE RAPORTURILOR JURIDICE CE IMPLICĂ PROFESIONIŞTI
73
Aşa cum am anticipat o serie de reguli care se aflau în codul de comerţ şi aveau în
vedere anumite raporturi juridice au fost transferate în noul cod civil modificându-se
01:00
textul dar nu şi substanţa.
Vom prezenta în acest capitol cele mai relevenat dispoziţii cu caracter general
urmând ca regulile aplicabile în cadrului unui contract special să fie prezentate în
capitolele următoare.
Determinarea preţului între profesionişti
În cazul în care într-un contract încheiat între profesionişti nu se stabileşte preţul şi

nici nu se indică o modalitate pentru a-l determina, în temeiul art. 1233 vom presupune că
părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru
aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ
rezonabil.
Prezumţie de solidaritate
Dacă în raporturile contractuale încheiate de simple persoane fizice răspunderea

solidară trebuie menţionată expres în cazul în care profesioniştii îşi asumă împreună o
obligaţie în exerciţiul activităţii unei întreprinderi se prezumă în acest caz solidaritatea lor
faţă de creditor (art.1446).
Diligenţa cerută în executarea obligaţiilor
Ca regulă generală, debitorul este ţinut să îşi execute obligaţiile cu diligenţa pe care
un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege
sau prin contract s-ar dispune altfel.
Totuşi, în cazul unor obligaţii inerente unei activităţi profesionale, diligenţa se va
aprecia ţinând seama de natura activităţii exercitate (art.1480 alin.2).
Impreviziunea
Conform art. 1270 alin.1 NCC, contractul valabil încheiat are putere de lege între
părţile contractante. Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor
a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie
datorită scăderii valorii contraprestaţiei (art. 1271 alin.1 NCC).
Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită
unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea
74
debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:
 adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
 încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
Evident, aceste dispoziţii nu pot fi aplicabile oricând şi în orice situaţii ci numai dacă:
 schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
 schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu
puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul
încheierii contractului;
 debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în
mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
 debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea
adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
Chiar dacă teoria impreviziunii cu efectele pe care le determină par a fi reguli de
natură generală considerăm că şi această prevedere – care nu se regăsea în codul de
comerţ însă era acceptat pe plan internaţional în contractele comerciale – urmează a fi
aplicată exclusiv în contractele comerciale.
Să ne reamintim...
Conform principiilor dreptului civil, contractul valabil încheiat are putere de lege
între pă rţile contractante.
Cu toate acestea în contractele comerciale care se desfă șoară pe durată medie sau
lungă anumite ipoteze pot conduce la posibilitatea renegocierii contractului sau la
desființarea acestuia fă ră daune interese.
6.5. REZUMAT
În pofida pretinsei sau doritei unificări a dreptului privat în interiorul

noului cod civil au rămas o serie de prevederi care se aplică
raporturilor cu profesioniştii în temeiul normei, fie sunt utilizate doar
de către aceştia întrucât au în vedere raporturi juridice în care
simplele persoane fizice nu se implică;
75
Crearea unei relaţii contractuale la distanţă se poate materializa prin
schimbul de corespondenţă tangibilă şi mecanismul acceptării ofertei,
În sfera obligaţiilor cu caracter general, trebuie menţionate

următoarele instituţii aplicabile raporturilor cu profesioniştii:
determinarea preţului între profesionişti, prezumţie de solidaritate,
diligenţa cerută în executarea obligaţiilor şi efectele impreviziunii.
6.6. TEST DE AUTOEVALUARE
1. Când răspunsul destinatarului nu constituie acceptare?
2. Ce se întâmplă atunci când între profesionişti nu se stabileşte un preţ?
3. Care este regula în materie de solidaritate a debitorilor profesionişti?
4. Ce este impreviziunea?
1. Atunci când:
- cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;
- nu respectă forma cerută anume de ofertant;
- ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
2. Vom presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în

domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa
unui asemenea preţ, un preţ rezonabil.
3. Întotdeauna se prezumă solidaritate acestora.
76
4. O ipoteză în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită
unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea
debitorului la executarea obligaţiei când instanţa poate să dispună fie adaptarea
contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce
rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului, la momentul şi în
condiţiile pe care le stabileşte.
6.7. TEME DE CONTROL

Schițați ipoteze în care condițiile economice ale contractului se modifică atâ t de
profund încâ t este necesară renegocierea contractului.
6.8. BIBLIOGRAFIE
2014, pp. 402-458.
77
UNITATEA DE ÎNVĂ Ţ ARE 7 – PRINCIPALELE CONTRACTE
COMERCIALE . VÂ NZAREA
Cuprins
7.1. Obiective
7.2. Competențe
7.3. Contractele comerciale
7.4. Vânzarea comercială
7.5. Obligațiile principale ale vânzătorului
7.6. Obligațiile principale ale cumpărătorului
7.7. Transmiterea dreptului de proprietate
7.8. Rezumat
7.9. Test de evaluare a cunoştinţelor
7.10. Temă de control
7.11. Bibliografie
Conținut
Această unitate de învățare prezintă principalele considerații referitoare la contractele

utilizate în activitatea comercială și cu precădere regulile aplicabile în cazul contractului
de vânzare.

În această unitate de învățare, se va prezenta conceptul de contract comercial, astfel
încât studenții să poată înţelege exact ceea ce reglementează actualul cod civil, să
cunoască principalele contracte comerciale și să realizeze distincţii între acestea sau față
de contractele civile precum și în mod complet contractul de vânzare.
7.2. COMPETENȚ E
Ce este un contract comercial?

Cum definiți contractul de vânzare?
Care este mecanismul, efectele și formele de răspundere în cadrul vânzării?
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
78
7.3. CONTRACTELE COMERCIALE
00:00 În pofida textelor noului Cod civil care indică la nivel de deziderat faptul
reglementarea contractelor este unitară începând cu 2011 realitatea este sensibil
diferită.
Pe de o parte, o serie de contracte reglementate de Codul civil conțin reguli

speciale care se aplică atunci când una dintre părți este considerată a fi
profesionist și în această situație practic se va recontura același tip de raport
juridic reglementat de o normă cu caracter excepțional iar pe de altă parte, multe
dintre dispozițiile sau chiar contractele reglementate de cod nu vor fi utilizate
decât în activități cu caracter lucrativ, activități realizate de regulă de societăți și
nu de simple persoane fizice.
Mai mult unele contracte precum leasingul sunt în continuare reglementate de

legi speciale și prin urmare chiar dacă nu se regăsesc într-un cod comerciale
modern nu și-au pierdut din caracterul lor comercial.
Prin urmare, apreciem că un concept precum cel al contractelor comerciale nu

și-a pierdut sub nicio formă actualitatea indiferent de prevederile codului civil.
Prin contracte comerciale – chiar în contextul epurării din legislație a

adjectivului comercial sau a substantivului comerciant – vom reține acea
categorie de contracte prin intermediul căruia cel puțin una dintre părți urmărește
realizarea unei operațiuni comerciale pentru a obține profit într-o perioadă scurtă
sau medie.
Astfel, vom reține, ca principale contracte comerciale, vânzarea mandatul

remunerat, contractul de comision sau de consignație, contractele bancare prin
excelență, contractele de expediție și transport, de leasing precum și contractul de
antrepriză fără ca această enumerare să fie exhaustivă.
79
7.4. VÂ NZAREA COMERCIALĂ
Prevederile art. 1650 din noul cod civil definesc vânzarea ca un contract prin
care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun in schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă sa îl
plătească.
Textul precizează totodată că prin vânzare poate fi transmis şi un
dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Obiectul material al vânzării îl va constitui prin urmare orice bun daca
vânzarea nu este interzisa ori limitata prin lege sau prin convenție ori testament.
De asemenea, prin contractul de vânzare se poate determina transferul
dreptului de proprietate al unui bun viitor.
În această ipoteză, cumpărătorul dobândește proprietatea in momentul în care
bunul s-a realizat.
In cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu exista la data
încheierii contractului, cumpărătorul dobândește proprietatea la momentul
individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după
caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate
acestea, daca nerealizarea este determinata de culpa vânzătorului, el este ținut sa
plătească daune-interese.
Când bunul se realizează numai parțial, cumpărătorul are alegerea fie de a
cere desființarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a prețului.
Aceeași soluție se aplica si atunci când genul limitat s-a realizat numai parțial si,
din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri
prevăzută in contract. Daca nerealizarea parțială a bunului sau, după caz, a genului
limitat a fost determinata de culpa vânzătorului, acesta este ținut sa plătească
daune-interese.
Atunci când cumpărătorul si-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului
limitat, după caz, el rămâne obligat la plata prețului.
Bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit
80
destinației in vederea căreia a fost încheiat contractul.
Prețul consta într-o sumă de bani. Acesta trebuie să fie serios si determinat sau
cel puțin determinabil.
Vânzarea făcuta pe un preț care nu a fost determinat in contract este valabilă
daca părțile au convenit asupra unei modalități prin care prețul poate fi determinat
ulterior, dar nu mai târziu de data plații si care nu necesita un nou acord de voința
al părților.
Prețul poate fi determinat si de către una sau mai multe persoane desemnate
potrivit acordului părților.
Atunci când persoanele astfel desemnate nu determina prețul in termenul
stabilit de părți sau, în lipsa, în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la
cererea părții interesate, președintele judecătoriei de la locul încheierii contractului
va desemna, de urgenta, in camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert
pentru determinarea prețului. Remunerația expertului se plătește în cote egale de
către părți.
Dacă prețul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea
contractului, vânzarea este nulă, afara de cazul in care părțile au convenit un alt
mod de determinare a prețului.
Prețul vânzării este suficient determinat daca poate fi stabilit potrivit

împrejurărilor.
Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde in mod
obișnuit, se prezuma ca părțile au avut in vedere prețul practicat in mod obișnuit
de vânzător.
In lipsa de stipulație contrara, vânzarea unor bunuri al căror preț este stabilit
pe piețe organizate este presupusa a se fi încheiat pentru prețul mediu aplicat in
ziua încheierii contractului pe piața cea mai apropiata de locul încheierii
contractului. Daca aceasta zi a fost nelucrătoare, se tine seama de ultima zi
lucrătoare.
Când pretul se determina in functie de greutatea lucrului vandut, la stabilirea
cuantumului sau nu se tine seama de greutatea ambalajului.
81
Vânzarea este anulabila atunci cand pretul este stabilit fara intentia de a fi
platit.
De asemenea, daca prin lege nu se prevede altfel, vanzarea este anulabila cand
pretul este intr-atat de disproportionat fata de valoarea bunului, incat este evident
ca partile nu au dorit sa consimta la o vanzare.
7.5.OBLIGAŢIILE PRINCIPALE ALE VÂ NZĂ TORULUI
Art. 1.672 stabileşte obligaţiile esenţiale care îi revin vânzătorului. Astfel,

acesta urmează să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut –
aceasta fiind de altfel finalitatea contractului –, să predea bunul cumpărătorul –
pentru ca acesta, devenit deja proprietar sau titular al dreptului transmis să poată
exercita toate atribuțiile conferite de acest drept real – şi, în cele din urmă să îl
garanteze pe cumpărător contra evicţiunii (pierderea dreptului real pe cale
judecătorească în favoare unui terţ) şi viciilor bunului.
7.6. OBLIGAȚ IILE PRINCIPALE ALE CUMPĂ RĂ TORULUI

În schimb, cumpărătorul va avea următoarele obligaţii considerate principale
(art. 1719):
- sa preia bunul vândut;
- sa plătească prețul vânzării.
Spre deosebire de codul civil abrogat, preluarea bunului, acţiune deosebit de
importantă, mai ales în activitatea comercială, când mărfurile pot avea caracter
perisabil, a fost considerată obligaţie de esenţa contractului.

7.7. TRANSMITEREA PROPRIETĂ Ț II SAU A DREPTULUI VÂ NDUT
Codul civil acordă prioritate principiului consensualismului. Astfel,

proprietatea se stramuta de drept cumpărătorului din momentul încheierii
contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost plătit încă.
Odata cu proprietatea cumpărătorul dobandeşte toate drepturile şi acţiunile
82
accesorii ce au aparţinut vânzătorului.
Atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen
limitat, proprietatea se transfera cumparatorului la data individualizarii acestora
prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin orice alt mod convenit sau
impus de natura bunului.
Daca, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat,
acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vânzătorul este
obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau către
cumpărător.
Obligația vânzătorului se considera ca fiind executata fie prin dobândirea de
către acesta a bunului, fie prin ratificarea vanzarii de catre proprietar, fie prin orice
alt mijloc, direct ori indirect, care procura cumpărătorului proprietatea asupra
bunului.
Stipulația prin care vânzătorul isi rezerva proprietatea bunului pana la plata
integrala a pretului este valabila chiar daca bunul a fost predat. Aceasta stipulatie
nu poate fi insa opusa tertilor decat dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate
cerute de lege, dupa natura bunului.
Predarea se face prin punerea bunului vandut la dispozitia cumparatorului,
impreuna cu tot ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru exercitarea libera si
neingradita a posesiei.
Obligația de a preda bunul se intinde si la accesoriile sale, precum si la tot ce
este destinat folosintei sale perpetue.
Vanzatorul este, de asemenea, obligat sa predea titlurile si documentele
privitoare la proprietatea sau folosinta bunului.
In cazul bunurilor de gen, vanzatorul nu este liberat de obligatia de predare
chiar daca lotul din care faceau parte bunurile respective a pierit in totalitate, afara
numai daca lotul era anume prevazut in conventie.
Vânzătorul este de drept obligat sa il garanteze pe cumparator impotriva
evictiunii care l-ar impiedica total sau partial in stapanirea netulburata a bunului
vandut.
Garantia este datorata impotriva evictiunii ce rezulta din pretentiile unui tert
numai daca acestea sunt intemeiate pe un drept nascut anterior datei vanzarii si
83
care nu a fost adus la cunostinta cumparatorului pana la acea data.
De asemenea, garantia este datorata impotriva evictiunii ce provine din fapte
imputabile vanzatorului, chiar daca acestea s-au ivit ulterior vanzarii.
Rezoluțiunea contractului
Cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării dacă a fost evins de întregul
bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut
evicţiunea, el nu ar mai fi încheiat contractul.
Odată cu rezoluţiunea, cumpărătorul poate cere restituirea preţului şi repararea
prejudiciului suferit.
Restituirea preţului.
Vânzătorul este ţinut să înapoieze preţul în întregime chiar dacă, la data
evicţiunii, valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări
însemnate, fie din neglijenţa cumpărătorului, fie prin forţă majoră.
Dacă însă cumpărătorul a obţinut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate
bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preţ o sumă corespunzătoare acestui
beneficiu.
Dacă lucrul vândut are, la data evicţiunii, o valoare mai mare, din orice cauză,
vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, sporul
de valoare acumulat până la data evicţiunii.

Întinderea daunelor-interese.
Daunele-interese datorate de vânzător vor cuprinde:
- valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui
care l-a evins;
- cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a
evins, precum şi în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului;
- cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător;
- pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de către cumpărător din cauza
evicţiunii.
Totodată, vânzătorul este ţinut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i
84
se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările
efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt
adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.
Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii la data încheierii contractului, el
este dator să ramburseze cumpărătorului şi cheltuielile făcute pentru efectuarea şi,
după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare.

Garanția contra viciilor bunului vândut.
Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac
bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în
asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut,
cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.
Este considerat drept ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi
descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi
diligent.
Garanţia funcţionează dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
Vânzătorul nu va garanta însă contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoştea
la încheierea contractului.
Nu există garanţie contra viciilor ascunse în cadrul vânzările silite.
Modificarea sau înlăturarea convenţională a garanţiei

Vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar şi atunci
când nu le-a cunoscut, în cazul în care părţile nu au convenit altfel.
Clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în
privinţa viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data
încheierii contractului.
Denunţarea viciilor. Condiţii.
Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului trebuie să le aducă

la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu
85
împrejurările, sub sancţiunea decăderii din drept.
În cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil
corporal, termenul este de doar două zile lucrătoare.
În ipoteza în care viciul apare în mod gradual, termenele încep să curgă din
ziua în care cumpărătorul îşi dă seama de gravitatea şi întinderea viciului.
Aceste reguli nu vor fi însă aplicabile dacă se dovedeşte că vânzătorul a
tăinuit viciul.
Efectele garanţiei.
În temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor, cumpărătorul
poate obţine, după caz:
- înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
- înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;
- reducerea corespunzătoare a preţului sau
- rezoluţiunea vânzării.
La cererea vânzătorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de
scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate
dispune o altă măsură dintre cele evocate decât cea solicitată de cumpărător.
Garanţia pentru buna funcţionare. Condiţii.

În plus faţă de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul poate să garanteze
pentru un timp determinat buna funcționare a bunului vândut.
Prin urmare, în temeiul acestei garanţii suplimentare el este obligat să repare
bunul pe cheltuiala sa în ipoteza în care ar apărea defecţiuni înăuntrul termenului
de garanție.
Vânzătorul este obligat sa înlocuiască bunul vândut când reparația este
imposibilă sau dacă durata acesteia depășește timpul stabilit prin contract sau prin
legea specială.
În ipoteza în care părţile nu au stabilit un termen sau în absenţa unei legi
speciale care să stabilească un termen, durata maximă a reparaţiei este de 15 zile
de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.
Există de asemenea posibilitatea înlocuirii bunului. Aceasta trebuie să se
realizeze într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, altfel vânzătorul va fi
86
obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit în schimbul
înapoierii bunului.
Defecțiunea imputabila cumpărătorului

Trebuie reţinut că garanţia nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedeşte ca
defecțiunea s-a produs din cauza modului impropriu in care cumpărătorul a folosit
sau a păstrat bunul.
Instanţa judecătorească va aprecia comportamentul cumpărătorului luându-se
in considerare instrucțiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător.
Comunicarea defecțiunii
Sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să
comunice defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanţie. Dacă această
comunicare nu a putut fi făcută în termenul de garanţie, din motive obiective,
cumpărătorul are obligaţia să comunice defecţiunea într-un termen rezonabil de la
data expirării termenului de garanţie.
Aceste reguli se vor aplica în mod corespunzător şi în cazul în care vânzătorul
a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calităţi.
Obligațiile cumpărătorului
Locul şi data plăţii preţului. În lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul
trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii
contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă.
Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei
stipulaţii contrare, plata preţului se face la locul care rezultă din uzanţe sau, în
lipsa acestora, la locul destinaţiei.
Dobânzi asupra preţului.

În lipsa unei convenţii contrare, cumpărătorul este obligat să plătească
dobânzi asupra preţului din ziua dobândirii proprietăţii, în cazul în care bunul
produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce
fructe, însă îi aduce alte foloase.
87

Suspendarea plăţii preţului.
Cumpărătorul care află de existenţa unei cauze de evicţiune este îndreptăţit să
suspende plata preţului până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă
o garanţie corespunzătoare.
Cumpărătorul nu poate suspenda plata preţului dacă a cunoscut pericolul
evicţiunii în momentul încheierii contractului sau dacă în contract s-a prevăzut că
plata se va face chiar în caz de tulburare.
Garantarea creanţei preţului.

Pentru garantarea obligaţiei de plată a preţului, în cazurile prevăzute de lege
vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra
bunului vândut.

Sancţiunea neplăţii preţului.
Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obţină fie
executarea silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării, precum şi, în
ambele situaţii, daune-interese, dacă este cazul.

Punerea de drept în întârziere.
În ipoteza vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere
cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit preţul şi
nici nu a preluat bunul.
În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de
valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privinţa preluării lor, atunci
când nu le-a preluat în termenul convenit, chiar dacă preţul a fost plătit, sau atunci
când a solicitat predarea, fără să fi plătit preţul.

Executarea directă.
Există totodată posibilitatea ca din diverse motive cumpărătorul unui mărfi să
nu îşi îndeplinească obligaţia de preluare sau de plata.
În ambele cazuri, vânzătorul are dreptul de a depune lucrul vândut intr-un
88
depozit, la dispoziţia şi pe cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.
Vânzarea se va face prin licitaţie publică sau chiar pe preţul curent, dacă
lucrul are un preţ la bursă sau în târg ori stabilit de lege, de către o persoană
autorizată de lege pentru asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzător la plata
diferenţei dintre preţul convenit la prima vânzare şi cel efectiv obţinut, precum şi
la daune-interese.
Dacă vânzarea are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preţ curent iar
contractul nu a fost executat din culpa vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a
cumpăra bunuri de acelaşi gen pe cheltuiala vânzătorului, prin intermediul unei
persoane autorizate.
Cumpărătorul are dreptul de a pretinde diferenţa dintre suma ce reprezintă
cheltuielile achiziţionării bunurilor şi preţul convenit cu vânzătorul, precum şi la
daune-interese, dacă este cazul.
Partea care va exercita dreptul prevăzut de prezentul articol are obligaţia de a
încunoştinţa de îndată cealaltă parte despre aceasta.
7.8. REZUMAT
Contractul de vânzare este cel mai complex contract;
Actualul cod civil conţine reguli speciale vizând vânzarea comercială;
Vânzarea presupune un contract prin care vânzătorul transmite sau,

după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun
in schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.
7.9.TEST DE AUTOEVALUARE A CUNOŞ TINŢ ELOR
1. În ce constă preţul şi care sunt caracteristicile sale?

2. Ce este un viciu ascuns?
3. Ce cuprind daunele interese datorate de vânzător?
4. Când şi unde se va plăti preţul?
89
5. Ce presupune garanţia pentru buna funcţionare?
1.Pretul consta intr-o suma de bani. Acesta trebuie sa fie serios si determinat sau cel puțin
determinabil.
2. Acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de
către un cumpărător prudent şi diligent.
3.Daunele-interese datorate de vânzător vor cuprinde:
- valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;
- cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum şi
în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului;
- cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător;
- pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicţiunii.
4. În lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care
bunul se afla în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este
transmisă.
5. În temeiul acestei garanţii suplimentare vânzătorul este obligat să repare bunul pe
cheltuiala sa în ipoteza în care ar apărea defecţiuni înăuntrul termenului de garanție.
7.10. TEMĂ DE CONTROL

Imaginați o ipoteză a unui contract de vâ nzare și puneți în evidență obligațiile
pă rților.
7.11. BIBLIOGRAFIE

2014, pp. 459-498.
90
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 – MANDATUL COMERCIAL ŞI
COMISIONUL
Cuprins
8.1. Obiectivele unităţii de învăţare
8.2. Competenţe conferite
8.3. Contractul de mandat
8.4. Contractul de comision
8.5. Contractul de consignație
8.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
8.7. Rezumat
8.8. Bibliografie
Conținut
În această unitate se vor prezenta conceptele și mecanismele contractelor de

mandat, comision și consignație.

În urma parcurgerii acestei unități studenții vor înțelege conceptele și efectele
juridice ale contractelor de mandat, comision și consignație.
91
8.2. COMPETENŢ E CONFERITE
Ce înțelegem prin contractul de mandat și care sunt efectele sale juridice?
Ce înțelegem prin contractul de comision și care sunt efectele sale juridice?
Ce înțelegem prin contractul de consignație și care sunt efectele sale juridice?
8.3. CONTRACTUL DE MANDAT
00:00 În activitatea comercială, mai ales în cadrul distribuţiei de mărfuri către

consumatori se recurge la utilizarea unor contracte prin care un operator comercial
(producător sau distribuitor), care doreşte să se extindă pe o nouă piaţă este reprezentat în
teritoriu de către un alt comerciant sau profesionist ce activează pe acea piaţă deja şi
cunoaşte capacitatea de absorbţie a pieţii.
Prin mandat, noul cod civil reţine acel contract prin care o parte, numita mandatar,
se obliga sa încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numita
mandant.
Clasificarea contractelor de mandat
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în prezent mandatul poate fi atât cu

reprezentare cât şi fără reprezentare.
În prima ipoteză,mandatarul acţionează în baza procurii pe care a primit-o de la
92
mandant; el va arăta terţului procura pentru ca acesta să cunoască existenţa şi întinderea
împuternicirii acordate.
În cea de a doua ipoteză, terţul nu cunoaşte raportul contractual încheiat între
mandant şi mandatar.
El încheie un contract cu mandatarul fiind convins că acesta acţionează în nume
propriu.

Puterea de reprezentare
Daca din împrejurări nu rezulta altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la

încheierea actelor pentru care a fost împuternicit.
Împuternicirea pentru reprezentare sau, daca este cazul, înscrisul care o constata se
numește procură.
Se va reţine totodată faptul că prevederile generale referitoare la reprezentarea în
contracte urmează a se aplica şi raportului generat de contractul de mandat.
Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros

În funcţie existenţa unei contraprestaţii pentru serviciile realizate mandatul este cu
titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Noul cod civil, păstrând distincţia reţinută de reglementarea anterioară prezumă că
mandatul dintre două persoane fizice ca fiind cu titlu gratuit.
Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale
se prezuma a fi cu titlu oneros.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată
prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsa, după valoarea
serviciilor prestate.
Mandatul cu reprezentare
Mandatul general îl autorizează pe mandatar sa efectueze numai acte de conservare si
de administrare.
Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a
se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acțiuni in justiție,
precum si pentru a încheia orice alte acte de dispoziție, mandatarul trebuie sa fie
împuternicit in mod expres.
Mandatul se întinde si asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar daca nu
93
sunt precizate in mod expres.
Daca părțile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează in 3 ani de la
încheierea lui.

Forma mandatului
Contractul de mandat poate fi încheiat in forma scrisa, autentica ori sub semnătură
privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către
mandatar.
Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite
forme trebuie sa respecte acea forma, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși. Prevederea
nu se aplică atunci când forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fata de
terți, daca prin lege nu se prevede altfel.
In absenta unui refuz neîntârziat, mandatul se considera acceptat daca privește actele
a căror încheiere intră in exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta si-a
oferit serviciile fie in mod public, fie direct mandantului.
In aplicarea acestor prevederi se va ţine seama, intre altele, de prevederile legale, de
practicile statornicite intre părți şi de uzanțe.
Obligațiile mandatarului
Mandatarul nu poate sa depășească limitele stabilite prin mandat.

Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucțiunile primite, dacă ii este imposibil
sa îl înștiințeze in prealabil pe mandant si se poate prezuma că acesta ar fi aprobat
abaterea daca ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. In acest caz, mandatarul este
obligat să îl înștiințeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării
mandatului.
Daca mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ținut sa execute mandatul cu
diligenta unui bun proprietar. Daca însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este
obligat sa îl îndeplinească cu diligenta pe care o manifesta in propriile afaceri.
Mandatarul este obligat sa îl înștiințeze pe mandant despre împrejurările care au
apărut ulterior încheierii mandatului si care pot determina revocarea sau modificarea
acestuia.
Orice mandatar este ținut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remită
mandantului tot ceea ce a primit in temeiul împuternicirii sale, chiar daca ceea ce a primit
94
nu ar fi fost datorat mandantului.
In perioada in care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant
ori in numele lui se afla in deținerea mandatarului, acesta este obligat sa le conserve.
Mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuințate in folosul sau începând
din ziua întrebuințării, iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua in care a fost pus in
întârziere.
In lipsa unei convenții contrare, mandatarul care si-a îndeplinit mandatul nu răspunde
fata de mandant cu privire la executarea obligațiilor asumate de persoanele cu care a
contractat, cu excepția cazului in care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi trebuit sa îi fi
fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.
Mandatarul este ținut să îndeplinească personal mandatul, cu excepția cazului in care
mandantul l-a autorizat in mod expres să își substituie o alta persoana in executarea in tot
sau in parte a mandatului.
Chiar in absenta unei autorizări exprese, mandatarul își poate substitui un terț dacă:
1. împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
2. ii este imposibil sa îl înștiințeze in prealabil pe mandant asupra acestor
împrejurări;
3 se poate prezuma ca mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut
împrejurările ce o justifică.
În toate aceste ipoteze, mandatarul este obligat sa îl înștiințeze de îndată pe mandant
cu privire la substituire.
Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru
actele persoanei pe care si-a substituit-o ca si cum le-ar fi îndeplinit el însuși.
Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa
cu care a ales persoana care l-a substituit si i-a dat instrucțiunile privind executarea
mandatului.
In toate cazurile, mandantul are acțiune directa împotriva persoanei pe care
mandatarul si-a substituit-o.
Masuri de conservare a bunurilor mandantului

Mandatarul va exercita drepturile mandantului fata de terți, daca bunurile primite
pentru mandant prezintă semne de deteriorare sau au ajuns cu întârziere.
In caz de urgenta, mandatarul poate proceda la vânzarea bunurilor cu diligenta unui
bun proprietar.
95
În toate aceste cazuri, mandatarul trebuie sa îl anunțe de îndată pe mandant.
Obligațiile mandantului.
În concepţia tradiţională a mandatului, mandantul nu are de principiu obligaţii faţă de
mandatar întrucât mandatul este gratuit.
Atunci când însă mandatul este cu titlu oneros, mandantul are obligaţia de a plăti
mandatarului o remunerație corespunzătoare serviciilor realizate de acesta.
Această remuneraţie se va plăti inclusiv când fără culpa mandatarului, mandatul nu a
putut fi executat.
De asemenea, dacă nu există vreo convenție contrară, mandantul este obligat să pună
la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului.
Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din
urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la
data efectuării cheltuielilor.
Totodată se mai precizează în noul cod, mandantul este obligat să repare prejudiciul
suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din
culpa mandatarului.
Pentru garantarea tuturor creanțelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat,
mandatarul are un drept de retenție asupra bunurilor primite cu ocazia executării
mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.
Încetarea mandatului
Contractul de mandat poate înceta prin oricare dintre următoarele moduri specifice:
- revocarea sa de către mandant;
- renunțarea mandatarului;
- moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.
Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul
unei activități cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează daca aceasta activitate
este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților
ori al moștenitorilor acestora.
Condițiile revocării şi efectele revocării.

Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în
care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.
Împuternicirea data unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revoca mandatul
96
iniţial.
Mandantul care revoca mandatul rămâne ținut să işi execute obligațiile fata de
mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din
cauza revocării nejustificate ori intempestive.
Atunci când părţile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se considera a fi
nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de
forţă majoră.
Renunţarea mandatarului.
Mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde remuneraţia pentru
actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării.
Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite
prin efectul renunţării, cu excepția cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi
cauzat mandatarului însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data
acceptării mandatului.
8.4. CONTRACTUL DE COMISION
Conform definiţiei promovate de noul cod civil, mandatul fără reprezentare este
contractul în temeiul căruia o parte, numita mandatar, încheie acte juridice în nume
propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numita mandant, şi îşi asumă faţă de terţi
obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre
mandat.
Principala diferenţă constă în faptul că terţii nu au niciun raport juridic cu mandantul.
Contractul de comision, ca aplicaţie a acestei forme de mandat, este mandatul care
are ca obiect achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe
seama comitentului şi în numele comisionarului, care acționează cu titlu profesional,
în schimbul unei remunerații numita comision.
Terţul contractant este ţinut direct faţă de comisionar pentru obligaţiile sale.
Obligaţiile comisionarului
Principalul angajament al comisionarului este să respecte întocmai instrucţiunile
exprese primite de la comitent.
97
Prin excepţie, comisionarul se poate îndepărta de la instrucţiunile primite de la
comitent numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
 nu este suficient timp pentru a se obţine autorizarea sa prealabilă în raport cu
natura afacerii;
 se poate considera în mod rezonabil ca acesta, cunoscând împrejurările
schimbate, şi-ar fi dat autorizarea;
 îndepărtarea de la instrucţiuni nu schimbă fundamental natura şi scopul sau
condiţiile economice ale împuternicirii primite.
Obligaţia de plată a comisionului este principala obligaţie a comitentului; acesta nu

poate refuza plata comisionului atunci când terţul execută întocmai contractul încheiat de
comisionar cu respectarea împuternicirii primite.
Comitentul poate revoca împuternicirea dată comisionarului până în momentul în

care acesta a încheiat actul cu terţul.
În acest caz, comisionarul are dreptul la o parte din comision, care se determină
ţinând cont de diligenţele depuse şi de cheltuielile efectuate cu privire la îndeplinirea
împuternicirii până în momentul revocării.
Comisionarul nu răspunde faţă de comitent în cazul în care terţul nu îşi execută
obligaţiile decurgând din act.
Cu toate acestea, el îşi poate asuma expres obligația de a garanta pe comitent de
executarea obligaţiilor terţului. În acest caz, în absenţa unei prevederi contrare, comitentul
va plăti comisionarului un comision special "pentru garanție" sau "pentru credit" ori un
alt asemenea comision stabilit prin convenţia lor sau, în lipsă, de către instanţă, care va
ţine cont de împrejurări şi de valoarea obligaţiei garantate.
8.5. CONTRACTUL DE CONSIGNAȚ IE
Contractul de consignație este o varietate a contractului de comision care are ca

obiect vânzarea unor bunuri mobile, pe care consignantul le-a predat
consignatarului în acest scop.
Prețul la care bunul urmează sa fie vândut este cel stabilit de părțile contractului de
consignație sau, in lipsa, prețul curent al mărfurilor de pe piața relevantă, de la momentul
vânzării.
98
Consignantul poate modifica unilateral prețul de vânzare stabilit, iar consignatarul va
fi ținut de aceasta modificare de la momentul la care i-a fost adusa la cunoștință in scris.
Consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea contractului,
păstrând dreptul de a inspecta si controla starea acestora pe toata durata contractului.
Consignantul dispune de bunurile încredințate consignatarului, pe toata durata
contractului. El le poate relua oricând, chiar in cazul in care contractul a fost încheiat pe
durata determinată.
Contractul de consignație este prezumat cu titlu oneros, iar remunerația la care
are dreptul consignatarul se stabilește prin contract sau, in lipsa, ca diferență dintre prețul
de vânzare stabilit de consignant si prețul efectiv al vânzării.
Daca vânzarea s-a făcut la prețul curent, remunerația se va stabili de către instanță,
potrivit cu dificultatea vânzării, diligențele consignatarului si remunerațiile practicate pe
piața relevantă pentru operațiuni similare.
Consignantul va acoperi consignatarului cheltuielile de conservare si vânzare a
bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel.
In cazul in care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia
consignatarului, precum si in cazul in care contractul de consignație nu se poate executa,
fără vreo culpa din partea consignatarului, acesta are dreptul sa îi fie acoperite toate
cheltuielile făcute pentru executarea contractului.
Consignantul va fi ținut de plata cheltuielilor de întreținere si de depozitare a
bunurilor, ori de cate ori va ignora obligația sa de a relua bunurile.
Dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant in caz de
încetare a contractului prin renunțarea consignatarului, acesta rămâne ținut de obligațiile
sale de păstrare a bunurilor, asigurare si întreținere a acestora până când acestea sunt
reluate de consignant. Acesta are obligația sa întreprindă toate diligentele necesare reluării
bunurilor imediat după încetarea contractului, sub sancțiunea acoperirii cheltuielilor de
conservare, depozitare si întreținere.
Primirea, păstrarea şi asigurarea bunurilor

Consignatarul va primi şi va păstra bunurile ca un bun proprietar şi le va remite
cumpărătorului sau consignantului, după caz, in starea in care le-a primit spre vânzare.
Consignatarul va asigura bunurile la valoarea stabilita de părțile contractului de
consignație sau, in lipsa, la valoarea de circulație de la data primirii lor în consignație. El
va fi ținut fata de consignant pentru deteriorarea sau pieirea bunurilor din cauze de forță
majoră ori fapta unui terț, daca acestea nu au fost asigurate la primirea lor in consignație
99
ori asigurarea a expirat si nu a fost reînnoită ori societatea de asigurări nu a fost agreată de
consignant. Consignatarul este obligat să plătească cu regularitate primele de asigurare.
Consignantul va putea asigura bunurile pe cheltuiala consignatarului, dacă acesta
omite sa o facă.
Asigurările sunt contractate de drept în favoarea consignantului, cu condiția ca acesta
să notifice asiguratorului contractul de consignație înainte de plata despăgubirilor.
8.6. REZUMAT
Mandatul, comisionul și consignația sunt forme contractuale prin care

o persoană este reprezentată printr-un profesionist;
Indiferent de faptul că terțul cunoaște acest natura relațiilor dintre

mandant și mandatar raportul juridic dă naștere unor drepturi și
obligații pentru fiecare parte iar în activitatea comercială acesta nu
poate fi niciodată un act lipsit de onerozitate;
Comisionul este o varietate a mandatului fără reprezentare în timp ce

consignația este o varietate a celui din urmă.
8.7.TEST DE AUTOEVALUARE A CUNOŞ TINŢ ELOR
1. Cum se clasifică mandatul?

2. Ce face diferența între cele două forme?
3. Care este diferența actuală între mandat și comision?
100
4. Care este diferența între comision și consignație?
5. Răspunde comisionarul pentru atitudinea ulterioară a terțului în raport cu
comitentul?
1. Mandatul poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare.

2. Faptul că în prima ipoteză terțul cunoaște raportul juridic conturat între mandant
și mandatar.
3. Prin mandat, înțelegem de regulă mandatul cu reprezentare care poate presupune
implicarea unui profesionist – și atunci este obligatoriu remunerat – în timp ce
prin comision se exclude reprezentarea chiar dacă obligatoriu o parte acționează
ca profesionist.
4. Contractul de consignație este o varietate a contractului de comision care are ca
obiect vânzarea unor bunuri mobile.
5. Nu. Comisionarul nu răspunde faţă de comitent în cazul în care terţul nu îşi
execută obligaţiile decurgând din act cu excepția ipotezei când și-a asumat expres
acest lucru.
8.8. BIBLIOGRAFIE
2014, pp. 535-569.
101
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 – CONTRACTUL DE AGENȚIE
Cuprins
Introducere
9.1. Obiective
9.2. Competențe
9.3. Consideraţii generale
9.4. Efectele juridice ale contractului
9.5. Alte reguli relevante
9.6. Rezumat
9.8. Bibliografie

În această unitate de învățare se vor prezenta conceptul contractului de agenție
precum și efectele acestuia.
9.2. COMPETENȚ E
Ce este un contract de agenție?
Care sunt efectele juridice pe care le genereză?
Ce clauze speciale pot apărea în cuprinsul său?
102
9.3. CONSIDERAŢII GENERALE

00:00
Aspecte generale
În activitatea comercială, mai ales în cadrul distribuţiei de mărfuri către consumatori
se recurge la utilizarea unor contracte prin care un operator comercial (producător sau
distribuitor), care doreşte să se extindă pe o nouă piaţă este reprezentat în teritoriu de către
un alt comerciant sau profesionist ce activează pe acea piaţă deja şi cunoaşte
caracteristicile cererii.
Prin contractul de agenție comitentul îl împuternicește în mod statornic pe agent

fie sa negocieze, fie atât sa negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe
seama comitentului, în schimbul unei remunerații, in una sau in mai multe regiuni
determinate.
Agentul este un intermediar independent care acționează cu titlu profesional.
El nu poate fi în același timp prepusul comitentului – angajat cu contract de muncă.
Dispozițiile din codul civil nu se aplica activității persoanelor care:

 acționează ca intermediar in cadrul burselor de valori si al piețelor
reglementate de mărfuri si instrumente financiare derivate;
 au fie calitatea de agent fie pe cea de broker de asigurări şi reasigurări;
 prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
De asemenea, nu va fi agent persoana care:
103
 are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept
de reprezentare a acesteia;
 este asociat ori acționar si este împuternicită, în mod legal, să îi reprezinte pe
ceilalți asociați sau acționari;
 are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau
administrator-sechestru in raport cu comitentul.
Exclusivitatea. Concept şi efecte juridice. Agentul nu poate negocia sau încheia pe

seama sa, fără consimțământul comitentului, in regiunea determinata prin contractul de
agenție, contracte privind bunuri si servicii similare celor care fac obiectul contractului de
agenție.
In lipsa unei prevederi contrare, agentul poate reprezenta mai mulți comitenți, iar
comitentul poate să contracteze cu mai mulți agenți, în aceeași regiune şi pentru același
tip de contracte.
Agentul poate reprezenta mai mulți comitenți concurenți, pentru aceeași regiune si
pentru același tip de contracte, numai dacă se stipulează expres in acest sens.
Clauza de neconcurenţă. Concept şi efecte juridice. Prin clauza de neconcurenţă

se va înțelege acea stipulație contractuala al cărei efect consta in restrângerea activității
profesionale a agentului pe perioada contractului de agenție sau ulterior încetării sale.
Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancțiunea nulității absolute.
Clauza de neconcurență se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul
de persoane si regiunea geografica la care se refera contractul de agenție si doar pentru
bunurile si serviciile in legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să
încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenta este considerata
nescrisa.
Restrângerea activității prin clauza de neconcurenta nu se poate întinde pe o perioada
mai mare de 2 ani de la data încetării contractului de agenție.
Când s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, acesta se va reduce de drept la
termenul maxim din prezentul alineat.
Agentul poate primi reclamații privind viciile bunurilor vândute sau serviciilor
prestate de comitent, fiind obligat să îl înștiințeze de îndată pe acesta.
La rândul sau, agentul poate lua orice masuri asiguratorii in interesul comitentului,
104
precum si orice alte masuri necesare pentru conservarea drepturilor acestuia din urma.
Forma contractului
Contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada
01:25 contractului.
Oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris
semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificările acestuia.
Părţile nu pot renunţa la acest drept.
9.4. EFECTELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI
Agentul trebuie să îndeplinească, personal sau prin prepuşii săi, obligaţiile ce decurg
din împuternicirea care îi este dată, cu bună-credinţă şi loialitate.
În mod special, agentul este obligat:
 să îi procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar putea
interesa pe acesta privitoare la regiunile stabilite în contract, precum şi să
comunice toate celelalte informaţii necesare de care dispune
 să depună diligenţele necesare pentru negocierea şi, dacă este cazul,
încheierea contractelor pentru care este împuternicit, în condiţii cât mai
avantajoase pentru comitent;
 să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent;
 să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru contractele care îl privesc
pe fiecare comitent;
 să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să asigure
identificarea lor.
Substituirea agentului în tot sau în parte este supusă regulilor aplicabile în materia
contractului de mandat.
Agentul care se află în imposibilitate de a continua executarea obligaţiilor ce îi revin
trebuie să îl înştiinţeze de îndată pe comitent, sub sancţiunea plăţii de daune-interese.
Faţă de contractul de mandat codul civil precizează unele dintre obligaţiile
105
comitentului considerate astfel de esenţa contractului:
 sa pună la dispoziție agentului, in timp util si intr-o cantitate
corespunzătoare, mostre, cataloage, tarife si orice alta documentație,
necesare agentului pentru executarea împuternicirii sale
 să furnizeze agentului informațiile necesare executării contractului de
agenție;
 să îl înștiințeze pe agent, intr-un termen rezonabil, atunci când anticipează ca
volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-
ar fi putut aștepta in mod normal;
 să plătească agentului remunerația in condițiile si la termenele stabilite in
contract sau prevăzute de lege;
 comitentul trebuie sa îl informeze pe agent intr-un termen rezonabil cu
privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau,
după caz, încheiat de agent.
In raporturile sale cu agentul, comitentul trebuie sa acționeze cu loialitate si cu bună-
credință.
Atunci când agentul a fost împuternicit doar să negocieze, iar comitentul nu

comunică în termen rezonabil acordul sau pentru încheierea contractului negociat de agent
conform împuternicirii primite, se consideră ca a renunțat la încheierea acestuia.
Agentul are dreptul la o remunerație pentru toate contractele încheiate ca efect al

intervenției sale.
Remunerația poate fi exprimata in cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul
contractelor sau actelor de comerț, ori la valoarea acestora, când se numește comision.
02:00
In lipsa unei stipulații exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o
remunerație stabilita potrivit uzanțelor aplicabile fie in locul in care agentul îşi desfășoară
activitatea, fie in legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenție.
Daca nu exista astfel de uzanțe, agentul este îndreptățit sa primească o remunerație
rezonabila, in funcție de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.
Atunci când agentul este remunerat total sau parțial cu un comision acesta este
datorat pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenție, dacă acestea sunt
încheiate:
106
 ca urmare a intervenției sale;
 fără intervenția agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru
contracte sau acte de comerț similare;
 cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care
agentul a primit împuternicire exclusivă.
În lipsa unei convenţii contrare, dreptul la comision se naşte la data la care este
îndeplinită una dintre condiţiile următoare:
 comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană;
 comitentul ar fi trebuit să îşi execute obligaţiile contractuale potrivit
convenţiei sale cu terţul;
 terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.
Comisionul se datorează şi pentru contractele încheiate, dar la a căror executare
părţile acestora au renunţat, în condiţiile în care agentul şi-a îndeplinit obligaţiile.
Atunci când contractul încheiat nu se execută de către părţi ca urmare a unor
circumstanţe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce
proporţional cu neexecutarea, după caz.
În caz de executare parţială din partea terţului, agentul este îndreptăţit doar la plata
unei părţi din comisionul stipulat, proporţional cu executarea contractului încheiat între
comitent şi terţ.
În ambele cazuri mai sus evocate, comisioanele primite vor fi rambursate, după caz,
în tot sau în parte.
La sfârşitul fiecărui trimestru comitentul trebuie să trimită agentului copiile de pe
facturile care au fost expediate terţilor, precum şi descrierea calculului valorii
comisionului.
La cererea agentului, comitentul îi va comunica de îndată informaţiile necesare
calculării comisionului, inclusiv extrasele relevante din registrele sale contabile. De la
aceste prevederi nu se poate deroga.
9.5. ALTE REGULI RELEVANTE
Contractul de agenţie încheiat pe durată determinată, care continuă să fie executat de

părţi după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată.
Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de
107
oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu.
Denunţarea unilaterală poate interveni şi în cadrul contractului de agenţie pe durată
determinată care prevede o clauză expresă privind posibilitatea denunţării unilaterale
anticipate.
În primul an de contract termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puţin o
lună.
În cazul în care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de
preaviz se măreşte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata
termenului de preaviz să depăşească 6 luni.
Dacă părţile convin termene de preaviz mai lungi, prin contractul de agenţie nu se pot
stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina
comitentului.
În lipsa unei prevederi contrare, termenul de preaviz expiră la sfârşitul unei luni
calendaristice.
În toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat fără preaviz de oricare dintre
părţi, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte părţi, atunci când circumstanţe
excepţionale, altele decât forţa majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea
colaborării dintre comitent şi agent.
Contractul încetează la data primirii notificării scrise prin care acesta a fost denunţat.
Indemnizaţiile în caz de încetare a contractului

La încetarea contractului de agenţie agentul are dreptul să primească de la comitent o
indemnizaţie, în măsura în care:
 i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul
operaţiunilor cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase
substanţiale din operaţiunile cu aceşti clienţi; şi
 plata acestei indemnizaţii este echitabilă, având în vedere circumstanţele
concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească
în urma operaţiunilor încheiate de comitent cu clienţii prevăzuţi la lit. a),
precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza
existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă.
Valoarea indemnizaţiei nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului unei
remuneraţii anuale, calculată pe baza mediei anuale a remuneraţiilor încasate de agent pe
parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dacă durata contractului nu însumează 5 ani,
remuneraţia anuală este calculată pe baza mediei remuneraţiilor încasate în cursul
108
perioadei respective.
Acordarea indemnizaţiei nu aduce atingere dreptului agentului de a cere despăgubiri,
în condiţiile legii.
Dreptul la indemnizaţia se stinge dacă agentul ori, după caz, moştenitorul acestuia nu
îl pune în întârziere pe comitent, cu privire la pretenţiile sale, într-un termen de un an de
la data încetării contractului de agenţie.
Agentul nu are dreptul la indemnizaţie în următoarele situaţii:

 comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a
obligaţiilor sale;
 agentul denunţă unilateral contractul, cu excepţia cazului în care această
denunţare este motivată de circumstanţe precum vârsta, infirmitatea ori boala
agentului, în considerarea cărora, în mod rezonabil, nu i se poate cere
acestuia continuarea activităţilor;
 în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un terţ;
 dacă nu se convine altfel de către părţile contractului de agenţie, în cazul
novaţiei acestui contract prin înlocuirea agentului cu un terţ.
Ineficacitatea clauzei de neconcurenţă

Comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenţă atunci când contractul de
agenţie încetează în următoarele situaţii:
 fără a fi aplicabile prevederile art. 2090, comitentul denunţă unilateral
contractul de agenţie cu nerespectarea termenului de preaviz, legal sau
convenţional, şi fără a exista un motiv grav pentru care nu respectă preavizul,
pe care comitentul să îl fi comunicat de îndată agentului;
 contractul de agenţie este reziliat ca urmare a culpei comitentului.
La cererea agentului instanţa poate, ţinând seama şi de interesele legitime ale
comitentului, să înlăture sau să limiteze efectele clauzei de neconcurenţă, atunci când
consecinţele prejudiciabile ale acesteia pentru agent sunt grave şi vădit inechitabile.
109
9.6. REZUMAT
Libertatea serviciilor în spaţiul comunitar nu poate fi concepută fără

libertatea operatorilor financiari
Dreptul comunitar a condus la unificarea terminologiei în domeniul

dreptului bancare şi al asigurărilor
Dreptul comunitar a contribuit esenţial la unificarea regulilor prudenţiale

în aceste sectoare de activitate şi la protejarea consumatorilor
9.7. TEST DE EVALUARE A CUNOŞ TINŢ ELOR
1. Definiți contractul de agenție!
2. Ce înțelegem prin clauza de neconcurență?
3. Cum putem defini agentul?
4. Ce presupune clauza de exclusivitate în favoarea comitentului?
5. Care este contractul anterior studiat cu care se învecinează contractul de

agenție?
1. Contractul de agenție este un un contract prin intermediul căruia comitentul îl

împuternicește în mod statornic pe agent fie sa negocieze, fie atât sa negocieze, cât şi
să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei
remunerații, in una sau in mai multe regiuni determinate.
110
2. Prin clauza de neconcurenţă se va înțelege acea stipulație contractuala al cărei
efect consta in restrângerea activității profesionale a agentului pe perioada
contractului de agenție sau ulterior încetării sale.
3. Agentul este un intermediar independent care acționează cu titlu profesional.
4. Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimțământul
comitentului, in regiunea determinata prin contractul de agenție, contracte privind
bunuri si servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenție.
5. Contractul de mandat cu reprezentare, remunerat.
9.8. BIBLIOGRAFIE.
2014, pp. 570-580.
111
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 – CAMBIA, BILETUL LA ORDIN ŞI
CECUL
Cuprins
Introducere
10.1. Obiective
10.2. Competențe
10.3. Cambia şi biletul la ordin. Noţiuni generale
10.4. Cecul. Noţiune şi mecanism.
10.5. Rezumat
10.7. Bibliografie
În această unitate de învățare se vor prezenta principalele instrumente de credit

și plată utilizate între societăți.
10.2. COMPETENȚ E
Cum definiți cambia și cum funcționează?
112
Cum definiți cecul și cum funcționează ?
10.3. CAMBIA ŞI BILETUL LA ORDIN. NOŢIUNI GENERALE
După conţinutul lor titlurile de valoare se clasifică în trei categorii:

00:00
 efectele de comerţ: cambia, biletul la ordin şi cecul;
 valorile mobiliare: acţiunile şi obligaţiunile;
 titlurile reprezentative ale mărfurilor.
Cambia este un înscris prin care o persoană dă dispoziţie altei persoane să
plătească o sumă de bani, la scadenţă unei a treia persoane sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană se obligă să plătească o
sumă de bani la scadenţă unei persoane sau la ordinul acesteia.
Cecul este un înscris prin care o persoană dă ordin unei bănci la care are un
disponibil să plătească o sumă de bani unei persoane sau la ordinul acesteia.
Cambia cuprinde:
- Denumirea de cambie trecută în însuși textul titlului şi exprimată în limba
întrebuințată pentru redactarea acestui titlu;
- Ordinul necondiționat de a plăti o sumă determinată;
- Numele aceluia care trebuie să plătească – tras -, respectiv numele şi
prenumele, în clar, ale persoanei fizice, respectiv denumirea persoanei juridice ori
a entității care se obligă.
113
În cazul în care numele trasului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie
pe cambie primele caractere din numele si prenumele, respectiv din denumirea
trasului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea
cambiei;
- Codul trasului, respectiv un număr unic de identificare prevăzut în
documentele de identificare sau de înregistrare ale trasului;
- Indicarea scadentei;
- Indicarea locului unde plata trebuie făcută;
- Numele sau denumirea acelui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie
făcută;
- Indicarea datei şi a locului de emisiune;
- Semnătura celui care emite cambia - trăgător.
Titlul căruia ii lipsește vreuna din condițiile menţionate nu are valoarea unei
cambii, mai puţin în următoarele ipoteze:
1.Cambia fără indicarea scadentei este socotită plătibilă la vedere.
2.In lipsa unei indicaţii speciale, locul menţionat lângă numele trasului este
socotit loc de plată si, în același timp, loc al domiciliului trasului.
3. Cambia ce nu menţionează locul emiterii se consideră semnată în locul
indicat lângă numele trăgătorului.
4. Dacă în cambie sunt menţionate mai multe locuri de plată, posesorul
cambiei o va putea prezenta pentru acceptare sau plată la oricare din aceste locuri.
5. Cambia poate fi la ordinul trăgătorului însuși.
6. De asemenea ea poate fi trasa asupra trăgătorului însuși.
Ea poate fi trasă pentru contul unui terţ.
Cambia poate fi plătită la sediul unui terţ, fie în localitatea unde trasul are
sediul, fie în altă localitate.
Atunci când în cambie nu se prevede de tras faptul că plata se va face la sediul
terţului, aceasta se prezumă a fi facută de acesta din urmă.
Într-o cambie plătibilă la vedere sau la un interval de la vedere, trăgătorul
poate menţiona că suma va fi producătoare de dobânda.
În orice alta cambie aceasta precizare se consideră a fi nescrisă.
Cuantumul dobânzii va fi indicat în cambie, în caz contrar, o asemenea
114
dobândă nu va fi luată în considerare.
Dobânda va curge de la data emisiunii cambiei dacă o alta dată nu este
menţionată.
Atunci când într-o cambie suma de plată este scrisa în litere si în cifre, dacă
acestea diferă, suma de plată este cea scrisă în litere.
Când suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre, dacă
diferă, suma de plată va fi suma cea mai mică.
Atunci când cambia cuprinde semnături ale unor persoane incapabile de a se
obliga prin cambie, semnături false sau semnături ale unor persoane imaginare, ori
semnături, care pentru orice alt motiv nu ar putea obliga persoanele semnatare ale
cambiei, sau în numele cărora ea a fost semnată, obligațiile celorlalți semnatari
01:25 rămân perfect valabile.

Orice semnătura cambială va cuprinde:
1. în mod clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei
juridice ori a entității care se obligă;
2. semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanților legali
sau a împuterniciților persoanelor juridice, care se obligă ori a reprezentanților sau
a împuterniciților altor categorii de entități care utilizează astfel de instrumente.
Numai pe cale excepţională, prin semnătura trasului se va reţine semnătura
olografă a persoanei fizice având calitatea de tras sau, după caz, a reprezentantului
legal ori a împuternicitului trasului, persoana fizică, persoana juridică sau entitate
care acceptă la plata cambii.
Persoana care semnează cambia, în calitate de reprezentant al altui subiect
pentru care nu avea împuternicirea de a acţiona, e ținut personal în temeiul
cambiei şi, dacă a plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul
reprezentant. Același principiu se aplică reprezentantului care a depășit limitele
împuternicirii sale.
Orice persoana se poate obliga cambial prin mandatar, chiar dacă mandatul
este conceput în termeni generali referitor la dreptul mandatarului de a emite sau
semna cambii.
Trăgătorul răspunde de acceptare şi de plată.
Acesta poate să se descarce de răspunderea de acceptare; orice clauză prin
115
care se descărca de răspunderea de plată se socotește nescrisă.
Când o cambie, necompletată la momentul emisiunii, a fost completată fără a
se reflecta înțelegerile intervenite, încălcarea acestora nu va putea fi opusă
posesorului, cu excepţia situaţie când acesta a dobândit cambia cu rea credință, ori
daca a săvârșit o greșeală gravă in obţinerea ei.
Posesorul decade din dreptul de a completa cambia în alb după trei ani de la
momentul emisiunii cambiei.
Decăderea nu este opozabilă însă posesorului de buna credință, căruia titlul i-
a fost transmis completat.
Cambia, chiar şi atunci când nu a fost în mod expres trasă la ordin, rămâne
transmisibilă prin gir.
În ipoteza în care trăgătorul a menţionat în cuprinsul cambiei cuvintele: "nu la
ordin" sau o expresie echivalentă, titlul va fi considerat transmisibil doar în forma
şi cu efectele unei cesiuni ordinare.
Girul poate fi realizat chiar în avantajul trasului, fără a conta dacă a acceptat
sau nu, al trăgătorului sau al oricărui alt obligat. Aceștia pot să gireze din nou
cambia.
Girul este necondiționat. Orice condiție la care ar fi supus se va considera ca
fiind nescrisă.
Girul parțial este nul.
Girul "la purtător" este echivalentul unui gir in alb.
Girul trebuie scris pe cambie; el trebuie să fie semnat de girant.
Girul este valabil chiar daca beneficiarul nu este menționat sau girantul a pus
numai semnătura (gir în alb). În această ipoteză, girul pentru a fi valabil, trebuie
să fie scris pe cambie.
Girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie. Dacă girul este în alb
posesorul poate:
 să-l completeze cu numele său ori cu numele altei persoane;
 să gireze cambia din nou în alb ori în ordinul unei anume persoane;
 să predea cambia unui terţ fără sa completeze girul in alb si fără să o
gireze.
Girantul, în lipsa unei prevederi contrare, răspunde de acceptare si de plată.
116
El poate interzice un nou gir; în acest caz el nu răspunde faţă de persoanele
cărora cambia a fost ulterior girată.
Deţinătorul unei cambii este considerat posesor legitim, când justifică dreptul
său printr-o serie neîntreruptă de giruri, chiar dacă ultimul gir este în alb. Girurile
șterse sunt considerate nescrise.
Când un gir în alb este urmat de un alt gir, semnatarul acestuia va fi considerat
dobânditor al cambiei prin efectul unui gir în alb.
Când o persoana pierde, prin orice întâmplare, posesia unei cambii, noul
posesor ce justifică dreptul său nu este ținut să predea cambia, cu excepţia situaţiei
când a dobândit-o cu rea credință, sau când a comis o greșeala gravă în
dobândirea ei.
Persoanele împotriva cărora s-a introdus o acțiune cambială nu pot opune
posesorului excepțiile bazate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu
posesorii anteriori, mai puţin în ipoteza în care posesorul dobândind cambia a
acţionat premeditat spre a prejudicia debitorul.
Când girul cuprinde mențiunea "valoarea pentru acoperire", pentru "încasare",
"pentru procură", sau orice altă mențiune ce implică un simplu mandat, posesorul
poate să exercite toate drepturile derivând din cambie, dar nu o poate gira decât cu
titlul de procură.
Cei obligați nu pot opune in acest caz posesorului decât excepțiile ce ar fi
putut opune chiar girantului.
Mandatul cuprins intr-un gir "de procură", nu încetează prin moartea
mandantului, prin incapacitatea sau restrângerea capacitații acestuia.
Când girul cuprinde mențiunea "valoare în garanție", "valoare în gaj" sau
orice alta mențiune care presupune un gaj, posesorul poate exercita orice drepturile
provenind din emisiunea cambiei, însă un gir operat de acesta va fi considerat ca
fiind realizat cu titlul de procură.
Cei obligați nu pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor
personale cu girantul, cu excepţia situaţiei când posesorul, primind cambia, a
lucrat premeditat în prejudicierea debitorului.
Girul ulterior scadenţei produce aceleași efecte ca un gir anterior. Cu toate
acestea, girul relizat ulterior protestului de neplată, sau făcut după trecerea
117
termenului pentru facerea protestului, produce numai efectele unei cesiuni
ordinare.
Girul fără data este considerat, până la dovada contrarie, ca fiind făcut înainte
de trecerea termenului stabilit pentru facerea protestului.
Prin cesiunea cambiei, derivând fie dintr-un gir făcut posterior protestului de
neplata sau după expirarea termenului pentru facerea protestului, fie dintr-un act
separat, chiar anterior scadenţei, se transmit creditorului toate drepturile cambiale
ale cedentului, căruia i se vor putea opune toate excepțiile opozabile acestuia,
cesionarul având dreptul la predarea cambiei.
Posesorul cambiei sau chiar un simplu deținător, poate prezenta trasului, pana
la scadenta, cambia spre acceptare, la domiciliul acestuia.
In orice cambie trăgătorul poate stipula ca ea va trebui sa fie prezentata spre
acceptare, fixând sau nu un termen pentru prezentare.
El poate interzice in cambie prezentarea spre acceptare, afara numai de cazul
in care cambia este plătibilă unui terţ sau este plătibila intr-o alta localitate decât
aceea a domiciliului trasului, sau daca este plătibila la un anume timp de la vedere.
El poate de asemenea sa stipuleze ca prezentarea spre acceptare nu va putea
avea loc înaintea unei anume date.
In afara de cazul când trăgătorul a interzis prezentarea spre acceptare, oricare
din giranți poate stipula ca va trebui sa fie prezentata cambia spre acceptare,
fixând sau nu un termen pentru prezentare.
Cambia plătibilă la un anume timp de la vedere, trebuie prezentată spre
acceptare in termen de un an de la data emisiunii.
Trăgătorul poate reduce sau prelungi acest termen.
Aceste termene pot fi reduse de giranți.
Posesorul unei cambii plătibila la o zi fixă sau la un anume termen de la data
emisiunii sau de la vedere trebuie să o prezinte la plata, fie in ziua in care ea este
platibilă, fie într- una din cele doua zile lucrătoare ce urmează.
Cambia trebuie sa fie prezentata spre plata la locul si adresa indicata in
cambie.
In lipsa indicării unei adrese cambia trebue sa fie prezentata pentru plata:
 La domiciliul trasului sau al persoanei desemnate in cambie sa
118
plateasca pentru el.
 La domiciliul acceptantului prin interventiune sau al persoanei
desemnate in cambie sa plateasca pentru acesta.
 La domiciliul celui indicat la nevoie.
Trasul care plateste cambia poate pretinde ca aceasta sa-i fie predata cu
mentiunea de achitare scrisa de catre posesor.
Posesorul nu poate refuza o plata partiala.
In caz de plata partiala trasul poate cere sa i se faca pe cambie mentiune de
aceasta plata si sa i se dea o chitanta.
Posesorul unei cambii nu este tinut sa primeasca plata inainte de scadenta.
Trasul care plateste inainte de scadenta, o face pe riscul si pericolul sau.
Acel care plateste la scadenta este valabil liberat, afara numai daca nu a fost
frauda sau greseala grava din partea sa. El este dator sa verifice regulata
succesiune a girurilor, dar nu si autenticitatea semnaturilor girantilor.
Cand o cambie este platibila intr-o moneda, care nu are curs la locul platii,
suma poate fi platita in moneda tarii, dupa valoarea ei din ziua scadentei.
Daca debitorul este in intarziere cu plata, posesorul poate, la alegerea sa, sa
ceara ca suma sa fie platita in moneda tarii, fie dupa valoarea din ziua scadentei,
fie dupa valoarea din ziua platii.
Valoarea monedei straine este determinata de uzurile locului de plata.
Tragatorul poate totusi sa stipuleze ca suma de plata va fi calculata dupa un curs
indicat in cambie.
Daca suma este aratata intr'o moneda avand aceeasi denumire, dar de o
valoare diferita, in tara de emisiune, si in aceea a platii, se presupune ca aratarea se
refera la moneda locului de plata.
Cand cambia nu este prezentata spre plata in termenul fixat de art. 40, orice
debitor are dreptul de a consemna suma la Casa de Economii si Consemnatiuni sau
la alta institutie legal abilitata sa efectueze astfel de operatiuni pe cheltuiala si
riscul posesorului cambiei, recipisa depunandu-se la judecatoria locului de plata.
Biletul la ordin cuprinde:
119
 Denumirea de bilet la ordin trecută în însuși textul titlului si exprimată in
limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu;
 Promisiunea necondiționată de a plăti o suma determinată;
 Indicarea scadentei;
 Indicarea locului unde plata va fi realizată;
 Numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebui realizată;
 Indicarea datei şi a locului emiterii;
 Semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având
calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a
împuternicitului emitentului, persoana fizică, persoana juridică sau entitate
care utilizează astfel de instrumente;
 numele emitentului, respectiv numele si prenumele, în clar, ale persoanei
fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obliga. In cazul
in care numele emitentului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe
biletul la ordin primele caractere din numele si prenumele, respectiv din
denumirea emitentului, in limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta
sa se atragă nulitatea biletului la ordin;
 codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din
documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului.
Sunt aplicabile biletului la ordin, dacă nu sunt incompatibile cu natura acestui

titlu, dispozițiile relative la cambie, privind:
girul (art. 13-23);
scadenta (art. 36-40);
plata (art. 41-46);
acțiunea sau executarea cambiala (art. 47), si
regresul in caz de neplata (art. 48-55 si 57-65);
protestul (art. 66-73);
plata prin intervenție (art. 74 si 78-82);
copiile (art. 83 si 86);
alterările (art. 88);
prescripția (art. 94);
120
zilele de sărbătoare legală, calendarul termenelor şi inadmisibilitatea
termenului de graţie (art. 95-98);
subscrierea prin punere de deget (art. 99)
acțiunea decurgând din îmbogățire fără cauza (art. 65);
anularea şi înlocuirea titlului (art. 89-93).
10.4. CECUL. NOŢIUNE ŞI MECANISM
Reglementarea emiterii şi utilizării cecului se regăseşte în cuprinsul Legii

nr.59/1934.
Potrivit textului de lege cecul cuprinde:
 Denumirea de cec trecuta in însuşi textul titlului si exprimata in limba
întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu.
 Ordinul necondiţionat de a plăti o anumita suma de bani.
 Numele celui care trebuie sa plătească (tras).
 Indicarea locului unde plata trebuie făcută.
 Indicarea datei si a locului emiterii.
 Semnătura celui care emite cecul (trăgătorul).
 Numele trăgătorului, respectiv numele si prenumele, in clar, ale persoanei
fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității ce se obligă. In cazul in
care numele trăgătorului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe cec
primele caractere din numele si prenumele, respectiv din denumirea
trăgătorului, in limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta sa se atragă
nulitatea cecului.
 Codul trăgătorului, respectiv un număr unic de identificare, preluat din
documentele de identificare sau de înregistrare ale trăgătorului.
În cazul absenţei uneia dintre cerinţele legii titlul nu va putea fi considerat

cec, cu excepţia următoarelor ipoteze:
-în lipsa unei aratari speciale, locul aratat linga numele trasului este socotit loc
de plata. Daca mai multe locuri sint aratate linga numele trasului, cecul este
121
platibil la primul loc aratat.
In lipsa acestora, sau a oricaror alte aratari, cecul este platibil la locul unde
trasul are principalul sau stabiliment.
-cecul care nu arata unde a fost emis se socoteste semnat la locul aratat linga
numele tragatorului.
Cecul nu poate fi acceptat. Menţiunea de acceptare trecută pe cec se consideră

a fi nescrisă.
Orice menţiune de certificare, vedere sau alta echivalentă, scrisă pe titlu şi
semnată de tras, are numai efectul confirmării existentei disponibilului şi
împiedica pe trăgător de a-l putea retrage înainte de a fi trecut termenul de
prezentare.
Cecul poate fi stipulat plătibil:
Unei anumite persoane, cu sau fără clauza expresă "la ordin".
Unei anumite persoane cu clauza "nu la ordin", sau o expresiune echivalenta,
"La purtător".
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu menţiunea "sau la purtător",
ori o alta expresie echivalentă este socotit cec la purtător.
Cecul ce nu conţine indicarea beneficiarului este considerat cec la purtător.
Cecul poate fi la ordinul trăgătorului însuşi.
Cecul poate fi tras pentru contul unui terţ.
Cecul nu poate fi tras asupra trăgătorului însuşi, cu excepţia cazului unui cec
tras intre deosebite stabilimente ale aceluiaşi trăgător. În acest caz cecul nu poate
fi la purtător.
Orice stipulaţie de dobânda înscrisă în cec se socoteşte nescrisa.
Cecul poate fi plătibil la domiciliul unui terţ, fie in localitatea unde trasul are
domiciliul sau, fie intr-o alta localitate, cu condiţia însă ca terţul sa fie o societate
bancară.
Dacă intr-un cec suma de plată este scrisă în litere si în cifre, în caz de
deosebire suma de plata este cea scrisă în litere.
Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre, în caz
122
de deosebire suma de plată este cea mai mică.
Când cecul poartă semnăturile unor persoane incapabile de a se obliga prin
cec, semnături false sau semnături ale unor persoane imaginare, ori semnături care
pentru orice alt motiv nu ar putea obliga persoanele care au semnat cecul, sau în
numele cărora a fost semnat, obligațiile celorlalți semnatari rămân totuși valabile.
Orice semnătură a unui cec trebuie să cuprindă:
a) in clar, numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei
juridice ori a entității care se obliga;
b) semnătura olografa a persoanei fizice, respectiv a reprezentanților legali
sau a împuterniciților persoanelor juridice care se obliga ori a reprezentanților sau
a împuterniciților altor categorii de entități care utilizează astfel de instrumente.
Prin excepție prin semnătura trăgătorului se înțelege semnătura olografă a
persoanei fizice având calitatea de trăgător sau, după caz, a reprezentantului legal
sau a împuternicitului trăgătorului, persoana fizică, persoana juridică ori entitate
care utilizează astfel de instrumente.
Cine pune semnătura sa pe un cec, ca reprezentant al unei persoane pentru
care nu are împuternicirea de a lucra, e ținut personal, în temeiul cecului si, dacă a
plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Aceeași
regula se aplică reprezentantului care a depășit împuternicirea sa.
Orice persoana se poate obliga prin cec, prin mandatar, chiar dacă mandatul
este conceput în termeni generali, în ce privește dreptul mandatarului de a emite
sau semna cecuri.
Trăgătorul răspunde de plată. Orice clauză prin care trăgătorul se descarcă de
aceasta răspundere se consideră nescrisă.
Daca un cec necompletat la emitere a fost completat fără a ţine seama de
înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu poate fi opusă
posesorului, cu excepţia situaţie când acesta a dobândit cecul cu rea credinţă, sau
dacă posesorul a comis o greșeală gravă în dobândirea cecului.
Despre transmiterea cecului
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauza expresa "la
123
ordin", este transmisibil prin gir.
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu clauza "nu la ordin" sau o
expresiune echivalenta, este transmisibil numai în forma şi cu efectele unei cesiuni
ordinare.
Girul poate fi făcut chiar în folosul trăgătorului sau a oricărui alt obligat.
Aceştia pot să gireze din nou cecul.
Girul trebuie sa fie necondiţionat. Orice condiţiune la care este supus se
socoteşte nescrisă.
Girul parţial este nul.
Este de asemenea nul girul trasului.
Girul "la purtător" este echivalent unui gir in alb.
Girul în folosul trasului are valoarea unei chitanțe, în afara de cazul când
trasul are mai multe stabilimente şi dacă girul este făcut în folosul unui
stabiliment, altul decât acela asupra căruia cecul a fost tras.
Girul trebuie scris pe cec; el trebuie sa fie semnat de girant.
Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menționat sau girantul a pus
numai semnătura - gir in alb. În această ipoteză, girul, pentru a fi valabil, trebuie
sa fie scris pe cec.
Girul transmite toate drepturile ce rezultă din cec.
Dacă girul este în alb, posesorul va putea:
1. Să-l completeze cu propriul sau nume sau cu numele unei alte persoane.
2. Să gireze cecul din nou in alb sau unei anumite persoane.
3. Să predea cecul unui terţ fără să-l gireze şi fără să completeze girul în alb.
Girantul, dacă nu există clauză contrară, răspunde de plată.
El poate interzice un nou gir; în acest caz el nu răspunde către persoanele
cărora cecul a fost ulterior girat.
Deținătorul unui cec transmisibil prin gir este considerat a fi legitim, dacă
justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri chiar dacă ultimul gir este
în alb. Girurile șterse sunt considerate ca fiind nescrise. Dacă un gir în alb este
urmat de un alt gir, se prezumă că semnatarul acestuia a dobândit cecul prin gir in
alb.
Girul pus pe un cec la purtător face pe girant răspunzător, potrivit dispozițiilor
124
referitoare la regres; cu toate acestea, nu se transformă titlul într-un cec la ordin.
Când o persoană a pierdut prin orice întâmplare posesiunea unui cec,
posesorul in mâinile căruia a ajuns cecul, fie ca este un cec la purtător, fie ca este
un cec transmisibil prin gir, pentru care posesorul justifica dreptul său nu este ținut
sa predea cecul, afara numai daca l-a dobândit cu rea credință sau daca a comis o
greșeală grava in dobândirea lui.
Persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune, in baza unui cec, nu pot opune
posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau
cu posesorii anteriori, afara numai daca posesorul dobândind cecul a lucrat cu
știință in paguba debitorului.
Daca girul cuprinde mențiunea "valoare pentru acoperire", "pentru încasare",
"pentru procura", sau orice alta mențiune care implica un simplu mandat,
posesorul poate sa exercite toate drepturile izvorâte din cec, dar nu-l poate gira
decât cu titlu de procură.
Cei obligați nu pot opune in acest caz posesorului decât excepțiile ce ar fi
putut opune girantului.
Mandatul cuprins intr-un gir "pentru procura", nu încetează prin moartea
mandantului, prin incapacitatea sau restrângerea capacității acestuia.
Girul făcut posterior protestului sau unei alte constatări echivalente, sau după
expirarea termenului de prezentare, produce numai efectele unei cesiuni ordinare.
Girul fără data este socotit, până la dovada contrarie, ca fiind făcut înaintea
protestului sau constatării echivalente, sau înaintea expirării termenului.
Cecul este plătibil la vedere. Orice prevedere contrară se socoteşte nescrisă.
Cecul emis şi plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de
regres împotriva giranţilor şi garanţilor, să fie prezentat la plata în termen de 15
zile.
Cecul emis intr-o ţară străină si plătibil in Romania trebuie sa fie prezentat in
termen de 30 de zile, iar daca este emis in afara de Europa in termen de 70 zile.
Termenele se iau în calcul din ziua menţionată în cec drept dată a emiterii.
Pentru un cec plătibil în străinătate, termenul de prezentare va fi cel indicat de
legea locului plăţii.
Dacă un cec este tras între doua locuri ce au calendare deosebite, ziua emiterii
125
este înlocuită cu aceea corespunzătoare a calendarului locului de plată.
Ordinul de a nu plăti suma din cec nu are efect decât după expirarea
termenului de prezentare.
In lipsa unui atare ordin, trasul poate plăti şi după expirarea termenului.
Efectele cecului nu sunt atinse prin moartea trăgătorului, incapacitatea sau
restrângerea capacității acestuia, intervenite după emiterea cecului.
Trasul poate cere, plătind cecul, ca el sa-i fie predat cu mențiunea "achitat" de
către posesor.
Posesorul nu poate refuza însă o plata parțială.
Când plata este parțială, trasul poate cere să se înscrie pe cec o mențiune
vizând aceasta plată şi să i se dea o chitanță.
Trasul care plătește un cec, ce poate fi girat, este dator să verifice regularitatea
succesiunii girurilor, dar nu si autenticitatea semnăturilor giranților.
Dacă un cec este plătibil intr-o monedă, care nu are curs la locul plății, suma
poate fi plătită, iî termenul de prezentare a cecului în moneda ţării, după valoarea
ei din ziua plăţii. Când plata nu a fost făcută la prezentare, posesorul poate, la
alegerea sa, să ceara ca suma să-i fie plătită în moneda ţării, fie după cursul în ziua
prezentării, fie după cursul din ziua plății.
Valoarea monedei va fi determinată conform uzurilor locului de plată.
Trăgătorul poate totuși să stipuleze ca suma de plată să fie calculată după un curs
indicat în cec.
Aceste principii nu vor fi aplicabile atunci când trăgătorul a menţionat că plata
va trebui făcută într-o anume monedă (clauza de plata efectivă în moneda străină).
Când suma este indicată într-o monedă cu aceeași denumire, dar o valoare
diferită în ţara de emisiune şi în cea unde se efectuează plata, se presupune că
indicaţia se referea la moneda locului de plată.
126
10.5. REZUMAT
efectele de comerţ sunt următoarele: cambia, biletul la ordin şi cecul;
cambia și biletul la ordin sunt instrumente de credit prin care plata se

efectuează la o dată ulterioară ceea ce permite utilizarea sumei care altfel ar fi
trebuit să fie plătită pe loc,
cecul este un instrument de plată și nu de credit întrucât poate fi încasat

imediat și scopul său este acela de a evita efectuarea unei plăți cu numerar și,
totodată garantarea plății.
10.6. TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR
1. Enumerați efectele de comerț.
2. Enumerați titlurile reprezentative al mărfurilor.
3. Care este obligația fundamentala in cazul cambiei?
4. Care sunt premisele emiterii cecului?
1. Cambia, biletul la ordin si cecul.

2. Conosamentul, recipisa de depozit si warantul.
3. Obligația trăgătorului de a face sa se plătească către tras beneficiarului
suma de bani arătat in cambie.
127
4. Sa existe acoperire bănească si sa se fi încheiat o convenție intre client si
banca referitoare la emiterea de cecuri.
10.7. BIBLIOGRAFIE.
2014, pp. 625-684.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11 – INSOLVENȚA
Cuprins
Introducere
11.1. Obiective
11.2. Competențe
11.3. Deschiderea procedurii și efectele acesteia
11.4. Reorganizarea
11.5. Falimentul şi lichidarea activelor
11.6. Închiderea procedurii
11.7. Rezumat
11.9. Bibliografie

În această unitate de învățare se vor prezenta principalele reguli prevăzute de
lege pentru starea de insolvență.
11.2. COMPETENȚ E
128
Cum definiți insolvența?
Care sunt subiectele care intră sub imperiul legii insolvenței?
Care sunt efectele acesteia?
11.3. DESCHIDEREA PROCEDURII Ș I EFECTELE ACESTEIA
Pe parcursul existenței unei societăți comerciale există posibilitatea ca din cauze

00:00
obiective (crize economice, blocaje ale debitorilor săi) sau subiective (greșeli de
management în utilizarea resurselor sau în realizarea de investiții) la un anumit moment
societatea să nu poată plăti datoriile scadente, cu alte cuvinte să nu poată efectua plăți în
conformitate cu prevederile contractuale sau legale către diverse alte persoane.
Într-o asemenea situație putem constata că în fapt societatea a devenit insolventă ori
se află în insolvență adică nu are lichidități pentru plata datoriilor scadente.
Termenul de insolvent sau insolvență nu trebuie confundat cu cel de insolvabil sau
insolvabilitate care presupune o ipoteză mai restrânsă și anume aceea în care societate nu
are bunuri sau active ce pot acoperi prin lichidarea lor pasivele (datoriile).
În cazul instalării insolvenței creditorii pot încerca să își recupereze sumele restante
fie prin acțiuni în justiție individuale fie prin declanșarea procedurii insolvenței care
presupune în mare analiza de către instanță a situației economice a debitorului spre a se
constata dacă debitorul se află în mod obiectiv în această stare – simpla neplată a unui
creditor nu înseamnă întotdeauna insolvență – iar dacă această presupunere se confirmă
preluarea de către un administrator judiciar a gestiunii societății astfel încât să se poată
obține redresarea sa economică și plata datoriilor iar când aceasta se dovedește imposibilă
acoperirea în măsura posibilităților a creanțelor prin ceea ce se obține prin lichidarea
activelor societății.
129
Potrivit art. 65 alin. 1 din legea mai sus menționată procedura începe pe baza unei
cereri introduse la tribunal de către debitor, de către unul sau mai mulţi creditori, ori de
către persoanele sau instituţiile prevăzute expres de lege.
Autoritatea de Supraveghere Financiară introduce cerere împotriva entităţilor
reglementate şi supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune,
îndeplinesc criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale pentru iniţierea procedurii
prevăzute de prezenta lege.
De asemeni, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze
tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum
30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal
competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.
Dacă la data expirării termenului debitorul este angrenat, cu bună-credinţă, în
negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligaţia de a
adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de 5
zile de la eşuarea negocierilor.
Dacă în cursul negocierilor derulate în cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de
concordat preventiv debitorul ajunge în stare de insolvenţă, dar există presupunerea
rezonabilă, bazată pe indicii temeinice, că rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate
în termen scurt prin încheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de bună-credinţă,
trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii în condiţiile şi termenul prevăzut.
În caz contrar, debitorul trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii
insolvenţei în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
Reținem totodată că potrivit legii actuale debitorul în cazul căruia apariţia stării de
insolvenţă este iminentă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus
dispoziţiilor prezentului titlu.
Efectele deschiderii procedurii
 De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile

judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru
realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
 Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii
insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe
rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a
130
procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul
închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de
deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile
judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii
debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate.
La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât
acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate
încetează.
 În plus, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare,
constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile
din avere şi de a dispune de acestea dacă nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare, în condiţiile art. 67 alin. (1) lit. g). Ridicarea dreptului de
01:25 administrare se dispune şi în cazul în care debitorul nu şi-a declarat intenţia

de reorganizare în termenul prevăzut la art. 74.
 Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului
de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator
judiciar, indicând totodată şi condiţiile de exercitare a conducerii activităţii
debitorului.
 Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se
dispune deschiderea falimentului.
Cine este administratorul special?
Conform dispozițiilor legale administratorul special este o persoană fizică sau

juridică desemnată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/ membrilor debitorului,
împuternicită să le reprezinte interesele în procedură şi, atunci când debitorului i se
permite să îşi administreze activitatea, să efectueze, în numele şi pe contul acestuia, actele
de administrare necesare.
Notificarea
În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor
creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c)
ori, după caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului
sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este
131
înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii.
Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară,
notificarea va fi trimisă acestora din urmă.
Notificarea se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va
publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI.
Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile
înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a
creanţelor şi va cuprinde:
 termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de
deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor,
în condiţiile art. 71 alin. (1), precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor,
care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a
acestora;
 termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra
averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea
procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie
considerată valabilă;
 termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a
tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi 20 de zile pentru procedura
generală sau, respectiv, 10 zile, în cazul procedurii simplificate, de la
expirarea termenului prevăzut la lit. b);
 termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 25 de zile,
în cazul procedurii generale şi al celei simplificate, de la expirarea
termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c);
 locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor, care va avea loc în
maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c).
În funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va
putea hotărî o majorare a termenelor prevăzute cu maximum 30 de zile.
Administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile de la data deschiderii

procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza
informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror
informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii.
Termenul de 60 de zile poate fi prelungit la cererea administratorului judiciar, pentru
132
motive temeinice, de către judecătorul-sindic.
Dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele
de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite instanţelor,
autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a
procedurii, spre a se face menţiune.
Anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase
Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic

acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna
drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.
Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea
bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate:
 acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii
procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;
 operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită,
efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
 acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor
părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către
creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
 acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii
anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare
deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în
caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de
transfer;
 constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în
cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
 plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii
procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară
deschiderii procedurii;
 actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o
perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a
ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor.
133
Situaţia contractelor în derulare
Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, art.

1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desfiinţare a
contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a
exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile
referitoare la menţinerea contractelor în derulare şi la nulitatea clauzelor de încetare sau
accelerare a obligaţiilor nu sunt aplicabile în privinţa contractelor financiare calificate şi a
operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui
acord de compensare bilaterală. În vederea creşterii la maximum a valorii averii
debitorului, într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii,
administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile
neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost
executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul
judiciar/Lichidatorul judiciar trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile de la primire,
notificării contractantului, formulată în primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin
care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind
socotit denunţat.
Contractul se consideră denunţat:
 la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării
cocontractantului privind denunţarea contractului, dacă administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar nu răspunde;
 la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul
judiciar.
11.4. REORGANIZAREA
Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare:

 debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen
de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia
formulării intenţiei de reorganizare potrivit art. 67 alin. (1) lit. g), dacă
procedura a fost declanşată de acesta, şi în termenul prevăzut de art. 74, în
cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau mai
134
multor creditori;
 administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la îndeplinirea
unui termen de 30 de zile de la data publicării tabelului definitiv de creanţe;
 unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea
totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de
zile de la publicarea acestuia; administratorul judiciar este obligat să pună la
dispoziţia acestora informaţiile existente şi necesare pentru redactarea
planului. În acest sens, debitorul, prin administrator special, sau
administratorul judiciar, în măsura în care acesta din urmă le deţine, dacă
dreptul de administrare i-a fost ridicat debitorului, au obligaţia ca, în termen
de maximum 10 zile de la primirea solicitării, să pună la dispoziţia
creditorului actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. (1) lit. a), b) şi e),
actualizate corespunzător depunerii tabelului definitiv de creanţe. Se va pune
la dispoziţia creditorului şi lista tuturor creanţelor născute în timpul
procedurii, precum şi orice alte documente solicitate, care sunt utile pentru
redactarea unui plan de reorganizare.
La cererea oricărei părţi interesate sau a administratorului judiciar, judecătorul-sindic
poate prelungi cu maximum 30 de zile, pentru motive temeinice, termenele de depunere a
planului.
Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii
debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor
două variante de reorganizare.
11.5. FALIMENTUL ŞI LICHIDAREA ACTIVELOR
Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile
art. 71, intrarea în faliment în următoarele cazuri:
 a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare;
c) niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de
reorganizare, potrivit dispoziţiilor art. 132, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost
acceptat şi confirmat.
 debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
135
 obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în
condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii
debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;
 a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după
caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 92 alin. (5) sau art. 97
alin. (5);
 în cazurile prevăzute la art. 75 alin. (4) şi art. 143 alin. (3).
Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va

pronunţa dizolvarea debitorului persoană juridică şi va dispune:
 ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
 în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator judiciar provizoriu,
precum şi stabilirea atribuţiilor şi a onorariului acestuia, în conformitate cu
criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei;
 în cazul procedurii simplificate, confirmarea în calitate de lichidator judiciar
a administratorului judiciar, desemnat potrivit prevederilor art. 57 alin. (2)
sau art. 73, după caz;
 termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de
predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către
lichidator judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după
deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. (2);
 întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidatorul
judiciar, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul
procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi
toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute
după deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror
altor tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei
actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. Această
obligaţie revine administratorului special, cu avizul administratorului
judiciar, dacă, până la data deschiderii procedurii falimentului, nu a fost
ridicat dreptul de administrare;
 notificarea intrării în faliment.
11.6. ÎNCHIDEREA PROCEDURII
136
În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu
există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi
cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele
corespunzătoare, judecătorul-sindic va audia de urgenţă creditorii într-o şedinţă, iar
în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în cazul
neprezentării acestora, deşi s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentinţă
de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul
în care este înmatriculat.
11.7.REZUMAT
Atunci când o societate nu poate să își onoreze plățile față de diverse

alte persoane acestea pot solicita intrarea în regimul insolvenței;
Regimul insolvenței presupune controlul judiciar al activității societății

astfel încât atunci când este posibil să se poată revigora existența
acesteia plătindu-se în mod corespunzător datoriile acumulate iar când
redresarea economică devine imposibilă să se lichideze activele pentru
acoperirea pasivului;
Regimul insolvenței presupune o procedură care este în mod esențial

judiciară astfel încât orice activitate să poată fi supravegheată de
instanța judecătorească și colectivă pentru a oferi în limitele legii șanse
egale creditorilor societății în recuperarea sumelor de bani la care au
dreptul.
11.8. TEST DE EVALUARE A CUNOŞ TINŢ ELOR
1. Cine poate cere deschiderea procedurii?
2. Care este efectul deschiderii procedurii asupra acţiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea
creanţelor asupra averii debitorului?
137
3. Ce poate presupune planul de reorganizare?
4. Care este principalul efect al hotărârii prin care se decide intrarea în
faliment?
5. Ce presupune starea de faliment în privința activelor debitorului?
1. Debitorul, unul sau mai mulţi creditori, ori persoanele sau instituţiile
prevăzute expres de lege.
2. Acestea se suspendă de drept de la data deschiderii procedurii.
3. Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii

debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie
a celor două variante de reorganizare.
4. Dizolvarea debitorului.
5. Lichidarea acestora pentru acoperirea creanțelor.
11.9. BIBLIOGRAFIE

2014, pp. 687-803.
138

Drept Comercial

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Comercial

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

lector univ. dr.

CURS DE DREPT COMERCIAL

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

- însuşirea şi înţelegerea normelor Dreptului comercial;

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil să cunoască din

Nu există discipline care trebuie studiate anterior în mod obligatoriu.

Durata medie este de 2-3 ore de studiu individual.

Unitatea conține o prezentare succintă a evoluției dreptului comercial.

1.1. OBIECTIVELE UNITĂ Ţ II DE ÎNVĂ Ţ ARE

După parcurgerea unităţii, veţi fi în măsură să răspundeţi la întrebările:

Cum a evoluat istoric dreptul comercial?

Ce fundamentează autonomia dreptului comercial?

Care sunt și cum se clasifică izvoarele dreptului comercial?

Comerțul se definește, de regulă, ca o activitate a cărei finalitate primordială este

Astfel, conform literaturii de specialitate, comerțul constă în operațiunile realizate în

1.3. NOŢ IUNEA, OBIECTUL Ş I DEFINIŢ IA DREPTULUI COMERCIAL

Activitatea comercială, aşa cum se va arata subtitlul privind faptele de comerţ,

Identificarea obiectului dreptului comercial presupune delimitarea sferei sale de

Aceasta se realiza conform codului de comerţ – în prezent abrogat - în funcție fie de

În prima ipoteză, ce se lua în consideraţie, atenția se focaliza asupra persoanei; acest

În ceea de a doua ipoteză avută în consideraţie, aplicabilitatea dreptului comercial se

Evoluția dreptului comercial în România

În spaţiul principatelor dunărene, activitatea comercială, la începuturile sale, s-a

Regulamentele Organice elaborate în anii 1830-1831 au adus diferite reguli referitoare

Drept urmare, începând cu 1840, în Muntenia s-a aplicat o traducere a Codului de

– Cartea I - Despre comerț în general care cuprindea 14 subtitluri:

II - Despre faptele de comerț;

III - Despre comercianți;

IV - Despre registrele comercianților;

V - Despre obligațiile comerciale in general;

VIII - Despre societăți si despre asociațiuni comerciale;

IX - Despre cambie si despre CEC;

X - Despre contul curent;

XI - Despre mandatul comercial si despre comision;

XII - Despre contractul de transport;

XIII - Despre contractul de asigurare;

XIV - Despre gaj.

– Cartea II - Despre comerțul maritim si despre navigație care cuprinde 9 subtitluri:

I - Despre vase si proprietarii lor;

III - Despre înrolarea si salariile persoanelor echipajului;

IV - Despre contractul de închiriere,

V - Despre împrumutul maritim;

VI - Despre asigurare în contra riscurilor navigației;

VII - Despre avarii şi despre contribuție;

VIII - Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj);

IX - Despre creanțele privilegiate.

– Cartea III - Despre faliment, în prezent abrogată, ce cuprindea 8 subtitluri:

I - Despre declarația de faliment si despre efectele sale;

II - Despre administrarea falimentului;

III - Despre lichidarea pasivului;

V - Despre repartiția intre creditori si despre închiderea falimentului;

VI - Despre încetarea si suspendarea falimentului;

VII - Dispoziții privitoare la falimentul societăților comerciale;

VIII - Despre infracțiuni penale in materie de faliment.

– Cartea IV - Despre exercițiul acțiunilor comerciale si despre durata lor cu 3

I - Despre exercițiul acțiunilor comerciale;

III - Dispoziții tranzitorii.

1.4. AUTONOMIA DREPTULUI COMERCIAL

Raportul cu alte ramuri de drept

01:35  pe de o parte, o întreagă legislaţie cu caracter derogatoriu faţă de dreptul civil

 pe de altă parte, distincţia şi, pe cale de consecinţă, reglementarea derogatorie

Așadar, în mod sumar, raporturile dreptului comercial vor fi următoarele:

 cu dreptul civil. Dreptul civil reprezintă întotdeauna dreptul comun, adică un