Poliomielita

1.Ce este Poliomielita?

Poliomielita este o boală infecţioasă, foarte contagioasă, specific umană, produsă de
virusurile poliomielitice, ce invadează sistemul nervos central, putând determina paralizii flasce la
nivelul membrelor, uneori ireversibile.

Poliomielita, adesea denumită și paralizie infantilă, este o boală infecțioasă

virală acută, care se răspândește de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală.
Termenul derivă din limba greacă poliós, însemnând "gri", myelós , se referă la
"măduva spinării", iar sufixul -itis, denotă inflamație.

Poliomielita este o enteroviroza, care afecteaza anumite structuri neuronale din maduva
spinarii si creier. Incidenta este mult scazuta datorita vaccinului antipolio aflat, de altfel, in
programul national de vaccinari obligatorii.

Cu toate că în multe cazuri este asimptomatică sau produce doar forme uşoare, există şi cazuri
foarte grave, în care, prin afectarea centrilor bulbari sau cerebrali, poate determina paralizia
muşchilor respiratori şi deces.

Afectează mai ales copiii sub vârsta de 5 ani.

2.Clasificare

Termenul "poliomielită" este utilizat pentru a identifica boala cauzată de oricare din
cele trei serotipuri de poliovirus.

Sunt descrise două modele de bază de poliomelită:

 o boală minoră care nu implică sistemul nervos central (SNC), uneori numită
poliomielită abortivă

 o boală majoră care implică SNC, care pot fi paralitică sau nonparalitică.

În funcție de locul paraliziei, poliomielita paralitică este clasificată ca:

 spinal,
 bulbar, sau

 Bulbospinal.

3.Etiologie
Virusul poliomielitic (fig.1) face parte din familia Picornaviridae, cu 3 tipuri antigenice:
 tipul 1 (întâlnit în 80-90% din cazuri, înainte de vaccinare),
  tipul 2 (responsabil de infecţiile subclinice),
 tipul 3 (apare rar).
Virusul rezistă la eter, alcool, bromocet, frig. Este sensibil la căldură, UV, clorinarea
puternică a apei.

4.Epidemiologie
Boala este răspândită pe
tot globul, evoluând sub
formă inaparentă,
abortivă sau paralitică.
Aplicarea corectă a
vaccinării antipolio duce
în mod rapid la scăderea
morbidităţii. Orice gol în
vaccinare duce la
reapariţia de epidemii.
Cazurile
Fig.1 de poliomielită
– imagine a poliovirusului
care apar în ţările cu populaţie vaccinată, apar prin unul din următoarele mecanisme:
prin microscopul electronic
 Poliomielita cu virus sălbatic neurovirulent, la persoane rămase nevaccinate
 Poliomielita cu virus polio.din vaccin, la copii vaccinaţi cu vaccin oral (apare după
4-30 de zile de la vaccinarea orală), sau la contacţii receptivi (apare după 4-60 de
zile).

5.Cum se transmite?
Transmiterea este fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii
fecale (în care virusul este present timp îndelungat), sau aeriană, prin picături (virusul fiind
prezent în secreţiile nazo-faringiene).

Riscul transmiterii virusului este foarte mare pe durata celor 7-10 zile care preced şi care
urmează apariţiei primelor simptome de boală.

Contagiozitatea este mare, dar 95-98% din infecţii rămân inaparente. Totuşi, persoanele
cu infecţii inaparente şi purtătorii sănătoşi de virus pot, de asemenea, să transmită boala.

Virusul poliomielitic se multiplică în celulele epiteliale ale faringelui, intestinului şi în

ţesutul limfatic al acestora (amigdale, ganglioni limfatici, plăci Payer).

 Stadiul intestinal:
 Obligatoriu în orice infecţie poliomielitică
 Pot exista infecţii inaparente ce duc la imunizarea ocultă
 Forma abortivă se instalează când apar semne discrete respiratorii sau digestive
 Stadiul de viremie:
  Se instalează când apărarea limfatică intestinală este depăşită
 Poate să apară la sfârşitul incubaţiei şi în cursul bolii minore şi durează de la câteva
ore la câteva zile
 Virusul poate fi anihilat de anticorpii circulanţi sau de gamaglobulinele administrate
precoce. In lipsa acestora poate invada sistemul nervos central
 Stadiul de invazie a sistemului nervos central:
 Apare în 1-2% din cazuri
 Este dependent de puterea invazivă şi paralitogenă a tulpinii de v.polio şi de puterea
de apărare a organismului gazdă
 Este favorizat de: efortul fizic, insolaţii, surmenaj psihic, traumatisme, forme bulbare
de amigdalectomii, extracţii dentare, injecţii IM
 Se multiplică în neuronii motori (fig.2) , pe care îi distruge.

6.Cum se manifestă?
Persoana infectată nu prezintă întotdeauna simptome. În unele cazuri simptomele sunt pseudo-
Fig.2 – localizarea neuronilor
gripale: febră, angină (durere în gât), tulburări digestive, dureri de cap, dureri abdominale. Uneori.
motori în celulele cornului
Pacientul acuză redoare de ceafă sau dureri la nivelul membrelor inferioare.
anterior al coloanei vertebrale
Cea mai gravă formă a bolii este paralizia poliomielitică. Durerile musculare sunt foarte intense,
paralizia instalându-se în decursul primei săptămâni. Paralizia poate afecta unul sau ambele membre
inferioare sau superioare, cât şi musculatura toracelui. Vindecarea este mai mult sau mai puţin
completă, în funcţie de caz.

7.Tabloul clinic
Incubaţia

Invazia (boala minoră)

Remisiunea (perioada de latenţă)

↓
 Boala majoră (stadiile pre- / paralitic)

 Incubaţia:
 7-14 zile
 Sub 7 zile în poliomielita după amigdalectomie
 Boala minoră:
 Durează 2-4 zile
 Constă din febră (37-39°C), semne catarale respiratorii, dureri musculare
 Se pot adăuga semne digestive (anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale) şi o
discretă coloratură nervoasă (indispoziţie, insomnii, somnolenţă, cefalee, dureri în
membre)
 Perioada de latenţă:
 Constă în 2-4 zile de sănătate aparentă
 Boala majoră:
o Stadiul preparalitic:
 Începe în momentul revenirii febrei şi durează până la apariţia paraliziilor (de la
câteva ore, până la 5 zile, mai rar 10-14 zile)
 Febra depăşeşte 39°C, are cefalee, indispoziţie şi iritabilitate, dureri musculare,
nevralgii, prestezii cutanate, contracţii musculare fasciculare, fortă musculară
scăzută în unele segmente

o Stadiul paralitic:
 Se instalează la 2-5 zile de la debutul bolii majore
 Începe în momentul instalării paraliziilor care au caracter de leziune de neuron motor
periferic
 Se intalează dintr-o dată la nivelul unor segmente până atunci indemne.

Paralizia poliomielitică:

 Se intalează dintr-o dată

 Debutează întotdeauna la rădăcinile membrelor
 Este flască
 Se însoţeşte de areflexie osteo-tendinoasă (prin întreruperea arcului reflex)
 Este asimetrică
 Respectă antagoniştii segmentului afectat
 Sensibilitatea este păstrată
 Poate fi însoţită de durere
 Apar manifestări vegetative: congestie, hipersudoraţie, temperatură locală scăzută
 Se poate extinde distal sau ascendent (în următoarele 10-16 zile)
 Se poate recupera: ultimii muşchi afectaţi sunt primii recuperaţi, prin reducerea inflamaţiei
 Ceea ce nu s-a recuperat, se
transformă in deformaţii (atrofie,
scurtare) (fig.3)

Fig.3 – copil cu deformitate al

piciorului drept din cauza
poliomielitei
Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare:

 Începe la 10-14 zile de la debutul bolii majore şi poate dura săptămâni, luni şi chiar 1-3 ani
 Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă apariţiei lor
 Recuperarea este maximă în primele 3 luni (50%), în primul an (75%)

Perioada de sechele:

 Aproximativ 10-15% din bolnavi rămân cu deficienţe motorii nerecuperabile

 Se instaurează paraliziile definitive (genunchiul poliomielitic – paralizia de
quadriceps,picior poliomielitic – scobit, equin, plat valg, balant (fig.4)) , atrofiile musculare,
deformaţiile şi tulburările trofice.

Cum se tratează?

Bolnavii cu deficit de neuron

motor periferic se internează
obligatoriu. Nu există tratament
antiviral eficient.

 Formele neparalitice :
 Repaus la pat, evitarea factorilor agravanţi
 Analgezice, antiinflamatorii, vitamine grup B si C
Fig.4 – picior poliomielitic
 Control ortopedic repetat pentru a fi decelate si corectate eventualele pareze,
atomii musculare
 Formele paralitice :
 Repaus la pat 10-14 zile de la debutul paraliziilor
 Evitarea atitudinilor vicioase
 Monitorizarea funcţiilor vitale şi a evoluţiei paraliziilor
 Analgezice, antiinflamatorii, tranchilizante, vasodilatatoare
 Terapia de recuperare se începe la 10-14 zile de la debutul paraliziilor

8. DIAGNOSTIC DE LABORATOR

Produsele patologice: exudat faringian sau preferabil lichid de spălătură

nasofaringiană recoltat steril, fecale (deoarece excreţia de virus poate fi intermitentă,
recoltarea materiilor fecale se repetă în cazul unui rezultat iniţial negativ), sânge,
lichidul cefalorahidian.

Recoltarea acestora se face la internarea bolnavului cu suspiciune de

poliomielită şi se repetă examenul serologic la 2 săptămâni de la internare.

Transportul probelor la laboratorul de referinţă se face cât mai rapid într-un

container cu gheaţă.
 A. Examenul LCR este important, dar modificările constatate nu sunt
caracteristice, deoarece pot să apară şi în alte meningite virale (LCR clar, uşor
hipertensiv; citologie: 5-6-100 elemente/mm3, iniţial domină PMN, apoi limfocitele în
proporţie mai mare de 80 %; albuminorahie uşor crescută, iniţial disociaţie cito-
albuminoasă, apoi disociaţie albumino-citologică).

B. Diagnosticul specific este un diagnostic de certitudine şi constă în:

1. Cultivarea se realizează pe culturi celulare specifice umane sau simiene,

deoarece doar celulele primatelor prezintă receptori specifici pentru enterovirusurile
umane. Efectul citopatic este de tip litic.

Identificarea virusului se realizează prin teste de seroneutralizare, folosind

seruri standard hiperimune ce conţin anticorpi specifici de tip.

Boala experimentală la animalele de laborator este posibilă prin inocularea

intramedulară, intracerebrală sau prin administrarea orală la unele specii de maimuţe
(cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observă apariţia de paralizii flasce şi răspuns imun
umoral specific.

2. Diagnosticul serologic se bazează pe testarea în dinamică, pe seruri pereche,

a anticorpilor specifici de tip, prin reacţii de seroneutralizare, fixare a complementului
şi ELISA. O creştere de patru ori a titrului de anticorpi, constatată la cele două
determinări, este sugestivă pentru diagnosticul de boală actuală.

Pe de altă parte descoperirea la bolnav a anticorpilor protectori la prima

determinare ne obligă la considerarea implicării altor virusuri paralitogene (celelalte
grupuri de enterovirusuri).

Pentru clinician, diagnosticul trebuie să fie prezumtiv-‘’neuroviroză paralitică,

probabil poliomielită’’.

Confirmarea etiologică se face de o comisie ministerială care ia în considerare

toate elementele de diagnostic.

3. Biologie moleculară

Diagnosticul este posibil prin detectarea antigenelor virale prin teste de

hibridizare sau de amplificare genomică (PCR).

4. Testul de diferenţiere a tulpinilor sălbatice de cele vaccinale (van Wezel şi

migraţia oligonucleotidelor).

9.Cum se previne?
Medota de prevenire recomandată copiilor este vaccinarea cu vaccin antipoliomielitic. Sunt
disponibile 2 feluri de vaccin contra poliomielitei:
  Vaccinul inactivat prin formol:
 Conţine cele 3 tipuri de virusuri
 Asigură 95% protecţie
 Se administrează parenteral; primele 3 doze – la interval de 1-2 luni, a4a doză – la 4-
12 luni dupa a3a; rapelul – la fiecare 5 ani
 Previne invazia sistemului nervos central, dar nu are niciun efect asupra fazei
intestinale
 Nu împiedică circulaţia naturală şi răspândirea tulpinilor sălbatice paralitogene ale
virusului poliomielitic
 Este indicat persoanelor cu imunodeficienţă si gravidelor
 Vaccinul cu virus viu atenuat:
 Este un trivaccin de uz oral
 Previne infecţia dar nu şi evoluţia eventuală către forme paralitice
 Elimină circulaţia virusului poliomielitic sălbatic
 Imunizarea este mai rapidă
 Se administrează uşor (fig.5)
 Este ieftin

10.Măsuri de combatere
 faţă de izvorul de
infecţie
 declarare – în Fig.5 – copil
primele primind
24 de vaccin oral
ore, nominal
împotriva
 izolare – în termen poliomielitei
de 24 de ore
 recoltare de probe de materii fecale şi secreţii nazo-faringiene. Recoltarea
şi expedierea probelor trebuie să se efectueze în maxim primele 14
zile de la debut (2 probe la interval de 24-48h una de alta).
Reintrarea în colectivitate a fostului bolnav:
 Copiii, la 1 lună de la externare
 Adulţii, la 3 luni de la debut
 faţă de căile de transmitere:
 dezinfecţie continuă pentru secreţiile nazo-faringiene, materiile fecale şi
obiectele bolnavului(pe bază de clor) şi dezinfecţia terminală prin curăţenie
şi formolizare;
 faţă de populaţia receptivă:
 imunizarea activă cu vaccin antipolio viu atenuat, oral sau vaccin inactivat,
parenteral (la imunosupresaţi, gravide).
 educaţia sanitară pentru adoptarea unui comportament igienic
corespunzător şi a unei alimentaţii sănătoase.
Bibliografie :

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Poliomielit%C4%83
2. http://www.medfam.ro/books/infectioase/poliomielita.htm
3. http://www.sfatulmedicului.ro/Meningita-si-alte-infectii-ale-sistemului-
nervos/poliomielita-paralizia-infantila-a-infectia-cu-virusul-
poliomielitic_663#Generalitati
4. http://www.scribd.com/doc/115893097/Poliomielita
5. http://www.scribd.com/doc/131064038/74024470-Poliomielita