LECȚIA 7.

„NOILE EDUCAŢII” ŞI DESCHIDERILE DIMENSIUNILOR EDUCAŢIEI SPRE ACESTEA

Temă: De făcut și de prezentat un referat cu una dintre noile dimensiuni ale educației (maxim 1 pagină!)

“Noile educaţii” sunt definite în programele UNESCO ca răspunsuri ale sistemelor educaţionale la
imperativele lumii contemporane de natură ecologică, demografică, sanitară, economică, politică etc. În
acord cu S. Cristea, conţinuturile specifice “noilor educaţii” sunt integrabile la toate nivelurile,
dimensiunile şi formele educaţiei.
Ele sunt prezentate ca obiective pedagogice prioritare vizând:
 educaţia ecologică,
 educaţia pentru pace şi cooperare,
 educaţia pentru participare şi democraţie,
 educaţia demografică,
 educaţia pentru comunicare şi mass-media,
 educaţia pentru schimbare şi dezvoltare,
 educaţia sanitară modernă,
 educaţia nutriţională
 etc.
Cum spuneam mai înainte, “noile educaţii” sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educaţiei, în
funcţie de specificul acestora. Aşa, de exemplu, educaţia ecologică ca şi cea pentru participare şi
democraţie pot fi integrate în educaţia moral-civică etc. De fapt, metodologia valorificării “noilor educaţii”
vizează toate dimensiunile educaţiei – intelectuală, morală, estetică, fizică, tehnologică, (Cristea, S., 2000,
p. 253). . Această integrare oferă o nouă perspectivă chiar modului de abordare a educaţiei. Este vorba de
trecerea la demersurile specifice abordărilor globale, interdisciplinare, ce permit aprofundarea unor
probleme sociale care cer soluţii concrete.
“Noile educaţiei”, o realitate în devenire, pot, în prezent, să fie considerate următoarele:
 educaţia relativă la mediu sau educaţia ecologică - vizează în mod expres cultivarea unor noi
atitudini faţă de păstrarea unui mediu curat şi sănătos şi, pornind de la acestea, formarea
capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi
postindustriale care au produs grave perturbaţii ecologice, respectiv, efecte negative la nivelul
naturii şi al existenţei umane;
 educaţia pentru schimbare şi dezvoltare – urmăreşte formarea şi dezvoltarea capacităţilor de
adaptare rapidă şi responsabilă a omului la condiţiile inovaţiilor şi ale reformelor sociale;
 educaţia pentru pace şi cooperare – vizează formarea şi cultivarea aptitudinilor şi a atitudinilor
civice de abordare şi rezolvare a problemelor sociale prin dialog şi participare efectivă la rezolvarea
contradicţiilor ce se pot transforma în conflicte;
 educaţia pentru democraţie – vizează formarea şi dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de
aplicare în practică a democraţiei, nu oricum, ci la nivelul principiilor sale valorice de conducere
socială eficientă;
 educaţia faţă de mass-media a devenit şi ea din ce în ce mai importantă, vizând formarea
capacităţilor de valorificare culturală a informaţiei furnizate de mass-media, în condiţii de
diversificare şi individualizare, care cere o evaluare responsabilă la scara valorilor sociale;
 educaţia sanitară modernă capătă noi dimensiuni, impunând formarea capacităţilor specifice de
organizare raţională a vieţii în condiţiile rezolvării unor probleme specifice, în primul rând,
 educaţiei sexuale, dar şi educaţiei nutriţionale, educaţiei casnice moderne şi chiar educaţiei pentru
petrecerea tinpului liber;
 educaţia demografică sau educaţia în materie de populaţie a devenit şi ea un imperativ al lumii
contemporane, vizând cultivarea responsabilităţii civice a individului şi a comunităţilor în raport cu
probleme specifice ale populaţiei devenite fenomene de genul: creştere, scădere, densitate,
migraţie, structură profesională etc.
O analiză mai atentă a “noilor educaţii” atrage atenţia că ele sunt integrabile în toate cele şase
dimensiuni ale educaţiei, respectiv, faptul că ele impun atât demersuri intelectuale, cât şi unele morale,
religioase, estetice, tehnologice şi fizice (sanitar-sportive).
Cum interesant sesiza S. Cristea, raporturile metodologice deschise între dimensiunile educaţiei şi
“noile educaţii” angajează patru demersuri pedagogice la nivelul sistemelor moderne de educaţie (2000,
p.254):
 demersul “infuzional” ce angajează “noile educaţii în aria unor discipline şcolare diferite, dar
şi a unor dimensiuni ale educaţiei diferite (vezi cum problemele ecologice sunt abordate
simultan la biologie, chimie, geografie, dar şi la nivelul tuturor dimensiunilor educaţiei
(intelectuale, morale, religioase, estetice, tehnologice, fizice);
 demersul modular/disciplinar care angajează “noile educaţii” în cadrul unor discipline de
studiu integrate la nivelul unor trepte şcolare, dar şi la nivelul unor dimensiuni ale educaţiei;
 demersul disciplinar ce angajează “noile educaţii” în cadrul unei discipline şcolare distincte
(vezi noile discipline: educaţie ecologică, educaţie civică, educaţie pentru drepturile omului,
educaţie sanitară, educaţie tehnologică etc);
 demersul transdisciplinar care angajează “noile educaţii” la nivelul unor “sinteze
ştiinţifice”(conferinţe tematice, seminarii etice, dezbateri ideologice etc.) oferite semestrial sau
anual de “echipe de profesori”.

INTERDEPENDENŢA DIMENSIUNILOR EDUCAŢIEI

Chiar dacă din motive de ordin didactic am tratat separat dimensiunile educaţiei, în realitate ele
reprezintă subcomponentele unui sistem. În această calitate, ele interacţionează între ele, condiţionându-se
unele pe altele . Aşa, de exemplu, funcţionarea şi înfăptuirea obiectivelor unei dimensiuni sunt dependente
de funcţionalitatea şi obiectivele celorlalte dimensiuni, după cum fiecare deschide câmp prielnic de acţiune
pentru celelalte. Este sigur că numai prin eforturile angajate la nivelul tuturor dimensiunilor se realizează
din ce în ce mai eficient obiectivele educaţionale.
Această interacţiune este cu atât mai evidentă când ne raportăm la “deschiderile” celor şase dimensiuni
ale educaţiei la “noile educaţii”. . În acest caz, este indispensabilă elaborarea unui model operaţional care
să coreleze principiile, obiectivele generale şi specifice, conţinuturile şi metodologia specifice fiecărei
dimensiuni cu cele ale “noilor educaţii”
DETALIERE