„Fugiţi de desfrânare!

Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în

afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi
trupul său. (1 Corinteni 6,18)”.
Desfrânarea - probleme contemporane și remedii pastorale.
 I. Tema de cercetare propusă

Tema de cercetare pe care o propun este „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l
va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul
său. (1 Corinteni 6,18). Desfrânarea – probleme contemporane și remedii pastorale”.
Satisfacția senzuală este borna principală pe care societatea contemporană își dorește
să o atingă. Lozinca din trecut „trăieșteți viața” primește valențe de poruncă. Toate acestea
transformă societatea tradițională care punea accent pe sensul vieții, într-o societate a
experienței intense, a fricii, a pericolului. Dublată fiind de globalizare, devine societatea
pericolului mondial. „Al treilea păcat de căpetenie este desfrânarea, împlinirea în afară de lege
şi de cununie a poftei de plăcere a simţurilor, oprită prin porunca a şaptea, care obligă: Să nu
fii desfrânat! (leş. 20:14; Deut. 5:18). A vorbi despre desfrânare este destul de neplăcut sau
poate chiar jenant. Totuşi, ne obligă să lăsăm ruşinea şi să vorbim despre această formă a
păcatului, care-i cea mai întinsă plagă a societăţii, Sfânta Scriptură, Sfânta Biserică, ştiinţa şi
conştiinţa, care foarte adeseori amintesc şi mustră aspru în poruncile, în rugăciunile şi în
învăţăturile lor acest păcat, cu urmări atât de multe şi grele în viaţa familială şi socială”1.

II. Argumentarea temei

Deși am ales o temă frecvent dezbătută, m-am gândit că e de actualitate totuși, fiindcă
în mileniul al treilea, perioada în care trăim noi, desfrânarea atinge cote alarmante, capătă
dimensiuni gigantice şi cuprinde în mrejele lui întreaga lume, se apropie vremea când Domnul
va rosti din nou groaznica sentinţă, pe care cândva a rostit-o faţă de tot neamul omenesc,
înaintea potopului universal: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că
sunt numai trup” (Geneza 6, 3).

Vă ofer un singur exemplu, care certifică cele enunțate anterior: În timp ce unii au
intrat în șomaj sau și-au pierdut joburile cu totul, în industria de videochat treaba merge strună
pe timp de pandemie. Cresterile depașesc procentul de 25%. România este lider mondial în
industria videochaturilor în direct.Și traficul pe site-urile pentru adulți a crescut. În martie, cea
mai cunoscută platformă pentru adulți din lume, a raportat o creștere a traficului zilnic de
5,7%2.

Alt motiv al alegerii temei îl constituie gravitatea acestui păcat mare și grozavă este
patima desfrânării, căci din fragedă vârstă luptă pe bietul om și până la bătrânețe. Și dacă nu
cu fapta, atunci îl luptă cu aducerea aminte, cu gândul, cu ochii, pentru că oricum l-ar munci,

1
Pr. Ilarion Felea - Spre Tabor, p. 249-253
2
Date preluate de pe siteul O.M.S.
tot păcat este. Cu greu se biruie aceste două păcate: foamea și desfrânarea. Chiar de ar zice
cineva: curvie n-am făcut în viața mea, am scăpat, tot n-a scăpat, căci Mântuitorul a zis: „Cel
ce a privit o femeie și a poftit-o în inima sa, a preacurvit, căci păcatul se săvârșește și cu ochii
și cu inima” (Mt 5, 22).

Și nu în ultimul rând, faptul că mass-media zilnic promovează sexualitatea,

desfrânarea , dar nimeni nu ia act de efectele lor m-a determinat să abordez un subiect
dezbătut, dar actual, dezbătut, dar degeaba, fiindcă nu se iau măsuri: avorturile cresc, numărul
copiilor agresați sexual crește, să nu mai vorbim de rata divorțurilor care se află pe o pantă
aproape verticală. „Ridicol este faptul că, deşi încurajăm saturarea sexuală a mass-mediei şi a
culturii în general, totuşi recunoaştem şi condamnăm abuzurile abominabile suferite de atâtea
femei şi copii, de la hărţuirea sexuală la locul de muncă şi viol, la pedofilie. Pe de o parte,
condamnăm forme comportamentale ce violează drepturile omului, pe de altă parte, încurajăm
o atmosferă de abuz şi exploatare pentru că ea serveşte linia economică de bază. Dar o
societate care trăieşte o astfel de ambivalenţă, frizând schizofrenia, nu poate dăinui”3.

Plagă a societății find desfrânarea, iar teologii avînd menirea de a schimba societatea,
se cade ca în Teologie să tratăm astfel de subiecte tabu, oricâtă rușine sau greutate ar implica.
„A vorbi despre desfrânare este destul de neplăcut sau poate chiar jenant. Totuşi, ne obligă să
lăsăm ruşinea şi să vorbim despre această formă a păcatului, care-i cea mai întinsă plagă a
societăţii. Sfânta Scriptură, Sfânta Biserică, şi conştiinţa, care adeseori amintesc şi mustră
aspru în poruncile, în rugăciunile şi în învăţăturile lor acest păcat, cu urmări atât de multe şi
grele în viaţa familială şi socială. Răutăţile şi urmările păcatului desfrânării sunt dintre celei
mai grele şi numeroase. întâi de toate, desfrânarea rupe echilibrul, răstoarnă cumpăna dreaptă
a sufletului şi a trupului: slăbeşte voinţa, coboară mintea în simţuri, îmbolnăveşte nervii,
istoveşte corpul. Câţi oameni frumoşi la suflet şi la trup nu sunt desfiguraţi şi pierduţi, ca şi
fiul rătăcit din Evanghelie (Lc. 15:11-16), după câţiva ani petrecuţi în patima desfrâului”4?

Sfânta Scriptură nu a ocolit abordările despre păcat sau desfrânare. În foarte multe
pasaje ale Biblie găsim povățuiri despre aceste sau definiții. „Atât în Vechiul cât şi în Noul
Testament, păcatul a fost conceput ca ceva negativ, adică opus voinţei şi orânduielii divine.
Astfel, în Vechiul Testament el este conceput ca neascultare (Fac. 2,16; 3,11), ce este
pedepsită în chip diferit (Fac. 4,9-16; 6,5-7); ca act de idolatrie, de răzvrătire; ofensă adusă
lui Dumnezeu şi

3
Preot Profesor Dr. John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, p. 80
4
Pr. Ilarion Felea - Spre Tabor, p. 249-253
aproapelui. În Noul Testament este socotit ca fiind un act îngrozitor, o încălcare a legii (Lc.
15,18); dezordine a voinţei omeneşti, care ajunge să se proslăvească pe sine în locul lui
Dumnezeu (In. 12,43); robie de care ne putem elibera prin har (Rom. 6,18), călcare a legii,
nedreptate, lucrare a diavolului (In. 3,4) Cea mai clară definiţie a păcatului o găsim în Epistola
I-a a Sfântului Evanghelist Ioan, unde păcatul înseamnă fărădelege, călcarea legii. Oricine
care făptuieşte păcatul, săvârşeşte călcarea legii (Ioan 3, 4)”5.

III. Metode de cercetare

Ca metode de cercetare am folosit metoda teoretică și empirică. Metoda teoretica
(fundamentala) este cercetare „pura”, pentru dezvoltare teoretica, conceptuala, se bazează pe
formularea de idei abstracte. Metoda Empirică (opusă cercetării teoretice): se focalizează pe
observarea directă a realitații; porneşte de la concepte şi modele teoretice, verificǎ teoria dar,
prin constatǎrile şi concluziile sale, poate contribui la îmbogǎţirea teoriei

Cercetarea calitativă : înțelegerea unui eveniment, pentru a scoate în evidenţǎ anumite

caracteristici sau comportamente, din perspectiva actorului

Cercetare cantitativă: se desfăşoara cu ajutorul culegerii si prelucrǎrii de date prin

experimente, anchete, observaţii etc., şi va pune în evidență anumite rezultate ale prelucrǎrii
datelor; este extinsă și costisitoare, deoarece este nevoie de o anumitǎ cantitate, de un anumit
volum de date, pentru ca prelucrarea și rezultatele sǎ aibǎ relevanţǎ

Foarte mult am folosit metoda interpretării datelor statistice. Am fost suprins când,
involuntar am dat peste statistici referitoare la avort „TOTAL AVORTURI 1958-2017: circa
22.100.0 (sectorul medical privat nu a raportat date).În anul 2017 s-au înregistrat 55.931
avorturi (exclusiv sectorul medical privat). La fiecare 100 de născuți vii s-au făcut 30 de
avorturi”6. „Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în fiecare an se estimează în jur de 40-50
de milioane de avorturi în întreaga lume, aproximativ 125.000 de avorturi pe zi. Statistica
sumbră arată că numărul de avorturi din întreaga lume este mai mare decât numărul cumulat
al persoanelor care și-au pierdut viața din cauza cancerului, SIDA, a accidentelor rutiere și
sinucideri”7.

5
Mitropolit Dr. Nicolae Mladin, Prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel, Pr. Diac. Dr. Ioan
Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă pentru Facultăţile de Teologie, vol. I, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003,
pp. 385-386
6
https://provitabucuresti.ro/resurse/scoala-provita/statistica/178-statistica-avort-romania
7
https://basilica.ro/avortul-ramane-principala-cauza-a-mortii-si-in-2019/
 Datele statistice despre acest domeniu sunt înspăimântătoare. Un studiu realizat de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei despre vârsta primului contact este în descreştere. Rezultă
deci, că din fragedă copilărie, castitatea este pierdută.

• 1993 de la 20,5 ani

• 1999 de la 19,5 ani

• 2000 între 10 şi 18 ani, cei mai mulţi (25%) indicând vârsta de 15 ani. Cele mai multe
fete indică vârsta de 17 ani

• 2011- media ajunge la 14 ani

În continuarea acestei idei, o să aduc la lumină, durerea unui duhovnic, care într-o
clasă de pe prima treaptă a ciclulul gimnazial, a gasit doar 3 copii care nu au necinstit
trupurile lor.
„După ce a spovedit o clasă de-a V-a, un părinte plângea de durere: „doar trei copii din clasă
nu avuseseră experiențe sexuale… Vă dați seama? Opriți-vă, copiii mei, opriți-vă, și înțelegeți
că problema nu stă în tentație. Tentația există de când lumea și, mai nou, încă din pântecele
mamei! Opriți-vă, și ziceți: Doamne, e posibil să zic nu? Și El zice: Da, e posibil să zici nu,
dacă-Mi zici mai înainte Mie da. Altfel nu se poate!”8.

IV. Stadiul actual al cercetării

Până în acest moment am reușit să parcurg cărțile autorilor recenți, atât străini cât și
români, care au cercetat această temă. Dintre ei menționăm autorii străini: Marler John şi
Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire, traducere
din limba engleză de Felix Truşcă, lucrare apărută la Editura Sophia, București, anul 2012;
Clement Olivier, Trupul morţii şi al slavei. Scurtă introducere la o teopoetică a trupului,
traducere Eugenia Vlad, Editura Christiana, Bucureşti, anul 2006; Mitropolit Hierotheos
Vlachos, Psihoterapia ortodoxă – Ştiinţa Sfinţilor Părinţi –, traducere în limba română de
Irina Luminiţa Niculescu, Editura Învierea – Arhiepiscopia Timişoarei, anul 1998; Zenkovsky
Vasily Vasilyevich , Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, traducere de Dimitrie Balaur,
Edititura Bizantină, București, 2006; Spidlik Thomas, Spiritualitatea răsăritului creştin I.
Manual sistematic, traducere de Diac. I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997. Dar și autorii
români: Mitropolitul Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă
morală curată,

8
https://doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/cum-vedeti-impactul-socialului-astazi-faptul-ca-tinerii-se-
casatoresc-cat
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004; Man Serafim, Crâmpeie de propovăduire din amvonul
Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996; Sava
Viorel , Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004; Moldovan Ilie,
Adolescenţa, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005;
Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001,
Lazăr Ioan, Pedeapsa neascultării sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997.

V. Obiectivele cercetării – parte mai dezvoltată

Pastorația desfrânaților
Terapeutica morală a perversiunilor trebuie făcută în duhul Sfinţilor Părinţi,
duhovnicul dând dovadă de o inteligenţă ascuţită şi o mare iubire de oameni. Părintele
duhovnicesc trebuie să convingă pe cel cuprins de această înjositoare patimă că întoarcerea la
normalitate este posibilă doar în sânul comunităţii ecleziale. De aceea, fiecare credincios are o
mare responsabilitate faţă de comportamentul semenului său, ajutându-l să se îndrepte pe
calea pocăinţei şi a virtuţilor creştine.

În primul rând, persoanelor aflate în această patimă ar trebui să le spunem că omul a

fost creat îndeplinind rolul de coroană a creatiei, de partener al Creatorului, după chipul și
asemănarea Lui, din trup și suflet „cu potenţialul de a deveni dumnezeu-om, omul se străduie,
în cadrul trupului hristocentric al Bisericii, să-şi facă mintea asemenea celei a lui Dumnezeu,
să ajungă la transfigurarea minţii sale proprii prin Hristos. „Noi avem mintea lui Hristos” (I
Cor. 2, 16). El se străduieşte chiar să se asemene voii lui Dumnezeu, să-şi transfigureze
propria voinţă întru cea a lui Dumnezeu şi să-şi facă trupul asemănător celui al lui Hristos,
transfigurându-l întru Domnul: „Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi
Domnul este pentru trup” (I Cor. 6, 13)” 9. Când omul aude cuvinte frumoase despre sine, este
mult mai ușor să reușești să-l schimbi. Realizează singur că ocupă un loc privilegiat în mintea
Domnului și în toată creația, și bazându-se pe acestea are șanse reale de reușită.

Nu e de dorit să alegem paragrafe din Scriptură care să-i învinovățească, oricum

mentalul lor este la pământ, dacă mai aleg să-i mustru, pedepsesc, îi îngrop mai repede decât
i- aș ridica. „Dacă e să ne întoarcem în Vechiul Testament, atunci nu numai homosexualii
trebuie

9
Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura
Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 45
omorâţi cu pietre (Levitic 20, 13)... Să-i omorâm şi pe cei care nu-şi ascultă părinţii (Levitic
20, 9), pe toţi cei care, sărmanii, au fost să-şi ghicească (Levitic 20, 6), pe cei care s-au culcat
cu femeia altuia (Levitic 20, 10), pe toţi cei care s-au culcat cu femeie în timpul scurgerii ei
(Levitic 20, 18). De fapt, ar trebui să fie omorâţi şi cei care se căsătoresc cu cei de altă
credinţă, cei care nu duc sângele la Templu (Levitic 17, 4). Şi ar mai fi o grămadă de pricini
de moarte, dintre care, măcar una, se potriveşte şi cititorului acestei cărţi...Dacă Leviticul ar fi
rămas în vigoare, atunci ar fi trebuit să fim omorâţi toţi cu pietre de iudei, ca păgâni. Dar de
asta a venit Hristos, ca să ne ia piatra din mână şi să pună în loc inima noastră. Lege nouă ne-a
dat: să ne iubim unii pe alţii (Ioan 13, 34)”10. Uneori, vom simți că sunt persoane care caută să
fie certate, să le arătăm acestora paragrafe cum e cel anterior ca astfel să reaușească să se
schimbe. Nu putem avea o rețetă valabilă pentru toți, ci fiecare să-i pregatim tratamentul după
inima lui.

Dragostea mișcă orice persoană înlănțuită în patimi grele. Să împărtășim tuturor

dragoste, să fim dragoste, să facem pastorație cu dragoste. Și când canonisim pe un penitent,
să simtă că în acel canon e cuprinsă și o fărămitură de dragoste, compasiune. Penitentul
trebuie să simtă că preotul se coboară la nivelul lui ca să-l ridice. Să nu fugim de păcătoși, de
împătimiți, desfrânați. Pe toți să-i primim. Nici Hristos nu S-a ferit nici de femeia păcătoasă
cu curgere de sânge, nici de apostolul care l-a vândut. Să le acordăm tuturor din dragostea
noastră, ei vor da răspuns în funcție de cum o vor întrebuința. Noi ne-am făcut datoria,
bineștiind că dragostea cu forța nu se poate . „Sfântul Isaac Sirul spune că vinul care veseleşte
inima omului este dragostea lui Dumnezeu şi dragostea omului faţă de aproapele. Şi spune
Sfântul Isaac Sirul că din vinul acesta care veseleşte inima omului, din dragostea aceasta, au
băut desfrânaţii şi s-au ruşinat, au băut păcătoşii şi au uitat calea rătăcirii lor, au băut beţivii
şi-au început să postească, au băut bogaţii şi-au dorit sărăcia, au băut săracii şi s-au îmbogăţit
de nădejde, au băut cei simpli, cei neînvăţaţi şi au devenit înţelepţi. Aşa ceva face iubirea”11.

Este foarte puternică această patimă cand îl prinde pe om în mrejele ei, însă dorindu-ne
din toată inima scăpăm de nici nu stim cum a trecut ispita. Uneori scăpăm doar printr-un gând
bun, alteori după timp îndelungat de rugăciune, sau chiar doar după spovedanie. Nu contează
cum scăpăm și cât efort depunm, important e să trudim până la capat dorindu-ne să scăpăm de
ispită și păcat. Cand ne simțim neputincioși, să cerem ajutor Domnului, punându-i înainte
neputința noastră. Sigur ne va ajuta si vom răzbi. Un părinte, „când a avut în pustie o ispită
cumplită de desfrânare, i s-a arătat dracul curviei şi i-a zis: „Dacă ai să cazi acum în
desfrânare?”

10
Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, p. 22
11
Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 74-75
Iar părintele a zis: „Oricine poate să cadă, că ce-i bărbatul şi femeia? Putregai şi putoare sunt.”
Altădată când a avut o ispită asemănătoare, s-a suit cu picioarele pe jeratic, ca să alunge
demonul desfrânării”12.

Dezvăluirea celor mai intime trăiri sufletești și trupești nu este un act facil și de rutină,
ci reprezintă descoperirea celui care sunt și demascarea celui care pretind că suntem. Ce
acoperă aceasta mască și ce învelește ea? Secretul! Cea mai intimă comunicare a omului cu
sinele are loc în secret. Când dezvăluim secretul? Când el devine mai mare decât conștiința,
iar aceasta nu îl mai poate cuprinde. Cui și cum reverși din preaplinul conștiinței? Confidența
o poti face doar unui confident, în taină. Mai precis, un secret îl mărturisești în secret (taina) și
doar cuiva care știe să.l păstreze secret. Toate secretele lumii sunt acoperite de epitrahilul
duhovnicului, care leaga sau dezleaga păcatele prin mărturisirea fiului duhovnicesc. Astfel se
crează o relație strânsă între duhovnic și fiul duhovnicesc, deoarece fiecare om se poate
mărturisi doar unei persoane în care are deplină încredere. Cu cine împărțim un secret în
general? Cu membrii familiei, cu cel mai bun printen. Dar oare putem să le împărtășim orice
secret la fel cum îl mărturisim preotului duhovnic? Cu siguranță nu. Mai ales pentru că în
mâinile lui se află și iertarea lui Hristos.. Confesiunea depășește gradul de discuție, și atinge
pragul unei sfinte taine. De aceea duhovnicul nu trebuie evitat după mărturisire, fiindca el nu
dezvăluie taina și nu judecă fiul duhovnicesc pentru cele săvârșite. El așteaptă asemeni un
părinte îndreptarea fiului, cu dragoste, răbdare și înțelegere, iar pe măsură ce penitentul crește
duhovnicește, i se mai adaugă și alte îndemnuri. „Odată cu sfârșitul mărturisirii și rostirea
rugăciunii de dezlegare nu ia sfârșit și legătura duhovnicului cu penitentul, ci dimpotrivă,
această legătură care a luat ființă se continuă și se consolidează. Din acest moment, preotul îi
este părinte duhovnicesc ucenicului și are datoria de a-l crește duhovnicește și de a se ruga
permanent pentru evoluția lui duhovnicească. Duhovnicul îl poartă cu sine și răspunde pentru
el în fața lui Dumnezeu, atât timp cât omul se mărturisește la el. Sfaturile pe care duhovnicul
le dă penitentului se adaugă pe măsură ce ucenicul crește duhovnicește. Mărturisirea îl
eliberează pe cel ținut de păcat, face din robul păcatului fiul libertății, iar sfaturile care i se
dau au rolul de a-l ține pe cel ce s-a mărturisit în această stare de libertate și, implicit, în
comuniune cu Dumnezeu. Există credincioși care, apăsați de povara unor păcate, îl caută pe
preot pentru a se mărturisi, după aceea însă evită întâlnirile cu preotul din cauza rușinii.
Trebuie precizat faptul că preotul nu păstrează imaginea celui ce a păcătuit, ci a celui ce s-a
mărturisit și s-a îndreptat. Față de aceștia, preotul trebuie să arate mai multă purtare de grijă,
mai multă apropiere și chiar mai multă afecțiune. El poate să

12
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, p. 198
facă dovada că-și poate aminti orice, numai păcatele care i-au fost mărturisite, nu. În preotul
duhovnic, ucenicul nu trebuie să vadă doar pe cel ce predică, pe cel ce mustră, ci și pe cel ce
iubește. Duhovnicul este cel ce iubește cu iubirea lui Hristos. Dacă fiul duhovnicesc poartă cu
sine chipul moral al părintelui sufletesc, acesta din urmă poartă cu sine neputințele celui
dintâi. Duhovnicul nu este un depozit de iertare care se administrează fără discernământ. Din
iubire duhovnicul iartă, dacă aceasta zidește și tot din iubire leagă, nu iartă, tot pentru a zidi.
Duhovnicul trebuie să fie primul prieten al fiului duhovnicesc. Lucrarea preotului asupra
ucenicului după mărturisire este începutul pregătirii acestuia din urmă pentru o nouă
mărturisire. Duhovnicul este medicul sufletesc cel ce cunoaște bolile ucenicilor săi, evoluția
lor duhovnicească, râvna lor și dorința statornică de îndreptare ” 13 .

Trebuie cumva să trecem peste inovațiile aduse de secularizare, trebuie să profităm de

adevarata libertate direcționând-o spre virtute ca astfel să ne sfințim viața. Toate acestea le
înfăptuim dacă punem în practică “liturghia după Liturghie”. Așa văd eu misiunea în mileniul
trei. O acțiune continuă, o acțiune ofensivă nu defensivă, o acțiune atât ad-intra cât și ad-extra,
o acțiune bazată pe iubire. Astăzi cu duritate si norme nu caștigi suflete.

Mulți clerici consideră internetul ca fiind dăunător, ca fiind principala cauză a laxității
spirituale de azi. Nu este greșită această atitudine, nu-I judec, dar avem și noi capacitatea de a
transforma internetul în câmp de luptă. Putem ieși în întâmpinarea, putem transforma
facilitățile lui în punctele noastre forte. Nimeni nu ne oprește să facem misiune pe internet.
Dar din nefericire, astăzi căutăm să strângem like-ri multe în dauna unei postări cu conotație
spirituală adâncă. De pildă, predicile Mitropolitului Bartolomeu strâng 40.000 de like-uri, iar
predicile “savuroase”ale parintelui Calistrat strând 140.000 de like-uri. Trebuie să ne pună pe
gânduri această realitate și să ne transforme în mărturisitori vii pe toate planurile.

Nu în ultimul rând, misiunea noastră trebuie să-și ia seva din “Trupul dădător de viață
al Mântuitorului”. Impărtășindu-ne constant Hristos va lucra prin mădularele noastre, și atunci
vom avea forță, vitalitate și reușite. El să fie reușita noastră, fiindcă apoi vom reuși și noi cele
spre folosul duhovnicesc!

Sfântul Ioan Casian a manifestat o mare preocupare pentru vindecarea uneia dintre
cele mai grele şi mai răspândite patimi – desfrânarea. Vindecarea, în viziunea acestuia, este
efectul abstinenței și al pocăinței. „Curăţia este o stare a inimii la care se ajunge prin
înfrânarea poftelor

13
Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 124-128
trupeşti şi prin refuzarea ispitelor ce vin prin gânduri şi dorinţe. Având ca temelie virtutea
înfrânării, creştinii păşesc pe următoarea treaptă a urcuşului spre desăvârşire – lupta împotriva
desfrânării şi dobândirea virtuţii castităţii. Patima desfrâului îl asaltează pe om din tinereţe şi
nu se stinge decât atunci când vor fi înfrânate celelalte vicii. De aceea, lupta împotriva
desfrânării se dă pe două fronturi, adică în trup şi în suflet. În acest sens, Sfântul Ioan
Casian insistă asupra faptului că pe lângă abstinenţa trupească de la săvârşirea acestui păcat,
în vederea biruirii lui avem nevoie şi de pocăinţă, de rugăciune stăruitoare, de cercetarea
Scripturii, de lecturi duhovniceşti şi de realizarea unor munci fizice”14.

Pentru cel care încă n-a gustat din dulceața acestei patimi, fuga sau ferirea de
desfrânare devine cel mai bun aliat. Consider că este mai ușor să te ferești de desfrânare cât
timp încă ți-e străină. „Vrei să îngrădeşti toate căile de intrare ale morţii celei din păcate? Fugi
de desfrânare, ce pângăreşte sufletul şi trupul, depărtează-te de mânie, care întunecă ochii
inimii, depărtează- te de iubirea agonisită, care e închinare la idoli, depărtează-te de trufie,
care aruncă din cer”15.

Pentru cel care a gustat din dulceața cea amară a păcatului, fuga nu mai este o cale de
scăpare, dar rugăciunea și paza minții ca astfel să nu ne mai amintim acele momente ne ajută
în demersul nostru de tămăduire.„De ai căzut în păcate trupeşti, nu-ţi aminti în ce chip le-ai
făcut, ca prin aceasta să nu se spurce din nou sufletul tău; ci mai bine roagă-te lui Dumnezeu,
grăind: Doamne! Tu ştii păcatele mele cele scârnave, cărora nu este număr! Tu însuţi, deci,
precum voieşti, şterge-le; iar eu nu îndrăznesc a-mi aminti de ele, ca prin aceasta să nu Te
mânii încă şi mai mult”16.

Ce presupune vindecarea de această patimă? „Vindecarea de patima desfrânării

presupune paza inimii şi a minţii, prin trezvie duhovnicească şi discernământ spiritual,
respingerea gândurilor, amintirilor şi a fanteziilor de această natură, lectura duhovnicească,
ascultarea de un părinte duhovnicesc şi mărturisirea tuturor gândurilor noastre acestuia, paza
trupului şi a simţurilor, fuga de ispită şi de ocazia la păcat, fecioria sau căsătoria şi disciplina
conjugală”17. Când realizăm că ne-am vindecat de patima desfrânării? Care sunt semnele
doveditoare ale vindecării? „Semnul vindecării de această patimă este atunci când sufletul,
chiar şi în vremea somnului, nu ia seama la nici un chip al nălucirii de ruşine, căci, deşi
această

14
Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas, Iaşi,
2003, pp. 3-17
15
Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 40
16
Sfântul Tefoan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântul Sava, Editura Schitul Românesc Lacu, p. 53
17
Jean Claude-Larchet, op. cit., p. 642.
mişcare nu este păcat, totuşi ea arată că sufletul încă mai boleşte. Solomon ne îndeamnă: Cu
toată străjuirea păzeşte inima ta (Pilde 4, 23). Sfântul Ioan Scărarul relatează o întâmplare din
care reiese că eliberarea totală de această patimă este atunci când Ziditorul este slăvit pentru
frumuseţea (feminină) creată de El: Mi-a istorisit cineva o pildă foarte înaltă de curăţie.
Văzând cineva, zicea, o frumuseţe deosebită, slăvea foarte pe Făcătorul din acest prilej şi
numai de vederea ei era mişcat la iubirea lui Dumnezeu şi îi izvorau lacrimi. Dacă unul ca
acesta are totdeauna, în asemenea prilejuri o astfel de simţire şi lucrare, a înviat nestricăcios
înainte de învierea de obşte”18.

Părinții au un rol foarte important în această perioadă periculoasă pentru tineri. Sfântul
Ioan Gură de Aur, îndeamnă pe părinți „să creştem cu multă grijă şi să-i ţinem departe pe
tineri de orice viciu, dar mai ales de desfrânare. E un război greu acesta şi nimic nu-i ispiteşte
mai rău pe tineri decât desfrânarea. Să-i împresurăm de peste tot cu sfaturi, să le spunem ce-i
aşteaptă, să-i speriem, să-i convingem. Dacă-şi înving această dorinţă, nu vor mai fi stăpâniţi
cu uşurinţă de vreo alta.”19

Suntem sfătuiți de Sfinții Părinți să ne ferim ochii de păcat. Poarta fiind închisă, hoțul
foarte greu reușește să intre, cu atât mai greu să ne și fure ispitindu-ne. „Se cuvine a-ţi păzi cu
mare băgare de seamă ochii și a nu-i lăsa să se întindă la fețele oamenilor, frumoase ori urâte,
ale bărbaţilor ori ale tinerilor cei fără barbă sau la goliciunea chipurilor străine ori a trupului
tău”20.

Punctul de pornire în lupta împotriva patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor este

smerenia. Smerenia este bineplăcută Domnului. Să încercăm să ne înfățișăm înaintea
Domnului exact în starea în care suntem, și să-i lăsăm loc să acționeze. Această recunoaștere a
noastră a faptului că suntem păcătoși, împătimiți chiar, cred că este un prim pas spre smerenia
adevărată. Cea dintâi grijă pentru păstrarea curăţiei inimii va fi aceasta: ori de câte ori ni se va
fi furişat în gând amintirea trupului poftit, prin aţâţarea vicleană a iscusinţei diavoleşti, să ne
grabim s-o alungăm cât mai iute dinlăuntrul nostru”21. Următorul pas ar fi să nu stăm la
discuție cu

18
Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 237
19
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, în vol. Despre feciorie, Apologia vieţii
monahale, Despre creşterea copiilor, trad. din limba greacă şi note de Preotul profesor Dumitru Fecioru,
EIBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 355.
20
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 84-85
21
Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas, Iaşi,
2003, pp. 3-17
gândurile din trecut. Amintindu-ne de momentele în care săvârșeam păcatul, și retrăindu-le în
gând, va fi cu neputință să ne slobozim din ghearele lui.

Pocăința este pasul următor pe care cel căzut în desfrânare ar trebui să-l facă. Știm cu
toții câtă putere are pocăința, dar ca să ne fie mai clar să ne gândim numai la „Miercurea din
Săptămâna mare poartă în sine cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa care,
smerindu-se, se înalţă şi ucenicul care, trădând, se alungă din lumină. Raportul păcătoasă-
ucenic este răsturnat de ceea ce a cerut postul de la fiecare dintre noi în parte: pocăinţa. Căci
cine nu e păcătos? Cine nu s-ar voi ucenic? Şi, oare, nu-L răstignesc eu pe Domnul cu fiecare
păcat? Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii, desfrânarea, iar Iuda în starea cea
mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea pocăinţa o ridică şi o face muceniţă; pe acesta
lipsa pocăinţei îl face trădător şi-l duce la spânzurare”22. Facem referire la acest punct, atât la
pocăința ca stare, cât și la pocăința ca Sfântă Taină a Bisericii. Mergând la un preot, obținem
dezlegarea de păcate, și ne vom înfățișa iar curați înaintea Domnului.

Pocăința să fie dublată ulterior de fuga de locurile sau persoanele care ne amintesc de
trecut, „precum eşti dator a hotărî să nu mai greşeşti cu păcate în viitor, tot aşa este de nevoie
să te depărtezi de la locul şi faţa unde ai păcătuit, adică dacă ai căzut în urâcioasa amestecare
a trupului, să pleci de la acea muiere cu care ai săvârşit păcatul, şi să o goneşti din casa ta.
Căci cu neputinţă este când se va rupe acoperământul cucerniciei şi se va face drum spre
lucrul rău, a te păzi cu atâta sârguinţă ca să nu cazi iarăşi. Fiindcă locul face pe hoţ, cum se
zice. Cu adevărat, este foarte cumplit să te desparţi de prietenii şi lucrurile tale!” 23. Tare greu
ne este în viață să ne despărțim de persoanele care au ocupat o parte din inima noastră. Dar
nici nu putem rămâne la infinit lângă persoane care ne prilejuiesc să păcătuim. Ar însemna să
ne semnăm sentința spre iad. Probabil că gândul că vom rămâne singuri ne influențează și
face și mai grea despărțirea. Însă să luam în calcul că în orice secundă Domnul este Omul de
lângă noi, singurul care nu ne părăsește niciodată. Precum l-a ajutat pe slăbănogul de la
Vitezda, asemeni va ajuta și va fi Omul de lângă oricine va avea nevoie de ajutor.

Un alt as din mâneca celui care-și dorește să scape de desfrânare este Rugăciunea
Inimii. După momente în care s-a lăsat pradă demonului mintea se obișnuia să răstălmăcească
și să readucă în imagine păcatele vechi. Singura noastră șansă rămâne să-L aducem pe
Domnul în gândul nostru, în inima noastră, să-I facem sălaș în ieslea sărăcăcioasă și păcătoasă
a sufletului

22
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Cântare de biruinţă cântând, Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2012
23
Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 321-322
nostru prin practicarea isihasmului. „Singura şansă de scăpare este schimbarea fundamentală a
minţii, care trebuie să devină, din casă a conspiraţiei plăcerii, Biserică a Dumnezeului celui
viu. Cea mai puternică armă împotriva tuturor gândurilor păcătoase este rugăciunea, mai ales
rugăciunea lui Iisus. Totuşi, există şi alte mijloace de luptă. împotriva gândurilor desfrânate -
să pomenim înfricoşătoarea Judecată, chinurile veşnice”24.

Pentru ca rugăciunea să fie puternică, să o alipim de post. În duet acestea își vor dubla
puterea, și pe noi ne vom îndrepta spre cele duhovnicești. Postind, pofta trupească este
diminuată, astfel va fi diminuată și pofta după plăcerile lumești. „Despre diavolii desfrânării,
Domnul Iisus Hristos a spus că ei se izgonesc doar cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
Postul şi rugăciunea, conlucrând, sunt două aripi puternice, care pot să ne ridice deasupra
noroiului patimilor desfrânării”25. Se ridică întrebarea, de ce postul și rugăciunea, sau cum
acestea în duet eliberează omul de chinul diavolesc? Răspunsul l-am găsit la Pr.Iustin
Popovici care a afirmat urmatoarele:„din sămânţa postului răsare şi creşte o înţelegere
sănătoasă – iar din îmbuibare, apare desfrânarea, şi din excese, necurăţia”26. Pentru ca postul
să fie o metodă de ajutor, cât mai credibilă pentru a scăpa de desfrânare, o să evidențiez ce
efect are o masă copioasă asupra organismului, din punct de vedere stiintific. „Oxigenarea
mai slabă a creierului, ca urmare a meselor copioase, stropite şi udate din belşug cu băuturi şi
datorată faptului că digestia celor ingurgitate solicită o cantitate mai mare de energie, slăbesc
discernământul, trezvia, controlul mişcărilor trupeşti de către cele spirituale, favorizând
rătăcirea, vagabondarea minţii şi a gândurilor, căderea lor în robia plăcerilor trupului şi
instalarea poftelor şi a dorinţelor de natură fizică”27.

Cele mai puternice metode care ne scapă de orice păcat sunt cele două Taine:
Spovedania și Împărtășania. De ce sunt cele mai puternice? Fiindca cu pocăință mergând
inaintea preotului, și primind dezlegare de păcatele mărturisite, Dumnezeu ne iartă și ne
reașează în ceata drepților. Ba ma mult, grație Sfintei Euharistii, ne Împărtășim cu Însuși
Trupul și Sângele Domnului. Astfel Domnul își face sălaș în trupul nostru. Prin Spovedanie
ne ridicăm din mocirla păcatului, iar prin Împartășanie îi facem sălaș Domnului în trupurile
noastre. „În toate aceste lupte este nevoie însă şi de o întărire care va fi recomandată de
duhovnic: Sfânta

24
1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească - Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale
nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă, p. 15-16
25
Arhimandrit Serafim Alexiev, Curăţia, Editura Sofia, Bucureşti, pp. 81-82
26
Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura
Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 55-56
27
Preot Ioan C. Teşu, op. cit., p. 92
Împărtăşanie. Deoarece păcatul nu se ascunde prin adaos de păcate, ci prin pocăinţă şi
mărturisire, fără de acestea se ajunge la pierderea curăţiei sufleteşti. Prin mărturisirea la
duhovnic a păcatelor pe care le-am săvârşit sufletul va deveni iarăşi palat al curăţiei, iar
Dumnezeu nu se va întoarce de la tine. Având această încredinţare, ştiind că spovedania este
taina ridicării noastre şi că datorită ei vine şi vindecarea de patima în care ne zbatem, vom
lupta cu mai multă râvnă pentru a dobândi adevăratul sprijin în eforturile noastre de a ne
curăţa sufletul, adică Sfânta Împărtăşanie”28. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului îi
deschide celui vrednic de aceasta noi perspective, ce-i înnobilează viaţa şi acţiunile. „Părtaşi
de viaţă dumnezeiască ne face, dându-Se pe Sine de mâncare cum numai El ştie, şi cei ce au
primit de la El o astfel de simţire mintală, încât, prin gustarea acestei mâncări, să cunoască
prin cunoştinţă adevărată că bun este Domnul. Prin aceasta, pe cei ce mănâncă îi umple de o
calitate dumnezeiască ce-i îndumnezeieşte, ca Unul ce stă în chip vădit şi se numeşte pâine a
vieţii şi a puterii”29.

Toate metodele tratate mai sus au rolul de a ne tămădui de patima desfrânării. Să fim
cu luare aminte, să nu ne avântăm totuși, și din păcătoși să devenim habotnici, zeloși, uitând
orice măsură. Să aplicăm ce metode ne sunt mai apropiate pt sufletul nostru, și să le aplicăm
cu discernământ. „Totuşi, aceste ajutoare duhovniceşti nu trebuie folosite abuziv, ci cu
măsură, de aceea este nevoie de cumpătare în psalmodie, pentru că în situaţie de asimetrie se
aţâţă senzualitatea”30.

VI. Rezultatele scontate ale cercetării propuse

Atât de obișnuiți cu mersul societății, vom ajunge într-o capcană și vom percepe
patimile ca fiind normale. „Patimile sunt atât de împletite cu lumea opacă văzută ca ultima
realitate, încât lumea, în loc de a-şi descoperi sensul ei adevărat pe care i-l dă contemplarea ei
curată, capătă sensul fără sens pe care i-l imprimă patimile. Sensul lumii în acest caz se
acoperă cu totalitatea patimilor. Cineva face drumul succesiv cu lumea în acest înţeles, odată
cu trecerea lui succesivă de la o patimă la alta. Pentru unii, lumea este la început ceea ce
satisface lăcomia pântecului, apoi sursă de îmbogăţire, apoi prilej de desfrâu, apoi
platformă de afirmare a

28
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă – Ştiinţa Sfinţilor Părinţi –, trad. În limba română Irina
Luminiţa Niculescu, Editura Învierea – Arhiepiscopia Timişoarei, 1998, p. 320.
29
Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Tâlcuire la Tatăl nostru”, în Filocalia II ,Sibiu, 1947, p. 258.
30
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă - continuare şi dezbateri -, Traducere din limba greacă:
prof. Ion Diaconescu şi prof. Nicolae Ionescu, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 83
stăpânirii sau a mândriei sale. Când cineva s-a eliberat de toate aceste patimi, lumea în acest
sens a murit pentru el, înviind lumea transparentă şi adâncită în Dumnezeu”31.

Păcatul omniprezent în contemporaneitate, desfrânarea cu toate formele ei, produce o

ruptură de tot ce înseamnă moral și etic. Omul astăzi, nu-și mai comanda asupra corpului,
trupului său, ci cade pradă plăcerilor carnale. „În zilele noastre, erotismul colectiv al maselor
vulcanizate, dezgustul general îi nelinişteşte profund pe psihiatrici care încep să vorbească
despre o foarte stranie desexualizare a umanităţii. Iubirea ruptă de spiritual produce ravagii
mentale, aceasta pentru că omul redus numai la trup riscă să fie secătuit de forţele sale vitale,
care provin din spirit. Într-o lume desacralizată se instalează sexul demistificat, sterilizat,
omniprezent. Astfel, sexul ridicat la rangul de obiect al unei noi şi triste religii nu mai are
nimic în comun nici cu fetişismul religios antic, care cel puţin cunoştea sacrul şi misterul,
nesemnificativă prin profanările ei, ea îşi lasă adepţii să plece într-o stare de degradare şi, mai
mult ca oricând, bolnavi”32.

Tragismul constă în faptul că desfrânarea a ajuns atît de nocivă, încât mulți nu o

consideră păcat, ci o etalează ca principal drept al omului. Mulți duhovnici contemporani,
semnalează faptul că penitentului poți sa-i atragi atenția legată de orice păcat, exceptînd
desfrânarea. Astfel, se promovează un cult al trupului, al libertății în materie de sex, se ajunge
chiar la libertinaj. „Astăzi însă, omul trupesc şi secularizat nu simte gravitatea şi urmările
păcatului în sine, aşa cum le simte cel duhovnicesc. Referitor la aceasta, Sfântul Ioan Gură de
Aur ne învaţă că de aici izvorăsc toate relele, când adică noi păcătuim, şi nu credem că am
păcătuit cu ceva”33. Continuând această idee, patriarhul teologiei dogmatice românești, Pr.
Dumitru Stăniloaie, afirmă următoarele: „în zilele noastre, principalul motiv pentru care
păcatul nu este tratat cu tărie şi fermitate este pentru că i se subestimează gravitatea - în faţa
lui Dumnezeu, faţă de Dumnezeu, faţă de om însuşi şi aproapele său. Ca urmare a acestui fapt,
păcatul duce la pierderea sensului existenţei, o viaţă în întregime superficială, materială, o
viaţă de plăcere egoistă, legată de conflictul cu ceilalţi şi de uitarea lui Dumnezeu” 34. Părintele
pune accentul pe diminuarea gravității păcatelor, fapt care-l face pe om să devină
superficial, să

31
Părintele Dumitru Stăniloae, nota 196 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din
greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 152
32
Paul Evdokimov, Taina iubirii…, p. 184.
33
Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei II Corinteni, omilia VI ..., p. 94.
34
Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, Sibiu, 1995, p. 156
piardă comuniunea cu semenul devenind egocentric, să-L scoată pe Dumnezeu din mijlocul
lumii și să –I ia locul, mutând accentul de pe teocentrism pe cultul individului.

Psihologii ne demonstrează că adeseori, de dusmani puternici precum păcatele, de care

nu ne putem elibera prin fugă sau luptă, ne eliberăm minimalizându-le importanța, sau chiar
negându-le existența. Aceasta nu face decât să semnaleze că omul e conștient de păcat, dar
nu- i face față. „Însăşi atitudinea omului modern faţă de păcat dovedeşte că el crede în
existenţa lui, şi mai mult, că simte gravitatea acestuia. Este un fapt psihologic banal şi
universal: atunci când te temi de un duşman puternic, ca să te simţi eliberat de presiunea
existenţei lui, sau îi minimalizezi importanţa, sau îi negi existenţa”35.

VII. Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată
și tipărită de Bartolomeu Anania. - Editura Renașterea, Cluj Napoca 2009;
2. Alexiev Serafim, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia.
3. Andreicuț Andrei, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată,
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004.
4. Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală, traducere de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947.
5. Baștovoi Savatie, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009.
6. Bălan Ioanichie, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim.
Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011.
7. Clément Olivier, Trupul morţii şi al slavei. Scurtă introducere la o teopoetică a
trupului, Traducere sora Eugenia Vlad, A.F.M.C., Christiana, Bucureşti, 1996.
8. Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014,
9. Evdokimov Paul,Femeia și mântuirea lumii,Editura Sophia,București,2015.
10. Evdokimov Paul, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe,
traducere Gabriela Moldoveanu, ediţia a II-a revăzută, A.F.M.C. Christiana, Bucureşti,
1999.
11. Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale - Omilii la căsătorie, Editura „Oastea Domnului”,
Sibiu 2004.

Dr. N. Mladin, Despre păcat, în Prin zbuciumul vremii, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1945, din
35

Epifania, nr. 1, p. 6.
12. Ică Ioan jr. Şi Germano Marani, Gândirea socială a bisericii, Editura Deisis, Sibiu,
2002.
13. Lazăr Ioan, Pedeapsa neascultării sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii
sexuale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997,
14. Man Serafim, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei
Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996.
15. Marler John şi Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata
răzvrătire, trad. din limba engleză de Felix Truşcă, Bucureşti, Edit. Sophia, 2002.
16. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, cap. 82, în Filocalia…,
vol. II, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.
17. Mladin Nicolae, Prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel, Pr. Diac.
Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă pentru Facultăţile de Teologie, vol. I,
Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003.
18. Mladin Nicolae, Despre păcat, în Prin zbuciumul vremii, Tiparul Tipografiei
Arhidiecezane, Sibiu, 1945, din Epifania, nr. 1.
19. Moldovan Ilie, Adolescenţa, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Reîntregirea,
Alba Iulia, 2005.
20. Moisiu Alexandru, Sf. Vasile cel Mare, îndrumător şi păstor de suflete, în rev.
Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1, 1988.
21. Grigorie de Nyssa, Opt omilii la Fericiri, omilia a şasea, trad. de Pr. Sandu Gh. Stoian,
în colecţia Comorile Pustiei, vol. 31, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
22. Popovici Iustin, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan,
Editura Bunavestire, Galaţi, 2003.
23. Sava Viorel , Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004.
24. Sobolev Serafim, făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii
Domnului, Bucureşti, 2007.
25. Spidlik Thomas, Spiritualitatea răsăritului creştin I. Manual sistematic, trad. de Diac.
I. Ică Jr., ed. Deisis, Sibiu, 1997.
26. Stăniloae Dumitru, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Editura Deisis,
Sibiu, 1995.
27. Zenkovski, V.V., Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, trad. Pr. Stelian Iliescu, Pr.
Paraschiv Anghelescu, Pr. Dimitrie Balaur, cu un studiu de antropologie creştină,
Editura Bizantină, Bucureşti, 1998.
28. Zenkovsky Vasily Vasilyevich , Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, traducere de
Dimitrie Balaur, Bucureşti, Edit. Bizantină, 2006.
https://ro.xhamster.com/videos/invite-to-the-casting-romanian-girls-anna-10882020
https://ro.xhamster.com/videos/invite-to-the-casting-romanian-girls-alexandra-10875953
https://onanisti.ro/
https://www.pornhub.com/view_video.php?viewkey=ph5d2cb5636e681

https://streamruby.com/xboeiqc1ec07.htm = neaparat
https://onanisti.ro/viewtopic.php?f=4&t=5546 - fp romanesti