CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-

mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte

,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru ,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Expert Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,formator ,expert PNUD

Pregătit pentru editare decembrie 2023

Ana Guzinschi, fondator AO,,OPORTUNITATE,,

MUNCA ȘI ANGAJAREA ÎN CÂMPUL MUNCII A TINERILOR CU CES ȘI A
CELOR DIN FAMILIILE VULNERABILE
ADNOTARE
Procesul de incluziune socială, conform legislaţiei i în vigoare, reprezintă
„ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale,
ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării-comunicării, mobilităţii,
securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării
participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice
ale societăţii”
Cât priveşte incluziunea socială a tinerilor, aceasta face referire la un proces care
încearcă să asigure suportul necesar realizării potenţialului oricărei persoane, indiferent
de experienţa sau circumstanţele în care-şi desfăşoară viaţa. Ne referim aici în principal,
dar nu numai, la incluziunea din perspectiva economică/ocuparea pe piaţa muncii.
Putem evidenția mai multe bariere în integrarea tinerilor pe piața forței de muncă,
printre care: discrepanță între calificările tinerilor specialiști și cerințele angajatorilor,
lipsa de experiență în luarea deciziilor independente, lipsa de cunoștințe, lipsa abilităților
profesionale practice.
 Deseori, alegerea profesiei nu se bazează pe necesitățile pieței muncii în anumite
specialități. Se observă o tendință de alegere a specialităților cu profil umanitar și mai
puțin cu profil tehnic, ceea ce duce la un exces de specialiști din domeniul umanist și
deficitul celor din domeniul tehnic. Ca rezultat, mulți absolvenți ai instituțiilor de
învățământ nu sunt angajați conform specialității sau au nevoie de recalificare pentru
încadrare în câmpul muncii.
Rezolvarea problemelor legate de integrarea tinerilor pe piața forței de muncă
prezintă un obiectiv important pentru mai multe țări europene, în special pentru cele din
spațiul est-european, care sunt pe calea consolidării economiei de piață, la care se referă și
Republica Moldova.
Specificul forței de muncă tinere duce la competitivitate scăzută a acesteia în
comparație cu alte grupuri de vârstă. Astfel, cererea pe piața forței de muncă pentru
această categorie de lucrători este mică. În aceste condiții, statul trebuie să promoveze
politici speciale care ar facilita procesul de tranziție de la școală la muncă și integrarea
profesională a tinerilor, în special din categoriile social vulnerabile
Stimularea educaţiei şi formării, oferind oportunităţi concrete pentru integrarea pe
piaţa muncii, combaterea practicilor discriminatorii prin crearea de oportunităţi pentru o
incluziune reală, şi proiectarea unor acţiuni care nu sunt legate de cerinţele formale ale
cetăţeniei/rezidenţei care pot ajunge la tineri, sunt toate mecanisme puternice de incluziune
socială a acestora
Cuvinte- cheie: integrarea socială, , integrare profesională, persoane cu CES
ANNOTATION
The social inclusion process, according to the legislation in force, is "the set of
multidimensional measures and actions in the fields of social protection, employment,
housing, education, health, information-communication, mobility, security, justice and
culture, aimed at combating social exclusion and ensuring the active participation of
people in all economic, social, cultural and political aspects of society".
As regards the social inclusion of young people, this refers to a process that seeks to
provide the support needed to realise the potential of all people, regardless of their life
experience or circumstances. This refers mainly, but not only, to inclusion from an
economic/employment perspective.
We can highlight several barriers to the integration of young people in the labour
market, including: discrepancy between the qualifications of young professionals and the
requirements of employers, lack of experience in independent decision-making, lack of
knowledge, lack of practical professional skills.
Often the choice of profession is not based on the needs of the labour market in
certain specialities. There is a tendency to choose humanities and less technical
specialities, leading to an excess of humanities specialists and a shortage of technical
specialists. As a result, many graduates of educational institutions are not employed
according to their speciality or need retraining for employment.
Solving the problems of integrating young people into the labour market is an
important objective for several European countries, especially those in the Eastern
European area, which are on the way to consolidating their market economy, to which the
Republic of Moldova also refers.
The specific nature of the young workforce leads to its low competitiveness
compared to other age groups. Thus, the demand on the labour market for this category of
workers is low. Under these circumstances, the state must promote special policies that
would facilitate the transition from school to work and the professional integration of
young people, especially from socially vulnerable groups.
Stimulating education and training, providing concrete opportunities for labour
market integration, combating discriminatory practices by creating opportunities for real
inclusion, and designing actions that are not linked to formal citizenship/residency
requirements that can reach young people, are all powerful mechanisms for their social
inclusion
Keywords: social integration, , professional integration, people with ESC
Articolul 27 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități
menționează că ”Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în
condiţii de egalitate cu ceilalţi; aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga
existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, întrun mediu
de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Statele Părţi vor proteja şi
promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata
angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ
Aliniatul (1) al Articolului 43 din Constituția Republicii Moldova prevede că „…orice
persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi
satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului”.
Articolul 8 al Codului Muncii al Republicii Moldova stipulează că în cadrul
raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice
discriminare, directă sau indirectă a salariatului, pe criterii de sex, vârstă, rasă, culoare a pielii,
etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, dizabilitate, infectare cu HIV/SIDA,
apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe alte criterii nelegate de calităţile sale
profesionale, este interzis
Articolul 33 din Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități
indică următoarele: ”Statul garantează dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi și
interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de
încadrare în muncă…” iar prin Articolul 34, Statul asigură că Plasarea în câmpul muncii a
persoanelor cu dizabilităţi se realizează fără discriminare, respectând prevederile legislaţiei în
vigoare. Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de
încadrare a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervă locuri de muncă şi
angajează în muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul
total de salariaţi.
În Republica Moldova principala instituție publică care oferă servicii de suport în
angajare este Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).
În vederea asigurării dreptului la muncă a persoanelor cu dizabilități, în perioada 2012
- 2013 în cadrul Agențiilor Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă au fost angajați
suplimentar câte doi specialiști responsabili de prestarea serviciilor de ocupare şi protecţie în
caz de şomaj a persoanelor cu dizabilităţi auditive și altor categorii de cetățeni din grupurile
defavorizate. Acești specialiști sunt direct responsabili de implementarea politicilor
ocupaționale prin acordarea serviciilor de suport persoanelor cu dizabilități, contribuind la
implementarea Articolului 27.
Șomajul în rîndul tinerilor cu CES

28.6
17.7
34.5
22.8
20.8
39.6

11.4
25
41.9

Integrarea persoanelor cu dizabilităţi Ponderea şomerilor pe termen foarte lung

Ponderea şomerilor pe termen lung
 Sânt prezente situaţii în care, furnizorul de formare iniţială sau continuă – public sau
privat – nu acordă o importantă deosebită dobândirii de competenţe conforme cu standardele
calificării de către persoana cu dizabilităţi, astfel încât aceasta deţine la finalizarea cursurilor
un certificat de calificare fără a deţine competenţele necesare practicării commpetitive pe
piaţa muncii a acesteia.
Rareori in orientarea profesională se corelează particularităţile de limitare funcţională
si de participare ale persoanei cu dizabilităţi, necesarul pe piaţa muncii şi opinia persoanei cu
dizabilităţi.
Actualmente, un număr mare de persoane cu CES nu au loc de muncă, ceea ce le
creează dificultăţi în găsirea unor surse de venit pentru întreţinere şi necesităţile cotidiene de
mobilitate, îngrijire medicală.
Capacităţile şi abilităţile persoanelor cu cu CES nu sunt evaluate şi apreciate la justa
lor valoare de angajatorii potenţiali şi asistenţii sociali, care ar putea caracteriza din cele mai
bune perspective capacitatea persoanelor cu dizabilităţi de a exercita o profesie, o funcţie, o
meserie.
Pentru aceasta este nevoie de implementarea unor programe speciale de formare şi
orientare profesională ce ar permite încadrarea lor în câmpul muncii. De asemenea, odată
încadrate în câmpul muncii, să beneficieze de sprijin prin adaptarea locurilor de muncă sau
servicii de orientare (job coaching), servicii de suport care, de obicei, sunt susţinute de către
Autorităţile Publice Local.
O practică importantă în Uniunea Europeană de integrare a persoanelor cu cu CES în
câmpul muncii este cea de programe protejate de ocupare (Sheltered employment programs).
Aceste programe sunt concepute pentru a sprijini persoanele care, nu pot lucra într-un sector
de muncă competitivă în comunitatea lor.
Termenul “de ocupare protejată” este adesea folosit pentru a desemna o gamă largă de
programe profesionale şi perspective, cum se arată într-un studiu recent . “Pe de o parte,
educaţia ar putea avea o influenţă asupra instalării dizabilităţii.
Astfel, persoanele care au dobândit niveluri mai ridicate de educaţie au o probabilitate
mai mare să lucreze în ocupaţii cu riscuri mai scăzute de boli şi accidente sau în medii de
lucru mai sigure.
Pe de altă parte însă, persoanele cu CES pot avea un acces mai dificil la educaţie şi ca
urmare un număr mai mare dintre aceştia ar avea un nivel de şcolarizare mai scăzut cu
implicaţii asupra ocupării.”
 Relația dintre tipul de dizabilitate și specializarea universitară frecventată sau absolvită
atestă că subiecții cu deficiențe vizuale s-au orientat în primul rând spre psihologie,
psihopedagogie specială sau pedagogie, apoi spre litere, limbi străine sau istorie, dar și spre
asistență socială și sociologie, marketing, relații internaționale, admimnistrație publică, ori
spre informatică.
Subiecții cu deficiențe neuromotorii frecventează sau au absolvit specializări din
categoriile ”psihologie, psihopedagogie specială sau pedagogie”, ”matematică, informatică,
fizică”, ”asistență socială”, ”alte specializări (arte, balneofizioterapie), ”marketing, relații
Pentru a accesa un curs de calificare, persoanele cu dizabilităţi trebuie să fi finalizat
minim 9 clase ale şcolii generale.
Această condiţionare împiedică adeseori înscrierea pe un traseu profesional a unei
persoane cu dizabilităţi care, din diverse tipuri de motive, nu a reuşit finalizarea şcolii
generale, chiar dacă acestea sunt apte să dobândească competenţe specifice unei ocupaţii în
conformitate cu particularităţile de limitare funcţională si de participare a persoanelor cu CES.
[12 p.54]
1. obligatia ca persoana cu cu CES i sa aiba studii medii finalizate;
2. obligatia ca persoana cu dizabilitati sa fie inregistrata la ANOFM ca persoana
aflata in cautarea unui loc de munca.
De asemenea, referindu-se la sprijinul pentru participanţii cu nevoi speciale, acesta
„poate consta în: acordarea unui timp mai mare pentru formare, oferirea de informaţii
suplimentare, exerciţii suplimentare sau alte forme de asistenţă (inclusiv cea oferită cu
ajutorul personalului de specialitate – consilieri, psihologi, medici etc.)”, insă nu sunt detaliate
cunostinte specifice referitoare la persoanele cu CES.
Ori, nu poţi adapta un program de formare pentru persoanele cu dizabilităţi (cu toate
elementele sale) dacă nu ai competenţe legate de dizabilitate.
Sub raportul capacităţilor / atitudinilor / aptitudinilor unei persoane care doreşte să
dobândească calificarea de formator, sunt mentionate urmatoarele capacităţi / atitudini /
aptitudini:
 „De analiză, interpretare obiectivă şi decizie.
 De aplicare a cunoştinţelor în practică.
 De comunicare, utilizând un limbaj adecvat nivelului de educaţie şi de experienţă al
participanţilor la formare.
 De prezentare şi redactare (facultativ pentru maistrul de ucenicie şi îndrumătorul de
practică) etc”, nefiind mentionate nicaieri in cadrul standardului ocupational:
nediscriminarea, capacitatea de adaptare a comunicarii la nevoile speciale ale
participantilor la cursul de formare. Acest standard se aplică tuturor categoriilor de
formatori:
 Formatorului responsabil cu activitatile teoretice si practice de dezvoltare a competentelor
indiferent de nivelul de calificare la care lucreaza.
 Formatorului responsabil cu activitatile practice de dezvoltare a competentelor
profesionale.
 Indrumatorului de practica din cadrul intreprinderilor si altor organizatii care este
responsabil cu activitatile practice de dezvoltare a competentelor profesionale in conditii
reale de munca, in organizatia in care lucreaza.
 Maistrului de ucenicie – in conditiile legislatiei privind ucenicia la locul de munca. •
Formatorului de formatori Pe de altă parte, pentru acreditarea furnizorului de formare - în
legătură cu formatorii care urmează să implementeze programa ce urmează să fie
acreditată – nu există decât următoarele cerinţe:
 „furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada că realizează programele de
formare profesională cu formatori care au profiluri sau specialitatea corespunzătoare
programei de pregătire.
 începând cu data de 1 ianuarie 2010, furnizorii de formare profesională trebuie să facă
dovada că realizează programele de formare profesională cu formatori care au pregătirea
pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor si pregătirea de specialitate
corespunzătoare programei de pregătire.”
Analizând toate aceste prevederi legale, rezultă faptul că nu există obligativitatea ca
formatorul care susţine un curs de formare să aibe competenţe în domeniul dizabilităţii, fapt
care se constituie într-o barieră în adaptarea programelor de formare la nevoile persoanelor cu
dizabilităţi.
Este adevărat, sunt formatori care au dobândit competenţe legate de dizabilitate ca
urmare a unei nevoi de dezvoltare personală (dobandirea certificatelor de utilizare a
limbajului mimicogestual, de ex), însă acest fapt ţine de persoana formatorului şi de gradul
său de motivaţie şi nu de o cerinţă general valabilă sau de recunoaşterea acesteia.
Pe de altă parte, se întâlnesc exemple de pune practici, în contexte izolate, în care
furnizorul de formare face apel la construirea unui cuplu formator-specialist în problematica
dizabilităţii în susţinerea cursurilor de formare pentru cicluri la care participă şi persoane cu
dizabilităţi.
Dar şi acest model este, aşa cum spuneam, izolat şi depinde în mare măsură de cadrul
în care se desfăşoară ciclurile de formare (proiecte ale unor ONG-uri sau instituţii publice a
căror misiune este în legătură cu persoana cu dizabilităţi).
În funcţie de tipul de dizabilitate, de gradul de încadrare în grad de handicap, de
particularităţile de limitare de funcţionare si de restrictiile de participare este nevoie de
adaptare la nivelul metodelor şi tehnicilor de formare.
O practică importantă în Uniunea Europeană de integrare a persoanelor cu dizabilităţi
în câmpul muncii este cea de programe protejate de ocupare (Sheltered employment
programs). Aceste programe sunt concepute pentru a sprijini persoanele care, nu pot lucra
într-un sector de muncă competitivă în comunitatea lor.
Termenul “de ocupare protejată” este adesea folosit pentru a desemna o gamă largă de
programe profesionale şi profesionale pentru persoane cu dizabilităţi, cum ar fi atelierele
protejate, centre de activitate pentru adulţi, centre de activitate profesională, precum şi centre
de zi de reabilitare.
Aceste programe diferă în mod considerabil în ceea ce priveşte misiunea lor, serviciile
prestate, precum şi sursele de finanţare. În prezent, majoritatea serviciilor de ocupare protejată
în UE sunt gestionate de sectorul privat.
Toate formele de locuri de muncă protejată, în general, pot fi clasificate în două tipuri:
- programe de ocuparea a forţei de muncă tranzitorii care sunt menite să ofere formare şi
experienţă persoanelor cu dizabilităţi cu scopul incluziunii lor pe piaţa muncii. - programe
extinse de muncă, care sunt proiectate pe termen lung sau permanent de plasare în câmpul
muncii a persoanelor cu CES.
În acelaşi timp, sunt unele probleme la acest capitol. Programele protejate de ocupare
se extind în mai multe ţări, cu diferite tipuri de instituţii care asistă persoanele cu dizabilităţi
să se încadreze în câmpul muncii.
În acelaşi timp, în Occident se arată dorinţa de recunoaştere a persoanelor cu
dizabilităţi ca participanţi cu drepturi depline în economie şi în angajarea lor la nivel
profesional mai ridicat.
În Occident aceste instituţii (asociaţii, centre), de regulă, sunt create să promoveze un
mediu de muncă deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi
Experienţa UE este caracterizată la acest capitol de eforturi discrete cu privire la
măsurile de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi.
 În unele ţări, abordarea dominantă constituie “modelul de integrare cu handicap”, care
nu implică doar serviciile speciale de muncă, dar măsurile de ocupare a forţei de muncă
pentru persoanele cu dizabilităţi în toate domeniile. Alte abordări sunt “ocuparea forţei de
muncă specială şi separată” în ateliere protejate.
Aceste politici au drept scop sprijinirea integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi
prin stimulente financiare pentru angajatori la angajarea persoanelor cu dizabilităţi şi prin
programe speciale de reabilitare profesională.
La încadrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi se ţine cont de potrivirea
între capacitatea de muncă şi capacitatea de câştig a persoanei integrate. În cazul în care o
persoană îndeplineşte doar 60% din cerinţele funcţiei, celelalte 40% sunt compensate de către
stat. Sistemul de protecţie socială a Marii Britanii a trecut şi el la rîndul lui prin reforme
importante în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
O acţiune importantă a reformei a fost programul-pilot numit “Căile de la locul de
muncă” (Pathways to work”), iar Strategia de Unitate (The Unit Strategy) a avut drept scop
susţinerea persoanelor cu probleme de sănătate sau cu dizabilităţi la reîntoarcerea lor la locul
de muncă.
Metodele şi tehnicile pedagogice utilizate în mod obişnuit, atât în situaţiile de formare
teoretică, cât şi în situaţiile de formare a deprinderilor practice, ar trebui să fie adaptate minim
la:
Dificultăţile de procesare a informaţiei a persoanelor cu dizabilităţi participante la
cursul de formare profesională;
 Rezistenţa la oboseală, suprasolicitarea corpului;
 Anxietăţi, dificultăţi de adaptare emoţională;
 Dificultăţi de memorie;
 Dereglări de procesare vizuală sau auditivă;
 Dificultăţi de manipulare;
 Dificultăţi de lucru în grup etc.
Este certă importanţa compatibilităţii dintre metodele şi tehnicile de formare
profesională şi tehnicile (tipuri de limbaj utilizat, în cadrul comunicării de exemplu) şi
echipamentele utilizate de persoanele cu limitări de funcţionare şi participare
(aparatare/protezare, programe IT specializate, etc).
Metodele şi tehnicile de formare ar trebui să valorizeze efortul susţinut al persoanei cu
dizabilităţi din două perspective:
 cea a dobândirii competenţei,
 cea a efortului depus de adaptare la situaţiile formative. Bariera la nivelul metodelor si
tehnicilor constă în:
 lipsa competenţelor formatorilor în acest domeniu
 lipsa unor materiale structurate specifice pentru formarea profesională a adultului – care
să abordeze metode şi tehnici de formare a persoanei cu dizabilităţi, în funcţie de
particularităţile de limitare a funcţionarii si a participării. In opinia noastra, acesta este cel
mai important aspect care ar trebui remediat.
Prevederile legislative legate de accesibilitate ating subiecte precum:
 asigurarea accesului persoanelor cu CES la mediul fizic, informational si
communicational.
 asigurarea interpretilor autorizati ai limbajului mimico-gestual si ai limbajului specific
persoanelor cu surdocecitate adaptari pentru cladirile de utilitate publica, caile de acces,
cladirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun si
statiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori si peroanele
principalelor statii, spatiile de parcare, strazile si drumurile publice, telefoanele publice,
mediul informational și comunicational, astfel încât sa permită accesul neângrădit al
persoanelor cu handicap.
 adaptarea tuturor mijloacelor de transport in comun aflate in circulatie;
 adaptarea tuturor statiilor mijloacelor de transport in comun, inclusiv marcarea prin pavaj
tactil a spatiilor de acces spre usa de intrare in mijlocul de transport;
 montarea panourilor de afisaj corespunzatoare nevoilor persoanelor cu CES vizual si
auditiv in mijloacele de transport public;
 imprimarea cu caractere mari si in culori contrastante a rutelor si a indicativelor
mijloacelor de transport in comun etc.
Dacă în anumite situaţii (cu preponderenţă în mediul urban) putem afirma existenţa
accesibilizării spaţiului fizic al instituţiilor publice, alte forme de accesibilizare sunt ignorate
sau sunt foarte rare – ne referim aici la accesibilizarea în situaţia dizabilităţii senzoriale sau
dizabilităţii mintale, fapt care se constituie în barieră pentru atât pentru accesarea informaţiei
despre cursurile de pregătire profesională, cât şi pentru facilitarea accesului către locul de
desfăşurare al cursului teoretic şi locul de desfăşurare a activităţilor practice. [15, p.29]
Dacă ne referim la derularea cursului de formare profesională, în mod excepţional (şi
acest lucru apare numai în situaţia în care au fost organizate cursuri de formare profesională
pentru persoane cu dizabilităţi de către furnizori de formare acreditaţi care derulează şi
servicii specializate pentru persoanele cu dizabilităţi), accesibilizarea spaţiului se realizează în
conformitate cu nevoile persoanelor cu dizabilităţi.
O barieră în plus poate fi lipsa accesibilizării spaţiului de formare a abilităţilor practice
care, în funcţie de calificare, poate fi organizat în ateliere/unităţi protejate sau în mediu
deschis de lucru.
În acest context, este nevoie de colaborarea efectivă între unitatea care primeşte în
stagii de pregătire practică şi furnizorul de formare în vederea accesibilizarii spaţiului, pe de o
parte, dar şi pentru pregătirea primirii – la nivel de echipă – a unei persoane cu dizabilităţi
care are o anumită paletă de specificităţi şi anumite nevoi.

Experienţele cu persoane care au CES , influenţează cel mai mult opiniile angajatorilor
în ceeace priveşte categoria de persoane care ar trebuii ajutate cel mai mult şi modul în care
aceste persoane sunt apreciate de către cei care ar trebuii să îi recruteze. [13 p.76]
Astfel, angajatorii care au interacţionat fregvent cu persoane care au dizabilităţi, îi
consideră pe aceştia, într-o măsură mai mare ca fiind persoane "diferite şi obişnuite. În ceea
ce priveşte categoria de persoane care ar trebuii ajutate în cea mai mare măsură, tot cei care
interacţionează fregvent cu cei care suferă de vre-o dizabilitate, consideră că ei ar
Interacţiunea cu persoanele care au dizabilităţi auditive influenţează puternic şi
opiniile în ceea ce priveşte motivul principal pentru care aceştia muncesc într-un procent
scăzut. Altfel spus, cei care nu au cunoscut persoane cu dizabilităţi consideră într-un procent
dublu că dificultăţile de acces reprezintă motivul principal pentru rata ridicată a inactivităţii
sociale în rândul acestor persoane, comparativ cu cei care interacţionează fregvent cu aceştia
şi au păreri mai diversificate, considerând în aceeaşi măsură că acceptarea celorlalţi angajaţi şi
a partenerilor de afaceri reprezintă motive la fel de importante pentru explicarea acestor
probleme.
În ceea ce priveşte preferinţa angajatorilor de a oferi un loc de muncă persoanelor care
au un anumit tip de dizabilitate, cei care îşi exprimă opţiunea în acest sens, declară că ar fi
mai dispuşi să recruteze persoane cu deficienţe locomotorii, în comparaţie cu persoanele care
au deficienţe vizuale, de auz şi sau de vorbire şi ar fi preferaţi în procente simbolice.
Aceste diferenţe se menţin şi în ceea ce priveşte tipul de dizabilitate pe care îl aveau
cei chemaţi la un interviu pentru angajare.
 Prin urmare, angajatorilor cărora nu le este indiferent ce tip de dizabilitate ar avea
persoana pe care ar trebuii să o recruteze, ar prefera să angajeze persoane cu deficienţe
locomotorii, dacă ar fi obligaţi să facă acest lucru.
Ca şi tendinţă de distanţare de problema angajării persoanelor cu CES, angajatorii par
să prefere mai degrabă contribuţiile la stat sau şi mai mult sprijinirea organizaţiilor nonprofit
care să se ocupe de aceste persoane.
Atitudinea angajatorilor cu privire cu referire la problema angajării persoanelor cu
dificultăți în localitățile urbane și localtățile rurale
Procentul angajatorilor care declară că nu sunt de acord cu susţinerea angajării
persoanelor cu dizabilităţi variază în rândul celora care au această obligaţie între 12% şi 19%.
Indiferent de experienţele din trecut cu persoane care au dizabilităţi auditive, sau de existenţa
printre angajaţi a unor astfel de persoane, angajatorii par să declare că cel mai mult ar fi
motivaţi să facă recrutări din această categorie, dacă ar beneficia de un sprijin financiar din
partea statului.
Acest lucru demonstrează pe de o parte importanţa raportului dintre costuri şi beneficii
pentru cei care trebuie să I-a aceste decizii şi dorinţa de a obţine o amortizare a cheltuielilor în
anumite situaţii, fie o recompensă, sau alteori pentru gestul făcut, care este explicat prin
pierderi, cheltuieli şi care nu pot fi suportate în situaţiile în care profitul este obiectivul
principal.
Deşi este de doar 8.1% procentul celora care declară faptul că nimic nu i-ar putea
motiva să facă recrutări din rândul acestora, este interesant că sunt angajatorii care declară în
acelaş timp că interacţionează fregvent cu persoane care au dizabilităţi, iar 7.7% dintre cei
care susţin acelaş lucru, au deja printre angajaţi persoane cu dizabilităţi.
Doar 14% dintre angajatorii chestionaţi au declarat că au angajate persoane cu
dizabilităţi, dintre aceştia, majoritatea au doar un singur angajat cu deficienţe sau cel mult 4
persoane.
Excepţie fac 2 angajatori care au declarat că au 12 respectiv 23 de angajaţi cu
dizabilităţi, însă având în vedere numărul mare al celor angajaţi cu dizabilităţi, putem
presupune că cel mai probabil, aceste firme sunt fie firme protejate, fie unităţi protejate în
cadrul unor firme.
Dintre angajatorii care nu au recrutat încă persoane cu dizabilităţi, doar 8% au declarat
că au încercat să facă demersuri în acest sens.
Aproape toţi cei care ar avea obligaţia să facă recrutări din rândul persoanelor cu
dizabilităţi, susţin că nu au fost contactaţi încă denici o instituţie a statului pentru a fi rugaţi să
facă acest lucru şi procentul foarte ridicat se menţine şi în ceea ce priveşte lipsa sancţiunilor
pentru situaţiile în care această obligaţie legală nu a fost respectată încă.
Mai mult de jumătate dintre angajatorii care ar avea obligaţia să ofere locuri de muncă
persoanelor cu dizabilităţi, declară că nu cunosc facilităţile fiscale de care ar putea beneficia
într-o astfel de situaţie.
Prin urmare, angajatorii evită să recruteze persoane cu dizabilităţi şi doar un procent
foarte scăzut dintre cei chestionaţi au recrutat deja astfel de persoane, iar în privinţa modului
în care ar fi de acord să susţină integrarea socio-profesională a acestora, mai mult de jumătate
dintre ei ar prefera să plătească taxe sau contribuţii în loc să le angajeze.
În privinţa tipurilor de beneficii de care cred angajatorii că ar putea avea parte în
situaţia în care ar recruta persoane cu dizabilităţi, în procente apropiate de 25% declară că ar fi
cele financiare.
Persoanele cu diferite forme de disabilitate întîmpină numeroase bariere în realizarea
egalităţii în societate. Printre cele mai serioase se numără:
 lipsa unei reţele de servicii sociale, primare şi specializate, corespunzătoare nevoilor
individuale ale persoanelor cu disabilităţi;
 neasigurarea educaţiei la orice vîrstă, inclusiv educaţia primară, formarea şi posibilităţile
corespunzătoare de învăţare continuă la toate etapele vieţii;
 ocuparea şi încadrarea în muncă insuficienţă contribuie la participarea limitată a
persoanelor cu disabilităţi la viaţa economică, culturală şi socială;
 limitarea accesului persoanelor cu handicap la noile tehnologii informaţionale şi de
comunicare creează premisele negative a perspectivelor de participare;
 accesul nesatisfăcător la locul de muncă, în instituţiile de educaţie, cultură şi divertisment
şi în transportul public determină neafirmarea persoanelor cu handicap în viaţa
comunităţii.
Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „orice
persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și
satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului”16.
Dacă în privinţa costurilor, peste 40% dintre angajatori declară că acestea ar fi de mai
multe tipuri, în cazul beneficiilor, procentul celora care au aceeaşi părere scade sub 30%.
Dintre angajatorii care nu consideră că ar avea vre-un beneficiu în urma unor astfel de
recrutări, 19.3% au printre angajaţi şi persoane cu dizabilităţi, lucru care ne poate face să
credem că experienţa îi face să aibă această opinie.
 Aproximativ două treimi dintre angajatorii chestionaţi, au declarat că părerea generală
în rândul angajaţilor, dar şi al partenerilor ar fi una pozitivă, în timp ce o treime consideră că
părerea generală în rândul acestora ar fi una negativă.
Nu poate fi neglijat faptul că nu există o diferenţă semnificativă nici în rândul acelor
angajatori care au deja printre angajaţi persoane cu dizabilităţi şi care cel mai probabil au
experimentat deja acest lucru. Aspectele cu care aproape toţi angajatorii chestionaţi au părut
să fie de acord, au fost cele care privesc domeniul în care cei care suferă de o dizabilitate pot
întâmpina cele mai mari dificultăţi.
Mai exact peste 80% dintre angajatorii chestionaţi care interacţionează fregvent cu
aceştia, consideră că acestor persoane, cel mai greu le este să îşi găsească un locde muncă. Iar
procentul celora care împărtăşesc aceeaşi opinie, este peste 96% în rândul celora care nici nu
au cunoscut astfel de persoane.
Deasemenea, aproape toţi angajatorii chestionaţi consideră că statul nu sprijină
persoanele cu dizabilităţi auditive în găsirea unui loc de muncă. Procentul celora care au
printre angajaţi persoane cu dizabilităţi, este mai mare cu 5% faţă de cei care nu au făcut încă
recrutări din această categorie şi împărtăşesc aceeaşi opinie.
Demersurile internaţionale şi cele naţionale s-au dovedit a fi prea realiste şi simpliste
în stabilirea scopului final şi a obiectivelor, toate au fost atinse, raportate şi publicate, iar
procentul extrem de scăzut al persoanelor cu CES pe piaţa muncii a rămas neschimbat, în
ciuda costisitoarelor campanii de conştientizare şi informare.
Legislaţia privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi din România, s-a axat pe
colectarea unor taxe de la cât mai mulţi angajatori care au cel puţin 50 de angajaţi şi refuză să
recruteze şi persoane cu dizabilităţi
Un alt demers greu de explicat în privinţa legislaţiei, a fost acela de a înfinţa, redenumi
şi desfiinţa o serie de comisii, consilii şi comitete, a căror sarcină era analizarea problemelor
persoanelor cu handicap. Aproape că nu există nici o lege, ordonanţă care să nu cuprindă
măcar o singură prevedere în acest sens. În ciuda evoluţiilor, progreselor, modernizărilor din
sistemul educaţional, elevii cu deficienţe se bazează într-o mare măsură pe informaţiile şi
sprijinul din partea părinţilor, prietenilor şi cunoştinţelor.
Tipul de servicii acordate persoanelot cu CES
Tip de serviciu Servicii prestate

Centre de îngrijire şi asistenţă (în special Plasament pe perioadă nedeterminată

pentru persoanele cu handicap sever) Asistenţă medicală, îngrijire
Consiliere psihologică,
 Recuperare şi reabilitare
Socializare
Centre de recuperare şi reabilitare Plasament temporar
Asistenţă medicală, îngrijire
Consiliere psihologică,
Recuperare şi reabilitare
Terapie ocupaţională
Socializare
Centre de pregătire pentru o viaţă Plasament temporar
independenţă Asistenţă şi îngrijire
Consiliere psihologică,
Reorientare şi integrare profesională
Socializare
Centre de zi Consiliere psihologică,
Orientare profesională
Recuperare şi reabilitare
Terapie ocupaţională
Socializare
Petrecerea timpului liber
Centre de îngrijire şi asistenţă la domiciliu Asistenţă medicală, îngrijire
Suport emoţional
Consiliere psihologică
Recuperare şi reabilitare
Locuinţe protejate Plasament pe perioadă nedeterminată
Sprijin pentru o viaţă independenţă

Pe parcurs, strategiile si politicile referitoare la dizabilitate s-au modificat si s-au

imbogatit sub impactul politicilor europene si internationale iar legislatia romaneasca s-a
nuantat, incluzand masuri care sa faciliteze accesul persoanelor cu dizabilitati la educatie,
ocupare, la viata societatii, in general.
Au fost ratificate conventii si tratate internationale, interesul pentru transferul
accentului pe participare a crescut, momentul culminand fiind intrarea in Europa Romaniei in
Uniunea Europeana.
Obiectivul strategiei pe termen lung a UE privind persoanele cu CESse centrează pe
egalitatea de oportunităţi care permite acestor persoane să îşi fructifice potenţialul şi să
participe în societate.
Consolidarea măsurilor active de stimulare a ocupării forţei de muncă prestate de
structurile teritoriale de ocupare a forței de muncă prin informare, consultare profesională,
mediere a muncii, orientare şi formare profesională.
● Elaborarea programelor și cursurilor de orientare profesională în instituțiile de
învățământ general.
 ● Capacitarea cadrelor didactice și dezvoltarea serviciilor de suport în instituțiile de
învățământ secundar profesional, mediu de specialitate și superior pentru sporirea accesului la
studii al persoanelor cu CES
● Elaborarea și implementarea unui mecanism de colaborare dintre instituțiile de
învățământ secundar profesional, mediu de specialitate, superior și angajatori în vederea
asigurării dreptului la muncă a persoanelor cu dizabilități auditive.
● Elaborarea, aprobarea și implementarea unui mecanism de creare, rezervare și
menținere a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități în conformitate cu
prevederile Legii 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu CES.
● Elaborarea mecanismelor de stimulare și subvenționare a angajatorilor care au
cheltuieli suplimentare pentru acomodarea rezonabilă a locurilor de muncă rezervate
persoanelor cu CES. Acest mecanism ar presupune un Fond separat format din banii
acumulați în rezultatul sancționării angajatorilor care nu respectă cadrul legal cu privire la
angajarea persoanelor cu dizabilități auditive.
Cadrul legislativ, cadrul instituţional relevant formează 3 grupuri de programe care
stabilesc politica de protecţie si asistenţă sociala a persoanelor cu diferite forme de
disabilitate:
 Programele sociale (bazate pe asigurări, pensiile plătite pentru disabilitate, beneficiile
care nu sunt bazate pe asigurare, serviciile sociale ),
 Programele medicale (serviciile medicale bazate pe asigurare medicala obligatorie ,
serviciile medicale specializate si de reabilitare),
 Programele de angajare în cîmpul muncii sau de reintegrare active (facilitarea
participării la piaţa forţei de munca, perfecţionarea si recalificarea profesionala).

Eficienţa protecţiei sociale poate fi măsurată prin intermediul următorilor patru

indicatori care, separat sau combinaţi, pot refl ecta efectul şi nivelul direcţionării programelor
de plăţi sociale asupra grupurilor sărace, inclusiv nivelul de excluziune sau incluziune a
grupurilor în situaţii de risc în cadrul acestor programe [25, p. 54]
 Cât de mulțumit sunteți de serviciile de asistență
socială?
4%
Deloc multumit 14 %
25 %
Nici multumit, nici nemultumit 5%
42 %
Foarte multumit 10 %
0% 25 % 50 % 75 % 100 %

Calitatea serviciiloe în viziunea beneficiarilor

La moment durabilitatea proiectelor, continuitatea serviciilor şi calitatea acestora
constituite una din preocupările de bază ale managementului CRT.
Este necesară atît extinderea modelului la nivel naţional pentru mărirea accesului la
servicii prietenoase tinerilor în toate localităţile ţării, cît şi asigurarea durabilităţii financiare a
lor. Este foarte oportun ca aceste servicii comunitare să fie preluate în totalitate de către APL
şi planificate de bugetele locale pentru a fi finanţate în continuare. La fel, este necesară
aprobarea bazei legislativ-normative privind activitatea CRT-urilor
Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT) – în total 12
Acestea prestează tinerilor servicii de sănătate în baza necesităţilor reale ale lor privind
sănătatea generală, reproductivă şi mintală, modul sănătos de viaţă, cu accent pe prevenirea
ITS, HIV/SIDA, consumul de droguri şi alcool, sarcina nedorită, violenţa, traficul de fiinţe
umane şi promovarea toleranţei, consulting şi consiliere psihologică, asistenţă socială.
Chestionarul pentru beneficiari
 Ce institutii ati spune ca se ocupa de serviciile de asistenta sociala? Enumeratile si
haideti sa discutam despre fiecare in parte, ce fel de activitate si ce servicii ofera
fiecare din instutiile mentionate?

 Care sunt serviciile de asistenţă socială pe care le cunoaşteţi? Cum ati obtinut
informatii despre aceste servicii sociale?

 Dumneavoastră personal aţi apelat sau v-ati gandit sa apelaţi la serviciile de asistenţă
socială oferite de anumite centre, instituţii? Care sunt acelea? La ce nivel (de sector, al
Directiei Generale)?

 Cum ati ajuns sa va inscrieti pentru a beneficia de serviciile de asistenta sociala?

  Cum anume v-ati informat si ce a fost necesar sa faceti pentru a beneficia de aceste
servicii?

 De ce tipuri de servicii beneficiati? De cand beneficiati de aceste servicii?

 Beneficiati de mai multe tipuri de servicii odata? Cum asa? Cum a fost posibila
inscrierea pentru mai multe servicii?

 Ce institutii stiti ca ofera servicii de asistenta sociala?

 În ce priveşte persoanele care au venit în sprijinul dumneavoastră din partea Direcţiei

de Asistenţă Socială a municipiului sau a Direcţiilor de Sector, ce impresie v-au făcut?
Ce asteptări aveţi faţă de astfel de persoane? Cum trebuie să se comporte, să se
implice şi să vină în sprijinul dumneavoastră? Detaliati.

 Aşa cum este acum, impliacarea institutiilor care ofera servicii de asistenta sociala
consideraţi că este suficientă? De ce este nevoie în plus? Ce alta formă de sprijin aţi
avea nevoie să găsiţi din partea institutiilor care ofera aceste servicii? (probeaza
pentru: financiara, de consiliere, de adapost , hrana, socializare) Detaliati.

 Care ar trebui să fie implicarea direcţiilor de asistenţă socială în sprijinirea persoanelor

cu nevoi speciale / cu aceleaşi nevoi ca dumneavoastră ?

 Haideti sa descriem un pic serviciile de care beneficiati, cum sunt acestea, de ce

anume beneficiati de fapt?

 Pana acum, ce v-au adus aceste servicii, in ce mod v-au ajutat?

 Dupa terminarea programului din care ati facut parte, daca este cazul, cum anume v-ati
descurcat?

 Care sunt punctele tari ale serviciilor de asistenta sociala oferite in prezent? Dar
punctele slabe? Argumentati.

 Care ar putea fi oportunitatile pentru serviciile de asistenta sociala? Dar amenintarile?

Identificareacaracterului a nivelului de sărăcie la tinerii investigați

Prezența sărăciei în familie Analiza rezultatelor în procente

Prezență permanentă 8%
 Prezență frecventă 24%
Prezență episodica 27%
Lipsa sărăciei 41%

Analiza rezultatelor la chestionarea frecvenței apelării la serviciile sociale la tinerii

investigați

51%
Frecvență înaltă
Frecvență medie
27% Frecvență joasă
22%

 În prima poziție se află frecvență înaltă de apelare la serviciile sociale

 În poziția a două frecvență medie de apelare la serviciile sociale
 În poziția a treia se află frecvență joasă de apelare la serviciile sociale
Din punctul de vedere al cererii, oamenii săraci au considerat că ei nu au dreptul la voce
şi sunt confuzi referitor la drepturi şi proceduri. Din partea ofertei, oficialii sunt percepuţi ca
iresponsabili, incompetenţi şi se consideră că ei lucrează cu sisteme şi proceduri ineficiente.
De aici şi percepţia că oficialii şi organizaţiile puternice sunt rareori provocate de oameni
simpli şi au puţine sancţiuni impuse de sus.
Consultarea lucrărilor de specialitatea au condus la ideea conform căreia trăsăturile
caracteristice ale societăţii contemporane imprimă note specifice componentelor sistemului
social, între care educaţia, aliniind-o la dimensiunile epocii pe care o parcurgem.
Educaţiei îi revin funcţii şi responsabilităţi tot mai mari, fiind cea chemată să medieze
adaptarea individului la noile realităţi socio-culturale.
 Atât în planul dezvoltării profesionale, cât şi în cel ce vizează viaţa socială în
ansamblul ei, se poate observa că educaţia se conturează ca premisă şi rezultat care
condiţionează atitudinea şi conduita individului.
Educaţia pentru schimbare, amplasată în centrul schimbării educaţiei devine premisa
principală a configurării unui sistem educativ compatibil cu dinamica fenomenelor sociale,
asigurând calitatea pregătirii indivizilor pentru societatea prezentă şi viitoare .
Modificările realităţii sociale, economice şi culturale, alături de noile provocări ale
lumii contemporane (explozia demografică, apariţia şi adâncirea crizelor, explozia
informaţională, generată de ritmul rapid de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii, precum şi de
ritmul rapid de uzură al cunoştinţelor, creşterea timpului liber ş.a.) au impus schimbări de
anvergură în proiectarea şi implementarea politicilor şi strategiilor educaţionale din
majoritatea statelor lumii.
Educaţia incluzivă relevă, în afara imperativelor sociale şi ideologice, o concepţie
ecologică şi interactivă asupra dificultăţilor de învăţare şi evidenţiază posibilitatea ca
schimbările organizaţionale şi metodologice, realizate în şcoli, ca reacţie la dificultăţile de
învăţare ale unor copii, să conducă la ameliorarea predării-învăţării pentru toţi copii.
Gradul de civilizare a societăţii în mare măsură este determinată de atitudinea faţă de
aceste persoane ce au un handicap mintal.
Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţămînt, adaptare socio-profesională şi
integrare socială a persoanelor respective constituie şi un obiectiv principal al oricărui stat şi a
comunităţii mondiale în general grupurilor vulnerabile, în special al persoanelor cu dizabilităţi
şi a marginalizării lor în societate. Acest fenomen îi transformă pe cei marginalizaţi în
invizibili social, economic şi politic. Aceasta însă, nu trebuie să se întâmple.
Persoanele cu CES fac parte din societate şi o reprezintă prin activitate economică şi
participare politică cu dreptul de vot. Impactul asupra accesibilităţii la viaţa comunităţii nu se
bazează doar pe scaunul cu rotile, impactul are loc prin comunicare cu prietenii, vecinii,
membrii de familie, prin dreptul la asociere, care formează mediul de activitate şi trai al
persoanelor cu dizabilităţi.
În această ordine de idei, o mai vastă implicare a autorităţilor publice în comun cu
societatea civilă pentru monitorizare, advocacy cu privire la politicile de incluziune socială a
persoanelor cu dizabilităţi ar diminua considerabil barierele incipiente cum sunt prejudecăţile
şi stereotipurile în rândul populaţiei şi ar creşte credibilitatea în potenţialul intelectual şi
creativ al persoanelor cu CES
 O inegalitate excesivă în aspect social şi economic reprezintă accesul limitat la
educaţie a persoanelor cu dizabilităţi. Educaţia trebuie să fie privită ca facilitator al dezvoltării
umane, indiferent de bariere şi funcţionalitatea fizică a persoanelor.
Educaţia nu trebuie să fie considerată o descalificare pentru persoanele cu dizabilităţi,
ci o şansă reală de integrare socială şi ulterior profesională. În această direcţie, voinţa politică
ar putea juca un rol decisiv prin consolidarea şi implementarea politicilor de instruire şi pregă-
tire profesională a persoanelor cu dizabilităţi şi asigurarea drepturilor politice şi civile ale
acestora.
Acest lucru, aşa cum legislaţia naţională stipulează, ar putea fi realizat în parteneriat
dintre organele învăţământului public, în comun cu organele de ocrotire a sănătăţii, muncii şi
protec- ţiei sociale.
Aceasta ar facilita şi monitoriza educaţia copiilor invalizi, obţinerea de către invalizi a
studiilor medii generale, medii de specialitate şi superioare în conformitate cu programul
individual de reabilitare.
De asemenea pentru o eficace instruire şi pregătire profesională ar fi asigurarea
persoanelor cu dizabilităţi cu tehnologii adaptive care ar promova o mai mare eficienţă
academică şi ar permite acestora să efectueze sarcini care anterior au fost practic imposibil de
realizat.
Credem posibil ca şansele să crească de a merge la şcoală, facultate, de a obţine un loc
de muncă, de a avea propria casă, de a crea o familie şi de a creşte copii pentru persoanele cu
dizabilităţi.
Şi, în detrimentul faptului că aceste persoane azi încă mai alcătuiesc minoritatea cea
mai mare şi cea mai dezavantajată din societate, ele reprezintă această societate şi au aceleaşi
drepturi egale politice şi civile.
Iar ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu CES de către
Parlamentul Republicii Moldova va contribui la urgentarea măsurilor care trebuie întreprinse
pentru îmbunătăţirea situaţiei cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, astfel
garantându-le şanse reale de incluziune socială şi transpunere în practică a prevederilor
acesteia.
BIBLIOGRAFIE

Acte normative
1. Carta Naţiunilor Unite, adoptată la San Francisco la 26.06.1945, în vigoare pentru
Republica Moldova din 02.03.1992 // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte(1990-2001). Ediţie oficială, vol.26, - Chişinău, 2001, p. 6-52.
2. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU,
proclamată prin Rezoluţia 217 A (III) din 10.12.1948 // Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990-1998). Ediţie oficială, vol.1, - Chişinău, 1998,
p.11-17.
3. Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996. Ratificată
parţial prin Legea nr.484-XV din 28.09.2001 // Legislaţie în asistenţa socială
(Reglementări internaţionale), vol.1, –Bucureşti: Naţional, 2000, p.319-374.
4. Declaraţie asupra drepturilor persoanelor handicapate, proclamată de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 09. 12. 1975 prin Rezoluţia nr. 3447
(XXX) // Legislaţie în asistenţa socială (Reglementări internaţionale), vol.1, –
Bucureşti: NAŢIONAL, 2000, p. 180-182.
5. Codul European de Securitate Socială (revizuit) întocmit la 06.11.1990 // Legislaţie în
asistenţa socială (Reglementări internaţionale). –Bucureşti: NAŢIONAL, 2000,
p.319-374.
6. Convenţia nr.103 cu privire la protecţia maternităţii din 28.06.1952, revizuită la
Geneva la 28 iunie 1952 // Tratate internaţionale..., vol.11. -Chişinău, 1999, p.252-
260.
7. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la
20.11.1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25.02.1993 // Tratate
internaţionale..., vol.1. - Chişinău, 1998, p.51-57.
8. Convenţia nr. 102 cu privire la normele minimale ale protecţiei sociale, în vigoare din
27.04.1952 // Organizaţia Internaţională a Muncii, Convenţii şi recomandări (1919-
1956), vol.1, Biroul Internaţional al Muncii, Geneva, p.1055-1086 .
9. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 04.08.1994
10. Declaraţia Mondială privind Educaţia pentru Toţi (Dakar, 2000) ( sursa: Internet );
11. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1949. ( sursa: Internet
12. Declaraţia de la Salamanca 1994 Spania, 7-10 iunie, 1994 “, UNESCO ( sursa:
Internet );
13. Declaraţia Mondială privind Educaţia pentru Toţi (Dakar, 2000) ( sursa: Internet );
14. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1949. ( sursa: Internet );
15. Hotărâre de Guvern nr. 314 din 23.05.2012, pentru aprobarea Regulamentului-cadru
privind organizarea şi funcționarea Serviciului social „Asistență personală” şi
a Standardelor minime de calitate
16. Hotărâre de Guvern nr. 1167 din 16.10.2008, pentru aprobarea Regulamentului cu
privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social
17. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 373 –XVI din 29.12.2005 pentru
aprobarea Conceptului privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 235-238, 2003.
18. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.416-XIV din 28.05.1999 pentru
aprobarea Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.78-79 din 22.07.1999.
19. Legea Republicii Moldova nr. 133 din 13.06.2008, cu privire la ajutorul social;
20. Legea nr. 60  din  30.03.2012, ”privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilităţi”.
21. Legea nr. 359 –XV din 31.07.2003 pentru modificarea Legii nr.499-XV din
14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.191-195 din 05.09.2003.
22. Legea Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-
XIV din 18.02.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.65-67 din
08.06.2000.
23. Legea Republicii Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000 privind Codul familiei //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.47-48 din 26.04.2001.
24. Legea Republicii Moldova nr.139-XV din 10.05.2001 privind Societatea de Cruce
Roşie din Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-66 din
22.06.2001.
25. Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrarea publică locală // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 032 din 09.03.2007.
26. Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind
stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul vieţii,
6.05.2008. C111/1( sursa: Internet );
27. Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap “, ONU,
1993.
28. Raportul cu privire la realizarea Strategiei Consolidate şi a Planului de Acţiuni în
sectorul educaţiei, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova( sursa: Internet );
29. Rozorea Anca, Psihopedagogia deficientilor de auz. Constanta : Ex Ponto, 2003

Surse bibliografice
30. Anca M.D. Intervenţii psihopedagogice în antrenarea funcţiei auditiv-verbale, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napocaââm2000
31. Blomqvist, C., Sistemul de calificări din perspectiva procesului Bologna; Tendinţele
dezvoltării învăţîmântului superior în ţările europene,  2006;
32. Cerghit I. (coord), Vlăsceanu L., Curs de pedagogie, Facultatea de Istorie-Filosofie,
Universitatea Bucureşti, 1988, p.51;
33. De Landsheere, Gilbert, Definirea obiectivelor educaţiei, Bucureşti, Editura
Didactica şi Pedagogică, 1979. p.25-26;
34. Dicţionar de sociologie, coord.C.Zamfir, L. Vlăsceanu, p. 336-337;
35. Gherguţ, A. Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie
integrată, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.  
36. Girod R., 1981, în Landsheere Viviane de, Landsheere Gilbert de, 1992,
37. Gagim I., Perfecţionarea învăţîmântului pedagogic în R.Moldova din perspectiva
edificării spaţiului educaţional european, 20
38. Jelescu, P., Pregătirea cadrelor didactice-condiţie importantă a asigurării calităţii
educaţiei/ Aspecte psiho-sociale ale procesului educaţional, Chişinău, 2006;
39. Iosifescu, Şerban Proiect: Patru exerciţii de politică educaţională în România. Tema 1.
Managementul în contextul descentralizării sistemului de învăţământ - versiune de
lucru - . Bucureşti: Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF. 2005