Bioenergia

Organismele vii necesită consum constant de energie pentru a-şi menţine structurile şi pentru a-şi
desfăşura normal procesele metabolice complexe. Pentru susţinerea acestor procese vitale sunt
necesare reacţii biochimice cuplate astfel încât energia eliberată sub formă de ATP de o reacţie să fie
încorporată în produşii unei alte reacţii.

Bioenergia ia în considerare fluxul de energie în cadrul sistemelor vii. Organismele îşi menţin structurile
superior ordonate şi activităţile vitale printr- un consum constant de energie, obţinută mai ales din
mediul înconjurător.

Fluxul de energie în sistemele vii se supune primei şi celei de-a doua legi a termodinamicii. Conform
primei legi din termodinamică, energia poate fi transformată dintr-o formă în alta, dar ea nu poate fi
creată sau distrusă. Această lege mai este numită legea de conservare a energiei. Ca rezultat al
transformării energiei, conform celei de-a doua legi a termodinamicii, universul devine din ce în ce mai
dezorganizat, cu un grad de dezorganizare numit entropie, ce îşi măreşte valoarea odată cu
transformările de energie dintr-un sistem viu dat.

Pentru activităţile vitale poate fi utilizată numai energia aflată într-o stare organizată, numită energie
liberă. Astfel, în timp ce entropia creşte prin orice transformare de energie, valoarea energiei libere
disponibilă scade. Ca rezultat al entropiei mărite, descrise de cea de-a doua legea, sistemele tind să
treacă din stări cu energie liberă mai ridicată în stări cu energie liberă mai scăzută.

Legarea chimică a atomilor în molecule se supune legilor termodinamicii. De exemplu, în glucoză atomii
sunt organizaţi în molecule organice complexe, au mai multă energie liberă (mai puţină entropie) decât
şase molecule separate, fiecare cu bioxid de carbon şi apă. Totuşi, pentru a se converti bioxidul de
carbon şi apa în glucoză este necesară prezenţa energiei. De exemplu, la plante, convertirea energiei
provenită de la soare are loc prin procesul de fotosinteză.

Reacţiile chimice ce necesită o absorbţie de energie sunt numite reacţii endergonice, în urma cărora
produşii lor vor conţine mai multă energie liberă decât reactanţii, cu alte cuvinte o parte din energia
adăugată va fi conţinută în moleculele produsului. De exemplu, se poate dovedi că glucoza conţine mai
multă energie liberă decât bioxidul de carbon şi apa care o formează, prin combustia glucozei înapoi la
bioxid de carbon şi apă. Această reacţie eliberează energie sub formă de căldură.
Reacţiile ce convertesc moleculele cu mai multă energie liberă în molecule cu mai puţină energie liberă,
sunt numite reacţii exergonice. În celulele unui organism, cantitatea de energie eliberată printr-o reacţie
exergonică este aceeaşi, indiferent dacă energia este eliberată într-o singură reacţie de combustie sau în
mai multe reacţii intermediare controlate enzimatic.

Pentru a rămâne în viaţă, o celulă trebuie să-şi menţină starea de joasă entropie, superior organizată pe
seama energiei libere provenită din mediul extracelular. Celula, ca atare, conţine numeroase enzime ce
catalizează reacţiile exergonice, utilizând substraturi proprii sau provenite din mediul extern ei.

Energia eliberată prin aceste reacţii exergonice va fi utilizată pentru a-şi conduce procesele ce necesită
energie, adică pentru reacţiile endergonice. În acest fel, reacţiile de eliberare a energiei sunt cuplate cu
reacţiile ce necesită consum de energie (ex., formarea ATP din ADP şi Pi).

Energia eliberată prin desfacerea ATP-ului este utilizată pentru a activa procese consumatoare de
energie, cum ar fi reacţii de sinteză, contracţia musculară, termoreglarea ş.a., când ATP-ul este numit
cărăuşul universal de energie (universal energy carrier).

Metabolismul celular

Metabolismul celular reprezintă totalitatea reacţiilor biochimice ce se desfăşoară într-o celulă.

În celulă există mai multe clase de molecule organice produse printr-o secvenţă de reacţii chimice,
fiecare reacţie fiind catalizată de o enzimă specifică. Secvenţa de reacţii formează o cale metabolică, iar
molecula de la capătul căii este numită produs final (ex, un aminoacid specific sau o nucleotidă).

Compuşii produşi printr-o reacţie şi consumaţi prin următoarea reacţie sunt numiţi intermediari sau
metaboliti şi vor conduce spre obţinerea produsului final. În multe cazuri, căile metabolice reprezintă un
pas intermediar în formarea unor molecule specifice.

Luate împreună, reacţiile celulare constituie o extraordinară diversitate de conversii moleculare,

reprezentate de un număr semnificativ de căi variate, interconectate una de cealaltă în puncte diferite.
Toate reacţiile sunt catalizate enzimatic, cu mecanisme celulare specifice de control metabolic. În
general, există două direcţii pe care le urmează căile metabolice celulare:

direcţie, numită catabolism, conduce către desfacerea majorităţii moleculelor complexe în unele mai
simple. Scindarea compuşilor cu greutăţi moleculare mari are două scopuri: fac disponibile materiile
prime din care pot fi sintetizate alte molecule şi asigură o mare cantitate de energie necesară activităţilor
celulare.

cealaltă direcţie, numită anabolism, conduce către un sens invers al reacţiilor biochimice, adică cel de
sinteză a majorităţii compuşilor complecşi.