Abdomenul acut chirurgical

 Traumatismele abdominale
 Peritonitele acute
 Hemoragiile digestive
 Ocluziile intestinale
 Contuzii

 Plagi
 după modul de acţiune al agentului
vulnerant
◦ lovire directă simplă (suprafaţă de impact
boantă)
◦ lovire direcă sprijinită (strivire)
◦ lovire indirectă (contralovitură)
◦ lovire prin efect exploziv (blast injury)
◦ leziuni prin loviri combinate.

 Se limitează la perete sau interesează

viscerele:
◦ contuzii cu leziuni limitate la perete
◦ contuzii cu leziuni viscerale.
 44% din contuziile abdominale
 Orice tratumatism abdominal trebuie
considerat ca un posibil agresionant visceral
 Hematomul supraaponevrotic

◦ Apare de obicei la nivelul mm

drepti abdominali

◦ Punctia evacuatorie cu ac gros

◦ Antibiotice
◦ Pansament local compresiv
 Hematomul subaaponevrotic

◦ Ruptura musculara cu sangerare sau

leziuni de a epigastrice
◦ Frecvent in teaca mm drepti abdominali
◦ Echimozele apar tardiv

◦ Punctie evacuatorie
◦ Pansament local compresiv

◦ Laparotomie exploratorie cu evacuarea

hematomului
 Hematomul properitoneal

◦ Hematom subaponevrotic care

decoleaza peritoneul
◦ Sindrom “fals” de peritonita sau
ocluzie intestinala
◦ Evolueaza frecvent spre supuratie

◦ Interventie chirurgicala
 Hernii si eventratii postcontuzionale

◦ Ruperea structurilor parietale, mai

putin tegumentul

◦ Laparotomie exploratorie
◦ Refacerea peretelui abdominal in
straturi anatomice
 leziunile viscerelor parenchimatoase:
◦ strivirea (pancreasul corporeal este strivit pe coloană, rinichiul este strivit
de coaste etc);
◦ mecanismul direct (lezare directă a splinei şi ficatului);
◦ mecanismul indirect (smulgeri de pediculi vasculari prin contralovitură,
leziuni mediate de fragmente osoase, de creşterea presiunii intra
abdominale şi strivirea pe diafragm);
 leziunile viscerelor cavitare:
◦ strivirea (anselor intestinale - mai ales unghiul duodenojejunal şi prima
ansă jejunală - pe coloană);
◦ explozia (mai frecventă pe stomac şi vezica urinară când organele sunt
pline cu conţinut fiziologic);
◦ mecanismul indirect - smulgerea pediculilor vasculari şi dezinserţia
mezourilor, în special când organele sunt pline cu conţinut, în cursul
căderii şi opririi bruşte.
 Frecvent se asociaza şocul traumatic, sindromul
de hemoragie internă şi sindromul peritoneal

 Frecvent poate aparea:

◦ ocluzie intestinală prin strangularea anselor într-o
breşă mezenterică ce nu a interesat vase mari;

◦ pancreatită acută post-traumatică;

◦ abcese intraperitoneale şi tablouri de peritonite

localizate după perforaţii traumatice mici,
acoperite de epiploon sau organe cavitare.
 Existenţa unor soluţii de continuitate la
nivelul tegumentelor.

 Etiopatogenic plăgile abdominale se

împart în:

◦ plăgi abdominale penetrante, în care

peritoneul comunică cu exteriorul;

◦ plăgi abdominale nepenetrante, care

nu interesează peritoneul.
 Plăgile nepenetrante pot fi simple (fără leziuni
viscerale), şi în seton când plaga parietală are un
orificiu de intrare şi unul de ieşire al agentului
vulnerant (de obicei leziune prin armă de foc).

 Plăgile nepenetrante cu leziuni viscerale presupun

interesarea viscerelor situate în întregime sau parţial
intraperitoneal: agentul vulnerant acţionează
dinspre peretele dorsal al abdomenului.
 simple când deschid peritoneul, dar nu interesează nici un viscer abdominal;

 cu leziuni viscerale, când pot interesa atât organele parenchimatoase, cât şi

cele cavitare (uni sau pluriviscerale);

 cu leziuni complexe când agentul vulnerant străbate zone anatomice vecine:

plăgi toracoabdominale, abdomino-pelvine sau toraco-abdomino- pelvine.
 Documentarea mecanismului de producere
◦ Descrierea plagilor si a mecanismului de producere

◦ Orice trauma poate avea consecinte medico-legale

◦ Hainele vor fi indepartate astfel incat sa nu se distruga

probele criminalistice

◦ Hainele nu se inapoiaza familiei

◦ Se pot fotografia si masura plagile

 Evaluarea pacientului

◦ Important: auscultarea sunetelor abdominale

◦ Hipotensiunea: sangerare abdominala
◦ Abdomen “de lemn” : iritatie peritoneala
◦ Analiza urinii – hematurie
◦ Amilaza crescuta – trauma pancreatica
◦ Durerea in umarul stang – ruptura splenica
◦ Durerea in umarul drept – ruptura hepatica
◦ Examinarea CT – gold standard
 Management

◦ Inceperea procedurilor de resuscitate – daca este cazul

◦ Sangerarea va fi controlata prin aplicarea presiunii
◦ Mentinerea in parametri a volumului circulant prin
administrarea de perfuzii iv
◦ Imobilizarea coloanei vertebrale
◦ Plagile penetrante cu evisceratie vor fi acoperite cu
pansamente umede
 Management

◦ Montare de sonda nazogastrica

◦ Profilaxie anti-tetanica si administrarea de antibiotice la

indicatie

◦ Pacientul este monitorizat permanent pentru modificari ale

starii generale si ale parametrilor functiilor vitale
 Peritonitele acute
 reacţie inflamatorie a seroasei peritoneale, difuză sau
localizată, de origine infecţioasă sau nu

 Peritonite primare, secundare, tertiare, abcese

intraabdominale
 Peritonitele primare
◦ Peritonita primară a copilului
◦ Peritonita primară a adultului
◦ Peritonita la pacienţii cu dializa peritoneală
continuă (CADP)
◦ Peritonita tuberculoasă
Peritonitele secundare
 Peritonite prin perforaţie (supurate, acute)

◦ Perforaţia tractului gastrointestinal

◦ Necroza peretelui intestinal
◦ Pelviperitonite
◦ Peritonite după translocaţia bacteriană
 Peritonite postoperatorii

◦ Dehiscenţa anastomozei
◦ Dehiscenţa liniei de sutură
◦ Bont insuficient
◦ Alte cauze iatrogene de dehiscenţe
 Peritonite post-traumatice

◦ Peritonite după traumatisme abdominale închise

◦ Peritonite după traumatisme abdominale deschise
 Peritonite terţiare
◦ Peritonite fără germeni patogeni
◦ Peritonite cu pungi
◦ Peritonite cu patogenitate scăzută

 Abcese intraabdominale
◦ Abcese intraabdominale cu peritonita primară
◦ Abcese intraabdominale cu peritonita secundară
◦ Abcese intraabdominale cu peritonita terţiară
 In peritonitele primare contaminarea se face pe cale
hematogena

 Deficitul imunitar al gazdei favorizeaza dezvoltarea

peritonitei

 Cele mai frecvente sunt peritonitele secundare unei leziuni a

tractului digestiv

 Poate declansa sepsisul sau insuficienta multipla de organe

SIRS Clinic se manifestă prin două sau mai multe
din următoarele:
- Temperatura (rectală) > 38°C sau < 36°C
- Ritm cardiac > 90 bătăi/min
- Ritm respirator > 20 respiraţii/min sau
- Leucocite > 12000/mm3 sau < 4000/mm3
sau 10% neutrofile tinere
Sepsis SIRS cu documentarea infecţiei

Sepsis sever SIRS cu documentarea infecţiei şi

compromitere
hemodinamică
MODS Stare fiziologică în care funcţia viscerelor nu
este capabilă să menţină homeostazia
Pacientul trebuie să îndeplinească timp de 24 ore una sau mai multe
din următoarele condiţii:

 CARDIAC
 Ritm cardiac < 54/min
 Presiune sangvină arterială medie < 49 mmHg
 Tahicardie sau/şi fibrilaţie ventriculară
 pH ser < 7,24 sau PaCO2 < 49 mmHg
 RESPIRATOR
 Ritm respirator < 5/min sau > 49/min
 PaCO2 > 50 mmHg
 Dependenţa ventilator > 3 zile
Pacientul trebuie să îndeplinească timp de 24 ore una sau mai multe
din următoarele condiţii:

 RENAL
◦ Debit urinar < 479 mm/24 h sau < 159 mm/8 h
◦ Uree sangvină > 100 mg/dl
◦ Creatinină serică > 3,5 mg/dl.
 HEMATOLOGIC
◦ Nr. leucocite < 1000/mm3
◦ Trombocite < 20000/mm3
◦ Hematocrit < 20%
 SISTEM NERVOS CENTRAL
◦ Glasgow Coma Scale < 6 (în absenţa sedării)
 Durerea

◦ Simptomul cel mai constant

◦ Debut in epigastru – ulcer duodenal sau gastric

◦ Durere in hipocondrul drept – colecistita acuta
◦ “ca o lovitura de pumnal” in epigastru – perforatie gastrica
◦ De intensitate crescand, cu greturi si varsaturi – perfomatie
apendiculara
 Varsaturile din peritonitele acute difuze, mai mult sau mai
puţin abundente, sunt inconstante şi apar ceva mai târziu.

 La început sunt alimentare, bilioase şi rar fecaloide.

 Pot lipsi, ca în perforaţiile stomacului şi duodenului

(„stomacul îşi varsă conţinutul în cavitatea peritoneală").
 Vărsăturile contribuie la deshidratarea şi la pierderile de clor
şi accentuează şocul toxic.
 Oprirea tranzitului intestinal pentru materii si gaze

◦ Este inconstantă.

◦ Unele peritonite, ca cea pneumonococică sau streptococică

pot debuta prin diaree, semn cu valoare diagnostică.

◦ Formele toxice de peritonită pot evolua cu sindrom diareic

de natură iritativă.
 Febra
 Puls rapid
 Tensiune arteriala scazuta
 Dispneea si respiratia superficiala
 Stare generala alterata
 Aparare musculara, iritatie peritoneala
 Leucocite (crescute) si electroliti plasmatici (concentratii
modificate de L, Na, K)

 Radiografia abdominala, ecografie, CT, lajav-aspirare

peritoneala
 Administrare de fluide si electroliti iv

 Antialgice si antiemetice

 Se poate utiliza intubarea intestinala pentru ameliorarea durerii

abdominale

 Functia ventilatorie va fi imbunatatita prin administrare de

oxigen

 Unii pacienti pot necesita intubare si ventilatie asistata

 Administrare de antibioterapie cu spectru larg (sepsisul este
principala cauza de deces a pacientilor cu peritonita)

 Obiectivele interventiei chirurgicale sunt reprezentate de

eliminarea focarului infectios: apendicectomie, rezectie
intestinala, sutura perforatiei, drenajul abcesului
 Monitorizarea tensiunii arteriale non invaziv sau invaziv (in cazul
pacientului in soc septic)

 Monitorizarea presiunii venoase centrale cat si la nivelul arterei

pulmonare

 Monitorizarea diurezei – diureza minutata

 Evaluarea periodica a durerii, a functiei GI si a balantei

hidroelectrolitice•

 Evaluarea modificarilor starii generale

 Administrarea medicatiei antialgice si pozitionarea
confortabila a pacientului (decubit lateral cu genunchii
flectati)

 Monitorizarea IN/OUT

 Monitorizarea sondei naso-gastrice

 Observarea scaderii temperaturii, normalizarea pulsului,

ameliorarea durerii abdominale, reluarea tranzitului pentru
gaze – poate insemna ca suferinta peritoneala se amelioreaza
 Postoperator reluarea alimentatiei orale se face lent, cu
scadera concomitenta a nutritiei parenterale

 Monitorizarea postoperatorie a tuburilor de dren, care

trebuiesc verificate pentru obstructie

 Pregatirea pacientului pentru externare: managementul

tuburilor de dren, a pansamentelor

 Recomandari pentru ingrijiri la domiciliu

 Hemoragiile digestive
 După cantitatea de sânge pierdut:
◦ mici - pierderi mici de sânge, repetat, care au expresie clinică
tardiv. Se pierde, de obicei, până la 10% din cantitatea totală de
sânge a organismului;

◦ mijlocii - pierderea de sânge este de până la 20%;

◦ mari - când se pierde până la 30%;

◦ cataclismice - când se pierde peste 50% din cantitatea totală de

sânge, hemoragie care este de obicei mortală dacă nu se intervine
terapeutic rapid şi eficient.
 După ritmul de pierdere:
◦ hemoragii acute în care o cantitate mare de sânge se pierde într-un timp
foarte scurt;
◦ hemoragii cronice în care se pierd cantităţi mici de sânge în mod repetat,
ducând la anemii severe, dar pe care bolnavii le tolerează foarte bine.

 După sediul sursei de sângerare:

◦ hemoragii digestive superioare - în care sursa de sângerare se situează
între regiunea faringoesofagiană şi unghiul duodeno-jejunal;

◦ hemoragii digestive inferioare - în care cauza hemoragiei se situează de la

unghiul duodenojejunal până la anus.
 Modificări de motilitate
◦ Sangele determina o accelerare a tranzitului intestinal

 Modificarea echilibrului ecologic al florei microbiene intestinale

◦ Sangele – un mediu bun de cultura pentru bacterii
◦ Productie crescuta de amoniac in TD – encefalopatie la pacientii cu
ciroza hepatica

 Inundaţia traheo-bronşică
◦ Aspiratia sangelui in timpul hematemezei
◦ Insuficienta respiratorie acuta
 Efectuarea unor gesturi care să ofere posibilitatea stabilirii gravităţii
hemoragiei:
◦ Măsurarea pulsului, peste120 bătăi/min - semn de colaps;
◦ Măsurarea TA, sub 80 mmHg - colaps şi a şoc hipovolemic;
◦ Dozarea hematocritului şi a hemoglobinei.

 Gesturi care vizează tratamentul simptomatic de urgenţă:

◦ Determinarea grupei sangvine şi a testelor de compatibilitate;
◦ Montarea unui cateter central pentru perfuzii, transfuzii de sânge şi
măsurarea presiunii venoase centrale.
◦ Montarea unei sonde uretro-vezicale care permite supravegherea diurezei.
 Semne de HD grava:
◦ Cantitatea de sânge exteriorizată poate fi sub sau supraestimată.

◦ Scăderea tenciunii arteriale sistolice sub 80 mm/Hg sau cu 4 unităţi la

persoanele hipertensive, element care poate să însemne stare de colaps
◦ Hematocritul mai mic de 30% sau hemoglobina sub 10 mg%.
◦ Necesitatea unei transfuzii de sânge mai mare de 5 unităţi pentru
restabilirea şi menţinerea unei tensiuni arteriale normale.
◦ Recidiva unei hemoragii în primele 4- 5 zile de la debut.

◦ Vârsta peste 60 de ani

 Hematemeza

 Melena

 Hematochezie
 dacă bolnavul suferă de o boală cunoscută cu potenţial
hemoragie (ulcer, ciroză etc)

 dacă bolnavul a utilizat recent medicamente care pot genera

o gastrită hemoragică (aspirină, antiinflamatorii, cortizonice
etc)

 dacă bolnavul suferă de boli cronice ce pot agrava

prognosticul hemoragiei (insuficienţă hepatică, insuficienţă
cardiacă, insuficienţă pulmonară, diabet etc).
 Poate fi efectuată în orice interval de timp
de la începutul hemoragiei
 Astăzi reprezintă metoda de elecţie în
diagnosticul de urgenţă al H.D.S.

 Endoscopia poate preciza sediul

hemoragiei, intensitatea, existenţa unei
hemoragii active, sau care s-a oprit, dacă
este o singură sursă de hemoragie sau
sunt mai multe
 Repausul la pat este obligatoriu – datorită toleranţei la efort foarte
scăzute a bolnavilor cu hemoragie digestivă superioară.

 Asigurarea unei căi venoase, de preferinţă, prin montarea unui

cateter pe care se recoltează iniţial sânge pentru investigaţii, apoi se
montează o perfuzie.

 Determinarea grupei sangvine, a Rh şi a compatibilităţii directe,

adesea fiind necesară transfuzia de sânge izogrup.

 Montarea unei sonde naso-gastrice pentru aspiraţie digestivă. Este

preferabil o sondă cu dublu curent Charier 18 sau 20.
 Sonda naso-gastrică permite:
◦ monitorizarea cantitativă şi în dinamică a hemoragiei
◦ lavajul gastric cu soluţii alcaline reci şi administrarea unor
substanţe hemostatice cu acţiune locală;
◦ permite aspiraţia sângelui din stomac, combătând astfel distensia
gastrică şi pregăteşte bolnavul pentru fibroscopie.
 Oxigenoterapia

 Combaterea agitaţiei bolnavului - Diazepam (10 mg i.v. lent)

 Administrarea de vasopresoare - efedrina, noradrenalina şi

adrenalina.

 Repausul digestiv absolut în plină hemoragie.

 Sondă uretrală pentru urmărirea diurezei.

 Lavajul gastric cu lichide alcaline reci

 Administrarea locală de substanţe cu acţiune hemostatică:

pulbere de trombină, substanţe vasoconstrictoare

 Administrarea de hemostatice - tonice capilare - etamsilat,

Venostat, reptilaze, Fitomenadion, sunt folosite ca medicaţie
adjuvantă.

 Medicamente neutralizante ale secreţiilor gastrice (antiacide)

 Blocanţi ai receptorilor H2 histaminergici:
ranitidina, famotidina

 Inhibitori a pompei de protroni –

omeprazol

 Sondele de compresiune - sonda

Sengstaken-Blakemoore

 Hemostaza endoscopica

 Hemostaza chirurgicala
 Boli congenitale – polipoza colonica

 Leziuni anale – hemoroizii, fisura anala, cancer ano-rectal

 Leziuni colorectale – cancerul, diverticuloza colonica, boala

Crohn

 Trat. cu anticoagulante
 Examen clinic

 Tuseu rectal – obligatoriu

 Rectoscopia/colonoscopia

 Proba hemoragiilor oculte

 Hemostaza
◦ Ligatura hemoroizilor

◦ Arteriografia selectiva: diverticuloza

colonica, angiodisplazia

◦ Tumorile CR – sangerarea este mica

◦ Radioterapia
 Pacientul nu va consuma lichide cu 6-12h inainte de
examinare

 Pregatirea pacientului presupune administrarea de spray cu

anestezic local la nivel buco-faringian si midazolam iv

 Pacientul va fi pozitionat in decubit lateral stang

 Dupa procedura pacientul nu va consuma lichide 1-2 h

 Durerea, sangerarea, dificultati la inghitire, febra – semne de
perforatie esofagiana sau gastrica

 Reflexul de voma poate fi testal prin plasarea unei spatule la

nivelul bazei limbii

 Pacientii sedati vor ramane la pat pana la trezirea completa

 Pacientii nu vor conduce auto 10-12 ore dupa sedare

 Pregatire minima – clisma

 Sedarea nu este intotdeauna necesara

 Monitorizarea semnelor vitale

 Dupa procedura pacientul va fi monitorizat

pentru perforatie rectala sau sangerare ano-
rectala
 Ocluziile intestinale
 Intreruperea tranzitului pentru materii fecale
si gaze, cu consecintele sale

 Ocluziile dinamice
 Ocluziile mecanice
 Ocluzii inalte
 Ocluzii joase
 Pareza sau spasmul musculaturii netede intestinale, fara prezenta unui
obstacol
 Traumatisme diverse: cranio-cerebrale, toracice, abdominale, fracturi
osoase, intervenţii operatorii
 Infecţii abdominale (peritonite, abcese colecistite, apendicite, pancreatite,
genitale),
 Afecţiuni vasculare precum: tromboza portală, infarctul entero-mezenteric,
flebita venei cave inferioare, hemoragii digestive sau peritoneale, rupturi de
anevrisme abdominale etc.
 Afecţiuni diverse reprezentate de colici (renale, salpingiene, biliare), torsiuni
de organe (ovar, testicol), porfirinemie
 Intoxicaţii profesionale, toxicomania şi droguri cu acţiune atropinică sau
antirezerpinică
 leziuni parietale intestinale congenitale (atrezii, aplazii, stenoze), leziuni
inflamatorii nespecifice sau specifice (tbc, boala Crohn), leziuni traumatice
sau postoperatorii (hematoame, cicatrici stenozante), prin tumori benigne
sau maligne, sau postradioterapie

 corpi străini intralumenaii reprezentaţi de calculi biliari, fecaloame, bariu,

substanţe mucilaginoase (laxative), ghem de ascarizi, stenturi diverse.

 compresiuni extrinseci ale lumenului intestinal produse de tumori

abdominale (ficat, pancreas, uter, ovar, mezenter) sau retroperitoneale
(rinichi, ganglioni, anevrisme), de bride (postoperatorii, posttraumatice,

 inflamatorii sau congenitale ca în cazul diverticulului Meckel), peritonită

încapsulată, sau de corpi străini ajunşi in peritoneu (campuri, comprese)
 volvulare, reprezentată de torsiunea ansei în jurul unui ax format de
bride sau aderenţe inflamatorii,

 invaginaţie, ce predispune telescoparea segmentului cranial în cel caudal

(infecţii, intoxicaţii, stări alergice, iritaţia nervilor locali, adenopatie
mezenterică, ascarizi, polipi, diverticul Meckel)

 strangularea lumenului intestinal şi a unei porţiuni din mezou, în diverse

defecte parietale externe (hernii ale peretelui abdominal) sau strangulări
interne (breşe mezenterice postoperatorii sau traumatice, rupturi de
diafragm)
 Durerea
◦ Semnul cel mai contant
◦ Poate fi brusca, intensa, continua – ocluziile prin stangulare
◦ Poate fi colicativa, cu perioade de acalmie – ocluziile prin
obstructie

 Varsaturile
◦ Apar precoce in ocluziile inalte si tardiv in ocluziile joase
 Intreruperea tranzitului
◦ Se instaleaza precoce in ocluziile joase, si
tardiv in ocluziile inalte

 Distensia abdominala
◦ Urmarea acumularii de gaze si lichide in
intestin
◦ Lipseste in ocluziile inalte
◦ In strangulari apare brusc
In faza de debut, în raport de tipul ocluziei, bolnavul poate
prezenta:
 anxietate, paloare, tahicardie, hipotensiune arterială ajungând
chiar la şoc, în ocluziile prin strangulare:
 febră şi frisoane, în caz de infecţii peritoneale şi uneori în
strangulări;
 tahicardie, hipotensiune arterială, greţuri, stare confuză, în
ocluziile spastice sau în intoxicaţii;
 fără modificări deosebite, în afara unei scăderi ponderale
asociate sau nu cu mici tulburări de tranzit, în ocluziile prin
obstrucţie (în special în cele neoplazice);
In evolutie bolnavul poate prezenta:

 tegumentele şi mucoasele sunt uscate, iar faciesul este „tras,, cu ochii

înfundaţi şi se instalează senzaţia de sete ca semne ale deshidratării globale;
 apare oliguria care se agravează spre oligoanurie

 bolnavul devine apatic, astenic, cu hipotonie musculară

 febra, exponent al infecţiei, necrozelor, deshidratării şi a şocului toxico-
septic, ajunge la 39-40° şi este însoţită de frisoane
 pulsul devine filiform, tensiunea arterială scade, respiraţia devine superficială
şi frecventă, iar starea generală se alterează rapid, mergând spre exitus.
 Probele de laborator – confirma
dezechilibrele aparute

 Explorari radiologice – intotdeauna

utile si niciodata indispensabile

 Endoscopia digestiva

 Ecografia abdominala

 Tomografia
 Management
◦ Decompresia intestinala poate fi realizata prin montarea
unei sonde naso-gastrice

◦ Cand obstructia determina strangularea intestinului –

interventie chirurgicala

◦ Tratamentul depinde de cauza obstructiei – ex: tratamentul

herniei

◦ Preoperator – administrare de fluide iv pentru a inlocui K,

Cl, Na
 Pentru pacientul non-chirurgical, monitorizarea sondei naso-
gastrice, monitorizarea balantei hidroelectrolitice, status
nutritional (nutritie parenterala), evaluarea evolutiei (reluarea
tranzitului intestinal, scaderea distensiei abdominale,
diminuarea durerii)

 Monitorizare IN /OUT – raportarea discrepantelor

 Raportarea factorilor de agravare: agravarea durerii

abdominale, cresterea aspiratului naso-gastric, cresterea
distensiei abdominale
 Daca starea pacientului nu se imbunatateste, acesta trebuie
pregatit pentru interventia chirurgicala

 Postoperator – nursing postoperator

 Restaurarea volumului intravascular, corectarea
dezechilibrelor hidroelectrolitice, aspirare naso-
gastrica sunt instituite imediat

 Colonoscopia poate fi utila in decomprimarea

intestinului, daca obstructia este situata proximal la
nivelul colonului.

 Cecostomia de urgenta poate fi utila pacientilor cu

risc chirurgical inalt, si care necesita decomprimare
urgenta a obstructiei
 Poate fi montat un tub trans-rectal pentru decomprimarea
obstructiilor foarte joase

 Tratamentul uzual este reprezentat de rezectia chirurgicala

 Poate fi necesara montarea unei colostome temporare sau

definitive

 Poate fi practicata o anatomoza ileo-anala daca e necesar

rezectia totala a intestinului gros
 Monitorizarea simptomelor care pot indica agravarea
obstructiei

 Suport emotional

 Administrarea de fluide iv si electroliti

 Postoperator – nursing postoperator + nursingul colostomei