SEMIOLOGIA TRAUMATISMELOR

ABDOMINALE
Prof. Univ. Dr. Totolici Bogdan
Asist. Univ. Dr. Ardelean Andrei
Traumatismele abdominale
• reprezintă totalitatea leziunilor traumatice parietale şi
viscerale dezvoltate la nivelul abdomenului în urma
impactului cu un agent vulnerant
• Traumatismele abdominale pure se întâlnesc doar în 10%
din cazuri, majoritatea se întâlnesc în contextul
politraumatismelor.
• Mezourile pot fi interesate prin ruptura vaselor cu
hemoragie şi necroza intestinului.
• În plăgile abdominale prin armă albă leziunile sunt mai
limitate, unice sau multiple şi pot interesa mai puţine
organe.
• Leziunile prin arme de foc sunt mai delabrante, pot fi
transfixiante şi cu interesare pluriviscerală.
Anatomoclinic traumatismele abdominale se împart în:
 contuzii sau traumatisme abdominale închise = leziuni
parietale şi/sau viscerale, care respectă integritatea
tegumentelor.
 plăgi (răni) sau traumatisme abdominale deschise - prezintă o
soluţie de continuitate la nivelul tegumentului
- în funcţie de interesarea peritoneului:
• penetrante
• parietale
• parieto-viscerale
• nepenetrante
• parietale
• parieto-viscerale
- Plăgile nepenetrante cu leziuni viscerale interesează organele
retroperitoneale, în care agentul vulnerant acţionează la nivelul
feţei posterioare lomboabdominale, fără atingerea peritoneului.
- Plăgile abdominale penetrante, fără leziuni viscerale sunt rare.
- Plăgile penetrante cu leziuni viscerale datorită armelor albe sau
de foc pot interesa unul sau mai multe viscere abdominale.
Morfologic, traumatismele abdominale pot prezenta:
 Leziuni parietale care pot consta în contuzii superficiale cu decolări
ale tegumentelor manifestate prin echimoze şi hematoame şi prin
rupturi musculare cu apariţia unei tumefacţii dureroase la nivelul
leziunii.
 Leziuni ale organelor parenchimatoase care pot prezenta:
• Fisuri sau rupturi parţiale ale parenchimului şi capsulei sau cu păstrarea
integrităţii capsulei şi formarea de hematoame centrale sau periferice.
Rupturile subcapsulare şi hematoamele periferice pot duce ulterior la rupturi
capsulare şi hemoragii secundare sau în doi timpi.
• Ruptură totală în care organul (ficat, splină) se poate rupe în două sau mai
multe fragmente.Rupturile totale pot avea un caracter exploziv sau pot
prezenta smulgeri pediculare.
 Leziuni ale organelor cavitare manifestate prin echimoză şi
hematoame subseroase, rupturi incomplete când interesează doar o
parte din straturile peretelui sau complete când este vorba de
perforaţii. Acestea pot prezenta:
• Rupturile totale, când interesează toată circumferinţa organului.
• Rupturile parţiale şi cele cu leziuni subseroase (hematoame) pot duce în timp
la perforaţii secundare în doi timpi.
- După aspect rupturile pot fi unice sau multiple, liniare, longitudinale,
transversale, stelate, zdrenţuite sau explozive.
Tablou clinic
 stare generală relativ bună (imediat după accident) sau stare de
şoc
 paloare tegumentară
 transpiraţii reci
 hipotensiv cu puls mic şi frecvent
 tahipnee cu polipnee
 anxietate, agitație psihomotorie
• Şocul primar reflex poate modifica tabloul clinic, mascând unele
semne importante pentru diagnosticul lezional.
• Dacă nu există leziune viscerală, starea bolnavului se va îmbunătăţii
în primele 2 – 3 ore.
• Dacă şocul persistă trebuie avută în vedere o componentă
hipovolemică datorită unor leziuni viscerale parenchimatoase sau
datorită unui proces peritonitic prin leziune de organ cavitar.
Anamneza nu este posibilă la bolnavii care prezintă tulburări ale stării
de conştienţă: comă sau stare de şoc. Ea este posibilă la cei conştienţi
sau de la anturaj şi vizează următoarele aspecte:
• condiţiile producerii accidentului traumatic, natura agentului vulnerant,
timpul scurs de la accident, poziţia corpului în timpul traumatismului;
• raportarea accidentului la unele acte fiziologice: ingestia de alimente,
micţiune, defecaţie, care arată dacă diferitele organe cavitare au fost
în depleţie sau pline în momentul impactului;
• localizarea iniţială, intensitatea şi evoluţia durerii;
• apariţia unor semne obiective: hematemeză, melenă, hematurie,
rectoragii;
• existenţa unor afecţiuni patologice în antecedente care pot să
favorizeze acţiunea agentului traumatic: splenomegalie, ciroză
hepatică, tumori abdominale.
Examenul obiectiv
Inspecţia poate constata:
• aspectul general al traumatizatului, paloare, poziţie antalgică,
modificarea excursiilor respiratorii;
• aspectul de ansamblu al abdomenului: retractat, destins, participare
la mişcările respiratorii, bombarea circumscrisă a tegumentelor prin
revărsat sero-hematic sau hematoame, prezenţa de echimoze,
escoriaţii sau plăgi, orificii de intrare şi ieşire;
• evisceraţii posttraumatice şi scurgeri de conţinut patologic prin plagă:
sânge, bilă, suc gastric, conţinut fecaloid sau urină.
Palparea poate evidenţia:
• bombarea circumscrisă cu fluctuenţă al tegumentelor;
• zonă de împăstare subaponevrotică;
• durere localizată sau difuză, parietală sau profundă;
• contractură musculară localizată sau generalizată. Pentru a exclude
un eventual fals abdomen acut trebuie să se elimine prezenţa unor
rupturi musculare parietale, interesarea lezională a ultimilor nervi
intercostali, fractura ultimelor coaste,
• traumatismele vertebromedulare sau craniocerebrale;
- palparea poate pune în evidenţă şi durerea provocată la
decompresiunea bruscă a peretelui abdominal (semnul Blomberg)
care orientează spre existenţa unui sindrom de iritaţie peritoneală.

Percuţia dă informaţii asupra:

• dispariţiei matităţii prehepatice când există un pneumoperitoneu;
• prezenţei unei matităţi deplasabile pe flancuri, în cazul unui revărsat
intraabdominal abundent;
• prezenţei unei hipersonorităţi în ileusul paralitic posttraumatic;
• durerii provocate la lovire uşoară cu degetele a peretelui abdominal
(semnul lui Mandel) şi care semnifică un sindrom de iritaţie
peritoneală.
Auscultaţia poate pune în evidenţă prezenţa sau absenţa peristalticii
intestinale.

Tuşeul rectal sau/şi vaginal decelează bombarea şi durerea fundului

de sac Douglas în cazul revăsatelor peritoneale, sau în sindromul de
iritaţie peritoneală.

Sondajul gastric evidenţiază existenţa sângelui în stomac sau o stază

gastrică.

Sondajul vezicii urinare permite să se constate prezenţa unei

hematurii sau a unui glob vezical.

Puncţia abdominală se efectuează în toate cele patru cadrane

abdominale. Dacă e negativă nu exclude prezenţa unor leziuni
abdominale dacă e pozitivă (sânge sau alt lichid patologic) se indică
laparotomia. Când este negativă se poate asocia cu lavaj peritoneal.
Explorări paraclinice
Examinări biologice
• Determinarea grupei sanguine şi al Rh-ului, pentru eventualitatea
unor transfuzii.
• Hemoleucograma cu urmărirea hematocritului în dinamică şi evoluţia
leucocitozei.
• Transaminazele crescute trădează distrucţii parenchimatoase.
• Amilazemia şi amilazuria sunt prezente în traumatismele
pancreasului.
• Testele de coagulare pot surprinde modificări de discrazie.
• Examenul de urină evidenţiază sângerările microscopice.

Ecografia evidenţiază leziunile traumatice ale viscerelor

parenchimatoase, localizează colecţiile intraperitoneale, decelează
prezenţa unui hemoperitoneu minim.
Hemoperitoneu evidențiat ecografic
Radiografia abdominală simplă efectuată în ortostatism, clinostatism
sau decubit lateral stâng permite să evidenţieze:
• pneumoperitoneul în cazul unei efracţii a organelor cavitare;
• nivele hidroaerice în ileusul paralitic precoce posttraumatic sau în
ileusul secundar unei peritonite;
• modificări de contur a organelor parenchimatoase prin hematoame
subcapsulare;
• corpi străini în aria cavităţii abdominale;
• ştergerea umbrei psoasului în evoluţia unui hematom retroperitoneal
sau a unei colecţii lichidiene.

Explorare radiologică gastroduodenală cu soluţii iodate apoase în

vedeerea descoperirii unor perforaţii incerte.
Radiografia toracică poate evidenţia prezenţa unei pneumotorace, a
unei hernii diafragmatice sau fracturi costale.

Radiografia de bazin efectuată ăn prezenţa unui hematom

retroperitoneal precizează prezenţa unei fracturi de bazin. În funcţie de
particularităţile lezionale se pot efectua: urografii, angiografii,
colangiografii, cistopielografii.

Tomografia computerizată are o valoare absolută în explorarea

spaţiului retroperitoneal, fracturi pelvine şi în traumatisme asociate ale
coloanei vertebrale.

Laparoscopia diagnostică se efectuează la politraumatizaţi sau taraţi

cu diagnostic incert. Se vizualizează direct prezenţa leziunilor viscerale
şi a sângelui în cavitatea peritoneală.
Hemoperitoneu evidențiat la CT abdominal
SINDROAMELE CLINICE MAJORE
ÎN TRAUMATISMELE
ABDOMINALE
 1. Sindromul de hemoragie internă
• Hemoragia internă sau hemoperitoneul se produce în urma rupturilor
organelor
parenchimatoase (ficat, splină) şi a rupturii mezourilor.
• Traumatizatul este în stare de şoc:
• palid,
• transpiraţii reci şi extremităţii reci,
• sete intensă,
• agitat sau apatic,
• conştient sau nu,
• tensiune arterială prăbuşită,
• tendinţă la lipotimie,
• tahicardic cu puls imperceptibil sau filiform,
• oliguric.
• Abdomenul prezintă:
• durere de intensitate medie şi continuă localizată la nivelul contuziei sau generalizată,
• este adesea meteorizat,
• cu apărare musculară, fără însă rigiditatea lemnoasă caracteristică sindromului
peritonitic.
• matitate deplasabilă pe flancuri la percuție - în cazurile când cantitatea de sânge din
cavitatea peritoneală este mare
• Tuşeul rectal sau vaginal semnalizează o sensibilitate dureroasă a
fundului de sac Douglas (semnul lui Proust) sau doar o împăstare sau
bombare locală datorită cheagurilor de sânge (semnul Solovij). Prin
puncţia Douglasului se extrage un sânge necoagulabil.

Forme particulare de hemoragie internă:

a) Hemoragia în doi timpi:
• După starea iniţială de şoc traumatic bolnavul îşi revine: tegumentele
se recolorează, pulsul şi tensiunea revin la normal, pentru ca după o
perioadă de linişte aparentă să apară brusc dureri violente
abdominale însoţite de prăbuşirea rapidă a stării generale şi de
semnele hemoragiei interne.
b) Hemoragii mici și continue:
• Iniţial semnele generale şi locale sunt minime, pentru ca după câteva
zile bolnavul să devină palid, neliniştit, pulsul se accelerează,
tensiunea arterială scade, iar abdomenul se meteorizează şi devine
dureros.
Examenele paraclinice pot fi utile pentru diagnosticul unei hemoragii
interne.
• Examenul radiologic abdominal poate arăta ştergerea conturului
muşchiului psoas şi estomparea imaginilor aeriene.
• Ecografia evidenţiază revărsatul lichidian intraperitoneal.
• Puncţia abdominală pozitivă reprezintă un semn de certitudine.
• Hemoleucograma este puţin modificată sau nemodificată iniţial, însă
după 6 – 8 ore se constată scăderea hematocritului şi a
hemoglobinei, ca o consecinţă a hemodiluţiei. Un hematocrit sub 30%
indică o hemoragie mare.
2. Sindromul de iritaţie peritoneală
• Sindromul de iritaţie peritoneală traumatică, se instalează:
• brutal în cazul rupturilor complete de organe cavitare
• în doi timpi, când o leziune incompletă a peretelui (contuzie) se
transformă, în urma unor fenomene de necroză într-o perforaţie completă.
• Durerea de intensitate violentă şi continuă este localizată iniţial la locul de
producere al traumatismului.
• Atunci când debutul dureros este în etajul abdominal superior, este vorba de
o leziune gastroduodenală sau colică, ulterior însă descinde spre spaţiile
parietocolice şi spre fosele iliace, consecutiv migrării produselor patologice pe
acest traseu.
• Leziunile intestinului subţire se caracterizează printr-o durere, iniţial
periombilicală care apoi descinde spre hipogastru prin migrarea produselor
patologice prin spaţiile mezenterocolice spre fundul de sac Douglas.
• După un interval de timp relativ scurt durerea devine difuză, extrem de vie,
datorită generalizării peritonitei.
• La examenul obiectiv se constată:
• Contractura abdominală este semnul cardinal al peritonitei. La
început localizată se generalizează în scurt timp luând aspectul
clasic de „abdomen de lemn”.
• Datorită iritaţiei peritoneale mişcările abdomenului care însoţesc
respiraţiile, dispar, abdomenul devine imobil.
• Hiperestezie cutanată marcată.
• Dispariţia matităţii prehepatice apare în perforaţiile
gastroduodenale.
• Tuşeul rectal sau vaginal constată fundul de sac Douglas extrem
de dureros („ţipătul Douglasului”).
• Semne mai rar întâlnite sunt: febra, vărsăturile hematemeza şi
melena.
• Examenul radiologic pe gol poate arăta prezenţa
pneumoperitoneului.
• Leucocitele sunt crescute.
• După 6 – 8 ore de la accident apare peritonita septică
caracterizată prin:
• facies teros,
• sughiţ,
• febră (38° - 39°C),
• vărsături,
• tahicardie,
• oprirea tranzitului intestinal,
• alterarea progresivă a stării generale.
• După 3 – 4 zile apar semnele şocului toxico-septic:
• starea generală profund alterată,
• deshidratare,
• oligurie,
• abdomenul din contractat devine meteorizat,
• ileusul paralitic,
• vărsăturile devin fecaloide,
• în scurt timp se ajunge la deces.
3. Sindromul mixt
• La cazurile unde există atât leziuni parenchimatoase cât
şi ale organelor cavitare, cele două sindroame se intrică,
tabloul clinic conţine atât elemente clinice generale şi
locale de hemoragie internă cât şi de iritaţie peritoneală.
4. Sindromul de revărsat
biliopancreatic retroperitoneal
Sindromul apare în rupturile de duoden şi pancreas şi evoluează în
patru stadii:
a) stadiul iniţial de şoc traumatic;
b) stadiul de interval liber, aparent asimptomatic;
c) stadiul manifestărilor clinice, relevat prin:
• falsul sindrom de hemoragie internă: paloare, sete, transpiraţii,
lipotimii,
• hipotensiune;
• falsul sindrom de ritaţie peritoneală: durere vie, continuă în zona
ombilicală şi epigastru, apărare musculară, vărsături
• sindromul Kanavel: agitaţie până la delir, confuzie mintală şi tulburări
psihice de tip Korsakoff;
• sindrom febril aseptic, oligurie;
d) stadiul complicaţiilor, când revărsatul duodeno-pancreatic fuzează în
cavitatea peritoneală sau se transformă într-un abces retroperitoneal.
5. Sindromul de revărsat hematic
retroperitoneal
• Hemoragiile şi hematoamele retroperitoneale apar în 60% din cazuri
în fracturile de bazin, urmate de leziunile aparatului urinar şi mai rar,
de leziunile vasculare.
• Diagnosticul de hematom retroperitoneal trebuie suspectat la toţi
contuzionaţi abdominali care au semne evidente de şoc hemoragic,
dar la care nu se poate sechestra o cantitate mare de sânge.

Tabloul clinic este dominat de semnele şocului hemoragic:

• paloare,
• tahicardie,
• hipotensiune,
• dureri cu sediul în flancuri, regiunea ombilicală, hipogastru sau în
regiunea lombară şi articulaţia coxofemurală;
• simptome gatrointestinale: greţuri, vărsături, diaree, constipaţie,
ileus paralitic.
• Obiectiv se poate constata, leziuni de contuzie acută abdominală sau
lombară:
• împăstare abdominală sau a flancurilor;
• apărare musculară moderată;
• masă tumorală palpabilă pe flancuri;
• echimoze pe tegumentul flancurilor şi în regiunilor inghinale: scrot,
perineu sau coapsă;
• hematurie;
• puncţia lavaj este negativă sau fals pozitivă
• Examenele de laborator evidenţiază o anemie cu reticulocitoză,
leucocitoză, valori scăzute ale hematocritului şi hemoglobinei.
• Radiografia abdominală simplă pune în evidenţă: fracturi de bazin,
leziuni ale aparatului urinar.
• Ultratosografia descoperă prezenţa unui hematom care apare ca o
arie cu ecogenitate variabilă care deplasează viscerele adiacente.
• CT depistează zonele cu densitate variabilă în contextul unui revăsat
sanguin retroperitoneal.
6. Sindromul ocluziv
• Este rar întâlnit.
• Apare în hematoamele intestinale subseroase şi în rupturile de
mezenter.
• O ansă intestinală se poate angaja prin breşa mezenterică realizând
o hernie internă care în caz de strangulare se manifestă clinic ca o
ocluzie intestinală mecanică tipică.
SEMIOLOGIA PLĂGILOR
ABDOMENULUI
Plăgile nepenetrante
• Plăgile nepenetrante pot fi:
• superficiale - produse prin tăiere, înţepare;
• profunde - interesează peretele în toată grosimea lui, respectând
integritatea peritoneului.
• Plăgile nepenetrante cu leziuni viscerale interesează regiunea
lombară şi interesează rinichiul, duodenul, pancreasul, colonul,
vezica urinară şi foarte rar vasele mari retroperitoneale.
• În funcţie de viscerul lezat se pot scurge prin plagă produse
patologice şi sânge care în cazul vaselor mari pot fi extrem de grave.
• Plăgile nepenetrante sunt de regulă uniorificiale (oarbe), iar uneori
biorificiale („în seton”).
Plăgi penetrante
• Plăgile penetrante, fără leziuni viscerale sunt produse de obicei prin
armă albă, sunt mai rare şi sunt mai puţin grave.
• Majoritatea plăgilor penetrante prezintă leziuni viscerale, cu interesări
uni- sau pluriviscerală.
• Leziunile viscerale sunt foarte variate mergând de la simple plăgi
liniare sau înţepate până la adevărate plăgi explozive ale organelor
parenchimatoase sau cavitare.
• Cele mai grave leziuni sunt plăgile produse prin arme de foc când
plăgile sunt transfixiante prezentând un orificiu de intrare, un traiect
parietovisceral şi un orificiu de ieşire care are dimensiuni mai mari din
cauza undei de şoc.
• Când puterea de penetrare este mai mică plăgile pot fi oarbe cu
retenţie de proiectil şi fragmente de îmbrăcăminte.
Tabloul clinic
a) În plăgile nepenetrante:
• starea generală a bolnavului este bună,
• şocul este compensat sau poate lipsi,
• se pot produce hemoragii externe, mai mult sau mai puţin
importante.
• subfuziuni sanguine şi hematoame parietale.
b) În plăgile abdominale penetrante şi în special în cele prin armă de
foc accidental prezintă:
• stare de şoc: paloare, tahicardie, hipertensiune, extremităţi reci,
agitaţie sau adinamie, oligurie;
• simptomatologia de abdomen acut: durere abdominală, vărsături,
apărare musculară, oprirea tranzitului intestinal.
Anamneza trebuie să informeze cu privire la:
• timpul scurs de la accident până la examinare;
• natura agentului traumatic: armă albă sau armă de foc;
• poziţia corpului în timpul traumatismului;
• starea de repleţie sau plenitudine a unor organe cavitare (stomac,
vezică urinară).

Examenul obiectiv furnizează elemente importante:

• localizarea şi profunzimea plăgii;
• evisceraţii de epilploon, intestin subţire, colon;
• exteriorizare de produse patologice: lichid gastric, bilă, conţinut
intestinal, urină;
• prezenţa unuia din sindroamele traumatice ale abdomenului:
sindromul de hemoragie internă, de iritaţie peritoneală, de revărsat
biliopancreatic, de revărsat hematic retroperitoneal sau sindroame
mixte.
Examenele de laborator necesare pentru precizarea diagnosticului
sunt:
• Hemoleucograma cu determinarea hematocritului şi hemoglobinei,
leucocitoza, amilazemia, examenul de urină.
• Examenul radiologic poate evidenţia:
• prezenţa proiectilului;
• pneumoperitoneul;
• leziuni osoase.
• Ecografia şi tomografia computerizată oferă date asupra
conţinutului lichidian intraperitoneal şi existenţa hematoamelor
intraparenchimatoase.
• Puncţia abdominală poate extrage sânge sau alte produse
patologice.
• Sondajul gastric şi al vezicii urinare pot sugera leziuni.
• Este foarte important pentru conduita chirurgicală dacă o plagă
abdominală este penetrantă sau nu. Pentru aceasta se pot considera
anumite semne sigure de penetraţie:
• prolapsul visceral sau epiploonic prin plagă;
• scurgeri patologie prin plagă;
• hematemeză şi melenă în leziunile gastrice şi intestinale;
• hematurie masivă în leziunile renale;
• absenţa urinei de sondaj, în ruptura de vezică urinară;
• pneumoperitoneul;
• anemie acută şi sângerare masivă prin plagă;
• existenţa unui sindrom abdominal acut.
 SEMIOLOGIA FORMELOR
ANATOMO-CLINICE DE
TRAUMATISME ABDOMINALE
TRAUMATISMELE SPLINEI
• Splina este organul cel mai frecvent interesat în traumatismele
abdominale.
• Leziunile produse pot fi reprezentate de:
• ruptură subcapsulară cu hematoame subcapsulare;
• ruptură transcapsulară cu fragmentarea parenchimului;
• plăgi penetrante sau transfixiante în cadrul plăgilor toraco-
abdominale;
• smulgerea pediculului vascular.
Tabloul clinic
a) Forma cataclismică a hemoragiei apare în smulgerea pediculului
vascular sau explozia splinei şi se manifestă prin:
• anemie acută;
• şoc hemoragic grav cu tendinţă la colaps.
b) Forma cu şoc şi revărsat sanguin intraperitoneal:
• şoc refractar la substituţie volemică;
• durere în hipocondrul stâng iradiată în umăr (semnul lui Kehr);
• contractură sau împăstare şi matitate în hipocondrul stâng (semnul
lui Ballance);
• ecografic se evidenţiază leziunea şi revărsatul intraperitoneal;
• puncţia abdominală cu sau fără lavaj este pozitivă;
• radiografia abdominală simplă arată o mărire a conturului splenic,
ascensiunea hemidiafragmului stâng, reacţie pleurală stângă;
• tomografia computerizată conferă certitudinea lezională.
c) Forma de hemoragie „întârziată”, în doi timpi:
• şocul traumatic iniţial, este urmat de un interval asimptomatic de 2–
3 zile, uneori săptămâni, după, care se instalează starea de şoc şi
simptomatologia hemoragiei intraperitoneală caracteristică pentru
ruptura splinei în doi timpi.
d) Forma de hematom închistat se caracterizează prin persistenţa
semnelor din perioada latentă. Ecografia confirmă diagnosticul.
TRAUMATISMELE FICATULUI
• O mare parte din traumatismele hepatice se datoresc plăgilor
penetrante, restul fiind cauzate de contuzii: rupturi subcapsulare cu
hematom subcapsular, rupturi transcapsulare sau explozii de
parenchim, leziuni pediculare hepatice.

Tabloul clinic este dominat de sindromul de hemoragie internă, care

este cu atât mai amplu, cu cât leziunile hepatice sunt mai extinse şi
interesează vasele mari hepatice (arteră hepatică, vena portă şi venele
suprahepatice).
• În funcţie de manifestări şi gravitate se întâlnesc trei forme:
a) Forma cu hemoragie cataclismică, deosebit de gravă, de obicei
letală.
b) Forma cu şoc hemoragic şi revărsat intraperitoneal:
• şoc hemoragic: hipotensiune, anemie acută, tahicardie;
• durere în hipocondrul drept, cu iradiere în umăr;
• contractură abdominală în prezenţa revărsatului bilios;
• fracturi costale în dreptul ariei hepatice, echimoze şi escoriaţii parietale;
• triada Finsterer: bradicardie paradoxală la un pacient şocat şi icteric
(revărsat bilios);
• triada Owen: durere colicativă, hematemeză sau melenă și icter
obstructiv (hemobilie);
• puncţia abdominală este pozitivă;
• ecografia evidenţiază leziunea şi revărsatul intraperitoneal;
• laparoscopia de urgenţă, când există condiţii;
• colangiografie, angiografie după deşocarea pacientului.
c) Forma cu hemoragie în doi timpi:
• şoc iniţial, urmat de un interval liber paucisimptomatic, după care se
reinstalează şocul hemoragic şi semnale de leziune hepatică. Tabloul
clinic este caracteristic unei rupturi în doi timpi.
TRAUMATISMELE PANCREASULUI
• Traumatismele pancreasului sunt în general contuzii şi mai rar plăgi.
• Contuziile pot fi:
• simple cu interesarea capsulei;
• rupturi ale parenchimului cu lezarea canalelor superficiale sau cu
secţionarea canalului Wirsung.
• Uneori prin zdrobire pot fi interesate toate structurile pancreatice.
• Particularitatea traumatismelor pancreatice este dată pe de o parte de
poziţia anatomică a glandei, secundar retroperitoneală şi care prin
raporturile sale cu alte organe (splină, duoden) le poate asocia în
cadrul traumatismului, iar pe de altă parte orice traumatism
pancreatic, chiar minor (contuzia simplă) este urmat de pancreatită
acută posttraumatică.
Tabloul clinic
• Șocul iniţial este însoţit de durere abdominală violentă, contractură, hemoragie
intraperitoneală. Indiciile unui traumatism pancreatic sunt incerte.
• În funcţie de leziuni:
 urmează un interval liber de 12 – 48 ore în care starea generală se ameliorează
sau se poate înrăutăţi datorită sindromului de hemoragie internă;
 se instalează apoi semnele pancreatitei acute hemoragice posttraumatice cu:
• durere violentă epigastrică, vărsături frecvente;
• stare de şoc, refractar la terapie intensivă;
• contractură moderată sau împăstare supraombilicală (hematom al bursei
omentale);
• leucocitoză, amilaze crescute, glicemie crescută;
• radiografia abdominală simplă poate surprinde un emfizem retroperitoneal când
sunt asociate leziuni duodenale;
• puncţia abdominală este pozitivă, extrăgând un lichid tulbure sau sânge cu
activitate enzimatică;
• ecografia decelează edemul pancreasului şi revărsatul peritoneal;
• tomografia computerizată evidenţiază leziunile;
• colangiopancreatografia endoscopică retrogradă, se adresează pacienţilor
stabili, poate evidenţia starea căilor biliare şi pancreatice.
TRAUMATISMELE STOMACULUI
• Contuziile stomacului sunt rare, datorită mobilităţii sale crescute, mult mai
frecvente sunt plăgile penetrante datorită suprafeţei sale întinse ce se
proiectează pe peretele anterior al abdomenului.
• Tabloul clinic
• hematemeza sau melena;
• sindrom de iritaţie peritoneală provocat de revărsatul conţinutului gastric în
cavitatea peritoneală. Iniţial peritonita este chimică, iar după 6 ore devine
purulentă;
• starea generală alterată.
• Injectarea unei substanţe de contrast hidrosolubile în cavitatea gastrică şi
găsirea ei în cavitatea peritoneală confirmă prezenţa plăgii penetrante a
stomacului.
• Radiografia abdominală simplă poate evidenţia pneumoperitoneul.
• În cazul plăgilor mici punerea în evidenţă a pneumperitoneului poate fi
favorizată prin insuflarea cu aer a stomacului.
• Pe sonda de aspiraţie nazogastrică se poate constata prezenţa sângelui.
TRAUMATISMELE DUODENULUI
• Traumatismele duodenului se împart în contuzii şi plăgii.
• Incidenţa lor în cadrul traumatismelor abdominale este relativ rar
întâlnită.
• Contuziile duodenului, determină, de obicei, formarea unor
hematoame intramurale care pot fi subseroase, intramusculare sau
submucoase şi pot fi însoţite de vărsături alimentare şi bilioase.
• În unele cazuri hematomul se poate localiza la nivelul ampulei lui
Vater şi poate determina un icter mecanic prin ocluzie ampulară.
• Rupturile duodenului pot fi incomplete respectând unul din straturi,
seros sau mucos.
• Rupturile complete pot fi parţiale când interesează o parte din
circumferinţă sau totale, când interesează toată circumferinţa.
• Rupturile pot fi intra- şi retroperitoneale, supra- şi submezocolice în
funcţie de segmentul anatomic interesat.
Tabloul clinic este necaracteristic, polimorf şi diferă în funcţia de tipul lezional:
a) Rupturile intraperitoneale se caracterizează prin:
• stare de şoc şi sindrom de iritaţie peritoneală;
• radiologic se constată prezenţa pneumoperitoneului.
b) Rupturile retroperitoneale:
• stare de şoc iniţială, urmată de un interval liber în care se produce
inundarea spaţiului retroperitoneal;
• declanşarea unei retroperitonite difuzante foarte gravă, cu dureri dorsale
(toracică inferioară, lombară), febră, vărsături, alterarea stării generale;
• sindrom Kanavel (fals sindrom de hemoragie internă sau de iritaţie
peritoneală), agitaţie marcată până la delir, însoţită de tulburări psihice;
• radiologic se pune în evidenţă aer perineal drept (retropneumoperitoneu) şi
pe marginea externă a psoasului drept.
• În hematomul intramural, durerea este localizată, fără semne de iritaţie
peritoneală.
• Dacă hematomul este voluminos poate să apară o simptomatologie ocluzivă
asociată cu semne de compresiune coledociană şi prezenţa icterului
mecanic.
TRAUMATISMELE INTESTINULUI
SUBŢIRE
• Mecanismul cel mai frecvent de producere a traumatismelor
intestinului subţire se realizează prin zdrobirea sa între forţa
contondentă şi coloana vertebrală.
• Leziunile anatomopatologice sunt reprezentate de:
• hematomul parietal,
• rupturile incomplete (mucoase, musculare, seroase),
• rupturile complete (parţiale, totale),
• hematomul mezenterului,
• ruptura mezenterului cu risc de devitalizare a ansei,
• plăgi penetrante sau transfixiante,
• desprindere tardivă de escară cu leziuni în doi timpi.
• Tabloul clinic:
• durere abdominală persistentă localizată, apoi difuză, în rupturile
complete şi în plăgi;
• perioadă de linişte aparentă, cu semne abdominale neconcludente
în caz de perforaţii acoperite;
• dezvoltarea unei peritonite acute generalizate, a unei hemoragii
interne în ruptura de mezenter sau a unei ocluzii prin hernie
internă;
• Pneumoperitoneul radiologic apare mai târziu.
• Puncţia abdominală este revelatoare când extrage lichid intestinal.
• Ecografia şi tomografia computerizată evidenţiază revărsatul
intraperitoneal.
TRAUMATISMELE COLONULUI
• Leziunile traumatice ale colonului se pot prezenta sub formă de contuzie
simplă, rupturi complete sau incomplete intra sau extraperitoneale, rupturi ale
mezocolonului transvers şi sigmoid şi plăgi.
• Tabloul clinic
a) Leziuni intraperitoneale:
• simptomatologia peritonitei acute prin perforaţie de colon: durere, contractură,
stare septică gravă datorită conţinutului stercoral intraperitoneal;
• pneumoperitoneu sufocant, în leziunile explozive ale colonului.
b) Leziuni extraperitoneale:
• stare septică marcată cu evoluţie către şoc toxicoseptic: febră, alterarea stării
generale, oligurie;
• pareză intestinală reflexă cu meteorism;
• împăstare dureroasă în flancuri şi lombe;
• retropneumoperitoneu, la examenul radiologic;
• ecografia şi tomografia computerizată evidenţiază colecţiile hematopurulente;
• puncţia în zona de tumefacţie extrage puroi.
TRAUMATISMELE RECTULUI
• Anatomopatologic se întâlnesc leziuni traumatice ale rectului
intraperitoneal, alenrectului extraperitoneal şi leziuni combinate.
• Tabloul clinic
a) Leziunile rectului intraperitoneal:
• sindrom de hemoragie internă;
• semne de peritonită acută, stare septică.
b) Leziunile rectului extraperitoneal:
• durere perineală, împăstare suprapubiană, celulită pelvină;
• febră, alterarea stării generale;
• rectoragii, pierderi de urină prin rect;
• tuşeul rectal, anuscopia, rectosigmoidoscopia evidenţiază leziunea;
• injectarea de substanţă de contrast pe traiectul plăgilor asociată
• tomografiei computerizate arată profunzimea şi traiectul plăgilor
rectale.
Vă mulțumesc!