Traumatismele splinei

Conf. Dr. Sergiu Padureanu

Splina este organul cel mai frecvent intersat în traumatismele

abdominale. Leziunile traumatice ale splinei se produc mai frecvent prin
contuzii (rupturi) şi mai rar prin arme albe sau de foc (plăgi).
Organul mai poate fi lezat în cursul intervenţiilor chirurgicale pe colon,
stomac şi pancreas, când de obicei este vorba de leziuni ale capsulei
splenice.
Leziunile traumatice pot surveni pe o splină normal sau pe o splină
patologică. Aceasta din urmă este mai expusă în caz de agresiune
traumatica din cauza volumului său mare şi friabilităţii crescute.
Diagnosticul clinic. în general tabloul clinic este dominat de
semnele de şoc hemoragic şi de hemoragie intraperitoneală.
Diagnosticul poate fi orientat de o plagă al cărei traiect reconstituit
interesează loja splenică la baza hemitoracelui stâng.
Se deosebesc trei forme clinice:
I. Forma supraacută - se însoţeşte de semnele şocului hemoragic
sever. Majoritatea bolnavilor mor la scurt interval după traumatism,
uneori chiar înainte sau în cursul transportului la spital.
II. Forma acută, cea mai des întâlnită, prezintă două categorii de semne
clinice:
- semne generale de hemoragie: paloare, tahicardie, hipotensiune
arterială cu tendinţă la scădere în ortostatism, lipotimie;
- semne locale abdominale: durere spontană în hipocondrul stâng
iradiind uneori în umărul stâng (semnul Kehr), durere provocată, chiar
apărare musculară în hipocondrul stâng, matitate deplasabilă pe flancuri,
matitate fixă sau tumefacţie mată fixă (semnul Balance), care la
repetarea examenului poate progresa spre fosa iliacă stângă.
Semnele generale de hemoragie şi semnele abdominale se agravează
progresiv, impunând o supraveghere continuă cu repetare frecventă a
examenului clinic şi luarea în timp optim a deciziei de laparotomie.
III. Forma cu evoluţie în doi timpi în care, după o stare sincopală cu
greaţă şi vărsături sau chiar şoc iniţial, bolnavul îşi revine aproape
complet, între accidentul iniţial şi şocul traumatic se interpune o perioadă
de latenţă în care persistă totuşi o serie de semne clinice: un grad de
paloare, tahicardie, tendinţă la lipotimii, subicter, subfebrilitate sau febră
38°C, dureri spontane şi la palpare în hipocondrul stâng, greţuri,
vărsături, meteorism abdominal, matitate sau împăstare profundă
dureroasă în cadranul superior stâng al abdomenului. Substratul lezional
al acestei forme clinice poate fi rupture secundară a unui hematom
intrasplenic, ruptura întârziată a unui hematom perisplenic blocat iniţial
de aderenţele din jurul organului sau desprinderea secundară a
cheagului ce obstrua o plagă vasculară uscată de la nivelul pediculului
sau juxtahilar.
Reluarea hemoragiei se produce cel mai frecvent în primele două, trei
zile, mai rar în primele două săptămâni, dar poate apare şi după luni de
zile; ea poate fi favorizată de tuse, vărsături, un prânz bogat etc.

Diagnosticul diferential trebuie facut cu leziuni ale pancreasului ,

ruptura de ficat sau ruptura de rinichi sting.

Leziunile pancreasului :

 90% insotite de alte leziuni intraabdominale

 in leziunile pancreatice izolate evolutie trenanta, in 3 timpi:

 starea generala dominata initial de semnele socului primar

 interval de remisiune a semnelor clinice cu o durata de pana la 24

de ore

 alterarea starii generale cu aparitia durerilor violente in regiunea

epigastrica, greturi si varsaturi cu reaparitia semnelor de soc,
datorate instalarii fenomenelor de pancreatita acuta

Ruptura ficatului

 tablou clinic de hemoragie interna in ¾ din cazuri

 bolnav palid, agitat, transpirat acuzand sete intensa, tahicardic

 sensibilitate marcata in hipocondrul drept si la baza hemitoracelui

drept, durere iradiata spre umarul de aceeasi parte, posibil
cantractura abdominala (sange sau bila in peritoneu) si icter

Ruptura rinichiului sting

 tablou dominat de triada şoc, hematurie şi hematom

retroperitoneal

 hematuria si hematomul sunt consecinta directa a traumatismului