CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

Unitatea de învățare 4.
PROCESE PSIHICE SENZORIAL-COGNITIVE: REPREZENTĂRILE

Problema reprezentărilor a fost obiectul unor controverse între filosofi, lingvişti şi psihologi. Deşi
este complicată s-au încercat abordări ştiinţifice care să-i dea o rezolvare. Dificultăţile explicative provin
din definirea conceptului.

DEFINIŢIE
Reprezentarea a fost definită ca imagine unitară dar schematică a însuşirilor concrete ale
obiectelor în absenţa acestora din câmpul perceptiv.
Dar reprezentarea a fost definită şi ca o noţiune sau set de simboluri care se referă la un lucru
“obiect real” sau “obiect al imaginaţiei” în absenţa acelui obiect.

Dacă considerăm reprezentarea strict intuitivă atunci prima definiţie este acceptabilă. Dar dacă
ne raportăm la cea de-a doua definiţie, chiar dacă rămânem în domeniul intuitiv, implicarea aspectelor
intelective este evidentă.

DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA REPREZENTĂRILOR PRIN COMPARAŢIE CU PERCEPŢIA

DEFINIŢIE
Această capacitate de a „re-construi” imaginea în lipsa contactului direct cu obiectul, care
permite cunoaşterea obiectului în absenţa lui, dar cu condiţia ca el să fi acţionat anterior asupra
organelor de simţ, poartă denumirea de reprezentare.

Aceste imagini ne sunt foarte familiare. Ne amintim imaginea unui prieten, imaginea bunicii sau
imaginile unor obiecte care nu sunt în prezent în faţa noastră. Aceste imagini sunt destul de vii şi
asemănătoare, dar nu total identice cu cele reale.

IMPORTANT
Deci, reprezentările nu sunt simple reproduceri ale imaginilor anterior percepute, ci o
„re-construcţie” a acestora în plan mintal, o transformare a imaginilor de la care s-a pornit iniţial. În
acelaşi timp, transformarea nu este totală deoarece sunt păstrate elementele importante ale imaginii
anterioare. Dacă această identitate nu s-ar păstra nu am mai putea vorbi de o „re-prezentare” (o nouă
prezentare) a imaginii anterioare, ci de imaginarea unui obiect nou, total deosebit de cel perceput
anterior.

EXEMPLU
Să revenim la percepţia şi reprezentarea autoturismului. Atunci când automobilul este în faţa
voastră, imaginea lui conţine toate detaliile, toate însuşirile intuitive şi figurative ale acestuia, în timp ce
imaginea din reprezentare, deşi păstrează aspectele intuitive şi figurative, este lipsită de aceste detalii şi

40
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

se vor reţine doar elementele esenţiale ale unui autoturism, elemente care-l fac ca acesta să fie diferit
de un camion, tramvai, autobuz, bicicletă etc.

Din cele prezentate vom putea desprinde câteva asemănări între percepţii şi reprezentări:
1. Cele două imagini se aseamănă prin faptul că ambele cuprind însuşiri intuitiv-figurative, adică sunt
imagini concrete ale unui obiect, în cazul nostru imaginea concretă a unui automobil.
2. Ambele imagini sunt unitare în sensul că imaginea din reprezentare redă obiectul anterior perceput
în ansamblul său.
3. Atât percepţia cât şi reprezentarea produc efecte fiziologice. Dacă vedem o lămâie sau doar dacă o
evocăm prin imagine, în ambele cazuri se produce salivaţia.
4. Atât în percepţie cât şi în reprezentare acţiunile practice ale subiectului cu obiectele au un rol
important. După naştere copiii încep să exploreze obiectele care se află în câmpul lor perceptiv. Ei
urmăresc din unghiuri diferite conturul unor obiecte aflate la distanţe diferite. În felul acesta apar
modificări ale curburii cristalinului, ale convergenţei şi divergenţei globilor oculari, dimensiuni diferite
ale imaginilor retiniene, combinări ale imaginilor, puţin diferite, care provin de la cei doi ochi. Detaliile
acestor aspecte au fost prezentate anterior când s-a vorbit despre percepţie. Aici dorim să
evidenţiem faptul că imaginea perceptivă nu este predeterminată, apriorică, adică nu există înaintea
experienţei practice a copiilor cu obiectele. Prin activitatea practică de explorare a obiectelor, prin
exerciţii repetate se formează schemele perceptive, care vor contribui la organizarea informaţiei
atunci când un obiect este perceput. Aceste scheme nu sunt înnăscute, ci dobândite prin experienţă.
Experienţa perceptivă stă la baza formării reprezentărilor, proces care la rândul său este influenţat
de acţiunile practice. Experienţa anterioară cu obiectele facilitează reliefarea şi selectarea unor
însuşiri şi estomparea altora. Acest aspect se reflectă în structura imaginii din reprezentare care este
unitară dar schematică. Imaginea este unitară pentru că obiectul este redat în ansamblul său, dar
este schematică pentru că se reţin doar însuşirile caracteristice ale acestuia.

EXEMPLU
Să presupunem că priviţi un „cric” aflat în portbagajul unui autoturism. În acest caz, prin simpla
contemplare, veţi avea imaginea unui dispozitiv metalic de formă paralelipipedică. Dacă nu aţi folosit
niciodată un astfel de dispozitiv şi nici nu aţi văzut cum îl folosesc alţii atunci caracteristica esenţială a
imagini obiectului va fi forma. Utilizarea efectivă a dispozitivului determină extragerea altor aspecte
caracteristice. Ne referim la elementele de fixare a dispozitivului pentru a permite ridicarea unor greutăţi
prin împingere de jos în sus, precum şi elementele mecanismului de împingere (o manivelă legată de o
tijă prevăzută cu filet). Trecerea de la simpla contemplare la acţiunea practică modifică modul de
structurare a imaginii.

5. Atât percepţia cât şi reprezentarea sunt însoţite de mişcare. În cazul percepţiei constatăm prezenţa
mişcării globilor oculari atunci când sunt explorate contururile obiectelor, mişcarea degetelor pe
suprafaţa obiectelor pentru cunoaşterea asperităţii sau schimbarea poziţiei, a posturii capului pentru
a observa mai bine un obiect plasat într-un unghi nefavorabil.

EXEMPLU
De exemplu, plecând de la şcoală şi aflându-te în drum spre casă, zăreşti undeva în partea dreaptă
a străzii un automobil roşu, decapotabil, ultimul tip. Din mers, întorci capul spre dreapta pentru a-l vedea
mai bine. Îţi îndrepţi atent privirea spre el şi, urmărindu-l cu ochii, constataţi designul modern, forma
farurilor, a capotei şi a portierelor. Te apropii, atingi caroseria şi, mişcând degetele pe suprafaţa
acesteia, constataţi netezimea şi lustrul vopselei de calitate. Între timp, au venit însă şi alţi colegi

41
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

interesaţi să vadă mai de aproape această „supermaşină”, astfel încât în jurul ei s-a făcut în scurt timp o
mare aglomeraţie care te incomodează şi din cauza căreia nu mai poţi vedea prea uşor interiorul
automobilului: volanul, bordul, tapiţeria din piele etc. De aceea eşti nevoit să sari, să te ridici pe vârfuri,
să înclini capul spre stânga, spre dreapta sau să întinzi gâtul peste umărul colegului din faţă … Numai
aşa poţi avea o percepţie clară şi completă a maşinii.

În cazul reprezentărilor, imaginarea unor mişcări provoacă uşoare contracţii ale muşchilor de care nu
vă daţi seama. Un gimnast sau un sportiv care practică săriturile în apă, se concentrează înainte a
evolua, timp în care îşi reprezintă mişcările. Aceste imagini sunt însoţite de acte ideomotorii, care
presupun doar reprezentarea mişcărilor viitoare. Deseori aceste imagini sunt folosite în şedinţele de
antrenament.
6. Imaginile din percepţie şi cele din reprezentare au un înţeles, o semnificaţie. Dacă priviţi o vază
aflată pe masă, semnificaţia imaginii este legată de utilitatea practică a obiectului, în acest caz un
obiect în care se pun flori tăiate. Imaginea obţinută prin reprezentarea acestui obiect are aceeaşi
semnificaţie, dar ea poate evoca şi imaginea unui buchet de crizanteme care au fost cândva aşezate
în acea vază. Deci, semnificaţia imaginii din reprezentare este mai bogată, aduce mai multe
informaţii.
7. Limbajul are un rol important pentru ambele procese psihice. În cazul percepţiei mecanismele
verbale au rol de integrator, iar pentru reprezentare un rol reglator. Funcţia integratoare a cuvântului
pentru percepţie este evidenţiată atunci când prezentăm unor subiecţi imagini lacunare (imagini din
care lipsesc anumite părţi). Dacă le cerem acestora, fără să dăm nici o indicaţie verbală, să
recunoască obiectul din imagine atunci timpul de recunoaştere este mai mare. Dacă specificăm că
obiectul respectiv face parte din categoria obiectelor de mobilier, atunci timpul de recunoaştere este
mai mic. Diferenţa se explică prin faptul că indicaţia verbală de tipul „ce obiect de mobilier este
prezentat în această imagine?” facilitează organizarea elementelor percepute într-un ansamblu
unitar şi integral.

Rolul reglator al cuvântului pentru reprezentare se manifestă prin:

– cu ajutorul cuvântului evocăm reprezentări deja formate. De exemplu spun „bunică” şi evoc imaginea
bunicii;
– cu ajutorul cuvântului putem construi imagini mai bogate sau putem schematiza aceste imagini.
După ce am evocat imaginea bunicii, putem activa, cu ajutorul cuvintelor, detalii pentru a descriere
portretul bunicii (ochi, păr, talie etc.);
– cuvântul ajută la înlănţuirea unor serii de imagini. Odată cu activarea imaginii bunicii putem evoca şi
imagini ale contextului spaţial în care a fost percepută bunica: peisaj, casă etc.
– cu ajutorul cuvântului putem organiza şi transforma imaginile.
Organizarea imaginilor se referă în principal la categorizare, adică la introducerea mai multor
obiecte în aceeaşi clasă pe baza unor caracteristici esenţiale comune: masa, scaunul, dulapul, biroul
etc., toate pot fi înglobate într-o categorie mai largă desemnată prin cuvântul mobilier.
Transformarea imaginii cu ajutorul cuvântului este o problemă ceva mai complexă, constând de
obicei în îmbogăţirea ei prin relaţionarea cu alte imagini. De pildă, dacă spunem „deşert” ne
reprezentăm imediat pustietatea unor orizonturi, nisipurile fierbinţi, aerul sufocant şi soare torid. Dar
dacă pronunţăm cuvântul „oază”, imaginea deşertului se îmbogăţeşte considerabil, acesta
transformându-se chiar dintr-un ţinut pustiu într-unul fertil în care există apă, umbră şi curmali.
– cuvântul integrează reprezentările în procesul gândirii şi imaginaţiei.

EXEMPLU
Un exemplu l-ar putea constitui metafora – o figură de stil reprezentată printr-un substantiv, prezentă
deci sub forma unei imagini, care pentru a-şi face înţeleasă semnificaţiile necesită o judecată, o

42
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

interpretare, cu alte cuvinte intervenţia mecanismelor gândirii. Imaginea metaforică este adusă în
gândire prin cuvânt: astfel, sintagma „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept …” (Lucian Blaga, Lumina)
integrează reprezentarea simbolică a noţiunii de lumină în procesul gândirii, în urma căruia se poate
ajunge la conotaţii, la semnificaţiile încifrate pe care a vrut să le transmită artistul.
Regizorul transpune prin cuvânt (indicaţii regizorale) propria sa viziune asupra modului în care
trebuie să joace actorii, transformând, prin prisma subiectivităţii şi a imaginaţiei sale, scena jucată şi
creând ceva nou.

Sunt şi multe aspecte prin care reprezentările se deosebesc de percepţii:

1) Percepţia este o imagine primară, se formează numai prin acţiunea directă a obiectelor asupra
organelor senzoriale, în timp ce reprezentarea este o imagine secundară. formată pe baza
informaţiilor perceptive, dar în absenţa obiectelor din câmpul perceptiv;
2) Percepţia este o imagine integrală, bogată în conţinut. Această imagine structurează într-un
ansamblu, unitar şi integral elementele obiectului perceput şi cuprinde detalii ale acestuia.
Reprezentarea este o imagine schematică deoarece se reţin doar aspecte esenţiale ale obiectului
perceput anterior.

EXEMPLU
Dacă vedem o barcă, imaginea acesteia conţine detalii referitoare la mărime, culoare, materialul din
care este construită, prezenţa velelor etc.. În reprezentarea unui bărci rămân doar însuşirile importante,
caracteristice pentru obiectele care fac parte din această categorie. Aceste însuşiri vor fi legate mai ales
de forma obiectului care permite plutirea pe apă.

3) Percepţia este contextuală în timp ce reprezentarea este ruptă de contextul spaţio-temporal. Atunci
când percepem un obiect, percepem şi alte obiecte prezente în câmpul nostru perceptiv şi în acelaşi
timp avem informaţi despre momentul producerii fenomenului.

EXEMPLU
Să presupunem că va aflaţi într-o excursie la mare şi admiraţi într-o dimineaţă senină răsăritul
soarelui. Imaginea soarelui care parcă apare din apă şi reflexia luminii vă fascinează, dar în acelaşi timp
observaţi în larg şi câteva vapoare ca navighează în apropierea ţărmului. Ştiţi că este dimineaţă şi
conştientizaţi momentul receptării imaginii. După un timp vă amintiţi de imaginea feerică a răsăritului de
soare. Această imagine este detaşată de contextul în care aţi perceput-o. Vapoarele nu mai apar şi nici
informaţiile referitoare la momentul în care aşi admirat răsăritul soarelui.

4) În percepţie există conştiinţa prezenţei obiectului în câmpul perceptiv în timp ce în reprezentare

avem conştiinţa absenţei obiectului. În percepţie există conştiinţa realităţii obiectului în timp ce în
reprezentare există o conştiinţă a subiectivităţii imaginii. De fapt în reprezentare realul este o
reconstrucţie mintală a lumii exterioare.

CITAT
„Sentimentul eului propriu întovărăşeşte succesiunea imaginilor. Imaginile formează un limbaj
personal, pe care omul şi-l rosteşte lui însuşi, e limbajul experienţei specifice pe care a trăit-o. De aceea
dorinţele, sentimentele pun o pecete viguroasă pe reprezentări. Deseori noi vedem persoanele, lucrurile
aşa cum le dorim, alteori le vedem prin prisma temerilor noastre, chiar dacă obiectiv ele nu sunt
fondate” (după A. Cosmovici, 1996, Psihologie generală, pp. 130).

43
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

5) Percepţia se limitează la aspectele aparente, de suprafaţă în timp ce reprezentarea trece dincolo

aparenţe şi devine o imagine panoramică, poate pătrunde în interioritatea obiectului perceput
anterior.

EXEMPLU
Să presupunem că aveţi în faţa voastră un ceas deşteptător. Dacă priviţi acest ceas din faţă,
atunci imaginea care se va forma cuprinde detalii despre forma, culoarea şi cadranul ceasului
(distribuţia acelor şi a numerelor care indică ora). Dar, în acelaşi timp puteţi activa şi informaţii despre
partea nevăzută a ceasului. Acestea vizează cheiţele plasate în spate care sunt folosite pentru
mişcarea acelor şi tensionarea arcului. Mai mult, chiar puteţi activa şi imaginea mecanismului interior
(roţi dinţate, angrenaje, arcul de oţel), elemente care determină funcţionarea ceasului. Toate aceste
elemente apar simultan în reprezentare, fapt care vă ajută să înţelegeţi modul de funcţionare al
acestuia.

6) Efectele generalizării intuitive sunt mai pronunţate în reprezentare faţă de percepţie. Imaginea din
reprezentare, nu este o reproducere fidelă a percepţiei, deoarece în producerea reprezentărilor sunt
implicate operaţiile intelectuale. În urma perceperii repetate a obiectelor din realitate, prin prelucrări
mintale, se reţin aspectele caracteristice, esenţiale şi se elimină cele mai puţin importante. Acesta
este un proces de abstractizare care contribuie la formarea unei imagini tip, un model sintetic. Apoi
modelul este extins la toate obiectele care aparţin unui grup, adică fac parte dintr-o categorie.
Reprezentările generalizate sunt numite preconcepte, deoarece imaginea tip este un „simbol
generalizator” şi poate să înlocuiască orice obiect din grupul de obiecte.

EXEMPLU
În imaginea tip a unui scaun se vor reţine elementele obiectului care folosesc susţinerii unei
persoane care se aşează (picioare, placa pe care ne aşezăm, spătar).
Aceasta este o posibilă imagine tip a scaunului. Această imagine tip este extinsă la toate obiectele
care fac parte din această categorie indiferent de numărul de picioare, forma spătarului, mărimea obiectului
sau culoarea materialul din care este confecţionat.
Acest simbol este extins şi la scaunele pe care le aveţi acasă, la cele dintr-o cofetărie, sală de
festivităţi etc.

Atunci când vorbim de generalizare intuitivă, prezentă în reprezentare, trebuie să menţionăm că

printr-o reconstrucţie mintală ne formăm imagini care nu au un corespondent în realitate. Acestea sunt
construcţii mintale noi care pornesc de la reprezentările individuale ale obiectelor din categoria
respectivă.

EXEMPLU
Să ne imaginăm copiii de la grădiniţă care sunt rugaţi de educator să selecteze dintr-o mulţime de
triunghiuri, cercuri, pătrate, romburi de culori şi dimensiuni diferite, doar cercurile. Exersând această
operaţie aceştia vor reuşi, după un timp, să realizeze o selecţie corectă. Apoi operaţia se selecţie se va
repeta şi pentru pătrate, romburi, dreptunghiuri. Exerciţiul poate continua introducând pe lângă forma
obiectelor şi alte criterii de selecţie (de exemplu numai pătratele mici şi roşii). Observăm că se percep şi
apoi se reprezintă succesiv elemente dintr-o categorie mai largă, cea de figuri geometrice. Figurile
geometrice sunt reprezentări generalizate, deoarece ele nu există în realitate decât prin formele

44
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

particulare (cercuri, pătrate etc.) care sunt introduse în această categorie. Tocmai aici intervin operaţiile
intelectuale, materializate, prin construcţii şi reconstrucţii mintale, în reprezentări generalizate.
7) În activităţile practice, imaginile din reprezentare au o mai mare libertate faţă de schema perceptivă
formată anterior.

În imaginea din stânga puteţi observa schema clasică a legării

becurilor în serie (cea întâlnită probabil în manualul de fizică), iar
+ în imaginea din dreapta observaţi dispunerea becurilor într-o
acţiune practică – la împodobirea bradului de Crăciun, unde
schema percepută anterior se modifică vizibil în funcţie de +
dorinţele noastre.

8) Percepţia se impune de la sine, este involuntară şi devine voluntară numai atunci când ne propunem
să observăm ceva sistematic. Dacă mergem pe stradă şi auzim un scârţâit de roţi, involuntar
întoarcem capul şi vedem maşina care a frânat brusc pentru a evita un accident. Imaginile din
reprezentare sunt voluntare, deoarece le activăm atunci când dorim şi avem posibilitatea să le
respingem din minte dacă vrem.

IMPORTANT
În concluzie reprezentarea este un intermediar între percepţie şi gândire, este o percepţie regândită.
Prin natura să intuitiv figurativă se apropie de percepţie, iar prin conţinutul său (simbol generalizat, o
imagine tip, prototip) se apropie de gândire. Fiind un „preconcept” sau un „concept figural” (după J.
Piaget) reprezentarea pregăteşte generalizarea conceptuală.

ABORDAREA COGNITIVISTĂ

Reprezentările pot fi clasificate după natura lor în interne şi externe. Fiecare din cele două
categorii au la rândul lor subcategorii care sunt prezentate în figura de mai jos.

IMPORTANT
REPREZENTĂRI

EXTERNE INTERNE

PICTORIALE LINGVISTICE
SIMBOLICE SUB‐SIMBOLICE

ANALOGICE PROPOZIȚONALE

45
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

REPREZENTĂRILE EXTERNE

După cum deducem din schema de mai sus reprezentările externe pot fi pictoriale sau
lingvistice. Pentru a putea diferenţia între ele facem apel la următorul exemplu.

EXEMPLU
Să presupunem că o echipă de cercetători s-a mutat într-o nouă clădire care are opt birouri dispuse de
o parte şi de alta a unui coridor, iar birourile sunt câte patru pe fiecare parte a acestuia aşa cum este
prezentat în imaginea de mai jos.

MARIA DAN IOANA BOGDAN

100 111 112 113
CULOAR
MARIUS DOINA ANA GEORGE
114 115 116 117

Schema de mai sus poate fi interpretată fie apelând la imaginea vizuală prezentată (imagine
pictorială) fie apelând la următoarele propoziţii (imagine lingvistică).
 Maria este în biroul 100
 Dan este în biroul 111
 Ioana este în biroul 112
 George este în biroul 117
 Ana este în biroul 116
Evident, ambele tipuri de reprezentări se referă la acelaşi aspect, cu toate că reprezentarea
pictorială este mai apropriară de concret, indicând clar poziţiile ocupanţilor fiecărui birou, dar şi poziţiile
relative ale acestora, uni faţă de alţii. Propoziţiile care descriu acelaşi aspect ca şi reprezentarea
pictorială nu precizează plasarea în mijloc a culoarului, că fiecare birou are aceeaşi dimensiune, că
biroul Mariei este situat vis-à-vis de cel al lui Marius etc. Pentru a include toate aceste elemente este
nevoie de cantitate mult mai mare de informaţii lingvistice, fapt care exemplifică dictonul "o imagine
valorează cât o mie de cuvinte".

IMPORTANT
Deoarece reprezentarea pictorială este mai apropiată de obiectul reprezentat din lumea reală, dată fiind
analogia dintre obiectul real şi reprezentarea acestuia, ea se mai numeşte şi reprezentare de tip
analogic.

Cu toate aceste deosebiri, cele două tipuri de reprezentări externe au în comun faptul că ele
sunt doar o sinteză, adică nu sunt complete şi nu reprezintă obiectul în totalitate, ci numai aspectele
importante, esenţiale. În exemplul prezentat nici una din cele două reprezentări nu ne oferă informaţii
despre culoarea mochetei din birouri, prezenţa tablourilor pe pereţi etc.
Există şi diferenţe între cele două tipuri de reprezentări. Imaginaţi-vă un desen în care este
înfăţişat un birou pe care se găseşte o carte. Reprezentarea pictorială ar fi tocmai acest desen, iar
reprezentarea lingvistică ar fi propoziţia "Cartea este pe birou". Pe baza acestui exemplu vom evidenţia
principalele deosebiri dintre aceste două tipuri de reprezentări:

46
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

IMPORTANT
1. Reprezentarea lingvistică este formată din simboluri discrete, iar cea pictorială nu conţine
astfel de simboluri. În reprezentarea lingvistică, fiecare literă este ea însăşi un simbol, dar litera nu
mai poate fi împărţită la rândul ei în ceva cu sens. De exemplu o jumătate din litera "a" nu semnifică
nimic. În reprezentarea pictorială este greu de stabilit care sunt simbolurile ce o conţin. Aici orice
linie poate să semnifice ceva, totul depinzând în cele din urmă de contextul întregii imagini;
2. Reprezentarea lingvistică are simboluri explicite pentru toate elementele conţinute în ea, ca şi
pentru relaţiile dintre elemente. În exemplul, "cartea este pe birou", în cazul reprezentării pictoriale
simbolurile sunt implicite, ca şi relaţiile dintre elemente, adică depind de context. Nu avem nici o
reprezentare grafică a relaţiei "pe";
3. Reprezentarea lingvistică este alcătuită pe baza unor reguli gramaticale care determină
combinarea simbolurilor, în timp ce acest lucru nu se regăseşte în reprezentarea pictorială;
4. Reprezentarea lingvistică este abstractă şi poate fi achiziţionată printr-o varietate de
modalităţi senzoriale (vizual, auditiv şi chiar tactil), în timp ce reprezentarea pictorială este concretă
şi achiziţionată predominant vizual.

PROPOZIŢIILE CA REPREZENTARE MENTALĂ

Reprezentările propoziţionale sunt considerate a fi entităţi explicite, discrete şi abstracte care

reprezintă conţinutul ideatic, mental. Ele reprezintă obiectele conceptuale şi relaţiile dintre acestea într-o
formă care nu depinde de limba folosită. De exemplu, oamenii îşi reprezintă propoziţional relaţia dintre o
carte şi o masă pe care este aşezată cartea în aceeaşi formă indiferent că o fac în ruseşte sau în
engleză şi indiferent de organele de simţ implicate (vizual, auditiv, olfactiv sau tactil). Cu alte cuvinte
reprezentările propoziţionale constituie un mod universal de reprezentare a tuturor activităţilor cognitive.
Aceste aspecte pot părea la prima vedere foarte confuze. Cum putem noi să caracterizăm
reprezentările propoziţionale dacă ele sunt abstracte, nu depind de limbaj şi nici de modalitatea
senzorială? Psihologii au rezolvat această problemă pornind de la unele noţiuni de logică.

IMPORTANT
Noţiunile de predicat şi argument descriu cel mai bine reprezentările propoziţionale. Un
predicat este orice poate avea sau lua argumente. În reprezentarea propoziţională "Cartea este pe
birou", predicatul este PE, iar argumentele sunt CARTE şi BIROU. Predicatele și argumentele se
notează în scris cu litere mari pentru a le deosebi de cuvintele obişnuite (pe, carte, birou), dar şi pentru
a înţelege că ele fac referire la reprezentarea mentală, propoziţională a obiectele menţionate.

Aşa cum se observă mai sus, predicatul are rolul de a lega într-un fel anume argumentele.
Uneori, predicatele mai pot indica anumite proprietăţi pe care le au argumentele. În exemplul nostru,
predicatul PE ne indică relaţia care există între cele două argumente, CARTE şi BIROU. Notarea sau
exprimarea grafică a acestei reprezentări mentale se face în felul următor:
PE (CARTE, BIROU)
Ordinea în care sunt aşezate argumentele indică direcţia relaţiei între cele două argumente. În
acelaşi timp un predicat poate exprima şi o proprietate a argumentului. Reprezentarea propoziţională
"Mărul este roşu" poate fi exprimată astfel: ROŞU (MĂR).
De asemenea şi reprezentări propoziţionale mai complicate por fi exprimate în scris. De
exemplu, reprezentarea propoziţională "Dan l-a lovit pe Marius şi l-a rănit" se scrie:

47
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

LOVIT (DAN; MARIUS)

RĂNIT (MARIUS)
Chiar dacă avem de-a face cu două predicate, avem o singură reprezentare propoziţională.

IMAGINILE CA REPREZENTARE MENTALĂ

Structura reprezentărilor imagistice nu este pe deplin clarificată. Cu toate acestea psihologii

s-au preocupat de unele proprietăţi pe care la au acestea şi de legătura cu reprezentările
propoziţionale. Două direcţii de cercetare sunt mai importante: rotirea mentală a imaginilor şi scanarea
imaginilor.

Rotirea mentală a imaginilor

IMPORTANT
Experimentele clasice care au folosit rotirea mentală a imaginilor au două etape. În prima etapă se
prezintă participanţilor imagini ţintă (litere sau cifre). În a doua etapă se prezintă aceleaşi imagini ca în
faza precedentă, doar că ele sunt rotite sub diverse unghiuri. Sarcina subiecţilor este de a decide dacă
imaginea prezentată a doua oară este identică cu cea prezentată iniţial. Rezultatele indică faptul că cu
cât este mai mare unghiul de rotire a imaginii cu atât mai lung este şi timpul de decizie al subiecţilor. De
exemplu, timpul de decizie pentru o rotaţie de 300 este mai scurt decât cel pentru o rotaţie de 600.

Scanarea imaginilor mentale

Această tehnică ne oferă informaţii din altă perspectivă despre imaginile mentale.

IMPORTANT
În experimentele de acest tip subiecţii trebuie să scaneze (să parcurgă) mental o hartă imaginară.
Într-o primă etapă, subiecţii au de memorat o hartă pe care se găsesc diferite puncte de reper. Ei o
memorează până sunt în stare să o reprezinte corect grafic. În etapa experimentală propriu-zisă,
experimentatorul numeşte unul dintre obiectele existente pe hartă, apoi experimentatorul numeşte un al
doilea obiect de pe hartă, iar subiectul este rugat să îşi imagineze ruta de la primul obiect la al doilea.
Rezultatele dovedesc că cu cât distanţele dintre obiectele reale de pe hartă este mai mare, cu atât mai
lung va fi timpul de răspuns sau de decizie al subiecţilor.

Aceste dovezi experimentale denotă faptul că reprezentările imagistice au aceleaşi proprietăţi

spaţiale ca şi obiectele din lumea înconjurătoare pe care le reprezintă.
Există însă şi limite ale acestei abordări teoretice, limite recunoscute chiar de cercetătorii în
domeniu. Faptul că se demonstrează că reprezentările imagistice au aceleaşi proprietăţi ca şi imaginile
sau obiectele reale nu relevă foarte mult din aspectul fenomenologic (subiectiv), ci doar o parte din
aspectele funcţionale. Aceste limite vor fi discutate mai târziu în curs, în cadrul dezbaterii imagistic-
propoziţional.

DEZBATEREA IMAGISTIC-PROPOZIŢIONAL

Înainte de a trece propriu-zis la dezbaterea imagistic-propoziţional vom trata unele distincţii

empirice (experimentale) dintre cele două tipuri de reprezentări.
Din punct de vedere istoric, reprezentările imagistice au fost primele tipuri studiate de către
oamenii de ştiinţă.

48
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

IMPORTANT
Aristotel a considerat imageria vizuală (obs.: imagerie nu este totuna cu imaginaţie; imageria se
referă strict la reprezentările imagistice ale obiectelor sau fenomenelor exterioare şi sunt oarecum
asemănătoare reprezentărilor, aşa cum sunt ele tratate în manualul de liceu, în timp ce imaginaţia
înseamnă producerea de imagini, posibil şi a unor obiecte care nu există în realitate) ca fiind mediul
specific al gândirii. În timp, şi alţi filosofi au accentuat rolul jucat de imagerie în gândirea umană.

Odată cu apariţia teoriilor privind reprezentările propoziţionale s-a pus problema diferenţelor
care există între acestea şi cele imagistice. Teoria codării duale a lui Pavio se ocupă tocmai de
studierea diferenţelor de bază dintre cele două tipuri de reprezentări. Această teorie poate fi sintetizată
astfel:

IMPORTANT
• există două sisteme distincte şi interconectate de reprezentare, codare şi procesare a informaţiei
(reamintiţi-vă că un sistem cognitiv are două funcţii principale de reprezentare şi calcul), un sistem
verbal şi unul neverbal;
• ambele sisteme sunt specializate în codarea, organizarea, stocarea şi activarea unor tipuri distincte
de informaţii:
• sistemul nonverbal (imageria) este specializat în prelucrarea obiectelor şi a evenimentelor
nonverbale (ex. procesarea informaţiilor spaţiale) şi de aceea se va folosi de sarcini precum analiza
scenelor vizuale sau generarea de imagini mentale, sarcini care sunt predominant realizate în
paralel;
• sistemul verbal este specializat în manipularea informaţiei lingvistice implicate mai ales în
procesările de limbaj, iar sarcinile acestui sistem sunt în general sarcini seriale, tocmai datorită
faptului ca limbajul este de natură serială (adică un cuvânt urmează după alt cuvânt, o literă
urmează după alta etc.);
• ambele sisteme sunt, la rândul lor, divizate în subsiteme corespunzătoare sistemelor senzorio-
motorii (vizual, auditiv etc.);
• ambele sisteme au unităţi reprezentaţionale unice, logogeni (pentru sistemul verbal) şi imageni
(pentru sistemul non-verbal);
• cele două sisteme sunt interconectate prin legăturile dintre logogeni şi imageni.

Teoria lui Pavio este susţinută de numeroase experimente.

EXEMPLU
Unele studii au arătat că memoria pentru cuvinte este distinctă de cea pentru imagini. Acest tip de
experimente susţine ideea existenţei a două sisteme distincte de prelucrare a informaţiilor. Alte
experimente au demonstrat că performanţele mnezice sunt superioare atunci când ceva se codează
atât imagistic, cât şi verbal, decât atunci când codarea are loc fie numai imagistic, fie numai verbal.
Alte experimente au indicat superioritatea în memorare a sistemului imagistic faţă de cel verbal.
De exemplu, studiile în care subiecţilor le erau prezentate imagini sau cuvinte, iar apoi aceştia erau
rugaţi să le reproducă liber, au indicat că cei care au avut imagini la învăţare au performanţe mai bune
decât cei care au avut ca stimuli cuvinte. Acest fapt este explicat prin aceea că, în timpul prezentării
imaginilor, subiecţii au tendinţa de a denumi obiectul, deci respectivul stimul va fi codat atât imagistic,
cât şi verbal. În contrast, ceilalţi, care au avut ca stimuli numai cuvinte, vor coda stimulii folosind doar un
singur cod, cel verbal, ceea ce va duce la performanţe mnezice mai scăzute.

49
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

Un alt rezultat experimental, care vine să confirme teoria lui Pavio, este acela al diferenţei de
codificare a stimulilor abstracţi faţă de acei concreţi. Rezultatele arată că cu cât un stimul este mai
concret, cu atât mai bună este performanţa mnezică. În termenii teoriei lui Pavio, acest fapt ţine de
implicarea diferenţiată în codificare a celor două sisteme. Astfel, stimulii concreţi sunt codificaţi şi vizual
şi verbal (tocmai fiindcă sunt mai uşor de imaginat), în timp ce stimulii abstracţi sunt codificaţi numai
verbal.
În fine, un ultim argument în favoarea teoriei lui Pavio este de natură neuropsihologică. Astfel,
se ştie că există o anumită lateralitate şi dominanţă cerebrală şi că emisfera stângă este implicată mai
mult în prelucrarea informaţiei verbale, abstracte, în timp ce emisfera dreaptă este implicată mai mult în
sarcini de natură nonverbală.

Reprezentarea mentală este unul din subiectele de studiu cele mai importante. Tocmai de
aceea, există o puternică dezbatere privind implicarea celor două tipuri de reprezentări în funcţiile
sistemului cognitiv uman. Dezbaterea porneşte de la contestarea faptului că imaginile pot constitui un
tip distinct de reprezentare mentală. Cei care consideră că imaginile nu sunt distincte de reprezentarea
propoziţională, argumentează prin aceea că atunci când noi uităm părţi dintr-o imagine, noi uităm acele
părţi care au nu un înţeles, deci nu uităm la întâmplare, aşa cum s-ar întâmpla în cazul în care imaginile
ar fi diferite. Deci, presupun aceşti psihologi, că imaginile nu pot fi desprinse de un cod propoziţional
care stă la baza formării lor.
Un alt aspect care contribuie la menţinerea acestei dezbateri este acela că orice fenomen sau
proces psihic poate fi explicat utilizând exclusiv doar unul din tipurile de reprezentare menţionate, verbal
sau imagistic. Încă nu există suficiente dovezi privind natura diferenţelor dintre reprezentările
propoziţionale şi cele imagistice.
În orice caz, ceea ce psihologii consideră a fi unanim, este faptul că în orice reprezentare sunt
implicate în special procesările descendente de informații.

APLICAŢIE
1. Care sunt deosebirile dintre reprezentările pictoriale şi cele lingvistice?
2. Care este specificul reprezentărilor propoziţionale?
3. Care sunt deosebirile dintre reprezentările imagistice şi cele lingvistice?

50