NOTIUNEA DE CONTENCIOS ADMUNISTRATIV, OBIECTUL SI

PARTILE

Chișinău 2017
 CUPRINS
Introducere.....................................................................................................................................2
1 Noţiunea...................................................................................................................................3
1.1 Formele contenciosului administrativ..............................................................................5
1.2 Contenciosul administrativ în dreptul comparat..............................................................6
2 Obiectul acţiunii în contencios administrativ..........................................................................7
2.1 Actul administrativ...........................................................................................................8
3 Părţile în litigiul de contencios administrativ..........................................................................9
3.1 Calitatea de parat..............................................................................................................9
3.2 Calitatea de reclamant......................................................................................................9
Concluzii......................................................................................................................................10
Bibliografie..................................................................................................................................11

Introducere
Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcţie de obiectul de reglementare.
Studiul administraţiei publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în
studiul dreptului. Întelegerea şi cunoaşterea ştiinţifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea
noţiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esenţa fenomenului cercetat.
O lege de extrema actualitate, cea a contenciosului administrativ, cu parere de rau nu este
cunoscuta decat de putin specialisti din domeniu, cu atat mai putin de publicul larg, in folosul caruia a
fost adoptata. O cat mai buna aplicare a prevederilor acestui act normativ ar duce insa la o schimbare
profunda atat in comportamentul functionarului public, in procesul de elaborare a actului administrativ,
dar si in gandirea si mentalitatea cetateanului de rind.
Sarcina de a asigura aplicarea legilor, de a edita acte normative în scopul executării legilor, de a
asigura funcţionarea seviciilor publice, de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative,
ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora, menţinerea ordinii publice, revine
administraţiei statului. Instituţia contenciosului administrativ este o instituţie fundamentală în orice stat
de drept, ea reprezintă instrumentul prin intermediul căruia cetăţenii se pot apăra de abuzurile
administraţiei.
Tot mai mulţi cetăţeni consideră că, în îndeplinirea acestor sarcini, administraţia lezează
drepturile sau interesele persoanelor. În acest sens, drept obiective ale lucrării ne propunem definirea
noțiunii de contencios administrative, a obiectului și părților respective. În cadrul lucrării a fost utilizată
metoda cercetării teoretice a literaturii și a articolelor de specialitate. Cele trei capitole din cuprinsul
lucrării descriu in detail anume aceste concepte. Ultima parte a lucrării va prezenta concluziile.
2
 1 Noţiunea
Pentru a defini noţiunea de contencios administrativ este necesară precizarea etimologică a
cuvântului contencios. Având o proveniență lingvistică franceză, cuvântul contencios își are rădăcinile
în contentieux, care la rândul său are originea în sintagma latină contentiosus, și în verbul latin
contendere ceia ce presupune a lupta. În una din opiniile doctrinare, contenciosul administrativ
reprezintă totalitatea mijloacelor juridice puse la dispoziția cetățenilor, pentru a putea lupta în vederea
restabilirii ordinii de drept încălcate prin actele juridice și faptele materiale ale organelor administrației
publice în procesul aplicării legilor și în funcționarea serviciilor publice 1. Deși analiza prevederilor
doctrinare ne indică diferite abordări și distinge multiple formulări ale noțiunii de contencios
administrativ, care variază în dependență de perioada de dezvoltare și arealul de aplicare, vom încerca
să delimităm câteva noțiuni de bază. Astfel în concepția de activitate, contenciosul este înțeles ca fiind
activitatea propriu-zisă de soluționare a litigiilor, în care cel puțin una este o autoritate publică, iar
privit ca organ, contenciosul reprezintă totalitatea organelor care soluționează litigiile, în care cel puțin
una dintre părți este o autoritate publică.
Evidenţierea elementelor ce vor face posibilă definirea noţiunii de contencios administrativ,
astfel:
1. este necesar de observat că activitatea desfăşurată de instanţa de contencios administrativ este
aceea de a soluţiona cu putere de adevăr legal, un conflict juridic în care una din părţi este un
serviciu public administrativ;
2. organele special create, care înfăptuiesc această activitate fac parte din sistemul organelor
judecătoreşti;
3. obiectul acţiunii de contencios administrativ îl constituie anularea sau modificarea unui act
administrativ de autoritate, obligarea autorităţii administrative la rezolvarea cererii referite la un
drept recunoscut de lege şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului administrativ
de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Deci, prin contencios administrativ se poate de înţeles o „activitate de soluţionare cu putere de
adevăr legal, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit normelor legale, a
conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ iar conflictul
juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegală ori din refuzul
de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege” 2. Totodată, contenciosul poate fi
conceput și ca instituție juridică, ca ansamblu normelor juridice care reglementează relațiile ce se nasc
în activitatea de soluționare a litigiilor 3. Legiuitorul Republicii Moldova a consacrat art. 1 din Legea
contenciosului administrativ, nr.793-XIV din 10.02.2007: „Contenciosul administrativ ca instituţie
juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea
drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de
drept.”.

1
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p. 18.
2
Valentin Prisăcaru. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. București: All Beck, 1996, p.278.
3
Mircea Preda. Drept administrativ, București: Lumina Lex, 2004, p.253.
3
 Per general, transpusă în practica juridică, noţiunea de contencios administrativ a primit un
număr de accepţiuni specifice, chemate să răspundă nevoii de a desemna pe cale convenţională anumite
categorii de realităţi interesând doctrina şi practica dreptului administrativ.
Aceste acceptiuni pot fi grupate în două tipuri principale de definiţii.
Un prim asemenea tip este cel care consideră contenciosul administrativ ca un ansamblu de
reguli de drept, având un obiect specific, în timp ce un al doilea tip vede în contenciosul administrativ
un ansamblu de litigii deosebite prin natura lor de alte litigii.
În sensul primului tip de definiţii, contenciosul administrativ ar fi totalitatea regulilor de drept,
potrivit cărora sunt soluţionate de organele competente ale statului litigiile juridice care pun în cauză
acte ale administraţiei de stat.
În sensul celui de-al doilea tip de definiţii, noţiunea de contencios administrativ ar desemna
ansamblul litigiilor juridicenăscute cu ocazia exercitării activităţii executive în măsura în care pun în
cauză acte ale autorităţilor de stat competente să o îndeplinească4.
Noţiunea de contencios administrativ are o sferă mai largă sau mai restrânsă, după cum
cuprinde totalitatea litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi sau numai o parte dintre
acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe judecătoreşti, potrivit unor reglementări
juridice şi unor principii de drept public5. Atât în concepţia generală, cât şi în cea restrânsă, noţiunea
contenciosului administrativ are un sens material şi unul formal, organic.
Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprinde şi regimul juridic care li se aplică în
rezolvare (dreptul comun sau regimul juridic administrativ). Sensul formal (organizatoric) se referă al
organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii.
La rândul lor organele de contencios se împart în două categorii, şi anume: organe de
contencios judiciar, competente să soluţioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege şi
organe de contencios administrativ, competente să soluţioneze, potrivit legii, conflictele juridice în care
cel puţin una dintre părţi este un serviciu public administrativ. Prin urmare şi activităţile desfăşurate de
aceste organe vor fi activităţi de contencios judiciar sau activităţi de contencios administrativ, după
caz6.
1.1 Formele contenciosului administrativ
Distingem componentele instituției contenciosului și anume:
a. contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice;
b. apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii;
c. ordonarea activităţii autorităţilor publice;
d. asigurarea ordinii de drept.
4
Tudor Drăganu, ‘Introducere în teoria şi practica statului de drept’,ed.Dacia,ClujNapoca,pag.168-169
5
Contenciosul Administrativ Note de curs, MOCANU Victor Doctor în drept, ENCIU Lilian, Universitatea de
Studii Europene din Moldova Facultatea de Drept Catedra Drept Public Masterand Chișinău, 2014.
6
Răzvan Viorescu, Contencios Administrativ, Semestrul I 2007-2008, Administraţie Publică Anul Ii I.D.
Universitatea Stefan Cel Mare Din Suceava, Suceava 2007.
4
 Respectiv, din totalitatea concepțiilor menționate mai sus am putea formula o noțiune distinctă a
contenciosului administrativ: instituție a dreptului public care cuprinde o totalitate de norme juridice
specifice soluționării conflictelor survenite în cadrul raporturilor juridice între cetățeni și autoritatea
publică, serviciu public, sau funcționar public, drept urmare a ignorării de către acestea a prevederilor
legii. În cît privește categoriile de contencios administrativ, care potrivit literaturii de specialitate se
disting în două mari ramuri și anume, în funcție de competența instanței de contencios administrativ,
care poate anula sau modifica un act administrativ adoptat sau emis de o autoritate publică, un serviciu
public sau de un funcționar public, să oblige autoritatea publică, serviciul public sau funcționarul să
soluționeze în termenul legal o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, să-i oblige la repararea
pagubelor cauzate prin adoptarea sau emiterea unui act administrativ nelegal, fie prin nesoluționarea în
termen legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege7.
Astfel se conturează:
 contenciosul administrativ de anulare;
 contenciosul administrativ de plină jurisdicție;
Iar potrivit unor opinii doctrinare există8:
 contencios administrativ obiectiv;
 contencios administrativ subiectiv.
Contenciosul administrativ de anulare reprezintă categoria în care instanța poate să anuleze sau
să modifice un act administrativ nelegal adoptat sau emis de o autoritate publică ori să oblige
autoritatea publică să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Contenciosul administrativ de plină jurisdicție în cadrul căruia instanța de contencios
administrativ este competentă să anuleze sau să modifice actul administrativ contestat, să oblige
autoritatea publică să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde repararea
daunelor cauzate persoanei de către o autoritate publică prin adoptarea sau emiterea actului
administrativ ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de
lege.
Contenciosul administrativ obiectiv având la bază noțiunea de drept obiectiv, în sensul că există
un ansamblu de norme juridice independent de voința subiecților raportului juridic.
Contencios administrativ subiectiv având la bază noțiunea de drept subiectiv, adică prerogativa
prevăzută de lege a unei persoane de a pretinde săvârșirea anumitor fapte de la altă persoană. Potrivit
opiniei doctrinare cererea pentru despăgubiri se poate formula fie în cadrul acțiunii inițiale, separat sau
atunci când, la data judecării acțiunii, îi era sau nu cunoscută paguba sau întinderea ei.

7
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p. 22.
8
Sergiu Cobăneanu, Elena Bobeica, Viorel Rusu. Drept Administrativ. Note de curs, Chișinău: Tipografia
Centrală, 2012, p. 290.
5
 La moment untem în prezența unui contencios administrativ de plină jurisdicție în cazurile în
care, potrivit art.25 „Împuternicirile instanței de contencios administrativ” din Legea contenciosului
administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, instanța este competentă:
 anuleze în tot actul administrativ adopta sau emis de o autoritate publică, de un serviciu public sau
de un funcționar public, prin care o persoană a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de
lege;
 să anuleze în parte actul administrativ adoptat sau emis de o autoritate publică, de un serviciu
public sau de un funcționar public, prin care o persoană a fost vătămată într-un drept al său
recunoscut de lege;
1.2 Contenciosul administrativ în dreptul comparat
Conţinutul şi sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, şi implicit a noţiunii
respective, au variat de la o ţară la alta, în aceeaşi ţară de la o perioadă la alta, de la un autor la altul.
Aceste orientări diferite ale doctrinei sunt determinate, în principal, de interrelaţiile care au fost
fundamentate între sensul material şi sensul formal-organic al contenciosului administrativ. Din punct
de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ:
 sistemul administratorului judecător;
 sistemul francez al jurisdicţiei speciale administrative (tribunale administrative şi Consiliul de
Stat);
 sistemul anglo-saxon al instanţelor de drept comun, competente şi în materia contenciosului
administrativ.
După cum se arată constant în literatura de specialitate, sistemul administratorului judecător era
dominant în majoritatea statelor până la revoluţia burgheză din Franţa, deoarece jurisdicţia
administrativă se identifica cu administraţia activă: „a judeca administraţia este tot a administra". Odată
cu victoria Marii Revoluţii Franceze, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor
statului potrivit cerinţelor principiului separaţiunii puterilor în stat şi anume în: organe ale puterii
legislative, ale puterii executive şi ale puterii judecătoreşti. Cu toate acestea chiar Franţa a fost primul
stat care a încredinţat contenciosul administrativ administraţiei, astfel încât s-a instituit de la început
dualitatea jurisdicţiei, o jurisdicţie de ordin judiciar şi alta de ordin administrativ.
În doctrina franceză din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la
organele competente a soluţiona litigiile dintre „administraţie" şi „administraţi". Cum în Franţa s-au
înfiinţat, încă din perioada revoluţiei, tribunale administrative, în sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns
la coincidenţa între sensul organic (formal) şi cel material şi la următoarea definiţie dată de autorii
francezi: „contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenţa tribunalelor
administrative". Specificul sistemului francez constă tocmai în faptul ca justiţia administrativă are
propriul său organ suprem, anume secţia de contencios a Consiliului de Stat, care, în ansamblu, ne
apare ca o autoritate a „puterii executive" şi nu a „puterii judiciare". Aşa se explică de ce jurisdicţiile
administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului şi ai administraţiilor) şi nu din
magistraţi. Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instanţe de contencios administrativ de
6
fond şi cu tribunale administrative supreme, ca instanţe de fond şi de apel sau recurs, a fost preluat de
majoritatea statelor europene, printre care menţionăm: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc. În fine, în sistemul anglo-saxon, dreptul de a
controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administraţiei publice se exercită de
instanţele de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat şi în unele ţări europene, cum sunt
Danemarca, Islanda şi Norvegia9. Fără a critica sau a elogia unul sau altul din cele două sisteme, ne
raliem opiniei acelor autori care consideră că cea mai bună soluţie pentru realizarea finalităţii acestei
instituţii – controlul legalităţii actelor administrative de autoritate emise de organele administraţiei
publice – o constituie controlul acestei legalităţi de către organele puterii judecătoreşti şi, în cadrul
acestei activităţi, controlul unor organe specializate ale puterii judecătoreşti, aşa cum sunt secţiile de
contencios administrativ.
In Romania, Legea 554/2004 defineste contextual contenciosul adinistrativ astfel: „Activitatea
de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente, potrivit legii, a litigiilor in
care cel putin una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau
incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in
termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim” – art. 2, lit e).
2 Obiectul acţiunii în contencios administrativ
Acesta îl poate constitui fie anularea unui act administrativ, recunoasterea unui drept pretins sau
a unui interes legitim, fie obligarea unei autorităţi administrative care refuză să rezolve o cerere şi
repararea pagubei ce i-a fost cauzată persoanei care introduce actiunea in contencios administrativ.
Legiuitorul moldovean urmărind scopul instituirii unui mecanism eficient de control, introduce o dată
cu adoptarea legii contenciosului administrativ, instituția controlului – ca instituție care are drept scop
contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice. Legea contenciosului
administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, stabilește în art. 1, alin. (2) „Orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de
contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi
repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, de unde deducem obiectul contenciosului administrativ, însă
pentru a evita interpretarea eronată, legiuitorul a consfințit expres în art.3 al legii, intitulat „Obiectul
acțiunii în contencios administrativ”, în care menționează: Obiect al acţiunii în contenciosul
administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este
vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de10:
 autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora;
 subdiviziunile autorităţilor publice;
 funcţionarii din structurile specificate la lit. a) şi b).
9
Răzvan Viorescu, Contencios Administrativ, Semestrul I 2007-2008, Administraţie Publică Anul Ii I.D.
Universitatea Stefan Cel Mare Din Suceava, Suceava 2007.
10
Legea Nr. 793 din 10.02.2000 contenciosului administrative, Publicat : 18.05.2000 în Monitorul Oficial Nr. 57-
58 art Nr : 375 Data intrarii in vigoare : 18.08.2000.
7
 Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Reiterând prevederile legale putem delimita anumite condiții necesare pentru existența unei
stabilități și a corectitudinii formulării cererilor de chemare în judecată:
 actul emis trebuie să parvină de la o autoritate administrativă;
 condiţia existenţei vătămării unui drept recunoscut de lege reclamantului;
 existenţa capacităţii de exercițiu și a celei procesuale;
 vătămarea dreptului să fie cauzată printr-un act administrativ sau prin refuzul autorităţii
administrative de a soluționa în termenul legal cererea;
 obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile.
 Putem concluziona că prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare
de către instanţele competente, potrivit legii, a conflictelor în care cel puţin una din părţi
este organ al administraţiei publice, un funcţionar al acesteia ori un serviciu public
administrativ, conflicte născute din acte administrative ilegale, ori din refuzul de a
rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege11.
2.1 Actul administrativ
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, acesta reprezintă
manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi
publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii. Totodată legiuitorul asimilând
acestuia contractul administrativ. Potrivit doctrinei, actele administrative prin trăsăturile lor specifice se
deosebesc de alte acte juridice sau de alte activități ale autorităților publice, având drept argument
următoarea definiție: Actul administrativ, este un act juridic emis de sau adoptat pentru a produce
efecte juridice, adică pentru a modifica, a stinge sau a naște raporturi juridice, drepturi și obligații
juridice. Prin aceasta deosebindu-se de faptele și operațiunile tehnico-materiale ce se adoptă de
autoritatea publică în executarea actului administrativ și nu produc efecte juridice proprii. În contextul
în care nu pot constitui obiect: avizele, acordurile și autorizațiile prealabile necesare pentru emiterea
actului administrativ, inclusiv răspunsul autorității publice cu caracter explicativ, corespondența prin
care autoritatea publică expediază cererea petentului.
3 Părţile în litigiul de contencios administrativ
Prima conditie de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ sub aspectul calitatii
procesuale a partii reclamante este capacitatea acesteia de a sta in justitie. Aceasta calitate de parte
reclamanta in litigiul de contencios administrativ o poate avea orice persoana fizica sau juridica. Pentru
a avea calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ, persoana fizică sau juridică,
trebuie să se considere vătămată în drepturile sale recunoscute prin lege (adică să fie prevăzute de lege
în favoarea persoanelor fizice sau juridice care invocă încălcarea acestui drept). Pe langa persoana
direct vatamata de actul administrativ atacat, mai pot fi autoritati publice si institutii cu atributii in
apararea drepturilor si libertatilor fundamentale.
11
Tutonblog, articolul Instante de contencios administrativ.
8
 In cazul incalcarii drepturilor subiective sau a intereselor legitime, publice sau private, aflate in
patrimoniul persoanelor fizice sau juridice, acestea pot declansa un control administrativ a legalitatii
actiunii administratiei, urmat de un eventual control judiciar, adresandu-se prefectului – in cazul actelor
administrative emise sau adoptate de autoritatile administratiei publice locale.
Aceasta optiune are avantajul ca asigura petitionarului asistenta de specialitate a unor autoritati
publice in vederea protejarii dreptului sau interesului legitm si are dezavantajul ca apararea acestor
drepturi si interese depinde de alti functionari publici care pot fi mai mult sau mai putin interesati in
rezolvarea acestor aspecte.
Un alt subiect indreptatit la introducerea actiunii in contencios administrativ este chiar
autoritatea publica emitenta a actului atacat. Aceasta poate solicita instantei constatarea nulitatii actului
in conditiile in care acesta nu mai poate fi revocat. Imposibilitatea revocarii trebuie sa se datoreze
faptului ca actul a intrat in circuitul civil, si deci a produs efecte juridice. In acest caz, instanta se poate
pronunta si asupra actelor civile incheiate in baza actului administrativ constatat ca fiind nelegal.
3.1 Calitatea de parat
Calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ o poate avea orice autoritate
administrativă, înţelegând prin autoritate administrativă serviciile publice administrative care realizează
sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii. Functionarul care se
presupune a fi vinovat nu poate asadar sta singur ca si parte parata, ci doar alaturi de autoritatea
publica12. Se mai prevede si posibilitatea chemarii in garantie a superiorului ierarhic, de la care
functionarul a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul. Cu toate acestea, actiunea in
justitie va fi introdusa intotdeauna impotriva unei autoritati publice ca parte parata.
3.2 Calitatea de reclamant
Titularul acţiunii în contenciosul administrativ poate fi orice persoană care se consideră
vătămată atât într-un drept personal cât şi într-un interes legitim personal, sau, după caz, de natură
publică. Reclamant poate fi orice persoana fizica/juridica care se considera vatamata intr-un drept al
sau ori intr-un interes legitim de catre o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
Cat priveste actul administ rativ acesta poate fi
 normativ
 individual
 contract administrativ
În definiţia persoanei vătămate se pot identifica trei părţi distincte:
a. persoana vătămată este în primul rând o persoană fizică sau juridică titulară a unui drept
(subiectiv). Persoanele fizice sau juridice pot fi vătămate în drepturile lor şi prin efectul tăcerii
administrative sau a refuzului nejustificat de rezolvare a cererii, aceste fapte administrative fiind
12
Contenciosul Administrativ Note de curs, MOCANU Victor Doctor în drept, ENCIU Lilian, Universitatea de
Studii Europene din Moldova Facultatea de Drept Catedra Drept Public Masterand Chișinău, 2014.
9
 asimilate actelor administrative. Persoanele fizice sau juridice trebuie să aibă capacitate juridică şi
procesuală. Persoanele fizice pot acţiona în contencios administrativ chiar dacă nu au cetăţenia
moldovneasca, deoarece legea nu face nici o precizare în acest sens.
b. sunt asociate persoanelor vătămate şi grupurile de persoane fizice. Intenţia legiuitorului a fost
aceea de a crea un fel de acţiune colectivă, întemeiată pe comunitatea de drepturi şi interese
vătămate, exercitată în comun de mai multe persoane fizice.
Concluzii
Contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi
exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea
activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept. Acesta reprezintă o garanţie constituţională a
respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de către autorităţile publice. Conform legii nr. 793 din
10.02.2000 contenciosului administrative, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru
a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui fie anularea unui act
administrativ, recunoasterea unui drept pretins sau a unui interes legitim, fie obligarea unei autorităţi
administrative care refuză să rezolve o cerere şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată persoanei care
introduce actiunea in contencios administrativ. Pentru a putea forma obiectul unei acţiuni în contencios
administrativ, este necesar ca actul administrativ prin care o persoană fizică sau juridică de consideră
vătămată în drepturile ei, să fie un act administrativ de autoritate, pentru care legea specială să nu
prevadă o altă procedură juridică de atac. Cu alte cuvinte, in timp ce contenciosul subiectiv are in
centrul sau grija pentru drepturile subiective ale persoanelor, oferindu-le acestora mijloace juridice de
aparare a acestor drepturi in fata abuzurilor administratiei, contenciosul obiectiv evoca necesitatea
respectarii, in activitatea administratiei publice, a regulilor impersonale de drept, subsumate campului
semantic al sintagmei 'drept obiectiv'. Instanta va constata care este starea de legalitate, asa cum ea
rezulta din acte normative, si daca aceasta stare de legalitate a fost vatamata printr-un act al unei
autoritati a administratiei publice locale.
Întotdeauna una din părțile litigiului de drept administrativ, în calitate de pârât, este o autoritate
administrativă, iar cealaltă parte este o persoană fizică sau juridică, după cum prevede, legea
contenciosului administrativ.
Dreptul care se dă persoanelor fizice sau juridice de a se adresa instanţei rezultă din aceea că
actele administrative privesc deopotrivă persoanele fizice şi/sau persoanele juridice, că ele se execută
din oficiu şi că în procesul acestei executări, cei vizaţi pot fi vătămaţi în drepturile lor prin greşelile sau
abuzurile autorităţilor publice.
Astfel, Contenciosul obiectiv are la baza notiunea de ”drept obiectiv”, inteleasa ca o regula, un
comandament de drept, independent de subiectele raportului juridic concret, care au drepturi subiective.

10
Bibliografie
1. Contenciosul Administrativ Note de curs, MOCANU Victor Doctor în drept, ENCIU Lilian,
Universitatea de Studii Europene din Moldova Facultatea de Drept Catedra Drept Public
Masterand Chișinău, 2014, disponibil la
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/038_-
_Dreptul_contenciosului_administrativ.pdf 30.3.17
2. Infospecialconsulting, articolul Lucrare de diplomă: Părțile litigiului de contencios administrativ,
disponibil la http://www.infospecialconsulting.ro/lucrare-de-diploma-partile-litigiului-de-
contencios-administrativ/ 30.3.17
3. Legea Nr. 793 din 10.02.2000 contenciosului administrativ, Publicat : 18.05.2000 în Monitorul
Oficial Nr. 57-58 art Nr : 375 Data intrarii in vigoare : 18.08.2000, disponibil la
http://lex.justice.md/md/311729/ 30.3.17
4. Mircea Preda. Drept administrativ, București: Lumina Lex, 2004.
5. Răzvan Viorescu, Contencios Administrativ, Semestrul I 2007-2008, Administraţie Publică Anul
Ii I.D. Universitatea Stefan Cel Mare Din Suceava, Suceava 2007, disponibil la
http://www.referateok.ro/referate/920_1260273456.pdf 30.3.17
6. Scrigroup, articolul Partile in litigiile de contencios administrativ, disponibil la
http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Partile-in-litigiile-de-conten45785.php 30.3.17
7. Scritub, articolul Contenciosul administrativ, disponibil la
http://www.scritub.com/administratie/Contenciosul-administrativ165245238.php 30.3.17
8. Sergiu Cobăneanu, Elena Bobeica, Viorel Rusu. Drept Administrativ. Note de curs, Chișinău:
Tipografia Centrală, 2012.
9. Stiucum, articolul Elemente de procedura privind contenciosul administrativ, disponibil la
http://www.stiucum.com/drept/drept-civil/Elemente-de-procedura-privind-12928.php 30.3.17
10. Tudor Drăganu, ‘Introducere în teoria şi practica statului de drept’,ed. Dacia,Cluj Napoca, 2005.
11. Tutonblog, articolul Instante de contencios administrativ, disponibil la
https://tuttonblog.wordpress.com/2013/01/21/instante-de-contencios-administrativ-referat/
30.3.17
12. Valentin Prisăcaru. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. București: All Beck,
1996.
13. Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier,
2004.

11