Ioan Slavici LJ Eseul Clasic

CONFRUNTĂRI ETICE ȘI CIVICE
MOARA CU NOROC
de IOAN SLAVICI
Sumar
Particularitățile unei nuvele de I. Slavici
● subiect ............................................................................................................ 2
● plan ................................................................................................................. 2
● eseu ................................................................................................................. 3-4
● mic dicționar ................................................................................................... 4

Particularitățile de construcție a unui personaj
● subiecte ............................................................................................................ 5
● plan .................................................................................................................. 5
● eseu .................................................................................................................. 6-7
● mic dicționar .................................................................................................... 7

Relația dintre două personaje
● subiecte ............................................................................................................ 8
● plan .................................................................................................................. 8
● eseu .................................................................................................................. 9-10
● mic dicționar .................................................................................................... 10

Firul epic (momentele subiectului) .............................................................................. 11
Aspecte teoretice
● Clasicismul ...................................................................................................... 12
● Romantismul ...................................................................................................12
● Realismul ..........................................................................................................13
● Personajul rotund vs. personajul plat ........................................13
1
1. Scrie un eseu în care să prezinți particularitățile unei nuvele studiate/unei nuvele de Ioan Slavici.
Repere:
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică;
-comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema nuvelei studiate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru nuvela studiată (de
exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării
narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada marilor clasici;
-realismul clasic: teza morală și construcția rotundă a textului;
-apartenența operei la:
● nuvelă;
● nuvela realistă;
● nuvela psihologică;
-tema: consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
îmbogățire;
-titlul – locul nefast;
-perspectiva narativă: obiectivă;
-conflictele:
● interior (al personajului central);
● exterior (relația dintre Ghiță și Lică);

-cronotopul: semnificația simbolică;
-simetria incipit-final: intervențiile bătrânei;
-scene reprezentative pentru temă:
● dialogul din incipit dintre soacră și Ghiță – două concepții de
viață;
● comentarea finalului;
-subiectul:
● concentrat;
● prolog vs. epilog;

-personajele: structuri viabile, complexe, veridice, urmărite în evoluție;
-Ghiță:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;
2
● modalități de caracterizare;
-Lică:
-Ana:
-concluzii.
1. Perioada marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată de Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici. În creația acestor scriitori se remarcă o varietate impresionantă
atât la nivelul temelor abordate (iubirea, natura, condiția geniului, fascinația Absolutului, banul, dezumanizarea individului,
satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientării estetice (romantismul, clasicismul, realismul, naturalismul).
Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adepții realismului clasic. Patima
îmbogățirii este una dintre temele predilecte ale acestui curent literar și devine un prilej de analiză psihologică, de
radiografiere a societății, deoarece pentru realiști omul e în primul rând un individ social.
Autorul porneşte de la o teză morală, pe care uneori o formulează prin intermediul unui personaj. În final, eroii sunt
pedepsiți sau recompensați, în funcție de acțiunile lor, prin raportare la teza enunțată. De altfel, construcţia simetrică,
rotundă este caracteristica formală a naraţiunilor lui Slavici și este ilustrată magistral în nuvelele sale.
Publicată în anul 1881, în volumul ,,Novele din popor”, ,,Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative
pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra vieții satului transilvănean. Aceasta este o nuvelă, specie epică în
proză, cu următoarele caracteristici: un fir narativ central, o construcție epică riguroasă, un conflict concentrat și,
trăsătura definitorie, accentul pus pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Textul aparține nuvelei realiste prin tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative,
includerea de personaje tipice pentru o categorie socială (de pildă, Ghiță reprezintă tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea este jandarmul, Lică este sămădăul, dar și tâlharul), verosimilitate (prezentarea veridică a societății
ardelenești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), tehnica detaliului semnificativ în descriere (drumul și locul de la
Moara cu noroc) și în portretizare.
Dat fiind faptul că este o nuvelă psihologică, înfățișează frământările personajului principal, care trăiește un conflict
interior moral și se transformă sufletește, iar analiza se realizează prin tehnici de investigație psihologică: monolog
interior, stil indirect liber, scene dialogate însoțite de elemente de gestică și mimică.
Tema, consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, se poate interpreta din mai multe
perspective: socială - se prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar vrea să devină hangiu) și de a
asigura familiei sale un trai mai bun; moralizatoare - se pun în lumină urmările devastatoare ale dorinței de a avea bani;
psihologică - evidenţiază conflictul interior trăit de Ghiță care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat încrederea
în sine și în familie. Slavici îşi propune să exploreze o lume care şi-a pierdut echilibrul patriarhal.
Titlul nuvelei, mai degrabă ironic, suportă o dublă interpretare: numele unui han construit pe locul unei mori, având
conotația unui spațiu aflat sub influența forțelor nefaste, dar și o sintagmă folosită în sens contrar adevăratului înțeles,
pentru că locul acesta nu va aduce noroc nimănui. Ambele interpretări valideaza titlul ca motiv anticipativ.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu fapte relatate la persoana a III-a, de către un narator distinct de personaj,
omniscient și omniprezent, fără să trădeze o atitudine explicită faţă de întâmplările expuse, indiferent de natura lor.
Fiind o nuvelă psihologică, este vizibil conflictul interior al protagoniștilor. Personajul principal oscilează între dorința
de a rămâne om cinstit și aceea de a se îmbogăți alături de Lică. Conflictul interior se reflectă în plan exterior prin
confruntarea dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
3
Spațiul și timpul sunt riguros precizate: cârciuma de la ,,Moara cu noroc” este așezată la răscruce de drumuri,
izolată. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sf.
Gheorghe până la Paștele anului următor.
Simetria incipit-final se realizează prin intervențiile soacrei. La început, într-o discuție cu Ghiță, afirmă
următoarele: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, iar
la sfârșit pune întâmplările pe seama destinului necruțător: ,,așa le-a fost dat!...”. Cele două teze morale sunt confirmate în
desfășurarea narativă, iar personajele care încalcă principiile satului tradițional sunt sancționate în finalul nuvelei. Așadar,
viziunea despre lume în textul lui Ioan Slavici are un caracter clasic, moralizator.
În dialogul din incipit, dintre soacră și Ghiță, se confruntă două concepții de viață: bătrâna este adepta valorilor
tradiționale, în timp ce ginerele dorește evoluția materială, scenă relevantă pentru tema nuvelei. Cizmar sărac, dar
harnic și cinstit, ia în arendă cârciuma de la ,,Moara cu noroc”, pentru a câștiga rapid bani, astfel încât să-și deschidă un
atelier. Cârciumarul nu este la început un om slab, dimpotrivă, își asumă responsabilitatea destinului celorlalți. Opinia soacrei
impune o perspectivă tradiţională, generată de o mentalitate conservatoare: omul să fie mulţumit cu ce i s-a dat şi să nu
provoace modificări în destinul său. Vorbele bătrânei anticipează conflictul. Răspunsul lui Ghiţă, autoritar, sugerează
statutul personajului într-o familie de tip tradiţional: bărbatul este cel care ia hotărâri, dar şi cel care îşi asumă
responsabilitatea asigurării traiului familiei. Argumentele sale vizează profesia lipsită de perspective şi care, implicit, duce la
sărăcie, condiţii în care familia ar trăi într-o rutină păguboasă: ,,Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici să cârpesc şi
mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşi duc
cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la
copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.’’. Replica dată soacrei îl situează pe o poziţie opusă acesteia, ca
prezență activă, dinamică, hotărâtă şi deschisă la schimbare. În plus, Ghiţă îşi descoperă acum spiritul practic şi
puterea de iniţiativă. Răspunsul bătrânei indică statutul acesteia: are rol de sfătuitor, însă nu trece peste deciziile
bărbatului: ,,voi faceţi după gândul vostru, şi ştiţi prea bine că, dacă voi vă duceţi la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să
rămân aici’’.
Scena din final este reprezentativă pentru ilustrarea temei, deoarece protagoniștii sunt pedepsiți pe măsura faptelor
lor. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a
se răzbuna pe Lică, îi creează soţiei sale premisele unei legături cu acesta. Speră până în ultimul moment că Ana va rezista
influenţei lui malefice. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, el este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică,
iar cârciuma este incendiată. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii, ființe morale și inocente.
*Alcătuită din 17 capitole, cu prolog și epilog, nuvela are un subiect concentrat şi surprinde conflictul ireconciliabil.
Evenimentele sunt înlănţuite temporal şi cauzal, fapt care conferă textului veridicitate.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, care par să aibă un destin prestabilit.
Acestea nu sunt doar întruchipări schematice ale unor trăsături umane, încadrabile în tipologii rigide, ci sunt structuri
viabile, veridice, rotunde, autoconstituindu-se permanent şi dezvăluind toate componentele finţei umane. Din acest
punct de vedere, Slavici se dovedeşte a fi un scriitor fără prejudecăţi estetice, care nu impune eroilor o comportare dictată de
considerente exterioare, ci îi lasă să evolueze liber, după pornirile şi imperativele sufleteşti. Personajele sunt rezultatul
propriilor fapte, gânduri şi atitudini, ca şi al condiţiilor sociale ale momentului. Sunt individualităţi dinamice, care se
transformă permanent, chiar dacă nu fac decât să împlineasca un destin. Accentul nu este pus pe portretul fizic, ci pe cel
interior, moral şi psihologic, alcătuit de obicei din contraste, din porniri contradictorii.
Eroul este Ghiță, cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici. Personaj ,,rotund”, care trăiește un proces al
dezumanizării, cu frământări și ezitări, el intră în relație cu celelalte personaje, care îi nuanțează evoluția. Este construit cu
obiectivitate, dezvăluindu-se ca un suflet sfâşiat între porniri antagonice. Pas cu pas, scriitorul demontează mecanismul său
interior şi îl dezvăluie în toată amploarea sa tragică. Eroul devine, finalmente, o victimă a societăţii care dispreţuieşte sărăcia,
ca şi a imensului său orgoliu.
Dacă portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva detalii (,,înalt şi spătos’’), pentru portretul moral, Slavici folosește
diverse modalități de caracterizare, de la indirecte, prin fapte, vorbe, relaţii, atitudini, la directe, prin vocea
naratorului, care observă gesturile, replicile, reacțiile acestuia, prin monolog interior sau din perspectiva altor
personaje. Autocaracterizarea ,,Ei?! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu... ce să- mi fac dacă e în mine ceva mai tare
decât voința mea? Nici cocoșatul nu este însuși vinovat că are cocoașe în spinare”, precum și observația Anei, ,,sâmțea de
câtva timp că bărbatul ei s-a schimbat”, sunt esențiale pentru natura personajului.
Deși trăsătura dominantă a sa ajunge să fie obsesia înavuțirii, contradicţiile și ezitările sale, surprinse la nivelul
unei psihologii a nuanţelor, îi conferă consistenţă şi veridicitate umană.
De o cu totul altă structură morală, portretizat şi el cu minuţiozitate de psiholog, este Lică Sămădăul. Stăpânul ilegal
al drumurilor de la Moara cu noroc, el face parte din categoria firilor malefice, care acţionează în afara legii, îmbogăţindu-se
prin jaf şi tâlhărie. Exercită o influenţă nefastă asupra celor din jurul lui, pe care îi domină cu reputaţia sa de om
neînfricat. Trăind într-o lume bulversată de tendinţe de parvenire şi acaparare a puterii prin fraudă, Lică Sămădăul ştie să
se ,,adapteze’’ vremurilor, fiind în complicitate cu cei mari. Lipsit de credinţa în Dumnezeu, batjocorind tot ceea ce
înseamnă tradiţie şi respect faţă de om, el acţionează doar în scopul de a se îmbogăţi, de a-şi supune oamenii din jur şi de
a-şi satisface dorinţele şi plăcerile lumeşti. Primitivismul, impulsivitatea şi furia il împing la fapte abominabile, dezvăluind
firea sa violentă şi lipsa de caracter. Relevant este portretul fizic al lui Lică, deoarece îi evidențiază trăsăturile morale
și starea materială favorabilă: ,,Lică, un om de treizeci şi sase de ani, înalt, uscăţiv, şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu
ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă camaşă subtire şi
albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codiriştea de os împodobit cu flori tăiate şi cu
ghintuleţe de aur’’. Pe lângă caracterizarea directă, în construirea portretului său moral intervine şi caracterizarea
indirectă, constând în primul rând în faptele şi vorbele personajului, care ne dezvăluie un individ cu o viaţă sufletească
lineară, lipsit de profunzime. Este un erou romantic prin caracterul excepţional manifestat în împrejurări excepționale,
4
prin forţa cu care intervine în destinul oamenilor şi le schimbă fundamental viaţa. Lică rămâne pe tot parcursul nuvelei rău și
primejdios, necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl susțin în afacerile necurate, hotărât și crud.
Sub semnul altor coordonate se înscrie destinul Anei. Sensibilă, ,,prea blândă’’ pentru o lume atât de ,,dinamică’’, ea
trăieşte drama femeii care nu găseşte drumul spre sufletul soţului ei, aflat într-o situaţie delicată. Asistă neputincioasă la
prabuşirea lui Ghiţă şi nu poate înţelege ce l-a îndepărtat de ea. Neşansa eroinei se află în refuzul lui Ghiţă de a se mărturisi şi
în incapacitatea ei de a intui, dincolo de mască, dragostea ce i-o purta încă soţul ei. Prinsă în jocul insinuant al aparenţelor,
Ana păcătuieşte nu din dragoste pentru Lică, ci din orgoliu rănit. Nereuşind să descopere cauza zbuciumului acestuia, ea se
învinuieşte că nu i-a fost destul de aproape pentru a-l feri de complicitatea cu Lică. Slavici se dovedeşte a fi un bun
cunoscător al psihologiei feminine în observarea procesului prin care iubirea dintre Ana şi Ghiţă este înlocuită treptat de
dispreţ, aşa cum rezultă din declaraţia pe care i-o face lui Lică : ,,Tu esti om, Lică, iară Ghiţă nu e decât muiere în haine
bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa’’. Ana, prin complexitatea trăirilor, devine un personaj memorabil.
Prin urmare, Slavici ne oferă o viziune obiectivă, care urmăreşte îndeaproape ritmul vieții. Elimină descriptivul,
efuziunile sentimentale, mutând accentul pe înfăţişarea faptelor, pe prezentarea crudă a realităţii, fără comentarii
auctoriale. Autorul se impune printr-un stil propriu, caracterizat prin sobrietate, oralitate discretă, cu o frază care
urmăreşte, în general, ritmul vorbirii. Slavici e un fin analist, el reuşind să pună în lumină psihologia
personajelor. ,,Moara cu noroc’’ e o nuvela solidă, cu subiect de roman (G. Calinescu, ,,Istoria literaturii române de la
origini până în prezent’’), care marchează un moment de referinţă în proza secolului al XIX-lea.
carmajin = piele vopsită în roşu închis ;

codirişte = coadă de bici ;
ghint = cui de fier cu un capăt lat şi proeminent, folosit la buzdugane etc.
2. Redactează un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o
nuvelă studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale
și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).
Planul eseului:
-realismul clasic: teza morală și construcția rotundă a operei;
-apartenența textului la:
îmbogățire;
-simetria incipit-final: intervențiile bătrânei și dialogul cu Ghiță;
-conflictele:
5
-Ghiță:
● trăsătura dominantă: obsesia înavuțirii;
● alte trăsături;
-Lică:
● trăsătura dominantă: duritatea;
● alte trăsături: rău, primitiv, impulsiv, orgolios, malefic;
-secvențe reprezentative:
● dialogul din incipitul nuvelei;
● întâlnirea dintre Lică și Ghiță;

-concluzii.
2. Perioada marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată de Mihai
proză, trăsătura definitorie fiind accentul pus pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.
6
Textul aparține nuvelei realiste prin tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative,
includerea de personaje tipice pentru o categorie socială, verosimilitate, tehnica detaliului semnificativ în descriere și
în portretizare.
Tema, consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, se poate interpreta din mai multe perspective:
socială - se prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar vrea să devină hangiu) și de a asigura
familiei sale un trai mai bun; moralizatoare - se pun în lumină urmările devastatoare ale dorinței de a avea bani;
conotația unui spațiu aflat sub influența forțelor nefaste, dar este și o sintagmă folosită în sens contrar adevăratului înțeles,
Perspectiva narativă este obiectivă, cu fapte relatate la persoana a III-a, de către un narator distinct de personaj,
omniscient și omniprezent, fără să trădeze o atitudine explicită faţă de întâmplările expuse, indiferent de natura lor.
Spațiul și timpul sunt riguros precizate: cârciumă de la ,,Moara cu noroc” este așezată la răscruce de drumuri,
Deși trăsătura dominantă a sa ajunge să fie obsesia înavuțirii, contradicţiile și ezitările sale, surprinse la nivelul unei
psihologii a nuanţelor, îi conferă consistenţă şi veridicitate umană.
câtva timp că bărbatul ei s-a schimbat”, sunt esențiale pentru natura eroului.
De o cu totul altă structură morală, portretizat şi el cu minuţiozitate de psiholog, este Lică Sămădăul. Stăpânul ilegal al
drumurilor de la Moara cu noroc, el face parte din categoria firilor malefice, care acţionează în afara legii, îmbogăţindu-se
prin jaf şi tâlhărie. Exercită o influenţă nefastă asupra celor din jurul lui, pe care îi domină cu reputaţia sa de om
înseamnă tradiţie şi respect faţă de om, el acţionează doar în scopul de a se îmbogăţi, de a-şi supune oamenii din jur şi de
a-şi satisface dorinţele şi plăcerile lumeşti. Primitivismul, impulsivitatea şi furia il împing la fapte abominabile, dezvăluind
firea sa violentă şi lipsa de caracter. Este un erou romantic prin caracterul excepţional manifestat în împrejurări
excepționale, prin forţa cu care intervine în destinul oamenilor şi le schimbă fundamental viaţa. Lică rămâne pe tot parcursul
nuvelei rău și primejdios, necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl susțin în afacerile necurate, hotărât și crud.
Deși trăsătura dominantă a eroului ajunge să fie obsesia înavuțirii, contradicţiile și ezitările lui Ghiță , surprinse la
nivelul unei psihologii a nuanţelor, îi conferă consistenţă şi veridicitate umană.
O scenă reprezentativă pentru construcția protagonistului se regăsește în dialogul din incipitul nuvelei, dintre
soacră și Ghiță, se confruntă două concepții de viață: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp ce ginerele
dorește evoluția materială. Cizmar sărac, dar harnic și cinstit, ia în arendă cârciuma de la ,,Moara cu noroc”, pentru a
câștiga rapid bani, astfel încât să-și deschidă un atelier. Cârciumarul nu este la început un om slab, dimpotrivă, își asumă
responsabilitatea destinului celorlalți. Opinia soacrei impune o perspectivă tradiţională, generată de o mentalitate
7
conservatoare: omul să fie mulţumit cu ce i s-a dat şi să nu provoace modificări în destinul său. Vorbele bătrânei
anticipează conflictul. Răspunsul lui Ghiţă, autoritar, sugerează statutul personajului într-o familie de tip tradiţional:
bărbatul este cel care ia hotărâri, dar şi cel care îşi asumă responsabilitatea asigurării traiului familiei. Argumentele sale
vizează profesia lipsită de perspective şi care, implicit, duce la sărăcie, condiţii în care familia ar trăi într-o rutină păguboasă:
,,Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna
în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la
soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.’’. Replica dată soacrei îl
situează pe o poziţie opusă acesteia, ca prezență activă, dinamică, hotărâtă şi deschisă la schimbare. În plus, Ghiţă îşi
descoperă acum spiritul practic şi puterea de iniţiativă. Răspunsul bătrânei indică statutul acesteia: are rol de
sfătuitor, însă nu trece peste deciziile bărbatului: ,,voi faceţi după gândul vostru, şi ştiţi prea bine că, dacă voi vă duceţi
la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici’’.
O altă scenă relevantă pentru evoluția personajului este cea în care Lică îl abordează pe Ghiţă dintr-o perspectivă
autoritară şi nu îi mai dă dreptul la replică: Eu sunt Lică Sămădăul... Multe se zic despre mine, şi dintre multe, multe vor
fi adevărate şi multe minciuni. (... ) voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine ce
face, şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles!?’’. Este nevoit să accepte constrângerile
sămădăului şi astfel apare principalul conflict, cel al pierderii încrederii în sine.
Cârciumarul ajunge să fie implicat în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei şi a unui copil. La proces jură strâmb,
devenind în felul acesta complicele lui Lică. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit
de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îi creează soţiei sale premisele unei legături cu acesta. Speră până
în ultimul moment că Ana va rezista influenţei lui malefice. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, el este
omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică, iar cârciuma este incendiată.
În final, protagoniștii sunt pedepsiți pe măsura faptelor lor. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii,
ființe morale și inocente.
Prin urmare, Slavici ne oferă o viziune obiectivă, care urmăreşte îndeaproape ritmul vieții. Elimină descriptivul,
efuziunile sentimentale, mutând accentul pe înfăţişarea faptelor, pe prezentarea crudă a realităţii, fără comentarii
auctoriale. Autorul se impune printr-un stil propriu, caracterizat prin sobrietate, oralitate discretă, cu o frază care
urmăreşte, în general, ritmul vorbirii. Slavici e un fin analist, el reuşind să pună în lumină psihologia
personajelor. ,,Moara cu noroc’’ e o nuvela solidă, cu subiect de roman (G. Calinescu, ,,Istoria literaturii române de la
origini până în prezent’’), care marchează un moment de referinţă în proza secolului al XIX-lea.

3. Redactează un eseu în care să prezinți evoluția relației dintre două personaje dintr-o nuvelă
studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese;
8
-evidențierea câte unei trăsături, prin două episoade/secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru
construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și
spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).
Planul eseului:
-realismul clasic: teza morală și construcția rotundă a operei;
-apartenența textului la:
îmbogățire;
-simetria incipit-final: intervențiile bătrânei și dialogul cu Ghiță;
-conflictele:

-Ghiță:
● trăsătura dominantă: obsesia înavuțirii;
● alte trăsături;
-Lică:
● trăsătura dominantă: duritatea;
● alte trăsături: rău, primitiv, impulsiv, orgolios, malefic;
-secvențe reprezentative:
● Lică îşi impune regulile şi îşi exprimă pretenţiile: ,,Eu sunt
Lică Sămădăul...”;
● protagonistul este caracterizat în mod direct de către Lică;
acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune:
,,Tu eşti om, Ghiţă ...”;
- raportul de forţe dintre Ghiță și Lică;
-concluzii.
9
3. Epoca marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată de Mihai
proză, trăsătura definitorie fiind accentul pus pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Textul se încadrează în categoria nuvelei realiste prin tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea
perspectivei narative, includerea de personaje tipice pentru o categorie socială, verosimilitate, tehnica detaliului
semnificativ în descriere și în portretizare.
Tema, consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, se poate interpreta din mai multe perspective:
socială - se prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar vrea să devină hangiu) și de a asigura
familiei sale un trai mai bun; moralizatoare - se pun în lumină urmările devastatoare ale dorinței de a avea bani;
conotația unui spațiu aflat sub influența forțelor nefaste, dar și o sintagmă folosită în sens contrar adevăratului înțeles,
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator distinct de
personaj, omniscient și omniprezent, fără să trădeze o atitudine explicită faţă de întâmplările expuse, indiferent de
natura lor.
Spațiul și timpul sunt riguros precizate: cârciumă de la ,,Moara cu noroc” este așezată la răscruce de drumuri,
10
Deși trăsătura dominantă a sa ajunge să fie obsesia înavuțirii, contradicţiile și ezitările sale, surprinse la nivelul unei
psihologii a nuanţelor, îi conferă consistenţă şi veridicitate umană.
câtva timp că bărbatul ei s-a schimbat”, sunt esențiale pentru natura eroului.
De o cu totul altă structură morală, portretizat şi el cu minuţiozitate de psiholog, este Lică Sămădăul. Stăpânul ilegal al
drumurilor de la Moara cu noroc, el face parte din categoria firilor malefice, care acţionează în afara legii, îmbogăţindu-se
prin jaf şi tâlhărie. Exercită o influenţă nefastă asupra celor din jurul lui pe care îi domină cu reputaţia sa de om
înseamnă tradiţie şi respect faţă de om, Lică acţionează doar în scopul de a se îmbogăţi, de a-şi supune oamenii din jur şi
de a-şi satisface dorinţele şi plăcerile lumeşti. Primitivismul, impulsivitatea şi furia il împing la fapte abominabile,
dezvăluind firea sa violentă şi lipsa de caracter. Relevant este portretul fizic al lui Lică, deoarece îi evidențiază
trăsăturile morale și starea materială favorabilă: ,,Lică, un om de treizeci şi sase de ani, înalt, uscăţiv, şi supt la faţă, cu
mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă
camaşă subtire şi albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codiriştea de os împodobit cu flori
tăiate şi cu ghintuleţe de aur’’. Pe lângă caracterizarea directă, în construirea portretului său moral intervine şi
caracterizarea indirectă, constând în primul rând în faptele şi vorbele personajului, care ne dezvăluie un individ cu o
viaţă sufletească lineară, lipsit de profunzime. Este un erou romantic prin caracterul excepţional manifestat în împrejurări
excepționale, prin forţa cu care intervine în destinul oamenilor şi le schimbă fundamental viaţa. Lică rămâne pe tot parcursul
nuvelei rău și primejdios, necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl susțin în afacerile necurate, hotărât și crud.
Incipitul nuvelei are statutul unui prolog şi surprinde statutul social, psihologic și moral al lui Ghiţă. Acesta este
căsătorit cu Ana, împreună cu care are un copil, şi locuieşte cu soacra sa. Cizmar sărac, se hotărăşte să arendeze ,,Moara cu
noroc” pentru a oferi un trai decent familiei. O vreme, afacerile îi merg bine, iar primele semne ale bunăstării și armoniei
familiei se văd în scena numărării banilor, sâmbătă seara.
Apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor, constituie intriga nuvelei, declanșând conflictul interior al
protagonistului și tulburând echilibrul familiei. Acesta îl abordează pe Ghiţă dintr-o perspectivă autoritară şi nu îi mai dă
dreptul la replică. Este nevoit să accepte constrângerile sămădăului şi astfel apare principalul conflict, cel al pierderii
încrederii în sine.
O scenă reprezentativă pentru relația dintre personaje este aceea în care Lică îşi impune regulile şi îşi exprimă
pretenţiile, în autocaracterizare: ,, Eu sunt Lică Sămădăul... Multe se zic despre mine, şi dintre multe, multe vor fi
adevărate şi multe minciuni. (... ) voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine ce
face, şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles!?’’. Bun cunoscător de oameni, el se foloseşte de
obsesia lui Ghiţă pentru bani spre a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate şi apoi pentru a-i anula personalitatea. Gesturile
şi gândurile cârciumarului trădează conflictul său interior şi contribuie la realizarea analizei psihologice. Devine
interiorizat, mohorât, violent, se poartă brutal cu Ana şi cu copiii. La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete faptul că
are familie şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.
O altă secvență relevantă pentru relația dintre cele două personaje este aceea în care protagonistul este caracterizat în
mod direct de către Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune: ,,Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură
în sufletul tău, şi eşti om cu minte(…). Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea cu un om ca tine’’. Totuşi, lui
Lică nu-i este favorabilă prezenţa unui om pe care nu-l poate controla şi de aceea, treptat, distruge imaginea de om onest pe
care Ghiţă o avea în faţa celorlalți. Cârciumarul ajunge să fie implicat în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei şi a
unui copil. La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării
morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îi creează soţiei sale premisele
unei legături cu acesta. Speră până în ultimul moment că Ana va rezista influenţei lui malefice. Dându-şi seama că soţia l-a
înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, el este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică, iar cârciuma este incendiată.
În ceea ce-l priveşte pe Lică, acesta marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. Îl aduce pe Ghiţă în
situaţia de a-şi ucide soţia, iar el, pentru a nu cădea în mâinile lui Pintea, îşi zdrobeşte capul într-un stejar uscat. Sfârşitul
personajului este pe măsura faptelor sale. Puternic şi orgolios, dar suficient de abil pentru a da înapoi atunci când se
simte încolţit, devine un personaj remarcabil prin vitalitate şi forţă; trufaş, atunci când este obligat să accepte eşecul,
preferă să-şi ia viaţa, gestul său de sinucidere nefiind unul al renunţării, ci al victoriei.
Prin urmare, între Ghiţă şi Lică se stabileşte un raport de forţe: orbit de patima banului, Ghiţă se simte vulnerabil
faţă de Lică, deoarece are familie şi ţine la imaginea sa în faţa comunităţii căreia îi aparţine. Obişnuit cu
independenţa, se vede constrâns să accepte colaborarea cu Sămădăul, fapt care îi va afecta grav echilibrul interior.
Raportul de forţe între Ghiţă şi Lică îl avantajează pe cel din urmă; ambii sunt puternici, însă Lică este mai abil decât
Ghiţă. Finalul pune în lumină antiteza caracter slab-caracter puternic; Ghiţă este omorât, fiind o victimă, în vreme ce
Lică alege să se sinucidă.
11
*alcătuită din 17 capitole, cu prolog și epilog, nuvela are un subiect concentrat:

● în expozițiune, descrierea drumului fixează cadrul acțiunii:
⮚ Ghiță, cizmar sărac, arendează ,,Moara cu noroc” pentru a oferi un trai decent
familiei;
⮚ o vreme, afacerile îi merg bine, iar primele semne ale bunăstării și armoniei familiei
se văd în scena numărării banilor, sâmbătă seara;
● apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor, constituie intriga nuvelei:
⮚ se declanșează conflictul interior al protagonistului și se tulbură echilibrul familiei;
⮚ Lică îi cere să îi spună cine trece pe la cârciumă,
⮚ iar Ghiță își dă seama că nu poate rămâne la ,, Moara cu noroc” fără acordul lui;
● desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului față de familie și

al dezumanizării provocate de dorința de îmbogățire, prin complicitatea cu Lică:
⮚ Ghiță devine interiorizat, violent,
⮚ se poartă brutal cu Ana și cu copiii;
⮚ ajunge să regrete că are familie, pentru că nu își poate asuma total riscul îmbogățirii
alături de Lică;
⮚ în timp, își pierde imaginea de om cinstit pe care o avea în fața oamenilor; din dorința
de a depăși acest moment critic, se aliază cu jandarmul Pintea, însă nu este cinstit nici
față de acesta, fiindcă dorește să își păstreze o parte din banii obținuți prin afaceri
necinstite;
● punctul culminant ilustrează dezumanizarea lui Ghiță:
⮚ la sărbătorile Paștelui, Ghiță își lasă soția singură la cârciumă, în timp ce el

merge să îl anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui bani furați;
⮚ dezgustată de lașitatea soțului și neștiind motivul real pentru care acesta plecase,
într-un gest de răzbunare, Ana îi cedează lui Lică;
● deznodământul este dramatic:
12
⮚ dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana, fiind la rândul lui
omorât de Răuț, din ordinul lui Lică;
⮚ un incendiu provocat de oamenii lui Lică distruge cârciuma de la ,,Moara cu
noroc”;
⮚ pentru a nu cădea în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, lovindu-se cu capul de
un stejar uscat;
⮚ nuvela are un final moralizator, sancționarea protagoniștilor este pe măsura
faptelor lor; singurele personaje care supraviețuiesc sunt: bătrâna și copiii, ființe
morale și inocente;
Aspecte teoretice
CLASICISMUL:
= reprezintă o amplă mișcare cultural-artistică, manifestată pregnant în secolele XVII-XVIII, avându-și
nucleul ideologic și estetic în Franța, unde a și fost teoretizat de criticul și poetul Boileau;
= principalele trăsături sunt:
● admirația pentru antici,
● rigoarea compozițională,
● gustul dreptei măsuri,
● căutarea naturalului și a verosimilului,
● finețea analizei morale și psihologice,
● puritatea și claritatea stilului ;

= scriitorul clasic este:
● rațional,
● lucid,
● lipsit de fantezie,
● prudent,
13
● evită particularul, interesându-se de general,
● nu admite obscurul, vagul, eterogenul, diversitatea, nuanța, cărora le opune cu autoritate un

model ferm, evident și clar, tinzând spre perfecțiune;
= se afirmă o nouă poziție față de procesul creației: ingenuității, inspirației și spontaneității li se opune
rigoarea artei; clasicismul ajunge să se supună unor reguli estetice guvernate de ceea ce francezii
concentrau în expresia ,,il faut’’ .
ROMANTISMUL - mişcare literară şi artistică (apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea și dezvoltată în prima jumătate
a secolului al XIX-lea),
- se manifestă ca reacţie de respingere a rigorilor clasicismului, a regulilor sale rigide;
- propune:
● libera expresie a sensibilităţii,
● cultul eului,
● înnoirea limbajului şi, implicit, modificarea discursului literar;

- se caracterizează prin:
● triumful sentimentului asupra raţiunii, al imaginaţiei asupra logicii;
● cultivarea fantasticului, punând accentul pe imaginar;
● preferința pentru spaţiile exotice, încărcate de mister,
● cultul pentru lumea mitică a creaţiilor populare;
● interesul pentru pitoresc;
● evocarea naturii ca o stare de spirit sau transformarea ei in cadrul sugestiv al naraţiunii;
● descrierea unui peisaj nocturn, misterios,
● mediu întunecat, brutal sau idealizat, depărtări fascinante, ţinuturi stranii;
● fiinţa umană este văzută ca o natură problematică; aceasta apare în complexitatea ei antinomică,
sfâşiată de patimi, marcată de întâmplări neprevăzute sau inserţii ale hazardului, naturi rare, stranii;
● personajele romantice:
⮚ sunt naturi demonice;
⮚ predomină tiparul eroului excepţional surprins în împrejurări excepţionale;
● mediile sociale descrise sunt diverse şi contrastante, fiind înfăţişate inclusiv periferia sordidă şi
lumea celor umili;
● antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în construcţia personajelor, a destinelor, cât
şi în ilustrarea stărilor sufleteşti contradictorii;
- din punct de vedere stilistic, limba literară se îmbogăţeşte cu valorificarea tuturor registrelor lingvistice:
● popular,
● regional,
● arhaic,
● oral;
- speciile noi sunt: elegia, meditaţia, drama, nuvela istorică;
- stilul romantic este exaltat, retoric şi pitoresc, susţinut de antiteză şi hiperbolă, în acord cu pasiunile şi trăirile
intense ale poetului sau cu amploarea/profunzimea conflictului dintre personaje.
14
În concluzie:
Clasicismul Romantismul
-obiectiv; -subiectiv;
-cultivă echilibrul, unitatea; -promovează stările conflictuale, fragmentul, dedublarea;
-urmărește tipicul; -este interesat de ceea ce este particular, individual, original;
-insistă pe rațiune; -pune accentul pe sensibilitate;
-este dominat de lirism, de intenția stabilirii unei comunicări directe între lumea
între lumea exterioară și cea interioară;
-se întemeiază pe mimesis; -este condus de fantezie și imaginație
REALISMUL:
-amplă mișcare literară antiromantică, apărută în Franța, la jumatatea secolului al XIX-lea, având prelungiri în
secolul al XX-lea;
- principalele trăsături ale curentului sunt :

● lipsa idealizării trecutului,
● atitudinea critică față de societate,
● stilul solemn și impersonal,
● preocuparea pentru social,
● obiectivitatea descrierii,
● precizia spațio-temporală,
● personaje tipice pentru o categorie socială;
● tehnica detaliului cu valoare conotativă,
● preferința pentru proza heterodiegetică (perspectiva narativă obiectivă = narator distinct de

personaj, narațiune la persoana a III-a).
PERSONAJ ROTUND / PERSONAJ PLAT
personaj rotund = personaj care evoluează, care se schimbă pe parcursul acțiunii;
personaj plat = personaj care nu se schimbă pe parcursul textului, care se încadrează într-un tipar; cu un
comportament predeterminat, previzibil
15

Ioan Slavici LJ Eseul Clasic

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ioan Slavici LJ Eseul Clasic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONFRUNTĂRI ETICE ȘI CIVICE

● eseu ................................................................................................................. 3-4

● mic dicționar ................................................................................................... 4

● eseu .................................................................................................................. 6-7

● mic dicționar .................................................................................................... 7

● eseu .................................................................................................................. 9-10

● mic dicționar .................................................................................................... 10

● exterior (relația dintre Ghiță și Lică);

● prolog vs. epilog;

carmajin = piele vopsită în roşu închis ;

● trăsătura dominantă: obsesia înavuțirii;

● trăsătura dominantă: duritatea;

● alte trăsături: rău, primitiv, impulsiv, orgolios, malefic;

● întâlnirea dintre Lică și Ghiță;

carmajin = piele vopsită în roşu închis ;

● exterior (relația dintre Ghiță și Lică);

● trăsătura dominantă: obsesia înavuțirii;

● trăsătura dominantă: duritatea;

● alte trăsături: rău, primitiv, impulsiv, orgolios, malefic;

*alcătuită din 17 capitole, cu prolog și epilog, nuvela are un subiect concentrat:

● apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor, constituie intriga nuvelei:

⮚ se declanșează conflictul interior al protagonistului și se tulbură echilibrul familiei;

⮚ Lică îi cere să îi spună cine trece pe la cârciumă,

● desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului față de familie și

⮚ se poartă brutal cu Ana și cu copiii;

● punctul culminant ilustrează dezumanizarea lui Ghiță:

⮚ la sărbătorile Paștelui, Ghiță își lasă soția singură la cârciumă, în timp ce el

● deznodământul este dramatic:

● gustul dreptei măsuri,

● căutarea naturalului și a verosimilului,

● finețea analizei morale și psihologice,

● puritatea și claritatea stilului ;

● nu admite obscurul, vagul, eterogenul, diversitatea, nuanța, cărora le opune cu autoritate un

● înnoirea limbajului şi, implicit, modificarea discursului literar;

● cultivarea fantasticului, punând accentul pe imaginar;

● preferința pentru spaţiile exotice, încărcate de mister,

● cultul pentru lumea mitică a creaţiilor populare;

● interesul pentru pitoresc;

● evocarea naturii ca o stare de spirit sau transformarea ei in cadrul sugestiv al naraţiunii;

● descrierea unui peisaj nocturn, misterios,

● mediu întunecat, brutal sau idealizat, depărtări fascinante, ţinuturi stranii;

⮚ sunt naturi demonice;

⮚ predomină tiparul eroului excepţional surprins în împrejurări excepţionale;

-cultivă echilibrul, unitatea; -promovează stările conflictuale, fragmentul, dedublarea;

-urmărește tipicul; -este interesat de ceea ce este particular, individual, original;

-insistă pe rațiune; -pune accentul pe sensibilitate;

-se întemeiază pe mimesis; -este condus de fantezie și imaginație

- principalele trăsături ale curentului sunt :

● atitudinea critică față de societate,

● stilul solemn și impersonal,

● preocuparea pentru social,

● personaje tipice pentru o categorie socială;

● tehnica detaliului cu valoare conotativă,

● preferința pentru proza heterodiegetică (perspectiva narativă obiectivă = narator distinct de

PERSONAJ ROTUND / PERSONAJ PLAT

personaj rotund = personaj care evoluează, care se schimbă pe parcursul acțiunii;

S-ar putea să vă placă și