Baltagul

Mihail Sadoveanu

Genul epic:
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acțiunii și al personajelor
care participă la acțiune, sunt exprimate în mod indirect gândurile și sentimentele
autorului.

Specia literară:
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă
desfășurată pe mai multe planuri narative, conflicte puternice și un număr mare de
personaje.
Opera “Baltagul” este un roman interbelic, tradițional, realist, cu structură baladească
și un caracter mitic și simbolic, deoarece este tratat mitul baladei “Miorița”.

Apariția:
Romanul “Baltagul” a apărut în anul 1930, fiind scris în doar 17 zile. Pentru acest roman,
autorul a avut ca surse de inspirație 3 balade: “Șolga”, “Dolca” și “Miorița”.

Tema:
Tema romanului “Baltagul” este dorința de aflare a adevărului, într-o lume a satului
românesc, lumea muntenească din Moldova, unde este întâlnit țăranul moldovean,
păstrător al tradițiilor și al specificului național, care are propriul mod de a se manifesta
în fața problemelor vieții, mod prin care apără principiile de viață fundamentale.

Titlul:
Titlul este simbolic și desemnează arma crimei. În mitologie, baltagul reprezintă o
armă magică destinată îndeplinirii dreptății, care atunci când este folosită în acest
scop, nu se pătează de sânge.
Baltagul reprezintă și un labirint atât interior al trăirilor Vitoriei, cât și exterior al
drumului parcurs pentru găsirea soțului.

Viziunea despre lume:

Viziunea despre lume a autorului exprimată în acest roman se identifică cu perspectiva
exprimată în toată creația sa. Ordinea cosmică și cea umană sunt dirijate de aceeași lege
universală. Uitarea ordinii lumii este unul dintre cele mai mari pericole ale vârstei
moderne a umanității, astfel scriitorul o evocă pentru a o salva. Omul arhaic, desprins
din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu lumea modernă și ezită nesigur între a
rămâne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe de el.

Perspectiva narativă:
Narațiunea se face la persoana a III-a.
Naratorul este omniprezent, omniscient și reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului și observatiei, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei.
Naratorul omniscient este unic, rolul acestuia este preluat de către Vitoria Lipan, în
scena în care este prezentat parastasul soțului.
Ea este inteligentă și calculată ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza
propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determina pe
criminali să-și recunoască
vina in fața satului și a autorităților.

Conflictul:
În acest roman au loc atât conflicte de natură interioară, cât și de natură exterioară,
iar protagonista ambelor conflicte este Vitoria Lipan.
Conflictul exterior este între Vitoria Lipan, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Acest conflict
este referitor la pedepsirea ucigașilor.
Conflictul interior este purtat de către Vitoria, care rămasă văduvă, încearcă să
depășească greutățile și să rămână puternică în fața destinului tragic.

Relații spațiale și temporale:

Romanul “Baltagul” este construit prin îmbinarea planului real cu cel simbolic. Acesta
cuprinde acțiuni care se petrec la Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Piatra-Neamț,
Călugăreni, Borca, Fărcașa și Neagra, din toamnă până în primăvară, între două sărbători
creștine importante, Sâmedru sau Sfântul Dumitru, de pe 26 octombrie și Sângiorz sau
Sfântul Gheorghe, de pe 23 aprilie.

Simboluri:
În acest roman apar simboluri reprezentate prin 3 evenimente cruciale din existența
individului: nașterea, nunta și moartea.
Nașterea apare când Vitoria participă la încreștinarea unui copil din Borca, fiind o
dovadă a manifestării cultului religios.
Nunta apare la Cruci, unde Vitoria, în ciuda durerii, are aceeași atitudine potrivită
evenimentului.
 Moartea este reprezentată în mai multe scene, precum supravegherea rămășițelor lui
Nechifor, slujba bisericească și înmormântarea acestuia, dar și parastasele. De
asemenea, și de data aceasta atitudinea Vitoriei este una potrivită, unde aceasta
păstrează toate obiceiurile menite acestui eveniment trist.

Construcția operei:
Romanul “Baltagul” este împărțit în 16 capitole numerotate cu cifre romane și fără
titluri.
“Baltagul” poate fi împărțit în trei părți, a căror acțiune se desfășoară în jurul lui
Nechifor Lipan: așteptarea sa de către soție, căutările Vitoriei Lipan și fiului acestora
pentru găsirea lui Nechifor și priveghiul, înmormântarea și pomana lui Nechifor, dar și
aflarea adevărului și recuperarea oilor.
Compoziția operei este asemeni unui labirint străbătut de către Vitoria și fiul său.
Drumul labirintului sugerează întâmplările vieții, deoarece în viață individul întâlnește
și străbate drumuri necunoscute, care în final duc în același loc, respectiv la trecerea
în neființă.
Opera are caracter rezumativ, deoarece naratorul sintetizează evenimentele precum
face Vitoria la începutul romanului, atunci când rezumă spusele soțului său de la
petreceri.

Relația dintre incipit și final:

Incipitul:
Romanul se deschide pe un ton sacru, cu o dezvăluire despre crearea lumii “Domnul
Dumnezeul, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam”, făcând
referire la Biblie. Este sugerată existența unei misiuni de a dezvălui întâmplările care
au urmat după crearea lumii. Cuvintele “rânduiala” și “semnul” indică modul în care se
petrece acțiunea, respectiv într-o anumită ordine, organizat, având o menire. Atât
colectivitatea, cât și individul sunt supuși unui destin dat de către Dumnezeu, fiecare
având o misiune de îndeplinit.
Deoarece muntenii au întârziat la întâlnirea cu Dumnezeu, le-a fost oferită o viață
lipsită de daruri, dar plină de iubire: „Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă
ușoară să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; și
cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubărețe”.

Finalul:
Între incipit și final există o legătură de simetrie, creată prin destinul oamenilor. În
final, familia este condusă de Gheorghiță, mezinul familiei Lipan, după moartea tatălui
său. Găsirea lui Nechifor Lipan și încheierea misiunii Vitoriei de a-l găsi, dar și
 formarea tânărului reprezintă misiuni pe care aceștia trebuie să le îndeplinească,
acesta fiind destinul lor, iar odată cu finalizarea acestor misiuni, lucrurile pot reveni la
normal, fiind reluată “rânduiala”.

Caracterizări:
Vitoria Lipan:
Vitoria Lipan este personajul principal al operei. Munteancă de la Tarcău, preocupată
de respectarea tradiților, soție de oier și mamă a doi copii, femeia se remarcă prin
curajul și inteligența sa.
Deși George Călinescu o numește „exponentă a speței”, aceasta oferă spectaculozitate
operei.
Vitoria este o femeie frumoasă, deoarece „la patruzeci de ani ai săi, ochii ei căprui
răsfrângeau lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al
gândurilor în care era adâncită și o copleșeau”. Acest aspect fizic reprezintă
îngrijorarea sa pentru soțul său, neliniște interioară pe care o are până la găsirea și
pedepsirea vinovaților pentru moartea lui Nechifor Lipan.
Ea „nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii ei luceau
într-o ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe”.
Femeia este ordonată, lucidă și stăpână pe ea, deoarece înainte de plecare
organizează totul, astfel încât fiecare amănunt este pus la punct. Deși femeia dorea
să-l trimită doar pe Gheorghită în căutarea tatălui său, ea își dă seama că acesta nu
are o experiență de viață atât de vastă, astfel că alege să plece cu el.
Deși este o femeie credincioasă, care respectă obiceiurile, aceasta este și
superstițioasă. Aceste trăsături fiind regăsite în comportamentul său atunci când
vorbește cu preotul înainte de plecare, dar se consultă și cu baba Maranda, pentru a
afla despre soțul său, acela fiind momentul când află că Nechifor nu se va mai
întoarce.
Vitoria este o bună cunoscătoare a oamenilor, reușind să-l convingă și pe Gheorghiță
să pornească la drum, spunându-i „jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat.
Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău”, dar și să afle informațiile necesare de la
cei din jur.
Nicolae Manolescu o numește pe Vitoria Lipan eroina care „trece de la agresivitate la
dulceață, e văicăreață din ipocrizie, intrigantă din calcul, stăpână pe nervii ei și
neobosită”, toate acestea fiind în favoarea sa, deoarece cu acest comportament și
intuiția sa reușește să-și îndeplinească misiunea.
Este o femeie inteligentă care nu acceptă explicații fără dovezi, ambițioasă, care la
vederea cadavrului soțului își păstrează calmul și care „avea în ea o putere nouă, care-
i răzbea în toate mișcările și în priviri”.
Gheorghiță Lipan:
Gheorghiță Lipan este un personaj secundar al acestui roman, rotund și pozitiv,
reprezentând tiparul omului tânăr.
El avea 17 ani „Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei.” Gheorghiță este
asemănat de către narator, cu mama sa prin culoare ochilor căprui.
Băiatul avea „un zambet frumos, ca de fata” și i se putea observa mustăcioara care
ușor începea să „înfiereze”.
Un detaliu important este remarcat în vestimentația sa la coborârea de pe munte, un
chimir, brâu lat de piele.
Gheorghiță este un personaj modest, sensibil, inteligent, respectuos față de mama sa,
ale cărei decizii le ascultă, dar și temător de moarte și de necunoscut.
În final, el devine dintr-un copil, un adevărat bărbat, un sprijin al familiei, toate
probele la care a fost supus ajutând la evoluția și maturizarea sa.

Relația dintre personaje:

Prima scenă:
Prima scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este cea în care Vitoria decide
să pornească la drum în căutarea soțului împreună cu fiul său. Aceasta, este
conștientă că soțul ei nu se va mai întoarce, iar acum sarcina de a-l maturiza pe
Gheorghiță îi revine ei, iar această călătorie este cel mai bun mod. Ea îi spune fiului
său „Nu te mai uita urât Gheorghiță, că pentru tine de-acu înainte începe a răsări
soarele.”, ”Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt
sprijin și am nevoie de brațul tău”, ceea ce îl convinge pe băiat să pornească la drum.

A doua scenă:
A doua scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este momentul când aceștia
găsesc cadavrul lui Nechifor Lipan.
În acea scenă, Gheorghiță se pierde cu firea, însă mama lui rămâne lucidă, știe ce are
de făcut. Aceasta aprinde o lumânare pentru soțul ei și îl jelește, dar începe și
căutările pentru prinderea vinovaților.

A treia scenă:
A treia și ultima scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este scena de la final,
când Vitoria îl îndeamnă pe fiul său să pedepsească vinovatul la parastasul tatălui său.
Răzbunarea uciderii lui Nechifor Lipan are rolul de a restabili echilibrul, deoarece se
face dreptate și viața poate reveni la normal, dar are și rolul de a-l maturiza pe
 Gheorghiță, care devine noul cap al familiei, sprijinul acesteia.

Încheiere:
Romanul „Baltagul” este o operă care reușește să surprindă o multitudine de lucruri și
întâmplări normale, comune în viețile noastre, dar care ne arată importanța respectării
ordinii lumii.