Conditionare Si Pastrare

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A
BANATULUI ”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
PROGRAMUL DE STUDII: AGRICULTURĂ I.F.R.
Conf.dr. Lucian Florin Botoș
DISCIPLINA
CONDIȚIONAREA ȘI PĂSTRAREA
PRODUSELOR AGRICOLE
Curs pentru studenţii IFR
Timişoara
2017
Referenţi ştiinţifici:
Prof.dr.Georgeta POP
Prof.dr.Simona NITA
Prof.dr. Florin IMBREA
CIP
Tipografia …. (se scrie de tipografie)
2
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
PRINCIPIILE ŞTIINŢIFICE ALE PĂSTRĂRII PRODUSELOR.......................5
1.1.Principii de păstrare a produselor……………………………………………..5
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE PĂSTRARE…….12
2.1.Factorii care influenţează calitatea producţiei …………………………….12
METODE DE CONDIŢIONARE SI PĂSTRARE. INDICI DE CALITATE
PENTRU PRODUSELE AGRICOLE…………………………………………...19
3.1.Indici de calitate si analize…………………………………………………..19
TIPURI DE DEPOZITE SI CONTROLUL PRODUSELOR DEPOZITATE...27
4.1.Platformele acoperite………………………………………………………..28
4.2.Pătulele……………………………………………………………………….28
3.Magaziile………………………………………………………………………..29
4.4.Silozurile………………………………………………………………………29
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR………………………..33
5.1.Păstrarea……………………………………………………………………..33
5.2.Recepţionarea produselor…………………………………………………..34
5.3.Insuşirile fizice ale masei de seminţe……………………………………..38
COMPARTIMENTAREA ŞI DEPOZITAREA PRODUSELOR
AGRICOLE………………………………………………………………………..40
6.1.Măsuri de ordin general……………………………………………………..40
6.2.Măsurile speciale…………………………………………………………….40
6.3.Depozitarea în vrac………………………………………………………….43
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB FORMĂ DE
BOABE……………………………………………………………………………45
7.1.Curăţirea……………………………………………………………………...45
7.2.Sortarea……………………………………………………………………….45
7.3.Uscarea seminţelor…………………………………………………………..46
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB FORMĂ DE
BOABE…………………………………………………………………………….49
8.1.Recepţia calitativă…………………………………………………………….50
8.2.Recepţia calitativă…………………………………………………………….52
CONDIŢIONAREA, ŞI PĂSTRAREA SFECLEI ŞI CARTOFULUI………53
9.1.Păstrarea cartofului………………………………………………………………..53
9.2.Păstrarea sfeclei…………………………………………………………………60
3
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR DE PLANTE
OLEAGINOASE…………………………………………………………………..63
10.1Descarcarea si manipularea……………………………………………..…63
10.2.Curatirea……………………………………………………………………..64
10.3.Uscarea……………………………………………………………………....64
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR TEXTILE………………67
11.1.Păstrarea fibrelor de in si canepă………………………………………….67
11.2. Păstrarea fibrelor de bumbac……………………………………………...70
11.3.Calitatea fibrelor……………………………………………………………71
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA TUTUNULUI ŞI A HAMEIULUI……...72
12.1.Păstrarea hameiului…………………………………………………………72
12.2. Păstrarea tutunului…………………………………………..……………..75
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE SI
AROMATICE……………………………………………………………………...80
13.1.Recoltarea…………………………………………………………………..80
13.2.Condiţionarea…………………………………………………………………..81
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE SI
AROMATICE……………………………………………………………………...90
14.1.Uscarea……………………………………………………..………………..90
14.3.Ambalarea………………………………………………………………….91
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………..….96
4
PRINCIPIILE ŞTIINŢIFICE ALE PĂSTRĂRII PRODUSELOR.
Cuvinte cheie : condiționare,principii de păstrare

Rezumat
Conditionarea și păstrarea produselor agricole a evoluat de-a lungul
timpului,în paralel cu dezvoltarea socetății umane.Dintotdeauna
conditionarea și păstrarea au fost probleme de bună gospodărire.
1.1 PRINCIPII DE PĂSTRARE A PRODUSELOR

Metodele de păstrare a produselor, utilizate în practică, se bazează pe
inhibarea parţială sau totală a produselor biologice care au loc în produse.
Aceste procese pot fi sistematizate în patru principii: bioza, anabioza,
cenoanabioza şi abioza.
Pentru fiecare principiu corespund mai multe soluţii tehnice.
În schema alăturată sunt redate aceste principii.
Principii de păstrare (conservare) a produselor
J. J. Nikitinski
A. Eubioză Păstrarea şi transportarea

organismelor vii întregi
I. Bioză B. Hemiobioză Păstrarea fructelor şi a
legumelor în stare
proaspătă
A. Termoanabioză Păstrarea în stare răcită
sau congelată.
B. Xeroanabioză Păstrarea în urma
II. Anabioză deshidratării parţiale sau
totale a produsului.
C. Osmoanabioză Schimbarea presiunii
osmotice în produs.
5
D. Acinoanabioză Modificarea acidităţii
mediului în produs în urma
introducerii de acizi.
E. Narpoanabioză Folosirea substanţelor
anestezice.
A. Acidoanabioză Ridicarea acidităţii
mediului în produs în urma
III. dezvoltării
Cenoanabioză microorganismelor.
B. Conservarea în urma
Alcoolocenoanabioza fermentării alcoolice.
A. Termosterilizarea Încălzirea până la
temperaturi înalte.
B. Fotosterilizarea Folosirea diferitelor feluri
de radiaţii.
IV. Abioză
C. Sterilizarea chimică Introducerea substanţelor
antiseptice.
D. Sterilizarea Filtrarea.
mecanică
1.1.2.Principiul biozei după cum arată şi denumirea sa, produsul se
păstrează în stare vie, respectiv produsul sănătos este protejat de influenţa
negativă a unor agenţi biologici sau a mediului înconjurător.
Acest principiu se împarte în două: complet-eubioză şi bioză parţială-
hemibioză.
1.1.3.Eubioza constă în păstrarea organismelor vii şi întregi până la data
folosirii lor. Astfel se păstrează animalele, păsările, peştii, stridiile, racii, ş.a.
destinate sacrificării.
Pentru a prevenii piederile în greutate şi degradarea calităţii se impune
respectarea condiţiilor de întreţinere. Nerespectarea condiţiilor de eubioză
privind alimentaţia, întreţinerea şi transportul, se soldează cu mari pierderi.
1.1.4.Hemibioză constă în principiul biozei parţiale. Bazat pe însuşirile de
„imunitate" în sens larg şi însuşirile specifice ale unor părţi ale plantei,
6
principiul hemibiozei stă la baza păstrării tuberculilor, bulbilor, rădăcinilor,
fructelor, bacelor, ş. a. pentru un interval de timp specific.
Pentru păstrarea îndelungată a produselor din această grupă se
creează condiţii care încetinesc dezvoltarea proceselor biologice şi
deshidratarea importantă a produselor.
În acest sens temperatura se va menţine în jur de 0° C şi umiditatea
relativă a aerului în limite specifice produsului.
1.1.5.Principiul anabiozei constă în aducerea produsului într-o stare în
care procesele biologice decurg mult mai lent sau nu se manifestă deloc. în
această stare procesele metabolice din celule se desfăşoară foarte slab,
activitatea microorganismelor, acarienilor, insectelor şi a altor fiinţe nu se mai
manifestă, fără a fi însă distruse, astfel că prin crearea de condiţii favorabile
în masa produsului, procesele vitale sunt reactivate.
Din considerentele menţionate principiul de anabioza poartă şi
denumirea principiul vieţii latente.
Anabioza poate fi realizată prin mai multe metode:
- prin scăderea temperaturii de păstrare a produsului
„termoanabioză";
- prin deshidratarea parţială sau totală a produselor „xeroanabioză";
-prin schimbarea presiunii osmotice în produs „osmoanabioză";
-printr-o anumită aciditate a mediului „acidoanabioză";
- prin schimbarea presiunii osmotice în produs ,, osmoanabioza”;
- printr-o anumită aciditate a mediului ,, Acidoanabioză”;
- prin utilizarea de substanţe anestezice specifice ,, narcoanabioza”.
În agricultură, cele mai răspândite sunt primele două căi de realizarea
anabiozei.
1.1.6.Termoanabioza consta în păstrarea produselor la temperaturi
scăzute.
Metoda se bazează pe sensibilitatea organismelor vii la temperaturi
scăzute.Termoanabioza este de 2 feluri:
1.1.7.Psihroanabioza- care constă în păstrarea produselor la temperaturi
apropiate de 0 °C, fără ca ele să îngheţe ( legume şi fructe la +5°C, ouăle 0
7
la 1°C, untul 0 °C la -1°C,etc.). produsele sub formă de seminţe se
păstrează foarte bine la +8 °C.
1.1.8.Crioanabioza – care asigură îngheţarea produselor
(congelarea) şi permite păstrarea îndelungată. Reuşita păstrării depinde de
temperatura la care se realizează congelarea şi viteza de congelare. La
congelare produsele suferă modificări fizice, histologice şi coloidale, de
asemenea se produc modificări şi în componenţa florei.
1.1.9.Xeroanabioza constă în păstrarea produselor în stare uscată.
Deshidratarea produsului determină încetarea completă a diferitelor procese
biochimice din produs şi împiedică deshidratarea microorganismelor. La o
deshidratare avansată, în produs nu mai sunt condiţii pentru vieţuirea
insectelor şi a acarienilor. Exemplu la cereale când umiditatea este de 12-
14% intensitatea respiraţiei este neperceptibilă, microorganismele din masa
de seminţe nu au condiţii de dezvoltare, iar la umiditate sub 10%, insectele
nu se mai pot dezvolta. Fructele se pot păstra bine şi cu o umiditate de 18-
24%, deoarece conţin mult zahăr care ajută la conservarea lor.
Evacuarea apei din produse se realizează prin uscare, care este una
din cele mai vechi metode de păstrare a produselor agricole. În prezent
tehnica uscării a devenit o ramură ştiinţifică care se bazează pe legile
termice şi ale schimbului în masa produsului, pe cunoaşterea însuşirilor
fizico-coloidale şi biochimice ale produselor supuse uscării.
În prezent, prin folosirea metodei de uscare în vid, se obţin produse
aproape complet deshidratate: lapte praf (conţine 3-7% apă), ouă praf (6-9%
apă) s.a.
Se extind metodele moderne de uscare cu curenţi de înaltă frecvenţă,
cu raze inflaroşii etc.
În agricultură uscarea cerealelor, fructelor, legumelor, a materialelor
fibroase( tulpinilor topite) şi a făinurilor este deosebit de răspândită.
1.1.10.Osmoanabioza – este metoda de păstrare a produselor bazată
pe crearea unei presiuni osmotice ridicate în produs.
Ridicarea presiunii osmotice peste un punct maxim, protejează
produsul de influenţa microorganismelor şi prin aceasta se exclud procese
8
microbiologice nedorite (putrezirea, mucegăirea, iar când este necesar chiar
fermentarea).
Ridicarea presiunii osmotice se realizează în primul rând prin
introducerea sării sau a zahărului.
Sărarea se utilizează pe scară largă la conservarea unor legume
(castraveţi, varză, etc), a cărnii, a peştelui, pieilor de animale.
Sărarea legumelor se realizează cu cantităţi limitate, astfel încât
concentraţia să asigure distrugerea microorganismelor de putrefacţie, fără a
distruge bacteriile acidolactice. Astfel, la murarea verzei se introduce sare în
cantitate de 1,6-2% din greutatea produsului.
Pentru conservarea completă a produselor prin sărare va fi necesară o
cantitate de sare de 8-12% şi chiar mai mult din greutatea acestora ceea ce
corespunde la o presiune osmotică de 50-73 atm. Sarea se poate folosi:
- în stare uscată – sărare uscată;
- în stare umedă – sărare umedă.
Osmoanabioza, în cazul folosirii unei cantităţi mari de zahăr se
foloseşte pentru conservarea fructelor.
Conservarea în sirop de zahăr în clocot (prepararea dulceţei) se
realizează cu o cantitate de zahăr de 60% din greutatea produsului. În acest
caz presiunea osmotică ajunge la 350 atm.
1.1.11.Acidoanabioza – se bazează pe crearea în produse a unui
mediu mai acid, prin introducerea acizilor admişi din punct de vedere
alimentar.
Microorganismele de putrefacţie (Bacterium proteus, B. fluorescens, B.
subtilis) se dezvoltă bine la un pH neutru spre alcalin. La un pH acid sub 5
majoritatea mor.
În practică se foloseşte acid acetic diluat, oţetul din vin sau fructe care
are acid acetic în proporţie de 3-5% şi care are gust şi aromă plăcută.
Folosirea acidului acetic împreună cu condimente (mirodenii,
scorţişoară, ardei, cuişoare), poartă denumirea de conservare prin marinare.
Acidul acetic se introduce în marinate în proporţie de 0,6-1,8%.
Principala folosire a principiului anabiozei în agricultură este la
însilozarea furajelor verzi.
9
1.1.12.Narcoanabioza – se bazează pe acţiunea vaporilor unor
substanţe (cloroform, eter, etc) care au influenţă anestezică asupra
organismelor vii aflate în produs.
În practica agricolă narcoanabioza (anoxianabioză) se realizează prin
păstrarea produselor în condiţii ermetice.
Oxigenul se consumă prin respiraţia organismelor vii astfel că,
organismele aerobe nu se mai pot dezvolta – corpul mucegaiurilor, acarienilor
şi al insectelor.
Principiul se foloseşte la păstrarea cerealelor destinate alimentaţiei şi
furajării animalelor, la păstrarea cartofilor, bulbilor şi a rădăcinoselor în
grămezi, în spaţii fără ventilaţie.
1.1.13.Principiul cenoanabiozei se bazează pe antagonismul între
diferite microorganisme.
În vederea creării unui climat specific al proceselor microbiologice, în
produs se introduce în unele cazuri o cultură pură sau o masă în care s-au
acumulat anumite specii.
În practică se folosesc două grupe de microorganisme: bacterii
acidolactice şi drojdii. Dezvoltându-se în produs, primele duc la acumularea
de acid lactic (până la 1-2%), creează un mediu acid şi prin aceasta împiedică
dezvoltarea bacteriilor de putrefacţie (principiul de acidocenoanabioză).
Ultimele elimină o cantitate însemnată de alcool etilic ( până la 10-14%,
uneori mai mult), care reprezintă o substanţă toxică pentru bacterii (principiul
alcoolocenoanabiozei). Adesea se desfăşoară în paralel atât fermentaţia
lactică cât şi cea alcoolică. La atingerea în produs a unei anumite concentraţii
maxime de acid lactic sau alcool, microorganismele care produc aceste
substanţe îşi încetează viaţa.
Aplicaţii mari pentru acidocenoanabioză avem la însilozarea furajelor
verzi şi păstrarea legumelor murate cu sare prin fermentare şi a fructelor
murate.
Alcoolocenoabioza - în stare pură se foloseşte în vinificaţie.
Fermentarea mustului cu fermenţi conduce la obţinerea de vinuri care conţin
9-14% alcool.
10
1.1.14.Principiul abiozei – prevede lipsa organismelor vii în produs.
Sunt posibile în acest caz mai multe variante:
- fie că produsele se transformă într-o masă moartă şi sterilă din punct
de vedere organic;
- fie că într-un produs (sau pe suprafaţa acestuia) se disting anumite
grupe de microorganisme, spre exemplu insectele sau microbii.
1.1.14.Termosterilizarea - (termoanabioza) constă în prelucrarea
produsului la temperatură înaltă.
Metoda cea mai răspândită de termosterilizare este conservarea în
ambalaj ermetic din tablă sau sticlă. Ridicarea temperaturii la 100 0C asigură
conservarea legumelor şi a fructelor, iar temperatura de 120 0C asigură
sterilizarea conservelor de carne şi peşte. În prezent sterilizarea nu se mai
realizează în autoclave cu aburi încălziţi, ci se folosesc radiaţii de înaltă
frecvenţă şi de foarte înaltă frecvenţă.
Pasteurizarea laptelui şi a berii: încălzirea 10-30 minute la 65-85 0C
microbii sunt distruşi, în produs nu se mai produc modificările care apar la 100
0C.
1.1.15.Sterilizarea chimică (abioza chimică) constă în conservarea

produselor prin prelucrarea lor cu substanţe chimice, cel mai adesea cu
substanţe care distrug microorganismele (cu antiseptice) şi insectele cu
insecticide.
INTREBĂRI
1.Enumerați cele patru principii ale păstrării ?
2.Descrieti principiul biozei ?
3.Ce este xeroanabioza ?
11
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE

PĂSTRARE.
Cuvinte cheie : păstrare,factorii

Rezumat
Siguranța alimentară exprimă calitățile esențiale ale unui produs,un
produs este sigur atunci când prin consum nu alterează sau periclitează
starea de sănătate a organismului.
2.1.Factorii care influenţează calitatea producţiei la culturile de câmp
sunt prezentaţi în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Factorii care influenţează calitatea producţiei la culturile de câmp
Etapele
fluxului Factorii
tehnologic
Genul, specia, soiul şi hibridul
Categoria biologică
Sămânţa Pregătirea seminţelor pentru semănat
(condiţionarea şi tratarea seminţelor)
Clasa de calitate
Zona geografică (latitudinea, altitudinea, clima);
Tipul de sol;
Condiţiile Planta premergătoare;
de cultură Lucrările solului, fertilizarea, semănatul,
combaterea bolilor şi dăunătorilor, irigarea,
particularităţile climatice ale anului.
Epocile şi metodele de recoltare;
Condiţiile de Sistema de maşini folosită şi reglarea lor corectă în
recoltare funcţie de starea lanului;
Condiţiile meteorologice.
12
Mijloacele de transport;
Transportul Felul şi starea ambalajului folosit;
recoltei Distanţa de transport;
Prelucrarea la timp;
Prelucrarea Metodele de prelucrare;
primară Regimul de funcţionare al maşinilor;
Pregătirea pentru păstrare;
Păstrarea Metodele de păstrare;
recoltei Tipurile depozitelor;
Controlul produselor depozitate.
Prelucrarea Recepţia . aparatura folosită;
produselor Tehnologia de prelucrare folosită.
Din datele FAO rezultă că anual pierderile la cereale reprezintă 6-10%, iar la
cartofi, legume şi fructe sunt de 20-30%.
Pierderile în timpul păstrării sunt cantitative şi calitative. În general
pierderile în greutate sunt însoţite şi de pierderi calitative şi invers.
În condiţiile respectării regulilor de păstrare, pierderile cantitative de
substanţă uscată la cereale variază între 0,07% şi 0,3%, iar la cartof într-un
sezon de păstrare (din toamnă până în vară) de 2-4%.
În fiecare an în ţara noastră se depozitează şi păstrează milioane
de tone de seminţe de cereale, leguminoase, uleioase, plante tehnice,
aromatice şi medicinale, sfeclă şi cartof, plante furajere.
În seminţele recoltate continuă desfăşurarea unor procese biologice
dintre care cele mai importante sunt: postmaturaţia şi respiraţia.
2.2.Postmaturaţia. Reprezintă complexul de procese care conduc la
maturitatea fiziologică a seminţelor, astfel încât capacitatea lor de germinaţie
să devină maximă.
Condiţiile de păstrare pot modifica atât durata postmaturaţiei, cât şi
procesele biochimice ce au loc, mai ales când coacerea seminţelor s-a
produs în condiţii mai puţin favorabile (temperaturi ridicate şi uscăciune, sau
13
ploi prelungite). În astfel de condiţii substanţele de rezervă din bob nu ajung
la faza de amidon, iar conţinutul ridicat în zaharuri poate provoca o respiraţie
mai intensă a seminţelor.
Temperatura din spaţiile de depozitare poate prelungi postmaturaţia,
atunci când este sub 16°C.
Ventilaţia activă şi temperaturile mai ridicate scurtează procesul de
postmaturaţie.
Deficitul de oxigen şi respectiv, creşterea conţinutului de dioxid de
carbon reduce intensitatea procesului de postmaturaţie.
2.3.Respiraţia seminţelor. Se petrece cu intensitate diferită în funcţie
de o serie de factori ca: gradul de coacere, umiditate, temperatură, integritate
etc.
Prezenţa în masa de boabe a unor seminţe “necoapte” măreşte
intensitatea respiraţiei, chiar şi în condiţii de umiditate scăzută.
Seminţele cu conţinut scăzut de umiditate au o respiraţie redusă. O
dată cu creşterea conţinutului de umiditate se intensifică respiraţia, ca
urmare a accelerării proceselor biochimice.
Pragul de umiditate de la care apare apa liberă (care serveşte la
intensificarea proceselor biochimice) se numeşte umiditate critică. Valorile
umidităţii critice, în funcţie de specie, variază între limitele:
- floarea-soarelui, ricin ......………………………………..….6 – 8%
- porumb, mei, sorg, sfeclă ..…………………………... 11,5 – 12,5%
- grâu, secară, orz, ovăz ……..………………………….14,5 – 15,5%
- mazăre, fasole, linte, bob ……………………………..…...15 – 16%
Cunoaşterea umidităţii critice a seminţelor este foarte importantă în
procesul păstrării, deoarece între limitele ei respiraţia este redusă.
Seminţele de cereale cu umiditate până la 14% (sub umiditatea critică)
se pot păstra în vrac, în straturi cu înălţime mare. Aceleaşi seminţe cu
umiditatea între limitele umidităţii critice respiră de circa 2 - 4 ori mai intens,
iar cele cu umiditatea de 17% îşi intensifică respiraţia de 20 - 30 de ori.
O dată cu creşterea temperaturii se măreşte şi intensitatea respiraţiei.
Gradul în care temperatura influenţează intensitatea respiraţiei şi funcţiile
14
vitale depinde de durata cât seminţele au fost sub influenţa temperaturii
respective.
Între 0 şi 10°C intensitatea respiraţiei are valori neglijabile şi devine
maximă, la grâu, la 55C, la soia la 45C etc. după care se reduce cu atât
mai mult, cu cât umiditatea seminţelor este mai mare.
Intensitatea şi tipul respiraţiei este dependentă de compoziţia mediului
gazos. Raportul între volumul de CO2 eliminat şi cel de oxigen absorbit de
sămânţă poartă denumirea de coeficient de respiraţie. Când coeficientul de
CO2
respiraţie este egal sau mai mic de 1 respiraţia este aerobă.
O2
Intensitatea respiraţiei este influenţată de specie şi soi (hibrid). Astfel,

boabele de grâu respiră de 8 - 10 ori mai intens decât cele de mazăre,
achenele de floarea-soarelui respiră mai intens decât seminţele leguminoase
etc. Sunt diferenţieri între soiuri şi hibrizi, în funcţie de mărimea embrionilor şi
alte particularităţi. La porumb, de exemplu, hibrizii cu embrioni mari respiră
mai intens decât hibrizii cu embrioni mici.
Boabele şiştave au intensitatea mărită a respiraţiei, în comparaţie cu
boabele cu umplere normală.
Seminţele lovite, sparte şi cele cu început de încolţire respiră mai
intens şi, deci, se păstrează mai greu.
Influenţa proceselor de respiraţie asupra păstrării boabelor.
Consecinţele respiraţiei sunt: reducerea masei de substanţă uscată din
seminţe, creşterea umidităţii relative a aerului din spaţiul intergranular,
modificarea compoziţiei aerului din spaţiul intergranular, ridicarea tem-
peraturii în masa de seminţe.
Astfel, glucoza oxidată şi descompusă reprezintă o pierdere
nerecuperabilă a unei părţi din masa uscată. Apa eliminată în procesele de
respiraţie este reţinută de masa de seminţe, având ca efect saturarea aerului
din spaţiul intergranular, cu consecinţe grave în păstrare. Prin creşterea
conţinutului de CO2 se creează condiţii improprii de dezvoltare pentru
microorganismele aerobe, ajungându-se la oprirea respiraţiei aerobe,
distrugerea embrionilor şi dezvoltarea microorganismelor anaerobe, care
provoacă fermentaţia lactică, ce conduce la deprecierea boabelor.
15
2.4.Încolţirea seminţelor în timpul păstrării. Reprezintă unul din
procesele fiziologice cu urmări importante. În timpul acestui proces se pierde
o cantitate importantă de substanţă uscată şi se reduc considerabil calităţile
produsului, fapt pentru care procesul este de nedorit în timpul păstrării,
indiferent de destinaţia produsului.
Pentru declanşarea procesului este necesară o cantitate de apă mai
mare decât umiditatea de echilibru maxim, deci este necesară absorbţia de
umiditate capilară, care să permită declanşarea germinării. Acest fenomen,
practic, nu poate să apară decât în cazuri de depozitare a seminţelor în
condiţii improprii, de grave neglijenţe şi lipsei controlului în timpul păstrării.
2.5.Încingerea boabelor. Fenomenul rezultă ca o consecinţă a
activării proceselor biologice din seminţe şi a activităţii microorganismelor,
când umiditatea depăşeşte o anumită limita. Încingerea se produce în mai
multe faze:
În prima fază, de "autoîncălzire", are loc intensificarea respiraţiei şi
creşterea temperaturii boabelor până la 24 - 30C. La suprafaţa stratului de
seminţe se observă o uşoară transpiraţie a boabelor, ca urmare a con-
densării vaporilor din interiorul grămezii. În aceste condiţii se dezvoltă
microorganismele saprofite ca: Bacterium herbicola şi mucegaiuri din genul
Mucor şi Penicillium. Pe măsură ce creşte temperatura apare Aspegillus
niger, A. candidus, A. flavus, iar la peste 20°C Penicillium piscarum,
Rhisopus nigricans şi unele bacterii ca Bacillus micoides, B subtilis, B.
mesentericus etc., care încep descompunerea materiei organice. În boabe
apar glucide uşor solubile în apă, ca rezultat al descompunerii hidraţilor de
carbon şi grăsimilor.
În faza a doua temperatura se ridica până la 38°C, creşte mult
umiditatea masei de boabe, modificându-se friabilitatea care se reduce
evident. Seminţele încep să se brunifice. Apar produşi de fermentaţie se
simte miros de mucegai, alcool şi amoniac.
Ciupercile, care au fost bine reprezentate în prima fază, sunt înlocuite
de alte microorganisme ca bacteriile: Bacillus subtilis, B. mesentericus etc.
În compoziţia boabelor, din glucidele uşor solubile rezultă, prin
fermentare, alcool, creşte aciditatea, se descompune glutenul.
16
În faza a treia temperatura ajunge la 50C şi chiar peste această
limită. Ciupercile microscopice dispar şi apar microorganismele specifice
putrefacţiei, ca: Bacterium proteus, B. coli, B. fluorescents etc. Are loc
procesul de descompunere a proteinelor. Boabele devin sfărâmicioase.
Mirosul de fermentaţie alcoolică se simte puternic.
Încingerea se poate produce la câteva ore după recoltare, dacă în
masa de boabe sunt seminţe verzi sau seminţe de buruieni cu conţinut mare
de umiditate, sau mult mai târziu, în funcţie de umiditate.
Încingerea se poate produce în trei forme (fig. 2.1, după L. A.
TRISVEATCHI, 1970): încingerea în cuiburi, încingerea în straturi şi
încingerea generală.
Încingerea în cuiburi apare la depozitarea produselor neomogene în
ce priveşte conţinutul de impurităţi cu umiditate diferită, hidroizolare
necorespunzătoare a depozitului sau prin concentrarea insectelor şi
acarienilor într-o anumită porţiune a masei
de seminţe depozitate în vrac.
Încingerea în straturi orizontale sau
verticale se produce în funcţie de zona în
care se formează stratul încălzit în partea 1
superioară, la baza “vracului” sau pe
verticală.
3
Încingerea la suprafaţă sau la baza
2
“vracului” se produce frecvent toamna şi
primăvara. Mai periculoasă este
încingerea în straturile bazale, la distanţa
de 20 - 50 cm de pardoseală. Căldura care
rezultă în straturile de jos ale “vracului” Fig. 2.1. Formele procesului
difuzează uşor în straturile superioare şi de
4 încingere
5 în 6straturi a
încingerea cuprinde întreaga masă de masei de seminţe:
boabe. Fenomenul apare frecvent toamna 1 şi 6 – la partea inferioară;
timpuriu, când seminţele se depozitează în 2 şi 4 – la partea
magazii cu pardosele reci (produse superioară;
nerăcite). 3 – pe verticală în depozit;
17 5 – pe verticală în siloz.
Încingerea în straturi verticale are loc prin “transpiraţia” pereţilor sau a
stâlpilor de beton, în cazul încălzirii sau răcirii lor. Acest proces este exclus
când pereţii compartimentului sunt situaţi la o depărtare de 50 - 60 cm de
pereţii exteriori ai depozitului.
Procesul de încingere început în masa de seminţe nu va înceta decât
numai prin intervenţia activă a omului.
2.6.Fenomenul de încingere trebuie, însă, prevenit prin: pregătirea
încăperilor înainte de depozitarea seminţelor; condiţionarea şi omogenizarea
masei de boabe; respectarea normelor de depozitare şi controlul din timpul
păstrării etc.
INTREBĂRI
1.Care sunt factorii care influenţează calitatea producției ?
2.Ce este încingerea boabelor ?
18
METODE DE CONDIŢIONARE SI PĂSTRARE. INDICI DE

CALITATE PENTRU PRODUSELE AGRICOLE .
Cuvinte cheie : analize ,indici de calitate,produse

Rezumat
Cunoaşterea calităţii seminţelor prezintă importanţă atât pentru
recepţionarea, condiţionarea, conservarea cât şi pentru livrarea produselor
către beneficiari.
În funcţie de indicii de calitate ai produsului se stabileşte
contravaloarea acestuia şi se iau măsurile necesare pentru îmbunătăţirea
indicilor de calitate ai masei de seminţe prin operaţiunile de curăţire,
sortare, uscare, tratare, recirculare, în vederea încadrării în parametrii STAS.
Observaţii şi analize se pot efectua şi cu ocazia compartimentării
produselor şi a controalelor din timpul păstrării sau la comasarea mai multor
loturi pentru acelaşi soi sau hibrid, care au aceeaşi indici de calitate.
Se analizează atât produsele repartizate consumului alimentar sau
celui furajer, dar cu deosebire materialul semincer, cel pentru export ori cel
destinat fabricilor de bere.
Indicii STAS pentru principalele culturi agricole
Nr. Indicii de calitate

Specia MH*-
crt. P% U%
kg/hl
1 Grâu 77 2 14
2 Secară 77 3 14
3 Orz 65 3 14
4 Orzoaica 67 3 14
5 Ovăz 45 5 14
6 Orez 50 3 14
7 Porumb - 2 15,5
8 Fasole - 3 14
9 Mazăre - 4 14
10 Soia - 3 13
11 Linte - 8 14
12 FI. soarelui 40 2 12
19
13 Rapiţă - 5 11
14 In - 6 11
15 Camelină - 5 11
16 Ricin decapsulat - 4 9,5
17 Cânepă - 3 10
18 Mei - 4 13
19 Dughie - 10 10
20 Măzăriche - 6 14
cultivată
Sistemul producerii şi comercializării seminţei are reguli foarte stricte;

aceste reguli presupun efectuarea, de-a lungul întregii filiere, a unor
controale sistematice (analize genetice, fizice, fiziologice, asupra stării
sanitare), privind respectarea parametrilor de calitate înscrişi în standarde; în
funcţie de rezultatele obţinute, seminţele sunt (sau nu) acceptate pentru
semănat.
3.1.Analize genetice. Prin analizele genetice este determinată
puritatea biologică a materialului semincer. Se urmăreşte să se stabilească
în ce măsură sămânţa aparţine speciei, soiului sau hibridului respectiv şi
dacă nu conţine indivizi din alte soiuri sau hibrizi. Operaţiunile de determinare
sunt complexe şi se desfăşoară în mai multe etape.
În prima etapă se face recunoaşterea în câmp a loturilor semincere,
prin controale efectuate în momentele mai importante. Primul control are loc
la amplasarea lotului semincer, când se obţin informaţii asupra
antecedentelor culturale ale solei pe care se face amplasarea (evitarea
monoculturii sau a revenirii prea curând pe acelaşi teren, evitarea plantelor
premergătoare nefavorabile, îndeosebi a celor cu boli comune), respectarea
spaţiului de izolare (problemă care se pune în primul rând la plantele
alogame, cum ar fi porumbul sau floarea-soarelui, dar şi la unele plante
autogame, cum ar fi fasolea sau soia).
La semănat (plantare) controalele urmăresc dacă sunt folosite seminţe
de calitate, precum şi evitarea impurificărilor mecanice, dacă sunt asigurate
spaţiile de izolare şi s-a respectat tehnologia semănatului. Pe parcursul
vegetaţiei, operaţiunile de recunoaştere se referă la controlarea modului cum
au fost respectate tehnologiile de cultivare recomandate, a stării sanitare şi
20
efectuarea tratamentelor contra bolilor şi dăunătorilor, combaterea
buruienilor, irigarea; cu alte cuvinte, se urmăreşte să se asigure condiţii de
vegetaţie cât mai bune pentru plante, cu scopul de a se evita stările de stres,
care ar diminua vigoarea şi capacitatea de producţie a materialului semincer.
O atenţie deosebită este acordată controalelor şi lucrărilor vizând
puritatea biologică a materialului semincer. Aceste controale se efectuează
pe tot parcursul vegetaţiei, îndeosebi în fazele în care se pot sesiza diferenţe
morfologice între plante sau atunci când există pericolul amplificării
impurificării. Lucrările presupun eliminarea indivizilor străini, netipici.
La recoltare se urmăreşte evitarea impurificărilor mecanice,
condiţionarea seminţei şi depozitarea ei corectă, eventual efectuarea unor
operaţiuni suplimentare de purificare biologică, dacă acestea sunt necesare
şi posibile.
În urma acestor controale sunt eliberate acte de recunoaştere care
permit folosirea seminţei la semănat. Pentru fiecare suprafaţă producătoare
de sămânţă (lot semincer) se eliberează câte un act de recunoaştere.
După recoltare este posibilă determinarea purităţii biologice, folosind
anumite metode de laborator. De asemenea, există şi posibilitatea efectuării,
după recoltarea loturilor semincere, a unor controale asupra purităţii biologice
(postcontrol), care constau din observarea aspectului plăntuţelor cultivate în
vase de vegetaţie (ghivece), îu scopul aprecierii uniformităţii materialului
biologic şi pentru identificarea prezenţei indivizilor netipicii.
3.2.Analize fizice. Materialul semincer este supus unor determinări
privind anumite caracteristicile fizice, cum ar fi: puritatea fizică, masa a 1.000
de boabe, masa hectolitrică, mărimea seminţelor (dimensiunile), umiditatea,
caracteristicile organoleptice.
3.3.Indici de calitate
3.3.1Puritatea fizică. Prin puritate fizică se înţelege procentul de
sămânţă pură din specia analizată, raportat la masa întregii probe de
analizat.
Sămânţa pură cuprinde toate seminţele speciei şi soiului sau hibridului
analizat, întregi, normal dezvoltate şi fără vătămări grave care ar putea să
afecteze germinaţia acestor seminţe. În cadrul seminţei pure, alături de
21
seminţele intacte se iau în consideraţie şi unele dintre seminţele cu defecte,
cum ar fi spărturile care reprezintă mai mult de jumătate din sămânţă şi la
care nu lipseşte partea cu embrionul ş.a. În afară de sămânţa pură, în proba
analizată se mai găsesc unele impurităţi care nu au fost înlăturate prin
operaţiunile de condiţionare (seminţe străine - seminţe ale altor plante de
cultură sau seminţe de buruieni; alte impurităţi - spărturi, resturi de plante,
pământ, insecte ş.a.). Aceste impurităţi sunt separate din probă, sunt
cântărite şi rezultatul este exprimat în procente din masa probei analizate.
Determinarea purităţii fizice se efectuează după ce seminţele au fost
supuse operaţiunilor de condiţionare, prin care au fost eliminate impurităţile
aproape în totalitate. Ca urmare, standardele ce reglementează aspectele
privind calitatea seminţelor destinate semănatului impun valori ale purităţii
fizice foarte ridicate (pentru majoritatea speciilor, peste 98 - 99%).
Valorile obţinute la determinarea purităţii fizice sunt folosite pentru
acceptarea sau respingerea seminţelor de la semănat şi pentru calcularea
cantităţii de sămânţă la hectar (tabelele 1.7 si 1.8).
Concomitent cu puritatea fizică, este determinată componenţa
botanică, noţiune care defineşte numărul de seminţe străine din probă;
rezultatele sunt exprimate în număr de seminţe străine din proba de 500 g
sămânţă (sau la 1.000 g, la anumite specii); interesează numărul total de
seminţe ale altor plante de cultură, numărul de seminţe de buruieni, precum
şi speciile mai frecvente şi speciile cu seminţe greu separabile sau
buruienele de carantină (cum ar fi neghina, cuscuta ş.a., a căror prezenţă nu
este acceptată, de altfel, de standardele româneşti).
În funcţie de rezultatul acestor determinări, seminţele pot fi respinse
de la semănat, formulându-se şi recomandări privind operaţiunile necesare
pentru condiţionare.
3.3.2.Masa a 1000 de boabe (MMB) este un indice fitotehnic care se
referă la masa a o mie de seminţe (sămânţă pură), exprimată în grame.
Valorile MMB sunt folosite pentru calcularea cantităţii de sămânţă la hectar şi
în operaţiunile pentru evaluarea producţiei probabile.
Este de dorit ca la semănat să fie folosite seminţe cu masa a 1000 de
boabe cât mai ridicată, deoarece acestea conţin germeni cu o vigoare mai
22
mare şi o rezervă mai importantă de substanţe nutritive în bob, fiind
capabile să dea naştere unor plante mai productive. Totodată, MMB este un
element al productivităţii (component de producţie), existând, de regulă, o
corelaţie strânsă între MMB şi mărimea producţiilor.
Valori ale MMB mai ridicate pot fi obţinute la seminţele produse pe
loturile semincere prin aplicarea anumitor măsurile tehnologice, cum ar fi:
asigurarea densităţii optime a lanului, a unui regim de îngrăşare echilibrat
ş.a., precum şi prin unele măsuri luate în fluxul de condiţionare a seminţelor.
3.3.3.Masa hectolitrică (MH) este o noţiune care defineşte densitatea
masei de seminţe şi reprezintă masa unui volum de 100 litri de seminţe,
exprimată în kg.
Valorile limită ale purităţii fizice, componenţei botanice şi germinaţiei la

seminţele de leguminoase pentru boabe şi plante tehnice
Conţinutul
maxim de Germinaţia
Puritatea fizică
Specia seminţe din alte totală
(% min.)
specii (% min.)
de plante
Pisum sativum 98 0,1 (% din 80
greutate)
Phaseolus 98 0,1 (% din 75
vulgaris greutate)
Glycine max 98 5 buc/1.000 g 80
Cicer arietinum 98 0,1 (% din 85
greutate)
Lens culinaris 98 0,1 (% din 85
greutate)
Lupinus spp. 98 0,5 (% din 80
greutate)
Arachis 99 5 buc/1.000 g 70
hypogaea
23
Helianthus 98 5 buc/1.000 g 85
annuus
Linum
usitatissimum 99 15 buc./150 g 85
- in pentru ulei 99 15 buc./150 g 92
- in pentru fibră
Brassica napus 98 0,3 (% din 85
greutate)
Ricinus 98 3 buc/1.000 g 85
communis
Nicotiana 96 2 (% din 70
tabacum greutate)
Acest indice are, în primul rând, o importanţă comercială şi pentru

prelucrarea industrială a produselor agricole boabe, şi mai puţin o importanţă
agronomică. Ca atare, determinarea nu este obligatorie pentru seminţele
destinate însămânţării, dar poate fi efectuată la cerere.
De regulă, o masă hectolitrică ridicată reflectă o calitate bună a
produsului: boabe pline, neşiştăvite, cu o structură compactă, bogate în
substanţe proteice.
Determinarea masei hectolitrice este foarte importantă la predarea
produselor la bazele de recepţionare sau silozuri, deoarece rezultatele sunt
utilizate pentru recalcularea, la indicii de calitate standard, a cantităţilor
predate. Cunoaşterea masei hectolitrice prezintă interes şi la livrarea
produselor agricole boabe către unităţile de prelucrare industrială (cum ar fi
fabricile de bere, întreprinderile de panificaţie sau pentru producerea
grişului).
În funcţie de mărimea masei hectolitrice, produsele agricole boabe se
grupează în produse grele (mazăre, fasole, grâu, porumb), care au masa
hectolitrică, de regulă, mai mare de 75 kg şi produse uşoare (floarea-
soarelui, ovăz ş.a.) cu masa hectolitrică, în mod obişnuit, mai mică de 40 kg.
Trebuie subliniat că, pentru o anumită specie, valorile MH variază în
funcţie de o serie de factori, cum ar fi: umiditatea seminţelor, prezenţa şi felul
24
impurităţilor din masa de seminţe (mari, uşoare, mici, grele), prezenţa
aristelor şi a plevelor, gradul de şiştăvire, atacul de dăunători ş.a.
Este de reţinut că, prin eliminarea impurităţilor şi a apei în timpul
operaţiunilor de condiţionare, masa hectolitrică a seminţelor creşte.
3.3.4.Mărimea seminţelor este exprimată prin dimensiunile boabelor
(lungime, lăţime, diametru). Seminţele unei specii se caracterizează prin
dimensiuni care variază între anumite limite, în funcţie de unii factori de
mediu şi tehnologici. Totodată, există diferenţe destul de importante în
privinţa dimensiunilor boabelor, în funcţie de poziţia acestora în inflorescenţă
(mijloc, vârf, bază), formarea boabelor pe tulpina principală sau pe fraţi şi
ramificaţii, poziţia boabelor pe diferite porţiuni ale ştiuletelui la porumb etc.
La predarea seminţelor la staţiile de condiţionare, pe lângă
determinările prezentate anterior, se efectuează şi cernerea seminţelor prin
site cu ochiuri de anumite dimensiuni, în funcţie de specie. Pe această cale
este determinat procentul de seminţe care vor rămâne pe sita folosită la
utilajele din fluxul de condiţionare şi care va reprezenta sămânţa destinată
semănatului (randamentul la condiţionare); din contră, materialul care trece
prin sită va fi folosit în consum.
În timpul condiţionării, separarea componentelor masei de seminţe
prin site sau trior se face în funcţie de dimensiuni. Trebuie menţionat că
dimensiunile boabelor sunt luate în calcul şi în cazul livrării produselor
agricole boabe pentru anumite utilizări (de exemplu, orzul pentru bere). De
asemenea, în fluxul de condiţionare a seminţelor unor specii se efectuează
calibrarea seminţelor, în sensul că seminţele sunt separate pe categorii în
funcţie de dimensiuni şi formă, ceea ce oferă mari avantaje în realizarea unui
semănat foarte uniform şi implicit a unor culturi uniform dezvoltate (îndeosebi
la porumb, floarea-soarelui, soia).
3.3.5.Umiditatea seminţelor este determinată în mod repetat, la
predarea produselor la bazele de recepţionare, pe timpul depozitării şi,
eventual la livrare. Prin condiţionare, seminţele destinate semănatului trebuie
aduse în mod obligatoriu la umiditatea de păstrare, cu scopul de a diminua
pericolul declanşării unor procese nedorite în masa de seminţe şi care pot
conduce la deprecierea calităţii şi chiar la pierderea germinaţiei. Umidităţile
25
recomandate sunt de 14 - 15% la cereale, 12% la soia şi sub 10% la
seminţele oleaginoase (în funcţie de conţinutul în ulei al seminţelor).
Determinarea umidităţii nu este obligatorie pentru seminţele destinate
însămânţării, dar poate fi efectuată la cerere.
3.3.5.Examenul organoleptic. Culoarea, luciul, mirosul seminţelor
sunt indici de calitate ce trebuie determinaţi în cadrul examenului
organoleptic; rezultatele sunt exprimate prin comparaţie cu caracteristicile
normale. Cu această ocazie pot fi sesizate unele modificări care se produc în
masa de seminţe, datorate unor procese nedorite, cum ar fi: mucegăirea,
încingerea, umezirea, alte procese de alterare. De exemplu, existenţa luciului
seminţelor reflectă o foarte bună starea de conservare, pe când dispariţia
acestuia ilustrează condiţii necorespunzătoare de păstrare şi deci, apariţia
unor procese de depreciere a calităţii.
3.3.6.Analizele fiziologice. Seria de analize fiziologice care se
efectuează la materialul semincer cuprinde următoarele determinări:
capacitatea de germinaţie; cold-test; viabilitatea; puterea de străbatere.
În procesul tehnologic (fitotehnic), sămânţa trebuie să treacă de la
viaţa latentă la viaţa activă şi să dea naştere unei plante viguroase. Analizele
fiziologice au rolul de a evidenţia capacitatea seminţelor de a germina şi de a
produce plante normale şi viguroase.
3.3.7.Analiza stării sanitare. Aceste analize sunt efectuate în
laboratoarele inspectoratelor teritoriale, de către personal specializat. Cu
această ocazie se analizează prezenţa agenţilor patogeni, pe suprafaţa
bobului sau sub tegument. Totodată, se analizează şi prezenţa dăunătorilor
vii în proba de seminţe, care, de altfel, nu este acceptată de către
standardele în vigoare.
INTREBĂRI
1 Enumerați indici de calitate ?

2. Ce reprezintă masa hectolitrică (MH) ?
26
TIPURI DE DEPOZITE SI CONTROLUL PRODUSELOR

DEPOZITATE
Cuvinte cheie : depozite,control produse

Rezumat
Produsele vegetale sub formă de boabe pot fi depozitate în spaţii ocazionale
(încăperi, poduri etc.) sau în depozite speciale construite pe orizontală
(platforme, şoproane, pătule, magazii) sau pe verticală (silozuri) .
a a
c
b
Platforme acoperite: . Părule pentru păstrarea

a – plan; b – secţiune porumbului:
transversală a – din lemn; b – din perfabricate cu
beton armat;
c – din metal
27
c
.Magazie de 1.500 tone capacitate:

b
a – vedere principală; b - în plan; c – secţiune transversală

Platformele de beton
sunt utilizate în tot timpul
anului, cu precădere pentru
reducerea conţinutului de
umiditate al seminţelor, prin
expunerea acestora la soare Siloz pentru păstrarea
şi lopătarea lor. cerealelor cu o capacitate de
4.1.Platformele 60.000 t.
acoperite. Sunt şoproane în care produsele sunt depozitate pentru perioade
scurte de timp, până la condiţionarea şi depozitarea în magazii şi silozuri.
4.2.Pătulele. Sunt construcţii destinate porumbului sub formă de
ştiuleţi. Acestea pot fi: metalice, cu diametrul de 5 m, înalte de 8 - 10 m,
prevăzute cu coş de ventilare centrală de 0,60 m; din prefabricate de beton
armat, înalte de 1,80 m şi late de 4,5 m; pătule din lemn, tipul dublu, cu
compartimente late de 1 - 1,70 m şi de 4 m înălţime; pătule obişnuite, cu
lăţimi de 1,5 - 2 m şi înalte de 3 - 4 m, construite din şipci din lemn sau plasă
de sârmă. Toate tipurile de pătule sunt ridicate faţă de pământ, cu excepţia
celor provizorii.
28
4.3.Magaziile. Sunt construcţii cu capacităţi diferite (1.500 – 17.000 t), dotate
cu utilaje pentru curăţirea şi manipularea seminţelor şi cu canale de aerare
activă. Depozitarea seminţelor în magazii se poate face în vrac sau în saci.
4.4.Silozurile. Sunt construcţii de mare capacitate (25 - 60 mii tone), care
prezintă faţă de magazii următoarele avantaje: folosirea raţională a suprafeţei
construite şi a volumului respectiv; permit un înalt grad de mecanizare, cu
comanda centrală, automatizată; viteză de încărcare şi descărcare mare;
combaterea uşoară a dăunătorilor; climatizare optimă; izolarea bună a
produselor faţă de mediul extern; executarea uşoară a lucrărilor de
condiţionare şi sortare.
Avantajele constructive şi economice se realizează atunci când
înălţimea celulelor este de 5 - 10 ori mai mare decât diametrul sau latura
celulelor, în cazul silozurilor cu celule poligonale (L. V. THIERER şi colab.,
1971).
Silozurile cuprind următoarele componente mari:
- fundaţiile pe care se reazemă întreaga construcţie;
- subsolul silozului unde sunt montate instalaţiile de golire a celulelor
şi de transport a produselor ce se livrează;
- bateriile de celule, prevăzute la partea inferioară cu pâlnii de golire
iar la partea superioară cu planşeul pe care sunt instalate utilajele de
umplere;
- galeria superioară - construcţia ce închide instalaţiile de umplere;
- turnul silozului (sau casa maşinilor), cu elevatoare, maşini de curăţire
şi instalaţii de predare a produselor;
- staţii de primire - predare a vagoanelor de cale ferată, a
autovehiculelor încărcate;
- instalaţii de uscare, ce pot fi montate în turnul silozului sau lângă
bateriile de celule, la exterior;
- instalaţii de desprăfuire a utilajelor şi a spaţiilor de lucru;
- instalaţii de gazare a produselor infestate.
Pregătirea spaţiilor pentru depozitare trebuie să constituie o pre-
ocupare deosebită pentru prevenirea pierderilor de produse. Pregătirea
cuprinde măsuri de ordin general şi măsuri speciale.
29
4.5.Măsuri de ordin general. Reparaţiile la clădiri, pentru a preveni
pătrunderea apei şi a dăunătorilor. De asemenea, se verifică instalaţiile şi
utilajele care deservesc spaţiile de depozitare.
Curăţenia. Curăţirea prafului, evacuarea resturilor de seminţe care pot
duce la înmulţirea dăunătorilor, verificarea duşumelelor, răzuirea pereţilor şi a
tavanului. La silozuri se curăţă groapa elevatorului de resturi de seminţe,
capetele transportoarelor, tuburile de scurgere, cicloanele etc., se asigură
curăţirea terenului din jurul magaziilor şi a silozului.
4.6.Măsurile speciale. Constau în dezinfectarea, dezinsectizarea şi
deratizarea spaţiilor de depozitare.
Dezinfectarea magaziilor se face prin văruirea pereţilor, adăugându-se
în clorura de var 3 – 7% sulfat de cupru (pentru combaterea mucegaiurilor),
spălarea duşumelelor cu soluţie de sodă (15 kg sodă Ia 85 l apă).
Dezinsectizarea se poate face prin stropiri cu soluţii chimice şi cu
produse fumigene. Stropirile se realizează înainte de introducerea semin-
ţelor, cu una din următoarele substanţe: “Actelic” 50 EC 0,2 litri/m 2, “Satisar”
CE 50%, 0,5 - 1 g s.a./m2, “Damfin” 950 EG 0,4 - 40 ml/m2, “Coopex” 50 WP
0,25%, “K’othorine Grain” EC 2,5 PB 0,5 ppm = 1,56 mg s.a./m 2. La 1 m2 se
foloseşte 100 ml de cantitate de lichid, în funcţie de gradul de absorbţie al
stratului tratat.
Tratamentele cu produse fumigene, în spaţii goale, se realizează cu:
“Fumitox” 10 PF, 3 g produs comercial/m 3 spaţiu; “Coopex smoke generator"
0,25 g/m3 spaţiu; “Fumlindox” 50, 500 g/1.000 m2 spaţiu.
Deratizarea. Combaterea rozătoarelor în depozite se realizează prin:
momeli cu “Antan” 80 P, “Actosin P”, “Brumoline” CM 0,7%, Fosfură de zinc
CM 70 – 80%; prin gazare cu “Delicia Gastoxin”, “Detia Gas” Ex-T, “Fostoxin”
tablete (2 tablete la o galerie) şi alte produse.
4.7.Înmagazinarea seminţelor. Se poate face sub formă vărsată sau
ambalată.
La înmagazinarea sub formă vărsată (“în vrac”) trebuie să se acorde
atenţie prevenirii amestecurilor, fiind necesară individualizarea şi etichetarea
loturilor. Astfel, materialul semincer se depozitează separat de cel destinat
30
consumului; Seminţele din anul precedent nu se amestecă cu cele din noua
recoltă.
Loturile care urmează a fi depozitate vor fi individualizate în funcţie de
umiditate şi alţi indici de calitate.
L. V. THIERER şi colab. (1971) menţionează grosimea stratului de
seminţe în funcţie de umiditate şi de dotarea depozitului cu instalaţii de
aerare activă .
Înălţimea stratului de depozitare (m) a produselor,

în funcţie de conţinutul de umiditate
Conţinutul în umiditate a boabelor (în %)
Produsul
10 10 - 12 12 - 13 13 - 14 14 - 15 15 - 16 16 - 17
Cereale nelimitat 2,5 - 1,5 – 1,0 –
păioase 1,5 1,0 0,5
Porumb nelimitat 1,5 1,0
boabe
Mazăre, 2,5 2,5 2,5 1,5 1,5 0,5 0,5
fasole, linte
Oleaginoase 2 - 3 2 – 1,5 1,5 - 1 1,5 - 1 0,5
N o t ă: În magaziile cu instalaţii de aerare activă, grosimea stratului
se majorează de 2 – 3 ori.
Produsele destinate semănatului se depozitează vrac pentru cereale
şi leguminoase, cu umiditatea maximă de 14% (soia cu maximum 12%), iar
cele de oleaginoase cu 8%, cu o grosime maximă a vracului de 1,5 m în
sezonul cald şi maximum 2 m în sezonul rece.
Depozitarea în saci se practică la produsele destinate semănatului şi
exportului. Sacii, etichetaţi pe loturi, se stivuiesc în rânduri încrucişate, cu
înălţimea de 5 - 7 saci pentru cereale, 5 - 10 pentru fasole şi 6 - 12 pentru
mazăre. Între stive se lasă un spaţiu de 1 m şi 0,5 m între stive şi pereţi. La
păstrarea îndelungată sacii se restivuiesc periodic.
4.8.Controlul calităţi seminţelor depozitate. Produsele depozitate
se vor controla periodic. În prima lună după recoltare se determină conţinutul
de umiditate, iar temperatura se înregistrează zilnic. În timpul toamnei
31
observaţiile se fac din 5 în 5 zile, iar în lunile de iarnă, bilunar. În primăvară
observaţiile se vor executa la intervale mai scurte, din 5 în 5 zile.
Loturile semincere, în funcţie de starea seminţelor, se vor controla la
intervalele trecute în tabel.
În paralel se fac şi determinări pentru depistarea eventualilor dăunători
şi, periodic, cel puţin o dată la 5 luni şi înainte de livrare, se determină
facultatea germinativă.
Intervalul pentru controlul seminţelor destinate însămânţărilor, în zile,

în funcţie de conţinutul în umiditate
Seminţe umede Seminţe uscate
Perioada de control temp. umid (%) temp. umid (%)
(C) (C)
Până la terminarea zilnic 3 2 15
repausului seminal
Intervalul cu temperaturi 3 7 7 30
de 10C
de 5 -10C
de 0 - 5C
INTREBĂRI
1 Enumerați tipurile de depozite ?

2.Ce avantaje prezintă silozurile ?
3. Cum se face controlul calităţi seminţelor depozitate ?
32
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR
Cuvinte cheie : condiționare,păstrare,semințe

Rezumat
Păstrarea seminţelor a constituit pentru om o preocupare din cele mai
vechi timpuri.
Datele arheologice atestă că, iniţial, păstrarea seminţelor de cereale s-
a făcut în gropi săpate în stâncă sau în pământ în regiunile cu climat mai
uscat, iar în regiunile mai umede în vase de lut ars, de diferite mărimi.
Metoda păstrării în gropi lipite cu argilă şi arse s-a păstrat multă vreme şi pe
teritoriul ţării noastre, mai ales în epoca migrării popoarelor.
5.1.Păstrarea în magazii a fost cunoscută şi la popoarele antice
(egipteni, chinezi, romani) de la care s-au păstrat şi o serie de lucrări scrise
privind “îngrijirea” cerealelor (CATO, VARO; Codexul împăraţilor bizantini
TEODOSIU şi IUSTINIAN etc., citaţi de BORCEAN; 1978).
Începând, cu evul mediu şi, mai ales, o dată cu dezvoltarea industriei
şi comerţului, s-a pus problema stocurilor mari de cereale; pentru care s-au
construit magazii, la început din lemn, apoi din cărămidă, iar în ultima vreme
din beton armat.
La noi în ţară, primele silozuri s-au construit la Galaţi şi Brăila (1891),
iar mai târziu la Constanţa (1909). Reţeaua de silozuri s-a mărit în perioada
anilor 1939 – 1942, prin construcţiile executate în Câmpia Dunării şi s-a
extins în toată ţara în intervalul ce s-a scurs.
În paralel s-au efectuat studii pentru stabilirea tehnologiei de păstrare
a diferitelor produse vegetale, o atenţie deosebită, acordându-se materialului
semincer. În prezent păstrarea seminţelor reprezintă o verigă tehnologică
importantă, căreia trebuie să-i fie acordată toată atenţia.
33
Pentru recepţionarea seminţelor de la producători, în bazele de
recepţie se fac următoarele pregătiri: - întocmirea planului de recepţie; -
asigurarea şi pregătirea spaţiilor pentru depozitare; - pregătirea utilajelor
pentru recepţionare şi depozitare; - organizarea laboratorului pentru
efectuarea analizelor; - elaborarea planului de compartimentare a produselor
pe calităţi, - instruirea întregului personal şi asigurarea cu materiale.
5.2.Recepţionarea produselor se execută de către laboratorul bazei
în prezenţa producătorului, primul procedând la extragerea probelor primare
(prin sondaj) din mijlocul de transport.
Asupra probelor se fac următoarele determinări, la toate produsele:
examen organoleptic; puritatea fizică; umiditatea şi starea fitosanitară.
Pe lângă aceste determinări, se mai determină:
- masa hectolitrică (la grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, orez şi
floarea-soarelui);
- boabele îmbrăcate în palee (%) la grâu;
- uniformitatea (orz şi orzoaică);
- procentul de boabe galbene (orez);
- boabele atacate de ploşniţe şi sticlozitatea (grâu).
După efectuarea analizelor şi stabilirea încadrării produselor în
normele tehnice de recepţionare, se întocmesc documentele de calitate, iar
mijloacele de transport sunt dirijate la cântare.
Compartimentarea produselor vegetale sub formă de boabe constă în
repartizarea loturilor de seminţe în depozite, după următoarele criterii:
specie, umiditate, puritate, masă hectolitrică, stare fitosanitară, alte
caracteristici calitative, tipul depozitului etc.
Produsele destinate pentru sămânţă, care au la bază acte de
recunoaştere în câmp, se compartimentează: pe specii, soiuri, loturi cu
acelaşi act de recunoaştere şi aceleaşi caracteristici calitative.
Produsele destinate consumului se compartimentează pe destinaţii:
consum alimentar, consum furajer, consum industrial, export etc.
34
5.3.Insuşirile fizice ale masei de seminţe
Caracteristicile fizice prezintă o deosebită importanţă în operaţiunile
de manipulare, transport şi conservare a produselor agricole, sub formă de
boabe.
Cele mai importante însuşiri fizice sunt: capacitatea de scurgere,
autosortarea, porozitatea, sorbţia, higroscopicitatea şi termoconductibiIitatea.
5.4.Capacitatea de curgere (sau friabilitatea). Este însuşirea
seminţelor şi a masei de boabe de a se deplasa pe un plan înclinat, formând
o pantă naturală. Unghiul format între panta de curgere şi orizontală poartă
denumirea de unghiul taluzului natural.
Capacitatea de curgere este influenţată de: forma seminţelor, mă-
rimea şi greutatea volumetrică, conţinutul în umiditate, puritatea tehnică,
caracteristicile suprafeţei pe, care se realizează curgerea. Astfel, cea mai
mare capacitate de curgere o au seminţele sferice, cu tegumentul neted
(mazăre, soia). Friabilitatea se reduce mult la seminţele îmbrăcate în palee,
(orz, ovăz) şi este foarte scăzută la seminţele rugoase (sfeclă) şi Ia cele
prevăzute cu perişori (morcov). Capacitatea de curgere este influenţată
negativ de creşterea conţinutului de umiditate, cât şi de reducerea purităţii
tehnice a masei de boabe.
Această însuşire are importanţă la construirea instalaţiilor de transport
prin cădere liberă în cadrul silozurilor, la încărcarea şi golirea celulelor, la
stabilirea suprafeţelor pentru depozitarea în vrac a seminţelor, la tratarea
seminţelor pentru semănat şi în timpul semănatului etc.
5.6.Autosortarea. Este însuşirea masei de boabe de a se separa în
mod natural, în timpul manipulării sau a transportului, pe componente, în
funcţie de forma, mărimea şi greutatea (masa) specifică. Fenomenul se
produce frecvent la umplerea sau golirea celulelor de siloz, când datorită
curenţilor aerului şi a capacităţii diferite de plutire, boabele mai uşoare cad
spre periferie şi rămân la suprafaţa grămezii, în timp ce boabele şi
componentele grele cad la baza ei şi în centru.
În acest fel se creează vetre neuniforme, cu grad diferit de afânare,
umiditate, ceea ce favorizează degradarea produsului.
35
Autosortarea este cu atât mai accentuată, cu cât masa de boabe are o
puritate mai redusă, iar natura impurităţilor mai eterogenă.
Datorită autosortării, sondarea mijloacelor care transportă seminţe în
vrac trebuie să se facă atât în colţuri, cât şi în mijloc şi pe toată adâncimea
vracului.
Pentru prevenirea autosortării în operaţiunile de manipulare a
seminţelor în silozuri, la încărcarea şi golirea celulelor se montează
dispozitive de uniformizare.
5.6.Porozitatea. Reprezintă volumul spaţiilor goale, ocupate de aer,
dintre componentele solide, raportate la volumul masei depozitate. Poro-
zitatea (P) sau spaţiul intergranular se poate determina cu relaţia:
V v
P 100 ,
V
în care V reprezintă volumul total al masei de seminţe, iar v - volumul

componentelor solide. Rezultă că dacă se elimină spaţiul intergranular,
 V 
rezultă densitatea  D  100  , respectiv spaţiul ocupat de masa de
 v 
seminţe şi impurităţi, raportat la volumul total al masei depozitate.
Factorii care influenţează afânarea sunt: forma, mărimea şi suprafaţa
componentelor solide, uniformitatea masei de boabe, conţinutul de umiditate,
natura corpurilor străine, grosimea vracului, tipul depozitului. Aceasta
înseamnă că, sub influenţa autosortării, porozitatea are valori diferite în masa
de boabe, cu influenţe importante asupra proceselor fizice şi fiziologice care
se petrec în timpul depozitării.
Porozitatea prezintă mare importanţă la păstrarea seminţelor prin
aerare activă, în funcţie de ea stabilindu-se caracteristicile ventilatoarelor şi
durata ventilării. Cunoaşterea porozităţii este necesară şi la uscarea
seminţelor, intrând în calculul bilanţului termic, cât şi la gazarea seminţelor cu
insecticide.
5.7.Sorbţia. Este însuşirea seminţelor şi a masei de boabe de a reţine
din mediul înconjurător vaporii de diferite substanţe şi gaze. Acest fenomen
36
se poate produce prin: absorbţie, adsorbţie, condensaţie capilară şi
chemosorbţie.
Cedarea vaporilor de diferite substanţe sau a gazelor de către seminţe
mediului înconjurător poartă denumirea de desorbţie.
Această însuşire a seminţelor se datoreşte suprafeţei mari a acestora,
cât şi structurii coloidal – poros - capilare a acestora.
Procesul de sorbţie este influenţat de temperatură, de elasticitatea şi
viteza de mişcare a vaporilor şi a gazelor, de temperatura sorbantului
(difuziunea externă) şi de compoziţia chimică (difuziunea internă).
Sorbţia diferitelor gaze sau vapori (exclusiv vaporii de apă) prezintă
importanţă în tratarea seminţelor cu substanţe chimice care ar putea
influenţa mirosul acestora sau manipularea seminţelor în atmosferă de petrol,
benzină etc. Din acest considerent, după dezinfectarea sau dezinsecţia
magaziilor cu produse chimice, înainte de înmagazinarea produselor, să se
procedeze la aerisirea energică a acestora.
Sorbţia şi desorbţia vaporilor de apă reprezintă higroscopicitatea
seminţelor, fenomen cu mari implicaţii în păstrarea produselor. Ea depinde
de umiditatea relativă a aerului, de temperatură, suprafaţa boabelor,
compoziţia chimică a acestora şi de mărimea embrionului (ex. la porumb,
faţă de grâu, convarietatea dentiformis la porumb faţă de convarietatea
indurata etc.). Datorită higroscopicităţii, între tensiunea vaporilor din aer
si tensiunea vaporilor din seminţe se stabileşte o relaţie de echilibru
denumită echilibru de higroscopicitate. Umiditatea boabelor, necesară,
pentru menţinerea acestui echilibru, poartă denumirea de umiditate de
echilibru. Ea creste si descreşte când umiditatea aerului se schimbă (tabel.
după FRISVIATSKI,1950).
Valoarea umidităţii de echilibru a boabelor, în funcţie de umiditatea

relativă a aerului la temperatura de 20C
Umiditatea relativă a aerului (în % la 20C)
Specia
20 30 40 50 60 70 80 90
Grâu 7,8 9,2 10,7 11,8 13,1 14,3 16,0 19,0
Secară 8,3 9,5 10,9 12,2 13,5 15,2 17,4 20,4
37
Orz 8,3 9,5 10,9 12,0 13,4 15,2 17,5 20,9
Ovăz 6,7 8,3 9,4 10,8 12,0 14,4 16,8 19,9
Orez brut 7,5 9,1 10,4 11,4 12,5 13,7 15,2 17,6
Mei 7,8 9,0 10,5 11,6 12,7 14,3 15,9 18,3
Porumb 8,2 9,4 10,7 11,9 13,2 14,9 16,9 19,2
Soia 5,4 6,5 7,1 8,0 9,5 11,6 15,3 20,9
Floarea – - - 5,0 5,9 6,9 7,8 9,1 11,4
soarelui
In - - 5,1 5,9 6,8 7,9 9,2 12,1
Cânepă - - - 5,6 6,6 7,7 9,0 11,3
Ricin - - - - 5,5 6,1 7,1 8,9
Umiditatea de echilibru depinde de compoziţia chimică a seminţelor,

de conţinutul acestora în substanţe higroscopice (zaharuri, proteine) şi ne
higroscopice (lipide).
La aceeaşi umiditate relativă a aerului şi la aceeaşi temperatură,
seminţele bogate în amidon şi proteine (cereale, leguminoase) au umiditatea
de echilibru mai ridicată decât seminţele bogate în grăsimi (ricin, in, floarea -
soarelui etc.). Diferenţele între capacitatea higroscopică a componentelor
chimice ale masei de boabe reliefează mai mult necesitatea
condiţionării lor înainte de depozitare.
Umiditatea de echilibru la temperatura de 20°C şi la umiditatea relativă
a aerului de 70% se ia ca limită maximă a umidităţii pentru păstrare.
Pe baza relaţiilor între umiditatea relativă şi temperatura aerului,
umiditatea şi temperatura produselor depozitate, s-au stabilit nomograme,
care indică momentul când se pot aera produsele fără pericol de umezire.
5.8.Conductibilitatea termică. Este capacitatea transmiterii
temperaturii în masa de boabe, ca rezultat al diferenţelor de temperatură.
Schimbul de căldură poate avea loc prin contact direct între: boabe (prin
conducţie) sau datorită circulaţiei aerului (prin convecţie). În primul caz rolul
predominant îl are compactitatea masei de seminţe, iar în cel de-al doilea
caz influenţa principală revine circulaţiei ascendente din masa de boabe.
38
Acest schimb de temperatură în masa de boabe se exprimă prin
coeficientul de conductibilitate termică, care reprezintă cantitatea de căldură
care trece printr-un strat de seminţe cu suprafaţa de 1 m 2 grosimea de 1 m,
în timp de o oră, la o diferenţă de temperatură între început şi sfârşit de 1°C.
Valorile coeficientului de conductibilitate variază intre 0,12 – 0,40
kcal/m2/h. Coeficientul este în corelaţie pozitivă cu umiditatea (apa având
coeficientul de 0,02 kcal/m2/h). Conductibilitatea termică a grâului şi orzului
variază între 0,1 - 0,4 Kcal/m2/h.
Masa de seminţe se caracterizează printr-o conductibilitate termică
redusă, fapt ce face ca acestea să-şi păstreze mult timp temperatura. De
aceea, produsele depozitate vara, când temperatura este ridicată, se impune
a fi aerate periodic, dar şi o data cu scăderea temperaturii, acestea
păstrându-şi apoi temperatura scăzută şi în anotimpul cald următor.
Căldura specifică, în acest caz, reprezintă cantitatea de căldură
necesară pentru a ridica temperatura unui kg de seminţe cu 1°C.
Cunoaşterea căldurii specifice prezintă importanţă în procesul de uscare
artificială a masei de seminţe depozitate.
INTREBĂRI
1 Ce este păstrarea ?
2 . Insuşirile fizice ale masei de seminţe sunt ?
3.Ce reprezintă conductibilitatea termică ?
39
COMPARTIMENTAREA ŞI DEPOZITAREA
PRODUSELOR AGRICOLE.
Cuvinte cheie : compartimentare,depozitare,produse agricole

Rezumat
Pregătirea spaţiilor pentru depozitare trebuie să constituie o pre-
ocupare deosebită pentru prevenirea pierderilor de produse. Pregătirea
cuprinde măsuri de ordin general şi măsuri speciale.
6.1.Măsuri de ordin general. Reparaţiile la clădiri, pentru a preveni
pătrunderea apei şi a dăunătorilor. De asemenea, se verifică instalaţiile şi
utilajele care deservesc spaţiile de depozitare.
Curăţenia. Curăţirea prafului, evacuarea resturilor de seminţe care pot
duce la înmulţirea dăunătorilor, verificarea duşumelelor, răzuirea pereţilor şi a
tavanului. La silozuri se curăţă groapa elevatorului de resturi de seminţe,
capetele transportoarelor, tuburile de scurgere, cicloanele etc., se asigură
curăţirea terenului din jurul magaziilor şi a silozului.
6.2.Măsurile speciale. Constau în dezinfectarea, dezinsectizarea şi
deratizarea spaţiilor de depozitare.
Dezinfectarea magaziilor se face prin văruirea pereţilor, adăugându-se
în clorura de var 3 – 7% sulfat de cupru (pentru combaterea mucegaiurilor),
spălarea duşumelelor cu soluţie de sodă (15 kg sodă Ia 85 l apă).
Dezinsectizarea se poate face prin stropiri cu soluţii chimice şi cu
produse fumigene. Stropirile se realizează înainte de introducerea semin-
ţelor, cu una din următoarele substanţe: “Actelic” 50 EC 0,2 litri/m 2, “Satisar”
CE 50%, 0,5 - 1 g s.a./m2, “Damfin” 950 EG 0,4 - 40 ml/m2, “Coopex” 50 WP
0,25%, “K’othorine Grain” EC 2,5 PB 0,5 ppm = 1,56 mg s.a./m 2. La 1 m2 se
foloseşte 100 ml de cantitate de lichid, în funcţie de gradul de absorbţie al
stratului tratat.
Deratizarea. Combaterea rozătoarelor în depozite se realizează prin:
momeli cu “Antan” 80 P, “Actosin P”, “Brumoline” CM 0,7%, Fosfură de zinc
CM 70 – 80%; prin gazare cu “Delicia Gastoxin”, “Detia Gas” Ex-T, “Fostoxin”
40
tablete (2 tablete la o galerie) şi alte produse.
După recepţionarea produselor se face compartimentarea acestora,
care constă în repartizarea loturilor de seminţe în depozite după anumite
criterii:
– specie, soi sau hibrid;
– umiditate;
– corpuri străine;
– masa hectolitrică;
– stare sanitară ş.a..
• Depozitarea seminţelor se face separat pe specii, soiuri, hibrizi, pentru
evitarea impurificării seminţelor şi declasarea loturilor.
• Pentru specia de bază, seminţele altor specii sunt considerate
impurităţi, cu excepţia grâului în secara de consum şi a orzoaicei în
orz.
• Dacă în lotul respectiv există o cantitate prea mare de seminţe din alte
specii, lotul se declasează calitativ şi primeşte o altă destinaţie, cu o
eficienţă economică mai scăzută (industrie, zootehnie).
• Compartimentarea se face în funcţie şi de destinaţia loturilor:
– pentru semănat şi
– pentru consum.
• Pentru semănat, se repartizează loturile care au la bază acte de
recunoaştere în câmp, se compartimentează pe: specii, soiuri, loturi
cu aceleaşi acte de recunoaştere şi aceleaşi caractere.
• Pentru consum se compartimentează în funcţie de destinaţia
produsului şi caracteristicile calitative ale fiecărui lot (corespunzător
sau necorespunzător STAS):
– consum alimentar;
– consum furajer;
– consum industrial;
– export etc.
• Produsele care nu corespund STAS se depozitează separat pe
grupe de umiditate, de corpuri străine, de masă hectolitrică, aşa încât
prin cheltuieli minime să poată fi îmbunătăţite pentru atingerea indicilor
41
STAS.
• Alte produse se pot trece dintr-o categorie inferioară în alta superioară
de folosinţă după îmbunătăţirea calităţii, caz frecvent fiind trecerea
orzului de la categoria furajeră la cea industrială - pentru bere.
• Produsele se depozitează în funcţie de umiditate, cele mai uscate
separat de cele mai umede.
• Seminţele cu un conţinut mai mare de umiditate se compartimentează
şi ele pe mai multe grupe, în funcţie de numărul de treceri prin
uscătoare, pentru a fi aduse la limitele prevăzute prin STAS, pentru
conservare sau livrare.
• Amestecul unor seminţe de umidităţi diferite produce greutăţi atât
pentru uscarea şi conservarea lor, cât şi la prelucrarea industrială, la
fabricile de morărit-panficaţie, de amidon, ulei ş.a.
În urma reducerii conţinutului de umiditate al seminţelor, aceasta se
poate amesteca şi depozita în continuare cu alte loturi, de aceeaşi destinaţie
• Compartimentarea loturilor în depozite se face ţinându-se seama şi de
puritatea fizică a acestora sau de conţinutul de corpuri străine, de felul
şi numărul operaţiunilor la care trebuie supus pentru curăţire.
• Repartizarea în depozit se face după această curăţire. Pentru
aceasta se va ţine seama şi de faptul că toate produsele suportă o
precurăţire automată prin intermediul utilajelor, intercalate cu releele
sau fluxurile de transport, spre depozitare.
• Ca atare, repartizarea în depozit se face după această precurăţire de
corpuri uşoare.
În cadrul depozitului, compartimentarea se va face şi luându-se în
considerare numărul lucrărilor de curăţire şi sortare necesare a se efectua
pentru a aduce produsul respectiv la normele STAS, de complexitatea
operaţiunilor, de instalaţiile necesare pentru obţinerea purităţii fizice a
produselor
• La unele specii, normele tehnice prevăd şi alţi indici de calitate în
funcţie de care se face compartimentarea:
– la grâu - grâul cu sticlozitate peste 65% (destinat pentru paste
făinoase) se depozitează separat de cel de panificaţie, cu
42
procentul de sticlozitate mai redus;
– la orz şi orzoaică - separat loturile de orz cu peste 70% boabe
mari, de 2,5 mm lăţime, iar la orzoaică se depozitează separat
cele care au peste 80% boabe mai mari de 2,5 mm;
– la mazăre - cele galbene separat de cele verzi sau cele netede
separat de cele zbârcite, cele rotunde separat de cele
colţuroase;
– la fasole - în funcţie de soi, de forma şi dimensiunea boabelor,
de culoare şi conţinutul de boabe pătate.
6.3.Depozitarea în vrac
• În vrac se poate depozita orice sămânţă, cu condiţia evitării
amestecului de seminţe, fiecare lot etichetându-se şi depozitându-se
separat.
• Stabilirea grosimii stratului de seminţe se face în funcţie de:
postmaturaţie, condiţionare, uscare, dotare cu instalaţii de aerare.
• Înălţimea vracului poate creşte dacă:
– lotul este uscat, cu umiditate scăzută;
– repausul seminal s-a încheiat;
– în depozitele au posibilităţi de aerare activă, când temperatura
aerului este mai scăzută etc.
• Seminţele mai umede şi cele cu multe corpuri străine, se depozitează
în straturi mai subţiri, în special în perioadele mai calde ale anului.
• În timpul depozitării produselor se fac controale periodice.
• În primele săptămâni de depozitare se execută controlul umidităţii
seminţelor, iar temperatura se înregistrează zilnic.
• Toamna şi primăvara controlul este din 5 în 5 zile iar iarna din 15 în
15.
• Loturile pentru semănat se controlează astfel:
– până la încheierea repausului seminal - zilnic sau la 2-3 zile;
– în intervalul cu temperatura de 10°C - la 3-7 zile;
– în intervalul cu temperatura de 5-10°C - la 7 zile;
– în intervalul cu temperatura de 0-5°C - la 7 zile, iar pentru
seminţele uscate la 30 zile.
43
• În general, indiferent de temperatură, seminţele uscate se controlează
mai rar, la 15-30 de zile odată.
• Obligatoriu, în timpul controlului se fac observaţii pentru boli şi
dăunători, iar în timpul unei conservări mai lungi, din 5 în 5 luni se face
controlul dăunătorilor.
• Înainte de livrare, se face determinarea facultăţii germinative a
seminţelor destinate pentru semănat şi pentru orzul şi orzoaica de
bere.
• Subprodusele rezultate în urma proceselor de condiţionare, sortare,
desprăfuire, conţin componente cu valoare de utilizare sau fără
valoare de utilizare.
• Componentele cu valoare de utilizare sunt:
• boabele speciilor cultivate, normal dezvoltate şi întregi;
• boabele nedezvoltate, sparte, strivite, şiştave, seci, cu defecte sau
atacate de insecte;
• seminţe de buruieni netoxice ce se pot folosi în furajarea animalelor;
• resturi vegetale comestibile (paie, pleavă, frunze);
• praf vegetal.
Acestea sunt cele care se pot valorifica.
Componente fără valoare de utilizare:
• impurităţi minerale (praf, pământ, nisip, pietriş);
• impurităţi organice (resturi vegetale alterate);
• insecte şi alţi dăunători precum şi reziduurile acestora;
• seminţele de buruieni toxice, vătămătoare;
• alte resturi şi gunoaie, fără utilizare.
Componentele fără valoare de utilizare se aruncă la groapa de sau se
trimit pentru platformele de gunoi de grajd.
Subprodusele valoroase, sunt acelea care se pot utiliza, ele se
recondiţionează cu maximum de atenţie, se strâng şi se depozitează
în spaţii destinate special acestora.
INTREBĂRI
1.Compartimentarea se face în funcţie de ?
2.Cum se face depozitarea în vrac ?
44
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB

FORMĂ DE BOABE
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare .produse

Rezumat
Condiţionarea reprezintă totalitatea lucrărilor de curăţire, uscare,
sortare etc. prin care seminţele recoltate sunt aduse în limitele standardelor
de stat, în vederea unei bune păstrări.
Curăţirea seminţelor urmăreşte înlăturarea corpurilor străine, în
vederea realizării purităţii tehnice prevăzute în standardele de stat. Prin
operaţiunile de curăţire se realizează şi reducerea umidităţii cu 1 – 2%, a
volumului şi greutăţii produselor care urmează a fi transportate şi se reduce
spaţiul necesar depozitării.
Noţiunea de “sămânţă pură” diferă în funcţie de destinaţia seminţelor:
semănat, industrializare, furajare, consum uman etc.
7.1.Curăţirea. Procesul de curăţire a seminţelor destinate
însămânţării cuprinde următoarele etape: curăţirea prealabilă (precurăţirea);
curăţirea de bază; curăţirea suplimentară.
Curăţirea prealabilă (precurăţirea) se execută după recoltare, prin
operaţii simple cu ajutorul curenţilor de aer şi al sitelor.
Curăţirea de bază se execută cu ajutorul selectoarelor pe bază de
curenţi de aer, site şi trioare.
Curăţirea suplimentară este necesară numai în anumite situaţii, cum
ar fi: utilizarea maşinilor cu celulă fotoelectrică la fasole, pentru eliminarea
seminţelor de alte culori, sau utilizarea maşinilor electromagnetice pentru
eliminarea seminţelor de cuscută din sămânţa de in etc.
7.2.Sortarea. Se execută concomitent cu curăţirea de bază sau prin
operaţii suplimentare. Se realizează cu ajutorul sitelor sau a gravitatorului.
Operaţiunea prezintă importanţă deosebită pentru materialul semincer,
seminţele mari şi uniforme, asigurând un semănat de precizie şi obţinerea
unor culturi uniforme, cu plante viguroase.
45
Sortarea prezintă importanţă şi în unele industrii. Astfel, pentru
fabricarea berii, se solicită ca 80% din boabele de orzoaică sau orz să fie mai
mari de 2,5 mm.
7.3.Uscarea seminţelor. Operaţia urmăreşte eliminarea apei care
este în exces în seminţe, pentru a preveni procesele de autoîncălzire, muce-
găire, încingere prin care se diminuează valoarea tehnologică, alimentară
sau seminceră a acestora.
O bună păstrare se poate asigura seminţelor de cereale şi
leguminoase, dacă umiditatea acestora este sub 14% şi seminţelor cu
conţinut în grăsimi de 25 – 30% la o umiditate de 10 – 12%, pe când celor cu
conţinut de grăsimi de 40 – 50%, numai la un conţinut de umiditate de 7 –
8%.
Eliminarea apei în exces se poate realiza prin diferite metode:
Uscarea la soare este cea mai economică metodă, deoarece nu
necesită cheltuieli de energie. Seminţele, aşezate în straturi subţiri de 10 –
15 cm sunt lopătate la intervale de 2 - 3 ore. Temperatura creşte în masa de
boabe la 40 - 50°C, fapt ce determină reducerea într-o singură zi a umidităţii
cu 3 – 4%.
Suprafaţa de platforme amenajate în acest scop (solarii) este de 15
m2/t la cereale şi 20 - 30 m2/t la floarea-soarelui.
Dacă uscarea se prelungeşte mai multe zile, este necesară adunarea
seminţelor, seara, în grămezi şi acoperirea peste noapte a acestora cu
prelate, pentru a le feri de rouă şi eventuale ploi.
Prin acest procedeu simplu se grăbeşte şi maturitatea fiziologică a
seminţelor, iar sub acţiunea razelor solare o parte din microorganismele de
pe suprafaţa seminţelor sunt distruse.
Uscarea la aer se realizează utilizând ca agent de uscare aerul
atmosferic uscat şi cald, care se introduce în uscător cu ajutorul
ventilatoarelor.
Metoda este practicată la produsele care se recoltează vara, când
aerul atmosferic uscat depăşeşte 30°C, astfel că la o singură trecere prin
uscător reduce umiditatea seminţelor cu 1 - 1,5%.
Uscarea prin aerare activă se realizează prin introducerea în masa de
46
boabe a aerului atmosferic uscat şi cald sub presiune. La fel ca şi metoda
anterioară şi aceasta este aplicabilă produselor recoltate în sezonul de vară.
Uscarea artificială se realizează în instalaţii de uscare, prin diferite
metode: uscarea prin contact cu suprafeţele încălzite; uscarea cu aer cald;
uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aerul atmosferic; uscarea în vid
parţial; uscarea prin combinarea a două sau mai multe din metodele
menţionate.
Cea mai frecventă este metoda cu ajutorul aerului încălzit. În sectorul
de preîncălzire al uscătorului se realizează transpiraţia seminţelor, în sectorul
de uscare se obţine evaporarea şi evacuarea apei, iar în sectorul următor se
produce răcirea seminţelor cu ajutorul aerului atmosferic.
Cantitatea de căldură totală Qt necesară uscării unui produs este
compusă din căldura necesară încălzirii aerului Qa şi, cea necesară încălzirii
produsului Qp:
Qt = Qa + Qp.
Căldura necesară pentru încălzirea produsului se calculează astfel:
Qp = Gp  Cp  (t2 – t1),
în care: Gp este greutatea produsului, în kg; Cp - căldura specifică a

produsului (cantitatea de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii a 1
Kcal
kg produs cu 1°C, în ; t1 - temperatura iniţială a produsului; t2 -
kg C
temperatura finală, după uscare, a produsului.

Căldura specifică. depinde de natura şi structura produsului: la grâu,
0,49 Kcal/kg; la porumb, 0,46; la floarea-soarelui, 0,35.
Reducerea umidităţii se realizează la temperaturi ale agentului termic
de până la 40°C la seminţele destinate semănatului (pentru a nu afecta
germinaţia) şi până da 50°C la cele destinate consumului. La grâu, de
exemplu, dacă se trece de 50°C glutenul îşi pierde elasticitatea, fiind afectate
însuşirile de panificaţie.
Uscarea seminţelor cu umiditate ridicată trebuie realizată cu tem-
peraturi mai mici decât a seminţelor cu umiditate mai redusă, pentru a
preveni sudarea porilor tegumentului şi fisurarea boabelor.
47
Randamente sporite în procesul de uscare se realizează nu prin
mărirea temperaturii agentului de uscare, ci prin mărirea cantităţii de aer cald
care trece prin masa de seminţe.
Uscarea prin draierare. Metoda prezintă avantaje importante în
reducerea consumului de energie cu 15-20%, mărirea capacităţii de uscare a
uscătorului cu 30 – 40%, reducerea fisurării boabelor şi chiar ameliorarea
sensibilă a valorii produsului în raport cu uscarea clasică.
Procedeul constă din:
- uscarea accelerată până la umiditatea de 18 – 19%, aerul cald fiind
dirijat în toată coloana de uscare, prin suprimarea zonei de răcire;
- transferul produsului cald (50°) într-o celulă de răcire (de draierare)
unde se lasă în repaus 8 - 12 ore, timp în care apa din interiorul seminţei
migrează spre periferie, egalizându-se umiditatea şi temperatura din bob;
- răcirea prin aerare activă cu 40 - 60 m2 aer la 1 m3 de seminţe/oră.
INTREBĂRI
1.Ce este.procesul de curăţire ?

2. Cum facem uscarea seminţelor ?
48
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB

FORMĂ DE BOABE
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare .produse

Rezumat
Umiditatea seminţelor este factorul principal în procesul de conservare
a produselor agricole şi este necesar să se situeze sub umiditatea critică de
14%, cea mai bună fiind sub 13%.
La aceste umidităţi, procesele fiziologice şi biochimice se desfăşoare
lent, activitatea microorganismelor şi dezvoltarea dăunătorilor animali este
împiedicată.
 Calitatea produsului se menţine timp îndelungat şi pentru aceasta
grâul este supus unor operaţiuni obligatorii:
 solarizare;
 aerare activă;
 uscarea artificială şi draierare;
 protejarea stocurilor împotriva umidităţii din mediul înconjurător;
evitarea fenomenelor de condens, umiditatea sub 13% fiind cea mai potrivită
pentru o păstrare de lungă durată
 Temperatura are o importanţă deosebită pentru conservarea
produselor agricole.
 Temperatura ridicată şi umiditatea mare a seminţelor constituie
factorii de bază care declanşează procesele de încingere. Există o
corelaţie invers proporţională între temperatura şi umiditatea
seminţelor: cu cât umiditatea este mai mare temperatura trebuie să fie
mai scăzută. (Ec.Feher, 1996).
 Vara, recoltarea grâului se face, în mod obişnuit la temperaturi
ridicate, de aproximativ 30°C.
 În situaţia în care grâul are o umiditate scăzută (14%),
temperatura nu periclitează conservarea grâului. Pe măsură ce scade
49
temperatura aerului din mediul înconjurător, apare necesară scăderea
temperaturii şi în masa de seminţe, pentru evitarea condensului.
Pentru loturile de seminţe cu umiditate mai ridicată trebuie obligatoriu
scăzută temperatura în masa de seminţe până la limita care asigură
conservarea.
Temperatura trebuie menţinută astfel:
 între 1 aprilie - 1 octombrie = sub 25°C;
 între 1 octombrie - 31 martie = 18°C.
Aceste valori se menţin în limitele respective prin aerarea masei de seminţe,
deschiderea uşilor, geamurilor, gurilor de aerisire sau se manipulează
seminţele noaptea când este răcoare sau în zile noroase, mai reci.
Recepţionarea orzului şi orzoaicei la bazele de recepţie şi silozuri se face
respectându-se planul de recepţionare, verificându-se atent loturile sosite, în
vederea evitării acelora cu multe boabe sparte, strivite, depaleate sau cu
impurităţi.
8.1.Recepţia calitativă
Se recoltează probe pentru analiză din fiecare mijloc de transport, pentru
stabilirea calităţii seminţelor.
Pentru orz, se execută următoarele determinări:
 examenul organoleptic;
 conţinutul de umiditate (U%);
 masa hectolitrică (MH Kg);
 uniformitatea boabelor (boabe mai groase de 2,5 mm);
 starea sanitară (infestarea);
 energia germinativă (EG%);
 conţinutul de proteine (%).
Determinarea purităţii - se face rapid, comparând probele cu mostrele etalon
existente în laborator. Determinarea exactă a purităţii, atât pentru stabilirea
preţului de cost cât şi pentru compartimentare se face seara sau a doua zi, în
prezenţa delegatului producătorului.
Caracteristicile loturilor destinate pentru industria berii sunt următoarele:
boabe uniforme (minim 70%), MH 62 kg/hl, umiditate 16% maxim şi fără
boabe golaşe.
50
Seminţele care nu se încadrează în aceste condiţii minime sunt
repartizate pentru furaj.
Energia germinativă - se determină numai după încheierea
postmaturaţiei , valori superioare având seminţele de bună calitate,
care au uniformitatea minimă 70%, MH 62 kg/hl, umiditatea maximă
16% şi fără boabe golaşe. Aceste loturi se depozitează separat pe
partide omogene.
După parcurgerea repausului seminal se determină efectiv energia
germinativă şi în funcţie de rezultatele înregistrate şi a celorlalţi indici
de calitate se stabileşte contravaloarea produsului.
Substanţele proteice - se determină după depozitare, la loturile ce
corespund calitativ, destinate fabricilor de bere
Pentru orzoaica de bere se fac următoarele determinări:
 autenticitatea seminţelor (dacă sunt de orzoaică sau orz);
 examenul organoleptic;
 conţinutul de umiditate;
 corpurile străine;
 masa hectolitrică;
 uniformitatea seminţelor (boabe mai groase de 2,5 mm);
 infestarea cu dăunători;
 conţinutul de proteine.
Determinările se fac la fel ca la orz, iar loturile care au masa hectolitrică sub
62 kg/hl preţul se stabileşte ca la orz.
În situaţia în care loturile de orz şi orzoaică îşi depreciază calitatea în timpul
conservării şi nu mai corespund calitativ pentru bere, se declasează şi
primesc altă destinaţie (amidon, alcool, furaje).
Condiţionarea orzului şi orzoaicei
Pentru înlăturarea corpurilor străine şi aducerea la indicii STAS şi la orz şi
orzoaică se face o atentă curăţire a seminţelor.
La toate loturile sosite în bază se face în prealabil precurăţirea şi în caz de
necesitate şi curăţirea fină sau de bază, iar la loturile cu destinaţia pentru
bere, care nu au o uniformitate corespunzătoare a seminţelor se va face şi
sortarea acestora
51
 Porumbul ştiuleţi sub 25% umiditate se conservă în pătule înguste, de
maxim 2 m lăţime sau în pătule metalice circulare.
 Loturile sunt destinate pentru mălai, amidon, glucoză, export
sau alte livrări speciale.
 În cazul pătulelor duble, aceste loturi vor ocupa numai
compartimentele de la capăt şi numai pentru timp scurt şi pe cele din
mijloc.
8.2.Recepţia calitativă
 Se efectuează pe probe recoltate din mijloacele de transport, de către
laboratoarele de analiză pentru determinarea calităţii porumbului şi a
randamentului, la care participă şi delegatul producătorului.
 Probele se recoltează cu mâna, fără alegere, din mai multe puncte:
 câte 5 ştiuleţi, din cel puţin 5 locuri, la mijloacele de transport de până
la 5 tone;
 câte 5 ştiuleţi, din minim 10 locuri la mijloacele de transport de peste 5
tone.
La probele recoltate se fac următoarele analize:
 însuşirile organoleptice (aspect, miros);
 corpurile străine (mătase, pănuşi, frunze, pământ, pietriş);
 umiditatea boabelor (se determină la etuvă sau cu umidometrul);
 randamentul - pentru care se recoltează probe de 100 kg;
 procentul de boabe defecte.
 Calitatea porumbului se stabileşte în funcţie de rezultatul analizelor.
 Pentru păstrarea porumbului se ţine seama de următorii factori:
 umiditatea;
 temperatura loturilor şi a mediului exterior;
 însuşirile fizice, chimice, morfologice şi structurale ale loturilor
de ştiuleţi;
INTREBĂRI
1.Cum se face recepția calitativă ?
2. Care este umiditate de păstrare a cerealelor ?
52
CONDIŢIONAREA, ŞI PĂSTRAREA SFECLEI ŞI

CARTOFULUI.
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare ,cartof,sfeclă
Rezumat
Buna păstrare a tuberculilor de cartof depinde de starea fitosanitară,
recoltarea la maturitate deplină, pe vreme uscată, caldă şi cu rănile
cicatrizate.
9.1.Păstrarea cartofului
Dificultatea păstrării tuberculilor se datorează în principal
conţinutului ridicat de apă, cuprins între 70-78%, precum şi a duratei lungi
de păstrare, de 60-240 de zile, care necesită condiţii specifice de
temperatura, umiditate şi aerare etc., astfel îmbinate şi dozate încât să
asigure menţinerea calităţilor culinare, industriale, furajere şi seminale
(în cazul materialului semincer) cât mai apropiat de valoarea optimă.
În tabelul de mai jos sunt prezentate pierderile care au loc în
timpul păstrării cartofului, în funcţie de tipul depozitelor.
Deoarece, procesele biochimice, fiziologice şi microbiologice, care
au loc în masa tuberculilor ca organe vii, în timpul păstrării sunt foarte
asemănătoare celor descrise la păstrarea produselor sub formă de
seminţe şi boabe ale celorlalte culturi, nu vom mai insista asupra lor şi vom
trece la precizarea fluxului tehnologic pe care-l urmează tuberculii de la
recoltare până la depozitarea în vederea păstrării (tab. 9.1).
Tabelul 9.1
Pierderile în timpul păstrării tuberculilor de cartof în perioada
octombrie-martie în funcţie de metodele de păstrare
Limitele de variaţie a
Metoda de păstrare Pierderile medii (%)
pierderilor (%)
Depozite speciale 13,8 13,4-14,2
Pivniţe 17,0 12,0-2,3
53
Silozuri cu sau fără
15,5 13,0-18,0
aerisire
Şanţuri 20,0 18,8-30,3
În acest scop, tuberculii recoltaţi din loturile semincere sau cele

destinate consumului pentru iarnă, se transportă la marginea tarlalei, în
fermă sau la centrele de condiţionare, unde se presortează manual sau
mecanizat cu instalaţia de presortare, operaţie prin care se elimină
tuberculii tăiaţi, răniţi, puiti, atacaţi de boli şi dăunători, resturile vegetale,
pietre, bulgări de pământ etc.
Tuberculii sănătoşi se calibrează pe trei categorii de mărime: mari
(peste 80-100 g), mijlocii (50-80 g) şi sub STAS (sub 40-50 g) cu maşinile
de sortat sau manual.
În cazul tuberculilor pentru sămânţă, pentru evitarea impurificării
soiurilor între ele, vor trebui bine curăţate maşinile şi locul de executare al
sortării după fiecare soi.
Manipularea şi transportul tuberculilor pentru sămânţă sortaţi se
va face în saci, coşuri sau lădiţe, evitând la maximum folosirea furcilor,
care oricât de atent s-ar lucra cu ele, pot răni tuberculii.
Tuberculii recoltaţi în perioade umede, înainte de sortare, vor fi
predepozitaţi timp de 10-15 zile în câmp, şoproane sau magazii în
vrac, pe soiuri şi categorii biologice, în scopul zvântării şi cicatrizării
rănilor datorate manipulărilor şi recoltării.
Păstrarea tuberculilor în condiţiile actuale din ţara noastră se face
în majoritatea cazurilor în:
- depozite speciale de mare capacitate, în pivniţe,
- în silozuri de pământ, cu sau fără aerisoare;
- şi în şanţuri sau tranşee (pentru plantările de vară).
9.2.Depozitele speciale pentru păstrarea tuberculilor de cartof
sunt construcţii prevăzute cu instalaţii pentru reglarea temperaturii,
umidităţii şi aerării. Ele au o capacitate de 25-100 vagoane, fiind late de
12-20 m, înalte de 4-6 m, şi lungi de 50-100 m, după nevoie, construite
54
fie la suprafaţa solului, fie parţial sau total în pământ, din beton, cărămidă
sau piatră.
Se preconizează construirea, în cele 4 zone închise, a unor

depozite moderne, cu o capacitate de 200-300 vagoane.
În aceste depozite, tuberculii se păstrează în boxe de formă
pătratică cu latura de 3-4 m şi înălţimea de 3-5 m, construite din şipci
distanţate la 2 m. Boxele au capacitatea de 10-15 tone şi sunt aşezate pe
2-3-4 sau mai multe rânduri la 20-25 cm, deasupra pardoselii depozitului,
peretele din faţa boxei fiind demontabil.
Între rândurile de boxe există culoare late de 2-3,5m, pentru
accesul căruţelor, remorcilor sau camioanelor.
Păstrarea tuberculilor în aceste depozite se poate face şi în
lădiţe speciale, cu o capacitate de 20-50 kg, stivuite pe câte 10-15
rânduri procedeu, care uşurează executarea tratamentelor aplicate
materialului semincer plantării (preîncolţirea, iradierea etc).
Ventilaţia în aceste depozite se realizează prin trecerea
curentului de aer printre tuberculii din boxe în sens ascendent (de jos în
sus), printr-un sistem de aerare naturală sau artificială, cu ajutorul
ventilatoarelor acţionate electric.
Ventilaţia naturală se asigură, obişnuit, prin canale de aerare
longitudinale şi verticale, circulaţia aerului fiind înlesnită datorită diferenţei
densităţii existente între aerul cald şi cel rece. Acest procedeu de
ventilaţie este eficient numai în perioadele în care temperatura aerului
din exteriorul depozitului este mai scăzută decât cea din interiorul
depozitului necesară păstrării (2-6°C).
Primăvara, de îndată ce temperatura din depozit este mai mică
decât cea din afara lui, ventilaţia naturală nu mai poate fi aplicată, fiind
înlocuită cu ventilaţia artificială prin intermediul ventilatoarelor acţionate
electric.
Majoritatea depozitelor construite recent în ţara noastră, sunt
dotate cu instalaţii de ventilaţie mecanică, automată, prevăzute cu canale
55
principale şi secundare de aerisire, care aspiră ventilarea sub presiune a
unei coloane de 4-5 m de tuberculi aflaţi în boxele depozitului.
Ventilarea în aceste depozite se face cu aer mai rece cu 3°C în
cazurile când temperatura din masa tuberculilor din boxe are valori de
până la 7°C şi cu aer mai rece cu 4-6°C atunci când aerul din masa
tuberculilor este de peste 8-9°C, cazuri mai frecvent întâlnite toamna şi
primăvara. Această operaţie se execută pe baza unor nomograme, a
căror respectare evită starea de condens la suprafaţa sau în masa
tuberculilor din boxe, ori pe tavanul şi pereţii depozitului (Ileana
Stoianovici, 1973).
9.3.Temperaturile optime de păstrare, în funcţie de destinaţia
tuberculilor, sunt considerate următoarele:
- la cartofii pentru consum 3-5°C, sub 3°C există pericolul
de îndulcire al tuberculilor, ca urmare a formării hidraţilor
de carbon mai simpli, care depreciază calitatea lor culinară;
temperaturile peste 6°C favorizează încolţirea, acumularea
de solanină şi scăderea conţinutului de vitamine;
- la cartoful pentru semipreparate industriale (Chips,
pommes frittes, făină sau fulgi etc.) 8-12°C, care previn
îndulcirea şi caramelizarea în timpul industrializării, ceea ce
ar denatura culoarea şi calitatea preparatelor.
Pentru siguranţa evitării acestor neajunsuri, tuberculii
destinaţi acestui scop vor fi trataţi la data însilozării cu inhibitori de
creştere, iar pe durata păstrării li se vor aplica ventilări mai dese şi cu
cantităţi mărite de aer de peste 200 m 3/t/h (faţa de 80-120 m 3/t/h cât se
aplică obişnuit cartofului pentru consum).
- la cartoful pentru sămânţă, 2-3°C, eventuala îndulcire nu
diminuează valoarea biologică a tuberculilor destinaţi plantării.
In general, aerul din depozite, comparativ cu aerul atmosferic,
este indicat să aibă un conţinut mai redus de oxigen (11-13%) şi un
conţinut mai ridicat de bioxid de carbon (până la 3%).
Umiditatea relativa a aerului din perioada păstrării va trebui să fie
de 70-80%, în faza zvântării tuberculilor; de 78-82% în faza cicatrizării
56
şi vindecării leziunilor peridermei tuberculilor şi de 85-93% în restul
perioadei propriu-zise de păstrare {V. Bîrnaure, 1979).
9.4.Pivniţele şi subsolurile - construite din piatră, beton sau
cărămidă se folosesc pentru păstrarea tuberculilor de cartof în unităţile
cultivatoare cu suprafeţe mai mici şi în gospodăriile individuale. Ele au
uneori neajunsul că sunt prea umede şi cu slabe posibilităţi de aerisire
Pivniţele şi subsolurile înalte, cu posibilităţi bune de aerisire, oferă
condiţii favorabile de temperatură păstrării în boxe sau lăzi stivuite,
aşezate pe 2-3 rânduri, în care tuberculii se aşează ca şi în cadrul
depozitelor speciale.
Se va ţine seama ca între partea superioară a stratului de tuberculi
a boxelor sau a ultimului rând de lădiţe şi tavanul pivniţei sau subsolului
să rămână un spaţiu de 1-1,2 m.
Pentru prevenirea răspândirii agenţilor patogeni specifici perioadei
de păstrare, depozitele speciale, pivniţele şi subsolurile destinate
păstrării tuberculilor vor fi în prealabil reparate şi riguros dezinfectate.
Dezinfectarea pardoselii, a pereţilor, plafoanelor, boxelor, sau a lădiţelor se
va face prin stropiri cu soluţie de formalină 2,5%, folosindu-se 0,25 litri,
soluţie/m2, sau prin fumigaţie de sulf folosind 30-40 g/m3.
În ambele cazuri, după dezinfecţie, spaţiile de depozitare se vor
ţine ermetic închise timp de 24-48 de ore, după care vor fi aerisite timp de
4-7 zile înainte de începerea încărcării lor cu tuberculi în vederea păstrării
(T. Stancu. Gh. Tusa, 1973).
9.5.Silozurile - sunt adăposturi temporare, cu o durată de 4-8 luni,
amplasate cât mai aproape de locul de utilizare a tuberculilor.
Astfel, silozurile destinate consumului, livrării sau industrializării, vor
fi amplasate în apropierea drumurilor de acces, în timp ce silozurile
destinate păstrării tuberculilor pentru plantare vor fi construite în
vecinătatea viitoarei sole de cultură din anul următor.
Amplasarea silozurilor se va face, indiferent de destinaţia
tuberculilor, pe locuri mai ridicate, uşor înclinate, cu apa freatică la
minimum 1,5 m adâncime, paralel cu direcţia vântului dominant din
cursul iernii şi cu direcţia pantei terenului (dacă este cazul).
57
După felul de amenajare al silozurilor, în raport de asprimea iernii şi
nivelul apei freatice specifice zonei, silozurile pot fi construite:
- la suprafaţa solului cu sau fără aerisoare, în căzui zonelor cu ierni mai
blânde şi cu apa freatică sub 1,5-2 m. .
-. semiîngropate la 25-30 cm, cu sau fără aerisoare, în ca:?ul zonelor cu
ierni mai aspre şi cu apa freatică peste 1,5-2 m adâncime
În ambele cazuri silozurile au formă prismatic-triunghiulară, cu lăţimea 1,5-

2,0 m, înălţimea de 90-1-20 cm pentru silozurile de suprafaţă şi de 120-150
cm pentru cele semiîngropate, şi lungimea de 25-30 m.
În aceste silozuri, tuberculii riguros sortaţi şi zvântaţi, se aşează
ordonat, începând de la un capăt şi continuându-se în limitele complete
ale dimensiunilor amintite, pichetate în prealabil, cu talazuri uniform
înclinate sub un unghi de 45-60°C.
Silozurile se aşează în "baterii", despărţite de drumuri de acces,
late de 3-4 m între fiecare grup ("baterie") de 2-4 silozuri.
Silozurile cu aerisire sunt prevăzute cu aerisoare longitudinale,
prismatic, triunghiulare, cu lăţimea de 25-30 cm, construite din şipci,
distanţate la 2-3 cm, sau dintr-un şanţ acoperit cu grătar metalic sau de
lemn, lat şi adânc de 25-30 cm, amplasat la mijlocul lăţimii, de-a lungul
silozului, prelungindu-se la ambele capete cu 30-40 cm. Aerisoarele
longitudinale se completează cu aerisoare verticale, paralelipipedice, cu
latura de 20-25 cm, construite din şipci sau din panouri P.V.C., perforate în
spaţiul stratului de depozitare şi distanţate între ele la 3-4 m de-a lungul
silozului.
Acoperirea silozului se face cu un strat de paie de 15-20 cm, peste
care se aşează un strat de pământ de 10 cm, bine mărunţit, care asigură
păstrarea tuberculilor în bune condiţii până când temperatura aerului scade
sub -5°C, după care în zonele cu ierni mai blânde stratul de pământ se
completează până la 25-30 cm grosime.
În cazul silozurilor fără aerisoare, se vor lăsa la ambele talazuri
"guri" de aerisire de 60/60 cm la distanţe de 3 m, unde stratul de paie nu se
acoperă cu pământ până în momentul în care temperatura din siloz atinge
valori de 3-4°C.
58
^ -
În vederea cunoaşterii temperaturii pe durata păstrării, silozurile
vor fi prevăzute cu 3-4 tuburi perforate din esenţă lemnoasă sau din P.V.C.,
lungi de circa 100 cm şi diametru 5-6 cm care se vor introduce echidistant
în stratul de tuberculi, în cursul aşezării tuberculilor în siloz.
9.6.Şanţurile - sunt adăposturi amenajate în pământ, destinate
păstrării tuberculilor încolţiţi din plantările de vară, care obişnuit sunt
incomplet suberificate.
Ele pot fi utilizate numai în zonele cu apa freatică la adâncimi de
peste 2 m.
Şanţurile au lăţime de circa 60 cm, adâncime de 80-100 cm, şi o
lungime de 10-15 m, în care tuberculii sortaţi se aşează stratificaţi cu
pământ reavăn, bine mărunţit, care să intre bine printre tuberculi şi să-i
acopere circa 2 cm, continuându-se astfel cu umplerea lor până la circa
20 cm sub nivelul suprafeţei solului.
Acoperirea şanţurilor se face cu două straturi alternative de
paie şi pământ, groase de 15-30 cm, în funcţie de asprimea iernii din zona
respectivă .
O influenţă mare asupra bunei păstrări a tuberculilor o au:
- starea fitosanitară a culturii la data recoltării;
- executarea recoltării la încheierea deplină a procesului de suberificare,
când solul este reavăn, în zile senine, relativ călduroase;
- condiţionarea tuberculilor prin sortare şi calibrare, cât mai rapidă,
îndepărtându-se astfel impurităţile de tot felul şi asigurând o vindecare
completă şi timpurie a leziunilor produse tuberculilor cu ocazia recoltării şi
manipulărilor;
Îndeplinirea riguroasă a măsurilor amintite conduce la asigurarea
păstrării de lungă durată a tuberculilor, cu pierderi minime, care însă
totuşi, datorită conţinutului ridicat de apă, şi a proceselor mai intense de
respiraţie chiar şi în timpul păstrării, determină pierderi destul de mari, care
diferă în funcţie de condiţiile de păstrare.
Alături de metodele menţionate se mai practică şi altele, printre
care:
59
- păstrarea sub formă uscată - folosită pentru tuberculii destinaţi
consumului şi industrializării pentru obţinerea unor semipreparate;
- păstrarea sub formă murată - folosită pentru tuberculii destinaţi
furajării şi unor scopuri industriale (alcool, dextrină, amidon etc).
În ambele cazuri, tuberculii se spală, se taie sub forma unor
tăiţei mai fini sau mai grosieri, după care se usucă în uscătorii speciale
(în primul caz) sau după spălare se opăresc în cazane ermetic închise şi
se însilozează în spaţii închise, construite din beton (în al doilea caz).
Prin aceste procedee se realizează o mare economie de spaţii de
depozitare, iar, pierderile cantitative prin păstrare se reduc considerabil,
cifrându-se între 1-2%.
9.7.Păstrarea sfeclei
Depozitarea şi păstrarea sfeclei de zahăr în vederea prelucrării
pentru obţinerea zahărului trebuie făcută în anumite condiţii care sa
reducă pierderile mari în greutate şi zahăr ce au loc având în vedere
cerinţele deosebite pe care acest produs le solicită. (Gh. Rizescu, 1976).
9.8.Depozitarea la sfecla de zahăr se poate clasifica în:
Depozitare temporară, care se efectuează:
 în câmp - care se poate realiza pentru maximum 24 de ore, sub
formă de grămezi în greutate de 500 până la 1000 kg;
 în staţii de recepţie - care de obicei se găsesc situate în incinta
staţiilor CFR, până în momentul transportării la fabricile de
prelucrare.
În vederea reducerii pierderilor de greutate şi zahăr sfecla se
aşează în stive de formă trapezoidală cu lungime de 4-5 m, lăţime 2,5 -3
m şi înălţime de maxim 2 m pe suprafeţe curăţate şi prăfuite cu var
nestins.
La realizarea stivelor se va tine seama ca dimensiunile acesteia
să nu fie prea mari deoarece din cauza presiunii formate masa de sfeclă se
încălzeşte favorizând apariţia bolilor criptogamice şi a fermentului invertază
care duce la formarea zahărului invertit necristalizabil.
60
Depozitare în silozuri* - se realizează la sfecla ce urmează a fi
prelucrată mai târziu, când temperatura aerului scade sub 0°C, iar îngheţul
produce deprecierea calitativă a sfeclei de zahăr.
Amplasarea silozurilor se va face pe terenuri plane, cu o bună
permeabilitate a solului pentru a se evita acumularea apei.
Dimensiunile silozurilor vor fi stabilite ţinându-se seama de anumiţi
factori cum ar fi: momentul recoltării, starea fitosanitară a sfeclei, condiţiile
climatice, etc.
Depozitarea pe durata a sfeclei de zahăr în condiţiile ţării noastre se
face de regulă în unul din următoarele tipuri de silozuri:
Silozul trapezoidal — are o capacitate mare de depozitare datorită
dimensiunilor sale: lăţimea la bază de peste 12 m, la coamă de 7 m,
înclinarea părţilor laterale este de 45°, iar înălţimea poate sa atingă
2,5 - 3 m atunci când încărcarea se face mecanic şi se foloseşte
aerare artificială.
În mod obişnuit, acest siloz se acoperă la partea superioară cu
rogojini care permit aerisirea sfeclei.
Este recomandat ca folosirea acestui tip de siloz să se facă la sfecla
recoltată mai devreme şi care se depozitează pe o perioadă mai scurtă de
timp.
Silozul prismatic - are o capacitate de depozitare mai mică decât

a celui trapezoidal şi se foloseşte pentru depozitarea sfeclei ce se
recoltează mai târziu şi se conservă pe o perioadă mai îndelungată.
Ultimul rând de sfeclă se aranjează manual, colet lângă colet, peste
care se aşează un strat de pământ în grosime de 50 cm la bază şi 25
- 30 cm la coamă, iar treimea superioară se acoperă cu snopi
de coceni. În interiorul silozului variabile de temperatură sunt mici,
de 3 - 4°C, aspect ce contribuie la păstrarea pe termen mai
îndelungat a producţiei de sfecla.
În vederea determinării pierderilor de greutate şi zahăr care au ioc
în perioada depozitării se efectuează analize atât la începutul depozitării
cât şi la desfacerea silozului pentru livrarea sfeclei la fabricile de
61
prelucrare urmând a se determina pierderile ce au avut loc pe perioada de
păstrare.
Se realizează următoarele analize:
 greutatea probei;
 conţinutul în apă şi procentul de zahăr al sfeclei;
 conţinutul în substanţă uscată;
 zahărul invertit, conţinutul de rafinoză şi azot vătămător al sfeclei;
 conţinutul în zahăr al sucului etc;
Pentru prevenirea dezvoltării proceselor microbiologice şi deci a
reducerii pierderilor de zahăr în timpul păstrării, sunt necesare următoarele
măsuri:
- să se protejeze rădăcinile de sfeclă de vătămările mecanice (răni şi
lovituri) precum şi de fenomenele de veştejire;
- să nu se admită îngheţarea şi dezgheţarea rapidă a sfeclei;
- să se coboare temperatura de păstrare până la limite optime (1-3 0C);
să se elimine la timp prin aerare sau ventilare activă a masei de rădăcini,
căldura care se acumulează în procesul de respiraţie;
- să se elimine surplusul de umiditate artificială din masa de rădăcini;
- să se creeza reacţia alcalină a mediului prin tratarea sfeclei cu
carbonat de calciu;
- să se sorteze cu atenţie sfecla în scopul îndepărtării rădăcinilor
infectate şi vătămate din masa de rădăcini sănătoase, puse la păstrat pentru
timp îndelungat;
- să se elimine diferitele impurităţi (frunze de sfeclă, seminţe şi plante de
buruieni, etc).
INTREBĂRI
1. Păstrarea tuberculilor în condiţiile actuale se face în ?
2. Temperaturile optime de păstrare, în funcţie de destinaţia tuberculilor,
sunt ?
3. Umiditatea relativa a aerului din perioada păstrării trebui să fie ?
4. Depozitarea la sfecla de zahăr se poate clasifica ?
5. Temperatura de păstrare a sfeclei este ?
62
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR DE PLANTE

OLEAGINOASE
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,oleaginoase

Rezumat
La depozit se efectueaza receptia cantitativa si calitativa a semintelor.
Receptia calitativa are ca scop asigurarea cu produse corespunzatoare
standardelor in vigoare. Aceasta consta in ridicarea probelor si controlul
analitic al semintelor ce consta in efectuarea urmatoarelor determinari:
controlul organoleptic - examinarea aspectului si a culorii, aprecierea
mirosului si gustului semintelor; greutatea hectolitrica - cu ajutorul careia se
poate determina continutul de ulei al semintelor; determinarea corpurilor
straine - este necesara pentru stabilirea puritatii si continutului real in ulei,
care se raporteaza la semintele cu puritate; determinarea umiditatii
semintelor - se face pentru a verifica calitatea conform cu prevederile STAS
si pentru a stabili daca este necesara sau nu uscarea inainte de depozitare;
determinarea continutului de ulei - constituie cea mai importanta determinare
pentru industria de extractie a uleiului, deoarece de acesta depinde
randamentul de extractie a uleiului.
10.1Descarcarea si manipularea semintelor se face la depozit cu ajutorul
transportoarelor pneumatice si a celor mecanice.
Impuritatile existente in semintele de floarea soarelui sunt indepartate inainte
de depozitare prin operatia de precuratire. Aceasta operatie se executa in
vederea bunei pastrari a semintelor, impuritatile constituind un mediu
favorabil dezvoltarii microflorei si parazitilor care favorizeaza autoincingerea
si incalzirea semintelor. De asemenea aceste impuritati reduc spatiul de
pastrare.
Separarea semintelor (curatirea) se realizeaza pe urmatoarele principii:
diferenta de marime dintre impuritati si seminte; diferenta de masa specifica
dintre impuritati si seminte; diferenta de marime si greutatea specifica;
propietatile magnetice ale impuritatilor feroase.
63
10.2.Curatirea se realizeaza cu ajutorul siteor, ventilatoarelor si magnetilor.
Utilajele folosite sunt: vibroaspiratorul sagata, MIAB -ul.
10.3.Uscarea semintelor se impune din doua motive: in timpul pastrarii
semintele care prezinta umiditate mare se pot degrada si in timpul prelucrarii
creeaza dificultati de procesare.
Uscarea se poate efectua termic prin evaporare, sau prin vaporizare.
Umiditatea inainte de uscare este 10-15%, iar dupa uscare 6-9%. Instalatiile
folosite pentru uscare sunt: uscatorul rotativ sau coloana de uscare.
Pastrarea semintelor se realizeaza in magazii etajate si silozuri celulare.
Temperatura de pastrare este la inceputul depozitarii de aproximativ 300C,
aceasta scazand treptat. In timpul pastrarii se executa prefirarea cu ajutorul
aspiratoarelor cascada ale silozurilor.
Pe perioada pastrarii se urmareste ca temperatura din interiorul masei de
seminte sa nu depaseasca cu mai mult de 50C temperatura mediului
ambiant.
Semintele apartinand celorlalte specii din grupa (rapita, in, ricin) prezinta un
flux tehnologic de pastrare similar cu floarea soarelui cu urmatoarele
specificari:
În ceea ce priveşte păstrarea seminţelor de floarea-soarelui, trebuie să
amintim că o parte din formele actuale cultivate au pericarpul foarte subţire,
care poate fi vătămat la recoltarea mecanizată, rezultând multe seminţe
sparte sau decojite. De aici decurg dificultăţi de păstrare, din cauza instalării
mucegaiurilor, intensificării respiraţiei, accelerării unor procese enzimatice
sau de oxidare - neenzimatice. În timpul păstrării seminţelor de floarea-
soarelui au loc procese fiziologice biochimice, a căror intensitate este
determinată, în cea mai mare măsură, de conţinutul în umiditate din masa de
seminţe. În procesul de treierare, în masa de seminţe ajung resturi de
capitule, de tulpini şi alte corpuri străine, cu conţinut ridicat de umiditate, care
aduc prejudicii importante în păstrarea seminţelor. Acestea provoacă
fenomene de creştere a temperaturii, de încingere a seminţelor. În masa de
seminţe, acolo unde asemenea impurităţi se găsesc într-o proporţie
apreciabilă, se creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea
microorganismelor şi a insectelor, formându-se adevărate „cuiburi de
64
încingere”. Ele devin focare de încingere, care se extind în masa de seminţe.
În cuiburile de încingere, temperatura creşte mult, au loc uscarea şi
carbonizarea seminţelor, cu emanarea de gaze, care amplifică presiunea
locală. În depozitele în care se găseşte sămânţa în strat gros şi nu este
mişcată pot apărea fenomene de autoaprindere. Creşterea temperaturii
provoacă intensificarea proceselor biochimice din seminţe, care duc la
fenomenul de râncezire, cu repercusiuni asupra randamentului de extracţie a
uleiului şi a calităţii acestuia. Din aceste motive, este absolut obligatorie
condiţionarea seminţelor de floarea-soarelui înainte de a fi introduse la
păstrareÎn locurile de depozitare, spaţiile respective trebuie să fie prevăzute
cu canale şi ventilatoare, pentru a asigura aerarea activă. La păstrare, se
introduce sămânţa care are puritate mai mare de 96%, umiditatea sub 8%,
iar proporţia de seminţe vătămate şi decojite nu depăşeşte 2%. Sămânţa cu
conţinutul în umiditate mai mare de 8% se va depozita numai în magazii cu
canale şi ventilatoare pentru aerarea fortaţă. În situatia în care nu s-a realizat
puritatea de minimum 96%, sămânţa respectivă se curăţă, trecând-o prin sită
înclinată la 10-15 grade. Sitele vor avea orificii de diferite mărimi, astfel: sita
superioară, care va reţine impurităţile = 15-18 mm; sita mijlocie, care va
reţine sămânţa = 8-12 mm; sita inferioară, prin care trec impurităţile mici = 3
mm. În timpul păstrării seminţei, pentru a nu apărea fenomenul de
depreciere, aşa cum am prezentat mai sus, se efectuează controlul periodic
al temperaturii, al umidităţii şi al stării fitosanitare a seminţelor. Când se
constată creşterea umidităţii şi a temperaturii, se pun în funcţiune instalaţiile
de aerisire din dotare. Seminţele de floarea-soarelui se pot păstra, fără
degradări, timp de 6 luni, cu condiţia ca umiditatea din masa de seminţe să
nu depăşească 8%, iar temperatura, 18 grade Celsius. În situaţii speciale, se
poate folosi şi aerul încălzit, pentru diminuarea procentului de umiditate din
seminţe. Fabricile de ulei folosesc aer încălzit la 120-150 grade Celisus, pe
care-l trec prin masa de seminţe, ce se deplasează pe site înclinate şi care
scad umiditatea seminţelor până la 6%.
10.4.Rapita
Semintele de rapita sunt foarte mici (MMB= 3-5 g) si de aceea spatiile dintre
seminte sunt reduse si aerul patrunde foarte greu intre ele. Daca se
65
depoziteaza la un procent mai ridicat de umiditate, loturile de rapita se incing
rapid si mucegaiesc, semintele se lipesc intre ele si formeaza bulgari
compacti.
De aceea, loturile de rapita se pastreaza in strat foarte subtire, de cel mult 10
cm, se lopateaza frecvent cu lopeti de lemn, iar, pentru evitarea incingerii se
amesteca de la inceput cu paie, pentru a crea spatii mai mari intre seminte.
10.5.Inul
Datorita continutului de substante mucilaginoase din seminte. Acestea sunt
foarte higroscopice si in contact cu apa isi maresc volumul.
Se pastreaza in spatii uscate, hidroizolate, protejate impotriva umiditatii
atmosferice.
Semintele de in depozitate in vrac, formeaza o masa compacta si nu se
admite depozitarea intr-un strat mai gros de 1,5 m.
Umiditatea semintelor este redusa de 8%, semintele uscandu-se artificial.
Durata de pastrare este limitata la 1 an.
3.Ricinul
Semintele de ricin, datorita continutului de ricinina se pastreaza in spatii
repartizate special pentru ricin. Nu se pastreaza impreuna cu alte specii.
Inainte de depozitare este necesara uscarea semintelor, intrucat la recoltare
acestea au o umiditate mare, multe seminte se sparg la treierat, iar altele
sunt verzi sau au coaja fisurata.
Reducerea umiditatii se face prin aerare naturala (depozitare in strat subtire
si lopatare frecventa). La uscarea artificiala semintele calde se lipesc de
piesele si peretii instalatiilor de uscare, iar curatirea este greoaie.
De asemenea, in operatia de curatire, manipulare si uscare, instalatiile se
impregneaza cu ulei si praf de ricin, de aceea trebuie acordata atentie
deosebita curatirii acestora.
Umiditatea de pastrare este de 8% iar durata de pastrare este limitata la un
an.
INTREBĂRI
1 Păstrarea seminţelor de floarea soarelui se face la umiditatea de ?
2.Semintele de in pentru ulei datorită conţinutului se pastreaza la umiditatea de

66
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR TEXTILE.
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,textile

Rezumat
În urma prelucrării tulpinilor se obţin fibre liberiene de mare valoare
pentru industria textilă. Din aceste fibre se fabrică pânză pentru
îmbrăcăminte dar şi pentru ţesături cu destinaţie industrială: sfoară, pânză de
saci, prelate, plase de pescuit etc.
Resturile rezultate în urma prelucrării tulpinilor, de exemplu puzderia
care reprezintă 65-70% din greutatea tulpinilor, se folosesc la fabricarea
hârtiei, pentru materiale de construcţii termoizolante, în industria chimică la
fabricarea furfurolului etc.
11.1.Păstrarea fibrelor de in si canepă
Creşterea considerabilă din ultimele decenii a producţiei de fibre
sintetice nu diminuează importanţa fibrelor textile vegetale de in şi cânepă,
produsele obţinute din acestea având însuşiri specifice.
Adăugarea unor fibre sintetice la fibrele de in, a condus la realizarea
unor ţesături cu însuşiri fizico-mecanice deosebite.
Lungimea tulpinilor, diametrul acestora, culoarea, sunt factori
hotărâtori de care depinde calitatea fibrelor.
Cu cât tulpinile sunt mai lungi şi mai subţiri, cu atât ele produc o
cantitate mai mare de fibre. De exemplu, în funcţie de grosimea tulpinii,
conţinutul de fibre la in reprezintă: la tulpinile subţiri 35%, la cele cu
grosime mijlocie 30% şi la cele groase 24% din greutatea tulpinilor.
Lungimea tehnică (de la colet şi până la prima ramificaţie) este foarte
importantă, din această porţiune a tulpinii obţinându-se fibrele cele mai
valoroase.
Culoarea tulpinilor depinde de gradul de maturitate, condiţiile de
creştere, starea vremii din perioada recoltării, condiţiile de păstrare, atacul de
dăunători şi micoze etc.
67
Tulpinile de in şi cânepă de culoare galbenă sau galben-verzuie sunt
considerate normale sub aspect calitativ.
Culoarea brună-închis şi pătată apare când recoltarea se execută cu
întârziere, tulpinile au fost păstrate timp îndelungat în câmp, pe timp ploios
şi au fost atacate de micoze. La aceste tulpini randamentul la prelucrare şi
calitatea fuiorului sunt mult diminuate.
Culoarea verde arată că plantele au fost recoltate prea timpuriu.
Tulpinile cu culoare verde şi cu diametrul mare denotă că s-au cultivat pe
terenuri fertilizate cu doze mari de azot. Randamentul de prelucrare al
acestora este mic iar fibrele au rezistenţă redusă.
Celuloza imprimă fibrelor şi ţesăturilor rezistenţă la rupere,
flexibilitate şi elasticitate, rezistenţă la uzură, higroscopicitate şi luciu.
Conţinutul de celuloză în fibra de in ajunge la 80-84%, iar în fibra de
cânepă la 70-77%.
În urma prelucrării primare a tulpinilor de in şi cânepă rezultă
tulpinile topite, din care se separă fibrele.
Cea mai mare cantitate de fibre cu rezistenţă bună se obţine din tulpini
cu o umiditate de 12%.
Tulpinile topite, prelucrate la maşinile de zdrobit şi meliţat, în
consecinţă, trebuie să aibe o umiditate cuprinsă între 10-14%. Când tulpinile
au umiditate mai mare de 17-18% se impune uscarea acestora, până la 10-
14% umiditate, fie în aer liber, fie în uscătoare.
Nu se admite uscarea exagerată, până la umiditatea de 6-7%
deoarece fibrele devin afinate, grosiere, sfărâmicioase, iar randamentul
scade cu 2-3%.
Tulpinile uscate se expediază pentru prelucrare sau se depozitează
în şire dreptunghiulare, late de 5-6 m, lungimea de 12-15 m şi înălţimea de 7-
8 m.
Greutatea unui metru cub de tulpini topite de in este de circa 60 kg, iar
la tulpinile netopite de circa 80 kg.
Cu ajutorul maşinilor de zdrobit se separă fibrele de celelalte părţi ale
tulpinii, obţinându-se fuiorul brut şi puzderia. Fuiorul brut se prelucrează cu
maşinile de meliţat, obţinându-se fibra tehnică meliţată.
68
Fibrele lungi formează fuiorul, iar fibrele scurte formează câlţii. Înainte
de expediere fibrele meliţate-fuiorul este supus procesului de pieptănare cu
ajutorul unor piepteni speciali sau cu maşini de pieptănat.
Principalele însuşiri care caracterizează calitatea fibrelor, sunt
rezistenţa la rupere, fineţea şi catifelarea, lungimea, culoarea, conţinutul de
puzderie s.a.
Tulpinile de in netopit şi tulpinile topite sunt livrate la fabrici în
partide. În acest scop, partidele trebuie în prealabil pregătite şi anume:
sortate din nou după lungime, grosime şi culoare şi legate în snopi cu
diametrul de cel mult 17 cm, adică să fie omogene.
Aprecierea calităţii partidelor se face pe baza unei probe medii,
formată din 10 snopi, extraşi la întâmplare în cazul partidelor de in netopit şi
din 20 de snopi la partidele formate din in topit.
Cantitatea de fibră obţinută oscilează între 15-20% la in şi 16-25% la
cânepă din greutatea tulpinilor uscate puse la topit. Din cantitatea totală de
fibre rezultată la in, 30-50% reprezintă fuior şi 50-70% câlţi iar la cânepă
60% fuior şi 40% câlţi.
Câlţii formaţi din fibre neîncâlcite şi un procent ridicat de impurităţi
sunt trecuţi prin maşini speciale numite "înobilatoare de câlţi".
Fuiorul se sortează pe mese, în camere cu lumină nordică, de
muncitori specializaţi. Dacă fuiorul nu este sortat, rezultă la filat un procent
mic de fibră, multe ruperi, iar la albit, o albire neomogenă.
După sortare, fuiorul se presează în baloturi de 25 kg la in şi de 50 kg
la cânepă.
Fuiorul sortat şi balotat se pune în camere cu umiditatea de minim
70%, pentru "odihnă", respectiv se îmbunătăţeşte prin păstrare calitatea
fibrelor.
Alte plante de la care se obţin fibre textile:
-Iuta (Corchorus capsularis L, Corchorus olitorius L.) are un
conţinut de 21-24% fibre textile din greutatea tulpinilor;
-Ramia (Boehmeria nivea Hook), conţine 30-40% fibre localizate în
tulpină;
69
-Chenaful (Hibiscus cannabinus L), are un conţinut în tulpină de 16-
19% fibră;
-Cânepa de Manila (Musa textilis Nee), conţine fibre în teaca
frunzelor, un hectar asigurând peste 1 t fibre uscate;
-Sisalul (Âgave sisalana Perr.) asigură 1-1,5 t/ha fibre în frunze; -Inul
de Noua Zeelandă (Phormium tenax L.), conţine fibre textile în frunze.
-Capok (Ceiba petandra L), arbore tropical de 30 m înălţime. Fibra
este produsă de sămânţă, producţia ajungând la 30-35 kg pe copac.
Seminţele au 20-24 % ulei semisicativ.
Alte specii din fam. Bombacaceae care se utilizează în industria
textilă: Adansonia digitata; Bombax heptaphyllum; Bombax carolinum;
Bombax pubescens; Ochroma lagopus s.a. Fibrele la aceste specii sunt
produse de pereţii interni ai capsulelor şi poartă în general denumirea de
Capok.
11.2. Păstrarea fibrelor de bumbac
Recolta de bumbac obţinută în câmp, formată din seminţe acoperite cu
fibre de lungimi şi fineţe diferită, poartă denumirea de bumbac brut.
În consecinţă, în vederea utilizării, fibra se separă de seminţe
obţinîndu-se două grupe de materie primă: fibre şi seminţe oleaginoase.
Bumbacul brut conţine o serie de impurităţi cum sunt: resturi de
frunze, bractee, bucăţi de valve din capsule, praf, nisip. În funcţie de
procentul de impurităţi şi umiditate se încadrează pe clase de calitate.
Condiţia principală de care depinde păstrarea bumbacului brut o
reprezintă umiditatea. În cazul unei umidităţi ridicate, apare fenomenul de
încingere, care conduce la îngălbenirea fibrei, diminuarea rezistenţei şi
alterarea seminţelor.
Păstrarea de lungă durată a bumbacului brut este admisă numai dacă
umiditatea nu depăşeşte limita admisibilă, în prima fază de 14%, apoi de
10%.
În magazii bumbacul brut se întinde uniform pe suprafaţa pardoselii şi
se afânează, într-un metru cub de capacitate utilă intrând 150-160 kg.
În timpul păstrării se urmăreşte temperatura. Pentru ventilaţie şi
simplificarea verificării uscării, în masa bumbacului aflată la păstrare se
70
execută tuneluri înalte de circa 1,5 m şi late de 0,5 m, la o distanţă de 7-8 m
între ele.
Într-o etapă următoare se execută separarea fibrelor de seminţe în
staţii prevăzute cu maşini pentru egrenare.
Separarea lintersului de pe seminţe se execută cu maşini de
delinterare care sunt montate la fabricile de ulei.
Prelucrarea primară a bumbacului brut se încheie prin presarea şi
ambalarea fibrelor în baloţi cu o greutate de 150-220 kg. Presarea se
execută cu prese hidraulice şi mecanice.
Baloturile de fibre se ambalează în pânză de cânepă-iută, se leagă cu
sârmă sau cu bandă de oţel. După ambalare se expediază la fabricile de
filatură.
11.3.Calitatea fibrelor se stabileşte pe bază de analize referitoare
la: maturizare, rezistenţă (lungimea de rupere, fineţe), grosime , umiditate şi
corpuri străine. Pe baza însuşirilor exterioare se execută şi un examen
organoleptic
INTREBĂRI
1 . Conţinutul de celuloză în fibra de in și cânepă poate ajunge ?
2.Condiţia principală de păstrarea bumbacului brut o reprezintă ?
71
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA TUTUNULUI ŞI A

HAMEIULUI
Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,tutun ,hamei

Rezumat
Imediat după recoltare, conurile de hamei au un conţinut de apă ridicat,
de 75 - 82%, iar pentru păstrare este necesar ca acest conţinut de apă să fie
redus la 10,5 -11,5%.
Procesul de uscare a conurilor de hamei presupune acordarea unei
atenţii deosebite prevenirii pierderilor de răşini moi şi uleiuri volatile ce pot
apărea.
12.1.Păstrarea hameiului
Condiţionarea hameiului ridică problema evitării pierderilor de lupulină
care au loc în timpul manipulării, având în vedere că se sfarmă cu uşurinţă.
Pentru evitarea acestui neajuns imediat după uscare conurile sunt
introduse in camere de climatizare sau tuburi aşezate în continuarea
uscătoarelor in care umiditatea aerului se situează în jurul valorii 70%
până când conurile ajung la o umiditate de 11 - 13%.
O altă metodă folosita pentru creşterea umidităţii conurilor o
constituie aşezarea lor sub forma unor grămezi de 1 - 1,5 m, timp de 2-3
săptămâni, în care conurile absorb apă din mediul înconjurător şi ajung la 11 -
13% umiditate.
În vederea măririi perioadei de păstrare şi a calităţii conurilor de hamei
pentru asigurarea unei culori gălbui, premergător ambalării acestea se supun
unui tratament cu sulf în camerele de sulfitare prin arderea florii de sulf.
Aşezarea conurilor se face pe plase de sârmă, în straturi de 100 cm şi se ard
câte 100 g sulf pentru fiecare 100 kg de conuri uscate. Timpul de acţionare
este 1 0 -15 ore.
Ambalarea definitivă în vederea păstrării se face în saci sau baloturi.
Conurile de hamei sunt presate cu ajutorul unor prese manuale sau hidraulice,
greutatea unui balot putând fi cuprinsă după caz între 100 şi 250 kg.
72
Păstrarea se realizează în încăperi curate, uscate, cu temperatura
menţinută la nivel constant de 2 - 3 °C, situaţie în care calităţile conurilor de
hamei rămân neschimbate timp de un an.
12.2.Conservarea hameiului prin refrigerare
Prin procesul de uscare, chiar dacă se respectă parametrii optimi de
temperatură şi de durată, conurile de hamei, suferă unele transformări
negative, privind însuşirile brasicole. Sub influenţa căldurii, o parte din
răşinile moi se transformă în răşini dure, fără valoare amară şi se
volatilizează o parte din uleiurile esenţiale. Pentru eliminarea acestor
neajunsuri s-a emis ideea conservării conurilor proaspete (crude), prin
refrigerare.
Metoda refrigerării consta în păstrarea conurilor proaspăt culese în
spaţii cu o temperatură de - l 7° C până la -23°C, unde se pot conserva un
timp mai îndelungat. Cercetările întreprinse în Cehoslovacia la Institutul de
Cercetări pentru Cultura Hameiului din Zatec, începând din anul 1978 de
către FRIC şi MAKOVEC (1991), au condus la rezultate încurajatoare. S-a
demonstrat că temperatura negativă cuprinsă între -17°C şi -23°C, hameiul
poate fi păstrat, fără pierderi, mai mult de un an. Pentru reducerea
volumului de conuri proaspete, autorii au conceput şi realizat presarea şi
ambalarea în saci de polietilenă, vidaţi, reducând volumul la 20%. Autorii
menţionaţi arată că la hameiul refrigerat valorile amare se conservă mai
bine, permiţând reducerea dozei de hameiere cu circa 30% faţă de doza de
hamei uscat.
Conservarea hameiului proaspăt, prin refrigerare, necesită studii
aprofundate cu privire la consumul de energie, fiind ridicat şi puţin probabil
să intre în circuitul pentru export.
12.3.Calitatea conurilor de hamei - este data de mai mulţi factori
printre care enumerăm: culoarea conurilor (care poate fi aurie, gălbuie, gălbui -
roşietică, verzuie sau brună), conţinutul în lupulină, conţinutul în substanţe amare
(dat în principal de acizii amari alfa), intensitatea aromei, mirosul, etc.
În mod practic aprecierea calităţii conurilor de hamei se face
organoleptic la 100 de conuri luând în considerare următoarele aspecte:
gradul de uniformitate al conurilor, forma, lungimea şi lăţimea conurilor,
73
culoarea, luciul, fineţea bracteelor, gradul de umiditate. Examinarea se
face pe hârtie albastră.
Sunt considerate conuri de calitate superioară cele care au
lungimea cuprinsă între 2,5 şi 3.5 cm şi o culoare gălbui - aurie sau gălbui
- roşietică cu luciu mătăsos, cu ax fin, subţire (I.I. Popescu şi colab., 1975).
Numărul şi fineţea bracteelor constituie alte caractere care sunt
apreciate Ia conurile de calitate superioară.
Cu cât sunt mai multe bractei acestea sunt mai fine, au mai multe
glande secretoare de lupulină, iar conurile sunt mai închise. .
În categoria conurilor lipsite de calitate intră conurile de culoare
verzuie ( recoltate prea de timpuriu sau păstrate în condiţii improprii ) şi
brune ( cu un conţinut sărac în lupulină ), cu miros de usturoi, mucegai
sau fân, fără luciu, etc.
În comerţul cu hamei calitatea şi preţul acestuia se apreciază pe baza
unui complex de criterii organoleptice, principalele fiind: culoarea conurilor şi
lupulinei, integritatea, mărimea şi densitatea acestora, puritatea fizică, aroma
şi mirosul străin, atacul de boli şi dăunători, precum şi prezenţa sau absenţa
seminţelor în con. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune un accent
tot mai mare pe însuşirile chimice ale hameiului, respectiv pe conţinutul în
substanţe amare şi structura acestora, precum şi conţinutul în apă.
În România, bonitarea se face pe baza criteriilor organoleptice şi
chimice.
Criteriile organoleptice sunt: mărimea, uniformitatea, culoarea,
integritatea, puritatea fizică, culoarea lupulinei, starea fitosanitară şi aroma,
iar criteriile fizico-chimice sunt umiditatea şi conţinutul în acizi amari alfa.
12.4.Preparate şi extracte de hamei folosite în industria berii
Hameiul se poate folosi în industria berii ca atare - în doze de 150 -
450 g/hl de must - sau sub forma unor preparate sau extracte. Cele mai
des folosite preparate sunt:
 pulberi normale - rezultate din măcinarea conurilor
uscate la 5-8% umiditate;
 pulberi concentrate - care se obţin din eliminarea
parţială din conuri a rahisului şi bracteelor;
74
 granule de hamei - rezultate din măcinarea conurilor de
hamei şi presarea pulberii în matriţe speciale;
Din cadrul extractelor de hamei ce se obţin din conurile măcinate
de hamei cu ajutorul unor solvenţi de tipul tricloretilena sau hexan, mai
importante sunt următoarele:
 extractul standard - se obţine prin amestecarea
extractului raşinos cu extractul taninos;
 extractele izomerizate - cu un conţinut ridicat de acizi
amari;
 pulberile de extract - realizate din amestecarea
extractului răşinos cu preparate stabilizatoare de must;
În ultimul timp, folosirea preparatelor sau extractelor de hamei în locul
conurilor întregi este o metoda tot mai uzitată datorita avantajelor realizate
: un randament de extracţie a substanţelor amare superior, o mai bună
conservare a substanţelor amare, uşurinţa folosirii în timpul procesului
tehnologic de fabricare a berii şi nu în ultimul rând reducerea spaţiilor de
depozitare.
12.5. Păstrarea tutunului
Dospirea şi uscarea sunt fazele aceluiaşi proces tehnologic, care se
execută în unităţile cultivatoare şi care, datorită importantelor transformări
calitative ce se petrec în frunze, influenţează determinant calitatea industrială
şi fumativă a tutunului.
Dospirea reprezintă prima fază a procesului şi vizează degradarea
clorofilei, culoarea frunzelor devine galbenă, brună sau roşie.
În paralel cu degradarea cloroplastelor, frunzele, fiind viabile, îşi
continuă procesele de respiraţie, are loc hidroliza amidonului până la
formarea hidraţilor de carbon solubili (predominant glucoză) şi proteoliza
parţială a substanţelor proteice de rezervă, mărindu-se conţinutul în
aminoacizi liberi.
Faţă de 80-85% apă la recoltare, conţinutul se reduce la numai 60-
65% apă la terminarea dospirii.
Dospirea şirelor legate pe gherghefuri, rame sau cărucioare se face în
magazii cu posibilităţi de ventilaţie sau chiar afară, condiţiile optime fiind
75
apreciate pentru temperatură – intervalul de la 25-300C, iar umiditatea
relativă de 80% (la tutunurile cu foaia mare umiditatea relativă recomandată
este de 70-80%, iar temperatura de 320C.
Se consideră că dospirea este încheiată când 1/3 din suprafaţa
frunzelor s-a îngălbenit la tutunul pentru ţigarete, ceea ce la soiurile orientale
are loc vara după 1-2 zile, la cele semiorientale după 2-3 zile, iar la restul
grupelor de soiuri după 4 zile.
Frunzele etajelor inferioare dospesc mai repede comparativ cu cele de
vârf, observaţie valabilă şi pentru frunzele produse în anii ploioşi sau pe
soluri sărace, în comparaţie cu anii secetoşi sau cu materialul provenit de pe
soluri fertile, la care dospirea se prelungeşte.
12.6.Uscarea frunzelor
Cuprinde patru etape:
1. Extinderea culorii galbene pe întreaga suprafaţă a
frunzei;
2. Fixarea culorii;
3. Uscarea limbului foliar;
4. Uscarea nervurii mediane a frunzelor.
Cea mai importantă etapă este considerată fixarea culorii, moment în
care conţinutul de umiditate al frunzelor ajunge la 20-25%.
12.7.Metodele de uscare practicate sunt:
 Uscarea pe cale naturală (la soare, la umbră sau la curenţii de
aer);
 Uscarea cu căldură artificială;
 Uscarea mixtă.
Uscarea la soare se practică la tutunurile pentru ţigarete, mai puţin
soiurile de tip Virginia (A. SALONTAI, 1979) şi Burley. Pentru aceasta,
şirurile cu frunze se fixează pe gherghefuri mobile, afară, cu posibilităţi de a fi
adăpostite pe timp de ploaie sau noaptea. Gherghefurile se ţin afară la soare,
distanţate, pentru a asigura circulaţia aerului, iar noaptea sau pe timp de
ploaie se adăpostesc în şoproane, pentru a le feri de picăturile de rouă sau
ploaie care înnegresc frunzele.
Calitatea materialului uscat la soare este dependentă de condiţiile
76
climatice, în anii secetoşi se obţin tutunuri deschise, cu nuanţe verzi-brunii iar
în anii umezi se obţin tutunuri de culoare roşie sau brună.
Cele mai bune rezultate se obţin în solarii unde se obţin tutunuri
colorate uniform în galben şi într-un interval de timp mai redus cu 3-5 zile.
Uscarea la umbră şi curenţi de aer se practică pentru tutunurile
destinate ţigărilor de foi (culoarea dorită fiind brună) cât şi pentru tutunurile
de tip Burley, la care se urmăreşte obţinerea culorii roşie-cărămizie şi
menţinerea elasticităţii şi fineţii ţesutului.
Uscătoriile se construiesc din cărămidă, chirpici sau scândură, cu
lăţimea de 6 m şi înălţimea de 5-6 m, prevăzute cu geamuri laterale şi
deschideri în acoperiş, pentru ventilaţie. Durata uscării este de 4-6 săptămâni
la temperatura de 32-350C şi umiditatea relativă de 85-95% (care se va
diminua la 80-90% în cazul unor temperaturi mai scăzute) şi de numai 65-
70% în cazul soiului Burley.
Uscarea la căldură artificială, specifică tutunurilor Virginia, se

realizează în uscătorii speciale, prevăzute cu instalaţii de încălzire şi
ventilaţie.
Prin această metodă se obţine cca. 50-70% foi de calitatea I, faţă de
numai 10-12% în cazul uscării naturale (A. SALONTAI, 1979).
Întregul proces de dospire şi uscare artificială durează 96-120 ore, în
funcţie de caracteristicile tutunului şi condiţiile de uscare.
77
Uscarea mixtă se realizează vara şi constă în dospirea naturală a
frunzelor şi uscarea lor cu căldură artificială, ceea ce măreşte randamentul
uscătoriilor la 30-40%.
12.7.Prelucrarea şi păstrarea tutunului uscat

Păstrarea tutunului, după uscarea completă a frunzelor şi până la
sortarea în vederea predării, se face în magazii uscate.
Pentru depozitare se formează legături (evenghiuri) din 4 şire la
tutunurile cu frunza mare, 6 şire la cele cu frunza mijlocie şi 8 şire la
tutunurile cu frunza mică.
Evenghiurile se îndoaie şi se agaţă în cuie, cârlige sau şipci, astfel
încât să fie la o distanţă de minim 50 cm faţă de pardosea sau zidurile
laterale şi cu culoare de circulaţie din 4 în 4 m, pentru verificarea păstrării.
Deoarece în timpul depozitării se uniformizează culoarea foilor prin dispariţia
nuanţelor verzi, se recomandă ca evenghiurile formate din foi mai
consistente cât şi cele din foi cu nuanţe verzui să fie aşezate înspre mijlocul
stivei.
Toate manipulările se impun a fi făcute cu deosebită atenţie pentru a
preveni zdrobirea foilor, deoarece tutunul uscat are un conţinut de numai 7-
10% umiditate şi nu trebuie să depăşească 12%, umiditatea relativă optimă
din magazii este de 60-65%.
12.8.Clasarea tutunului
În vederea clasării se procedează la ridicarea conţinutului de umiditate
al foilor la 14-16%, prin deschiderea ferestrelor magaziilor.
La clasarea tutunului se are în vedere: culoarea, consistenţa,
integritatea, gradul de deprecieri mecanice, starea fitosanitară, miros, corpuri
străine şi starea de umiditate.
Frunzele alese pe clase, se aşază în stosuri (10-15 frunze întinse şi
nelegate la tutunurile cu foaia mare şi 20-25 frunze la cele cu foaia mică) în
păpuşi (15-25 frunze întinse, aşezate faţă la dos şi legate la bază, cu rafie
sau pănuşi de porumb) sau în fascicule (10-15 frunze neîntinse şi legate cu
foaia îndoită sub formă de panglică) la tutunurile inferioare.
78
Tutunul astfel ales se păstrează în încăperi răcoroase şi uscate,
aşezat în ,,baschii” sau stive, formate din păpuşi, fascicule sau stosuri,
aşezate pe două rânduri, cu vârfurile suprapuse cca. 1/3 din lungimea
frunzelor şi cu cotoarele spre exterior, iar înălţimea să nu depăşească 50 cm.
Pe parcursul păstrării se verifică periodic şi se remaniază dacă se
constată ridicarea conţinutului de umiditate.
12.9.Ambalarea tutunului
Se face în cel mult 2 zile înaintea predării, în teancuri sau baloturi.
Teancurile au lungimea maximă de 90 cm, lăţimea dependentă de
lăţimea foilor aşezate pe două rânduri, prinse în stinghii de lemn
dreptunghiulare, suprapunându-se pe 1/3 din lungimea şi greutatea de până
la 40 kg.
Baloturile sunt învelite în pânze, aşezarea foilor fiind identică ca şi la
teancuri, cu o greutate de 20-30 kg.
12.10.Producţia
La soiurile orientale este de 10-15 q/ha, iar la soiurile de tip Virginia şi
la cele de larg consum de 20-25 q/ha, foi uscate.
INTREBĂRI
1 . Umiditate de păstrare a conurile de hamei este ?.
2.Enumerați factori care dau calitatea conurilor de hamei ?
3. Câte etape cuprinde uscarea frunzelor de tutun ?
4. Cum se face ambalarea tutunului ?
79
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE

SI AROMATICE
Cuvinte cheie : recoltare condiționare,plante medicinale

Rezumat
De la plantele medicinale se recoltează organe diferite: rădăcini, bulbi,
tuberculi, frunze, herba, flori, seminţe, coji, etc.
Este imperios necesar să se cunoască momentul optim de recoltare
pentru a obţine un produs cu conţinut ridicat de principii active, la nivelul
solicitat de industria farmaceutică.
Stabilirea conţinutului în principii active şi compoziţia lor se face pe
baze de analize chimice sau biologice.
Este demonstrată la fiecare specie variaţia conţinutului de principii
active în funcţie de organele folosite, vârsta plantei, condiţiile climatice din
cursul anului şi chiar ale zilei în care se face recoltarea.
La recoltarea diferitelor organe Evdochia Coiciu şi G. Racz, 1962
precizează că se va ţine seama de următoarele măsuri generale:
1. rizomii, rădăcinile, bulbii, tuberculii şi cojile se recoltează când
planta respectiva se găseşte în perioada de repaus, toamna târziu, sau
primăvara timpuriu, înainte, de a porni vegetaţia;
2. părţile aeriene ale plantei sau frunzele se recoltează la începutul
butonizării sau la înflorire;
3. inflorescenţele şi florile se recoltează înainte de înflorirea completă;
4. fructele şi seminţele se recoltează aproape de maturitatea deplină.
13.1.Recoltarea părţilor supra terestre se va face numai în zile cu
soare şi după ce s-a ridicat rouă de pe plantă. Este bine ca recoltarea să se
facă pe timp stabil, fără ploi, sau în ultimele 2—3 zile înainte de recoltare să
nu fi plouat. La unele plante s-a observat că ploile spală principiile active de
pe frunze. Multe glicozide, uleiuri esenţiale etc, se formează în cantităţi mai
mici în zilele fără soare.
80
La fiecare specie este necesar de a se stabili precis momentul optim de
recoltare, dar uneori apariţia unei boli sau a dăunătorilor grăbeşte
recoltarea. Epoca de recoltare pentru fiecare specie se găseşte în anexă.
13.2.Condiţionarea primară, uscarea, controlul preliminar, ambalarea,
precum şi modul de păstrare influenţează puternic calitatea materiei prime
vegetale.
Materia primă care nu se prelucrează imediat după recoltare se usucă pe
cale naturală la soare la produsele care conţin alcaloizi şi materii tanante sau la
umbră, pentru cele mai multe produse.
La soare se mai pot usca şi unele flori, de pildă cele de muşeţel,
piretru, lumânărică. Uscarea se face pe prelate, sau mai bine pe rame
speciale de uscat, întinse pe pământ sau aranjate în stive.
Oricare ar fi posibilitatea de uscare, trebuie să se asigure o aerisire
perfectă, o bună încălzire şi curăţenie desăvârşită. Cele mai bune sunt
podurile acoperite cu tablă sau cu ţiglă, în care se realizează temperaturi
mult mai ridicate decât cele de afară; nu se admit încăperile sau
ustensilele cu miros particular., Dacă se usucă concomitent material diferit,
de mai multe specii, se vor lua măsuri de precauţiune pentru a nu se
amesteca.
Epoca de recoltare la plantele medicinale şi aromatice.
Epoca de recoltare
(Evdochia Coiciu şi G. Racz, 1962)
Condiţii de
Epoca
puritate
Produsu de
Usca Randam Umidit Cenu Ambala
Specia l recolt
re ent ate şă rea
brut are
max.% max.
(luna)
%
1 2 3 4 5 6 7 8
Achillea Herba VI-IX Umb 4 13* 15* SII
millefolium Millefoli VI-IX ră 6 13** 9** B
81
L. Flores - SII
Millefoli
Aconitum Tubera VIII-IX 40- 3 13* 6* SI
napellus L. Aconiti 50
0C
Acorus Rhizom VI-VII 50 3 12* 6* SI

calamus L. a 0C
Calami
Adonis Herba IV-V Umb 5 13* 10* B
vernalis L. Adonis ră SII
sau
50-
60
0C
Aesculus Cortex V - 3 - - SII

hippocastan Aesculi X - SI
umL. Semen
Aesculi
Agrimonia Herba VI-VIII 4 - - B
eupatoria L. Agrimon Umb SII
iae ră
sau
40
0C
Agropyron Rhizom III-IX- -- 2,5 12* 4* B

repens (L.) a X SII
Beauv Gramini
s
Althaea Radix VII 35 3-4 14* 7* BII, SII
officinalis L. Althaea V-VIII 0C 5 14* 16* B, SI,
e V-VIII umbr 7 - - SII
Folia ă H
Althaea sau
82
e 500C
Flores -
Althaea
e
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Althaea rosea Flores VI-X Umbră 5-6 16* - L, H
(L.) Cav. Malvae sau 70
arboreae 0C
Angelica Radix III-IX 40 0C 4-5 14* - SI

archangelica Angelica
L.
Anthemis Flores VI-VII Umbră 5 - 8 L
nobilis L. Chamomillae sau
romanae 300C
Articum lappa Radix II-III 60-65 0C 4-5 13 - SI
L. Bardanae X-XI
Arctostaphylos Folia Uvae VIII-IX umbră 4,5 12* 4* -
uvaurus (L) ursi
Spr.
Aristolochia Herba
clematititis L. Aristolochiae V-VI - 6 - - SII
Radix
Aristolochiae IV S, L
Arnica Flores VI-VII Umbră 6 13* 9* SII
montana L. Arnicae sau 55- - - B,
Herba 600C SII
Arnicae
Artemisia Herba VI-VIII umbră 3-6 15* 15* B,
absinthium L. Absinthii SII
Artemisia Herba VI-VIII Umbră 3-5 - - SII
dracunculus L. Dracunculi sau 30-
83
40 0C
Artemisia Flores VIII-IX - 3-5 - - SII
maritima L. Artemisiae
maritimi
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Asarum Rhizoma VIII umbră 4-5 - - SI
europaeum Asari III-V 5 - - SII
L. Herba Asari
Asperula Herba IV-VI umbră 5-6 - - SII
odorata L. Asperulae
Atropa Radix
belladonna Belladonnae IX-XI 50-60 0C 3-4 13* 7* B,
L. Folia SI
Belladonnae V-VII 40-60 0C 5-7 13* 16*
B,
SI
Berberis Radix II-III - -3 - - SI
vulgaris L. Berberidis X-XI
Betula Folia IV-VI 20-30 0C 2-5 - 5 B,
verrucosa Betulae SII
Ehrh.
Borago Herba VI-VII - 6-10 - - SII
officinalis L. Boraginis
Brassica Semen
nigra (L) Sinapis VII- - 1,2 12* 5* SI
Koch et nigrae VIII
Brassica Semen - 1,2 12** 5** SI
alba Boiss Sinapis alba VII-
VIII
Bryonia alba Radix IV-X umbră 3 - - SI
L. et Bryoniae
84
Bryonia
dioica L.
Calendula Flores VI-VIII Umbră 4-6 14* 10** L, H
officinalis L. Calendulae sau 35
0C
Cannabis Herba VII - 5 - - -

sativa L. Cannabis
Capsella Herba V-VII umbră 5 13* 10** B,
bursa Bursae SII
pastoris L. pastoris
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Capsicum Fructus VIII-IX - 2-3 12* 10* SI
annuum L. Capsici
Carthamus Flores VII-IX - 7 13* - H
tictorius L. Carthami
Carum Carvi : Fructus VI umbră 1,2 12* 8* H,
Carvi SI,
H/SI
Centaurea Flores VI-VIII umbră 6-8 14* - L, H
cyanus L. Cyani
Centaurium Herba VI-VII umbră 4-5 12* 8* B, S,
umbellatum Centaurii H
Gilib.
Cerasus avium Stipites VI-VII - 2,5 - - B,
(L.) Cerasorum SII
Cetraria Lichen VI-VIII - 1,5 10* 3 B,
islandica (L.) Islandicus SII
Ach
Chelidonium Herba
majus L. Chelidonii IV-V - 5 14* 15* B,
85
Radix SII
Chelidonii III-IV - 3
SI
Chenopodium Herba V-VIII 30-40 5 - - SII
ambroisioides L. Chenopodii 0C
Chrysanthemum Flores V-VI La 4-5 12* 8* L, H

cinerariaefolium Pyretri soare
(trev.) Vis
Cichorium Radix II-III; - 3 - - B,
intybus L. Cichoriae X-XI - 5 - - SI,
Herba VII- SII
Cichoriae VIII SII
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Claviceps Secale VI- 40 0C 1,2- 8* 4* H/SI
purpurea Cornutum VII 1,4 11*
Tul.
Cnicus Herba VI- - 6,8 14* 10* B, SII
benedictus Cardui VII
L. benedicti
Colchicum Bulbus VII- - -3-5 SI
autumnale Colchici X 1,2 - 6 H/SI
L. Semen V-
Colchici VII
Convallaria Folia IV- Umbră 5-7 - - B
majalis L. Convallariae VI sau SII
peste
60 0C
Coriandrum Fructus VII - 1,2 12* 7* H, SI
sativum L. Coriandri
Crataegus Flores V-VI - 6 - 9* L, H
monogyna Crataegi
86
L. et Fructus VII- - 3-6 - - H, SI
Crataegus Crataegi VIII - 5,5 - - SIICynara
oxyacantha Flores V-VI scolimus
L. Crataegi L.
cum folio
Cynara Folia VI- umbră 5 - - SII
scolimus L. Cynarae IX
Datura Folia VI- Umbră 6-7 13* 20* B, SI
stramonium Stramonii IX sau 40-
L. 60 0C
Delphinium Flores VI- - 7 - - L, H
consolida L. Calcatripae VII
Digitalis Folia V-VI 18-20 5-6 12* 13** B, L
lanata L. Digitalis 0C
lanatae
Digitalis Folia V-VI 18-20 5-6 4* 12** B, L
purpurea L. Digitalis 0C 13***
purpureae
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Drosera Herba V-VIII umbră 6 15* - H
rotundifolia Droserae
L.
Dryopteris Rhizoma V-X 45-50 0C 3 15* 3** SII,
filix – mas filicis maris V
(L.) Schott
Equisetum Herba V-VII umbră 3-5 12* 25** B,
arvense L. Equiseti SII
Eryngium Herba VII-VIII umbră 4 - - B,
planum L. Eryngii SII
Evernia Lichen I-XII - 1,5 - - SII
prunastri (L). Qercinum
87
Ach
Fagopyrum Herba VII-VII soare 5 - - SII
sagittatum Fagopyri
Gilib.
Filipendula Flores VI-VIII umbră 6-7 - - H
ulmaria (L.) Ulmariae
Maxim (Flores
Spireae)
Foeniculum Fructus IX umbră 1,2 12* 10* H, SI
vulgare Mill. Foeniculi
Fragaria Folia V-VI - 5-6 - - SII
vesca L Fragariae
Rhizoma IX -
Fragariae
Fraxinus Folia VI-IX - 5 - - B,
excelsior L. Fraxini Vi- SII
IX
Galega Herba VII-VIII - 5-6 - - SII
officinalis L. Galegae
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Gebnţiana Radix III-IV
lutea L. et Genţianae IX-X - 3 13* 6* B,
Genţiana SI
punctata l.
Geum Rhizoma Gei III-IV
urbanum L. IX-X - 3 - 11* B,
SI,
SII
Glycyrrhiza Radix
glabra L. Liquiritiae II-VI 30-40 0C 3,5 14* 6 B,
(Radix SI
88
Glycyrrhizae) IX-X
Gypsophila Radix III
paniculata L. Saponariae IX-X - 3,5 13* 6* B,
albae SI
Helichrysum Flores
arenarium (L). Helichrysi VI-IX umbră 4 12* 8* H
DC (Flores
Stoechados
citrini)
Helleborus Radix III-IV
purpurascens Hellebori VIII-X - 3-4 - - B,
W. e SI
Herniaria Herba
glabra L. Herniariae VI-IX umbră 4 13* 13* H
Hippophae Fructus VIII-IX - - - - H
rhamnoides L. Hippophae
Humulus Strobuli VIII-IX - 4 - - B,
lupulus L Lupuli SII,
Glandulae H
Lupuli
INTREBĂRI
1 . La recoltare se va ţine seama de următoarele ?
2.Cum se face recoltarea ?
89
CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE

SI AROMATICE
Cuvinte cheie : condiționare,uscare ,ambalare,plante medicinale

Rezumat
Sortarea pe calităţi şi realizarea indicilor de calitate a materiei
prime vegetale se face pe baza standardelor în vigoare şi a celor prevăzute
în Farmacopeea Romană. Determinarea calităţii se face pe loturi (luându-se
5°/o din numărul ambalajelor, dar nu mai puţin de 5 ambalaje, etc),
examinându-se la probele ridicate (organoleptic şi în laborator),
dimensiunea, culoarea, mirosul, corpuri străine, umiditatea şi conţinutul în
principii active.
14.1.Uscarea în condiţii naturale durează destul de mult şi depinde
natura produsului, de temperatură şi de umiditatea atmosferică. Florile se
usucă în 4-1 zile, frunzele şi herba în 4-6 zile. Frunzele unor specii care
conţin substanţe higroscopice, ca cele de măselarită, de pildă, se usucă
însă mult mai greu, în 8-10 zile. Rădăcinile se usucă în 12-16 zile. Pe
timp ploios durata uscării lor aproape se dublează.
Pentru uscarea la aer încălzit se pot folosi cuptoarele de uscat fructe,
de uscat gogoşi de mătase şi uscătoriile de tutun.
Dacă nu există instalaţii de uscare, atunci, după posibilităţi şi nece-
sitate, se vor construi uscătorii simple sau sistematice, semi- sau complet
automatizate. Uscătoriile speciale se construiesc în apropierea câmpurilor cu
plantele medicinale. Ele sunt construcţii complexe cu săli de descărcare a
materialului, de spălare şi de depozitare înainte şi după împachetare.
Oricare ar fi categoria gospodăriei după suprafaţa arabilă, extinderea
culturilor de plante medicinale se face numai în raport cu posibilităţile de
uscare sau de valorificare imediată la centrele de industrializare.
În uscătorii florile se introduc la 20°C şi pe urmă temperatura se
ridică treptat (în câteva ore) până la 30—35°C. Ele se usucă în timp de 24—
36 ore, păstrându-şi culoarea naturală dacă şi aerisirea este bună. Frunzele
90
şi herba se usucă de obicei la 40—60°C, dar sunt şi excepţii despre care vom
aminti la speciile respective. Rădăcinile, rizomii, bulbii etc, se curăţă de
pământ, de resturile uscate ale tulpinii, apoi unele se spală (valeriana), altele
se cojesc (nalba-mare), cele mai multe se taie. Rădăcinile groase (nalba),
cărnoase, se lasă întâi în încăperi reci sau la umbră să se veştejească şi de-
abia pe urmă se trec la temperatura de 35—40°C. Fructele cărnoase şi cele
zemoase, de asemenea, se pun întâi la veştejit, sau uscarea se începe la
temperaturi joase de 18—20°C şi se continuă la 70—90°C. Acest procedeu
este indicat mai ales pentru fructele care conţin vitamine. Mugurii ori vârfurile
florale se usucă la fel ca frunzele. Cojile, lemnul, crengile care se usucă mai
încet, se pot usca şi la temperaturi mai joase de 20—30°C.
În general, produsele care conţin uleiuri esenţiale se vor usca la
temperaturi de 25— 30°C, cele cu glicozide şi alcaloizi la 40—60°C. Materialul
pus la uscare atât la soare cât şi la umbră se întinde în straturi subţiri;
florile se pun 250—500 g/m2; frunzele sau herba 1 —2 kg/m2, iar rădăcinile,
rizomii, cojile 2—2,5 kg/m2. În timpul uscării materialul se întoarce de mai
multe ori, uşor, cu mare atenţie spre a nu-l mototoli său sfărâma.
Condiţiile de uscare la fiecare specie sunt cuprinse în anexă.
Atât florile cât şi petalele se consideră uscate când foşnesc la atingere,
iar frunzele şi tulpinile, când se rup la îndoire, trosnind. După uscare,
produsul se scoate într-o încăpere curată cu temperatură obişnuită, se
pune grămadă şi numai după ce s-a răcit şi nu mai este sfărâmicios, se
împachetează.
14.2.Randamentul la uscare (cantitatea de produs proaspăt din care
se obţine o unitate de produs uscat) numit şi consum specific depinde de
specie şi organul folosit, urmând să se prezinte la fiecare plantă în parte.
După uscare produsul se sortează pe calităţi, se ambalează şi
etichetează şi se păstrează până la livrare.
14.3.Ambalarea materiei prime vegetale se face diferenţiat, în
funcţie de specie şi organul folosit, folosindu-se în acest scop, saci de
pânză sau de polietilenă, lăzi, cutii de tablă etc. (în funcţie şi de solicitările
beneficiarului). Obişnuit, în saci de pânză se ambalează florile, frunzele,
fructele, seminţele şi rădăcinile. Unele produse care pot fi presate (rădăcini,
91
rizomi, părţi aeriene, frunze) se presează cu prese de balotat şi numai după
aceea se ambalează în pânză de sac. Organele care conţin principii active mai
puţin stabile (uşor degradabile la aer şi lumină) se ambalează în saci de
hârtie. În cutii de tablă (în interior cu strat de protecţie) se ambalează
frunzele de degeţel pulverizate, cornul secarei etc.
Pe ambalaj se pune o etichetă vizibilă şi una în ambalaj, indicând
numele şi adresa întreprinderii furnizoare, numele produsului (în limba latină
şi română), numărul lotului, masa, numele celui care a efectuat ambalarea şi
standardul sau norma internă care reglementează calitatea.
Transportul materialului ambalat de la locul de producţie la locul de
depozitare centrală comportă cea mai mare grijă. Se vor folosi mijloacele
cele mai rapide, evitând staţionarea prin gări, iar dacă se folosesc
camioanele, acestea se vor acoperi cu prelate, indiferent dacă e timp cu
soare sau ploios.
Depozitele se curăţă şi se dezinfectează riguros înainte de a primi
materialul proaspăt spre păstrare. Drogurile produse în cele mai bune
condiţii, de calitate superioară, pot fi depreciate în mare grad dacă încă-
perile sunt necorespunzătoare. Depozitele trebuie să fie uscate, bine aerisite
în permanenţă, răcoroase, la adăpost de lumina solară directă, fără.
dăunători. în mod periodic se va efectua combaterea dăunătorilor,
mucegaiurilor şi a diferiţilor agenţi patogeni.
Drogurile aduse în depozit în ambalaje uniforme şi etichetate se
aşează în stive după specii, categorii şi mărime. Stivele se etichetează şi
ele într-un colţ. Drogurile puternic mirositoare (odoleanul, sulfina, muşeţelul)
dacă nu se pun la păstrare în încăperi separate, se vor aşeza în colţurile
mai depărtate ale depozitului, în stive separate. Drogurile cu acţiune
puternică (de exemplu laurul, mătrăguna, degeţelul, ruşcuţa) se vor păstra
în încăperi separate sub cheie.
Ambalajele goale, folosite la ambalarea produselor toxice se folosesc
numai pentru produsele respective, ele nu pot fi utilizate în alt scop.
Sacii cu fructe uscate, cu cornul-secarei etc, se vor păstra atârnaţi,
astfel ca să nu se atingă unul de altul. Sacii şi baloturile, chiar şi lăzile, este
bine să se aşeze pe podeţe din stinghii de lemn la 30—40 cm de la podea.
92
În tot timpul depozitării se controlează starea materialului, umidi-
tatea lui şi eventualele atacuri de dăunători ca să se poată lua măsurile
corespunzătoare de la început.
Manevrarea repetată şi necorectă a ambalajelor determină
sfărâmarea produsului şi prin aceasta scăderea valorii acestuia.
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Hyoscyamus Folia VI-VIII Umbră 5-7 14* 20* B,
niger L. Hyoscyami sau 30- SI
40 0C
Hypericum Herba VI-VIII - 5 14* 8** B,
perforatum L. Hyperici SII
Hyssopus Herba VI-VIII - 3-5 - 9 SII
officinalis L. Hyssopi (IX)
Inula Radix Inuale IX-X 40-50 0C 3,5 13* - B,
helenium L. SI
Iris Rhizoma III soare 3-4 - 5 SI
germanica L. Iridis VIII-IX
Juglans regia Folia VI-VII - 4,5 13* - SII
L. Juglandis IX 6
Pericarpium
juglandis
Juniperus Baccae IX-XI - 2,5 20* 5* H
communis L. Juniperi* I-III
Lignum X-XII 2
Juniperi
Lamium Flores Lamii IV-VIII 5-7 14* - L, H
album L.
Lavandula Flores VI-VII Umbră 5-7 12* 14* L, H
vera DC Lavandulae sau 30
93
0C
Leonurus Herba VI-VIII umbră 4 13* 12* B,

cardiaca L. et Leonuri SII
L. vill.sus
Desf.
Levisticum Radix III-IX umbră 3-4 - - SI
officinale L. Levistici
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Linum Semen Lini VII- - 1,4 12* 6* SI
usitatissimum VIII
L.
Lithospermum Folia V-VII umbră 5 - - SII
officinale L. Lithospermi
Lycopodium Lycopodium VII- soare 1,2 6* 3* H/SI
clavatum L. VIII
Lythrum Herba VI- umbră 4-5 - - SII
salicaria L. Salicariae VIII
Majorana Herba VII- umbră 4 14* 14- SII
hortensis Majoranae VIII 17*
Mnch.
Malva Folia Malvae V-VIII Umbră 5 - 17* B, II
silvestris L. Flores Malvae V-VIII sau 30- 6 - 14* L, H
35 0C
Marrubium Herba V-VIII - 4-5 13* 16* B,
vulgare L. Marrubii SII
Matricaria Flores
chamomilla L. Chamomillae* Umbră 4 -6 13* 14* L
Herba V-VIII sau 20- 4 -5 B,
Chamomillae 30 0C SII
Melilotus Flores Meliloti VI- 20-30 5-6 - - L, H
officinalis (L.) VIII 0C
94
Continuare anexă
1 2 3 4 5 6 7 8
Viburnum Cortex III-IV
opulus L. Viburni IX-X 2,5 14** 5* SII
Vinca Herba V-VI Umbră 4 - - SII
minor L. Vincae
minoris
Viola Radix II-III - 3 - - -
odorata L. Violae IX-X
odoratae
Viola Herba V-VIII - 5-6 - - B, SII
tricolor L. Violae
tricoloris
Viscum Folia Visci I-III - 3 - - B
album L. cum X-XII SII
stipites
Zea mays Stigmata VIII-IX - - 13* 5 H/S
L Maydis
Prescurtări
L = lăzi
H = saci de hârtie
SI = saci textili I
SII = saci textili II
H/SI = saci de hârtie în
saci textili I
V = vrac
B = baloturi
INTREBĂRI
1.Cum se face uscarea ?
2. În funcție de ce se face ambalarea /
95
BIBLIOGRAFIE
1. ANIŢIA, N., MARINESCU, P., – Tehnologia tutunului, Ed. Tehnică,

Bucureşti, 1983
2. BÎLTEANU, GH., SALONTAI, AL., VASILICĂ, C., BÎRNAURE, V.,
BORCEAN, I. – Fitotehnie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1991
3. BÎLTEANU, GH. – Fitotehnie, vol.I, Ed. Ceres, Bucureşti, 2003
4. BÎLTEANU, GH. – Fitotehnie, vol.II, Ed. Ceres, Bucureşti, 2002
5. BORCEAN, A – Protecţia produselor agricole depozitate împotriva
agenţilor patogeni, Ed. DTP, Timişoara, 1999
6. BORCEAN, A., BORCEAN, I., DAVID, GH., - Condiţionarea păstrarea
şi protecţia produselor agricole vegetale, Ed. Eurobit, Timişoara, 1999
7. BORCEAN, I., BORCEAN, A., - Cultura şi protecţia cerealelor,
leguminoaselor şi a plantelor tehnice, Ed. de Vest, Timişoara, 2004
8. COJOCARU, C., BORCEAN, I., - Curs de Fitotehnie, I.A. Timişoara,
1978
9. DOCEA, E., SEVERIN, V., - Ghid pentru recunoaşterea şi combaterea
bolilor plantelor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti, 1990, vol. I
10. FEHER, ECATERINA, BORCEAN, I., - Fitotehnie, Partea I, Ed.
Universitaria, Craiova, 2004
11. FEHER, ECATERINA, - Tehnologii de conservare a produselor
agricole, Editura I. Repr. Universitatea Craiova, 1996
12. MUNTEANU, L.S., BORCEAN, I., AXINTE, M., ROMAN, GH. V., -
Fitotehnie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
13. MUNTEANU, L.S., BORCEAN, I., AXINTE, M., ROMAN, GH. V., -
Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2001
14. NEERGARD, P., - Seed pathology – The Mac Millan Pres Ltd, London
and Basingstoke, 2 vol., 1979
15. OLARU, C., MARGHITU VALERIA, - Bazele tehnice ale producerii,
condiţionării şi păstrării seminţelor agricole, Ed. Scrisul Românesc,
1987
16. POPESCU, GH., - Fitopatologie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993
17. RACZ, G., LAZA, A., COICIU EVDOCHIA, - Plante medicinale şi
aromatice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1970
18. TINNA, E., THIERER, L.V., BORŞ, GH., - Condiţionarea şi
conservarea produselor agricole, Ed. Agro -Silvică, Bucureşti, 1959
19. THIERER, L.V., - Determinarea calităţii produselor agricole vegetale,
Ed. Ceres, Bucureşti, 1971
20. THIERER, L.V., DUMITRESCU, N., HUŞTIU, I., OPRESCU, I., -
Tehnologia recepţionării, depozitării, condiţionării şi conservării
produselor horticole, Ed. Ceres, Bucureşti, 1971
21. THIERER, L.V., COJOCARU, M, HUŞTIU, I., BARBU, T., - Norme
tehnologice privind recepţionarea, depozitarea, conservarea şi livrarea
grâului pentru consum, Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă,
MAIA, Bucureşti, 1982
96
22. THIERER, L.V., OPRESCU, I., - Norme tehnologice privind
recepţionarea, depozitarea, conservarea şi livrarea orzului şi a
orzoaicei, Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă, MAIA, Bucureşti,
1982
23. THIERER, L.V., - Norme tehnologice privind recepţionarea,
depozitarea, conservarea şi batozarea porumbului ştiuleţi, Redacţia de
Propagandă Tehnică Agricolă, MAIA, Bucureşti, 1982
24. TRISVEATSCHI, L. A., - Păstrarea şi tehnologia produselor agricole,
Ed. Kolos, -Moscova, 1969
97
Explicarea simbolurilor utilizate
- Rezumate. Simbolul indică prezentarea în rezumat a conţinutului

unităţii de învăţare
- atenţie. Acest simbol vă indică mărirea atenţiei asupra paragrafului

sau imaginii unde este întâlnit.
- observă. Acest simbol indică observarea cu atenţie a imaginii.
- concepte şi noţiuni de reţinut. Simbolul indică prezentarea unor

elemente de bază ce trebuie studiate cu atenţie şi reţinute.
- test rezolvat. Simbolul indică întrebări la care este dat şi răspunsul.
- întrebări. Încercaţi să daţi răspuns la aceste întrebări.
Bibliografie
98
99

Conditionare Si Pastrare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conditionare Si Pastrare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI ”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

PROGRAMUL DE STUDII: AGRICULTURĂ I.F.R.

Conf.dr. Lucian Florin Botoș

Curs pentru studenţii IFR

Tipografia …. (se scrie de tipografie)

PRINCIPIILE ŞTIINŢIFICE ALE PĂSTRĂRII PRODUSELOR.

Cuvinte cheie : condiționare,principii de păstrare

1.1 PRINCIPII DE PĂSTRARE A PRODUSELOR

A. Eubioză Păstrarea şi transportarea

1.1.15.Sterilizarea chimică (abioza chimică) constă în conservarea

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE

Cuvinte cheie : păstrare,factorii

Intensitatea respiraţiei este influenţată de specie şi soi (hibrid). Astfel,

METODE DE CONDIŢIONARE SI PĂSTRARE. INDICI DE

Cuvinte cheie : analize ,indici de calitate,produse

Nr. Indicii de calitate

Sistemul producerii şi comercializării seminţei are reguli foarte stricte;

Valorile limită ale purităţii fizice, componenţei botanice şi germinaţiei la

Acest indice are, în primul rând, o importanţă comercială şi pentru

1 Enumerați indici de calitate ?

TIPURI DE DEPOZITE SI CONTROLUL PRODUSELOR

Cuvinte cheie : depozite,control produse

Platforme acoperite: . Părule pentru păstrarea

.Magazie de 1.500 tone capacitate:

a – vedere principală; b - în plan; c – secţiune transversală

Înălţimea stratului de depozitare (m) a produselor,

Intervalul pentru controlul seminţelor destinate însămânţărilor, în zile,

1 Enumerați tipurile de depozite ?

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR

Cuvinte cheie : condiționare,păstrare,semințe

în care V reprezintă volumul total al masei de seminţe, iar v - volumul

Valoarea umidităţii de echilibru a boabelor, în funcţie de umiditatea

Umiditatea de echilibru depinde de compoziţia chimică a seminţelor,

Cuvinte cheie : compartimentare,depozitare,produse agricole

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB

Cuvinte cheie : condiționare.păstrare .produse

în care: Gp este greutatea produsului, în kg; Cp - căldura specifică a

temperatura finală, după uscare, a produsului.

1.Ce este.procesul de curăţire ?

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR SUB

Cuvinte cheie : condiționare.păstrare .produse

CONDIŢIONAREA, ŞI PĂSTRAREA SFECLEI ŞI

În acest scop, tuberculii recoltaţi din loturile semincere sau cele

Se preconizează construirea, în cele 4 zone închise, a unor

În ambele cazuri silozurile au formă prismatic-triunghiulară, cu lăţimea 1,5-

Silozul prismatic - are o capacitate de depozitare mai mică decât

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR DE PLANTE

Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,oleaginoase

2.Semintele de in pentru ulei datorită conţinutului se pastreaza la umiditatea de

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR TEXTILE.

Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,textile

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA TUTUNULUI ŞI A

Cuvinte cheie : condiționare.păstrare,tutun ,hamei

Uscarea la căldură artificială, specifică tutunurilor Virginia, se

12.7.Prelucrarea şi păstrarea tutunului uscat

CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE

Cuvinte cheie : recoltare condiționare,plante medicinale

Acorus Rhizom VI-VII 50 3 12* 6* SI

Aesculus Cortex V - 3 - - SII

Agropyron Rhizom III-IX- -- 2,5 12* 4* B

Angelica Radix III-IX 40 0C 4-5 14* - SI