SPĂLAREA ŞI DEZINFECŢIA MÂINILOR

SPĂLAREA ŞI DEZINFECŢIA MÂINILOR

Spălarea mâinilor
Spălatul mâinilor se face sub jet de apă potabilă curgătoare, săpunindu-se cel puţin de ouă ori sau ori de câte
ori este nevoie, pentru curăţirea completă a tegumentelor. În secţiile de nou-născuţi, obstetrică ginecologie, secţiile
cu profil chirurgical, în sălile de tratamente de orice fel se recomandă utilizarea săpunului lichid în recipiente care pot
fi acţionate cu cotul sau cu pedală. Săpunul solid se va păstra în condiţii care să permită uscarea după fiecare folosire.
Ştergerea mâinilor în secţiile menţionate mai sus se face pe şerveţele pentru unică utilizare(tifon, pânză).Este
interzisă folosirea periilor nesterile pentru spălarea mâinilor în spital. Pentru spălare chirurgicală se foloseşte numai
apă sterilă şi săpun lichid steril sau lufe impregnate cu săpun de ras, sterilizate.

Dezinfecţia mâinilor
Se utilizează antisepticele aprobate de Ministerul S. Antisepticele se aplică numai după spălarea mâinilor prin
turnare, într-o cantitate suficientă pentru a umecta tegumentele, timpul decontact fiind până la uscarea mâinilor.
Mâinile nu se şterg după aplicare de antiseptice .Soluţiile antiseptice se prepară în cantităţi mici şi se ţin în flacoane
cu etichetă şi cu data preparării. Nu se admite utilizarea dopurilor de plută pentru flacoanele cu soluţii antiseptice.
 INFECŢII CU PUNCT DE PORNIRE TEGUMENTENTAR
1. CATETERE VENOASE PERIFERICE

Cateterizarea venoasă este cea mai frecventă manoperă medicală efectuată la bolnavii din secţia ATI şi
chirurgie oncologică. Riscul de infecţie la locul de cateterizare este dependent de mai mulţi factori: aplicarea
aseptică, terenul bolnavului, modul şi durata de menţinere a cateterului. Terenul bolnavului nu poate fi modificat,
dar toţi ceilalţi factori sunt dependenţi de personalul medical. Cel mai frecvent, flebitele asociate
cateterelor venoase periferice se datoresc ignorării regulilor de aplicare şi menţinere aseptică, precum şi menţinerii
în poziţie timp prea îndelungat.

Profilaxia flebitelor asociate cu catetere periferice

1. Tehnica aseptică de inserţie:
- Personalul va purta mănuşi de protecţie sterile, de unică folosinţă
- Locul unde urmează să fie inserat cateterul va fi dezinfectat cu Betadină timp de 1 minut(efectul preparatului de
iodină este dependent de timpul de aplicare), după care se va spăla cu alcool sau ser fiziologic steril.
- Cateterul se fixează strâns cu bandă adezivă, pe locul de puncţie se aplică un ungvent cu antibiotic, apoi un
pansament steril.
2. .Menţinerea
- Cateterul se pansează zilnic, după acelaşi protocol.
- Cateterul venos periferic se menţine de regulă 48 de ore. Pe banda cu care este menţinut în poziţie se notează data
inserţiei şi data pansamentului.
- În cazul în care este necesară menţinerea lui mai îndelungată, se verifică zilnic starea locului de inserţie şi se
evaluează simptomatologia locală a bolnavului (durere, jenă, etc).
3. Flebitele asociate cateterelor venoase periferice sunt mai puţin frecvente în cazul utilizării fluturaşilor (ace
de puncţie epicraniană), dar şi aceştia trebuie întreţinuţi conform aceluiaşi protocol şi menţinuţi în mod normal
numai 48 de ore.
Tratamentul flebitelor superficiale de cateter
1. Simptomatologie locală, fără colecţie purulentă: fenomene celsiene localizate: tratament local cu ungvent cu
antibiotice, antiinflamatorii, măsuri fizice (comprese).
2. Simptomatologie regională: flebită extinsă, eventual limfangită regională, cu flegmon
sau colecţie purulentă: tratament local (identic cu situaţia anterioară), recoltare de secreţie şi antibiogramă de la
locul de puncţie, tratament sistemic antibiotic. Deoarece în serviciul nostru, cei mai frecvent izolaţi germeni au fost
stafilococii şi E.coli, iar infecţia la locul de puncţie venoasă este în marea majoritate a cazurilor datorată
însămânţării de pe mâinile personalului medical,tratamentul antibiotic empiric (până la identificarea tulpinii şi a
sensibilităţii la antibiotice) se face cu un antibiotic a cărui spectru de acţiune cuprinde ambii germeni. Cel mai bun
profil în acest sens îl au Cefalosporinele de generaţia a doua şi Aminoglicozidele.

2. CATETERE VENOASE CENTRALE

Cateterizarea venelor centrale poate fi făcută cu sisteme închise sau deschise.

Sistemele închise (port) cu camere de umplere sunt mult mai puţin expuse infecţiilor nozocomiale, deoarece bariera
cutanată este perturbată numai pentru perioade scurte, cu ocazia utilizării sistemului, accesul se face pe un traseu
scurt, subcutanat, cu ace subţiri.
Cateterele venoase centrale percutanate expun bolnavul la riscul infecţiilor nozocomiale prin mai multe mecanisme:
 Infecţia de la locul de puncţie la vârful cateterului - este foarte rară. Semnele celsiene la locul de puncţie sunt
elemente care obligă la abandonarea căii venoase centrale şi abordul alteivene.
 Infectarea vârfului cateterului - situaţie care pare să fie cea mai frecventă, datorată în principal infectării de-
a lungul lumenului cateterului prin contaminare cu ocazia manipulării capătului distal.
 Infecţia hematogenă - mai greu de documentat, posibilă la bolnavii cu bacteriemie sau septicemie.
Profilaxie
1. Inserarea cateterului conform tehnicii aseptice (vezi inserarea cateterelor periferice).
2. Menţinerea sterilă a locului de puncţie cutanată (la fel cu menţinerea cateterelor periferice).
3. Adaptarea truselor de perfuzie în condiţii de sterilitate (mănuşi sterile, truse schimbate la începerea programului
de perfuzie, sau zilnic în cazul perfuziei continue, sau imediat după transfuzie).
4. Monitorizarea PVC se face în condiţii aseptice. Se menţine cateterul în poziţie cât mai puţin posibil. Se schimbă
poziţia la maximum 14zile, sau, dacă nu este posibil, se supraveghează semnele generale şi locale de infecţie, în
special flebita de venă profundă abordată (subclavie, jugulară internă, femurală).
Tratament
1. Se suprimă cateterul, se însămânţează vârful
2. Tratament empiric cu un antibiotic antistafilococic, deoarece infecţiile cateterelor venoase centrale s-au dovedit a
fi în marea majoritate a cazurilor datorate acestui germen. Tratamentul iniţial (empiric) este diferenţiat în funcţie
de tipul de cateter şi motivul care a determinat abordul căii venoase centrale. (Tabel 5, Anexa1.).
3. Tratament antibiotic în continuare, conform antibiogramei.

3. CATETERISME ALE ORGANELOR CAVITARECATETERE NAZO-GASTRICE

Dacă cavitatea bucală şi faringele sunt în mod normal colonizate cu germeni saprofiti,esofagul şi stomacul
sunt în mod normal sterile.
Ascensiunea florei intestinale în căile digestive superioare este de cele mai multe ori consecutivă obstrucţiei
luminale la diferite nivele sau în prezenţa sângelui în lumen (mediu de cultură foarte bun).
Infecţii digestive se pot produce prin administrarea pe sondă a alimentelor contaminate cu germeni (gastrite,
enterite, etc.).
Prezenţa cateterului nazo-gastric (la fel ca şi sonda de intubaţie nazo-traheală) poate induce o infecţie
nozocomială prin leziunea-edemul mucoasei nazale cu obstrucţia ostiumurilor sinusale, care are ca şi consecinţă
blocarea sinusurilor maxilare sau a trompei lui Eustachio, rezultatul fiind sinuzita sau otita.
Gradul la care pot ajunge aceste afecţiuni este dependent atât de starea bolnavului (starea de conştientă
şi astfel capacitatea de a comunica simptomele) cât şi de germenele însămânţat.
Profilaxie
1. Aplicare prin procedeu aseptic, după lubrifierea cu gel hidrosolubil a cateterului.
2. Menţinerea permeabilităţii căii respiratorii prin toaletă şi soluţii decongestionante.
3. Evaluarea posibilelor simptome ale bolnavului, legate de cateterul nazo-gastric.
De reţinut: la un bolnav cu senzoriul alterat, cu sondă nazo-gastrică, în prezenţa febrei de etiologie neexplicată de
alte focare septice, se recomandă efectuarea unei radiografii de sinusuri maxilare.
Etiologie:
Din culturile bacteriene efectuate la bolnavii cu sinuzite datorate cateterelor nazale s-au izolat cel mai adesea
germeni Gram-negativi (Pseudomonas, Acinetobacter, E.coli)(47% din cazuri)şi mai rar germeni Gram-pozitivi
(Stafilococul aureu) (35% din cazuri), iar 18% din cazuri se datoresc fungilor. De menţionat că 80%
dintre sinuzitele asociate cateterelor nazale sunt polibacteriene.
Tratament:
1. Se suprimă cateterul nazal, se recoltează secreţie pentru cultură şi antibiogramă înainte de a începe tratamentul
antibiotic empiric. Dacă sinusul nu se drenează se recurge la puncţie-aspiraţie.
2. Imipenem 0,5g IV la 6 ore sau Meropenem lg la 8 ore.
3. Alternative ale administrării carbapenemilor sunt următoarele regimuri: Penicilină antipseudomonas
(Carbenicilină, Mezlocilină, Ticarcilină,Azlocilină, Piperacilină).
4. Ceftazidime +Vancomicină, Cefepime 2g IV la 12 ore.

4. CATETERE VEZICALE
Cauzele infecţiilor urinare datorate cateterelor vezicale
1. Absenţa "spălării" normale a uretrei prin fluxul urinar micţional.
2. Contaminarea urinii prin intermediul cateterului sau al joncţiunii cu punga colectoare.
3. Refluxul retrograd de urină infectată în vezică , provenită din sistemul de colectare
Profilaxie
1. Manoperă aseptică de inserţie (Anexa 2 - Cateterizarea vezicii urinare)
2. Sistem închis, steril de colectare.
3. Evitarea fluxului retrograd al urinii (pungi cu supapă)
4. Menţinerea corectă a cateterului.
Tratament
Tratamentul infecţiei urinare, conform antibiogramei.
 INFECŢII NOSOCOMIALE ALE CĂILOR AERIENE

Pneumonia
Pneumonia este considerată a doua cea mai frecventă cauză de infecţie nozocomială, fiind asociată cu
morbiditate şi mortalitate semnificativă.
Factori de risc:
 Factori care ţin de bolnav: extreme de vârstă, boala de bază de gravitate mare, imunosupresia
 Factori care favorizează colonizarea orofaringelui şi/sau a stomacului cu microorganisme (administrare de
antibiotice, tratament antiacid, internare în secţii de terapie intensivă, boli cronice pulmonare, comă)
 Condiţii care favorizează aspiraţia sau refluxul (intubaţia endotraheală, catetere nazo-gastrice, poziţie în
decubit dorsal)
 Condiţii care necesită ventilaţie mecanică prelungită cu expunere potenţială la echipamentul de ventilaţie
contaminat sau colonizarea de pe mâinile personalului sanitar
 Factori care alterează toaleta pulmonară normală (procedee chirurgicale care implică capul şi gâtul, toracele
sau abdomenul superior, imobilizare prelungită ca urmare a traumatismelor sau a bolilor cronice).

INFECŢII SISTEMICE
Infecţiile cu fungi

Candida sp. este considerată în prezent ca fiind a patra cauză de infecţie generalizată în secţiile de chirurgie.
Candida sp. este responsabilă de cea mai mare rată de mortalitate datorată infecţiilor generalizate. în Europa se
consideră că 17% dintre infecţiile dovedite microbiologic din secţiile de Chirurgie Oncologică sunt datorate Candidei
sp.
Mai puţin de jumătate dintre aceste infecţii sunt datorate Candidei albicans, restul fiind datorate
altor specii de Candida, ceea ce ilustrează modificarea spectrului infecţiilor profunde cu fungi.
Factori de risc pentru infecţii sistemice cu fungi, în principal Candida albicans, la bolnavii din secţiile de
Chirurgie Oncologică:
 bolnavul neutropenic febril
 menţinerea pentru durate lungi de timp a cateterelor venoase centrale
 bolnavi cu antibioterapie cu spectru larg
 toate formele de cateterisme vasculare
 ventilaţia mecanică
 transfuzia sangvină
 hemodializa
 diabetul zaharat.
 tratamentul corizonic cronic
 tratamentele imunosupresive
 alimentaţia parenterală totală (în special administrarea lipidelor)
 prezenţa cateterelor urinare.
Factori de risc independenţi pentru infecţia nozocomială cu Candida:
- durata tratamentului antibiotic cu spectru larg anterior;
- severitatea afecţiunii pentru care necesită terapie intensivă (măsurată prin scorul APACHE II);
- intensitatea colonizării cu Candida (măsurată prin numărul de locuri colonizate la nivelul organismului)M
Lipsa unui sit de colonizare a Candidei constituie un factor de prognostic favorabil de 100%, adică bolnavii la
care nu s-a evidenţiat nici o localizare a infecţiei cu Candida nu va face infecţie sistemică cu acest germen.
Profilaxie
Măsurile generale de profilaxie
Administrarea profilactică de antimicotic, adjuvantă tratamentului antibiotic, are eficienţă discutabilă.

Tratament
Majoritatea (75%) bolnavilor din secţiile de Chirurgie Oncologică care prezintă infecţie sistemică cu Candida sunt
purtători de catetere venoase centrale. In aceste cazuri se recomandă scoaterea acestora. Tratamentul
medicamentos se face cu medicamente antifungice.
 3.2 PROFILAXIA ANTIBIOTICĂ ÎN CHIRURGIA ONCOLOGICĂ
PLĂGI CHIRURGICALE

Profilaxia infecţiilor nozocomiale ale plăgilor chirurgicale revine în principal chirurgului. Tehnica chirurgicală
aseptică şi profilaxia antibiotică sunt elementele cheie de prevenire a infecţiilor plăgilor operatorii.
Definiţie: Infecţia constituită a plăgii chirurgicale este caracterizată de eliminarea de puroi
din plagă. In aceeaşi categorie se înscriu însă şi plăgile la care chirurgul consideră necesară redeschiderea plăgii din
cauza suspiciunii de infecţie.
Plaga posibil infectată este acea plagă operatorie care prezintă semne celsiene şi care prezintă o secreţie
seroasă. Adeseori acest tip de plăgi necesită tratament antibiotic înainte de confirmarea microbiologică a prezenţei
unui anumit germen şi antibiograma aferentă.
Factorii de risc pentru infecţia plăgii chirurgicale:
- Statusul biologic al pacientului
- Mediul local
- Natura inoculului
Statusul biologic al pacientului este determinat de:
- Boli asociate care alterează răspunsul organismului la contaminarea microbiană: boli denutriţie - diabet
zaharat, caşexie, boli vasculare, insuficienţe de organ şi sistem - cirozahepatică, etc, SIDA
- Tratamente cortizonice
- Chimioterapia
- Stresul
- Vârsta extremă (sub un an şi peste 60 de ani).
Un indicator mai fidel al riscului de infecţie la plagă îl constituie evaluarea concomitentă a statusului biologic
al bolnavului şi caracteristicile actului chirurgical. Prin această prismă se definesc următoarele situaţii cu risc crescut
de infecţie a plăgii chirurgicale:
- Chirurgie abdominală;
- Durata actului chirurgical mai mare de 2 ore;
- Plagă contaminată;
- Prezenţa a trei sau mai multe boli asociate.
Alţi factori care ţin de tehnica operatorie: tipul de sutură, drenajul, hemostaza, profilaxia antibiotică.
Evaluarea preoperatorie a imunocompetenţei pacientului
In final, toate afecţiunile asociate influenţează riscul de producere al infecţiilor la plaga operatorie prin
acelaşi mecanism: supresia sistemului imunitar.
Cei mai importanţi mediatori ai imunodepresiei sunt prostaglendma E-2 (PgE- 2), factorul de necroză
tumorală (TNF),endotoxinele bacteriene, interleukina-1 şi peptidul activ supresiv (SAP).
Calitativ: Imunocompetenţa mediată celular se identifică cel mai simplu prin reacţia de hipersensibilitate
tadrivă, prin intradermoreacţie la tuberculină. Tehnicile de determinare cantitativă a riscului de infecţie la plagă sunt
în curs de esperimentare.

Mediul local al plăgii

Mediul local este determinat direct de tehnica operatorie care influenţează contaminarea plăgii.
Contaminarea plăgii este urmată la un interval de 3 - 6 ore de proliferare bacteriană. Această perioadă este
definită ca "perioada decisivă precoce".
Cauze care alterează mediul local al plăgii:
1. Acumularea de exudat în grosimea plăgii alterează răspunsul leucocitelor la infecţie,cel mai probabil prin
diluarea opsoninelor, a complementului şi a altor elemente umorale care sunt necesare apărării celulare.
Evacuarea colecţiei remediază chemotactismul, fagocitoza şi bacterioliza.
2. În cazul colecţiilor sangvinolente, ionul de fier, liber şi legat susţine creşterea bacteriană, ceea ce explică
de ce în prezenţa hematoamelor este redusă rezistenţa la infecţie a plăgilor chirurgicale.
3. Spaţiul mort excesiv favorizează de asemenea apariţia infecţiei. La bolnavii obezi cu intervenţii colo-
rectale, riscul de infecţie la plagă este de 20% în cazul în care profunzimea inciziei depăşeşte 3,5 cm, comparativ cu
10,6% la bolnavii normoponderali. Aceste date implică obezitatea ca focator predispozant al infecţiei la plaga
operatorie.
4. Drenajul subcutanat menţine plaga uscată, dar prin soluţia de continuitate pe care o crează favorizează
colonizarea plăgii, De aceea se recomandă utilizarea unui sistem de drenaj aspirativ închis sau drenajul chirurgical
la nevoie.
5. Oxigenarea tisulara este un alt factor decisiv în profilaxia infecţiei Hipotensiunea
intraoperatorie, insuficienţa circulatorie, vasoconstricţia indusă de administrarea locală de adrenalină şi ischemia
prin presiune alterează atât eliberarea oxigenului la nivelul plăgii cât şi penetrarea locală a componentelor umorale
ale sistemului de apărare. Oxigenoterapia cu o presiune parţială a oxigenului în aerul inspirator de 45% favorizează
activitatea leucocitelor şi oferă protecţie împotriva germenilor gram negativi.
Asocierea oxigenoterapiei cu antibioterapie profilactică acţionează cumulativ asupra reducerii riscului de infecţie a
plăgii.
6. Alţi factori care influenţează calitatea mediului local al plăgii sunt: utilizarea excesivă a electrocauterizării,
ligaturi masive, alegerea incorectă a materialului de sutură, delabrare extinsă, debridare incorectă, utilizarea de
materiale heterologe, prelungirea duratei intervenţiei chirurgicale.

Natura inoculului
Clasificarea plăgilor operatorii în funcţie de riscul de infecţie prin posibilitatea contaminării intraoperatorii:
Plagă curată:
 Caz netraumatic
 Fără inflamaţie
 Fără încălcarea asepsiei şi antisepsiei
 Fără soluţii de continuitate cu tractul digestiv,respirator sau urinar.
 Ex. tumori cutanate, patologia părţilor moi, patologia limfo-ganglionară, tiroidiană, parotidiană, castrarea.

Plagă curată - contaminată:

- Soluţii de continuitate cu tractul respirator, digestiv sau urinar, fără contaminare semnificativă.
- Apendicectomie
- Deschiderea orofaringelui, vaginului, tractului urinar (cu urină sterilă), atractului biliar (bilă sterilă=
- Încălcarea normelor de asepsie şi antisepsie.

Plagă contaminată
- Încălcarea majoră a normelor de asepsie şi antisepsie
- Contaminarea masivă din tractul gastrointestinal
- Pătrunderea în tractul genito-urinar (urină infectată) şi biliar (bilă infectată).

Plagă murdară şi infectată

- Inflamaţie acută bacteriană (fără puroi)
- Incizie în ţesut indemn pentru acces la o colecţie purulentă
- Plagă traumatică veche cu ţesuturi devitalizate, corpi străini, contaminare fecală.
- Cantitatea şi caracteristicile germenilor care colonizează plaga şi competenţa imunologică
a pacientului sunt elementele definitorii ale agresivităţii infecţiei.
Aşa cum am menţionat anterior, plăgile chirurgicale sunt clasificate conform riscului de infecţie. Pe lângă acest risc,
anumite proceduri chirurgicale sunt caracterizate de un risc de infectei specific, inerent.
- Contaminarea plăgii chirurgicale se poate produce de la bolnav (tegument, cavităţi septice),de la personalul medical
sau prin aerofloră.

Profilaxia inoculării de microorganisme în timpul actului chirurgical cuprinde:

1. .Dezinfecţia şi pregătirea câmpului preoperator
Scopul:reducerea încărcăturii bacteriene endogene care poate contribui la contaminarea plăgii.
- bărbieritul zonei se face imediat preoperator. Leziunile cutanate şi inflamaţia rezultată în urma depilării în seara
dinaintea operaţiei constituie factori predispozanţia ai infecţiei.
- nu este necesară baia cu antispetice decât în cazul bolnavilor cu leziuni cutanate infectate cu germeni rezistenţi (ex.
stafilococul aureu meticilino-rezistent). În acest caz soluţia dezinfectantă recomandată este clorhexidina.
- dezinfecţia pielii cu Povidone-iodine 10% (Betadină).
2. Reducerea aero florei
- echipament de protecţie, masca acoperă nasul;
- curăţirea şi sterilizarea sălilor de operaţie;
- reducerea circulaţiei persoanelor;
- asigurarea unui curent de aer filtrat.
3. Spălatul mâinilor chirurgului 2 minute cu soluţie dezinfectantă, portul mănuşilor de cauciuc.
4. Antibioterapia profilactică
Scopul acesteia constă în reducerea numărului de microorganisme cu cel mai
probabil potenţial de contaminare pentru intervenţia respectivă, până la un nivel la care mecanismele biologice ale
pacientului devin efective.
 Antibioterapia profilactică nu are ca scop sterilizarea mediului plăgii de toate microorganismele potenţial
contaminante. Profilaxia antibiotică este justificată numai în cazul în care riscul de infecţie la plagă este semnificativ
sau în care consecinţele unei eventuale infecţii sunt grave.
Antibioterapia profilactică se recomandă în următoarele situaţii:
1. Chirurgia digestivă şi a căilor respiratorii considerată a produce plăgi contaminate;
2. Bolnavi cu două sau mai multe afecţiuni asociate;
3. Bolnavi imuno incompetenţi;
4. Bolnavi cu valvulopatie sau plastie de valvă;
5. Chirurgia ortopedică;
6. Bolnavi cu tulburări de coagulare
Antibioterapia profilactică nu este indicată în următoarele situaţii:
- Bolnavii cu risc redus de infecţie (bolnavii fără afecţiuni asociate şi cu operaţii aseptice);
- Chirurgia capului şi a gâtului, fără soluţii de continuitate ale tractului digestiv sau ale căilor aeriene;
- Chirurgia stomacului şi a căilor biliare, cu excepţia unor anumite situaţii:
- Hemoragie
- Obstrucţie a căii digestive
- Ulceraţii
- Tumori maligne
- Tratament prelungit cu anti H2
- Icter obstructiv
- Colecistită
- Litiază coledociană
- Vârsta peste 70 de ani
Situaţii în care profilaxia antibiotică este obligatorie:
- Chirurgia colonului şi a rectului. Se recomandă curăţirea mecanică a colonului şi rectului şi antibioterapie
profilactică cu cefalosporine de generaţia a doua (cu activitate pe germeni anaerobi).
Cefalosporinele de generaţia a treia nu sunt recomandate în profilaxie în cazul chirurgiei colo-rectale din
cauza activităţii reduse pe germenii gram-pozitivi şi anaerobi, a costului mare şi a riscului de a produce rezistenţă
microbiană.
Asocierea antibioterapiei per orale în pregătirea preoperatorie, cu cea profilactică nu s-a dovedit a fi
superioară antibioterapiei profilactice singure.
- Chirurgia ginecologică. Antibioterapia profilactică se face cu cefalosporine de generaţia a doua.
- Chirurgia ortopedică aseptică cu implant de proteze sau fixare internă.
- Antibioterapia profilactică se face cu agenţi antistafilococici.
- Cranitomia. Antibioterapia profilactică se adresează tot stafilococilor.
Modul de administrare al antibioterapiei profilactice:
- doză de antibiotic la inducţia anestezică sau în intervalul de 2 ore preoperator
- a doua administrare se face la un interval dublu faţă de semiviaţa plasmatică a antibioticului utilizat.
- administrarea antibioterapiei profilactice pentru perioade mai lungi de timp nu s-a dovedit mai eficientă.
In serviciul nostru, majoritatea germenilor izolaţi din aerofloră, suprafeţe şi din colecţii purulente de la
bolnavi au fost stafilococi (30%), E. coli (30%), streptococi (23%), restul fiind alte tulpini. Predominând infecţiile cu
stafilococ şi E. coli, antibioticul preferat în profilaxie, este unul al cărui spectru să acopere ambii germeni. O clasă de
antibiotice a cărui spectru cuprinde ambii germeni este ce a cefalosporinelor de generaţia a doua. Această clasă de
antibiotice prezintă câteva avantaje: nu interferează cu medicația anestezică, are acţiune pe germenii anaerobi.
Pentru bolnavii cu alergie la cefalosporine se recomandă administrarea profilactică de amoxicilină, al căror spectru
de acţiune este superpozabil .
Riscul antibioterapiei profilactice:
- Reacţiile alergice;
- Colita membranoasă;
- Dezechilibre ale florei microbiene;
- Selectarea unor tulpini rezistente.