Sunteți pe pagina 1din 6

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII INTEGRATE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ:
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL
Prof. înv. preșcolar
Grupa combinată
Data:

PROGRAMUL ZILEI
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: Când/cum și de ce se-ntâmplă?
TEMA PROIECTULUI: ”În lumea poveştilor”
TEMA SĂPTĂMÂNII: Povestea "Fata babei şi a moşneagului" de Ion Creangă

ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP)


- Primirea copiilor – deprinderi de comunicare şi autoservire
- Întâlnirea de dimineaţă: Scrisoare de la Zâna Poveştilor
- SalutulBună dimineața copii!
- Prezenţa :„În cerc toți ne așezăm
Și apoi de salutăm
Vedem cine e prezent,
Poate cine e absent.
Calendaru-i încântat,
Că va fi iar completat,
Cu nori, ploaie, vânt, furtună,
Mai bine cu vreme bună.”
- Prezenţa o va realiza educatoarea, care va numi pe fiecare copil în parte, copiii răspunzând
cu „prezent(ă)”. După acest moment, copiii îi depistează pe colegii care sunt absenți.
- Calendarul naturii
Se completează Calendarul naturii: copiii îndrumați de educatoare, fac referire la anotimpul
curent, toamna, discută despre cum este vremea în acea zi, se precizează ziua, data și luna în
care ne aflăm.
- În ce anotimp suntem?
- Cum este vremea afară? (cu soare, rece, plouă, înnorată)
- Cum v-aţi îmbrăcat când aţi venit la grădiniţă?
- În ce an suntem?
- În ce lună suntem?
- În ce zi suntem, dacă ieri a fost luni?
- Ce zi va fi mâine?
Educatoarea prezintă caracteristicile anotimpului primavara.
Noutatea zilei: copiii află care sunt activitățile pe care le vor desfășura în această zi: povestea
”Fata babei și fata moșneagului” și un joc didactic.
Mesajul zilei: Bine ai venit primăvară!
RUTINE: Ne pregătim să lucrăm pe ateliere (centre de interes), făcând această trecere
cu un cântec despre primăvară: Vine,vine primăvara! ....
Gustarea: Deprinderea de igienă personală și autoservire.
Plecarea copiilor
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE
PROIECT DIDACTIC

Domeniul experiențial: Domeniul Estetic și creativ


Dimensiuni ale dezvoltării:
C. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI ÎN ÎNVĂȚARE
2. Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)
3. Activare și manifestare a potențialului creativ
Comportamente vizate:
2.2. Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmpină
dificultăți.
3.2. Demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice, muzicale și practice, în
conversații și povestiri creative
Activitate plastică- „Drumul fetei moșneagului spre casă!”
Mijloc de realizare: Pictură
Scopul activității: Verificarea și consolidarea cunoștințelor despre personajele și
evenimentele din povestea „Fata babei și fata moșneagului”;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
 cognitiv-informaționale:
O1 – Să identifice personajele din poveste;
O2 – Să răspundă corect la întrebările din poveste;
O3 – Să descrie imaginile prezentate;
O4 – Să redea prin intermediul picturii elementele întâlnite de fata moșneagului în drumul
spre casă;.
 socio-afective:
O5 – să manifeste spirit de colaborare în realizarea originală a costrucției.
Metode și procedee: conversația, explicația, metoda piramidei;
Material didactic: imagine cu scenele din poveste, cufăr, hârtie, acuarele, pensoane, planșă
model, surprize dulci;
Bibliografie:
- „Programa activităților instructiv- educative în învățământul preșcolar”;
- Dumitru,Alexandrina, Activități trandisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar, Ed.
Paralela 42, 2004, Pitești
- Petrovai, Domnica, (și colaboratorii), Pentru un copil sănătos emoțional și social, (ghid
practic pentru educatorul care construiește încredere!), Ed.V&I, 2012, București
- Șoitu, Laurențiu,Strategii educaționale centrate pe elev, 2006, București
- Mătăsaru, Maria,(şi colaboratorii), Proiectarea didactică în învăţământul preșcolar ,
C.C.D. ,,Grigore Tăbăcaru”, 2004, Bacău.
- Venera-Mihaela Cojocaru (coord.), Ioana Boghian, Costică Lupu, Liliana Mâță, Carmen
Nedelcu, Daniela Pușcașu, Petronela Savin, Jocuri didactice minunate din diferite izvoare
adunate. Auxiliar pentru cadrele didactice (debutante) din învățământul preșcolar, Editura
Miniped, București, 2017
- XXX, Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2019, București
PROIECT DIDACTIC – DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV – “Drumul fetei moșneagului spre casă“
Evaluare
Conținut și sarcini de învățare Strategia didactică
Nr. Evenimentele Ob.
crt. lecţiei Op. Activitatea Metode şi Mijloace Forma de
Activitatea educatorului
Copiilor procedee didactice organizare
0 1 2 3 4 5 6 7 9
-Aerisirea sălii. observarea
Moment -Amenajarea spațiului sistematică a
1. -observația
organizatoric educațional. comportamen
-Aranjarea meselor de lucru. tului copiilor
Se realizează prin prezentarea observarea
Captarea -conversația Frontal,
2. unor imagini din povestea “Fata comportamen
atenţiei individual
babei și fata moșneagului”. tului copiilor
Voi anunța preșcolarii că astăzi,
la activitățile pe domeniile -preșcolarii
Enunţarea experiențiale – DOMENIUL sunt atenți la observarea
Frontal,
3. obiectivelor ESTETIC ȘI CREATIV– vom indicațiile -explicația comportamen
individual
şia temei realiza pictura reprezentând doamnei tului copiilor
drumul fetei moșneagului spre educatoare.
casă.
Este prezentat locul unde se va -urmăresc -conversația -frontal
desfășura activitatea plastică – explicațiile observarea
Prezentarea
4. aici preșcolarii vor picta desenul oferite de comportamen
conţinutului
dat. doamna tului copiilor
educatoare;
5. Dirijarea OC1 După ce preșcolarii s-au așezat
învăţării la masa destinată realizării
activității pe domeniul
OC2 experiențial estetic și creativ, se -preșcolarii - frontal
vor executa exerciții de încălzire realizează Analiza
a mușchilor mici ai mâinii, exercițiile de -exercițiul produselor
concomitent cu versurile: motricitate fină activității
„Batem palmele ușor,
Batem palmele de zor
OC3
Eu strâng pumnii și- i desfac,
Degetelor sunt pe plac
La pian acum cântăm,
Liniște să ascultăm
Plic-plac, plic-plac,
Melodiile îmi plac!”.
OC4 Înainte de a trece la executarea
lucrării, copiii sunt rugați să o -preșcolarii -explicația -planse cu -individual Aprecieri
ajute pe fata mosneagului să execută sarcina imagini din verbale
ordoneze imaginile date, în dată. -metoda povestea individuale
ordinea în care s-a desfășurat piramidei „Fata babei și
acțiunea din poveste, fata
constiituind astfel o piramidă a moșneagului”.
poveștii „Fata babei și fata
moșneagului”.
Pe masa doamnei educatoare -demonstrația -acuarele
se află un cufăr magic, ce se va Evaluarea
deschide deîndata ce preșcolarii -fisa de comportamen
vor realiza corect aranjarea colorat tului în
imaginilor. timpul
Copiii sunt rugați să înceapă -exercuțiul activității
realizarea picturii, folosind
materialele puse la dispoziție.
Le voi explica că vor trebui să
redea prin intermediul picturii
lucrurile pe care le- a întâlnit
fata moșneagului spre casă și le
voi arăta planșa model.
În tot acest timp, doamna
educatoare va observa
comportamentul copiilor și
modul de lucru, va urmări și
sprijini copiii care necesită
ajutor.
Se face pe baza unor întrebări,
adresate de către doamna
educatoare: -conversația Aprecierea
Asigurarea Cum se numește povestea răspunsurilor
6.
feedback-ului reprezentată în imaginile preșcolarilor
ordonate de voi?
Ce ați realizat în cadrul
acestei activități?
Evaluarea lucrărilor se face
prinafișarea lor la panoul din
clasă. Fiecare copil le va analiza -conversația
Evaluarea si va spune care este ceam mai
7.
performanței frumoasa.
Doamna educatoare va fac
aprecieri verbale individuale și
de grup.
Se va realiza expoziția, pentru ca -conversația frontal
Retenția și
8. toți ceilalți copii să poată admira
trensferul
lucrările.
9. Evaluare Apreciez modul cum au -conversația frontal
reprodus fragmentele, cum au
alcătuit propoziţiile.
În încheiere, copiii vor proba
cheile primite și cea potrivită va
deschide cufărul fermecat. În
interiorul acestuia vor găsi
bănuți de ciocolată.
Voi felicita preșcolarii pentru
implicare și pentru lucrările
realizate.

S-ar putea să vă placă și